147448611-chestionar-motivare

17
RAPORT DE CERCETARE EVALUAREA MOTIVĂRII DESCRIEREA FIRMEI Supermarket PROFI Romania Fondată în 1979, în Belgia, ca rețea de magazine discount și de cartier, PROFI ajungea în 2006 să numere 146 de unități în Belgia, Ungaria și România. În anii următori, și-a continuat extinderea către diferite părți din Moldova, Muntenia și Oltenia. Un salt important l-a constituit achiziționarea unei alte rețele românești de retail cu o foarte bună reputație, Albinuţa, dar pasul cel mai important s-a făcut la sfârşitul anului 2009, când afacerea din România, constituită deja din 67 de magazine, a fost achiziţionată integral de Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), fondul de private equity administrat de Enterprise Investors (EI). Această acțiune s-a finalizat în martie 2010. Din acest an, separată de magazinele din Belgia și Ungaria, și bucurându-se atât de forța financiară, cât și de planurile de crestere foarte ambițioase ale celor de la EI, rețeaua magazinelor PROFI reunite în cadrul companiei PROFI Rom Food Srl. a început să se extinda într-un ritm până atunci nemaiîntâlnit în retailul românesc. Într-un singur an, au fost inaugurate 26 de magazine, ceea ce a determinat publicația de afaceri Ziarul Financiar să califice PROFI drept lanțul de retail modern din România cu cea mai agresivă extindere în 2011. La sfarsitul anului 2012, PROFI număra deja 149 de magazine, iar planurile pentru 2013 prevăd extinderea rețelei cu cel putin 55 de noi unități. Aproximativ 140.000 de clienți calcă pragul magazinelor PROFI în fiecare zi pentru a se bucura de cele peste 5000 de produse oferite de acestea, multe dintre ele la unele dintre cele mai bune prețuri de pe piață. PROFI incurajează producția locală, peste 90% din sortimentația PROFI fiind produsă în România. Acționând într-un mediu economic foarte competitiv, în care granițele tradiționale dintre magazinele discount, supermarketuri și hypermarketuri devin tot mai puțin relevante, magazinele PROFI se remarcă printr-un model de afaceri propriu ce combină produse de calitate și promoții atrăgătoare, prospețime și accesibilitate în imediata proximitate a locului unde locuiesc clienții lor. La sfarsitul lui 2012 PROFI avea peste 4500 de angajati.

Upload: andreea-stefania

Post on 18-Jan-2016

18 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

chestionar motivare

TRANSCRIPT

Page 1: 147448611-chestionar-motivare

RAPORT DE CERCETARE

EVALUAREA MOTIVĂRII

DESCRIEREA FIRMEI

Supermarket PROFI Romania

Fondată în 1979, în Belgia, ca rețea de magazine discount și de cartier, PROFI ajungea în

2006 să numere 146 de unități în Belgia, Ungaria și România. În anii următori, și-a continuat

extinderea către diferite părți din Moldova, Muntenia și Oltenia.

Un salt important l-a constituit achiziționarea unei alte rețele românești de retail cu o foarte

bună reputație, Albinuţa, dar pasul cel mai important s-a făcut la sfârşitul anului 2009, când

afacerea din România, constituită deja din 67 de magazine, a fost achiziţionată integral de Polish

Enterprise Fund VI (PEF VI), fondul de private equity administrat de Enterprise Investors (EI).

Această acțiune s-a finalizat în martie 2010.

Din acest an, separată de magazinele din Belgia și Ungaria, și bucurându-se atât de forța

financiară, cât și de planurile de crestere foarte ambițioase ale celor de la EI, rețeaua magazinelor

PROFI reunite în cadrul companiei PROFI Rom Food Srl. a început să se extinda într-un ritm până

atunci nemaiîntâlnit în retailul românesc.

Într-un singur an, au fost inaugurate 26 de magazine, ceea ce a determinat publicația de

afaceri Ziarul Financiar să califice PROFI drept lanțul de retail modern din România cu cea mai

agresivă extindere în 2011. La sfarsitul anului 2012, PROFI număra deja 149 de magazine, iar

planurile pentru 2013 prevăd extinderea rețelei cu cel putin 55 de noi unități.

Aproximativ 140.000 de clienți calcă pragul magazinelor PROFI în fiecare zi pentru a se

bucura de cele peste 5000 de produse oferite de acestea, multe dintre ele la unele dintre cele mai

bune prețuri de pe piață. PROFI incurajează producția locală, peste 90% din sortimentația PROFI

fiind produsă în România.

Acționând într-un mediu economic foarte competitiv, în care granițele tradiționale dintre

magazinele discount, supermarketuri și hypermarketuri devin tot mai puțin relevante, magazinele

PROFI se remarcă printr-un model de afaceri propriu ce combină produse de calitate și promoții

atrăgătoare, prospețime și accesibilitate în imediata proximitate a locului unde locuiesc clienții lor.

La sfarsitul lui 2012 PROFI avea peste 4500 de angajati.

Page 2: 147448611-chestionar-motivare

ORGANIGRAMA DEPARTAMENT RESURSE UMANE

METODOLOGIE

Ca metoda de cercetare am folosit ancheta, iar pentru colectatea datelor am folosit ca

instrument un chestionar, fiind aplicat la 8 dintre angajatii Supermarket PROFI, angajati in cadrul

departamentului de Resurse Umane.

In cadrul acestei cercetari am avut drept scop o evaluare a motivarii la locul de munca.

In ceea ce piveste structura chestionarul a fost alcatuit din 13 intrebari inchise si 3 intrebari

deschise, in acest numar fiind incluse si datele factuale; am ales ca fiind cele mai importante pentru

studiul de fata urmatoarele: varsta, sexul, pregatirea de baza, vechimea la locul de munca si salariul.

Pentru interpretatea datelor am folosit SPSS-ul: facand frecventa pe fiecare dintre intrebarile

cuprinse in chestionar.

Carmen Bokor

Director Resurse Umane

Gabriel Racz

Manager Training

Voaides Remus

Trainer

Tarnovan Anca

Trainer

Ordean Cristina

Referent Resurse Umane

Pop Alina

Florea Andreea

Administrator Personal

Frentescu Oana

Parvu Mihaela

Specialist Recrutare

Caramidaru Cristina

Matei Cornelia

Ilie Andreea

Receptionist

Tite Gheorghina

Cornea Dumitru

Personal Curatenie

Soimu Cristina

Specialist Resurse Umane Albinuta

Page 3: 147448611-chestionar-motivare

Chestionarul a fost preluat, dar i-au fost aduse cateva modificari pentru a-l adapta

specificului firmei; fiind angajat al firmei am cunoscut politica acesteia.

Linkul de unde a fost preluat chestionarul este urmatorul: http://www.google.ro/#sclient=psy-

ab&q=chestionar%20de%20evaluare%20a%20motivarii&oq=&gs_l=&pbx=1&bav=on.2,or.r_qf.&

bvm=bv.47244034,d.Yms&fp=b2be2d73ae273ba7&biw=1024&bih=610&pf=p&pdl=300

CHESTIONAR DE EVALUARE A MOTIVĂRII

Doamnelor si domnilor,

Cu acordul dumneavoastră se realizează o cercetare asupra gradului de motivare a angajatilor in

intreprinderile ce îşi desfăşoară activitatea în România.Vă suntem recunoscători să ne acordaţi câteva

minute din timpul dumneavoastră pentru a răspunde la următoarele întrebări. Vă asigurăm de

confidenţialitatea răspunsurilor dumneavoastră.

1. Cum apreciaţi activitatea dumneavoastra in cadrul companiei?

Interesantă.

Mă simt prea puţin solicitat.

Schimbătoare.

Sunt suprasolicitat din cauza ei.

Îmi face plăcere.

2.Sunteti multumit de salariul actual?

DaNu

3. Castigati mai mult decat anul trecut?

DaLa felNu

4. Cum apreciaţi modul în care sunteţi remunerat pentru munca dvs.?

Sunt plătit corect.

Cred că ar trebui să primesc mai mulţi bani.

Sunt plătit corespunzător performanţelor mele.

5. In momentul de fata, cel mai mult va nemultumeste la locul de munca: (bifati maxim doua variante)

salariul.

conditiile de lucru.

faptul ca jobul nu vi se potriveste.

atitudinea sefilor.

atitudinea colegilor.

postul pe care il ocupi.

nivelul companiei in care lucrez.

Page 4: 147448611-chestionar-motivare

alt raspuns........

6. In momentul de fata, la actualul job considerati ca: (bifati la fiecare varianta DA sau NU in functie de

situatie):

Aveti sanse de promovare DaNu

Aveti echipament necesar la dispozitie pentru a va indeplini sarcinile

DaNu

Aveti ocazia sa invatati lucruri noi DaNu

Stiti ce sarcini aveti de indeplinit DaNu

Este apreciata munca pe care o desfasurati DaNu

Exista o atmosfera placuta in companie DaNu

Aveti un nivel de autoritate satisfacator DaNu

Postul pe care il ocupati va pune talentul in valoare DaNu

Rezultatele muncii dvs. se vad DaNu

Ceea ce faceti este important pentru companie DaNu

Va sunt ascultate parerile in cadrul companiei DaNu

Cunoasteti obiectivele companiei pe urmatorul an DaNu

Aveti un sistem salarial transparent DaNu

Aveti un sistem salarial avantajos DaNu

Aveti colegi competenti DaNu

7. De obicei: (bifati la fiecare varianta DA sau NU in functie de situatie)

Intarziati la serviciu DaNu

Respectati termenele limita DaNu

Efectuati ore suplimentare DaNu

Urmati instructiunile care vi se dau DaNu

Va asumati raspunderea cand gresiti DaNu

Prelungiti pauzele cat puteti de mult DaNu

Cereti sefului sarcini suplimentare DaNu

Spuneti ca nu aveti timp, cand de fapt nu aveti chef DaNu

8. Pe o scala de la 1 la 5, unde 1 inseamna foarte putin important si 4 inseamna foarte important, cat de

importanti sunt pentru dumneavoastra la momentul actual urmatorii factori motivatori:

1 2 3 4

Stabilitatea locului de munca

Salariul potential bun

Perspectiva avansarii pe scara ierarhica

Pachet atractiv de beneficii (abonamentele sau accesul la cluburi

de sport sau centre de infrumusetare, abonamentele si asigurarile

Page 5: 147448611-chestionar-motivare

medicale, facilitatile pentru gradinita copiilor, cele pentru obtinerea

unor credite la achizitia de locuinte, achitarea de catre firma a unor

cursuri personale sau vacantele platite de companie)

Asigurarea unui suport logistic corespunzător (telefon de serviciu,

maşină, laptop)

Prime, bonusuri

Atractivitatea muncii prestate

Autoritatea, responsabilitatea si autonomia pe post

Dezvoltarea profesionala

Confortul la locul de munca

9. Ati munci mai mult daca: (alegeti o singura varianta, cea mai importanta pentru dvs.)

seful v-ar aprecia mai mult.

ar fi o atmosfera mai placuta in companie.

si ceilalti colegii si-ar da un interes mai mare.

vi s-ar delega mai multa autoritate si incredere.

10. Cât de mulţumit sunteţi de organizarea locului dvs. de muncă?

Mă simt bine.

Este prea mult zgomot.

Suntem prea multe persoane într-un spaţiu prea mic.

Altele: ........................................................................................................................

11. Ce credeţi că vă lipseşte pentru a lucra motivat? Ce anume vă demotivează?

........................................................................................................................

12. De cat timp lucrati in aceasta companie?...................................

13. Care este pregatire dumneavoastra de baza?

................................................................................................................................

14. Varsta dumneavoastra este:

sub 26 ani 26-35 ani 36-45 ani peste 46-55 ani peste 55 ani

15. Sexul dumneavostra este: M F

16. Salariul dumneavoastra actual este :

750 RON – 1.000 RON

1.000 RON – 2.000 RON

Peste 2.000 RON

Page 6: 147448611-chestionar-motivare

REZULTATELE CERCETARII

Q1: Jumatate dintre respondenti au apreciat activitatea ca fiind una interesanta; 2 subiecti

mentioneaza ca fac activitatea cu placere; 1 subiect declara ca este suprasolicitanta, iar un altul

spune ca este schimbatoare.

Q2: Conform graficului doar 3 din cei 8 respondenti sunt multumiti de salariul pe care il

primesc la locul de munca.

Q3: Asa cum reiese din acest grafic jumatate dintre subiectii care au participat la realizarea

acestei cercetari confirma ca anul acesta castiga mai mult decat anul trecut. De asemenea, pentru

doi subiecti situatia in ceea ce priveste castigul nu s-a schimbat deloc fata da anul trecut. Exista si 1

respondent in privinta caruia lucrurile stau mai rau in acest an, intrucat sustine ca anul acesta are un

castig mai redus.

4

1

1

2

Cum apreciati activitatea dvs. in cadrul companiei?

interesanta

schimbatoare

sunt suprasolicitat din cauza ei

imi face placere

3

5

Sunt multumit de salariul actual

da nu

Page 7: 147448611-chestionar-motivare

Q4: Distributia privind modul in care sunt renumerati subiectii este urmatoarea:4- sunt platit corect;

4- cred ca ar trebui sa primesc mai multi bani.

Q5: In momentul de fata cat de mult va nemultumeste la locul de munca:

da nu

Salariul 6 2

Conditiile de lucru 3 5

Faptul ca job-ul nu vi se

potriveste 1 7

Atitudinea sefilor 1 7

Atitudinea colegilor 0 8

Postul pe care il ocupi 1 7

Nivelul companiei in care

lucrez 0 8

Conform tabelului cel mai mult respndentii sunt nemultumiti de salariu, acesta fiind urmat

de conditiile de lucru si apoi de postul ocupat/nepotrivirea jobului.

Q6: In momentul de fata, la actualul job considerati ca:

aveti sanse de

promovare

da 5

nu 3

5 2

1

Castig ma mult decat anul trecut

da la fel nu

4 4

Cum apreciati modul in care sunteti renumerat?

sunt platit corect cred ca ar trebui sa primesc mai multi bani

Page 8: 147448611-chestionar-motivare

aveti echipament

necesar la dispozitie

pentru a va indeplini

sarcinile

da 7

nu 1

aveti ocazia sa invatati

lucruri noi

da 8

nu 0

stiti ce sarcini aveti de

indeplinit

da 8

nu 0

este apreciata munca

pe care o desfasurati

da 4

nu 4

este o atmosfera

placuta in companie

da 6

nu 2

aveti un nivel de

autoritate satisfacator

da 6

nu 2

postul pe care il

ocupati va pune talentul

in valoare

da 5

nu 3

rezultatele muncii dvs

se vad

da 6

nu 2

ceea ce faceti este

important pentru

companie

da 8

nu 0

va sunt ascultate

parerile in cadrul

companiei

da 6

nu 2

cunoasteti obiectivele

companiei pe urmatorul

an

da 5

nu 3

aveti un sistem salarial

transparent

da 3

nu 5

aveti un sistem salarial

avantajos

da 2

nu 6

aveti colegi

competenti

da 8

nu 0

Cu un numar de 8 raspunsuri afirmative sunt inregistrate urmatoarele:- aveti ocazia sa invatati

lucruri noi-, - stiti ce sarcini aveti de indeplinit-, - ceea ce faceti este important pentru companie- si

- aveti colegi competenti-.

Q7: De obicei:

Intarziati la serviciu: 7 subiecti au sustinut ca nu isi pot permite sa ajunga la sreviciu

mai tarziu decat le cere programul.

Page 9: 147448611-chestionar-motivare

Respectati termenele limita: conform urmatoarei distributii, in cadrul departamentului

de Resurse Umane sunt respectate termenele limita.

Efectuati ore suplimentare: toti angajti acestui departament mentioneaza ca este nevoie

la locul de munca de ore suplimentare si ca le efectueaza.

1

7

da nu

intarziati la serviciu

7

1

da nu

respectati termenele limita

8

efectuati ore suplimentare

da

Page 10: 147448611-chestionar-motivare

Urmati instructiunile care vi se dau: respondentii au confirmat ca respecta

instructiunile care li se dau la locul de munca

Va asumati responsabilitatea cand gresiti: aceeasi distributie ca mai sus o intalnim si

in cazul asumarii responsabilitatii atunci cand gresesc

Prelungiti pauzele cat puteti de mult: Respondentii respecta programul de lucru si in

ceea ce priveste pauzele, pe care nu le prelungesc cat pot de mult.

8

urmati instructiunile care vi se dau

da

8

Va asumati responsabilitatea cand gresiti

da

8

prelungiti pauzele cat puteti de mult

nu

Page 11: 147448611-chestionar-motivare

Cereti sefului sarcini suplimentare: conform rezultatelor 2 din 8 respondenti cer

sefului sarcini suplimentare.

„Spuneti ca nu aveti timp, cand de fapt nu aveti chef?”: respondentii au raspuns

negativ la aceasta intrebare.

Q8: . Pe o scala de la 1 la 4, unde 1 inseamna foarte putin important si 4 inseamna foarte

important, cat de importanti sunt pentru dumneavoastra la momentul actual urmatorii factori

motivatori:

Conform graficului stabilitatea la locul de mnca este foarte importanta pentru 5 subiecti.

2

6

da nu

cereti sefului sarcini suplimentare

8

spuneti ca nu aveti timp, cand de fapt nu aveti chef

nu

1

2

1

4

foarte putin important

putin impotrant

important

foarte important

stabilitatea locului de munca

Page 12: 147448611-chestionar-motivare

De asemenea, foarte importanta este renumeratia in cazul careia avem urmatoarea distributie:

5- foarte important; 1- important; 1- putin important; 1- foarte putin important.

Un alt element important este avansarea pe scara ierarhica: 4- foarte important; 2- important.

Pentru 6 dintre cei 8 respondenti un rol important il are pachetul atractiv de beneficii oferite

la locul de munca(abonamente sau acces la cluburi de sport sau centre de infrumusetare,

abonamente si asigurari medicale, facilitati pentru gradinita copiilor, cele pentru obtinerea unor

credite la achizitia de locuinte, achitarea de catre fitma a unor cursuri personale sau vacantele platite

de companie).

1

1

1

5

foarte putin important

putin impotrant

important

foarte important

salariul potential bun

2

2

4

putin impotrant

important

foarte important

perspectiva avansarii pe scara ierarhica

2

3

3

foarte putin important

important

foarte important

pachet atractiv de beneficii

Page 13: 147448611-chestionar-motivare

Este acordata importanta- asigurarea suportului logistic necesar (telefon de serviciu, masina,

laptop).

Primele si bonusurile sunt importante pentru majoritatea respondentilor: 4- foarte important;

2- important; 1- putin important; 1- foarte putin important.

Atractivitatea muncii prestate: 7- foarte important; 1- important.

1

1

4

2

foarte putin important

putin impotrant

important

foarte important

asigurarea suportului logistic

1

1

2

4

foarte putin important

putin impotrant

important

foarte important

prime, bonuri

1

7

important

foarte important

atractivitatea muncii prestate

Page 14: 147448611-chestionar-motivare

Conform graficului pentru toti cei 8 subiecti este importanta autoritatea, responsabilitatea si

autonomia pe post.

Foarte importanta este de asemenea, dezvoltarea profesionala.

Pentru 6 respondenti confortul la locul de munca este foarte important; pentru ceilalti 2

confortul este important.

2

6

important

foarte important

autoritatea, responsabilitatea si autonomia pe post

8 1

dezvoltatea profesionala

foarte important

2

6

important

foarte important

confortul la locul de munca

Page 15: 147448611-chestionar-motivare

Q9: La egalitate intalnim doua variante de raspuns: as munci mai mult daca seful m-ar

aprecia mai mult si as munci m-ai mult daca mi s-ar delega mai multa autoritate si incredere.

Q10: Nemultumirea la locul de munca provine din modul de organizare necorespunzator al

spatiului, fiind prea multe persoane intr-un spatiu prea mic.

Q11: Ce credeti ca va lipseste pentru a lucra motivat? ce anume va demotiveaza?

Se observa ca repondentii isi doresc un job mai dinamic si mai multa organizare la locul de munca.

Frecventa

job dimanic 2

mai multa organizare 2

organizarea si

recunoasterea meritelor 1

putin timp liber 1

seful v-ar apreciamai mult

ar fi o atmosferamai placuta in

companie

vi s-ar delega maimulta autoritate si

incredere

3

2

3

ati munci mai mult daca

ma simt bine este prea multzgomot

suntem prea multepersoane intr-unspatiu prea mic

2 1

5

cat de multumit sunteti de organizarea locului dvs. de

munca?

Page 16: 147448611-chestionar-motivare

Q12: In ceea ce priveste vechimea in cadrul companiei avem distributia de mai jos:

5- mai putin de un an; 3- peste un an.

Q13: In privinta studiilor respondentii se incadreaza in categoria studiilor superioare:

Frecventa Procent

Asistenta Sociala 1 12,5

Inginer 1 12,5

Jurist 2 25,0

Psiholog 1 12,5

Resurse Umane 1 12,5

Studii tehnice 1 12,5

Studii universitare 1 12,5

Q14: Cei mai multi respondenti se incadreaza in categoria 26- 35 de ani.

mai putin de 1 an peste un an

5

3

de cat timp lucrati la aceasta companie?

sub 26 ani

26- 35 ani

36- 45 ani

1

6

1

varsta dvs. este?

Page 17: 147448611-chestionar-motivare

Q15: Genul este dominant feminin:7- subiecti, iar masculin- 1 subiect

Q16: Conform distributiei salariul actual pentru jumatate dintre respondenti este cuprins

intre 1500- 3000 Ron.

Masculin Feminin

1

7

genul

1000 RON- 1500 RON1500 RON- 3000 RON

peste 3000 RON

3

4

1

salariul