196987637-drept-financiar

1

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti

Facultatea de Drept Cluj-Napoca

DREPT FINANCIAR

Anul II FR

Lect.univ.dr.Anca Georoceanu

Cluj-Napoca, 2013

2

CUPRINS

INTRODUCERE

Unitatea de învăţare 1

Notiuni introductive

1. 1. Concept

2. Evoluţia finanţelor publice

3. Definirea finanţelor publice

4. Ştiinţa finanţelor publice

5. Izvoarele dreptului finanţelor publice

6. Obiectul dreptului finanţelor publice

7. Definiţia dreptului finanţelor publice

8. Raporturile juridice din domeniul finanţelor publice

Unitatea de învăţare 2 Sistemul Bugetar

1. Bugetul – concept şi evoluţie

2. Sistemul bugetar 3. Cuprinsul sistemului bugetar roman

Unitatea de învăţare 3 Principiile Dreptului bugetar

1. Dreptul bugetar şi principiile aplicării lui

Unitatea de învăţare 4 Continutul si cuprinsul bugetului

1. Conţinutul bugetului

a. venituri publice

b. cheltuieli publice

2. Cuprinsul bugetului

a. state federale

b. state de tip unitar


Procesul bugetar – elaborarea proiectului de buget

Procedura elaborării proiectului de buget

* Elaborarea indicatorilor macroeconomici

* Scrisoarea-cadru şi îndrumările metodologice ale Ministerului Finanţelor Publice

* Formularea propunerilor bugetare de către ordonatorii principali de credite

* Întocmirea proiectului de buget în sistem piramidal. Proiectele ministerelor şi celorlalte

organe centrale de stat

3

* Rolul Ministerului Finanţelor Publice în elaborarea proiectului bugetului de stat

3. Însuşirea proiectului de buget de către Guvern

Unitatea de învăţare 6 Procesul bugetar – dezbaterea si aprobarea bugetului

1. Trimiterea la Parlament, de către Guvern, a proiectului bugetului de stat spre aprobare şi

adoptare

2. Examinarea bugetului de către Parlament

3. Dezbaterea şi aprobarea – de către Parlament – a bugetului statului

* Soluţiile aplicabile în cazul când bugetul nu poate fi adoptat în termenul legal


Procesul bugetar – executarea bugetului

1.Repartizarea pe trimestre

2. Efectuarea cheltuielilor bugetare (Creditele sau alocaţiile bugetare)

3. Execuţia de casă a bugetului

4. Evidenţa execuţiei bugetare


Procesul bugetar – incheierea si controlul executiei bugetare

1.Încheierea exerciţiului bugetar

2.Aprobarea Contului general de execuţie bugetară

3. Controlul execuţiei bugetare

Unitatea de învăţare 9 Bugetele locale

1. Consideraţii generale privind bugetele locale

2. Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale

* Categorii de venituri ale bugetelor locale

* Categorii de cheltuieli ale bugetelor locale


Bugetul asigurarilor sociale

1. Asigurările sociale - concept şi evoluţie

2. Bugetul asigurărilor sociale de stat

3. Bugetul asigurărilor pentru şomaj

4. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate


Imprumutul public intern

1. Împrumutul public intern - definire

4

2. Datoria publică

* Administrarea datoriei publice

* Rambursarea datoriei publice

* Răspunderea juridică antrenată în cazul gestionării datoriei publice guvernamentale


Imprumutul public extern

1.Creditul public extern –definire

2.Instituţii de credit internaţionale


Controlul financiar

1. Funcţiile controlului financiar

2. Formele controlului financiar

3. Controlul financiar

4. Controlul financiar preventiv

5. Controlul financiar concomitent

6. Controlul financiar posterior

7. Auditul public intern

8. Organele de control financiar


Finantele publice comunitare

1. Consideraţii generale privind finanţele comunităţilor europene

2. Cadrul juridic general al finanţelor Uniunii Europene

3. Bugetul general al uniunii europene

* Principiile generale care susţin bugetul Uniunii Europene

* Procedura bugetată

4. Conţinutul bugetului general al Uniunii Europene

* Cheltuielile bugetului general al Uniunii Europene

* Veniturile bugetului general al Uniunii Europene

5. Frauda la bugetul Uniunii Europene

6. Bugetul general al Uniunii Europene pentru perioada 2007 – 2013

Bibliografie

5

INTRODUCERE

Disciplina Drept Financiar este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul

disciplinelor cu caracter teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că resursele

fiananciare ale statului sunt una dintre cele mai discutate probleme din domeniul

juridico – economic.

Termenul de “finanţe” este explicat ca fiind totalitatea mijloacelor băneşti care se

găsesc la dispoziţia unui stat şi care sunt necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi

sarcinilor sale.

Expresia finanţe prezintă în domeniul economico - financiar mai multe înţelesuri,

astfel că finanţele sunt percepute şi analizate ca: relaţii sociale de natură economică ce

apar în procesul constituirii resurselor băneşti publice necesare satisfacerii nevoilor

generale ale societăţii; mijloace de intervenţie ale statului prin intermediul cărora este

influenţată activitatea economică; fonduri băneşti la dispoziţia statului necesare

îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale; acte juridice, în sensul de acte de dispoziţie

autoritară, prin care se preia la dispoziţia statului o parte din produsul intern brut.

Având în vedere aceste aspecte studierea obligaţiilor fiscale şi a modului lor de

percepere sunt notiuni absolut necesare în exercitarea profesiei de jurist.

Obiectivele cursului

Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind

activitatea organelor financiare din Romînia şi procedura bugetară. Parcurgând această

disciplină studenţii îşi vor putea însuşi modul în care funcţionează întregul aparat financiar al

statului.

Dezvoltarea cunostintelor privind institutiile statului, aparatul statului, in principal

apartatul finaciar al statului - activitatea financiara a statului. Acumularea de cunostinte

privitoare la bugetul statului : venituri publice şi cheltuieli publice

6

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi

specifice:

1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice

disciplinei)

Prezentarea legislatiei din domeniul finantelor publice, analiza doctrinei juridice romane si

straine, insusirea cunostintelor si aprofundarea lor in scopul dezvoltarii capacitatii studentilor

de a corobora relatiile sociale diverse pe care urmeaza sa le intalneasca in pracctica in calitate

de juristi. Insusirea cunostintelor privind bugetul general consolidat

identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni în

cadrul disciplinelor juridice cu cele economice;

utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul financiar;

definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea financiară a statului;

capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute în activitatea bugetară.

2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,

precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)

analizarea principiilor dreptului bugetar;

realizarea de conexiuni între obligaţiile civile şi obligaţiile fiscale

analiza pe etape a procesului bugetar

explicarea şi analiza controlului financiar;

capactitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor financiare.

3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice

specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)

relaţionări între elementele ce caracterizează activităţile fiscale;

descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii de

colectare a creanţelor fiscale;

capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;

abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul finanţelor publice;

capacitatea de a înţelege controlul financiar preventiv propriu, auditul public intern

concepte raportate la împreumutul public

4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul

ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice /

promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă

a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în

promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane /

instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională )

reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la

întrebările clienţilor;

implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina;

acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform

legislaţiei în vigoare;

capacitatea de a avea un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri,

angajaţilor;

7

abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.

Resurse şi mijloace de lucru

1. Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de

material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz,

aplicaţii, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În

timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite metode interactive şi

participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică

a noţiunilor predate.

Structura cursului

Cursul este compus din 14 unităţi de învăţare conform cuprinsului:

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea

vor avea următoarele subiecte:

1. Distincţia dintre finanţele publice şi finanţele private

2. Trăsături caracteristice ale finanţelor publice

3. Izvoare ale dreptului finanţelor publice

4. Raporturile juridice din domeniul finanţelor publice - particularitati


6. Elaborarea proiectului de buget - intocmirea în sistem piramidal.

7. Însuşirea proiectului de buget de către Guvern

8. Dezbaterea şi aprobarea – de către Parlament – a bugetului statului

9. Soluţiile aplicabile în cazul când bugetul nu poate fi adoptat în termenul legal

10. Principiul afectaţiunii speciale – reguli de aplicare

11. Excepţii de la Principiul afectaţiunii speciale

12. Ordonatorii de credite - noţiune


14. Încheierea exerciţiului bugetar


16. Încheierea exerciţiului bugetar

17. Explicaţi noţiunea de credit public

18. Formele împrumutului public intern

19. Ce este datoria publică

20. Explicaţi noţiunea de control financiar

21. Distincţia dintre controlul financiar şi controlul fiscal

22. Controlul financiar concomitent

23. Controlul financiar preventiv

24. Auditul public public intern

25. Controlul financiar posterior

26. Contolul exercitat de Ministerul Finanţelor Publice

27. Controlul exercitat de Curtea de Conturi

8

Bibliografie:

I. Tratate, monografii, cursuri

GEOROCEANU ANCA MIHAELA , DREPT FINANCIAR, EDITURA ARGONAUT

2009, nr. p. 245

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE,

vol. I - Drept financiar, Ediţia a III-a revizuită, Edit. Universul Juridic,Bucureşti, 2013

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE,

vol. I - Drept financiar, Edit Wolters Kluwer, 2008

Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, DREPT FINANCIAR, Edit. “Lumina Lex”,

Bucureşti, 2003

Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova, DREPT FINANCIAR PUBLIC, Edit. "C. H. Beck"

Bucureşti, 2005

Mircea Ştefan Minea, Eugen Iordăchescu, Anca Mihaela Georoceanu, DREPTUL

FINANŢELOR PUBLICE, Edit. „Accent”, Cluj-Napoca, 2002

Ioan Condor, Radu Stancu, DREPT FINANCIAR, Edit. „Fundaţia România de mâine”,

Bucureşti, 2002

Henry-Michel Crucis, FINANCES PUBLIQUES, Edit. "Montchrestien", Paris, 2003

Stéphanie Damarey, FINANCES PUBLIQUES, Edit. "Gualino", Paris, 2006

Raymond Muzellec, FINANCES PUBLIQUES, 14-e édition, Edit. “Sirey - Dalloz”, Paris,

2006

II. Studii, articole, note, comunicări ştiinţifice

Dan Şova, “Garanţiile de stat pentru împrumuturile interne”, în Revista Română de Drept

al Afacerilor nr. 1/2004

Horaţiu Sasu, „Necorelări legislative în reglementarea contribuţiilor sociale”, în Curierul

fiscal nr. 3/2007

Cosmin Şerbănescu, „Pilonii de pensii, între rentabilitate şi risc”, în Curierul fiscal nr.

9/2007

Cosmin Şerbănescu, „Pilonul I – între dezinformare şi ineficienţă”, în Curierul fiscal nr.

10/2007

Victoria Şeulean, Liliana Donath, „Dezvoltarea planurilor de pensii private, alternativă

viabilă la pensiile din sistemul public (I)”, în Curierul fiscal nr. 7/2006

Nicolae Grigorie-Lăcriţa, „Sinteza obligaţiilor bugetare salariale, datorate de angajat şi

angajator, în anul 2008”, în Curierul fiscal nr. 1/2008

Ion Jinga, Un buget pentru Europa de mâine, în RRDC, nr. 4/2005

Doralina Lazăr, „Impactul aderării în domeniul asigurărilor sociale”, în Curierul fiscal nr.

1/2007

Mircea Ştefan Minea, „Noul regim juridic al finanţelor publice locale în România”, în

Revista Română de Drept al Afacerilor nr.6/2006

9

Metoda de evaluare:

Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de subiecte redactionale scurte,

ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale

studentului.

10


Noţiuni întroductive în dreptul finanţelor publice

1.1. Introducere

Definiţia finanţelor publice: relaţii sociale referitoare la

contituirea, gestionarea şi cheltuirea banului public în

interesul satisfacerii nevoilor întregii societăţi.

Finanţele publice sunt folosite – întotdeauna – în

scopul satisfacerii nevoilor generale ale societăţii, în timp

ce finanţele private sunt puse, de regulă, în slujba realizării

de profituri/venituri de către întreprinzătorii particulari,

respectiv de alte categorii de persoane fizice şi/sau juridice;

în consecinţă, gestiunea finanţelor publice este supusă

normelor juridice de drept public, iar gestiunea finanţelor

private urmează regulile dreptului privat, mai exact, ale

dreptului comercial.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoaşterea noţiunii de finanţe publice;

– delimitarea între finanţe publice şi finanţe private;

- cunoaşterea evoluţiei finanţelor publice

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum

finanţe, aparat financiar, raport juridic de drept al

finanţelor publice;

– studenţii vor putea să determine trăsăturile

caracteristice ale finanţelor publice

– studenţii vor putea să defineasca activitatea financiară

a statului

11

–

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Noţiuni întroductive în

dreptul finanţelor publice, timpul alocat este de 2

ore.

Conţinutul unităţii de învăţare

Evoluţie: impărţirea în 2 etape datorită atitudinii politice a

statului

- perioada clasică – statul liberal (dezinteresat)

- perioada modernă – statul intervenţionist

(interesat)

Trăsături caracteristice:

- relaţii cu caracter economic

- formă bănească

- fără echivalent

- nu se rambursează

Raportul juridic de drept al finanţelor publice –

particularităţi

- întotdeauna unul dintre subiecte este statul,

- poziţie de subordonare a tuturor celorlalte subiecte

participante

- manifestarea unilaterală de voinţă a statului

Activitatea financiară a statului – implicarea pe 2 căi:

- preluarea unei părţi din venitul naţional

- alocarea creditelor bugetare

Aparatul financiar al statului – organe de stat şi instituţii

publice cu atribuţii în domeniul finanţelor publice

Acte normative incidente în domeniu şi bibliografie

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (M.Of. nr.

597/13.08.2002)

12

Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea

controlului financiar şi a Gărzii Financiare,

Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern

şi controlul financiar preventiv,

Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii

de Conturi a României,

GEOROCEANU ANCA MIHAELA , DREPT FINANCIAR,

EDITURA ARGONAUT 2009,

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş,

DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE, vol. I – Drept financiar,

Ediţia a III-a revizuită, Edit. Universul Juridic,Bucureşti, 2013

Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova, DREPT FINANCIAR

PUBLIC, Edit. „C. H. Beck” Bucureşti, 2005

Gheorghe Boboş, TEORIA GENERALĂ A

DREPTULUI, Edit. “Argonaut”, Cluj-Napoca, 2001


DREPTUL BUGETAR

2.1. Introducere

Termenul „buget” este explicat ca fiind bilanţul

veniturilor şi cheltuielilor unui stat, ale unei întreprinderi,

familii, etc. pentru o perioadă determinată. Etimologic

cuvântul provine din limba franceză veche şi desemna o pugă

mică cu / sau pentru bani.


învăţare


– cunoaşterea noţiunii de buget;

- stabilirea naturii juridice a bugetului ca fiind planul

financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile şi

cheltuielile publice pentru o perioadă determinată de timp (1

an).

13

- cunoaşterea evoluţiei bugetului public naţional



buget, drept bugetar;



– studenţii vor putea să defineasca excedentul şi

deficitul bugetar

–


Pentru unitatea de învăţare DREPTUL BUGETAR, timpul

alocat este de 2 ore.


Bugetul – concept şi evoluţie

Bugetul – analizat ca element distinct şi deosebit de

important în structura finanţelor publice – a apărut la

începutul perioadei istorice contemporane, determinat de

necesitatea lui ca act decizional al veniturilor şi cheltuielilor

anuale ale statului şi ca procedeu de corelare a acestora.

Bugetul - planul financiar al statului prin care sunt

prevăzute veniturile şi cheltuielile publice pentru o perioadă

determinată de timp (1 an).

Sistemul bugetar. Dreptul bugetar. Principiile aplicării

dreptului bugetar.

Conţinutul bugetului: venituri publice şi cheltuieli

publice (clasificare).

Cuprinsul bugetului public naţional - diferenţierea

între statele de tip federal şi statele de tip unitar.

14


PRINCIPIILE DREPTULUI BUGETAR

3.1. Introducere

În aplicarea normelor dreptului bugetar sau, cu alte

cuvinte, în procesul bugetar (procedura privind elaborarea,

aprobarea, executarea şi încheierea bugetului de stat) este

necesar a fi avute în vedere anumite principii care jalonează –

în plan general – desfăşurarea în mod unitar şi corect a

activităţilor pe care această procedură le presupune. Aceste

principii sunt următoarele: anualitatea, unitatea,

universalitatea, echilibrarea, specializarea, realitatea,

unitatea monetară şi publicitatea bugetului de stat.


învăţare


– cunoaşterea noţiunii principiu de drept bugetar;

- stabilirea naturii juridice a bugetului ca fiind planul

financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile şi

cheltuielile publice pentru o perioadă determinată de timp (1

an).

- cunoaşterea evoluţiei bugetului public naţional



buget, drept bugetar;




deficitul bugetar

–


15

Pentru unitatea de învăţare DREPTUL BUGETAR, timpul

alocat este de 2 ore.


Principiul anualităţii bugetului este acela care impune

realizarea unui buget în care să se regăsească înscrise cifrele

de venituri şi de cheltuieli corespunzătoare unei perioade de

timp de un an (prevederi care să se şi înfăptuiască în

respectivul interval de timp); aceasta înseamnă necesitatea

elaborării fiecărui buget pentru o perioadă de timp limitată la

un an.

Perioada de un an este apreciată ca fiind cea mai

corespunzătoare atât din punct de vedere tehnico-financiar,

cât şi din acela al autorizării (aprobării) bugetului de către

puterea legislativă. Din punct de vedere tehnico-financiar,

periodicitatea anuală a bugetului de stat a fost confirmată ca

răspunzând posibilităţilor reale de prevedere sau de stabilire

prealabilă a cuantumului veniturilor şi cheltuielilor bugetare.

Analizată din perspectiva activităţii parlamentare de

autorizare a bugetului, anualitatea este acceptată şi ca

perioadă optimă de control eficient în timp (exercitat de către

puterea legiuitoare) asupra puterii executive.

Unitatea bugetului este principiul în temeiul căruia se

impune elaborarea în fiecare an a unui buget unic, în care să

fie înscrise toate veniturile şi toate cheltuielile publice ale

statului. Realizându-se potrivit acestor cerinţe, bugetul

reflectă – din punct de vedere financiar – starea reală a

situaţiei financiare a ţării, iar sub aspect politic, prin controlul

pe care îl exercită asupra bugetului, parlamentul poate avea o

vedere mult mai clară şi de ansamblu asupra cheltuielilor

publice ale statului.

Deşi prezenta avantajele menţionate, în ultimul timp în

numeroase state s-a renunţat la aplicarea principiului unităţii

bugetului de stat, recurgându-se la procedura pluralităţii

bugetare, aceasta datorită unor necesităţi impuse de viaţa

social-economică a diferitelor ţări. Astfel, declarându-se

bugetul statului ca buget ordinar, general sau central, s-a

admis ca alături de acesta să se elaboreze şi alte bugete:

anexe, speciale, autonome, extraordinare etc., care sunt – de

regulă – mai mici şi de o importanţă mai puţin generală decât

bugetul ordinar sau central.

Aplicarea principiului unităţii bugetare trebuie văzută şi

16

înţeleasă ca o necesitate raportată la fiecare dintre bugetele

care formează sistemul bugetar (care intră în cuprinsul

bugetului public naţional), regula pe care o impune

respectivul principiu neputând viza ansamblul bugetar de la

nivelul societăţii.

Principiul universalităţii bugetului este acela care

impune ca în buget să se cuprindă – in extenso – toate

veniturile şi toate cheltuielile statului din fiecare exerciţiu

financiar.

În literatura juridică s-a subliniat faptul că, în vederea

aplicării principiului universalităţii bugetului, au fost

concepute două reguli de bază: prima este aceea a

necompensării cheltuielilor proprii cu veniturile proprii, iar

cea de-a doua – care, de fapt, concretizează o situaţie

particulară, în raport cu cele pe care le vizează prima regulă –

impune neafectarea unor venituri pentru cheltuielile necesare

întreţinerii instituţiilor publice sau pentru desfăşurarea unor

activităţi care se finanţează de la bugetul de stat.

Principiul universalităţii bugetului de stat stă şi la baza

legislaţiei finanţelor publice din ţara noastră, el fiind

menţionat expres prin dispoziţiile legale potrivit cărora

“Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate, în

sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei

cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi

sponsorizărilor, care au stabilite destinaţii distincte”.

Principiul echilibrării bugetului de stat impune

realizarea unei echivalenţe cantitative sau a unei apropieri

sensibile a cifrelor veniturilor şi cheltuielilor, cu

preconizarea unui excedent simbolic al veniturilor faţă de

cheltuieli. În orice stat, realizarea echilibrului bugetar

dovedeşte existenţa echilibrului economiei naţionale şi, deci,

a unei corecte orientări a activităţii financiare a statului, în

acord cu direcţia şi ritmul dezvoltării economice generale.

În ţările în care economia naţională este mai puţin

prosperă sau întâmpină dificultăţi, respectarea principiului

echilibrării bugetare este o necesitate şi un deziderat legiferat.

Principiul realităţii bugetare impune a fi avute în

vedere – cu ocazia întocmirii proiectului de buget – variantele

cele mai apropiate de realitate, în sensul prevederii unor cifre

de venituri care se vor putea realiza efectiv, respectiv a unor

cheltuieli a căror acoperire se poate prevedea ca posibilă în

anul fiscal pentru care se stabilesc. Apreciat şi aplicat în

considerarea necesităţilor economico-sociale, acest principiu

face posibilă determinarea cât mai exactă a volumului

veniturilor bugetare de care depinde – în mod direct –

volumul cheltuielilor bugetare.

17

Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu în bugetul

de stat grupându-se pe diviziuini şi subdiviziuni într-o ordine

corespunzătoare naturii şi provenienţei veniturilor precum şi

naturii şi destinaţiei cheltuielilor. Noua Legea a finanţelor

publice din ţara noastră înscrie în mod expres prin prevederile

sale şi principiul specializării bugetare, în conformitate cu

care „Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă

în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe categorii de

cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia

acestora, potrivit clasificaţiei bugetare”.

Este de remarcat, în prezent, înscrierea expresă – între

principiile dreptului bugetar – şi a principiului unităţii

monetare, potrivit căruia „Toate operaţiunile bugetare se

exprimă în moneda naţională”. Până la adoptarea noii Legi a

finanţelor publice acest principiul avea aplicabilitate în

temeiul unor reglementări bancare, care prevedeau – de o

manieră indirectă – obligativitatea exprimării operaţiunilor

bugetare exclusiv în moneda naţională.

În fine, mai reţinem principiul publicităţii bugetului

potrivit căruia este necesară informarea promptă, atât internă

– pentru proprii cetăţeni, cât şi internaţională despre situaţia

financiară anuală a statului. Principiul publicităţii bugetare

este înscris expres în lege, fiind stabilit că „Sistemul bugetar

este deschis şi transparent, acestea realizându-se prin:

a) dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul

aprobării acestora;

b) dezbaterea publică a conturilor generale anuale de

execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;

c) publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I,

a actelor normative de aprobare a bugetelor şi conturilor

anuale de execuţie a acestora;

d) mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea

informaţiilor asupra conţinutului bugetului, exceptând

informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege”.



597/13.08.2002)

GEOROCEANU ANCA MIHAELA , DREPT

FINANCIAR, EDITURA ARGONAUT 2009,






18




CONŢINUTUL ŞI CUPRINSUL BUGETULUI

Introducere

Dimensionarea corectă a tuturor veniturilor şi

cheltuielilor publice, precum şi repartizarea lor judicioasă pe

destinaţii şi beneficiari (în scopul acoperirii într-o cât mai

mare măsură a trebuinţelor generale ale societăţii) sunt menite

a conduce la realizarea în cuantumurile prevăzute a resurselor

băneşti din care să se asigure acoperirea acestor cheltuieli.


învăţare


– cunoaşterea noţiunii de buget;

- stabilirea elementelor componente ale unui buget

- identificarea veniturilr şi cheltuielilor publice pentru o

perioadă determinată de timp (1 an).

- cunoaşterea evoluţiei cuprinsului bugetului public

naţional



buget, venituri publice ordinare/extraordinare;

– studenţii vor putea să determine cheltuielile

productive şi neproductive

– studenţii vor putea să identifice cele doua paliere pe

care se aşează cuprinsul bugetului


19


În ceea ce priveşte conţinutul bugetului public

naţional, acesta este format din veniturile publice şi

cheltuielile publice.

Veniturile publice bugetare se realizează – în mod

diferenţiat – în raport de necesitatea repartiţiei venitului

naţional, de structura economiei naţionale, de gradul de

dezvoltare teritorială a ţării şi de nivelul de dezvoltare al

forţelor de producţie.

Veniturile publice bugetare sunt formate din venituri

ordinare sau curente şi venituri extraordinare.

Veniturile publice curente (ordinare) sunt reprezentate,

în principal, prin taxe şi impozite. Ele sunt acelea care se

încasează cu regularitate la buget, constituind o sursă

permanentă a acestuia. Alături de impozite (care pot fi directe

şi indirecte) şi taxe, care formează categoria veniturilor

fiscale, din categoria veniturilor bugetare ordinare fac parte şi

veniturile nefiscale, adică cele obţinute de stat de la

întreprinderile şi/sau de pe domeniile sale.

Veniturile publice extraordinare sunt acele venituri la

care statul apelează numai în cazuri excepţionale şi anume în

acele situaţii când mijloacele băneşti provenite din resursele

curente nu pot acoperi integral cheltuielile bugetare. Din

categoria veniturilor extraordinare fac parte: împrumuturile de

stat (care generează datoria publică), suplimentarea masei

monetare aflate în circulaţie (care se realizează printr-o nouă

emisiune bănească şi care, de obicei, generează sau

stimulează inflaţia), şi – în sfârşit – înstrăinarea unor bunuri

din proprietatea privată sau chiar a unei părţi din rezervele

de aur ale statului.

Împrumuturile de stat se acordă, cel mai adesea, pe

seama unor capitaluri băneşti acumulate anterior şi care sunt

disponibile temporar pentru cei care le deţin, ele constituind

venituri cu caracter excepţional pe care statul le negociază cu

creditorii săi din ţară sau din străinătate, după caz.

Cheltuielile publice bugetare reprezintă modalităţile de

repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti bugetare, în

vederea satisfacerii trebuinţelor generale ale societăţii.

Cheltuielile sunt repartizate de la bugetul de stat, în funcţie de

20

importanţa şi urgenţa lor, pentru acoperirea nevoilor militare,

întreţinerea aparatului de stat, plata datoriei publice,

acordarea de subvenţii sub diferite forme sectorului economic

de stat, acoperirea nevoilor social-culturale, precum şi a celor

privind cercetarea ştiinţifică, etc.

Repartizarea cheltuielilor publice bugetare pe aceste

domenii se face, în fiecare stat, în mod diferit, ţinându-se

seama de nivelul de dezvoltare economică şi socială.

Din punct de vedere teoretic, cheltuielile bugetare sunt

clasificate avându-se în vedere criteriul economic şi cel al

destinaţiei specifice, caracterul permanent sau incidental,

caracterul definitiv sau provizoriu al cheltuielilor etc. Dintre

aceste criterii, cele mai importante sunt criteriul economic

(care are în vedere venitul naţional) şi criteriul destinaţiei

specifice a cheltuielilor publice bugetare.

Astfel, raportate la venitul naţional, deci – ţinându-se

seamă de criteriul economic – cheltuielile publice bugetare

pot fi grupate în:

a. cheltuieli reprezentând o avansare de venit naţional

b. cheltuieli reprezentând un consum de venit naţional

După destinaţia lor specifică, cheltuielile publice bugetare se

împart în cheltuieli pentru învăţământ, sănătate, cultură,

protecţie socială, cheltuieli pentru economia naţională,

cheltuieli pentru întreţinerea organelor de stat etc.

Gruparea legală a cheltuielilor publice pe categorii – de

regulă – în funcţie de destinaţia lor se realizează prin legile

bugetare anuale (cheltuielile bugetare), dar şi prin alte acte

normative menite a prevedea resurse de finanţare speciale

(cheltuieli extrabugetare).

În ţara noastră, în conformitate cu dispoziţiile Legii

finanţelor publice, cheltuielile publice bugetare sunt supuse

atât unei clasificări funcţionale, cât şi unei clasificări

economice.

În conformitate cu clasificarea funcţională, cheltuielile

publice bugetare sunt grupate de ex.:

– Partea I – cheltuieli social-culturale;

– Partea a II-a – asigurările sociale şi protecţie socială

– Partea a X-a – datorie publică;

– Partea a XI-a – fondul de rezervă bugetară.

Potrivit clasificaţiei economice, cheltuielile publice sunt

împărţite pe următoarele categorii:

– cheltuieli curente (în care intră, defalcate pe titluri,

cheltuielile de personal, cheltuielile materiale şi de servicii,

subvenţiile, transferurile şi plata de dobânzi);

– cheltuielile de capital (în care intră, grupate separat,

cheltuielile pentru investiţii şi cheltuielile pentru rezerva de

stat).

21

2. Cuprinsul bugetului

În ceea ce priveşte cuprinsul bugetului public naţional,

pentru a-l putea identifica şi delimita în mod corect, trebuie să

se facă diferenţierea necesară între statele de tip federal şi

statele de tip unitar.

Statele de tip federal sunt acele constituite sau formate

dintr-o federaţie, în cadrul căreia se regăsesc componentele

federaţiei (care pot purta denumiri diferite: state, provinciile,

cantoanele, landurile, etc.); la rândul ei, fiecare componentă a

federaţiei este împărţită în unităţi administrativ-teritoriale.

Federaţia dispune de organe supreme legislative şi executive,

cu competenţe pe plan intern stabilite prin constituţie, precum

şi în relaţiile internaţionale.

Statele de tip unitar se caracterizează printr-o legislaţie

unică, organe centrale unice ale puterii şi administraţiei de

stat, teritoriu împărţit în unităţi administrativ-teritoriale

conduse de organe locale autonome, care au personalitate

juridică şi dispun de bugete locale proprii. Prin urmare, în

aceste state, structura bugetată este aşezată numai pe două

paliere, în sensul că în bugetul public naţional se regăsesc:

bugetul central (bugetul statului, care poate avea o serie de

bugete anexe) şi bugetele locale (ale unităţilor administrativ-

teritoriale).

Bugetul public naţional al României este specific unui

stat de tip unitar şi – în conformitate cu reglementările legale

în vigoare – cuprinde:

– bugetul statului;

– bugetul asigurărilor sociale de stat, ca buget anexă al

bugetului statului, dar care se realizează/înfăptuieşte distinct

de acesta, în bugetul public naţional.

– bugetele locale ale unităţilor administrativ-

teritoriale, care au personalitate juridică. Conform

împărţirii administrativ-teritoriale, în ţara noastră

fiecare comună, oraş, municipiu (sector al capitalei) şi

judeţ (respectiv municipiul Bucureşti) întocmeşte un

buget propriu, în condiţii de autonomie.

Timpul alocat unităţii de învăţare este de

22

2 ore.



597/13.08.2002)

GEOROCEANU ANCA MIHAELA, DREPT










BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT.

PROCEDURA BUGETARĂ


Procesul bugetar - activitatea bugetară presupune

parcurgerea mai multor etape şi anume:

- elaborarea proiectului de buget – rol important

Ministerul Finanţelor Publice,

- aprobarea lui se face de către Parlamentul

României,

- executarea bugetului (execuţia bugetară) –

încasarea veniturilor publice şi efectuarea

cheltuielilor; procedura creditelor bugetare,

ordonatorii de credite

- încheierea exerciţiului bugetar – Contul General

anual de execuţie aprobat şi adoptat de către

Parlament în anul ulterior execuţiei bugetare

- controlul execuţiei bugetare – verificarea modului

de derulare a operaţiunilor desfăşurate în cadrul

executării bugetului

23

Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare


– cunoaşterea noţiunii principiu de procedură bugetară;

- stabilirea etapelor privind procedura bugetară



ordonatori de credite, indicatori macroenomici;

– studenţii vor putea să determine rolul diferitelor

instituţii privind procedura bugetară


deficitul bugetar

Procedura elaborării proiectului de buget

Prima etapă din procedura bugetară este – fără îndoială

– elaborarea proiectului de buget. Dată fiind însemnătatea

bugetului, precum şi responsabilitatea majoră care revine

statului în legătură cu asigurarea cadrului corespunzător

desfăşurării în bune condiţii a tuturor activităţilor social-

economice, elaborarea proiectului bugetului de stat şi a

bugetului asigurărilor sociale de stat cad în sarcina

Guvernului. În cadrul Guvernului, Ministerul Finanţelor

Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat,

iar Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

coordonează activitatea de întocmire a proiectului bugetului

asigurărilor sociale de stat.

Elaborarea proiectelor de bugete şi a proiectelor legilor

bugetare anuale de către Guvern (prin Ministerul Finanţelor

Publice) se bazează pe o serie de estimări şi date cuprinse în

documentele care alcătuiesc Programul de guvernare acceptat

de Parlament. Banca Nationala a Romaniei colaboreaza cu

Ministerul Finantelor Publice în vederea stabilirii indicatorilor

macroeconomici în baza carora se va elabora proiectul anual

de buget.

Ca primă etapă a procesului bugetar, elaborarea proiec-

tului bugetului anual al statului nostru presupune urmarea

întocmai a fazelor calendarului bugetar: elaborarea indicato-

rilor macroeconomici, întocmirea şi transmiterea scrisorii-

24

cadru de către Ministrul Finanţelor Publice, formularea

propunerilor bugetare de către ordonatorii principali de

credite, întocmirea proiectului general al bugetului de stat şi

transmiterea acestuia la Parlament.

* Elaborarea indicatorilor macroeconomici

Organismele abilitate sunt obligate să elaboreze – până

la 31 martie a anului curent – indicatorii macroeconomici şi

sociali pentru anul bugetar căruia îi va fi destinat noul buget,

precum şi pentru următorii trei ani. Aceşti indicatori, stabiliţi

pe baza unor date şi estimări anterioare, vor putea fi

actualizaţi pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.

Ministerul Finanţelor Publice, sintetizând indicatorii

susmenţionaţi, va înainta Guvernului – până la data de 1 mai

– obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru următorul an

bugetar (precum şi pentru următorii trei ani), împreună cu

limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de

credite. Guvernul are obligaţia să se pronunţe asupra acestor

obiective şi – în cazul când şi le însuşeşte, aprobându-le – va

trebui să informeze comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale

Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale

macroeconomice şi ale finanţelor publice.

* Scrisoarea-cadru şi îndrumările metodologice ale

Ministerului Finanţelor Publice

Până la data de 1 iunie a fiecărui an, Ministrul

Finanţelor Publice va transmite ordonatorilor principali de

credite o scrisoare-cadru care va specifica contextul

macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de

buget, precum şi metodologiile de elaborare a acestora şi – în

sfârşit – limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.

Îndrumarea metodologică a operaţiunilor de elaborare a

proiectelor de buget revine Ministerului Finanţelor Publice,

care, în calitatea sa de organ administrativ de specialitate

financiară, este abilitat să elaboreze norme metodologice care

– conform dispoziţiilor Legii finanţelor publice – sunt obliga-

torii pentru toţi agenţii economici, instituţiile publice şi orga-

nele de stat care îşi întocmesc bugete proprii. Prin aceste norme

metodologice se dau îndrumările necesare pentru asigurarea

unei maniere unitare de abordare a aspectelor comune pe

care le pretind activităţile reclamate de procesul bugetar.

Din punct de vedere metodologic, pentru estimarea sau

evaluarea şi – implicit – calculul cheltuielilor şi veniturilor

bugetare, în statele moderne au fost promovate modalităţi

diferite care, însă, urmăresc acelaşi scop – acela al unei

evaluări reale şi cât mai operative a cifrelor de venituri şi

25

cheltuieli care urmează să fie cuprinse în buget.

Pentru evaluarea veniturilor bugetare s-au promovat

două metode şi anume: a) metoda evaluării directe şi b)

metoda reportării, cu anumite majorări, a veniturilor din anul

precedent.

Metoda evaluării directe este preferabilă deoarece ea

oferă perspectiva estimării reale a veniturilor cu condiţia ca

aceasta să se facă cu sinceritate şi temeinicie. Această metodă

este aplicată cu preferinţă în Germania şi SUA (iar în ultimii

ani şi în Franţa, în special pentru estimarea impozitelor

directe pe veniturile cetăţenilor şi pentru profiturile

societăţilor comerciale).

Metoda reportării veniturilor din anul precedent, cu

anumite majorări este mai simplă şi mai operativă, însă

utilitatea ei este condiţionată de stabilirea cât mai judicioasă a

proporţiei cu care se majorează cuantumul veniturilor reporta-

te, deci tot pe baza unei estimări reale a evoluţiei probabile a

veniturilor şi consumurilor supuse impozitelor directe şi

respectiv indirecte. Această metodă se aplică parţial în Franţa,

precum şi în Belgia, Spania, etc.

Pentru evaluarea cheltuielilor bugetare este utilizată cel

mai frecvent metoda denumită cvasi-automatică, care constă

în reportarea – în mod automat – a cuantumului cheltuielilor

din anul precedent, cu excepţia cheltuielilor pentru care se cer

modificări temeinic motivate.

În ţara noastră, evaluarea veniturilor şi a cheltuielilor

bugetare se face conform unei metode combinate, mixte, care

presupune – din punct de vedere metodologic – o evaluare

directă ce se aplică prin compararea cifrelor de venituri şi

cheltuieli care se propun cu cele care au fost utilizate în anul

precedent. Astfel, cifrele de venituri şi cheltuieli rezultate din

evaluarea directă se prevăd în proiectele de bugete alăturat şi

comparativ cu cele din anul şi exerciţiul bugetar precedent.

Pentru înscrierea în proiectul anual al bugetului de stat a

veniturilor şi cheltuielilor bugetare Legea finanţelor publice

stabileşte că acestea se vor grupa în “venituri ordinare şi

extraordinare”, cheltuielile se vor împărţi în “cheltuieli

curente şi de capital”, toate acestea desfăşurate pe baza

clasificaţiei bugetare tip elaborată de Ministerul Economiei şi

Finanţelor.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, veniturile

bugetare se înscriu în proiectul de buget ca venituri ordinare,

curente şi din capital, venituri fiscale, nefiscale şi diverse,

alături de care se prevăd, atunci când este necesar, veniturile

extraordinare.

Cheltuielile bugetare se înscriu în proiectele de buget

anual, împărţite după cum urmează:

26

– cheltuieli curente, alcătuite din două grupe: a. cheltu-

ieli de personal (în care intră salarii, impozit pe salarii,

contribuţii pentru asigurări sociale de stat, pentru constituirea

fondului bănesc destinat plăţii ajutorului de şomaj, pentru

deplasări, detaşări şi transferări) şi b. cheltuieli materiale

pentru servicii (pentru întreţinere şi gospodărire, pentru mate-

riale şi prestări de servicii cu caracter funcţional, pentru

obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată, pentru

cărţi şi publicaţii, etc.);

– cheltuieli de capital, care – la rândul lor – pot avea

destinaţii diferite şi, în consecinţă, se împart în: a. cheltuieli

de investiţii, şi b. cheltuieli pentru rezerva de stat.

* Formularea propunerilor bugetare de către

ordonatorii principali de credite

Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a

depune la Ministerul Finanţelor Publice, până la 15 iulie a

fiecărui an, propunerile lor pentru proiectul de buget şi

anexele la acesta, pentru anul bugetar următor (cu încadrarea

în limitele de cheltuieli) şi estimările pentru următorii trei ani,

însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.

Cele două Camere ale Parlamentului (Camera Deputaţi-

lor şi Senatul) îşi aprobă bugetele proprii (cu consultarea

Guvernului) şi le înaintează Guvernului în vederea includerii

lor în proiectul general al bugetului de stat.

Autorităţile administraţiei publice locale au şi ele

obligaţia de a formula propuneri proprii privind transferurile

consolidate şi sumele defalcate din unele venituri ale

bugetului de stat.

Proiectele de buget (definitivate – eventual – în urma

propunerilor formulate de Ministerul Finanţelor Publice),

împreună cu anexele acestora, se înaintează (de către ordona-

torii principali de credite) Ministerului Finanţelor Publice,

până cel târziu la data de 1 august a fiecărui an.

La baza propunerilor bugetare formulate de către

ordonatorii principali de credite stau datele şi estimările

(pregătite şi cuantificate de către unităţile din subordine şi

înaintate pe scară ierarhică) care se concentrează într-un

sistem piramidal la nivelul conducătorilor ministerelor şi

celorlalte organe centrale de stat sau instituţii publice

centrale.

* Întocmirea proiectului de buget în sistem

piramidal. Proiectele ministerelor şi celorlalte organe

centrale de stat

În desfăşurarea procedurii de elaborare a proiectului

27

bugetului anual de stat, locul cel mai important îl ocupă

elaborarea proiectelor de bugete ale ministerelor şi celorlalte

organe centrale de stat.

Propunerile de bugete (în cuprinsul cărora se găsesc

înglobate şi propunerile tuturor unităţilor subordonate) se

transmit de către ordonatorii principali de credite la

Ministerul Finanţelor Publice, întocmite pe formulare care

sunt indicate prin îndrumările metodologice.

Propunerile de cheltuieli, potrivit îndrumărilor metodo-

logice, se calculează pe baza datelor de fundamentare

comunicate de către Ministerul Finanţelor Publice şi pe baza

altor fundamentări proprii ale ordonatorilor principali de

credite, fundamentări ce însoţesc proiectul de buget.

Pentru cheltuielile având natura de investiţii ale

ministe-relor şi altor organe centrale de stat, ca şi ale

instituţiilor publice subordonate acestora, este necesară o

anumită docu-mentaţie tehnico-eonomică, pentru care este

prevăzută şi o procedură specială de aprobare. Astfel, pentru

investiţiile care se finanţează din bugetul statului este

reglementat procedeul întocmirii unor liste de lucrări, utilaje,

mobilier şi alte obiective de investiţii, în cuprinsul cărora se

specifică fiecare categorie de lucrări, utilaje, etc., cu sumele

de bani care reprezintă costul lor, determinate cu ajutorul unor

proiecte şi devize de calcul al costului, mai ales al lucrărilor

de construcţii şi alte investiţii. Aceste liste de investiţii,

însoţite de proiecte, devize de cost, rapoarte de necesitate se

centralizează de către fiecare minister sau alt organ central de

stat, se anexează la bugetele lor anuale şi se aprobă, urmându-

se o anumită procedură.

Procedura aprobării investiţiilor ministerelor, altor

organe centrale de stat şi instituţiilor publice subordonate

acestora implică examinarea documentaţilor tehnico-econo-

mice de către Ministerul Finanţelor Publice, avizarea de

către acest minister a celor constatate ca fiind necesare şi

justifi-cate şi apoi aprobarea lor de către Guvern sau de

către ordonatorii de credite în funcţie de valoarea acestora.

Potrivit legii, documentaţiile tehnico-economice

aferente investiţiilor publice care se realizează pe bază de

credite externe contractate sau garantate de stat se supun

aprobării Guvernului, indiferent de valoarea acestora.


28

2 ore.



597/13.08.2002)





Ediţia a III-a revizuită, Edit. Universul Juridic,Bucureşti,

2013Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova, DREPT FINANCIAR





PROCEDURA BUGETARĂ

Dezbaterea şi aprobarea bugetului statului


învăţare


– cunoaşterea noţiunii principiu de procedură bugetară;

- stabilirea etapelor privind Dezbaterea şi aprobarea – de

către Parlament – a bugetului statului



aprobare pe ansamblu/ în detaliu;

– studenţii vor putea să determine rolul

douăsprezecimilor bugetare


29

- Procesul bugetar - aprobarea bugetulului se face de către Parlamentul

României,

Dezbaterea şi aprobarea – de către Parlament – a

bugetului statului

În conformitate cu prevederile Constituţiei noastre, cele

două camere ale Parlamentului României au drepturi egale

privind aprobarea bugetului de stat, drepturi pe care şi le

exercită prin dezbaterea şi aprobarea bugetului anual, în

şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, altfel

spus, Parlamentul îşi desfăşoară aceste lucrări în plenul său.

Cu privire la votarea bugetului anual şi la cuprinsul legii

bugetare anuale, dispoziţiile Legii finanţelor publice stabilesc

că bugetul statului se aprobă de Parlament – până cel mai

târziu cu 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar – pe

ansamblu, pe capitole, articole şi alineate, după caz, pe

ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum

şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale. Prin

urmare, din dispoziţiile legale prezentate rezultă, pe de o parte

că Parlamentul trebuie să aprobe bugetul anual până cel mai

târziu în antepenultima zi a exerciţiului bugetar anterior, iar

pe de altă parte că bugetul anual al statului trebuie aprobat

global, pe ansamblu (adică avându-se în vedere totalul

veniturilor şi totalul cheltuielilor bugetare anuale), pe capitole

de venituri şi cheltuieli, precum şi pe ministere şi alte organe

centrale de stat, respectiv pentru fiecare articol în parte al

legii bugetare anuale.

Trimiterea la Parlament, de către Guvern, a

proiectului bugetului de stat spre aprobare şi adoptare

După ce a fost însuşit de către Guvern, proiectul

bugetului de stat – întocmit pentru anul următor – este înaintat

Parlamentului, până cel târziu la data de 15 octombrie a

fiecărui an. Proiectul de buget care se trimite Parlamentului

trebuie să fie însoţit de două documente anexă: 1. raportul

privind situaţia macroeconomică a ţării pentru anul următor

şi proiecţia acesteia în următorii trei ani şi, respectiv, 2.

proiectul legii bugetare anuale.

* Soluţiile aplicabile în cazul când bugetul nu poate

30

fi adoptat în termenul legal

Exista situaţii în când Parlamentul nu reuşeşte să

dezbată proiectul bugetului de stat şi să voteze legea bugetară

anuală până la finele exerciţiului financiar în curs de

desfăşurare, respectiv anterior momentului păşirii în anul

căruia îi este consacrat noul buget. Pentru înlăturarea

neajunsului decurgând dintr-o asemenea împrejurare, în

doctrină şi – mai cu seamă – în practica finanţelor publice s-

au cristalizat două soluţii care – diferit de la un stat la altul –

sunt, în mod obişnuit, puse în aplicare:

1. aprobarea unor douăsprezecimi bugetare provizorii sau

2. încredinţarea guvernului de a îndruma (conduce) activită-

ţile economico-sociale ghidându-se după cifrele de venituri şi

cheltuieli din exerciţiul financiar care tocmai a expirat, până

la data adoptării bugetului.


2 ore.



597/13.08.2002)











Procesul bugetar – executarea bugetului

31


învăţare


– cunoaşterea noţiunii de credit bugetar;

- stabilirea etapelor creditelor bugetare



afectaţiune specială;

– studenţii vor putea să determine rolul ordonatorilor de

credite


– repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor

bugetare;

– executarea de casă a bugetului (sau operaţiunile de

trezorerie);

– realizarea veniturilor bugetare;

– efectuarea cheltuielilor bugetare.

Executarea bugetului

Execuţia bugetară sau executarea bugetului, cea de-a

treia şi cea mai amplă etapă a procedurii bugetare, constă în

realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare; ea

cuprinde – în consecinţă – ansamblul actelor şi operaţiunilor

destinate a conduce la realizarea veniturilor şi efectuarea

cheltuielilor prevăzute în legea bugetară anuală. În vederea

realizării execuţiei bugetare sunt îndeplinite acte, fapte şi

operaţiuni cu privire la încasarea, păstrarea şi eliberarea

fondurilor băneşti în şi, respectiv, din bugetul public naţional,

astfel devenind posibilă îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor

statului.

32

Executarea bugetului se realizează printr-o succesiune

de acte şi operaţiuni a căror coerenţă este asigurată de

procedura execuţiei bugetar.

În procedura execuţiei bugetului de stat sunt implicaţi

atât funcţionari cu atribuţii de conducere (denumiţi ordonatori

de credite), cât şi funcţionari cărora le revin numai atribuţii

executive (contabili).

Procedura execuţiei bugetare comportă următoarele

faze:

– repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor

bugetare;

– executarea de casă a bugetului (sau operaţiunile de

trezorerie);

– realizarea veniturilor bugetare;

– efectuarea cheltuielilor bugetare.

Procedura creditelor bugetare presupune mai multe

etape: deschiderea creditelor bugetare, angajarea creditelor

bugetare, constatarea lichidităţii creditelor bugetare, ordonan-

ţarea creditelor bugetare şi utilizarea sau plata creditelor

bugetare.


2 ore.



597/13.08.2002)










33


Procesul bugetar – incheierea si controlul executiei

bugetare


învăţare


- cunoaşterea noţiunii contului general anual de execuţie

bugetară.;

- stabilirea etapelor privind Dezbaterea şi aprobarea – de

către Parlament – a bugetului statului



execuţie de casă şi evidenţă bugetară;

– studenţii vor putea să determine rolul controlului

administrativ, extern sau politic


Încheierea exerciţiului bugetar

Aprobarea Contului general de execuţie bugetară

Controlul execuţiei bugetare

Încheierea exerciţiului bugetar

Încheierea exerciţiului bugetar anual constă, în esenţă,

în elaborarea şi aprobarea contului general anual de execuţie

bugetară.

Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, a

bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetelor

fondurilor speciale este elaborat de către Ministerul Finanţe-

lor Publice, pe baza situaţiilor financiare prezentate de

ordonatorii principali de credite bugetare, a conturilor privind

34

execuţia de casă a bugetului statului, precum şi în urma

verificărilor şi analizelor pe care acest minister este dator a le

efectua. Astfel întocmit, contul general de execuţie a

bugetului de stat este prezentat Guvernului, care, – după ce-l

analizează – îl prezintă spre aprobare Parlamentului, până la

data de 1 iulie a anului următor. Conturile generale anuale de

execuţie ale bugetului statului, bugetului asigurărilor sociale

de stat, bugetelor fondurilor speciale şi ale ordonatorilor de

credite trebuie să cuprindă, fiecare în parte – în momentul în

care este înaintat Parlamentului – la venituri: prevederile

bugetare iniţiale, prevederile bugetare definitive şi încasările

realizate, iar la cheltuieli: creditele bugetare iniţiale, creditele

bugetare definitive şi plăţile efectuate.

În cazul în care, în cursul exerciţiului bugetar supus

aprobării Parlamentului, s-a recurs la împrumuturi de stat

interne sau externe, potrivit dispoziţiilor Legii Finanţelor

publice, Ministerul Finanţelor Publice este obligat ca – la

sfârşitul exerciţiului financiar – să întocmească şi să prezinte

Parlamentului un cont general de execuţie al datoriei publice

(ca anexă la contul general de execuţie al bugetului de stat) în

care să se cuprindă şi situaţia garanţiilor guvernamentale

constituite pentru toate împrumuturile de stat existente la acea

dată.

Cu privire la bugetele locale, organele de decizie ale

unităţilor administrativ-teritoriale (primăriile) întocmesc şi

prezintă conturile anuale ale bugetelor locale spre aprobare

consiliilor locale, până la data de 1 iunie a anului următor.

Controlul execuţiei bugetare

Execuţia bugetului public naţional se realizează sub

controlul unor organe de stat, cărora le revin – prin lege –

răspunderi specifice în legătură cu activitatea bugetară.

Aceste organe cu atribuţii de control a execuţiei bugetare

sunt:

– Ministerul Finanţelor Publice, care exercită un

control administrativ specializat, control ce se realizează – în

fapt – prin intermediul organelor sale: aparatul de inspecţie al

ministerului, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,

organele de inspecţie judeţene şi Garda Financiară. Prin acest

control de specialitate (care se întinde – practic – pe întreaga

perioadă a procesului bugetar) se urmăreşte modul de

realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor bugetare,

limitarea cheltuielilor de funcţionare, eliminarea cheltuielilor

inoportune şi neeconomicoase, utilizarea fondurilor bugetare

potrivit destinaţiilor pe care acestea le au.

35

– Curtea de Conturi, care exercită un control de

specialitate – financiar, denumit control ulterior extern, asupra

modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a

resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Curtea

de Conturi în uema controlului financiar ulterior întocmeşte un

raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public

naţional din exerciţiul bugetar expirat, pe care trebuie să îl

prezinte anual Parlamentului.

– Parlamentul, care exercită un control politic,

constând în urmărirea evoluţiei bugetare, cu privire la

realizarea veniturilor şi la efectuarea cheltuielilor bugetare.

Controlul Parlamentului asupra bugetului se realizează în

două momente: prima fază atunci când se aprobă bugetul şi

se adoptă legea bugetară anuală (ocazie cu care se verifică

corectitudinea, oportunitatea şi necesitatea prevederilor

estimative cuprinse în proiectul de buget) şi faza a doua

atunci când se aprobă contul general anual de execuţie (prilej

cu care se analizează modul în care au fost puse în aplicare

prevederile legii bugetare anuale). Aprobarea – de către

Parlament – a contului general anual privind execuţia

bugetară are semnificaţia “descărcării de gestiune” pentru

Guvern (care, până la acea dată, purta răspunderea pentru

modul în care a fost executat bugetul).


2 ore.



597/13.08.2002)

Legea bugetului de stat pentru anul 2009, Legea nr. 18/2009

publicată în M.Of. nr. 121/27.02.2009

O.G. nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe

anul 2009, publicată în M.Of. nr. 600/31.08.2009




36



Constantin Topciu şi alţii, BUGET ŞI EVIDENŢĂ

BUGETARĂ, Edit. “Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti,

1981


FINANŢELE LOCALE

Introducere

Finanţele publice locale - fonduri băneşti de interes

public local limitate teritorial la nivelul unităţilor

administrativ teritoriale.

Bugetele locale - modalitatea prin care se obţin

veniturile necesare acoperirii cheltuielilor publice locale.

Autonomia locală - dreptul şi capacitatea autorităţilor

locale de a soluţiona şi gestiona în nume propriu şi în

interesul populaţiei locale principalele probleme publice.

Principii noi prevăzute de Legea finanţelor publice

locale.


învăţare


– cunoaşterea noţiunii de procedură bugetară privind

bugetele locale;

– înţelegerea principiilor bugetare locale

- stabilirea etapelor privind procedura bugetară locală



buget local, autonomie locală, ordonatori de credite;


instituţii privind procedura bugetară


deficitul bugetar

37


Procedura bugetară – competenţe

- elaborarea bugetelor – preşedinţii consiliilor

judeţene, primarii

- aprobarea bugetelor – consiliile judeţene, consiliile

locale

- atribuţiile ordonatorilor de credite

În privinţa procesului bugetar local, se impun cateva

referiri la ordonatorii de credite, mai exact la persoanele fizice

care au aceasta calitate. Astfel, calitatea de ordonatori de

credite este stabilita de lege, după cum urmează:

- ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale

sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general

al municipiului Bucureşti şi ceilalţi primari;

- ordonatorii secundari sau terţiari de credite bugetare

sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate

juridică, cărora li se alocă fonduri de la bugetele

locale, bugetele împrumuturilor externe şi interne sau

bugetele fondurilor externe nerambursabile.

Într-un termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul

Oficial a legii bugetului de stat, Ministerul Finanţelor Publice

transmite direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene

cotele defalcate din veniturile bugetului de stat şi transferurile

consolidabile aprobate prin legea bugetară, în vederea

definitivării proiectelor de bugete locale.

Pe baza scrisorii-cadru a Ministerului Finanţelor Publice

şi a informaţiilor provenite de la ordonatorii de credite care au

obligaţia de a efectua transferuri către bugetele locale în anul

următor (informaţii cu privire la cuantumul acestor transfe-

ruri), ordonatorii principali de credite întocmesc proiectele

bugetelor locale, pe care le transmit direcţiilor generale ale

finanţelor publice (şi mai departe, Ministerului Finanţelor

Publice). Proiectele bugetelor locale trebuiesc definitivate în

termen de 15 zile de la data publicării legii bugetului de stat

în Monitorul Oficial, ţinând cont de veniturile şi transferurile

consolidabile provenite din bugetul de stat.

Bugetele locale astfel întocmite vor fi aduse la cunoşti-

inţa locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială în cauză,

prin publicare în presa locală sau prin afişare la sediul

consiliului local. Locuitorii au la dispoziţie un termen de 15

38

zile pentru a formula contestaţii privind proiectul de buget.

Proiectul bugetului local şi eventualele contestaţii se

supun dezbaterii consiliului local, consiliului judeţean sau

Consiliului General al municipiului Bucureşti, după caz, în

termen de 5 zile de la expirarea termenului de depunere a

contestaţiilor.

Pentru aprobarea proiectului de buget este necesară

întrunirea unei majorităţi absolute a consilierilor, conform

Legii nr. 215/2001.

Anterior aprobării proiectului de buget se realizează

aprobarea nivelului taxelor şi impozitelor locale pentru anul

următor, adică a celor mai importante venituri ale bugetelor

locale. În principiu, potrivit prevederilor Codului fiscal,

pentru anul 2009 nivelul impozitelor şi taxelor locale trebuie

stabilit în termen de 45 de zile de la data publicării în

Monitorul Oficial a hotărârii Guvernului privind actualizarea

nivelului taxelor şi impozitelor locale în funcţie de rata

inflaţiei. Momentul în care sunt stabilite taxele şi impozitele

locale prezintă importanţă, întrucât el influenţează în mod

evident momentul dezbaterii şi adoptării bugetului local, ale

cărui venituri estimate se bazează tocmai pe sumele provenite

din aceste surse, iar neadoptarea bugetului local în termen de

45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat dă

dreptul direcţiilor generale ale finanţelor publice să sisteze

alimen-tarea bugetelor locale cu cote şi sume defalcate din

unele venituri ale bugetului de stat şi cu transferuri

consolidabile, până la adoptarea bugetelor locale.

În fine, ordonatorii principali de credite au obligaţia să

transmită în termen de 5 zile de la aprobare direcţiilor

generale ale finanţelor publice judeţene bugetele aprobate, iar

acestea din urmă la rândul lor au obligaţia să întocmească şi

să transmită Ministerului Finanţelor Publice bugetele pe

ansam-blul judeţului respectiv municipiul Bucureşti în termen

de 10 zile de la primirea bugetelor locale.

Soluţionarea eventualelor contestaţii formulate de

locuitori trebuie să fie şi ea făcută înainte de adoptarea

bugetului, individual, prin hotărâre a consiliului local sau

judeţean, pentru fiecare contestaţie în parte. Potrivit art.51 din

Constituţia României, dreptul de petiţionare este un drept

fundamental, iar în cazul în care acest drept este exercitat,

autorităţile publice au obligaţia de a răspunde petiţiilor astfel

formulate. Prin urmare, nu s-ar putea susţine că adoptarea

bugetului în sine reprezintă un mod de soluţionare a contes-

taţiei, contestatarul urmând să aprecieze prin lecturarea

dispoziţiilor bugetare dacă cererea sa a fost soluţionată şi mai

ales în ce mod.

39

Prin bugetele locale se cuprind şi se aprobă veniturile şi

cheltuielile (creditele bugetare) în structura clasificaţiei buge-

tare, acestea fiind autorizate pe durata exerciţiului financiar.

Execuţia bugetelor locale este similară execuţiei bugetu-

lui de stat, astfel că procedura creditelor bugetare presupune

parcurgerea etapelor prezentate anterior în prezenta lucrare.

Cât priveşte creditele bugetare, acestea pot fi folosite

prin deschideri de credite efectuate de ordonatorii principali

de credite ai acestora. Deschiderile de credite bugetare pentru

transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete către

bugetele locale se efectuează astfel:

- de către Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile

generale ale finanţelor publice, în cazul transferurilor de la

bugetul de stat pentru investiţii finanţate din împrumuturi

externe, dar la a căror realizare participă şi Guvernul;

- de către ceilalţi ordonatori principali de credite de la

nivel central, în cazul transferurilor pentru finanţarea unor

programe de dezvoltare sau sociale .

Execuţia bugetară se încheie la sfârşitul anului calenda-

ristic, iar ulterior ordonatorii principali de credite întocmesc

Contul anual de execuţie a bugetului local pe care îl prezintă

autorităţilor deliberative până la data de 31 mai a anului

următor. Acest cont anual de execuţie cuprinde conform Legii

nr. 273/2006, la venituri: prevederi iniţiale, prevederi defini-

tive şi încasări realizate, iar la cheltuieli: credite bugetare

iniţiale, credite bugetare definitive şi plăţi efectuate.

Conform Legii Finanţelor Publice Locale orice venit

neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată

în cadrul prevederilor bugetare şi neplătită până la 31 decem-

brie, se va încasa sau se va plăti, după caz, în cadrul bugetului

următor.

Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului

vor fi anulate de drept. Creditele bugetare anulate pentru

neutilizare se fac venituri la fondul de rezervă bugetară aflat

la dispoziţia consiliului local, consiliului judeţean sau

Consiliului General al municipiului Bucureşti .


2 ore.

40


Legea 273/2003 privind finanţele publice locale, publicată în

M.Of. nr. 618 din 18 iulie 2006











ASIGURARILE SOCIALE DE STAT

Introducere

Asigurările sociale - mijloc de realizare a protecţiei

cetăţenilor împotriva unor riscuri sociale, prin constituirea

unor fonduri băneşti din contribuţii ale subiectelor de drept

interesate şi repartizarea acestor fonduri asiguraţilor în

momentul intervenirii riscului. Distincţie între acestea şi

asistenţa socială.


învăţare



bugetele asigurărilor sociale;

– înţelegerea noţinilor de asigurări sociale

- stabilirea distincţiilor dintre asigurări sociale şi

asistenţă socială


41


contribuţii sociale obligatorii;


instituţii privind procedura bugetară în cazul

asigurărilor sociale

– studenţii vor putea să definească noţiunea de risc

asigurat


Principalele contribuţii sociale obligatorii - anul 2013

Denumirea

contribuţiei

Contribuţia

angajatului

(% din baza de

calcul)

Contribuţia

angajatorului

(% din baza de

calcul)

Contribuţia de

asigurări sociale

de stat

10,5

Condiţii de muncă

20,8 – normale

25,8 – deosebite

30,8 – speciale

Contribuţia de

asigurări pentru

accidente de

muncă şi boli

profesionale

nu se datorează

0,15 – 0,85

Contribuţia de

asigurări sociale

de şomaj

0,5

1,25 include şi

contribuţia la fondul

pentru garantarea

creanţelor salariale

Contribuţia de

asigurări sociale

de sănătate

5,5

5,2

Contribuţia

pentru concedii

şi indemnizaţii

de asigurări

sociale de

sănătate

nu se datorează

0,85

Începând cu data de 01 ianuarie 2012, Contributiile sociale

obligatorii privind persoanele care realizeaza venituri din

salarii, venituri assimilate salariilor si venituri din pensii,

precum si persoanele aflate sub protectia sau in custodia

statului sunt reglementate de către Codul fiscal, care a

abrogate prevederile în materie anterioare.

Titlul IX2 introdus prin ART I Ordonanta de urgenta 125 din

2011-12-27 emis de Guvernul Romaniei

Contributiile sociale reglementate de codul fiscal sunt

42

urmatoarele:

a) contributiile de asigurari sociale datorate bugetului

asigurarilor sociale de stat;

b) contributiile de asigurari sociale de sanatate datorate

bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de

sanatate;

c) contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari

sociale de sanatate datorata de angajator bugetului Fondului

national unic de asigurari sociale de sanatate;

d) contributiile asigurarilor pentru somaj datorate bugetului

asigurarilor pentru somaj;

e) contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli

profesionale datorata de angajator bugetului asigurarilor

sociale de stat;

f) contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor

salariale, datorata de persoanele fizice si juridice care au

calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006

privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare

pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare.

In Monitorul Oficial nr. 593 din 20 septembrie 2013 a fost

publicata Ordonanta de urgenta nr.88/18.09.2013 privind

adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru

îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele

internaţionale, precum şi pentru modificarea şi

completarea unor acte normative.

Printre altele, actul normativ prevede cuprinderea în baza

de calcul al contribuţiei de sănătate a veniturilor din

cedarea folosinţei bunurilor. Masura va intra in vigoare

incepand cu data de 01 ianuarie 2014.


2 ore.


Codul fiscal aprobat prin Legea 571/2003

Rodica Narcisa Petrescu, DREPT ADMINISTRATIV,

Edit. “Accent”, Cluj-Napoca, 2004

Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, DREPT

FINANCIAR, Edit. “Lumina Lex”, Bucureşti, 2003

43

Eugen Popa, AUTONOMIA LOCALĂ ÎN ROMÂNIA,

Ed. ”All Beck”, Bucureşti, 1999

Michel Bouvier, LES FINANCES LOCALES, Edit.

„L.G.D.J.”, Paris, 2002

Corneliu-Liviu Popescu, “Inexistenţa obligaţiei de plată a

contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile

din drepturi de autor, în lumina Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea

sistemului de asigurări sociale de sănătate”, în Dreptul nr.

2/2003

Corneliu-Liviu Popescu, „Neconstituţionalitatea

existenţei bugetelor locale şi a impozitelor şi taxelor locale ale

sectoarelor municipiului Bucureşti”, în RRDA nr. 3/2004

Corneliu-Liviu Popescu, “Plata contribuţiei de asigurări

sociale de sănătate la veniturile din drepturi de proprietate

intelectuală”, în Curierul judiciar nr. 1/2006

Corneliu-Liviu Popescu, „Contribuţia pentru asigurările

sociale de sănătate în cazul avocaţilor”, în Curierul judiciar nr.

2/2006


ÎMPRUMUTUL PUBLIC INTERN

Introducere

Împrumutul public intern reprezintă modalitatea cea

mai la îndemâna statului pentru acoperirea unor deficite

bugetare, la el apelându-se – de regulă – pentru acoperirea

unor cheltuieli publice extraordinare.

În ţara noastră, creditul public intern se poate angaja

pentru acoperirea deficitului bugetar prevăzut în Legea

bugetară anuală, a cheltuielilor publice de interes naţional

privind obiective de investiţii care nu pot fi finanţate din

resurse bugetare curente, pentru refinanţarea datoriei publice

interne etc.


învăţare


– cunoaşterea noţiunii de imprumut public, situaţie

excepţională, venit extraordinar;

– înţelegerea noţinilor de contractare, respectiv garantare

44

a creditului public



imprumut public intern şi extern, datorie publică;


instituţii privind contractarea credditului public


Procedeele de realizare a împrumutului de stat

intern

Formele sau procedeele prin care se realizează împru-

mutul de stat intern sunt: emiterea şi vânzarea unor titluri de

stat în monedă naţională (denumite şi bonuri de tezaur),

împrumuturile de la banca centrală a statului ori de la băncile

comerciale, preluarea pentru trezorerie a unor disponibilităţi

băneşti ale diferitelor instituţii publice (acestea reprezentând

forme ale împrumuturilor de stat interne pe termen scurt),

precum şi emiterea şi vânzarea de obligaţiuni sau alte titluri

valorice de împrumut (ca forme distincte ale împrumutului de

stat pe termen lung).

A. Titlurile de stat se emit de către Ministerul

Finanţelor Publice la valori nominale stabilite în raport de

necesităţile băneşti de echilibrare a executării bugetului pe

anul respectiv. Ele se pot prezenta fie în formă materializată

(ca înscrisuri imprimate, cuprinzând menţiuni referitoare la

emitent, valoarea nominală, rata dobânzii, scadenţa etc.), fie

în formă dematerializată (ca titluri pentru care emisiunea,

probaţiunea şi transmisiunea drepturilor încorporate se

evidenţiază prin înscrierea în sistemul de înregistrare în cont).

Titlurile de stat exprimate în monedă naţională pot fi

emise pe termen scurt (bonurile de tezaur, certificatele de

trezorerie etc., purtătoare de dobândă sau cu discont) ori pe

termen mediu sau lung (obligaţiunile de stat, purtătoare de

dobândă sau cu discont şi cu scadenţă de peste un an de la

emisiune).

Titlurile de stat sunt instrumente negociabile, regimul

lor juridic find stabilit prin regulamante elaborate de către

45

Ministerul Finanţelor Publice.

Valoarea titlurilor de stat se rambursează la scadenţă,

termenul de răscumpărare trebuind să fie precizat în “condiţi-

ile de emisiune”. Odată rambursată valoarea titlurilor de stat,

obligaţiile statului se sting.

Obligaţiunile pe termen lung emise şi vândute de stat

reprezintă modalitatea curentă a împrumutului public pe

termen lung care se poate realiza în mai multe forme:

vânzarea obligaţiunilor către diferiţi bancheri sau consorţii

bancare, vânzarea obligaţiunilor prin subscripţie publică sau

vânzarea respectivelor titluri de valoare prin intermediul

bursei de valori.

B. Împrumutul intern de la Banca Naţională este

reglementat pentru situaţii excepţionale, în cazul impunerii

acoperirii urgente a unor cheltuieli publice. El este un

împrumut fără dobândă, al cărui cuantum nu poate depăşi

10% din totalul bugetului aprobat şi trebuie rambursat în cel

mult 6 luni, pe seama veniturilor bugetare curente sau în urma

unui alt împrumut de stat, efectuat în condiţiile legii.

Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să

negocieze şi să contracteze împrumuturi de stat şi de la bănci

comerciale sau de la alte instituţii creditoare româneşti.

C. Preluarea pentru trezorerie a unor disponibilităţi

băneşti ale diferitelor instituţii publice, reprezintă un

procedeu mai rar utilizat. El se realizează, de regulă, prin

preluarea unei părţi din rezervele băneşti de care dispun

casele de economii sau societăţile de asigurare. Acest

împrumut, care este fără dobândă, trebuie să se consume

înăuntrul anului financiar.

Obligaţiunile pe termen lung emise şi vândute de stat

reprezintă modalitatea curentă a împrumutului public pe

termen lung care se poate realiza în mai multe forme: vânzarea

obligaţiunilor către diferiţi bancheri sau consorţii bancare,

vânzarea obligaţiunilor prin subscripţie publică sau vânzarea

respectivelor titluri de valoare prin intermediul bursei de valori.


46

2 ore.


Dan Şova, “Garanţiile de stat pentru împrumuturile

interne”, în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2004


ÎMPRUMUTUL PUBLIC EXTERN

Creditul extern (internaţional) este creditul acordat

de către state, instituţii financiare internaţionale, bănci (sau

consorţii bancare) ori de către alte persoane juridice şi/sau

fizice unor ţări, bănci sau alte persoane juridice ori fizice străine.


învăţare


– cunoaşterea noţiunii de împrumut public extern;

– înţelegerea noţinilor de instituţii financiare de credit

internţionale



credite interguvernamentale;

- studenţii vor putea să determine anumite credite

acordate de către state, instituţiile bancare particulare sau

de către consorţii bancare, altor state


În funcţie de subiectele raportului juridic (respectiv

47

de persoana creditorului şi a debitorului), creditul extern se

poate prezenta sub diferite forme şi anume:

– credite acordate de către instituţii financiare

internaţionale unor state sau unor organizaţii (statale ori

neguverna-mentale);

– credite interguvernamentale acordate direct sau prin

instituţii de credit de către unele state altor state;

– credite acordate de către state, instituţiile bancare

particulare sau de către consorţii bancare, altor state;

– credite acordate de băncile particulare şi firmele

comerciale ale unor state băncilor particulare şi firmelor

comerciale ale altor state.

A. Sistemul financiar-bancar internaţional.

În principal, creditul public extern se acordă fie din

fondurile unor instituţii bancare specializate în derularea

capitalului de împrumut, fie prin intermediul acestora.

Băncile străine (adică acelea care îşi au sediul şi îşi

desfăşoară, în principal, activitatea în străinătate) contribuie

în mare măsură la facilitarea transferurilor capitalurilor spre

valorificare, dintr-o ţară în alta; totodată, serviciile acestor

bănci sunt solicitate de către societăţile transnaţionale, care îşi

pot propaga – în modul cel mai eficient – interesele prin

intermediul acestora.

La dezvoltarea sistemului creditelor externe o contri-

buţie deosebită au sucursalele sau reprezentanţele unor bănci

străine pe diferitele pieţe naţionale (al căror număr este în

continuă creştere în ultimii ani), precum şi instituţiile

financiare internaţionale. Toate acestea alcătuiesc un sistem,

în cadrul căruia activităţile specifice se derulează în limitele

unei reglementări bine gândite şi structurate.

Sistemul financiar-bancar internaţional este acel

ansamblu coerent de bănci şi alte instituţii financiare prin

intermediul căruia se desfăşoară – pe baza unor reguli unitare,

utilizându-se tehnici şi instrumente specifice – operaţiuni de

credit internaţional.

În structura sistemului financiar-bancar internaţional

se pot distinge – în principal – următoarele categorii de bănci:

bănci transnaţionale, bănci consorţiale, bănci de depozit,

bănci comerciale, bănci universale, case de economii etc.

Din categoria – largă – a instituţiilor care compun

sistemul financiar-bancar internaţional reţinem, pentru a

scurtă prezentare, pe cele care au cea mai mare importanţă şi

pondere în creditul extern, adică: instituţiile financiar-bancare

din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite: Fondul Monetar

48

Internaţional şi Grupul Băncii Mondiale, precum şi alte

instituţii financiar-bancare cu arie de cuprindere regională sau

cu specializări direcţionate pe anumite domenii.


CONTROLUL FINANCIAR

Introducere

Termenul „control” poate fi explicat ca o analiză

permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii pentru a

urmării mersul acesteia şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire.


învăţare


– cunoaşterea noţiunii de control financiar;

- stabilirea distincţiilor dintre control financiar şi control

fiscal



control financiar intern, audit public intern;


organe de control financiar


Controlul financiar - acţiunea de verificare, periodică

sau permanentă, prealabilă, concomitentă sau posterioară,

desfăşurată – de către organe special abilitate – asupra unor

activităţi, în scopul stabilirii legalităţii sau oportunităţii

operaţiunilor material-tehnice sau a actelor emise de

autorităţile administrative în domeniul financiar. Controlul

urmăreşte descoperirea faptelor, dar şi a cauzelor care au

condus la încălcarea prevederilor legale.

49

Controlul intern - exercitat la nivelul entităţii publice,

inclusiv auditul intern, stabilit de conducere în scopul

asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient

şi eficace.

Controlul financiar preventiv - se verifică legalitatea

şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor

publice sau a patrimoniului public înainte de aprobarea

acestora.

Controlul concomitent - inopinat, cel puţin o

dată pe lună, prin verificări faptice, pe bază de

documente, de regulă prin sondaj. (control efectuat de

membrii consiliului de administraţie, cenzorii,

inspectorii sau alte persoane având atribuţii similare)

Controlul financiar posterior - se exercită asupra

actelor şi operaţiunilor economico-financiare, după ce acestea

au fost executate.

Auditul public intern - o activitate independentă şi

obiectivă, în vederea consilierii conducerii unei entităţi

publice pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor

publice.

Organele de control financiar

Ministerul Finanţelor Publice exercita controlul

financiar pe întreaga economie, având la dispoziţie în acest

scop un aparat specializat. (Agenţia Naţională de

Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Inspecţie

Financiar-Fiscală – Direcţia de control financiar, Autoritatea

Naţională a Vămilor şi prin Garda Financiară).

Curtea de Conturi - controlul asupra modului de

formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor

financiare ale statului şi ale sectorului public - prin proceduri

de audit public extern.


2 ore.


OUG 119/1999 republicată

50

Ioan Bostan, CONTROLUL FINANCIAR, Ed. Polirom,

Iaşi, 2000

Mircea Boulescu, CURTEA DE CONTURI – TRADIŢIE

ŞI ACTUALITATE, Edit. „Expert-Consult”, Bucureşti, 1993


FINANŢELE COMUNITARE

1. Introducere

Tratatul de la Maastrischt a consfinţit înfăptuirea Uniunii

Europene care – treptat – îşi deschide porţile primind noi

membri. Asadar, construcţia europeană reprezintă un proces

complex şi dificil care presupune acceptarea restrângerii – de

către statele membre ale Uniunii Europene – a suveranităţii (mai

cu seamă, în ceea ce priveşte componenta politicii fiscale), dar şi

angajarea la un efort continuu de încadrare în anumiţi parametri

„reclamaţi” de interesul comun. Problemele s-au multiplicat – în

timp – pe măsură ce Uniunea s-a lărgit, prin cooptarea de noi

membri, fapt ce a determinat sporirea cheltuielilor în spaţiul

comunitar. Pe acest fond, domeniul finanţelor a căpătat o

importanţă din ce în ce mai mare, de la un an la altul.


învăţare



bugetele asigurărilor sociale;

– înţelegerea noţinilor de asigurări sociale

- stabilirea distincţiilor dintre asigurări sociale şi

asistenţă socială



contribuţii sociale obligatorii;


instituţii privind procedura bugetară în cazul

asigurărilor sociale

51

Procesul de formare a sistemului financiar al

Comunităţilor Europene a fost unul frământat, de durată,

marcat de evoluţii importante şi uneori surprinzătoare; el a

presupus, între altele: mişcarea spre unificare a instrumentelor

bugetare, progresele înregistrate în direcţia dobândirii

autonomiei financiare a Comunităţii, dezvoltarea politicilor

comune, căutarea unui echilibru inter-instituţional în

exercitarea puterii bugetare etc..

Lărgirea Uniunii Europene – prin primirea unor noi

state în spaţiul comunitar – a determinat sporirea eforturilor din

partea instituţiilor europene în scopul îndeplinirii ţelurilor

comune ale ţărilor care s-au înfrăţit.

Finanţele comunitare se bucură de un interes aparte la

nivelul Uniunii Europene, aceasta împrejurare rezultând din

faptul că nu mai puţin de 13 articole din Tratatul Comunităţii

Europene conţin norme referitoare la constituirea şi adminis-

trarea resurselor băneşti publice la nivelul Uniunii şi chiar în

afara acestui spaţiu.


Cadrul juridic general al finanţelor Uniunii Europene

Prin dispoziţiile Tratatului UE sunt promovate

principiile bugetare (care constituie – într-o mare măsură –

fondul comun al Comunităţii şi a statelor membre), sunt

stabilite principalele modalităţi ale finanţării de bază în ceea ce

priveşte bugetul comunitar (primordial prin intermediul

resurselor/ veniturilor proprii), este definit rolul instituţiilor

comunitare (Comisia, Consiliul şi Parlamentul) în elaborarea

bugetului, în execuţia bugetară, precum şi cu privire la

controlul execuţiei bugetare. Totodată se instituie unele

obligaţii în sarcina statelor membre în scopul asigurării

protecţiei intereselor financiare ale Comunităţii contra fraudei.

Acestor norme li se adaugă cele referitoare la fondurile

structurale, la Curtea de conturi şi la Banca Europeană de

Investiţii. De asemenea, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile

prin care se reglementează finanţarea politicii externe şi de

securitate comună. În fine, este remarcabil faptul că – în

temeiul prevederilor din Tratatul CE – au fost adoptate unele

reglementări financiare consacrate exclusiv bugetului general

al Comunităţilor Europene, precum Regulamentul financiar nr.

52

1605/2002 adoptat de Consiliu (explicitat şi completat prin

norme de aplicare emise de Comisie în acelaşi an, 2002) prin

care au fost readuse în atenţie principiile şi regulile de bază ale

întregului proces bugetar unional.

Rezumând, reţinem că Tratatul CE enunţă şi dezvoltă -

pe lângă principiile bugetare clasice (care îşi păstrează pe

deplin valabilitatea) - şi unele principii originale, precum

principiul bunei gestiuni financiare, principiul disciplinei

bugetare şi de luptă împotriva fraudei (menite să sprijine şi să

întărească gegulile clasice existente în domeniu). Acest cadru

juridic subliniază caracterul mixt - clasic şi original, în acelaşi

timp - al finanţelor comunitare: clasicismul este conferit de

faptul că sunt păstrate regulile impuse de dreptul (financiar)

public, iar originalitatea constă în faptul că bugetul are o

natură esenţialmente programatorie şi previzională; drept

urmare, noul cadru juridic prezintă atât avantaje (pentru că îi

asigură Comunităţii viitorul financiar), cât şi dezavantaje (cum

ar fi, de pildă, incovenientul decurgând din restrângerea

inevitabilă a iniţiativei anuale a autorităţii bugetare).

Bugetul general al Uniunii Europene pentru perioada

2007 – 2013

Bugetul multianual al Uniunii Europene (destinat

perioadei imediat următoare: 2007-2013) a fost adoptat cu

dificultate (după zeci de ore de negocieri efective), în condiţiile

unui impas deopotrivă politic, economic şi instituţional. El se

situează la nivelul a 1,045% din venitul naţional al statelor

membre. Având această limită valorică, noul buget al Uniunii

Europene este menit să susţină creşterea cheltuielilor în

domeniile care asigură competitivitatea economică (precum

cercetarea, învăţământul, infrastructura etc.) în detrimentul

cheltuielilor agricole (care ar urma să fie plafonate ori chiar

diminuate); se va dezvolta politica regională capabilă să asigure

solidaritatea între statele membre şi să accelereze recuperarea

decalajului economic între vechii şi noii membrii ai uniunii.

Mai concret, din totalul veniturilor bugetare (864,4 miliarde €,

preconizate a se realiza în perioada următorilor 7 ani) se vor

aloca: circa 362 miliarde € pentru plăţi directe, măsuri de piaţă

şi dezvoltare rurală; aproximativ 308 miliarde € pentru politici

regionale şi de coeziune; circa 160 miliarde € pentru cele 10 ţări

nou intrate în Uniune.

Sub aspectul structurii sale, bugetul multianual al UE

este alcătuit din două volume:

- volumul I – cuprinzând descrierea detaliată a veniturilor

bugetare unionale, precum şi veniturile şi cheltuielile fiecărei

instituţii (cu excepţia Comisiei Europene) – acoperă Parlamentul

(secţiunea I), Consiliul (secţiunea a II-a), Curtea de Justiţie

53

(secţiunea a IV-a), Curtea de conturi (secţiunea a V-a),

Comitetul Economic şi Social (secţiunea a VI-a), Comitetul

Regiunilor (secţiunea a VII-a), Mediatorul european şi

Controlorul european pentru protecţia datelor (secţiunea a VIII-

a); trebuie făcută precizarea că toate creditele încrise în

secţiunile sus-menţionate sunt de natură administrativă.

- volumul II – cuprinzând, în fapt, bugetul operaţional –

acoperă toate veniturile şi cheltuielile Comisiei Europene

(secţiunea a III-a), destinate îndeplinirii politicilor Uniunii

Europene (care cuprind circa 30 de domenii, descrise fiecare în

câte un titlu distinct împărţit – după caz – pe capitole, paragrafe

şi articole).

România urmează a primi (pe perioada celor şapte ani

avuţi în vedere de bugetul Uniunii Europene) 29,2 miliarde € care

vor fi repartizaţi astfel: 17,3 miliarde € pentru aplicarea politicii

regional şi de coeziune, 11 miliarde € pentru politica agricolă

comună şi dezvoltare rurală, iar restul va acoperi cheltuielile

privind securizarea frontierelor şi unele finanţări directe la bugetul

de stat (ca ajutor financiar acordat în primii ani după aderare).


2 ore.


Mircea Ştefan Minea, ELEMENTE DE DREPT

FINANCIAR INTERNATIONAL, Edit. "Accent", Cluj-

Napoca, 2009

Juridic, 2011

Radu Bufan, „TRATAT DE DREPT FISCAL”, vol. I, ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 2005

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, monografii, cursuri

54

Emil Bălan, ADMINISTRAREA FINANŢELOR

PUBLICE LOCALE, Edit. “Lumina Lex”, Bucureşti, 1999

Gheorghe Bistriceanu şi alţii, FINANŢELE R. S. R.,

Edit. “Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti, 1981



Ioan Bostan, CONTROLUL FINANCIAR, Ed. Polirom,

Iaşi, 2000

Mircea Boulescu, CURTEA DE CONTURI – TRADIŢIE

ŞI ACTUALITATE, Edit. „Expert-Consult”, Bucureşti, 1993

Michel Bouvier, Marie Ch. Esclassan, Jean Pierre

Lassale, FINANCES PUBLIQUES, Edit. “Librairie Générale

de Droit et Jurisprudence”, Paris, 1993

Michel Bouvier, LES FINANCES LOCALES, Edit.

„L.G.D.J.”, Paris, 2002

Petre Brezeanu, FINANŢE EUROPENE, Edit. "C. H.

Beck" Bucureşti, 2007

Gabriela Chivu, ORGANIZAŢII INTERSTATALE

CONTEMPORANE, Edit. “Argonaut”, Cluj-Napoca, 2002

Ioan Condor, Radu Stancu, DREPT FINANCIAR, Edit.

„Fundaţia România de mâine”, Bucureşti, 2002

Henry-Michel Crucis, FINANCES PUBLIQUES, Edit.

"Montchrestien", Paris, 2003

Stéphanie Damarey, FINANCES PUBLIQUES, Edit.

"Gualino", Paris, 2006

Etienne Douat, FINANCES PUBLIQUES (Finances

communautaires, nationales, sociales et locales), Edit. „Preses

Universitaires de France” – PUF, Paris, 1999

Tudor Drăganu, DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI

INSTITUŢII POLITICE, Edit. “Lumina Lex”, Bucureşti, 1997

Elena Drăgoescu, FINANŢE. FINANŢE PUBLICE, Edit.

“Dimitrie Cantemir”, Târgu-Mureş, 2000

Adam Drăgoi, Ioan Lazăr, DREPT FINANCIAR, Edit.

“Risoprint”, Cluj-Napoca, 2009

Dan Drosu-Şaguna, DREPT FINANCIAR ŞI DREPT

FISCAL, Edit. “Deşteaptă-te Române S. R. L. ”, Bucureşti,

1992

Dan Drosu Şaguna, Mihaela Eugenia Tutungiu,

EVAZIUNEA FISCALĂ, Edit. „Oscar Print”, Bucureşti, 1995

Dan Drosu-Şaguna, DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL,

Edit. “Oscar Print”, Bucureşti, 1997

Dan Drosu Şaguna, TRATAT DE DREPT FINANCIAR

ŞI FISCAL, Edit. „All Beck”, Bucureşti, 2001


PUBLIC, Edit. "C. H. Beck" Bucureşti, 2005

Maurice Duverger, FINANCES PUBLIQUES, Edit.

55

“Presses Universitaires de France”, Paris, 1978

Simona Gaftoniuc, FINANŢE INTERNATIONALE,

Edit. "Economica", Bucureşti, 2003

Ioan Gliga, DREPT FINANCIAR, Edit. “Didactică şi

Pedagogică”, Bucureşti, 1970

Ioan Gliga, Gheorghe Gilescu, Paul Olcescu, DREPT

FINANCIAR, Edit. “Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti, 1981

Ioan Gliga, Dreptul FINANŢELOR PUBLICE, Edit.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992

Ioan Gliga, DREPT FINANCIAR PUBLIC, Edit. “All”, Bucureşti, 1994

Ioan Gliga, DREPT FINANCIAR, Edit „Humanitas”, Bucureşti, 1998

Nicolae Hoanţă, ECONOMIE ŞI FINANŢE PUBLICE, Edit. “Polirom”, Iaşi, 2000

Ilie Iovănaş, DREPT ADMINISTRATIV, Edit. “Servo-Sat”, Arad, 1997

Elijah M. James, L’ECONOMIE GLOBALE, Edit. “Beauchemin”, Laval-Québec, 1996

Gaston Jèze, Cours de science des finances et de legislation financière francaise, Paris, 1921

Gaston Jèze, COURS DE FINANCES PUBLIQUES, Edit. “Marcel Giard”, Paris, 1929

Pièrre Lalumière, LES FINANCES PUBLIQUES, Edit. “Librairie Armand Colin”, Paris, 1970

Dan Tudor Lazăr, Adrian Mihai Inceu, FINANŢE ŞI BUGETE PUBLICE, Edit. „Accent”, Cluj-Napoca, 2003

Mircea Ştefan Minea, REGIMUL JURIDIC AL FINANŢELOR PUBLICE ÎN ROMÂNIA, Edit. „Argonaut”, Cluj-Napoca, 1998

Mircea Ştefan Minea, ELEMENTE DE DREPT FINANCIAR INTERNATIONAL, Edit. "Accent", Cluj-Napoca, 2001

Mircea Ştefan Minea, Eugen Iordăchescu, Anca Mihaela Georoceanu, DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE, Edit. „Accent”, Cluj-Napoca, 2002

Mircea Ştefan Minea, Lucian Teodor Chiriac, Cosmin Flavius Costaş, DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE, Edit. „Accent”, Cluj-Napoca, 2005

Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE, vol. I - Drept financiar, Edit. "Sfera Juridică", Cluj-Napoca, 2006


DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE, vol. I - Drept financiar,


Radu I. Motica, Gheorghe Mihai, FUNDAMENTELE

DREPTULUI, TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI, Edit.

56

“All Beck”, Bucureşti, 2000

Raymond Muzellec, FINANCES PUBLIQUES, 8-e

édition, Edit. “Sirey - Dalloz”, Paris, 1993

Raymond Muzellec, FINANCES LOCALES, ediţia a IV-

a, Edit. „Dalloz”, Paris, 2002

Raymond Muzellec, FINANCES PUBLIQUES, 14-e

édition, Edit. “Sirey - Dalloz”, Paris, 2006

Marţian I. Niciu, DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC,

Edit. “Servosat”, Arad, 1997

Paul C. Olcescu, Toader Toma, TRATAT DE DREPT

FINANCIAR ŞI FISCAL, Edit. „Cantes”, Iaşi, 2000

Nicolae Păun, ISTORIA CONSTRUCŢIEI EUROPENE, Edit.

Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999

Rodica Narcisa Petrescu, DREPT ADMINISTRATIV,

Edit. “Hamangiu”, Bucureşti, 2009

Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, DREPT

FINANCIAR, Edit. “Lumina Lex”, Bucureşti, 2003

Eugen Popa, AUTONOMIA LOCALĂ ÎN ROMÂNIA,

Ed. ”All Beck”, Bucureşti, 1999

Luc Saïdj, FINANCES PUBLIQUES, 2-e édition, Edit.

“Dalloz”, Paris, 1997

Constantin Topciu şi alţii, BUGET ŞI EVIDENŢĂ

BUGETARĂ, Edit. “Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti,

1981

Louis Trotabas, FINANCES PUBLIQUES, Edit.


Louis Trotabas, Jean M. Cotteret, DROIT FISCAL, Edit.


Iulian Văcărel, Florian Bercea, Gheorghe D.

Bistriceanu, Theodor Stolojan, Gabriela Anghelache, Maria

Bodnar, Tatiana Moşteanu, FINANŢE PUBLICE, Edit.

„Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti, 1992

Iulian Văcărel, RELAŢII FINANCIARE

INTERNAŢIONALE, Edit. “Academiei Române”, Bucureşti,

1995

Iulian Văcărel, Florian Bercea, Gheorghe D.

Bistriceanu, Gabriela Anghelache, Maria Bodnar, Tatiana

Moşteanu, Florin Georgescu, FINANŢE PUBLICE, ediţia a

IV-a, Edit. „Didactică şi Pedagogică”, Bucureşti, 2003

Liviu-Petru Zăpârţan, CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ,

Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2000

Dicţionarul Explicativ Al Limbii Romane, editura

Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998

57

II. Studii, articole, note, comunicări ştiinţifice

Alexandru Boroi, Ion Rusu, „Legea nr. 241/2005 pentru

prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, în Dreptul nr.

2/2006

Radu Bufan, „Aplicarea legii fiscale în timp”, în RDC nr.

10/2003

Nicolae Cochinescu, „Natura juridică a Curţii de Conturi

a României”, în Dreptul nr. 6/1995

Nicoleta Diaconu, „Caracterizarea fondurilor structurale

ale Uniunii Europene”, în Revista de Drept Comercial

nr.3/2007

Simona Fiţ, “Contribuţiile sociale, între scăderea

fiscalităţii şi creşterea birocraţiei”, în revista Curierul fiscal nr.

1/2006

C. N. Florescu, “Unele consideraţii privind structura,

mecanismul de funcţionare şi particularităţile juridice ale FMI,

instituţie specializată a ONU”, în Revista de Drept Comercial

nr. 6/1994

Nicolae Grigorie-Lăcriţa, „Sinteza obligaţiilor bugetare

salariale, datorate de angajat şi angajator, în anul 2008”, în

Curierul fiscal nr. 1/2008

Ion Jinga, Un buget pentru Europa de mâine, în RRDC,

nr. 4/2005

Doralina Lazăr, „Impactul aderării în domeniul

asigurărilor sociale”, în Curierul fiscal nr. 1/2007

Mircea Ştefan Minea, „Noul regim juridic al finanţelor

publice locale în România”, în Revista Română de Drept al

Afacerilor nr.6/2006

Mircea Ştefan Minea, Impactul noii reglementari a

ajutorului de stat asupra prevederilor Codului fiscal, în

Volumul de Studii (Buletin Ştiinţific nr.16) cuprinzând lucrările

Conferinţei internaţionale “Integrarea Europeană – o provocare

pentru cercetarea ştiinţifică”, organizată de Universitatea

“Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, în data de 26 mai 2007

Vasile Pătulea, “Formele răspunderii juridice în legătură

cu execuţia bugetară”, în revista Dreptul nr. 3, 1999

Vasile Pătulea,”Piaţa financiară internaţională”, în revista

Dreptul nr. 9/1997

Corneliu-Liviu Popescu, “Inexistenţa obligaţiei de plată a

contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile

din drepturi de autor, în lumina Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea

58

sistemului de asigurări sociale de sănătate”, în Dreptul nr.

2/2003

Corneliu-Liviu Popescu, „Neconstituţionalitatea

existenţei bugetelor locale şi a impozitelor şi taxelor locale ale

sectoarelor municipiului Bucureşti”, în RRDA nr. 3/2004

Corneliu-Liviu Popescu, “Plata contribuţiei de asigurări

sociale de sănătate la veniturile din drepturi de proprietate

intelectuală”, în Curierul judiciar nr. 1/2006

Corneliu-Liviu Popescu, „Contribuţia pentru asigurările

sociale de sănătate în cazul avocaţilor”, în Curierul judiciar nr.

2/2006

Horaţiu Sasu, „Necorelări legislative în reglementarea

contribuţiilor sociale”, în Curierul fiscal nr. 3/2007

Cosmin Şerbănescu, „Pilonii de pensii, între rentabilitate şi

risc”, în Curierul fiscal nr. 9/2007

Cosmin Şerbănescu, „Pilonul I – între dezinformare şi

ineficienţă”, în Curierul fiscal nr. 10/2007

Victoria Şeulean, Liliana Donath, „Dezvoltarea planurilor

de pensii private, alternativă viabilă la pensiile din sistemul

public (I)”, în Curierul fiscal nr. 7/2006

Dan Şova, “Garanţiile de stat pentru împrumuturile

interne”, în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 1/2004

196987637-drept-financiar

Documents