214829884 principiul separarii puterilor in stat

8/20/2019 214829884 Principiul Separarii Puterilor in Stat

1/11

PRINCIPIUL SEPARAŢIEI PUTERILOR ÎN STAT

Problema puterilor în stat şi a raporturilor dintre ele a existat încă din lumea

antică. Marele filozof grec Aristotel în lucrarea sa „Politica” constată existenţa în stat a

unor organe diferite cu atribuţii precis determinate. Potrivit acestuia „în orice stat sunt

trei părţiAdunarea generală! "orpul funcţionarilor şi "orpul #udecătoresc. Aceste trei

părţi! odată bine organizate! statul întreg! este! în mod necesar! bine organizat el însuşi”.

Aristotel preciza c$iar şi problemele în care aceste „părţi” puteau decide. %deea a fost

prezentă şi în timpul evului mediu! în tezele şcolii dreptului natural.

Mai t&rziu filosoful şi #uristul englez 'o$n (oc)e *+,-/+0123 a dat prima

formulare acestei doctrine atribuindu/i valoarea unui principiu de organizare a statului.

4n lucrarea sa 56c$iţă privind guvernarea civilă5! filosoful englez susţinea existenţa înstat a trei puteri7 legislativă! executivă şi federativă. 4n concepţia sa puterea legislativă

trebuia sa aparţină parlamentului şi era considerată puterea supremă deoarece avea rol

de a elabora reguli de conduită general obligatorii. Puterea executivă limitată la

aplicarea legilor şi la rezolvarea unor cazuri care nu erau determinate prin lege! urmau

să fie încredinţate monar$ului. Puterea federativă era încredinţată regelui şi avea în

competenţa sa dreptul de a declara război! de a face pace şi a înc$eia tratate. 'o$n

(oc)e argumenta această concepţie preciz&nd că 8tentaţia de a pune m&na pe putere ar

fi prea mare dacă aceleaşi persoane care au puterea de a face legile ar avea în m&ini şi

puterea de a face să le execute”. %deile sale au fost sursă de inspiraţie şi au avut o

deosebită importanţă pentru istoria doctrinelor politice.

9ilozoful francez "$arles de 6econdat! baron de Montes:uieu *+,;


2/11

asigure libertatea şi! în acelaşi timp! să combată tendinţa spre totalitarism+.

%n cartea sa „6piritul legilor” arată că în orice stat există trei puteri distincte7

puterea legislativă! executivă şi #udecătorească. Aceste puteri trebuie să fie separate!

adică încredinţate unor persoane diferite şi independente unele de altele! deoarece 8nu

există libertate atunci c&nd în m&inile aceleiaşi persoane! puterea legislativă este

întrunită cu puterea executivă şi dacă puterea #udecătorească nu este separată de

puterea legislativă şi de cea executivă”. Montes:uieu spune că 5orice om care are o

putere este înclinat să abuzeze de ea5 astfel 5 pentru a nu se abuza de putere trebuie ca

prin aşezarea lucrurilor puterea să oprească puterea5. Puterea publică trebuie să fie

divizată intre mai multe puteri aşa înc&t o putere să se opună celeilalte şi să creeze! în

locul unei forţe unice! un ec$ilibru de puteri. Prin faptul că puterea de comandă în statse fracţionează între mai multe organe care au acelaşi interes ca atribuţiile sale să nu fie

încălcate de celelalte organe! se asigură aplicarea strictă a legilor şi respectarea

libertăţilor individuale.

%deea separării puterilor se înt&lneşte şi în concepţia lui >ousseau. Pentru acesta

puterea legislativă se confundă cu însuşi conceptul de suveranitate. ?a nu putea fi

exercitată dec&t pe cale directă! prin votul întregii naţiuni şi nu putea să aibă caracter

general şi impersonal. Puterea executivă sau guvernăm&ntul nu putea să consiste dec&t

în acte particulare şi se distingea în mod necesar de dreptul legiuitorului.

@i pentru >ousseau ca şi pentru (oc)e! puterea #udecătorească nu este ceva

distinct! dar spre deosebire de filosoful englez ! pentru >ousseau ea este o ramură a

puterii executive nu a celei legislative! supusă unor anumite reguli speciale.

eoria separării puterilor apărea în acele condiţii ca expresie a luptei pentru

putere ce se ducea între monar$! aristocraţie şi burg$ezie. ?a urmarea înlăturarea

despotismului! ec$ilibrarea şi armonizarea forţelor sociale în luptă. Bin punct de vedere

istoric ! principiul separării se înfăţişa ca principiu al suveranităţii naţionale! ca o armă

de război diri#ată de ideologii burg$eziei împotriva puterii absolute a monar$ului. Bin

punct de vedere politic ! principiul separării puterilor a fost considerat ca generator de

libertăţi politice! prin ec$ilibrul şi colaborarea puterilor separate.

"ea dint&i aplicaţie practică a principiului separaţiei puterilor în stat a fost

realizată de statele americane care în secolul al +;/lea se găseau în plină revoluţieconstituţională. 4ncep&nd din +0;1 ! primele constituţii ale statelor Massac$ussetts!+ A se vedea udor B>CDAEF G Drept constituţional şi instituţii politice ratat elementar! Hol. %! p.=-


3/11

MarIland! Hirginia! EeJ/Kamps$ire introduc acest principiu. Flterior ! "onstituţia

statelor federale! ai cărei creatori au fost Kamilton! Madison şi 'aI adoptă principiul

separaţiei puterilor sub forma întreită de putere legislativă! executivă şi #udecătorească.

4n anul +0evoluţia burg$eza din 9ranţa introducea acest principiu în 5Beclaraţia

drepturilor omului5. %ar mai t&rziu acest principiu a stat la baza organizării de stat a

tuturor statelor burg$eze! el fiind consacrat! explicit sau implicit! în constituţiile acestor

state.

Be la prima aplicare a principiului separaţiei puterilor în stat şi p&nă în vremurile

contemporane acesta a îmbrăcat diferite forme de aplicare în practică. 4n realitate nu

există doua state în care acest principiu să se manifeste identic deşi în fundamentele

sale el este acelaşi peste tot. %nteresat este faptul că aceste diferenţe de aplicare s/auconstatat at&t la state diferite c&t şi în interiorul aceluiaşi stat dar în perioade de timp

diferite. Acest aspect este însă c&t se poate de normal av&nd în vedere lupta pentru

putere ce s/a dat mereu între (egislativ şi ?xecutiv.

"onstituţiile care au pus la baza lor principiul separării puterilor statului au fost

preocupate să găsească nu numai modalităţi de menţinere a unui ec$ilibru între aceste

puteri! dar şi diverse fr&ne şi contragreutăţi c$emate să înlăture pericolul unei alunecări

spre adoptarea de măsuri tiranice. Acestea pot fi diferite după cum constituţiile

respective aplică mai mult sau mai puţin tranşant principiul separaţiei puterilor ! dar ele

sunt prezente în toate sistemele construite pe această bază. Fnele din ele urmează să fie

m&nuite de executiv pentru a împiedica eventuale legiferări grăbite sau nepotrivite! iar

altele de adunările legiuitoare ca mi#loace de control a activităţii executive.

eoria separaţiei puterilor a avut un rol aparte! decisiv in promovarea sistemului

reprezentativ. ?ste o teorie care a stat la baza elaborării constituţiilor.

%ndiferent de particularităţile înt&lnite de la o ţară la alta! principiul separaţiei

puterilor în stat a avut un impact puternic şi asupra altor ramuri din sfera politicului.

Be pildă! avem o multitudine de regimuri politice rezultate din modul de aplicare

al acestui principiu. %deea de bază este una simplă7 cu c&t principiul separaţiei este

aplicat mai strict cu at&ta regimul politic tinde spre liberalism! iar cu c&t este mai

negli#at regimul politic cade în sfera totalitarismului.

Formele de guvernământ prin !re "e re!li#e!#ă

-


4/11

prinipiul "ep!r!$iei puterilor in "t!t

%n funcţie de gradul de aplicare al principiului separaţiei puterilor în stat! regimul

politic poate să apară sub forma regimului prezidenţial! regimului semi/prezidenţial!regimul parlamentar sau a regimului directorial.

a) Regimul pre#iden$i!l

Principala trăsătură a acestui tip de regim este aceea că întreaga putere executivă

este concentrată în m&na unei singure persoane alese fie prin vot direct! fie prin vot

indirect. Prim acest lucru se are în vedere conferirea organului executiv! adică

preşedintelui! o oarecare independenţă în raport cu organul legiuitor. Preşedintele! fiind

ales de către electorat! nu poate fi revocat din funcţie în cazul în care primeşte votul deneîncredere din partea Parlamentului. Astfel! o altă caracteristică fundamentală a acestui

regim este aceea că executivul nu răspunde pentru acţiunile sale în faţa legislativului şi

că are întotdeauna şansa de a/şi duce la bun sf&rşit mandatul.

b) Regimul "emi%pre#iden$i!l

Asemenea regimului prezidenţial! avem şi aici de a face cu un şef al statului ales

prin vot *direct sau indirect3. >aporturile dintre el şi Parlament sunt întotdeauna de

egalitate. Preşedintele! împreună cu Duvernul care are în fruntea sa un prim/ministru!

formează astfel executivul. Marea diferenţă dintre cei doi este însă aceea că doar

Duvernul este răspunzător pentru actele sale în faţa Parlamentului.

& Regimul p!rl!ment!r

Pentru a ne face o idee despre regimul parlamentar este necesar să invocăm

celebrul adagiu valabil expres în cadrul regimului parlamentar7 „@eful statului

domneşte! dar nu guvernează”. Aşadar! tragem concluzia că în acest tip de regim puterea preşedintelui este substanţial redusă în favoarea organului legiuitor. 4n cadrul

regimului parlamentar! executivul este bifurcat7 pe de/o parte se află şeful statului iar de

cealaltă parte se află un cabinet! format dintr/un număr de ministere. @eful statului este

considerat iresponsabil politic! iar actele sale nu sunt valabile dec&t dacă au fost în

prealabil contrasemnate de un ministru specializat în domeniul respectiv.

d& Regimul diretori!l

A se vedea udor B>CDAEF G Drept constituţional şi instituţii politice ratat elementar! Hol. %! p.,<

2


5/11

"aracteristica esenţială a regimului directorial este aceea că întreaga putere

executivă este concentrată în m&na unui colegiu ales de Parlament! în baza "onstituţiei!

pe un termen dinainte stabilit care! în principiu! nu poate fi modificat de organul

legiuitor. Beşi executivul nu poate fi revocat din atribuţiile sale p&nă la terminarea

mandatului! actele sale pot fi modificate sau c$iar anulate de către Parlament. Prin

implementarea acestui regim se are în vedere! în principal! evitarea posibilităţii

acaparării puterii de către executiv.

%n regimurile prezidenţiale! al căror model îl constituie 6tatele Fnite ale

Americii! printre fr&nele şi contragreutăţile care/i permit executivului să influenţeze

linia de acţiune a legislativului pot fi menţionate în special două 7 / dreptul de veto

legislativ al preşedintelui republicii! adică dreptul de a împiedica! printr/o manifestarede voinţa! intrarea în vigoare a unei legi adoptate de "ongres. "e/i drept! veto/ul

preşedintelui nu mai operează în cazul în care "ongresul adopta ulterior din nou legea

cu o ma#oritate de două treimi! însă aceasta ma#oritate este greu de obţinut. Al doilea ar

fi dreptul preşedintelui de a adresa "ongresului mesa#e în scopul de a recomanda să

examineze orice măsura pe care ar socoti/o utilă şi oportună. %nvers există şi fr&ne şi

contragreutăţi care dau legislativului posibilitatea de a exercita o influenţă asupra

executivului. 6pre exemplu "ongresul votează bugetul fără de care orice activitate a

executivului este paralizată. (a fel numirea miniştrilor şi a altor categorii de funcţionari

ai statului se face cu avizul şi consimţăm&ntul 6enatului.

6istemul de fr&ne şi contragreutăţi apare şi mai bine conturat în regimurile

parlamentareL în ţările structurate pe coordonatele acestui regim! puterea executivă are o

puternică armă împotriva puterii legislative! const&nd în dreptul şefului statului de a

dizolva parlamentul sau cel puţin camera aleasă a acestuia. 6ub influenţa unei

ameninţări cu dizolvarea parlamentului acesta ar putea fi determinat să ia anumite

măsuri legislative dorite de guvern. Pe de alta parte parlamentul dispune la r&ndul său

de o armă ec$ivalentă ca eficienţă împotriva executivului. ?l poate anume să provoace

demisia guvernului fie printr/un vot de neîncredere expres! fie prin refuzul de a vota

bugetul sau o altă lege propusă de guvern. 4n prezenţa unui asemenea vot! şeful statului

are două soluţii posibile7 fie primeşte această demisie şi formează un nou guvern! care

să se bucure de încrederea parlamentului! fie dizolvă parlamentul! urm&nd ca guvernulsă răm&nă la putere dacă alegerile ce vor urma îi vor fi favorabile iar în caz contrar să se

=


6/11

formeze un nou guvern. "a şi în regimurile prezidenţiale înt&lnim şi aici dreptul de veto

pe care! în multe ţari cu regim parlamentar! şeful statului îl poate opune legilor adoptate

de parlament! fie cu efect absolut! fie numai cu efect suspensiv. 4n aceste regimuri

puterea executivă numai este concentrată în m&inile unei singure persoane ca în regimul

prezidenţial ci este deţinută de un executiv bifurcat. Acesta este alcătuit din şeful

statului care nu răspunde politic în faţa parlamentului! şi un consiliu de miniştrii care

răspunde în faţa parlamentului at&t pentru propriile acte c&t şi pentru cele ale şefului

statului ale cărui acte pentru a fi valabile trebuie să fie contrasemnate de un ministru. în

mod asemănător şi puterea legislativă apare la r&ndul ei fracţionată în doua camere

menite să/şi contrabalanseze influenţa politică! c$iar în situaţia în care de obicei

competenţa celei de/a doua camere / 6enatul! este mai redusă în raport cu cea a primeicamere.

>egimurile semiprezidenţiale se caracterizează prin faptul că implantează în

structurile regimului parlamentar unele instituţii specifice regimului prezidenţial. Fn

asemenea regim semiprezidenţial cunoaşte astăzi 9ranţa. 4n această ţara există ca şi în

regimurile parlamentare un executiv bifurcat7 preşedintele republicii şi consiliul de

miniştrii. Be asemenea preşedintele are dreptul de a dizolva parlamentul! iar

parlamentul poate să provoace demisia guvernului. >egimul semiprezidenţial al 9ranţei

se diferenţiază însă prin faptul că atribuie preşedintelui republicii unele puteri pe care

aceste regimuri nu i le recunosc cum ar fi că unele acte ale preşedintelui nu trebuie

contrasemnate de un ministru pentru a fi valabile! ele trebuie să fie emise cu respectarea

condiţiilor prevăzute de constituţie. otodată un număr de fr&ne sunt instituite cum ar fi7

preşedintele republicii îi numeşte şi îi revocă pe membrii guvernului la propunerea

primului/ministru! iar nu la libera lui alegere. 6emnarea de către preşedinte a

ordonanţelor şi decretelor se face pe baza $otăr&rilor consiliului de miniştrii! pe care/l

prezidează. Halabilitatea anumitor acte ale preşedintelui republicii sunt condiţionate de

consultarea at&t a primului ministru c&t şi a altor organe care nu aparţin executivului.

%n cadrul sistemului de fr&ne şi contragreutăţi decurg&nd din aplicarea separaţiei

puterilor în stat! deosebit de importantă pentru realizarea ţelurilor statului de drept este

existenţa unui sistem de organe c$emat să înfăptuiască activitatea #urisdicţională!

distinct de puterea legiuitoare şi de cea executivă şi sustras oricărei influenţe a acestora.Pentru caracterizarea activităţii #urisdicţionale! prima constatare ce se impune este că

,


7/11

obiectul ei specific îl formează soluţionarea litigiilor #uridice prin $otăr&ri cu 5putere de

lucru #udecat5! adică prin intermediul unor acte ce se bucură de o stabilitate const&nd în

faptul că odată ce o $otăr&re #udecătorească a fost pronunţată ! se consideră că ea

exprima adevărul şi nu poate fi modificată sau desfiinţată dec&t prin folosirea căilor de

atac prevăzute de lege! iar litigiul respectiv nu poate fi redesc$is printr/o nouă acţiune

în #ustiţie a celui interesat. "eea ce #ustifică atribuirea acestei stabilităţi mai mari actelor

#urisdicţionale este o necesitate socială evidentă. Anume! orice litigiu #uridic este

consecinţa unei reale sau pretinse încălcări a legii. Pentru ca soluţionarea litigiului să

ducă la restabilirea efectivă şi definitivă a ec$ilibrului social tulburat! $otăr&rii date în

cauză trebuie să i se ofere o stabilitate mai mare dec&t actelor administrative! asupra

cărora organele emitente pot reveni! dacă socotesc că nu mai corespund împre#urărilor concrete. 6pre deosebire de activitatea legislativă şi de cea executivă! activitatea

#urisdicţională nu se poate sesiza din oficiu! de către organul competent ci numai pe

baza unei sesizări din partea celui interesat! a ministerului public sau a altor organe de

stat arătate de lege.

Astfel statul de drept este statul domniei legilor. Bar numai daca legea va

reprezenta expresia fidelă a voinţei generale a poporului! ea va putea corespunde

intereselor tuturora şi ale fiecăruia! excluz&nd posibilitatea de a deveni opresivă pentru

unii şi să creeze privilegii pentru alţii. %n acest sens ideal a fost conceput şi adoptat

principiul separării puterilor în stat.

Principiul separaţiei puterilor! c$iar şi în forma sa tradiţională! consacrat de

constituţii! a presupus un control reciproc al puterilor! evident! cu nuanţări de la un

regim politic la altul. Eiciodată! insă! nu s/a contestat un control parlamentar asupra

8executivului” şi! respectiv! un control #udecătoresc asupra administraţiei publice-.

%n >om&nia organizarea statala a exerciţiului suveranităţii naţionale este

reglementata clar prin "onstituţie2. Beţinătorul puterii suverane este poporul roman şi el

exercita aceasta putere prin organele reprezentative şi prin referendum. Bin analiza

"onstituţiei rezultă mai multe constatări. Astfel organelor reprezentative li se

încredinţează doar exerciţiul puterii! deci anumite împuterniciri şi nu puterea ca atare.

Eu este vorba de delegarea puterii ci de delegarea unor funcţii ale puterii. itularul

puterii este şi răm&ne numai poporul roman! de aici rezult&nd importante consecinţe

- A se vedea Antonie %orgovan / ratat de drept administrativ! Hol. %%! p.22;2 A se vedea "onstituţia >om&niei! art. +

0


8/11

#uridice! inclusiv cele referitoare la responsabilitatea autorităţilor publice în fata

acestuia! adică nici un grup şi nici o persoana nu pot exercita suveranitatea în nume

propriu. 6e poate pune problema de a şti dacă în "onstituţia >om&niei isi găseşte

exprimarea clasicul principiu al separării puterilor în stat. Acest principiu a fost puternic

afirmat în >evoluţia rom&nă din +om&niei putem constata ca ea consacra ec$ilibrul puterilor în stat înconţinutul şi semnificaţia sa ştiinţifică şi desigur moderna. Mai multe argumente sunt

convingătoare şi pertinente7

a3 "ele trei puteri clasice se regăsesc exprimate în "onstituţie7 legislativul în

normele privitoare la ParlamentL executivul în normele privitoare la preşedintele

>om&niei şi DuvernL #ustiţia în normele cu privire la autoritatea #udecătorească.

b3 rdinea reglementarii puterilor în "onstituţie este ordinea clasica fireasca.

"onstituţia da exprimarea #uridica relaţiilor şi activităţilor politice statale în succesiunea

lor fireasca.

c3 Av&nd în vedere legitimitatea împuternicirilor Parlamentului! compoziţia sa

numeroasa şi larg reprezentativa! "onstituţia asigura acestuia o anumita preeminenta în

raport cu celelalte autorităţi statale. Astfel Parlamentul este singura autoritate

legiuitoare a ţării! el are funcţii de formare! alegere! numire! investire a altor autorităţi

statale şi desigur a altor funcţii de control. "$iar şi structura bicamerala a Parlamentului

exprima ec$ilibrul în executarea puterii legislative. Be altfel acesta este şi singurul

argument solid al bicameralismului Parlamentului fata de faptul ca >om&nia este un stat

naţional unitar.

d3 >aporturile constituţionale dintre autorităţile publice se caracterizează prin

implicări reciproce ale unora în sfera de activitate ale celorlalte! implicări ce semnifica

ec$ilibrul prin colaborare şi control.

>aporturile Parlament/?xecutiv! în reglementarea constituţională! pot fiexaminate prin implicarea legislativului în activitatea şefului de stat şi a guvernului.

;


9/11

Astfel Parlamentul primeşte #urăm&ntul PreşedinteluiL poate prelungi mandatul acestuia

în caz de război sau catastrofaL poate $otărî punerea sub acuzare a şefului de stat pentru

înaltă trădareL asculta mesa#ele şefului de statL ratifica tratatele internaţionaleL aproba

declararea de către şeful de stat a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armateL

încuviinţează instituirea stării de asediu sau a stării de urgentaL poate suspenda din

funcţie Preşedintele >om&niei în cazul săv&rşirii unor fapte grave prin care acesta a

încălcat prevederile "onstituţieiL stabileşte indemnizaţia şi celelalte drepturi ale

Preşedintelui >om&niei.

%n ceea ce priveşte raporturile cu Duvernul vom menţiona îndeosebi ca Parlamentul7

acorda votul de încredere asupra programului şi a întregii liste a DuvernuluiL retrage

încrederea acordatăL poate cere informaţii şi documenteL prin deputaţi şi senatori se pot pune întrebări şi adresa interpelăriL apreciază asupra răspunderii politice a Duvernului!

poate cere urmărirea penala a membrilor Duvernului pentru fapte săv&rşite în exerciţiul

funcţiei lorL stabileşte prin lege cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile

membrilor DuvernuluiL abilitează Duvernul pentru a emite ordonanţe în domenii care

nu fac obiectul legilor organice.

"ompatibilitatea calităţii parlamentare cu cea de membru al Duvernului este şi

ea un aspect al implicării reciproce. Nineînţeles ca şi executivul se implica în activitatea

legislativului. Astfel Preşedintele >om&niei7 promulga legile! put&nd cere! o singura

data reexaminarea legiiL poate dizolva parlamentul. "&t priveşte Duvernul acesta7 are

iniţiativa legislativăL poate solicita adoptarea! cu procedura de urgenta! a proiectelor sau

propunerilor legislativeL isi poate anga#a răspunderea în fata Parlamentului asupra unui

program! declaraţii de politica generala! sau proiect de lege acestea consider&ndu/se

aprobate daca guvernul nu este demisL poate fi abilitat sa emită ordonanţe în domenii

care nu fac obiectul legilor organice.

"at priveşte raporturile dintre legislativ şi puterea #udecătoreasca ele trebuie

apreciate cu luare în considerare a principiului independentei #udecătorilor şi a

supunerii lor numai legii. Aşadar intervenţia în sfera #ustiţiei a altor puteri contravine

principiului constituţional. Aceasta nu exclude insa anumite raporturi constituţionale

care rezulta firesc din sistemul organizării statale a puterii. rebuie menţionat ca

organizarea şi funcţionarea instanţelor #udecătoreşti se realizează potrivit legii. "a atareParlamentul este cel care stabileşte prin lege competente şi proceduri pentru instanţele


10/11

#udecătoreşti.

"a o concluzie la cele precizate mai sus se poate preciza ca ne aflam în prezenta

unei conlucrări a structurilor statale în realizarea voinţei poporului. Aceasta conlucrare

presupune7 competente clar delimitate prin "onstituţie! autonomie organizatorica şi

funcţională! control reciproc fara imixtiune! garanţii constituţionale ale îndeplinirii

mandatului şi ale respectării drepturilor cetăţenilor.

4n lumea politică contemporană asistăm la un proces complex de găsire a unor

noi sensuri ale acestui principiu fundamental! numit „principiul separaţiei puterilor în

stat”. Eu este vorba nici pe departe de o tendinţă de renunţare la el fiindcă dacă ar fi aşa

nu am mai putea vorbi de stat de drept! de democraţie sau de libertatea individului.

Av&nd în spate experienţa a mii de ani de conducere! #ocul politicienilor de azi este dince în ce mai abil şi mai subtil. 4n prezent nu se mai doreşte despărţirea matematică între

cele trei puteri! nu se mai are în vedere trasarea unor limite foarte precise între cele eleL

dimpotrivă! se doreşte o uşoară întrepătrundere a lor! o oarecare influenţate a puterilor

din partea partidelor politice! a sindicatelor! a patronatelor sau a grupurilor de intereseL

cu alte cuvinte putem spune că acum! mai mult ca niciodată! accentul nu se mai pune

neapărat pe separaţia lor ci pe colaborarea ce trebuie să existe între puterea legislativă!

puterea executivă şi puterea #udecătorească.

Bibliografie

+1


11/11

+."ristian %E?6"F / Drept constituţional şi instituţii politice! ?diţia

. Antonie %orgovan / ratat de drept administrativ! Hol. %%!-. "onstituţia >om&niei2. udor B>CDAEF G Drept constituţional şi instituţii politice ratat elementar! Hol. %

++

214829884 principiul separarii puterilor in stat

Documents