19. Cum s-a comportat preoţimea în comunism. Prigoana adevăraţilor crestini în comparaţie cu cea a falsilor crestini.

Această temă are o mare importanţă întrucât mulţi rătăciţi vor crede iarăsi că biserica lor este cea mai bună, ea este cea plăcută Domnului, iar ei sunt cei alesi spre mântuire. De ce aceasta ? Pentru că în perioada comunistă, în blocul comunist a existat o luptă a acestui sistem ateu cu bisericile existente acolo, iar asa numiţii reprezentanţi ai lui Dumnezeu pe Pământ, preoţi catolici si ortodocsi sau pastori, au avut de suferit, iar acesti rătăciţi, adică enoriasii lor, vor crede bineînteles că acesta a fost o prigoană asupra adevăraţilor crestini, care sunt ei, excluzând bineînteles pe cei ce aparţin celorlaltor biserici, care sunt rivale lor sau false. Căci se stie destul de bine că bisericile sunt rivale, fiecare se consideră cea aleasă, iar pe celelalte pe o cale gresită, cu toate că de „ochii lumii” mai fac din când în când consilii ecumenice de înfrăţire a bisericilor. Tocmai din acest motiv această temă are menirea de a clarifica ce a înseamnat acestă prigoană în comparaţie cu cea a adevăraţilor crestini din perioada apariţiei crestinismului. Nu putem vorbi de o prigoană a unor crestini adevăraţi în perioada comunistă, întrucât crestinismul original nu s-a mai păstrat datorită decăderii omenirii de-a lungul veacurilor, pentru că trăirile inferioare ale omului, sau mai bine zis infernale, au substituit trăirile spirituale ale acestuia, având astfel loc o victorie a materialului asupra spiritualului. Cu toate acestea, conducătorii bisericilor nu au renunţat la Dumnezeu, sau si mai bine zis la noţiunea de Dumnezeu, căci doar atât s-a mai păstrat din crestinismul de început, o simplă noţiune, în schimb tot ce înseamnă învăţătură divină a fost înlăturat sau denaturat, pentru că iubirea din inimile oamenilor s-a răcit cu totul. Iar unde nu este iubire nu este decât moarte, pentru că doar iubirea aduce viaţa, iar urmarea acestui fapt se poate vedea în decăderea din ce în ce mai mare a omenirii, prin înmulţirea războaielor, diversificarea si cresterea puterii de distrugere a armelor, răspândirea si apariţia de noi boli, cresterea violenţei familiare si a divorţurilor, cresterea desfrâului la un nivel de neimaginat chiar si pentru popoarele păgâne din perioada antică, cresterea abuzurilor asupra celor slabi, menţinerea si chiar cresterea sclaviei într-o societate care se considera si se consideră crestină, cresterea corupţiei, furturilor, înselătoriei, cresterea catastrofelor naturale datorate distrugerii planetei ca urmare a lăcomiei

1

crescânde a oamenilor ceea ce a dus la o exploatare excesivă a planetei, pe lângă subjugarea, exploatarea si exterminarea unor popoare păgâne care deţineau resurse, de către asa numitele popoare crestine. Iar toate acestea pot continua scriindu-se nenumărate cărţi, dar nu este scopul acestei scrieri. Scopul acesteia este de a se arăta, că după ce că omenirea a decăzut în mod continuu, ajungând astfel în ultima sa etapă de decădere, cea de-a patra, când victoria răului asupra binelui se apropie de sfârsit, pot să vină mulţi si să afirme că ei sunt pe calea lui Dumnezeu, si că biserica lor este cea adevărată si că au avut de suferit de pe urma prigonii ei. Si nu vă impacientaţi după ce aţi citit că va fi o victorie a răului asupra binelui, pentru că fraza este incompletă. În final se stie foarte bine că binele va triumfa, dar acesta se va petrece doar atunci când răul va fi anihilat. Dar până atunci răului i se va permite să se manifeste până la apogeu, Satan va corupe aproape întreaga omenire si puţini vor fi cei ce vor rămâne cu Domnul, căci astfel a fost în toate timpurile, iar după ce expansiunea răului va ajunge la apogeu, el se va distruge în sine însusi, pentru că răul poartă în el moartea si deci anihilarea; tocmai atunci când Prinţul Întunericului se va credea victorios, că a ajuns la apogeul dominaţiei sale asupra oamenilor decăzuţi, când se va crede în vârf, tocmai atunci el se va prăbusi, iar căderea sa si a celor ce l-au urmat va fi teribilă. Căci una este să cazi de jos si alta este să cazi când ai ajuns în vârf de munte. Iar noi suntem în apropierea unei astfel de perioade, sau mai exact aproape de cădere, dar unii în orbirea lor mai cred că doar ei sunt pe calea purităţii, si că doar ei sunt cei alesi si pentru aceasta au fost si prigoniţi, uitând că în blocul comunist nu doar o biserică a fost prigonită, ci toate. Si ca să se înţeleagă mult mai bine, când scriu această temă, nu mă refer doar la o anumită biserică sau la situaţia din vreo anumită ţară, ci la bisericile catolice, cele ortodoxe si cele protestante din spaţiul comunist, care au avut de suferit în urma conflictului cu sistemul comunist ateu. Dar mai precis, ce s-a întâmplat de fapt atunci ? În acea perioadă au existat două sisteme în opozitie, în acelasi timp si în acelasi spatiu. Prin urmare ele au intrat în conflict. Sau mai exact: sistemul anticrist comunist, bazat pe ateism, ce a intrat în conflict cu sistemul anticrist autointitulat crestinism, indiferent că era catolic, ortodox sau protestant. Ca urmare unul trebuia să fie anihilat ca celălalt să se manifeste, pentru că atunci când două sisteme antagonice luptă pentru supremaţie, ca să existe o victorie unul din ele trebuie să fie anihilat sau să se supună. Iar sistemul autointitulat crestinism, a fost distrus mai mult sau mai puţin, iar ceea ce a mai rămas fie a acţionat clandestin

2

(într-o măsură redusă), fie a acceptat să colaboreze sau să se supună sistemul comunist. Iar acum să vedem o scurtă informaţie legată de acest aspect: Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii avertizează că numărul preoţilor care au colaborat cu fosta securitate este "apreciabil", iar verificările în unele cazuri sunt încă în derulare. Mai sus este vorba nu doar de preoţi ortodocsi si catolici ci si de pastori protestanţi. Si asta doar în România. Într-o scriere anterioară referitoare la supravieţuirea bisericii în perioada comunistă scriam care a fost soluţia supravietuirii bisericii ortodoxe : „să fii viclean vei iesi victorios într-un final cu toate că esti mai slab decât adversarul tău căci tu te vei servi de o gândire genială diabolică” . Si care a fost mai precis acest atu? Simplu: să te folosesti de masca crestinismului si să lucrezi în aparenţă pentru Cristos. Astfel balaurul „ ortodox” a sângerat de moarte dar într-un final s-a vindecat si a iesit victorios. Ceea ce am scris mai sus a fost strict pentru ortodocsi, dar se potriveste foarte bine si celorlaltor biserici, chiar dacă vreunii reprezentanţi ai acestora nu se includ în acest tipar. Astfel, unii s-au considerat în orbirea lor pe calea cea adevărată, adică nu au lucrat în aparenţă pentru a-si menţine ei puterea si privilegiile ce decurg din aceasta, ci chiar au crezut că ei au o misiune nobilă pe acest Pământ, că ei si doar ei au fost alesi de Dumnezeu pentru a lucra în locul Lui. Ei în orbirea lor au crezut că biserica lor, cu toată suita de doctrine si ritualuri create de om, adică denaturate, pe lângă ceremoniile asemănătoare celor din Vechiul Testament în cazul bisericilor catolice si ortodoxe, este singura cea aleasă. Ca urmare, ei s-au împotrivit sistemului comunist si au fost anihilaţi. Alţii, cu toate că s-ar fi supus sau ar fi colaborat, nu au mai apucat, întrucât bestia comunistă la început a fost flămândă si dornică de sânge. Astfel, si acestia au pierit (preoţi si călugări ai bisericilor din Rusia lui Lenin si lui Stalin). Iar atunci când sistemul comunist din Rusia pierdea în faţa unui alt sistem anticrist, de data aceasta cel nazist, a apelat la biserica ortodoxă, pentru că aceasta avea totusi o mare influenţă asupra maselor. Si ce a făcut biserica ? Biserica a ales să se alieze cu vechiul său dusman de moarte. Care au fost raţiunea ? Anumite privilegii ce i s-au retras la începutul comunismului în schimbul ajutorului oferit. Binenţeles că biserica ortodoxă rusă nu a mai primit ceea ce a avut odată, dar nici nu a mai fost anihilată, ci i s-a permis să existe si să se

3

manifeste, dar într-o anumită măsură. Deci s-a supus si a colaborat. Deci ambele sisteme s-au înţeles si au trimis oameni la Marele război pentru apărarea patriei. Unii superficiali vor zice: bine, dar ce este rău în a-ţi apăra ţara ? Dar pentru acesti sărmani trebuie să ne rugăm, căci ei nu stiu prea multe. Ca să fie clarificat si acest subiect voi veni cu câteva învăţături. Când a venit Iisus, de ce nu a dorit eliberarea poporului iudeu de sub jugul roman? De ce nu i-a îndemnat pe acestia să lupte pentru eliberare, asa cum au îndemnat preoţii ortodocsi poporul rus la luptă ? Dacă preoţimea ortodoxă afirmă că doar ei sunt pe adevărata cale, de ce oare nu au urmat exemplul lui Cristos ? V-aţi pus oare aceste întrebări ? Dacă nu, puneţi-vi-le acum. Iar dacă nu aveţi răspuns, sunt bucuros să vă ajut. Iisus nu a venit să elibereze poporul iudeu de sub stăpânirea romană, căci aceasta era mult mai bună decât stăpânirea lor; El nu a venit să elibereze poporul de sub stăpânirea străinilor, ci de sub stăpânirea morţii sub care erau. Căci degeaba esti liber de orice jug străin dacă tu esti sclavul păcatului si al morţii ce decurge din acesta. Dacă de străini te poţi elibera prin luptă sau negocieri, cum oare mai poţi să te mai eliberezi de moartea pe care o porţi în suflet ? Dacă lanţul sclaviei este greu de rupt cu toate că îl vezi, cum oare mai poţi să rupi lanţul păcatului pe care nu-l mai vezi ? Dacă preoţii rusi ar fi urmat pe Domnul ei nu ar fi mânat spre luptă fizică poporul, ci spre o luptă spirituală. Dar iată diferenţa: Iisus a venit să elibereze sufletul omului de moarte, chiar dacă trupul moare („ Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de Acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă”. Matei 10:28), pe când preoţimea ortodoxă, adică dreaptă(!), a trimis oamenii să-si omoare vrăjmasii. Si le-au mai dat si binecuvântarea ! Si se stie foarte bine din istorie că soldaţii rusi nu si-au ucis doar adversarii, ba le-au mai si violat femeile, i-au mai si furat s-au torturat, i-au dus prin lagăre sau le-au aplicat practici asemănătoare cu ce au primit ei de la germani. Si unde este iubirea de aproape ce poartă în ea iertarea ? Nu spune oare Domnul: „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”, iar în contrast cu această învăţătură, învăţătura celor ce i-au trimis să omoare ar suna în felul următor: „Urâţi pe vrăjmaşii voştri, blestemaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi rău celor ce vă urăsc şi răzbunaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”. Sau oare cum ar mai suna această învăţătură: „Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul

4

drept, întoarce-i şi pe celălalt.” ? Poate în felul următor: „Împotriviţi-vă celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, să nu-i întoarci şi pe celălalt, ci să-l lovesti şi tu până când îţi vei scoate adversarul din luptă” ? Nu spune oare Iisus: 21. „Cel care scoate sabia, de sabie va pieri! Prin violenţă, nimeni nu va îndrepta nimic în lume; pentru că unde lumea vede violenţă, acolo ea o întâmpină cu violenţă, iar în acest fel, mereu, un popor îl ucide pe altul. 22. Dar cine vrea să lupte cu lumea, trebuie să lupte cu arme tainice, iar aceste arme sunt iubirea Mea şi pacea Mea, care se află în voi. Însă fiecare trebuie mai întâi să învingă cu aceste arme lumea din el însuşi şi abia atunci el va putea folosi mereu victorios aceste arme împotriva lumii exterioare.” Dar asa numiţii teologi, oameni ai lui Satan, vor încerca să vină cu argumente în favoarea lor, că a fost necesar ca preoţii să îndrume oamenii la luptă pentru libertatea lor si pentru pace, ca poporul să nu piară sub dusmani, căci este un popor crestin ortodox, adică în dreapta credinţă, invocând astfel multe motive. Dar oricâte argumente ar căuta ca să găsească si cu câte ar veni, ele nu ar sta în picioare în faţa unui ales al Domnului. Asa că, să nu se mai străduiască amarnic si inutil, am să vin cu altă învăţătură a Tatălui meu Ceresc:4. Bineînteles, dacă ar trăi vreodată un popor pe deplin în Lumina Mea şi ar fi ameninţat din exterior de către nişte popoare îndârjite, oarbe şi păgâne, care nu vor vrea să preia absolut deloc credinţa în Mine, dar ar persecuta într-adevăr mieluşeii Mei cu toată îndârjirea şi mânia, atunci a venit timpul să se scoată sabia din teacă şi să se alunge lupii pentru totdeauna de la turmele evlavioase. Dar dacă se trage o dată sabia din teacă în numele Meu împotriva lupilor, atunci să fie ea scoasă şi cu toată seriozitatea, astfel încât lupii să-şi amintească de sabia, care i-a cuprins cu frică în numele Meu. Pentru că unde iese o dată în evidenţă o judecată în numele Meu, să nu aibe ea doar aparenţa unei seriozităţi numai de-abia de o jumătate de măsură! 5. Împotriva unor păgâni orbi ale căror suflete mai sunt prea depărtate de ordinea Mea şi cărora le este imposibil să poată înţelege Cuvântul Meu, dar care de altfel practică credinţa lor cu o râvnă deosebită, să fie scoasă sabia din teacă doar ca un păzitor al hotarelor pentru atâta timp, până ce păgânii vecini vor începe să se supună, încetul cu încetul, Ordinii Mele; dacă s-a întâmplat aceasta, atunci locul sabiei să fie înlocuit cu semnul bunei înţelegeri şi a dragostei frăţeşti. Deci toate încercările si argumentele cu care vor veni, vor cădea si vor dispărea în faţa acestei învăţături date de Domnul, pentru că poporul rus nu a trăit în Lumina Domnului vreodată, asa cum a trăit poporul iudeu, sau anumite popoare înainte de Potop. Poporul rus a

5

apărut târziu după crestinism, când acesta deja fusese pervertit datorită decăderii oamenilor. Revenind la subiectul bisericii supuse ateilor comunisti, nu doar în Rusia ci în întreg blocul comunist, eu întreb: Era oare o soluţie crestină să colaborezi cu un sistem satanic ca să scapi ? Sau oare au pus ei în aplicare celebrul proverb din popor: „te faci frate si cu dracul ca să treci puntea”? Vă răspund eu numaidecât. Nu era nicidecum o soluţie crestină, căci unde oare s-a mai văzut în Împărătia Cerurilor îngeri si cu demoni stând la aceeasi masă ?! Dacă acolo acestia sunt separati, noi pe Pământ, ca buni crestini, trebuie să facem întocmai ca acolo. Una e să stai cu păcătosi la masă pentru a le vorbi despre Împărăţia lui Dumnezeu, în dorinţa de a îi îndruma pe calea cea bună si e cu totul opus este să colaborezi cu niste atei dornici de supremaţie ca să-ţi menţii tu postul bine plătit de pe urma enoriasilor creduli. Deci la acesti „preoţi si pastori” a tronat iubirea excesivă de sine, pentru viaţa lor, pentru serviciul lor, pentru confortul lor, pentru familiile lor, pentru banii lor, într-un cuvânt : o iubire satanică. Ce a afirmat mai jos Pavel este destul de reprezentativ si nu mai este nevoie de multe explicatii. Bineînţeles că pentru ei aceste învătături sfinte sunt doar niste exaltări ale unui om nebun căci, cum să faci ceea ce scrie acolo ?! Cum să suferi de constrângeri, de prigoană, de foamete, de sete sau de alte lipsuri, ba chiar să mai si fii ameninţat cu moartea când poţi foarte simplu să încalci învăţăturile Domnului si să devii un anticrist în slujba lui Satan ? Prin urmare toate aceste pericole au fost îndepărtate, căci pentru ei era foarte usor căci nu aveau deloc în ei ceea ce spune Pavel mai jos si anume dragostea pentru Dumnezeu si ceea ce derivă din aceasta si anume dragostea pentru semeni. Astfel, ei au devenit niste turnători la securitate, adică niste trădători pentru semenii lor, căci nu pot să afirm că tot acum s-au îndepărtat de Dumnezeu, pentru că prin învăţăturile si practicile lor ei nu au fost niciodată aproape de Acesta. “Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel”8:17 Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori - moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim. 8:35 Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?8:36 Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere".

6

8:37 Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. 8:38 Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,8:39 Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru. Revenind la preoţi si pastorii din perioada prigoanei comuniste, am vorbit de trei categorii: cei care s-au considerat în orbirea lor pe calea cea adevărată si s-au împotrivit sistemului comunist si care au fost anihilaţi; cei care s-ar fi supus sau ar fi colaborat dar nu au mai apucat întrucât comunistii i-au anihilat, fiindcă unii conducători au avut dorinţa să îi distrugă complet si cei care s-au supus si au colaborat, acţionând totusi în anumite limite. Au fost însă si agenţi care s-au infiltrat în sistemul bisericesc pentru a servi sistemul comunist prin informaţiile despre preoţi sau enoriasi ce ar fi putut să le furnizeze doar în acest mod, căci lumea văzându-i preoţi sau călugări nu s-ar fi ferit de ei la confesiune. Dacă acestia au avut un drum necunoscut în istoria bisericii si nu îi putem cataloga ca preoţi adevăraţi, nu acelasi lucru putem spune de ultima categorie: cei care s-au făcut preoţi doar pentru câstigul slujbei, neavând de-a face cu credinta sau iubirea. Ei au fost indiferenţi faţă de acestea, scopul lor fiind doar unul materialist, adică pentru ei fiind doar un servici ca oricare altul. Si ce te poţi astepta de la astfel de oameni ? Si vă daţi si voi seama că acestia se dădeau după cum bătea vântul.

Iar acum să vedem ce spun învă ţ ă turile biblice despre acest subiect. “Sfânta Evanghelie după Matei”5:10. Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!5:11. Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!5:12. Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în Ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.(Biblia protestantă) Oh, dar ce cuvinte ! Ce învăţături ! Dar oare cum sunt ele primite de către oameni, cum pot fi ele acceptate ? Si cum sunt ele acceptate de

7

către asa numiţii reprezentanţi ai lui Dumnezeu de pe Pământ, preoti si pastori ? Aveţi oare vreo idee ? În primele două pasaje se spune că va fi ferice de cei ocărâţi, prigoniţi sau de cei buni cărora li se vor atribui lucruri rele şi neadevărate. Dar doar un om superficial, un fals crestin, poate lua toate acestea doar asa cum sunt. Si mă refer aici la oamenii care se consideră religiosi, nu la oamenii care nu au nimic de-a face cu vreo religie, chiar dacă ei în orbirea lor cred asta, dar se comportă infinit mai rău decât păgânii. Iar pentru acestia este de neconceput în mintea lor întunecată, cum de va fi ferice de ei. Iar dacă vreunii, totusi ar considera că va fi ferice de acestia căci se spune despre ei „căci a lor este Împărăţia Cerurilor”, deci vor considera că vor fi fericiţi doar atunci când vor fi în Ceruri, ceea ce urmează este chiar de neconceput si nu vor accepta vreodată: cum oare să li se spună acestora, după ce au fost ocărâţi, prigoniţi sau după ce li s-au atribuit lucruri rele şi neadevărate pe nedrept, ca să nu mai detaliez în orori ce-a constat prigoana, să se mai si bucure si veselească ? Si asta aici, pe Pământ ! Dar să lăsăm acum pe acesti întunecaţi si să vorbim despre falsii crestini. Chiar si acestora li se pare prea exagerat acest îndemn spre bucurie si veselie având în vedere prin ceea ce trec sau vor trece cei alesi. Cum oare să îndemni un om să se veselească si să se bucure de necazurile sale, când acestea aduc tristeţe, pentru o răsplată ce o vor primi în Ceruri ? Vă spun eu, chiar si acestora li se va părea prea exagerat. De ce aceasta ? Simplu: pentru că lipsa de iubire pentru semenii lor (si mă refer la iubire adevărată, iubire divină, iubire care cere sacrificiu suprem) le-a modelat si gândirea. Cum oare mai exact aceasta ? Foarte simplu: Iubirea divină din inima omului aduce cu ea si Lumina sau Înţelepciunea, dar si transformarea sufetului într-unul angelic. Prin urmare, un om lipsit de toate acestea nu poate gândi normal si nu poate simţi normal astfel de trăiri în astfel de momente. Dacă nici acum nu vă este neclar, am să detaliez. Acesti falsi crestini, si nu mă refer doar la enoriasii practicanti ai învăţăturilor date de preoţii sau de pastorii lor, ci si la acestia din urmă, au un mod de gândire lumesc. De ce acesta si nu unul ceresc ? Simplu: pentru că iubirea falsă pe care ei o au le impune această gândire. Si în ce constă această iubire falsă ? Într-o iubire declarată, adică exprimată verbal, pe când inima este pustie sau chiar dacă există iubire pentru semeni, aceasta este infimă; pe când iubirea adevărată nu este redată prin cuvinte, ci prin sentimente. Cum poţi să înlocuiesti un sentiment atât de puternic si atât de pur cu un simplu cuvânt ? Iubirea se trăieste

8

si se vede prin faptele sale, mai bine o ai si o exprimi astfel decât să crezi că o ai si să o exprimi prin cuvinte iar atunci când trebuie să o exprimi prin fapte să se constate că nu există. Într-o măsură asemănătoare se petrec lucrurile si cu gândirea. Asa cum omul care crede că iubirea lui infimă este bună, tot asa crede că si gândirea lui întunecată este bună. Cu cât Iubirea lui este mare, si Lumina lui este mai mare si prin urmare gândeste cu înţelepciune, gândire exprimată doar prin intermediul Iubirii ce i-a adus Lumina, dar când el nu posedă acestea, cum poate să gândească decât prin prisma întunericului din mintea sa. Fiindcă s-a lămurit cum este cu gândirea, să ne întoarcem la pasajele de mai sus. Dacă pentru un fals crestin îndemnul spre bucurie si veselie în ciuda tuturor necazurilor prin care vor fi nevoiţi să treacă cei ce vor dori să devină crestini adevăraţi li se pare prea exagerat (Cum să te bucuri în suferinţă?!), si nu mă refer doar la enoriasi ci si la asa numiţii reprezentanţi ai Domnului, pentru un crestin adevărat acest îndemn este usor de înteles si nu i se pare nimic exagerat. Si de ce aceasta ? Pentru că revin la ceea ce am spus mai sus legat de partea cu iubirea si gândirea corespunzătoare acestei iubiri. Crestinul adevărat are în inima sa o Iubire divină ceea ce îi aduce si Lumina sau înţelepciunea, care îi călăuzeste gândirea pe făgasul normal, iar el se deosebeste prin aceasta de majoritatea, iar aceasta este una din cauzele prin care crestinii adevăraţi vor fi consideraţi nebuni de către oameni, fapt relatat si în Sfânta Scriptură. Iar celor care sunt curiosi care este cea de-a doua cauză le spun: Dacă prima cauză a fost gândirea călăuzită de înţelepciune, a doua sunt faptele plecate din Iubirea divină, fapte pe care cei lipsiţi de ea nu pot să le conceapă, si nu mă refer la un simplu ajutor pe care pot să-l facă si cei răi, ci la iubirea tuturor semenilor, indiferent că sunt apropiaţi sau pot fi străini ori chiar dusmani, la iertarea dată celor ce ţi-au făcut rău ba chiar mai mult, la ajutorul dat acestora în schimbul răzbunării, într-un cuvânt iubirea de vrăjmasi, pe care doar un ales al Domnului o poate avea si nicidecum un om al lumii. Acum înţegeţi de ce spune Pavel „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? "Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere". Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru

9

Hristos Iisus, Domnul nostru.” ? Si cuvintele acestea vi se mai par ciudate ? Sau oare acestea: „Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” ? Credeţi voi oare că un crestin adevărat spune ceea ce spune Pavel doar de dragul de a spune, adică doar gândind aceasta ? Sau spune el ceea ce spune Iisus, adică crede el că poate avea o astfel de iubire ? Aceasta o zic sau o cred si asa numiţii reprezentanţi ai Domnului, adică preoţii si pastorii, dar de la a zice sau crede si până la a face sau a avea este un drum ca de la Cer la Pământ. Crestinul adevărat vorbeste din Iubirea sa, iar el se bucură atunci când suferă pentru Cristos. Voi nu concepeţi aceste lucruri căci ele sunt sfinte, iar sfinţenia este departe de voi, căci ea vine odată cu iubirea de Dumnezeu si de semeni, si totodată cu transformarea sufletului conform acestei iubiri. În continuare am să expun câteva pasaje care ne arată o astfel de bucurie, ciudată pentru mulţi: „Iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că s-au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară.” (Faptele apostolilor 5:41) „Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie!” (Epistola a doua către corinteni 7:4)„De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (Epistola a doua către corinteni 12:10)„Deci eu foarte bucuros voi cheltui si mă voi jertfi pentru sufletele voastre, măcar că, iubindu-vă cu prisosintă, eu sunt iubit mai putin.” (Epistola a doua către corinteni 12:15)„Şi chiar dacă mi-aş vărsa sângele pentru jertfa şi slujirea credinţei voastre, mă bucur ” (Epistola către filipeni 2:17)„Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Epistola către coloseni 1:24)„Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi.” (Epistola întâia către tesaloniceni 2:8)„În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre” (Epistola către evrei 10:34)„Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite (încercări)” (Epistola apostolului Iacov 1:2)„Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă” (Întâia epistolă a apostolului Petru 4:13)

10

Dar de ce această bucurie în suferinţă, cum se explică ea ? Foarte simplu: V-am spus că iubirea unui crestin adevărat este o iubire divină. Ca urmare, este o iubire asemănătoare iubirii lui Dumnezeu. Iar Domnul a suferit din iubire pentru noi, iar bucuria de a fi alături de copiii Săi a fost mai presus decât suferinţa care a îndurat-o pentru salvarea noastră. Iar acum am să vin cu o mare lumină pe care foarte puţini vor putea să o suporte: „Credeti-Mă, Eu am fost infinit mai fericit pe cruce, decât atunci când am început să creez Cerul şi Pământul prin Cuvântul Meu atotputernic! Pentru că, în calitate de Creator, Eu Mă aflam ca un judecător neînduplecat în mijlocul Dumnezeirii Mele inaccesibile. Dimpotrivă, atunci când M-am aflat pe cruce eram un Tată de care te poţi apropia, plin de cea mai mare Iubire, înconjurat deja de un mare număr de copii - copii care totuşi încă nu au recunoscut pe deplin pe Tatăl în Mine, deoarece îi împiedica Fiul răstignit, ceea ce înseamnă trupul Tatălui, dar M-au iubit totuşi din toate puterile şi mai presus de toate în calitate de Fiu al Tatălui cel Preaînalt. Cu adevărat, vă spun vouă, o inimă care Mă iubeşte cu adevărat, Îmi dă mai mult decât toate Cerurile şi lumile cu toate splendorile lor. Da, Eu sunt gata să părăsesc nouăzeci şi nouă de Ceruri pentru a pleca în căutarea unei singure inimi capabile să Mă iubească cu adevărat!” Astfel, iubirea unui fiu al lui Dumnezeu este asemănătoare cu cea a Tatălui său. Exact cum un copil se bucură atunci când face lucruri pe care le face si tatăl său, tot asa si copiii Domnului se bucură atunci când calcă pe urmele Tatălui lor. Iar în aceste suferinţe ei nu sunt lăsaţi singuri, ci Tatăl lor este cât mai aproape de ei pentru a le alina aceste suferinţe. Nu spune Pavel: „după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos, avem parte din belşug şi de mângâiere.” Atunci „Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi.” Si cum să nu fie în bucurie copilul care stie că tatăl lui îi este alături la necaz ? Exact cum bucuria Domnului a fost mai presus de suferinţa Sa atunci când se afla pe cruce, pentru că era alături de copiii Săi, tot asa se întâmplă si cu bucuria copiilor Săi atunci când El le este alături la necaz. Aţi înţeles acum de unde vine această bucurie ? Din iubire, iubire pe care copiii lumii nu o au, si din această cauză ei nu înţeleg motivul bucuriei.

11

Mai jos, după ce ucenicii au primit învăţătura vieţii de la Domnul, au fost trimisi în lume să o dea mai departe. Ei au fost însă avertizaţi la ce vor primi din partea celor răi, prin ce vor trece si la ce vor avea de îndurat. Au fost însă întăriţi în lucrarea lor, spunându-se să nu se teamă de cei ce pot ucide trupul, iar cel care nu Îl iubeste mai presus de oricine în lumea asta si îsi iubeste viaţa sa mai presus de Domnul, nu este demn de El si îsi va pierde viaţa. Acesta este un mesaj pentru preoţii si pastorii care se considerau alesi ai Domnului, dar care de frica comunistilor au trădat pe Domnul, colaborând cu acestia, întrucât ei si-au iubit mai mult viaţa lor terestră si beneficiile serviciului lor bisericesc, decât viaţa sufletului pe care nu le-o o poate da decât Domnul. Iar când spun viaţa sufletului nu mă refer la viaţa propriu-zisă a sufletului ci la viaţa liberă a sufletului, eliberarea sa de moarte si obţinerea fericirii eterne a acestuia. Aceasta este o precizare pentru cei necrescuţi în spirit, căci este de stiut că sufletul nu moare, ci îsi continuă existenţa, dar poate fi în moarte. De asemenea este necesar de făcut o lămurire a situaţiei existente. Mai sus spuneam că: „Nu putem vorbi de o prigoană a unor crestini adevăraţi în perioada comunistă, întrucât crestinismul original nu s-a mai păstrat datorită decăderii omenirii de-a lungul veacurilor”. Astfel, chiar dacă crestinismul original nu s-a mai păstrat, fapt detaliat într-o anumită măsură în scrierile anterioare dar si precedente, totusi am venit cu acest mesaj pentru cei care nu cred că este întocmai asa, ca să arăt că oamenii care îi conduc pe plan spiritual nu au pus în aplicare aceste învăţături binecunoscute, întrucât ei nu au fost decât niste lupi în blănuri de oi, văzuţi însă de enoriasi ca niste alesi ai Domnului. Dar, atunci când Domnul le-a testat credinta, nu pentru a-i cunoaste El, ci pentru a fi cunoscuţi de gloata oarbă, atunci ei si-au arătat adevărata faţă, aceea de trădători a tot ceea ce credeau oamenii că reprezintă, sau si mai bine zis de anticristi.

10:16 Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. 10:17 Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. 10:18 La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. 10:19 Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi;

12

10:20 Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. 10:21 Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. 10:22 Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. 10:23 Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului.10:28 Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de Acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă. 10:31 Aşadar nu vă temeţi. 10:32 Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri. 10:33 Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 10:37 Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. 10:38 Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. 10:39 Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.10:39. Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. (Biblia protestantă)

16:25 Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. 16:26 Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?16:25. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. (Biblia protestantă)

“Sfânta Evanghelie după Marcu”8:35 Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

13

8:36 Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?8:35. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui. (Biblia protestantă)8:37 Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? 8:38 Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de Cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.

13:13. Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. (Biblia protestantă) Am ales pasajul respectiv din Biblia protestantă întrucât cel din Biblia ortodoxă este tradus gresit. Acesta sună în felul următor: „Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui.” Unde este greseala ? În final: „acela se va mântui”. Mântuirea înseamnă salvarea omului din moartea sufletului si nu poţi să spui „acela se va salva”, pentru că exprimarea arată ceva fals. Omul nu se poate salva singur si nici nu poate să salveze pe cineva. Iar dacă cineva va spune că preoţii sau pastorii prin munca lor mântuiesc sufletele crestinilor de la moarte, acela se înseală amarnic si e departe de Lumină. Există într-adevăr oameni alesi de Dumnezeu care să îndrume pe cei ce sunt pregătiţi si îsi caută salvarea, dar acestia sunt doar simpli ghizi spirituali, ei îţi spun ce trebuie să faci dar nu te salvează ei, fiindcă există un singur Salvator si Acesta este Domnul. Nimeni nu poate călăuzi un om în orice moment al vieţii sale sau în orice situaţie, iar cei ce spun că omul poate mântui un om sunt anticristi, pentru că ei substituie rolul de Unic Mântuitor al Domnului unor oameni si fac din ei mântuitori. Acesta este un cult anticrist, cultul omului-dumnezeu, prin care oamenii au fost îndepărtaţi de Unicul Mântuitor si învăţaţi să-si caute mântuirea la oameni, la sfinţi, chiar si la picturile sau statuile care zic ei că i-ar reprezenta, ba chiar si la cadavrele acestora! Iar călăuzirea de care are nevoie omul este la început exterioară, adică învaţă ce să facă în anumite situaţii, cum să se roage sau cum să caute calea, dar la un moment dat acesta este înlocuită de călăuzirea cea profundă, adică cea interioară sau divină, pe care omul o va avea în permanenţă, si el va sti atunci cum să se comporte în orice moment al vieţii sale. Iar această călăuzire nu o poate da nici un om, chiar dacă este un ghid spiritual, ci numai Domnul. Numai Acesta îţi poate supune si distruge iadurile interioare, sau si mai bine zis laturile iadului pe

14

care-l porţi în tine, si numai Acesta îţi poate trimite Iubirea Sa călăuzitoare pe care o vei avea în permanenţă, si nicidecum un om. Asa că nici un om nu se va salva pe sine însusi, oricâte va răbda si oricâte se va strădui să facă prin puterile sale. Asadar exprimarea corectă este: „va fi mântuit”, adică Dumnezeu îl va mântui, si nu „se va mântui”, adică se va salva singur.

“Sfânta Evanghelie după Luca” 9:24 Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui. 9:25 Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? 9:26 Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de Cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.

9:24. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.9:25. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi ? (Biblia protestantă)

12:4 Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă.12:5 Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi.12:8 Şi zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.12:9 Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.

17:33 Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi.17:33. Oricine va căuta să-şi scape viaţa o va pierde; şi oricine o va pierde o va găsi.

“Sfânta Evanghelie după Ioan”12:25 Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.

15

12:25. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. (Biblia protestantă)

16:33 … În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. Pasajele care au fost prezentate mai sus nu au nevoie de vreo detaliere sau prezentare suplimentară, întrucât sunt însăsi Cuvintele Domnului. Iar acestea, sunt unice deoarece în primul rând sunt vii si nu sunt moarte ca ale noastre (pentru cel ce are urechi să audă), iar în cel de-al doilea rând ele sunt usor de înţeles de către orice om, indiferent de gradul său de cunoastere si pricepere, dar în acelasi timp ele cuprind o profunzime de necuprins. Aceste caracteristici le fac să fie unice si să dăinuie în eternitate. Astfel, orice completare este de prisos, si este imposibil ca oameni care lucrează ca clerici, să nu fi cunoscut aceste învăţături, ca atunci când ele vor fi necesare să le pună în practică. De ce au ales ei însă să nu le pună în practică ? De ce au ales ei să trădeze ? De ce s-au aliat ori s-au supus conducerii comuniste în loc să-si urmeze chemarea sfântă ? Vă spun eu: fiindcă ei n-au avut niciodată această chemare sfântă, ci au lucrat pentru propriul lor interes. A fi un om al Domnului, înseamnă a nu avea frică de moarte, a sta drept în faţa morţii, oricine ţi-ar fi dusmanul si cu orice ai fi ameninţat. Chiar dacă ar muri, pentru un ales ar fi o mare bucurie, chiar dacă foarte mulţi nu sunt de acord, întrucât pentru ei este o nebunie ca un om să se bucure în faţa morţii. Dar cei care vor spune aceasta, sunt ei nebuni, pentru că ei sunt morţi, dar nu de moarte fizică ci de cea mai rea moarte, cea spirituală; pentru că dacă-ţi moare trupul îţi rămâne sufletul, dar dacă-ţi moare sufletul, ce-ţi mai rămâne ? Si nu înţelegeţi iarăsi gresit, pentru că, chiar mai sus spuneam că sufletul nu moare, ceea ce este numită moarte este cu totul altceva pentru un ales. Moartea este sinonimă cu îndepărtarea de Dumnezeu sau iadul, cu cât esti mai îndepărtat de El, cu atât iadul pe care îl porţi în tine este mai profund sau mai dureros. Acesta este iadul, o stare care o porţi în tine si care te chinuie fără oprire, de nu mai vrei ca să existi ! Dacă vă împotriviţi cu înversunare acestei prezentări, considerând că este o nebunie a te bucura de moarte, vă mai clarific: un om al lumii niciodată nu va face asta, pentru că el iubeste păcatul, iar acesta poartă în el moartea si îi este frică de aceasta, pe când un om al Domnului nu are de ce să se teamă de moarte, pentru că el a urât păcatul, a fost salvat si a primit viaţa. Si cum să te mai temi de moarte când tu ai viaţa, iar moartea se supune vieţii ? Cum să te temi de moarte atunci când tu stii

16

că dacă vei muri în trup vei ajunge în casa Tatălui tău din Ceruri, alături de fraţii tăi care te asteaptă cu drag si bucurie ? Cum oare să nu te bucuri ? Însă este foarte clar, că un copil al lumii, adică al lui Satan, nu se poate bucura de moarte, căci există o frică a morţii în sufletul său generată de îndepărtarea lui de Dumnezeu si de aruncarea sa proprie în braţele morţii, prin păcatele pe care el le iubeste si le săvârseste. Dar totusi, ca să nu spuneţi că vin cu vorbe doar ale mele am să vin chiar cu vorbele lui Pavel din epistola către filipeni (cap.1:21-23): „Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig. Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ştiu ce voi alege. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine„ Si revenind la asa numiţii alesi ai Domnului, preoţi si pastori ce au trădat, nu pot să spun despre ei decât ceea ce spunea Pavel odată în epistola a doua adresată celor din Corint (cap.11:13-15): „…unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi Satan se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.”

“Faptele Sfinţilor Apostoli”

Apostolii prigoniţi. Atunci când ai obţinut Viaţa, nu îţi mai este frică de moarte. 3:11 … tot poporul, uimit, a alergat la ei (la Petru şi Ioan), în pridvorul numit al lui Solomon. …4:1 Dar pe când vorbeau ei către popor, au venit peste ei preoţii, căpetenia gărzii templului şi saducheii, 4:2 Mâniindu-se că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea din morţi.4:3 Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază, până a doua zi, căci acum era seară. Petru si Ioan sunt traşi la răspundere pentru faptele lor de către „marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi”. Apostolii mărturisesc pe Domnul fără nici o teamă, uimind astfel pe preoţi, întrucât acestia ştiau despre apostoli „că sunt oameni fără carte şi simpli”.

17

4:14 Şi văzând pe omul cel tămăduit, stând cu ei, n-aveau nimic de zis împotrivă, 4:15 Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei, 4:16 Zicând: ce vom face acestor oameni? Căci este ştiut tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a făcut o minune cunoscută şi nu putem să tăgăduim. 4:17 Dar ca aceasta să nu se răspândească mai mult în popor, să le poruncim cu ameninţare să nu mai vorbească, în numele Acesta, nici unui om. 4:18 Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască, nici să mai înveţe în numele lui Iisus.4:19 Iar Petru şi Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.4:20 Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit. 4:21 Dar ei, ameninţându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip cum să-i pedepsească, din cauza poporului, fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu, pentru ceea ce se făcuse. Iată mai sus care este comportamentul si răspunsul unor crestini adevăraţi în faţa ameninţărilor. Frică de persecuţii nu exista în ei. Iată mai jos cum se rugau către Domnul, într-un cuvânt - un exemplu de comportament demn de urmat de către orice crestin aflat sub persecuţie. Din nefericire pentru mulţi un astfel de comportament a fost străin, ei nu au continuat lupta cu armele spirituale (Iubirea si Pacea), pentru că ei nu L-au cunocut si ca urmare nu L-au urmat pe Cristos. 4:29 Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă robilor Tăi să grăiască Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, 4:30 Întinzând dreapta Ta spre vindecare şi săvârşind semne şi minuni, prin numele Sfântului Tău Fiu Iisus.

5:12 Iar prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor, şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. …5:17 Şi sculându-se arhiereul (marele preot) şi toţi cei împreună cu el - cei din eresul saducheilor - s-au umplut de pizmă. 5:18 Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa obştească. 5:19 Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis: 5:20 Mergeţi şi, stând, grăiţi poporului în templu toate cuvintele vieţii acesteia.

18

Iată cum Domnul îsi protejează aleşii, căci niciodată nu-i va lăsa la greu, fapt relatat de multe ori în Biblie.5:25 Dar venind cineva, le-a dat de veste: Iată, bărbaţii pe care i-aţi pus în temniţă sunt în templu, stând şi învăţând poporul. După eliberare nu au fugit pentru a-şi salva viaţa, ci au continuat ceea ce au început, fără nici o teamă de a fi prinşi din nou. Duşi înaintea sinedriului au fost întrebaţi de marele preot: 5:28 Nu v-am poruncit vouă cu tot dinadinsul să nu mai învăţaţi în numele Acesta? Şi iată aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi voiţi să aduceţi asupra noastră sângele Acestui Om!5:29 Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. Iată acelasi răspuns plin de curaj, dat anterior marilor preoţi. Iisus este iarăsi mărturisit, ceea ce a stârnit iarăsi iritarea fariseilor.5:33 Iar ei, auzind, se mâniau foarte mult (îi tăia la inimă) şi se sfătuiau să-i omoare. Dar un fariseu pe nume Gamaliel a ponderat mânia colegilor săi spunându-le: „Dacă planul acesta sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, nu-i veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.” 5:40 Şi l-au ascultat pe el; şi chemând pe apostoli şi bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus, şi le-au dat drumul. 5:41 Iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că s-au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară. O bucurie specific crestină, si anume bucuria unui copil al Domnului de care am vorbit pe larg ceva mai sus.

14:22(Pavel şi Barnaba)…întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă şi spunându-le că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu. Iată ce presupune Calea către Împărăţia lui Dumnezeu.

Dar să vedem ce spune Pavel:

“Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel” 5:3 Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare12:12 Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.

19

12:14 Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. 12:20 Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. 12:21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele. Si câţi oare dintre ei au aplicat astfel de sfaturi faţă de prigonitorii lor ? Câţi din ei si-au binecuvântat dusmanii în schimbul blestemului ? Si câţi din ei le-au dorit binele, având în vedere că acestia le-au făcut rău ? Câţi oare au avut răbdare în necaz si câţi dintre ei si-au iubit vrăjmasii ca să poată să facă toate acestea ? Doar un crestin adevărat poate face aceasta.

“Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel” 4:11 Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, 4:12 Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. 4:13 Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi. 4:16 Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos. Pavel vorbeste despre greutăţile unui apostol. Cu toate necazurile îndurate ei răspund cu binecuvântări, răbdare si rugăciuni.

10:13 Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda. O altă încurajare dată de Pavel celor care vor să păsească pe calea credinţei: nu va fi nimic peste puterea lor.

15:30. De ce mai suntem si noi în primejdie în fiecare ceas?15:31. Zilnic îmi stă moartea în fa ţ ă! V'o spun, fraţilor, pe slava pe care o am pentru voi, întru Christos Iisus, Domnul nostru. (Biblia 1939)15:30. Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă ?15:31. În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru. (Biblia protestantă)

20

Primejdia unui crestin nu e vremelnică, ci ea este în fiecare zi. Cu tot acest pericol, pentru un crestin nu există renunţare. “Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel” 1:3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri,1:4. care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!1:5. Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.1:6. Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi. (Biblia protestantă)

1:5 Că precum prisosesc pătimirile (suferintele) lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră. 1:6 Deci fie că suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere şi mântuire, fie că suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere, care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le suferim şi noi. 1:7 Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi părtaşi suferinţelor, aşa şi mângâierii. 1:8 Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă. 1:9 Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi, 1:10 care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte ca aceasta şi ne izbăveşte şi în care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi Dar cei care au parte de suferinţe, au parte si de mângâiere si salvare, si aceasta chiar din partea lui Iisus Cristos, pentru că ei si-au pus încrederea în El.

2:1 Şi am judecat în mine aceasta, să nu vin iarăşi la voi cu întristare. 2:2 Căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine? 2:3 Şi v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredinţat despre voi toţi că bucuria mea este şi a voastră a tuturor.

21

2:4 Căci din multă supărare şi cu inima strânsă de durere, v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă către voi. Cu toate necazurile de care a avut parte Pavel, el nu a dorit să vină la corinteni cu întristare, să fie o pricină de întristare si pentru ei. Se vede aici o iubire exemplară pentru semeni si negarea sa de sine.

4:8 În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi ; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi ; 4:9 Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi ; doborâţi, dar nu nimiciţi ; 4:10 Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. 4:11 Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. După cum vedeţi, chiar dacă au avut parte de necazuri, acestea au fost permise de Domnul cu o măsură, pentru întărirea lor. Cu toate acestea, ei nu au părăsit calea, ci au continuat a merge tot pe ea.

5:8 Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul.5:8. Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul. Iată mai sus dorinţa unui crestin adevărat ! Un om al lumii nu ar spune niciodată asta, iar dacă ar auzi pe un crestin aceasta, ar zice că-i nebun. De ce ar zice asta ? Pentru că lui îi este frică de moarte deoarece o poartă în suflet, iar aceasta îi inspiră frică, pentru că moartea atrage moarte. Iar moartea îl duce într-o lume a morţii, si pentru asta sufletul se teme. Sau mai exact: sufletul nu vrea să plece din această lume materială, ea însăsi o lume a morţii, nu vrea să piardă ceea ce a strâns cu egoism, el nu stie unde ajunge, pentru că el nu se consideră pierdut si nu consideră că are nevoie de mântuire. Iar ruptura lui de realitate, de scopul vieţii, îl face să nu considere că ar avea nevoie de Salvator. El nu stie dacă mai trăieste sau nu după moartea trupului, este total confuz, iar frica lui de moarte pe care-o poartă în el îl face să considere pe aceasta (moartea trupului) ca cea mai mare oroare. Situaţia se prezintă cu totul alta pentru un crestin. Pentru acesta, moartea nu este o oroare ci este cu totul opusul ei, adică o plăcere. De ce această trăire, de ce această concepţie de viaţă total opusă omului prezentat anterior ?! Răspunsul este simplu: fiindcă acesti doi oameni

22

sunt total opusi. Unul poartă în el moartea, si din această cauză îi este frică de ea, iar celălalt poartă în el viaţa, si din această cauză nu îi este frică de moarte, fiindcă stie că nu poate muri. Acesta din urmă nu este rupt de realitate, el stie scopul vieţii, el s-a considerat pierdut si a constientizat că are nevoie de salvare. El l-a cunoscut pe Salvator, i-a urmat îndrumările, a fost transformat si stie că nu va fi pierdut, spre deosebire de primul, pentru care toate acestea sunt străine. Crestinul stie că moartea este o simplă despărţire de trup, iar sufletul va fi etern. Dar voi puteţi să-mi spuneţi că si celălalt cunoaste aceasta. Da, sunt de acord cu voi, o cunoaste el aceasta, dar e o simplă noţiune în mintea lui, care nu are nici o valoare. Cu toate că stie aceasta, moartea tot o poartă în el, si din această cauză îi este frică de ea; pe când crestinul a fost salvat sau stie că va fi salvat de moarte si din această cauză el nu are de ce să se teamă. El consideră moartea ca o eliberare din această lume materială, care ea însăsi este o lume a morţii după cum spuneam; el nu are legături strânse cu acestă lume, el nu este atasat de materie fiindcă stie că această lume nu este decât temporară pentru el, ea nu este adevărata casă a lui, căci casa lui este în Ceruri, alături de Părintele Ceresc. Iar iubirea care o are faţă de Acesta, îl determină să-si dorească să ajungă cât mai repede acolo de unde a plecat odată. Reîntâlnirea lui cu Tatăl său si cu fraţii săi din Ceruri, precum si vieţuirea cu Acestia este cea mai mare dorinţă a sa. Acum aţi înţeles de ce pentru un crestin moartea este o plăcere, iar Pavel spune aceasta în pasajul de mai sus ?

6:3. Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. 6:4 Ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, 6:5 În bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în vegheri, în posturi; 6:6 În curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică; 6:7 În cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele cele de-a dreapta şi cele de-a stânga ale dreptăţii, (de lovire şi de apărare) 6:8 Prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte amăgitori, deşi iubitori de adevăr, 6:9 Ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi; 6:10 Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.

23

Iată cum este privit si primit un crestin din partea lumii, cu toate că el este un slujitor al iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni.

7:4 Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie! 7:5 Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri.7:6 Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit. 7:7 Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, încât eu mai mult să mă bucur. Bucurie în necaz. Un sentiment tipic crestin. Adică negare de sine si o iubire cât mai mare pentru semeni, astfel încât să uiţi de ale tale, iar dorinţa lor de a fi cu Domnul să fie bucuria ta.

Mai jos Pavel îndrumă viitori crestini si vorbeste despre despre pericolele care îi vor astepta, dându-se exemplu pe el. Cu toate astea, Pavel, prin umilinţa sa, afirmă că spune într-un mod nebunesc că e mai mult ca ei.11:19 Pentru că voi, înţelepţi fiind, îngăduiţi bucuros pe cei neînţelepţi. 11:20 Căci de vă robeşte cineva, de vă mănâncă cineva, de vă ia ce e al vostru, de vă priveşte cineva cu mândrie, de vă loveşte cineva peste obraz, - răbdaţi.11:23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebuneşte spun: eu sunt mai mult ca ei! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. 11:24 De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una. 11:25 De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării. 11:26 În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi;11:27 În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine.

24

11:28 Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile.11:32 În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, 11:33 Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui.

12:9 Şi El mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.12:10 De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. O astfel de bucurie nu poate fi înţeleasă de un om al lumii, întrucât în el nu se găseste harul lui Dumnezeu.

Pentru un crestin adevărat ce are o iubire supremă pentru semeni, jertfa sa pentru acestia este pentru el un prilej de bucurie. Câţi oare din preoţii bisericilor viitoare ar fi făcut aceasta, dar si cu bucurie pe deasupra ? 12:15. Deci eu foarte bucuros voi cheltui si mă voi jertfi pentru sufletele voastre, măcar că, iubindu-vă cu prisosintă, eu sunt iubit mai putin. (Biblia 1939)

“Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel” 6:12. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. Pavel vorbeste de o luptă care trebuie dată contra dusmanului si nicidecum de renunţare, supunere sau colaborare.

“Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel” 1:12 Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, 1:13 În aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; 1:14 Şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu.

25

1:27 Să vă purtaţi numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos…1:28 Fără să vă înfricoşaţi întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire, şi aceasta este de la Dumnezeu. 1:29 Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, 1:30 Ducând aceeaşi luptă, pe care aţi văzut-o la mine şi o auziţi acum despre mine.2:17 Şi chiar dacă mi-aş vărsa sângele pentru jertfa şi slujirea credinţei voastre, mă bucur şi vă fericesc pe voi pe toţi. Comportamentul de crestin si propriul său exemplu sunt date de Pavel si filipenilor. Si aici regăsim bucuria lui Pavel în jertfa supremă.

“Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel” 1:24 Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica2:1 Căci voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi n-au văzut faţa mea în trup,2:2 Ca să se mângâie inimile lor, şi ca ei, strâns uniţi în iubire, să aibă belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos Si colosenii cunosc prin Pavel, că un crestin trebuie să se jertfească pentru fraţii săi.

“Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel”1:6 Şi voi v-aţi făcut următori ai noştri şi ai Domnului, primind cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt, deşi aţi avut multe necazuri.2:1 Căci ştiţi voi înşivă, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică.2:2 Ci, după ce am suferit şi am fost, precum ştiţi, ocărâţi în Filipi, am îndrăznit întru Dumnezeul nostru să grăim în faţa voastră, cu multă luptă, Evanghelia lui Dumnezeu.2:8 Astfel, iubindu-vă, eram bucuroşi să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar şi sufletele noastre pentru că ne-aţi devenit iubiţi.2:8. Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi. (Biblia protestantă)

26

2:14 Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei,2:15 Care şi pe Domnul Iisus L-au omorât ca şi pe prorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici,2:16 Fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască… Si în secolele următoare, Dumnezeu a trimis alesi ai Săi sau ghizi spirituali popoarelor, dar acestia au fost prigoniţi de către oamenii răi din popor sau de către preoţii lor, întocmai ca si Domnul, prorocii Săi sau ucenicii Săi. Dar întotdeauna cei care au ascultat au fost puţini. În oameni ca acestia, trimisii lui Dumnezeu au găsit plăcere, asa cum scrie si mai jos: 3:7 De aceea, fraţilor, ne-am simţit mângâiaţi întru voi, prin credinţa voastră, în toată nevoia şi strâmtorarea noastră. “Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel” 1:4 Încât noi înşine ne lăudăm cu voi, în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră, în toate prigonirile voastre şi în strâmtorările pe care le suferiţi. 1:5 Ele sunt o dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, ca să vă învredniciţi de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi pătimiţi Dar cei care au ales să scape de prigoană si necazuri prin trădarea lor, au pierdut dovada „dreptei judecăţi a lui Dumnezeu” si astfel s-au dovedit nevrednici de Împărăţia lui Dumnezeu.

“Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel”4:10 Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.4:11 Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi.

“Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel”1:8 Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu. 1:11 Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor şi apostol şi învăţător al neamurilor.

27

1:12 Din această pricină şi sufăr toate acestea, dar nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat, până în ziua aceea.

2:3 Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus.2:8 Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, care a înviat din morţi, din neamul lui David, după Evanghelia mea, 2:9 Pentru care sufăr până şi lanţuri, legat ca un făcător de rele, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă. 2:10 De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică. 2:11 Vrednic de crezare este Cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El. 2:12 Dacă rămânem întru El, vom şi împărăţi împreună cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va tăgădui pe noi.

3:11 În prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat! - şi din toate m-a izbăvit Domnul. 3:12 Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi.3:12. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.

4:5 Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! 4:6 Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat.4:7 Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. 4:8 De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.4:16 La întâia mea apărare, nimeni nu mi-a venit într-ajutor, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală! 4:17 Dar Domnul mi-a stat într-ajutor şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, Evanghelia să fie pe deplin vestită şi s-o audă toate neamurile; iar eu am fost izbăvit din gura leului. 4:18 Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, în Împărăţia Sa Cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor. Amin!

28

Învăţăturile date lui Timotei sunt foarte clare si arată cum este viaţa de crestin.

“Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel” Cap.1032. Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:33. pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.34. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în Ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.35. Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!36. Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.37. „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.38. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”39. Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului. Mai sus se prezintă cum au trăit primii crestini evrei. Pe lângă prigoana de care au avut parte, ei nu au primit cu ură răpirea averilor lor, ci cu bucurie, pentru că ei aveau iubire chiar si de dusmani, spre deosebire de preoţii vremurilor următoare. Ei nu au dat înapoi în faţa dusmanului, iar ca urmare nu s-au pierdut.

13:5. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”13:6. Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul ?” (Biblia protestantă) Oh, dar ce iubire de bani au avut preoţii vremurilor viitoare ! Ei au părăsit pe Domnul pentru acestia si ei la rândul lor au fost părăsiţi. Pierzând pe Domnul, au pierdut si lipsa fricii de dusman si ca urmare s-au temut de el, iar mulţi din ei pentru a scăpa au preferat a fi supusi.

10:32 Aduceţi-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi răbdat luptă grea de suferinţe, 10:33 Parte făcându-vă privelişte cu ocările şi cu necazurile îndurate, parte suferind împreună cu cei ce treceau prin unele ca acestea,

29

10:34 Căci aţi avut milă de cei închişi, iar răpirea averilor voastre aţi primit-o cu bucurie, bine ştiind că voi aveţi o mai bună şi statornică avere.10:35 Nu lepădaţi încrederea voastră, care are mare răsplătire. Credeţi voi că răpirea averilor bisericesti de către comunisti a fost primită cu drag de către reprezentanţii bisericilor din ţările respective ? O să vedeţi puţin mai târziu cum a fost primită aceasta.

După ce am văzut ce spune Pavel, să vedem în continuare ce spun si ceilalţi apostoli:

“Epistola Sfântului Apostol Iacov”1:2 Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite (încercări), 1:3 ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea;1:12 Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se (după ce a fost găsit bun), va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El.

5:10 Luaţi, fraţilor, pildă de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului. 5:11 Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; că mult-milostiv este Domnul şi îndurător. Dar unii preoţi de ce să treacă prin suferinţe vremelnice, când ei au avut ocazia să aibă o bunăstare temporară.

“Întâia Epistolă a Sfântului Apostol Petru” 1:5. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!1:6. În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum , dacă trebuie , sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,1:7. pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, (Biblia protestantă)2:18 Slugilor, supuneţi-vă stăpânilor voştri, cu toată frica, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor urâcioşi.

30

2:19 Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El. 2:20 Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi bătaie întru răbdare? Dar dacă, pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu. 2:21 Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui, 2:22 Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, 2:23 Şi care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate. 2:24 El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat.

3:13 Şi cine vă va face vouă rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine? 3:14 Dar de veţi şi pătimi pentru dreptate, fericiţi veţi fi. Iar de frica lor să nu vă temeţi, nici să vă tulburaţi. 3:17 Căci e mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să pătimiţi făcând cele bune, decât făcând cele rele. 3:18 Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul

4:12 Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, 4:13 Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. 4:14 De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. 4:15 Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. 4:16 Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. 4:17 Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? 4:18 Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?

31

4:19 Pentru aceea, şi cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Creator, sufletele lor, săvârşind fapte bune.

5:8 Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, 5:9 Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume. 5:10 Iar Dumnezeul a tot harul, care v-a chemat la slava Sa cea veşnică, întru Hristos Iisus, El însuşi, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va duce la desăvârşire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiţi.

A doua epistolă a apostolului Petru Cap. 217. Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului.18. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.19. Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.20. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.21. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.22. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”(Biblia protestantă) Iată un mesaj care se potriveste preoţimii. Au cunoscut calea Domnului, dar au urmat calea fariseilor, ba chiar mai rău. Si ca să nu spuneţi că folosesc vorbe ale mele si aduc tot felul de acuze nefondate am să vin chiar cu vorbele Domnului spuse ucenicilor în acele timpuri: O prorocire a Domnului nostru Iisus Hristos pentru timpul nostru actual. 1. Eu am spus: „Prietene, cam peste două mii de ani, lucrurile vor sta la fel ca astăzi, şi aceasta va începe chiar mult mai devreme! Evreii au ajuns acum mult mai răi decât păgânii - căci pentru păgâni raţiunea mai are o valoare, în timp ce evreii o calcă în picioare. În vremurile acelea, Învăţătura Mea, respectiv creştinismul, va ajunge mai rău decât iudaismul şi pă-gânismul la un loc. Şi va fi atunci mare suferinţă printre oameni.

32

2. Lumina credinţei celei adevărate şi vii se va stinge, iar iubirea va dispărea cu totul, înfumurarea oamenilor avuţi va depăşi orice limită, iar cârmuitorii şi preoţii se vor considera pe ei înşişi mult mai presus decât îl consideră acum evreii pe Iehova al lor cel necunoscut, iar păgânii, pe Jupiter al lor.

2:9 …Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi…2:9. …înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici…(Biblia protestantă)

“Întâia epistolă a Sfântului Apostol Ioan” 5:4 Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră.

Si acum să vedem ce se spune cu privire la subiectul nostru în Apocalipsă:

“Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul”2:8. Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel ce a murit şi a înviat:2:9. Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei, şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.2:10. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”(Biblia protestantă)

3:5 Cel care va birui va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui.3:10 Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe Pământ. 3:11 Vin curând; ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta.

3:21 Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui.

33

Si acum să vedem câteva învă ţături din Vechiul Testament.

“Deuteronomul –A cincea carte a lui Moise” 31:6 Fiţi tari şi curajoşi, nu vă temeţi, nu vă îngroziţi, nici nu vă spăimântaţi de ei, că Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuşi cu tine şi nu se va depărta de tine, nici nu te va părăsi". 31:8 Domnul Însuşi va merge înaintea ta; El Însuşi va fi cu tine şi nu se va depărta de tine, nici te va părăsi; nu te teme, nici nu te spăimânta". Din timpuri străvechi oamenilor Domnului li s-a făgăduit că Acesta va fi mereu cu ei si îi va proteja de orice pericol, asa că să-si pună încrederea în El.

“Iosua Navi” 1:1 După moartea lui Moise, robul Domnului, a grăit Domnul cu Iosua, fiul lui Navi, slujitorul lui Moise, şi a zis: …1:5 Nimeni nu se va putea împotrivi ţie, în toate zilele vieţii tale. Precum am fost cu Moise, aşa voi fi şi cu tine; nu Mă voi depărta de tine şi nu te voi părăsi. 1:9 Iată îţi poruncesc: Fii tare şi curajos, să nu te temi, nici să te spăimântezi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge".1:9. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te ? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (Biblia protestantă) Iată acelasi mesaj prezentat mai sus.

„Iov” Cap. 5 - La adăpostul lui Dumnezeu17. Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.18. El face rana şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.20. El te va scăpa de moarte în vreme de foamete şi de loviturile sabiei în vreme de război.21. Vei fi la adăpost de biciul limbii, vei fi fără teamă când va veni pustiirea. 22. Vei râde de pustiire ca şi de foamete şi nu vei avea să te temi de fiarele pământului.23. Căci vei face legământ până şi cu pietrele câmpului, şi fiarele pământului vor fi în pace cu tine.24. Vei avea fericire în cortul tău, îţi vei găsi turmele întregi, 25. îţi vei vedea sămânţa crescându-ţi şi odraslele înmulţindu-se ca iarba de pe câmp.

34

26. Vei intra în mormânt la bătrâneţe, ca snopul strâns la vremea lui.27. Iată ce am cercetat şi aşa este! Ascultă, că sunt spre folosul tău!” Vedeţi ce poate primi un copil al Domnului, atunci când îsi iubeste Tatăl ? Câtă protecţie si cât belsug poate avea, si asta chiar si în vreme de dezastru !

“Pildele lui Solomon”2:7. El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie.Cap. 321. Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!22. Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.23. Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni.24. Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.25. Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi;26. căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere. (Biblia protestantă) Prin Solomon s-a transmis iarăsi aceeasi învăţătură.

16:7 Când căile omului sunt plăcute înaintea Domnului, chiar şi pe vrăjmaşii lui îi sileşte la pace. Ceva imposibil vor spune unii, ba chiar vor încerca să aducă argumente sau să expună situaţii, dar eu le spun: Pentru Dumnezeu totul este posibil, dar este necesar ca si cei care se declară crestini, să meargă pe calea Lui.

„Isaia” Cap.122. Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m-a mântuit.”Cap.4110. „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” 11. Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc.

35

12. Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine.13. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!”14. Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul – şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.(Biblia protestantă)

43:1 Şi acum aşa zice Domnul, Ziditorul tău, Iacove, şi Creatorul tău, Israele: "Nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat şi te-am chemat pe nume, al Meu eşti! 43:2 Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine şi în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui. 43:5 Nu te teme, că Eu sunt cu tine! …43:13 Eu sunt Dumnezeu din veşnicie şi de aici încolo Eu sunt! Nimeni nu poate să iasă de sub puterea Mea şi ceea ce fac Eu, cine poate strica?"

51:7 Ascultaţi-Mă pe Mine, voi, cunoscători ai dreptăţii, popor care eşti cu legea Mea în inimă! Nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi. La fel ca pe un veşmânt îi va mânca molia şi ca pe lână viermii îi vor mistui. 51:8 Dar dreptatea Mea va rămâne în veac şi mântuirea Mea din neam în neam. 51:12 Eu, Eu sunt Cel ce dă nădejde! Cine eşti tu, ca să te temi de un muritor şi de un om de rând care trece ca iarba? 51:13 Şi să dai uitării pe Domnul, Ziditorul tău, care a întins Cerurile şi a întemeiat Pământul ? Să te înfricoşezi mereu, în fiecare zi, de urgia asupritorului care umblă să te piardă? … 57:15 Că aşa zice Domnul, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă.

66:2. …Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu. (Biblia protestantă) Iată aceleasi mesaje de încurajare transmise prin Isaia. “Ieremia”

36

1:1 Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, dintre preoţii de la Anatot, din pământul lui Beniamin, 1:6 Iar eu am răspuns: "O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr". 1:7 Domnul însă mi-a zis: "Să nu zici: Sunt încă tânăr; căci la câţi te voi trimite, la toţi vei merge şi tot ce-ţi voi porunci vei spune. 1:8 Să nu te temi de dânşii, căci Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc", zice Domnul. Si prorocul Ieremia primeste acelasi mesaj din partea Domnului.

“Iezechiel” (Ezechiel)2:4 Aceşti fii sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită; la ei te trimit Eu, ca să le zici: Aşa grăieşte Domnul! 2:5 Ori te-or asculta, ori nu te-or asculta - căci sunt un neam îndărătnic - să ştie însă că este între ei un prooroc. 2:6 Dar tu, fiul omului, să nu te temi de ei şi de cuvintele lor să nu te sperii, deşi ei vor fi pentru tine spini şi ciulini, şi ai să trăieşti între ei, ca între scorpioni; să nu te temi de cuvintele lor şi de faţa lor să nu te sperii, deşi sunt un neam îndărătnic, 2:7 Ci să le spui Cuvintele Mele, ori te-or asculta, ori nu te-or asculta, căci sunt un neam de răzvrătiţi. 2:8 Tu însă, fiul omului, ascultă ce voiesc să-ţi spun! Nu fi îndărătnic, ca acest neam de răzvrătiţi! Deschide-ţi gura şi mănâncă ceea ce am să-ţi dau!" ( cu alte cuvinte, acceptă tot ceea ce vine din partea Domnului ) Un ales nu se fereste de oamenii cei răi, ba chiar se duce la ei să le transmită mesajul vieţii, stiind că alături de el este Domnul, iar prin urmare el nu are de ce să se teamă.

28:1 Fost-a Cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: 28:2 "Fiul omului, spune celui ce domneşte în Tir: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Inima ta s-a înălţat şi a zis: "Sunt un dumnezeu şi stau pe scaunul lui Dumnezeu în inima mărilor", dar tu, deşi nu eşti Dumnezeu, ci om, îţi închipui în inima ta că eşti la fel cu Dumnezeu; 28:3 Iată, tu îţi închipui că eşti mai înţelept decât Daniel şi nu sunt taine ascunse pentru tine; 28:4 Prin înţelepciunea ta şi cu mintea ta ţi-ai agonisit bogăţie şi ai adunat în vistieriile tale argint şi aur; 28:5 Prin înţelepciunea ta cea mare, prin ajutorul negoţului tău, ţi-ai sporit bogăţia şi mintea ta s-a îngâmfat cu bogăţia ta;

37

28:6 De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că tu te-ai asemănat cu Dumnezeu, 28:7 Iată, Eu voi aduce împotriva ta pe străinii cei mai răi din toate popoarele, şi aceia îşi vor scoate sabia împotriva frumoasei tale înţelepciuni şi vor întina strălucirea ta; 28:8 În mormânt te vor coborî şi vei muri în inima mărilor de moartea celor ucişi. (Pogorî-te-vor în groapă si vei muri de moartea năprasnică a celui ce moare în adâncul mării. Biblia 1939 ) 28:9 Spune-vei oare înaintea ucigaşului tău: "Eu sunt un dumnezeu", când tu eşti un om în mâna celui care te ucide, iar nu Dumnezeu? Pentru o mai clară întelegere:8. Te vor arunca în groapă, şi vei muri ca cei ce cad străpunşi de lovituri, în mijlocul mărilor.9. Vei mai zice tu atunci în faţa ucigaşului tău: „Sunt Dumnezeu”, măcar că eşti om, şi nu Dumnezeu, sub mâna celui ce te va ucide? (Biblia protestantă) Acest text din Vechiul Testament, adresat de Dumnezeu evreilor, se potriveste perfect preoţilor bisericilor crestine, iar ce s-a întâmplat evreilor în acele timpuri (ducerea lor în robie si jefuirea lor), s-a întâmplat si bisericilor din spaţiul comunist, într-o măsură asemănătoare. Prima parte a scrierii se potriveste cu profeţia făcută de Domnul cu privire la cum va ajunge crestinismul în vremurile viitoare, si cum se vor considera preoţii din timpurile respective, profeţie anexată puţin mai sus.

“Daniel”3:28 Răspuns-a Nabucodonosor şi a zis: "Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe servitorii Săi, care îşi puseseră nădejdea în El şi care au călcat porunca regelui şi şi-au dat trupurile lor ca să nu slujească şi să nu se închine altor dumnezei decât Dumnezeului lor.3:29 Şi poruncesc: Popoare, neamuri şi limbi, toţi aceia care ar vorbi de rău pe Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, să fie tăiaţi în bucăţi şi casele lor să fie nimicite, fiindcă nu este un alt dumnezeu care să-i poată izbăvi într-acest chip".3:30 După aceasta a întărit împăratul în slujbele lor pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, peste ţinutul Babilonului. 3:31 Împăratul Nabucodonosor a dat hrisov către toate popoarele, neamurile şi limbile care locuiesc pe tot Pământul: "Pacea voastră să sporească!

38

3:32 Plăcutu-mi-a să vestesc minunile şi faptele cele peste fire, pe care le-a făcut mie Dumnezeul cel Preaînalt. 3:33 Cât de mari sunt minunile Lui şi cât de puternice sunt faptele cele peste fire! Împărăţia Lui este împărăţie veşnică şi stăpânirea Lui ţine din neam în neam! (Cap. 3:28-30 si Cap. 4:1-3 în Biblia protestantă) Mai sus este prezentat un text care îi face de rusine pe preoţii trădători (cei care s-au supus în loc să lupte). Până si un împărat păgân a recunoscut divinatea Dumnezeului evreilor si L-a lăudat pe Acesta, după ce el însusi a văzut o parte din puterea Lui, si anume salvarea celor trei tineri din cuptorul încins în care au fost aruncaţi pentru că nu au vrut să se supună lui.

Mai jos este prezentat un alt text care îi face de rusine pe preoţii trădători. Dacă în primul text era vorba de împăratul Nabucodonosor, în acest text este vorba de împăratul Darius. În urma complotului împotriva lui Daniel, acesta a fost prins că se ruga Dumnezeului lui Israel si nu împăratului, asa cum fusese dată legea. Si acum să vedem ce a spus împăratul Darius după ce a văzut că leii nu l-au mâncat pe Daniel, întrucât acesta a fost protejat de Dumnezeu: 6:24 Împăratul s-a bucurat foarte mult şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă şi Daniel a fost scos din groapă şi nici o rană nu i-a fost găsită, căci nădăjduise în Dumnezeul lui. 6:25 Atunci împăratul a poruncit să aducă pe bărbaţii aceia care defăimaseră pe Daniel şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, fiii lor şi femeile lor, şi nici nu au ajuns bine în fundul gropii, că leii s-au şi năpustit asupra lor şi le-au sfărâmat toate oasele.6:26 Împăratul Darius a scris la toate popoarele, neamurile şi limbile care locuiesc peste tot pământul: "Pacea voastră să sporească! 6:27 Poruncă iese de la mine ca în tot cuprinsul împărăţiei mele să se teamă şi să tremure lumea înaintea Dumnezeului lui Daniel, că El este Dumnezeul cel viu, care rămâne în veci şi Împărăţia Lui nu se va nimici, iar stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. 6:28 El poate să scape şi să libereze, face semne şi minuni în Cer şi pe Pământ; El a scăpat pe Daniel din ghearele leilor". 6:29 Şi Daniel se afla într-o stare fericită în vremea împărăţiei lui Darius şi în vremea împărăţiei lui Cirus, regele Perşilor. (Cap. 6:23-28 în Biblia protestantă)

39

În continuare se va face o prezentare referitoare la cei care s-au supus si au colaborat. Să vedem astfel, învăţăturile date prin David în Psalmi, referitoare la ajutorul dat de Domnul celor aflaţi la necaz. Oricărei persoane care este pe calea Domnului i se va oferi ajutor atunci când va fi la ananghie, asa că nimeni nu trebuie să facă cale întoarsă, adică să se supună la constrângeri exterioare de frica prigonirii, trădând astfel pe Domnul pentru bunăstarea sa temporară. Să nu fi cunoscut ei aceste învăţături ? (Pentru aceasta s-a folosit Biblia protestantă, pasajele putând fi găsite si în Biblia ortodoxă dar cu un capitol în urmă.)

Psalmi Cap.99. Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz. 10. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne! Cu alte cuvinte, cei care au trădat, nu si-au pus încrederea în Domnul, pentru că nu L-au cunoscut.

Să vedem acum pe cine cheamă David atunci când e la ananghie, pe cine se bazează el că e scăparea sa.Cap. 18 2. Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!3. Eu chem pe Domnul, care este vrednic de laudă, şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei. 4. Mă înconjuraseră legăturile morţii şi mă îngroziseră râurile pieirii;5. mă înfăşuraseră legăturile mormântului şi mă prinseseră laţurile morţii.6. Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.13. Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul cu grindină şi cărbuni de foc.14. A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.16. El Şi-a întins mâna de sus, m-a apucat,m-a scos din apele cele mari;17. m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, care erau mai tari decât mine.

40

18. Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.19. El m-a scos la loc larg şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte. 20. Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele:21. căci am păzit căile Domnului şi n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.22. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea şi nu m-am depărtat de la legile Lui.23. Am fost fără vină faţă de El şi m-am păzit de fărădelegea mea. După cum aţi citit, David nu s-a bazat pe el, ci pe Domnul, dar el a fost scăpat pentru că el a păşit pe căile Domnului, după cum si spune în ultima parte, si nu a ales să se alieze cu duşmanul, asa cum au făcut preoţii din spaţiul comunist, despre care vorbesc în această prezentare.

Cap. 27 1. Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem ? Domnul este apărătorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică ? Dar dacă Domnul nu a fost si pentru preoţi ceea ce spune David pentru el, normal că le-a fost frică si s-au supus ori au colaborat.

Cap. 31 23. Iubiţi pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mândri.

Cap. 346. Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui. 7. Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.8. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! În Vechiul Testament, evreii nu-L cunosteau pe Domnul decât ca pe un Dumnezeu, de care se temeau, căci ei erau sub povara Legii, dar în Noul Testament evreii L-au cunoscut pe Domnul ca pe un Tată iubitor, de care nu trebuiau să se mai teamă, ci să-L iubească. Asa că îngerul Domnului ajută pe cei ce care Îl iubesc pe El.

17. Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor.

41

18. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.19. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.20. Toate oasele i le păzeşte,ca niciunul din ele să nu i se sfărâme. Pe cel fără prihană Domnul îl scapă întotdeauna din nenorocirea care vine. Dar de ce nu a scăpat si pe cei care au avut de suferit si au pierit ? Răspunsul este clar: ei nu erau neprihăniţi, si i-a lăsat să-si culeagă roadele a ceea ce au semănat, ca prin aceasta să-i înveţe pe cine au servit ei cu adevărat. Referitor la oase, cei morţi se vor gândi la oasele propriu zise, bineînţeles; dar semnificaţia din pasaj este cu totul alta. Cei crescuţi mult în spirit, adică cei care deţin stiinţa corespondenţelor, stiu bine că nu este vorba de oasele fizice si de cu totul altceva. Pentru cei care trăiesc încă în întuneric, adică iau Scriptura ad-literam, am să vin totusi cu un indiciu: dacă Domnul protejează un om ales, de ce oare i-ar păzi doar oasele, când si celelalte părţi ale corpului sunt foarte importante si toate coexistă împreună ? Iar dacă tot vă încăpâţânaţi să luaţi pasajul ad-literam, explicaţi-mi voi învăţătura cu ochiul drept care trebuie scos si aruncat.(Evanghelia după Matei 5:29) Nu spune Domnul: De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg. Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: "Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea".(Evanghelia după Matei 13:13,14)

Cap. 3723. Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui;24. dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.28. Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită.39. Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.40. Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El. Si ce s-a întâmplat când evreii au părăsit pe Domnul ? Cap. 44 9.Dar Tu ne-ai lepădat, ne acoperi de ruşine şi nu mai ieşi cu oştirile noastre;10. ne faci să dăm înapoi înaintea vrăjmaşului şi cei ce ne urăsc ridică prăzi luate de la noi.

42

11. Ne-ai dat ca pe nişte oi de mâncat şi ne risipeşti printre neamuri.22. Dar din pricina Ta suntem înjunghiaţi în toate zilele, suntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie. Tot într-un mod asemănător s-a întâmplat si cu bisericile în perioada comunistă.

Cap. 461. Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.2. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui Pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.3. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. Vedeţi voi cum ar trebui să fie un om al Domnului, cu adevărat ? Oricât de mare ar fi pericolul de-ar îngrozi pe toţi, ei nu ar părăsi pe Domnul, căutând ei însisi salvarea lor. Dar unii preoţi, au preferat ca să trădeze, să fie pusi în slujba celui rău.

Cap. 5015. Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! Si credeţi că vreun copil de-al Lui ar rămâne fără ascultare ? Nici unul. Toţi ar fi salvaţi.

Cap. 561. Ai milă de mine, Dumnezeule! Căci nişte oameni mă hărţuiesc. Toată ziua îmi fac război şi mă chinuiesc.2. Toată ziua mă hărţuiesc potrivnicii mei; sunt mulţi, şi se războiesc cu mine ca nişte trufaşi.3. Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine. 4. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni ?5. Întruna ei îmi ating drepturile şi n-au decât gânduri rele faţă de mine.6. Uneltesc, pândesc şi îmi urmăresc paşii, pentru că vor să-mi ia viaţa.9. Vrăjmaşii mei dau înapoi în ziua când Te strig: ştiu că Dumnezeu este de partea mea.10. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu cuvântul Lui.11. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni ?

43

12. Dumnezeule, trebuie să împlinesc făgăduinţele pe care Ţi le-am făcut; Îţi voi aduce jertfe de mulţumire.13. Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.

Cap. 571. Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.2. Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.3. El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia.4. Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.5. Înalţă-Te peste Ceruri, Dumnezeule, peste tot Pământul să se întindă slava Ta!6. Ei întinseseră un laţ sub paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: dar au căzut ei în ea.

Cap. 625. Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.8. Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. 9. Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai uşori decât o suflare.

Cap. 911. Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic,2. zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea,Dumnezeul meu în care mă încred!”3. Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.4. El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!5. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,6. nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare.

44

7. O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.8. Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.9. Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,10. de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.11. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;12. şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.13. Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. 14. „ Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti , căci cunoaşte Numele Meu. 15. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. 16. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea.”

Cap. 9710. Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul! El păzeşte sufletele credincioşilor Lui şi-i izbăveşte din mâna celor răi.

Cap. 1071. „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun,căci în veac ţine îndurarea Lui!”2. Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului,3. şi pe care i-a strâns din toate ţările: de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la mare.4. Ei pribegeau prin pustiu, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nicio cetate, unde să poată locui.5. Sufereau de foame şi de sete; le tânjea sufletul în ei.6. Atunci, în strâmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor; 7. i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.Cap. 118 5. În mijlocul strâmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg.6. Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni ?

45

7. Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur când îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei.8. Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om; 9. mai bine să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în cei mari.

Cap. 1212. Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut Cerurile şi Pământul.3. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita.6. De aceea nu te va bate Soarele ziua, nici Luna noaptea.7. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.8. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.

Cap. 1241. De n-ar fi fost Domnul de partea noastră – să spună Israel acum! –2. de n-ar fi fost Domnul de partea noastră când s-au ridicat oamenii împotriva noastră,3. ne-ar fi înghiţit de vii, când li s-a aprins mânia împotriva noastră ;4. ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;5. ar fi trecut peste sufletul nostru valurile năprasnice. 6. Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinţilor lor !7. Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului; laţul s-a rupt, şi noi am scăpat.8. Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut Cerurile şi Pământul.

Cap. 14518. Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.19. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă. 20. Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc, şi nimiceşte pe toţi cei răi.

Chiar dacă am expus atâtea învăţături din Psalmi, intenţia mea a fost să arăt că, la cât de multe astfel de lecţii au fost date, pe care nu aveau cum să nu le cunoască, ei tot au preferat trădarea. Iar acum, revenind la tema noastră, vă întreb ceva: V-aţi întrebat vreodată oare de ce s-a întâmplat astfel ? Adică mai exact: de ce a permis Domnul ca să apară comunismul si să prigonească biserica Sa ? (iar când spun biserică nu mă refer la vreuna anume ci la toate care au

46

existat în spaţiul comunist.) De ce a permis ca acest dusman al Său să-I distrugă bisericile si să-I persecute credinciosii ? Dacă nu v-aţi întrebat, întrebaţi-vă. Iar dacă nu aveţi un răspuns sau sunteţi confuzi, o să urmeze pentru voi si lămurirea. În primul rând tot ceea ce se petrece pe Pământ, se petrece cu voia Domnului. De ce a permis Acesta ca o parte din biserici să aibă de suferit de pe urma prigoanei comuniste o să vă fie destul de clar în continuare. Dar până să ajungem la aceasta, o să fie făcută o scurtă prezentare privind poporul evreu, care să vă lumineze puţin. După cum se stie poporul evreu a fost poporul ales a lui Iehova. Dar acest popor a decăzut în mod liber voit si ca urmare s-a îndepărtat de Dumnezeu. Datorită acestui fapt Domnul a permis luarea lor în robie de către egipteni iar mai apoi de către babilonieni. Cei morţi vor spune că a fost o pedeapsă din partea Domnului că L-au părăsit si-au preferat păcatul. Dar nu degeaba îi numesc pe acestia morţi, căci numai un mort poate gândi că Dumnezeu este capabil de pedepse. Mulţi oameni vor spune că Iehova a pedepsit popoare pentru faptul că acestea erau rele. Chiar si poporul evreu a fost pedepsit de multe ori pentru decăderea lui. Si toate acestea sunt scrise în Vechiul Testament. Nu se vorbeste oare de mânia lui Dumnezeu ? Dar acestor oameni, care spun aceasta, si care se cred crestini, nu pot să le transmit decât că sunt pe calea morţii. Căci dacă ei erau pe calea vieţii, ar fi înţeles destul de clar de ce acolo sunt expresii ca mânia, răzbunarea sau pedeapsa Domnului, care nu sunt decât simbolice. Dar de ce scrie atunci asa dacă este cu totul altceva, aceasta nu o vor mai înţelege. Dar eu le spun: Cum oare să aibă Dumnezeu mânie când El este Iubire ? Cum oare să se răzbune si cum să pedepsească, când iubirea iartă si îndrumă pe cel decăzut ? Acele trăsături rele nu sunt deloc specifice lui Dumnezeu, căci Acesta este Iubire pură. Un Creator cu astfel de trăsături rele, nu ar mai fi un Creator perfect, căci ce ar fi făcut gresit El ar distruge, iar ca urmare a acestui fapt puneţi-vă următoarea întrebare: Ar mai exista oare, în astfel de condiţii, vreo lume materială ? Nicidecum, dar uite că există, si aceasta prin iubirea si compasiunea infinite ale lui Dumnezeu. Iar cel care nu L-a cunoscut pe Domnul ca Iubire, vă spun eu: nu L-a cunoscut deloc. Si revenind la tema noastră cu poporul evreu, Dumnezeu a permis luarea lor în robie deoarece acesta a fost un lucru bun. Cei morţi bineînţeles că vor rămâne uluiţi. Căci pentru omul mort, o boală, un necaz, un neajuns, nu pot fi decât lucruri rele ! De ce această gândire întunecată ? Răspunsul este simplu: pentru că omul mort spiritual nu se

47

gândeste nicidecum la suflet, ci doar la bunăstarea trupului; el nu are deloc înţelepciune si ca urmare gândeste ca un om nebun. Raţiunea sa se clădeste pe nestiinţă si prostie, iar ceea ce e spre salvarea lui, el nu vede decât ca un pericol si nicidecum ca ceva bun. Dar din această cauză vin aici cu o lumină utilă pentru raţiunea lor: după cum bine stiţi multe boli fizice se vindecă cu leacuri amare. Astfel, cei bolnavi acceptă aceste leacuri, căci ştiu sau cred că le vor face bine. Si acum eu vă întreb: Dacă aceste leacuri amare sunt bune pentru trup si acceptate, care credeţi că ar fi leacurile pentru suflet ? Dar cei care se bazează doar pe trup si nicidecum pe suflet sunt oameni lipsiţi de viaţă, viaţă spirituală, trebuie să se înţeleagă. Ei sunt ca un nebun care mulţumeste instrumentului cu care s-a făcut o treabă si nicidecum aceluia cel care a lucrat cu el. Ca să înţelegeţi mai bine, instrumentul este trupul, iar cel care lucrează este sufletul, acesta se foloseste de trup pentru a trăi în lumea materială, căci sufletul este spiritual. Iar cei care sunt orbi, nu văd asta, ei nu cunosc nimic legat de suflet si de menirea lui în această viaţă, ei văd doar trupul si necesităţile acestuia. Si din această cauză zic despre ei că nu sunt vii ci morţi, pentru că nu trupul are viaţa, ci sufletul, iar trupul o primeste pe aceasta doar prin intermediul sufletului. Iar dacă astfel de oameni îsi îndreaptă viaţa către trup, uitând complet de suflet, să nu mai zic de spirit, cum credeţi că sunt ei ? Exact ca trupul, ei sunt morţi. Iar soarta finală a trupului este moartea, doar sufletul are menirea de a trăi etern, iar dacă acestia nu stiu scopul vieţii si în loc să preţuiască sufletul, să si-l cunoască, să stie ce e bun si ce e rău pentru acesta ca să-i ofere cele necesare, ce-i poate oare astepta în finalul vieţii ? Cum va fi sufletul lor dacă ei l-au îndrumat spre moarte ? Cum oare va trăi acesta si unde se va afla el, mai stiu ei oare ? Sufletul lor este bolnav dar ei nu-i stiu leacul, dar Dumnezeu întotdeauna îl cunoaste. Astfel, cum cei bolnavi trupeste îsi iau leacuri amare spre vindecare, tot asa si Domnul, ca Prim Medic, ne tratează cu leacuri pentru suflet, care sunt si ele tot amare. Dar omul prost nu vede asta si se miră dacă aude, si le respinge zicând că nu sunt bune, în nebunia lui. În loc să mulţumească el se revoltă, si tocmai elixirul vieţii el îl consideră otravă ! Si care este oare acest elixir sau leac amar ? De fapt nu este unul ci sunt mai multe: dictaturi, sărăcie si războaie, catastrofe naturale, epidemii, boli, secete sau foamete, ori alte lucruri asemănătoare. Sunteţi socaţi ? Nu fiţi. Căci dacă acel leac amar este bun pentru trup, cum credeaţi voi că este leacul pentru suflet ? Tocmai acest leac este necesar spre a trezi sufletul din somnul său de moarte, spre care l-a călăuzit

48

omul cel decăzut. Căci dacă pentru însănătosirea trupului leacul medicului este neplăcut, pentru însănătosirea sufletului sau si mai bine zis, pentru salvarea lui de moarte, leacul trebuie să fie si mai neplăcut, căci alcătuirea si existenţa sufletului sunt superioare alcătuirii si existenţei trupului. Iar aceste leacuri sau necazuri cum voi le spuneţi, nu ne sunt date direct de Dumnezeu, ci El permite ca acestea să se manifeste, dar ele sunt rodul exclusiv al activităţii oamenilor care au luat-o pe calea morţii. Ce a făcut Dumnezeu ? El a făcut Creaţia în asa fel încât o greseală sau un păcat, aduce inevitabil si necazul sau pedeapsa, dar această pedeapsă ne-o dăm singuri. Noi suntem proprii beneficiari ai actiunilor noastre, iar noi primim efectele acestor acţiuni, fie că ele sunt bune sau sunt rele, sau altfel zis noi suntem proprii nostri judecători, faptele noastre dictând sentinţa, căci Dumnezeu ne-a lăsat aceasta, fiindcă El în iubirea Lui infinită nu vrea să ne judece, pentru că atunci nu ar mai scăpa nimeni. În noi, sau mai bine zis în acţiunile noastre, noi avem si recompensa dar si pedeapsa, sau altfel zis avem si viaţa dar si moartea; depinde de noi pe care le alegem, că suntem creaţi liberi. Vedeţi voi acum, că luarea evreilor în sclavie a fost un lucru bun pentru ei, sau un leac. Fiindcă evreii au avut învăţătura vieţii, si asta chiar de la Dumnezeu, dar au abandonat-o în schimbul iubirii de păcat. Prin faptele lor decăzute ei s-au îmbolnăvit sufleteste si astfel era nevoie de un leac amar care să-i vindece, iar acest leac a fost tocmai luarea lor în sclavie, ca prin marile suferinţe prin care au fost nevoiţi să treacă, să caute iarăsi pe Dumnezeu, să-I ceară ajutorul si să se îndrepte iar pe calea vieţii pe care au abandonat-o. Si acum, am să prezint în continuare o scurtă completare, ca lămurire pentru cei care vor spune că aceste leacuri sunt totusi prea amare, si de ce oare nu pot fi mai blânde. Credeţi voi, că atunci când poporul evreu a început să cadă, au venit imediat necazurile peste el ? Credeţi voi oare că Dumnezeu a folosit iniţial un leac amar ? Oh, nicidecum, căci Dumnezeu este un Domn al iubirii, iertării si îndrumării si nicidecum un Domn al mâniei, lipsei de milă si pedepsei. Si bineînţeles că la început leacul a fost destul de dulce, dar chiar si asa el nu a fost primit. Domnul a trezit oameni prin care să-si îndrume poporul Său ales, acestia fiind marile lor călăuze spirituale. Iar prin acestia, Dumnezeu a vorbit oamenilor. Cine au fost ei, cred că v-aţi dat si voi seama că este vorba despre profeţii Vechiului Testament sau oameni călăuziţi direct de Dumnezeu. Iată deci, că prin acestia a

49

fost dat poporului evreu leacul cel mai bun, adică cel mai blând si cel mai binecuvântat.Dar să vedem câteva exemple care demonstrează asta.Ieremia: - „Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, şi vă voi aduce înapoi în Sion. Vă voi da păstori după inima Mea, şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune. Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi Eu voi vindeca neascultarea voastră!” (cap.13:14.15.21) - „Israele, de te vei întoarce, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul, dacă vei scoate urâciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rătăci” (cap.4:1) Osea: - „Când Israel era tânăr, Eu îl iubeam, şi din Egipt am chemat pe fiul Meu. Cu cât Eu îi chemam, cu atât fugeau de dinaintea Mea şi jertfeau baalilor şi aduceau tămâieri chipurilor cioplite de idoli. Şi Eu învăţam pe cei din Efraim să meargă în picioare şi-i luam în braţe, dar ei n-au înţeles, cu toate că Eu îi îngrijeam ca pe copii, îi iubeam cu dragoste părintească, cu iubire fără de margini. Am fost pentru ei ca unul care le ridică jugul de pe grumajii lor, şi Mă plecam către ei şi-i hrăneam. Nu se vor mai întoarce în Egipt; dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că n-au voit să se întoarcă la Mine. Sabia va năvăli peste cetăţile lor, va nimici, va mânca pe sprijinitorii lor, din pricina planurilor pe care le-au făcut! Poporul Meu este hotărât să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, niciunul din ei nu caută să se ridice.O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea ca odinioară pe Adma şi te voi face ca Ţeboimul! Inima se zvârcoleşte în Mine, mila Mă cuprinde!” (cap.11:1-8)- „Întoarce-te la Dumnezeul tău! Păzeşte dragostea şi dreptatea(legea) Lui şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău!” (cap.12:7) - „Întoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tău, căci tu ai căzut din pricina fărădelegii tale!” (cap.14:2) Ioil:- „Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet! Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate” (cap.2: 12.13) Iată deci cum a vorbit Tatăl Ceresc cu copiii Lui. A vorbit oare Dumnezeu cu tunete si cu fulgere? Nicidecum, ci a vorbit din preaplinul iubirii Sale. A ameninţat oare cu pedepse ? Nicidecum, ci le-a spus că-i va părăsi: „Cum te voi părăsi, Israele!”. Aceasta este „pedeapsa”: îndepărtarea lor de Dumnezeu urmată apoi de părăsirea lor de către Acesta, care, după cum afirmam mai sus, aceasta este iadul.

50

Si cum credeţi că au fost primiţi acei profeţi prin care Însusi Dumnezeu vorbea ? Cu drag sau cu plăcere, ori cu pietre ? Adevăraţii doctori care au fost trimisi de Domnul, adică doctori pentru suflet, au avut parte de prigoană sau chiar de moarte, iar asta tocmai din partea preoţimii ! Deci chiar cei care au fost trimisi ca să-i salveze, chiar ei au avut parte de cea mai cumplită soartă, si aceasta o vedem chiar din cuvintele Domnului: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Astfel, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri!”

Dacă v-aţi luminat puţin citind această prezentare referitoare la experienţele poporului evreu, precum si la remediile necesare salvării sufletului, vă va fi mult mai usor în continuare să înţelegeţi de ce Dumnezeu a permis ca bisericile Sale din spaţiul comunist să fie prigonite. Dar ca să cunoastem cât mai bine problema respectivă, am să vin acum cu câteva extrase dintr-o carte rusească ce demască câteva din faptele de „iubire faţă de semeni” practicate de clericii bisericii ruse: „Poate clericii proslavonici din Rusia ascultau de îndemnurile evangheliei cu privire la dragostea pentru aproapele ? Nu, aici situaţia se prezenta la fel ca si în Occident. Tăranii iobagi erau exploataţi în chip bestial, prin munca lor ei dădeau mosierilor posibilitatea de a trândăvi si de a trăi în lux. Clericii n-au găsit o cale să înfiereze bestialităţile mosierilor, n-au găsit nici un cuvânt de protest împotriva iobăgiei. Si toate ororile iobăgiei nu veneau în contrazicere cu învăţătura evanghelică despre dragostea de aproapele, despre îndurare, etc ? Clericii ei însisi erau mari latifundiari. Cu puţin timp înainte de revoluţie, numai în 50 din guberniile Rusiei, ei stăpâneau aproximativ 3.000.000 de deseatine de pământ(o deseatină=1,09 ha). În timpul iobăgiei, pe aceste pământuri trăiau milioane de ţărani iobagi, care constituiau proprietatea deplină a mănăstirilor, bisericilor si a diferitelor feţe bisericesti. Slujitorii Domnului se purtau cu sclavii lor într-un mod pe deplin „evanghelic”! În 1763, ţăranul iobag Sidor Ptiţîn de la mănăstirea Znamenskaia din Kursk a scris o jalbă împotriva administratorului mănăstirii, călugărul Iacov, care l-a maltratat cu o neobisnuită cruzime. Acest „frate milostiv”, Iacov, l-a bănuit pe Ptiţîn si pe alţi câţiva ţărani de a fi furat din bunurile mănăstirii. În jalbă se arată ce a făcut administratorul acestor ţărani: „Ne-a culcat goi, pe

51

zăpadă, ne-a legat de niste prăjini, si ne-a bătut atât de rău cu biciul încât ne-a dat sângele. Apoi, ne-a acoperit cu zăpadă, si când zăpada aceea s-a topit, ne-a bătut iarăsi cumplit peste răni si ne-a pus sare. În urma acestor chinuri groaznice, de nesuportat, eu Sidor Piţîn, trei săptămâni am stat atârnat de frânghii, pentru că din cauza durerilor n-am putut nici să sed, nici să mă culc.” Iobagii arhiereului din Tversk au înaintat împărătesei Ecaterina următoarea jalbă: „ Îndură-te si nu lăsa să fim chinuiţi amarnic de călugării care supraveghează munca noastră. Ei sunt oameni fără milă, cruzi si ca să intre în voia preasfinţiei sale, îi bat pe ţărani cu beţe mari si cu biciul, câte 300 de lovituri si mai mult.” Astfel îsi iubeau ţăranii, cei ce-L iubeau pe blândul Hristos si evanghelia Lui ! Neputând suporta această „dragoste înfocată”, ţăranii încercau să se răscoale. Ardeau conacurile si mănăstirile, cădeau capetele exploatatorilor, se clătina tronul ţarilor. Dar celor asupriţi le era greu să învingă: de fiecare dată răscoalele erau înăbusite, iar răzvrătiţii prigoniţi cu cea mai mare cruzime. Din ordinul mosierului si al ţarului mosieresc, soldaţii îi împuscau, îi ardeau si îi spânzurau pe ţărani. Acelasi lucru îl făceau călugării; mănăstirile se transformau în adevărate camere de tortură. Căpeteniile răscoalei erau executate după chinuri de neînchipuit. Cu acest prilej, clerul oficia slujbe de mulţumire si afurisea în cuvinte înfricosetoare pe cei căzuţi. Oh, dar unii or să spună: Nu este chiar asa, sau chiar deloc. Aceasta este propagandă comunistă ! Si atunci eu vă întreb: Ce este oare de necrezut ?! Că unii călugări sau preoţi persecutau oameni nevoiasi, care împinsi de foame au fost forţaţi să fure ? Credeţi că preoţimea rusă a fost sfântă ? Dacă spuneţi că sunt minciuni sau propagandă, ce oare mai spuneţi despre preoţii români care îsi bat enoriasii si care au fost daţi în media naţională ? Iar dacă îmi veţi spune că, totusi, sunt câteva cazuri locale, cu preoţi păcătosi, ce îmi veţi mai spune oare dacă vă amintesc de luptele sălbatice ale acelor bestii care se numesc preoţi ortodocsi, ale unor biserici din ţări diferite, care s-au desfăsurat chiar în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim ? Poate o mică scăpare, pentru a lua apărarea acelor bestii ? Mai puteţi voi oare să numiţi si pe acestea propagandă ? Oh, nicidecum, că nu mai suntem în era comunistă. Dar oare ce mai spuneţi despre preoţii de diferite culte care binecuvântează moartea sau mai clar pentru voi, războiul ? Cum li se potriveste învăţătura care spune să-ţi iubesti semenii, chiar dacă sunt vrăjmasii tăi, si să le faci si bine, cu cea care trimiţi oameni să se omoare

52

între ei, si asta cu binecuvântare chiar de la cei care se cred alesi ai Domnului ? Vă daţi seama acum ce iubire au astfel de oameni pentru semenii lor ? Si revenind la subiectul nostru, vă mai spun sau vă reamintesc: în acele perioade anterioare comunismului, biserica avea o putere mare, pe lângă imensele bogăţii pe care le deţinea si care nu dorea să le împartă celor nevoiasi. Iar dacă acesti oameni au ales ca această putere si aceste bogăţii pe care le deţineau, să fie folosite în propriul interes, nemaiţinând cont de doleanţele poporului de care aparţineau, sau dacă totusi acest ajutor cerut era satisfăcut într-un mod minim, atunci Domnul a ales ca toate acestea să le fie luate. Asa cum spuneam la început: tot ceea ce se petrece pe Pământ, se petrece cu voia Domnului, si deposedarea acestor fiinţe lipsite de iubire faţă de semeni, de toată puterea lor si de toate bogăţiile lor, s-a făcut tot cu voia Domnului. Dar ca să vedem de ce a permis Domnul deposedarea preoţimii de puterea si de toate bogăţiile lor, haideţi să vedem mai întâi câteva paragrafe din aceeasi carte: „În regiunea Volgăi, din cauza unei secete cum nimeni nu-si mai aducea aminte să fi fost vreodată, a izbucnit foametea. Peste 13.000.000 de oameni erau ameninţaţi să moară de foame. Tara sleită după sapte ani de război nu putea acorda înfometaţilor ajutor suficient. Atunci oamenii muncii si-au adus aminte de uriasele bogăţii care zăceau fără nici un folos în biserici si alte case de rugăciuni. Ele se alcătuiseră cu bănuţii de aramă dăruiţi bisericii de muncitorii si ţăranii care trudiseră din greu pentru a-i câstiga. Aurul si argintul din biserici aparţineau poporului, si poporul a cerut să le fie restituite pentru salvarea înfometaţilor. Ce-au răspuns clericii ? Poate că si-au amintit de porunca evangheliei: „celui care cere dă-i” ? Sau de preceptul: „cine vrea să-ţi ia cămasa dă-i si vesmântul” ? Nicidecum ! Capii bisericilor crestine au hotărât astfel: odoarele trebuie să rămână în linistea sfintelor lăcasuri, iar înfometaţii n-au decât să moară… Guvernul sovietic a decretat confiscarea valorilor bisericesti ca să cumpere pâine pentru flămânzi. Clericii s-au împotrivit cu înversunare înfăptuirii acestui decret. Patriarhul ortodox Tihon si episcopul catolic Tepleak au poruncit întregului cler să nu predea autorităţilor valorile bisericesti si să asmută masele împotriva puterii sovietice. Aceste directive ale celor care erau pe atunci principalii slujitori în Rusia ai Dumnezeului evanghelic au prilejuit mai mult de o mie de ciocniri cu reprezentanţii autorităţilor. Când a fost vorba de averea bisericii, clerul a uitat de preceptele despre împărţirea averii la săraci, despre neîmpotrivire si milă.”

53

Dar totusi, ca să nu vin doar cu paragrafe dintr-o carte din perioada comunistă, riscând să fiu acuzat că le iau partea, am să vin acum cu un paragraf dintr-o scurtă prezentare a Bisericii Ortodoxe Ruse, prezentare făcută în era postcomunistă, si mai precis recent, asa că nu mai poate fi vorba aici de nici o propagandă antiortodoxă: „Când, în anii 1921-1922, guvernul bolsevic a cerut ca averile bisericii să fie donate pentru ajutorarea populaţiei care murea de foame ca urmare a recoltei slabe din 1921, între Biserică şi noile autorităţi a izbucnit un conflict de amploare; autorităţile au decis să folosească această ocazie ca să distrugă biserica, lansând o serie de măsuri represive.” (Textul este luat din istoricul Bisericii Ortodoxe Ruse, varianta pentru internet.) Vă este clar acum de ce a permis Domnul ca preoţimea să primească o astfel de lovitură ? Ceea ce Domnul dă, Domnul poate si lua înapoi, atunci când cei care au primit sunt nedemni de asta, adică s-au întors împotriva Lui. Cu toate că aceasta nu se întâmplă chiar pe loc, ci uneori trec decenii sau secole, aceasta nu arată decât compasiunea si răbdarea infinită pe care le poate avea Dumnezeu cu fiinţele umane care sunt împotriva Lui. Domnul a spus: „Măsura cu care dai va fi măsura cu care vei primi.” Si cu ce măsură au dat ei fraţilor lor nevoiasi ? Si unii din ei ce le-au dat în locul ajutorului cerut sau iertării celor care au gresit ? Refuzuri si pedepse ? Există un proverb:„Cel care seamănă vânt va culege furtună.” Vedeţi ce bine li se potriveste acest proverb ? La ce au semănat, aia au cules ! Astfel, Domnul a permis ca astfel de oameni să conducă bisericile, chiar dacă nu au fost puri de la început cum a fost cazul primilor preoţi evrei, sau primilor crestini. Cu toate acestea, din motive de puţini stiute, Domnul a permis continuitatea bisericilor chiar dacă ele s-au îndepărtat de iubire si adevăr. Chiar si atunci când ele au făcut orori în numele Domnului, Acesta le-a permis existenţa, dar totusi, permisiunea răului nu poate fi infinită. Astfel, Biserica Catolică si-a pierdut puterea de a conduce regi si împăraţi, de a porni războaie „sfinte” sau de a prigoni sau extermina oameni prin inchiziţie. Tot la fel s-a întâmplat si cu bisericile din spaţiul comunist; Domnul a permis prigonirea lor datorită cresterii puterii si influenţei lor, precum si bogăţiilor acumulate de acestea de-a lungul timpului, avantaje care erau puse în slujba bisericilor (ca instituţii) si a celor ce le conduceau, si nicidecum sau foarte puţin în slujba enoriasilor nevoiasi. Ce spune Cuvântul Domnului în Psalmi (cap.41) :

54

1. Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte;2. Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe Pământ, şi nu-l lasă la bunul plac al vrăjmaşilor lui. Si ce au primit bisericile de la guvernarea comunistă ? Să vedem un exemplu în Rusia lui Stalin: „În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi clericii ortodocşi, Biserica nemaiavând acces la viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 mai existau mai puţin de 100 de parohii în funcţiune, doar patru episcopi şi 4 arhierei-vicari, care au continuat să-şi desfăşoare activităţile religioase în clandestinitate. Instituţional, la sfârşitul anilor '30, Biserica Ortodoxă din URSS se afla în pragul lichidării: baza sa materială, structura organizatorică şi activitatea Sfântului Sinod erau la acea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de noi preoţi, în timp ce mulţi clerici şi credincioşi erau arestaţi şi deportaţi sau executaţi, iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuu. Mai înainte de Revoluţia rusă existau aproximativ 54.000 de parohii şi peste 150 de episcopi. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate şi lăcaşurile au primit alte întrebuinţări, iar peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, în special în perioada marilor epurări din 1936-1937.”(Textul este luat din istoricul Bisericii Ortodoxe Ruse, varianta pentru internet.) Acum poate-mi veţi spune: Chiar dacă au gresit, chiar dacă au abuzat de puterea lor si chiar dacă nu si-au ajutat semenii sărmani asa cum trebuia, totusi la ce-au păţit este prea mult. Adică la ce-au făcut ei nu se compară nicidecum cu ce li s-a făcut lor ! Biserici demolate sau profanate, averi confiscate, preoţi exilaţi, supusi la cazne sau executaţi...Dar eu vă spun: Prea mult ?! De ce zic asta, ce pentru voi este socat ? Pentru că voi nu vedeţi lucrurile decât la suprafaţă si nicidecum în profunzime, pentru că voi sunteţi morţi si nu vedeţi decât bunăstarea exterioară, cea a trupului si nicidecum cea adevărată, adică cea interioară sau cea a sufletului. Voi nu cunoasteţi învăţăturile divine si de ce acţionează Domnul într-un fel sau altul. Haideţi să vorbim puţin de temple sau biserici, cum vreţi ca să le ziceţi. Aţi cunoscut voi oare învăţătura Domnului cu privire la acestea ?

55

Sunt oare construite acestea cu acordul Său ? Dar ca nu spuneţi că folosesc cuvinte ale mele, să vedem ce spune Domnul: „Pentru a-Mi respecta poruncile nu este nevoie de munte, de casa străveche de pe munte şi cu atât mai puţin de un nou templu; unicul lucru care contează este inima voastră plină de credinţă şi bunăvoinţa voastră! Nu construiţi case de rugăciuni, ci adăposturi și hanuri pentru săracii care nu au cu ce plăti! Prin iubirea voastră pentru sărmanii voştri fraţi şi surori, Mă veţi slăvi cu adevărat, iar Eu voi fi mereu prezent printre voi în asemenea adăposturi, fără ca voi să vă daţi seama. Dar în templele voastre, acolo unde vă rugaţi din vârful buzelor, nu Mă voi afla deloc, la fel cum nici conştiinţa pură nu se află deloc în degetul mic de la picior! Dacă vreţi însă să-Mi faceţi un Templu din inimile voastre şi să trăiţi cu smerenie în faţa Mea, ieşiţi în Marele Templu al creaţiei Mele; soarele, luna şi stelele, marea, munţii şi arborii, păsările din aer, peştii din apă şi toate florile de pe câmpii vă vor vorbi despre gloria Mea! Inima cea neprihănită a omului va trebui să fie templul cel viu al unicului şi adevăratului Dumnezeu.” Si haideţi să vedem acum ce scrie în capitolul trei din Epistola lui Pavel către Laodiceea, pe care „aţi avut grijă” să o îndepărtaţi: 3:17. O inimă plină de iubire este singurul templu viu plăcut lui Dumnezeu, Domnul prin Cristos, iar pentru El o asemenea inimă este preferabilă unei lumi plină de temple care sunt toate moarte în timp ce inima este vie si poate iubi pe Dumnezeu si pe toti fratii ! În consecintă, construiti din nou, spiritual, acest templu în voi si sacrificati-vă în fiecare zi în acesta în mod viu, Domnului.3:18. Nici templul, nici ceremoniile nici preotii nici episcopul nici Pavel, nici discipolii săi, nici evreul, nici grecul, nici preputul, nici circumcizia evreilor, nici templul lui Solomon, în consecintă nici grecul de origine, scitul, păgânul, omul liber, sclavul, nici Sabatul, nici luna nouă, anul jubiliar nu reprezintă ceva în fa ț a lui Dumnezeu; singur Cristos este totul în toate !3:23. Doar în iubire si prin intermediul iubirii domneste adevărata si perfecta pace a lui Dumnezeu în inima voastră, pacea la care voi sunteti chemati într-un corp prin Cristos,

56

Domnul nostru! Si când voi Îi multumiti, multumiti-i etern în spirit si adevăr, 3:24. dar nu si într-un templu mort care nu este nimic în fa ț a lui Dumnezeu, Stăpânul si Dătătorul de viată, care nu priveste decât inima si pacea din ea. Vorbiţi de profanarea lor, dar eu vă întreb: Un templu plin de idoli, plin de obiecte scumpe spre adorare si plin de aur, un templu măreţ cu moaşte la care trebuie să te închini, sau mai pe scurt – un templu în care se venerează moartea, nu este el o profanare la adresa lui Dumnezeu ? Unde si când a spus Iisus ca omul să-I construiască temple, să venereze obiecte, să-I facă imagini moarte la care să se închine, să venereze oameni (adică preoţi), să exhumeze morţii, să-i sfârtece si apoi să li se închine ? Ce pot fi oare acestea decât practici anticriste de venerare a morţii. Cum poate fi numită aceasta, decât cea mai mare profanare adusă Domnului, si asta chiar din partea oamenilor care se pretind a fi ai Săi ? Si mai aveţi curajul să vorbiţi că aceste temple ale ororii au fost profanate de comunisti !!! Si acum să vorbim despre puterea pe care au avut-o acestia. Domnul le-a permis să aibă putere, dar cu această putere să vină în apărarea semenilor lor. Au făcut ei oare asta ? Atunci când semenii lor sufereau de neajunsuri, si-au folosit ei oare această putere pentru a cere conducătorilor statului sau mosierilor să îmbuneze condiţiile de existenţă ale poporului ? Ce credeţi ? Dar atunci când unii nevoiasi au sustras prin furt bunuri bisericesti sau le-au gresit în vreun fel, si-au folosit puterea de a-i pedepsi. Iar acum haideţi să vorbim despre bogăţiile acumulate de acestia. Domnul le-a permis ca să acumuleze aceste bogăţii, dar atunci când săracii vor îndura foamete si lipsuri, ei să vină în ajutorul lor cu acestea. Au făcut ei asta ? Au donat ei pământuri, păduri sau bani acestora ? Le-au construit ei case ? Le-au cumpărat ei haine sau mâncare ? Ce credeţi ? Sau au continuat să ceară contribuţii oamenilor către biserică? Si cum au întâmpinat ei cerinţele autorităţilor comuniste din Rusia sau cele ale lui Cuza, de a veni în sprijinul populaţiei ? Credeţi că le-au primit cu bucurie ? Dar dacă ei au primit putere si averi ca să vină în sprijinul semenilor, iar ei le-au folosit în propriul lor interes, nu era oare drept ca să fie deposedaţi de toate acestea ? Vedeţi voi, aceasta s-a si întâmplat. Iar dacă acest lucru n-ar fi fost nedrept, Domnul n-ar fi permis să se întâmple.

57

Dar dacă si acum vă încăpăţânaţi să fiţi de acord cu mine, vă dau un sfat, sau si mai bine zis - o dovadă: Strângeţi un grup de nevoiasi, de oameni fără casă, si duceţi-vă cu ei la o autoritate bisericească, si cereţi-le acestora să le ia locuinţe, să le cumpere haine, mâncare sau să le dea bani, si veţi avea dovada. Si nu puteţi să ziceţi că biserica este săracă că stiţi si voi că nu este deloc asa. Cum are bani de temple ar avea bani si de câteva locuinţe sau de ajutoarele menţionate mai sus. Iar dacă totusi veţi spune, că aţi fi de acord cu faptul că acestia au fost deposedaţi de bunuri si putere, dar totusi nu sunteţi de acord cu durul tratament la care au fost supusi, ar fi si pentru aceasta un răspuns. De ce atâţia preoţi au fost închisi, exilaţi, supusi la cazne sau executaţi ? Credeţi oare că e prea mult ?! Oh, dar si aici veţi fi socaţi si îmi veţi spune: Cum să nu fie chiar prea mult ?! Dar totusi sper ca lumina ce va fi adusă în continuare, să îsi facă lucrarea. Voi amintiţi de suferinţele prin care au trecut în urma lipsei corespunzătoare de hrană, frigului, bătăilor, sau chiar execuţiilor prin care au trecut preoţii întemniţaţi de comunisti. Dar gândiţi-vă si la nevoiasii care au suferit de foame si de frig si pe care preoţii sau călugării au avut ocazia să îi ajute din preaplinul lor si au refuzat. Vedeţi voi, acum au avut si ei la rândul lor ocazia să se confrunte cu aceste neajunsuri. Iar dacă o să spuneţi că lipsa hranei si munca lor au fost mai dure, si că nu au fost liberi, dar mai ales că au fost chiar torturaţi sau omorâţi, iar că prin asta îmi veţi închideţi gura, vă înselaţi amarnic. Credeţi voi oare că nu mai am răspuns ? În primul rând vreau să clarific că nu sunt adeptul comunistilor, si că acest sistem nu e nici pe departe ideal, dar totusi nu se compară ce au făcut acestia cu ce au făcut preoţii. Să nu credeţi că o să glorific acest sistem, dar vin si spun că pe lângă cele rele au făcut locuinţe, spitale, aziluri, scoli, locuri de muncă, instituţii, au dat ajutoare, pensii si alocaţii, căutând astfel să creeze o societate bună pentru toţi, care, chiar dacă toate aceste lucruri nu au fost sub o orânduire pur divină, nu le putem regăsi în sistemul bisericesc. Câte din acestea au încercat să facă ei ? Dacă punem în balanţă ajutoarele sistemului ateu comunist, cu ajutoarele bisericilor care se considerau divine, ar trebui ca acestea din urmă să se rusineze. Dar să trecem peste partea cu ajutoarele si să revenim la subiectul nostru. Vorbeam că acestia au fost întemniţaţi, torturaţi sau omorâţi de către comunisti, dar să nu fiţi miraţi că e prea mult. Ca să nu vă lungesc curiozitatea am să trec la subiect. Ce le-au făcut comunistii: le-au închis trupurile în închisori sau lagăre de muncă, ori chiar i-au omorât. Dar ce

58

au făcut ei cu enoriasii lor ? Se poate compara ? Nicidecum. Chiar dacă ei si-au lăsat enoriasii liberi trupeste, ei le-au încarcerat sufletele în doctrine ale morţii. Nu v-am prezentat mai sus câteva practici anticriste de venerare a morţii ? Ei cunosc din scrieri pe Domnul Vieţii dar îsi îndeamnă enoriasii să venereze moartea si pentru asta le mai si iau bani sau bunuri ! Da, ei au fost omorâţi de comunisti, dar omorâţi trupeste, pe când ei au omorât sufletele oamenilor prin călăuzirea lor spre moarte. Si ce este important la om: trupul vremelnic sau sufletul etern ? Cum oare un suflet să dobândescă viaţa când tu îl îndemni spre moarte ? Si ce spuneam mai sus de moarte: moartea este îndepărtarea de Dumnezeu sau iadul, iar pe acesta îl porţi în tine. Da, ei au fost torturaţi de către comunisti, dar un timp scurt, chiar dacă au fost întemniţaţi cu anii. Tortura lor a avut loc în anumite momente; dar să revin la ceea ce am spus mai sus legat de iad: cu cât îndepărtarea de Dumnezeu este mai mare, cu atât iadul pe care îl porţi în tine este mai profund sau mai dureros; el e o stare care te chinuie fără oprire, de nu mai vrei ca să existi. Si cum oare mai comparaţi aceste torturi ale iadului care pot dura perioade foarte mari, chiar de neconceput pentru omul de pe Pământ, cu scurtele lor perioade de tortură ? Ce mai spuneţi de asta ? Nu spune Iisus: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul”? Si oare nu trebuie să ne temem de cei care ucid sufletul ? Si cine sunt acestia tot Iisus ne spune: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi de două ori mai mult decât sunteţi voi.” Chiar dacă pasajul se referă la preoţimea din acele timpuri, nu putem să stăm orbi si să nu vedem că preoţimea timpurilor viitoare a continuat practicile acestora, ba chiar a decăzut din ce în ce mai mult. V-am spus că sunteţi superficiali, că voi nu vedeţi lucrurile decât la suprafaţă si nicidecum în profunzime, dar sper acum să le înţelegeţi cât mai bine si să le vedeţi cât mai profund. -------------------------------------------------------------------------------------------- Dar în afara de prigoana comunistă, as mai dori să expun o situaţie prin care a trecut biserica, si mai precis Biserica Ortodoxă Română. Este vorba de o situaţie similară, dar nu în acelasi fel de dură. Aceasta s-a întâmplat în România, si mai precis în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Si acum haideţi să vedem de ce a fost considerat acesta un anticrist de către Biserica Română.

59

Cum credeţi că se prezenta legătura preoţilor si călugărilor români cu cei săraci ? Credeţi voi oare că situaţia era complet diferită ca cea din Rusia ? Credeţi voi oare preoţii si călugării români îsi foloseau puterea si averile întru ajutorarea sărmanilor ? Sau oare se asemănau ei cu fraţii lor din Rusia ? Haideţi să vedem ce spune o scurtă statistică: Un sfert din suprafaţa ţării, deţinută de Biserică „Conform calculelor făcute de istoricul Constantin C. Giurescu, Biserica deţinea în Principate o avere funciară enormă. Astfel, în Muntenia, mănăstirile închinate aveau 1.127.386 de pogoane, ceea ce reprezenta 11,14% din suprafaţa arabilă, şi circa 9% din teritoriul rural. Mănăstirile autohtone aveau chiar mai mult - 16,55% din suprafaţa arabilă. Laolaltă, închinate şi neînchinate, bisericile din Ţara Românească posedau 27,69%, adică mai mult de un sfert din suprafaţa rurală a ţării. Situaţia stătea puţin mai bine în Moldova, unde mănăstirile deţineau 22,33% din suprafaţa rurală, mai puţin de un sfert. În schimb, raportul între proprietăţile mănăstirilor închinate şi cele neînchinate stătea invers decât în Muntenia. La nord de Milcov, mai bogate erau cele închinate, care aveau 12,16% din suprafaţă, iar cele neînchinate - numai 10,17%.” Dar în afară de aceste bunuri, mănăstirile mai aveau cârciumi, mori, băcănii şi hanuri. Iar toate acestea generau venituri. Dar conform faptelor lor a venit si răsplata: averile mănăstirilor au fost confiscate de stat. Astfel: „Suprafeţele considerabile de teren deţinute de mănăstiri erau necesare statului modern pentru împroprietărirea ţăranilor. Prin Legea secularizării averilor mănăstireşti, statul reintra în posesia a circa un sfert din teritoriul naţional.” Si nu s-a întâmplat atât. Astfel, s-au pus „taxe de 10% pe an asupra venitului net al proprietăţilor nemişcătoare ale mitropoliilor, episcopiilor, mănăstirilor şi bisericilor de sub diferite tutele, al seminariilor, precum şi al oricărui alt aşezămînt de binefacere”, iar unele clădiri bisericeşti au fost transformate în „ospicii pentru cerşetori invalizi, în şcoale săteşti sau alte asemenea aşezăminte de folos obştesc”; s-au desfiinţat tribunalele bisericeşti si i s-a luat dreptul bisericii de a educa pe copiii români. Dar, „iubit de ţărani, cărora le dăduse pământ şi şcoli primare, domnul Unirii nu s-a bucurat de simpatia preoţilor.” Bineînţeles că nicidecum n-a avut parte de simpatia lor, ci de o ură de nedescris. Dacă ei nu au ales să-si împartă bunurile cu cei sărmani, Domnul a ales pe cineva care a făcut asta. Iar dacă veţi spune că scolile de stat au fost rele, nu neg asta, dar eu vă întreb: Credeţi voi că în scolile lor se preda învăţătura vieţii ? Nicidecum. Ce putea oare să se înveţe decât învăţăturile lor anticriste de

60

venerare a morţii, pe lângă câteva învăţături ale lui Iisus, adică hrană amestecată cu otravă. Cu toate astea, soarta preoţilor si călugărilor a fost mai blândă faţă de cea a fraţilor lor din Rusia, căci ei nu au avut parte de prigoană, întemniţări, bătăi sau chiar ucideri. Terminând si această relatare, am arătat pe scurt o altă lovitură de bici de care a avut parte biserica, atunci când ea se îndepărtează prea mult de scopul ei.------------------------------------------------------------------------------------------------------------ Iar în finalul acestei prezentări în care se arată de ce a permis Dumnezeu ca o parte din biserici să aibă de suferit de pe urma prigoanei comuniste, pentru cei care totusi nu au fost luminaţi complet si mai au nelămuriri sau îndoieli, am să mai fac o scurtă prezentare. Orice sistem sau mai bine zis orice conducere, are un lider sau un conducător. Ca si sistemul respectiv de guvernare, si prezenţa acestuia este permisă tot de Dumnezeu. Unii din acesti conducători au fost însă mari tirani ce au cauzat numeroase atrocităţi. Poate vă întrebaţi de ce oare a permis Dumnezeu aceasta ? Iată răspunsul dat chiar de Domnul: „Conducătorii echitabili si buni sunt o consolare pentru suflet, dar cei răi si vicleni nu sunt decât un bici în mâna Mea. Cei care li se opun, se opun practic biciului Meu si vor cădea sub loviturile Mele. În schimb, cei care trăiesc în iubirea si în graţia Mea nu vor sângera niciodată sub loviturile biciului Meu, ci dimpotrivă, vor fi întăriţi de acestea, la fel ca un lanţ expus furtunii.” Când un cal nu te ascultă pui biciul pe el, tot asa si cu popoarele. Când acestea decad din ce în ce mai mult sub povara păcatului si deci a morţii, este necesar un bici pentru a le trezi din somnul lor de moarte, un bici care să le dea de gândit unde au gresit de au parte de necazuri, unde este boala de care trebuie să se vindece. Vedeţi voi, acest bici este necesar pentru un astfel de popor decăzut. Dar, după cum vedeţi, un copil al Domnului nu va avea parte de loviturile acestui bici întrucât el va fi protejat de Tatăl său Ceresc; doar cei răi vor cădea sub loviturile acestuia. Doar un exemplu: ce au făcut evreii cei răi lui Iisus si sub câte lovituri de bici au căzut de-a lungul istoriei ? Ei au respins Viaţa si ca urmare au avut parte de moarte. Dar întunericul de pe Pământ este prea mare, iar unii or să spună: Nu credem că aceasta a spus-o Însusi Dumnezeu. Cum oare ai Lui să nu aibă parte de moarte, când se stie foarte bine că mulţi din ucenicii Săi au fost ucisi ? Am venit si cu această lămurire, deoarece am anticipat si aceste întrebări ale unora din voi. Dacă pentru un novice astfel de

61

întrebări ar fi prea grele si n-ar putea ca să găsească un răspuns, pentru un crescut în spirit este cu totul diferit. Asa că nu vă bucuraţi că m-aţi închis, că vine si răspunsul. Nu spune Domnul: „Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.” sau „Adevărat, adevărat vă spun: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da.” ? Iar dacă Însăsi Domnul spune asta, credeţi voi că dacă aţi cere să trăiţi în trup, ar mai fi posibil să fiţi omorâţi ? Cuvintele Lui nu sunt ca cele ale noastre, iar ele se vor înfăptui etern. Asa că, dacă cei care au trăit prigoana comunistă, ar fi fost pe calea vieţii si ei ar fi cerut Domnului să nu moară în trup, aceasta s-ar fi realizat. Dar să nu ziceţi că vin cu vorbe doar ale mele, am să prezint în continuare o lumină pe care puţini o vor putea să o suporte. Această revelaţie a fost transmisă oamenilor de către Domnul la data de 23.02.19844, prin intermediul unui ales al Său:1. „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” 2. Acest text este încă unul dintre cele foarte transparente şi poate oricine să înţeleagă semnificaţia spirituală, deja literal, la prima vedere. Eu vă voi arăta aşadar semnificaţia acestui text, imediat, în puţine cuvinte, iar în aceste puţine cuvinte veţi recunoaşte întreaga semnificaţie spirituală a acestui text; aşadar, ascultaţi. 3. Tot ceea ce Eu vă spun chiar acum este tot de aşa natură, că trebuie să vă dea, în orice etapă a vieţii voastre, bucuria lăuntrică a inimii în iubirea pentru Mine, dacă veţi pune în aplicare chiar numai o parte dintre lucrurile spuse aici. 4. Lumea va încerca să vă asuprească din toate părţile; dar ea nu poate face aceasta, pentru că ea este învinsă de Mine. Iar dacă Mă aveţi în voi, prin iubirea voastră, atunci îl aveţi în voi şi pe Învingătorul veşnic al acestei lumi. Lumea a aflat despre puterea Mea; de aceea, ea nu poate să clintească nici un fir de păr din capul celui care ascunde cu adevărat pacea Mea în inima lui. 5. Însă, de îndată ce un om vrea să iasă din această pace şi el însuşi aruncă lumii mănuşa, acela va trebui apoi să se dedice doar pe sine, dacă este luat prizonier şi maltratat pe lumea aceasta. Dar cine rămâne cu adevărat în pacea Mea, acela este ferit pe veşnicie şi nici măcar o adiere nu-l va atinge.6. Desigur, aici vor spune mulţi: „O, Doamne! Iată, apostolii şi ucenicii Tăi, şi atâţia dintre primii creştini şi chiar luptătorii zeloşi de mai târziu pentru Evanghelia cea curată, au devenit martiri, iar lumea s-a răzbunat îngrozitor de crud pe aceşti oameni ce aveau în ei pacea Ta. De ce, Doamne, puterea Ta nu i-a ferit de ghearele lumii? Deoarece chiar Tu ai spus, înaintea patimilor Tale, că Prinţul lumii este condamnat. Atunci, cum să aibă cel

62

condamnat puterea să revolte lumea tot aşa de crud împotriva purtătorilor păcii Tale?” 7. Această întrebare este zadarnică, iar cel care cunoaşte chiar numai elementar istoria va descoperi că toţi martirii, începând cu apostolii şi până mai târziu, n-au fost constrânşi în vreun fel sau de vreo hotărâre a Mea, ci de bună voie, din eroismul iubirii lor, au mers la moarte prin martiriu, deoarece chiar Eu, Învăţătorul lor, am fost crucificat. 8. Eu vă spun vouă: fiecare martir ar fi putut răspândi Evanghelia Mea fără să devină martir, însă ei M-au cunoscut, au avut viaţa veşnică în faţa ochilor, şi astfel, ei nu au mai avut dorinţa de a mai umbla multă vreme în această lume, ci au aşteptat cu nerăbdare clipa când îşi vor părăsi trupul, ca să poată ajunge şi ei acolo unde Eu am ajuns înaintea lor. 9. Dar Ioan a avut cea mai mare iubire pentru Mine; de aceea, el nu s-a ferit de persecuţiile lumii şi a ales să le soarbă până la ultimele picături, deoarece el ceruse de la Mine ceva pentru viaţa sa pământească. Astfel, el a fost mulţumit pe deplin cu porunca Mea, în timp ce alţii, ceea ce au cerut au primit şi au ales să îndure cele mai îngrozitoare martirii trupeşti, decât să mai lucreze câţiva ani pentru împărăţia Mea. 10. Dar pentru că oricine poate dobândi de la Mine ceea ce îmi cere cu sinceritate şi credinţă, atunci Eu totuşi n-aş putea să retractez faţă de aceşti primi martori Cuvântul Meu, care spune: „Şi ceea ce-Mi veţi cere mereu, Eu vă voi da!” 11. Această clarificare arată că de fapt Cuvântul Meu nu avea nevoie de martiri, adică de mărturia prin sânge, pentru că Eu am făgăduit deja un Martor etern, chiar Duhul Meu Sfânt, tuturor celor care primesc învăţătura Mea şi vor să trăiască după aceasta. Iar acest Martor este cel care rămâne, în timp ce sângele primilor martiri deja a dispărut de multă vreme, pentru toate timpurile târzii, chiar şi din istorie. 12. Iar dacă acest Duh este un Martor etern, de ce-aş mai cere Eu mărturia însângerată a urmaşilor Mei? Cel care doreşte să devină martir, trebuie să devină martir; dar să nu creadă nimeni că prin aceasta Îmi aduce un serviciu, ci este unul care face aceasta doar pentru sine şi nu pentru Mine! 13. Deci este aşa cum un tată le spune copiilor săi, ale căror haine sunt încă în stare bună: „Vă voi da haine noi şi frumoase când le veţi fi uzat mai întâi pe acestea!” Dar unii dintre copii se lasă ademeniţi de promisiune, în speranţa şi preferinţa pentru hainele noi, şi nu-şi mai cruţă deloc hainele vechi. Dacă hainele se uzează curând, tatăl lor le va da, fireşte, hainele promise; dar câţiva dintre aceştia, care îşi iubesc tatăl mai mult, au grijă de hainele vechi, ca să nu-l pună la cheltuieli pe tatăl lor înainte de vreme.

63

14. Deci, cu toate că, în cazul Meu, nu poate fi vorba despre cheltuieli, este totuşi un preţ, şi anume, cel al îndeplinirii orânduielilor. Pentru că Eu am dat un anumit ţel de viaţă fiecărui om din orânduirea Mea, iar aceasta nu se află nici în sabie, nici în foc; pentru că moartea prin foc şi sabie este o pedeapsă. Dar cel care, de bună-voie şi arbitrar, ia înainte de vreme orânduirea Mea, trebuie să îndure o pedeapsă, în măsura în care el a anticipat această orânduire. 15. Daniel nu a vrut să moară; de aceea, el a fost salvat din groapa cu lei; la fel au fost salvaţi ucenicii din cuptorul cu foc, şi multe alte exemple asemănătoare. Şi iată, ei n-au fost atinşi, şi foarte mulţi dintre cei care Mă îndrăgesc n-au fost atinşi, pentru că ei au păstrat netulburată puterea păcii Mele în inimile lor. Dar orice om care a vrut să iasă din această pace, acela a trebuit să se lovească de discordia lumii. Iar dacă si acum unii vor spune: Bine, bine, am înţeles că preoţimea a căzut si deci s-a îndepărtat de Domnul, dar de ce s-a permis aceasta, ca mai apoi să fie obligaţi să ia un leac amar ? De ce oare Domnul nu a făcut ceva în această privinţă, ca ei să nu mai fie nevoiţi să îndure tot ce-au avut de îndurat ? Dacă aceasta vă este nelămurirea, vă spun că nu a fost deloc asa. Ca si în cazul poporului evreu, si în cazul popoarelor crestine, Dumnezeu a ales iniţial un leac destul de dulce. Asa cum în acele timpuri Dumnezeu a trezit oameni prin care să-si îndrume poporul Său ales, si în secolele următoare plecării trupesti a lui Iisus, Dumnezeu a trezit oameni prin care a arătat decăderea bisericilor si îndepărtarea lor de El; a ales scribi si vizionari prin care a dat omenirii cele mai mari revelaţii făcute vreodată oamenilor. Si credeţi voi că acesti oameni, au fost vreodată luaţi în seamă ? Au fost ei oare ascultaţi, apreciaţi, binevăzuţi sau binecuvântaţi, ori dincontră, au fost consideraţi nebuni, eretici, au fost desconsideraţi sau anatemizaţi si s-au închis urechile la tot ceea ce au spus ei ? Si din partea cui credeţi că au primit cea mai mare respingere? Chiar din partea conducătorilor diferitelor biserici sau si mai bine zis, a preoţimii. Oh, dar ce asemănare ! La fel cum poporul evreu si preoţii lor au prigonit pe profeţii trimisi de Domnul în acele timpuri, neluându-se în seamă învăţătura vieţii, si în secolele următoare s-a întâmplat acelasi lucru cu trimisii Domnului în ţările crestine; într-un cuvânt s-a respins viaţa si s-a preferat moartea. Si vedeţi voi care a fost si este, si care va fi prigoana adevăraţilor crestini ?

64

Cu toate astea Lumina vieţii nu s-a pierdut de tot, căci au existat si există oameni care au primit-o, si ferice de acestia ! Doar ei vor avea parte de Lumină. ( Lumina vieţii este Dumnezeu în inima omului )

Mai jos a fost anexată o traducere în premieră în România, a unei revelaţii date de Domnul omenirii la data de 8.11.1952, prin intermediul unei femei alese. Scrierea completează tema noastră.

Persecutarea ucenicilor din ultimele zile

       La fel ca primii Mei discipoli voi ve ți fi grav atacați atunci când va veni timpul, când oamenii vor trebui să decidă pentru sau împotriva Mea . Atunci toți care vor fi pentru Mine, care apără pe Mine și numele Meu în fața lumii, vor fi tratați cu ostilitate și veți avea nevoie de multă forță pentru a fi în măsură de a rezista cererilor lor de a renunța la Mine și să revocați tot ce ați susținut până atunci . Tot la fel, vouă nu vă va fi frică, pentru că la fel ca ucenicii Mei, pătrunsi de Spiritul Meu, veți mărturisi cu bucurie cine este Domnul vostru și veți dori întotdeauna să rămâneți loiali Mie, și din moment ce cunoașteți puterea și tăria Mea, nu vă va fi frică de cei care sunt cu siguranță capabili să omoare corpul vostru, dar nu sunt în măsură de a vă ucide sufletul. Și vă voi binecuvânta pentru susținerea Numele Meu, pentru admiterea către semenii vostri că El singur este puterea voastră. Deși veți fi persecutați la fel ca primii Mei ucenici, nu vă veți simti abandonați astfel încât să fiți chinuiți de tot ceea ce dușmanii sufletelor vor vrea să aducă peste voi; aceștia se vor îndepărta de la voi, pentru că veți fi protejați de scutul credinței. Și la fel ca ucenicii Mei, veți câștiga chiar și atunci oameni pentru Mine, care vor fi conduși la credință prin exemplul vostru și care vor recunoaște în numele Meu o putere la care se încredințeze ei înșiși de bună voie. Și ei, de asemenea, vor primi răsplata pe care am promis-o tuturor celor care cred în Mine; ei, de asemenea, vor culege viața veșnică și vor fi admiși în Împărăția luminii. Dar numai cei care Mă vor mărturisi deschis, care M-au descoperit, care au devenit luminați de Cuvântul Meu, care au atins o credință vie prin dragoste și care vor fi, de asemenea, pe deplin convinsi că îi voi elibera din toate necazurile trupului si sufletului. Cu toate acestea, oricine care nu a atins această credință vie , înainte de bătălia credinței, va renunța cu ușurință, el va fi atras de lume și va abandona necugetat ceea ce ar trebui să fie cea mai mare posesie a lui pe acest Pământ; el va renunța la Mine pentru că el niciodată nu M-a recunoscut în mod corespunzător. Dar voi, discipolii Mei din ultimele zile, veți sta ferm, și

65

puterea de a face acest lucru vă va fi dată în abundență, pentru că voința voastră de a rămâne loiali Mie garantează, de asemenea, ajutorul Meu și fluxul Meu nelimitat de putere. Puteți pierde doar viața voastră pământească , dar nici acest lucru nu va ajunge la un sfârșit până când acesta va fi voia Mea , dar atunci voi ve ți schimba acesta cu o viață glorioasă în Împărăția spirituală. Dar voi nu vă veți în depărta de Mine din nou , indiferent de cât de multe vă vor fi promise de către a cela care poate să vă dea într-adevăr, bogății pământești , dar fericirea veșnică nu . Tu va trebui cu siguranță să lupți de pe acest Pământ, încă victoria este asigurată pentru tine, pentru că tu vei lupta cu Mine și în interesul Meu , tu vei argumenta pentru numele Meu și învățătura Mea , vei argumenta pentru adevăr , pentru lumină , pentru fericirea ta. Amin

Si la cine credeţi voi că se referă Domnul când vorbeste despre persecutarea ucenicilor din ultimele zile ? La vreun popor anume cum cred unii rătăciţi, ori la vreo biserică anume, cum cred alţii ? Credeţi voi că Domnul a ales vreo biserică anume, adică a ales catolici, ori ortodocsi, sau poate oare vreo ramură protestantă? Ei bine, unii rătăciţi cred asta, se cred alesi, dar întrebaţi-vă voi asta: Cu ce sunt oare diferiţi ei, faţă de semenii lor de alte confesiuni ? Cu ce sunt ei superiori ? Da, diferenţe doctrinare sunt, si asta chiar într-o singură confesiune, dar acestea ce relevanţă au, având în vedere că doctrina Domnului a fost înlocuită cu doctrina omului ? Acum veţi spune că afirmaţia aceasta este o erezie, cum oare ca să întâmple aceasta, pentru cel de o anumită religie, care citeste aceste rânduri. Biserica lui este cea aleasă, acolo este Adevărul, iar în celelalte nu. Dar eu vă spun: EXISTĂ UN SINGUR ADEVĂR SI O SINGURĂ IUBIRE SI ACESTEA SUNT DIVINE ! Oh, dar este o mare neconcordanţă: EXISTĂ MAI MULTE BISERICI ! Si fiecare spun că deţin acest Adevăr si această Iubire ! Si atunci, care este cea aleasă ? Care sunt cei superiori ? Care sunt adevăraţii ucenici ai Domnului, despre care vorbeste Dumnezeu în această scriere ? Iată în continuare răspunsul: Dacă, acest Adevăr si dacă, această Iubire, de care vorbesc mai sus, s-ar fi păstrat, atunci fiţi siguri că ar fi existat o singură biserică, adică o singură comunitate întru Domnul, si nu câte există azi ! Acea biserică se numea Biserica Crestină, iar din ea făceau parte toate popoarele care adoptau religia crestină. Atunci era un singur Adevăr si o singură Iubire, care se găseau într-o singură Biserică, care avea un singur Dumnezeu, adică Domnul nostru drag, Iisus Cristos.

66

Spuneţi-mi voi acum, dacă întâlnim această situaţie pe Pământ, sau e cu totul alta ? Vă spun eu care e situaţia reală. ADEVĂRUL ESTE UNUL, dar minciuna nu este una ci are multe variante. Pentru că Satan nu are doar o singură capcană pentru om, căci dacă acesta s-ar feri de ea ar fi salvat, adică ar scăpa. Satan este viclean, si această „artă” a lui este desăvârsită, asfel încât nu ar permite omului să scape asa usor. Asa că el nu a creat o singură capcană, ci mai multe. Adică dacă omul scapă de una, să nu scape de tot, ci să cadă în alta. Si acum vă întreb: Cum este o capcană bună ? Este ea oare urâtă, sau altfel zis respingătoare, sau este una chiar plăcută, ca ea să fie cât mai eficientă ? Asa că astfel de exemple puteţi a le găsi în lumea naturală dar si în cea umană, astfel încât nu mai este necesar să le prezint aici. Tot la fel sunt si capcanele lui Satan, dar mult mai eficiente. Astfel, ca ele să fie cât mai bune, el a amestecat Adevărul cu minciuna, si asta nu doar într-o capcană, ci în mai multe. Sau într-un alt mod de a vorbi: Domnul ne-a dat hrana vieţii, adică învăţătura Sa; Satan nu a stat de-o parte ci a intervenit; a luat acestă hrană si a turnat în ea otravă pe furis, si apoi a dat-o oamenilor să se înfrupte. Si cum este o hrană otrăvită ? Vă spun eu este bună, căci la aspect si la gust e plăcută, otrava nu se simte, dar mai apoi îsi face ea efectul, si acesta este moartea. Aceasta este opera vicleană de răspândire a morţii, creată de Satan. Iar masa a avut multe porţii de mâncare, si fiecare a ales cea vrut, dar foarte puţini au respins mâncarea stiind că-i otrăvită. Sau mai exact: copiii lumii au ales mâncarea, ei nu au mirosit otrava ca să respingă hrana, si au mâncat pe săturate; în schimb copiii Domnului având mirosul dezvoltat, nu au mâncat, stiind că în mâncare este moartea. Pentru cei necrescuţi în spirit, am să vin cu o lămurire suplimentară. Cine sunt copiii lumii, si cine sunt copiii Domnului ? De ce primii au mâncat, iar ceilalţi nu ? Ca această explicaţie să fie cât mai clară trebuie să stim ce este mirosul. La urma urmei, acesta i-a salvat pe cei din urmă. Si iată cheia: mirosul este Iubirea, iubirea divină mai precis, iar tocmai acest miros i-a făcut pe cei din urmă să respingă mâncarea otrăvită. Iar această mâncare cum spuneam, este învăţătura Domnului în care Satan si-a turnat otrava, sau si mai bine zis, Adevărul în care Satan a turnat minciuna, amestecându-le apoi si făcând o mâncare care a fost servită omului. Cei care însă nu au avut miros au mâncat, iar cei care au avut, au respins mâncarea, sau altfel zis: cei care au avut Iubire au respins minciuna, iar cei care nu au avut, au acceptat-o. De ce Iubirea este cheia, sau si mai bine zis: salvarea ? Simplu: pentru că Iubirea este călăuzirea omului, ea este un Foc puternic care

67

aduce nu numai căldură, adică Viaţa, viaţa divină, ci si Lumina, adică cunoasterea divină. Iar tocmai această cunoastere divină, a făcut ca copiii Domnului să distingă Adevărul si minciuna, să aleagă Adevărul (pentru că Iubirea caută Adevărul), si să respingă minciuna. Iubirea caută Adevărul, sau si mai zis Iubirea este unită cu Adevărul, si din convieţuirea lor rezultă Viaţa, viaţa divină. Iar uniunea dintre Iubire si Adevăr, este precum uniunea dintre căldură si lumină ce formează focul. Astfel, cum nu poate exista foc fără căldură sau fără lumină, nu poate exista nici Viaţă fără Iubire sau fără Adevăr. Aţi înţeles acum ? Viaţa este un Foc puternic, format din Iubire, adică Căldură, si Adevăr, adică Lumină, si acestea sunt în tine. Si prin acestea esti un copil al Domnului, adică un fiu al Celui Preaînalt, adică te asemeni Tatălui tău Ceresc. Iar cei care au avut această asemănare, este de la sine înţeles că au distins minciuna si au respins astfel otrava. Minciuna este otrava sufletului, ea este dusmanul Adevărului si al Vieţii. Ea trebuie cunoscută, si nicidecum ignorată, căci ignoranţa înseamnă nepăsare, adică este aliata morţii. Spuneam că Adevărul este Lumină, deci ca urmare, minciuna este întuneric. Iar acum vă întreb: De ce credeţi oare că majoritatea oamenilor, adică copiii lumii, au ales mâncarea ? De ce nu au simţit otrava ca s-o respingă ? E foarte simplu: ei nu au avut cheia, adică Iubirea de care vorbeam anterior. Neavând Iubirea, adică acest Foc puternic, ei nu au avut nici Lumina ce provine din acest Foc, si ca urmare ei nu au avut parte de călăuzirea divină. Cum oare să aibă parte de Lumină, adică de Adevăr, când le lipsea Căldura, adică Iubirea ? Nu v-am spus că acestea sunt inseparabile, deci dacă nu există una, nu există nici cealaltă ? Si v-am mai spus că din uniunea lor rezultă Viaţa, viaţa divină. Deci, haideţi să cunoastem mai bine minciuna. Dacă ea este întuneric, si ea rezultă din lipsa Iubirii, rezultă că acel om este pustiu. El nu are nici Căldură nici Lumină, adică Viaţă, deci el trăieste în frig si în întuneric, sau mult mai bine zis: în moarte. Iar moartea nu are simţuri, iar acum ar trebui să vă fie destul de clar de ce au ales copiii lumii hrana otrăvită. Iar dacă oamenii s-au otrăvit si au murit, adică pe înţelesul vostru: dacă oamenii au ales minciuna si s-au hrănit cu ea, ei au murit spiritual, iar ca urmare era imposibil să mai existe un singur Adevăr si o singură Iubire, care se găseau într-o singură Biserică, care avea un singur Dumnezeu. Astfel, există mai multe „adevăruri” adică minciuni, ele fiind rodul lipsei de Iubire, iar ca urmare este imposibil să existe o singură Biserică, care să aibă un singur Dumnezeu. Vedeţi voi, aceasta e realitatea, adică mai multe biserici care sunt rodul diferitelor minciuni,

68

sau feluri de mâncare otrăvite ori capcane, cum le numeam mai sus; si nu mai există un singur Dumnezeu, ci mult mai mulţi. Cum oare mai mulţi dumnezei, nu vă miraţi, căci acestia nu corespund Adevărului, căci după cum spuneam, pe acesta nu-l deţin. Deci acei oameni au creat dumnezei după asemănarea lor, adică după felul sufletului lor si după minciunile după care sunt călăuziţi, în loc să caute pe adevăratul Dumnezeu, si să se străduiască să devină ei după asemănarea Lui. Chiar Domnul mi-a transmis: „Biserica a pierdut învăţăturile divine date de Mine si le-a înlocuit cu învăţături păgâne.” Iar acum credeţi ce-am afirmat mai sus si anume că: doctrina Domnului a fost înlocuită cu doctrina omului ? Si cum s-au înţeles acesti oameni între ei ? E simplu de observat: citiţi istoria lumii asa numit crestină si veţi vedea toate nenorocirile pe care le-au făcut si prin care au trecut: războaie, subjugare de popoare, sclavie, persecuţii si exterminări, epidemii si catastrofe, iar exemplele nu se termină aici, ci pot continua. Si ale cui rod sunt toate aceste opere ale omului, decât a lipsei de iubire a lui faţă de Dumnezeu si faţă de semenii săi ? Ce a adus astfel, lipsa de Adevăr si lipsa de Iubire ? A adus exact opusul lor: minciună, adică scindare, si ură, adică dorinta de a-ţi distruge semenii, prin crime, torturi sau exploatare. Iată deci cum arată iadul si care sunt operele lui ! Vedeţi ce înseamnă a mânca o hrană otrăvită ? Vorbeam la început de o superioritate. Care este aceasta ? Cine sunt cei alesi, adică cine sunt adevăraţii ucenici ai Domnului, despre care vorbeste Dumnezeu în această scriere ? Iată răspunsurile: Toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu, adică atât cersetorul cât si împăratul, căci Dumnezeu nu împarte oamenii pe categorii sociale asa cum facem noi, ca mai apoi să-i considerăm sau să-i desconsiderăm după statutul lor. Astfel, superioritatea de care vorbeam, nu constă în importanţa lor lumească ci în iubirea pe care o au în ei. Acesta dă valoare omului în faţa lui Dumnezeu, iar în funcţie de puterea iubirii sale, el se clasează mai sus sau mai jos. În funcţie de iubirea sa omul se poate ridica până în ultimul Cer sau poate coborî până în cel mai profund iad. Prin aceasta se diferenţiază copiii lui Dumnezeu faţă de copiii lumii sau ai iadului. Copiii Domnului nu au mâncat hrana cea otrăvită, căci Iubirea din ei, adică Domnul, i-a îndrumat ca să nu facă asta. Ei au ales să se abţină de la acea masă si au preferat să fie hrăniţi direct de Domnul. Altfel zis, ei au ales să fie îndrumaţi nu de oameni, ci de Însusi Dumnezeu. Acestia sunt cei alesi, ei sunt adevăraţii ucenici ai Domnului. Ei nu primesc

69

sfaturi de la oameni, ci de la Însusi Tatăl lor Ceresc. Această călăuzire ei o au în permanenţă, este în inima lor si ea se numeste Iubire. Domnul trăieste în ei si ei trăiesc în Domnul, exact cum spunea Pavel: „Cristos trăieşte în mine.” Totusi, sunt destui rătăciţi care nu cred asta, si vin si afirmă că există un popor anume ales de Domnul, si mai precis poporul lor. Ba chiar pe această temă au fost făcute si profeţii, si acestea nu doar de oameni simpli din popor, ci chiar de preoţi. Si în rătăcirea lor nebună, nu s-au rezumat doar la un popor, adică al lor, ci au mai profeţit si despre un anumit oras de al lor, si fiţi atenţi, că ar fi în viitor Noul Ierusalim !!! Deci în întunericul lor de nedescris, mai au si nerusinarea de a înlocui Ierusalimul cel Ceresc, cu un oarecare oras pământesc, care dacă ar fi să-l comparăm cu unele orase păcătoase si recunoscute din trecut, acestea din urmă ar trece la categoria de oras model ! Si acum să vedem câteva astfel de exemple de profeţii, date de preoţii din România: „Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate. La mulţi le-am zis: - Nu plecaţi din ţară, că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici.” Arsenie Papacioc „Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim. Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Arsenie Boca „Ţara Românească este o ţară sfinţită, cu un popor sfinţit. Noi putem fi străjerul Europei. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!” Justin Pârvu Iar pentru alţii Biserica Ortodoxă Rusă este a treia Romă, iar Moscova oras ales. Lavrentie, considerat de rusi - sfântul Lavrentie de Cernigov, spunea: „ ...cuvintele noastre sfinte sunt - Rusia si rusesc. Kievul este considerat al doilea Ierusalim si mama tuturor oraselor rusesti.” Si în felul acesta lista oraselor „sfinte”, considerate „al doilea Ierusalim”, poate continua, în funcţie de popor. Dar rătăciţii nu vin doar cu poporul lor si un oras, ci sunt si unii care spun că doar biserica lor este cea aleasă, adică fie biserica catolică, fie cea ortodoxă, fie vreuna protestantă. Haideţi să vedem ce mai spune acest „sfânt”, Lavrentie: „Una este doar Biserica Ortodoxă Sobornicească si Apostolească, celelalte ce se numesc „biserici” nu sunt biserici, ci sământa stearpă a diavolului în lanul de grâu al lui Hristos.”!

70

Dar să nu excludem si un român, mai precis pe anticristul Ilie Cleopa: „Cine s-a rupt de Biserică, toţi sectanţii care au ieşit şi au împânzit lumea - căci sunt peste 800 de secte numai în Europa - aceştia sunt neghină în grâu, aceştia sunt seminţele satanei. Sectanţii sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricaţi la minte şi la credinţă, prin care satana vrea să rătăcească şi pe alţii. Să nu-i ascultaţi! Feriţi-vă! Aceia vin cu satana în inimă şi-n minte, să vă rupă de Biserică, de adevărul nostru dogmatic, de credinţa noastră ortodoxă, care este neschimbată de 2000 de ani, de la Hristos. Fugiţi cât puteţi, ca de diavoli…” Si nu doar preoţi ortodocsi spun asta ci si catolici sau protestanţi. Doar un exemplu am să mai dau, si mai exact unul catolic. Dar pentru început este nevoie de o scurtă prezentare. “Profetiile despre Papi”, atribuite lui Malachia (arhiepiscop al Irlandei, care a trăit între 1094-1148) au fost publicate pentru prima oară în 1595, la Venetia. În acest document sint mentionati 112 Papi, începând de la Celestin al II-lea (1143) si pâna la cel care va domni în Cetatea Vaticanului la sfârsitul lumii. Acestia nu sunt pomeniti cu numele, ci doar cu o deviză în latină, menită să definească originile sau esenta mandatului divin încredintat fiecăruia. Dacă în cazurile celorlalti 111 papi mentionati în Profetii, referirea este de două-trei cuvinte, despre Petrus Romanus, Malachia oferă o frază care, foarte concis, anuntă sfârsitul lumii. Iată cum sună textul: „În timpul ultimelor persecutii contra Bisericii Romano-Catolice va domni Petrus romanul, care îsi va păstori turma în mijlocul suferintelor, după care orasul celor sapte coline va fi distrus, iar Judecătorul cel de temut va judeca poporul Său. Amin.” Dacă citim aceste profeţii vedem că se potrivesc, dar ultima este schimbată de preoţii catolici. În ea se pune accentul doar pe catolici, ei vor fi prigoniţi, dar unde sunt ceilalţi ?! Unde sunt protestanţii, sau unde sunt ortodocsii, deloc puţini si aceste două mari categorii ?! Si aceleasi întrebări le pun si celorlalţi, adică celor care se cred ei alesi. Răspundeţi-mi voi, cei care spuneţi sau scrieţi astfel de lucruri: Cum poate fi prigonită o biserică în prezent ?! Cum pot fi prigoniţi peste un miliard de catolici; cum pot fi prigoniţi sute de milioane de ortodocsi, sau zeci de milioane ori milioane de protestanţi, în functie de confesiunea lor ?! Cum poate fi prigonit un popor, în funcţie de religia lui ? Iar ca să nu fiu subiectiv, cum pot fi prigoniţi peste două miliarde de crestini ?! Sunteţi chiar nebuni de faceţi astfel de afirmaţii ! Chiar credeţi că este vorba de cei ce cred în Dumnezeu si în Domnul nostru Iisus Cristos, si care aparţin bisericii crestine, indiferent care ar fi ea ?

71

Ca să existe o prigoană trebuie să fie un grup restrâns, iar în cazul crestinilor se stie foarte bine că cei care sunt alesii Domnului, mereu au fost si vor fi cei puţini. Câti numărau primii discipoli ? Un număr mic si din această cauză au putut fi prigoniţi prin toată Palestina. Sau câti numărau primii crestini printre popoarele păgâne ? Vedeţi voi, ei erau mici comunităţi si din această cauză au putut fi prigoniţi. Iar mai apoi, chiar dacă au fost comunităţi ceva mai mari, precum catarii sau valdenzii, care nu împărtăseau doctrina Romei, acestea au putut fi prigonite deoarece puterea bisericii catolice era foarte mare în acele timpuri. Dar Domnul a permis căderea puterii Romei, asftel încât s-a terminat cu persecuţiile si crimele din motiv religios. Si nu numai puterea Romei a căzut ci si puterea ortodoxă, căci nu numai catolicii au făcut crime în numele credinţei, ci si ortodocsii, chiar dacă faptele acestora din urmă nu au ajuns chiar la nivelul celor făcute de catolici. V-am întrebat la început dacă credeţi că Domnul a ales vreo biserică anume, adică a ales catolici, ori ortodocsi, sau poate vreo ramură protestantă, ori poate vreun popor. Dacă nici acum nu vă este clar răspunsul, acesta vă este dat în continuare. Care este religia cea adevărată ? Si cine este poporul cel ales ? Iată două întrebări care au nevoie de lămuriri. Dar iată si răspunsurile: Religia adevărată este legătura directă a omului cu Dumnezeu, iar crestinul adevărat este un om cu o astfel de legătură. Există o singură legătură a omului cu Dumnezeu, si nu mai multe, cum există de altfel un singur fel de crestini, si nu mai mulţi. Cum poţi să spui că există o religie catolică, una ortodoxă si una protestantă, si fiecare cu mai multe variante ? Sau cum poţi spune că există crestini catolici, ortodocsi sau protestanti ? Cum poţi a spune toate astea, când Domnul ne-a lăsat o singură legătură cu El Însusi, si anume prin Iisus Cristos ? Ne-a lăsat Domnul mai multe legături, ca să existe astfel mai multe religii ? Si cum se numeau primii adepţi sau primii ucenici ai învăţăturii Domnului ? Ei se numeau simplu: crestini. Erau ei separaţi în grupuri cu diferite învăţături, ca în prezent ? Dar de ce există oare o astfel de situaţie în prezent ? De ce atâtea religii si de ce atâtea feluri sau variante de crestini ? Aveţi voi răspunsul oare ? Dacă există un singur Dumnezeu nu ar trebui oare să existe si o singură comunitate care să aparţină Acestuia ? Dacă Domnul este capul Bisericii, iar aceasta este un singur trup, de ce atunci mai multe trupuri si nu unul ? Iar dacă există un singur Păstor, de ce atunci nu este si o singură turmă si sunt mai multe ?

72

Si acum urmează si multipla întrebare: Care este până la urmă adevărata comunitate de crestini; care este adevăratul trup al Domnului sau care este adevărata turmă ? Iar mai pe scurt: Care este adevărata biserică a lui Cristos ? Iată si mult asteptatul răspuns: Adevărata comunitate de crestini, sau altfel zis adevărata turmă a unicului Păstor, nu poate fi alta decât cea formată din cei pentru care iubirea pentru Cristos si iubirea pentru semeni sunt totul pentru ei. Acestia formează adevărata Biserică a lui Iisus Cristos. Ei au credinţa încă vie, si nu moartă cum o au ceilalţi. Căci doar a crede în Iisus Cristos, nu este de ajuns; nu stiţi voi oare că, chiar si demonii cred în Dumnezeu ? Credinţă vie înseamnă iubire, iubire ca a lui Iisus Cristos. Si câţi oare din oameni pot avea o astfel de iubire ? Câti oare din oameni ar face fapte conforme acestei sfinte iubiri ? Câti oare s-ar pune pe ultimul loc pe ei, adică ar fi în slujba celorlalţi ? Câti oameni si-ar împărţi din avere semenilor lor cei nevoiasi ? Câti din acesti săraci ar pune cu ei la masă, le-ar da haine sau bani sau orice alt fel de ajutor ? Si câti si-ar da chiar viaţa pentru un semen în pericol, indiferent că el ar fi rudă, prieten, străin sau chiar dusman ? Este prea greu, vor spune unii, e prea de tot ! Vă spun eu: Nu e deloc prea mult, e poate chiar prea puţin ! Nu vă miraţi prea devreme, căci vă miraţi degeaba. Unii din voi vor spune că e prea mult, cerinţa e prea mare, e greu de realizat, dar vine întrebarea: Nu a făcut toate acestea pentru noi Iisus Cristos, ba chiar si încă mult mai mult ? Si nu era un om ca noi, ci era Însăsi Domnul ! Iar toate acestea le-a făcut doar din iubire, din Iubirea Sa Infinită pentru fiinţa numită om ! Iar noi nu meritam nimic din toate acestea, ci meritam pedeapsă ca urmare a căderii noastre, si în schimb am primit viaţă prin Iisus Cristos ! Iubirea Sa ne-a dăruit iertare si salvare atunci când noi meritam dreptate si pedeapsă ! Iar noi, ca fiinţe decăzute, nu vrem să facem astfel de fapte din iubire semenilor nostri, dar noi avem pretenţia de-a fi salvaţi ! Aceasta este credinţa moartă, adică mai precis credinţa lipsită de iubire. Ea este precum lumina lipsită de căldură, sau precum viaţa lipsită de libertate, trupul lipsit de suflet sau nou născutul abandonat de mama sa. Si ce fel de existenţă poate fi numită aceasta, decât una a morţii. Asa că omul, pentru a fi salvat de moarte, are nevoie de o credinţă vie, adică strâns unită cu iubirea. Si iată ce spune Domnul mai exact, cu privire la aceasta: „...oricine care nu a atins această credință vie , înainte de bătălia credinței, va renunța cu ușurință, el va fi atras de lume și va abandona necugetat ceea ce ar trebui să fie cea mai mare posesie a lui pe

73

acest Pământ; el va renunța la Mine pentru că el niciodată nu M-a recunoscut în mod corespunzător. Dar voi, discipolii Mei din ultimele zile, veți sta ferm, și puterea de a face acest lucru vă va fi dată în abundență, pentru că voința voastră de a rămâne loiali Mie garantează, de asemenea, ajutorul Meu și fluxul Meu nelimitat de putere.” Asa că aţi primit răspunsul la cine sunt crestinii adevăraţi si cine nu. Mai rămâne doar a da răspunsul la întrebarea: Cine este poporul cel ales ? Iată deci si acest răspuns: Poporul ales nu este un popor anume, indiferent de ce spun preoţii sau asa numiţii clarvăzători, nu este un popor asa cum au fost evreii în Vechiul Testament, ci este un popor alcătuit din crestinii adevăraţi, adică cei care au credinţa vie. Iar acestia nu se află într-un singur popor de pe Pământ, ci în mai multe. Acestia sunt oamenii alesi de Dumnezeu, sau si mai bine zis - copiii Săi. Iar asupra acestora se va desfăsura ultima prigoană de care spune profeţia. Poate veţi zice că am scris mai sus, că puterea bisericii catolice sau ortodoxe de a persecuta pe oameni a fost luată, si că există legi care să protejeze omul, asa că nu ar mai fi posibil o astfel de persecutare specifică inchiziţiei Evului Mediu. Poate nu credeţi că această profeţie e de la Domnul, dar eu vă spun în continuare: Nu vă grăbiţi să trageţi concluzii nefondate. Chiar dacă puterea bisericii catolice sau ortodoxe de a persecuta pe oameni a fost luată, si chiar dacă există legi care să protejeze omul de persecuţii, ba chiar există libertate religioasă si drept de exprimare, totusi profeţia de mai sus se va realiza. Pentru că, chiar dacă Cerul si Pământul vor trece, Cuvântul lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna. Iar această ultimă prigoană, acestă ultimă persecuţie a discipolilor Domnului, va fi semnul ultimei zvâcniri a lui Satan, o ultimă luptă a sa pe care vrea să o câstige, un ultim asalt asupra bastionului copiiilor lui Dumnezeu. El stie că îi va veni sfârsitul, si din acestă cauză el va avea ultimile răbufniri ale mâniei sale, prin care speră a distruge cât va putea de mult. El este asemănarea unei bestii legate, care văzându-si sfârsitul se zbate cât mai mult si mai puternic în dorinţa de a se elibera, si nu doar asta, ci chiar mai mult. Astfel, această bestie răcneste, zgârie si muşcă, în dorinţa ei turbată de a-si răni sau a-si ucide adversarul sau dusmanul. Iar aceasta este o palidă asemănare a lui Satan, căci răutatea lui nu poate fi descrisă niciodată prin cuvinte, iar singura diferenţă cu prezentarea de mai sus, este că acea bestie avea un dusman care vrea să o omoare, în schimb Satan nu are. Dumnezeu nu este dusmanul său, căci Dumnezeu este un Creator plin de iubire faţă de Creaţia Sa, ca să nu mai zic de iubirea Sa infinită în calitate de Părinte sau Tată, pentru

74

copiii Săi. Asa că Dumnezeu îl iubeste si pe el, indiferent de ura acestuia pe care I-o poartă, astfel încât Dumnezeu nu îi doreste pieirea ci salvarea. Iar pentru cei care vor nega aceste lucruri clare, nu pot să am decât un singur mesaj: Voi însăsi nu L-aţi cunoscut pe Dumnezeu ! Voi însăsi sunteţi niste satane, dacă nu admiteţi asta, căci voi credeţi că Domnul este după asemănarea sufletului vostru plin de mânie si de răzbunare. Indiferent de răutatea unei fiinţe, Domnul o iubeste si o vrea salvată, pe când voi nu puteţi a face asta. Voi sunteţi precum lumina cea lipsită de căldură sau trupul cel lipsit de suflet, de care vorbeam puţin mai sus. Iar pentru cei care nu vor admite această revelaţie ca fiind de la Dumnezeu, pentru că întunericul din ei a biruit Lumina, am să vin si pentru acestia cu învăţături biblice care spun acelasi lucru. Datorită faptului că aceste pasaje diferă întrucâtva în cele trei evanghelii, am decis să le expun pe toate, pentru ca informaţia să fie completă.

“Sfânta Evanghelie după Matei”24:3 Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: „Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului ?”24:4 Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. 24:5 Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. 24:6 Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. 24:7 Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. 24:8 Dar toate acestea sunt începutul durerilor. 24:9 Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. 24:10 Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii.24:11 Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. 24:12 Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. 24:13 Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. 24:14 Şi se va propovădui această Evanghelie a Împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.

75

24:15 Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă -24:16 Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi.24:21 Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 24:22 Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa trup de om, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.24:23 Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. 24:24 Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. 24:25 Iată, v-am spus de mai înainte. 24:26 Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. 24:29 Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui.

“Sfânta Evanghelie după Marcu”13:3 Şi şezând pe Muntele Măslinilor, în faţa templului, Îl întrebau, de o parte, Petru, Iacov, Ioan şi cu Andrei: 13:4 Spune-ne nouă când vor fi acestea? Şi care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea? 13:5 Iar Iisus a început să le spună: Vedeţi să nu vă înşele cineva. 13:6 Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, şi vor amăgi pe mulţi. 13:7 Iar când veţi auzi de războaie, şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârşitul. 13:8 Şi se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie, vor fi cutremure pe alocuri şi foamete şi tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor. 13:9 Luaţi seama la voi înşivă. Că vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a regilor, pentru Mine, spre mărturie lor. 13:10 Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile.

76

13:11 Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. 13:12 Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe copil şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi îi vor ucide. 13:13 Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui. 13:14 Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine - cine citeşte să înţeleagă - atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi,13:19 Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. 13:20 Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele zile. 13:21 Şi atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi. 13:22 Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. 13:23 Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate. 13:24 Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei. 13:25 Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina.

“Sfânta Evanghelie după Luca”21:9 Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând. 21:10 Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. 21:11 Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi. 21:12 Dar, mai înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. 21:13 Şi va fi vouă spre mărturie.

77

21:14 Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; 21:15 Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. 21:16 Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. 21:17 Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. 21:18 Dar nici un fir de păr de pe capul vostru nu va pieri. 21:19 Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.21:20 Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui.21:21 Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi şi cei din mijlocul Ierusalimul să iasă din el şi cei de prin ţarină să nu intre în el. 21:24 Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor. 21:25 Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe Pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor. 21:26 Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina.

Vedeţi voi, că si în aceste pasaje mesajul este asemănător, singura diferenţă fiind că acesta a fost dat cu alte cuvinte. Si aici, ca si în scrierea de mai sus, Domnul vorbeste despre adevăraţii ucenici ai Săi. În aceste pasaje este scris: „când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând în locul cel sfânt”, sau: „când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine”, „cine citeşte să înţeleagă”. Este necesar să fie făcută si aici o scurtă clarificare, pentru o înţelegere mai bună. Ce este „urâciunea pustiirii” si care este „locul cel sfânt” ? Credeţi voi oare că atunci când se vorbeste de locul sfânt este vorba de altarul din biserică sau de vreun alt loc de pe Pământ cu însemnătate sfântă ? Oh, nicidecum, căci acestea sunt simple locuri moarte unde niciodată nu sălăsluieste viaţa. Poate veţi spune: Cum, biserica e Casa lui Dumnezeu! Dar în acest caz eu vă spun: Să nu mai vin cu explicaţii care veţi spune că sunt de la mine, am să prezint ceea ce a spus Stefan: „Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini , precum zice proorocul. ”(Faptele apostolilor Cap.7:48 ) Si să vedem ce zice Însusi Dumnezeu: „Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt”,ori: „Cerul este scaunul Meu şi Pământul aşternut

78

picioarelor Mele! Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi şi ce loc de odihnă pentru Mine?” (Isaia Cap.57:15; 66:1) Si acum să vedem care este mai exact „locul cel sfânt”. Acesta nu este deloc un loc mort, după cum spuneam, ci este unul viu. Pentru că ce creează Dumnezeu, nu poate fi decât viu, si niciodată mort, asa cum facem noi oamenii. Acest loc este mai exact inima omului. Ea este templul Spiritului Sfânt, adică locul unde Domnul sălăsluieste în noi; iar ca urmare ea ar trebui să fie demnă de acest lucru. Pentru a fi demnă, ea ar trebui să fie plină de iubirea pentru Dumnezeu si de iubirea pentru aproape. Atunci si doar atunci, ea ar putea fi denumită un templu sfânt. Dar când inima omului este lipsită de aceste două iubiri, si este plină de iubire de sine, adică o iubire egoistă, rea, atunci această inimă este pustie. Iar ce este pustiu în natură, este o urâciune pentru om, dar cu atât mai mult este o inimă pustie pentru Dumnezeu si pentru copiii sau îngerii Săi. Atunci când o inimă este plină de iubire, acest templu viu e binecuvântat, pe când atunci când ea este lipsită de iubire, acest templu mort este blestemat. Iar cel care aduce binecuvântarea sau blestemul e omul însusi,căci el singur este preotul templului său interior. Iar dacă aţi înţeles mai bine toate acestea, să vină si explicaţia pasajului. Ucenicii întreabă: „Care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului ?” , iar Iisus le răspunde că nu imediat, că mai întâi „Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile.” „Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi, căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi.” Dar Evanghelia s-a propovăduit în toată lumea, si aproape toţi oamenii pot avea acces la ea, dar cum rămâne cu urâciunea pustiirii ? Mai sus s-a explicat ce înseamnă aceasta, însă la modul singular. Si când va fi sfârsitul ? Acesta va fi tocmai când această pustiire se va extinde la aproape toţi oamenii, întocmai ca o molimă ce aduce moarte („iubirea multora se va răci”). Dar această pustiire este mult mai periculoasă, pentru că ea nu ucide trupul, precum face o molimă, ci ucide sufletul. Ea omoară iubirea divină din inima omului, iar acestă Iubire e însăsi viaţa sa. Iar după cum am scris mai sus în prezentare, inima omului este templul Spiritului Sfânt, iar o inimă lipsită de o astfel de iubire, nu este demnă de a fi numită un templu a lui Dumnezeu. De ce ? Pentru că acest templu a fost pângărit de către omul însusi, om care ar fi trebuit să îl menţină sfânt. Din acestă cauză este spus mai sus că urâciunea pustiirii stă unde nu se cuvine sau stă în locul cel sfânt.

79

Dar mai departe în text, mai precis în Evanghelia după Matei si în cea după Marcu, apare în aparenţă o neconcordanţă. Se vorbeste despre sfârsitul veacului, spunându-se : „Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi.” iar mai departe: „căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi”. De ce se avertizează cei din Iudeea să fugă, când în text este vorba de sfârsitul perioadei de mântuire si de a doua venire a Domnului ? Totusi, în Evanghelia după Luca, se vorbeste clar despre sfârsitul Iudeei si al Ierusalimului, care „va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.” Iată si răspunsul referitor la prezentarea din primele două evanghelii: Domnul face o analogie a sfârsitului omenirii decăzute, cu sfârsitul Iudeei care va fi mult mai devreme. Si precum cei din Iudeea care vor trebui să fugă în munţi pentru a scăpa de pustiirea romană, tot asa si cei din viitor vor trebui să fugă de pustiirea inimii. Domnul se adresează discipolilor Săi cu privire la sfârsitul Iudeei si al Ierusalimului, si viitorilor discipoli sau celor alesi, cu privire la sfârsitul omenirii. Dar dacă cei din viitor vor trebui să fugă de pustiirea inimii, atunci ce simbolizează munţii pentru acestia ? Asa cum în plan fizic munţii sunt zone naturale înalte si pure, în plan spiritual ei reprezintă tot ceva înalt si pur, mai precis Cerul. Asa cum discipolii Domnului trebuiau să fugă pe munţi din calea romanilor, tot asa si discipolii ultimelor zile vor trebui să se refugieze în Cer. Iar pentru cei care sunt necrescuţi în spirit, si iau totul ad-literam, le spun că acest Cer nu este unul fizic sau exterior, ci este doar interior. Doar în acesta te poţi refugia, si nicidecum în altul. Iar Cerul se găseste în inima omului si se numeste Spiritul Divin, iar ca să ajungi la el nu trebuie decât să practici învăţăturile iubirii, adică: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din toată puterea ta” si „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Si acum cunoasteţi calea către Cer, sau altfel zis - calea către Domnul. Pe lângă toate acestea mai este scris: „soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui.” Referitor la prima parte, pentru a-i cunoaste înţelesul este necesară stiinţa corespondenţelor, iar referitor la cea de-a doua, este necesară pe lângă aceasta si o vastă cunoastere spirituală. Pentru că doar un mort poate să ia ad-literam această prezentare, care după cum vedeţi literal, nu are nici un sens. Întrucât foarte puţini oameni de pe Pământ, deţin o credinţă vie care îi face să accepte ceva spiritual ce nu au cunoscut, si deci puţini

80

deţin o vastă cunoastere spirituală, nu am să prezint în totalitate partea a doua a profeţiei, ci doar pe prima. Iar ca să nu mai afirmaţi că tot ce spun e de la mine, nu o să mai fac asta, ci am să vin decât cu o explicaţie dată de un mare iluminat de către Domnul, prin intermediul stiinţei stiinţelor, adică stiinţei corespondenţelor: „în Cuvânt, Dumnezeu văzut prin dragoste e comparat cu soarele, iar prin credinţă cu luna; şi, de asemenea, dragostea pentru Dumnezeu inspirată de El Însuşi e semni-ficată prin soare, iar credinţa în El inspirată în mod similar prin lună; ca în pasajele următoare: „ Căci stelele cerului nu vor mai străluci; Soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina ” (Isaia 13: 10). „ Soarele şi luna se întu necă, şi stelele îşi pierd lumina. Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge ” (Ioel 2: 10, 31;sau 3:15). „ Soarele s- a făcut negru ca un sac de păr, luna s - a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut pe pământ ” (Apocalipsa 6: 12, 13). Prin soare e semnificată dragostea, prin lună credinţa, iar prin stele cunoaşterea binelui şi adevărului, despre care se spune că se vor întuneca, îşi vor pierde lumina şi vor cădea din cer atunci când nu vor mai exista. Si acum, în prag de final, sper ca totul să vă fie cât mai clar, iar Domnul să vă ajute în a înţelege cât mai bine tot ce aţi primit aici prin Graţia Sa si, bineînţeles, să nu rămâneţi doar cu simpla cunoastere a acestor lucruri, ci să puneţi în aplicare învăţăturile divine care le-aţi găsit aici si nu numai, pentru că doar aplicarea lor, adică credinţa vie, va face din voi copiii ai Celui Preaînalt.

Iar în finalul acestei teme, adresez un mesaj către crestinii adevăra ţi:

DOMNUL:28. Voi sunteţi aceia care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.29. De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie. (Evanghelia după Luca cap.22)

Anexa 1. Prigoana lui Pavel. Din prigonitor, prigonit.

81

În cele ce urmează sunt relatate o parte din pericolele si necazurile prin care a trebuit să treacă apostolul Pavel, în activitatea lui misionară de răspândire a crestinismului printre neamuri.

“Faptele Sfinţilor Apostoli” 8:3 Saul însă pustiia Biserica, intrând prin case şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi preda la temniţă.…9:1…Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu, 9:2 Şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi, cât şi femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim. 9:3 Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. 9:4 Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? 9:5 Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. 9:6 Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci. Anania este trimis la Saul ca acesta să-si dobândească vederea. El se miră când aude de Saul, căci acesta era binecunoscut, si răspunde:9:13 Şi a răspuns Anania: Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim. 9:14 Şi aici are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă numele Tău. 9:15 Şi a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel; 9:16 Căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu. …9:19 Şi luând mâncare, s-a întărit. Şi Saul a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile. 9:20 Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

82

9:21 Şi se mirau toţi care îl auzeau şi ziceau: Nu este, oare, acesta cel care prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume şi a venit aici pentru aceea ca să-i ducă pe ei legaţi la arhierei? 9:22 Şi Saul se întărea mai mult şi tulbura pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Hristos.9:23 Şi după ce au trecut destule zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare. 9:24 Şi s-a făcut cunoscut lui Saul vicleşugul lor. Şi ei păzeau porţile şi ziua şi noaptea, ca să-l ucidă. 9:25 Şi luându-l ucenicii lui noaptea, l-au coborât peste zid, lăsându-l jos într-un coş. …9:28 Şi era cu ei (cu apostolii) intrând şi ieşind în Ierusalim şi propovăduia cu îndrăzneală în numele Domnului. 9:29 Şi vorbea şi se sfădea cu evreii elenişti*, iar ei căutau să-l ucidă. (*evreii care vorbeau greceşte)

În Antiohia Pisidiei13:44 …în sâmbăta următoare, mai toată cetatea s-a adunat ca să audă cuvântul lui Dumnezeu. 13:45 Dar iudeii, văzând mulţimile, s-au umplut de pizmă şi vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, hulind. 13:46 Iar Pavel şi Barnaba, îndrăznind, au zis: Vouă se cădea să vi se grăiască, mai întâi, cuvântul lui Dumnezeu; dar de vreme ce îl lepădaţi şi vă judecaţi pe voi nevrednici de viaţa veşnică, iată ne întoarcem către neamuri. 13:50 Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice şi de cinste şi pe cei de frunte ai cetăţii, şi au ridicat prigoană împotriva lui Pavel şi a lui Barnaba, şi i-au scos din hotarele lor.

14:1 Şi în Iconiu au intrat ei, ca de obicei, în sinagoga iudeilor şi astfel au vorbit, încât o mare mulţime de iudei şi de elini au crezut. 14:2 Dar iudeii care n-au crezut au răsculat şi au înrăit sufletele păgânilor împotriva fraţilor.14:5 Dar când păgânii şi iudeii, împreună cu căpeteniile lor, au dat năvală ca să-i ocărască şi să-i ucidă cu pietre, 14:6 Apostolii au înţeles primejdia şi au fugit în cetăţile Licaoniei: la Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur.14:7 Şi acolo propovăduiau Evanghelia. …

83

14:19 Iar de la Antiohia şi de la Iconiu au venit iudei, care au atras mulţimile de partea lor, şi, bătând pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate ( Listra ), gândind că a murit .14:20 Dar înconjurându-l ucenicii, el s-a sculat şi a intrat în cetate. Şi a doua zi a ieşit (a plecat) cu Barnaba către Derbe.14:21 Şi binevestind cetăţii aceleia şi făcând ucenici mulţi, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu şi la Antiohia, 14:22 Întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă şi (arătându-le) că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.

16:12…la Filipi, care este cea dintâi cetate a acestei părţi a Macedoniei şi colonie romană. Iar în această cetate am rămas câteva zile. … 16:19 Şi stăpânii ei*, văzând că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au în piaţă înaintea dregătorilor. (*o slujnică, care avea duh pitonicesc -un duh al lui Python,adică un duh de ghicire)16:20 Şi ducându-i la judecători, au zis: Aceşti oameni, care sunt iudei, tulbură cetatea noastră. 16:21 Şi vestesc obiceiuri care nouă nu ne este îngăduit să le primim, nici să le facem, fiindcă suntem romani. 16:22 Şi s-a sculat şi mulţimea împotriva lor. Şi judecătorii, rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi. 16:23 Şi, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă. 16:24 Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul temniţei şi le-a strâns picioarele în butuci; 16:25 Iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniţă îi ascultau. 16:26 Şi deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniţei şi îndată s-au deschis toate uşile şi legăturile tuturor s-au dezlegat.

17:1 Şi după ce au trecut prin Amfipoli şi prin Apolonia, au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. 17:5 Iar iudeii, umplându-se de invidie şi luând cu ei pe câţiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea şi, ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară, înaintea poporului. …17:10 Iar fraţii au trimis îndată, noaptea, la Bereea, pe Pavel şi pe Sila care, ajungând acolo, au intrat în sinagoga iudeilor. …

84

17:13 Şi când au aflat iudeii din Tesalonic că şi în Bereea s-a vestit de către Pavel Cuvântul lui Dumnezeu, au venit şi acolo, întărâtând şi tulburând mulţimile. 17:14 Şi atunci îndată fraţii au trimis pe Pavel, ca să meargă spre mare…

18:11 Şi a stat în Corint un an şi şase luni, învăţând între ei Cuvântul lui Dumnezeu. 18:12 Dar pe când Galion era proconsulul Ahaiei, iudeii s-au ridicat toţi într-un cuget împotriva lui Pavel şi l-au adus la tribunal, 18:13 Zicând că acesta caută să convingă pe oameni să se închine lui Dumnezeu, împotriva legii. Dar nici aici nu le-a mers iudeiler cum au dorit căci Galion „i-a izgonit de la tribunal.”20:1 …Pavel, chemând pe ucenici şi dându-le îndemnuri, după ce şi-a luat rămas bun, a ieşit să meargă în Macedonia. 20:2 Şi străbătând acele părţi şi dând ucenicilor multe sfaturi şi îndemnuri, a sosit în Grecia. 20:3 Şi a stat acolo trei luni. Dar când era să plece pe apă în Siria, iudeii au uneltit împotriva vieţii lui, iar el s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.

20:16 …Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii. 20:17 Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii. 20:18 Şi când ei au venit la el, le-a zis: Voi ştiţi cum m-am purtat cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în Asia, 20:19 Slujind Domnului cu toată smerenia şi cu multe lacrimi şi încercări care mi s-au întâmplat prin uneltirile iudeilor.20:22 Iar acum iată că fiind eu mânat de Duhul, merg la Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla acolo, 20:23 Decât numai că Duhul Sfânt îmi mărturiseşte prin cetăţi, spunându-mi că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

21:8 … am venit la Cezareea. Şi intrând în casa lui Filip binevestitorul (evanghelistul), …am rămas la el. 21:10 Şi rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav;

85

21:11 Şi, venind el la noi, a luat brâul lui Pavel şi legându-şi picioarele şi mâinile a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor. 21:12 Şi când am auzit acestea, îl rugam şi noi şi localnicii să nu se suie la Ierusalim. 21:13 Atunci a răspuns Pavel: Ce faceţi de plângeţi şi-mi sfâşiaţi inima? Căci eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor în Ierusalim pentru numele Domnului Iisus. 21:17 Şi sosind la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie.21:27 Şi când era să se împlinească cele şapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au întărâtat toată mulţimea şi au pus mâna pe el, 21:28 Strigând: Bărbaţi israeliţi, ajutaţi! Acesta este omul care învaţă pe toţi pretutindeni, împotriva poporului şi a Legii şi a locului acestuia; încă şi elini a adus în templu şi a spurcat acest loc sfânt.21:30 Şi s-a mişcat toată cetatea şi poporul a alergat din toate părţile şi, punând mâna pe Pavel, îl trăgeau afară din templu şi îndată au închis porţile. 21:31 Dar când căutau ei ca să-l omoare, a ajuns veste la comandantul cohortei, că tot Ierusalimul s-a tulburat.21:32 Acela, luând îndată ostaşi şi sutaşi, a alergat la ei; iar ei, văzând pe comandant şi pe ostaşi, au încetat de a mai bate pe Pavel.21:33 Apropiindu-se atunci comandantul, a pus mâna pe el şi a poruncit să fie legat cu două lanţuri şi întrebat cine este şi ce a făcut. 21:34 Iar unii strigau în mulţime una, alţii altceva şi neputând să înţeleagă adevărul, din cauza tulburării, a poruncit să fie dus în fortăreaţă. 21:35 Când a ajuns la trepte, a trebuit, de furia mulţimii, să fie purtat de ostaşi. 21:36 Căci mergea după el mulţime de popor, strigând: Omoară-l!21:37 Şi vrând să-l ducă în fortăreaţă, Pavel a zis comandantului: Îmi este îngăduit să vorbesc ceva cu tine? …21:39 Şi a zis Pavel: …Te rog dă-mi voie să vorbesc către popor. Pavel vorbeste despre convertirea sa, dar nu uită să spună despre el ca prigonitor al crestinilor.22:4 Eu am prigonit până la moarte această cale, legând şi dând la închisoare şi bărbaţi şi femei, 22:5 Precum mărturiseşte pentru mine şi arhiereul şi tot sfatul bătrânilor, de la care primind şi scrisori către fraţi, mergeam la Damasc,

86

ca să-i aduc legaţi la Ierusalim şi pe cei ce erau acolo, spre a fi pedepsiţi. …22:19 Şi eu am zis: Doamne, ei ştiu că eu duceam la închisoare şi băteam, prin sinagogi, pe cei care credeau în Tine; 22:20 Şi când se vărsa sângele lui Ştefan, mucenicul Tău, eram şi eu de faţă şi încuviinţam uciderea lui şi păzeam hainele celor care îl ucideau.…22:22 Şi l-au ascultat până la acest cuvânt, şi au ridicat glasul lor, zicând: Ia-l de pe pământ pe unul ca acesta! Căci nu se cuvine ca el să mai trăiască. 22:23 Şi strigând ei şi aruncând hainele şi azvârlind pulbere în aer, Comandantul a dat ordin de interogare prin biciuire dar aflând că Pavel este cetăţean roman a revocat ordinul de biciuire.22:30 Şi a doua zi, voind să cunoască adevărul, pentru care era pârât de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se adune arhiereii şi tot sinedriul şi, aducând pe Pavel, l-a pus înaintea lor. …23:2 Arhiereul Anania a poruncit celor ce şedeau lângă el să-l bată peste gură. 23:3 Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Şi tu şezi să mă judeci pe mine după Lege, şi, călcând Legea, porunceşti să mă bată? ...23:10 Deci făcându-se mare neînţelegere şi temându-se comandantul ca Pavel să nu fie sfâşiat de ei, a poruncit ostaşilor să se coboare şi să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă. 23:11 Iar în noaptea următoare, arătându-i-se, Domnul i-a zis: Îndrăzneşte, Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma. 23:12 Iar când s-a făcut ziuă, iudeii, făcând sfat împotrivă-i, s-au legat cu blestem zicând că nu vor mânca, nici nu vor bea până ce nu vor ucide pe Pavel. 23:13 Şi cei ce făcuseră între ei acest jurământ erau mai mulţi de patruzeci, 23:14 Care, ducându-se la arhierei şi la bătrâni, au zis: Ne-am legat pe noi înşine cu blestem să nu gustăm nimic până ce nu vom ucide pe Pavel. 23:15 Acum deci voi, împreună cu sinedriul, faceţi cunoscut comandantului să-l coboare mâine la voi, ca având să cerceteze mai cu de-amănuntul cele despre el; iar noi, înainte de a se apropia el, suntem gata să-l ucidem.

87

23:16 Dar fiul surorii lui Pavel, auzind despre această uneltire, ducându-se şi intrând în fortăreaţă, i-a vestit lui Pavel. Pavel e scăpat de furia iudeilor de comandantul roman si dus în Cezareea. 24:1 Iar după cinci zile s-a coborât arhiereul Anania cu câţiva bătrâni şi cu un oarecare retor (orator) Tertul, care s-au înfăţişat procuratorului (Felix) împotriva lui Pavel. 24:2 Iar după ce l-au chemat pe Pavel, Tertul a început să-l învinuiască, zicând: …24:5 …am aflat pe omul acesta ca o ciumă şi urzitor de răzvrătiri printre toţi iudeii din lume, fiind căpetenia eresului nazarinenilor, 24:6 Care a încercat să pângărească şi templul şi pe care l-am prins şi am voit să-l judecăm după legea noastră. 24:7 Dar venind Lysias comandantul l-a scos cu de-a sila din mâinile noastre, 24:8 Poruncind pârâşilor lui să vină la tine. De la el vei putea, cercetând tu însuţi, să cunoşti toate învinuirile aduse de noi. 24:9 Iar iudeii împreună susţineau, zicând că acestea aşa sunt. Pavel se apără.24:22 Şi Felix, auzind acestea, i-a amânat, cunoscând destul de bine cele privitoare la învăţătura (creştină), zicând: Când va veni comandantul Lysias, voi hotărî asupra acelora ale voastre. 24:23 Şi a poruncit sutaşului să ţină pe Pavel sub pază, dar să-i lase tihnă şi să nu oprească pe nimeni dintre ai lui, ca să vină să-i slujească. …24:27 Dar când s-au împlinit doi ani, în locul lui Felix a urmat Porcius Festus. Şi voind să le fie iudeilor pe plac, Felix a lăsat pe Pavel legat.25:1 Deci Festus, trecând în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezareea la Ierusalim. 25:2 Şi arhiereii şi fruntaşii iudeilor i s-au înfăţişat cu învinuiri împotriva lui Pavel şi îl rugau, 25:3 Cerându-i ca o favoare asupra lui, să fie trimis la Ierusalim, pregătind cursă ca să-l ucidă pe drum.25:4 Dar Festus a răspuns că Pavel e păzit Cezareea şi că el însuşi avea să plece în curând.25:5 Deci a zis el: Cei dintre voi care pot, să se coboare cu mine, şi dacă este ceva rău în acest bărbat, să-l învinovăţească. 25:6 Şi… s-a coborât în Cezareea, iar a doua zi, şezând la judecată, a poruncit să fie adus Pavel.

88

25:7 Şi venind el, iudeii coborâţi din Ierusalim l-au înconjurat, aducând împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe care nu puteau să le dovedească. 25:8 Iar Pavel se apăra: N-am greşit cu nimic nici faţă de legea iudeilor, nici faţă de templu, nici faţă de Cezarul. 25:9 Iar Festus, voind să facă plăcere iudeilor, răspunzând lui Pavel, a zis: Vrei să mergi la Ierusalim şi acolo să fi judecat înaintea mea pentru acestea? 25:10 Dar Pavel a zis: Stau la judecata Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. Iudeilor nu le-am făcut nici un rău, precum mai bine ştii şi tu. 25:11 Dar dacă fac nedreptate şi am săvârşit ceva vrednic de moarte, nu mă feresc de moarte; dacă însă nu este nimic din cele de care ei mă învinuiesc - nimeni nu poate să mă dăruiască lor. Cer să fiu judecat de Cezarul. 25:12 Atunci Festus, vorbind cu sfatul său, a răspuns: Ai cerut să fii judecat de Cezarul, la Cezarul te vei duce.25:13 Şi după ce au trecut câteva zile, regele Agripa şi Berenice au sosit la Cezareea, ca să salute pe Festus.25:24 Şi a zis Festus: Rege Agripa, şi voi toţi bărbaţii care sunteţi cu noi de faţă, vedeţi pe acela pentru care toată mulţimea iudeilor a venit la mine, şi în Ierusalim şi aici, strigând că el nu trebuie să mai trăiască. 25:25 Iar eu am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte; iar el însuşi cerând să fie judecat de Cezarul, am hotărât să-l trimit. 25:26 Dar ceva sigur să scriu stăpânului despre el, nu am. De aceea l-am adus înaintea voastră şi mai ales înaintea ta, rege Agripa, ca, după ce va fi cercetat, să am ce să scriu, 25:27 Căci mi se pare nepotrivit să-l trimit legat, fără să arăt învinuirile ce i se aduc. Feustus negăsind vinovat pe Pavel apelează la regele Agripa, spunându-i: „Fiindcă nu ştiam ce hotărâre să iau în neînţelegerea aceasta”. Pavel se apără, expunându-si cauza, înaintea regelui Agripa. 26:1 Agripa a zis către Pavel: Îţi este îngăduit să vorbeşti pentru tine. Atunci Pavel, întinzând mâna, a vorbit întru apărarea sa:… Si acum Pavel vorbeste despre trecutul lui ca prigonitor:26:9 Eu unul am socotit, în sinea mea, că faţă de numele lui Iisus Nazarineanul trebuia să fac multe împotrivă; 26:10 Ceea ce am şi făcut în Ierusalim, şi pe mulţi dintre sfinţi i-am închis în temniţe cu puterea pe care o luasem de la arhierei. Iar când erau daţi la moarte, mi-am dat şi eu încuviinţarea.

89

26:11 Şi îi pedepseam adesea prin toate sinagogile şi-i sileam să hulească şi, mult înfuriindu-mă împotriva lor, îi urmăream până şi prin cetăţile de din afară; Apoi vorbeste despre convertirea sa miraculoasă si ca urmare a acesteia, de prigoana asupra sa. Mai vesteşte de asemenea si învăţătura creştină, la care nu primeşte din partea autorităţilor nici o acuză:26:30 Şi s-a ridicat şi regele şi guvernatorul şi Berenice şi cei care şedeau împreună cu ei, 26:31 Şi plecând, vorbeau unii cu alţii zicând: Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanţuri.26:32 Iar Agripa a zis lui Festus: Acest om putea să fie lăsat liber, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezarul.

După călătoria plină de pericole pe care a făcut-o, Pavel ajunge la Roma. Pavel se întâlneste cu mai marii iudeilor care îi spun: „Noi n-am primit din Iudeea nici scrisori despre tine, nici nu a venit cineva dintre fraţi, ca să ne vestească sau să ne vorbească ceva rău despre tine.” Pavel „le vorbea, dând mărturie despre Împărăţia lui Dumnezeu, căutând să-i încredinţeze despre Iisus din Legea lui Moise şi din prooroci. Şi unii credeau celor spuse, iar alţii nu credeau.” Aici, la păgâni, a găsit libertate fizică si de exprimare, ce nu a găsit în ţara lui. Începând de aici se termină cartea „Faptele apostolilor”, iar în ceea ce priveste sfârsitul lui Pavel, aflăm despre acesta chiar de la el, în a doua epistolă către Timotei (cap.4:6-8): „Căci eu de-acum sunt gata pentru jertfă şi vremea despărţirii (plecării) mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.” Pavel nu vorbeste cu oroare despre moartea sa trupească cum vorbesc păgânii sau falsii crestini, ci cu degajare. El si-a înfăptuit misiunea pe care a avut-o si îsi asteaptă darul pe care i l-a pregătit Domnul, fiindcă L-a iubit si L-a urmat. El este cel mai grăitor exemplu de crestin care trebuie urmat de cei care doresc să păsească pe calea adevărului, dreptăţii si a vieţii.

Despre trecutul lui Pavel ca prigonitor mai putem citi în câteva epistole ale sale, atunci când vorbeste despre el:

90

“Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel” 15:9 Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Cu toate că era cel mai mare apostol, apostolul care a primit cea mai mare misiune, aceea de a crestina neamurile, umilinţa sa ca si copil al Domnului se evidenţiază atunci când el afirmă, nu doar o dată, că el este cel mai mic dintre apostoli. Cum se poate compara această umilinţă pur divină, cu afirmaţiile preoţilor catolici sau ortodocsi care spun despre ei că sunt sfinţi sau preasfinţi ?! Nu este aceasta mândria Satanei ?

“Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel”1:13 Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam. 1:21 Şi după faţă eram necunoscut Bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea. 1:22 Ci numai auziseră că cel ce ne prigonea pe noi, odinioară, acum binevesteşte credinţa pe care altădată o nimicea; Pavel nu s-a ferit să-si recunoască trecutul său urât, în slujba răului, de câte ori a avut ocazia, spre deosebire de „sfinţii” vremurilor viitoare.

“Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel”1:12 Mulţumesc Celui ce m-a întărit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, că m-a socotit credincios şi m-a pus să-I slujesc, 1:13 Pe mine, care mai înainte huleam, prigoneam şi batjocoream. Totuşi am fost miluit, căci în necredinţa mea, am lucrat din neştiinţă. În timp ce un prigonitor convertit mulţumeste Domnului pentru salvarea sa, în ciuda necazurilor pe care a trebuit să le îndure ulterior, nenumăraţi preoţi si pastori au ales trădarea, adică un trai lipsit de griji, în schimbul unui trai în care ar fi fost prigoniţi. Au mai primit ei oare „cununa dreptăţii” de care spune Pavel mai sus ?

Anexa 2.

91

Un mesaj al Domnului către poporul evreu prin prorocul Ieremia.

În continuare se vor prezenta câteva pasaje din Vechiul Testament, mai precis din cartea lui Ieremia. În ele veţi descoperi avertismentele Domnului date poporului evreu, popor ales de Dumnezeu dar care însă au ales să-L părăsească si să urmeze păcatul. În ciuda călăuzirii lor direct de către Dumnezeu prin prorocii Săi, acestia nu au dorit să asculte, să se lepede de păcat si să se întoarcă la Domnul. Dacă poveţele blânde, plecate din cea mai pură si cea mai înaltă Iubire, adică Iubirea lui Dumnezeu, nu au reusit să întoarcă din calea sa gresită acest popor îndărătnic, Dumnezeu i-a tratat cu un leac amar, adică si-a îndepărtat protecţia Sa asupra lor si a permis să fie luaţi în robia Babilonului. O similitudine a acestei situaţii o putem întâlni si în tema noastră, adică situaţia prin care au trebuit să treacă bisericile din fostul spaţiu comunist. „Leacul amar” a trebuit să fie înghiţit si de acestea, dar ca si la evrei, se pare că încăpăţânarea în a merge pe propria cale, adică pe calea păcatului si deci a morţii, este foarte puternică si de preferat de către oameni, faţă de alegerea de a merge pe calea vieţii. Făgăduinţa dată poporului evreu în acele timpuri, si anume: „Dar nici în zilele acelea nu vă voi pierde cu totul”, a fost prezentă si în perioada comunistă, când si acum, ca si atunci, Domnul nu a permis distrugerea completă a bisericilor, în ciuda decăderii lor. Iar în final, o ultimă similitudine poate fi considerată aceea prin care vor trece popoarele Pământului în ultimele zile, adică în zilele Marii Judecăţi, atunci când va veni finalul perioadei de mântuire, iar oamenii vor trebui să culeagă ceea ce au semănat, adică să-si primească răsplata propriilor lor fapte. Acum însă, situaţia va avea o răspândire generală si va fi de o amploare de neimaginat pentru oameni. Cum o persoană se tot îmbolnăveste dar nu îsi schimbă modul de viaţă într-unul bun, spre a rămâne sănătoasă, bolile fiind ceva bun pentru ea, adică avertismente (ceva de neconceput pentru oamenii cei prosti); tot asa este si cu micile judecăţi date popoarelor sau fiecărui om în parte de-a lungul istoriei. Aceste mici judecăţi sau necazuri au reprezentat „bolile” prin care a trebuit să treacă omenirea, indiferent de natura lor, boli care aveau menirea să o trezească din somnul ei de moarte în care s-a cufundat datorită păcatelor, sau altfel zis morţii ei spirituale. Această moarte însă a orbit-o faţă de orice minune si a lăsat-o surdă la orice avertisment, venite din partea Domnului pentru a o trezi la viaţă.

92

Iar dacă acel bolnav încăpăţânat si prost va muri la un moment dat, a cui este vina, a doctorului care i-a prescris tratamentul sau a lui, căci a refuzat acest tratament ? Tot la fel se prezintă situaţia si cu popoarele; a cui oare va fi vina, decât numai a lor. Domnul le-a tratat în orice mod posibil, fie cu leacuri blânde (Învăţăturile Sale), fie cu leacuri amare (necazuri si suferinţe rezultate în urma păcatelor), dar ele au refuzat aceste tratamente; nu au urmat nici învăţăturile Domnului, făcându-si propriile lor învăţături, nu au dorit nici să descopere care sunt cauzele „bolilor”, tratându-le asa cum au vrut ei, fiindcă mândria omului este asa de mare încât el consideră că nu are nevoie de Dumnezeu ca să-l ajute, căci el se poate descurca si singur, prin aceasta observându-se clar cultul omului, adică el însusi proclamându-se un om-dumnezeu. Înainte de a începe prezentarea pasajelor, vă spun că unele sunt date în stiinţa corepondenţelor, de aceea pentru cei necrescuţi în spirit vor suna ciudat, iar explicarea lor va fi una sumară.

“Ieremia”5:1 "Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, cercetaţi şi căutaţi prin pieţele lui: nu cumva veţi găsi vreun om, măcar unul, care păzeşte dreptatea şi caută adevărul? 5:2 Căci Eu aş cruţa Ierusalimul. Chiar când ei zic: "Viu este Domnul", ei jură mincinos. "5:3 O, Doamne, ochii Tăi nu privesc ei oare la adevăr? Tu îi baţi şi ei nu simt durerea; Tu i-ai dat pierzării şi ei nu vor să ia învăţătură; şi-au făcut obrazul mai vârtos ca piatra şi nu vor să se întoarcă. Dumnezeu nu bate pe nimeni, exprimarea este spirituală, adică îndepărtarea de Dumnezeu presupune o viaţă plină de necazuri, care în mod normal ar trebui să facă pe oameni să constientizeze asta, ca ulterior să se îndrepte cu regret si rusine spre Dumnezeu. Totusi, în realitate, un astfel de comportament este foarte rar întâlnit. Oamenii au inimile împietrite, adică sunt lipsite de iubire divină, si indiferent prin câte necazuri sunt obligaţi să treacă datorită propriilor lor greseli, ei nu doresc să se întoarcă la Dumnezeu. 5:4 Şi mi-am zis: "Poate că aceştia sunt nişte bieţi nenorociţi! Sunt nişte proşti, pentru că nu cunosc calea Domnului, legea Dumnezeului lor. 5:5 Voi merge deci la cei mari şi voi grăi cu aceştia, căci ei ştiu calea Domnului; Legea Dumnezeului lor". Dar şi aceştia cu toţii au sfărâmat jugul şi au rupt legăturile.

93

Dacă evreii au părăsit pe Domnul, Acesta i-a lăsat pe calea lor, să vadă si ei si să se convingă singuri ce înseamnă a nu avea pe Domnul lângă tine ca ajutor, si ce înseamnă a merge pe propria ta cale.5:6 De aceea îi va lovi leul din pădure şi lupul din pustiu îi va răpi; leopardul le va fi păzitor cetăţilor lor; care din ei va ieşi va fi sfâşiat, că s-au înmulţit fărădelegile lor şi lepădările de credinţă au sporit. O prezentare într-un mod spiritual; nu este vorba nicidecum de vreun animal sălbatic, ci de dusmanii lor, de popoare cotropitoare asemuite animalelor sălbatice. Care va iesi din Lege, sau altfel zis: care va părăsi pe Dumnezeu, va fi sfâsiat, adică va îndura suferinţele cauzate de dusmani. Toate acestea se vor petrece ca urmare a fărădelegilor în care preferă să trăiască si a lipsei de credinţă, deci aceste suferinţe vor reprezenta răsplata faptelor lor nelegiuite. 5:7 Cum, adică, să te iert, Ierusalime, pentru aceasta? Fiii tăi M-au părăsit şi se jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrânare, umblând în grup prin casele desfrânatelor. 5:8 Ei sunt cai îngrăşaţi şi fiecare din ei nechează după femeia aproapelui său. Situaţie întâlnită si în prezent, dar la un nivel mult mai mare faţă de cea prezentă în acele zile. Idolatria din acele zile păleste în comparaţie cu idolatria întâlnită în prezent la catolici si la ortodocsi. Să mai menţionez despre adulterul preotilor, despre pedofilia lor sau relaţiile lor homosexuale, ca să nu mai zic despre aceste orori întâlnite si la enoriasii lor ? 5:9 E cu putinţă să nu pedepsesc aceasta, zice Domnul, şi Duhul Meu să nu se răzbune asupra unui popor ca acesta? Nenorocirile care le vor avea de îndurat vor fi pedeapsa asupra faptelor lor, asa cum afirmam mai sus; dar această pedeapsă nu va fi dată de Dumnezeu, cum este exprimată în mod simbolic în pasajul de mai sus, din anumite considerente, pentru că Domnul este un Dumnezeu al iubirii (iar Iubirea călăuzeste si salvează) si nicidecum al mâniei si răzbunării, cum este prezentat în anumite pasaje într-un mod simbolic bineînţeles, neînţelese de oamenii întunecaţi. Pedeapsa si-o dau oamenii însisi, prin nerespectarea învăţăturilor divine, nerespectare care atrage bineînţeles consecinţe amare, pentru că atunci când te îndepărtezi de Viaţă (adică de Domnul), tu te afunzi în moarte. 5:10 Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda s-au purtat faţă de Mine cu multă necredinţă, zice Domnul.

94

5:11 Au tăgăduit pe Domnul şi au zis: "El nu este şi nenorocirea nu va veni asupra noastră; şi nu vom vedea nici sabie, nici foamete!5:12 Proorocii sunt vânt şi nu este în aceştia Cuvântul Domnului. De aceasta şi ei să aibă parte!" Asa cum prorocii trimisi de Domnul au avut o soartă deloc plăcută, datorată propriului lor popor, tot asa au avut de întâmpinat si trimisii Domnului din veacurile următoare plecării trupesti a lui Iisus. 5:13 De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeul puterilor: "Pentru că voi grăiţi asemenea vorbe, iată voi face Cuvintele Mele foc în gura ta, iar pe poporul acesta îl voi face lemne şi-l va mistui focul acesta. 5:14 Casa lui Israel, iată voi aduce asupra voastră un neam de departe, zice Domnul, un popor puternic, un popor vechi, un popor a cărui limbă tu nu o ştii şi nu vei înţelege ce grăieşte el. 5:15 Tolba lui cu săgeţi e ca un mormânt deschis şi ai lui toţi sunt viteji; 5:16 şi vor mânca aceia secerişul tău şi pâinea ta; vor mânca pe fiii tăi şi pe fiicele tale; vor mânca oile tale şi boii tăi; vor mânca strugurii tăi şi smochinele tale şi vor trece prin sabie cetăţile tale cele întărite în care tu te încrezi. 5:17 Suiţi-vă pe zidurile lui şi le dărâmaţi, dar nu de tot, ci stricaţi numai crenelurile lor, pentru că acestea nu sunt ale Domnului; 5:18 Dar nici în zilele acelea nu vă voi pierde cu totul, zice Domnul. Situaţie întâlnită într-un mod similar si la bisericile din spaţiul comunist. Dacă Domnul dorea, acestea dispăreau cu totul, dar Domnul nu a permis ca ele să fie anihilate, ci doar să primescă o lecţie dură ca urmare a decăderii lor.5:19 Şi dacă unii vor întreba: Pentru ce ne face Domnul Dumnezeul nostru toate acestea? Atunci să ţi se răspundă: Pentru că M-aţi părăsit pe Mine şi aţi slujit la dumnezei străini, în ţara voastră, de aceea veţi sluji la dumnezei străini într-o ţară care nu este a voastră. Deci în cazul în care unii se vor mira de ce păţesc astfel de lucruri răspunsul este simplu: ele sunt răsplata faptelor săvârsite de ei, ei singuri si-au atras nenorocirea.5:21 Ascultaţi acestea , popor nebun şi fără inimă! Ei au ochi şi nu văd, urechi au, dar nu aud. 5:23 … poporul acesta are inimă îndârjită şi răzvrătită: 5:24 Răzvrătitu-s-au şi s-au dus şi n-au zis în inima lor: "Să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru(în prezent-să-L iubim), care ne dă la vreme ploaie timpurie şi târzie şi ne păstrează săptămânile hotărâte ale culesului".

95

5:25 Fărădelegile voastre au schimbat aceasta şi păcatele voastre au depărtat acest bine de la voi. 5:26 Căci se află nelegiuiţi prin poporul Meu, care pândesc ca prinzătorii de păsări, se ascund la pământ, pun curse şi prind pe oameni. 5:27 Cum sunt coteţele pline de păsări, aşa sunt casele lor pline de înşelătorie; 5:28 Prin aceasta s-au ridicat şi s-au îmbogăţit ei, s-au făcut graşi şi cu pielea lucioasă şi în rele au trecut orice măsură; 5:29 Nu fac dreptate nimănui, nici chiar orfanului, nu dau dreptate săracului şi huzuresc. E cu putinţă oare să nu pedepsesc acestea şi să nu Mă răzbun asupra unui popor ca acesta? - zice Domnul. Cât de bine se potrivesc toate aceste nelegiuri si în prezent, ba chiar la superlativ !5:30 Lucruri înspăimântătoare se petrec în ţara aceasta: 5:31 Proorocii profeţesc minciuni, preoţii învaţă ca şi ei, şi poporului Meu îi place aceasta. Dar la urmă ce veţi face?" Iar ca exemplu: câte profeţii mincinoase au fost si sunt date de preoţimea ortodoxă ! Si acestea sunt bine primite de poporul respectiv, care trăind în întuneric nu poate să distingă Lumina, pentru că ochii li s-au atrofiat, sau altfel zis, pentru cei ce nu înţeleg: cum să distingi minciuna când tu nu deţii Adevărul; cum să ai o călăuzire divină, care pleacă din iubire de Dumnezeu si de semeni, când tu nu iubesti si acţionezi contrar acestei iubiri ?! 6:1 Fugiţi, fiii lui Beniamin, fugiţi din Ierusalim, trâmbiţaţi cu trâmbiţa în Tecoa şi daţi semne prin focuri la Bethacherem, că iată se iveşte de la miazănoapte o nenorocire şi zdrobire mare! Ierusalimul este prezentat ca un oras al păcatului, dar în toate orasele exista păcat, cum de altfel există si în prezent, dar la un nivel infinit mai mare faţă de acele vremuri. Mesajul nu poate fi luat ad-literam, căci ar însemna ca cei care sunt pe calea Domnului, adică cei care urăsc păcatul, să se izoleze în pustiu. Domnul nu doreste acest lucru, ba chiar a afirmat că este împotriva lui, adică nu este de acord cu izolarea omului faţă de semeni, asa cum fac călugării. Ce înseamnă totusi fuga din Ierusalim ? Iată răspunsul: Ierusalimul este sinonim cu păcatul, adică prezentarea se face printr-o corespondenţă, iar cei care vor să rămână în Domnul, trebuie să fugă de păcat. De ce (?), este de la sine înţeles; pentru că păcatul aduce cu el si nenorocirea, oricât ar

96

părea că ar fi de plăcut si oricât de lipsit de suferinţe viitoare este în aparenţă. 6:2 Pierde-voi pe fiica Sionului cea frumoasă şi gingaşă. Cine este „fiica Sionului” ? Aceasta este „prostituata din Babilon”, adică învăţăturile false date de cei care conduc falsa biserică, acestea fiind demascate prin venirea Domnului pe Pământ. Frumuseţea si gingăsia ei sunt trăsături exterioare, care maschează urâciunea din interior, sau altfel zis sunt capcana care la exterior apare ca un beneficiu, dar scopul ei este moartea. În natură sarpele este un animal care este lipsit de putere si pare inofensiv, dar acest aspect este capcana lui: exteriorul arată ceva opus interiorului, care ascunde viclenie si venin mortal. O altă corespondenţă ne este transmisă de Iisus, când se adresează fariseilor, care în exterior apar ca preoţi ai lui Dumnezeu (prin funcţia si hainele specifice acestei funcţii), dar în interior erau adevăraţi demoni, adică oameni ai Satanei. Si cum sunt ei numiţi ? „Morminte văruite”. 6:3 Păstorii vor veni la ea cu turmele lor, îşi vor întinde corturile împrejurul ei şi va paşte fiecare partea sa. 6:4 Pregătiţi război împotriva ei! Sculaţi-vă şi haideţi spre miazăzi! Vai! Ziua este spre sfârşit şi iată se lasă umbrele serii. 6:5 Dar sculaţi-vă şi hai să mergem noaptea şi să stricăm palatele ei. 6:6 Căci aşa zice Domnul Savaot: "Tăiaţi copaci şi faceţi val împotriva Ierusalimului; această cetate trebuie pedepsită, pentru că în ea se află numai nedreptate. Si stim bine din Biblie dar si din istorie cine au fost „păstorii”, adică poporele care au luat pe evrei în robie, după ce au scăpat de robia din Egipt, din care nu au învăţat nimic. Si mai stim bine ce îndărătnici au fost si sunt evreii; nu au ascultat nici din necazurile prin care au trecut în urma robiei lor la diferite popoare si nici din lecţiile blânde si minunile pe care le-a făcut Iisus. Asa că soarta care si-au făcut-o a fost una deloc blândă, de-a lungul istoriei ei fiind alungaţi printre popoare, persecutaţi sau masacraţi, începând de la răscoala împotriva romanilor si conseciinţele ei până la prigoana si masacrele naziste. Nu spune chiar Domnul despre acest popor, următoarele: „popor nebun şi fără inimă, au ochi şi nu văd, urechi au, dar nu aud. …poporul acesta are inimă îndârjită şi răzvrătită” ?6:7 Cum aruncă izvorul apă din sine, aşa aruncă şi ea din sine răutate; în ea se aude oprimare şi jaf şi pururea se văd înaintea feţei Mele dureri şi răni.

97

6:8 Ia înţelepciune, Ierusalime, ca să nu se depărteze sufletul Meu de la tine şi ca să nu te fac pustietate şi pământ nelocuit".6:9 Aşa zice Domnul Savaot: "Până la sfârşit se vor culege rămăşiţele lui Israel, cum se culege via ; lucrează cu mâna ta şi îţi umple panerul, ca şi culegătorul de struguri. Adică exact ceea ce s-a prezentat mai sus: soarta lor va fi amară de-a lungul timpului, pentru că ei au fost poporul ales, adică au fost cei mai apropiaţi Domnului, si se stie foarte bine: cu cât esti mai sus, cu atât îţi va fi căderea mai dureroasă. Totusi, ca si în perioada Vechiului Testament, o „rămăsiţă” va exista si după plecarea trupească a lui Iisus, adică „până la sfârşit”. („Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.” Isaia cap.1:9) Si precum din vie se culege ce este mai bun, adică rodul, tot asa se va culege si din poporul evreu.6:10 Cu cine să vorbesc şi cui să vestesc, ca să audă? Că iată urechea lor este netăiată împrejur şi nu pot să ia aminte; şi iată, Cuvântul Domnului a ajuns de râs la ei şi nu găsesc în el nici o plăcere. 6:11 De aceea sunt plin de mânia Domnului şi n-o mai pot ţine în mine; o voi vărsa deci asupra copiilor pe uliţe şi asupra adunării tinerilor, că vor fi luaţi şi bărbat şi femeie, şi cel în vârstă şi cel încărcat de zile;6:12 şi casele lor vor trece la alţii; tot aşa şi ţarinele şi femeile. Pentru că voi întinde mâna Mea asupra locuitorilor ţării acesteia, zice Domnul,6:13 Pentru că fiecare din ei, de la mic până la mare, este robit de lăcomie şi, de la prooroc până la preot, toţi se poartă mincinos. 6:14 Ei leagă rănile poporului meu cu nepăsare şi zic: "Pace! Pace!" Şi numai pace nu este! 6:15 Dar se ruşinează ei, oare, când fac urâciuni? Nu, nu se ruşinează deloc, nici nu roşesc. De aceea vor cădea printre cei căzuţi şi se vor prăbuşi în ziua în care îi voi pedepsi, zice Domnul. 6:16 Aşa zice Domnul: "Opriţi-vă de la căile voastre! Priviţi şi întrebaţi de căile celor de demult; de calea cea bună şi mergeţi pe dânsa şi veţi afla odihnă sufletelor voastre. Dar ei au răspuns: Nu vom umbla pe ea !6:17 Am pus păzitori peste voi şi am zis: Ascultaţi sunetul trâmbiţei ! 6:18 Iar ei au zis: Nu vom asculta! Aşadar, ascultă, poporule, şi află, adunare, ce are să se întâmple cu aceştia. 6:19 Ascultă, Pământule: Iată voi aduce asupra acestui popor o nenorocire, rodul cugetelor lor, că n-au ascultat Cuvintele Mele şi Legea Mea au lepădat-o.

98

6:20 La ce Îmi este bună tămâia care vine din Şeba şi scorţişoara din ţară depărtată? Arderile de tot ale voastre nu le voiesc şi jertfele voastre Îmi sunt neplăcute". La fel si în prezent: la ce sunt bune slujbele bisericesti (serviciile religioase) lipsite de viaţă, care nu aduc mântuirea, pomenile date lui Dumnezeu, să nu mai zic de ororile realizate în numele credinţei, adevărate ritualuri satanice, atunci când din oameni (inclusiv preoţi sau pastori) lipseste Iubirea divină, singura capabilă să aducă Viaţa, adică mântuirea ?! 6:21 De aceea aşa zice Domnul: "Iată pun înaintea poporului acestuia piedici şi se vor poticni de ele laolaltă şi părinţii şi copiii, vecinul şi prietenii lui, şi vor pieri". Asa cum am mai afirmat în multe rânduri, spun si acum: mulţi oameni lipsiţi de credinţa vie, adică de Iubire, se miră la faptul că Dumnezeu este prezentat într-un fel în Vechiul Testament si în cu totul alt fel în Noul Testament, având în vedere că este Acelasi Dumnezeu. Pentru acestia am un mesaj: lepădaţi-vă de păcat si de lume, regretaţi-vă păcatele săvârsite, căutaţi în mod sincer pe Dumnezeu si urmaţi-I învăţăturile, adică iubiţi-L mai presus de orice si iubiţi-vă semenii, într-un cuvânt: deveniţi crestini adevăraţi, iar atunci veţi înţelege tot ceea ce nu puteţi să înţelegeţi acum, când sunteţi pe calea lumii, adică pe calea morţii. Atunci, Lumina Domnului vă va alunga întunericul în care trăiţi acum si care vă împiedică să înţelegeţi lucruri atât de simple pentru un crestin adevărat. 6:22 Aşa zice Domnul: "Iată vine un popor din ţara de la miazănoapte, un popor mare se ridică de la marginile Pământului şi ai săi ţin în mână arcul şi suliţa.6:23 Şi sunt cruzi şi neînduraţi; glasul lor mugeşte ca marea şi vin pe cai, gata să lupte ca un singur om, împotriva ta, fiica Sionului." …6:25 Să nu ieşiţi la câmp, nici la drum să nu plecaţi, căci sabia duşmanilor şi groaza sunt pretutindeni. 6:26 Fiica poporului Meu, încinge-te cu sac şi-ţi presară cenuşă pe cap; tânguieşte-te ca după moartea singurului tău fiu! Plângi amarnic, căci fără de veste va veni pierzătorul asupra voastră! … Iată un mesaj ce îndeamnă spre pocăinţă si întoarcere la Domnul.6:28 Aceştia (evreii) cu toţii sunt răzvrătiţi, îndârjiţi şi semănători de clevetiri; sunt aramă şi fier, toţi sunt nişte stricaţi.6:29 Foalele s-au ars, plumbul s-a topit de foc şi turnătorul în zadar a topit, căci cei răi nu s-au ales. („viclesugurile lor nu s-au topit.”

99

Biblia 1688, Biblia de la Blaj 1795; „cei rău nu se mai desface” Biblia 1939 „degeaba curăţă, căci zgura nu se dezlipeşte.” Biblia protestantă) Chiar dacă mesajul iniţial a fost deformat de-a lungul timpului, după cum se vede în diferite traduceri, înţelesul poate fi dedus cu usurinţă. 6:30 Argint de lepădat se vor numi, căci Domnul i-a lepădat".

7:1 Cuvântul ce a fost de la Domnul către Ieremia: "Stai în uşa templului Domnului şi rosteşte acolo cuvântul acesta şi spune: 7:2 Ascultaţi Cuvântul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda, care intraţi pe această poartă ca să vă închinaţi Domnului! 7:3 Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Îndreptaţi-vă căile şi faptele voastre şi vă voi lăsa să trăiţi în locul acesta! 7:4 Nu vă încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: "Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului". Din nefericire, oamenii din prezent sunt la fel de nestiutori faţă de cele sfinte la fel cum au fost si cei din trecut, cu toate că ne aflăm în epoca cunoasterii ! De ce ? Simplu: pentru că niciodată nu i-au interesat aceste lucruri. Iar cei care au făcut-o, nu au făcut-o decât din simplă curiozitate si nicidecum dintr-un interes adevărat, adică o căutare care are ca scop întoarcerea la Dumnezeu si transformarea lor completă.7:5 Iar dacă vă veţi îndrepta cu totul căile şi faptele voastre, dacă veţi face judecată cu dreptate între om şi pârâşul lui, 7:6 Dacă nu veţi strâmtora pe străin, pe orfan şi pe văduvă, nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi nu veţi merge după alţi dumnezei spre pieirea voastră,7:7 Atunci vă voi lăsa să trăiţi în locul acesta şi pe pământul acesta, pe care l-am dat părinţilor voştri din neam în neam. 7:8 Dar iată, voi vă încredeţi în cuvinte mincinoase, care nu vă vor aduce folos. 7:9 Cum? Voi furaţi, ucideţi şi faceţi adulter; juraţi mincinos, tămâiaţi pe Baal şi umblaţi după alţi dumnezei, pe care nu-i cunoaşteţi, 7:10 Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea în templul Meu, asupra căruia s-a chemat Numele Meu, şi ziceţi: "Suntem izbăviţi", ca apoi să faceţi iar toate ticăloşiile acelea? 7:11 Templul acesta, asupra căruia s-a chemat Numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii voştri peşteră de tâlhari? Iată, Eu am văzut aceasta, zice Domnul.

100

Nu vi se pare că această situaţie se aseamănă cu cea întâlnită în prezent, cu diferenţa că acum totul este mult mai rău, adică răul a atins cote de nebănuit pentru acele vremuri ?7:13 Şi acum, de vreme ce aţi făcut toate faptele acestea, zice Domnul, şi Eu v-am grăit dis-de-dimineaţă şi n-aţi ascultat, v-am chemat şi n-aţi răspuns, 7:14 De aceea şi cu templul acesta, asupra căruia s-a chemat Numele Meu şi în care voi vă puneţi încrederea, şi cu locul pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, voi face tot aşa, cum am făcut cu Şilo; (Israel a fost învins de filisteni – 1 Regi (1 Samuel) cap.4:10)7:15 Vă voi lepăda de la faţa Mea, cum am lepădat pe toţi fraţii voştri, toată seminţia lui Efraim. 7:16 Tu însă nu te ruga pentru acest popor şi nu înălţa rugăciune şi cerere pentru dânşii, nici nu mijloci înaintea Mea, că nu te voi asculta. 7:17 Nu vezi tu ce fac ei prin cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului? 7:18 Copiii adună lemne, iar părinţii aţâţă focul şi femeile frământă aluatul ca să facă turte pentru zeiţa cerului şi să săvârşească turnări (de băutură) în cinstea altor dumnezei, ca să Mă rănească pe Mine. În prezent astfel de lucruri au luat o formă diferită, sau mai bine zis au fost ascunse prin viclenia Satanei sub forma pomenilor către Dumnezeu, către mama Sa, sau către sfinţi, iar dumnezeii străini au fost înlocuiţi cu idoli închinaţi Dumnezeului adevărat, fecioarei Maria, a apostolilor Săi, sau sfinţilor creaţi de oameni, deci reprezentări false si moarte a ceea ce e viu. Si nu asta o oroare în faţa Domnului: omul, fiinţă imperfectă, limitată, păcătoasă si proastă, să reprezinte prin lucrarea mâinilor sale pe propriul său Creator, Fiinţă perfectă, infinită, sfântă, atotcunoscătare si înţeleaptă ? 7:19 Dar oare pe Mine Mă rănesc ei - zice Domnul - şi nu pe ei înşişi, spre ruşinea lor?" 7:20 De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată se revarsă mânia Mea asupra locului acestuia, asupra oamenilor şi dobitoacelor, asupra copacilor, asupra ţarinii şi asupra roadelor pământului, şi se vor aprinde şi nu se vor mai stinge."7:21 Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: …7:22 …părinţilor voştri nu le-am vorbit şi nu le-am dat poruncă în ziua aceea, în care i-am scos din pământul Egiptului, pentru arderea de tot şi pentru jertfă;

101

7:23 Ci iată porunca pe care ţi-am dat-o: Să ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi Îmi veţi fi poporul Meu, şi să umblaţi pe toată calea pe care vă poruncesc Eu, ea să vă fie bine. 7:24 Dar ei n-au ascultat glasul Meu şi nu şi-au plecat urechea lor, ci au trăit după pofta şi îndărătnicia inimii lor rele şi s-au întors cu spatele către Mine, iar nu cu faţa. 7:25 Din ziua când părinţii voştri au ieşit din pământul Egiptului şi până în ziua aceasta am trimis la voi pe toţi robii Mei - proorocii - şi i-am trimis în fiecare zi dis-de-dimineaţă; 7:26 Dar ei nu M-au ascultat şi nu şi-au plecat urechea lor, ci şi-au învârtoşat grumazul şi s-au purtat mai rău decât părinţii lor. 7:27 Şi când le vei vorbi cuvintele acestea, ei nu te vor asculta; şi când îi vei chema, nu-ţi vor răspunde. 7:28 Atunci să le zici: Iată un popor care nu ascultă glasul Domnului Dumnezeului său şi nu primeşte învăţătură! Credinţa nu mai este; ea a dispărut din gura lor. Ce s-a transmis atunci prin Ieremia poporului evreu, s-a potrivit mai târziu bisericilor crestine. Diferenţa v-am mai spus-o: ororile făcute de popoarele asa numit crestine, au depăsit orice imaginaţie. Detaliile le găsiţi si singuri în istorie. 7:29 Tunde-ţi părul tău şi-l aruncă, şi ridică plângere pe munţi, că a lepădat Domnul şi a părăsit pe neamul care şi-a atras mânia Sa. 7:33 Şi vor fi trupurile poporului acestuia hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului, şi nu va fi cine să le alunge.7:34 Şi voi curma în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului glasul de bucurie şi glasul de veselie, glasul mirelui şi glasul miresei, pentru că pământul acesta va fi pustiu". Dar de ce îndeamnă Domnul pe Ieremia să-si tundă părul si să-l arunce ? Răspunsul o să vi-l ofer citând din scrierea un ales important al Domnului, prin care s-au dezvăluit foarte multe revelaţii. Într-una din ele se prezintă si acest subiect referitor la Ezechiel (cap.5:1-4). „Dat fiind faptul că profeţii reprezentau Cuvântul, şi implicit doctrina bisericii născută din acest Cuvânt şi ţinând cont de faptul că prin cap se înţelege înţelepciunea născută din Cuvânt, rezultă că prin firele de păr ale capului şi bărbii nu se poate înţelege altceva decât supremaţia adevărului. Aşa se explică de ce raderea părului de pe cap şi de pe faţă era considerată în acele timpuri o mare ruşine şi un motiv de doliu. Acesta este motivul pentru care profetului i s-a poruncit să îşi radă capul şi barba, pentru a ilustra astfel starea bisericii ebraice din perspectiva Cuvântului.”

102

Cu alte cuvinte bisericii ebraice îi lipsea si înţelepciunea si adevărul, adică trăia în întuneric (înţelepciunea călăuzeste omul, dându-i acestuia Lumină) si minciună. Si în ce stare credeţi că este biserica în prezent ? Mai departe se continuă prezentarea fărădelegilor poporului evreu, precum si necazurilor prin care vor urma să treacă.8:4 Să le mai spui de asemenea: Aşa zice Domnul: Oare cei ce cad nu se mai scoală, şi cei ce rătăcesc drumul nu se mai întorc? 8:5 De ce dar poporul acesta, Ierusalime, stăruie în rătăcire? De ce ţine tare la minciună şi nu vrea să se întoarcă? 8:6 Privit-am şi am ascultat, şi iată-i nu spun adevărul, nu se căiesc de necredinţa lor şi nimeni nu zice: "Vai, ce am făcut?" Fiecare se întoarce la calea sa, ca un cal ce se aruncă în bătălie. 8:7 Până şi barza îşi ştie vremea sa hotărâtă sub cer; şi turturica şi rândunica şi cocorul iau aminte la timpul când trebuie să vină; 8:8 Iar poporul Meu nu cunoaşte hotărârea Domnului. Cum puteţi voi să ziceţi: "Suntem înţelepţi şi avem Legea Domnului?" Căci iată, pana cea mincinoasă a cărturarilor a prefăcut-o în minciună. 8:9 S-au făcut de ocară înţelepţii, au turbat şi s-au prins în curse; iată, au lepădat Cuvântul Domnului şi atunci unde este înţelepciunea lor? 8:10 De aceea, pe femeile lor le voi da altora şi ogoarele lor le voi trece altor stăpânitori, pentru că ei cu toţii, de la mic până la mare, se dedau la jaf, şi de la prooroc până la preot, toţi înşală, 8:11 Şi leagă rana fiicei poporului Meu cu nepăsare, zicând: "Pace, pace!" şi pace nu este.8:12 Se ruşinează ei, oare, când fac ticăloşii? Nu se ruşinează deloc, nici nu roşesc. De aceea vor cădea printre cei ce cad şi se vor prăbuşi când îi voi pedepsi, zice Domnul.8:13 Îi voi culege cu totul, zice Domnul, şi nu va rămâne nici o bobiţă pe viţă şi nici o smochină în smochin, şi va cădea şi frunza şi, ceea ce le-am dat Eu, se va duce de la ei."8:16 De la Dan se aude ropotul cailor şi de nechezatul puternic al armăsarilor se cutremură tot pământul; iată vin şi vor pustii pământul şi tot ce este pe el, cetatea şi locuitorii ei. 8:17 "Căci iată voi trimite asupra voastră şerpi şi scorpioni, împotriva cărora nu este descântec, şi vă vor muşca, zice Domnul.

9:1 O, cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi, ca să plâng ziua şi noaptea pe cei loviţi ai fiicei poporului meu?

103

9:2 O, de mi-ar da cineva un adăpost de călători în pustiu, aş părăsi pe poporul meu şi m-aş duce de la ei, căci eu toţii sunt nişte desfrânaţi şi ceată de defăimători!9:3 "Ca un arc îşi încordează limbile lor pentru minciună şi se întăresc pe pământ prin nedreptate, că trec de la rău la mai rău şi pe Mine nu Mă cunosc, zice Domnul. 9:4 Păziţi-vă fiecare de prietenul vostru şi nu vă încredeţi în nici unul din fraţii voştri, că fiecare frate pune piedică celuilalt şi fiecare prieten împrăştie clevetiri. 9:5 Fiecare înşală pe prietenul său şi nu spune adevărul; şi-au deprins limba la minciună şi viclenesc până obosesc. 9:6 Tu trăieşti în mijlocul viclenilor şi ei din pricina vicleniei nu Mă cunosc pe Mine", zice Domnul. 9:7 De aceea, aşa zice Domnul Savaot: "Îi voi topi şi-i voi încerca; oare ce altceva pot să fac Eu cu fiica poporului Meu? 9:8 Limba lor este săgeată ucigătoare şi grăieşte viclenii; cu buzele lor grăiesc prietenos către aproapele lor, iar în inimă ei făuresc cătuşe. („şi în fundul inimii îi întind curse.” Biblia protestantă)9:9 E cu putinţă, oare, să nu-i pedepsesc pentru aceasta, zice Domnul, şi sufletul Meu să nu se răzbune pe un popor ca acesta? 9:11 Şi voi face Ierusalimul o movilă de pietre şi sălaş şacalilor, iar cetăţile lui Iuda le voi face pustietate fără locuitori."9:12 Cine este înţeleptul, care să priceapă, şi cui a grăit gura Domnului, ca să spună pentru ce a pierit ţara şi a fost arsă ca un pustiu, încât nimeni să nu mai treacă prin ea? 9:13 Şi Domnul a răspuns: "Pentru că au părăsit Legea Mea, pe care le-am pus-o Eu, şi n-au ascultat glasul Meu, nici nu s-au purtat cum le poruncea acel glas, 9:14 Ci au umblat după îndărătnicia inimii lor şi în urma lui Baal, cum i-au învăţat părinţii lor". 9:15 De aceea, aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: "Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, şi-i voi risipi printre popoarele 9:16 Pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor, şi voi trimite pe urma lor sabie până îi voi pierde."…39:16 Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi împlini Cuvintele Mele despre cetatea aceasta (Ierusalim) spre răul, iar nu spre binele ei, şi se vor împlini ele în ziua aceea înaintea ochilor tăi.

104

39:17 Dar pe tine te voi izbăvi, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi. 39:18 Te voi izbăvi şi nu vei cădea în sabie; sufletul tău va rămâne la tine ca şi când ai fi dobândit o pradă, pentru că tu ti-ai pus nădejdea în Mine", zice Domnul. Vedeţi, Domnul mereu îsi protejează alesii. Si ce s-a întâmplat atunci cu poporul evreu? 39:8 Casa regelui şi casele poporului le-au ars caldeenii cu foc, iar zidurile Ierusalimului le-au dărâmat. 39:9 Restul poporului, care rămăsese în cetate şi pe cei care fugiseră, care căzuseră în mâinile lui, împreună cu restul poporului care rămăsese, Nebuzaradan, căpetenia gărzii, i-a dus robi în Babilon. 39:10 Pe cei săraci din popor, care nu aveau nimic, Nebuzaradan, căpetenia gărzii, i-a lăsat în pământul lui Iuda şi tot atunci le-a dat vii şi ogoare. Vedeţi voi, de o soartă asemănătoare au avut parte si bisericile din spaţiul comunist, iar de o soartă mult mai dură vor avea parte toate popoarele în timpul Marii Judecăţi. Si aceasta pentru că oamenii vor prefera să fie răi si nu vor vrea ca să iubească ! Doar cei care vor alege Iubirea vor fi salvaţi, iar ei vor întemeia un nou popor ales de Dumnezeu, si singurul de altfel.

105

Anexa 3. Un mesaj către cei care cred orbeste în biserică.

“Sfânta Evanghelie după Matei” Cap. 7 21. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în Ceruri.22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău ?”23. Atunci le voi spune: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”24. De aceea, pe oricine aude aceste Cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.25. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.26. Însă oricine aude aceste Cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip.27. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” (Biblia protestantă)Cap.1230. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte. Credeţi voi oare că preoţimea face voia Tatălui din Ceruri ? Credeţi voi oare că mai respectă învăţăturile date de Cristos acum circa 2000 de ani ? Căutaţi voi însivă acele învăţături, citiţi-le, si veţi vedea singuri cât mai respectă din ele, si doar atunci veţi fi convinsi că ceea ce vă spun este real. Aceasta si vreau din partea voastră: nu vreau să mă credeţi orbeste, căci aceasta este o credinţă gresită, asa cum credeţi de altfel pe preoţii vostri, ci cercetaţi voi, asa cum spune Însusi Iisus, si doar atunci prin propria voastră muncă si prin dovezile pe care voi însivă le-aţi descoperit, veţi fi convinsi, iar credinţa voastră va fi una vie, si deci benefică pentru suflet. Dar, totusi, ca să vă usurez munca, nu vin după cum vedeţi, doar cu explicaţii la care veţi spune că sunt păreri proprii, ci cu pasaje biblice, dar si din alte cărţi respinse de biserică deoarece îi contrazic propriile învăţături, învăţături create de oamenii care o conduc si nu transmise de Însusi Dumnezeu. Nu spune chiar Domnul mai sus că unii vor prorocii sau vor scoate demoni, dar nu vor fi primiţi ? Cum este posibil asta poate vă întrebaţi, dar eu vă spun: au făcut de la ei si pentru ei, chiar dacă unii în orbirea

106

lor au crezut si cred că fac aceasta în numele Domnului. Asa că cine nu face voia Domnului nu este cu Domnul, ci împotriva Sa, chiar dacă el crede cu convingere exact contrariul. Iar dovada că bisericile sunt pe o cale gresită o aveţi chiar mai sus. Dacă încă nu o vedeţi, vă va fi prezentată în continuare. Astfel, Iisus prezintă printr-o corespondenţă doi oameni care si-au zidit case, adică suflete. Omul cu judecată, si-a zidit casa pe stâncă, sau altfel zis: crestinul adevărat îsi întemeiază sufletul pe învăţătura lui Iisus; Acesta este stânca sa, astfel încât sufletul său va fi nepieritor, indiferent de „furtunile” vieţii prin care va fi nevoit să treacă. În schimb, omul nechibzuit îsi zideste casa, sau altfel zis îsi clădeste sufletul pe propriile sale învăţături si practici, chiar dacă el cunoaste învăţăturile lui Cristos. De ce face asta ? E simplu: din orgoliu. El crede că ce face el e bine, nu consideră că ar avea nevoie de Domnul, de aceea se bazează pe puterea sa. Cu alte cuvinte acest om se venerează singur, el este propriul său dumnezeu. Si cine este omul ?! Si ce putere are el ?! Asa că este de asteptat ca atunci când vin „furtunile” vieţii, casa să se prăbusească, sau altfel zis, atunci când vin necazurile sau încercările, el să nu le facă faţă si să cadă. Fundaţia sa nu este clădită pe stâncă, adică pe Cristos, ci pe puterea lui, adică pe nisip. Acum vedeţi de ce au căzut acele biserici ? Răspunsul este simplu: fundaţia lor era clădită pe nisip.

107