apostolul · 2019-03-13 · eveniment apostolul pag. 3 martie 2019 evin cu plăcere, cu bu-curie...

APOSTOLULREVISTA CADRELOR DIDACTICE

Editată de Sindicatul din Învăţământ şi Cercetare NeamţSERIE NOUĂ, ANUL XXI, NR. 219http://apostolul.slineamt.ro

martie2019

Preşedinte FSLI, Simion HANCESCU(continuare în pag. 2)

Iacob BACIU, Preşedinte CSDR(continuare în pag. 2)

Martie, 2019: LiviuRUSU, Mihai FLOROAIA,Gheorghe AMAICEI, GabrielPLOSCĂ, Dorin DAVIDEANU,Alexandru COVASAN, DorianRADU (sus, de la stânga ladreapta), Mircea ZAHARIA,Violeta MOȘU, ConstantinTOMȘA, Gianina BURUIANĂ,Gabriela GRIGORE (jos, totde la stânga la dreapta)

XX1999

2019

Un nou începutn urmă cu 20 de ani un grup de Oamenicu sufletul mare s-au gândit că revista in-terbelică „Apostolul” a dascălilor nem-ţeni trebuie să renască, după ce vremurivitrege îi întrerupseseră apariţia. Era ne-voie acum, ca şi atunci, de un simbol înjurul căruia dascălii să fie mai uniţi, să-şi

exprime, neîngrădit, părerea despre tot ce în-seamnă învăţământ şi educaţie.

Şi s-a pornit la drum. Un drum nou, cumulte provocări dar cu bucuria reuşitei: apariţiaprimului număr al Revistei „Apostolul” – serienouă. Drumul continuă de 20 de ani mai lin,mai anevoios, dar neîntrerupt în ciuda a nume-roase încercări. Acest lucru a fost posibil dato-rită trudei neobosite şi tenacităţii consiliului de

redacţie la care s-au adăugatcompetenţa şi profesionalis-mul. Toate acestea au primit„binecuvântarea” numeroşilorcititori care apreciază revista cafiind una necesară şi de ţinută.

Mulţumesc şi mă înclin înfaţa ctitorilor noii reviste, pre-cum şi în faţa celor care şi-au împărtăşit, în pa-ginile ei, gândurile, trăirile, experienţele de viaţăşi didactice.

După 20 de ani, vorbim de un altfel de început.Revista „Apostolul” va cuprinde şi contribuţii ale

Î

Sub semnul curajuluişi al solidarităţiiuraj. Este cuvân-tul pe care ar tre-bui să îl predămmai des în şcoli,este termenul carenu ar trebui să ră-mână într-un dic-ţionar explicativ al

limbii române şi atât. Cuel ar trebui să începem să le povestim copii-lor noştri despre călătoria numită viaţă.

Dragi colegi, despre curajul de a spunelucrurilor pe nume, despre curajul de a fi noiînşine, despre curajul de a împărtăşi cu celde lângă tine, despre curajul de a căpăta pu-tere şi despre curajul de a face bine vreau săvă vorbesc în acest număr aniversar al Re-vistei „Apostolul”.

Îmi argumentez alegerea, spunându-văcă voi aţi demonstrat, cu această publicaţie,ce înseamnă să ai curajul să vorbeşti despreeducaţie într-un mediu în care societatea neprovoacă destul de des să ţinem pasul cuschimbările.

Admir ambiţia echipei redacţionale carea ţinut vie această publicaţie, cu eforturi, darmai ales cu un crez profund, acela că fărăoameni care scriu vom deveni mai săraci.Acestor oameni ar trebui să le mulţumimpentru că au... curaj. Mă bucur că sunt citi-tori care aşteaptă de la o lună la alta fiecarenumăr, pentru veştile din educaţie, primiteastfel, dar mai ales pentru acele articole deanaliză, plină de substanţă, care ne oferăperspective noi asupra modului în careputem înţelege sistemul de învăţământ înprofunzimea sa.

C

Revistei APOSTOLUL,cu dragoste

vorbi despre aniversa-rea a douăzeci de anide apariţii, a seriei noi,a revistei cadrelor di-dactice din judeţulNeamţ, Apostolul, în-seamnă mai mult decâta adresa un omagiu.

Înseamnă transmitereapreţuirii şi recunoştinţei noastre pentru toţi ceicare sunt implicaţi în acest proiect ziaristic, so-cial dar, în egală măsură, cultural.

Înseamnă, de asemenea, clipe de reflecţie şiaducere aminte a faptelor, gândurilor, creaţiilor,experienţelor care au fost găzduite în paginile ge-neroasei publicaţii pentru a informa, mobiliza,încânta şi desfăta cititorii.

Înseamnă, în acelaşi timp, implicare, dăruire,

A

La acest momentaniversar...

u ocazia frumoaseianiversări de 20 anide la reapariţia re-vistei cadrelor di-dactice din JudeţulNeamţ „Apostolul”,Vă transmi tem unsalut frăţesc din par-

tea Federaţiei Sindicale aEducaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova şicele mai alese cuvinte de felicitare.

În martie 1999, o echipă de vizionari, adecis să renască Revista „Apostolul”, careavea o frumoasă istorie venită din „impe-rioasa necesitate dăscălească, având menirea

C

Ghenadie DONOS,preşedintele Federaţiei Sindicale a

Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova(continuare în pag. 2)

Preşedintele Sindicatului din ÎnvăţământNeamţ, prof. Gabriel PLOSCĂ

(continuare în pag. 2)

Eveniment

Pag. 2

(urmare din pag. 1)

(urmare din pag. 1) (urmare din pag. 1)

martie 2019

Sub semnulcurajului şi alsolidarităţii

a o scară mai largă, sistemul deînvăţământ rămâne tot o do-vadă de curaj. Este vorba des-pre puterea celor care au ales sătransforme o meserie într-o vo-caţie, dar şi într-un stil de viaţă.Educatorii, generic vorbind,şi-au transformat vieţile în jurul

acestei profesii, pentru că ei sunt ceicare au respect pentru ceea ce clădescîn fiecare zi, au responsabilitateapentru amprenta pe care o lasă asupraelevilor şi au curajul să nu abando-neze chiar şi atunci când problemelecu care se confruntă pot să devinăprea apăsătoare. Şi pentru că noi amînţeles curajul de care colegii noştridau dovadă, ne-am ales misiunea:aceea de a le spori încrederea în ei şide a le oferi susţinere în curajul lor,iar pentru toate acestea există un cu-vânt: solidaritate. Sindicalismul pecare federaţia noastră îl promoveazănu este acela al unei lupte surde, princare vrem doar să ne facem auziţi.Noi vrem să construim şi vrem săsusţinem dezvoltarea, răspunzândunor nevoi actuale ale oamenilor carene stau alături. Avem nevoie însă şinoi, la rândul nostru, de susţinerea tu-turor, pentru a prinde mai mult curajşi încredere că ceea ce facem estebine.

Felicit încă o dată echipa redac-ţională a Revistei cadrelor didacticeApostolul, „atipică” prin încăpăţâna-rea cu care doreşte să demonstrezecă este mult mai plăcut sufletului sărăsfoieşti paginile unei reviste şi săciteşti conţinutul acesteia, decât sărămâi ancorat doar în universul vir-tual al informaţiilor citite pe telefonsau computer. Aici cuvintele scrisefără să mutileze limba românăpoartă substanţa unor emoţii care nusunt distructive. De aceea, pentru bi-nele cititorilor, doresc să apară câtmai multe numere ale publicaţieicare să ajungă în cât mai multe uni-tăţi de învăţământ! La mulţi ani,dragi colegi!

L

Revistei APOSTOLUL,cu dragoste

onsecvenţă, profesionalism din parteacelor care au făcut şi fac posibilă apariţiarevistei în numele şi spre folosul cadrelordidactice.

Înseamnă şi multă dragoste şi emoţieaşezate în paginile revistei cu măiestriace este dăruită doar celor „aleşi”.

Înseamnă şi încăpăţânarea de a păstra şiperpetua un bun ce ţi-a fost lăsat moştenire deînaintaşi.

Înseamnă şi posibilitatea de a avea o tri-bună vie pusă la dispoziţia tuturor acelora carevor să împărtăşească experienţe de viaţă.

Înseamnă, până la urmă, păstrarea identi-tăţii noastre culturale, naţionale şi profesionale.

Revista Apostolul a devenit un simbol alluptei pentru promovarea statutului cadrului di-dactic într-o Românie care are din ce în ce maimultă nevoie de educaţie.

Revista Apostolul vorbeşte, fără precupe-ţirea niciunui efort, despre necesitatea preţuiriişcolii şi aşezarea dascălilor pe un piedestal alrecunoştinţei.

Revista Apostolul a trecut de mult graniţelejudeţului Neamţ ajungând să fie cunoscută întoată ţara. A ajuns, cred eu, şi la sufletul colegi-lor şi fraţilor noştri din Republica Moldova.

De aceea a vorbi despre revista Apostolulla ceas aniversar înseamnă mult prea puţin ori-cât de măiestru ai folosi cuvintele.

La mulţi ani!

c

La acest momentaniversar...

recisă de conlucrare între toţi dascălii, în scopuluşurării muncii pe ogorul şcolii”. Am adus acestcitat din îndepărtatul 1934 pentru a constata că,de fapt, scopurile celor care au creat revista„Apostolul” în 1934, a vizionarilor din 1999 şial nostru, în acest început de primăvară 2019, arămas acelaşi – conjugarea eforturilor pentru aasigura „apărarea intereselor de corp, acordând

atenţie acelora ce propun îndreptări în sprijinul dăscă-limii”.

Sprijinim în totalitate iniţiativa actualei conduceria Sindicatului din Învăţământ din Judeţul Neamţ şi aechipei redacţionale de a oferi, pe paginile revisteinemţene o platformă comună de discuţie pe teme carene unesc – viaţa şcolii de zi cu zi, activitatea sindicală,măiestria pedagogică, dar şi promovarea valorilor ro-mâneşti.

Avem intenţia de a pune umărul, împreună cu co-legii din Judeţul Neamţ, la fortificarea revistei, pentruca ea să devină o punte între cadrele didactice de peambele maluri ale Prutului. Vom sta şi noi, împreunăcu Dumneavoastră, „de veghe, cu pixul în mână, la ho-tarele limbii şi culturii române” încercând să păstrămşi să promovăm valorile naţionale.

La acest moment aniversar, Vă aducem mulţumiripentru activitatea de zi cu zi în folosul comunităţii pe-dagogice. Totodată, ne exprimăm convingerea că şi încontinuare veţi da dovadă de o reflectare obiectivă arealităţii şi o abordare constructivă a subiectelor ce ţinde dezvoltarea şcolii naţionale, a învăţământului ro-mânesc, astfel bucurându-vă de tot respectul, încrede-rea şi aprecierea comunităţii.

La mulţi ani!

p

Încă o Aniversareopasul de-acum cinsteşte mo-mentele trăite, scrise şi trans-mise şcolii româneşti prinveritabila revistă culturală, rea-lizată urmând ştiinţa umană. Înneîncetata succesiune existen-ţială, doresc acestei excelente

publicaţii Divina Binecuvântare petraseul spre Marele Infinit.

Prof. univ. dr.Vasile POSTOLICĂ

P

În numele Apostoluluipostolul – preţioasă piatră rară, prelucrată cumăiestrie de consiliul de redacţie, condus dedomnul Mircea Zaharia, un iniţiat în arta şlefui-rii cuvintelor şi ideilor, faţetelor pietrei, pânăcând o face să reflecte lumina dintr-o bijuteriecu un design unic şi special care se accesori-zează perfect Sindicatului Lucrătorilor din În-

văţământ Neamţ. Apostolul – revista cadrelor didactice din judeţul

Neamţ, un proiect interbelic de presă scrisă care s-areinventat, de 20 de ani, prin adaptarea la contextulsocial, cultural şi tehnologic/ digital, în numele Apos-tolului, cu un conţinut autentic, cu teme şi mesajeesenţiale, dând totodată o şansă şi cititorului online.

Apostolul – publicaţia care a rezistat probei tim-pului, pentru că a fost clădită pe visul intelectualilor-apostoli de a reînvia spiritul unei comunităţi cuevenimentele şi emoţiile ei, a ţinut proaspătă agendapreocupărilor semnificative şi a pledat pentru unitateşi solidaritate în apărarea identităţii cetăţii.

Faptul îmbucurător că revista bate spre 220 deapariţii confirmă importanţa ei şi nevoia dascălilor,membrii FSLI, de a se regăsi în astfel de publicaţii.Cu tehnologie sau fără, indiferent de revoluţiile digi-tale care vor urma, forumiştii, bloggerii, facebook-iştii, generaţiile viitoare vor avea nevoie de astfel derepere, adică de Apostoli care să propovăduiască des-pre normalitate şi reaşezarea valorilor.

La cea de-a 20-a aniversare, maramureşenii (edi-tori ai revistei Şcoala maramureşeană şi buletinuluiinformativ Jurnal sindical) felicită colegii nemţeni şipe preşedintele sindicatului lor, profesorul GabrielPloscă, pentru realizarea acestui proiect minunat, do-rindu-le în continuare răbdarea şi tăria pietrei, pentrua rămâne în timp un mărturisitor al aspiraţiilor şi vi-surilor acestei generaţii de apostoli.

La mulţi ani Apostolului şi la multe aniversări!

Prof. Ioana PETREUŞ, Preşedinte Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş

A

APOSTOLUL

omânilor, fraţii noştri, de pe celălalt mal al Prutului. Vom fi împreună şi prin această revistă, aşacum este firesc şi îi stă bine unui neam. Şi dacă sărbătoarea „Apostolului” se petrece într-o zi de27 martie, acest lucru nu este deloc întâmplător. Am dorit să cinstim şi în acest fel istorica Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă şi în acelaşi timp să spunem, fără putinţă de tăgadă, că neamul ro-mânesc va rămâne întreg şi unit, chiar şi în timpuri potrivnice.

La mulţi ani, „Apostolul”! La mulţi ani, dragi colaboratori de dincolo şi de dincoace de Prut!La mulţi ani, dragi cititori de pretutindeni!

Un nou început(urmare din pag. 1)

r

Eveniment

APOSTOLUL Pag. 3martie 2019

evin cu plăcere, cu bu-curie printre colegii dela Neamţ şi de pretu-tindeni care îşi încre-dinţează gândurilepaginilor scrise cu ge-nerozitate şi temeinicieîn revista Apostolul.

Admir şi felicit Consiliulde redacţie condus cu ştiinţă şi talent de redac-torul-şef Mircea Zaharia, pentru calitatea, ele-ganţa şi diversitatea materialelor publicate carereuşesc să inspire încredere şi curiozitate citito-rului, pentru acurateţea scriiturii, forma de pre-zentare şi ţinuta intelectuală a articolelorpublicate.

Cu aceleaşi gânduri apreciez munca, voinţaşi perseverenţa Consiliului de Administraţiecondus de Gabriel Ploscă, secondat de Iosif Co-vasan, Gheorghe Amaicei, Liviu Rusu şi, nu înultimul rând, de Gabriela Grigore, care reuşescsă menţină publicaţia în minunata ei tradiţie, săgăsească resurse umane şi materiale pentruaceasta, să motiveze zeci, probabil în timp, sutede colegi să scrie, să publice, să pună în paginăideile valoroase pe care le au.

De asemenea, este de remarcat faptul că înpeisajul actual al presei, în care cuvântul scrispe hârtie, ilustrat cu materiale bine organizate şiasumate tinde să dispară sub asaltul necruţătoral on-line-ului, revista Apostolul oferă un exem-plu demn de urmat pentru toate celelalte sindi-cate afiliate la FSLI.

Datorez cuvinte de laudă SindicatuluiLiber al Lucrătorilor din Învăţământ şi CercetareŞtiinţifică Neamţ şi Asociaţiei ÎnvăţătorilorNeamţ, conducerii acestor organizaţii sindicalepentru susţinerea şi extinderea activităţii revis-tei, singura cu acest profil care îşi continuă cuonoare activitatea oferind spaţiu de exprimare

şi afirmare multor colegi din toate generaţiile,punând în acest mod la dispoziţia numeroşilorcititori modele de oameni şi de practică didac-tică, informaţii despre evenimentele ce dau cu-loare şi originalitate culturii locale, naţionale şiuniversale.

Consider că este un privilegiu pentru ori-cine să se poată informa, să înveţe de la maeştrică doar munca disciplinată nu este suficientă, căeste minunat dacă „peste aceasta (poţi) să reu-şeşti să erupi, ca să rezulte ceva admirabil.Dacă nu rămâi doar cu îndemânarea, cu modulde a face bine lucruri deja ştiute.” Am citat aicireflecţia unui emblematic pictor nemţean, PetruDiaconu, publicată într-un admirabil interviu înrevista Apostolul.

Aş îndrăzni să adaug că aceasta – CREA-ŢIA – modul personal de a transmite cunoştinţe,simbioza dintre informaţie şi emoţie, face dife-renţa între meşteşugar şi artist în lumea şcolii.

Astăzi ne bucurăm împreună noi, cei de aici„de dincoace de Prut” şi colegii noştri de pemalul celălalt, că s-au scurs 20 de ani de la re-luarea publicării revistei ce şi-a început călătoriaspre conştiinţele noastre în perioada interbelică.

Vă felicit, dragi colegi, atât pentru perseve-renţa şi munca voastră, cât şi pentru alegereazilei de 27 Martie ca zi în care Apostolul trecegraniţa în Republica Moldova, reconstruind încăo dată Podul de flori peste Prut. Pentru că astăzi,27 Martie 2019, omagiem un eveniment istoricde prim rang „Rezoluţia de Unire a Basarabieicu Regatul României”, operă grandioasă a îna -intaşilor noştri, care au pus bazele statului unitarromân modern.

Aici se cuvine să nu lăsăm pradă timpuluimunca îndrăzneaţă şi neobosită a miilor de das-căli din toate teritoriile locuite de români pentrupregătirea acestui mare eveniment. Ei, apostoliimiilor de comunităţi rurale şi urbane, alături de

preoţi, de elita intelectuală au clădit mai întâi înmintea oamenilor ideea de unitate de limbă, decultură, de neam, de tradiţie care cerea cu nece-sitate împlinirea prin unitate teritorială, statalăşi politică.

Remarc cu bucurie iniţiativa de a extindecolaborarea şi difuzarea revistei şi în şcolile fra-ţilor şi prietenilor noştri din Republica Mol-dova. Trebuie să cultivăm legăturile noastre, săîmpărtăşim experienţele, bunele practici, să rea-lizăm proiecte comune de dezvoltare a vieţiisindicale, dar şi a practicii didactice, a învăţă-mântului în general. Avem nevoie mai multdecât oricând de informaţie corect asumată pen-tru ca noi înşine să evaluam şi să ne adaptăm laschimbările tot mai rapide care ne presează,uneori ne bulversează şi, mai ales, ne obligă săne îmbogăţim continuu pregătirea. Niciodatăştiinţa, tehnologia nu s-au dezvoltat atât derapid. Tehnologia informaţiei, ştiinţele în gene-ral, biotehnologia dezvoltă într-un ritm ameţitorsfera cunoaşterii.

În această avalanşă de schimbări, de infor-maţii şi de ştiri ne întrebăm cum va evoluaşcoala, cum vom ţine pasul cu acestea, cumvom lucra eficient cu cea mai preţioasă resursăa Planetei Pământ: inteligenţa umană şi cunoaş-terea, practic singurele resurse care nu se epui-zează.

Iată de ce cred că revista cadrelor didacticenemţene, singura revistă sindicală care nu seocupă doar de munca sindicală şi administrativă,ci şi de experienţa didactică ne pune la dispozi-ţie o valoroasă resursă de creştere, de interco-nectare într-o reţea de comunicare eficientă îndomeniul atât de important şi definitoriu pentrucondiţia umană: EDUCAŢIA.

Prof. Aurel CORNEAPreşedinte de Onoare al FSLI

APOSTOLUL – O pledoarie pentru inteligenţă şi creativitateR

AniversareaRevistei „Apostolul”

a a XX-a aniversare a reluării apariţiei revistei „Apostolul” şi încalitate de fidel cititor şi vremelnic colaborator transmit întreguluicolectiv de redacţie şi colaboratorilor cele mai călduroase urări.

Vă felicit pentru bogata activitate menită să facă cunoscuteepisoade din istoria naţională şi din istoria şi spiritualitatea nem-ţeană, despre activitatea unor personalităţi, despre istoria unorvechi unităţi de învăţământ ca şi despre unii dascăli care şi-au de-

dicat întreaga viaţă şcolii.M-am bucurat să găsesc în revistă rânduri despre strădania unor

harnici colegi şi a unor colective didactice pentru îmbogăţirea experien-ţei şi obţinerea de rezultate şi mai bune în munca de educare şi instruirea tinerei generaţii – prin schimburi de experienţă cu şcoli din ţară şi dinEuropa.

Am citit cu interes articolele profesorilor Gheorghe A. M. Ciobanuşi Mihai-Emilian Mancaş, interviurile realizate de domnul Mircea Za-haria, cronicile criticului literar Constantin Tomşa şi am gustat umoruluneori trist din articolele semnate de domnul Dumitru Rusu.

Este oglindită în revistă activitatea Inspectoratului Şcolar Neamţ,a Casei Corpului Didactic şi sindicatelor din învăţământ – toate îndrep-tate spre crearea condiţiilor optime pentru elevi şi cadre didactice dintoate şcolile judeţului menite să sporească eficienţa actului de educaţieşi instruire.

Vă urez să realizaţi tot mai multe şi bogate numere! La mulţi ani!

Înv. Neculai FLORIAN

Mesajul revistei „Antiteze”, la dubluljubileu al revistei „Apostolul”

nul acesta, publicaţia nemţeană „Apostolul” sărbătoreşte un dublujubileu: 85 de ani de la înfiinţare, în perioada interbelică, fiind peatunci „revistă didactică şi literară”, şi 20 de ani de la apariţia serieiactuale, revistă a cadrelor didactice, editată de Sindicatul Învăţă-mânt Neamţ. Tradiţia îi dă prestanţă şi îi remarcă specificul – o re-vistă de certă ţinută în care se regăseşte viaţa cadrelor didacticedintr-un spaţiu activ şi creativ; o revistă cu deschidere spre orizon-

turile cercetării şi culturii; o revistă plăcută, cu relief bine structurat, carenu-şi reprimă – ca orice periodic din imperiul Gutenberg – utopiile propriioamenilor de la catedră, acea picătură de visare atât de necesară bucurieide a participa la spectacolul cunoaşterii. Dispune de un colegiu serios şienergic de publicişti, care „citeşte” lucid adevărul şcolii româneşti. Şi maiare o calitate „Apostolul” nostru, la vremuri tulburi şi aspre: e o revistăambiţioasă, care vrea să reziste, să-şi impună pe termen lung misiuneaasumată.

Ştim din proprie experienţă cât este de greu, în ziua de azi, să menţiicota unei publicaţii, să-i asiguri cadenţa şi linia originală, dar mai ales fi-nanţarea cuvenită. De aceea, nu putem decât să admirăm efortul deosebital echipei redacţionale şi al celor ce administrează proiectul, de a fi în pascu noua modernitate, de a face faţă provocărilor şi a-şi face auzită vocea.

La moment aniversar, îi urăm „Apostolului” succese cât mai multe,longevitate şi puterea de a lupta pe mai departe pentru prestigiul oamenilorşcolii, parte integrantă a elitei unei societăţi care îşi respectă valorile!

La mulţi ani!

Dr. Cristian LIVESCU

A L

La Aniversară

APOSTOLULPag. 4martie 2019

„Faţa nevăzutăa oricărui Dascăl”

parţin unei generaţii supusă dur, doar im-perativului: „Vă ordon!”, o generaţietrăindă cu un alt destin, acel al „tinereţiifără…tinereţe” şi al „vieţii fără …viaţă”.

După un timp de claustrare, ies într-ozi în oraş. Pustietate. La o răscruce, măopreşte un cetăţean mai „altfel” şi mă în-treabă blând:

– Eşti de pe aici? Nici vorbă… Ai dat ba-calaureatul?

Îi răspund că l-am dat în „refugiu”, la Si-ghişoara, noapte de noapte, de frica aviaţieivrăjmaşe. Sunt patru luni de atunci. Şi-atuncimi se adresează părinteşte.

– N-ai vrea să vii, să ne ajuţi? De mâine,la Liceul de Fete. Am deschis şi noi unul, darnu avem profesori. Ce vrei, frontul! Te aştep-tăm acolo. Îţi mulţumesc!

Ce vorbe omeneşti!... Bacalaureatul şi nuDoctorat, nu Masterat, nu Oxford.

Să ne ajutăm. Berlinul nu căzuse iar eu, adoua zi, ca Dascăl! Şi ce elevi: „colegii” meimai mici.

După un an, un altul. Mereu, obiecte depredat în premieră. Facultate, grade, pensiamea… prima, rechemat apoi. La 78 de ani, cuultima catedră. „N-ai vrea să ne ajuţi?” aşa ecând „trompetele răsună”…

Un dascăl cu „apostolat” de „Dascăl”. Deaici, întreaga-mi preţuire, la rotunjirea a douădecenii, la „Apostolul”. Un „Apostol”. „A-po”, liber în faţa atâtor imperative politice. Înschimb, omagiul acelor „Homo”, care-şi me-rită şi „sapiens” şi pentru fărâma de „-stol”,gândind că Dăscălia umple cu înţelepciunecerul istoric al unui popor. Oricare „Dascăl” eo galerie spirituală complexă şi mereu „astfel”,dar şi „altfel” şi cunoscută, şi cognoscibilă şimereu necunoscută. Şi „sapiens” şi „movens”şi aşa cum tot a spus acel geniu nefericit, Haw-kins, „multiunivers”. El, „Dascălul” ca unulcare are ca dominantă două infinituri, cohortede anteriori şi meta-cohorte de ulteriori, fiecaredin ei fiind şi unic. Apostolii de la catedră, pro-fesional repetă, cu idealul de a nu fi repetaţi cidepăşiţi, de la progresii aritmetice, la exponen-ţiale.

Oricare Dascăl, periodic, se-ntoarce la„ab… Homocondita”, la primii paşi ai tuturordiscipolilor şi îi aduce la un „azi” plin de ABC– uri, spre a-i supune la progres, cunoaştere şia-i lăsa pe ei să-şi făurească un „mâine”. Iardascălul, modest şi mulţumit, se-ntoarce iar laABC – işti şi ABC, la fel şi nu la fel, precum îicere media dintre un „ieri” şi „mâine”, el caree apartenent şi unui „azi”. Ceva care conducela imaginea, în mers, a cunoscutului „Pendulal lui Foucault”, ce-i atârnat de bolta cam înaltăa Catedralei de la Petersburg şi care oscileazăîn 24 de ore pe o aceeaşi traiectorie duală şi,în acelaşi timp şi circulară. Un Cerc şi un Tri-unghi, desfăşurate simultan.

Şi învăţăcelul nostru, prin Apostolatul său,le însumează într-un tot, în viaţă şi în clasă, dintoate rezultând avansul cultural.

Omagiul nostru unei dinamici mult pro-funde, ca şi „Apostolului” de la Neamţ.

La amândouă, „Ave!...”

Gheorghe A. M. CIOBANU

A

APOSTOLUL om şi cartetiam că se apropie aniversarea ta, simţeamcă mai am un suflu de aer curat pe caresă-l dau pentru un cuvânt, o zicere, un textcu care să vin şi eu la tine, dragă revistăApostolul, ca şi cum ar fi o floare dinmiile pe care le meriţi!

Sunt şi eu „un boţ de humă” ce-a scri-jelit pe pereţii odăii sufletului şi-a copiat

ce era mai frumos în cuvinte spre a se regăsiprintre cei ce te-au împodobit. Retrăiesc emoţiileşi bucuriile pe care mi le-ai oferit, clipele cândmi te destăinuiam, regăsite mai apoi în cuvintelepe care mi le-ai primit, clipe ce readuc căldurăşi lumină în sufletul meu ca atunci când mai gustamintirile sfinte când intru adeseori în grădinacopilăriei şi culeg cu inima florile gingăşiei, aleinocenţei şi bucuriei pure. (H. Filipescu)

APOSTOLUL om şi carte... „Apostolul”este cartea/revista ce conţine scrierile apostolilorridicaţi din rândul celor ce ard spre a luminadrumul altora, a apostolilor neamului nostru, aşcolii româneşti mereu încercată.

Într-o lume aspră, plină de oameni absorbiţide sine, ne facem propriile noastre microuniver-suri: spaţiul meu, limitele mele... şi, experimen-tând mai multă izolare şi atotsuficienţă, traiuldevine mai gol şi se decolorează. Nu doar acestgol, ci golurile vieţii de zi cu zi ale dăscălimiiau chemat, ca nişte găuri negre Revista Aposto-lul spre a ne umple foile vieţii, a ne da un rost,a ne ţine legaţi de lume, şi pentru asta îţi mulţu-mim!

Parabolic, cosmosul întreg este ca un corpextins al omului, iar omul este inima lui tainicăşi continui a spune că bătăile acestei inimi setransmit întru eternitate prin cuvânt, prin cuvân-tul scris, prin tine, dragă revistă Apostolul!

APOSTOLUL – revistă a cadrelor didacticedin judeţul Neamţ a reînviat graţie unor oameniiubitori de cultură, (martie 1999) ca o revistă ceadună stropii gândirii iubitorilor de şcoală, ma-terializate în texte trimise unui alt grup de alţimulţi slujitori ca nişte apostoli şi ei, printr-o co-municare didactică şi elegantă.

APOSTOLUL – omul, este învăţătorularuncat în vâltoarea vremurilor, este cel ce ardepentru alţii, cel ce a fost şi la catedră şi pe front

şi la biserică şi la adunările comunităţilor, celcare, odinioară era parte indestructibilă a unei„anume trinităţi” a comunităţii, era preţuit cumse cuvine pentru dăruirea sa... Au trecut şi preas-au stins acele vremuri, iar acea trinitate s-aspart, apostolul trecând într-o lume a tăcerii şisingurătăţii, într-o solitudine a desăvârşirii ce în-gustează stima de sine şi dă naştere unui senti-ment al înstrăinării şi al curgerii timpului:Stoluri, stoluri trec prin minte / Dulci iluzii.Amintiri/ Ţâraiesc încet ca greieri/ Printrenegre, vechi zidiri. (Mihai Eminescu – „Singu-rătate”).

APOSTOLUL – revista noastră, zvâcneşteputernic încă, la cei 20 de ani ai săi! Tresărireatocului în călimară a fost înlocuită de zgomotultastaturii dar, acum ca şi atunci, în foile-i curatecurg mereu veşti despre ce e frumos şi bun, va-loros şi preţios, tezaurizând comoara gândiriicelor ce au slujit-o în aceşti ani şi pe care e păcatsă n-o sărbătorim, s-o preţuim!

Cred în viitorul publicaţiei, care sper că vaaduna în jurul revistei în continuare spirite lu-cide, deschise, creatoare din judeţul Neamţ, dincelelalte părţi ale ţării, de peste Prut, dar şi dinţări partenere în cadrul proiectelor europene.

APOSTOLUL nostru este şi rămâne sfântprin oamenii săi, prin sacrificiile făcute, supra-vieţuind atâtor încercări şi vremuri şi pentru cătot ea, revista, a lansat eroii condeiului, ai fap-telor şi întâmplărilor frumoase din viaţa şcoliinemţene. Va dăinui peste timp pentru că sfântulse situează dintru început în eternitate, pe cânderoii mor în istorie, iar urma pe care ei o lasăeste fixată doar într-un limitat pământean timpşi spaţiu şi-i mai amintim la astfel de aniversări.

Felicit colectivul redacţional, susţinătorulprincipal – SLLICS Neamţ, redactorul şef şi petoţi ceilalţi colaboratori cu ocazia împliniriicelor 20 de ani de existenţă a seriei noi a publi-caţiei! Le urez succes şi mă plec în faţa foştilorşi actualilor slujitori ai Revistei, căreia îi dorescsă sărbătorească centenarul! Şi, pentru că la ur-mătoarea sută de ani voi fi în altă parte, vă asi-gur de eterna mea preţuire!

Prof. Niculina NIŢĂ

{

Reinventarea educaţiei adevăratee mai mulţi ani, ne aflăm în faţa unei reviste de discuţii serioase pe teme de educaţie şi în-văţământ, o proiecţie a diriguitorilor, redactorului-şef, (Mircea Zaharia) şi a colaboratorilorasupra mediului din care fac parte, mediu care are, în mod necesar, nişte vârfuri, din ce în cemai puţine.

Am ales aceste cuvinte de început, pentru că – uman, didactic şi temperamental – nusunt interesat de o hartă a nonvalorilor din educaţia nemţeană şi cea naţională.

Am colaborat decenii de-a rândul la APOSTOLUL, înţelegând de la început că trebuiesă fiu un promotor al unei democratice subiectivităţi, fără a-mi sta în fire ca, în sfera opiniilor

mele pedagogice să mă depărtez de la ceea ce înseamnă – la modul corect, serios, creativ şi inte-ligent – instrucţia şi educaţia şcolară, de când lumea şi pământul.

Pe de altă parte, o publicaţie nemţeană de prestigiu mi-a refuzat, de la un timp, colaborarea,pentru opiniile mele despre instrucţia şi educaţia şcolară, pentru că, fără a fi rigid excesiv, mă doareîntreaga fiinţă de ceea ce văd că se întâmplă în şcoli şi în afara acestora, cu ceea ce se numeştepompos „generaţia tânără”.

Ce sunt eu de vină că, în învăţământul preuniversitar, cândva, am avut dascăli uriaşi, iar, încel universitar, profesori mi-au fost, între alţii, academicienii George Călinescu, Al. Rosetti, IorguIordan, Ion Coteanu, Mioara Avram, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ovidiu Drâmba, Eugen Simionşi atâţia alţii, de la care am învăţat nu numai carte temeinică dar şi că greşelile familiei, ale şcolii,ale prietenilor şi ale societăţii îi pot distruge pe copii?

Ce sunt de vină că şi eu îi consider pe copii un dar al lui Dumnezeu? În cariera mea didactică de peste 50 de ani, am învăţat de la Aristotel, Seneca, Pestalozzi,

Herbarth sau Laura Schlesinger că este un lucru extraordinar să lucrezi cu copiii, că rostul şcoliinu este să-i treacă clasa cu note nemeritate, ci să-i pregătească pentru osteneala creatoare şi viaţavirtuoasă.

D

La Aniversară


Reinventareaeducaţiei adevărate

u mi-am permis niciodată să trimit revisteiAPOSTOLUL cuvinte şi gânduri negati-viste şi necugetate.

Spuneam deja că, profesor fiind vremeîndelungată, am muncit cot la cot cu elevii,în folosul şi pentru progresul ambelor părţi.

Mulţumesc revistei APOSTOLUL că,atâta vreme cât mi-a fost acceptată, cu îngăduinţăşi eleganţă colaborarea, condiţia noastră de lucrua fost numai aceea să revigorăm instrucţia şi edu-caţia şcolară.

Revista APOSTOLUL a avut şi are o au-dienţă mare. Îi sunt recunoscător pentru că esteextrem de entuziastă, tratând cu echilibru, serio-zitate, corectitudine şi inteligenţă problematica in-strucţiei şi educaţiei şcolare nemţene şi a celeinaţionale, cu echilibru, seriozitate şi responsabi-litate .

LA Mulţi ani, trainici şi buni, iubită revistăAPOSTOLUL!

Prof. Gh. ŢIGĂU

N

e la începutul lunii februarie, domnul pro-fesor Tomşa m-a rugat să scriu un scurtmaterial pentru numărul omagial al revis-tei Apostolul, care împlineşte în martie 20de ani de existenţă. Deşi am semnat înprimul număr al seriei noi, se fac acuşipaisprezece ani de când n-am mai trimisun articol dar nu am uitat cu câtă genero-

zitate mi-au fost găzduite odinioară polemicile,laudele de sine şi frustrările … şi nu am avutinima să refuz... Şi de atunci mă tot gândesc,ce-aş putea să scriu acum, când despre învăţă-mântul românesc am informaţii sporadice şi lafel de puţin încurajatoare ca atunci când am ple-cat din ţară? Când nu mai ştiu dacă, de pildă,există încă moda comentariilor învăţate pe derost pentru examenele de capacitate sau baca-laureat, dacă manualele de română (cu excepţiacelui editat de Humanitas) au rămas aceleaşicrestomaţii critice şi dacă literatura se abor-dează tot în maniera aia cronologică numaibună să taie cheful de lectură unor elevi oricummai interesaţi de ecranul telefonului decât decopertele unei cărţi.

De aceea, mai bine vă spun ce-am învăţatca profesor şi părinte în ţara mea de adopţie.

Nu vă ascund că mie mi s-a părut bine struc -turat şi gândit învăţământul canadian încă de laînceput, văzând materiile pe care le studia fiică-mea; cursurile de perfecţionare pe care le-amurmat apoi pentru obţinerea permisului de pro-fesor nu au făcut decât să-mi întărească aceastăprimă impresie.

De fapt, fiind vorba de un sistem axat maiales pe dezvoltarea de competenţe, memoriza-rea mecanică, adică toceala, este aproape ex-clusă; în schimb, copiii capătă de micideprinderi de învăţare şi înţelegere pe care uniielevi ai mei, îmi pare rău s-o spun, nu le stăpâ-neau nici în clasa a XII-a. Şi aceasta pentru căşcoala nu este – sau n-ar trebui să fie – numai osursă de informaţii, adică nu e doar un furnizorde cunoştinţe, ci şi de deprinderi.

Şcoala din Quebec pune accentul pe un tipde învăţământ, ca să zic aşa, cooperativ, în careelevul preia controlul asupra a ceea ce învaţă,

iar profesorul doar construieşte procesul de în-văţare. Majoritatea orelor de curs, de la primarăla universitate (aşa cum am avut prilejul să con-stat urmărind evoluţia propriului meu copil) sebazează mult pe munca în echipă, pe dezvolta-rea de proiecte, încurajând elevul să participeactiv la întreg procesul educativ, de la asimila-rea de noi cunoştinţe, la sedimentarea lor prinaplicaţii practice şi în fine la evaluare şi autoe-valuare.

Desigur, nici această modalitate nu esteperfectă, dar marele ei avantaj, într-o lume încare nu mai e nevoie să stochezi informaţiapentru că o accesezi cu uşurinţă, este tocmai căte învaţă cum să o cauţi. În loc de prea multesubiecte (şi sfinte indignări că s-au scos opere

şi scriitori din programă) expediate oricum pebandă rulantă – câteva texte bine alese analizateîn profunzime. În loc de convingerea că o ma-terie anume e cea mai importantă din lume –efortul de a cunoaşte motivaţiile şcolare ale ele-vului. În fine, în loc de dependenţa de manual– tratarea lui ca pe un simplu instrument didac-tic, alături de multe altele, adesea mai atractiveşi mai eficiente.

Nu pot să închei înainte de a ura revisteimele de suflet, Apostolul, la cât mai mulţi anişi de a felicita redacţia şi colaboratorii ei pentrucei 20 de ani de activitate plină de profesiona-lism!

Steluţa CĂLIN

Al cincilea punct cardinaliraculos lucru! Cerul şi pământul sunt acoperite cu semne! Oamenii şi îngerii au nevoiede acestea ca să se poată orienta. Cel fără de Început a întocmit totul cu chibzuială ne-bănuit de adâncă.

Iubirea Lui se vădeşte în semne oferite la scară individuală, terestră şi cosmică. Fărăîndoială, existenţa fiecărei fiinţe depinde de aceste puncte cardinale, după care se direc-ţionează viaţa.

Răul însemnă lipsa de orizont, dizarmonie, dezordine, haos. Omenirea a căutat, încăde la începutul ei, elemente stabile, pentru a instaura ordinea şi armonia, adică Binele.

Chinezii cei de demult – de demult, iscusiţi marinari, şi-au luat drept puncte de orientarestelele şi luna, au inventat astrolabul, au ajuns, se spune, înaintea europenilor în America.

Exploratorii de mai târziu au întocmit hărţi pe care au plasat nordul, sudul, estul şi vestul.Şi-au imaginat meridiane şi paralele, doar-doar vor descoperi mai lesne – El Dorado.

Au apărut însă şi în viaţa noroadelor un alt fel de însemne. Ca să-şi poată găsi direcţia ceabună – au fost trimişi pe lume marii învăţători. Ei au devenit reperele apostoli urmaţi de mul-ţime.

Zaratustra, Buddha, Allah, Iisus nu au fost decât modele pentru o lume agresivă, dezo-rientată, bulversată care îşi căuta calea spre ordine, stabilitate şi adevăr.

Avem nevoie în viaţă de puncte cardinale, care să ne călăuzească, aşa cum steaua i-a în-drumat pe cei trei magi şi – de aceea – El, trimite în calea oamenilor pe părinţi, pe profesori,pe înţelepţi.

Harul dascălului, ce deschide uşa spre cunoaştere, transformă pe omul de la catedră într-oStea Polară, Alpha Ursae Minoris, către care se orientează instantaneu acul busolei ascuns însufletul pruncului din bancă.

Aşa cum învăţăceii au nevoie de dascăl şi acesta, la rându-i, are nevoie de un sistem dereferinţă, fiindcă el, slujitorul în catedrala cuvintelor, se rătăceşte lesne în lumea obişnuită, încare nordul înseamnă un cont de invidiat în bancă, sudul – un iaht şi trei bolizi, estul – afacerioneroase cu profituri substanţiale, iar vestul – ehei, Vestul e paradisul terestru!

Rătăcit într-o lume haotică, nordul învăţătorului poate fi o revistă, un fel de „Poiana luiIocan” în care se regăsesc toate ofurile şi ahurile celor care slujesc cu credinţă puii de om,adică viitorul.

Ideea unui astfel de reper, în zona noastră, a aparţinut dascălilor care, în 1934, au înfiinţatmensualul Apostolul. Ca orice naştere şi aceasta a presupus travaliu. Dar, precum se întâmplăcu toate cele legate de suflet, de demnitate, de adevăr, revista a fost aruncată, o vreme, în tem-niţa tăcerii. Cuvântul a stat sub lacăt, până când, miraculos, a reapărut în martie 1999. Serianouă – cum am zice!

Apostolul este pentru toţi cei care trudesc în învăţământul nemţean o veritabilă stelă. Dedouăzeci de ani stă: neclintit, generos, sfătos, încăpăţânat la dispoziţia şcolii, consemnând:victorii obţinute prin eforturile copiilor şi dascălilor; bătălii, fără sorţi de izbândă, cu un sistemruginit; înfrângeri în confruntarea cu birocraţia; ori laurii unor competiţii în care pruncii s-auaflat pe podium. În paginile revistei mulţi dintre cei de ieri şi de azi şi-au revărsat, în mireasmacuvântului, speranţele, bucuriile, dezamăgirile, nedumeririle, visele, visele, visele ... Floarerară, în presa maculat-părtinitoare contemporană, Apostolul este o tribună a demnităţii, ele-ganţei şi distincţiei, o revistă aflată la sute de ani lumină faţă de mass media actuală. Dincolode consemnarea evenimentelor socio-politice care afectează viaţa şcolii, a prezentării unor ac-tivităţi didactice, a articolelor înduioşătoare despre întâmplări care au avut ca protagonişticadre didactice de azi, de ieri şi de alaltăieri, marele merit al revistei este chiar existenţa-rezis-tenţa ei, într-o ţară în care cuvintele de ordine sunt: faliment şi prăbuşire. Această dăinuire sedatorează unor oameni care au înţeles că o revistă chiar poate marca un punct cardinal. Înte-meietorilor, continuatorilor, susţinătorilor, redactorilor, truditorilor, „prăşitorilor” li se cuvineacum, la o nouă aniversare, un mare mulţumesc. La 20 de ani, Apostole, eşti în plină putere,să te vedem la 40, şi apoi la 60, şi .... LA MULŢI, MULŢI ANI!!!

Monica M. CRISTEA

Şcoala canadiană şi aşteptările româneştiP

M

APOSTOLUL

Primim din Basarabia

Pag. 6martie 2019

Las vouă moştenire...upă vremea faptelor, a căutărilor şi a efor-tului creator, vine în viaţa omului o vremea liniştii, a retrospecţiei şi a spovedaniei:port în sufletul meu experienţa amăruie apeste şaptezeci de ani de muncă ştiinţificăşi pedagogică şi voi să mă adresez – foşti-lor elevi şi studenţi, celor care cunosc lu-

crările şi activitatea mea, tineretului studios,tuturor oamenilor de bună credinţă – cu vorbeleînţeleptului strămoş Marcus Tullius Cicero: Egoplus quam feci, facere non possum, adică „Maimult decât am făcut, n-am putut să fac”.

Am recunoscut, în anii din urmă, că eu, fiind constrâns de regimulsovietic, am vorbit şi am scris despre „limba moldovenească”, deşiaveam în inimă (o ştiau mulţi dintre voi!) şi Ţara, şi limba, şi istoria în-

tregului neam românesc. Eram, dragii mei, „supt vremi”, sub cruntevremi, eram – mai ales filologii – copiii nedoriţi ai unei realităţi istoricevitrege şi nu aveam voie să rostim răspicat întregul adevăr.

Astăzi timpurile s-au mai schimbat, trec anii... şi eu îmi amintesc totmai des de versurile mântuitoare ale lui Ienăchiţă Văcărescu:

„Las vouă moştenireCreşterea limbii româneştiŞi-a patriei cinstire”.Le doresc învăţăceilor mei, cărora m-am străduit să le menţin trează

conştiinţa de neam şi care muncesc acum în aşezămintele ştiinţifice, deînvăţământ, de cultură, în justiţie şi în instituţiile statului, să contribuiepermanent la extinderea şi consolidarea adevărului că limba noastră li-terară, limba exemplară pe care o folosim şi o vor folosi şi generaţiileviitoare, limba lucrărilor literare şi ştiinţifice, limba din documentele ad-ministrative etc. este, precum susţine şi Academia de Ştiinţe a Moldovei,

D

101 ani de la marele eveniment al Unirii Basarabiei cu România

storia îşi are meandrele ei. Cu referire laspaţiul dintre Prut şi Nistru, la 4/16 au-gust 1916, – atunci când prim-ministrulIon I.C. Brătianu şi reprezentanţii diplo-matici ai Franţei, Marii Britanii, Rusiei şiItaliei semnau la Bucureşti convenţiilepolitice şi militare care stipulau condiţiile

intrării României în război alături de Antanta,– eliberarea Basarabiei nu-şi găsea reflectare încalculele factorilor de decizie politică din Ro-mânia. Obiectivul prioritar a fost eliberarea ro-mânilor din Transilvania şi Bucovina de subdominaţia austro-ungară, în timp ce Basarabiaputea fi recuperată, ipotetic, doar pe calea in-trării României în război de partea PuterilorCentrale şi împotriva Rusiei, – fapt pentru carepledau Constantin Stere şi curentul filogermanaflaţi în minoritate.

În privinţa Basarabiei ca obiect al unei po-sibile revendicări din partea României, avuseseloc o singură discuţie purtată de ministrul rusde Externe, Serghei Sazonov, cu ministrulromân la Petrograd, Constantin Diamandi, închiar primele zile de la declanşarea PrimuluiRăzboi Mondial. În cadrul acelei discuţii (5 au-gust 1914), Sazonov a expus îngrijorarea unoradintre colegii săi, potrivit cărora o extindere aRomâniei pe baza principiilor etnice ar fi pututprea bine să ridice şi problema Basarabiei. C.Diamandi a evitat atunci un răspuns direct laacea întrebare, spunându-i lui Sazonov că mo-tivul diferendelor care despărţiseră ţările lor în1877-1878 a fost tratamentul arbitrar aplicatRomâniei de către Gorceacov, exprimându-şisperanţa că politica lui Sazonov va duce la o„încredere reciprocă”.

Şi totuşi, chiar dacă nu a figurat pe agendapriorităţilor factorilor de decizie politică de laBucureşti şi chiar dacă Republica DemocraticăMoldovenească independentă din ianuarie 1918era „o ţărişoară mică”, dar se bucura, în schimb,„de toate libertăţile şi de toate dobânzile revo-luţiunii: de votul universal, de posibilitatea de

a face legea agrară, de descentralizarea admi-nistrativă pe baza votului universal, de toatedrepturile minorităţilor garantate şi multe altele,pe când în Vechiul Regat de pe atunci toateacestea încă nu erau” (Ion Inculeţ), Basarabia afost cea dintâi provincie care s-a eliberat de subdominaţia străină şi s-a unit, la 27 martie / 9aprilie 1918, cu România.

A urmat, pe această cale, o logică proprie aevenimentelor, proclamându-şi, iniţial, la 2 de-cembrie 1917, autonomia, la 24 ianuarie 1918independenţa, şi la 27 martie 1918 unirea cuRomânia. În Declaraţia de unire a Basarabiei cuRomânia din 27 martie (st. v.) / 9 aprilie (st. n.)1918, adoptată cu 86 de voturi „pro”, 3 „împo-trivă”, 36 de abţineri şi 13 absenţe, Sfatul Ţării– organul suprem legislativ reprezentativ şielectiv al Basarabiei, constituit prin delegareareprezentanţilor partidelor politice, a păturilorsociale, a etniilor conlocuitoare etc., – a decis,„în numele poporului Basarabiei”, că „Repu-blica Moldovenească (Basarabia), în hotarele eidintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechilegraniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sutăşi mai bine de ani din trupul vechei Moldove,în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam,în baza principiului că noroadele singure să-şihotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru tot-deauna se uneşte cu mamă-sa România”.

Redând atmosfera înălţătoare a acelor zilede primăvară a anului 1918, omul politic şi decultură basarabean Ştefan Ciobanu menţiona căunirea era dorită, că ea „plutea în aer”: era mo-mentul culminant al sforţărilor poporului basa-rabean pentru a-şi dobândi libertatea naţională,era ultimul act revoluţionar pe care trebuia să-lfacă pentru a-şi determina soarta.

Constantin Stere, la rândul său, în luarea decuvânt în acea memorabilă şedinţă a SfatuluiŢării, avea să menţioneze că însăşi istoria re-vendica unirea nu numai a Basarabiei, ci a tu-turor pământurilor româneşti cu ţaramultpătimită. Adresându-se în limba rusă repre-

zentanţilor minorităţilor etnice, C. Stere a su-bliniat imposibilitatea statului român de a re-nunţa la drepturile sale istorice asuprateritoriului dintre Prut şi Nistru şi la idealurileunităţii naţionale. Or, o renunţare, inimagina-bilă, la aceste drepturi, concluziona C. Stere, arfi avut ca urmare sfâşierea Basarabiei în bucăţide către vecini şi reactualizarea grozăviilor tre-cutului apropiat. Distinsul luptător arăta că re-prezentanţii etniilor conlocuitoare nu aveaudreptul moral de a se opune tendinţei românilorbasarabeni de revenire la spaţiul firesc al exis-tenţei lor, lansând şi un mişcător apel către toţideputaţii să-şi asume cu fermitate responsabi-litatea pentru triumful dreptăţii naţionale şi so-ciale.

Pronunţându-se în susţinerea unui astfelpunct de vedere şi exprimând opinia Comitetu-lui naţional al polonezilor din Basarabia, depu-tatul Felix Dudkevici a pledat, în acea şedinţăistorică a Sfatului Ţării, pentru unirea Basara-biei cu România „aşa cum o cer moldovenii –stăpânii de baştină a acestei ţări”. „M-am urcatla această tribună – menţiona F. Dudkevici înluarea sa de cuvânt – numai ca să arăt bucurianoastră, a polonezilor, pentru actul istoric ce-lsăvârşiţi şi prin care realizaţi dreptul popoarelorde a-şi hotărî soarta, realipindu-vă la sânul mai-cii de la care aţi fost rupţi cu sila, acum mai

bine de o sută de ani”.În privinţa abţinerii dela vot a deputaţilor mi-norităţii germane dinBasarabia, Vasile Stoicaavea să afirme ulteriorcă, atunci când „în ur -ma marii revoluţii ru-seşti din 1917 Basa rabiaa devenit stat in de - pendent, iar apoi s-aunit iarăşi cu vechiultrup al Moldovei, ger-manii din această pro-vincie s-au solidarizatcu aspiraţiile populaţiei

româneşti şi au aderat întru toate la hotărârileei”.

Cât priveşte faptul abţinerii de la vot al re-prezentanţilor celorlalte minorităţi etnice dinSfatul Ţării, motivul acelei reticenţe a fost ex-plicat prin faptul că, „fiind încă neclar viitorul,– chiar cel mai apropiat, – se impunea precau-ţiune şi prudenţă. De aceea, cea mai bună ieşiredin această dilemă era – abţinerea de la votare:să nu se supere nici moscoviţii, nici românii”.

I

Motto:Unirea naţional-politică, de la anul 1918, nu se cuvine să fie înfăţişată, nici măcar în

parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea şi simpatia lumii civili-zate, nici ca o alcătuire întâmplătoare, răsărită din greşelile duşmanilor de veacuri. Chiardacă asemenea greşeli nu s-ar fi săvârşit niciodată împotriva românilor subjugaţi de-a lungulveacurilor de stăpânirea ungurească, austriacă sau rusească, stăpânirile acestea nedrepte arfi trebuit să se dezumfle şi micşoreze îndată ce dreptul tuturor popoarelor de a-şi croi soartadupă buna lor pricepere a izbutit a se înălţa la treapta de putere hotărâtoare în noua întocmirea aşezământului de pace europeană.

Ioan LUPAŞ, Istoria Unirii românilor (1937)

Nicolae Enciu

Lecţia de istorie


Las vouă moştenire...na singură şi se numeşte Limba Română, aceeaşi pentru toţi româ-nii (moldoveni, munteni, ardeleni, bucovineni, transnistrieni, ceidin Banatul sârbesc, din Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Rusia, SUAetc.).

Sunt la o vârstă înaintată şi mulţumesc Celui de Sus că mă areîn pază şi că mă pot bucura de lumina Lui. Sunt recunoscător des-tinului că am ajuns a fi contemporanul ideii de integrare europeană

a Republicii Moldova, ţară ai cărei reprezentanţi oficiali beneficiază, încadrul lucrărilor Consiliului Europei, ale altor foruri internaţionale, detraduceri nu în pretinsa (de art. 13 al Constituţiei) limbă „moldove-nească”, ci în limba literară română, limbă aptă să exprime în chip civi-lizat această opţiune strategică, creând premise optime de comunicaredintre diferite naţiuni şi culturi.

Cred că în condiţiile actuale se impune, mai mult decât oricând în is-toria Basarabiei, concilierea (inclusiv a partidelor politice) în problema

denumirii limbii. Istoria însăşi reclamă acest obiectiv. Cei din fruntea ţăriisunt chemaţi să repare greşelile trecutului, de aceea mă adresez lor: fiţimai înţelepţi, renunţaţi la vechile precepte, oficializaţi adevărul, faceţi sădispară dintre noi, pentru totdeauna, „mărul discordiei”! Numai astfelvom redobândi demnitatea de cetăţeni ai unui stat realmente liber, inde-pendent şi suveran. Ţineţi minte! – v-o spun în calitate de încercat drumeţpe întortocheatele căi ale basarabenilor – limba română este numele corectşi adevărat al limbii noastre şi ea trebuie să ne unească, să devină un izvorde bucurii pentru contemporani şi pentru cei ce vor veni după noi.

Eu cred, cred sincer în izbânda limbii române şi a neamului româ-nesc!

Dixi et salvavi animam meam!

Nicolae CORLĂTEANU„Limba Română”, nr. 4 (118), 2005, p. 5-6

u

n situaţia în care reprezentanţii minorită-ţilor etnice din Basarabia ezitau în adop-tarea unei poziţii tranşante în „problemanaţională a unirii popoarelor după parti-cularităţile lor de rasă şi etnice”, misiuneafinalizării logice a „revoluţiei naţionale”în Basarabia şi-au asumat-o deputaţii

Blocului moldovenesc din Sfatul Ţării, afir-mându-se, cu justificat temei, că „acum, cândnoi vroim să intrăm ca stăpâni în casa noastră,reprezentanţii minorităţilor n-au dreptul moralde a închide uşa în faţa noastră” (C. Stere).

Este adevărat că adaptarea psihologică aminorităţilor etnice din Basarabia la noile rea-lităţi postbelice, dominate de punerea în prac-tică a principiului autodeterminării naţiunilor,nu s-a produs instantaneu şi nici fără dificultăţi.Rămâne însă un adevăr în afara oricăror dubiică dezagregarea Imperiului ţarist, – al acelei„formaţiuni monstruoase”, conform aprecieriilui Zamfir Arbore, – a fost „o tendinţă istoricăfirească”, în faţa căreia „nu a existat nicio pu-tere de rezistenţă”. În acelaşi context, expri-mând idealul şi voinţa elitei politicebasarabene, a întregii intelectualităţi de la 1918,dar şi a majorităţii populaţiei, Vasile Stroescuavea să menţioneze că „doar prin Unire vomputea supravieţui şi ne vom face respectaţi decătre toată lumea”.

Câteva luni mai târziu (15/28 noiembrie),Congresul General al Bucovinei a votat unireanecondiţionată a Bucovinei cu România, iar la18 noiembrie / 1 decembrie 1918, Marea Adu-nare de la Alba Iulia a votat unirea Transilva-niei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cuRomânia, constituindu-se astfel statul naţionalunitar român.

Rezultat al materializării principiului naţio-nalităţilor şi al dreptului popoarelor la autode-terminare, România a devenit, graţie MariiUniri din 1918, o ţară de mărime medie în Eu-ropa, plasându-se pe locul 8, după numărul delocuitori, şi pe locul 10 ca suprafaţă. Totodată,aşa cum aprecia cunoscutul scriitor şi ziaristPamfil Şeicaru, România Mare nu era „numaiun apogeu politic şi militar, ci o mare impul-siune dată energiei româneşti. Această impul-siune se va resimţi curând. Toate puterile demuncă, în toate domeniile, se vor intensifica.Va fi o încordare uriaşă, încordarea unui neamîntreg, căruia i s-au dărâmat zăgazurile. Forţeleîncătuşate vor năvăli tumultuoase pe toate tărâ-murile de activitate. Pretutindeni vom vedeaenergia românească extinzându-şi manifestarea.În viaţa economică, precum şi în cea financiară,

în viaţa politică sau culturală vom întâlni pute-rile aceluiaşi neam, desfăşurate în toată amploa-rea spre a crea”.

În aceeaşi ordine de idei, într-o cuvântarerostită la Chişinău, în 1931, Nicolae Iorga aveasă afirme că „România nu este o ţară făcută.

România se face acum. Se face prin fiecare din-tre noi”, continuându-şi ideea la capătul celălaltal aceleiaşi călătorii, la Timişoara: „Ţaraaceasta este alcătuită din bucăţi, care s-au adu-nat, pe pământul stropit cu sânge al MareluiRăzboi, abia de câţiva ani de zile”, urmând sădevină nu numai o ţară întregită, ci şi „o Româ-nie a libertăţii şi a dreptăţii tuturor”.

Graţie marelui eveniment al Unirii Basara-biei cu Vechiul Regat al României, după 1918au urmat 22 de ani de eforturi „pe calea regăsiriide sine şi a progresului”, de „reluare a adevă-ratei continuităţi etnice şi ideale” pe orbita cul-turii şi civilizaţiei europene. Aşa cum pe bunădreptate afirma Eugen Lovinescu, „noi nunumai că n-am ajuns la capătul sforţărilor în ane fixa sufletul, dar chiar abia acum am intratîn adevăratul ciclu de formaţie naţională”. Mo-mentul istoric al acestui progres era cât se poatede favorabil, deoarece „axa vieţii politice şi cul-turale, – afirma autorul, – s-a schimbat din Ră-

sărit în Apus”: „în veacul şi de la locul nostrulumina vine din Apus: ex occidente lux! Progre-sul nu poate deci însemna, pentru poporulromân, decât îmbogăţirea fondului naţional prinelementul creator al ideologiei apusene”.

În aceeaşi ordine de idei, marele istoric en-glez R.W. Seton Watson afirma că Primul Răz-boi Mondial a adus pentru întreaga Românie,inclusiv pentru Basarabia, trei mari schimbărifundamentale: unitatea naţională, reforma agrarăşi sufragiul universal, – toate înscriindu-se petraseul modernităţii şi al modernizării: „Dintreacestea, prima a ridicat România de la o puteremică la una de rangul al doilea în Europa, ur-mând imediat după Polonia şi Italia; a doua, sa-tisfăcând foamea de pământ a ţăranilor, aînlăturat orice pericol al unei revoluţii de jos şia imunizat România contra bolşevismului, cutoată apropierea ei de Rusia; a treia a înzestratnaţiunea cu mijloacele unei autoexprimări de-mocratice”, legiferându-se dreptul de vot uni-versal, direct, secret şi obligatoriu.

La o distanţă de 101 ani de la Declaraţia is-torică a Sfatului Ţării din 27 martie / 9 aprilie1918 de unire a Basarabiei cu România, aparedrept evident faptul că noua realitate naţional-statală din Europa Central-Sud-Estică de dupăprima conflagraţie mondială a fost nu numai re-zultatul operaţiunilor militare de pe câmpul deluptă, ci şi în egală măsură al străduinţelor na-ţiunilor asuprite din cele trei imperii din zonăde a înfăptui o cale mai modernă de viaţă prinmijlocirea autodeterminării naţionale.

La fel de incontestabil rămâne şi adevărulcă orice altă cale decât unirea Basarabiei cu Ro-mânia ar fi fost sortită unui inevitabil eşec, şieste marele merit al Sfatului Ţării şi al oameni-lor politici basarabeni din acea perioadă – Con-stantin Stere, Pantelimon Halippa, VasileStroescu, Ion Inculeţ, Ion Pelivan, – de a fiidentificat unica soluţie ce ducea spre limanulmultaşteptat de întreaga populaţie. Dincolo deorice speculaţii de felul „ce ar fi fost dacă nu arfi fost cum a fost”, cert este că alternativa uniriiBasarabiei cu România poate fi urmărită dupăexemplul RASS Moldoveneşti din anii 1924-1940, – cu colectivizarea forţată a agriculturiişi foametea dezastruoasă, cu deportările şi re-presiunile staliniste, cu dezmembrarea terito-rială a Basarabiei în 1940 etc.

Nicolae ENCIU,doctor habilitat în istorie, director adjunct

pentru probleme de ştiinţăal Institutului de Istorie, Chişinău

Î

101 ani de la marele eveniment al Unirii Basarabiei cu România

Oamenii Măriei Sale


COLECTIVUL DE REDACŢIE al revistei Apostolul, martie 2019:

Mircea ZAHARIA (10. 05. 1947, Muncelulde Sus, Iaşi). Membru al UNITER (Uniunea Oa-

menilor de Teatru dinRomânia) şi al Uni-unii Ziariştilor Profe-sionişti din România.Facultatea de Filolo-gie a UniversităţiiAlexandru Ioan Cuza(Iaşi,1970). Profesor(1970-1972), apoi re-ferent literar la Tea-trului Tineretului dinPiatra-Neamţ, secre-tar literar (1980-1989şi 2001-2005), direc-

tor (1989-1991), director adjunct (1991-1994).Prezintă studioul ABC Teatral la T.T. şi editează,singur sau împreună cu Paul Findrihan, caietele-program ale T.T., publicaţia de cultură teatralăZig-zag (1984-1989), Heautontimorumenos, ga-zeta Festivalului de Teatru. Îngrijeşte şi editeazăcărţi despre T.T. şi personalităţile care l-au marcat(Breviar, Remember, O istorie anecdotică a unuiteatru serios, Teatrul Tineretului ’50). A deţinut şifuncţia de secretar artistic la Facultatea de Muzicăa Academiei Gheorghe Dima din Cluj (2001-2008). Secretar general de redacţie la Ziarul Ceah-lăul (1994 – 2011), redactor responsabil alrevistelor: Antiteze (nr. 1, oct. 1998), MeridianulOzana (nr. 1-8, dec. 1997 – dec. 2000), redactor-şef al revistei Apostolul (din 1999, în prezent).

Constantin TOMŞA (03.11.1939 în Ghe-lăeşti, Bălăneşti – azi, Bârgăuani), Neamţ, profe-sor, eseist, redactor şef adjunct al revistei. Aabsolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română,Univ. Al. I. Cuza, Iaşi. Cariera didactică: învăţător,institutor şi profesor gradul I (Piatra Şoimului, Pia-

tra-Neamţ). Directoral Casei de Cultură,Piatra-Neamţ, inspec-tor la Comitetul deCultură şi Artă. Cola-borări: „Albina”, „An-titeze”, „Asachi”,„Apostolul”, „Conta”„Convorbiri literare”,„Ceahlăul”, „Melido-nium”, „Moldova lite-rară”, „Monitorulliterar şi artistic”, „LaTazlău”, „Ţara Han-gului”, „Realitatea”,

„13 Plus, Bacău”. Redactor coordonator al reviste-lor „Anotimpuri” şi „Anuar”, ale Colegiului Tehnic„Gheorghe Cartianu”; în redacţiile: „Apostolul”,„La Tazlău”, „Asachi” şi „Antiteze”. Cărţi: „Împă-timit de lectură. I-IV”; „Revista «Apostolul». Bi-bliografie”; „Revista «Asachi». Bibliografie”;„Contemporan cu ei”; eseurile monografice: „Lu-cian Strochi”; „Cristian Livescu”; „Costache An-done” (colab.); „Petrodava 2000” (colab.); „A. Î.Nţ., Un secol de existenţă” (coord.); „Un dicţionaral literaturii din Judeţul Neamţ”; „Personalităţi aleculturii din judeţul Neamţ”.

Mihai Floroaia, n. 22 sept 1974, profesor laColegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra-Neamţ.Licenţiat al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, Facul-tatea de Teologie Ortodoxă (1997). Doctor în Teo-logie (2010), cu distincţia Magna cum Laude, laUniversitatea „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca cu

teza Inchiziţia între mit şi realitate. Cărţi: Inchi-ziţia între mit şi realitate, Cluj-Napoca (2016), In-chiziţia în Europa, Piatra-Neamţ (2001), Rolulmetodei didactice în învăţământul religios, Pia-tra-Neamţ (2004). Numeroase studii şi articole despecialitate. Stagii de cercetare doctorală şi post-doctorală la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve (Belgia), la Universitatea Miséricordedin Fribourg (Elveţia) şi la Institut de RechercheReligions, Spiritualités, Cultures, Sociétés al Uni-versităţii din Louvain-la-Neuve. Stagiul de cerce-tare postdoctorală Identitate etnică şi confesională

în Transil vania habs -burgică, la Universi-tatea „Babeş-Bolyai”(2011-2013). Forma-tor - consilier ARA-CIP, evaluatorna ţio nal în Agenţia deCredite şi Burse deStudii (MENCS). Co-laborator al revisteiApostolul (din 2004)redactor al acesteia(din 2010, în pre-zent).

Gianina Buruiană, n. 3.03/1967, la Piatra-Neamţ, profesor discipline de turism la LiceulTehnologic Economic Administrativ Piatra-Neamţ. Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ(1985), Academia de Studii Economice din Bucu-reşti (1989), doctorat în economie cu tema „Poli-tici macroeconomice în turism” (2007).

Cărţi: „Politici macroeconomice în turism”(2008) şi „Ghid de bune practici în turism şi ho-telărie” (2010), ambele Ed. Uranus, Bucureşti.Lector univ. doctor la Facultatea de Economia şiAdministrarea Afacerilor Iaşi, Filiala Piatra-Neamţ.

A fost membru în „Comisia Naţională deSpecialitate” organizată de MENCS şi membrupermanent în grupul de lucru din cadrul proiectu-lui „Phare TVET” pentru perfecţionarea învăţă-mântului profesional şi tehnic, organizat de„Centrul Naţional pentru Implementarea şi Dez-

voltarea Învăţămân-tului Profesional şiTehnic”, din cadrulMinisterul Educaţieişi Cercetării în cola-borare cu UniuneaEuropeană. Articolede specialitate în di-verse publicaţii şi arerezultate remarcabilela fazele naţionale aleolimpiadelor interdis-ciplinare.

Din octombrie2017, face parte din Consiliul de Redacţie al re-vistei Apostolul.

Violeta Simina MOŞU (n. 5 iunie 1974, Pia-tra-Neamţ). Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporta Universităţii „Vasile Alecsandri”, Bacău (2003).Redactor, realizator emisiuni, prezentator ştiri, co-mentator sportiv la Radio Terra (1993-1996), Zia-rul Realitatea Media (februarie-iulie 1996),Tele’M Neamţ (1996-2001), Radio M Plus (1998-2000), Ziarul Telegraful (1996-2000), 1TV Neamţ(2004-2015), Radio Unu (2004-2015), EST TV(2015-2016). Corespondent sportiv al postului

central de televiziunePRO TV (1996-2001) şi ofiţer depresă al campioaneila handbal FibrexNylon Săvineşti(2001-2004). Decla-rată ziaristul culturalal anului 2016, laGala SuperlativeleCulturii Nemţene. Bi-bliotecar la Biblio-teca Judeţeană „G.T.

Kirileanu” Neamţ (din septembrie 2017 până înprezent). Administrează din noiembrie 2017 pu-blicaţia on-line „Dor de Neamţ”. Redactor al re-vistei Apostolul (din 2017 până în prezent).

Dorian RADU (n. 6 dec. 1955, Piatra-Neamţ). Membru al Uniunii Ziariştilor Profesio-nişti din România. DTP Apostolul. Facultatea deTehnologia Construcţiilor de Maşini din cadrulInstitutului de Învăţământ Superior Suceava(1979). Subinginer la Întreprinderea Mecanică„Ceahlău” Piatra-Neamţ (1979-1989). Corector,fotoreporter, tehnoredactor la Ziarul Ceahlăul(nov. 1989 – mar. 2012). Colaborator (foto, teh-

noredactare) la re-viste: CredinţaNeamului, Meridia-nul Ozana (1997 -2000), Creangă, azi(1999), RăcnetulCarpaţilor, ModusVivendi (1998 –2000), Apostolul (din1999 şi în prezent),Piatra Corbului(2009), Revista ValeaMuntelui (din 2010 şiîn prezent) MĂRTU-

RISIREA ORTODOXĂ (dec. 2018 şi în prezent).Colaborator (foto, tehnoredactare) ziare: Impact,Poliţia nemţeană în acţiune, Viaţa Nemţeană(iunie 2013 - octombrie 2014). Concepţie şi rea-lizare reclame publicitare (parţial) pentru Anuartelefonic judeţul Neamţ (1996 şi 1998).

Dorin Nicolae DAVIDEANU (n.08.03.1955 Iaşi, jud. Iaşi), licenţiat al Facultăţiide Matematică secţia Informatică din cadrul Uni-versităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1979), analist-programator la C.P.L. Piatra-Neamţ (1979-1983),şef al oficiului de calcul C.P.L. Piatra-Neamţ1983-1997, şef serviciu economic la S.C. Pamex

S.A. Piatra-Neamţ(fosta C.P.L. Piatra-Neamţ), (1998-2001), directorgeneral al S.C.Pamex S.A. Piatra-Neamţ (2001-2003),consilier preşedintepe probleme de orga-nizare şi I.T. la S.C.Elvila S. A. Bucureşti(2001-2010), infor-matician la ŞcoalaGârcina (2010-

2014), informatician la C.C.D. Neamţ (2014-2016), pensionar. Manager de proiect laimplementarea sistemului informatic din Între-prinderea Mecanică „Ceahlău” Piatra-Neamţ(2009-2012), editor online la revista Apostolul(2016 - prezent).

Mircea ZAHARIA – redactor‐șef, Constantin TOMȘA – redactor‐șef adjunct,Mihai FLOROAIA, Gianina BURUIANA, Violeta MOȘU, Dorian RADU – DTP; Dorin DAVIDEANU –editor online

Arte şi meserii


O emblemă a locului: pictorii nemţeniDomnule Marius Tiţa sunteţi jurnalist,

critic de artă, doctor în economie, şicadru didactic universitar. Cum se îm-pacă toate aceste domenii atât de diverseîntr-o singură persoană?

– Ar putea părea mult dar inclusivaparenta diversitate de domenii poate fi

explicată. În momente de liniştită introspecţieîmi dau seama că în copilărie şi adolescenţă seaflă rădăcina tuturor pasiunilor, a tuturor inte-reselor manifeste de mai târziu.

M-am născut la Craiova, în anul 1965. Amurmat un liceu de matematică-fizică, celebrul„Fraţii Buzeşti”, dar în acelaşi timp m-am apro-piat mult de viaţa artistică, am avut chiar o ex-poziţie de caricatură, din cea fără cuvinte.Cuvintele au venit mai târziu, doar lucrez laRadio de aproape trei decenii. Am mers la fa-cultate la Bucureşti, la Academia de Studii Eco-nomice, unde, de asemenea, am realizat oexpoziţie de ilustraţie inspirată de poeziile luiLucian Blaga. Iar la facultate exista o revistăscrisă de studenţi, se numea „Tribuna studen-tului economist”, unde am făcut o şcoală gro-zavă de jurnalism, am scris mult, am făcutfotografii, am făcut desene. Totul, din pasiune.Fiind înainte de 1989, nu aveam niciun gând sălucrez în presa profesionistă. Doar că am absol-vit chiar în 1989 şi imediat am fost chemat înaceastă lume extrem de interesantă, comunica-rea media. La scurt timp am ajuns la Radio Ro-mânia Internaţional, postul nostru în limbistrăine şi în limba română pentru ascultători dinstrăinătate, care se aude în întreaga lume. Şiacum sunt uimit şi încântat de anvergura acestuipost de radio românesc cu emisiuni în engleză,franceză şi germană, dar şi în chineză şi arabă,12 limbi, 10 străine plus româna şi aromâna. Decâţiva ani buni sunt redactor şef al emisiunilorîn română şi aromână, având în subordine şi unfoarte serios serviciu de ştiri. Şi tot în ultimavreme am căpătat curajul de urca la catedră, laFacultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicăriia Universităţii Bucureşti, unde predau dar şiînvăţ foarte multe de la studenţi.

Întreaga mea activitate din aceşti ani re-cenţi s-a desfăşurat pe două coordonate. Pe deo parte este această expertiză în relaţiile inter-naţionale, într-o perioadă extrem de interesantăşi importantă din istoria României, tranziţia,cum îi mai spunem noi, de la comunism la ca-pitalism. Sunt anii când întreaga societate ro-mânească a luptat pentru revenirea pe scenainternaţională, pentru aderarea la NATO şi laUniunea Europeană. Îmi amintesc chiar primaluptă, acum uitată, cea pentru aderarea la Con-siliul Europei. Ca jurnalist specializat am fostacolo unde se discuta despre NATO şi UniuneaEuropeană. De altfel, am făcut un masterat înFranţa în relaţii internaţionale şi drept comuni-tar iar doctoratul meu, în ştiinţe economice,făcut la un institut al Academiei Române, estedespre integrarea economică europeană. Şi amfost şi bursier NATO, am făcut un studiu desprepresă şi politica de securitate şi apărare euro-peană. Şi al doilea plan, unde activez cu multăplăcere, este, desigur, arta plastică. Am scrismult, şi am vorbit, la radio, la diferite televi-ziuni dar şi direct, la vernisajul expoziţiilor.

Încă mai sunt o surpriză pentru mulţi care măştiu dintr-o anumită zonă şi mă descoperă înalte domenii, au senzaţia că este o potrivire denume. Un istoric cunoscut mi-a atras atenţia căun critic de artă care are acelaşi nume cu mineorganizează o expoziţie la Teatrul Naţional Bu-cureşti. E vorba de expoziţia pictorului EmilCiocoiu din anul 2013. De atunci îl invit peamicul meu la toate vernisajele unde vorbescdespre artistul expozant.

– Cum şi când a început legătura culturalăcu artiştii plastici din Piatra-Neamţ?

– Primul artist din Piatra-Neamţ cu care amalcătuit o simeză este Dumitru Bostan, cam cu15 ani în urmă. Atunci i-am aflat prietenii, artiş -

tii din Piatra-Neamţ, cu mulţi dintre ei făcândtot felul de planuri, în tot acest timp. I-am fostalături lui Laurenţiu Dimişcă, doctor în arteplastice, care promovează, la noi, arta brută, artacelor care nu au niciun fel de studii. Este un ar-tist apreciat mult şi în Franţa, acolo unde s-anăscut arta brută sau arta singulară, cum se mainumeşte acest gen.

– Şi povestea a continuat...– Chiar riscând să uit pe cineva aş vrea, to-

tuşi, să invoc câţiva prieteni şi artişti din Piatra-Neamţ. Cu multă stimă şi apreciere m-amapropiat de Mircea Răsvan Ciacâru, un maestrual detaliului expresiv, al compoziţiei alegorice,inteligente. Portretul pe care mi l-a făcut impre-sionează pe toţi cei care îl văd, este înălţător.Peisajele şi naturile statice realizate de DumitruBezem mă transpun în momentele noastre detaină, din trecut, pentru că acum rar ne maivedem şi de abia ne auzim. Încă mă uimeşte vi-ziunea demonstrată de Ciprian Istrate, creaţia saplastică este aproape o introspecţie psihanalitică.Este un mare artist şi să nu uităm pictura sa bi-sericească, în minunata tehnică a frescei. Iar Şte-fan Potop este, în opinia mea, şi am multeargumente în acest sens, cel mai bun portretistal nostru, în acest moment. Am avut onoarea dea scrie un cuvânt pentru albumul lui ŞtefanPotop cu portrete de copii, am privit cu mareatenţie lucrările sale, cât talent, ce forţă de ob-servaţie, sunt atât de expresive portretele decopii şi, în general, portretele lui Ştefan Potop.

Am invocat riscul de a nu îi evoca pe toţiartiştii din Piatra-Neamţ pe care îi apreciez, asta

nu înseamnă că i-am uitat. Mă bucur să aflumereu de faptele de simeză ale lui Mircea TitusRomanescu, fie că este vorba de creaţiile salesau vorbim de iniţiativele sale, cum a fost, re-cent, expoziţia „Chipurile Unirii” care a ajuns,în sfârşit, şi la Bucureşti. Îmi place universulexplicat prin bufniţele lui Petru Diaconu, suntfan Mimi Revencu, al lumilor sale de-a dreptulparadisiace, şi mă înclin în faţa familiei de ar-tişti Parasca şi Mihai Agape. Şi dacă vorbim deaceastă familie de artişti, am aflat recent că IlieBoca, binecunoscutul pictor din Bacău, este fra-tele doamnei Parasca Agape, fapt ce mi s-apărut excepţional, nemaipomenit.

– Dar prima vizită la Piatra-Neamţ a venitrecent.

– Într-adevăr, tot timpul mi-am dorit să vinla Piatra-Neamţ, să îmi întâlnesc prietenii, ar-tiştii la ei acasă, în acest oraş minunat. Am reu-şit să îmi domin programul şi am venit aiciîntr-un moment aparte, de Ziua Victor Brauner.Toată povestea este o adevărată metaforă: amfost invitat de omul de cultură Emil Nicolae sădeschidem o expoziţie a pictorilor din Piatra-Neamţ, chiar în sinagoga-catedrală de aici. Amadmirat creaţia lui Victor Brauner peste tot înlume, am citit despre el în studiile importante,vreo 3 kilograme din bagajele unui drum de laParis au fost cărţi despre Victor Brauner. Pestetot este menţionat oraşul natal al lui VictorBrauner, Piatra-Neamţ. Să nu uităm şi faptulcă la Piatra-Neamţ este singurul liceu, şi deartă, care poartă numele avangardistului artist.În oraşul său natal, în curtea liceului care îipoartă numele, Victor Brauner are şi singurulmonument, singura statuie. Şi, ca să amintesccă sunt şi autorul celei mai longevive rubricidin presa românească, cea din ziarul „Bursa”,dedicată pieţei de artă, Victor Brauner a fostcel mai scump pictor român, cel puţin în marilelicitaţii internaţionale de artă, până la apariţiacontemporanului Adrian Ghenie.

– Şi, să nu uităm, mai există un pictor„născut la Piatra-Neamţ, decedat la Paris”...

– Da, este vorba de Jacques Herold, şi elavangardist renumit, mai mult în Franţa şi înOccident. Domnul Emil Nicolae a promis căni-l va reda şi pe acest artist de renume inter-naţional, născut la Piatra-Neamţ, numit atunciHerold Blumer. Sunt printre puţinii românicare au văzut mormântul artistului în Montpar-nasse, mi l-a arătat Lucian Georgescu, un ga-lerist parizian care s-a ocupat mult de Heroldşi de „Şcoala de la Paris”, românii noştri apre-ciaţi în Franţa, dintre care doi s-au născut laPiatra-Neamţ. Astfel de fapte magice de istoriea artei te fac să vibrezi, oriunde te-ai afla înlume şi, de puţin timp, este drept, oraşul dum-neavoastră mi-a oferit şi descoperirea incredi-bilei civilizaţii preistorice numită Cucuteni,care mă fascinează. Apropo, strada pe care stauîn Bucureşti se numeşte Cucuteni... Mă bucurmereu când aflu veşti de la Piatra-Neamţ, fiedespre simezele realizate de plasticienii de aici,fie piesele montate la teatru sau viaţa literarăvibrantă.

A consemnat Gianina BURUIANĂ

–

Nihil sine Deo

APOSTOLULPag. 10

Lecţia de istorie r Lecţia de istorie r Lecţia de istorie r Lecţia de istorie r Lecţia de istorie

Martie 2019Martie/1999 – Revista Apostolul, Revistacadrelor didactice din judeţul Neamţ, edi-tată de Sindicatul din Învăţământ şi Cerce-tare Neamţ (nr.1, serie nouă). Publicaţiareia, după 65 de ani, o iniţiativă a AsociaţieiÎnvăţătorilor din judeţul Neamţ care a editatpentru prima dată o revistă cu apariţie lu-nară destinată şi susţinută prin abonamente

de către învăţătorii acelor timpuri. Prima serie aapărut între noiembrie 1934 – decembrie 1943 şia avut un cerc de colaborare compus din: C. Lu-chian, V. Gaboreanu, V. Scripcariu, M.D. Stamate,I. Rafail, M. Avadanei. Seria nouă a avut un Con-siliul director format din: Florin Florescu, AlinaPamfil, Dumitriţa Vasilca, Gheorghe Amaicei; re-dactor-şef: Mircea Zaharia, redactor-şef adjunct:Ştefan-Lucian Corneanu.

■ 1/1834 – n. Gheorghe Ruset-Roznovanu

(Rosset-Roznovanu sau Rosetti-Roznovanu), laRoznov (d. 2. 10. 1902/1904, Roznov), ofiţer şipolitician român; ispravnic (prefect) al JudeţuluiNeamţ (1871-1876), participant la Războiul pen-tru Independenţă, având comanda Brigăzii 4 Că-

lăraşi. A fost deputat (1866-1870), şi senator (din1871). A făcut studii în Austria şi apoi în Rusia,unde a absolvit Şcoala de cavalerie din Sankt Pe-tersburg. A finanţat construirea şi funcţionarea laRoznov, unde îşi avea moşia, a primei şcoli dincomună (1865), precum şi a Bisericii „Sfântul Ni-colae” (1884-1892).

■ 3/1967 – n. Gianina Buruiană, la Piatra-Neamţ (vezi Colectivul de redacţie, pag. 8)

■ 6/1924 – n. Aurel Buzilă, la Şarul Dornei,Suceava (d. 1987, la Piatra-Neamţ), muzeograf

restaurator, publicist, absolvent al Facultăţii de Is-torie-Filozofie din Iaşi, a lucrat cu mari arheologişi a restaurat piese importante („Hora de la Fru-muşica”, „Vasul cu coloane” ş. a). Restaurări laMuzeul Naţional de Artă din Bucureşti, după cu-tremurul din 1977, precum şi la Muzeul Peleş, înani ’70-’80 ai veacului al XX-lea. Autor, împreunăcu Constantin Matasă, al lucrării „Muzeul Arheo-logic din Piatra-Neamţ. Catalog”.

■ 7/1879 – n. SimionTeodorescu Kirileanu, laHolda, Broşteni, Neamţ(d. 17. 04. 1926, Holda),învăţător şi folclorist con-sultat de Academia Ro-mână. A absolvit ŞcoalaNormală „Vasile Lupu”,Iaşi (1898), devenind în-văţător la Orfelinatul Agri-col „Prinţul Ferdinand”

Rememorări nemţene

n

martie 2019

ăscut cu o sută de ani în urmă, în comunaPoiana Teiului din Judeţul Neamţ, părin-tele Iustin Pârvu a fost deopotrivă om alBisericii, om al istoriei, om între oameni.A intrat în mănăstire, ca frate, în anul1936; din anul 1939 urmează cursurileSeminarului Teologic de la Cernica; în

perioada 1942-1944 merge, ca preot misionar,pe frontul de Est, până la Odessa; în 1948 estearestat şi condamnat la 12 ani de închisoare dinmotive politice, cea mai mare parte a detenţieifiind la Aiud; în anul 1960 primeşte o nouă con-damnare, de 4 ani, pentru că nu s-a lepădat decredinţă; după 1964 este, pe rând, muncitor fo-restier, preot-monah la mănăstirile Secu şi Bis-triţa din Neamţ iar din 1991 a întemeiatmănăstirea de la Petru Vodă, lângă care, dupăanul 2000, ridică o casă de educaţie pentru copiişi un azil pentru bătrâni. În anul 2013, la 16iunie, părintele Iustin Pârvu pleacă la Domnul.Despre epoca sa, una care s-a afirmat mai multprin prigoana comunistă împotriva credinţei şia intelectualităţii, prin secularizarea moraleicreştine şi a bunei tradiţii româneşti, părinteleIustin spune concesiv: „Închisorile noastre dinperioada comunistă au produs atâţia sfinţi şimartiri care lucrează cu duhul lor, cu rugăciu-nea lor, cu exemplul lor la temelia Românieieterne. Asta n-au înţeles comuniştii, că sufletulpe cruce câştigă adevărata libertate, că toatemetodele lor de tortură, toate metodele de ree-ducare psihică au făcut mai mulţi sfinţi decâtrobi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mu-cenici.” În altă parte, vorbind despre ideologiilecare au împărţit omenirea şi au produs atâtadramă, părintele Iustin Pârvu spune: „Oriceideologie, de dreapta sau de stânga, e bună pânăapare prima picătură de sânge. După aceeaorice ideologie este blamabilă.”

L-am întrebat, de altfel, în dialogurile noas-tre de noapte, pe părintele Iustin, dacă omulpoate fi judecat prin lume şi dacă lumea poatefi judecată prin fiecare om în parte.

Mi-a răspuns părintele: „În cădere omul îipoate trage şi pe alţii din preajmă, dacă nu suntatenţi, dacă nu sunt prudenţi, dacă nu bagă deseamă rapid răul şi consecinţele lui. Fiecare omrăspunde de aproapele său, toţi ne facem vino-vaţi când cineva din preajmă cade fără ca noisă epuizăm toate căile de a-l salva. De cădereacelui din preajmă ne facem vinovaţi şi noi, fărădiscuţie. Lipsa de iubire e ca lipsa de sprijin.Nu-l iubeşti pe Dumnezeu, dacă nu-l iubeşti pe

aproapele tău. De răul din lume suntem vino-vaţi fiecare, dacă tratăm cu indiferenţă ce i seîntâmplă vecinului, fratelui, prietenului, soţului,părintelui, atunci nu mai putem pretinde canouă să ne întindă mâna cineva, degeaba aştep-tăm ajutorul lui Dumnezeu.”

Am multe amintiri cu părintele Iustin, daruna ţin să o spun cu prioritate. E o amintire care

relevă natura şiduhul părintelui.

După otoamnă ploioasă,cu inundaţii şialunecări de teren,ne regăsim, cucinci zile înaintede sfinţirea mă-năstirii de la PetruVodă, seara târziu,cu părintele IustinPârvu, într-o chi-lie. Mai erau câ-

teva persoane, toţi fiind preocupaţi de reuşitasfinţirii care trebuia să se producă la Sfinţii Ar-hangheli Mihail şi Gavril, pe 8 noiembrie, anul2005, când e şi hramul bisericii de altfel. Frigulşi ploaia deasă de afară ne apăsau insinuându-seîn toată discuţia, toate scenariile noastre şi toată„regia” desfăşurării evenimentului fiind modi-ficate de condiţiile climaterice prezente. Dru-mul îngust spre mănăstire risca să fie totalimpracticabil. De asta mergeam mai mult pe va-rianta „de avarie”, adică a vremii proaste, decâtpe cea ideală, a vremii bune. Părintele Iustin neopreşte însă:

– Măi, lăsaţi discuţiile astea desprevreme…! O să fie soare şi toată lumea o să steaîn curtea mănăstirii…! Aşa că trebuie să jude-căm toate lucrurile plecând de la această situa-ţie. Nici n-are cum să fie altfel…

Într-adevăr, de pe 7 noiembrie, dupăamiaza, nourii s-au risipit ca împinşi cu palmade pe cerul lor, iar în ziua de 8 noiembrie, cândsunt sărbătoriţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Ga-vril, soarele preluase, parcă, frâiele întregii ma-

nifestări. Cei peste şapte mii de oameni veniţi,mare parte pe jos, la sfinţire, au făcut o baie delumină şi de căldură în curtea mănăstirii.

Într-adevăr, „cum putea să fie altfel”? Şi nu era vorba de vreo viziune, ci era

vorba de optimism. Chiar aşa: de optimism! De optimism şi răbdare. Acestea au fost, de

altfel, coordonatele pe care „s-a mişcat” părin-tele Iustin Pârvu în toată viaţa sa!

Fără optimism, fără încrederea că Dumne-zeu ţi-a dat în mână cheile tuturor porţilor şicăilor posibile pentru un om, nu reuşeşti să evo-luezi. Fără optimism nu reuşeşti să treci nicinoaptea dintre două zile, şi cu atât mai puţinnoaptea istoriei în care ne-au împins conjunc-turile.

Omul căzut se ridică nu prin panică, nuprin deznădejde, ci numai prin încredere, prinsperanţă. Deznădejdea te face să te comporţi cao fiară închisă într-o cuşcă. Iar omul deznădăj-duit nu vede lumea asta decât ca o cuşcă preastrâmtă pentru frica lui, pentru neputinţa lui.Pentru că frica este, în esenţă, o neputinţă. Fă-lpe om un deznădăjduit, pare să spună oriceconducător conjunctural al lumii, şi îl vei do-mina, îl vei supune, îl vei face sclav.

Omul care speră, care crede că va fi bine,indiferent de conjuncturi, devine de neînfrânt.Omul care ştie cât valorează cu adevărat pe pă-mânt, este duşmanul de temut al oricărei tiranii.Omul care se stăpâneşte pe sine, stăpâneştelumea.

„O să fie soare…! Nici n-are cum să fiealtfel…!”, a zis părintele Iustin, într-o noapteneguroasă de toamnă. Şi a fost, într-adevăr, cala un semn, soare! Nu vremea a ascultat de pă-rintele Iustin, nu ochiul inimii sau al minţii avăzut vremea peste câteva zile, ci credinţa că„… n-are cum să fie altfel” a învins orice in-temperie. Gândind aşa, pozitiv, poţi vedea lacapătul gândului minunea lui Dumnezeu carete întăreşte în credinţă, care te luminează cu nă-dejdea.

Şi cred, de altfel, că toată viaţa părinteluiIustin Pârvu o putem aduna sub câteva cuvintesentenţioase, care, deşi simple, descifrate şicântărite pot da măsura oricărui destin de ex-cepţie:

Câtă luciditate, atâta sfinţenie; / Câtă sfin-ţenie, atâta putere; / Câtă putere, atâta credinţă;/Câtă credinţă, atâta omenie.

Adrian ALUI GHEORGHE

N

Veacul PărinteluiIustin Pârvu

Şcoala românească, la zi

Pag. 11APOSTOLUL


in Zorleni, Tutova (1898-1906); institutorla Bălţi, Basarabia (1918-1919). Debut în„Şezătoarea” (1898) şi a participat, alăturide Artur Gorovei, Mihail Sadoveanu, Ni-colae Stoleriu, la înfiinţarea publicaţiilor:„Răvaşul poporului”, „Vestitorul satelor”.Volume: „Poveşti poporale cu cuprinsmoral”; „Din viaţa Regelui Carol I şi a Re-

ginei Elisabeta”; „Povestiri basarabene”; „Pro-verbe agricole” ş. a.

■ 9/1909 – n. EugenIspir, la Văratic, Filioara,Neamţ (d. iulie 1974, Bu-cureşti), artist plastic, pu-blicist. Studii gimnazialela Târgu-Neamţ, Acade-mia de Arte Frumoase dinIaşi. Călătorii de studii înItalia şi Franţa (1937-1938), Iugoslavia, Ungaria

(1947), Turcia (1970), Franţa, Anglia (1973-1974). Din 1935, este prezent la toate saloaneleoficiale şi la marile manifestări artistice. Menţio-năm: Veneţia (1972), unde expune alături de Pi-casso, Chagall, Max Ernest, Cocteau ş. a.

Expoziţii personale: Bucureşti (1955-1969), Bel-grad (1947), Veneţia şi Roma (1970). S-a afirmatşi în arta monumentală şi decorativă, lucrând ce-ramică şi mozaic, iar pe sticlă, a realizat opere demare valoare stilistică. Volume: „Zdroboleanca”,roman, 1932; „Străjerul din Cuibul doi”, 1935.

■ 9/1936 – n. Coralia-Letiţia Bunghez, laBâra, Neamţ, profesoară, publicistă. După efec-tuarea studiilor: generale şi liceale la Roman şiIaşi (1943-1954), a urmat cursurile Facultăţii deFilologie-Istorie-Filozofie a Universităţii „Ale-

xandru Ioan Cuza” dinIaşi (1954-1958). A predatla Şcoala Generală dinStăniţa şi la Şcoala MedieSăbăoani, Judeţul Neamţ,la licee din Bacău şi dinPiatra-Neamţ. A debutateditorial, în 2003, cu lu-crarea monografică „Cole-giul Naţional «PetruRareş» – File de istorie(1969-1999)”, urmată de „Pasiune şi culoare –Convorbiri cu Iulia Hălăucescu” şi „Muzeul deArtă «Iulia Hălăucescu»”.

■ 10/1904, n. Dumitru D. Botez, la Roman(d. 5. 10. 1988, Bucureşti), profesor universitar,compozitor, dirijor. A absolvit Liceul „Roman-


Constantin TOMŞA(continuare în pag. 12)

martie 2019

d

u trei ani în urmă, într-o altăpublicaţie locală, semnam unarticol intitulat Cultura, …încotro? Şi articolul, ca atare,cât şi multitudinea de pro-bleme menţionate în el(aproape firesc mi se pareacum!), au rămas fără niciun

fel de ecou, atât din partea opinieipublice, cât şi al celor implicaţi înacest „nefericit” domeniu al vieţiinoastre sociale. Tocmai de aceeadoresc, de această dată, să mă adre-sez nemijlocit celor care, într-un felsau altul, sunt primii dintre cei da-tori să asigure viitorul acestei ţăriprin chemare şi participare activă.Mă refer la menirea dintotdeauna aoamenilor şcolii, cu atât mai multcu cât, în secolul al XX-lea, şcoalaromânească, prin contribuţiile ma-rilor ei personalităţi reformatoare,cât şi prin faptele miilor de slujitoridevotaţi neamului românesc, a ofe-rit lumii civilizate numeroaseexem ple cu valoare paradigmatică.

Nu voi relua în cele ce urmeazănici temele şi nici propunerile dinarticolul menţionat mai sus, ci voireaminti doar că sugeram şi atunci,faptul arhicunoscut că nu se poatevorbi, sub nicio formă, de dezvol-tare culturală sau economică şi so-cială, în afara educaţiei, făcutăprimordial de şcoală!

Dar ţinând seama de dramatis-mul vremurilor pe care le parcurgemîn prezent şi de uriaşele schimbărice ne aşteaptă în condiţiile nouluiev ştiinţifico-tehnologic, îmi permitsă reamintesc nobililor slujitori aişcolii, de la educatoarea din grădi-niţa de la ţară, la universitarul pereale merite, faptul că fiecare, lalocul responsabilităţii lui, este acummai mult decât dator să militeze(dincolo de prevederile vremelnice-lor „programe” prezidenţiale, gu-vernamentale, ministeriale sau aleoricui şi de oriunde, care crede că„se pricepe” la „problemele” şco-lii), la promovarea propriei contri-buţii personale în „repropăşirea”şcolii româneşti.

Ca unul care de prea multă

vreme m-am „rupt” de frumuseţeaşi nobleţea muncii la catedră, nu îmipot permite, nici în prezentul arti-col, să fac varii propuneri sau să dausfaturi de care „bietul” sistem de în-văţământ românesc actual nu ducelipsă, ci, dimpotrivă. Îmi permitdoar, cu modestie, să exprim câtevaopinii, pornind de la faptul că, dacăvom continua să ignorăm şi în con-tinuare şcoala şi generaţiile care nevor urma, soarta ţării şi a viitoruluiei politic, social, economic, culturalşi de orice altă natură, sunt „pecet-luite”.

Aşadar, voi exprima doar câ-teva puncte personale de vedere,din multele pe care le-am putea su-pune atenţiei. Acestea, cu siguranţă,pot fi amendate, îmbunătăţite sauignorate de către fiecare dintre citi-tori.

Încep deci prin a afirma cate-goric faptul că, dincolo de tot felul

de prevederi „programatice” (apar-ţinând oricui!), rolul esenţial în „re-modernizarea” şcolii româneşti şi aeducaţiei în general, aparţine fiecă-rui cadru didactic, conform, aşacum mai aminteam, pravilei bunei-cuviinţe strămoşeşti: omul sfinţeştelocul. De aceea, un nou început artrebui să însemne, foarte urgent, oseveră acţiune de autoperfecţionare

pedagogică, de specialitate şi mo-rală, în pas cu realităţile noului mi-leniu şi o atentă observare a ceea cefac în acest sens colegii din şcoală,noii absolvenţi veniţi de pe băncilefacultăţilor dar şi preoţii, psiholo-gii, medicii, juriştii, inginerii, infor-maticienii, cercetătorii şi toţiceilalţi intelectuali din fiecare loca-litate, fără jena de a împrumuta dela aceştia, ceea ce ni se pare că estede folos şcolii.

În acest context, este mai multdecât importantă implicarea fiecă-ruia, la catedră sau în cadrul res-

ponsabilităţilor pe care le deţine, încrearea climatului necesar activită-ţii de educaţie, cu accent deosebitîn promovarea competenţei şi me-ritocraţiei de la nivelul şcolilor şiinspectoratelor şcolare, până la ni-velul ministerelor şi al altor factoripolitici, sociali, economici şi spiri-tual-culturali ce pot influenţa for-marea pentru viaţă a tinerelorgeneraţii. Când spunem aceasta, nereferim inclusiv la preocupareapentru abordarea în alt mod (mo-dern), în concordanţă cu vremurileîn care trăim, a raporturilor tradiţio-nale fundamentale, adeseori înve-chite, educator (formator) - elev(preşcolar sau student), ţinândseama şi de noul mediu informaţio-nal-tehnologic în care se formeazătinerele generaţii, cu toate avanta-jele, dar şi cu dezavantajele pe carele incumbă, mai ales pentru ceimici, aceste noi disponibilităţi şti-inţifico-tehnologice.

Totodată, este necesară schim-barea radicală a atitudinii formato-rilor în ceea ce priveşte raportareala relaţiile cu părinţii (bunicii, ru-dele, tutorii, ţinând seama de noilerealităţi româneşti, după migrareaa milioane de cetăţeni). Ne poateajuta în acest sens, deosebita expe-rienţă de la sfârşitul secolului alXIX-lea, dar mai ales din perioada

interbelică (a se vedea, mai ales,strălucita experienţă a Şcolii Socio-logice Româneşti), când, învăţăto-rul nu era doar educatorul copiilor,ci, în primul rând, al satului, cutoate cele ce decurgeau din aceststatut, inclusiv în viaţa socială a fie-cărei localităţi. Cred însă că astăzi,la noi în ţară, acest mod de a vedeaimplicarea cadrelor didactice, estechiar mai important decât în pe-rioada interbelică.

Este necesară şi o altă abordarea rolului ce revine sindicatelor dinînvăţământ, de la toate nivelurile,care, dincolo de „fărâmiţarea” lororganizatorică (voită), trebuie im-plicate nu doar în „lupta” (adeseoriformală) pentru salarii şi alte mici„avantaje” materiale, ci în realeleprobleme ale fiecărei unităţi de în-văţământ şi în cele de perfecţionareprofesional-morală, atât ale cadre-lor didactice cât şi ale elevilor şistudenţilor.

Şi încă ceva: o îndatorire şi oresponsabilitate, mai mult decâtimportantă a tuturor categoriilor deeducatori, ni se pare a fi aceea pen-tru o deosebit de atenta îndrumarea adolescenţilor şi tinerilor ce ur-mează a se orienta spre profesiunilecu caracter pedagogic. Acum, cânda scăzut interesul tinerilor pentrudomeniile educaţiei (nu mai co-mentăm de ce şi din vina cui), nuse poate să ne fie indiferentă cali-tatea pregătirii profesionale, ştiin-ţifice şi morale a viitoriloredu ca tori şi deci a şcolii noastre demâine.

Ar mai fi multe de adăugat darne limităm la cele de mai sus. Înschimb, aş fi foarte mulţumit dacănumărul celor care îşi pun astfel deprobleme şi întrebări va creşte ne-contenit. Viaţa noastră de azi,şcoala românească şi mai ales ge-neraţiile ce vor veni, au nevoie canoi, cei de astăzi, să ne depăşiminerţiile şi să gândim la viitor.

14.02.2019

Gh. I. BUNGHEZ

EDUCAŢIA, … încotro?

C

Arte şi meserii

APOSTOLULPag. 12

odă” din Roman, Conservatorul de Muzicădin Iaşi (1929). În Roman, a fost dirijor laBiserica „Sfânta Vineri” (1929), profesorla Seminarul Teologic şi la Şcoala Normalăde Băieţi (1931-1933). La Bucureşti (1933-1949): dirijor la Corul Radio şi al CoruluiFilarmonicii „George Enescu”, directormuzical la Radio, rector al Conservatorului

„George Enescu” (1945-1974), membru al Uni-unii Compozitorilor (1949). Titluri şi distincţii: ar-tist emerit, maestru emerit al artei ş. a. Multearticole în reviste de profil şi în presa culturală.Peste o sută de lucrări corale. Lucrarea „Tratatulde cânt şi dirijat coral” este una de referinţă pentrudirijori.

■10/1939 – n. Mihai-Gabriel Enăchescu, laPiatra-Neamţ, (decedat ianuarie 2017, Bucureşti)arhitect, poet, a frecventat clasele primare, gim-naziale şi liceale, la Şcoala Medie de Băieţi Nr. 1,

din oraşul natal, azi, Colegiul Naţional „Petru-Rareş” (1945-1956), a absolvit Institutul de Arhi-tectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti(1963). Studii post universitare în cadrul aceluiaşiinstitut de învăţământ superior (1972). Cărţi de

poezie: „Păduri carpatineşi ziduri vechi”, „Nufărulalb”, „Ochiul munţilor”,„Ţara unde cad vulturii”,pref. Constantin Tomşa,2012.

■ 12/1995, d. Dumi-tru Almaş (Dumitru Ai-lincăi), la Bucureşti.Istoric, scriitor (n. 19. 10.1908, Negreşti, Neamţ).

■ 13/25/1872, n. Gheorghe Teodorescu-Ki-rileanu, la Holda, Broş-teni, Neamţ (d. 12. 11.1960, Piatra-Neamţ), căr-turar, istoric literar, me-morialist, folclorist. Aabsolvit Şcoala Normală„Vasile Lupu” din Iaşi(1891), Facultatea deDrept, Iaşi. Ocupă diversefuncţii (1895-1930): se-cretar al inspectorilor şco-lari din Iaşi, custode la

Biblioteca Centrală, secretar al Cancelariei CaseiRegale şi bibliotecar. În 1935, se stabileşte la Pia-tra-Neamţ. A donat Bibliotecii Judeţene Neamţ(februarie 1956) peste 25. 000 de volume. Redac-tor şi colaborator la: „Şezătoarea”, „Arhiva româ-nească”, „Făt-Frumos”, „Comoara satelor”,„Convorbiri literare” ş. a. Volume: „De-ale lui


(urmare din pag. 11)

V

martie 2019


CALENDAR– martie 2019

2. Bedrich SMETANA (2 martie1824 - 12 mai 1884) – 195 de ani dela naşterea compozitorului ceh;

03. Mircea VULCĂNESCU (3martie 1904 - 28 oct. 1952) – 115 dela naşterea filosofului;

04. Vlad MUŞATESCU (4 mai1922 - 4 martie 1999) – 20 ani de la

moartea prozatorului;05. Pierre Simon LAPLACE (23 mar-

tie 1749 - 5 martie 1827) – 270 de ani de lanaşterea astronomului francez;

06. Miron CRISTEA (18 iulie 1868 - 6martie 1939) – 80 de ani de la moartea pa-triarhului;

08. Hector BERLIOZ (11 decembrie1803 - 8 martie 1869) – 150 de ani de lamoartea compozitorului francez;

09. Alexandru AVERESCU (9 martie1859 - 3 oct.1938) – 160 de ani de la naşte-rea mareşalului;

09. Grigore ANTIPA (27 nov.1867 – 9martie 1944) - 75 de ani de la moartea aca-demicianului;

14. Albert EINSTEIN (14 martie 1879- 18 aprilie 1955) – 140 de ani de la naştereafizicianului german;

14. Alexandru MACEDONSKI (14martie1854 - 24 nov.1920) – 165 de ani dela naşterea scriitorului;

14. Alexandru PALEOLOGU (14martie1919 - 1 sept. 2005) – 100 de ani dela naşterea scriitorului şi omului politic;

15. Alexandru TEODOREANU (PĂS-TOREL) (30 iulie 1894 - 15 martie 1964) –125 de ani de la moartea scriitorului;

16. Torquato TASSO (16 martie 1868- 14 iunie 1936) – 151 de ani de la naştereapoetului renascentist italian;

23. George SBÂRCEA (23 martie1914 - 28 iulie 2005) – 105 de ani de la naş-terea muzicologului;-

28. Eugen IONESCU (13 nov. 1909 -28 martie 1994) – 25 de ani de la moarteascriitorului;

29. Nicolae STEINHARDT (29 iulie1912 - 29 martie 1989) – 30 de ani de lamoartea eseistului. (Red.)

0

Colegiul Naţional „Petru Rareş” – 150 de ani (3)

Brelan de aşiolegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ. Un secol şi jumătate de istorie. Iaristoria înseamnă luptă înverşunată, biruinţestrălucite şi dureroase înfrângeri. IlustraŞcoală a avut parte de toate acestea, ştiindsă-şi savureze cu modestie victoriile, sănu-şi bocească înfrângerile şi să nu uite căpe primul loc trebuie să fie totdeauna elevul.

O biruinţă oarecum surprinzătoare în anii 70ai veacului trecut s-a datorat apariţiei „claselorspeciale”, invenţie pietreană, made in Petru Rareş,adoptată pe urmă de mulţi şi devenită bun comunal învăţământului românesc.

În primăvara anului 1968, profesorul Du-mitru Bârlădeanu (Fie-neuitată contribuţia sagospodărească la dezvoltarea învăţământului înNeamţ!), pe atunci vicepreşedinte de judeţ, şi pro-fesorul Ioan Crăciun, inspector şcolar general,mi-au încredinţat câteva ore de literatură uni -versală la Petru Rareş. Nu găsesc cuvintele potriv-ite pentru a mărturisi emoţia care m-a copleşitcând am intrat în Şcoala unde fusesem elev, înnoua mea calitate, de dascăl. Purtam în suflet, vii,unele chiar copleşitoare, chipurile celor care îmiîndreptaseră paşii spre marea cultură, cu pri-cepere, cu părintească grijă şi cu o splendidădăruire. Unii dintre ei se mai aflau încă la catedrăşi venise vremea să le fiu coleg. Colegul Lor?Doamne sfinte! Asta nu se putea!

M-au primit cu căldură şi cu un fel de bucurieizvorâtă din satisfacţia că, uite!, nu trudiseră cumine chiar în zadar. Şi m-au ajutat să mă simtcurând acasă, deşi eram puternic legat sufleteştede liceul din Bicaz, unde învăţasem de fapt mese-ria de profesor – căci universitatea, din păcate, nute pregăteşte pentru asta.

În vremea aceea, Liceul Petru Rareş era renu -mit prin excelente rezultate la matematică. Amînţeles repede că „vinovaţii”, dincolo de talentulşi de inteligenţa elevilor, sunt trei profesori, treiaşi. Unul mai vârstnic, Ioan/Iani Zenembisi, ab-solvent al Rareşului din promoţia 1944. Doi, dinpromoţii mai noi, de după 1950: ConstantinAvădanei şi Gheorghe Dumitreasa. Toţi trei,ucenici întru înaltă dăscălie ai fantasticului Cons -tantin Borş, liderul matematicienilor nemţeni, titu -lar la Liceul numărul 2 (denumit mai apoi „Ca listratHogaş”).

Că aşii ştiau carte solidă este neîndoielnic. LaRareş nu avea norocul de a încasa multe chenzineimpostorul sau semidoctul, fiindcă îl zburau dinclasă, cu eleganţă, elevii. Dar a şti carte nu este

destul, căci un excelent matematician, fost„olimpic” şi, după popasul scurt la Rareş, devenitilustru cercetător în domeniul său, a plecat repededin şcoală. Ce avea în plus, dincolo de ştiinţacifrelor, trioul de aşi?

Iani Zenembisi era un sentimental, legatpărinteşte de copii, iar elevii înţelegeau repede su-fletul cald al omului de la catedră. Pe lângă acestdar, Dumnezeul grecilor îl înzestrase cu harulcelor de pe scenă, căci, dacă nu ar fi ales carierade profesor, putea fi un desăvârşit actor. Despretalentul său histrionic am scris câteva rânduri pub-licate anţărţ şi îmi voi permite să le reproduc aici.

Între obligaţiile mele, figurau într-o vremeasistenţele la „orele” colegilor. Asistând la lecţiileincitante ale renumitului Zenembisi, am avut o re-velaţie: profesorul (de matematică, nu de literaturăromână!) era un actor desăvârşit!

- Sânzianaaa! – exclamase el disperat, odată,observând cum, la tablă, o premiantă nostimă,olimpică chiar atunci la matematică, o ia periculospe arătură – Sânzianaaa, mă arunc pe fereastră!

Şi actorul se îndrepta atât de credibil către fe-reastra uriaşă, larg deschisă spre biserica fabulo-sului Popa Chircă, din vecinătate, încât o clipă amavut dorinţa de a mă repezi în ajutorul proaspătu-lui candidat la sinuciderea pricinuită de o elemen-tară deziluzie pedagogică.

Dacă pe mine, deşcă în materie, mă păcălisestraşnic, ce se întâmpla cu elevii săi? Aceştia, înreverie, trăiau scena la modul sublim, o savurau,căci îl ştiau bine pe dascăl şi harul său le era fa-miliar.

Şi nuferii … ei bine nuferii de pe lacul tăinuitla poalele Cozlei, dăruiţi de profesor în loc de di-plome de excelenţă! Venea Iani având braţele su-praîncărcate cu flori de nufăr, şi aşa îi răsfăţa pepremianţii săi!

Legendă ...

Constantin /Duţu Avădanei, pedagoguldesăvârşit, plecase din Sarata Dobrenilor urmândexemplul unchiului său, profesorul universitar depsihologie şi pedagogie Mihai Avădanei (Unuldintre ctitorii revistei „Apostolul”.), pe acelaşidrum, adică absolvind mai întâi cursurile ŞcoliiNormale din Piatra, instituţie renumită prin in-struirea temeinică a bacalaureaţilor, şi abia apoiurmând cursurile Facultăţii de Matematică dinIaşi.

Convins de calităţile sale, când am plănuit săînfiinţăm la Rareş prima clasă liceală dematematică (din România), i-am solicitat colabo-rarea, sprijinindu-ne pe excelenta sa pregătire

C

Arte şi meserii

APOSTOLUL Pag. 13

reangă”, „Scrisori către Artur Gorovei”,„Corespondenţă”, ed. de Mircea Handoca,1977; „Scrieri, I-II”, îngr. Constantin Bos-tan, „Însemnări zilnice (1906-1960)”, ed.de Constantin Prangati, „Sub trei regi şi treidictaturi, vol. I” şi „G. T. Kirileanu sauViaţa ca o carte”, ambele ed. de ConstantinBostan.

■ 17/1819 – n. AlecuRusso, la Străşeni / Prodă-neşti, Lăpuşna (d. 5. 02.1859, Iaşi.), scriitor. Stu-dii: în particular cu un das-căl grec, la Institutul„François Neville” (Elve-ţia, 1829-1835), la o casăde comerţ din Viena, pânăîn 1836. După întoarcereîn ţară, se stabileşte la

moşia părintească Negrişoara din Ţinutul Neamţ,

apoi, va fi asesor judecătoresc la Piatra-Neamţ(1841-1844). Colaborări sau i se publică dinscrieri în: „Albina românească”, „Almanahul pri-begilor români”, „Basarabia”, „Foaia pentru toţi”,„Foaia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Ro-

mână în Bucovina” ş. a. Volume: „JicnicerulVadră” (pierdută), „Amintiri”, „Cântarea Româ-niei”.

■ 24/1938, n. Mihai Agape, la Sălăgeni-Gro-zeşti, Iaşi, artist plastic, prozator. Studii: ŞcoalaMedie Tehnică de Energie Electrică Iaşi, ŞcoalaPopulară de Artă, Facultatea de Arte Plastice, Iaşi;debutează cu o expoziţia la Casa Universitarilor(1969). Se transferă la Piatra-Neamţ, deschideprima expoziţie personală la Casa de Cultură

(1970), participă la toateexpoziţiile organizate deFiliala U. A. P. Debut în li-teratură cu un volum deproză (2012). Numeroaseexpoziţii în Piatra-Neamţşi în ţară. Premii la: Expo-ziţia Interjudeţeană Boto-şani (1975) şi la Bienala„Lascăr Vorel” (1999).

■ 24/1949 – n. Dia-conu Petru, la Dobreni, Neamţ, a efectuat studiilibere de pictură şi a frecventat ocazional uneleateliere ieşene. Din 1978, deschide expoziţii esti-vale în diferite locuri din Mamaia, iar în 1986,deschide la Iaşi o expoziţie cu caracter retrospec-tiv. Se ocupă de advertising şi colaborează la Re-vista „Flacăra” din Bucureşti (1989). Deschide la



C

martie 2019


Colegiul Naţional „Petru Rareş” – 150 de ani (3)

siho-pedagogică, necesară unui experimentdificil (şi neautorizat de minister).

Cu glasul lui blând, niciodată ridicat,a replicat domol că nu-l tentează ispiti-toarea încercare, de a lucra cu elevi de vârf,fiind obişnuit, de pe când se pregătea sădevină învăţător, să lucreze cu clase iniţialeterogene şi să obţină de la absolvenţii

acestor clase rezultate remarcabile, căci, de pildă,aproape toţi intrau în învăţământul superiorbiruind concursuri de admitere foarte grele.

Îndrăgostit de munţi ca şi de meseria sa, Duţui-a obişnuit pe mulţi dintre elevi să devină mon-taniarzi pătimaşi, unul dintre ei, Constantin/TicuLăcătuşu, înscriindu-se între cei mai renumiţialpinişti ai Lumii.

Excesiv de modest faţă cu valoarea sa de omşi de pedagog, Constantin Avădanei a fost terori -zat de capii comunişti ai judeţului, care au voitsă-i confişte singura lui avere, casa pe care o cons -truise prin grele sacrificii materiale. Acest episodterorist i-a scurtat zilele.

Foştii săi elevi, unii ajunşi acum aproape deanii de pensionare, îşi amintesc cu admiraţie dementorul lor, supranumit cu dragoste şi umor PapaNaşu (sau Papanaşu), după voia bună a fiecăruia.

Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ a fost aproape totdeauna o instituţie de top(că aşa e cool!). Nu era singura din ţinutul nostru,dacă amintesc cu mândrie legitimă cum abiaînfiinţatul liceu din Bicaz, populat cu profesorifoarte tineri şi cu elevi din satele de pe valeaBistriţei şi a Bicazului, se bătea de la egal la egalcu „monştrii sacri” din Bacău, Roman şi Piatra.

Abia trecuseră festivităţile Centenarului, seîntrezărea primăvara anului 1970 şi Rareşul toc-mai se afla într-o scurtă perioadă de odihnă, cândproaspătul director al şcolii a fost invitat la sediuljudeţului, unde îl aştepta un director general dinMinisterul Învăţământului, posesorul unui chipdestul de încruntat, acompaniat de profesorul doc-tor Constantin Potângă, lider politic judeţean, şide blajinul Dumitru Bârlădeanu.

Răsfoind mormanul de foi A4 dintr-un dosarobez aflat pe biroul din faţa sa, şeful din minister,neştiind că bietul director invitat era în pâine abiade jumătate de an, a rostit cu glas de stentor acestecuvinte:

-To – va – ră – şuuu ... Ce dra – cu e cu as –tea?!

Pe scurt (să nu depăşesc numărul de literecerut de „Apostolul”), „as – tea” însemna că acolose răsfăţau zeci de plângeri anonime cu privire laLiceu, la fostul director, la directorii adjuncţi, la

profesori ... scăpând cu faţa curată doar mediculşcolar, asistenta şi femeile de serviciu.

Ascultând habarnamurile nedumeritului di-rector, mai ales ajutat de şefii locali, omul de laBucureşti s-a domolit şi, în ultimă instanţă, adecis, lovind sacadat cu palma în faţa nevinovatăa biroului pe care se răsfăţa maculatura infectă:

- Îţi – dăm – doi – ani – de mun – că! Dacă înacest timp, şcoala nu se ridică la nivelul Liceuluinumărul doi (Actualul „Calistrat Hogaş”) şi dacămai curg anonimele la Minister, zbori la ma – madra – cu – lui!

Cu „mama dracului” împricinatul de la Rareşera învăţat demult de către autorităţile care, într-ovreme, îl târnuiseră prin trei universităţi, fiind elprovenit dintr-o familie de „duşmani ai poporu-lui”. Să astupe borta vântului, adică să taie izvorulanonimelor, parcă nu era peste poate. Dar s-oajungă din urmă pe doamna Geta Grigoriu, eternaşi renumita directoare de la Liceul de Fete? …Aleluia! Imposibil!!!

Întors în cabinetul său de lucru din localulbătrânului Liceu, abătut şi pregătit să-şi scriedemisia, directorul cel cu ponosul o rugă totuşi in-sistent pe doamna Sofia Burculeţ, profesor emerit,strălucită dăscăliţă de pedagogie, să poftească lao cafea şi să-i dea un sfat. La iniţiativa doamneiBurculeţ, a fost invitat îndată şi directorul adjunct,profesorul Dumitru Bostan, fiindcă unde-s trei,puterea creşte. Şi, hai-hai … uite-aşa, între altele,către un miez târziu de noapte, primul dintr-un şirlung, ce avea să urmeze în vreo cinci ani, s-anăscut lângă ceştile de cafea, reci, golite de câtevaceasuri, înfiinţarea (nelegală sau ilegală, cum văplace) de „clase speciale”, începând cu clasele dematematică şi cu cele de biologie-chimie, primeledin istoria liceelor româneşti.

Mai trebuia doar să fie convinşi cei mai buniprofesori de specialitate că experimentul are sorţide izbândă. Dacă pentru biologie-chimie s-auoferit de îndată să lucreze doamna MariaBârlădeanu, la biologie, şi doamna Antonina Mân-dru, la chimie, cu ispita către clasele dematematică treaba ieşea strâmb, fiindcă şi IoanZenembisi, şi Constantin Avădanei au refuzat netpropunerea, puţintel speriaţi şi părându-li-se preaaventuroasă.

Al treilea refuz însemna, fără doar şi poate,moartea proiectului. Dar a fost să fie altfel! Aju-tat de profesoara Sofia Burculeţ, persoană demare autoritate în judeţ, şi profitând de faptul căîn gimnaziu directorul fusese coleg de clasă cuGheorghe Dumitreasa, după un dialog colegial,s-a obţinut de la acesta o acceptare cam printredinţi.

Profesorul Gheorghe Dumitreasa, cel care,după patriarhul Constantin Borş, şeful şcoliipietrene de matematică, are şi în prezent cel mairezistent renume în branşă, se deosebea oarecumde ceilalţi doi aşi.

Sincer, direct, fără de complicaţii protocolaresau sentimentale, lăudând cu parcimonie şispunând net părerile sale despre putinţele elevilor,i-a impresionat de la început pe adolescenţii carepreferă sinceritatea, chiar şi cea care ustură.

Lecţiile lui Ghiţă (Aşa-i zicem între prieteni.)nu erau spectaculoase, ca ale lui Iani, nici pline demeandre psiho-pedagogice, precum cele ale luiDuţu, ci se întrupau într-o succesiune neîntreruptăde demonstraţii logice, ale profesorului şi aleelevilor săi, dominantă fiind realitatea matema tică.

Neuitata zicere „bleambă”, subiectivă şiprezentă din când în când ca agrement didactic,nu era o insultă în lexicul intra muros al matema -ticianului, ci o constatare de părinte sever şi de -ziluzionat. Şi nici un „bleambă” premiant nu a luatvorba arhaică drept o jignire.

Au fost momente când a simţit că un elev saualtul tindea să-şi depăşească magistrul în inven-tivitate. Bucuros că mai descoperise un viitor omde ştiinţă, Ghiţă îi mărturisea fără spaimă adoles-centului că se simte provocat la încercare. Şipunea din nou mâna pe carte, şi făcea nopţi albe,şi lupta cu sine, pentru a nu-şi dezamăgi ucenicul.

Aşa a câştigat respectul elevilor şi sentimentechiar mult mai puternice din partea celor carevedeau în profesorul lor un model de trudăintelectuală şi de luptă cu limitele dificile aleprovocărilor din matematică. În semn de preţuire,gospodarii din satul natal, Girov, au atribuit nu-mele său şcolii gimnaziale de centru şi unei străzi.Asta înseamnă mai mult decât toate distincţiileprimite de-a lungul vieţii.

Pentru mine, deşi cred nu a ştiut-o niciodată,profesorul Gheorghe Dumitreasa/Ghiţă a fost unincitant subiect de studiu în ceea ce priveştetrăsăturile definitorii ale omului de la catedră.Dincolo de relaţiile noastre de-o viaţă, am convin-gerea fermă că întreaga sa carieră de dascăl poatefi un excelent exemplu de profesionalism, înprimul rând prin muncă, responsabilitate şiconsecvenţă!

Dintre foştii noştri colegi de generaţie,îngrijorător de puţini mai spun acum „prezent”când se strigă catalogul. Mă bucur că Ghiţă esteplin de viaţă la vârsta lui de azi, şi că foştii săi elevise întâlnesc din când în când chiar cu dânsul, nucu o umbră celebră, venită doar din legendă! ...

Mihai-Emilian MANCAŞ

p


APOSTOLULPag. 14

aleria „Top Art”din Piatra-Neamţexpoziţia „Exerci-ţii de culoare I”(2004) şi „Exerciţiide culoare II”(2005). Organi-zează şi deschide

expoziţii personale la Bei-jing (2005), la Piatra-Neamţ (2005-2019).

■ 25/1925, n. Gheorghe A. M. Ciobanu, laRoman, profesor, scriitor, autor a numeroase stu-dii, eseuri şi cronici muzicale, literare şi de artă,monografii. A absolvit Liceul „Roman-Vodă” şiFacultatea de Drept (1949) şi a predat în învăţă-mânt până în 2002. A început pe la 10-11 ani săscrie versuri, pe la 14-15 ani să scrie proză. Preo-

cupat de „Problema biologică pe Marte” (un micstudiu, la 17 ani), a elaborat planuri pentru lucrăriştiinţifice: „Noţiuni de astrofilosofie”, „Structurafundamentală a Universului” ş. a. A publicat peste1000 de eseuri în reviste de cultură, eseuri adunate

ulterior în volum. Cărţi:„Monografia Liceului«Roman-Vodă»”, „Loculşi spiritul – Valori artisticedin Roman”, „Irimescu,între statornicie şi zbor”,„Scrieri”, I-V, „Primiifiori (scrieri din adoles-cenţă)”, „Mileniul Trei peportativ”, „Normativul ju-

ridic”, „«Mioriţa» – mit triadic”, „Modelarea”,„Portrete printre rame”, „Mecena, medic, misio-nar, Teodorescu”.

■ 28/1933 – n. Gheorghe Amaicei, pe ValeaCracăului, profesor, preşe-dinte al Asociaţiei Învăţă-torilor din Judeţul Neamţ(din 1995). Absolvent alŞcolii Normale de Băieţi„Gheorghe Asachi” dinPiatra-Neamţ, al Facultăţiide Matematică din Iaşi.Cariera didactică: laŞcoala Medie Bicaz şiŞcoala Nr. 3, Piatra-Neamţ, i-a fost încununatăde succese profesionale: grade didactice (II şi I),titlul de profesor evidenţiat, metodist la Casa Cor-pului Didactic, colaborator al revistelor „Gazetade matematică”, „Preocupări didactice”, „Cărţi



G

martie 2019


şa i se zice. Nu?„Profesorul de educaţie

fizică şi sport”? Prea lungădenumirea în epoca O. K.,cool, mişto!, super! etc. Mailesne, prin analogie cu„mate”, „bio”, „info”, îi zicidintr-o răsuflare „Profudes-

port”. De parcă doar asta ar fi mi-siunea lui …

*Venisem pe neaşteptate la

„Rareş”, în ultima clasă de liceu, aunsprezecea, acum aproape şaptedecenii. Se adunaseră pentru oclasă – i se zicea „specială” – doi-sprezece rareşişti de baştină şi pai-sprezece fete de la „Şcoala Medienumărul 2” (Liceul de Fete – aziColegiul Hogaş).

Între noi, două amatoare degimnastică, fostele eleve de din-colo ale doamnei profesoare Cos-tescu. Pe bune, în afară deexerciţiile de gimnastică ritmică,altceva nu ştiam. „Ira – ira – ira –ira// Ira – ira – tra – la – la!”, pemuzică vocală. Atâta tot.

Despre domnul profesor Vla-dimir Laşcu, omologul de la„Rareş” al doamnei Costescu,umbla vorba că fusese campionuniversitar. De schi. A, şi că ur-mase câţiva ani de medicină. LaParis. Da. Şi? Şi cam atât. Şi mămira sincer admiraţia cu care-l pri-vea pe profesor noul meu coleg debancă, un rareşist miop, înzestratcu nişte ochelari mari, înrămaţi închenar îngust, aurit.

Noi, elevele venite de la celă-lalt liceu, eram scutite de educaţiafizică. Habar nu am de ce. Dar, cumafară era mult mai frig decât în salade gimnastică, în timp ce colegiimei îşi făceau programul conduşide domnul Laşcu, preferam să pe-trec orele libere citind, cinchită peo bancă joasă, într-un colţ al sălii,aproape de soba ce şoma mereu dinlipsă de carburant postbelic.

Una dintre primele lecţii.Domnul profesor adusese cu sineo minge mare, portocalie. Le vor-bea cu însufleţire băieţilor. Prin-

deam din zbor, neatentă, unele cu-vinte. Pomenea de baschet, un noujoc sportiv cu mingea. (Din inven-tarul necesar jocului, în sala înghe-ţată, singurul obiect regulamentarera mingea. Încolo, improvizaţii.În loc de inele, două funduri descaun, demolate. Panou? Defel!)

Noutatea baschetului nu măinteresa. Visul meu atunci era unloc de studentă la Institutul de Tea-tru din Bucureşti.

Şi cum citeam … nu am băgatde seamă că sosise pauza. M-am

trezit cu profesorul aşezat pebăncuţă, lângă mine. „Ce ci-teşti?” I-am arătat coperta. „AnnaKareninaaa?!”, s-a mirat el pre-lung. „Oho! Ai ajuns la Tolstoi!?”Avea o voce puţintel răguşită, ca abasarabenilor (ceea ce şi era, dareu încă nu ştiam). Am încuviinţat.„Şi nu-i prea grea cartea?” I-amrăspuns cu respect improvizat înglas: „Decât asta, e mult mai greaRăzboi şi Pace.” „Aaaa! Da, da …Şi tot de sabia prinţului Bolkonskyvă îndrăgostiţi?” „Iată-mă şi Na-taşa Rostova?!” ricanez, dar cău-tând aţă un răspuns politicos. Îmivin subit în minte ochelarii nouluimeu coleg de bancă din clasa „spe-cială” şi răspund zâmbind cu oare-care impertinenţă: „Nu! Eu îlprefer pe Pierre Bezuhov!”

Habar nu aveam în clipa aceeace adevăr absolut debitam, căcimiopul asemuit contelui din romanavea să devină soţul meu pestecâţi va ani.

Soarta a decis să-mi schimb,curând şi dramatic, planurile deviitor. După bacalaureat, singurafacultate care mă primea, fiindcăeram fiică de puşcăriaş politic, eracea de educaţie fizică. Încolo, ba-riere de netrecut!

Toată pregătirea mea pentrunoul şi surprinzătorul examen deadmitere la Academia de Educaţie

Fizică din Bucureşti, pentru pro-bele sportive, dar mai cu seamăpentru psihologie, anatomie şi fi-ziologie, s-a desfăşurat sub prive-gherea profesorului VladimirLaşcu. Concomitent, fostul studentde la Paris a reuşit să-mi sporeascăinteresul şi pentru limba franceză,văduvită până atunci de un dascălexcelent …

*Şi uite că au trecut aproape trei

sferturi de veac de la acel dialogcare mi-l descoperise pe autenticul

„profesor de sport”…De-a lungul întortocheatei

mele studenţii, Vladimir şi Musea,soţia sa, au devenit prietenii mei şiai familiei mele. Aşa, i-am văzutcrescând pe cei doi copii ai lor,Tiuca, viitor medic la Paris, şiGogu, succesor al tatălui său înspecialitate.

În tot acest timp, am înţelesfără dubii că fostul nostru profesorde educaţie fizică din liceu, devenitcoleg de profesie, era un intelec-tual autentic, preocupat de forma-rea deplină a elevilor săi, caadolescenţi şi tineri sănătoşi, iubi-tori de cultură, viitori oameni decarte după principiul roman „mintesănătoasă în corp sănătos!”

Nu mai încăpea nici o îndoialăpentru mine că profesorul, indife-rent de limitele specialităţii îmbră-ţişate de el, trebuie să fie om devastă cultură, asemenea lui Vladi-mir Laşcu. Altminteri devine unaccident penibil în evoluţia elevi-lor săi.

Târziu, când a ascuns în casanoastră câteva manuscrise care i-arfi pricinuit ani grei de puşcărieodată descoperite de securitateacomunistă, am aflat că profesorulLaşcu nu era doar un cititor pasio-nat, în cele trei limbi excelent cu-noscute şi folosite, ci şi un scriitorautentic. Dincolo de mai multe nu-vele şi piese de teatru, nepublicate,şi-a încununat, ca Giuseppe To-masi di Lampedusa, neaşteptata sacarieră de scriitor cu „Traversareadeşertului”, carte autobiografică,de temelie întru cunoaşterea oribi-lei crime staliniste din Basarabia.

Când domnul profesor Vladi-mir Laşcu a fost să iasă la pensie,i-am succedat la catedra de educa-ţie fizică, în Liceul „Petru Rareş”,încercând să urmez drumul său, deprofesor dăruit meseriei şi, maimult, devotat şi marii culturi şi cul-turii de specialitate. Am ales să fiuîn primul rând un om de carte, pen-tru că acela trebuia să fie şi drumulelevilor mei. Iar acest drum îl da-torez influenţei nobile a profesoru-lui Vladimir Laşcu.

In perpetuum! Profesorul meu, modest, retras

şi exigent, pedagog desăvârşit şi deo moralitate exemplară, a făcutpentru şcoala nemţeană şi sportulpietrean ceea ce nimeni nu a egalatîncă, fiindcă era un autentic des-chizător de drumuri!

A fost un mare constructor deproiecte, pe care, cu generozitatede om ales, le-a semănat, dar nu le-asemnat, lăsându-i pe ucenicii săi săşi le însuşească, chiar dacă uitauuneori să menţioneze de undele-au moştenit …

Prof. Alexandrina-CameliaMANCAŞ

Profudesport?

A

atematice”, „Apostolul”. Alături de dr.Gheorghe Iacomi, a înfiinţat Asociaţia„Prietenii Ceahlăului” (1980). După 1989,împreună cu alţi învăţători, a căutat prin ar-hive, a adunat acte, a întocmit dosare şi areînviat Asociaţia Învăţătorilor din JudeţulNeamţ şi, odată cu ea şi prin ea, au redo-bândit cele două imobile ale dascălilor din

Piatra-Neamţ.■ 30/1942 – n. Eugen Tureschi, la Roman

(d. 8. 12. 1988, la Piatra-Neamţ), profesor, zia-rist, eseist, absolvent al Liceului „Roman-Vodă”din Roman şi al Facultăţii de Filozofie (secţiaziaristică) a Universităţii din Bucureşti (1966).Ziarist la „Steagul Roşu” (Bacău) şi „Ceahlăul”(Piatra-Neamţ). A colaborat la: „Ateneu”, „Cro-nica”, „Luceafărul”, „România literară”, „Fla-căra” ş. a.

■ 30/1943 – n. Corneliu-Dan Borcia, laSibiu (d. 16/17. 08. 2014, Piatra-Neamţ), actor,

absolvent al I. A. T. C. (1966). Din anul absolviriia fost actor la T. T. din Piatra-Neamţ, unde a de-butat în spectacolul „Răzvan şi Vidra”. Directoral instituţiei (1995). Peste 50 de roluri în: „Act ve-neţian”, „Tristan şi Isolda”, „Omul cel bun din Sâ-

ciuan”, „Woyzeck”,„Harap-Alb”, „Zigger -Zagger”. „Trei surori”, „Onoapte furtunoasă”, „Zât,moarte, zât”, „Vicleniilelui Scapin” ş. a. Iniţiator alsintezei „40 de ani de tine-reţe” (repertoriul T. T.,până la acea dată).

■ 31/1924 – n. IuliaHălăucescu, la Tarcău,

Neamţ (d. 18. 12. 2007,Piatra-Neamţ), artist plas-tic, „doamna acuarelei ro-mâneşti”. A absolvitLiceul de Fete din Piatra-Neamţ, studentă la Acade-mia de Arte din Iaşi,continuă la Institutul „Ni-colae Grigorescu”, Bucu-reşti. Membru U. A. P.(1954) Preşedinte al Ce-naclului U. A. P. Piatra-Neamţ şi al Filialei Neamţa U. A. P. (1975-1979). Peste 60 de expoziţii per-sonale (1950-2007). A expus la Saloanele de Gra-fică şi Pictură de la Bucureşti, Praga, Cairo,Damasc, Atena, Moscova, Boston, Bagdad, Istan-bul, Beijing, Sofia, Berlin. În anul 2004 s-a inau-gurat Muzeul de Artă „Iulia Hălăucescu” dinTarcău.


Cogito ergo sum

Pag. 15APOSTOLUL

m

martie 2019


şa s-a numit sărbătoarea intersecţiei directe cu Acad. Solomon Marcus,organizată acum câţiva ani de ISJ Neamţ, cu tema „Cultură şi mate-matică”, unde m-am simţit onorată să fiu invitată. Acest regal filosofica fost dublat de Conferinţa „Matematica dinafara matematicii”, la caream participat, în cadrul Congresului AGIRO (Asociaţia Generală a În-văţătorilor din România) de la Slatina. Am avut privilegiul să fiu mar-tora unui genial expozeu despre educaţie şi nu numai, al acestui om

de ştiinţă, profesor, academician, mare retor şi distins matematician român,recunoscut în toată lumea, un înţelept cât o poezie astrală.

Demersul oratoric al Domniei sale conţine: gânduri, sfaturi, viziuni, prin-cipii, valori, exemple de bune practici, înţelesuri, metafore, dar şi citate cele-bre ale unor mari personalităţi universale; o poveste în evantai, pe care, doardin considerente didactice, am fost nevoită s-o aşez într-o ordine personală,cu scopul de a ajunge la dumneavoastră, cititorii, cuvintele stocate în fişeleconsemnate la faţa locului, ca într-un posibil „Alfabet de Academician”.

A – Un învăţător bun trebuie să iubească elevii, să se uite în ochii lor şisă răspundă la interogaţia din ei: „Ce vrei tu să faci din mine?”

B – Şcoala n-are voie să-i primească pe elevi cu po-runci de genul: „Taci!” şi „Stai locului!” pentru că ei leprivesc ca pe constrângeri repetate, iar atunci când scapă„din închisoare”…

C – Profesorul trebuie să realizeze şi să menţină„starea de spectacol”, similară cu cea creată de actor saude poet, ca să menţină atenţia copilului.

D – Eşecul actului didactic înseamnă: rutină, plictis,evadare, frustrare, stres, boală.

E – Este esenţial să se identifice nevoile copilului, pentru că ele se vortransforma în fapte, cu consecinţe ireversibile pentru parcursul lui.

F – Plânsul nu e întotdeauna „simptomul copilului rău”, ci poate fi oformă de manifestare a spiritului critic neexprimat în cuvinte.

G – A interpreta tăcerea ca „simptom al copilului bun”, e vie ca menta-litate şi astăzi, dar în Finlanda, un copil care nu întreabă nimic este consideratun copil cu probleme.

H – Îngăduiţi-le copiilor să facă greşeli nepenalizabile, astfel încât gân-direa lor creativă să poată fi posibilă; foarte multe invenţii şi descoperiri s-aunăscut din greşeli.

I – În învăţământ, se confundă gravitatea cu seriozitatea; se învaţă maibine în stare de relaxare, decât în stare de constrângere.

J – Umorul e o componentă foarte importantă a unei educaţii superioare,bazată pe o învăţare autentică, adică cea care presupune înţelegerea şi posi-bilitatea elevilor de a folosi informaţii dobândite în situaţii standard.

K – Să se facă şcoală cu zâmbetul pe buze şi pe chip, fără frică şi încrân-cenare.

L – Pentru un învăţător, mai mult decât valorile cognitive, trebuie să fiefoarte importante valorile educative, în ordinul omenescului, în spiritul res-pectului şi iubirii.

M – Să nu se folosească de către elevi, dar nici de către profesori: ame-ninţări, răzbunări, cuvinte răstite; altfel şcoala se va transforma într-un loc alviolenţei.

N – Mass-media deteriorează sistemul educaţional. Internetul trebuie fo-losit cu rolul de a înlesni comunicarea elevilor cu lumea, pentru a-şi face prie-teni, pentru a fi solidari cu adevărul.

O – Internetul să nu rămână doar treaba profesorilor de informatică, ci atuturor, ca metodă combinată cu cartea tipărită, cu manualul, care nu trebuiesă dispară din universul copiilor.

P – Ministrul Învăţământului, Spiru Haret, a produs la sfârşitul secoluluial XIX- lea o mutaţie în învăţământul românesc, prin promovarea secţiei realela liceu.

R – Elevii trebuie să fie încurajaţi să aibă o poziţie critică asupra mate-rialului predat, adică să fie învăţaţi să argumenteze, să susţină un punct devedere, pe care să-l apere.

S – Matematica nu se ocupă doar de măsurători şi cantităţi, ci e plină deficţiuni.

Ş – Cunoştinţele se acumulează, ideile se achiziţionează.T – După Dante, pentru scrierile sale matematice, Galileo Galilei este

considerat al doilea scriitor al Italiei.Ţ – Apariţia teoriilor ne euclidiene despre existenţa celei de-a patra di-

mensiuni a marcat literatura veacului al XIX- lea, poezia lui Eminescu şi cu-bismul în pictură.

U – Milescu Spătaru scrie prima carte de matematică în secolul al XVII-lea, iar Gheorghe Şincai publică o traducere a celui maivechi tratat de matematică din lume în secolul al XVIII-lea.

V – Petrache Poenaru – inventatorul român al stilouluia fost preocupat toată viaţa de matematică.

X – Matematica dă seamă de structura holografică alumii.

Z – La Thales şi Pitagora THEOREMA în limbagreacă avea sensul de „spectacol”.

W – Să vezi lumea într-o fărâmă de nisip, iar eternitatea într-o oră! Astaface matematica ca metaforă.

Se spune că informaţia vine la cel care are nevoie de ea, drept pentru caream pornit în demersul valorificării celor consemnate, de la premisa că iubitoriide carte sunt iubitori de înţelepciune şi că vorbele de duh cu care academi-cianul şi-a colorat cu un rafinat simţ al umorului ambele conferinţe, meritădin plin să fie împărtăşite tuturor acelora care cred în „lumină din lumină”.

* „Matematica spune foarte multe în foarte puţin”. (Gauss)* „Theorema poate fi un sentiment”. (Grigore Moisil)* „Semnul clar al prostiei este confuzia punctelor de vedere”. (Mihai

Ralea)* „Numim punct ceea ce nu are părţi şi linie, ceea ce nu are grosime” .

(Euclid)* „Poezia creează stări imprecise, dar mijloacele prin care ea este creată,

sunt precise” (Baudelaire)* „Divinitatea este infinitatea; nimic nu e mai mare decât ea” (George

Kantor).* „Matematicienii sunt ca francezii: le spui un lucru, ei îl traduc în limba

lor şi după aceea nu mai înţelegi nimic! „ (Goethe)Unii zic că eşti ceea ce mănânci, alţii că eşti ceea ce priveşti; eu cred cu

nădejde că eşti ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi în urma „edificării în spirit,ca faptă a singurătăţii”, aşa cum credea Constantin Noica, iar aceasta din urmăeste posibilă dacă ai ales corect să-ţi ocroteşti zidirea prin lectură. Deci, eşticeea ce alegi şi ceea ce alegi să citeşti. Iată şi două posibile sugestii ale aca-demicianului: Dan Tudor Buză – „Matematica şi muzica” şi Valeriu Manu –„Analiza logică a Constituţiei României”. Frumos nu?

Prof. Dumitriţa Dida VASILCA

A

Întâlnirecu excelenţa

Pag. 16 APOSTOLUL martie 2019

Studii, eseuri

Creativitatea, o resursă inepuizabilă pentru îmbogăţirea vieţiin zilele noastre există o cursă nebună pen-tru îmbogăţire. Cei bogaţi îşi doresc săacumuleze şi mai multe bogăţii, iar cei să-raci visează la cât mai multe lucruri ma-teriale. Într-o viaţă extrem de scurtăpentru a trăi experienţe cât mai multe,suntem acaparaţi de goana după bunurimateriale.

Există însă şi un altfel de bogăţie, pe carefoarte puţini dintre semenii noştri o descoperă şio apreciază cu adevărat: bogăţia interioară.Atunci când o dobândeşti pe aceasta te poţi con-sidera bogat din toate punctele de vedere.

Una dintre căile sigure de dobândire a bo-găţiei interioare este creativitatea. Aceasta este oformă de energie care, pe măsură ce ţi-o cultivi,îţi sporeşte forţa vitală şi-ţi asigură fericirea.

Creativitatea este adânc înrădăcinată în ge-nele umane, stimulează energiile latente ale fiin-ţei, îi dă sens şi forţă destinului individual şi celuicolectiv. Prin creativitate, fiecare dintre noi oferăo deschidere imaginaţiei şi ritmului său intuitiv,se conectează cu sinele său superior.

Energia creativităţii influenţează în mod di-rect şi profund starea emoţională a fiinţei. Per-soanele creative depăşesc mult mai uşor stărileemoţionale negative, fac mai repede faţă dificul-tăţilor, se adaptează mai eficient stresului inerental vieţii.

Creativitatea are şi o putere vindecătoarepentru atunci când viaţa ne oferă uneori şi stăride suferinţă (fizică, morală, emoţională). Dobân-dim în aceste cazuri resurse pentru a ne umplegolurile sufleteşti, pentru a găsi motive de împli-nire şi a ne descoperi potenţialul nebănuit.

În şcoală, nu numai cea românească, eleviiînvaţă să se conformeze, adesea mecanic, unorprincipii, reguli, modalităţi de viaţă, fără partici-parea propriei conştiinţe, a voinţei lor. Exersează,în general, să gândească după cum au gânditalţii, înaintea lor. De unde în primii ani de viaţăcopiii „mustesc” de creativitate şi văd enorm demulte posibilităţi de combinare a lucrurilor şi derezolvare a unor situaţii de viaţă, odată cu intra-rea la şcoală cei mai mulţi îşi însuşesc un modde a gândi cât mai „cuminte”, mai uniform cu ti-parele date. În felul acesta spiritul lor creativ spe-cific vârstei lor fragede este îngropat cât maiadânc în subconştient. Aşa se explică faptul căcei mai mulţi dintre adulţi devin „morţi” dinpunct de vedere creator, se obişnuiesc să gân-dească după şabloane şi îşi pierd pentru tot-deauna curiozitatea şi pasiunea din micacopilărie.

Iată de ce, la simpla întrebare pe care o adre-sez, frecvent, elevilor mei, către sfârşitul progra-mului şcolar, „Cum a fost astăzi la şcoală?”,obţin de multe ori răspunsuri scurte şi depri-mante: „greu”, „obositor”, „plictisitor”, „neinte-resant” etc. Iar aceste cuvinte cu puternicăîncărcătură negativă sunt completate de comu-nicarea nonverbală, prin mimică şi gestică, careexprimă secătuire de energie, plictiseală, accep-tare neajutorată a situaţiei cu care se confruntăzi de zi.

Această stare de lucruri exprimă clar că dinprogramul şcolar al zilei a lipsit sâmburele decreativitate. Elevii au învăţat din obligaţie, şi nudin dorinţă, a precumpănit efortul în dauna plă-cerii, motivaţia extrinsecă în locul celei intrin-seci. Putem spune că în această secvenţă de viaţăa elevului s-a solicitat cu predilecţie intelectul şi,în cea mai mare parte memoria, care conduce laoboseală şi lipsă de satisfacţie.

Prin învăţare creativă elevii vin cu drag laşcoală şi aşteaptă cu nerăbdare să revină, se simtinspiraţi şi îşi clădesc convingerea că şcoala leeste cu adevărat folositoare. O zi de şcoală trăităprin creativitate îi oferă elevului o „oboseală plă-cută”, de împăcare cu sine că a făcut ceva minu-nat pentru viaţa lui, că a fost mişcat în interior.

În şcoală, activitatea creatoare poate îm-brăca o infinitate de aspecte. Ea poate implicainspiraţia şi expresivitatea lingvistică, pentrucompunerea unei poezii sau al unui eseu origi-nal, ori poate însemna propunerea sau rezolvareaîn mod cu totul nou al unei probleme de mate-matică, ori mici inovaţii în domeniul fizicii orial chimiei, găsirea unor surse inspirate la istoriesau la geografie, creaţii în domeniul picturii, aldansului, mici investigaţii în domeniul autocu-noaşterii etc. De fapt, ca o concluzie, a învăţacreativ pentru un elev înseamnă orice activitateşcolară pe care o face cu plăcere, cu pasiune, cuîncredere în forţele proprii.

Cum am putea să transformăm, aşadar, acestmodel perimat al învăţării şcolare, în unul care să-i pregătească pe elevi pentru o activitate viitoareşi o viaţă creativă, plină de sens şi de împlinire?

Iată câteva dintre strategiile şi atitudinile pecare le putem adopta în calitate de profesori şide părinţi.

1. Sprijinirea motivaţiei intrinseci reprezintăuna dintre căile care, potrivit studiilor unor spe-cialişti în creativitatea copiilor de vârstă şcolară,a dat cele mai vizibile rezultate. În această situa-ţie elevilor li se oferă de către profesor o relativăautonomie în învăţare, fiind doar susţinuţi cu dis-creţie şi încredere în reuşita lor. Ei sunt încurajaţisă înveţe cum li se pare mai eficient şi maicomod pentru felul lor de a învăţa. Elevii devincolaboratori ai profesorului în procesul de do-bândire de noi cunoştinţe, iar accentul cade peînvăţare, şi nu pe evaluare. Autonomia elevilorîn procesul de studiu se realizează prin a oferielevilor, la început, unele idei şi sugestii de în-văţare şi apoi a-i stimula pe ei să caute în ma-nuale, auxiliare, pe Internet şi în alte surserăspunsurile şi soluţiile potrivite.

Motivaţia intrinsecă se cultivă armonios decătre profesor şi atunci când acesta găseşte argu-mente convingătoare pentru a-i spune elevuluide ce este necesar să înveţe anumite cunoştinţeşi să-şi formeze anumite priceperi. Asta în-seamnă să treci de la a-l obliga prin notă să în-veţe ceva, la a-i stârni curiozitatea şi plăcereapentru rezultatul unei învăţări.

2. Activizarea elevilor în timpul lecţiilor în-seamnă un început minunat al învăţării unor in-formaţii, concepte, teme. Este ideal ca ei să ştiedintr-o lecţie anterioară despre ce vor învăţa înprezent şi să vină la şcoală cu propriile lor inte-rese, experienţe de viaţă, informaţii dobânditedin anumite surse, materiale de lucru. Valorifi-carea experienţei de viaţă a elevilor, a informaţieidobândite în clasele anterioare sau a informaţii-lor izvorâte din intuiţia acestora (o sursă exce-lentă pentru învăţare) constituie mari atuuripentru profesorii cu respect profund pentru copii.Mai mult, prin câştigarea încrederii elevilor, pro-fesorul poate negocia cu aceştia asupra obiecti-velor urmărite într-o lecţie, cât şi asupra moduluide îndeplinire cât mai plăcută dar şi mai eficientăa acestora. Astfel, se face trecerea de la elevulpasiv, care scrie în mod plictisit nişte notiţe şi în-vaţă mecanic nişte formule, la un partener activ,care răspunde în mod inteligent la provocarea deînvăţare a profesorului.

3. Comunicarea armonioasă şi pozitivă aprofesorului cu elevii contribuie în mod semni-ficativ la crearea unei atmosfere de creativitateîn sala de clasă. Pentru a se putea concentra asu-pra muncii este nevoie ca elevii să fie relaxaţi dinpunct de vedere emoţional. Manifestarea liberă,fără presiuni şi tensiuni, în procesul de învăţareîi face pe elevi să fie mai inspiraţi şi mai produc-tivi în acumularea de informaţii şi emiterea desoluţii la sarcinile şi problemele propuse de cătreprofesori.

4. Stimularea cooperării, în locul competi-ţiei, este o cale sigură pentru a descătuşa spiritulcreativ al elevilor. Când elevii se află în compe-tiţie ei simt că rezultatele lor şcolare vor fi eva-luate în raport cu ale altor colegi, iar cei care vorreuşi cel mai bine vor fi recompensaţi în modcorespunzător. Aceasta îi determină pe unii sătrăiască anumite emoţii negative, iar manifesta-rea lor creatoare să fie redusă. În timp ce com-petiţia este însoţită de evaluare şi derecompensă, cooperarea propune punerea ener-giilor la un loc şi reuşita împreună. Competiţiaduce de cele mai multe ori la individualism, întimp ce cooperarea promovează spiritul deechipă şi de solidaritate.

5. Activităţile educative cât mai apropiate deexperienţele cotidiene ale elevilor sunt imbolduriimportante pentru a motiva elevii şi a le stimulagândirea creativă. Astfel se face o legătură fi-rească între şcoală şi viaţa cotidiană, respec-tându-se principiul antic „Non scholae, sed vitaediscimus.” (Nu pentru şcoală, ci pentru viaţă în-văţăm.) Elevii învaţă să se simtă liberi, să-şi dis-cute problemele atât cu colegii lor, cât şi cuprofesorii. Devin responsabili şi motivaţi să gă-sească soluţii pentru a se implica atât în activită-ţile şcolare, cât şi în cele extraşcolare.

6. Organizarea spaţiului din sala de clasăsusţine din plin implicarea elevilor în procesulcreator. În locul în care învaţă, elevii pot fi în-conjuraţi de multe materiale didactice, produseale muncii lor, imagini care le stimulează memo-ria, dar şi gândirea şi imaginaţia. În locul unormateriale standard, vechi şi neinteresante (im-agini diverse, planşe didactice, fotografii, ta-blouri) pot fi expuse produse literare, desene,lucrări manuale. Multe dintre aceste materialeeste bine să fie create de elevi şi aranjate tot deei.

Tot în sala de clasă pot fi organizate anumitecentre, colţuri de studiu sau miniexpoziţii din di-ferite domenii: „Centrul de literatură”, „Centrulde ştiinţe”, „Centrul de artă” etc.

Cele prezentate mai sus constituie doar câ-teva sugestii de cultivare la elevi a spiritului crea-tiv, în activităţile şcolare. Creativitatea eleviloreste o expresie şi un rezultat al spiritului creatival profesorului. Este nevoie de încredere, depreocupare şi de pasiune pentru a forma elevi cuo gândire liberă, cu o imaginaţie bogată şi cu ca-pacităţi de creare a unei vieţi armonioase şi bo-gate, pentru ei şi pentru cei din jur.

Bibliografie:1. Amabile. Teresa M., Creativitatea ca mod

de viaţă, Editura „Ştiinţă şi tehnică, Bucureşti,1997.

2. Clegg, Brian; Birch, Paul, Creativitatea,Polirom, 2003.

3. Michalco, Michael, Secretele creativităţii.Fii genial!, Editura Amaltea, Bucureşti, 2008.

Prof. psih. Dan AGRIGOROAE

Î

Pag. 17APOSTOLULmartie 2019

CALENDAR– aprilie 2019

4. OCTAV BĂNCILĂ (4 feb. 1872 -3 apr. 1944) – 75 de ani de la moarteapictorului;

07. FRANCIS FORD COP-POLA (n. 7 apr. 1939) – 80 de ani dela naşterea regizorului de film ameri-can;

09. CAMIL PETRESCU (9 apr.1894 - 13 mai 1957) – 125 de ani de la naş-terea scriitorului;

11. ION MINULESCU (6 ian. 1881 -11 apr. 1944) – 75 de ani de la moartea scrii-torului;

15. EDUARD CAUDELLA (22 mai1841 - 15 apr. 1924) – 95 de ani de la moar-tea compozitorului;

16. CHARLES CHAPLIN (16 apr.1889 - 25 dec. 1977) – 130 de ani de la naş-terea actorului şi regizorului de film ameri-can de origine engleză;

16. GALA GALACTION (16 apr.1879 - 8 mart. 1961) – 140 de ani de la naş-terea scriitorului;

17. GEORGE VRACA (25 nov. 1896- 17 apr. 1964) – 55 de ani de la moartea ac-torului;

19 ANGHEL SALIGNY (19 apr. 1854- 17 iun. 1925) – 165 de ani de la naştereainginerului;

19. GEORGE GORDON, LordBYRON (22 ian. 1788 - 19 apr. 1824) – 195de ani de la moartea poetului romantic en-glez;

21. JEAN RACINE (12 dec. 1639 - 21apr. 1699) – 320 de ani de la moartea drama-turgului francez;

23. GIB MIHĂESCU (23 apr. 1894 -19 oct. 1935) – 125 de ani de la naştereascriitorului;

23. VLADIMIR NABOKOV (23 apr.1899 - 2 mai 1977) – 120 de ani de la naşte-rea scriitorului american de origine rusă;

24. GEORGE CONSTANTIN (3 mai1933 - 24 apr. 1994) – 25 de ani de la moar-tea actorului;

25. GUGLIELMO MARCONI (25apr. 1874 - 20 iul. 1937) – 145 de ani de lanaşterea fizicianului italian, laureat al Pre-miului Nobel pentru Fizică pe 1909. (Red.)

0

Dubito, ergo cogito

u ştiu cum s-a fostfăcut să fiu eu dingeneraţia care aaflat în facultatede ce şi cum a fostasasinat Emi-nescu, mai apoi,despre cum s-a

făcut o mare adunareacademică prezidată detov. Acad. M. Sadoveanu (Participă: Acad. Gh.Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Al. Ro-setti, Al. Toma, G. Oprescu, Jean Al. Steriadi, V.Eftimiu şi tov. Geo Bogza, Prof. Al. Graur, Prof.I. Jalea, I. Panaitescu-Perpesicius şi K.H. Zam-baccian. Şi-au scuzat absenţa tov. Acad. GalaGalaction şi tov. Lucian Grigorescu.) cum că nuavem ce face cu opera lipsită de valoare a luiConstantin Brâncuşi. Şi, mai apoi, am aflat des-pre cum şi de ce a fost asasinat Nicolae Labiş.Şi, mai apoi, altele de acelaşi soi. Toate au fostmai apoi ...

„Vârsta de bronz; clopote grave sunară.Tragem cugetarea din teacă afară.”Acum şăd şi cuget dacă nu cumva avem o

mentalitate eronată cum că, trăind, acumulăm oserie de virtuţi, de bunuri, de înfăptuiri care, chi-purile, ne împlinesc. Au nu cumva semuimstrâmb şi, de fapt, ar trebui să nu preţuim adao-sul, ci risipirea.

Primim toată existenţa în vrac, de la bun în-ceput, şi ţintim să facem din ea o viaţă. Ne apu-căm de timpuriu de treabă şi, ca să nu nise-ntâmple toate deodată, împărţim timpul înore, zile, anotimpuri, ani, epoci ... Aniversăm fe-bril un calendar contrafăcut, altfel uităm că tre-cem. Noi, nu timpul. Ne urăm la mulţi animecanic, de ce, că doar anii ne sunt tot mai pu-ţini. Ca să nu ne confundăm unul cu celălalt, neconstruim personalităţi, ca să fim cineva, dupăcare, de prea cineva ce suntem, ne grupăm în fa-milii, găşti, asociaţii, partide, de nu ne mai ose-bim unii de alţii. Strângem ani, ne adunămrânduri-rânduri, într-o contabilitate ideologică pă -guboasă; de fapt, după ce ne vom fi înavuţit, nerisipim treptat, până când, nemairămânându-nenimic, devenim nimeni şi plecăm zoriţi în altălume, pe care o vrem mai bună, după ce amfăcut-o vraişte pe cea în care eram.

Dar, privind lucrurile din perspectiva obştiistrăvechi, în urmă-ne, mai rămâne patrimoniul,ciuntit pe ici pe colo de câte un sau mai mulţisau prea mulţi decerebraţi, care şi-au împodobitexistenţa maladivă şi întunecată suprimând oa-meni de valoare în numele propriului lor gunoi.

Aşa că, neadunând nimic, dar înrâurind dintoate cele avute asupra celor din jur, Învăţătorulşi învăţătorul trudesc drept paznici de far la păs-trarea cu sfinţenie a avuţiei naţionale şi la spo-rirea valorii ei în cultura universală,neglobalizată încă. Şcolirea tinerelor mlădiţeeste o îndeletnicire nobilă, încovoietoare ca agri-cultura, mineritul şi explorarea tărâmurilor ne-umblate vreodată. Învăţătorul – nume generic –risipeşte în juru-i toată avuţia lui. Doar astfel eleste.

Aşa mi-am amintit că n-am aniversat nicio-dată un eveniment pe care l-am creat, cu spriji-nul mamei mele, eveniment de care nu mădezic, cum să mă dezic de viaţa mea până n-ammurit încă...

Era prin 1983. La etapa naţională a Festiva-lului CR, în lumina cruntă a reflectoarelor, ochiîn ochi cu George Ţărnea – preşedintele juriului,şi atentă la clapele strunite de Cristina Popa.Atunci l-am recitat pe Labiş, poetul de 21 de aniasasinat de umbrele vremii pentru că, genialfiind, şi-a dat foarte repede seama pe ce cale detotal eronată semuire se angajase România.Atunci am cules laurii de aur, într-o complicitatede care ne-am temut toţi cei prezenţi. M-a făcutscrum curajul cu care am plutit între două lumiîn acele minute. „Puterea” nu s-a prins.

Tare l-am iubit pe copilul acesta. Dintre ceicare s-au irosit pentru mine, este cel mai viteaz.

Să nu pregetăm să amintim discipolilornoştri, dincolo de sugrumatele curricula, desprevalorile care au lipsit la târgul recoltei oficiale.Acolo, la clasă, cu nobleţe suverană, să avemcurajul de a face ce trebuie pentru a creşte oa-meni întregi.

„Să nu ne plângem viaţa că ni-i scurtă, să-nvingem!

Întruna câte-un zeu s-ar cuveni de-nvins.Căci noi trăim atâta vreme câtăÎn visurile noastre am cuprins.”

Alina PAMFIL

Nu vom mai fi niciodată ce-am fost, dar e musai să fim mai mult decât atât.

N

Arte şi meserii r Arte şi meserii r Arte şi meserii r Arte şi meserii r Arte şi meserii r Arte şi meserii

Eronata semuire




ai ţineţi minte filmul Dead Poets Societyal lui Peter Weir, din 1989? E cel mai bunfilm despre şcoală pe care-l ştiu (şi ştiumulte, sunt un cinefil vorace!). Era vorbaacolo de un profesor de literatură foarteoriginal (jucat de Robin Williams), venitîntr-o şcoală americană superconserva-

toare de la sfârşitul anilor 1950, care inflameazăprin prezenţa sa toată atmosfera. Îi învaţă peelevi să gândească singuri şi să se exprime liber,îi dezvaţă de clişee, îi şochează prin boicotareaostentativă a programei rigide, a manualelor şia convenţiilor stupide, le face confesiuni, sfi-dează reguli de mult impuse. Desigur, în urmaunor nefericite evenimente care l-au implicatfără vină, e contestat de unii părinţi şi colegi şisfârşeşte prin a fi dat afară. Când vine pentruultima oară în clasa dragă lui, ca să-şi ia niştelucruri personale, spre disperarea vechiului pro-fesor reinstalat, elevii îl salută de rămas-bun en-tuziaşti, ridicaţi literalmente în picioare, pebănci. Dincolo de altele, sugestia era că adevă-rata vocaţie profesorală e mereu subversivă, seimpune de la sine şi se ridică valoric deasupranormelor standard. O face exact împotriva tu-turor evidenţelor oficiale.

Nu ştiu cum o fi la ei, la americani, adicănu ştiu cât de fantastic e filmul lui Peter Weirsau, dimpotrivă, cât e de real. Dar sigur la noiprofesorul John Keating, interpretat de regreta-tul Robin Williams, e o hiperbolă maximală sauchiar o utopie. Una pe care o tot visăm, do-rindu-i împlinirea de ani de zile.

Prost retribuit, prost văzut, încărcat mereunumai de responsabilităţi, asaltat de presiunilesistemului, de drepturile copilului şi de preten-ţiile părinţilor, lipsit de posibilitatea materialăde a se mişca în voie înăuntrul domeniului des-pre care vorbeşte şi obligat la o groază de per-fecţionări periodice (definitivat, gradedidactice, titluri, tot felul de alte cursuri şi mo-dule – plătite derizoriu ori deloc), profesorul adevenit expresia umilinţei supreme. În faţa luiînsuşi, în faţa tinerilor pe care-i formează şi înfaţa celorlalţi colegi întru naţiune, egali sau nuprin nivelul de studii. Aşa se explică lipsa desolidaritate a părinţilor (şi a politicienilor-pro-fesori) faţă de niciodată rezolvatele problemeale dascălilor, aşa se explică dispreţul profundpe care tinerii ce beneficiază de serviciile lor îlafişează mai mult sau mai puţin ostentativ. Im-presia mea e că factorii de decizie (şi nu numaiei) habar n-au, cu adevărat, care e raportul între

ce i se cere unui profesor şi ce are el de făcut,pe de o parte, şi modul cum e retribuit şi apre-ciat pentru asta, de cealaltă. La începutul fiecă-rui an şcolar, în afară de secvenţele de materiepe care trebuie să le predea concret la lecţii, unprofesor are de pregătit planuri şi planificări (pean, pe semestru, pe unităţi de învăţare), dosarede catedră cu o grămadă de documente şi pro-cese verbale, rapoarte, subiecte de teste, moda-lităţi de evaluare, toate făcute în urmaconsultării a o mulţime de precizări venite dela minister, care de care mai proaspete şi mai

„interesante” (şi care adesea se autoinvalideazăîn aceeaşi zi în care au fost enunţate). În mare,cam asta verifică reprezentanţii statului cândvin în controale, adică inspectorii şcolari. Ca să

nu mai pun la socoteală priorităţi ce nu ţin depedagogie: examene medicale şi psihologice, ogarderobă adecvată şi, de ce nu?, încărcarea cuun potenţial nervos şi afectiv dintre cele maipozitive. Or exact bagajul acesta para-didactice absolut necesar unei bune desfăşurări a pro-cesului educaţional, astfel încât beneficiarii(elevii, studenţii, cursanţii) să rămână în cap nudoar cu suma de cunoştinţe necesare (exactsuma necesară, zic!), dar şi cu imaginea educa-torului ca model potenţial şi, de se mai poate,cu ceva abilităţi utile în viaţă, societate şi pro-fesie.

Ei bine, ştie toată lumea cum sunt poziţio-naţi social, moral şi financiar profesorii. Aşacum ştie toată lumea disponibilitatea ministe-rului de resort în a face nesfârşite experimente,care mai de care mai futile şi mai pernicioase:se schimbă ba împărţirea semestrelor şi a va-canţelor, ba forma, denumirea şi datele exame-nelor, ba redistribuirea multelor conţinuturi alecurriculei, ba sistemele de admitere şi de recu-noaştere a competenţelor, ba manualele şi nu-mărul lor valabil pe an de studiu. Se mai scoatecâte un obiect, se mai comasează altele, se mairedenumeşte câte o materie. Doar forme fărăfond, nimic esenţial, cum am aştepta: aerisireavizibilă a programelor, readaptarea metodelor,redefinirea noţiunilor de învăţare, reducerea nu-mărului de ore pe săptămână în orarul elevilor,siguranţa din şcoli, baza materială, eficientiza-rea proceselor didactice, debirocratizarea, fle-xibilizarea opţiunilor în ruta şcolară şi încarieră, schimbarea sistemului de evaluare, în-cercarea de a urma modele fiabile (învăţămân-tul finlandez, de pildă), adaptarea la cerinţelesocio-culturale contemporane, un grad de liber-tate didactică a profesorului. Nimic din toateastea, nicio strategie pe termen lung, nicio pro-misiune dătătoare de speranţă în acest sistematât e important pentru viitorul unei naţiuni eu-ropene mândre de ea însăşi. Nicio formare, cualte cuvinte, doar informări şi acumulări, greu-tăţi peste greutăţi, astfel încât şcoala a devenitceva de-o imensă plicticoşenie, ca să nu zic al-tceva mai rău.

Privind chiar la ultimele propuneri de mo-dificări care au venit dinspre minister acum, înprimele luni ale lui 2019 (le ştiţi, altele şi totuşiaceleaşi!), mă-ntreb şi eu precum Cernâşevski,odinioară: „Ce-i de făcut?” Dar s-a făcut ceva?Răspunsul e că totul e de făcut sau, mă rog, ede refăcut, că nu e totul chiar de aruncat.

Acum mai că-ţi vine să-ţi faci bagajul, să-ipriveşti nostalgic pe elevii care te salută entu-ziaşti, urcaţi eventual pe bănci, în picioare (cădin ataşament, că din sfidare!), şi să pleci defi-nitiv, închizând încet uşa clasei, după tine, canu cumva să strici starea de fapt a lucrurilor.Cam cum a făcut şi profesorul din filmul pecare l-am amintit mai sus.

Totuşi, mai putem spera, stimaţi colegi?Mai sunt şanse să vă mai educe careva, dragicetăţeni de mâine? Unde? Cu ce?

Adrian G. ROMILA

Ce-i de făcut?

M

utoritatea Locală a Oraşului Târgu Neamţ prin Casa Culturii „IonCreangă” Târgu-Neamţ, în parteneriat cu Fundaţia Culturală „IonCreangă” şi Complexul Muzeal Judeţean Neamţ au organizat înperioada 1-3 martie 2019, cea de-a XLIX-a ediţie a „Zilelor IonCreangă”.

În deschiderea oficială a manifestări-lor a avut loc acordarea Diplomei de

onoare scriitorului Aurelian Silvestru (Repu-blica Moldova) şi un moment artistic la CasaMemorială „Ion Creangă” din Humuleşti.

În programul manifestărilor au mai figurat lansări de carte (AurelianSilvestru, Daniel Corbu, Gheorghe Simon), un recital de poezie al acto-rului Dorel Vişan, o „Seară de lied şi operă” cu surorile soprane: ClaudiaCaia şi Olga Caia Murariu. acordarea trofeului „Ion Creangă” în cadrulsărbătorii „Oameni de poveste”- ediţia a III-a, vernisajul expoziţiilor Boj-deuca la 100 de ani; Primăvara mea, de Vasile-Vleju Andrei, Mărţişoarepentru mama cu lucrări ale copiilor din oraş realizate în Atelierele hand-made, în parteneriat cu Clubul Copiilor.

• „Bojdeuca 100 – loc al memoriei: regional, naţional, european”

Pe 1 Martie, la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ, a fostvernisată expoziţia temporară de fotografie „Bojdeuca 100 – loc al me-moriei: regional, naţional, european”, iniţiativă ce oferă publicului (în

perioada 1 martie – 4 aprilie) fotografii maipuţin cunoscute dinainte de 1918, anul în careBojdeuca în care a locuit scriitorul Ion Creangăa fost restaurată şi a devenit primul muzeu lite-rar din România. Călătoria în timp continuă cu

fotografii din perioada interbelică, completate de articole din presa vre-mii, precum şi din anii ’60, când a avut loc o nouă restaurare a muzeului,încheindu-se cu instantanee din anii 2000. Expoziţia a fost organizată cuprilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), în cadrul Anului Eu-ropean al Patrimoniului, sub deviza „patrimoniul nostru cultural – undetrecutul întâlneşte viitorul”, la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca dinŢicău Iaşi).

Red.

Zilele Ion Creangă

A


Nihil sine Deo

Educaţia religioasă în România centenarăvând în vedere rolul definitoriu al educa-ţiei religioase în formarea şi dezvoltareapersonalităţii, considerăm că astăzi numai este cazul să discutăm despre nece-sitatea şi importanţa acesteia în şcoala ro-mânească, aspectele acestea fiindclarificate de ceva timp.

Chiar dacă a fost contestată de unii care,lipsiţi de o cultură generală elementară, nu cu-nosc (sau nu vor să accepte) implicarea majorăa Bisericii Creştine în formarea culturii euro-pene şi implicit în definirea spirituală a popo-rului nostru, după evenimentele din anul 1989,educaţia religioasă şi-a recăpătat locul cuvenitîn sfera tipurilor de educaţii promovate deşcoală (educaţia culturală, educaţia civică, edu-caţia ştiinţifică, educaţia plastică, educaţia mu-zicală, educaţia fizică, educaţia tehnologică,educaţia pentru sănătate, educaţia pentru dez-voltare durabilă etc.). Dacă în majoritatea lor,celelalte tipuri de educaţii se axează pe trans-miterea de informaţii, educaţia religioasă seadresează sufletului, menirea acesteia fiind unade natură formativă.

Promovarea educaţiei religioase ca realitateeducaţională în şcoala românească actuală sebazează pe diverse argumente de ordin cultural,psihologic, etic şi moral. Nu te poţi considera opersoană cultivată, fără a-ţi cunoaşte propriilereferinţe religioase sau a cunoaşte referinţele re-ligioase ale persoanelor cu care convieţuieşti.Religia reprezintă o expresie a spiritualităţii, aculturii umane. Totodată, educaţia religioasă in-vită la reflecţie, analiză şi autocunoaştere. Încontextul înlocuirii valorilor morale cu diversepseudo-valori, pentru mulţi tineri recursul la re-ligie poate fi unul salvator. Şi astăzi sunt de ma-ximă actualitate cuvintele marelui pedagogelveţian Friedrich Wilhelm Förster (1869-1966):„Sforţările ştiinţei pentru a aprofunda proble-mele formării caracterului duc, puţin câte puţin,la domolirea şi rezolvarea conflictului acut care,în toate ţările, împarte astăzi în două tabereşcoala laică şi Biserica. Cu cât influenţa din ceîn ce mai mare a liberei cugetări va îndepărtaşcoala de curăţia de suflete, religioasă, pentrua o îndruma numai spre partea intelectuală, cuatât mai mult institutorii laici vor simţi că, fărăinspiraţii morale înalte şcoala, organizarea şirezultatele ei, nu sunt decât mecanisme cărorale lipseşte ceva şi care, din lipsă de putere vi-tală, vor ajunge să se oprească din mers. Să în-cepem să dăm toată atenţia cultivării energiilormorale şi făcând aceasta vom vedea că, princhiar natura ei, cura morală de suflete cere săfie pusă pe temelie religioasă.” (F. W. Förster,Şcoala şi caracterul, Editura Librăria Nouă, Bu-cureşti, f.a., p. 222).

Religia constituie o parte integrantă şi de-finitorie a culturii europene, fără de care nuvom putea înţelege în mod corect istoria şi cul-tura continentului nostru. Astăzi, statele mem-bre ale Uniunii Europene, cu excepţia Franţei,alocă între 1 şi 3 ore săptămânal studierii Reli-giei care poate avea statut de disciplină obliga-torie sau opţională: Austria – 2 ore, Belgia – 2ore, Germania – 1 oră, Grecia – 2 ore, Luxem-burg – 3 ore, Malta – 2 ore, Portugalia – 1 orăetc.

Nu mi-am propus o prezentare istorico-cro-nologică a modalităţilor în care s-a realizat edu-caţia religioasă în ţara noastră, însă nu pot trececu uşurinţă fără a menţiona unele personalităţidin perioada interbelică în domeniile teologiei,pedagogiei şi psihologiei precum Dumitru Că-

lugăr, Mihail Bulacu, Vasile Băncilă, GrigoreTăbăcaru, Anastasia Popescu etc., care şi-aulăsat amprenta în şcoala românească. Ultimadintre cei enumeraţi, Anastasia Popescu (1911-1995), a luptat pentru reintroducerea educaţieireligioase în învăţământ după anul 1990.

Astăzi, programele şcolare în vigoare pen-tru ciclurile primar (O.MEN nr. 3.418 din19.03.2013 pentru clasele pregătitoare, I, II şiO.MEN nr. 5.001 din 02.12.2014 pentru claseleIII, IV), gimnazial (O.MEN nr. 3.393 din28.02.2017 pentru clasele V-VIII, cu aplicabi-litate treptată începând din anul şcolar 2017-2018) şi liceal (O.MECT nr. 5.230 din01.09.2008 pentru clasele IX-XII/XIII şi şcolilede arte şi meserii) sunt alcătuite astfel încât săcontribuie la dezvoltarea profilului de formareal elevului din următorul ciclu de studii (gim-nazial, respectiv liceal) încercând să răspundănevoilor de formare intelectuală şi morală aacestuia. Structura programelor şcolare pentrudisciplina Religie cuprinde, pe lângă nota deprezentare, următoarele elemente: competenţegenerale; competenţe specifice şi exemple deactivităţi de învăţare; conţinuturi; sugestii me-todologice. Printre altele, programele vizeazădezvoltarea competenţei generale a intercultu-ralităţii (în care un rol major îl au diversitateareligioasă şi respectul faţă de drepturile omului,fără a leza demnitatea vreunei persoane), com-petenţele specifice privind sensibilizarea faţă dediversitate, abilitatea de a comunica şi a intraîn dialog, vieţuirea împreună cu ceilalţi, lucrulîn echipă, învăţarea prin cooperare, comunica-rea empatică, rezolvarea paşnică a conflictelor,creşterea stimei de sine, a capacităţii de a ex-plora credinţe, practici şi simboluri, precum şia gândirii critice şi a reflecţiei. Conţinuturile despecialitate au fost concepute să ofere răspun-suri unui spectru cât mai larg de scenarii posi-bile în parcurgerea materiei, profesorul avândoportunitatea de a selecta acele noţiuni careconduc elevii spre dobândirea competenţelor

vizate. La nivelul fiecărei clase, programa ana-litică prezintă o ofertă curriculară care includeaspecte de învăţătură creştină, elemente de mo-rală religioasă aplicată şi aspecte din viaţa prac-tică.

Nu trebuie neglijat faptul că, prin interme-

diul orelor de religie, se promovează dialogulintercultural şi interreligios, motiv pentru careo abordare interdisciplinară a temelor de edu-caţie religioasă este mai mult decât necesară.Astfel, în definirea şi proiectarea competenţelors-a depăşit domeniul strict teologic, iar mesajulcentral al fiecărei teme se îndreaptă spre viaţapractică.

Manualele de religie şi auxiliarele didacticeexistente concretizează într-un mod dinamicconţinuturile şi competenţele specifice din pro-grama şcolară, iar apariţia unor manuale alter-native reprezintă o etapă importantă în cadrulreformei curriculare.

Poate că în acest an, profesorii de religietrebuie să acorde o mai mare atenţie modului încare îşi exercita această nobilă misiune de avorbi elevilor despre Hristos şi despre rolul re-ligiei creştine în definirea neamului nostru ro-mânesc, cu atât mai mult cu cât BisericaOrtodoxă Română a declarat 2019, drept Anulomagial al satului românesc şi Anul comemo-rativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Ius-tin Moisescu şi al traducătorilor de cărţibisericeşti. Comunităţile din satele româneşti,construite în jurul preoţilor, au constituit pri-mele modele de unitate naţională şi de credinţăa poporului nostru, iar primele şcoli au apărutşi s-au dezvoltat în spaţiul eclesiastic.

Merită amintită importanţa colaborării şi aacţiunii responsabile a tuturor agenţilor de edu-caţie (şcoală, familie, biserică, mass-media, di-verse instituţii de cultură), cunoscută fiindimportanţa modelelor pentru realizarea educa-ţiei moral-religioase. Mesajul integrator al tu-turor acestor sugestii reprezintă, de fapt,importanţa acordată culturii generale şi a trans-miterii valorilor prin curriculum, culturii orga-nizaţionale a şcolii şi altor instituţii culturalerelevante în educaţia şi formarea morală a vii-toarelor generaţii.

Prof. dr. Mihai FLOROAIA

A


Studii - eseuri

Ediţii Creangă de-a lungul anilorespre Ion Creangă, cel caracterizat în di-verse feluri(1 şi, se pare, niciodată îndea-juns, s-a scris mult, „subiectul” fiindabordat din multiple perspective: de lasimple articole (cu prilejul aniversărilorsau comemorărilor, când, de regulă, sunttranscrise sintagme care, de atâta folosire,

s-au tocit), la prefeţe ataşate unor ediţii, la studiicompartimentale privind viaţa, numai o partesau opera în întregime, până la abordareaaproape exhaustivă a „subiectului” (v. G. Căli-nescu), de fiecare dată, mai rămânând câte cevade spus.

Acum, la aproape 140 de ani de la publica-rea primelor două părţi ale „Amintirilor din co-pilărie” în „Convorbiri literare”, (1. 01.1881,prima parte; 1. 04. 1881, partea a II-a), şi 182de ani de la naşterea scriitorului, ne propunemsă reamintim câteva din multele ediţii ale opereihumuleşteanului.

Mai întâi, se cuvine să precizăm că IonCreangă şi-a propus să-şi editeze opera, dar nua ajuns să-şi vadă visul împlinit. Informaţia căavea această intenţie o găsim într-o scrisoareadresată lui Titu Maiorescu (25. 05. 1883), încare îi solicita sprijinul pentru a deveni din noumembru în Consiliul General de Instrucţie, pemotiv că deplasarea sa la Bucureşti, în aceastăcalitate, i-ar facilita demersul pentru publicareaşi corectarea scrierilor sale la „Socec”.

Primul inventar al ediţiilor Creangă ni-loferă Jean Boutière, în lucrarea sa „La vie etl’oeuvre de Ion Creangă”, lansată în aprilie1930, la Paris.

Chiar în timpul vieţii lui Creangă, mai pre-cis, în 1886, Vasile Gh. Morţun începe să tipă-rească „Poveştile”, dintr-un proiect ce urma săaibă două volume, dar nu reuşeşte decât 1.600de exemplare cu câte „zece foi”, editarea fiindîntreruptă din cauză că autorul se îmbolnăveşteşi moare.

După înmormântare, la 5 ianuarie 1890,fiul scriitorului, căpitanul Constantin I.Creangă, prezintă prietenilor tatălui său intenţiade a edita „Operele” defunctului. A fost ales uncomitet (A. D. Xenopol, Grigore I. Alexan-drescu şi Eduard Gruber) ce urma să revizu-iască şi să publice scrierile povestitorului. Ceitrei se apucă imediat de lucru şi aflăm dintr-oscrisoare adresată căpitanului Creangă deEduard Gruber (16. 01. 1890) că intenţionau săalcătuiască, după formatul celor „zece foi”cumpărate de la Morţun, o ediţie în trei volume(1. – „Poveşti”; 2. – „Amintiri şi anecdote”; 3.– Un studiu despre Creangă şi „Varia”), cu ilus-traţii pentru „Poveşti” şi gravuri pentru „Amin-tiri”. Până la urmă, ediţia a fost realizată în douăvolume: „Scrierile lui Ion Creangă, Poveştile”,vol. I (1890), cu o prefaţă de A. D. Xenopol, obiografie a autorului realizată de Grigore I. Ale-xandrescu şi cuprindea poveştile apărute în„Convorbiri literare” (1875-1878), în ordineapublicării acestora. Ediţia are şi un portret al au-torului. Al doilea volum „Scrierile lui IonCreangă, vol. II, Diverse” (1892) era alcătuitdin cinci compartimente: 1. – „Amintiri din co-pilărie”; 2. – „Anecdote” („Popa-Duhu”, „Cincipâini”, „Moş Ion Roată şi Unirea” şi „Moş IonRoată şi Cuza-Vodă”); 3. – „Poezii poporane”;4. – „Poezii proprii”; 5. – „Cuvinte, rostiri”. Vo-lumul mai conţinea şase desene ale profesorului

ieşean Teodor Buicliu, tipărite la Paris. Din păcate, nu puţine au fost ediţiile care,

datorită intervenţiilor editorilor, au devenitexemple „pentru felul în care nu trebuia să fieeditat Creangă” (2, printre acestea numărându-sechiar şi cea dintâi, la care tocmai ne-am referit.În acest sens, Jean Boutière afirmă: „Există înaceste două volume un număr considerabil degreşeli de tipar şi, ceea ce e mai ciudat, o mul-ţime de «muntenisme»„(3. Poate nu este lipsitde interes să consemnăm şi faptul că însuşi Ion

Creangă solicita, la un moment dat(4, lui TituMaiorescu să dispună îndreptarea greşelilor cese strecuraseră în „Soacra cu trei nurori” şi în„Harap-Alb”, la publicarea acestora în „Con-vorbiri literare”.

A urmat, în 1897, tot la intervenţia lui Con-stantin Creangă, o ediţie, în colecţia „Bibliotecapentru toţi” (nr. 28-33) a editorului Carol Mül-ler, cu titlul „Ion Creangă, Opere complecte, cuo biografie de dl. Grigore I. Alexandrescu (ceade la prima ediţie, n. n.), portretul şi o prefaţăautografă a autorului”. Acum era reprodus ace-laşi conţinut din cele două volume (1990-1992), doar ordinea fiind schimbată. Cât desprecalitate, calificativul este: „foarte proastă” (J.B.).

În 1902, se tipăreşte într-un singur volum„Ion Creangă, Opere complecte”, care va cu-noaşte încă cinci ediţii până în 1916, una fărădată. Prefaţa este semnată de Ilarie Chendi şiŞt. O. Iosif.

Imediat, G. T. Kirileanu publică articolul„O nouă ediţie a scrierilor lui Creangă”, în care,fără menajamente, este criticată „muntenizareasau transilvanizarea” termenilor moldoveneşti:„Opera lui Creangă nu este ca un abecedar saualtă carte didactică, în care ar trebui să dom-nească limba comună (iar nu dialectul moldo-venesc ori muntenesc), ci pe lângă toate este şiun document folcloric şi ca atare trebuie lăsatăcu totul neştirbită şi nestropşită – icoană cre-dincioasă a mediului din care a răsărit”. (5

Demersul cărturarului (socotit, pe bunădreptate, „cel mai important şi cel mai compe-

tent editor al operei lui Creangă, autoritatea saîn această materie fiind recunoscută în primiiani ai secolului XX de însuşi Titu Maiorescu,cel care l-a îndemnat să realizeze acest actmajor de restituire, sub semnul probităţii ştiin-ţifice şi neabaterii de la configuraţia iniţială ascrierilor marelui humuleştean”(6) nu a rămasfără ecou. Astfel, cea de a doua ediţie, din 1906,şi celelalte care au urmat, până în 1916, au fostîmbunătăţite prin contribuţia lui G. T. Kirileanucăruia, după cum mărturiseşte, Titu Maiorescuîi ceruse să pregătească o ediţie nouă tot la „Mi-nerva” (7. El semnează prefaţa alături de IlarieChendi şi s-au adus mai multe modificări ediţieidin 1902: volumul este mai bine structurat, s-aţinut seama de corecturile din „Şezătoarea”,textele au fost comparate cu acelea din „Con-vorbiri literare” – „singura sursă autentică dupăpierderea manuscriselor” (după cum se afirmăîn prefaţă), autorii ediţiei au inclus în note unelevariante, au publicat texte noi („Făt-Frumos,fiul iepei”, articolul „Misiunea preotului lasate”), texte din lucrările didactice şi un glosar(„Tălmăcire a cuvintelor mai neobicinuite”,realizată de învăţătorul Al. Vasiliu şi G. T. Ki-rileanu). Despre această ediţie, Jean Boutièreavea să facă următoarea afirmaţie în cartea sa,întrutotul justificată: „Cea mai bună (ediţie, n.n.) este a d-lui Kirileanu, pe care editorii dedupă aceea (1906, n. n.) au urmat-o în genere”.

Editura „Glasul Ţării” din Chişinău a pu-blicat, în 1920, ediţia „Ion Creangă, Operecomplecte”, cu două gravuri şi cu o prefaţăsemnată de folcloristul Tudor Pamfile. Compa-rând această întreprindere cu ediţia din 1906, sepot constata unele deosebiri: sunt scoase dinsumar versurile din manuale, poeziile populare,articolul „Misiunea preotului la sate” şi glosa-rul. Din compartimentul „Felurite”, au fost păs-trate două texte: „Acul şi barosul” şi „Inul şicămeşa”.

O ediţie foarte criticată în Revistele „TudorPamfilie” şi „Gândirea”, datorită unor explicărigreşite ale termenilor incluşi în note, este ceaapărută sub emblema Societăţii „Cultura Naţio-nală”, în „Biblioteca Tinerimii”, Bucureşti,1924, intitulată „Ion Creangă, Amintiri din co-pilărie”. Tot în acest an, la Cernăuţi, D. Marme-liuc, publică o ediţie, în care reia ediţiaKirileanu, pe care o îmbogăţeşte cu: cererea dehirotonisire (1859), protestul adresat Consisto-riului (1872), scrisori adresate rudelor sau prie-tenilor, note în care sunt explicaţi termenimoldoveneşti.

Inventarul ediţiilor „Creangă” realizat deJean Boutière se încheie cu cea întocmită şi pu-blicată de Eugen Lovinescu în 1928, la „Biblio-teca clasicilor români”, în trei volume: „IonCreangă, I. – Amintiri din copilărie; II. – Po-veşti; III. Amintiri, povestiri, anecdote, articole,versuri, teatru, corespondenţă”. Aceasta a fostamendată de scriitorul francez din mai multepuncte de vedere. Face constatarea că în reali-zarea scurtei biografii a lui Creangă, aşezată laînceputul primului volum, editorul nu a folosit„toate articolele şi documentele deja publicate”,ceea ce a dus la înregistrarea unor erori, darapreciază includerea unor „extrase din revisteşi lucrări anterioare, în care Creangă este evocatde către contemporanii săi”, precum şi faptul căla începutul volumului trei, „a adunat diferite

D


Studii - eseuri

Ediţii Creangă de-a lungul anilorărturii şi documente referitoare la neînţe-legerile dintre Creangă şi superiorii săi,la cariera de institutor, la relaţiile de prie-tenie cu Eminescu şi Maiorescu, la aniide boală”.

Din cele prezentate până acum sepoate trage concluzia că, de la o ediţie la

alta, s-au adus îmbunătăţiri conţinutului, dar defiecare dată s-au strecurat şi suficiente erori.Pentru o asemenea întreprindere, se impunea odeosebită muncă de cercetare, aceasta fiind fă-cută cu o insistenţă deosebită de G. T. Kiri-leanu. Nu ne vom opri asupra ediţiilor semnatede el, în colaborare sau în nume propriu, deoa-rece activitatea sa de cercetător şi editor al opereilui Creangă a făcut obiectul unei analize per -tinente desfăşurate de Constantin Bostan de-alungul a peste patru decenii, dacă avem în ve-dere semnătura acestuia pusă pe prima carte pu-blicată despre cărturar (8. Nu de mult timp, laîmplinirea a cinci decenii de la trecerea la celeveşnice, a celui pe care îl numeşte „omul, căr-turarul, editorul, bibliotecarul, autorul de dis-cursuri regale, sfătuitorul de taină şi folclo ristul”,şi îl consideră „un destin sub semnul luiCreangă şi Eminescu la Palatul Regal”, a publi-cat o carte în care un capitol este dedicat opereilui Creangă şi o bibliografie („G. T. Kirileanuşi opera lui Ion Creangă”), în trei comparti-mente: ediţii, scrieri din volume şi periodice,referinţe critice. Considerăm această listă a edi-ţiilor ca fiind cea mai completă şi academic re-dactată, pe care am văzut-o până acum.Depăşeşte chiar şi alcătuirea din capitolul„Scrieri” anexată articolului destinat lui IonCreangă în „Dicţionarul general al literaturii ro-mâne”, C/D, 2004.

Aşadar, ne vom opri asupra aceleia consi-derată de întreaga critică literară cea mai com-pletă din câte s-au alcătuit până la acea dată:„Ion Creangă. «Opere», ediţie note şi glosar deG. T. Kirileanu”, Bucureşti, Editura Fundaţiapentru Literatură şi Artă „Regele Carol II” (Co-lecţia „Scriitori români moderni”), 1939, 353p., cu toate că, nu se ştie din ce motive, glosarulacestei ediţii, în loc să fie cel realizat cu ani înurmă de editorul de acum şi încredinţat, în1936, lui C. Botez (9, este „Cuvinte din «Amin-tiri» explicate de însuşi Creangă”, glosar luatdin cele patru pagini încredinţate lui, în 1906,

de către Titu Maiorescu, acestea dovedindu-sepână la urmă că nu aparţin humuleşteanului (10.Această eroare va fi regretată de Kirileanu pânăla sfârşitul vieţii. Demn de menţionat este şifaptul că această ediţie conţine cele două po-veşti corozive, editorul având grijă să le includădoar într-un număr limitat de exemplare, ce aufost difuzate controlat. (11

După această dată, s-au publicat numeroaseediţii ale operei lui Creangă, de uz şcolar şi cri-tice, ultimele fiind, în general, alcătuite după„modelul” Kirileanu, citat în treacăt sau nefiindamintit (12. Toate acestea se găsesc, de asemeneaîn bibliografia alcătuită de Constantin Bostanşi amintită de noi mai sus. Dintre ele, menţio-năm: Liviu Rebreanu (1940), George Călinescu(1953, 1963), Zoe Dumitrescu-Buşulenga(1959), Al. Piru (1960), Iorgu Iordan şi Elisa-beta Brâncuş (1964, 1970, 1972 /bibliofilă/,1993), Eugen Simion (2001).

Cea mai recentă Ediţie Creangă, a realizat-ocriticul şi editorul Cristian Livescu (13 care, înprefaţă („G. T. Kirileanu – o viaţă dedicată edi-tării lui Creangă”), pe baza unei argumentaţiiample şi pertinente, apreciază că „G. T. Kiri-leanu rămâne cel mai important şi cel mai com-petent editor al operei lui Ion Creangă” apoi,face precizarea: „Reproducem integral ediţia«clasică» din 1939” şi, „pentru prima oară, glo-sarul lui Kirileanu şi Vasiliu însoţeşte setul de„Opere” datorate povestitorului…” (14

Justificăm aducerea în discuţie a ediţiilormarelui scriitor născut la Humuleşti şi cu do-rinţa de a atrage atenţia că o carte nu poate apă-rea oricum, cu atât mai mult o carte care conţineopera unui scriitor şi nu a unui scriitor oarecare.Iată cum îşi încheia G. Călinescu capitolul de-dicat lui Creangă, în a sa „Istorie a literaturii”:„Scriitori ca Creangă nu pot apărea decât acolounde cuvântul e bătrân şi echivoc şi unde expe-rienţa s-a condensat în formule nemişcătoare.Era mai firesc ca un astfel de prozator să răsarăpeste câteva veacuri, într-o epocă de humanismromânesc. Născut cu mult mai devreme,Creangă s-a ivit acolo unde există o tradiţieveche şi deci şi o specie de erudiţie, la sat, şiîncă la satul de la munte de dincolo de Siret,unde poporul e neamestecat şi păstrător” (15.

Constantin TOMŞA

NOTE1) G. Ibrăileanu: „un reprezentant perfect al

sufletului moldovenesc între români”; MihailSadoveanu: „cel mai tipic reprezentant artistical poporului nostru”; Tudor Vianu: „Nici unmodel popular nu i-a putut pluti înainte luiCreangă”; G. Călinescu: „Ion Creangă [...] epoporul român însuşi, surprins într-un momentde genială expansiune.”; Jean Boutière: „Ţăra-nul cel Mare din Humuleşti”, comparat cuCharles Perrault, Jakob Grimm, H. C. Ander-son; Vladimir Streinu: „fabulosul Creangă”; Al.Piru: „Creangă nu e un folclorist, ci un scrii-tor…” ş. a.

2) Cristian Livescu, „Prefaţă” la „IonCreangă, «Opere», ediţie critică cu note, va-riante şi glosar de G. T. Kirileanu”, prefaţă şiîngrijirea reeditării Cristian Livescu, Editura„Crigarux”, Piatra-Neamţ, 2004, p. VII

3) Jean Boutière, „Viaţa şi opera lui IonCreangă (Urmate de documente epistolare pri-vind volumul)”, traducere şi prefaţă de Const.Ciopraga, Editura „Junimea”, Iaşi, 1976, p. 22

4) Conform scrisoare din 16. 12. 1881, în„Convorbiri literare” XXV, pp. 11-18

5) În Revista „Şezătoarea”, an VI, 1902-1904, nr. 9-10, semnat G. Teodorescu-Kiri-leanu, apud. Cristian Livescu, Op cit., p. VIII

6) Cristian Livescu, Op. cit., p. V7) Conf. unei scrisori, în „G. T. Kirileanu.

Corespondenţa”, ed. îngrijită, note, tabel cro-nologic, bibliografie, de Mircea Handoca, Bu-cureşti, Editura „Minerva”, 1977, p. 214: „Când

m-am dus mai târziu la Titu Maiorescu, mi-aspus că a cetit notiţa mea – era abonat la «Şe-zătoarea». Mi-a dat dreptate şi m-a îndemnat săpregătesc eu o ediţie nouă tot la «Minerva»”.

8) Constantin Bostan, Valentin Ciucă, Gh.Teodorescu-Kirileanu. Contribuţii documen-tare, Piatra-Neamţ, 1970

9) Ion Creangă, „Opere complete”. Prefaţăde G. T. Kirileanu, Constantin Botez şi IlarieChendi. Glosar de G. T. Kirileanu şi IlarieChendi, Bucureşti, Editura „Cartea Româ-nească”, 1936, XV +315 p. (ajunsă în 1947, laa IX-a ediţie). De fapt, glosarul nu este alcătuitcu Ilarie Chendi, ci cu Al Vasiliu.

10) Cf. Petre Grimm, „Glosarul luiCreangă”, în Revista „Dacoromania”, vol. X,part. 2, Sibiu, pp. 330-334; apud. ConstantinBostan, „Note şi comentarii” la G. T. Kirileanu,„Scrieri I”, Bucureşti, Editura „Minerva”, 1989,p. 340.

11) Iată nota cuprinsă în ediţia din 1939:„s’au tras din această carte, pe hârtie vidalon,cincizeci de exemplare nepuse în comerţ, nu-merotate de la 1 la 50”.

12) Editorii care nu au menţionat numele luiG. T. Kirileanu, pe motiv că exista „o interdicţiede citare”, au fost: Petre Dumitriu (1949), G.Călinescu (1953), Iorgu Iordan (1964! şi1972!!).

13) „Ion Creangă, «Opere», ediţie critică cunote, variante şi glosar de G. T. Kirileanu”, pre-faţă şi îngrijirea reeditării de Cristian Livescu,Editura „Crigarux” (Colecţia „Patrimoniu”),Piatra-Neamţ, 2004, XII+427 p., ediţie ce va ficompletată cu „Ion Creangă, «Opere», Adenda(Povestiri corozive. Cetite de autor la aniversa-rea Junimii din Iaşi, în anii 1876 şi 1877), ediţiecritică cu note de G. T. Kirileanu”, prefaţă şi în-grijirea reeditării de Cristian Livescu, Editura„Crigarux” (Colecţia „Patrimoniu”), Piatra-Neamţ, 2006, 58 p.

14) Merită să reproducem şi o notă a edito-rului de acum, care demonstrează acribia aces-tuia, din dorinţa de a da o ediţie cât mai aproapede cea care şi-ar fi dorit-o însuşi Creangă: „Tăl-măcirile puse sun semnul citaţiei sunt preluatedin lista încredinţată lui G. T. Kirileanu de TituMaiorescu, în 1902,…”

15) G. Călinescu, „Istoria literaturii românede la origini până în prezent”, Editura FundaţiaRegală pentru Literatură, Bucureşti, 1941, p.431 (Antiteze, 4/2011)

m


Lecţia de istorie

George Panu la Durău, evocat de socrul Anei PaukerERSONAJE:

Gheorghe Panu (1848-1910).

Pe scurt: avocat, om po-litic, ziarist, orator, scriitormemorialist (vezi Amintiride la Junimea...).

Mai nuanţat. Ca ziarist: dupăvreo 20 de ani de junimism maio-rescian, fondează un ziar de simpa-tie liberală Lupta (1884), care îndoar un an devine super-anti-libe-ral; publicând un mult prea jignitorarticol pe seama lui Carol I, e nevoitsă fugă pentru un timp din ţară (laParis), spre a se sustrage condam-nării (doi ani de închisoare); revenitcurând spre ţară (fiind ales ca depu-tat de Iaşi în contumacie!), e arestatla graniţă (în zona Burdujeni-Iţcani)şi stă vreo zece zile în arest la Pia-tra-Neamţ, de unde-i izbăvit pringraţie regală; 1901- a fondat, a scrisşi a condus (până la moarte) pole-mica revistă Săptămâna.

Ca om politic: deputat liberal(1884); ctitor al unei noi forma-ţiuni: Partidul Democrat Radical(1888), ce-l propulsează (cu emoţiişi sprijin junimist) senator de Iaşi,apoi şi de Galaţi (oraşul său natal);prin fuziunea din 1897 cu PartidulConservator (condus de Lascăr Ca-targiu), P.D.R. dispare, iar Gh.Panu îşi reorientează „viziunile”,astfel că radicalul luptător republi-can, ajunge să considere mai bună„o monarhie cu vot universal,decât o republică cu vot restrâns”!

Simion Pauker (cca.1870-194?)

Ca tânăr publicist, pare să se fiîntâlnit în paginile unor publicaţiicu Caragiale şi Coşbuc. Apoi(1910-1923) îşi va urma chemareainimii ca fondator, proprietar şi di-rector al cotidianului Argus (întâi:ziar comercial, iar din 1918: organzilnic al comerţului, industriei şi fi-nanţei). Îl regăsim în apogeul ca-rierei nu doar ca preşedinte alAsociaţiei generale a Presei Ro-mâne, ci mai cu seamă ca secretargeneral de redacţie şi co-proprietar(alături de fratele Emil) al ziarelorAdevărul şi Dimineaţa.

S. Pauker era orientat politiccentru-stânga, dar fiul său (Mar-cel) va luneca de tot în stânga,ajungând îndată în P.C.R. (1921) şiîn al său Birou Politic (1922). Totpe atunci, Marcel P. „s-a solidari-zat” cu Hannah Rabinsohn (deve-nită astfel Ana Pauker), dar luptalor comună sub steaua din Kremlinl-a dus, până la urmă, tot lângăMoscova, în faţa unui pluton deexecuţie aflat în solda marelui„Tătuc” (1937). Vajnica soţie i-asupravieţuit (politic până în’52 şibiologic până-n’60), având înaltămisiune de partid: „Ana, Luca şicu Dej / au băgat spaima-n bur-gheji!”.

*LOCUL ŞI DATA EVOCĂ-

RII:Ziarul Dimineaţa, Bucureşti, 7

noiembrie 1930, p. 3.Un supratitlu, pe-o pagină în-

treagă: În memoria lui GeorgePanu. Articolul de fond, cu preci-zarea: Se împlinesc azi [de fapt, pe6 nov.] 20 de ani de la moartea luiGeorge Panu, unul dintre primiimari polemişti pe care i-a avutpresa cotidiană românească di-nainte de război.

Central, pe trei din cele şaptecoloane, aflăm şi evocarea Panuintim. Amintiri de S. Pauker, dincare reproducem (selectând), încele ce urmează. Nu înainte însă dea vă aminti că, la rândul său, unfost primar de Piatra-Neamţ (Di-mitrie Hogea), publicase într-unziar local, în acelaşi noiembrie1930, „câteva date şi fapte dinviaţa şi activitatea marelui dispă-rut”, promiţând o revenire mai pelarg „asupra legăturilor pe care G.Panu le-a avut cu oraşul şi judeţulnostru”.

O va face în toamna lui 1931,prin broşura George Panu laDurău. Câteva note şi amintiri(Piatra-Neamţ, Imprimeria Judeţu-lui Neamţ, 49 p.).

*Şi-acum, să-l urmărim în

amintiri pe S. Pauker şi în parante-zele pătrate – marcăm omisiuniledin text şi propriile observaţii...

Uriaşului acestuia al gândiriii-a plăcut foarte mult natura şi-şigăsea suprema mulţumire sufle-tească în viaţa de la ţară. [...]Firea aceasta ciudată, nervoasă,neastâmpărată, nu se simţea mul-ţumită şi la largul ei în viaţa oră-şenească; dimpotrivă, îi plăceaizolarea aproape sălbatecă [...]

În cei din urmă douăzeci deani ai lui, Panu îşi alesese ca adă-post de vară micul şi izolatul schital Durăului.

Ieşind din Piatra-Neamţ, urmezidrumul fermecător pe splendida

şosea care pare că se joacă cu Bis-triţa, lăsând-o când în dreapta,când în stânga şi tăind-o cu nenu-mărate poduri, pe sub care cârma-cii voinici şi îndemânatecistrecoară frumuşel plutele încăr-cate cu lemnării bogate; de o parteşi de alta pierzi în urmă şi ţi sedeschid înainte păduri secularecari încoronează această răpitoareregiune a Carpaţilor.

După ce ai lăsat în dreaptamănăstirile Bistriţa şi Bisericani,ai zărit turlele Pângăraţilor, intriîn bogatul Tarcău, treci prin şi maibogatul Bicaz cu numeroasele luiherăstrae şferăstrae/joagăre deapăţ, apoi, după Buhalniţa, dai devestul domeniu al Hangului, deunde, după o jumătate de oră,ajungi la Răpciuni, fermecat desplendoarea acestui drum. Ai făcutvreo cincizeci de kilometri.

*Cu prilejul unor excursiuni fă-

cute prin acele locuri în tovărăşiaunor prieteni, Panu se fixase însatul Răpciuni. Dar cadrul prive-liştii de aici încă nu mulţumea în-deajuns ochiul lui scrutător.

Tot bătătorind drumurile, el seabătu la stânga şoselei, pe niştepiepturi de dealuri care se ţin lanţ,paralel cu puţin îndepărtata Bistri-cioara. Pe luminişul din mijloculunor codri seculari şi chiar în poa-lele stâncosului Ceahlău, care seridică acolo aproape perpendicu-lar, Panu dădu de schitul Durău. Eo biserică făcută la început dinlemn de către nişte sihaştri, apoi,pe la începutul veacului trecut, zi-dită în piatră. Prin curte, câtevacăsuţe de-ale călugărilor mai cu-prinşi şi câteva bordeie pentru ceiîn desăvârşită lipsă. Captivat defermecătoarea poziţiune şi deideala linişte şi izolare ce domneaîn acest loc, Panu îşi avu aici, timpde aproape douăzeci de ani, reşe-dinţa sa de vară, unde, în curând,liniştitul şi aproape necunoscutulschit deveni locul de pelerinaj alnumeroşilor prieteni ai „şefului”(grupării radicale). Puţinii călu-gări care se aflau acolo şi caritrăiseră până la stabilirea lui Panuîntr-o quasi-sălbăticie, încep săsimtă prezenţa acestui iubitor alpoporului, să găsească de lucru petimpul verii şi ceva mai târziu, cumvoi arăta, chiar în timpul iernii [fi-reşte, ne întrebăm măcar în paran-teză: oare „de lucru” aveau acăuta monahii?]

În adevăr, principala, pot ziceexclusiva preocupare a lui Panu laţară, era gospodăria. De cumvenea, pe la începutul lui iunie, laDurău, avea grijă să-şi organizezeserviciul de alimentare: un călu-găr, căruia îi cumpărase un cal şio căruţă, avea însărcinarea să

plece de cu seară la Hangu – dis-tanţă de aproape un ceas –, deunde se întorcea dis-de-dimineaţăcu alimentele şi cu corespondenţa;un alt călugăr avea grija unei vacipentru lapte. Între orele 5 şi 6 di-mineaţa, Panu se scula, îşi făceasingur ceaiul şi, după ce-şi aruncao privire foarte sumară asupra zia-relor din Bucureşti, cum şi asupralui „Le Temps” pornea nervos[probabil: hotărât, vioi] în întâm-pinarea călugărului care se întor-cea cu proviziunile, asista ladescărcarea lor, le cerceta cu de-

amănuntul, apoi chema pe bucătarşi prescria ce şi cum să găteascăpentru aceeaşi zi.

Odată meniu-ul stabilit,urmau dispoziţiunile pentru felulvinurilor şi numărul tacâmurilor.Cheia pivniţei era de obicei încre-dinţată unuia de-ai casei sau vreu-nui musafir intim invitat acolo dePanu.

Dejunul se servea întotdeaunala 10 dimineaţa; vai de chelar [de-ţinătorul cheilor de la cămară şipivniţă], dacă cu o oră mai înaintenu era vinul scos şi pus la gheaţă;el nu era mai cruţat în ocară decâtbucătarul care, întrebat la orele 10fără un sfert, dacă e gata, ar fi în-drăznit să răspundă şovăielnic!...Nu o dată am fost şi eu pedepsitpentru că am dispus să se aducă lamasă o sticlă cu vin roşu şi douăcu vin alb, adică tocmai inversdupă cum îmi ceruse. Mi-a luatcheile pivniţei, mi-a spus că nusunt bun de nimic, m-a silit săbeau la masă vin alb, fiindcă ştiacă preferam pe cel roşu şi, în tottimpul mesei, eram obiectul glu-melor atât de plăcute ale şefului petema că greşala mea s-ar fi dato-rind faptului că... aş fi întârziatprea mult în pivniţă!...

După dejun [care dura camdouă ore], puţină odihnă, apoifoarte adesea organiza câte o ex-cursiune călare prin împrejurimipână spre vârfurile Ceahlăului.

*

P

Constantin BOSTAN(continuare în numărul viitor)

APOSTOLUL Pag. 23

Arte şi meserii

martie 2019


NOTE DE TRECERE

Febra stângistă a tinereţiin adolescenţă şi în prima tinereţe, cam până pe la 23 de ani,făcusem un fel de pasiune pentru ideile marxiste. Bibliotecaliceului avea rafturi întregi cu astfel de lucrări, iar eu se parecă eram acolo tocmai ca să şterg praful de pe ele pentru că ori-cum nu era interesat nimeni de aşa ceva, eram acolo să le scotla lumină, să le explorez, să le aduc la viaţă.

Nu-i vorbă, îi citeam şi pe filozofii antici, şi pe cei ger-mani, citeam şi romanele mari, şi eseuri, şi critică literară, ci-

team şi multă poezie, chiar şi lucrări din ştiinţe, inclusiv cărămidalui Darwin, dar cărţoiul „Capitalul”, de exemplu, mă fascina prinspectaculoasa lui ticluire de argumentaţii, cel puţin aşa îl vedeamatunci, încât reveneam la el destul de des conspectând conştiincioscum devine treaba cu marfa, banii, capitalul, mijloacele de producţieşi alte asemenea năzdrăvănii. Pe linia asta ajunsesem să citesc chiarşi „caietele” lui Lenin (cam scrâşnite, plictisitoare!), ba am încercatsă parcurg şi unele pagini din „opirili” lui Ceauşescu, fără prea mareghes, pentru că se repetau cuvântările ca la bâlci.

Un dezastru de combinaţii atomice erau lecturile mele, pentrucă eram genul acela de adolescent neliniştit, dornic să înţeleagălumea în care trăieşte, un pic prea exaltat poate, patetic, ridicol înorice caz, oricum suficient de idealist încât să mă frământ amarnic-prosteşte pentru orice idee şi să aleg, la absolvire, un sanatoriu detuberculoză ca loc de muncă. O alegere deşteaptă, în treacăt fie spus,pentru că m-a învăţat câte ceva despre oameni şi viaţă. Dacă adaugcă devenisem şi cam ateu, cred că tabloul este complet.

În fine, ce vreau să spun? Privind în urmă, mi se pare ciudat căinteresul meu pentru toate acele lucrări nu m-a dus la activism, cidimpotrivă, paradoxal, mi-a deschis cumva ochii, m-a ajutat să văddinăuntru cusăturile cu aţă albă ale hainelor acelei lumi. Şi sunt acummulţumit pentru asta. Intuiam, chiar dacă vag, minciuna şi deriziu-nea. O şi vedeam în realitatea vieţii de zi cu zi. Şi poate că tocmaidiversitatea perspectivelor m-a ajutat în acest sens.

A venit revoluţia, au venit anii nouăzeci, iar mărturiile celor caresuferiseră în închisori şi fuseseră reduşi la tăcere de un regim care-şi revendica ideologia tocmai de la Marx cel citit cu pasiune de mine,mărturii pe care le-am auzit pe viu la conferinţele de la MemorialulSighet ani la rând şi pe care le-am citit apoi în cărţile lor, m-au făcutsă mă simt chiar şi un pic vinovat pentru pasiunile mele de atunci.

Nu mai am acel sentiment, pentru că înţeleg că totul a fost ocăutare inocentă fără mari posibilităţi de acces la adevăr. Mai multfebra aceea „stângistă” mi-a trecut ca o gripă mai prelungită, iarodată cu venirea pe lume a copiilor am redescoperit şi credinţa, atâtacâtă este. Nu am trecut nici cu totul înspre „dreapta”, pentru că amrecunoscut aceleaşi cusături cu aţă albă. Astăzi, cei tineri par să re-pete acel tip de febră rătăcitoare pe care l-am cunoscut. Sper să letreacă, aşa cum mi-a trecut şi mie şi cum după o anumită vârstă enormal să treacă.

Prof. psih. Vasile BAGHIU

Î

Te mai face şcoala om?n venerabil parlamentar românde etnie greacă pe numele săuT. Pisani a cuvântat în faţa to-varăşilor săi de breaslă despreCriza culturii noastre după Răz-boiul de Reîntregire. A vorbitfrumos, clar şi la obiect. A evi-tat vorbele plate, goale, fără

miez. I-a acuzat tranşant pe politicie-nii vremii vinovaţi de starea deplora-bilă semnalată. Cam aşa: „Aţi adusşcoala către pierzanie”; „programeleşcolare sunt în suferinţă”; „manualeleaşijderea”; „corpul profesoral este ne-pregătit...” tot tacâmul. Cum persona-jul despre care facem vorbire era tobăde carte şi avea o rubrică în ziarul„Universul” intitulată „Limba noas-tră” a fost foarte apreciat şi viu aplau-dat. Comportamentul său sincer neamintea şi de alţi străini care au admi-rat cultura românească şi au acţionatpentru prosperitatea ei. Exemple: sâr-bul Radu Flora, bulgarul Iorgu Iordan,evreii Mozes Gaster, Lazar Şeineanu,Alexandru Graur...

De la cele relatate mai sus a tre-cut deja un secol şi lucrurile s-au urnitspre bine greu, greu de tot. Nu existăan şcolar să nu avem necazuri cu: în-cadrarea unităţilor de învăţământ,igienizarea şcolilor, autorizaţiile sani-tare, orarul, manualele şcolareş.a.m.d. Clasele mari cu efective cu-prinse între 30-32-35 de elevi ridicămari probleme zilnice, legate de rit-micitatea notării şi a verificării. DupăRevoluţie în şcoala românească s-auprodus radicale schimbări. Copiii de-mocraţiei actuale, originale s-au zbu-rătăcit, au devenit de nerecunoscut.Toţi vorbesc la „per tu” cu toatalumea indiferent de vârstă. Cred cătotul li se cuvine fără să dea nimic înschimb. Sunt plini de mofturi şi ifose.Părinţii luaţi de val la rândul lor ac-ceptă această situaţie sau pleacă înItalia, lăsându-i cu vecinii şi bunicii.Respectul faţă de profesori e demultapus. Mai sunt respectaţi doar profe-sorii mari, monştrii sacri, evident pecale de dispariţie. Dascălul, cel carear trebui să modeleze spiritul puiuluide om în formare, să fie ca un fel de

părinte, a devenit în ochii elevului unsimplu străin, angajat care trebuie să-iaccepte lui libertăţile. Nenumăratelecazuri de profesori agresaţi sunt doarrăbufneli peste limita îngăduinţei.Respectul faţă de lege a devenit su-biect de glumă. Legea de astăzi parcăe făcută să fie eludată. Nu existăsemen de-al nostru care să nu protes-teze când încalcă legea. Când trecestrada prin loc nepermis, când vor-beşte la mobil şi conduce o maşină.Unde să mai încapă respectul pentruţară, străbuni şi religie? Ţara este doarun loc de care îi este ruşine şi abia aş-teaptă să o părăsească. Vor o ţară „caafară”. Şi cum termină liceul, valea,la hâială cu cârca... altă soluţie nu seîntrevede.

Ce mai, Educaţia are mari pro-bleme de rezolvat. Cine le rezolvă?Ministrul de resort. Avem ministrunou, pe d-na Ecaterina Andronescu.Nu e ministresă nouă, a mai condusEducaţia trei mandate, dar mai arepână ajunge la cinci ca ministrul pă-durilor Laszlo Borbely, cel care a rascopacii strămoşeşti de pe plaiurilemioritice. Ce face proaspătul minis-tru? Surprinsă foarte de starea învăţă-mântului actual a venit rapid cu maimulte soluţii de redresare, la nivel dediscuţii. Dezbate: problema repeten-ţiei la clasele primare; cum să fieaduşi în România studenţi străini pen-tru a salva universităţile falimentare;vrea să schimbe structura anului şco-lar; să introducă ora de educaţie se-xuală în şcoli; cumpără containere,tablete, toalete, extinde proiectul„Masă caldă în şcoli”. Deja a comu-nicat că „avem un proiect pilot princare 50 de şcoli beneficiază de masăcaldă”. Deci se caută soluţii, se scor-moneşte, se munceşte. Normal, minis-terul de resort are o mare res pon sa- bilitate pentru milioane de elevi, stu-denţi, profesori, părinţi. În rest e bine.Şcolarii încă merg la cursuri. Întreba-rea care mă chinuie e alta: Unde amcitit eu cugetarea „Şcoala te faceom?” Că e discutabilă.

Dumitru RUSU

U


Remember

Pornim la lucruevista „Apostolul” se naşte dintr’o imperioasă necesitate dăscălească,având menirea precisă de conlucrare între toţi dascălii, în scopul uşu-rării muncii pe ogorul şcoalei. Ea vine să împlinească o dorinţă ex-primată în nenumărate rânduri de învăţătorimea nemţeană şi săumple un gol simţit în viaţa învăţământului primar din jud. Neamţ.

În revista „Apostolul” se vor discuta probleme de pedagogie ge-nerală, atingându-se cele în legătură cu noile curente.

În acest scop, apelează la colaborarea oamenilor de specialitate, pelângă contribuţiunile ce pot veni din mijlocul dăscalimii, dornică de per-fecţionare şi cultură.

Revista „Apostolul” va căuta căile cele mai uşoare, pe care le va des-prinde din experienţa celor încercaţi, pentru intensificarea activităţii cultu-rale la sate.

,,Apostolul” va căuta să contribuie la îndreptarea greşelilor strecurateîn organizaţia noastră şcolară, programă analitică, comitete şcolare, avizândla măsuri ce pot duce la progresul învăţământului.

În revista „Apostolul” se vor rezerva câteva pagini şi pentru unele ma-

nifestări literare, din partea acelora ce vor găsi nimerit să dea la iveală bucăţide interes.

Coloanele revistei „Apostolul” vor găsi un mare sprijin articolelor re-feritoare la apărarea intereselor de corp, acordând atenţie acelora ce propunîndreptări în sprijinul dăscălimii.

Revista „Apostolul” va da atenţie recenziilor lucrărilor de interes pe-dagogic şi literar şi va rezerva loc pentru ştiri şcolare venite din judeţ, înscopul de a deştepta interes şi sugera acţiuni.

Senină, liberă de orice oficialitate, de orice înrâurire politică, precumşi de orice spirit de grup şi ambiţii deşerte revista „Apostolul” nu va aveaaltă preocupare decât să îmbrăţişeze produsul unei gândiri şi unei activităţisincere, care urmăresc progresul învăţământului primar, al culturii în genereşi apărarea drepturilor profesionale.

Revista „Apostolul” îşi deschide larg coloanele sale, încurajată şi de gân-dul că va fi întovărăşită în calea ei de sufletul curat al dăscălimii nemţene.

Cu aceste gânduri, pornim la lucru.

„Apostolul”, an 1., no. 1, noiembrie 1934

R

n APOSTOLUL nr. 1, martie 1999

APOSTOLULn luna noiembrie a anului 1934 apare la Piatra-Neamţ „Revista Didactică şi Literară APOSTO-LUL”.

Această publicaţie se tipărea lunar „sub în-grijirea Cercului Didactic Piatra-Neamţ”, adicăprin eforturile organizatorice şi prin colaborareaînvăţătorilor (care formau aşa numitul „Corpprimar”) şi a profesorilor (care formau „Corpul

secundar” al Cercului Didactic).Revista se distribuia în primul rând abonaţilor,

care contribuiau la efortul financiar necesar apariţieicu un „abonament de susţinere” în valoare de 200 leianual, ceea ce le conferea şi dreptul „de a face partedin membrii cercului de colaborare al revistei”. Abo-namentul propriu-zis era 60 de lei anual şi se plătea în2 rate, în lunile noiembrie şi februarie.

„Apostolul” avea o apariţie consistentă, de lacirca 30 de pagini (primele numere) la 65 de pagini(nr. aprilie - martie 1942) sau chiar 100 de pagini (nr.octombrie - decembrie 1939).

Membrii fondatori au fost oameni ai şcolii, cu

prestigiu didactic deosebit, pedagogi recunoscuţi: C.Luchian, V. Scripcaru, C. Turcu, Eufr. Manoliu, Alex.Gheorghiu, M. Avadanei, D. Hogea, T. Macovei, M.Stamate, I. Rafail, I. Stroia.

Comitetul de conducere era format din V. Gabo-reanu şi V. Ţăranu – redactori, S. Purice – casier, M.Avadanei – secretar-bibliotecar, Eufr. Manoliu, V.Scripcaru, C. Turcu, Th. Ursu – membri.

Revista recruta colaboratori din rândul învăţători-lor şi al profesorilor cu preocupări de cercetare didac-tică şi pedagogică, de creaţie metodică şi literarartistică, publicând articole omagiale şi de memoria-listică.

Apariţia „Apostolului” este o mărturie a devota-mentului cu care înţelegeau să-şi facă datoria de lumi-natori ai neamului, învăţătorii şi profesorii acelui timp.Vremurile nu erau niciodată uşoare, căci instabilitateavieţii politice şi perspectiva iminentă a războiului al doi-lea mondial, nu erau de natură să încurajeze şi să stimu-leze.

Un aspect semnificativ pentru caracterizarea se-riozitătii şi profesionalismului cu cares-au abordat în paginile revistei proble-mele vieţii culturale a judeţului şi alenaţiunii, îl reprezintă contactele pe care„Apostolul” le întreţine cu reviste şi pu-blicaţii similare: „Revista Generală a În-văţământului”, „Revista GeograficăRomână” (Cluj), „Datina” (Satu Mare),„Familia” (Oradea), „Preocupări Lite-rare”, „Natura”, „Viaţa Românească”,„Viaţa Basarabiei” (întemeiată şi con-dusă încă din 1932 de Pan Halippa).

Revista era expediată direct din ti-pografie (Gh. Asachi) Academiei Ro-mâne şi universităţilor din spaţiulromânesc.

***Reînvierea tradiţiei publicistice a

corpului didactic nemţean este o între-prindere pe deplin onorantă. Împreju-rările nu sunt de natură să încurajezecăci austeritatea bugetară nu dă semnede relaxare. Speranţa depăşirii dificul-tăţilor stă în entuziasmul şi forţa moralăa iniţiatorilor şi a colaboratorilor. Este,deci, datoria noastră, a oamenilor şcolii,să-i sprijinim şi să-i încurajăm.

Prof. dr. Dumitru D. URSACHE

Î

revistă didactică și literară– scurt istoric –

DE CE APOSTOLUL?răim într-o vreme în care circulaţia informaţiei este esenţială.

A existat – şi e bine că a existat – un spirit de castă al cadrelor didactice. Contribuiau la aceasta cer-curile didactice, presa de specialitate, sentimentul că există (asumată) o misiune comună.

Există presă de informaţie, de partid, de divertisment, sexy şi porno, şi ocazional, fără rezonanţă îngeneral, presă de specialitate („Capital”, „ Jurnalul afacerilor”, „Viaţa medicală” etc.); un ziar al cadrelordidactice, cel puţin al cadrelor didactice din judeţul Neamţ, nu. Sau nu încă. Traversăm o perioadă care,se pare, încă nu şi-a găsit sensul. Oricum învăţământul a avut şi are probleme specifice şi grave. Mai alesacum, când nu se ştie când şi pe ce ne vom aşeza.

O gazetă fără culoare politică, care să vorbească limpede – de fapt, care să întreţină un dialog – despre pro-blemele actuale ale cadrelor didactice, care să informeze despre probleme „la zi” ar putea să răspundă unor ne-cesităţi simţite, dar nu întotdeauna mărturisite.

Dragostea faţă de pământul sfânt al ţării, strădania de a sădi în sufletele pruncilor de astăzi dorinţa de aînvăţa şi a munci pentru binele generaţiilor viitoare, curajul de a vorbi în cuvinte simple şi adevărate desprecurate sentimente eterne, despre credinţă şi iubire – toate acestea, zicem, par a-şi fi pierdut încărcătura emoţionalăşi a se fi golit de conţinut, prin folosirea strâmbă şi necuviincios repetată în aproape 50 de ani de comunism.

Membrii fiecărei generaţii descoperă cu uimire roata, prima şi ultima iubire, (faptul că se află în buriculuniversului) şi că lumea tocmai începe cu ei. Şi, de fapt parcă, e altfel. În noiembrie 1934, apărea la Piatra-Neamţ „Apostolul”, revistă didactică şi literară. Timp de aproape zece ani ea a încercat să răspundă întrebărilorcare tulbură şi generaţia noastră. A făcut-o întotdeauna cu decenţă, bun simţ, demnitate şi competenţă. A făcut-o plecând de la un dat esenţial, acela că slujitorii catedrei au avut întotdeauna un real simţ al datoriei, al lucruluibine făcut, al lucrului care trebuie să rodească în timp. Este, de fapt, ceea ce ne dorim şi noi la un început alaceluiaşi drum.

Apostolul, martie 1999

T


Remember

n APOSTOLUL nr. 58, martie 2004 – 5 ani de la apari]ie

ândul unei reviste literare sau de cultură în gene-ral m-a stăpânit de când eram elev şi student. Erapentru mine un miracol – unicul mod de a spunecelorlalţi cine eşti şi ce crezi. La alte piedici,greutăţi, obstacole sociale, materiale sau moralenu m-am gândit niciodată.

Şi timpul a trecut. Anii de liceu au zburat, lafel şi cei de (la) facultate. Dar visul a rămas ... S-a

păstrat la fel de curat, ca atunci, demult, când s-a înfiri-pat ...

Apoi au venit vremurile confruntării directe cuviaţa, într-un tumult vijelios sub semnul revoluţiei so-cialiste, când a visa dincolo de orizontul colectivităţiiera nu numai un risc, ci chiar o condamnare sau un exil.Şi au venit apoi evenimentele stihinice din decembrie′89. Şi stâncile de beton şi oţel s-au dărâmat, şi cei 45de ani de „victorii măreţe” s-au transformat în ruine, darvisul meu s-a păstrat la fel, limpede şi frumos ca oricevis. Şi atunci s-a strecurat în mine ca un fior un gândtainic: visurile sunt mai trainice decât piatra, decât fie-rul, visurile sunt nemuritoare.

Aşa şi visul meu a supravieţuit prăpădului şi a în-ceput să capete contur, întâi maifirav, apoi din ce în ce mai clar,până când a devenit realitate.

Visul s-a transformat în rea-litate acum cinci ani. Totul a fostposibil deoarece, dincolo de ma-rile neajunsuri aduse şi întâm-plate după decembrie 89, nuputem nega şi un câştig imens:gândurile şi visurile au devenitlibere. Putem gândi şi visa cuochii deschişi, în cuvinte şi ima -gini, avem dreptul să ne expri-măm plenar tot ceea ce simţimşi năzuim, fără oprelişte.

Nişte sumane albe şi negreau răscolit din ′90 încoace lumeaşcolii româneşti, nu în structurileadministrative şi programatice,ci în inimile şi gândurile celorcare dau viaţă acestei instituţiifundamentale a statului.

Aşa s-a născut o instituţienouă şi liberă, la fel ca şi oame-nii ei: Sindicatul Liber al Lucră-torilor din Învăţământ şiCercetare.

Şi o dată cu sindicatul aprins contur real şi visul meu,căci acest vis era visul nostru, al

tuturor celor care ne desfăşurăm munca şi jocul pe acest„câmp alb cu oi negre”.

N-a fost uşor. Trebuiau lămuriţi 31 de oameni pen-tru a aproba fondurile de finanţare a revistei. Şi banierau puţini, cerinţe din toate părţile. Şi încă o dată fru-museţea visului a învins strălucirea amăgitoare a argin-ţilor. Colegii noştri din Consiliul Judeţean au aprobat înunanimitate fondurile necesare, fiind siguri că din toatelucrurile bune aduse şi înfăptuite prin sindicat, acestaera cel mai bun: revista APOSTOLUL.

Şi ce departe pare în amintire martie 1999 şi ceaproape în timpul contingent! Au trecut doar cinci ani.Totul s-a petrecut în birou la Dida, la C.C.D. – pe atuncid-na Răducu era directoare.

Ce bucurie a mai fost. Dar şi ce zarvă şi scandal.Săbii scoase, ochelari sparţi şi chiar şi vorbe mai puţinauzite scrâşnite printre dinţi.

Aşa e orice naştere, cu suferinţă şi bucurie şi copi-lul s-a născut. Apostolul a văzut lumina zilei. Nr.1 cumirosul proaspăt al tuşului a pătruns în plămânii avizide aer curat şi cuvinte adevărate ai colegilor noştri. S-abăut şi o şampanie, s-a urat şi „Ani mulţi şi rodnici”,urare de bun augur, pe care o facem şi la acest ceas ani-versar: „Să ne trăieşti întru mulţi ani Apostol drag şimereu să întinereşti prin gând şi oameni!” Şi cum la oraaducerilor aminte, e firesc să-i amintim pe cei de la în-ceput, pe cei care au suferit şi au trăit momentul faceriidintâi: Florin Florescu, Ştefan Corneanu, Mircea Zaha-ria, Alina Pamfil, Dumitriţa Răducu, Elena Vulcănescu,Gheorghe Amaicei, Constantin Tomşa, Eduard Covali(†), Iosif Covasan, Luminiţa Felea, Dan Agrigoroaie.

N-am putea vorbi încă de un cadru organizatoricacademic, cu un program de club englezesc al colecti-vului redacţional. Ne adunăm la un semnal, câţi putem.Ceea ce e important e că nu trădăm, nu amăgim, mate-riale vin. Ele se adună şi lunar revista noastră apare şisigur va apărea.

La sugestia unora, dar şi din iniţiativa proprie, re-vista şi-a lărgit orizontul cu un supliment literar-artisticla trei luni. Iar mai recent, organizatoric, s-au dezvoltattrei subredacţii: Piatra-Neamţ, Roman şi Tg. Neamţ. Şicompartimentul desfacere s-a îmbunătăţit şi se va îm-bunătăţi în continuare prin abonamente anuale în toateunităţile şcolare. Un vis s-a împlinit. Dar visul naşte vi-suri noi. Apostolul are „vânt bun din pupa”, aşa că vi-sând, vom încerca să transgresăm limitele judeţului, maiîntâi prin colaboratori şi apoi prin aria de răspândire.

La moment aniversar îmi doresc sănătate şi „anibuni înainte cu Apostolul”.

Prof. Ştefan CORNEANU

G

APOSTOLUL – POVESTEA UNUI VIS

u-mi plac aniversările, bilanţurile, despăr-ţirile... Şi cred că nici în urmă cu cinci ani,când schiţam împreună cu buni prieteni(cu care beam bere fără să ştim că suntemstaff) câteva linii între care ar fi urmat săse hurduce noua serie a APOSTOLULUInu mi-a plăcut prea tare.

Sunt încântat însă să lucrez la o ga-zetă care găzduieşte reacţiile unor oameni careîşi iau în posesie, conştient şi responsabil, pro-pria vocaţie.

Sunt mândru că am reuşit (la aceeaşi berecitată) să păstrăm – deşi vetust, aproape anacro-nic (?) şi cu trimitere mistică – titlul gazetei,ajungând astfel să sărbătorim astăzi şi 70 de anide la apariţia primei serii a APOSTOLULUI.

La cinci ani de la reapariţie, am bucuria săbag seamă că textele colaboratorilor noştri coto-nogesc tot mai puţin limba română, că ideile se-

cundare n-o mai iau înaintea celor principale, cătextele devin tot mai concise şi mai substanţiale.Unele. Celorlalţi colaboratori le atrag atenţia că– în absenţa totală a cenzurii de partid trebuie săse bazeze doar pe autocenzura profesională şi pebunul simţ personal.

O revistă care are personalitate trebuie săşi-o etaleze şi să arate ca un spectacol bine regi-zat, orchestrat, direcţionat...

Ceea ce presupune o chestiune de dinamicăageră, dar şi de intuire şi paginare a priorităţilor.Din acest pdv, până acum APOSTOLUL şi-arespectat antetul – este, în primul rând, o revistăa cadrelor didactice, o revistă editată de sindica-tul învăţământ Piatra-Neamţ! Dar ea ar trebui săfie, dincolo de zona teoretică – pedagogie, psi-hologie, metodică – şi o revistă vie, responsabilă,un spaţiu al dialogului şi al polemicii. Parafra-zând, aş zice că mare parte dintre semnatarii

acestor pagini s-au înţepenit în catedră şi că, ceamai vie şi mai neconvenţională semnătură esteaceea a tânărului pensionar Dumitru Rusu. Pă-rerea mea.

Tocmai spuneam că nu-mi plac bilanţurile...Şi nici nu aş vrea să sporesc rândurile heauton-timorumenilor...

Salutând ideea suplimentului trimestrial „li-terar şi artistic”, declar deschisă orice colaborarecompetentă şi argumentată. Personal, simt ne-voia unor rubrici constante care ar privi schilo-direa limbii române, a unor rubrici de educaţieestetică – plastică, muzicală, teatrală... După cumsimt nevoia unui dialog cât de cât productiv cucolegii aflaţi, deocamdată, în funcţii de execuţieale actualei puteri. Pentru că toţi de la CATE-DRĂ ne tragem...

La mulţi ani!Mircea ZAHARIA

N

ra o lună guvernată de Marte, pe când trei frumoşi ne-buni aveau chef să pună pe masă un proiect de editurăşi un proiect de revistă a cadrelor didactice din judeţulNeamţ, aşa ca în vremurile bune (cele interbelice). Dupănu prea lungi dispute, încercări şi întrebări, le-a picatfisa: să se cheme „Alfa” şi respectiv „Apostolul”. Şi caprintr-o minune, ideea a atras, după doar o săptămână,întâlnirea de suflet a unui grup de profesori iubitori de

cuvinte, care se adunau la CCD, ori de câte ori aveau ceva despus/ scris. Aşa a ajuns revista noastră la al cincilea an de su-pravieţuire şi a rămas tot una dintre cele mai bune reviste alecadrelor didactice din România.

Dorim să le mulţumim, în numele redacţiei, tuturor cole-gilor care şi-au sacrificat din timp şi din minte o secvenţă desuflet, pe care au pus-o la bătaia acestui descălecat. Ei suntprofesorii: Iosif Francisc Gille, Gheorghe Amaicei, LucianCorneanu, Alina Pamfil, Vasile Postolică, Elena Vulcănescu,Constantin Tomşa, Traian Cicoare, Dan Agrigoroae şi colabo-ratorii noştri: Eduard Covali, Iosif Covasan, Nicolae Dinu, Ga-briel Ploscă, Steluţa Călin, Monica Cristea, Dumitru Rusu.

Tuturor le dorim să le ţină Dumnezeu năravul şi pana, săaibă o primăvară inspirată şi „La mulţi ani!”

Prof. Dumitriţa VASILCA

E

LA MULŢI ANI!

Pentru că toţi DE LA CATEDRĂ NE TRAGEM


Remember


PRIMUL DECENIUAL „APOSTOLULUI”

ând am aflat de existenţa „Apos-tolului” eram elev la Petru Rareş,iar pe atunci mai credeam că bi-bliotecile sunt ferestre prin carepoţi vedea Binele şi Adevărul um-blând prin grădinile Paradisului.L-am găsit în „Fondul Kirileanu”,nemaivăzută aglomerare de cărţi,

ziare, reviste, stivuite până la tavan, îndouă cămăruţe, dintr-un imobil situat pestrada „Ştefan cel Mare”.

Cerberul acestei comori era un per-sonaj interesant, trecut de a doua tinereţe,domnul Iorga. M-a privit cu suspiciunea-i obişnuită, dar a cedat la aflarea reco-mandării profesorului de literatură, şi nua mai întrebat nimic, cufundându-se înlectura unor terfeloage.

Seria nouă a revistei cadrelor didac-tice din Judeţul Neamţ s-a născut prinefortul unor entuziaşti care i-au înţelesoportunitatea, dar şi cu sprijinul financiaral Sindicatului. Colaboratorii sunt, în ge-nere, cadre didactice cu experienţa şi în-ţelepciunea, sau cu talentele lorliterar-artistice, oglindite în „Suplimen-tul”, cu apariţie trimestrială.

Revista a împlinit zece ani de apari-ţie neîntreruptă. Se adresează unei eliteintelectuale, fără a fi elitistă, căci estedeschisă opiniilor, fără conformisme,fără slugărnicii politice sau de alt fel, fărăfalse ierarhii, curajoasă, cu măsură, pri-vind lucrurile cu seriozitate, pentru căeducaţia este ceva foarte serios.

Puţine sunt publicaţiile care pot facefaţă economiei de piaţă şi derivei gustu-lui public. „Apostolul” continuă să tră-iască prin cititorii săi, oamenii cărţilor,oamenii şcolilor.

Lor li se cuvine cea dintâi respec-tuoasă plecăciune.

Prof. Dr. D. D. URSACHE

C

UN GÂND BUN, LA CEAS ANIVERSAR!Motto: Unirea face putere

dată cu reînfiinţarea Asocia-ţiei Învăţătorilor din judeţulNeamţ, în anul 1990, carecuprinde în prezent cadre di-dactice de la educatoare laprofesori universitari, gân-durile noastre au zburat şi lareeditarea revistei APOS-

TOLUL.Cu multă însufleţire, cu muncă

şi cu unire, un grup de iniţiativă for-mat din: Florin Florescu - lider sin-dical; Alina Pamfil – inspectorşcolar; Dumitriţa Vasilca - directorCCD; Gheorghe Amaicei – preşe-dintele Asociaţiei Învăţătorilor, auformat un Consiliu de Administra-ţie pentru reapariţia revistei Apos-tolul.

Din acest grup de iniţiativă aufăcut parte şi bunii noştri colegi,Mircea Zaharia, secretar general deredacţie la ziarul CEAHLĂUL şi

profesorul Ştefan Corneanu, lidersindical care au pus bazele Consi-liului de Redacţie al seriei noi a re-vistei „Apostolul”.

În numele colegilor din Aso-ciaţia Învăţătorilor şi al meu perso-nal mulţumesc tuturor celor care auvenit alături de noi, celor care au pu-blicat (în APOSTOLUL), pentruca revista să ajungă la aparţia celor114 numere şi la vârsta de 10 ani.

Nu trebuie să uităm şi membriifondatori ai seriei vechi ai revistei:Vasile Găbureanu, Vasile Scripcaru,Mihai Stamate, I. Rafailă şi MihaiAvadanei, care în noiembrie 1934scoteau primul număr.

Deci, putem spune că astăziavem o dublă aniversare: sărbăto-rim 75 de ani de la apariţia primuluinumăr din seria veche a revisteiAPOSTOLUL (luna noiembrie1934) şi 10 ani de la apariţia primu-lui număr, seria nouă (martie 1999).

Închei citând o recomandare

adresată, în mai 1909, cadrelor di-dactice de către D. Toni, fost preşe-dinte al Asociaţiei Generale aÎnvăţătorilor din România, în re-vista Asociaţia Învăţătoarelor şi În-văţătorilor din România:

„Învăţătorii şi profesorii să seferească a se înscrie în cluburi po-litice (partide politice).

Pe calea aceasta necinstită,câţiva numai, şi nu dintre cei maide valoare, îşi vor câştiga o situaţiemai bună: iar dacă e ca întreg cor-pul învăţătoresc să-şi îmbunătă-ţească soarta, atunci să sesolidarizeze, să caute a forma unsingur corp, cu un singur suflet şiatunci vor cuceri, rând pe rând,toate drepturile ce li se cuvin pen-tru munca lor de ridicare a ţării.”

Urez revistei APOSTOLUL săaibă aceleaşi rezultate frumoase şi înviitor pe care le are şi în prezent!

Preşedinte A.J.Nt.prof. Gh. AMAICEI

O

AŞA A FOST ACUM ZECE ANIram câţiva care ne adunam de câte ori era ne-voie, ne adunam şi chemaţi şi nechemaţi(Dida, Mircea, nenea Ghiţă, nenea Edi, Florin,Ştefan, Mircea, Alina, Dan şi mai veneau şialţii...). Mai beam câte o cafea, chiar şi câteun pahar, dar combăteam de zor, nu ne lăsamdeloc. Tăceam şi o luam de la capăt, uneorimai tare şi mai apăsat.

Ce sfârşit de iarnă şi început de primăvară a maifost atunci...

Biroul directoarei C.C.D. (d-na Dida) era neîn-căpător. Ne aşezam care pe unde apucam. Nimeninu se formaliza, fiecare îşi căuta un loc.

Se discuta în doi, se discuta în grupuri, se inter-sectau replici, şi, din când în când, se făcea şi linişte.Era mereu fierbere.

Băieţi, o revistă a cadrelor didactice a mai fostla noi în Neamţ, zice nenea Ghiţă. Ea se numeaAPOSTOLUL şi a apărut până în treizeci şi ceva,între cele două războaie mondiale. Eu chiar aşputea face rost de câteva numere de la nişte dascălimai vechi, dacă vă interesează. Şi ne-a interesat. Şiam văzut şi citit câteva numere din Apostolul –vechi. Ne-au plăcut. Nu numai că ne-au trezit curio-zitatea pentru ceea ce gândeau şi făceau înaintaşiinoştri din învăţământ pe aceste meleaguri, dar chiarne-au trezit luarea-aminte. Dacă ei au fost în starede asemenea lucruri temeinice şi pline de miez, noitrebuie să avem datoria de a duce mai departe înce-puturile lor. Şi apele au început să se limpezească şisă se liniştească. Vom reedita revista înaintaşilornoştri, o vom numi tot Apostolul, dacă aşa le-a fostlor drag.

Am putea spune multe în această revistă, pentrudascăli şi pentru toţi cei ce vor să citească. Am puteaspune despre şcoală, şi bune şi rele, despre dascăli,despre viaţa şi preocupările lor (să facem cunoscutşi altora munca noastră, succesele noastre, rezulta-tele la catedră şi dincolo de catedră), despre cărţilecare apar sau pe care le citim, despre expoziţii, filmeşi spectacole, despre dascălii noştri de altă dată,adică să împrăştiem între semenii noştri sămânţa lu-minii şi iubirii aşa cum au făcut-o Apostolii.

Acum e clar pentru toţi: revista se va numi

APOSTOLUL. Şi aşa a apărut în martie 1999 serianouă a revistei, editată de SLLIC Neamţ în colabo-rare cu Inspectoratul Şcolar, CCD şi Asociaţia Învă-ţătorilor cu un Consiliu de Administraţie format dinFlorin Florescu, Alina Pamfil, Dumitriţa Vasilca,Gheorghe Amaicei iar Colegiul de redacţie: MirceaZaharia - redactor şef, Ştefan Corneanu red. şef ad-junct, Valerian Percă (Subredacţia Roman).

Două articole sub semnul redacţiei încearcă săexplice: De ce APOSTOLUL? şi să fixeze proble-matica şi direcţiile revistei.

În primul număr au semnat toţi cei care s-auzbătut şi au muncit pentru apariţia ei (Dumitriţa Va-silca, Vasile Postolică, Florin Florescu, Adrian AluiGheorghe, C. Alupului- Rus, Traian Cicoare, Ed.Covali, Violeta Dinu, Ştefan Corneanu, Alina Pam-fil, Ovidiu Măntăluţă, Ghe. Amaicei, Steluţa Călin,Constantin Bostan, ochelarist- Nicolae Sava). Acestaa fost primul număr, începutul, un început bun, subsemne bune, căci număr de număr, colaboratoriinoştri au crescut, au câştigat experienţă în ale scri-sului, lângă noi au venit mulţi alţii din toate zonelejudeţului, încât după zece ani, revista a adunat 114numere şi peste 150 de colaboratori, de toate vârsteleşi de toate specialităţile, din judeţ şi din alte judeţe.Revista a căpătat prestanţă, o bună parte dintre co-legii noştri o citesc şi se interesează de ea, difuzareaei în momentul de faţă se face gratuit, prin poştă,pentru toate unităţile şcolare. Colaboratorii noştricâştigă puncte în sistemul de evaluare a activităţii.

Şi totuşi, toate aceste zbateri şi eresuri, ar firămas doar vise dacă nu s-ar fi aşternut, cu litere maimari sau mai mici pe coli de hârtie, ordonate şi în-cadrate în pagini sub mângâierea tastelor, cu hărnicieşi profesionalism. Iată de ce se cuvine să aducemacestora, oamenilor, care din punct de vedere tehnic,ne-au ajutat lună de lună să tipărim revista, mulţu-miri şi recunoştinţă: dlui Dorian Radu, d-lor TatianaTureschi, Mihaela Drăgoi.

Vorbe bune şi mulţumiri tuturor colegilor noştricare, prin Consiliul Judeţean şi Biroul Operativ auînţeles şi sprijinit organizatoric şi financiar editarearevistei, difuzarea revistei şi îmbunătăţirea ei.

Ştefan CORNEANU

E


Remember


Mesajul PreşedinteluiFederaţiei

Sindicatelor Liberedin Învăţământ,

DomnulSimion Hancescu

n secolul XXI, când pentru multepersoane internetul a devenit o sursăcotidiană de informare, SindicatulLiber al Lucrătorilor din Învăţământşi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, afiliatla federaţia noastră, reuşeşte cu suc-ces să editeze lunar revista Aposto-lul, revistă a cadrelor didactice

ajunsă la cel de-al 164-lea număr în cei 15ani care se împlinesc de la reeditare.

Efortul depus de colectivul de redacţieeste cu atât mai mult de apreciat cu cât Sin-dicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământşi Cercetare Ştiinţifică Neamţ se numărăprintre puţinele organizaţii sindicale afiliatela Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţă-mânt care reuşesc să transmită în mod con-stant informaţii utile membrilor de sindicatpe care îi reprezintă, asigurându-le astfelaccesul la noutăţile din domeniul educaţio-nal şi sindical.

În aceste vremuri în care educaţia dinRomânia şi, implicit, personalul care lu-crează în acest sector se confruntă zilnic cuprobleme majore şi când sunt promovatedoar părţile rele care străbat în spaţiul pu-blic, şi, mai puţin performanţele din învă-ţământ care încă există, chiar şi în condiţiilecrasei subfinaţări, o astfel de revistă vine sămai echilibreze balanţa cu „ştiri” pozitiveşi negative din sistemul educaţional româ-nesc.

Personal ştiu cât efort şi dăruire suntnecesare pentru a putea redacta, lunar, o re-vistă sindicală, întrucât şi federaţia noastrăa editat în ultimii ani revista „Catedra” şine dorim ca, în viitorul apropiat, să o rea-ducem în atenţia membrilor noştri de sin-dicat!

Sincere felicitări tuturor persoanelorcare se implică în redactarea revistei Apos-tolul!

Cititorilor revistei Apostolul le adresezrugămintea de a avea încredere în mişcareasindicală din învăţământ şi în liderii care îireprezintă.

Asigur cititorii acestei reviste că Fede-raţia Sindicatelor Libere din Învăţământ nuva abdica niciodată de la unul dintre obiec-tivele principale pe care şi le-a stabilit – îm-bunătăţirea condiţiei sociale şi materiale apersonalului din învăţământ, grav afectateîn ultimii ani. Însă membrii de sindicat tre-buie să ştie că reuşitele mişcării sindicaledepind de modul în care se implică fiecaredintre ei, dar şi de unitatea de acţiune decare dăm dovadă în cele mai grele mo-mente!

Sindicatul suntem noi toţi!

LA MULŢI ANIREVISTEI APOSTOLUL!

APOSTOLUL, O DUBLĂ SĂRBĂTOAREuţini dintre cei care vor veni în luminoasa aulăa bibliotecii judeţene „Kirileanu”, spre a săr-bători o biruinţă culturală cu nume predestinat– „Apostolul” – au bucuria unei duble sărbă-tori. Mă număr printre aceştia.

În depărtatul an 1934, când RomâniaMare se îndrepta către un moment culminantîn dezvoltarea sa economică, intelectualii

nemţeni au simţit nevoia de a crea o revistă care să-ireprezinte, ca breaslă a şcolii, minţii şi artei. Ţară bo-gată, învăţătorime strâmtorată, nu ca astăzi, dar peaproape. Spre a susţine o asemenea întreprindere am-biţioasă, erau necesare cel puţin două condiţii indis-pensabile: condeie şi bani.

La chemarea inimoşilor întemeietori, alături deînvăţători s-au aliniat imediat profesori şi alţi inte-lectuali inimoşi din Piatra şi din alte colţuri ale ţării.Am mândria şi bucuria să număr cu respect şi admi-raţie, între ctitori, doi fii ai Dobrenilor: ConstantinLuchian şi Mihai Avădanei, amândoi foşti elevi aibunicului meu, institutorul Gheorghe Cojocaru, des-pre care, în monumentala sa carte despre şcolile şicultura din Neamţ, Constantin Luchian scria cuvinteelogioase, de recunoştinţă şi mândrie. Ei nu doar s-aualăturat redacţiei, ci au avut un rol precumpănitor înrezistenţa în timp şi a calităţii acestei publicaţii lu-nare.

Citind, cu o legitimă admiraţie, revista din aceiani, unii frumoşi, alţii dramatici, văd că Mihai Avă-danei, viitorul profesor universitar din Iaşi şi Con-stantin Luchian au coagulat substanţa ştiinţifică şiliterară a primei serii din „Apostolul”. Dascălii deazi, mai cu seamă iubitorii de reforme pozitive înşcoala românească, vor băga de samă că predecesoriilor erau nişte deschizători de drum.

Nici o anume literatură, defel provincială, însătimidă şi resemnată, nu lipsea, din paginile „Apos-tolului”. Plăcerea cititorului nu va fi dezminţită deversurile şi prozele scurte ale dăscălimii nemţene.

Scriind despre a doua condiţie, banii necesari,depun mărturie despre stăruinţa şi sacrificiile celordin colegiul redacţional, adesea prezenţi în casa pă-rinţilor mei, alături de ei fiind totdeauna Mihai şiConstantin Cojocaru, nelipsitul Vasile Găbureanu,Mihai David – Ghindăoani, Victor Andrei, Constan-tin Turcu, Victor Ţăranu. Nu lipsa materialelor pu-blicabile îi tracasa, aveau totdeauna din belşug, cipenuria financiară permanentă. Deseori puneaumână de la mână suma necesară apariţiei vreunuinumăr nestipendiat. Abonamentele nu aduceau mainimic în puşculiţa redacţiei.

După moartea eroică a tinerilor învăţători nem-

ţeni pe front, în vara anului 1941, numărul omagialdin 1942 a fost redactat, în cea mai mare parte, laDobreni, după ce preotul Constantin Cojocaru fuseseîn Basarabia, în căutarea osemintelor acelor eroi, alelui Mihai Cojocaru între ei. Nu pot uita atmosfera dedoliu din acele zile. Tatăl meu, şi el colaborator lapresa dascălilor nemţeni, fusese grav rănit şi,aflându-se în convalescenţă, participa la consfătuirileredactorilor, în frunte cu Mihai Avădanei.

Istoria cumplită a românilor, care nu ne cruţănici acum, a dictat încetarea brutală a apariţiei celeimai iubite publicaţii a dăscălimii nemţene. Şi a urmato lungă şi nemeritată moarte clinică!

Al doilea prilej de legitimă mândrie vine din în-tâmplarea că un grup de învăţători şi profesori nem-ţeni, pe care îi sărbătorim cu respect pentru ce aufăptuit şi ce fac în continuare, au îndeplinit miracolulreînvierii „Apostolului” şi al trecerii cu succes prinanii grei de după Revoluţie. Îl voi aminti cu scuzelede rigoare, pe dragul meu prieten, profesorul Gheor-ghe Amaicei, coleg de generaţie, de catedră la Bicaz,de patimă vânătorească, apărător tenace al interese-lor, mai ales patrimoniale şi culturale, ale învăţători-mii.

Fiind unul dintre continuatori, asta cred că sunteu, al tradiţiei făurite de generaţia părinţilor mei, lascu interes şi plăcere aprecierile şi criticile la adresarevistei pe seama altora. Dar trebuie să spun apăsatcă, dacă revista este bogată în rubrici profesionale şiliterare, asta se datorează trudei redactorilor, cu pri-sosinţă a neobositului Mircea Zaharia, redactor şef.Şi dacă există fondurile necesare apariţiei lunare arevistei, în formatul actual, asta se datorează susţi-nerii energice de către Sindicat şi, de asemenea,moral, de către Asociaţia Învăţătorilor Nemţeni.

Ce doresc eu revistei „Apostolul”? Să rezistetradiţiei, care dictează funest publicaţiilor de aici, cadupă nişte ani frumoşi, să moară dureros şi rareori săînvie pentru scurt timp!

Să adune tânăra generaţie, profesioniştii catedreişi condeierii de care, slavă Domnului!, Neamţul nuduce lipsă, să-i înveţe munca splendidă, migăloasăşi neremunerată, de autori şi de redactori, să le insu-fle dorinţa de a ţine sus, dând mereu valoare pagini-lor revistei noastre dragi, într-o epocă aculturală,frivolă, epigonică, privegheată de cârnăţari ai lumiiintelectuale.

Astfel, viitorul revistei, înscris în viitorul şcoliişi artei româneşti, va fi apărat.

Vivat, crescat, floreat „Apostolul” nostrum!

Mihai-Emilian MANCAŞ

„Apostolul” – o revistăriguroasă şi eficientăncă din primul număral noii serii a „Apos-tolului”, am fost pri-mit cu generozitate şicăldură de redactorul-şef al revistei, MirceaZaharia. Colaborareamea la revista „Apos-

tolul” a fost o perioadă fer-tilă pentru mine, pentru căam putut să mă exprim liber,neîngrădit de prejudecăţi şiinvidii dăunătoare, simţindcă trebuie să pun umărul laconsolidarea valorilor şcoliinaţionale şi la modernizareacu adevărat a acesteia, lup-

tând şi prin cuvânt, după pu-terile mele, împotriva imita-ţiei cu orice preţ amodelelor străine, atât denepotrivite spiritului româ-nesc.

Scrisă cu pricepere,bun-simţ, bun-gust, echili-bru, rigoare şi eficienţă,„Apostolul” îşi împlineştenobila menire, aceea de asusţine aşezarea şcolii nem-ţene pe coordonate fireşti,pe corectitudine şi seriozi-tate, pe demnitate şi onoare.

Prof. Gh. ŢIGĂU

P

Î

Î


Remember

S|RB|TOAREA UNIT|}II{I A SOLIDARIT|}II

n APOSTOLUL nr. 178, iunie 2015

Sindicatul din Învăţământ Neamţ

e 12 iunie a.c., a avut loc laPiatra-Neamţ sărbătorireaunui sfert de veac de exis-tenţă combativă şi de rod-nică implicare în viaţa şcoliinemţene a Sindicatului Liberal Lucrătorilor din Învăţă-

mânt şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ(SLLICS).

Dincolo de aerul uşor protoco-lar pe care îl impune orice aniver-sare, cea a Sindicatului dinÎnvăţământ a demonstrat cel puţindouă lucruri. Mai întâi că, pe planlocal, existenţa şi aspiraţiile sindi-catului se suprapun total celor aleşcolii, ele identificându-se în do-rinţa de a promova un învăţământde calitate şi o viaţă demnă dască-lilor. Mai apoi că, pe plan naţional– şi nu numai –, sindicaliştii nem-ţeni sunt nu doar apreciaţi pentrumunca lor, ci şi iubiţi pentru sufle-tul generos şi prietenia curată cucare îşi primesc oaspeţii, pentrucotidiana solicitudine, pentru poli-teţe şi nonşalanţă, pentru demnita-tea cu care şi-au asumat această

condiţie de combatanţi. Lucruri delaudă.

Au fost prezenţi la această ma-nifestare liderii unităţilor şcolaredin judeţ, persoane care au făcutparte din conducerea Sindicatuluinemţean, reprezentanţi ai instituţii-lor locale, ai Federaţiei Sindicate-lor Libere din Învăţământ (FSLI),ai Confederaţiei Sindicatelor De-mocratice din România (CSDR),invitaţi şi reprezentanţi ai sindica-telor din Bacău, Bistriţa Năsăud,Iaşi, Suceava, Constanţa, Mehe-dinţi, Botoşani, Roman, Bicaz. Auonorat instituţiile pe care le repre-zintă domnii: Gheorghe Nicolae,subprefect; Mihai Hanganu, consi-lier al Consiliului Judeţean; ViorelStan, inspector şcolar general alISJ Neamţ; Roxana Irina, repre-zentant al CCD; Liviu Rusu, pre-şedintele ASINt; Ioan Popescu,inspector-şef ITM Neamţ.

În cuvântul său de deschidere,domnul Gabriel Ploscă, preşedin-tele SLLICS Neamţ, după ce a su-bliniat importanţa întâlnirii şi amulţumit oaspeţilor pentru pre-zenţă, a salutat aflarea în sală adomnilor Antonio Torres Gomez,preşedinte al Centrului Social alMuncitorilor (CST) Spania; IacobBaciu, preşedinte CSDR; SimionHăncescu, preşedinte FSLI şi atransmis mesajele unor doi mariabsenţi (motivaţi): domnii LiviuMarian Pop, ministru pentru dialogsocial (şedinţă în Parlament) şiAurel Cornea, preşedinte deonoare al FSLI (şedinţă peste ho-tare).

Apoi, înainte de a trece la o re-trospectivă sintetică a celor 25 deani de istorie, domnul Gabriel

Ploscă şi-a prezentat actualaechipă: Gabriela Grigore, secretargeneral, Gabi, furnicuţa noastrăcare ne iubeşte întotdeauna, dar neşi ceartă de multe ori; MinadoraLemnaru – Dora, (vicepreşedintelezonei Roman) cu care am înfruntatmulte fulgere şi furtuni în drumu-rile noastre de la Roman; IonelHociung (vicepreşedinte zona Pia-tra-Neamţ) şi Ciprian Murariu (vi-cepreşedinte zona Tg. Neamţ),mânjii noştri cu care ne mândrim,şi Iosif Alexandru Covasan (direc-tor economic), cel mai iubit dintrepământeni.

Avem sindicate în absoluttoate unităţile şcolare şi avem re-prezentativitate consfinţită prinhotărâre judecătorească în toateunităţile din judeţ.

Ne-am respectat întotdeaunaprincipiul unitate şi solidaritate şidatorită acestui fapt suntem unuldintre cele mai mari sindicate dinţară, afiliaţi la FSLI, CSDR şi Uni-unea Judeţeană a Sindicatelor De-mocratice Neamţ,a spus domnulGabriel Ploscă.

Au fost rememorate apoi şe-dinţa de la Casa de Cultură din Pia-tra-Neamţ când, pe 17 ianuarie1990 a fost ales primul ConsiliuJudeţean al SLLICS Neamţ,munca sisifică de a crea grupe sin-dicale în fiecare şcoală şi de a leafilia la SLLICS, primii paşi înconstituirea Federaţiei împreunăcu Sindicatul din Râmnicul Vâl-cea, emiterea Platformei-program,prima Conferinţă Naţională a FSLIcare, la 31 martie, la Piatra-Neamţ,l-a ales pe Victor Ciorbea drept pri-mul preşedinte al Federaţiei. Încontinuare, insistând pe ideea că

mişcarea sindicală din învăţământa renăscut la Piatra-Neamţ, lucrucare ar trebui să rămână bine înti-părit în conştiinţa urmaşilor, dom-nul Gabriel Ploscă a trecut înrevistă principalele repere şi direc-

ţii de acţiune ale SLLICS: partici-parea la acţiunile de stradă,mitingurile de protest sau grevelegenerale, în ţară sau la Ljubljana,Bruxelles sau Praga, lupta pentru onouă Lege a Învăţământului, pen-tru reconsiderarea Statutului Per-sonalului Didactic, acţiunile îninstanţă pentru apărarea drepturilorconsfinţite prin lege pentru perso-nalul didactic. S-a vorbit desprerolul sindicatului în promovareadialogului social, despre obţinereaContractului Colectiv de Muncăpentru învăţământul preuniversitar,despre reînnoirea şi perfecţionareaacestuia, despre pregătirea şi per-fecţionarea sindicală, despre acţiu-nile privind îmbunătăţireaserviciilor către membrii de sindi-cat, despre parteneriatele internesau externe încheiate în acest sens.

P


Remember




u fost citate proiectele „Îm-preună pentru calitate îneducaţie”, accesat de FSLI şiderulat în parteneriat cuA.R.A.C.I.P. şi S.N.E.S. –E.S.U. – Franţa; proiectul„Promovarea prin activităţi

inovatoare a egalităţii de şanse şide gen…” implementat de nemţenişi având ca parteneri FSLI, Sindi-catul din Învăţământ Bistriţa Nă-săud, Amber Grup România, FEI –Spania, Ikaros şi CamporlecchioEducational – Italia; proiectul Leo-nardo da Vinci privind „Promova-rea culturii antreprenoriale înrândul elevilor”, cu stagii de for-mare la Madrid şi Toledo; Progra-mul de formare continuă „CulturaSănătăţii şi Securităţii Muncii” ini-ţiat de CSDR, în parteneriat cuConfederaţia Norvegiană a Mun-cii, FSLI România şi SL Norvegia.

Înainte de a da cuvântul invi-taţilor, preşedintele Gabriel Ploscăa avut cuvinte de apreciere pentrurevista noastră nu doar un instru-ment de comunicare sindicală, cişi un mesager cultural, reîn-noindu-şi promisiunea făcută laCentenarul ASINt de a susţineAPOSTOLUL, cel puţin în acestmandat.

Au urmat apoi la microfon:Gheorghe NICOLAE, sub-

prefect:… Aniversarea dumneavoas-

tră este nu doar o sărbătoare acadrelor didactice, ci şi una a au-torităţilor locale… Dar şi a mea,pentru că şi eu lucrez tot de 25 deani în administraţie… Suntem în-totdeauna pentru un dialog so-cial deschis, pentru că un dialogla aceeaşi masă poate să facămai mult decât un miting demasă…

Mihai HANGANU, consi-lier C.J. transmite mesajul preşe-dintelui Constantin Iacoban:

Felicitări şi mulţi ani încunu-naţi de succes în nobila dumnea-voastră misiune. La această

feciorelnică vârstă de 25 de ani,sunteţi plini de energie, tenacitateşi curaj pentru a rezolva proble-mele personalului didactic. Şi v-odoresc din plin, pentru că, dato-rită celor care conduc destineleînvăţământului românesc, ele nusunt puţine. Vă doresc succes şinumai bine!

Viorel STAN, inspector ge-neral ISJ:

…Nu pot decât să vă felicit şisă mă felicit, pentru că în 1990,când am lucrat împreună la înfi-inţarea sindicatului nemţean nu

ne închipuiam ce minune de flă-cău vom avea peste 25 de ani. Unflăcău care, prin entuziasmulmembrilor de sindicat, va rămâneveşnic tânăr. Vă asigur de tot spri-jinul pe care ISJ îl va da pentru aajuta şi ocroti acest entuziasm…

Roxana IRINA transmitemesajul directorului CCD, Flo-rentina Moise – Vasiliu:

… Este foarte greu să eva-

luezi entuziasmul acestor oameni,şi munca lor de 25 de ani. Nu potfi contabilizate dăruirea şi pasiu-

nea, sufletul şi sănătatea investiteîn apărarea intereselor tuturorcadrelor didactice. Mărturie stautoate drepturile noastre salarialerecâştigate în instanţă sau în co-misiile paritare – o demonstraţiecertă de profesionalism…

Liviu RUSU, preşedinteleAsociaţiei Învăţătorilor din judeţulNeamţ (ASINt):

Ca profesor sunt mândru căfac parte dintr-un sindicat puter-nic şi responsabil care a demons-trat că valorile care ne-au unitsunt profesionalismul, consec-venţa, curajul, independenţa, în-

crederea şi unitatea. ASINt a găsitîn sindicatul din Învăţământ unprieten cu care s-a aşezat laaceeaşi masă, având de cele maimulte ori puncte de vedere co-mune, pentru că am învăţat să neascultăm şi să ne respectăm con-vingerile, chiar dacă acestea arputea fi diferite…

Ioan POPESCU, inspector-şef ITM Neamţ:Mulţumiri domnului Ploscă, pen-tru onoarea de a mă afla într-o

companie atât de selectă, într-o ziatât de importantă pentru Sindica-tul din Învăţământ Neamţ… În ca-drul Comisiei de Dialog Socialavem, la sediul nostru, întâlniri lu-nare cu reprezentanţii dumnea-voastră – la care domnul Ploscăn-a prea lipsit niciodată –, dupăcum, avem şi întâlniri tripartite lacare participă şi domnul ViorelStan şi de fiecare dată am reuşit săsoluţionăm problemele ivite. Avemproiecte comune, dar trebuie să văspun şi că mare parte din obiecti-vele pe care şi le-a fixat Sindicatulconstituie pentru noi chiar atribu-ţii de serviciu…

Antonio TORRES GOMEZ,preşedinte al Centrului Social al

Muncitorilor (CST) Spania:…Aş vrea să vă spun că atunci

când sunt cu voi mă simt caacasă… Nu ştiu ce m-a apucat as-tăzi să vorbesc, pentru că tot cedoream era să vă îmbrăţişez… Văcunosc bine, v-am urmărit şi înSpania, şi vreau să vă mărturisesccă e foarte greu să găseşti pelumea asta oameni ca voi… Aveţio ţară frumoasă şi, deşi aveţi sala-rii foarte mici, datorită forţei şi

A

Mircea ZAHARIA(continuare în pag. 30)


Remember




oinţei voastre România de-vine o voce liberă şi perso-nală în Europa. Să faceţi totce puteţi pentru ca prunciivoştri să trăiască într-o Ro-mânie liberă şi, vă asigur, căîn această luptă CST Spania

nu este alături de voi sută la sută,ci mie la mie… (La finalul inter-venţiei sale, în semn de preţuire şide recunoaştere a eforturilorSLLICS şi FSLI, domnul Gomez aînmânat domnilor Gabriel Ploscăşi Simion Hancescu câte un trofeuargintiu şi auriu, care seamănă cuo cupă mondială la fotbal.)

Simion HANCESCU, preşe-dintele FSLI:

…Chiar dacă este un momentaniversar şi trebuie să privim curecunoştinţă înspre trecut, este da-toria noastră să privim şi către vii-tor. Ultimul Acord încheiat anultrecut cu Guvernul, poate cel maiconsistent document semnat cuGuvernul României în ultimii 25de ani, prevede o mulţime de lu-cruri bune şi am credinţa că vor firespectate. Vom demara însă câtde curând discuţii pe Legea Edu-caţiei unde dorim să schimbăm lu-cruri de substanţă: admiterea înliceu, examenele de treaptă, baca-laureatul. Un lucru important estesă scăpăm şi de birocraţie, pentrucă oamenii sunt îngropaţi în hârtiişi nu-şi mai pot face propria lormuncă… (La finalul discursuluisău, domnul Simion Hancescu aînmânat domnului Gabriel Ploscăo plachetă omagială, în semn de re-cunoştinţă pentru întreaga activi-tate.)

Iacob BACIU, preşedinte alCSDR:

… La Piatra-Neamţ se întâm-plă un fenomen. Aici s-au pus ba-zele şi principiile organizăriisindicale din întreaga Românie...Forţa pe care o simţiţi dumnea-voastră e generată de spiritul luiFlorin Florescu şi stă în modul deorganizare şi în solidaritate. Flo-rin a contribuit nu numai la naş-terea acestui Sindicat, ci şi lanaşterea Federaţiilor şi Confede-raţiilor din întreaga Românie…Îmi amintesc mitingurile de la Bu-cureşti, din faţa Guvernului saudin faţa Parlamentului şi constatcă, mereu, aţi avut o contribuţieesenţială absolut în toate acţiunilenoastre; după cum o contribuţieesenţială aţi avut, trimiţând latoate nivelele de conducere aleFederaţiei sau Confederaţieinumai oameni de valoare, care auconstituit şi constituie modeledemne de competenţă şi compor-tament…

Gheorghe AMAICEI, vice-preşedinte ASINt:

…Întotdeauna, prin munca sa,învăţătorul nu a fost numai lumi-nătorul copiilor, ci şi sfătuitorul în-tregii comunităţi. De aceea, munca

trebuie respectată, pentru că „cineînalţă pe învăţător, înalţă întreaganaţiune”… Judeţul Neamţ este unjudeţ de credinţă, de vitejie şi decultură, calităţi la care dascălii,apostolii neamului, şi-au adus apor-tul din plin… Şi dacă tot vorbim detradiţie poate că n-ar fi rău să re-vigorăm acele societăţi profesio-nale sau Corul Sindicatului dinÎnvăţământ care ne-a adus atât demulte bucurii… Noi am făcut ceam putut; unii mai mult, alţii maipuţin. Dar trebuie să ne gândimbine ce moştenire lăsăm tinerei ge-neraţii…

Constantin BAROI, vicepre-şedinte al SLLICS Neamţ timp de14 ani, vicepreşedinte al FSLI, se-cretar general al CSDR:

…Îndelungata mea experienţăîn domeniu îmi permite să etapizezsindicalismul din România în celpuţin trei etape. Prima, din 1990până în 2000, este o etapă a ro-mantismului când s-au speratfoarte multe şi s-au obţinut foartemulte – cel puţin în domeniul legis -laţiei. A doua etapă, între anii2001-2007, este o perioadă în care

sindicalismul mai avea încă forţă,iar performanţa maximă a fostcreşterea salariului la 123,2% faţăde economie. În cea de a treiaetapă, în care ne aflăm, situaţia în-văţământului românesc este totmai gravă…

Astfel, dacă alocaţia bugetarăpentru învăţământ era de 4,68%din PIB în anul 1990, ea a scăzutcontinuu atingând 2,85% (1995),3.52% (2000), 3,05% (2005),2,87% (2010) şi 2,48% (2013) – cuacest ultim procent România fiindpe ultimul loc dintre cele 41 de

state care apar în ultima ediţie aAnuarului Statistic al României. …Reţeaua şcolară a suferit modifi-cări grave prin desfiinţarea multorunităţi. Astfel, dacă în anul şcolar1990 – 1991 existau 28.303 unităţişcolare şi în anul şcolar 1996 –1997 numărul lor ajunsese la29.815, în anul şcolar 2013 – 2014(în ultimul an în care dispunem dedate statistice) numărul unităţilorşcolare era doar de 7.074 ceea cereprezintă 25% faţă de anul şcolar1990 – 1991 şi doar de 23,7% faţăde anul şcolar 1996 – 1997.

Ramona ROŞU, membru alCJ al SLLICS Neamţ:

…Tinerii îşi doresc un învăţă-mânt de calitate, un viitor mai bun,

un trai mai decent… Nu vrem să nemai simţim umiliţi ci doar să nefacem profesia de dascăl cu dă-ruire. Am dovedit că nu suntem ogeneraţie reticentă la schimbări,dar ne dorim ca acestea să fie lo-gice şi de bun simţ şi să se facăatât în beneficiul elevilor, cât şi aldascălilor… Pentru mine Sindica-tul reprezintă speranţa, speranţacă valorile morale pe care mi le-amînsuşit eu prin educaţie – cinste,corectitudine, onoare şi respect –nu vor fi sortite dispariţiei…

Apoi, o echipă alcătuită dinRamona Roşu, Elena Milea, Ga-briel Ploscă, Margareta Mancaş,Liviu Rusu şi a trecut la înmâna-rea diplomelor şi plachetelor ani-versare.

Ele au fost conferite foştilormilitanţi ai Sindicatului din Învă-ţământ Neamţ şi invitaţilor din ţară– reprezentanţi ai FSLI, CSDR, aiorganizaţiilor judeţene – precum şireprezentanţilor autorităţilor lo-cale.


v


Remember

Un eveniment care a marcat evoluţiaşcolii nemţene

niversarea a 25 de ani de la reînfiinţarea Aso-ciaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ trebuiesă însemne un eveniment de mare importanţă întradiţia educaţiei, culturii şi civilizaţiei nemţene,un eveniment festiv prin care se marchează evo-luţia şcolii noastre.

Acest fapt se vrea o recunoaştere a efortu-rilor şi meritelor obţinute în pregătirea elevilor

pentru viaţă şi formarea competenţelor profesionalenecesare afirmării individuale şi integrării.

Încrustarea pe răbojul vremii a celui de al 25-leaan de existenţă a Asociaţiei oferă fericitul prilej pentruzeci de profesori, din trecut şi de azi, să-şi îndreptegândurile spre şcoala care le-a luminat calea vieţii, le-aoferi posibilitatea de a deveni oameni de caracter, pre-ţuiţi şi respectaţi la locurile lor de muncă şi în viaţasocială.

Retrăind cele mai plăcute crâmpeie din viaţa deelev sau de profesor, mai tineri sau mai vârstnici, ne-amsimţit fericiţi că am ajuns să sărbătorim acest eveni-ment şi să ne bucurăm de progresele şi realizările das-călilor care au predat sau încă sunt activi la catedră.

În tumultul frământărilor vieţii de azi, cu greutăţileşi necazurile ei, dar şi cu bucuriile şi împlinirile sale,cu preocupările ei multiple şi complexe, cu ritmul alert,cu spiritul său eminamente practic, în răsturnările devalori şi de criterii care au marcat ultimii ani, şcoala şisocietatea şi-au creat puncte noi de sprijin, o nouă axăde gândire şi o personalitate originală şi puternică.

Formarea personalităţii a fost în toate timpurile oproblemă grea şi pretenţioasă, iar între factorii esenţialiai acestui proces, cel dintâi a fost întotdeauna şcoala,iar dascălii acestei şcoli au încercat, şi-n mare măsurăau reuşit, să grefeze personalitatea elevilor pe indivi-dualizarea lor supusă mediului social şi familial.

Dornici de cunoaştere, generaţii întregi de eleviau păşit în şcoală cu dorinţe şi speranţe de a descoperi,de a-şi împlini visele şi aspiraţiile prin cunoaştere şiau reuşit! Dascălii noştri au primit aprecieri şi mulţu-miri de la foştii elevi. Ne simţim mândri când foştiielevi ne caută şi doresc să-şi vadă şcoala, locul unde,de-a lungul anilor, şi-au modelat visele şi şi-au făcutplanuri de viitor, devenind oameni de nădejde ai so-cietăţii de mâine.

Aşa cum spunea şi domnul profesor Gheor gheAmaicei, aniversarea a 25 de ani de la reînfiinţareaAsociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ trebuia săfie o întâlnire de suflet. O aniversare nu doar a bilan-ţurilor, ci şi una revigorantă, care să ne permită să neîncărcăm inimile cu bucurii şi sănătate, pentru activi-tatea noastră viitoare, o aniversare prin care să probămnecontenit competenţa şi dăruirea profesională, pre-dând cu dragoste, pricepere şi responsabilitate lumi-noasa torţă a învăţăturii ce dăinuie, peste ani ca obinecuvântată răsplată a vocaţiei de dascăl.

Prof. Mihaela RUSU, Director la ŞcoalaGimnazială „Mihai Eminescu” Roman

Sărbătoarea Renaşterii Asociaţiei Învăţătorilor25 de ani de la reînfiinţarea Asociaţiei Învăţătorilordin judeţul Neamţ – o sărbătoare a şcolii nemţene

roiectul educaţional care aavut drept scop să omagiezeactivitatea unei asociaţii acadrelor didactice mai vechede 100 de ani s-a finalizat cusucces. AINT a adunat subcupola sa circa 200 de profe-sionişti ai şcolii nemţene de-

venind în acest fel, pentru câtevaore, o platformă de discuţii utilă înelaborarea unei viziuni de ansam-blu despre trecutul, prezentul şiviitorul profesiei didactice subtoate aspectele sale. A fost poate unmoment unic care a adunat laolaltăadministraţia publică locală, con-ducerea ISJ Neamţ, a Casei Corpu-

lui Didactic, a Sindicatului din În-văţământ, directori de şcoli, educa-toare, învăţători şi profesori, cutoţii implicaţi în acelaşi demers cevizează îmbunătăţirea calităţii ac-tului educativ. A fost un momentîn care Asociaţia Învăţătorilor s-adovedit a fi o verigă credibilăîntre lumea şcolii şi comunitate,un „actor social” cunoscut şi recu-noscut în tot judeţul Neamţ. A fostpentru noi o recunoaştere a capa-cităţii organizatorice, un test carene-a redat încrederea în misiuneape care ne-am asumat-o, în prin-cipiile vieţii asociative. A fost uneveniment, venit la momentul po-trivit, care a reuşit în mare măsurăsă ne ofere câteva răspunsuri laincertitudinile care ne-au făcutuneori să ne îndoim de noi înşineşi de ceilalţi. Ne-am convins şi amconvins că suntem o structură asocietăţii civile organizată, co-erentă şi profesională. Că suntemo structură care este capabilă săsusţină dezvoltarea sistemului deînvăţământ şi creşterea profesio-nală a membrilor săi.

Şi ce a fost cel mai importantpentru noi... I-am simţit pe colegi

aproape. I-am simţit că au nevoiede noi, că înţeleg cât este de impor-tant profesional şi personal să fieafiliaţi la o comunitate profesio-nală, aşa cum este AINT. Este ca odeclaraţie de ataşament rostită deambele părţi, o declaraţie bazată pevalorile unei bune reprezentări aintereselor colegilor noştri: deschi-derea, participarea, răspunderea,eficienţa, coerenţa.

Toate instituţiile şi organiza-ţiile din învăţământ au o misiunecomună: emanciparea de substanţăa oamenilor şcolii. Îndeplinireaacestei misiuni este condiţionatăatât de construirea şi afirmareapropriei identităţi, treptat, prin pro-gramele şi activităţile derulate. câtşi de buna cooperare cu celelalteorganizaţii / instituţii din comuni-tatea locală. Proiectul nostru a fostun bun exemplu de cooperare.

Pentru toate aceste „beneficii”trebuie să mulţumesc partenerilor:Consiliul Local Piatra Neamţ, Pri-măria Piatra Neamţ (personal d-luiprimar Dragoş Chitic), Inspectora-tului Şcolar Judeţean Neamţ, Sin-dicatului Liber din ÎnvăţământNeamţ.

Trebuie să le mulţumesc tuturorparticipanţilor şi nu în ultimul rândcolegilor mei din Consiliul Director.

Prof. Liviu Constantin RUSU,Preşedintele AINT

Pentru întreaga activitatedesfăşurată în cadrul AINt

au fost acordate plachete aniversaredomnilor profesori:Gheorghe Amaicei,Gheorghe Vadana,George Grigorică,Adrian Armencea,

Vasile Săilă

P

A

La mulţi ani,felicitări!Pentru Colegiul Naţional

„Roman-Vodă”, este oonoare şi responsabilitate săse regăsească, în calitate departener, în acest spaţiu decomunicare şi de acţiune cutoţi cei care împărtăşesc o mi-siune nobilă, un crez, un setde valori, sub semnul educa-ţiei şi formării profesionale.La ceas aniversar, gândurilenoastre se îndreaptă spre vii-tor pentru ca astfel de mo-mente să se repete şi să oferenoi prilejuri de bucurie şi sa-tisfacţie.

Cu admiraţie şi încredereîn valoarea viitoarelor activi-tăţi ale Asociaţiei Învăţători-lor, pe care le aşteptăm!

Prof. Mihaela TANOVICI,Director Colegiul Naţional

„Roman-Vodă”



Remember

Sărbătoarea Renaşterii Asociaţiei Învăţătorilor

eon Mrejeriu, primul preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din ju-deţul Neamţ, caracteriza zona Neamţului ca fiind una de credinţă,vitejie, de cărturărie şi de artă. Astăzi, la un secol distanţă, cre-dinţa mai rezistă, vitejia s-a cam dus, dragostea de carte şi de artăsupravieţuieşte datorită unor oameni devotaţi, unor intelectuali,adevăraţi dascăli ai sufletului şi minţii.

La ceas aniversar, 25 de ani de la reînfiinţare, Asociaţia În-văţătorilor din judeţul Neamţ contribuie, pe de o parte, la promovareaşcolii şi a cadrelor didactice, la creşterea eficienţei actului educaţionalprin proiecte/ programe proprii sau parteneriate, iar pe de altă partela recuperarea şi punerea în valoare a tradiţiilor, a patrimoniului ma-terial şi spiritual al înaintaşilor. Asociaţia militează ca fiecare învăţătorşi profesor să dobândească conştiinţa de apartenenţă la o comunitatecare ar putea fi o valoare şi un garant al împlinirii profesionale şi per-sonale.

Sprijinul şi implicarea Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţsunt pe deplin vizibile în şcoala în care îmi desfăşor activitatea, ŞcoalaGimnazială „Prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov. Dovadă sunt activi-tăţile desfăşurate în cadrul Proiectului Educaţional – Concurs Naţional„Unirea Principatelor Române” (proiect activităţi extraşcolare Calen-dar M.E.N.C.Ş. 2015 – 2016) structurat pe două paliere: Concurs ZonalUnirea Principatelor Române – Ediţia a XIII –a (10 şcoli participantecu echipaje de elevi, clasa a VIII –a) şi Concurs Naţional Unirea Prin-cipatelor Române – Ediţia a VII-a, ianuarie – februarie 2016 (86 deşcoli participante, 98 cadre didactice, 356 elevi).

Mărturie a respectului faţă de munca dascălilor şcolii din Giroveste acordarea, de către Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Neamţ, laceas aniversar a „Diplomei de Recunoştinţă”.

Prof. Vasile CIUBOTARU

L

Dragoş CHITIC,primar Piatra – Neamţ

... Înţeleg foarte bine proble-mele dumneavoastră, pentru că euînsumi m-am născut şi am crescutîntr-o familie de cadre didactice...Vreau să vă asigur de preţuirea şirespectul pe care vi-l port, atât înnume personal, cât şi în cel al insti-tuţiei pe care o reprezint...

Gabriel PLOSCĂ,preşedintele SLLICS Neamţ

... Aduc aici salutul şi exprimpreţuirea membrilor Sindicatului dinÎnvăţământ Neamţ, pentru tot ceeace faceţi bine pentru şcoala nem-ţeană. Asociaţia Învăţătorilor şi Sin-dicatul din Învăţământ Neamţ aufost mereu prieteni şi colegi peaceeaşi baricadă, pentru că, îm-preună, ne străduim să obţinem unstatut meritat pentru cei care lu-crează în învăţământ...

Viorel STAN,inspector general al ISj Neamţ

... Într-o asemenea împrejurarenu pot fi spuse decât lucruri de su-flet, lucruri frumoase… Între Inspec-toratul Şcolar şi AsociaţiaÎnvăţătorilor nu există decât un par-teneriat formal; de fapt, prin oame-nii lor, ambele instituţii oficiază dela altarul catedrei un adevărat apos-tolat al luminării neamului...

Cătălin DIACONU,vicepreşedinte AGIRO

...Vreau să vă mulţumesc pentrucă Asociaţia dumneavoastră este unbun exemplu de conlucrare beneficăcu celelalte organizaţii profesionale,cu autorităţile locale. Vă felicit dease menea pentru frumosul exemplupe care îl daţi cu revista „Apostolul”,care este o adevărată coloană ver-tebrală a proiectului AGIRO – Edu-Carte.ro ...

Gheorghe AMAICEI,preşedinte de onoare al AINT

...Dorim ca aniversarea a 25 deani de la reînfiinţarea Asociaţiei În-văţătorilor din judeţul Neamţ să fieo întâlnire de suflet. O aniversare nudoar a bilanţurilor, ci şi una revigo-rantă, care să ne permită să ne în-cărcăm inimile cu bucurii şisănătate, pentru activitatea noastrăviitoare...

Florentina VASILIU MOISE,director al CCD Neamţ

... Daţi-mi voie ca, în calitateade director al instituţiei pe care oconduc, să vă mulţumesc pentru totsprijinul şi pentru că ne-aţi primitatât de frumos în casa dumneavoas-tră. Felicitări tuturor celor care auorganizat acest eveniment, tuturorcelor care îşi desfăşoară activitateaîn această asociaţie ...


AINT – Partenerul educaţional al şcolii nemţene


Remember

n APOSTOLUL nr. 190, iulie-august 2016

Sărbătoarea ZILEI ÎNVĂŢĂTORULUI

onform unei tradiţii păstratecu sfinţenie în această partede ţară, pe data de 30 iunie,în sala Teodor Macarie a Li-ceului de Arte „Victor Brau-ner” a avut loc, şi în acest an,sărbătorirea Zilei Învăţătoru-lui. Evenimentul, aşa cum a

anunţat profesorul Liviu Rusu, pre-şedintele Asociaţiei Învăţătorilor, afost organizat în colaborare cu Sin-dicatul din Învăţământ şi Inspecto-ratul Şcolar Judeţean Neamţ. Prinurmare, după salutarea invitaţilor şia celor prezenţi, după solemnitateaaudierii Imnului Învăţătorilor şipăstrarea unui moment de recule-gere în memoria colegilor care autrecut la cele veşnice în acest an, afost anunţată prezenţa profesoruluiIoan Milea, inspector general ad-junct şi absenţa motivată a profeso-rului Gabriel Ploscă, preşedinteleSLLICS Neamţ, aflat în delegaţieoficială în Marea Britanie, dar re-prezentat aici de către doamna Ga-briela Grigore, secretar general alSindicatului din Învăţământ.

În continuare dl. Liviu Rusu avorbit despre semnificaţia şi im-portanţa zilei de 30 iunie, conside-rată şi „dată de naştere” aAsociaţiei Generale a Învăţătorilordin România – fiindcă Asociaţia aales pentru autentificarea statutuluisău la tribunalul Ilfov chiar data de30 iunie (1927). S-a oficializatatunci manifestarea solidarităţiiîntre cadrele didactice la nivelulRomâniei Mari – corolar al tradi-ţiei asociative a învăţătorilor înce-pută la 1869 în diferitele provinciiîn care exista şcoală românească.

Primul invitat care a luat cu-vântul, profesorul Gheorghe Amai-cei, preşedintele de onoare al AINt,a subliniat rolul asociaţiilor învă-ţătorilor în viaţa şcolii şi a societă-ţii, vorbind despre statutul şiimportanţa lor, despre „Armata în-văţătorilor” şi condiţia acestor apos-

toli ai neamului: Dar de fapt cineeste el, învăţătorul? Este un om sim-plu, modest, dar numai până ceintră în clasă. Acolo însă capătăautoritate şi devine „Doamna,Domnul sau Domnişoara” – ape-lative suficiente pentru o identifi-care sigură. Pentru că el,învăţătorul, creează o operă foartecomplexă, „zidirea de caractere”.

Dicţionarul explicativ al lim-bii române spune că „învăţătoruleste persoana care predă cunoş-tinţe şi face educaţia civică a co-piilor în primele clase de şcoală”.

Sărmane DEX! Nu ai tu file decâte ori i-a fost învăţătorul şi tatăşi mamă copilului orfan, de câteori nu a cărat în sacoşa-i veşnicneîncăpătoare creioane, caietepentru copiii nevoiaşi, nu numai încătunele îndepărtate, uitate de

lume, dar şi încasele de copii.După această in-tervenţie senti-mentală, „BădiaGhiţă”, cum îlnumesc cu dra-goste cei maimulţi dintre cu-

noscuţii şi prietenii domniei sale, aîncheiat recitând energic din poe-zia „Învăţătorul”, semnată deAdrian Păunescu: Să nu uitămaflându-ne oriunde,/ Întâia rază şiîntâia carte!/ Să dăm, pios, oma-giul firii noastre/ Învăţătoruluifără de moarte!

În aceeaşi notă uşor patetică acontinuat, vădit emoţionat, inspec-torul general adjunct Ioan Mileacare a mărturisit că este învăţătorla bază şi că la această calitate ţinecel mai mult, onorat fiind să se afleîntr-o asemenea companie, la odată atât de importantă: În aceastăzi mă simt împlinit pentru că vădaici oameni frumoşi, oameni des-chişi la minte şi la inimă şi o să vă

spun un lucru lacare ţin cel maimult: încă de micmi-am dorit săfac parte dinaceastă „armatăa învăţătorilor”de care s-a vorbitaici şi recunosc

întotdeauna că profesia mea debază este aceasta. Cu ocazia zileidumneavoastră vă transmit mesa-jul de felicitare al ISJ, gratitudineaşi mulţumirea mea adâncă pentrutot ceea ce faceţi în slujba viitoriloroameni şi cetăţeni ai acestei ţări.

Asociaţia Învăţătorilor din ju-deţul Neamţ este unul dintre mem-brii fondatori ai Asociaţiei Generalea Învăţătorilor din România, după

1990 – a informat adunarea profe-sorul Liviu Rusu – şi, după ce a vor-bit despre rosturile şi realizărileAGIRo, a dat citire mesajului sem-nat de preşedintele Viorel Dolha:Profesorii, educatoarele şi învăţă-torii din România s-au simţit ono-raţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziuaapostolilor în fiecare an. Şi an dean, de chiar ziua apostolilor, li seaduce aminte că au cea mai nobilămisiune pentru care merită făcuteorice sacrificii asumându-şi apos-tolatul. În 1923, la un congres al lorţinut în Arad, învăţătorii au fost nu-miţi „cei bogaţi în lipsuri, în înda-toriri şi iubiri de moşie”.

Nu cunoaştem altă sărbătoarecare să fi dăinuit la români în ca-lendare atât timp. Ziua Învăţătoru-lui a fost atât de împământenităîncât şi regimul comunist a păstrat-ola 30 iunie trecând însă sub tăceresau nedându-şi seama şi de semni-ficaţia ei creştină. La mulţi ani!

A urmat apoi un moment im-portant, o premieră în programul„încetăţenit” al acestei festivităţi:

decernarea premiilor revistei„Apostolul” la care, alături de Mir-cea Zaharia, redactorul-şef al revis-tei au participat, înmânânddiplome, flori şi medalii, doamnaDaniela Ciuraru, vicepreşedinte alAINt şi domnul Alexandru IosifCovasan, director economic al Sin-dicatului din Învăţământ, cunoscutşi sub denominativul „cel mai iubitdintre pământeni”.

După cum a explicat Mircea Za-haria, argumentul comun în acordareaacestor premii „este încercarea de rea-bilitare şi de recondiţionare a ima giniişi statutului apostolilor noştri”, darfiecare diplomă a avut şi o motivaţiepersonală: MONICA CRISTEA –pentru cultivarea limbii române şipromovarea tinerelor condeie nem-ţene, CRISTINA PETRARIU – pen-tru cultivarea talentului tinerilorplasticieni nemţeni, pentru promova-rea imaginii României peste hotare,DANIEL DIEACONU – pentru pa-siunea şi partea de suflet dăruiteMuntelui Ceahlău, pentru ataşamen-tul la valorile spiritualităţii nemţene,PETRU SANDU – pentru manage-

ment, pentru rezultatele obţinute şiimplicarea în performanţele sportu-lui romaşcan şi naţional, MIHĂIŢĂALBU – pentru cultivarea valorilorşcolii muzicale nemţene şi promova-rea lor europeană.

Fiecare premiant a primit câteun „laudatio” (reluat parţial în pa-ginile revistei), dar cităm aici doardin cel al doamnei Gabriela Gri-gore: Într-o societate atât de im-pregnată de absurda atenţie sprenonvaloare, iniţiativa SindicatuluiLiber al Lucrătorilor din Învăţă-mânt şi Cercetare Ştiinţifică Neamţşi a Asociaţiei Învăţătorilor Neamţde a lansa, cu prilejul tradiţionaleiZile a Învăţătorului, prima ediţie aPREMIILOR REVISTEI APOSTO-LUL (revista cadrelor didactice dinjudeţul Neamţ), reprezintă un de-mers pentru recunoaşterea publicăa valorii autentice, a performanţeie dincolo de sala de clasă, susţinutăde pasiune, muncă şi dăruire.

Premiile Revistei Apostolulcinstesc nu doar un grup restrânsde valori individuale ci un model

de excelenţă şi mai ales o sursăde speranţă şi optimism pentruRomânia de mâine.

Şcoala nemţeană are privile-giul de a avea, încă, astfel de mo-dele, dascăli ce-şi poartă cudemnitate plăcuta povară a lumi-nii, a învăţăturii, a devenirii...

După ceremonia atribuirii pre-miilor, şi înainte de un scurt dardens moment artistic oferit degazde, s-a înscris la cuvânt profe-sorul Ioan Popescu, membru mar-cant al Asociaţiei Învăţătorilor.Acesta a vorbit despre condiţia dedascăl angajat în educarea şi for-marea tinerelor generaţii, despreeroismul învăţătorilor care s-aujertfit pentru neam şi ţară, despreiniţiativa şi implicarea domnieisale în ridicarea MonumentuluiEroilor din Nemţişor – Vânători.În final, Ioan Popescu a oferit o di-plomă şi o medalie domnuluiLiviu Rusu, ca recunoaştere ofi-cială a meritelor Asociaţiei Învăţă-torilor în ridicarea monumen tuluimenţionat.

Dr. Mihai FLOROAIA

C


Remember


PREMIILE REVISTEI APOSTOLUL

şa cum menţionam în numă-rul trecut al revistei, primaediţie a Premiilor RevisteiApostolul ar fi trebuit să aibăloc în urmă cu doi ani, înluna martie, cu prilejul ani-versării a 80 de ani de la apa-

riţia revistei şi a 15 ani de la editareaseriei noi. N-a fost să fie. Dar anulacesta, prin efortul comun al Sindi-catului din Învăţământ şi al Asocia-ţiei Învăţătorilor s-a hotărât:Premiile Revistei Apostolul se voracorda anual, pe 30 iunie, cu prile-jul Zilei Învăţătorului.

Aceasta înseamnă – repet – nudoar că Sindicatul din ÎnvăţământNeamţ recunoaşte această sărbă-toare a Asociaţiei Învăţătorilor, ci şică i se şi alătură, încercându-se ast-fel ca împreună să dea un plus deimportanţă şi solemnitate eveni-mentului – Ziua Învăţătorului, săr-bătoare tradiţională a dascălilor,fiind pe cale de a fi minimalizatăprin instituirea unor surogate euro-pene numite Ziua Educatorului şiZiua Educaţiei. Sunt acestea, zic eu,

producte ale unor minţi aflatemereu în treabă, cu speranţa de a ră-mâne cumva în istoria reformăriiînvăţământului nostru – aflatul întreabă la români fiind altminteriprincipala noastră îndeletnicire na-ţională.

Viaţa şi activitatea tuturor în-văţătorilor, fără să fie idilică, eratotuşi apreciată şi respectată. Şi nudoar la ţară, ci şi la oraş. A fi învă-ţător, profesor, nu era un lucru deici – de acolo. Dascălii erau nudoar învăţătorii ci şi reperele, sfă-tuitorii comunităţii; autoritatea lornu era dată doar de ştiinţa de carteci şi de ţinuta lor patriotică şi mo-rală. Şi mai aveau cu toţii senti-mentul de demnitate al profesiei,de apartenenţă la o castă privile-

giată – cea a luminătorilor neamu-lui. A fost o condiţie pe care auapărat-o cu stiloul, de la catedrăsau cu puşca pe front, după caz.Citiţi prima serie a colecţiei revis-tei Apostolul (perioada 1934-1943)aflată la „G.T. Kirileanu” şi veţivedea că sentimentele despre carevorbesc erau reale; mândria şi res-ponsabilitatea de a fi dascăl nefiinddoar vorbe în vânt.

Astăzi o bună parte din cuvin-tele de mai sus aproape au ieşit dinvocabular, sentimentele de carevorbeam sunt mai firave, iar vre-mea, sau poate vremurile, sau poaterutina şi nepăsarea noastră au alte-rat serios imaginea şi statutul ca-drelor didactice. Nu ştiu ce e defăcut pentru a schimba lucrurile.

Dar dincolo de imbecilitatea politi-cienilor care produc maculatură înfiecare zi (genunea pre genune ocheamă), cred că e treaba fiecăruiadintre noi să schimbe aceste lu-cruri. Premiile Revistei Apostolulsunt un prim pas pe drumul recon-diţionării imaginii de mai sus. Defapt, acesta este sensul major pecare ne-am dori să-l aibă. Altmin-teri, nota comună a premiilor noas-tre este doar aceea că ele nu sedecernează pentru activitatea de lacatedră, ci încearcă să sesizeze şi săpuncteze performanţa şi pasiuneadincolo de sala de clasă.

Cele cinci premii decernate înaceastă ediţie princeps vizează ac-tivitatea literară, plastică, muzi-cală, sportivă, de cercetare şivalorificare a spiritualităţii nem-ţene. Credem că la ediţiile viitoaredomeniile se vor diversifica şinuanţa, adăugând tuşele necesareunei noi imagini a omului de la ca-tedră şi a locului său în prezentulromânesc. Dacă vor mai exista edi-ţii viitoare...

Mircea ZAHARIA

A


Remember


PREMIILE REVISTEI APOSTOLULLaudatio – MONICA CRISTEA„Doamna de verbe”

Doamna de verbe”, aşa cum este numităde discipolii săi, a dăruit iubire copiilorpe care i-a format şi a primit iubire dinpartea acestora. Generaţii întregi de eleviau fost educate cu măiestrie didactică înspiritul respectului faţă de limba română,faţă de valorile culturii naţionale şi uni-

versale. Revista „Generaţia 9”, o emblemă aŞcolii Gimnaziale Nr. 2 din Piatra-Neamţ, alcărei prim număr apărea la 2 februarie 2002,ilustrează din plin harul doamnei profesoare dea lucra cu elevii pasionaţi de literatură şi nunumai. Această revistă şcolară este una dintrecele mai longevive din Moldova, dacă nucumva din ţară, la această categorie. Valoareade excepţie a revistei este probată de numărulimpresionant de premii judeţene, regionale, na-ţionale obţinut de această publicaţie la concursulrevistelor şcolare, ale revistei „Cronica” de laIaşi şi la competiţii de profil din RepublicaMoldova. Dintre laureaţii concursurilor de crea-ţie literară care au fost marcaţi de „întâlnirea”admirabilă cu doamna profesoară Cristea amin-tim pe Alexandra Conuţ – care în 1990 a ocupatlocul I la concursul internaţional „Epistolar”(festivitatea de premiere a acestuia a avut loc laBeijing) şi Gianina Cărbunariu, considerată„l’enfant terrible” al dramaturgiei româneşticontemporane.

Se spune că profesorul bun explică şi de-monstrează, iar profesorul desăvârşit „inspiră”.Credem că doamna profesoară Monica Mari-lena Cristea, timp de patru decenii, cu genero-zitate şi sensibilitate a inspirat prin putereacuvântului generaţii de elevi, căpătând preţuirea

lor, dar şi a părinţilor acestora, bunicilor şi co-legilor de şcoală.

Cu admiraţie, prof. Mihaela GHERGHELESCU

Laudatio –DANIEL DIEACONUUn om care stă de vorbăcu muntele Ceahlău

Suntem munteni de la poale de Ceahlău,suntem nemţeni, suntem români şi abia apoi,

poate, suntem europeni… Acesta este crezulunui tânăr profesor de istorie, cu vocea blândă,abia şoptită, care are meritul de a promova is-toria locală, poveştile muntelui Ceahlău, turis-mul cultural, insuflând aceste pasiuni şi înrândul elevilor săi.

I se spune simplu „Profesorul de la Grinţieş”.Pentru că părinţii, bunicii şi străbunicii s-au năs-cut în comuna de la poalele Ceahlăului, dar custrămoşi „ungureni”, adică români transilvă-neni ce au descălecat dincoace de munţi prinveacul al XVIII-lea.

A absolvit Facultatea de istorie a Universi-tăţii din Bucureşti. Este doctor în istorie cu oteză coordonată de academicianul Dinu C. Giu-răscu.

Acum este profesor de istorie la şcolile dinGrinţieş şi Ceahlău. Profesor şi scriitor. Rigurosîn emiterea de informaţii, fără patimă, a scrisdespre evrei, despre ţigani, despre legionari,despre haiduci şi tâlhari. Dar înainte de orice ascris despre muntele nostru sfânt, despre Ceah-lău. Mergând pe urmele unor vrednici de pome-nire culegători de legende, el a promovat toatepoveştile care fac parte din folclorul oamenilordin zonă. Pentru că el însuşi se consideră, îna -inte de toate muntean de la poalele Ceahlăului.

Lucrarea Mituri şi legende în Muntele Ceahlăua obţinut premiul I la Seminarul Naţional Uni-versul ştiinţelor de la Iaşi.

Pe lângă cărţi şi articole publicate în revistedin ţară şi străinătate, profesorul Daniel Diea-conu este autorul unui manual opţional de isto-rie, Legendă, tradiţie şi istorie în MunţiiNeamţului, utilizat de elevii din 11 şcoli ale ju-deţului.

A organizat la Durău în anul 2011 un sim-pozion naţional dedicat istoriei comunismuluicu participarea a doi invitaţi de marcă: acad.Dinu C. Giurăscu şi prof. univ. Mihai Retegan.

Dacă Calistrat Hogaş îl numea pe arhivistulGheorghe Ungureanu „vestitul învăţător almuntelui” pe Daniei Dieaconu îl putem numi„vestitul profesor al muntelui”. Un om, un das-căl, care iubeşte istoria, scrie poveşti şi stă devorbă cu Muntele.

Liviu Constantin RUSU

Laudatio – Cristina SPÂNACHE PERTRARIUSă aprinzi o stea călăuzitoare

După desăvârşirea studiilor la Universitateade Arte „George Enescu” din Iaşi, după ani deacumulări didactice şi noi experienţe profesio-nale prilejuite de stagiile de lucru în Germania,Belgia şi Italia, Cristina Petrariu revine în urbeanatală pentru a se dedica susţinerii valorilor cul-turale şi artistice prin promovarea unor proiecteinedite derulate prin Asociaţia Culturală„ARTE.RO”, asociaţie pe care o înfiinţează înmartie 2010, şi care, într-un timp relativ scurt,devine un adevărat ambasador al culturii nem-ţene, al culturii române pe meridianele lumii.

„



Remember


PREMIILE REVISTEI APOSTOLUL

embrii asociaţiei, elevi cu vârste cuprinseîntre 6 şi 19 ani, au adunat până în pre-zent peste 140 de premii internaţionaleobţinute la competiţiile de artă destinatetinerilor în ţări precum: Portugalia, Ma-cedonia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Leto-nia, Serbia, Hong Kong, Franţa, Lituania,

India, Bangladesh, Belarus, Ucraina, pentru cătalentata lor profesoară i-a îndemnat să pă-şească cu sfială în lumea frumuseţilor adevărateşi trainice, stând de veghe cât mai aproape şipurtându-i prin labirintul plin de taine al deve-nirii. În decursul anilor a aprins tot atâtea stele călău-zitoare pe cerul chemărilor către viaţă, obţinândpentru elevii săi bursele internaţionale de studiuERASMUS în Portugalia, Belgia, Marea Brita-nie şi Danemarca, burse ce au contribuit la rea-lizarea unor performanţe deosebite în domeniulartelor vizuale şi la expunerea pozitivă a valo-rilor culturii şi artei din Piatra-Neamţ şi din Ro-mânia.

Taberele de creaţie „Atelier Arte”, „ProArte”, „Ars Sacra”, „Bizantium” cu activităţidiverse în ateliere te ma tice, stagiile de docu-mentare, zecile de expoziţii, simpozioanele,programele de mentorat artistic, parteneriateleeducaţionale iniţiate şi coordonate de CRIS-TINA SPÂNACHE PETRARIU, acest cadrudidactic, pe cât de talentat pe atât de modest, aufost considerate evenimente culturale – reperpentru spaţiul nemţean, cel românesc şi inter-naţional.

Cu un astfel de dascăl, spirit înflăcărat cearde pentru ideea de bine, frumos şi adevăr, co-piii noştri învaţă semnificaţia iubirii, bunătăţii,înţelepciunii, altruismului, înflorindu-le aura delumină şi puterea omenească.

LUI, se cuvine, astăzi, un LAUDATIO!

Gabriela GRIGORE

Laudatio –Petrică SANDUOmul, profesorulşi întemeietorul de şcoală

Profesorul Petrică Sandu este o legendă lo-cală şi chiar naţională. Pentru că profesorul Pe-trică Sandu şi-a dedicat şi îşi dedică viaţa şcoliişi pentru că multe sunt împlinirile lui profesio-nale.

Înainte de 1989, profesor fiind la CSSRoman pe o catedră de fotbal, a crescut gene-raţii de elevi talentaţi dintre care mulţi au de-venit jucători în divizia A şi B şi chiar în echipanaţională.

În anul 1990 profesorul Petrică Sandu afost printre cei care au infiinţat LPS Roman, alcărui director este din 1991 şi în prezent.

În această calitate, a depus mari şi perma-nente eforturi pentru îmbunătăţirea infrastruc-turii liceului care astăzi este una modernă,

gazdă a multor competiţii sportive naţionale.Şi trebuie subliniat că directorul PetricăSandu a avut grijă nu numai de fotbal ci şi detoate specializările sportive, de pregătireaşcolară generală a elevilor. Toate acestea audus la obţinerea de către LPS Roman a statu-tului de „Şcoală Europeană”.

Paralel cu activitatea de bun manager, Pe-trică Sandu a rămas acelaşi profesor pasionatde munca sa de dascăl. În anii 2001, 2002 şi2003 echipa LPS Roman, antrenată de profeso-rii Vasile Vamanu, Constantin Lupuşoru, SorinManea – sub coordonarea directorului PetricăSandu – a devenit campioană naţională la ju-niori.

În tot acest timp şi în toate aceste realizări,Petrică Sandu a fost mereu exigent dar şi ome-nos, fiind aproape de colegii aflaţi în impas.

Îţi mulţumim domnule profesor PetricăSandu. La mulţi ani!

Vasile VAMANU

Laudatio –Mihăiţă ALBUOmul care sfinţeşte locul

Profesorul Mihăiţă Albu este directorulunei instituţii speciale, o şcoală de artă şi per-formanţă artistică. În această activitate domniasa a pus mult suflet şi pasiune, multă muncă şi

dăruire, reuşind să facă dintr-o proaspătă şi ne-cunoscută şcoală de provincie Liceul „VictorBrauner” de astăzi, un nume bine înşurubat înpeisajul învăţământului artistic din România. Eun loc în care talentele artistice sunt ocrotite cugrijă şi puse în valoare într-o seamă de eveni-mente care, în timp, încep să le concureze pecele care au dat amprentă personală locului.

Alături de Concursul naţional de pian „CarlCzerny”, de Festivalul naţional de muzică uşoarăpentru copii şi tineri „Camena”, Concursulinternaţional de interpretare muzicală „Ema-nuel Elenescu” demonstrează că la Liceul deArtă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ se lu-crează bine asupra prezentului, cu perspectiveferme asupra viitorului. Ceea ce înseamnă căvorba despre omul care sfinţeşte locul nu-i ovorbă goală. Longevitatea concursului „Ele-nescu” se datorează dorinţei şi tenacităţii pro-fesorului Mihăiţă Albu, care, an de an, punemuzica înainte de toate şi talentele pe scenă,pentru a prezenta rodul muncii elev-profesor în

faţa publicului dar şi a juriului prezidat de câţivaani buni de profesorul Wolfgang Klos de laUniversität für Musik und Darstellende Kunstdin Viena. Fapt care sporeşte încă o dată pres-tigiul internaţional al competiţiei.

Ioan POPESCU

M



Remember Basarabia

ÎNTÂLNIRE DE SUFLET ÎN BASARABIA

n perioada 19-22 mai o de-legaţie a Sindicatului din În-văţământ Neamţ s-adeplasat în Republica Mol-dova, într-un schimb de ex-perienţă, de viaţă şi deatitudine sindicală, cu parte-

neri din Chişinău şi din raionulOrhei. De fapt, dacă socotim cădouă zile au fost pierdute pe drum,celelalte două, deşi aflate la sfârşitde săptămână, au fost fructificatela maximum. Astfel nemţenii auputut participa la deschiderea fina-lei Festivalului Republican alCreaţiei Artistice a Angajaţilor In-stituţiilor Preuniversitare, au vizi-tat o grădiniţă, o şcoală din mediurural şi un liceu din cel urban, auavut o întâlnire de lucru la Consi-liul municipal al Sindicatelor dinChişinău, au putut admira vesti-giile Orheiului Vechi, sau urmelemoldoveanului Donici – zis Ale-xandru în Basarabia, şi Alecu înRomânia.

Dar s-o luăm băbeşte.n Joi, 19 mai, după un drum

vesel dar obositor, după traversa-rea civilizată a Prutului, am fost în-tâmpinaţi la Chişinău, cu politeţenedisimulată de două minunateamfitrioane: doamna Nadejda La-vric, vicepreşedinte al Federaţiei

Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei dinMoldova şi doamna GabrielaZambitchi, specialist în sectorulOrganizare şi administrare. Amcăzut de acord cu detaliile progra-mului viitor, am mâncat şi ne-amcazat. Şi am ciocnit şi o cupă devin, pentru că, se ştie, vinul bunface prietenia bună. Chiar şi cândne ţinem de neamuri.n Vineri, 20 mai, la Casa de

Cultură din Chişinău, am participatla deschiderea Festivalului Repu-blican al Creaţiei Artistice a Anga -jaţilor Instituţiilor Preuniver sitare,organizat de Federaţia Sindicală aEducaţiei şi Ştiinţei din Moldova.

Aflat la ce-a de-a XV-a ediţie,festivalul a reunit cadre didacticedin o serie de instituţii de învăţă-mânt selectate pentru etapa finală,cea republicană, a competiţiei.

Potrivit domnului DumitruIvanov, preşedintele FederaţieiSindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din

Moldova, acest festival a devenit ofrumoasă tradiţie care reuneşte ande an dascăli pasionaţi de artă şifrumos. Domnia sa a anunţat pre-zenţa în sală a delegaţiei colegilorde la Piatra-Neamţ şi a salutat pre-zenţa românilor la acest schimb deexperienţă. Apoi a subliniat: Anul

acesta, absolut toate raioanelesunt prezente în Festivalul nostru.Asta ne uneşte. Asta ne permite săaflăm cine suntem şi de unde amapărut, asta ne permite să ne rea-mintim că suntem mari prieteni aipoeziei, cântecului şi dansului. Şiasta ne dă puterea de a trăi şi de alucra bine în continuare, păstrândşi transmiţând mai departe portul,obiceiurile şi tradiţiile noastre. Şicine dacă nu cadrul didactic, învă-ţătorul şi profesorul pot face celmai bine acest lucru?

Spectacolul în sine a confirmatlucruri pe care le ştiam deja şi dinrezultatele excelente ale moldoveni-lor la Concursul Carl Czerny, desfă-şurat la Piatra-Neamţ. Interpreţii aufost profesionişti redutabili la toatecapitolele – muzică, dans, declama-ţie – dovedind un nivel competitival învăţământului artistic. Dincolode aceasta, e de remarcat profundaimplicare emoţională a celor de pescenă, credinţa, sinceritatea şi lipsade inhibiţie cu care transmit un pu-ternic mesaj patriotic, în cel mai pursens al acestui cuvânt.

* Ne-am deplasat apoi la Con-siliul municipal al Sindicatelor dinChişinău, cu sediul într-o clădireconstruită pe la 1800 – monumentistoric cu acte în regulă – dar binerecondiţionată în urmă cu opt ani.

Gazdele, Margareta Sârbu, preşe-dinte şi Oleg Ivanov, vicepreşe-dinte, ne servesc cu plăcintesavuroase şi informaţii consistente.La nivel de municipiu, există 80 deinstituţii preuniversitare afiliate(lipsesc doar una sau două), numă-rând peste 16.500 de membri desindicat. Îşi prezintă cu mândrierealizările sindicale privind conce-diile, condiţiile de promovare a di-rectorilor, lupta pentrusubvenţionarea decentă a actuluieducaţional. Le spunem şi noi peale noastre, dar ridicăm din sprin-ceană când aflăm că sunt subven-ţionaţi de Primărie, care ledecontează utilităţile de întreţinereşi salariile. Altminteri sunt în tele-foane cu primarul Chirtoacă, carene-ar cam invita la un pahar deşampanie, dacă n-ar avea nuntă. Şichiar are, după cum aflăm dinpresă. Să fie într-un ceas bun!

* La Grădiniţa nr. 225 „Spicu-şor”, suntem întâmpinaţi cu pâineşi sare de doamna director AllaVasilache şi o ceată de plozi îm-brăcaţi în costume naţionale, la felca educatoarele care îi însoţesc şi-i îndrumă. Noi am întârziat şi gaz-delor li s-a cam ofilit entuziasmul.

Î

n APOSTOLUL nr. 188, mai 2016

La sediul Consiliului Municipal al Sindicatului din Chișinău

La microfon, Dumitru IVANOV

Pâine și sare la Grădinița Spicuşor



Remember Basarabia

ÎNTÂLNIRE DE SUFLET ÎN BASARABIAn APOSTOLUL nr. 188, mai 2016

rimim cu dragoste urărilede bun venit ale ţâncilor şio dregem fraternizând pebază de pită cu sare. Sun-tem cam mulţi ştirbi înzonă, şi asta ne dă un senti-ment de solidaritate. Vizi-

tăm apoi grădiniţa. E, parcă, ominune desprinsă din poveştilefraţilor Grimm. Totul e structuratîn jurul unei grădini luxuriante, cuplante exotice şi flori mirobo-lante. Şi cu lumină, cu multă lu-mină... Vizităm sălile de clasă, dejoacă, de sport, dormitoarele...Totul e curat, totul e decorat cubun gust, totul e pastelat, totulface ca magia copilăriei să rămânăo lumină pentru tot restul vieţii...

Vedem apoi în sala de specta-cole o adevărată demonstraţie devirtuozitate a copiilor şi educatoa-relor lor, un exerciţiu de fantezie şiimprovizaţie dezlănţuită. Poezia,muzica, dansul, coregrafia, totul esensibil, totul e frumos, totul vor-beşte despre dragostea de ţară:Leagănul meu e Moldova/ Sufletulmeu e Moldova/ Dragostea mea eMoldova... Am surprins câţiva co-legi lăcrimând pe ascuns şi mi-amsimţit şi eu genele umede...

În final ar trebui spus că „Spi-cuşor” e cea mai mare grădiniţădin Republica Moldova şi că pesteo sută de angajaţi construiesc şi ve-ghează aici viitorul a aproape 900de pruncuşori.n Sâmbătă, 21 mai plecăm

devreme spre Orhei, având ca în-soţitor pe domnul Simion Boţan,lider sindical al raionului cu pri-cina. Pe drum o recuperăm şi pedoamna Raisa Ţurcanu, respon-sabilă cu treburile financiare. ESărbătoarea Sfinţilor ÎmpăraţiConstan tin şi Elena şi, antrenaţi şidirijaţi de Gabriela Grigore, toţipasagerii le cântă „Mulţi ani tră-iască” celor sărbătoriţi. Cântă şi

musafirii, că nu-i bai. Dar cântăcam fals că-i pe uscat şi, înaceastă atmosferă, ajungem laCasa memorială Alecu Donici (19ianuarie 1806, Piatra-Bezin (astăzicomuna Donici) – 21 ianuarie1865, Piatra-Neamţ), poet fabulistromân basarabean. Casa veche deboier înstărit e bine întreţinută, iarmuzeul se străduieşte să punctezeo biografie nespectaculoasă. Înfond, Donici a abandonat o carierămilitară îndoielnică pentru una defabulist mediocru, meritele salefiind recunoscute mai mult pentrutraduceri notabile din Krâlov, Puş-kin, Lermontov sau Antioh Cante-mir („Satire”, împreună cuConstantin Negruzzi).* La gimnaziul „Ion Creangă” dinsatul Teleşeu, raionul Orhei ne în-tâmpină şi ne salută doamna direc-tor Tatiana Zubkova, însoţită de oaltă Tatiană, lider de sindicat. Vizi-

tăm o şcoală construită pentru 500de elevi, un gimnaziu unde astăzimai învaţă vreo 130 de elevi sub în-drumarea a 4 învăţători şi 13 profe-sori. E sâmbătă şi şcoala e pustie,totuşi doi elevi frumoşi şi isteţi au

fost aduşi de acasă ca să ne salute şisă ne prezinte „muzeul” şcolii. „Pri-vim” şi colţul eroilor lăudând gaz-dele pentru iniţiativă. Vizităm şibiblioteca oferind un pachet consis-tent de literatură română, apoi seschimbă coordonate şi se fac pro-iecte comune.

* Mănăstirea Curchi, o adevă-rată bijuterie de arhitectură, adăpos-teşte doar o mână de călugări, şi arefixată în pisanie o istorie comunămai tuturor aşezămintelor monahaledin Basarabia: Această sfântă bise-rică închinată sfântului ierarh Nico-lae începută în 1937 (N.R. În timpulocupaţiei româneşti, carevasăzică) afost terminată în 1925 (după o stag-nare a vieţi monahale din 1952 pânăîn 1996) cu binecuvântarea ÎPS Vla-dimir, mitropolit al Chişinăului şi în-tregii Moldove... Ne închinăm şi noişi ne mirăm de ce aflăm: pentru re-construcţia bisericii tot poporul Mol-dovei a donat cel puţin contra valoareaunei zile de muncă...

* Liceul „Alecu Russo” dinOrhei ne seduce prin zâmbetul caldal doamnei director Lidia Hacina,dar şi prin frumuseţea şi curăţeniainstituţiei. Construită în 1940, uni-tatea de învăţământ a funcţionattimp de şase decenii ca şcoalămedie de cultură generală, pentru

ca după anul 2000 să fie transfor-mată/reorganizată în Liceul Teore-tic „Alecu Russo”. Şi se află aiciimpresionante dotări tehnice: 36săli de clasă, 2 săli calculator, 2ateliere, 3 săli de sport, o sală dedans, o cantină cu 240 de locuri, obibliotecă ce peste 50.000 de vo-lume... Sporim şi noi această zestrecu un pachet de cărţi româneşti şi,

Alla VASILACHE, Margareta SÎRBU, Gabriel PLOSCĂ

P

La casa memorială „Alecu DONICI”

„Gazdele” Școlii Ion Creangă

Lidia HACINA,Directorul Liceului Alecu Russo

În fața Liceului Alecu Russo din ORHEI



Remember Basarabia

ÎNTÂLNIRE DE SUFLET ÎN BASARABIAn APOSTOLUL nr. 188, mai 2016

n biroul directorial, se faceschimb de date e contactpentru eventuale partene-riate viitoare.

În drum către Chişinăuvizităm Orheiul Vechi, darmi s-a cam acrit de muzee.

Cum mi s-a acrit şi de albumul„Raionul Orhei” un cărţoi elegantşi frumos tipărit în anul 2014, oferitcu generozitate de domnul SimionBoţan fiecărui membru al delega-ţiei noastre. A trecut un sfert desecol de independenţă şi de limbăromână oficială, dar în cartea citată(şi cu siguranţă şi în altele), în isto-ria Moldovei se sare în continuaredin feudalism în republică...

* În final vă oferim câteva in-formaţii „ciupite” de ici de colodespre o instituţie inexistentă înRomânia, dar care funcţionează cusucces la sindicaliştii moldoveni:Institutul Muncii, un pilon esen-ţial al sistemului educaţiei sindicaleşi formării cadrelor sindicale aConfederaţiei Naţionale a Sindica-telor din Moldova (CNSM).

Acestuia îi revine sarcina orga-nizării nemijlocite a activităţii edu-caţionale în cadrul CNSM şi are caobiectiv realizarea activităţilor ne-cesare consolidării mişcării sindi-cale din ţară şi a formării unuiefectiv cu convingeri sindicaleferme, poziţie activă şi motivaţie pu-ternică de apartenenţă la sindicat.

În scopul îndeplinirii acestuideziderat, Institutul Muncii elabo-rează programe de formare conti-nuă a funcţionarilor şi activiştilorsindicali şi a programelor tematice;acordă asistenţă metodico-didac-tică pentru desfăşurarea procesuluide formare la diferite niveluri; rea-lizează studii, sondaje sociologice,analize, cercetări ştiinţifice în do-menii de interes sindical etc. Într-un

cuvânt, se face totul pentru a creşteimpactul acţiunilor sindicale în so-cietate şi a transforma instruireasindicală într-un proces educaţionalmodern şi accesibil pentru toate ca-tegoriile efectivului sindical.

Totodată există aici un Centrumedical consultativ diagnostic alInstitutului – o instituţie medicalăprivată fondată de către CNSM,care este unic fondator şi proprie-tar. Acesta are menirea de a acordaservicii de diagnosticare şi consul-tanţă medicală membrilor Sindica-telor şi permite acordarea asis ten ţeimedicale consultativ-curative îndomeniul medicinii interne şi ima -gisticii.

Instituţia mai dispune de nu-meroase săli de studiu, precum şi

de săli cu capacitatea de 15-250 delocuri pentru seminare, mese ro-tunde, conferinţe internaţionale,simpozioane – dotate cu cea maimodernă tehnică de comunicare –de la proiector şi ecran de proiecţie,la calculatoare performante şi echi-pament de traducere sincronă.

O surpriză pentru noi a fost săaflăm că există şi un hotel, proprie-tate a Institutului, după cum există,la sediul central, un bar, un restau-rant, o terasă şi o Sală Polivalentăchiar multifuncţională. Aşadar oas-peţii din Moldova sau de peste gra-niţă: elevi, profesori, sportivi,sindicalişti din diverse domenii aleConfederaţiei se pot bucura demasă şi cazare la preţuri rezonabile.Ne-am bucurat şi noi de ospitalita-tea şi pitorescul locului; întrucâteleganta „Polivalentă” fusese închi-riată pentru o nuntă, vineri seara amputut admira în toată splendoarea eifeciorelnică o mândreţe de mireasă,suplă şi graţioasă. Nu mică ne-afost mirarea când, la cina de sâm-bătă, aceeaşi mândreţe s-a retrasîntr-un colţ al restaurantului nostrupentru a alăpta o frumuseţe dodo-loaţă, destul de vioaie şi zgomo-toasă. Cum, cu toată încrederea întalentele şi viteza moldovenilor, ni-meni nu-i credea în stare de o ase-menea performanţă pe tineriiînsurăţei, cineva din grup a remar-cat că lumea s-a stricat, iar maitoate doamnele, trecute binişor deprima tinereţe, au fost de acord.

Lăsând şaga deoparte – înfond s-au mai văzut mirese carealăptează – trebuie să spunem căperiplul nostru moldav ne-a folositşi ne-a bucurat. Ne-a folosit pentrucă schimbul de idei şi experienţă afost unul bogat şi real, beneficpentru ambele părţi. Ne-a bucuratpentru că am cunoscut oamenibuni şi calzi, inteligenţi şi opti-mişti, total dăruiţi muncii lor, pro-fesori şi educatori care îşi iubescpătimaş ţara şi ştiu să transmităaceastă iubire...

Ne-am bucurat pentru că amregăsit Chişinăul (personal, îl ştiudin 15 iunie 1990) mai curat, mai

verde, mai derusificat. Ca maitoată, Moldova, de altfel. De fapt,„derusificat” e o glumă, pentru cădin 36 de mijloace mass-media depe piaţa presei, doar şase sunt înlimba română. Păstraţi proporţia şio să vedeţi cam în ce măsură KGBşi puişorii lui controlează viaţa po-litică, şi nu numai, în toată Repu-blica Moldova.

Dar ne-am bucurat şi pentrucă, chiar în timpul vizitei noastre,Teatrul Naţional a reluat piesa„Casa Mare” a lui Ion Druţă, mon-tată şi de românca Nicoleta Toia înanul 1990 pe scena Teatrului„Mihai Eminescu” din Chişinău,dar jucată şi la Piatra-Neamţ, la in-vitaţia Teatrului Tineretului. Şi maiavem şi alte bucurii comune, darspaţiul tipografic este limitat. Chiarşi pentru redactorul – şef al revis-tei.

ORHEI – Statuia lui VASILE LUPU

î

Simion BOȚAN, Raisa ȚURCAN

Mănăstirea CURCHI, raion ORHEI


Remember Basarabia

n APOSTOLUL nr. 194, decembrie 2016

Întâlnire de suflet românesc la Neamţ

Urmare a deplasării, înaceastă primăvară, a unei de-legaţii a Sindicatului din Învă-ţământ Neamţ în RepublicaMoldova, ca răspuns al invi-taţiei nemţenilor, în perioada15-18 decembrie a. c., oechipă a Federaţiei Sindicale

a Educaţiei şi Ştiinţei (FSEŞ) a vizi-tat judeţul Neamţ. Din delegaţie aufăcut parte: Nadejda LAVRIC, vice-preşedinte al Federaţiei Sindicale aEducaţiei şi Ştiinţei (FSEŞ), Ange-lina BEGU, şef sector organizare şiadministrare (FSEŞ), MariaDUDUN, şef sector finanţe şi asigu-rări (FSEŞ), Simion BOŢAN, preşe-dintele Consiliului raional Orhei,Lilia HACINA, director, Liceul teo-retic „Alecu Russo”, Orhei, AnaCIMPOIEŞU, preşedintele Consiliu-lui raional Hânceşti, membru al Bi-roului executiv, Natalia MATCAŞ,preşedintele Consiliului raionalCantemir, membru al Biroului exe-cutiv, Silvia STRATAN, preşedinteleConsiliului raional Rezina, membrual Biroului executiv, Victor SÂN-CHETRU, preşedintele Consiliuluiraional Ştefan Vodă.

Deşi au avut doar două zilepline de stat în România, basarabe-nii au avut un program foarte încăr-cat, în protocol fiind prevăzute viziteoficiale, vizite la unităţi şcolare şiobiective istorice, şi, nu în ultimulrând, schimburi de experienţă şi debune practici sin-dicale.ü Joi, 15 de-

cembrie, la prânz,prof. GabrielPloscă, preşedin-tele Sindicatuluidin ÎnvăţământNeamţ, a întâmpi-nat oaspeţii la in-trarea înPiatra-Neamţ, le-aurat bun venit şi asalutat prezenţalor în Moldova lui Ştefan. La Hote-lul Ceahlău, unde au fost cazaţi,

oaspeţii au fost salutaţi şi de ceilalţimembri ai Biroului Operativ alSLLICS: prof. Gabriela Grigore,secretar general, vicepreşedinţiiprof. Ionel Hociung, prof. CiprianMurariu, prof. Minadora Lemnaruşi, director economic, Iosif Alexan-dru Covasan.üA urmat apoi prima vizită de

protocol, oaspeţii fiind primiţi cuamabilitate nedisimulată de cătreprof. Dragoş Chitic, primarulmunicipiului Piatra-Neamţ. Dupămulţumirile de cuviinţă, preşedin-tele Gabriel Ploscă a făcut un scurtistoric al relaţiilor dintre SLLICSNeamţ şi FSEŞ din Republica Mol-dova şi perspectivele acestora, iarvicepreşedintele Nadejda Lavric aprezentat delegaţia Republicii Mol-dova. După ce primarul DragoşChitic a descris pe scurt municipiulPiatra-Neamţ, a vorbit despre înfră-ţirea cu oraşul Orhei şi despre alteschimburi culturale, ajungându-seapoi la delicatul subiect al educaţiei.„Noi pornim de la principiul că unpopor educat poate prospera multmai uşor, cetăţenii săi putând să-şicultive şi să-şi dezvolte abilităţilecreatoare în acest sens. Ne străduimca Educaţia, caprioritate naţio-nală, să fie tratatăastfel în chip real”,a conchis domniasa, vorbind apoidespre depolitiza-rea învăţământului,despre realizările şisechelele (comune)şcolii celor douăstate. Nadejda La-vric, conducătoa-rea delegaţiei, darşi profesorii Ana Cimpoieşu şi Vic-tor Sânchetru au creionat imagineaînvăţământului basarabean, rezulta-tele obţinute de FSEŞ în relaţia cuAsociaţiile patronale la nivel raio-nal, modul în care acestea s-auimpus ca un real partener de dialogcu Puterea.

În încheierea vizitei, dl. DragoşChitic a promis delegaţiei moldove-nilor întregul sprijin pentru o şederecât mai plăcută în Neamţ, şi a asi-

gurat conducerea SLLICS de conti-nuarea implicării în parteneriatulmarcării „Zilei Învăţătorului”, cât şi

în alte acţiuni comune menite săpună în valoare şi să recompensezeperformanţele dascălilor nemţeni.ü La întâlnirea cu prof. Viorel

Stan, inspector general al Inspec-toratului Şcolar al Judeţului (ISJ)Neamţ, lucru-rile au decursîntr-o destinsăatmosferă co-legială. Dupăce oaspeţii şi-au prezentatmembrii dele-gaţiei, cu nu-mele şi funcţiape care o în-deplinesc încadrul Federa-ţiei Sindicalea Educaţiei şi Ştiinţei, gazda, prof.Viorel Stan, a expus sistemul de or-ganizare al inspectoratelor şcolare ju-deţene din România, competenţele,sarcinile şi responsabilităţile acestora.A fost prezentată reţeaua unităţilorşcolare din judeţ, modul lor de finan-ţare, în funcţie de profil şi de subor-donare faţă de ISJ sau ConsiliulJudeţean. S-a subliniat buna relaţie pe

care instituţia o are cu Sindicatul dinÎnvăţământ, implicarea efectivă aacestuia în desfăşurarea procesului deînvăţământ, prin prezenţa unor repre-zentanţi ai sindicatului atât în consi-liile de administraţie, cât şi încomisiile paritare.

„Scopul vizitei noastre în Româ-nia este să învăţăm cât mai bine cumsă ne ferim de rău” a spus dna. vice-preşedinte Nadejda Lavric, adăugândcă sindicatele din învăţământ de pecele două maluri ale Prutului au obiec-tive comune, dar rezultate diferite. Şicum în România clasa politică pareceva mai flexibilă, acţiunile sindicaleavând rezultate mai semnificative înobţinerea unor drepturi, domnia sa apropus – mai în glumă, mai în serios– să facem schimb de clasa politică.„Tot un bou şi-o belea”, a comentat odoamnă din audienţă al cărei numenu-l fac public, deşi femeia aveadreptate.

Apoi, deşi dialogul a avut uncaracter pur tehnic, discutându-se

comparativ despre birocraţia siste-mului de învăţământ (ceva maimare în România), normele didac-tice, sistemul de salarizare şi de pro-movare a cadrelor, oaspeţi şi gazdes-au simţit confortabil, racordaţi la

un diapazon comun: dragostea pen-tru învăţământul romanesc.ü La terminarea întrevederii de

la ISJ, cum orele erau înaintate, întredouă invitaţii – la Casa memorială„Calistrat Hogaş” şi la Teatrul Ti-neretului – oaspeţii au ales teatrul,oferta părând mai spectaculoasă. Aufost întâmpinaţi aici de actorul basa-rabean Tudor Tăbăcaru, director ad-junct al instituţiei care i-a ghidatîntre cele două săli de spectacol, laSala Mare invitaţii putând urmări şiun fragment din repetiţia unui spec-tacol. În discuţiile care au urmat înelegantul foaier al teatrului, delega-ţia a putut să ia cunoştinţă cu datesemnificative din istoria teatrului înMoldova, în general, şi a TeatruluiTineretului, în special. Mircea Zaha-ria, fost secretar literar şi director alteatrului, a prezentat informaţii pri-vind înfiinţarea instituţiei (1958),orientarea repertoriului şi a politiciiteatrale, rolul de modul cultural alteatrului, deplasările în străinătate întrecuta epocă ceauşistă, înfiinţareaaici (în 1969) a primului festival na-ţional de teatru pentru tineret şicopii, după o participare glorioasă atrupei la Bienala de la Veneţia. S-adiscutat apoi despre condiţia actualăa acestei arte, despre retribuţia acto-rilor, despre avatarurile abordării re-pertoriului în condiţiile unei libertăţiabsolute, condiţii în care singurulcriteriu de valoare rămâne perfor-manţa artistică. Încet-încet, spiriteles-au încălzit, descoperindu-se că tea-trul este deja o punte durabilă, spec-tacole performante traversândPrutul, cu succes, în ambele sensuri.Un rol important îl joacă aici Uni-unea oamenilor de Teatru din Ro-mânia care şi-a creat o filială înRepublica Moldova, dar şi Festiva-lul Teatrelor Naţionale de la Chişi-nău, unde nu participă doarNaţionalul ieşean, şi cele din Cluj,Timişoara sau Craiova...

ü


Remember Basarabia


Întâlnire de suflet românesc la NeamţZiua de 16 decembrie, a fosto zi a periplului în ŢinutulNeamţului. Condusă de Ga-briela Grigore pe post de ghi-duşă (un ghid – o ghiduşă,nu?), delegaţia a vizitat Mă-năstirea Văratec, cu mor-mântul Veronicăi Micle,

Mănăstirea Agapia, cu picturile lui

Nicolae Grigorescu, Casa memo-rială „Ion Creangă” de la Humu-leşti, Liceul Tehnologic„Arhi mandrit Chiriac Nicolau”din Vânători Neamţ. Pe parcurs,ca o gazdă bună, delegaţiei i s-a ală-turat liderul sindical al zonei, prof.Ciprian Murariu.ü La Humuleşti, delegaţia ba-

sarabeană a ajuns fix la deschidereacelei de-a XLVII-a ediţii a Zilelor„Ion Creangă”, drept care prof Ga-briel Ploscă, preşedintele SLLICSNeamţ şi prof. Nadejda Lavric, vi-cepreşedintele FSEŞ din RepublicaMoldova, au fost invitaţi să pof-tească pe prispa lui Nică a lui Ştefana Petrii, alături de Daniel Harpa,primarul de Târgu Neamţ, IulianGhercă, directorul ComplexuluiMuzeal Neamţ, Elena Preda, in-spector ISJ – preşedintele Fundaţiei„Ion Creangă”, prof. univ. dr. Con-stantin Parascan, şi alte cinstite ob-raze oficiale şi feţe bisericeşti. Dinintervenţiile la microfon reţinemevocarea „Împăratului Poveştilor”rostită de dl. Parascan, îndemnul lapăstrarea tradiţiilor strămoşeşti, sa-lutul său adresat moldovenilor depeste Prut, care ar trebui să ducăacasă această adevărată „oază de su-flet”. A răspuns, emoţionată, dna.Nadejda Lavric: (...) „Am crescut cupoveştile lui Creangă şi mi-aş dorica fiecare generaţie să crească cuaceste poveşti în mână. Am fost as-

tăzi copleşită de emoţie pentru căam stat pe prispa casei unde a cres-cut Nică, şi cu siguranţă acesteemoţii le voi duce şi peste Prut.Bravo dvs. pentru tot ceea ce faceţifrumos şi bine pentru a cinsti imagi-nea acestui copil nepereche. Lamulţi ani!”.

A urmat apoi un program artis-tic, cu frumoasecolinde de Cră-ciun şi datini deiarnă susţinut deşcolile din zonaTârgu Neamţ.

Nu putemîncheia acestepisod fără a rea-minti că mani-f e s t a r e aprezentată nu esingulară, anual,în preajma datei

de 1 martie, organizându-se ZileleCreangă la Chişinău şi Iaşi, prinparteneriate între Ministerul Culturiidin Republica Moldova, BibliotecaNaţională pentru copii „IonCreangă”, Universitatea Pedagogică„Ion Creangă”, Teatrul „Luceafărul”din Chişinău şi Muzeul LiteraturiiRomâne, Teatrul Naţional din Iaşi,Bojdeuca „Ion Creangă” din Ţicăuşi Casa Memorială din Humuleşti.ü La Liceul Tehnologic „Ar-

himandrit Chiriac Nicolau” dinVânători Neamţ delegaţia a fost în-tâmpinată cu pâine şi sare de doi co-pilaşi frumoşi foc, îmbrăcaţi încostume naţionale. Şi pentru că pitagoală poate să-ţi rămână în gât, gaz-dele – directorii Vasile Gaman şiElena-Sabina Petrariu – au oferit şicâte o răchie mică şi informaţiilenecesare.

Şcoala, una de arte şi meserii,este o şcoală cu tradiţie, înfiinţată în1885 de arhimandritul Chiriac Ni-colau de la Mănăstirea Neamţ pen-tru locuitorii comunei VânătoriNeamţ. Oaspeţii au vizitat şcoala,au aflat mai multe despre proiecteleeuropene şi despre proiectele finan-ţate de Banca Mondială, despre re-laţia benefică cu administraţiaParcului Vânători Neamţ, au zăbo-vit în atelierul de meşteşuguri şi auputut urmări un minunat programartistic realizat de ansamblul „Şeză-toarea” sub îndrumarea prof. Ange-

lica Iateşen.Spectacolul afost emoţio-nant, cald şibine gândit: dela repertoriu,mişcare sce-nică, costumeşi ţinută sce-nică, umor,aplauze şi re-luări, totulvădea ochiul şi

mâna unui profe-sionist. Au fostmomente de mareîncărcătură emo-ţională; de la„Doina” lui Emi-nescu (De la Nis-tru pân' la Tisa/Totromânul plânsu-mi-s-a, /Că nu maipoate străbate/De-atâta străinăta -te...) la „Scri soa redin Basarabia” (Din Basarabia văscriu,/Dulci fraţi de dincolo dePrut./Vă scriu cum pot şi prea târ-ziu,/Mi-e dor de voi si vă sărut...)lui Grigore Vieru şi autentică poe-zie populară. Oaspeţii au fost real-mente captaţi în acest carusel desimţire şi bucurie comună, în cares-a dansat şi cântat româneşte, cul-minându-se cu un vibrant „Mulţiani trăiască” şi „Trandafir de laMoldova”, o horă care a antrenatîntreaga asistenţă.

Nadejda Lavric a mulţumitgazdelor pentru primire şi lecţia deromânism, şi-a exprimat încredereaîntr-un viitorcomun, a feli-citat copiiipentru talentşi sinceritate.Întrebaţi dacăpot ronţăi da-rurile depeste Prutdupă atâtaefort, aceştia,dovedindu-sevrednici ur-maşi ai luiNică, au răs-puns într-un glas: la plăcinte îna -inte,/ la război înapoi!ü Ziua s-a încheiat cu o vizită

la Cetatea Neamţului şi cu o cinăla care Nadejdei Lavric i s-a cântatdin nou la Mulţi ani trăiască!, pebună dreptate. Era chiar ziua ei denaştere, dar alesese s-o sărbăto-rească nu acasă, în Ţara cea mică, ciacasă, în Ţara cea mare. ü Ziua de 17 decembrie a fost

păstorită de liderul sindical prof.Ionel Hociung şi a debutat cu o vi-zită la Mănăstirea Bistriţa. Oaspe-ţii s-au putut închina la mormântullui Alexandru cel Bun şi al soţieisale Doamna Ana, la mormântul luiAlexandru Lăpuşneanu şi al altorcoconi sau domniţe pe care timpul i-auitat sau nu i-a ştiut. Nu au trecutînsă nepăsători pe lângă mormântulcronicarului Grigore Ureche, unuldintre pionierii istoriografiei şi lite-raturii române. Periplul a continuatpână la barajul de la Bicaz, con-strucţie bazată pe o idee a ingineru-lui Dimitrie Leonida, lansată înlucrarea sa de diplomă de la ŞcoalaPolitehnică din Berlin în 1908, dar

finalizată, cu enorme sacrificii, îndeceniul 1950-1960.ü La revenirea în Piatra-

Neamţ, oaspeţii au vizitat sediulCasei Corpului Didactic (CCD) şicel al Sindicatului din ÎnvăţământNeamţ, unde a existat un bogatschimb de idei profesionale şi sin-dicale. La sediul CCD, delegaţia afost întâmpinată de dna. directorFlorentina Vasiliu-Moise, care şi-aprezentat colaboratorii apropiaţi, in-stituţia şi rosturile sale, importantaşi vasta bibliotecă documentară.

Dl. Gabriel Ploscă a prezentatoaspeţilor spaţiul ocupat de Sindicat,

invitaţii sosiţi de la Iaşi pentru acesteveniment: dna Violeta Amariei, pre-şedinta Alianţei Sindicale „GheorgheAsachi” şi prof. Valentin Alexiu (un„Pavarotti” al României) şi a evocatpe scurt personalitatea prof. FlorinFlorescu, unul dintre ctitorii SLLICSNeamţ, dar şi a Federaţiei Sindicate-lor din Învăţământ din România.Apoi, în scurta întâlnire de lucru carea urmat, gazdele şi oaspeţii de pestePrut, şi-au precizat încă o dată statu-tul profesional, stabilind printr-undialog constructiv premizele unorviitoare colaborări benefice.ü La Colegiul Tehnic „ Spiru

Haret” din Piatra-Neamţ delegaţiaa fost salutată de prof. Cristodor-Radu Mititelu, director, şi prof.Claudia-Maria Moroiu, director ad-junct. Oaspeţilor li s-a vorbit despremisiunea şcolii şi ţintele ei strate-gice, despre istoria instituţiei care în-cepe în anul 1915, când esteînfiinţată Şcoala Elementară deComerţ şi până astăzi când, din

ü



Remember Basarabia


Dragi prieteni şi fraţi, vă transmit un mareMULŢUMESC pentru toată căldura şi dragostea pecare am primit-o în perioada aflării noastre la Pia-tra-Neamţ. Ne-aţi făcut să ne convingem că sufleteleşi inimile noastre nu au frontieră. Am simţit că Ba-sarabia e lacrima României, şi România e patriamea. Inima îmi strigă – Treziţi-vă români!

Vă transmit cele mai sincere felicitări cu prilejulSfintelor sărbători de iarnă.

La mulţi, mulţi ani!Nadejda LAVRIC,

vicepreşedinte al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei (FSEŞ)

Că suntem acelaşi popor nu încape nici o îndo-ială. Pentru România întotdeauna am avut un senti-ment deosebit, pentru că părinţii mei s-au născut înRomânia Mare. Vizita în judeţul Neamţ mi-a recon-firmat sentimentele că suntem oameni apropiaţi su-fleteşte, fraţi, care trebuie sa aibă o Ţară. Vămulţumesc mult pentru emoţiile pe care am avut pri-lejul să le trăiesc.

Angelina BEGU, şef sector organizare şi administrare (FSEŞ)

În cadrul acestei vizite am avut prilejul de a cu-noaşte oameni cu sufletul mare, specialişti iscusiţinu doar în meseria profesată, dar şi în domeniul ac-tivităţii sindicale. M-a impresionat foarte mult dă-ruirea de sine şi efortul depus de către membriiBiroului Operativ al SLLICS pentru ca noi să nesimţim ca acasă. În toate aceste zile, am simţit maiaproape ceasul Unirii şi vom contribui la aceasta,împreună cu fraţii noştri din Patria Mamă.

Vă mulţumim încă o dată pentru tot ce aţi făcutşi faceţi pentru noi. Crăciun Fericit!

Simion BOŢAN, preşedintele Consiliului raional Orhei

După cuvinte există trăiri, iar după trăiri –numai amintiri frumoase. Şi nu pot decât să mulţu-mesc din suflet gazdelor care ne-au împlinit viselemai presus decât aşteptările noastre.

Personal nu am simţit hotar între noi, deşi dinpăcate încă el mai există. Sufletul meu a fost răscolitde amintirea cetăţilor şi mănăstirilor ctitorite de Şte-fan cel Mare, Alexandru cel Bun, de prispa de la Hu-muleşti, de mormântul iubitei lui Mihai Eminescu,Veronica Micle ...

Şi mă bucur pentru că am putut stabili contactepentru viitoare parteneriate cu SLLICS Neamţ, cu

casa Corpului Didactic, cu Colegiul „Spiru Haret”, cu...Vă vom aştepta cu dor la noi în Basarabia! La mulţi ani dragii noşti!!!

Lilia HACINA, director, Liceul teoretic „Alecu Russo”, Orhei

Am crescut într-o familie numeroasă, împreunăcu trei surori şi doi fraţi. Viaţa ne-a rătăcit prin lumeiar grămăjoară, toţi şase, ne întâlnim foarte rar. Însăoriunde ne-am afla, ne simţim reciproc bucuriile şitristeţile, dragostea şi mângâierea. Aflându-mă laPiatra-Neamţ, am simţit aceeaşi dragoste şi dăruiresufletească de frate, de parcă am revenit acasă dupăo lungă despărţire.

Cu mult drag şi profund respect,

Ana CIMPOIEŞU, preşedintele Consiliului raionalHânceşti, membru al Biroului executiv

Dragi colegi! Sunt cetăţeană a Statului Român.La Piatra-Neamţ m-am simţit acasă. Am reali-

zat încă odată cât suntem de aproape ca popor şineam.

Cele văzute – edificii istorice, culturale, întâl-nirile, discuţiile purtate, atitudinea şi sinceritateadvs. au demonstrat o dată în plus cât de mult ţineţila noi.

Vă mulţumesc din suflet pentru aceste zile mi-nunate pe care le-am petrecut împreună.

Cu mult drag,Silvia STRATAN,

preşedintele Consiliului raional Rezina, membru al Biroului executiv

Mulţumire pentru tot ceea ce mi-a provocattrăiri puternice .

Vizita în judeţul Neamţ nu mi-a schimbat per-cepţia despre România – a întregit-o. Mai mult caaltă dată (dar am avut ocazie să fiu în mai multerânduri) trăiri profunde, sincere provocate de atitu-dinea celor cu care ne-am întâlnit şi am comunicat.Gândul că trebuie să fim împreună nu poate avea al-ternative ...

Victor SÂNCHETRU,preşedintele Consiliului raional Ştefan Vodă

* Mesaje de peste Prut * Mesaje de peste Prut * Mesaje de peste Prut * Mesaje de peste Prut * Mesaje de peste Prut *

artie 2016, ea capătă denumirea de Colegiu Tehnologic „SpiruHaret”.

Conduşi de un director amabil, neprotocolar şi neinhibat,oaspeţii s-au plimbat prin şcoala care avea absolut toate uşiledeschise şi au vizitat şi sediul grădiniţei, care ţine de aceeaşistructură de învăţământ. Peste tot domnea o caldă atmosferă săr-bătorească, cu brazi împodobiţi pentru Crăciun, cu o curăţenie

fără cusur, cu panouri şi vitrine care popularizau succesele şi perspec-tivele şcolii. Lucrurile erau făcute gospodăreşte, frumos şi temeinic şiera clar că ele se aflau acolo înainte de anunţarea acestei vizite şi vorrămâne acolo, până vor fi înlocuite de altele, la fel de bine făcute.

A urmat apoi o întâlnire a delegaţiei basarabene cu membrii Con-siliului Judeţean al Sindicatului din Învăţământ, o întrunire de lucru carea dus la o mai bună cunoaştere a muncii şi perspectivelor comune alecelor două structuri sindicale.

Nu se pot trage concluzii în urma întoarcerii basarabenilor acasă.Vizita lor în Neamţ e doar un răspuns la drumul deschis la Chişinău şiOrhei de dascăli din Sindicatul din Învăţământ Neamţ. Nu ştiu cât deaproape sau de departe suntem pe acest drum al istoriei, dar ştiu că dru-mul e bun şi cărarea trebuie bătătorită. Uneori facem acest lucru, chiarfără să ne dăm seama. Conştientizându-l, nu putem spune decât că ne-amîmplinit rostul.

Întâlnire de sufletromânesc la Neamţ

m



Remember Basarabia


În întâmpinarea Centenarului Unirii Basarabiei

a sfârşitul lunii noiembrie, înideea de a consolida relaţiiledintre Sindicatul din Învăţă-mânt Neamţ şi Federaţia Sin-dicală a Educaţiei şi Ştiinţeidin Republica Moldova, darşi de a perfecta detaliile uneiacţiuni comune pentru cele-

brarea Centenarului Unirii cu Basa-rabia, o delegaţie a SLLICS Neamţs-a deplasat la Chişinău în aceastăformulă: Gabriel Ploscă, preşedinte;Gabriela Grigore, secretar general;Alexandru Covasan, director econo-mic şi subsemnatul, redactor-şef alrevistei pe care tocmai o citiţi. Tre-buie spus că aceste relaţii au deja otradiţie, că au mai existat schimburide experienţă şi benefice vizite re-ciproce (vezi şi consemnările unor

parteneriate în numărului prezent –pag. 4 şi pag. 6, sau relatările din re-vista Apostolul numerele 188/mai2016 şi 194/decembrie 2016).

Aşadar, luni 27 noiembrie, laprima oră, la elegantul sediu al Fe-deraţiei Sindicale a Educaţiei şi Şti-inţei din Republica Moldova ne-amaflat faţă în faţă cu reprezentanţiiacestei federaţii: Dumitru Ivanov,preşedinte; Ion Bulat, prim-vicepre-şedinte; Nadaejda Lavric, vicepre-şedinte şi invitaţii lor: SimionBoţan, preşedintele Consiliului ra-ional Orhei, Natalia Matcaş, preşe-dintele Consiliului raional

Cantemir; Ana Cimpoieşu, preşe-dintele Consiliului raional Hânceştişi Victor Sânchetru, preşedinteleConsiliului raional Ştefan Vodă. Dela bun început dl. Gabriel Ploscă aprecizat că vizita noastră nu are uncaracter oficial, că iniţiativa noastrăeste una de suflet, că nimeni nu ne-a obligat să fim prezenţi la Chişi-nău. „E de datoria noastră însă să nutrecem nepăsători pe lângă faptelede glorie ale înaintaşilor. Istorianoastră comună este una zbuciu-mată şi, aflaţi la încrucişările intere-selor unor mari puteri, am suferitmulte nedreptăţi. Unele dintre ele aufost corectate, altele aşteaptă să fieîndreptate, dar noi trebuie să ne im-plicăm mereu şi să privim lucrurilecu optimism”, a afirmat GabrielPloscă. Apoi domnia sa a expus înce ar consta implicarea comună înîntâmpinarea Centenarului Unirii

Basarabiei: realizarea în Neamţ aunei manifestări care să reuneascăforţe artistice şi intelectuale, dinstânga şi din dreapta Prutului. Astfel,pentru data de sâmbătă, 24 martie, laSeminarul teologic „Veniamin Cos-tachi” de pe lângă MănăstireaNeamţ, sunt programate: o masă ro-tundă cu susţinerea unor comunicăriştiinţifice de către profesori românişi basarabeni, vernisarea unei expo-ziţii de fotografii documentare, vi-zionarea unui film dedicatevenimentului. Tot în aceeaşi zi,după amiaza, este gândit un recitalde muzică şi poezie, la Cetatea

Neam ţului, un spectacol comemo-rativ care va implica, de asemenea,forţe artistice comune. În princi-piu, participanţii la întrunire aufost de acord cu acest punctaj, şi-au împărţit sarcinile şi responsabi-lităţile, şi-au făcut cruce şi aupurces la lucru.

În a doua parte a zilei, la invi-taţia doamnei Ana Cimpoieşu amvizitat, împreună cu oficialităţile dinconducerea Federaţiei Sindicale,Hânceşti şi Lăpuşna, două localităţicunoscute pentru rezonanţa cărţiilor de vizită.

Hânceştiul, atestat de pe la1520, situat la o răspântie a „drumu-lui moldovenesc” ce lega ţările eu-ropene de cele asiatice a fost nu doarlocul de baştină al boierilor din fa-milia Hâncu, ci şi un important vadcomercial, care a prosperat ca atare.Lăpuşna, atestată ceva mai devreme,

pe la 1450, ca târg şi ţinut, îşi leagăiremediabil numele de cel al domni-torului Alexandru Lăpuşneanu, ne-murit mai mult de nuvela luiCostache Negruzzi, decât de faptelesale istorice. Gloria locului este datăînsă şi de un important complex ar-hitectural construit de urmaşii ar-meanului Manuc-Emanuel Mârza ian,o personalitate istorică controver-sată, celebră atât printr-o avere fabu-loasă, cât şi prin implicarea sa înîncheierea tratatului de pace a răz-boiului ruso-turc din 1812.

La Hânceşti am fost primiţi dedoamna Valentina Tonu, şefa Direc-ţiei Învăţământ a Consiliului Raio-nal şi s-a discutat aplicat despre

problemele învăţământului basara-bean şi românesc: structura sistemu-lui de învăţământ, finanţare,programa şcolară, relaţiile sindica-tului cu puterea, necesitatea şi rolulunor comisii paritare. A fost un realschimb de experienţă şi o bucurie săvedem că sindicatul poate colaborafoarte bine cu puterea politică, chiardacă este vorba de conlucrarea adouă doamne: Ana Cimpoieşu şiValentina Tonu.

La fel de plăcut impresionaţiam rămas şi după vizitarea LiceuluiTeoretic Lăpuşna. Am fost întâmpi-naţi cu pâine şi sare şi am cunos -cut-o acolo pe doamna directoareViorica Rotaru, o profesoară totaldezinhibată, dezinvoltă, plină defarmec şi naturaleţe. Într-o lume su-focată de convenţionalism şi eti-chete, domnia sa îşi vede de treabăîn modul cel mai firesc şi, după cumam văzut, îşi face treaba foarte bine.Am fost impresionaţi de sălile declasă, de sport şi coregrafie, de bi-blioteca şcolii (cu o donaţie serioasăde carte din România, pe care amsporit-o după puterile noastre), deperformanţele artistice ale ansam-blului Lăpuşniţa. Peste tot, ordine,curăţenie şi pace. Şi copii frumoşi,aşa cum am văzut şi la grădiniţa pecare am vizitat-o în sat. Semne buneanul are, cum spune apropiatul Plu-guşor. Semne bune are şi viitorul.Mai ales dacă nu uităm semnele tre-cutului. Ale centenarului. Ale mile-niului. Ale istoriei...

Mircea ZAHARIA

L

Gabriel Ploscă, Gabriela Grigore, Alexandru Covasan, Dumitru Ivanov

Dumitru Ivanov, Nadejda Lavric, Ana Cimpoieșu,Valentina Tonu, Gabriela Grigore, Simion Boţan

Ana Cimpoieșu, Valentina Tonu, Gabriela Grigore, Simion Boţan, Victor Sânchetru


unt născut undeva, în sud, laDunăre, în Cetatea Doljului.Tot acolo am fost elev, iarde la părinţi am aflat că pro-fesorul meu de geografie, unom distins şi drept, este ba-sarabean, refugiat, pe nu-

mele său Sonca Octavian. Nu erasingurul basarabean din sat. Amvrut să aflu mai multe, am întrebat,iar bunicul, povestindu-mi istoriatrăită, m-a făcut să înţeleg că basa-rabenii erau români, iar locurileunde trăiau ei se chema Basarabia.Dar Basarabia fusese înstrăinată de

ţara-mamă, România, prin furt. Autrecut anii, am devenit profesor,am aflat mai multe despre Basara-bia, iar viaţa mi-a purtat paşii laRoman. Abia atunci, mai aproapede Prutul despărţitor, cred că amînţeles cu adevărat Golgota Basa-rabiei. Am urmărit, lăcrimând,lupta fraţilor basarabeni pentrulimba română, pentru tricolor, pen-tru unitatea gliei, iar atunci când adevenit posibil am călătorit de maimulte ori în România de pestePrut. Întotdeauna cu emoţie şi vi-novăţie.

Emoţie, fiindcă îi cunoşteampe românii din Basarabia acasă laei şi vinovăţie pentru că de multprea puţine ori am făcut câte cevapentru ca, împreună cu ei, să re-devenim ceea ce am fost odată: osingură ţară, un singur popor.

Pentru oamenii tăi calzi şi pri-mitori, deşi atât de încercaţi de su-ferinţe şi trădări, pentrupământurile tale încărcate de zbu-ciumată istorie, şi pentru multe al-tele, eu te iubesc Basarabie, aşacum iubesc Moldova, Ardealul,Banatul, Maramureşul, Bucovina,Dobrogea, Muntenia şi aşa cum iu-besc Oltenia natală.

Gabriel PLOSCĂ,Preşedintele Sindicatului din

Învăţământ Neamţ

Remember Basarabia


În întâmpinarea Centenarului Unirii Basarabiei

n Hronicul şi cânteculvârstelor, referindu-sela Marea Unire, LucianBlaga mărturiseşte: Înziua aceea am cunos-cut ce înseamnă entu-ziasmul naţional,sincer, spontan, irezis-

tibil, organic, masiv. (…)Când dăm să ieşim din sat (evorba de drumul de întoarcereal poetului şi al fratelui său,Lionel, de la Alba Iulia),

numai ce auzim dintr-o curte,neaşteptat, în noapte, un stri-găt de copil: „Trăiască Ro-mânia dodoloaţă!” (rotundă).

Mie, mărturia sentimen-tală de mai sus mi-e maiscumpă decât toate relatărilecărţilor de istorie, pentru cădescrie semnificativ şi grăitormodul în care românii au trăitşi au receptat marele act isto-ric de la 1 Decembrie 1918.

„România dodoloaţă” afost împlinirea unei năzuinţeistorice a poporului nostru,udată deopotrivă cu lacrimi desânge şi de bucurie, o puntespre un viitor demn şi prosper.România dodoloaţă a maifost şi bucuria unei mari iu-

biri împărtăşite, dar şi povarade a traversa istoria fără să în-tinezi graniţele acestei iubiri.A fost greu pentru că a maiurmat un război şi teroareaunei ciume roşii de care nuam scăpat definitiv. A fostgreu şi pentru că i-am pus lazid sau i-am trimis la Sighetsau în Siberia, pe făuritoriiRomâniei Mari.

Astăzi România nu mai edodoloaţă, ba, maimult, România harnicăşi deşteaptă e pe calede a fugi de acasă.

De acasă, undedesfiinţarea panteonu-lui naţional e răsplătităcu medalii preziden-ţiale (vezi Emil Con-s t a n t i n e s c udecorându-i pe Cezar-Paul Bădescu şi Mir-cea Cărtărescu, după

demolarea poetului naţional). De acasă, unde demnita-

tea naţională e inertă cândmaghiarii refuză limba ro-mână şi terfelesc tricolorulsau spânzură o sosie a luiAvram Iancu.

De acasă, unde începe să-ţi fie ruşine să declari că-ţi iu-beşti ţara şi istoria.

N-aş spune că în aceastăsută de ani guvernele de laBucureşti au simţit prea multpovara României Dodoloaţe.Ba chiar cred că mulţi dintrepoliticieni nici nu ştiu căexistă aşa ceva.

Mircea ZAHARIA

Î

Rămânem datori cu o Unirea 27 martie 1918 înaintaşii noştri auscris cea mai glorioasă pagină din is-toria Basarabiei.

A fost o zi în care membrii par-lamentului Sfatul Ţării au dat dovadăde curaj, demnitate şi dragoste deţară, readucând Basarabia la mama ei– România.

Iar ziua de astăzi este una în careFăuritorii Unirii ne îndeamnă să ne ridicămla înălţimea faptelor lor.

Omagiem bărbaţii generaţiei care au făcutacest nod la istorie şi rămânem datori faţă deei cu o UNIRE. Chemarea lor către cei con-temporani nouă e să nu lăsăm să moară ideaUnirii. Declaraţiile de Unire din localităţile

din Republica Moldova sunt expresia voinţei şi deciziei românilor de a se uni cuRomânia. Ne dorim înapoi ţara care ne-a fost furată de criminalii Hitler şi Stalin.

Sub auspiciile Unirii, în anul centenarului ne dorim să continuăm muncapentru reîntregire nu numai prin declaraţii, ci şi prin acţiuni concrete. Cele douămaluri ale Prutului pot şi trebuie să se apropie şi prin organizarea diverselor acţiuniîn comun. Cu mare drag am primit propunerea sindicaliştilor din judeţul Neamţde a participa la un program consacrat Marii Uniri cu un grup de 30 sindicaliştidin Republica Moldova, în perioada 23-26 martie curent. Sperăm să dăm mânăcu mână, cei cu inima română... Prin acţiunile noastre comune vom transmiteacest mesaj: am fost, suntem şi vom fi fraţi.

Nadejda LAVRIC, VicepreşedinteFederaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova

Eu te iubesc, BasarabieS

L

PovaraRomâniei Dodoloaţe


Remember Basarabia

n APOSTOLUL nr. 209, aprilie 2018

CENTENARUL UNIRII cu BASARABIA

âmbătă, 24 martie, la Semina-rul Teologic Ortodox „Venia-min Costachi”, din iniţiativaSindicatului din ÎnvăţământNeamţ, a avut loc prefaţareaevenimentului Unirii Basara-biei cu România.

După slujba de pomenire a eroi-lor neamului în Biserica „Sfântul IoanIacob Hozevitul”, slujbă la care a par-ticipat alături de dascăli nemţeni şi odelegaţie a Federaţiei Sindicale dinEducaţie şi Ştiinţă (FSEŞ) din Repu-blica Moldova, preot prof. IoanMihoc, directorul Seminarului a trans-mis binecuvântarea IPS MitropolitTeofan, aflat la Iaşi la o altă serie deacţiuni dedicate Centenarului Unirii.Suntem la o adunare de suflet româ-nesc, a spus părintele Ioan MIHOC, şiam început această manifestare anoastră cu o rugăciune, pentru că aţiauzit în Sfânta Evanghelie că se înde-plinesc cele pe care le dorim, în mă-sura în care noi ne rugăm la Domnulca să le primim. Ne-am rugat pentrucei care de-a lungul veacurilor au lup-tat şi au realizat Unirea, înscriind culitere roşii data de 27 martie în sufle-tele românilor.

Salut cu multă bucurie prezenţadvs. aici, în această şcoală care areaproape 170 de ani de existenţă,şcoală în care au învăţat luminaţi în-drumători ai nea mului nostru şi carecontinuă să trimită în lume oamenipregătiţi să-i însufleţească pe ceilalţicu un gând de unire, de pace, de dra-goste de Dumnezeu.

A urmat apoi vernisajul expozi-ţiei de fotografii documentareMarea Unire a început la Chişinău,prezentat de prof. NADEJDA LA‐VRIC, vicepre-şedinte a FSEŞ– „colega noas-tră din Româniade peste Prut”,cum a recoman-dat-o prof. Ga-briel Ploscă,

preşedintele Sindicatului din Învă-ţământ Neamţ.

În deschiderea intervenţiei sale,prof. Nadejda Lavric a mărturisit cuemoţie: Mă bucur că sunt prezentă laaceastă sărbătoare a Centenarului şine mândrim cu faptul că cei care aupus temelia Unirii au fost pământeniinoştri, moldovenii care au adus Basa-rabia la Patria-Mamă. Şi mă bucur căfotografiile preluate de noi de la Mu-zeul de Istorie al Republicii Moldovaşi trimise în ţară cu poşta electronicăau fost paginate atât de frumos de co-legii de la Neamţ. În continuare vorbi-toarea s-a referit la publicaţiilebasarabene de limbă română care aucontribuit la creşterea conştiinţei mol-dovenilor, alterată de faptul că de maibine de o sută de ani (N.R. – din1812), Basarabia s-a aflat sub ocupa-ţie rusească, fapt care a lăsat urmegrele asupra sufletului, gândirii şi lim-bii românilor de aici.” Apoi dna. Na-dejda Lavric s-a referit pe larg,punctual, la desfăşurarea istorică aevenimentului istoric evocat, dar neoprim aici, cititorii noştri fiind deja fa-miliarizaţi cu acest subiect. (N.R. VeziApostolul, nr 208, articolul semnat deElena Postică, muzeograf basarabean.)

A continuat prof. DAN ŢÂR‐DEA, prezentat de preşedintele Ga-

briel Ploscădrept „un am-basador nem-ţean îndomeniul edu-caţiei”, care afăcut referiri laexpoziţia depictură realizată

de elevi ai Seminarului – şcoalacare de peste 160 de ani a dat ţăriipersonalităţi de prim rang care aucontribuit în mod decisiv la istoriamodernă a României, inclusiv lamomentul pe care-l sărbătorim as-tăzi, pe simeze fiind expuse atâtportrete ale ctitorilor de şcoală dela Neamţ, cât şi figuri proeminenteale istoriei naţionale: Regele Ferdi-nand, Regina Maria, PatriarhulMiron Cristea…

Deschiderea efectivă a mani-festării a avut loc în sala de festivi-tăţi a seminarului, unde, dupăsolemnitatea in-tonării ImnuluiNaţional, prof.G A B R I E LPLOSCĂ, amfi-trionul acesteisărbători a făcutprezentarea or-ganizatorilor –Sindicatul din Învăţământ Neamţ,Federaţia Sindicală a Educaţiei şiŞtiinţei din Republica Moldova(FSEŞ), Seminarul Teologic Orto-

dox „Veniamin Costachi” – a vorbitdespre valoarea istorică şi sentimen-tală a comemorării şi a conchis:Avem şi noi datoria să ducem maideparte năzuinţa acestui ideal sau,cum spunea prietena noastră Na-dejda Lavric, suntem datori cu ounire. A urmat prezentarea delega-ţiei „românilor de peste Prut”, a ofi-

cialităţilor prezente şi au fostinvitaţi să ia cuvântul oaspeţii ofi-ciali ai întrunirii: dl. Ion ASAFTEI,vicepreşedinte al Consiliului Jude-ţean Neamţ; dl. Ghenadie DONOS,preşedintele FSEŞ din RepublicaMoldova; dna. Ana Cimpoieşu, pre-şedintele Consiliului Raional FSEŞ(Hânceşti); dna. Maria PETRARIU,primar al comunei Vânători-Neamţ;pr. prof. Ioan MIHOC, directorulSeminarului Teologic Ortodox „Ve-niamin Costachi”; dna. Elena LAIU,inspector general al InspectoratuluiŞcolar Judeţean (ISJ) Neamţ; dl.Iacob BACIU, Liderul Confedera-ţiei Sindicatelor Democratice dinRomânia (CSDR), dl. Ioan NA-ROŞI, coordonatorul departamentu-lui Educaţie din cadrul CSDR; dna.Elena PREDA, inspector de specia-litate în cadrul ISJ Neamţ.

În cuvântul său dl. ION ASAF‐TEI, vicepreşe-dinte alConsiliului Ju-deţean Neamţ,şi-a mărturisitemoţiile – nuatât de mari caale bunicilor şistrăbunicilornoş tri care au înfăptuit Unirea – şi-aexprimat încrederea că lucrărilesimpozionului vor avea nu numaiîncărcătura emoţională ci şi cea şti-inţifică, necesare acestui momentsolemn şi a promis sprijinul Consi-liului Judeţean Neamţ în orice pro-iect menit să aducă plus valoarecomunităţii nemţene, dar şi comu-nităţii româneşti, oriunde s-ar aflaea. Pentru că sunt cu adevărat ono-

rat de prezenţa mea aici, mândru detot ce înseamnă românism, înce-pând cu obiceiurile, tradiţia şi cul-tura noastră, până la credinţastrămoşească. Dumnezeu a făcut caastăzi să ne vedem în frumoasa luicasă şi să-mi bucure sufletul văzândcum încă o dată preotul şi dascăluldin vechime, ajunşi în zilele noastre,

îşi împlinesc menirea – aceea de a-iţine pe oameni uniţi, luminaţi, în dra-goste de neam şi ţară. Doamne ajută!

Dl. GHENADIE DONOS, doar decâteva zile ales preşedinte al FSEŞdin Republica Moldova, a salutatgazdele, iniţiativa acestei sărbătoricomune şi, după un excurs doct înistoricul evenimentelor, a declarat:Vă asigur de tot respectul nostrupentru aceste frumoase clipe pe carele-am trăit şi le vom trăi în conti-nuare… Avem osarcină multmai grea decâtî n a i n t a ş i inoştri, deşi si-tuaţia istoricăactuală estemai puţin gravădecât aceea din1918. Dar dacă pentru ei acest idealistoric era clar, noi încă bâjbâim şine complacem în fel de fel de scena-rii sterile. Am ratat ocazia din 1991,când „marii” noştri oameni politicinu au simţit cursul istoriei, atât debine fructificat de ţările baltice.Avem însă încredere în tinerii aici defaţă, în tinerii de acasă, avem încre-dere în inteligenţa, în curajul şi înpatriotismul lor. Şi sper ca împreunăsă dezamăgim cât mai puţin genera-ţiile viitoare…

A urmat apoi un moment sim-bolic, încărcat de emoţie, oaspeţiide la Chişinău dăruind preacucerni-cului părinte Ioan Mihoc, directorulSeminarului, o fotografie a SfatuluiŢării şi preşedintelui Gabriel Ploscăo fotografie a domnitorului Ştefancel Mare şi Sfânt.

S

l Sărbătorit de Sindicatul din Învăţământ Neamţ



Remember Basarabia


CENTENARUL UNIRII cu BASARABIAna. ANA CIMPOIEŞU: În aju-nul marelui eveniment, Cen-t enaru lM a r i iU n i r i ,p e s t e100 delocalităţi

din RepublicaMoldova ausemnat decla-raţii simbolicede unire cu Patria-Mamă. În unelesate, acolo unde Primăria şi Consi-liile locale au refuzat aceasta, aufăcut-o simplii cetăţeni.

Pentru că suntem un gând şi unsuflet împreună, Direcţia de Învăţă-mânt Hânceşti şi Consiliul raionalal FSEŞ au semnat, de asemenea, odelegaţie simbolică de unire cu Pa-tria-Mamă, fapt care ne-a adus cu-vinte de laudă şi felicitare, dar şivorbe grele sau ameninţări. Peurmă vizibil emoţionată, prof. AnaCimpoieşu, îmbrăcată într-un foartefrumos costum popular, a dat citireDeclaraţiei de Unire, din care spi-cuim câteva fragmente:

(…) Conştienţi şi nesiliţi de ni-meni dorim să facem această Unireca reparaţie morală pentru suferin-ţele trecutului şi ale prezentuluicare a smuls, împotriva voinţei lor,de la trupul patriei istorice, pe bu-neii şi străbuneii noştri. Să facemunirea cu cei de aceeaşi limbă şitradiţie cu noi, pentru ca fiii şi ne-poţii noştri să se bucure de un viitorde libertate şi avuţie, de şansele deîmplinire pe care generaţiile noas-tre nu le-au avut. Să ne ajute Dum-nezeu ca decizia noastră să fie unpas hotărâtor spre Unirea deplină,când nu va mai fi graniţă pe Prut,iar oamenii dintre Nistru şi Tisa vormunci împreună la realizarea şimulţumirea comună, alături de ce-lelalte popoare ale Europei Civili-zate. Prin prezenta Declaraţie deUnire ne exprimăm bucuria de asărbători împreună cu fraţii noştriromâni de pretutindeni CentenarulMarii uniri 1918-2018 şi adeziuneala valorile naţional-democratice alespaţiului cultural românesc. Aşa săne ajute Dumnezeu!

MARIA PETRARIU, primarulcomunei Vână-tori-Neamţ asalutat oaspeţiişi a mulţumitdlui. GabrielPloscă pentrucă ales acestspaţiu beneficd e s f ă ş u r ă r i i

prezentei sărbători comune. Nedorim cât mai multe activităţi degenul acesta, în care să ne regăsimunii pe alţii sufleteşte şi cultural. Şi

chiar dacă afară a dat iarna pestenoi, important este că e primăvarăîn sufletele noastre, că ne putem bu-cura şi simţi împreună, frăţeşte, bă-tăile aceleiaşi inimi româneşti.Apoi, domnia sa a trecut în revistăcontactele personale sau oficiale curomânii de peste Prut, participareala evenimente comune, vizita me-morabilă a bardului Grigore Vierula Vânători, chiar cu două săptă-mâni înainte de sfârşitul său tragic.Şi, deplângând soarta mult maicrudă a basarabenilor, a conchis:Chiar dacă istoria a făcut să fim deo parte şi de alta a Prutului, nicitimpul nici vremurile nu şi-au pututpune o amprentă strâmbă pe sufle-tele noastre, aşa încât să nu maisimţim şi să mai gândim româneşte.

Pr. prof IOAN MIHOC a salutatprezenţa oaspe-ţilor în acestspaţiu preabla-goslovit, şi-aexprimat cre-dinţa în izbândaunei noi reuniria neamului ro-mânesc şi a datcitire Mesajului de binecuvântare alÎnaltpreas fin ţi tului Părinte Teofan,Mitropolitul Moldovei şi Bucovi-nei, la ceas aniversar prilejuit deCentenarul unirii Basarabiei cu Ro-mânia (27 martie 1918 – 27 martie2018), pe care-l reproducem inte-gral, în deschiderea revistei.

ELENA LAIU, inspector generalal Inspectoratului Şcolar JudeţeanNeamţ: De câteva luni am intrat însărbătoarea celui mai importanteveniment din istoria românilor –Marea Unire. Este o sărbătoare a

tuturor români-lor, o sărbă-toare asolidarităţii, osărbătoare in-tens emoţio-nală, în caretrăim senti-mente deosebite

şi renaşterea patriotismului. La unsecol de la cea mai măreaţă paginăa istoriei poporului român să nerugăm bunului Dumnezeu să fimvrednici urmaşi ai celor care aufăcut Unirea. Şi, din partea Inspec-toratului şcolar, vă spunem LAMULŢI ANI şi fie ca această sărbă-toare să aducă un plus de valoare înmunca pe care o desfăşuraţi.

IACOB BACIU, preşedinteleConfederaţieiS i n d i c a t e l o rDemocra t i cedin România:Eu, ca arde-lean, mă simtmândru că suntastăzi aici pen-

tru a-i onora, împreună cu dumnea-voastră, pe toţi trăitorii provinciilorromâneşti care, în urmă cu o sutăde ani, şi-au asumat responsabilita-tea Marii Uniri.(…) Noi cei prezenţiaici, toţi profesorii de istorie dinRomânia şi Republica Moldovaavem datoria sfântă de a face cu-noscută istoria adevărată a Româ-niei, adevărurile fundamentaledespre neamul nostru, despre tradi-ţiile populare şi limba română, des-pre valorile durabile ale poporuluinostru. Iar în privinţa realizăriiunei mari reuniri nu pot să spundecât ceea ce simt: ea nu se poaterealiza decât dacă fiecare dintre noicrede cu tărie în acest ideal. O mareunire ar trebui să demonstreze va-lenţele şi personalitatea poporuluiromân, faptul că el nu poate fi în-ghiţit de Europa.

IOAN NAROŞI, directorul De-partamentului de educaţie şi for-mare al FSLI, ardelean din BistriţaNăsăud, şi-a mărturisit emoţii pecare nu le-a încercat de foarte multăvreme, de atunci de când a luat cu-vântul în calitatea de şef de promo-ţie, la terminarea liceului. Domniasa a salutat gazdele şi invitaţii aces-tei reuniuni şi s-a adresat în specialcopiilor prezenţi în sală: Depindedoar de voi ca să schimbaţi ceva în

viaţa voastră, casă aveţi şi săavem o viaţă maibună… Trebuiemai întâi să în-văţaţi în fiecarezi, trebuie apoisă vă iubiţi înfiecare zi părinţiişi fraţii, să-i cin-

stiţi şi să-i respectaţi pe dascăli, săaveţi credinţă în Dumnezeu, Trebuiesă fiţi cinstiţi, frumoşi şi drepţi. Şisă învăţaţi din lipsurile şi greşelilenoastre, să vă iubiţi ţara şi să fiţimândri că sunteţi români. Altfel osă fiţi priviţi mereu de către străinica o pradă uşoară. Un mesaj percu-tant, primit bine şi aplaudat furtu-nos.

Intervenţia prof. LIVIU RUSU,p r e ş e d i n t e l eAsociaţiei Învă-ţătorilor dinNeamţ a încercatmai mult să pa-gineze lucrărilesimpozionuluipe care urma să-lcoordoneze: Înmod sigur, Centenarul este un nece-sar recurs la memorie, iar Simpo-zionul nostru se doreşte a fi unomagiu adus Basarabiei. Basara-biei pe care Dimitrie Cantemir oconsidera în „Descrierea Moldo-vei” leagănul autentic al civilizaţieiromâneşti fără de care România nu

are trecut, nu are prezent şi nupoate avea viitor. Suntem aici pen-tru a reclama greşelile istoriei –grave şi împotriva naturii. Căci estegrav să desparţi un popor de fraţi,dar nu te poţi pune împotriva mer-sului natural al unui popor, împo-triva evoluţiei lui fireşti.

ELENA PREDA, inspector despecialitate în cadrul ISJ Neamţ:Este primul cadru festiv în care am

marea bucuriesă anunţ – înafară de anun-ţurile făcute lapresă – cămarţi 27 mar-tie, ora 12.00,c o n f o r ma c ţ i u n i i

„100+100 de şcoli întru MareaUnire a Românilor”, care şi-a propussă faciliteze încheierea a 100 departeneriate între şcoli din Neamţ şiRepublica Moldova, se vor semna120 de parteneriate, în cadrul uneiceremonii oficiale care va fiorganizată la Muzeul de Istorie şiArheologie Piatra-Neamţ”. Lemulţumesc pentru aceasta colegilormei, dar şi colegilor din Basarabia,pentru că noi ne-am propusînfrăţirea a o sută de şcoli, darnumărul lor este mult mai mare.Asta înseamnă că de fapt noi am re-alizat unirea spiritual-educaţională.Nu ne rămâne decât s-o semnăm…

În cadrul simpozionului 27Martie 1918 – Unirea Basarabiei cuŢara-Mamă, sărbătoare naţională aromânilor, moderat de prof. LiviuConstantin RUSU, preşedinteleAsociaţiei Învăţătorilor din JudeţulNeamţ, au prezentat comunicări pro-fesori de pe ambele maluri ale Pru-tului: Viorica Rotaru – Lăpuşna –spaţiu istoric românesc din stângaPrutului; Gigel Bârliba – Persona-lităţi din Basarabia şi lupta pentruUnire; Nadejda Seredovschi – 13martie 1918 – ziua sacră a Sorocii;Emanuel Marius Sandu – Bisericaortodoxă în Primul Război Mondial.Contribuţii; Emanuel Bălan – Spi-talele militare din zona Târgu Neamţîn Primul Război Mondial; VarvaraChiperi – Importanţa/consecinţeleunirii Basarabiei cu România, ultimaintervenţie – cea mai documentată şimai adecvată temei – primindaplauze la scenă deschisă. Cumaplaudate au fost şi formaţiile impli-cate într-un emoţionant spectacolfinal: corul Gloria Dei al SeminaruluiTeologic Ortodox „Veniamin Cos-tachi” (dirijori: prof. Adrian Cojocariu,pr. prof. Marius Brumă); ansamblulŞezătoarea al Şcolii gimnaziale Ar-himandrit Chiriac Nicolau, Vânători-



D


eamţ (coordonator: Angelica Iateşen). Câtdespre ansamblul Pe-un picior de plai alGimnaziului Păşcani, Hânceşti, RepublicaMoldova (coordonator Ecaterina Ursu) nuavem decât cuvinte de laudă pentru profe-sionalism şi vitalitate, pentru bucuria de adescoperi acolo o fetiţă extrem de talentată

şi de dăruită, pre numele său Tatiana Rotaru, unnume despre care se va mai auzi cu siguranţă.

E greu să închei relatarea unui moment de oasemenea încărcătură emoţională şi spirituală,trăite şi aplaudate de toţi participanţii. Din feri-cire, nu există instrumente capabile să cuantificeasemenea emoţii, dar există cuvântul de încheiereal părintelui Ioan Mihoc, pe care-l cităm (aproa -pe) integral:

Îmi pare rău că trebuie să încheiem lucra-rea noastră aşa devreme, dar anul festiv de abiaîncepe, şi începe într-o atmosferă frumoasă careare darul să ne bucure sufletul. Pe lângăaceasta, eu am o bucurie şi mai mare, aceea căam luat-o înaintea Inspectoratului şi am făcutunirea înaintea lor. Dar întâlnirea noastră deastăzi a fost una de suflet şi ne rugăm la Dum-nezeu ca să fie şi cu binecuvântarea lui. Desi -gur, înfrăţirea aceasta dintre noi cei mai învârstă e mai grea, dar aţi văzut ce frumos s-aumanifestat împreună copiii Seminarului şi fra-ţilor din Basarabia, cărora nu li s-a părut greusă poposească până aici. Şi ne rugăm la Dum-nezeu să aibă bucurie atât la plecarea de aici,cât şi la o reîntoarcere pe care le-o dorim câtmai grabnică.

Remember Basarabia


CENTENARUL UNIRII cu BASARABIA(urmare din pag. 46)

VIORICA ROTARU

NADEJDA SEREDOVSCHI EMANUEL MARIUS SANDU

VARVARA CHIPERI

GIGEL BÂRLIBA

EMANUEL BĂLAN

ineri, 23 martie. Ninge neîntreruptde multe ore. Stratul de zăpadă estedin ce în ce mai consistent şi se cir-culă anevoios, iar noi aşteptăm oas-peţi de seamă, fraţi români dedincolo de Prut. Ninge, ningemereu… Suntem îngrijoraţi de difi-

cultăţile drumului, dar iată că spre seară,colegii noştri din Federaţia Sindicală a

Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldovaajung cu bine, ca nişte adevăraţi învingă-tori. Ne bucurăm de revedere şi conchidem,împreună, că nici natura potrivnică nupoate opri fraţii să vină la fraţi. Pentru că,sâmbătă 24 martie 2018, avem întâlnirea desuflet închinată sărbătoririi a 100 de ani dela Unirea Basarabiei cu România, primulpas în înfăptuirea Marii Uniri de la 1 De-cembrie 1918 şi a României Mari. Şi ningeîn continuare…

A două zi, vremea se îmblânzeşte, chiariese soarele, semn că întâlnirea noastră estebinecuvântată de Dumnezeu. Şi cu toţii, fraţiromâni de o parte şi de alta a Prutului ne în-dreptăm spre Seminarul Teologic Ortodox„Veniamin Costachi” Neamţ, unde vom aveaparte de o zi cu trăiri profunde cu emoţii, culacrimi dar şi cu speranţe renăscute.

Părintele director, Ioan Mihoc, un ade-vărat Patriarh moldav, ne aşteaptă în bise-rica seminarului, unde asistăm la o slujbă deo adâncă simţire, dedicată eroilor neamuluişi în memoria celor care s-au jertfit pentruUnirea Basarabiei cu România, din 27 mar-tie 1918. Apoi, ne îndreptăm spre sala defestivităţi, unde doamna Nadejda Lavric neprezintă, cu emoţie în glas, fotografiileaduse de la Chişinău şi care vorbesc despreoameni şi fapte ale acelor vremuri. Portreteleunor personalităţi ale Unirii lucrate de către

elevii seminarişti şi prezentate, cu rigoareacademică, de către domnul profesor DanŢârdea, întregesc, fericit, această expoziţie.

În alocuţiunile lor invitaţii vorbesc des-pre actul istoric petrecut în urmă cu 100 deani dar şi despre speranţa de a aduce Basa-rabia la Patria-Mamă.

Declaraţia de Unire citită de doamnaAna Cimpoieşu din Hânceşti, ridică asis-

tenţa în picioare.Se scandeazăunire! unire! şipe multe chipuricurg lacrimi.Sunt momenteunice, cu trăiriunice.

În conti-nuare, domnulprofesor LiviuRusu moderează,cu dezinvoltură,simpozionul încadrul căruia,colegi de pe am-bele maluri alePrutului prezintă

comunicări interesante despre aspecte le-gate de Unire.

În finalul întâlnirii avem parte de noiemoţii şi clipe de bucurie, când asistăm laprogramul artistic susţinut de Ansamblul et-nofolcloric „Pe un picior de plai” din Păş-cani, Ansamblul folcloric de cântece şidansuri „Şezătoarea” al Liceului Tehnologic„Arhimandrit Chiriac Nicolau” din Vânătorişi de către Corul „Gloria Dei” al Seminaru-lui Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”Neamţ. Se recită şi se cântă din tot sufletul,se recită şi se cântă, uneori împreună cu în-treaga asistenţă, pentru reîntregirea neamu-lui şi a pământului românesc. Primim în darinimile fraţilor de peste Prut şi le aşezămlângă inimile noastre. Ne prindem în horareîntregirii, copii şi maturi, lacrimile curgiarăşi, strigăm din nou pentru Unire şi spe-ranţa ne face să credem că voinţa noastră seva împlini.

Afară zăpada a început să se topească.Este, o simt, urmarea căldurii întâlniriinoastre şi a gândului că izbânda nu poate fideparte, iar noi ne vom reaminti că drumulreîntregirii noastre a trecut şi prin Neamţ.Şi nu încheiem întâlnirea de suflet înaintede a hotărâ că vom fi, împreună, pe 1 De-cembrie 2018 la Alba Iulia…

Prof. Gabriel PLOSCĂ

V

NSUNTEM DATORICU O UNIRE!


Remember Basarabia

n APOSTOLUL nr. 215, noiembrie 2018

De la Fântâna profesorului, la Flacăra recunoştinţei

● Formare sindicală şischimb de bune prac‐

tici, la Chişinău (II)ub genericul „Sindicaliştii dineducaţie învaţă de la colegiilor din România”, ConsiliulGeneral al Federaţiei Sindi-cale a Educaţiei şi Ştiinţei aorganizat, pentru liderii sindi-cali din învăţământul preuni-versitar şi universitar din

Republica Moldova, timp de douăzile (18-19.10.2018) un seminar cutematica Metodele educaţiei nonfor-male, eficiente şi în educaţia sindi-cală şi Manipularea pozitivă pentru60 de cadre didactice-lideri sindicalidin Republica Moldova, cu participa-rea a doi formatori din partea Confe-deraţiei Sindicatelor Democratice dinRomânia şi a Sindicatului din Învă-ţământ din judeţul Neamţ – respectivIoan Leon Naroşi şi Niculina Niţă.

Deschiderea lucrărilor a fost deînaltă ţinută şi reprezentativitate, prinparticiparea domnilor Iacob Baciu,preşedintele Confederaţiei Sindicate-lor Democratice din România, preşe-dintele Consiliului Economic şiSocial din România, preşedinteleAsociaţiei Internaţionale a ConsiliilorEconomice şi Sociale; GhenadieDonos, preşedintele Federaţiei Sindi-cale a Educaţiei şi Ştiinţei din Repu-blica Moldova; Gabriel Ploscă,preşedintele S.L.L.I.C.S. Neamţ şivicepreşedinte al Federaţiei Sindica-telor Libere din Învăţământ şi a dnei.Violeta Amariei – preşedinta AlianţeiSindicale „Gh. Asachi” din Iaşi, că-rora li s-au adăugat membrii din con-ducerea acestor organizaţii sindicale:Nadejda Lavric, Angelina Begu, Ga-briela Grigore şi reprezentanţi aimass-media din Republica Moldovaşi România.

Evenimentul a fost apreciat caun dialog dintre sindicaliştii din Re-publica Moldova şi cei din România,dialog în cadrul căruia oaspeţii auputut să cunoască problemele omolo-gilor moldoveni şi să prezinte pro-

priile lor viziuni, în ceea ce priveşteperspectivele mişcării sindicale.

Pe toată durata manifestărilor, s-acreat şi manifestat o bună atmosferălucrativă, cu o mare încărcătură emo-ţională însă, cu efuziuni şi împărtăşiride experienţe trăite, stimulate şi deactivităţile practice din cadrul modu-lului „Metodele educaţiei nonformaleeficiente şi în activitatea sindicală”de genul: Flash-mob, Photovoice, Bi-blioteca vie, Storytelling...

Dar cel mai convingător argu-ment că acest tip de educaţie des-chide punţi reale de comunicare şiacţiune, este faptul că şase dintrecursanţi care se descurcau mai greuîn limba română, fiind vorbitori delimbă rusă (în ale cărei meandre amplutit, bazându-mă pe ce-mi maiaminteam din liceu când am studiatLimba rusă timp de un an şcolar) autrăit şi lucrat bine cu noi toţi, mani-festând o reală satisfacţie şi împli-nire!

Educaţia nonformală (E. N.), catotalitatea influenţelor de natură edu-cativă realizate în afara cadrului for-

mal, a devenit tema predilectă îndiscursul public despre reformareasistemelor educaţionale, o soluţiepentru eficientizarea crizei din edu-caţie, un panaceu. E.N. se poate rea-liza în paralel cu sistemele principalede educaţie, în diferite contexte: fiela locul de muncă şi prin acţiuni aleorganizaţiilor societăţii civile (sindi-cate), fie în timpul liber, fiind diferităde cea desfăşurată în organizaţii sauservicii complementare sistemelorconvenţionale şi generând efecte po-zitive:

● Descentralizare psihologicăprin asumarea la nivel personal, darşi de status/rol profesional şi social alactorilor din domeniul sindicatelordin educaţie a iniţiativelor şi demer-surilor realizate în beneficiul semeni-lor şi al comunităţii educaţionale îngeneral.

● Eliminarea formalismului ex-cesiv din relaţiile şi comunicarea detip partenerial între nivelurile de de-cizie şi operaţional din sistemul edu-

caţional sindical, dintre nivelul internsistemului şi cel extern.

● Asigurarea punţilor de comu-nicare şi cooperare cu valoare adău-gată la scopul şi obiectivele activităţiisindicatelor din educaţie.

Dincolo de conţinutul calitatival cursului şi al intervenţiilor celordoi formatori, cred că sudarea şi efi-cientizarea muncii noastre au fostgenerate de atitudinea cursanţilor, delimba dulce moldovenească, de ex-presiile folosite de ei (na, iacaamuş... la fără un sfert doişpişi...umblă vorba…), dar şi de bucuria dea ne manifesta împreună, noi, fraţiide peste Prut, dincolo de modul de-clarativ!

Nicicând versurile lui GrigoreVieru „Ne-au îndepărtat de casă/C-aveam poartă mai frumoasă/ Ne-au dus în vagoane mute/ C-aveampeste-o apă rude...” n-au avut un ecoumai profund, ca în aceste zile, când amtrăit şi simţit pe meleagurile Chişinău-lui, Sorocăi, Anenilor Noi, acea starede fericire simplă şi curată ca pe vre-mea bunilor noştri. Emoţia şi trăirile

mi-au fost ampli-ficate şi de tai-nica chemare acelui ce odih-neşte pe pămân-tul Basarabiei şicare a fost buni-cul meu dinspremamă, Mihai Ro -tundu, mort pefront, în timpulcelui de-al Doi-lea Război Mon-dial, la Bălţi.Mormintele eroi-lor căzuţi aici, aufost strămutate,nu se ştie exactunde, spre a facelocul unei fa-

brici, pe vremea stăpânirii sovie-tice...

Totul s-a petrecut într-o toamnăce-şi flutura rochiile pline de culorimângâietoare: arămiu, verde copt,galben, roşu palid, pe dea lurile parfu-mate de viile moldovenilor noştri,mai pline de strălucirea chihlimbaru-lui în fiecare bob, mai surâzătoare depe fiecare colină, când am intrat, pen-tru prima dată, cu emoţie, în Repu-blica Moldova.

Armonia şi parfumul locurilor,sărutul pe care colinele îl dădeau ce-rului de un albastru curat şi catifelat,m-au scos dintr-o temătoare stare şim-au proiectat direct în inima fraţilornoştri de peste Prut, care încă suntafectivi, romantici, duioşi ca un bal-sam pe sufletul prea grăbitului vizita-tor şi care, cu dulcele lor grai, m-auaşezat în albia valorilor noastre co-mune. Mulţumesc Ghenadie, Na-dejda, Angelina, Oleg, Liuba... căm-aţi cuprins cu sinceră şi caldă iu-bire frăţească şi m-aţi ajutat să mă re-

găsesc în matricea noastră comună! Retrăind cumva Doina emines-

ciană... am călătorit peste Prut până laNistru... Mi-am alinat setea şi dorul laFântâna Profesorului, aşezată pe undeal ce-şi continuă chemarea pe o că-răruie ce duce la Flacăra Recunoştin-ţei. Doar pomenirea lor arată că amavut parte de un drum iniţiatic, de unanume drum pe care trebuia să-l facîmpreună cu fraţii din Republica Mol-dova şi cu oameni aleşi din Româniace probează prin fapte dragul de ei şidorinţa de unire!

În Soroca, la Cetatea elogiată deDimitrie Cantemir în Descrierea Mol-dovei, am întâlnit unul din cei maistraşnici ghizi pe care i-am cunoscutpână acum (şi precizez că am benefi-ciat de prezentări făcute de ghizi laobiective turistice din Europa, Africa,Asia), Dl. Nicolae Bulat, profesor deistorie, pe care nu te saturi să-l asculţi!!E când eroul poveştilor cu luptele dela poalele cetăţii de pe la 1497, cândsolul ce bate la porţile cetăţii, când„Coste pârcălab de Soroca” din 1500,când ghidul contemporan cu noi... esteo încântare ce te îndeamnă la lungă as-cultare şi şedere pe aici! Pentru acestmod unic de prezentare, a fost ales„Ghidul anului 2017” în RepublicaMoldova. Dacă treceţi prin Soroca, arfi mare păcat să nu-l căutaţi la cetate şisă nu-l ascultaţi!

Încă-mi răsună cântecele ce răs-coleau românismul din noi, picurateartistic de „Pavarotti de la Iaşi” şi, aicişi atunci, mi-a revenit în minte şi m-adurut strigătul cântat de Doina şi IoanAldea Teodorovici, pe versurile luiAdrian Păunescu, care au fost şi ulti-mele lor ziceri... „Haide, haide, ce-ofi o fi/Să prefacem noaptea în zi/... Amarii beţii şi fie ce-o fi/ În porţi se-nvârt deodată chei/Poporul lumii taiemiei/Noi ne căutăm plângând prinploi/Potopul zilei de apoi/E cartelatdin doi în doi!”

Cu regretul despărţirii în sufletşi în gând, am plecat păşind pe aleilescăldate în lumini încrucişate ce seîntreceau cu strălucirea unei luni cenu mai voia să stea pe cer ci să co-boare lângă noi...Totul era magie,totul era un românesc fel de-a trăi,de-a iubi, de-a simţi... era trainic şiprofund!

Niculina NIŢĂ

S


Remember Basarabia


Un neam, un sânge, un suflet românesc...

-am crezut că se va întâmplavreodată! Nu m-am gânditniciodată că aş putea fi partea unui eveniment istoric de oasemenea amploare. Cu toatecă am o viziune foarte clarăfaţă de tot ce-i românesc, nu

mă aşteptam să calc în sfânta cetatede slavă şi durere a neamului nos-tru – Cetatea Alba Carolina!

Însă Dumnezeu face minuni!Am plecat spre Alba Iulia la invita-ţia şi împreună cu fraţii noştri, sin-dicaliştii din Piatra-Neamţ (şi ţinneapărat să le mulţumesc frumospentru aceasta), având sentimentecopleşitoare. Conştientizam faptulcă trebuie să ai mare noroc să mergila Alba Iulia în ziua când se împli-nesc 100 de ani de la UNIREA TU-TUROR ROMÂNILOR şi sufletulîmi vibra în aşteptarea marelui eve-niment.

Am coborât din microbuzîntr-o parcare aproape de Cetate,unde domnea deja atmosfera eve-nimentului, fiind salutaţi cu LAMULŢI ANI, ROMÂNIA! decătre un grup de coparticipanţi lasărbătoare. Nici nu am observatcând am intrat în mulţimea de oa-meni: toţi cu flamuri tricolore, încostume populare, toţi zâmbitori şibinevoitori. Am stat un pic lângăMonumentul Unirii, de unde seauzea vocea lui George Simion,militantul înverşunat al reuniriiRepublicii Moldova cu Patriamamă. În mulţime am observat odoamnă care avea în gluga palto-nului o foaie cu inscripţia BĂLŢI.Curioasă să-i văd faţa, am rămasplăcut surprinsă s-o recunosc: dnaLidia Popa! Profesoară de limbăromană din satul Cotul Morii. Sănu credeţi că-i cunosc pe toţi ceipeste 1300 de profesori din raionulHânceşti în faţă, dar pe dna Popao ştiu încă din anul 2010, cândsatul Cotul Morii a dispărut subapele Prutului şi Federaţia Sindi-cală a Educaţiei şi Ştiinţei a întinso mână de ajutor colegilor – sinis-traţi. Apoi, dna profesoară parti-cipă de fiecare dată la FestivalulCreaţiei Artistice a angajaţilor dinînvăţământ, aducând în scenă ver-surile marilor poeţi români.(Apropo: satul Cotul Morii a fostreconstruit din talpă din ajutoareledonate de Guvernul României!)Am mai zărit feţe cunoscute înmulţime: directorul Şcolii Internat

din satul Cărpineni, Tudor Ţenu, avenit împreună cu alţi patru bravibărbaţi ai neamului: Doamne, cemândrie! Le-am făcut cunoştinţăcu colegii mei sindicalişti din Re-publica Moldova, cu fraţii noştridin Piatra-Neamţ, ne-am îmbrăţi-şat, am făcut poze comune! Ammai întâlnit o fostă elevă din satulLăpuşna, studentă la Iaşi, care ve-nise cu un grup întreg din Basara-bia, am cântat, am dansatîmpreună HORA UNIRII, la carela un moment dat s-a alăturat ungrup de bucovineni: O, Doamne,ce frumoşi în straiele lor naţio-nale! Mulţimea ne admira! Ne fă-ceau poze, filmau, ei, fraţii noştridin Marea Românie – cu ochiiumeziţi, noi, cei nedreptăţiţi – culacrimi pe obraz...

Prea târziu mi-a venit ideea săfac poze cu femei în straie naţio-nale din toate părţile României. Nuam reţinut numele tuturor femeilor,dar am fost cucerită de dna Carmendin Turnu Severin, dna Angela dinOaş, mama şi fiica din Curtea deArgeş, două doamne din Buzău...Cu toate ne-am cuprins, ne-am să-rutat ca surorile, iar cu dna AngelaHoban, profesoară de ştiinţe socio-umane la Liceul Teoretic din Ne-greşti-Oaş, am făcut schimb denumere de telefoane, cu gândul cănea părat trebuie să ne mai întâl-nim...

Am vizitat Muzeul Naţional alUnirii, am intrat în Sala Unirii,unde a avut loc şedinţa Marii Adu-

nări Naţionale, care la 1 Decem-brie 1918 a hotărât Unirea Transil-vaniei cu România şi, prin aceasta,desăvârşirea statului naţional uni-tar român; ne-am închinat şi ne-amrugat în Catedrala Reîntregirii Nea -mului pentru împlinirea eternuluinostru vis – revenirea la sânul Pa-triei Mame...

Am vrut să vedem şi ParadaMilitară, însă prea multă lume eraîn piaţă, noi însă am reuşit săvedem pregătirea Paradei: am mersîn lungul şirului de maşini blin-date, tancuri, detaşamente anti-tero, poliţişti, pompieri, grăniceri,ostaşi în uniforme din primul şi aldoilea război mondial – mii de oa-meni în slujbă, dar foarte paşnici!Am văzut tot! Am auzit salve detun şi am mirosit praf de puşcă, amprivit avioanele şi helicopterele deluptă şi am tras concluzia: Româ-nia e o forţă!

Te iubesc, România! Iubescoamenii tăi, cântecele şi horeletale, tărâmurile de basm şi munţiiînalţi, albastrul cerului şi apelortale! Iubesc diversitatea graiurilortale care completează frumoasalimbă română! Iubesc portul popu-lar, ce diferă de la o zonă la alta,dar armonizează perfect!

Mărturisesc o UNIRE spremântuirea NEA MULUI!

Trăiască România Mare!

Prof. Ana CIMPOEŞU,Hânceşti

N


Remember Basarabia


Un neam, un sânge, un suflet românesc...Cu Alba Iulia

în inimăărbătorirea Centenarului în oraşul simbolal Unirii neamului românesc, Alba Iulia,a fost un eveniment extraordinar dinviaţa mea, pe care nu-l voi uita nicio-dată.

Cu toate că sursele meteo ne speriaucu geruri mari, căldura inimilor români-

lor, veniţi la Alba, au ridicat gradele în termo-metre, astfel încât 1 decembrie s-a transformatîntr-o minunată zi de primăvară.

Cu Hora Unirii, dansată lângă Sala Unirii– aşa a început pentru noi minunata sărbătoare.Români veniţi din toate colţurile Ţării, mulţidintre ei îmbrăcaţi în port popular (cât de variatşi frumos este!), cu feţe radioase îşi strângeaumâinile în semn de salut, se îmbrăţişau, se fo-tografiau împreună. Noi, basarabenii, am uitatîn acele zile de existenţa hotarului şi ne-am

simţit parte a României mari, reîntregite. Amtrăit acea stare de bucurie intensă, când la fiececântec, cântat cu fraţii împreună, ţi se împân-zesc ochii de lacrimi şi ţi se taie respiraţia deemoţie; când îţi vezi visul atât de aproape de afi realizat…

La mulţi ani, dragă Românie, şi nu uita:Basarabia e a ta!

Prof. Angelina BEGU, Chişinău

Marea Unire – evenimentde o importanţă majoră

Participând la evenimentele desfăşurate înziua de 1 decembrie 2018 la Alba Iulia, am re-trăit împreună cu colegii de la Sindicatul Liberal Lucrătorilor din Învăţământ si Cercetare Şti-inţifică Neamţ emoţii deosebite, greu de des-cris. Dar am conştientizat încă odată faptul cădoar împreună suntem puternici. Marea Uniredin 1 Decembrie 1918 constituie pagina ceamai sublimă a Istoriei româneşti şi întregii na-

ţiuni române, realizată într-un elan pornit cu pu-tere din conştiinţa unităţii neamului. Reflectândla semnificaţia acestui eveniment de amploare– 100 Ani de la Marea Unire, conştientizăm căMarea Unire a fost opera voinţei şi crezul majoral naţiunii şi constatăm că aceasta este perioadaîn care s-au scris cele mai importante pagini aleIstoriei României. Este un lucru de care am fostîncredinţaţi toţi cei prezenţi la Centenar. Fru-moasele şi emoţionantele clipe petrecute înAlba Iulia vor rămâne pe veci în inima mea şia colegilor prezenţi la acest eveniment. Sperămla o Reunire cât mai grabnică alături de Patria-Mamă. Trăiască România Mare! La Mulţi Ani,Popor Român!

Prof. Simion BOŢAN, Orhei

Mulţumescpentru că m‐am simţit

acasă...Sunt născută într-o localitate din sudul Ba-

sarabiei, aşezată într-un loc pitoresc de la con-fluenţa dintre Prut şi Dunăre, care se numeşteCâşliţa-Prut. În copilărie am aflat de la buneiimei că satul a fost întemeiat cândva de mocaniiveniţi cu turmele de peste Prut, probabil dinDobrogea. Graiul folosit de consătenii mei, pre-cum şi de locuitorii altor două sate din sudulBasarabiei, este deosebit de cel vorbit în restulţinutului nostru.

Pentru felul în care mă exprimam în limbamaternă, încă în anii de studenţie, eram numită„româncă”. Nu-mi displăcea acest lucru, chiardacă cineva îl spunea cu anumite subînţelesuri.Buneii mi-au întărit convingerea că sunt ro-mâncă încă din anii regimului comunist când lanoi în casă se povestea, cu jumătate de gură,despre deportarea familiei unui frate al bunelu-lui, Nicula Vasile, pentru faptul că a fost primarîn timpul administraţiei româneşti...

Au trecut anii, am devenit profesoară şi,când a fost posibil, am mers în călătorii în Ro-

mânia de peste Prutul despărţitor. Şi de fiecaredată am trăit emoţii deosebite.

Exprim recunoştinţa CG al FSEŞ R. Mol-dova, preşedintelui Sindicatului din ÎnvăţământNeamţ, domnul Gabriel Ploscă şi echipei sindi-cale din judeţ pentru că în anul Centenarului amavut marea fericire de a participa la evenimen-tele din 27 martie la Piatra-Neamţ şi acum, la 1decembrie, la Alba Iulia – acţiuni ce ne fac săfim mândri de originea noastă. Nu-mi aducaminte să fi avut vreodată sufletul atât de plinşi să fiu atât de marcată de semnificaţia adâncăa momentului, să trăiesc emoţii care până acumnu le-am cunoscut. Cu acest prilej, doresc săaduc sincere mulţumiri celor ce i-am cunoscut,oameni primitori, deosebiţi şi cu suflet mare.

Drumurile călătoriei par că s-au sfârşit şitotul reintră în ritmul cotidian…

O grămadă de clipe plăcute sfârşesc pentrua deveni amintiri. Amintirile sunt singura noastrăcertitudine şi de aceea ele se află acolo unde nicio valoare materială nu are acces: în sufletul nos-tru.

Revenind acasă le-am spus fiilor mei: IonCreangă nu putea să nu scrie poveşti trăind înlocurile de poveste...

Mulţumesc pentru că m-am simţit acasă...

Prof. Maria TICHIŞAN, Cahul

S

Arte şi meserii


an AGRIGOROAE – Creativitatea, o resursă inepuizabilă pen-tru îmbogăţirea vieţii (pag. 16)

Gheorghe AMAICEI – UN GÂND BUN, LA CEAS ANI-VERSAR! (pag. 26)

Mihail APĂVĂLOAE – Gheorghe Amaicei – Bădia Ghiţă,O VIAŢĂ DE DASCĂL ... şi nu numai – amintiri într-un

album (pag. 51)APOSTOLUL – DE CE APOSTOLUL? (pag. 24) * Pornim la

lucru (pag. 24)Adrian ALUI GHEORGHE – Veacul Părintelui Iustin Pârvu

(pag. 10)Iacob BACIU – Revistei APOSTOLUL, cu dragoste (pag. 1-2)Vasile BAGHIU – NOTE DE TRECERE: Febra stângistă a tine-

reţii (pag. 23)Angelina BEGU – Cu Alba Iulia în inimă (pag. 50)Constantin BOSTAN – George Panu la Durău, evocat de socrul

Anei Pauker (pag. 22)Simion BOŢAN – Marea Unire – eveniment de o importanţă ma-

joră (pag. 50)Gh. I. BUNGHEZ – EDUCAŢIA, … încotro? (pag. 11)Gianina BURUIANĂ – O emblemă a locului: pictorii nemţeni

(pag. 9)Steluţa CĂLIN – Şcoala canadiană şi aşteptările româneşti (pag. 5)Ana CIMPOEŞU – Un neam, un sânge, un suflet românesc...

(pag. 49)Gheorghe A. M. CIOBANU – „Faţa nevăzută a oricărui Dascăl”

(pag. 4)Vasile CIUBOTARU – AINT – Partenerul educaţional al şcolii

nemţene (pag. 32)Nicolae CORLĂTEANU – Las vouă moştenire... (pag. 6-7)Aurel CORNEA – APOSTOLUL – O pledoarie pentru inteli-

genţă şi creativitate (pag. 3)Ştefan CORNEANU – APOSTOLUL – POVESTEA UNUI VIS

(pag. 25) * AŞA A FOST ACUM ZECE ANI (pag. 26)Monica M. CRISTEA – Al cincilea punct cardinal (pag. 5)Ghenadie DONOS – La acest moment aniversar... (pag. 1-2)Nicolae ENCIU – 101 ani de la marele eveniment al Unirii Basa-

rabiei cu România (pag. 6-7)Neculai FLORIAN – Aniversarea Revistei „Apostolul” (pag. 3)Mihai FLOROAIA – Educaţia religioasă în România centenară

(pag. 19) * Sărbătoarea ZILEI ÎNVĂŢĂTORULUI (pag. 33)FSLI – Mesajul Preşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din

Învăţământ, Domnul Simion Hancescu (pag. 27) Simion HANCESCU – Sub semnul curajului şi al solidarităţii

(pag. 1-2)

Nadejda LAVRIC – Rămânem datori cu o Unire (pag.44)

Cristian LIVESCU – Mesajul revistei „Antiteze”, la dublul jubi-leu al revistei „Apostolul” (pag. 3)

Alexandrina-Camelia MANCAŞ – Profudesport? (pag. 14)Mihai-Emilian MANCAŞ – Brelan de aşi (pag. 12-13) * APOS-

TOLUL, O DUBLĂ SĂRBĂTOARE (pag. 27)Niculina NIŢĂ – APOSTOLUL om şi carte (pag. 4) * De la Fân-

tâna profesorului, la Flacăra recunoştinţei (pag. 48)Alina PAMFIL – Eronata semuire (pag. 17)Ioana PETREUŞ – În numele Apostolului (pag. 2)Gabriel PLOSCĂ – Un nou început (pag. 1-2) * Eu te iubesc, Ba-

sarabie (pag. 44) * SUNTEM DATORI CU O UNIRE! (pag. 47)Vasile POSTOLICĂ – Încă o Aniversare (pag. 2)Red. – COLECTIVUL DE REDACŢIE al revistei Apostolul, mar-

tie 2019 (pag. 8) * CALENDAR – martie 2019 (pag. 12) * CALENDAR– aprilie 2019 (pag. 17) * Zilele Ion Creangă (pag. 18) * Mesaje depeste Prut (pag. 42)

Adrian G. ROMILA – Ce-i de făcut? (pag. 18)Dumitru RUSU – Te mai face şcoala om? (pag. 23)Liviu Constantin RUSU – Sărbătoarea Renaşterii Asociaţiei În-

văţătorilor (pag. 31)Mihaela RUSU – Un eveniment care a marcat evoluţia şcolii nem-

ţene (pag. 31)Mihaela TANOVICI – La mulţi ani, felicitări (pag. 31)Maria TICHIŞAN – Mulţumesc pentru că m-am simţit acasă...

(pag. 50)Constantin TOMŞA – REMEMORĂRI NEMŢENE - martie 2019

(pag. 10, 11, 12, 13, 14, 15) * Ediţii Creangă de-a lungul anilor (pag.20-21)

Gheorghe ŢIGĂU – Reinventarea educaţiei adevărate (pag. 4-5)* „Apostolul” – o revistă riguroasă şi eficientă (pag. 27)

Dumitru D. URSACHE – APOSTOLUL, revistă didactică şi li-terară – scurt istoric – (pag. 24) * PRIMUL DECENIU AL „APOS-TOLULUI” (pag. 26)

Dumitriţa Dida VASILCA – Întâlnire cu excelenţa (pag. 15) *LA MULŢI ANI! (pag. 25)

Mircea ZAHARIA – Pentru că toţi DE LA CATEDRĂ NE TRA-GEM (pag. 25) * Sindicatul din Învăţământ Neamţ - SĂRBĂTOAREAUNITĂŢII ŞI A SOLIDARITĂŢII (pag. 28, 29, 30) * PREMIILE RE-VISTEI APOSTOLUL (pag. 34, 35, 36) * ÎNTÂLNIRE DE SUFLETÎN BASARABIA (pag. 37, 38, 39) * Întâlnire de suflet românesc laNeamţ (pag. 40, 41, 42) * În întâmpinarea Centenarului Unirii Basa-rabiei (pag. 43) * Povara României Dodoloaţe (pag. 44) * CENTE-NARUL UNIRII cu BASARABIA • Sărbătorit de Sindicatul dinÎnvăţământ Neamţ (pag. 45, 46, 47) * După 20 de ani (pag. 52)

D

Sumar

mplul studiu apărut la Editura Alfa, aCasei Corpului Didactic Neamţ, aparţinecercetătorului Mihail Apăvăloae, fiind un„eseu monografic”, structurat pe coordo-natele esenţiale şi definitorii ale persona-lităţii lui Gheorghe Amaice, care s-auarmonizat în mod firesc cu valenţele

omului de la catedră, cu cele de metodist şi pre-şedinte al Societăţii de Matematică din judeţulNeamţ, dar şi cu activitatea extraşcolară deghid-îndrumător turistic în excursiile şcolarenaţionale, ale expediţiilor Cutezătorii şi ŞtafetaMunţilor. Premisa de la care porneşte autoruleste aceea că profesorul a rămas până la urmăcredincios profesiunii şi chemării sale, deve-nind după anul 1990 membru şi preşedinte al

Asociaţiei Cadrelor Didactice din JudeţulNeamţ şi a celei Naţionale, dovedindu-şi cali-tăţile de prestigios organizator şi conducător alunor înalte foruri din Învăţământ şi Cultură. Camembru fondator a Revistei Apostolul, serienouă, a făcut parte din Consiliul Director, adu-cându-şi aportul prin numeroasele sale articole.

În Prefaţa semnată de prof. Mihaela Gher-ghelescu se afirmă: „lucrarea scrisă de profeso-rul Mihail Apăvăloae şi apărută la editura Alfaa Casei Corpului Didactic din Piatra-Neamţconstituie prin numărul său impresionant de pa-gini, informaţii, documente, fotografii, mărturii,o încercare temerară de reconstituire a unor mo-mente importante, nu numai din viaţa unui das-căl, ci şi a învăţământului nemţean. Este o

„istorie trăită” care explorează cu mult curajprofilul unui dascăl, al unei comunităţi, al uneisocietăţi din perspective multiple.” Pentru ge-nerozitatea care o caracterizează, şi pentru ceade care a dat dovadă, în cazul de faţă, îi mulţu-mim cu deosebită gratitudine, pentru dragosteacolegială şi prietenească sinceră. (…)

Nu în ultimul rând, trebuie să-i mulţumimscriitorului Adrian ALUI GHEORGHE, pentru„tableta” sa literară, ce reuşeşte să redea cel maiplastic adevărata personalitate a prof. GheorgheAmaicei: „ … a lăsat urme de neşters, a înte-meiat, a construit, i-a făcut pe oameni să fie unpic mai încrezători, mai buni, ... un om care afăurit oameni”

Mihail APĂVĂLOAE

Gheorghe Amaicei – Bădia Ghiţă,O VIAŢĂ DE DASCĂL ... şi nu numai – amintiri într‐un albumA

Zig-Zag

APOSTOLUL – revistă a cadrelor didactice din judeţul Neamţ, serie nouă, apare prin colaborarea SindicatuluiÎnvăţământ Neamţ şi Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ (martie 1999).

FONDATORI l noiembrie, 1934: C. Luchian, V. Gaboreanu, V. Scripcaru, M. Stamate, I. Rafail, M. Avădaneil martie, 1999: Florin Florescu, Ştefan Corneanu, Gheorghe Amaicei, Dumitriţa Vasilca

CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE: Gabriel PLOSCĂ – director general, Iosif COVASAN – director economic,Gheorghe AMAICEI, Liviu RUSU, Gabriela GRIGORE.

CONSILIUL DE REDACŢIE: Mircea ZAHARIA – redactor-şef, Constantin TOMŞA – redactor-şef adjunct, Mihai FLOROAIA, Gianina BURUIANĂ, Violeta MOŞU, Dorel NEMŢEANU – DTP;

Dorin DAVIDEANU – editor online.

ISSN - 1582-3121

Redacţiaşi administraţia:

str. Petru Rareş nr. 24,Piatra Neamţ.

Tel/fax:0233.22.53.32

[email protected]

După 20 de ani…O chemare nouă, ţara o străbate Cincinalu-n patru ani şi jumătate! Hei, hei, hei, şi iară hei, hei,Ia auzi ia!

ocmai trăgeam după mine locomotiva trenului rapidcare oftează de la Bucureşti la Piatra-Neamţ maimult decât pe timpul regelui Ferdinand şi asta după100 de ani, în ţara lucrului bine făcut. (Usca-mi-s-armâna cu care am pus ştampiluţa!) Şi mă întrebamcum am reuşit noi să facem revista asta timp de 20de ani într-o ţară în care toate merg cam anapoda…Priveam maldărele de gunoi de lângă ecartament,

gările părăsite, uzinele care arătau ca după bombarda-ment… Şi mă gândeam că de asemenea privelişti au avutparte şi învăţătorii care au editat prima serie a Apostolului.Numai că ei erau în război…

După 20 de ani, adică după patru cincinale… Îmi aducaminte şlagărul cu cincinalul care mi-a julit urechile toatătinereţea şi zâmbesc. Hei, hei, hei, şi iară hei, hei, Ia auziia!

Ar cam trebui să dau samă de ce-am vrut şi ce-amfăcut în cincinalele astea, dar am scris declaraţia-programdin primul număr şi, la aniversările de 5, 10, 15 ani, la nu-merele 100 şi 200, am tot raportat. Cum am cam ajuns sămă autocitez/ autopastişez, las gazeta să vorbească. E so-luţia pentru care am optat, deoarece la aceea de antologiede texte care să fixeze latitudinea şi longitudinea publicaţieiam recurs deja la numărul 200. Şi, zicea strămoşul, non bisîn idem, nici în dragoste nici în gazetărie.

În alte cincinale, trei evenimente importante pe carele-am oblojit cât am putut de bine au fost aniversările de 25de ani de la reînfiinţarea Sindicatului din Învăţământ şi Aso-ciaţiei Învăţătorilor din Neamţ, instituirea premiilor RevisteiApostolul…

Iar din mai 2016, am făcut lucrurile cele mai bune: amdat buzna peste colegii basarabeni şi i-am chemat şi pe eiîncoace. Atât ne-am vânturat peste Prut că nici nu mai ştiamcare mal înseamnă acasă…

Ne apropiem scrâşnind de gara de la Piatra-Neamţ,unde în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, din trenul Patria,generalul Ion Antonescu a dat ordinul care angaja armataromână în războiul sfânt pentru reîntregirea neamului: Văordon, treceţi Prutul!

Nu putem da un asemenea ordin, dar putem să punemumărul împreună cu moldovenii noştri pentru o altă des-chidere a Revistei, pentru o nouă serie a Apostolului. Cândam reluat seria prezentă, am ţinut să fie trecuţi în caseta teh-nică fondatorii primei serii. Începând cu numărul viitor spe-răm să optimizăm această casetă. Prutul se poate trece înmai multe feluri…

Protocolul impune ca în asemenea ocazii să se aducămulţumiri forurilor, redactorilor, colaboratorilor, cititorilor.Bineînţeles că le mulţumim tuturor, dar voi omagia doarcâteva nume, fără a căror dăruire nu am fi fost astăzi aici:Florin Florescu, Ştefan Corneanu, Eduard Covali, ValerianPercă, Traian Cicoare, Constantin Baroi, Constantin Gher-ghelescu, Dumitru Dănuţ Ursache, Mihail-Sorin Gaidău...

Şi, dacă ne-am despărţit de trecut cu un gând pios, săprivim viitorul cu un gând optimist. Colegii mei GianinaBuruiană, Violeta-Simina Moşu şi Mihai Floroaia, mai ti-neri cu douăzeci de ani decât mine, mă fac să am încredereîn viitorul Revistei. Cel puţin pentru următorii 20 de ani.

Mircea ZAHARIA

T

Martie, 2009: Florin FLORESCU, Carmen DASCĂLU, Gabriel PLOSCĂ,Gabriela GRIGORE, Gheorghe AMAICEI, Mircea ZAHARIA (sus, de la stânga ladreapta), Ştefan CORNEANU, Dumitriţa VASILCA, Constantin TOMŞA, AlexandruCOVASAN (jos, tot de la stânga la dreapta)

Martie, 2019: Dorian RADU, Gabriela GRIGORE, Gheorghe AMAICEI, VioricaTOMŞA, Gabriel PLOSCĂ, Constantin TOMŞA, Mihai FLOROAIA, Mircea ZAHARIA(sus, de la stânga la dreapta), Dorin DAVIDEANU, Violeta MOŞU, Liviu RUSU, GianinaBURUIANĂ, Alexandru COVASAN (jos, tot de la stânga la dreapta)

apostolul · 2019-03-13 · eveniment apostolul pag. 3 martie 2019 evin cu plăcere, cu bu-curie...

Documents