sigurareacnas.md/public/files/ziar/as_4_2016_pentru_site.pdf · 2016. 11. 19. · lui nr. 1189 din...

8
Publicaţie bilingvă a Casei Naţionale de Asigurări Sociale SOCIALĂ SIGURAREA Continuă abonarea pentru 2016 prin “Poşta Moldovei”, “Moldpresa”, “Ediţii Periodice”. Indice 23693 /pentru pensionari şi invalizi/ Indice 24693 /pentru persoane fizice şi juridice/ nr. 4 (158) aprilie 2016 PROTECŢIE SOCIALĂ COOPERARE INTERNAŢIONALĂ PREMIU DE PRESTIGIU PENTRU CNAS De la 1 aprilie pensiile au fost indexate cu 10,1%. Potrivit Legii nr. 156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat coeficientul de indexare constituie media dintre creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum şi creşterea anuală a salariului me- diu pe ţară pentru anul precedent. Astfel, coeficientul de indexare în 2016 este calculat reieşind din creşterea salariului mediu pe ţară în 2015 în comparaţie cu anul 2014 de 10,5% şi creşterea indicelui preţurilor de consum în 2015 în comparaţie cu anul 2014 de 9,7%. Astfel, în urma indexării au fost majorate pensiile a 668517 beneficiari. Această indexare este prevăzută pentru următoarele categorii de pensii: pensia pentru limită de vîrstă; pensia de invali- ditate; pensia de urmaş; pensia pentru vechime în muncă (stabilită unor categorii de angajaţi din aviaţia civilă, din domeniul învă- ţămîntului şi ocrotirii sănătăţii, colaboratorilor serviciului vamal). Început. Continuare pe pag. 2 Casa Naţională de Asigurări Sociale a fost distinsă cu un Cer- tificat de Merit cu menţiune specială din partea juriului Asocia- ţiei Internaţionale pentru Securitate Socială (ISSA) pentru Prac- tica Bună a CNAS „Asigurarea accesului lucrătorilor migranţi la prestaţiile de securitate socială, prin intermediul acordurilor în domeniul securităţii sociale”. Acest premiu prestigios a fost acordat la 18 aprilie, curent, în cadrul unei ceremonii speciale, care a avut loc la Stockholm în cadrul Forumului regional de securitate socială pentru Europa. La concursul pentru Practică Bună în Domeniul Securităţii Sociale, care se desfăşoară odată la trei ani, au fost depuse 71 de cereri de participare (inclusiv din Republica Moldova) de la 27 de organizaţii din 19 ţări. Temele principale ale Forumului internaţional au fost cele mai importante inovaţii în domeniul securităţii sociale şi cele mai bune practici, care ilustrează angajamentul instituţiilor europene de protecţie socială faţă de standardele ridicate din domeniu. Forumul a devenit cea mai importantă platformă pentru administratori şi manageri de nivel superior, politicieni şi experţi, care au avut posibilitatea de a face schimb de infor- maţii şi de a analiza situaţia din domeniul securităţii sociale europene. Actualmente ţara noastră aplică 16 acorduri bilaterale în domeniul securităţii sociale. Acorduri bilaterale au fost semnate cu Ucraina, Belarus, Uzbekistan, Azerbaidjan, Rusia, Ro- mânia, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia şi Lituania. La etapa de negocieri se află acordurile cu Letonia, Turcia şi Israel. Notă: Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova a devenit membru deplin al Asociaţiei Internaţiona- le pentru Securitate Socială în anul 2004. Din decembrie 2010 Maria Borta, Preşedinte al CNAS, a fost aleasă membru al Biroului ISSA pe o perioadă de trei ani. Calitatea de membru al Asociaţiei permite CNAS să participe la lucrările tuturor întruni- rilor internaţionale despre problemele securităţii so- ciale şi asigurării cu pen- sii, să stabilească relaţii de parteneriat cu organizaţii similare şi să implementeze practici performante ale sis- temelor de pensii din ţările dezvoltate. Valentina FEDOSENCO INDEXAREA ANUALĂ A PENSIEI

Upload: others

Post on 01-Sep-2020

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: SIGURAREAcnas.md/public/files/ziar/AS_4_2016_Pentru_site.pdf · 2016. 11. 19. · lui nr. 1189 din 22.10.2008). După indexare s-a majorat cu 9,7% pensia militarilor în termen şi

Publicaţie bilingvă a Casei Naţionale

de Asigurări Sociale SOCIALĂSIGURAREA

Continuă abonarea pentru 2016 prin “Poşta Moldovei”, “Moldpresa”, “Ediţii Periodice”. Indice 23693 /pentru pensionari şi invalizi/ • Indice 24693 /pentru persoane fizice şi juridice/

nr. 4 (158)aprilie 2016

PROTECŢIE SOCIALĂ

COOPERARE INTERNAŢIONALĂ PREMIU DE PRESTIGIU PENTRU CNAS

De la 1 aprilie pensiile au fost indexate cu 10,1%. Potrivit Legii nr. 156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat coeficientul de indexare constituie media dintre creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum şi creşterea anuală a salariului me-diu pe ţară pentru anul precedent. Astfel, coeficientul de indexare în 2016 este calculat reieşind din creşterea salariului mediu pe ţară în 2015 în comparaţie cu anul 2014 de 10,5% şi creşterea indicelui preţurilor de consum în 2015 în comparaţie cu anul 2014 de 9,7%.

Astfel, în urma indexării au fost majorate pensiile a 668517 beneficiari. Această indexare este prevăzută pentru următoarele categorii de pensii: pensia pentru limită de vîrstă; pensia de invali-ditate; pensia de urmaş; pensia pentru vechime în muncă (stabilită unor categorii de angajaţi din aviaţia civilă, din domeniul învă-ţămîntului şi ocrotirii sănătăţii, colaboratorilor serviciului vamal).

Început. Continuare pe pag. 2

Casa Naţională de Asigurări Sociale a fost distinsă cu un Cer-tificat de Merit cu menţiune specială din partea juriului Asocia-ţiei Internaţionale pentru Securitate Socială (ISSA) pentru Prac-tica Bună a CNAS „Asigurarea accesului lucrătorilor migranţi la prestaţiile de securitate socială, prin intermediul acordurilor în domeniul securităţii sociale”. Acest premiu prestigios a fost acordat la 18 aprilie, curent, în cadrul unei ceremonii speciale, care a avut loc la Stockholm în cadrul Forumului regional de securitate socială pentru Europa. La concursul pentru Practică Bună în Domeniul Securităţii Sociale, care se desfăşoară odată la trei ani, au fost depuse 71 de cereri de participare (inclusiv din Republica Moldova) de la 27 de organizaţii din 19 ţări.

Temele principale ale Forumului internaţional au fost cele mai importante inovaţii în domeniul securităţii sociale şi cele mai bune practici, care ilustrează angajamentul instituţiilor europene de protecţie socială faţă de standardele ridicate din domeniu. Forumul a devenit cea mai importantă platformă pentru administratori şi manageri de nivel superior, politicieni şi experţi, care au avut posibilitatea de a face schimb de infor-maţii şi de a analiza situaţia din domeniul securităţii sociale europene.

Actualmente ţara noastră aplică 16 acorduri bilaterale în domeniul securităţii sociale. Acorduri bilaterale au fost semnate cu Ucraina, Belarus, Uzbekistan, Azerbaidjan, Rusia, Ro-mânia, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia şi Lituania. La etapa de negocieri se află acordurile cu Letonia, Turcia şi Israel.

Notă: Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova a devenit membru deplin al Asociaţiei Internaţiona-le pentru Securitate Socială în anul 2004. Din decembrie 2010 Maria Borta, Preşedinte al CNAS, a fost aleasă membru al Biroului ISSA pe o perioadă de trei ani. Calitatea de membru al Asociaţiei

permite CNAS să participe la lucrările tuturor întruni-rilor internaţionale despre problemele securităţii so-ciale şi asigurării cu pen-sii, să stabilească relaţii de parteneriat cu organizaţii similare şi să implementeze practici performante ale sis-temelor de pensii din ţările dezvoltate.

Valentina FEDOSENCO

INDEXAREA ANUALĂ A PENSIEI

Page 2: SIGURAREAcnas.md/public/files/ziar/AS_4_2016_Pentru_site.pdf · 2016. 11. 19. · lui nr. 1189 din 22.10.2008). După indexare s-a majorat cu 9,7% pensia militarilor în termen şi

2 nr. 4 (158) aprilie 2016

www.cnas.md

A S I G U R A R E A S O C I A L Ă

Continuare. Începutul pe pag.1

De asemenea, au fost indexate pensiile deputaţilor, membrilor de Guvern, funcţi-onarilor publici, aleşilor locali, procurori-lor, unor categorii de angajaţi din domeniul culturii doar pentru partea de pensie care se achită din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat (50% din pensia stabilită).

Acelaşi coeficient, de 10,1% este prevăzut şi pentru:

* plăţile periodice capitalizate acordate în baza Legii nr. 123-XVI din 30.07.1998 cu privire la capitalizarea plăţilor periodice;

* indexarea plăţilor lunare capitalizate (din bugetul de stat) beneficiarilor care au suferit o traumă la locul de muncă în rezul-tatul unui accident sau au contractat o boală profesională din vina întreprinderii fără suc-cesiune de drept, lichidate ulterior;

* indexarea plăţilor lunare capitaliza-te (din bugetul asigurărilor sociale de stat) beneficiarilor care au suferit o traumă în re-zultatul unui accident la locul de muncă sau au contractat o boală profesională din vina întreprinderii, lichidate ulterior.De la 1 aprilie 2016 au fost indexate:

– cu 10,1% – pensia cetăţenilor care au avut de suferit în urma catastrofei de la Cer-nobîl (Legea nr. 909-XII din 30.01.1992 pri-vind protecţia cetăţenilor care au avut de su-ferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl);

– cu 9,7% – compensaţia bănească lu-nară în schimbul asigurării cu produse ali-mentare şi suplimente alimentare care con-

tribuie la eliminarea din organism a radionuclizilor pentru persoanele participante la lichidarea consecin-ţelor catastrofei de la Cernobîl şi la experienţele nucleare, avariile cu ra-diaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice, civile sau milita-re (Legea nr. 909-XII din 30.01.1992 privind protecţia cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl şi Hotărîrea Guvernu-lui nr. 1189 din 22.10.2008).

După indexare s-a majorat cu 9,7% pensia militarilor în termen şi famili-ilor lor stabilite în sistemul public de asigurări sociale, reieşind din media creşterii anuale a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent, nor-mă prevăzută în Legea nr. 1544-XII din 23.06.1993 privind asigurarea cu pensii a militarilor şi persoanelor din corpul de comandă şi din trupele or-ganelor afacerilor interne. De la 1 aprilie 2016, cuantumul

minim al pensiilor indexate constituie:• 844,71 lei – pensia pentru limită de vîr-

stă pentru lucrătorii din agricultură; • 948,84 lei – pensia pentru limită de vîr-

stă a celorlalţi beneficiari de pensie pen-tru limită de vîrstă ;

• 675,02 lei – pensia de invaliditate de gra-dul I;

• 651, 84 lei – pensia de invaliditate de gradul II;

• 459, 00 lei – pensia de invaliditate de gradul III.

Totodată, la 1 aprilie 2016 au fost recalculate spre majorare şi alocaţiile sociale de stat stabi-lite, în conformitate cu Legea nr. 499-XIV din 14.07.1999 privind alocaţiile de stat pentru unele categorii de cetăţeni, copiilor cu diza-bilităţi, persoanelor cu dizabilităţi precum şi celor vîrstnice care nu au întrunit condiţiile pentru a beneficia de pensie, cuantumul că-rora constituie un anumit procent din cuan-tumul pensiei minime indexate pentru cate-goria respectivă.

Valentina FEDOSENCO

CERTIFICATUL SE ELIBEREAZĂ IMEDIAT

ACTUALITATE

IMPORTANT

INDEXAREA ANUALĂ A PENSIEI

Din 18 aprilie, curent, Casa Naţională de Asigurări Sociale a schimbat modul de eliberare a certificatelor privind benefici-erea de alocaţii de stat pentru copii în sis-temul public de asigurări sociale de stat al Republicii Moldova, care se solicită, de

obicei, pentru a fi prezentate auto-rităţilor competente de pe teritoriul României. Alocaţiile de stat pentru copii în România se plătesc în mă-rime fixă pentru toţi copiii pînă la atingerea vîrstei de 18 ani (şi pen-tru copii mai mari de 18 ani, dacă ei continuă să înveţe).

Pentru a obţine certificatul, soli-citantul depune personal o cerere la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, conform vizei de reşedinţă. În cazul în care solicitantul locuieşte efectiv

la o altă adresă decît viza de domiciliu sau reşedinţă specificată în actele de identitate, cererea poate fi depusă la oricare altă CTAS. Certificatul se eliberează imediat.

La cererea privind acordarea certifica-tului privind beneficierea de alocaţii de

stat pentru copii în sistemul public de asi-gurări sociale de stat al Republicii Moldo-va se anexează următoarele documente:• buletinul de identitate al solicitantului

(original şi copie);• certificatul de naştere al copilului (ori-

ginal şi copie);• procură (în cazul în care cererea este

depusă de către un reprezentant legal).

Anterior certificatele privind benefici-erea de alocaţii de stat pentru copii în sis-temul public de asigurări sociale de stat al Republicii Moldova erau eliberate doar la oficiul central al CNAS.

Svetlana CODREANU

Page 3: SIGURAREAcnas.md/public/files/ziar/AS_4_2016_Pentru_site.pdf · 2016. 11. 19. · lui nr. 1189 din 22.10.2008). După indexare s-a majorat cu 9,7% pensia militarilor în termen şi

3 nr. 4 (158) aprilie 2016

www.cnas.md

A S I G U R A R E A S O C I A L Ă

ACTUALITATEDECLARAŢIE ÎN LOC DE CERTIFICATDe la 5 februarie, curent, au intrat în vigoa-

re modificările şi completările la Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indem-nizaţiilor adresate familiilor cu copii ce ţin de persoanele neangajate, care au născut un copil peste hotarele Republicii Moldova. Despre aceste modificări, precum şi despre plata indemnizaţi-ei unice la naşterea copilului şi indemnizaţiilor pentru îngrijirea/creşterea copilului pînă la îm-plinirea vîrstei de 1,5 şi 3 ani în 2016 au relatat pentru ziarul “Asigurarea Socială” Lidia Cebo-tari şi Ana Bacioi, specialişti ai Direcţiei genera-le prestaţii sociale din cadrul Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

– Ce schimbări au fost operate la legislaţia în vigoare şi pe cine ele vizează?

– Lidia Cebotari: Prin Hotărîrea Guvernului nr. 27 din 01.02.16 au fost efectuate modificări care prevăd că în cazul în care copilul s-a născut pe teritoriul altui stat, solicitantul de indemnizaţii adresate familiilor cu copii (cu excepţia persoane-lor angajate în Republica Moldova) prezintă casei teritoriale o declaraţie scrisă pe proprie răspunde-re despre beneficierea/nebeneficierea de prestaţii adresate familiilor cu copii în statul respectiv. În cazul acordării indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii pe teritoriul altui stat, solicitantul trebuie să indice în declaraţie perioada în care a beneficiat de indemnizaţii.

Pînă la operarea acestor modificări, persoa-nele, pentru a obţine indemnizaţii pentru copiii născuţi peste hotarele Republicii Moldova, tre-buiau să prezinte un certificat privind acordarea/ neacordarea indemnizaţiilor, eliberat de organele competente ale acelei ţări în care s-a născut copi-lul. Certificatul a fost exclus din considerentul că persoanele nu puteau prezenta un astfel de docu-ment, deoarece întîlneau diferite dificultăţi în a-l dobîndi.

– Să înţelegem că într-un fel această procedu-ră a fost simplificată?

– Lidia Cebotari: Da, procedura a fost sim-plificată şi a fost facilitată metoda de stabilire a indemnizaţiilor pentru persoanele neangajate cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova şi care au născut copii peste hotarele ţării.

– S-au adresat pînă acum la CNAS femei, care din varii motive nu au reuşit să obţină cer-tificate privind acordarea/neacordarea presta-ţiilor sociale pentru copii în ţările, în care s-au născut copii lor?

– Lidia Cebotari: S-au adresat persoanele, care pentru obţinerea acestor certificate întîmpi-nau diferite dificultăţi. Pentru a obţine un astfel de certificat solicitantul trebuia să depună o cerere la organul competent sau să se deplaseze în statul re-spectiv, ceea ce presupunea cheltuieli suplimen-tare. Au fost cazuri cînd organele competente din alte ţări au refuzat să ofere aceste certificate din motiv că la ei nu sînt prevăzute astfel de prestaţii.

– Explicaţi-ne Vă rugăm mai amănunţit în ce condiţii mamele neasigurate, care au născut peste hotarele Republicii Moldova pot beneficia de indemnizaţie unică la naşterea copilului şi de indemnizaţie lunară pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani?

– Lidia Cebotari: Persoanelor neasigurate, care au domiciuliul sau reşedinţa în Republica Moldova şi copilul s-a născut pe teritoriul altui stat, li se acordă indemnizaţia unică la naşterea copilului şi indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani cu condiţia că aceste indemnizaţii nu au fost stabilite de statul respectiv, iar beneficiarul se va adresa pentru sta-bilirea indemnizaţiilor pe parcursul a 12 luni de la naşterea copilului.

În cazul în care indemnizaţia respectivă a fost solicitată mai tîrziu de termenul indicat, aceasta se stabileşte retroactiv, dar nu mai mult decît pen-tru 12 luni premergătoare datei adresării cu con-diţia că a fost solicitată şi în termen de 1,5 ani – în cazul persoanelor neasigurate, de la data naşterii copilului.

În cazul beneficierii de indemnizaţii adresate familiilor cu copii pe teritoriul altui stat, indem-nizaţia unică la naşterea copilului şi indemnizaţia lunară pentru îngrijirea/ creşterea copilului (pen-tru perioada respectivă) nu se stabileşte.

– Aşadar, procedura a fost simplificată şi ce-tăţenii nu vor mai trebui să prezinte în CTAS acel certificat. Dar oare unii solicitanţi nu vor tăinui pur şi simplu informaţia despre beneficierea de indemnizaţii pentru copil peste hotare?

– Lidia Cebotari: Beneficiarul prezintă decla-raţia pe propria răspundere dacă a beneficiat sau nu a beneficiat de indemnizaţie pentru copil. Dar, potrivit legislaţiei în vigoare, în cazul prezentării informaţiilor false beneficiarul va fi obligat să re-stituie pe contul CNAS sumele primite necuvenit.

– Care este cuantumului indemnizaţiei uni-ce la naşterea copilului pentru copiii născuţi în 2016?

– Ana Bacioi: Cuantumul indemnizaţiei la naşterea copilului atît pentru persoanele asigura-te, cît şi pentru persoanele neasigurate constituie 3100 de lei la naşterea primului copil şi 3400 de lei la naşterea fiecărui copil următor. Indemniza-ţia la naşterea copilului se stabileşte numai mamei ori în cazul decesului ei reprezentantului legal al copilului.

– Dacă o femeie neasigurată a născut cu 4 luni în urmă un copil în Moldova şi intenţio-nează să plece împreună cu el peste hotare, va putea ea oare beneficia de indemnizaţiile prevă-zute de legislaţia ţării noastre?

– Ana Bacioi: Dacă femeia planifică să plece peste hotarele Republicii Moldova cu loc de trai permanent şi să beneficieze de indemnizaţii în statul respectiv atunci, înainte de plecare, mămica trebuie să meargă la CTAS unde i s-a stabilit in-demnizaţia pentru a depune o cerere privind sus-pendarea achitării indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului.

– Ce documente sînt necesare pentru acorda-rea indemnizaţiei unice la naşterea copilului şi a celei lunare pentru îngrijirea copilului pentru persoanele asigurate pînă la trei ani şi pentru persoanele neasigurate pînă la 1,5 ani.

– Ana Bacioi: Cererea pentru stabilirea in-demnizaţiilor se depune la CTAS în raza domici-liului sau la CTAS unde a fost stabilită indemniza-ţia de maternitate. Pentru aceasta aveţi nevoie de următoarele acte: actul de identitate al persoanei căreia i se stabileşte indemnizaţia (în original şi în copie); certificatul de naştere al copilului, după caz certificatul de naştere al copilului premergă-tor (în original şi în copie); carnetul de muncă (în original şi în copie) sau certificatul ce confir-mă încadrarea în cîmpul muncii; în cazul în care solicitanta(ul) nu poate confirma documentar angajarea în cîmpul muncii, aceasta anexează o declaraţie scrisă pe proprie răspundere, că nu este angajat/ă în cîmpul muncii. Pentru acordarea indemnizaţiei lunare pentru persoanele asigurate mai e nevoie de extrasul din ordinul de acordare a concediului pentru îngrijirea copilului (în ori-ginal) de la toate unităţile în care desfăşoară ac-tivităţi.

– Vă mulţumim mult pentru interviu. Sînt convinsă că mămicilor, care au născut peste ho-tarele ţării le vor fi de folos aceste informaţii.

Anastasia POGODINA

Page 4: SIGURAREAcnas.md/public/files/ziar/AS_4_2016_Pentru_site.pdf · 2016. 11. 19. · lui nr. 1189 din 22.10.2008). După indexare s-a majorat cu 9,7% pensia militarilor în termen şi

4 nr. 4 (158) aprilie 2016A S I G U R A R E A S O C I A L Ă

Conform Legii nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale şi Hotărîrii Guver-nului Republicii Moldova nr. 418 din 3 mai 2000 „Cu privire la crearea Re-gistrului de Stat al evidenţei indivi-duale în sistemul public de asigurări sociale”, începînd cu 1999, în vederea reformării sistemului de asigurare

cu pensii a fost creat Registrul de Stat al evidenţei individuale, care conţine informaţii despre persoanele juridice şi fizice – plătitori de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Codul personal de asigurări sociale, atribuit persoanei asigurate în urma înregistrării, este şi numărul contului perso-nal de asigurări sociale, la care se acumulează informaţiile re-spective pe parcursul întregii perioade de activitate de muncă. În acest sens, angajatorii au obligaţia să asigure prezentarea la timp a declaraţiilor persoanelor asigurate (forma REV-5), cu o reflectare completă şi veridică a informaţiilor privind salari-ile şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii pen-tru fiecare dintre salariaţi, în conformitate cu datele evidenţei contabile.

Concomitent, vă informăm că la baza Legii nr. 156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, pusă în aplicare din 01.01.1999, stă conceptul „pensiei de asigurări so-ciale de stat”, potrivit căruia pensiile se stabilesc pe baza stagiu-lui de cotizare şi venitului asigurat. Astfel, potrivit articolului 1 din această lege, stagiul de cotizare este suma perioadelor de activitate, timp în care contribuţiile de asigurări sociale de stat au fost virate la bugetul asigurărilor sociale de stat, iar venitul asigurat este un venit din care au fost achitate contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, care constituie baza de cal-cul a pensiei în sistemul de asigurări sociale de stat.

Pornind de la articolul 7 din legea menţionată mai sus, sta-giul de cotizare este confirmat prin informaţiile care se conţin

la contul personal de asigurări sociale. Această metodă permi-te excluderea numeroaselor cazuri de utilizare a actelor false pentru stabilirea pensiei. Prin urmare, stabilirea prestaţiilor de asigurări sociale pentru perioada de după 01.01.1999 se efec-tuează în baza informaţiei din Registrul de stat al evidenţei in-dividuale fără necesitatea de a prezenta certificate cu privire la salariu. Totodată, perioadele de asigurare, care nu sînt reflecta-te în contul personal de asigurări sociale, nu se includ în stagiul de cotizare şi nu se iau în considerare la determinarea venitului mediu lunar asigurat.

Pentru a atrage atenţia şi a stimula interesul cetăţenilor faţă de problema stabilirii pensiilor în condiţii noi, Casa Na-ţională de Asigurări Sociale informează persoanele asigurate despre starea curentă a conturilor personale în regim on-line, după obţinerea unei parole de acces la Sistemul Informaţional ACCES CPAS. Această metodă oferă posibilitatea fiecărei per-soane asigurate în sistemul public de asigurări sociale de a ve-rifica în orice moment informaţiile despre mărimea salariilor şi a contribuţiilor plătite la bugetul asigurărilor sociale de stat conţinute în contul personal. Astfel, introducerea serviciului de acces la contul personal ajută persoanele asigurate să evite apariţia în viitor a unor probleme.

În acelaşi timp, în cazul agenţilor economici care au încăl-cat modul de prezentare a declaraţiilor persoanelor asigurate (REV-5), CNAS şi subdiviziunile ei teritoriale, cu scopul de a rezolva problema, aplică tot felul de măsuri de sancţionare (convorbiri telefonice cu contabilii entităţilor, scrisori oficia-le adresate administraţiilor întreprinderilor, instituţiilor şi or-ganelor ierarhic superioare), pînă la aplicarea amenzilor. Prin urmare, cititorul Tatiana P. trebuie să comunice CNAS datele fostului angajator.

De asemenea, reclamantul trebuie să ştie că în cazul nepre-zentării de către angajator a documentelor ce ţin de eviden-ţa individuală, salariaţii au dreptul să se adreseze în instanţa de judecată pentru aplicarea măsurilor de penalizare faţă de

angajator. Iar în cazul în care angajatorul îşi onorează obligaţiile corespunzătoare şi în conturile personale ale salariaţilor vor apărea noi informaţii cu privire la stagiul de cotizare, cuantumul pensiei angajaţilor va fi revizuit din momentul stabilirii ei.

ÎNTREBARE-RĂSPUNS

“Anul trecut am ajuns la vîrsta de pensionare. La stabilirea pensiei, s-a constatat, că la stagiul de lucru nu-mi ajung patru ani, din cauza faptului că instituţia la care am lucrat nu a prezentat rapoarte despre plata de către fiecare dintre angajaţii companiei a contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat. Am găsit un contabil al instituţiei, dar el spune că nu poate depune astfel de rapoarte, pentru că nu dispune de datele personale ale tuturor angajaţilor companiei din acea perioadă. Pot eu oare prezenta la CTAS un certificat cu semnăturile conducătorului şi contabilului-şef, cu ştampila organizaţiei, în care am lucrat, în care să se indice, ce salariu am primit şi ce sumă a contribuţiilor a transferat pentru mine compania la BASS? În carnetul de muncă am înscrierea despre anii de muncă în această companie.”

Tatiana P., r-nul Glodeni

La întrebarea cititorului ziarului “Asigurarea Socială”, răspunde Galina VÎLCOVA, consultant principal al Direcţiei generale evidenţa individuală a contribuţiilor din cadrul Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

www.cnas.mdFondator – CNAS a RMPublicaţia Periodică a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei a RM. Certificat de înregistrare nr. 126 din 30.01.2003Redactor-şef: Valentina Fedosenco

ADRESA REDACŢIEIRepublica Moldova, MD-2028,

mun. Chişinău, str. Gh. Tudor, 3

tel.: 022 257 549fax: 022 257 547www.cnas.md

[email protected]

ASIGURAREA S O C I A L Ă

Ziuarul a fost tipărit la ÎS “Tipografia Centrală”

Tirajul – 3500Comanda nr. 8103

Linia fierbinte a CNAS: 022 286 115 consultă cetăţenii de luni pînă vineri

8.00-12.00, 13.00-17.00

la adresa: mun. Chişinău, str. Gh.Tudor, 3; e-mail: [email protected]

STIMAŢI CITITORI!Casa Naţională de Asigurări Sociale Vă aduce la cunoştinţă numărul telefonului de încredere:

022 281 080Apelînd acest număr puteţi anunţa despre cazurile de corupţie în rîndurile angajaţilor CNAS,

dar şi despre acţiunile ilegale şi îndoielnice ale angajaţilor instituţiei.

Page 5: SIGURAREAcnas.md/public/files/ziar/AS_4_2016_Pentru_site.pdf · 2016. 11. 19. · lui nr. 1189 din 22.10.2008). După indexare s-a majorat cu 9,7% pensia militarilor în termen şi

ОЦИАЛЬНОЕИздание Национальной

кассы социального страхования СТРАХОВАНИЕ 4 (158) апрель 2016

МЕЖДУНАРОДНОЕ СОТРУДНИЧЕСТВО

Продолжается подписка на 2016 г. через Poşta Moldovei, Moldpresa, Ediţii Periodice. Индекс 23693 /для пенсионеров и инвалидов/ • Индекс 24693 /для физических и юридических лиц/

СОЦИАЛЬНАЯ ЗАЩИТА

ПРЕСТИЖНАЯ НАГРАДА ДЛЯ НКСС

Первого апреля на 10,1% произведена индексация пенсии. Согласно Закону о пенсиях государственного социального страхования № 156 от 14.10.1998 г., коэффициент индексации составляет среднюю величину между среднегодовым ростом индекса потребительских цен и годовым ростом средней зара-ботной платы по стране за предыдущий год.

Так, процент индексации в 2016 году рассчитан, исходя из роста средней заработной платы по стране в 2015 году по срав-нению с 2014 годом на 10,5% и роста индекса потребительских

цен в 2015 году по сравнению с 2014 годом на 9,7%. В результате индексации пенсии были увеличены 668517

получателям. Это повышение касается следующих видов пен-сий: по возрасту; по инвалидности; по случаю потери кормиль-ца; за выслугу лет (некоторым категориям работников граждан-ской авиации, образования и здравоохранения, сотрудникам таможенных органов).

Продолжение на стр. 6

Национальная касса социального страхования удостоена специальной грамоты жюри Международной ассоциации социального обеспечения (МАСО) за хорошие практики НКСС «Обеспечение доступа работников-мигрантов к со-циальным пособиям посредством заключения соглашений в области социального обеспечения». Эта почетная награда была вручена 18 апреля в ходе специальной церемонии, со-стоявшейся в Стокгольме в рамках Регионального форума социального обеспечения для Европы. На конкурс, который проходит каждые три года, была подана 71 заявка (в том чи-сле и из Молдовы) от 27-ми организаций из 19-ти стран.

Приоритетными темами, которые обсуждались в рам-ках международного форума, были ключевые инновации в системах социального обеспечения и лучшие практики, ил-люстрирующие приверженность европейских институтов социальной защиты высоким стандартам. Форум стал важ-нейшей платформой для администраторов и менеджеров высшего звена, политиков и экспертов, которые получили возможность обменяться информацией и проанализиро-вать состояние социального обеспечения и администриро-вания в Европе.

В настоящее время Молдова является участницей 16-ти международных соглашений в области социальной защиты. Двусторонние документы подписаны с Украиной, Белоруссией, Узбекистаном, Азербайджаном, Россией, Румынией, Португа-лией, Болгарией, Люксембургом, Австрией, Эстонией, Чехией, Польшей, Венгрией, Бельгией и Литвой. Ведутся переговоры о за-ключении таких же соглашений с Латвией, Турцией и Израилем.

Справка: Национальная касса социального страхования Рес-публики Молдова стала полноправным членом Международ-ной ассоциации социального обеспечения в 2004 году. В декабре 2010 года Председатель НКСС Мария Борта была избрана чле-ном бюро МАСО сроком на три года. Членство в Ассоциации

дает возможность НКСС участвовать во всех круп-нейших международных ме-роприятиях по вопросам социального обеспечения и пенсионного страхования, устанавливать и развивать партнерские отношения с аналогичными организация-ми, а также использовать в своей деятельности передо-вой опыт в пенсионной сфере ведущих стран мира.

Валентина ФЕДОСЕНКО

ЕЖЕГОДНАЯ ИНДЕКСАЦИЯ ПЕНСИИ

Page 6: SIGURAREAcnas.md/public/files/ziar/AS_4_2016_Pentru_site.pdf · 2016. 11. 19. · lui nr. 1189 din 22.10.2008). După indexare s-a majorat cu 9,7% pensia militarilor în termen şi

6 № 4 (158) апрель 2016

www.cnas.md

СОЦИАЛЬНОЕ СТРАХОВАНИЕ

Начиная с 18 апреля текущего года, Национальная касса социального стра-хования изменила порядок выдачи спра-вок о получении государственного посо-бия на детей в государственной системе социального страхования Республики

Молдова для представления ком-петентным органам на территории Румынии.

Государственное пособие на ре-бенка в Румынии выплачивается в фиксированном размере на всех де-тей до достижения ими 18-летнего возраста (и на детей старше 18 лет, продолжающих учиться в школе).

Для получения справки заяви-тель должен персонально напи-сать заявление в Территориальной кассе социального страхования,

согласно месту прописки. В случае, если заявитель проживает по другому адресу, не указанному в документе, удостоверя-ющему личность, заявление может быть подано в любую ТКСС. Справка выдает-ся в тот же день.

К заявлению о выдаче справки о по-лучении государственного пособия на ребенка в системе государственного социального страхования Республики Молдова прилагаются следующие доку-менты:• удостоверение личности заявителя

(оригинал и копия);• свидетельство о рождении ребенка

(оригинал и копия);• доверенность (в случае, если заявление

подается законным представителем).

Ранее справка о получении государ-ственного пособия на ребенка в государ-ственной системе социального страхо-вания Республики Молдова выдавалась только в центральном офисе НКСС.

Валентина ФЕДОСЕНКО

Продолжение. Начало на стр. 5Также проиндексированы пенсии депута-

тов, членов Правительства, государственных служащих, местных выборных лиц, прокуро-ров, отдельных категорий работников куль-туры в той части пенсии, которая выплачи-вается из средств бюджета государственного социального страхования (т.е. 50% назначен-ной пенсии). Такой же коэффициент, 10,1%, установлен:

*для капитализированных повременных платежей, назначенных на основании Зако-на о капитализации повременных платежей № 123-XIV от 30.07.1998 г.;

*для индексации (из государственного бюджета) ежемесячных капитализирован-ных платежей бенефициарам, получившим производственную травму в результате не-счастного случая на производстве или про-фессиональное заболевание по вине пред-приятия без правопреемника, вследствие ликвидированного;

*для индексации (из бюджета государст-венного социального страхования) ежеме-сячных капитализированных платежей бене-фициарам, получившим производственную травму в результате несчастного случая на производстве или профессиональное заболе-вание по вине предприятия, вследствие лик-видированного.

С 1 апреля 2016 года проиндексированы:– на 10,1% – пенсии граждан, пострадав-

ших в результате чернобыльской катастрофы (Закон о социальной защите граждан, по-страдавших вследствие чернобыльской ката-строфы № 909-XII от 30.01.1992 г.);

– на 9,7% – ежемесячная денежная ком-пенсация взамен обеспечения продуктами

питания и пищевыми добавками, спо-собствующими выведению радиону-клидов из организма, участникам лик-видации последствий чернобыльской катастрофы и ядерных испытаний, радиационных аварий и их последст-вий на ядерных объектах гражданско-го или военного назначения (Закон о социальной защите граждан, постра-давших вследствие чернобыльской катастрофы № 909-XII от 30.01.1992 г. и Постановления Правительства № 1189 от 22.10.2008 г.).

После индексации на 9,7% уве-личились пенсии военнослужащих срочной службы и их семьям, назна-ченные в системе государственного социального страхования, исходя из величины среднегодового роста ин-декса потребительских цен за преды-дущий год, нормы предусмотренной Законом о пенсионном обеспечении военнослужащих и лиц начальствую-щего и рядового состава органов вну-тренних дел № 1544- XII от 23.06.1993 г.С 1 апреля 2016 года размер индексирован-

ной минимальный пенсии составляет:• 844,71 лей – минимальная пенсия по воз-

расту для работавших в сельском хозяй-стве;

• 948,84 лея – минимальная пенсия по воз-расту для остальных получателей пенсии по возрасту;

• 675,02 лея – минимальная пенсия по I группе инвалидности;

• 651,84 лея – минимальная пенсия по II группе инвалидности;

• 459,00 леев – минимальная пенсия по III группе инвалидности.

В то же время, с 1 апреля 2016 года были пересмотрены в сторону увеличения и госу-дарственные социальные пособия, назначен-ные в соответствии с Законом № 499-XIV от 14.07.1999 г. детям с ограниченными возмож-ностями, лицам с ограниченными возможно-стями, а также лицам пожилого возраста, ко-торые не выполнили условия для получения пенсии, размер которых составляет опреде-ленный процент от размера индексирован-ной минимальной пенсии для соответствую-щей категории.

Валентина ФЕДОСЕНКО

СПРАВКА ВЫДАЕТСЯ НЕЗАМЕДЛИТЕЛЬНО

АКТУАЛЬНО

ВАЖНО

ЕЖЕГОДНАЯ ИНДЕКСАЦИЯ ПЕНСИИ

Page 7: SIGURAREAcnas.md/public/files/ziar/AS_4_2016_Pentru_site.pdf · 2016. 11. 19. · lui nr. 1189 din 22.10.2008). După indexare s-a majorat cu 9,7% pensia militarilor în termen şi

7 № 4 (158) апрель 2016

www.cnas.md

СОЦИАЛЬНОЕ СТРАХОВАНИЕ

АКТУАЛЬНОВМЕСТО СПРАВОК – ДЕКЛАРАЦИИС 5 февраля 2016 г. вступили в силу из-

менения и дополнения в Положение о поряд-ке назначения и выплаты пособий семьям с детьми, касающиеся нетрудоустроенных лиц, которые родили ребенка за пределами Республики Молдова. Об этих изменениях, а также о выплате единовременного пособия при рождении ребенка и пособий по уходу/вос-питанию детей до достижения ими возраста полутора и трех лет в 2016 году газете «Со-циальное страхование» рассказывают спе-циалисты Главного управления социальных выплат Национальной кассы социального страхования Лидия Чеботарь и Анна Бачой.

– Какие именно изменения были внесены в действующее законодательство, и кого они касаются?

Лидия Чеботарь: Постановлением Пра-вительства № 27 от 1 февраля 2016 года было внесено изменение, которое предусматривает, что в случае если ребенок родился на терри-тории другого государства заявитель пособий семьям с детьми (за исключением лиц, трудо-устроенных в Республике Молдова) представ-ляет территориальной кассе под личную от-ветственность декларацию о предоставлении/непредоставлении пособий семьям с детьми в соответствующем государстве. В случае предо-ставления пособий семьям с детьми на терри-тории другого государства заявитель указывает в декларации период назначения этих пособий.

До внесения данных изменений, для назна-чения указанных пособий лицам, у которых ре-бенок родился за пределами Республики Мол-дова, необходимо было представлять справку о предоставлении/непредоставлении пособий семьям с детьми, выданную компетентным органом соответствующего государства. Пре-доставление данных справок было отменено в связи с тем, что лица сталкивались с различны-ми трудностями для их получения.

– Таким образом, следует понимать, что эта процедура уже упрощена?

Лидия Чеботарь: Да, была упрощена про-цедура, и облегчен способ назначения пособий для нетрудоустроенных лиц, которые прожи-вают в Республике Молдова и родили ребенка за границей.

– Обращались ли в НКСС женщины, кото-рые по каким-либо причинам не смогли полу-чить справки о выплатах на детей в стране, где были рождены их дети?

Лидия Чеботарь: Обращались заявители, которые сталкивались с проблемами получе-ния данных справок. Для получения справки заявителю необходимо было направить запрос в компетентные органы или выехать в соответ-ствующее государство, что влекло за собой до-полнительные финансовые расходы. Были слу-чаи, когда компетентные органы отказывали в выдаче данных справок по причине отсутствия аналогичных социальных выплат по случаю рождения ребенка.

– Расскажите, пожалуйста, подробней, при каких условиях незастрахованные жен-щины, которые родили за пределами Ре-спублики Молдова, могут получить едино-временное пособие при рождении ребенка и ежемесячную выплату до достижения малы-шом возраста в 1,5 года?

Лидия Чеботарь: Незастрахованным ли-цам, которые имеют место жительства или

место нахождения в Республике Молдова, и ребенок родился на территории другого госу-дарства, единовременное пособие при рожде-нии ребенка и ежемесячное пособие по уходу за ребенком до достижения им возраста 1,5 лет предоставляется при условии, что данные по-собия не были назначены в соответствующем государстве, а обращения за назначением по-собий были направлены в течение 12 месяцев со дня рождения ребенка.

В случае, если заявитель обратился позднее указанного срока, он теряет право на едино-временное пособие при рождении ребенка, а ежемесячное пособие выплачивается задним числом, но не более чем за 12 месяцев, предше-ствовавших дню обращения при условии, что оно было запрошено в течение 1,5 лет от даты рождения ребенка.

В случае предоставления пособий семьям с детьми на территории другого государства еди-новременное пособие при рождении ребенка и ежемесячное пособие по воспитанию/уходу за ребенком (за соответствующий период) не на-значаются.

– Итак, процедуру упростили, и теперь нет необходимости представлять в ТКСС справку. Не станут ли некоторые заявители попросту скрывать информацию о получе-нии пособия на ребенка за рубежом?

Лидия Чеботарь: Заявитель предостав-ляет декларацию о получении/неполучении пособий на ребенка под собственную ответ- ственность. Но, согласно действующему зако-нодательству, в случае выявления фальсифици-рованных данных, получатель обязан вернуть на счет НКСС незаконно полученную сумму.

– Каков размер единовременного пособия при рождении ребенка в 2016 году?

Анна Бачой: Размер единовременного посо-бия при рождении ребенка в 2016 году, как для застрахованных, так и для незастрахованных лиц, составляет 3100 леев на первого ребенка и 3400 леев – на каждого последующего. Пособие при рождении ребенка назначается только ма-тери, а в случае ее смерти, законному предста-вителю малыша.

– Если незастрахованная женщина 4 меся-ца назад родила в Молдове ребенка и вместе с ним намерена выехать за границу, сможет ли она получить предусмотренные законода-тельством пособия в нашей стране?

Анна Бачой: Если женщина планирует вме-сте с ребенком выехать за пределы Республики Молдова и в стране ее места нахождения обра-титься за аналогичным пособием, ей необходи-мо перед отъездом пойти в Территориальную кассу социального страхования, где была на-значена выплата, и написать заявление о при-остановлении выплаты пособия по уходу за ребенком.

– Какие документы необходимы для на-значения единовременного пособия при рожде-нии ребенка и ежемесячного пособия по уходу за ребенком до достижения им возраста 1,5 лет для незастрахованных лиц и пособия по воспитанию ребенка до достижения им возраста 3-х лет для застрахованных лиц?

Анна Бачой: Заявление для назначения по-собий подается в Территориальную кассу соци-ального страхования по месту жительства или в ТКСС, где было назначено пособие по мате-ринству. Вместе с ним необходимо подать сле-дующие документы: удостоверение личности лица, которому назначается пособие (оригинал и копия); свидетельство о рождении ребенка; при необходимости свидетельство о рожде-нии предыдущего ребенка (оригинал и копия); трудовую книжку (оригинал и копию) или справку, подтверждающую трудоустройство; в случае если заявитель не может документаль-но подтвердить трудоустройство, он должен приложить письменную декларацию под лич-ную ответственность, что нигде не работает. Для назначения ежемесячного пособия застра-хованное лицо также должно представить вы-писку из приказа о предоставлении отпуска по уходу за ребенком (в оригинале) со всех пред-приятий, где работает.

– Спасибо вам огромное за интервью. Уве-рена, что мамочки, родившие за границей, по-черпнут для себя полезную информацию.

Анастасия ПОГОДИНА

Page 8: SIGURAREAcnas.md/public/files/ziar/AS_4_2016_Pentru_site.pdf · 2016. 11. 19. · lui nr. 1189 din 22.10.2008). După indexare s-a majorat cu 9,7% pensia militarilor în termen şi

8 № 4 (158) апрель 2016СОЦИАЛЬНОЕ СТРАХОВАНИЕ

www.cnas.mdУчредитель - НКСС РМПериодическое издание зарегистрировано Министерством юстиции РМ №126 от 30.01.2003 г.Главный редактор: Валентина Федосенко

АДРЕС РЕДАКЦИИ: Республика Молдова, MD-2028, мун. Кишинэу, ул. Г. Тудор, 3

Газета отпечатана в ÎS “Tipografia Centrală”

Тираж – 3500Заказ № 8103

тел.: 022 257 549факс: 022 257 547

[email protected]

С О Ц И А Л Ь Н О Е СТРАХОВАНИЕ

ВОПРОС-ОТВЕТ

Согласно Закону о государствен-ной системе социального страхования № 489-XIV от 8 июля 1999 года и Поста-новлению Правительства Республики Молдова № 418 от 3 мая 2000 года «О создании Государственного регистра индивидуального учёта в государст-венной системе социального страхо-вания», начиная с 1999 года, в целях реформирования системы пенсион-

ного обеспечения создан Государственный регистр индивиду-ального учёта, который содержит сведения о юридических и физических лицах – плательщиках взносов в бюджет государст-венного социального страхования.

Персональный код социального страхования, присваивае-мый застрахованному лицу в результате регистрации, являет-ся и номером его персонального лицевого счёта социального страхования, на котором накапливается соответствующая ин-формация в течение всего периода трудовой деятельности. В связи с этим работодатели обязаны обеспечить своевременное представление деклараций застрахованных лиц (форма REV-5) с полным и достоверным отражением сведений о заработной плате и взносах обязательного государственного социального страхования на каждого из работников в соответствии с данны-ми бухгалтерского учёта.

Одновременно сообщаем, что в основу введённого в действие с 01.01.1999 г. Закона о пенсиях государственного социального страхования № 156-XIV от 14.10.1998 г., заложен принцип «стра-ховой пенсии», согласно которому пенсии назначаются на осно-вании страхового стажа и застрахованного дохода. Так, согласно статье 1 этого же закона, страховой стаж – это сумма периодов трудовой деятельности, в течение которых взносы государст-венного социального страхования вносились в бюджет государ-ственного социального страхования, а застрахованный доход – это доход, из которого выплачивались взносы обязательного государственного социального страхования, являющиеся базой для исчисления пенсии в системе государственного социально-го страхования.

Исходя из ст. 7 вышеуказанного закона, страховой стаж под-тверждается сведениями, содержащимися в индивидуальном коде. Данный метод позволяет исключить многочисленные случаи использования фальшивых документов для назначе-ния пенсии. Таким образом, установление выплат социального страхования за период после 01.01.1999 года производится на основании информации из Государственного регистра индиви-дуального учета без рассмотрения справок о заработной плате. При этом страховые периоды, не отраженные на персональном лицевом счёте социального страхования, не включаются в стра-ховой стаж и не учитываются при определении среднемесячно-го застрахованного дохода.

Чтобы привлечь внимание и повысить интерес граждан к про-блеме формирования пенсии в новых условиях, Национальная касса социального страхования информирует застрахованных лиц о состоянии их текущих лицевых счетов в онлайн-режиме, распределяя логины и пароли доступа к информационной систе-ме ACCES CPAS. Подобный метод получения информации обес-печивает возможность каждому из застрахованных лиц в госу-дарственной системе социального страхования в любой момент контролировать содержащиеся в лицевом счёте сведения о разме-рах заработной платы и взносах, уплаченных в бюджет государ-ственного социального страхования. Таким образом, введённая услуга персонального доступа к лицевому счёту должна помочь застрахованным лицам решить возникающие проблемы заранее и не быть застигнутыми врасплох.

Вместе с тем, в отношении экономических агентов, нарушив-ших порядок представления деклараций застрахованных лиц (REV-5), со стороны НКСС и её территориальных подразделений с целью устранения проблемы применяются всевозможные меры воздействия (телефонные контакты с работниками бухгалтерии, официальные письма-обращения к администрациям предпри-ятий, учреждений и их вышестоящих органов), вплоть до при-менения штрафных санкций. Поэтому читательнице Татьяне П. необходимо сообщить в НКСС данные о бывшем работодателе.

Заявитель также должен знать: в случае непредставления ра-ботодателем документов по индивидуальному учёту, работники вправе обратиться в суд для применения соответствующих мер

ответственности к работодателю. А если работо-датель выполнит соответствующие обязанности и на персональных счетах работников появят-ся новые сведения о страховом стаже, размер назначенных пенсий работников будет пере-смотрен с момента назначения.

«В прошлом году я достигла пенсионного возраста. При назначении пенсии выяснилось, что мне до нормы не хватает четырех лет стажа из-за того, что организацией не были сданы от-четы о персональной уплате каждым из сотрудников компании взносов в бюджет государст-венного социального страхования. Я нашла бухгалтера организации, она говорит, что не мо-жет сдать отчеты этой формы, потому что у нее нет данных на всех работников компании того периода. Могу ли я представить в ТКСС справку с подписью руководителя и бухгалтера, с печатью организации, в которой работала, где указывается, какую зарплату я получала, и какую сумму взносов за меня компания перечислила в соцфонд? В трудовой книжке у меня есть запись о годах работы в этой компании».

Татьяна П., район Глодень

Горячая линия Н КС С : 022 286 115 консультирует граждан с понедельника по пятницу

8.00-12.00, 13.00-17.00

по адресу: мун. Кишинэу, ул. Г. Тудор, 3; e-mail: [email protected]

УВАЖАЕМЫЕ ЧИТАТЕЛИ!Национальная касса социального страхования доводит до вашего сведения номер телефона доверия:

022 281 080Позвонив по этому номеру, вы можете сообщить о случаях коррупции среди работников НКСС,

а также о незаконных и сомнительных действиях со стороны ее специалистов.

На вопрос читателя газе-ты «Социальное страхо-вание» отвечает Галина ВЫЛКОВА – главный консультант Главного управления индивидуального учета взносов НКСС