1

METODE ȘI TEHNICI ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

CURSUL 2 - DOCUMENTAREA

Tehnica documentării (conform Chelcea, 2001, p. 467), este utilizată in

cercetarea şi intervenţia socială în scopul culegerii de date sau în scopul informării

teoretice (a cercetătorului, respective a practicianului), prin valorificarea documentelor

sociale ca sursă principală de informaţii sau, complementar, alături de alte metode şi

tehnici. Un document social poate fi orice obiect material sau text tipărit, care conţine o

informaţie referitoare la o realitate oarecare (textele scrise, imaginile fotografice şi

cinematografice, înregistrările audio, produsele activităţii umane, obiectele casnice şi de

vestimentaţie etc. (Bocancea, Neamţu, 1999: 119).

Începând cu primele etape ale managementului de caz, respectiv identificarea

problemelor și nevoilor clientului, evaluarea iniţială și complexă, explorarea mediului

de viaţa al clientului, estimarea resurselor reale şi potenţiale de sprijin şi continuând cu

diagnoza socială şi formularea ipotezelor, planificarea şi implementarea intervenţiei,

asistentul social apelează la metoda studiului documentelor, pentru a obţine informaţiile

necesare şi relevante pentru bunul mers al activităţilor de asistare.

Conform Manualului de bune practici în asistenţa socială comunitară elaborat

de World Vision România, documentarea în asistenţa socială este atât o metodă distinctă

de evaluare a clientului, cât şi un proces care se desfăşoară pe toată perioada de

instrumentare a cazului (pe parcursul managementului de caz). Spre deosebire de

celelalte metode de evaluare şi intervenţie, această metodă este utilizată doar de către

asistentul social, care stabileşte un plan de documentare ce cuprinde resursele „cheie”

ale sistemului client, precum și sursele unor informaţii relevante despre acestea.

Aceste documente pot fi de natură medicală sau financiară, administrativă sau

juridică, documente şcolare sau care atestă nivelul pregătirii profesionale, care pot fi

solicitate direct clientului şi / sau familiei acestuia, dar şi altor agenţii, servicii, instituţii

cu profil de asistenţă socială – în virtutea legislaţiei în vigoare sau a unor protocoale de

colaborare. La dosarul clientului vor fi adăugate pe măsura realizării şi elaborarii lor,

protocoale de interviu, anchete sociale, rapoartele de evaluare iniţială (REI) şi complexă

(REC), planul de intervenţie personalizat (PIP) şi planul individual de servicii (PIS) şi

după caz, informaţii despre intervenţiile sociale de care clientul a beneficiat în trecut.

Modalitatea documentării şi tipul documentelor solicitate diferă în funcţie de domeniul

asistenţial în care este angajat practicianul.

2

În cazul copiilor instituţionalizaţi spre exemplu, asistentul social (managerul de

caz), va consemna: datele de identificare ale copilului şi ale membrilor familiei acestuia

(certificate de naştere şi de căsătorie, cărţi de identitate etc.), statutul marital al

părinţilor, situaţia juridică a spaţiului locativ în care domiciliază familia, documente

medicale privind starea de sănătate a copilului, documente şcolare şi / sau care atestă

pregătirea profesională, evaluări psihologice ale părinţilor şi fraţilor, documente privind

situația economico-financiară a familiei etc. Sursele de informare în aceste cazuri pot fi:

compartimentele și serviciile din cadrul Direcţiei Generale pentru Protecţia Drepturilor

Copilului (DGASP), instituţia de ocrotire în care minorul este rezident (Centrul de

Plasament), Comisia pentru Protecţia Copilului, Oficiul de Stare Civilă, familia extinsă,

cabinetul medicului de familie, direcţiunea instituţiei şcolare frecventată de copil etc.

Alte documente relevante în acest domeniu, care contribuie decisiv la înţelegerea

situaţiei clientului (copilului minor), se referă la istoricul de abuz şi/sau neglijare la care

a fost supus acesta (după caz), experimentarea situaţiei de abandon sau de separare de

persoana faţă de care a dezvoltat ataşament, unele boli sau accidente care i-au afectat

dezvoltarea etc.

În cazul minorilor infractori, consilierul din cadrul Serviciilor de Probaţiune va

consemna în Referatul de Evaluare: date privind persoana minorului şi perspectivele de

reintegrare socială ale acestuia (starea fizică şi profilul psihologic, dezvoltarea

intelectuală şi morală a minorului, mediul familial şi social în care a trăit şi s-a dezvoltat,

factorii care-i influenţează conduita şi care au favorizat comportamentul infracţional,

trecutul său infracţional, comportamentul minorului înainte şi după comiterea faptei etc).

În scopul furnizării către organul judiciar a unor informaţii cât mai detaliate despre

minor, la întocmirea referatului de evaluare serviciul de probaţiune poate consulta

medicul de familie al minorului, profesorii, precum şi orice alte persoane care pot

furniza informații relevante.

Clasificarea documentelor. Multitudinea şi diversitatea documentelor clienţilor

impune clasificarea şi ordonarea acestora în funcţie de importanţă, relevanță etc.

Principalele criterii de clasificare menţionate in literatura de specialitate sunt: forma,

conţinutul, destinatarul şi emitentul documentelor.

Conform lui Chelcea (2001: 468-469), clasificarea documentelor după criteriul

formei include: (1) documentele scrise (textele propriu-zise, documentele oficiale şi

neoficiale, publice şi personale etc.) şi (2)documentele nescrise (obiecte cu utilitate

practică, documente fotografice, materiale audio şi video).

3

După criteriul informaţional, documentele pot fi: cifrice (statistici,

recensământuri) şi necifrice (având ca suport limbajul natural), după destinatar

deosebim documente personale şi publice, iar in funcţie de emitent, documente oficiale

(emise de guvern sau alte autorităţi de stat) şi neoficiale.

In toate cazurile ajunse în atenția sistemului de asistenţei socială, sunt

importante: documentele publice oficiale cu caracter informativ (privind aspectele

concrete ale vieţii beneficiarilor) sau prescriptiv (legislaţie, norme şi regulamente de

ordine internă etc.); documentele personale oficiale (certificate de naştere, căsătorie,

deces, cărţi de identitate, documente de proprietate, documente şcolare, fişe medicale şi

psihopedagogice etc.), care servesc colectării datelor de identificare ale clienților și

întocmirii dosarelor personale ale acestora. Documentele personale neoficiale (jurnale,

scrisori, desene, materiale în format electronic, mesaje multimedia sau postări pe siturile

de socializare), oferă asistentului social informaţii suplimentare şi clarificatoare cu

privire la client, la sistemul de valori al acestuia, la atitudinile, motivele şi interesele

dominante etc.

Conform Word Vision România, în clasificarea documentelor utilizate în

managementul de caz se utilizează trei criterii importante: sursa de proveniență a

documentelor, tipul acestora și modalitatea de emitere.

- După sursă, documentele pot proveni: (1) din surse directe (primare) care oferă

informaţii direct de la client, acte de stare civilă, scrisori, jurnale, rapoarte etc.; (2) din

surse indirecte (secundare), care conțin informații privitoare la membrii familei extinse

a clientului, în special documente juridice şi de ordin medical;

- După tipul lor, documentele pot fi: (1) publice – publicaţii, rapoarte, acte emise

de către instituţiile de ocrotire (centrele de plasament) sau instituţiile juridice de care

clientul este reprezentat şi (2) private – jurnale şi scrisori, fotografii și desene ale

copiilor destinate părinţilor etc.

- După modalitatea de emitere, există: (1) documente solicitate în scris de către

asistentul social diferitelor instituţii implicate în soluţionarea problemelor clientului

(Comisia pentru Protecţia Copilului, Tribunal, Poliţie, Şcoală, Cabinet medical etc) și (2)

documente nesolicitate, care fac parte din dosarul clientului şi care sunt periodic

reanalizate, actualizate şi comparate cu documentele cele mai recente (actele medicale,

şcolare, evaluările psihologice, anchetele sociale etc.)

Compton şi Galaway (1989: 438), divizează modurile de colectare a datelor, în

cinci grupuri:

4

1) relatările clienţilor;

2) relatările altor persoane cu privire la client;

3) întrebări şi teste fie verbale, fie scrise;

4) observaţii transpuse în scris;

5) înregistrări ale altor sisteme profesionale şi instituţionale cu privire la client.

Condiții ale documentării eficiente. În literatura de specialitate a domeniului

asistenţei sociale au fost formulate o serie de cerințe / recomandări cu privire la

utilizarea cu eficiență a tehnicii documentării în etapele managementului de caz. Astfel,

pentru optimizardea activității practicianului și evitarea supraîncărcării cu date

incoerente şi lipsite de utilitate, se recomandă:

- realizarea unui plan al documentării, în urma concluziilor preliminare rezultate

din prima întrevedere cu clientul și/sau cu familia acestuia. Documentele „urgente”,

strict necesare deschiderii cazului vor fi solicitate fie direct beneficiarului (daca este

vorba despre un adult), fie părinţilor sau tutorilor care au în grijă copii minori;

- ordonarea şi clasificarea documentelor de către asistentul social în calitate de

manager de caz, se realizează ca urmare a unei analize temeinice, care va avea ca

rezultat ierarhizarea şi filtrarea documentelor după importanţa și relevanţa lor;

- completarea şi corelarea informaţiilor, va fi realizată prin întregirea /

completarea acestora cu cele dobândite prin intermediul altor metode şi tehnici de

evaluare (întrevederea, observaţia, interviul, genograma, ecomapa etc.);

- aplicarea “principiului interacţiunii dintre documentare şi analiză” (Erladson,

Harris, Skipper & Allean, 1993), se referă faptul că, analiza documentelor trebuie să se

realizeze înainte de încheierea etapei documentării, urmărindu-se actualizarea

documentelor care nu mai corespund realităţii, urmată de solicitarea altora noi;

- concentrarea asupra contextului problemei trebuie să constituie o preocupare

permanentă a asistentului social, care, în abordarea cazului va determina înainte de toate

contextul problemei, graniţele acesteia şi punctele de interacţiune cu alte domenii de

specialitate (intervenție psihologică, pedagogica, medicală etc). Adesea, în

managementul unui caz, asistenţii sociali pier din vedere problema care a generat situaţia

de criză, ceea ce poate determina o perioadă mai mare de timp alocat cazului, un

consumul mai mare de resurse şi uneori, soluţii neadecvate.

Importanța înregistrării datelor. Înregistrările informațiilor privitoare la

client, indiferent sub ce formă ar fi realizate, sunt considerate a fi deosebit de

importante, păstrarea eficientă a datelor fiind un instrument util de analiză. Elaborarea

5

rapoartelor de activitate de către asistentul social / manager de caz, presupune: stabilirea

/ alegera unui format, ordonarea și sintetizarea ideilor, dezvoltarea tematicilor,

organizarea gândirii etc. În timp ce înregistrările statistice probează / verifică sau

validează activităţile din cadrul unei intervenții, înregistrările de caz descriptive

individualizează relatările despre procesul schimbării, îmbogățindu-le cu impresii,

gânduri și emoții. Înregistrările valoroase conţin atât fapte obiective, informaţii şi

documente legate de caz, cât și produse precum scrisori, desene, jurnale personale etc.

(Maluccio, Fein şi Olmstead, 1986; Ames, 1999 apud Krosgrud ....).

După Kagle (1987, p. 463) „înregistrările oferă dovezi despre calitatea gândirii şi

a acţiunilor celor care au contribuit la furnizarea unor servicii." Argumentele în

favoarea importanței înregistrării datelor sunt diverse:

- înregistrările, ca şi hărţile ghidează spre resurse și spre soluții (reprezentând

repere pe calea către rezolvarea problemelor).

- înregistrările bine elaborate oferă dovezi concrete de schimbare, informaţii

pentru evaluare (oferă o bază de date coerentă şi organizată în vederea evaluării) şi

indicaţii privind acţiunile viitoare.

- înregistrările constituie resurse pentru clienţi, asistenţi sociali, persoane cu

atribuții în domeniu etc (prin păstrarea și organizarea informaţiilor relevante, ordonarea

priorităţilor, asigurarea continuității serviciilor).

- înregistrările reprezintă o bază pentru reflecţia individuală, pentru discuţiile

de supervizare şi consultarea între colegi, pentru evaluarea programelor aflate în curs de

desfăşurare

- înregistrările precise sprijină documentarea statistică şi oferă măsuri de

garantare a calităţii intervențiilor

- înregistrările asigură protecţie legală asistenţilor sociali, deoarece aceştia îşi

pot susține și cuantifica în mod concret activităţile profesionale, pot furniza detalii

privind randamentul acestora şi managementul riscului de răspundere profesională.

- înregistrările sporesc posibilitatea asistentului social de a comunica altor

specialişti informaţii valoroase.

Cerințe în elaborarea documentelor. Competențele profesionale ale angajaților

din sistemul de asistență socială, includ printre altele și unele capacități și abilități de

înregistrare / păstrare, procesare și transmitere a informațiilor, prin intermediul

documentelor și a rapoartelor formulate în scris. Din acest punct de vedere, elemente

precum formatul documentului, modul de ordonare și prezentare (clară și eficientă) a

6

ideilor, stilul exprimării și respectarea regulilor gramaticale, sunt condiții indispensabile,

esențiale. De asemenea, din conținutul materialelor elaborate, trebuie să transpară

respectul pentru principiile fundamentale ale asistenței sociale și pentru valorile profesiei

(sensibilitatea culturală și etnică, promovarea egalității de șanse și combaterea oricărei

forme de discriminare, respectul pentru demnitatea și intimitatea persoanei), dar și

evitarea stigmatizarii, a etichetării a generalizărilor subiective etc.

Principalele forme de înregistrare a datelor. În literatura de specialitate și mai

cu seama la autorii americani, întâlnim adesea ca modalități de consemnare și păstrare a

informațiilor privitoare la clienți: luarea de notiţe cu permisiunea celor vizați (se notează

datele de identificarea persoanelor, numele și prenumele, datele de naştere, adresele,

zilele şi orele întrevederilor, sau sarcinile specifice de îndeplinit), jurnalul de activitate

(care să cuprindă contactele dintre asistenţi şi clienţi), înregistrarea întâlnirilor cu clienții

(pot fi completate cu inserarea opiniilor cu privire la punctele tari și slabe ale clientului

(Walsh, 2002). Cu acceptul clientului, por fi realizate înregistrări audio-video, jocurile

de rol, observaţiile efectuate de către alţi participanți la întâlniri, comentarii legate de

reacţiile şi sentimentele clientului şi comentariile supervizorului / coordonatorului

compartimentului furnizor de servicii (de regulă, feedback-ul constructiv) (Neuman şi

Friedman, 1997).

După Wilson, 1980 (apud Krosgrud ...), înregistrările eficiente ale întâlnirilor cu

clientul, cuprind: datele de identificare ale clientului, data întrevederii și/sau interviului,

motivul întâlnirii, descrierea principalelor probleme discutate, impresiile asistentului

social, planurile şi/sau obiectivele pentru perioada următoare, conţinutul concentrându-

se cu precădere asupra reacțiilor și comportamentului clientului.

Aspecte de ordin etic şi legal privind înregistrările. Documentele conținute în

dosarele cazurilor dar și înregistrările, justifică și probează desfăşurarea acţiunilor, însă

transmiterea acestor informaţii clienţilor şi altor specialişti, precum şi modalitățile de

păstrare a informațiilor cu caracter personal, implică numeroase aspecte de ordin etic şi

legal. Din acest punct de vedere, practicienii trebuie să acorde o atenție deosebită

securizării informaţiilor păstrate în format electronic (în memoria unui computer de

birou), ca și a documentelor și înregistrărilor stocate în dulapurile cu dosare, pentru

asigurarea confidențialității.

7

Accesul clienţilor la înregistrări

Întocmirea dosarelor clienţilor. Documentele importante și relevante cuprinse

în dosarele beneficiarilor asistenței sociale, vor fi structurate după o serie de cerințe de

natură profesională dar și etice și deontologice. Astfel, după Krosgrud, ....:

- asistenţii sociali trebuie să se asigure că informaţiile cuprinse în dosare

sunt corecte şi „acoperitoare” pentru serviciile solicitate de client (cu alte cuvinte,

reflectă nevoile asistențiale - sociale, educaționale și / sau medicale ale acestuia);

- asistenţii sociali trebuie să includă în dosare informaţii suficiente şi

actualizate, pentru a justifica furnizarea anumitor servicii şi a asigura continuitatea

acestora pe termen mediu și lung.

- procesul de documentare (de culegere a datelor) trebuie să protejeze

intimitatea clienţilor, în măsura în care acest lucru este posibil şi să includă numai

informaţiile importante pentru nevoile și problemele identificate.

- în etapa post-servicii, asistenţii sociali trebuie să depoziteze dosarele pe o

perioadă impusă de legislația națională sau de contractul cu clientul, pentru a asigura

accesul ulterior al acestuia la propriul dosar (cu respectarea condițiilor etice şi legale,

asociate păstrării dovezilor).

- asistenții sociali trebuie să asigure confidențialitatea documentelor și a

informațiilor de orice natură cu privire la client, prin modalitatea adecvată de depozitare

a dosarelor și de procesare a informațiilor. „Deconspirarea” prin prezentarea publică a

anumitor documente fără acordul clientului, îi poate aduce acestuia grave prejudicii de

imagine și poate provoca inhibiţii şi bariere de comunicare în raport cu asistentul social,

afectând calitatea intervențiilor.

- asistentul social trebuie să-și susțină cu documente, deciziile şi acţiunile

(prin formularele și declarațiile cuprinse în dosarul cazului), protejându-se astfel

împotriva acuzaţiilor de malpraxis (Houston-Vega, Nuehring & Daguio, 1997, apud

Krosgrud). În același scop, practicianul va realiza transcrierea fidelă a conversaţiilor şi

interacţiunilor cu clientul și va detalia în scris faptele, observaţiile şi evaluările

comportamentului acestuia, evitând să înregistreze orice este dăunător pentru client

(Barker şi Branson, 1992, apud Krosgrud ...).

Metoda analizei de conținut a documentelor. În practica asistenţei sociale,

analiza documentelor sociale, oficiale şi neoficiale ale clienţilor este o activitate curentă,

reprezentând una dintre sursele complementare de informare, utilizate în scopul

realizării unor investigaţii şi diagnoze psihosociale cât mai complete.

8

Documentele personale ale clientului oferă o importantă bază de date

investigatorului pentru elaborarea sau verificarea ipotezelor explicative și pentru

înţelegerea problematicii sociale cu care se confruntă clientul. O modalitate importantă

utilizată de către asistenții sociali în procesul investigaţiei psihosociale, este metoda

analizei documentelor. După Rotaru şi Iluţ (1999), analiza documentelor se referă la

„orice entitate materială care are încorporată, depozitată în ea, o informaţie despre

societatea umană dintr-o arie geografică”, documentele putând fi atât scrise, cât şi de

natură audio, video etc.

Analiza documentelor sociale este fundamentată pe un ansamblu de tehnici de

cercetare calitativă şi cantitativă, destinate pe de o parte extragerii semnificaţiei

conținutului informațional al documentelor din dosarul clientului, iar pe de altă parte,

cuantificării datelor colectate (categorizarea fenomenelor, semnalarea frecvenţei de

producere a acestora, clasificarea, ierarhizarea lor etc.). „Adoptand strategia

multiperspectivală (...) şi coroborând în aceeaşi cercetare metode structurate (cantitative)

cu unele mai flexibile, nestructurate (calitative), se poate ajunge (...) la rezultate care să

depăşească truismele stereotipizate ale simţului comun sau interpretările speculative fără

acoperire in date sistematice - oricat de subtile şi seducătoare ar fi ele - dar şi datele

empirico-statistice care, în sine, nu spun nimic sau spun orice" (Iluţ, 1997, pp. 171-l72).

În practica asistenţei sociale, analiza documentelor poate oferi specialiștilor

informații atât asupra cazurilor particulare, cât și asupra ansamblului (a unui număr

extins de cazuri), a contextului general de producere a evenimentelor și a

circumstanțelor care aduc indivizii și familiile acestora în situații de risc (dar și a

factorilor determinanți sau agravanți), sub forma finală a unor sinteze integratoare și

totodată clarificatoare pentru fenomenul studiat (fenomenul vagabondajului, al

delicvenței sau abandonului școlar, al traficului de persoane sau de droguri etc.).

Metoda analizei de conţinut se realizează în practca asistențială prin studierea

unor documente oficiale aflate în componența dosarelor clienților, cum sunt: anchetele

sociale, fișele de evaluare individuală, rapoartele de întrevedere, scale ale sprijinului

familial și ale resurselor clientului, referatele de evaluare în cazul sistemului de

probațiune, instrumentele de evaluare a nevoilor de asistenta sociala a persoanelor

private de libertate în cazul sistemului penitenciar etc.

9

10

APLICAȚII – EXEMPLU DE ANALIZĂ A DOCUMENTELOR

Model de analiză a documentelor, specific sistemului de probațiune. Pentru

consilierul de probaţiune, documentele importante, utilizate în elaborarea Referatului de

Evaluare, sunt: documentele personale / familiale, şcolare / profesionale, medicale

(privitoare la starea de sănătate a beneficiarului), acte privitoare la starea locativă etc.

În studiul “Rolul consilierului de probaţiune în reintegrarea socială şi

supravegherea infractorilor minori” realizat de asistentul social Cristina Pindic sub

îndrumarea noastră (2012), au fost analizate 21 de referate de evaluare ale beneficiarilor

serviciilor de probaţiune, în condiţii de maximă siguranţă şi prin respectarea strictă a

confidenţialităţii datelor cu caracter personal. Acest demers a evidenţiat o problematică

socială extinsă, diversificată, care, deşi la scară redusă, reflectă fidel şi obiectiv,

caracteristicile fenomenului infracţionalităţii juvenile. Fişa analizei documentelor sociale

în studiul menționat, a cuprins doua arii importante: (A) mediul social al beneficiarilor:

structura familiei, relaţiile familiale, nivelul şcolar şi profesional, nevoile sociale şi

criminogene, adicţiile; (B) aspecte comportamentale și atitudinale: comportamentul

infracţional, istoricul infracţional, factorii care pot influenţa conduita generală a

persoanei etc.

A. Analiza mediului social:

1. structura familiei: a. legal constituită; b. uniune consensuală; c.

monoparentala

2. relaţiile familiale;

3. nivelul şcolar: a. studii generale; b. studii medii; c. studii superioare, d. fără

studii;

4. nivelul profesional: a. cu loc de muncă; b. fără loc de muncă; c. activităţi

lucrative ocazionale

5. nevoile sociale;

6. nevoile criminogene;

7. adicţiile: a. droguri, b. etnobotanice; c. alcool, d. tutun;

B. Analiza comportamentului şi atitudinilor beneficiarilor a făcut referire la

aspecte de genul:

1. tipul infracţiunii;

2. istoricul infracţional,

3. factorii care pot influenţa conduita generală a persoanei;

Analiza structurii familiei şi a relaţiilor familiale ale minorilor supravegheaţi (în

11

cadrul Serviciului de Probaţiune), a relevat faptul că, din cei 21 de minori supravegheaţi,

doar 7 provin din familii legal constituite, în timp ce în 11 cazuri este vorba despre

relaţii de concubinaj şi de 3 familii monoparentale. În ceea ce priveşte tipul relaţiilor

familiale, doar în 5 cazuri din 21 acestea sunt „armonioase” şi 4 „neconflictuale”, în

timp ce în 11 cazuri, climatul familial este „conflictual, tensionat şi dezechilibrat”. Ca

nivel de educaţie, beneficiarii serviciului de probaţiune au absolvit studiile şcolii

generale (11), studii de nivel mediu (3), iar 7 sunt „fără studii”. Nici unul dintre cei 21

de beneficiari nu are un loc de muncă stabil, doar 9 desfăşurând „activităţi lucrative

ocazionale” (tabelul nr. 1).

Nevoile sociale ale celor 21 de beneficiari, sunt în general: dezechilibrul

relaţional în cadrul familiei şi / sau familie dezorganizată (într-unul dintre cazuri, tatăl

era decedat, iar mama arestată); lipsa controlului parental şi a unui model patern adecvat;

mediu familial nesecurizant, violență domestică; condiţii precare de trai, lipsa unui

domiciliu stabil; abandonul școlar, lipsa educaţiei; anturajul nefavorabil, cu orientare

antisocială; comportament adictiv; privaţiuni majore în plan material, moral şi afectiv

etc. (tabelul nr. 2)

Nevoile criminogene desprinse din referatele de evaluare, se reflectă în situaţii de

genul: lipsa responsabilizării ca urmare a faptelor săvârşite; abilităţi deficitare de analiza

cost-beneficii a propriilor acţiuni; adoptarea prematură a comportamentului delicvent şi

orientarea timpurie spre vagabondaj (traiul în mediul stradal); absenteismul şi abandonul

şcolar; rezistenta scăzută la stres şi la frustrare; stil de viaţa dezorganizat; diagnostic de

epilepsie (în cazul unuia dintre beneficiari).

În ceea ce priveşte comportamentul adictiv, 8 dintre cei 21 de beneficiari au

declarat că obişnuiesc să fumeze şi să consume alcool, iar alţi 3 au recunoscut că au

consumat substanţe etnobotanice (tabelul nr.3).

Tipul de infracţiune cel mai frecvent întâlnit în rândul minorilor studiaţi este

furtul calificat (10 cazuri din totalul de 21). Celelalte tipuri de infracţiuni (cu un impact

mai mare asupra individualizării pedepsei), tâlhăriile, actele sexuale cu un minor sau

vătămarea corporală gravă, fiind mai rar întâlnite. Aceste infracţiuni sunt deseori

corelate şi cu istoricul infracţional, astfel ca la 4 indivizi din 21 găsim starea de

antecedenţă, ceilalţi aflându-se la prima abatere de la lege. Se cunoaşte clar faptul că,

antecedenţa oferă premise limitate în exprimarea perspectivelor de reintegrare a

individului în societate (tabelul nr. 4).

În ceea ce priveşte factorii cu influenţă asupra conduitei generale a minorilor

12

aflaţi sub supraveghere, se observă la 18 din cele 21 de cazuri, o serie de factori care pot

descuraja şi diminua comportamentul infracţional, cum sunt: „lipsa antecedentelor

penale”, “implicarea familiei în supraveghere”, “teamă faţă de sancţiunile penale” sau

“implicarea în activităţi educative, şcolare”. În trei dintre cazuri însă, gravitatea faptelor

s-a relevat prin lipsa aspectelor pozitive, favorizante ale unui comportament dezirabil

social. Disfuncţionalitatea situaţiei familiale, privaţiunile financiare şi lipsa unui

domiciului stabil pentru trei dintre minorii infractori, corelată cu abandonul şcolar şi

capacitatea intelectuală redusă, carenţele moral-afective, imaturitatea psihosocială

demonstrată, sunt tot atâţia factori care fac extrem de dificilă o eventuală intervenţie,

destinată recuperării şi reintegrarii în comunitate a acestor indivizi (tabelul nr.5 ).

Tabelul nr.1 Analiza structurii familiei şi a relaţiilor familiale ale minorilor

supravegheaţi

în cadrul Serviciului de Probaţiune

Analiza structurii familiei şi relaţiilor familiale Nr. subiecţi

Structura familiei

legal constituită 7

uniune consensuală 11

monoparentala 3

Relaţiile familiale

armonioase 5

nonconflictuale 4

conflictuale 3

tensionate 3

distanţe 3

dezechilibrate 3

Nivel şcolar

studii generale 11

studii medii 3

fără studii 7

Nivel profesional

cu loc de muncă 0

fără loc de muncă 12

activităţi lucrative ocazionale 9

Tabelul nr. 2

Analiza mediului social

Nr.

crt.

Nevoile sociale Nevoile criminogene1

1 - dezechilibru relaţional; - lipsa controlului parental;

1Nevoile criminogene sunt asociate cu starea de infracţionalitate, caracterizată de: impulsivitate,

egocentrism, lipsa empatiei, absenţa abilităţilor de comunicare, negociere etc. Nevoile criminogene pot fi

privite şi ca factori dinamici ai riscului de recidivă. Fenomenul delincvenței juvenile este strâns corelat cu

lipsa unei locuințe stabile și cu abandonul școlar (ori lipsa unui loc de muncă), sau cu personalitățile

puternic orientate antisocial, cu o nevoie permanentă de „adrenalină” (senzaţii tari) și un anturaj cu

potențial infracțional etc.

13

- condiţii precare de trăi - abandon şcolar;

2 - lipsa unui domiciliu stabil;

- nivel crescut de sărăcie;

- absenta surselor de venit

- diagnosticarea cu epilepsie;

- slabă responsabilizare;

- dezorganizarea comportamentală

3 - lipsa controlului parental - abilităţi deficitare de analiza a consecințelor

propriilor acţiuni;

4 - lipsa modelului patern;

- lipsa supravegherii parentale

- abandonul şcolar;

-

5 - venituri insuficiente;

- condiţii precare de trai

- abandonul şcolar

6 - lipsa educaţiei;

- anturaj nefavorabil

- abandonul şcolar;

antecedentele penale

7 - lipsa veniturilor;

- condiţii precare de trăi

- abandonul şcolar

8 - relaţionare familială deficitara - adoptarea prematură a comportamentului

delicvent

9 - familie dezorganizată;

- lipsa implicării parentale;

- situație financiară precară

- lipsa educaţiei

10 - familie dezorganizată;

- condiţii insalubre de locuit;

- situație financiară precară

- abuz fizic din partea părinților (violență

domestică);

- instabilitatea locativă

11 - familie destructurată (divorţ); - lipsa autorităţii parentale;

- lipsa interesului pentru şcoală

12 - lipsa veniturilor - abandonul şcolar

13 - lipsa veniturilor - absenteismul şcolar;

- lipsa controlului parental

14 - condiţii precare de trai;

- surse intermitente de venit

- anturaj negativ;

- abandon şcolar

15 - familie dezorganizată (tată decedat,

mama arestată)

lipsa mijloacelor financiare pentru

frecventarea şcolii

16 - condiţii precare de trai;

- structura familială dezorganizată

- influenţa negativă a anturajului

17 - situaţii familiale conflictuale; - influenţe negativă ale anturajului;

- rezistenta scăzută la frustrare și la stres

18 - lipsa implicării parentale;

- adoptarea unui comportament adictiv

- lipsa regulilor de organizare a

comportamentului

19 - mediu familial nesecurizant;

- lipsa unui spaţiu locativ

- neglijarea parentală;

-

stil de viaţa dezorganizat;

- orientarea timpurie spre vagabondaj

20 - privaţiuni majore în plan material,

moral şi afectiv;

- absenţa unui spaţiu locativ

- abandonul şcolar;

- carente moral-afective;

- traiul în mediul stradal

21 - lipsa controlului parental permanent;

- lipsa veniturilor constante

- absenteism şcolar;

- contactul cu anturajul negative

14

Tabelul nr. 3

Nr. subiecţi

Tipuri de adicţii

tutun 4

etnobotanice 3

alcool 4

Din această analiză reiese în mod clar gamă largă de nevoi, atât sociale cât şi

criminogene cu care se confruntă minorii infractori. Dezechilibrul relaţional, lipsa

controlului parental, lipsa veniturilor, a unui spaţiu locativ adecvat, condiţiile precare de

viață, deprivarea afectivă şi lipsa educației morale, mediul familial nesecurizant, lipsa

modelelor parentale, determină angajarea minorilor pe . Absenteismul şcolar se

accentuează, apare şi se menţine contactul cu anturajul negativ, responsabilizarea faţă de

propriile acţiuni se diminuează iar orientarea către vagabondaj se arata tot mai timpurie.

Toate acestea, însoţite de consumul de alcool, tutun sau substanţe etnobotanice aduc

minorul în pragul delicventei şi a conflictului cu legea. Implicit, serviciul de probaţiune

devine locul în care aceşti minori îşi vor petrece o perioadă de timp, în vederea

schimbării comportamentale. Nevoile sociale şi criminogene detaliate mai sus conduc

către următoarele tipuri de infracţiuni săvârşite de minori.

Tabelul nr. 4 Analiza istoricului infracţional şi a tipurilor de infracţiune care fac

obiectul supravegherii minorilor

Tipologia infracţiunilor

Nr. subiecţi (N=21)

Tipul infracţiunii

furt calificat 10

tentativa la furt calificat 2

infracţiune de complicitate la

furt calificat

1

tâlhărie 3

act sexual cu un minor 3

vătămare corporală gravă 1

deţinere şi utilizare de plase de

pescuit

1

Istoric infracţional

4 subiecţi (din N=21)

sunt recidiviști

Tipul de infracţiune cel mai frecvent întâlnit este furtul calificat, comis de 10

persoane din 21 studiate. Celelalte tipuri cu un impact mai mare asupra individualizării

pedepsei – tâlhăriile, actele sexuale cu un minor sau vătămarea corporală gravă sunt mai

rar întâlnite. Aceste infracţiuni sunt deseori corelate şi cu istoricul infracţional, astfel ca

la 4 persoane din 21 găsim starea de antecedenta, ceilalţi aflându-se la prima abatere de

la lege. Se cunoaşte clar faptul că antecedenta oferă premise limitate în exprimarea

perspectivelor de reintegrare în societate.

15

Tabelul nr. 5 Analiza factorilor care pot influenţa conduita generală a persoanei

Nr.

caz

uri

Factorii care pot influenţa conduita generală a persoanei (N=21)

Factorii de natură să susţină/dezvolte

comportamentul infracţional

Factorii de natură să inhibe comportamentul

infracţional

1 - lipsa controlului parental;

- anturajul;

- abandonul şcolar

- suport material şi moral;

- adoptarea unei conduie nonagresive;

- asumarea responsabilităţii;

2 - imaturitatea psihosocială;

- absenţa unei supravegheri eficiente;

- slabă responsabilizare;

- absenta antecedentelor penale;

- teamă faţă de sancţiunea penală;

- comportamentul nonagresiv

3 - debut infracţional precoce;

- abilităţi deficitare de analiza cost-

beneficii a propriilor acţiuni;

- model comportamental pozitiv;

- asumarea responsabilităţii;

- existenta resurselor materiale

4 - lipsa implicării în activităţile şcolare;

- teribilismul specific vârstei;

- petrecerea timpului liber

neconstructiv

- existenta stabilităţii locative;

- promovarea unor modele pozitive de

comportament;

- implicarea familiei în educare;

5 - influenţă negativă a mediului stradal;

- influenţă negativă a anturajului;

- consumul de etnobotanice

- neimplicarea în alte dosare penale;

- supraveghere specializată;

6 - modelul negativ al familiei;

- antecedentele penale;

- abandonul şcolar;

- existenta stabilităţii locative;

7 - abilităţi deficitare de analiză a

balanţei cost-beneficii a propriilor

acţiuni;

- adoptarea unui model

comportamental delicvent;

- pregătirea şcolară medie;

- atitudinea de recunoaştere a faptelor;

- atitudinea sinceră;

8 - supravegherea parentală deficitară;

- abilităţi deficitare de analiză a

balanţei cost-beneficii a propriilor

acţiuni;

- suportul moral şi afectiv;

- pregătirea şcolară;

- regretarea faptelor;

9 - neimplicarea în activităţi şcolare;

- antecedente penale;

- consum de băuturi alcoolice

- suport moral;

- absenta comportamentelor agresive în

familie;

10 - situaţie financiară precară;

- instabilitatea locativă;

- carente socio-educationale în familie;

- absenta comportamentelor agresive în

familie;

- asigurarea veniturilor;

- suport moral;

11 - minimalizarea consecinţelor faptei;

- lipsa supravegherii parentale;

- influenta anturajului;

- stabilitatea locativă;

- relaţii suportive şi afective;

- absenţa unui trecut infracţional;

12 - lipsa veniturilor stabile;

- influenta anturajului;

- abandonul şcolar;

- suport moral şi material al familiei;

- asumarea responsabilităţii;

13 - lipsa controlului parental permanent;

- absenteismul;

- neimplicarea în activităţile şcolare;

- adoptarea unei conduite nonagresive;

- existenta sentimentului de vinovăţie

14 - abandonul şcolar; - asumarea responsabilităţii asupra

16

- lipsa calificării profesionale;

- neimplicarea parentala în educarea

minorului;

faptelor;

- disponibilitatea familiei de a se implica

în procesul de creştere a minorului;

15 - minimalizarea consecinţelor actelor

ilegale;

- influenta anturajului;

- suport afectiv şi financiar;

- lipsa antecedentelor penale în familie;

- teama de pedeapsă;

- motivarea pentru chimbarea

comportamentală;

16 - lipsa responsabilităţii;

- minimalizarea consecinţelor sociale şi

juridice ale comportamentului

infracţional;

- stabilitatea locativă;

- venituri stabile;

- recunoaşterea faptei săvârşite;

17 - existenţa unor situaţii conflictuale în

familie;

- existenta situaţiilor stresante;

- menţinerea unor influenţe negative în

anturaj;

- continuarea pregătirii şcolare;

- activităţi extraşcolare;

- conştientizarea consecinţelor faptei

comise;

- venituri stabile;

18 - imaturitatea psihociala;

- rezistenta scăzută la presiunea

anturajului;

- consumul de alcool;

- absenta antecedentelor penale;

- teamă faţă de sancţiunea penală;

- implicarea familiei în supraveghere;

- implicarea în activităţi lucrative;

19 - capacitate intelectuală redusă;

- carente moral-afective;

- privaţiuni financiare;

- nu dispune de resurse personale în

vederea schimbării comportamentale

20 - abandonul şcolar;

- absenţa unui spaţiu locativ;

- orientarea spre vagabondaj;

- nu prezintă aspecte care ar putea

contribui la inhibarea manifestărilor

infracţionale;

21 - lipsa pregătirii şcolare;

- debut infracţional precoce;

- imaturitatea psihosocială;

- nu prezintă aspecte care ar putea

contribui la inhibarea manifestărilor

infracţionale;

Dacă ne raportăm la factorii care influenţează sau pot influenţa conduita generală

a minorului, în cele 21 de cazuri studiate, am observat un echilibru între factorii care pot

dezvolta/susţine comportamentul infracţional şi factorii care îl pot inhiba. În 18 dintre

cazuri, exista factori care pot inhiba comportamentul infracţional precum: “absenta

antecedentelor penale”, “implicarea familiei în supraveghere”, “teamă faţă de sancţiunile

penale” sau “implicarea în activităţi educative, şcolare”. În trei dintre cazuri însă,

gravitatea faptelor s-a relevat prin lipsa aspectelor care ar putea contribui la inhibarea

manifestărilor infracţionale. Se vede clar de aici precaritatea situaţiilor celor trei minori

corelată cu abandonul şcolar sau chiar lipsa pregătirii şcolare, capacitatea intelectuală

redusă, carentele moral-afective, imaturitatea psihosocială şi privaţiunile financiare.

Dificultatea situaţiei în care se află un minor, aflat uneori în repetate rânduri în

conflict cu legea, poate fi ameliorată doar printr-o acţiune promptă, bazată pe principiul

responsabilizării şi implicării active a individului respectiv, în propriul proces de

17

schimbare. Din această perspectivă, măsura implicării consilierului de probaţiune în

reintegrarea minorului este extrem de mare, rolul său fiind acela de a privi fiecare

individ în parte, ca având un real potenţial de reintegrare şi de a identifica modalităţi

eficiente de schimbare comportamentală şi de conştientizare a gravităţii situaţiei în care

se află.

Documente / formulare standardizate utilizate în practica domeniului

Conform Ordinului nr. 288/20062, îÎn îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor ce îi

revin, Compartimentul Management de Caz, operează cu date cu caracter personal ce

sunt supuse unui regim strict de circulaţie şi control (vezi Legea nr.506/2004 privind

prelucrarea datelor cu caracter personal şi Legea nr. 677/2001 pentru protecţia

persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a

acestor date). Asistentul social, managerul de caz, colectează şi utilizează informaţii cu

privire la copil, familie şi furnizori de servicii care se regăsesc în dosarele clientilor.

Acestea cuprind informaţii cu privire la:

elemente de identificare a clientilor/ persoanelor de referinţă pentru

acesta (nume, prenume, CNP, adresă);

instituţia/persoana care face semnalarea/referirea;

informaţii despre contactele avute personal sau telefonic cu persoanele de

referinţă/instituţii şi scopul contactarii lor;

documente care să ateste că beneficiarii au fost informaţi cu privire la politica

instituţiei în ceea ce priveşte circulaţia informaţiei cu caracter personal;

informaţii referitoare la evaluarea iniţială/raport de evaluare iniţială;

informaţii referitoare la procedurile de evaluare detaliată/raportul de ancheta

psiho-sociala;

informaţii cu privire la riscurile imediate asupra copilului;

PIP şi demersurile efectuate;

rezultatele demersurilor efectuate;

informaţii cu privire la progresul clientilor;

informaţii privind monitorizarea cazurilor;

informaţii privind demersurile în justiţie dacă aceste demersuri au fost necesare ;

decizie de închidere a cazurilor.

Prezentăm în continuare o serie de formulare standardizate care sunt utilizate în

cadrul tehnicii documentării, în practica domeniului:

- Fișa inițială a cazului

- Ghidul completării Fișei inițiale a cazului

- Fișa de deschidere a cazului

- Ghidul completării Fișei de deschidere a cazului

- Istoricul social

- Ghidul completarii Istoricuui social

2 Ordinul nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor Minime Obligatorii privind Managementul de Caz

în domeniul Protecţiei Drepturilor Copilului

18

FIŞA INIŢIALĂ A CAZULUI

Modalitatea solicitării

Solicitant Nume si prenume Adresa:

C.I.

Data solicitării

...... (zz)/......(ll)/............(aaaa)

Tipul cazului D Prevenire abandon

D Plasament / încredinţare

D Asistenţa maternală

D Neglijare / Abuz

D Violenţa domestică

D Copiii străzii

D Delincvenţă juvenilă

D Persoane cu nevoi speciale / HIV-SIDA

D Persoane singure, bătrâni

D Familii vulnerabile

D Alte situaţii

Date despre beneficiar

Numele şi prenumele

Vârsta

Domiciliul în fapt

Situaţia prezentă

19

Părinţii Numele şi prenumele mamei

Numele şi prenumele tatălui

Alte date relevante despre beneficiar

Motivul solicitării

Observaţii

Concluzii

□ Preluare caz de către asistent social

□ Referire caz către instituiţia

□ Transfer caz către serviciul

□ Închiderea cazului

Data completării fişei

Asistent Social

20

Ghid pentru completarea

Fişei iniţiale a cazului

Fişa iniţială a cazului este instrumentul de lucu pe care asistentul social îl

completează înainte de a deschide un caz. Se completează de fiecare dată când există o

solicitare din partea unei alte instituţii sau a unei persoane pentru instrumentarea cazului.

Modalitatea solicitării - Se va completa modul de sesizare a cazului şi

solicitarea ajutorului specificând mijlocul prin care s-a realizat acesta׃ prin telefon,

cerere scrisă direct de client, apel la linia de urgenţă, reclamaţia din partea vecinilor ..

Solicitant - Se va completa numele şi prenumele solicitantului (persoana care

sesizează situaţia problematică), adresa, numărul de telefon si cartea de identitate. Este

posibil ca solictantul să nu fie subiectul cazului (ex: un vecin sesizează un caz de

violenţă domestică în comunitatea sa).

Data solicitării - Se va completa data solicitării şi nu data deschiderii cazului

sau a completării fişei.

Tipul cazului - Se va bifa tipul de caz care corespunde la momentul sesizării

uneia dintre variantele enumerate. La tipul familii vulnerabile (vezi definiţia în

Glosar) se pot include şi familiile beneficiare ale politicilor antisăracie (ex: Legea

416/2001 privind Venitul Minim Garantat), precum şi beneficiari de ajutor de şomaj,

fonduri de urgenţă, sponsorizări, etc. Dacă nici unul din tipurile de caz menţionate la

acest item nu subscrie cazul semnalat, se va specifica tipul acestuia la itemul alte

situaţii.

Date despre beneficiar - Se vor completa datele cu referire directă la subiectul

cazului – viitorul beneficiar al serviciului social. Va fi înregistrat numele şi prenumele

acestuia, vârsta şi domiciliul în fapt (aşa cum este declarat de către solicitant). La itemul

situaţia prezentă se descriu pe scurt caracteristicile situaţiei problematice semnalate.

Părinţii – Se înregistrează aceste informaţii doar dacă subiectul cazului este un

copil şi se cunosc date despre părinţii acestuia.

Alte date relevante despre beneficiar – Se precizează orice informaţie care

nu a fost cuprinsă în itemii anteriori şi care poate clarifica situaţia clientului.

Motivul solicitării - Se va completa motivul semnalării cazului către

instituţia/serviciul pe care asistentului social o reprezintă. Pot fi situaţii în care motivul

solicitării nu face din subiectul cazului un viitor beneficiar al serviciului de asistenţă

socială. La motivul solicitării se va descrie şi contextul în care cazul a fost

sesizat/observat.

Observaţii - Asistentul social va completa orice informaţie referitoare la cazul

semnalat (ex: comportamentul verbal şi non-verbal, aspectul fizic, starea emoţională).

Concluzii - Asistentul social va opta pentru varianta cea mai potrivită în

abordarea cazului. Dacă va alege varianta preluarea cazului va fi completat şi numele

asistentului social care va prelua cazul. Pentru situaţia de referire a cazului va fi

completat numele instituţiei şi al serviciului care preia cazul. Pentru situaţia de transfer

al cazului în cadrul aceleiaşi instituţii se va preciza tipul serviciului care preia cazul.

În situaţia în care asistentul social decide că acel caz semnalat nu se înscrie în nici una

din cele trei variante, cazul va fi inchis.

21

FIŞA DE DESCHIDERE A CAZULUI

Tipul cazului

Data referirii

……(zz) /……(ll) / ………… (aaaa)

Modalităţi de deschidere

□ Autoreferire

□ Autosesizare

□ Referire

□ Transfer

□ Alte situaţii

Informaţii privind beneficiarul

Nume şi prenume

Domiciliul

Telefon

Informaţii generale despre caz

Data deschiderii cazului ……(zz)/……(ll)/………… (aaaa)

Asistentul social care a preluat cazul

Nume, prenume: Funcţia:

Instituţia:

22

Ghid pentru completarea Fişei de

deschidere a cazului

Fişa de deschidere a cazului reprezintă un instrument folosit de către asistentul social

în demersul de instrumentare a unui caz şi presupune înregistrarea unor informaţii privind

identitatea clientului, tipul de caz în care acesta se integrează, modul în care acesta a devenit

cunoscut instituţiei/serviciului de specialitate, aspecte generale privind situaţia clientului

(informaţii privind cuplul marital, numărul copiilor ocrotiţi în familie, sau informaţii privind

tipul de proprietate a locuinţei).

Momentul deschiderii cazului nu este simultan sesizării situaţiei potenţialului client,

deoarece, de cele mai multe ori anumite stări de fapt nu reprezintă cazuri sociale. Decizia

pentru deschiderea cazului revine asistentului social care, după o evaluare atentă a situaţiei,

decide dacă situaţia semnalată reprezintă un caz social şi necesită intervenţie de specialitate. În

acestă ultimă situaţie, asistentul social căruia i-a fost semnalată situaţia va deschide cazul

pentru instrumentare, sau îl va referi unei alte intituţii sau serviciu specializat pe acel tip de

intervenţie. Dacă situaţia semnalată nu reprezintă un caz social atunci nu va fi realizat nici

un proces de instrumentare şi intervenţie. De cele mai multe ori, în aceste situaţii asistenţii

sociali recurg la înştiinţarea solicitantului printr-o adresă oficială în care se specifică

motivul pentru care situaţia semnalată nu va fi instrumentată de către instituţia/serviciul de

specialitate.

În multe situaţii, data deschiderii cazului poate coincide cu data la care s-a primit

solicitarea (ex: cazuri în regim de urgenţă), deoarece asistentului social deţine suficiente

informaţii pentru a integra respectiva situaţie într-un tip de caz social şi de intervenţie

specifică. Cu toate acestea, momentul deschiderii trebuie să survină după o atentă evaluare a

situaţiei de către asistentul social.

Tip de caz – Din primele informaţii pe care asistentul social le obţine în legătură

situaţia problematică în care se află clientul, poate extrage o concluzie privind tipul cazului

(ex.: dacă situaţia semnalată face referire la alcoolism şi violenţă domestică într-o familie

în care sunt şi copii, atunci cazul poate fi integrat în tipul “prevenire abuz”). De foarte

multe ori, “tipul cazului” poate fi reformulat în funcţie de dinamica acestuia; este situaţia

intervenţiei în familii, acolo unde o “problemă” este generată de foarte multe cauze care de

cele mai multe sunt greu de evaluat.

Data – Se completează data la care asistentului social i-a fost referit cazul; este un

element important în fişa de deschidere a cazului, deoarece în acest mod se poate evidenţia

promptitudinea intervenţiei.

Modalitatea de deschidere – Pentru deschiderea a unui caz se cunosc patru forme

standardizate, după cum urmează:

Y autoreferire – clientul sesizează situaţia problematică unui serviciu public specializat sau

unei organizaţii neguvernamentale specializată în domeniul intervenţiei sociale. Această

solicitare poate lua forma unei convorbiri telefonice sau unei cereri scrise de către client.

Y autosesizarea – asistentul social angajat al unei instituţii publice sau organizaţii

neguvernamentale identifică situaţia problematică şi ca atare, realizează un demers de

intervenţie, fie prin instrumentarea cazului, fie prin transferul către un alt serviciu, sau prin

referire către o altă instituţie publică specializată sau ONG. Este o modalitate des întâlnită în

practica asistenţei sociale, îndeosebi în situaţiile în care potenţialii clienţi ascund starea de

necesitate sau nu o conştientizează (ex.: abuzul de orice tip asupra minorilor sau bătrânilor,

violenţa domestică, prostituţia, etc.)

Y referire – instituţia careia îi este sesizat cazul, după o primă evaluare, decide că situaţia

problematică nu este de competenţa domeniului în care îşi desfăşoară activitatea şi, prin

urmare, referă cazul către o instituţie specializată. Referirea se realizează de cele mai multe

23

ori printr-o adresă oficială, care cuprinde pe lângă datele de identificare a clientului şi o

sumară analiză şi diagnosticare a problemei. Este o modalitate frecvent întâlnită în cazurile

sociale complexe, unde problema este generată de un cumul de factori, dar unde numai unul

este dominant (ex.: lucrătorul social comunitar identifică un caz de abuz asupra copilului şi îl

referă la o instituţie/organizaţie cu servicii specializate pentru acest tip de caz).

Y transfer – în cadrul aceleaşi instituţii specializate se realizează un transfer al cazului de

la un birou/serviciu către un alt birou/serviciu specializat pe acel tip de caz. Aceste situaţii

sunt întâlnite frecvent în cadrul instituţiilor care oferă o multitudine de servicii specializate

pentru acelaşi tip de clienţi (ex.: Serviciul public specializat pentru protecţia drepturilor

copilului – Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului – instrumentează diferite

cazuri de copii aflaţi în dificultate, dar modalităţile specifice de intervenţie sunt organizate pe

birouri şi servicii; astfel, dacă în prealabil un caz de abuz a fost instrumentat de Biroul

“Abuz asupra copilului” acesta poate fi ulterior transferat către serviciul “Alternative de tip

familial” pentru instituirea unei măsuri alternative de ocrotire).

Pe lîngă aceste patru mari modalităţi de referire a unui caz, mai există şi alte situaţii în

care cazurile sunt reclamate de către vecini, rude sau alte persoane apropiate clientului. În

aceste situaţii, este recomandat ca asistentul social să precizeze în cadrul acestui item orice

informaţie relevantă.

Informaţii privind beneficiarul – Se vor completa date de identificare ale beneficiarului,

precum şi domiciliul stabil şi în fapt al acestuia. De cele mai multe ori, clienţii deţin un

număr de telefon personal la care pot fi contactaţi, dar în cazurile în care acest lucru nu se aplică

este recomandat a se nota numărul de telefon al unei persoane de referinţă a clientului, al

unei rude, sau al unui vecin.

Informaţii generale despre caz - Orice persoană care solicită intervenţia serviciilor publice

specializate sau a organizaţiilor neguvernamentale pentru o situaţie problematică reprezintă un

potenţial client. Astfel, momentul deschiderii cazului trebuie să cuprindă şi informaţii

generale despre caz, privind natura problemei şi structura familiei clientului. Aceste din

urmă informaţii sunt utile asistenţilor sociali pentru o mai bună organizare a resurselor

necesare pentru un anumit tip de intervenţie. De cele mai multe ori apar situaţii în care asistentul

social trebuie să acţioneze în regim de urgenţă şi atunci, orice informaţie privind sistemul

familial de resurse al clientului poate reprezenta o resursă foarte importantă în intervenţie.

Data deschiderii cazului – Se va completa data la care a fost deschis cazul pentru

instrumentare. În cele mai multe cazuri, această dată este diferită faţă de momentul referirii.

Cu toate acestea, există situaţii când cazul este deschis în acelaşi moment când a fost preluat

(ex. cazuri de abuz asupra copilului, copiii străzii, nou născuţi abandonaţi, etc.).

Asistentul social care a preluat cazul - Orice instrument folosit în asistenţa socială cuprinde

date de identificare ale asistentului social care instrumentează cazul şi ale instituţiei care oferă

aceste servicii. Completarea acestor date este necesară în primul rând pentru delimitarea

responsabilului în instrumentarea cazului, dar şi pentru istoricul social al clientului, atunci

când se va completa istoricul relaţiilor cu serviciile publice specializate şi/sau ONG-uri.

24

ISTORICUL SOCIAL I. Date privind identificarea beneficiarului

Numele şi prenumele

Locul şi data naşterii

CNP

……(zz)/……(ll)/…………(aaaa)

Loc. Jud.

Statut juridic/starea civilă

Domiciliul

II. Date privind familia beneficiarului Date de identificare ale membrilor familiei

Numele şi prenumele Vârsta Ocupaţia Domiciliul

Date relevante privind familia

25

III. Date privind evoluţia beneficiarului Informaţii despre naştere şi dezvoltare

Informaţii medicale

Activitatea şcolară

Statutul socio – profesional

Relaţia cu sistemul de protecţie/asistenţă socială

Anul/Perioada Măsura de protecţie Instituţia Măsura permanentă

26

Probleme identificate

IV. Situaţia materială / financiară Locuinţă/proprietăţi

Surse de venit

V. Probleme identificate

Asistent Social

Instituţia

Data

27

Ghid pentru completarea Istoricului social

Istoricul social este un instrument de evaluare şi intervenţie în contextul cazurilor sociale

care urmăreşte modul în care trecutul beneficiarului influenţează problema acestuia şi modalitatea

de rezolvare. Acest instrument se aplică în foarte multe domenii de intervenţie ale asistenţei

sociale, centrându-se pe individ, familie, grup social sau comunitate, văzuţi ca beneficiari ai

evaluării şi intervenţiei de specialitate.

Istoricul social poate fi utilizat ca parte componentă a anchetei sociale, dar şi ca instrument

individual, structurat pe capitole, subcapitole şi puncte.În primul caz, istoricul social reprezintă

partea narativă a anchetei social, unde într-un paragraf de maximum o jumătate de pagină A4 se

descriu evenimentele importante din viaţa clientului, precum şi aspecte care au o relaţie organică cu

problema existentă. Aceste evenimente importante fac referire la naştere, copilărie, educaţie,

căsătorie, decese, istoric al instituţionalizării, etc. Ex.׃ Copilul X provine dintr-o familie legal

constituită, fiind al ..... copil născut al celor doi soţi Y. Naşterea a fost naturală, la teremen, nou

născutul fiind eutrofic. Pe parcursul dezvoltării sale nu s-au înregistrat probleme de sănătate. În

prezent, este elev în clasa a .... Şcoala... şi are rezultate bune la învăţătură şi disciplină, conform

caracterizării dirigintelui. Pe data de ....... a fost instituţionalizat în CP.....

Folosit de cele mai multe ori ca instrument individual, istoricul social prezintă o

structură complexă centrată pe strângerea unor informaţii cheie despre trecutul clientului şi

despre modul în care acesta a influenţat apariţia problemei. În acelaşi sens, istoricul social

cuprinde informaţii preţioase despre resursele personale ale clientului şi/sau ale reţelei de sprijin

care pot participa activ în identificarea unor modalităţi de rezolvare a problemei.

În structura istoricului social, informaţiile despre trecutul clientului se vor prezenta după cum

urmează:

Date personale privind beneficiarul – Se vor completa date de identificare ale

beneficiarului, precum şi statutul juridic al acestuia (aplicabil în cazul copiilor în dificultate). Dacă

beneficiarul este o familie, structura prezentării va fi de la general la particular, începând cu date de

identificare ale părinţilor.

Date privind familia beneficiarului - Când beneficiarul este reprezentat de către o

singură persoană vom completa date privind ceilalţi membrii ai familiei şi relaţiile dintre acesta,

folosind stilul narativ. Astfel, se vor face referiri la date de identificare ale membrilor familiei,

aspecte morale, psihologice, fiziologice si economice dintre aceştia, precum şi alte aspecte care pot

fi particularizate şi care contribuie la formarea unei viziuni clare a întregului familial din care face

parte şi beneficiarul/cleintul. Aceste aspecte pot face referire la antecedentele penale ale membrilor

familiei, consumul de alcool, anumite fapte/evenimente relevante, boli şi terapii medicale la care

au fost supuşi membrii familiei şi care au relevanţă pentru cazul nostru).

Se recomandă să fie înregistrate informaţii privind:

Y Rolurile în familie / structura de putere

Y Tipul şi structura familiei (atât familia nucleară cât şi familia extinsă - în ordinea gradului de

rudenie, cu specificarea acestuia, vârsta, statutul socio- profesional şi locul de muncă pentru fiecare

membru al familiei).

Date privind evoluţia beneficiarului Informaţii privind naşterea şi dezvoltarea - Datele culese vor face referire la vârsta, naşterea

şi dezvoltarea copilului. Este important ca acest item să fie completat cu atenţie în cazul copiilor cu

înregistrare tardivă a naşterii şi să se precizeze această situaţie.

Informaţii de natură medicală - Acest item se completează cu scopul identificării unor

posibile boli de care clientul a suferit în trecut şi care ar putea recidiva, de asmenea se acordă o

atenţie deosebită deficienţelor, tratamentelor sau altor terapii, acte medicale, consultările medicului

de familie/specialistului.

28

Ex.: din punct de vedere al istoricului familiei, urmărim modul în care boala unui

membru al familiei influenţează dinamica acesteia.

Informaţii privind activitatea şcolară/educaţia – Se înregistrează situaţia prezentă şi

şcolarizări anterioare, performanţe/eşec şcolar. Se completează cu documente şcolare (caracterizare,

foaie matricolă, adeverinţă, etc).

Informaţii privind statutul socio-profesional - Avem în vedere actualul loc de muncă, cel

anterior, sau posibile situaţii de disponibilizare şi şomaj. De asemenea, vom căuta informaţii

legate de posibile conflicte de muncă, litigii, eliberări din funcţii, cursuri de reconversie

profesională, etc.

Relaţia cu sistemul de protecţie/asistenţă socială - Se vor completa detalii cu privire la

instituţionalizări anterioare şi/sau alte forme de ocrotire/sprijin (este un item utilizat în mod

deosebit pentru copii care au fost/sunt instituţionalizaţi).

Situaţia materială / financiară Locuinţă/proprietăţi – Se înregistrează tipul de locuinţă, starea de igienă, forma de

proprietate, numărul de camere, numărul de persoane care locuiesc în aceeaşi casă, dotarea/confortul.

Surse de venit – Se precizează sursa veniturilor, tipul acestora (ocazionale, stabile, alte

forme de venit), alte bunuri, datorii, moşteniri, cheltuieli curente, etc.

Probleme identificate - Se va realiza o clasificare şi o ierarhizare a problemelor

identificate pe tot parcursul documentării pentru realizarea istoricului social, dar şi probleme

identificate pe parcursul instrumentării cazului (privind colaborarea clientului şi a familiei acestuia

la rezolvarea problemei). Aceste probleme trebuie ierarhizate după principiul influenţei pe care o

exercită asupra cauzei şi dinamicii familiei.