Cuprins

1. Reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră 3

1.1 Gazele cu efect de seră 3

1.2 Evoluţia emisiilor de gaze cu efect de seră 4

1.3 Poziţiile liderilor lumii privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră 7

1.4 Creditele de carbon 9

2. Angajamentele României privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră 12

3. Directive europene privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră 18

4. Legislaţia din România privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră 21

4.1 Transpuneri legislative 21

4.2 Legislaţie naţională 23

4.2.1 Legislaţie orizontală privind protecţia atmosferei 23

4.2.2 Legislaţie privind proiecte JI 27

4.2.3 Legislaţie EU-ETS 28

4.2.4 Legislaţie Registrul Naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră 28

4.2.5 Reglementări privind promovarea energiei din surse regenerabile de energie 29

4.2.6 Protecţia stratului de ozon 33

4.2.7 Alte reglementări privind protecţia atmosferei 34

5. Program de finanţare nerambursabilă în domeniul schimbărilor climatice– ELENA - European Local Energy Asisitance

36

Bibliografie 38

1

1 Reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră

1.1 Gazele cu efect de seră

Efectul de seră este procesul prin care atmosfera captează o parte din energia solară, încălzind

Pământul şi moderând clima.

Schimbarile climatice reprezintă una din cele mai mari provocări cu care ne confruntăm.

Potrivit celui de-al Patrulea Raport Global de Evaluare al Grupului Interguvernamental privind

Schimbǎrile Climatice – IPCC, elaborat în anul 2007, activităţile umane (arderea combustibililor fosili,

schimbarea folosinţei terenurilor, etc.) contribuie semnificativ la creşterea concentraţiilor emisiilor de

gaze cu efect de seră în atmosfera (dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi,

perfluorocarburi, hexafluorura de sulf), determinând schimbarea compoziţiei acesteia şi încălzirea

climei.

Experţii în domeniul climatic sunt de părere că o creştere a nivelului "gazelor cu efect de seră",

creştere provocată de activităţile umane, accentuează în mod artificial efectul de seră, ducând la

creştere a temperaturilor globale şi dereglând clima în mod dezastruos.

Gazele de seră includ dioxidul de carbon, rezultat din arderea combustibilului fosil şi defrişări,

metanul, eliberat de pe plantaţiile de orez şi locurile de depozitare a gunoaielor, precum şi produse

rezultate din arderi şi diferiţi compuşi chimici industriali (acid azotos, carbon fluorhidric, carbon

perftoric, sulf hexaflorid).

După vaporii de apa, dioxidul de carbon (CO2) este principalul gaz de seră. Carbonul este stocat

sub pământ, departe de biosferă, în combustibili fosili, însă ciclul organic al carbonului descrie

transferul carbonului între mări, ecosistemul terestru şi atmosferă.

2

Fără influenţa umana, transferul între aceste rezervoare de carbon este menţinut în mare în

echilibru - de exemplu, plantele absorb carbonul în timp ce se dezvolta, dar îl elimină atunci când mor.

Însă, când oamenii taie arbori sau ard combustibili fosili, ei elimină în atmosferă cantităţi suplimentare

de carbon, accentuând astfel efectul de seră. Aceasta constituie o problema mai ales atunci când se

extrag şi se ard combustibili fosili, deoarece astfel se adaugă carbon la ciclul "organic" al carbonului,

care altfel ar ramane depozitat adânc sub pământ.

O parte din acest carbon ajunge în atmosferă, alta în arbori, plante şi sol, pe pământ şi o altă

parte în mări şi oceane. O parte mai mare ajunge în atmosferă deoarece se taie păduri şi se construiesc

oraşe, drumuri şi uzine, reducâdu-se astfel capacitatea biosferei de a absorbi carbonul.

1.2 Evoluţia emisiilor de gaze cu efect de seră

În general, începând cu anul 1989, în România, emisiile de poluanţi din atmosferă au scăzut în

urma transformărilor politice şi economice ale ţării. În perioada 1989-2000, reducerea pe scară largă a

producţiei economice în majoritatea zonelor industriale şi închiderea multor obiective economice au

condus la reducerea cu peste 50 % a emisiilor de poluanţi proveniţi din surse industriale. Această

reducere generală a poluării la sursă a avut ca rezultat îmbunătăţirea calităţii aerului, mai ales în zonele

în care principalele surse de poluare erau cele industriale. Totuşi, multe zone sunt încă puternic poluate

din cauza emisiilor provenite din surse industriale şi este necesară luarea unor măsuri pentru

îmbunătăţirea calităţii aerului în scopul respectării valorilor limită impuse prin legislaţia în vigoare.

Evoluţia emisiilor de poluanţi în atmosferă se prezintă astfel:

emisiile de gaze cu efect de seră:

Tabel 1.1 Evoluţia emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 1989 - 2001

Poluant Reduceri în perioada 1989-2001

(exprimate ca CO2 echivalent)

Dioxid de carbon (CO2) - 42,3 %

Metan (CH4) - 41,7 %

Peroxid de azot (N2O) - 68,2 %Sursa: Strategia Naţională privind protecţia atmosferei

3

emisiile de SO2 şi NOX au scăzut continuu în perioada 1995-2000, dar au crescut în 2001

emisiile de amoniac au fost în uşoară scădere în perioada 1998-2001

emisiile de poluanţi organici persistenţi (POP) au rămas în medie constante în perioada 1998-

2001

emisiile principalelor metale grele: plumb, mercur şi cadmiu au crescut semnificativ în perioada

2000-2001.

În cadrul raportului anual privind starea mediului este prezentată evoluţia calităţii aerului.

Îmbunătăţirea calităţii aerului s-a produs acolo unde au fost închise obiective industriale cu impact

semnificativ asupra calităţii aerului şi/sau unde au fost realizate investiţii în vederea reducerii emisiilor

de poluanţi în atmosferă. În zonele urbane, emisiile de poluanţi datorate traficului rutier constituie

principala sursă de poluare a atmosferei.

Evoluția la nivel general a emisiilor de GES ale Uniunii Europene este puternic influențată de

cei mai mari doi producători de emisii, Germania și Regatul Unit, care generează aproximativ o treime

din emisiile totale de GES ale UE-27. În 2007, cele două state membre au reușit să reducă emisiile de

GES cu 394 Mt echivalent CO2 față de nivelul din 1990.

Astfel cum se evidențiază în figura 1.1, cele mai semnificative sectoare sunt sectorul energetic

(aprovizionare și consum) și sectorul transporturilor, care în 2007 erau responsabile pentru 80 % din

totalul emisiilor UE-15. Transporturile au generat 21 % din totalul emisiilor de GES, agricultura 9 %,

procesele industriale 8 %, iar deșeurile 3 %.

Fig

1.1

4

Modificarea emisiilor de GES ale UE-15 pe sectoare și ponderea fiecărui sector

Fig 1.2 Ponderea sectoarelor in 2007

Scăderile înregistrate în sectorul energetic, în agricultură, în procesele industriale și deșeuri au

fost contracarate parțial de creșterile semnificative din sectorul transporturilor (pentru mai multe

detalii, a se vedea, de asemenea, documentul de lucru al serviciilor Comisiei). Pe scurt, în comparație

cu 1990, emisiile din UE-15 au cunoscut următoarea evoluție:

– în sectorul energetic (furnizare și consum, cu excepția transporturilor), emisiile au scăzut

cu 7 %,

– în sectorul transporturilor, emisiile au crescut cu 24 %,

– în cadrul proceselor industriale, emisiile au scăzut cu 11 %, în principal datorită scăderii

emisiilor din sectoarele de producție a acidului adipic, hidrocarburilor halogenate și

hexafluorurii de sulf,

– în agricultură, emisiile au scăzut cu 11 % datorită reducerii numărului de vite și scăderii

utilizării îngrășămintelor minerale și a gunoiului de grajd,

– în sectorul deșeurilor, emisiile au scăzut cu 39 % datorită reducerii emisiilor de CH4

generate de depozitele controlate.

5

1.3 Poziţiile liderilor lumii privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Summitul de la Copenhaga, la care au participat 192 de şefi de stat din întreaga lume, a avut

drept scop încercarea de a se ajunge la un acord în scopul înlocuirii Protocolului de la Kyoto, care

expiră în 2012.

(1) China - Oficialii de la Beijing vor ca statele bogate să rducă emisiile de dioxid de carbon cu

40% până în 2020, comparativ cu 1990 şi ca acestea să aloce 1% din Produsul Intern Brut (PIB)

pentru a ajuta ţările mai puţin dezvoltate să se adapteze noilor cerinţe prinvind emisiile de gaze

cu efect de seră. "Ţările dezvoltate trebuie să întindă o mână de ajutor statelor aflate în proces

de dezvoltare în încercarea de a face faţă schimbărilor climatice", a declarat preşedintele chinez 

Hu Jintao.

De asemenea, China cere Occidentului să ofere tehnologie eco. Potrivit datelor organizaţiilor

internaţionale, China este principalul producător de gaze cu efect de seră.

(2) Statele Unite - SUA au precizat că sunt de acord cu reducerea cu 17% a emisiilor de dioxid de

carbon până 2020 faţă de nivelul din 2005, ceea ce înseamnă o reducere de patru procente faţă

de 1990. De asemenea, oficialii americani susţin că economiile emergente, precum China, India,

Brazilia si Africa de Sud, trebuie să se angajeze într-un proces mai activ de reducere a emisie a

gazelor cu efect de seră.

SUA sunt cel de-al doilea poluator al lumii. "Înţelegem gravitatea ameninţării reprezentate de

încălzirea globală şi suntem decişi să acţionăm. Ne vom îndeplini obligaţiile către generaţiile

viitoare", a precizat liderul de la Casa Albă, Barack Obama.

(3) Uniunea Europeană - Liderii de la Bruxelles au acceptat o reducere a emisilor de dioxid de

carbon cu 20% faţă de nivelul din 1990 în următorii zece ani. Ţintele propuse de oficialii

europeni sunt ceva mai ambiţioase. Bruxelles-ul cere statelor bogate să reducă până la 95% din

emisile de gaze cu efect de seră în următorii 40 de ani.

UE recunoaşte că un mediu mai curat presupune şi cheltuieli suplimentare, este vorba, mai

exact de 150 de miliarde de dolari anual. Europa este responsabilă pentru 11,8% din emisiile de

6

gaze poluante la nivel global, fiind cel de-al mtreilea poluator al lumii.

(4) India - "Ţara cea mai vulnerabilă privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este

India" a afirmă ministrul mediului de la Delhi, Jairam Ramesh. Autorităţile indiene sunt dispuse

să reducă cu până la 25% emisiile de noxe în următorii zece ani, faţă de nivelul de acum patru

ani. La fel ca şi China, cer ca statele bogate să-şiu reducă emisiile de gaze poluante cu până la

40%. India este cel de-al şaselea poluator al lumii.

(5) Japonia - Autorităţile nipone condiţionează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu

până la 25% până în 2020 faţă de nivelul din 1990 de luarea unor măsuri similare de celelate

state dezvoltate. Cu toate că oficialii de la Tokyo au precizat că vor ca în zece ani să fie

eliberate în atmosferă cu 30% mai puţine noxe, reprezentanţii industriei se opun categoric

stabilirii unei astfel de ţinte. "Şi statele în curs de dezvoltare ar trebui să facă un efort

suplimentar de reducere a gazelor cu efect de seră", a precizat primul ministru nipon Yukio

Hatoyama.

(6) Uniunea Africană - Precum China şi India, statele africane vor un efort suplimentar din partea

statelor dezvoltate pentru reducerea poluării. De asemenea, vor sprijin financiar în valoare de 67

de miliarde de dolari anual pentru ca statele africane să poată face faţă noilor cerinţe.

(7) Statele din Golf - Statele din regiunea Golfului cer alocarea a circa 750 de milioane de dolari

anual pentru finanţarea cercetării privind schimbările climatice. Quatar şi Abu Dhabi investesc

masiv în tehnologie eco.

(8) Micile insule - Ameninţate de creşterea nivelului apei, care ar putea să acopere multe dintre

micile insule de pe glob, guvernele acestor state cer reducerea cu până la 85% a emisiilor de

gaze cu efect de seră în următorii cinci ani faţă de nivelul din 1990.

1.4 Creditele de carbon

În economia de astăzi, emisiile de gaze cu efect de seră sunt o problemă pentru mulţi, dar

7

eliminarea lor aduce beneficii pentru multi alţii, incluzând companiile care reduc aceste emisii.

Atunci când emisiile sunt reduse, emisiile eliminate devin o marfă , numită credite de carbon

( carbon credits ). Aceste cote sunt vandabile pe piaţa de cote de carbon, şi produc beneficii materiale

pentru aceia care au implementat proiecte pentru reducerea gazelor cu efect de seră. Aceasta piaţă a

crescut în tranzacţii de la 22.5 miliarde euro în 2003, la 78 miliarde euro în 2006.

Tranzacţiile cu noxe sunt încă relativ noi în România, aşa cum sunt în alte ţări din Europa de

Est. România a intrat pentru prima dată în discuţia pentru alocarea certificatelor de carbon în 2005,

odatî cu schema EU25 – lansată pentru ţările care aderau la UE în 2007. Creditele de carbon alocate

pentru perioada 2005-2007 nu au putut fi vândute, iar România a primit primele credite transferabile în

2008. “Numărul total de certificate alocate companiilor din România a fost de 349.671.593 de

certificate, reprezentând aproximativ 69.934.319 certificate anual in perioada 2008-2012″, dupa cum

arată datele Ministerului Mediului. Certificatele sunt alocate companiilor în mod gratuit până în 2012,

după care acestea vor trebui cumpărate de pe piaţă. Companiile care doresc să vândă certficatele in

surplus pot fie să apeleze la serviciile unui broker de la o companie specializată in domeniu, fie se

poate inregistra pe bursa Bluenext de la Paris. În 2006, preţul certificatelor a fost de 35 euro, faţă de 25,

media anului 2005. în 2007, preţul unui certificat a ajuns la 15 euro, scazând apoi la 10 euro şi

apropiindu-se de zero la sfârşitul anului 2007. Companiile mari poluatoare au departamente interne

pentru tranzacţionarea de credite de carbon, iar cele care nu au lucrează în special cu băncile, care sunt

şi principalii concurenţi ai firmelor de profil. Acesti mari poluatori au primit cam 70% din creditele de

carbon alocate Româiei, fiind în special vorba de companii din metalurgie (precum ArcelorMittal,

Alro), complexele energetice din Craiova, companiile de utilităţi, rafinăriile şi în general producătorii

de energie.

Reducerea producţiei în toată industria din cauza crizei economice a fost principalul motiv

pentru apariţia surplusului actual de pe piaţă a certificatelor: o analiză a unor universităţi din Marea

Britanie arată ca acum există un surplus de 9 miliarde de credite şi o cerere de 4,5 miliarde. Cu toate

acestea, în anul 2009, în luna august preţul certificatelor a ajuns la 14,30 euro, pe fondul creşterii

preţului petrolului, al dezvoltării unor proiecte de energie din Germania şi mai ales al optimismului

privind relansarea economică din a doua parte a anului.

8

În 2008, volumul total de emisii verificate generate de instalațiile EU ETS din UE-27 a fost de

2,11 miliarde tone17 de CO2, cu 3 % mai puțin decât în 2007. În timp ce declinul economic a fost

resimțit puternic în sectoarele incluse în sistem, scăderea emisiilor s-a datorat, de asemenea, măsurilor

de reducere a acestora întreprinse de instalații ca reacție la prețul robust la carbon, care a predominat în

cea mai mare parte a anului 2008, înainte de începutul recesiunii. Figura 6 indică ponderea emisiilor

EU ETS în emisiile totale de GES produse de UE.

Prima perioadă de comercializare (2005 – 2007): În medie, la prima perioadă de

comercializare au participat 10 559 de instalații. Acestea au primit drepturi de emisie pentru 2

107 Mt CO2 pe an și au emis în medie cu 2 %18 mai puțin (2 071 Mt CO2 pe an). Ponderea EU

ETS în 2007 a fost de circa 43 % din totalul emisiilor de GES ale UE-27. Aproape două treimi

din totalul instalațiilor sunt clasificate ca instalații de ardere19, acestea fiind responsabile pentru

peste 70 % din totalul emisiilor.

A doua perioadă de comercializare (2008 – 2012): Plafonul comunitar pentru 2008-2012 este

de 2,081 miliarde de certificate pe an, cu 10,5 % mai puțin decât se propusese inițial în planurile

naționale de alocare prezentate de către statele membre. În 2008, au participat 10 680 în cadrul

sistemului, emisiile verificate ale acestora fiind cu 9 % mai ridicate decât certificatele alocate.

9

2 Angajamentele României privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

România este parte la diferite acorduri, convenţii, protocoale şi tratate internaţionale privind

protecţia atmosferei, conform tabelului 2.1

Tabelul 2.1 Acordurile, convenţiile şi tratatele internaţionale privind protecţia atmosferei la care a

aderat România

Convenţii internaţionale şi protocoale Legislaţia naţională prin care au fost ratificate convenţiile şi protocoalele

Convenţie asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi

Legea nr. 8/1991 pentru ratificarea Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979

Protocolul privind poluanţii organici persistenţi

Protocolul privind metalele grelei Protocolul referitor la reducerea

acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic

Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999

Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice

Legea nr. 24/1994 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992

Protocolul de la Kyoto la Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice

Legea nr. 3/2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice climatice, adoptat la 11 decembrie 1997

Convenţia privind protecţia stratului de ozon, Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon

Amendamentul la Protocolul de la Montreal

Legea nr. 84/1993 pentru aderarea României la Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985, şi la Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987, şi pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune a părţilor, de la Londra, din 27-29 iunie 1990

Legea nr. 9/2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2000 pentru acceptarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Copenhaga la 25 noiembrie 1992

Convenţia Espoo privind evaluarea Legea nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei privind evaluarea

10

impactului asupra mediului în context transfrontieră

impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991

Convenţia Helsinki privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale

Legea nr. 92/2003 pentru aderarea României la Convenţia privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale, adoptată la Helsinki la 17 martie 1992

Sursa: Strategia Naţională privind protecţia atmosferei

România a semnat în 1992 Convenţia – Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor

climatice (UNFCCC), ratificată prin Legea nr. 24/1994. Prin aceasta, ţara noastră s-a angajat să

acţioneze pentru stabilizarea concentraţiilor gazelor cu efect de seră în atmosferă, la un nivel care să

împiedice perturbarea antropică a sistemului climatic.

Convenţia are la bază îngrijorarea părţilor prezente privind schimbările climatice, preocuparea

privind faptul că activitatea omenească a făcut să crească sensibil concentraţiile de gaze cu efect de seră

în atmosferă, că această creştere intensifică efectul de seră natural şi că va rezulta, în medie, o încălzire

suplimentară a suprafeţei terestre, pe care riscă să o suporte ecosistemele naturale şi omenirea,

realizarea faptului că cea mai mare parte a gazelor cu efect de seră emise în lume, în trecut şi în

momentul de faţă, îşi au originea în ţările dezvoltate, că emisiile pe locuitor în ţările în curs de

dezvoltare sunt încă relativ slabe, iar că partea emisiilor totale imputabilă ţărilor în curs de dezvoltare

va fi în creştere pentru a le putea permite satisfacerea nevoilor lor sociale şi de dezvoltare.

În 1972 a fost adoptată la Stockholm Declaraţia Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului,

în 1985 a fost Convenţia de la Viena privind protecţia stratului de ozon iar în 1987 Protocolul de la

Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon adoptat la 1990.

Părţile prezente au obligaţia de a stabili şi a aduce la zi, periodic, de a publica şi pune la

dispoziţia părţilor, inventarele naţionale de emisii antropice, pe baza surselor acestora şi ale

absorbanţilor tuturor gazelor cu efect de seră.

Se vor stabili programe naţionale şi regionale care conţin măsuri vizând atenuarea schimbărilor

climatice, ţinând cont de emisiile antropice şi de diminuarea de către absorbanţi a gazelor cu efect de

seră. Se vor încuraja şi susţine educaţia, formare şi sensibilizarea publicului în domeniul schimbărilor

climatice.

11

În 2001, Legea 2/2001 a ratificat Protocolul de la Kyoto, semnat de Roânia în 1999. Valoarea

angajamentului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, asumat pentru perioada 2008-2012 este

de 8%, având ca referinţă anul 1989.

Părţile incluse în anexa 1 la Protocol are obligaţia de a îndeplini angajamentele privind limitarea

cantitativă şi reducerea emisiilor, în scopul pormovării dezvoltării durabile. Pentru aceasta:

se aplică/elaborează politici şi măsuri pentru

◦ mărirea eficienţei energetice în sectoarele semnificative ale economiei naţionale

◦ protecţia şi sporirea mijloacelor de absorbţie şi a rezervoarelor de acumulare a gazelor cu

efect de seră

◦ promovarea unor forme durabile de agricultură

◦ cercetarea, promovarea, valorificarea şi folosirea crescândă a formelor noi de energie

regenerabilă, a tehnologiilor de reţinere a bioxidului de carbon şi a tehnologiilor noi,

avansate, favorabile protecţiei mediului

◦ reducerea progresivă sau eliminarea gradată a imperfecţiunilor pieţei, stimularea fiscală,

reducerea de taxe şi de subvenţii în toate sectoarele producătoare de gaze cu efect de seră şi

care acţionează, în vederea îndeplinirii obiectivelor convenţiei, precum şi aplicarea

instrumentelor de piaţă

◦ încurajarea reformelor adecvate în sectoarele semnificative vizate în promovarea politicilor

şi măsurilor care limitează şi reduc emisiile de gaze cu efect de seră

◦ limitarea şi/sau reducerea emisiilor de metan prin recuperare şi folosire în managementul

deşeurilor, precum şi în producerea, transportul şi distribuţia energiei

Începând cu anul 2002, România transmite anual Secretariatului UNFCCC, Inventarul

naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră, realizat conform metodologiei IPCC, utilizând formatul

de raportare comun tuturor ţărilor (CRF Reporter). Conform obligaţiilor asumate la nivel internaţional,

ultimul inventar naţional al României a fost transmis în anul 2009 şi conţine estimările emisiilor de

gaze cu efect de seră pentru perioada 1989 - 2007. Emisiile totale de gaze cu efect de seră (excluzând

contribuţia sectorului Folosinţa Terenurilor, Schimbarea Folosinţei Terenurilor şi Silvicultură) au scăzut

în anul 2007 cu 44,83% comparativ cu nivelul emisiilor din anul 1989 .

12

Pentru reducerea costurilor acţiunilor de limitare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră,

Protocolul de la Kyoto prevede utilizarea a trei mecanisme flexibile şi voluntare de cooperare

internaţională: Implementare în comun (JI), Mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM), şi

Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET). România s-a implicat în realizarea proiectelor de

investiţii de tip "Implementare în Comun", colaborând cu diferite state în vederea realizării transferului

de tehnologie, creşterea eficienţei energetice a obiectivelor unde se realizează investiţiile şi

îmbunătăţirea calităţii mediului, acestea având şi important impact social. Astfel, au fost încheiate

Memorandumuri de Înţelegere (cu Elveţia, Olanda, Norvegia, Danemarca, Austria, Suedia şi Franţa,

Italia, Finlanda Banca Mondială în cadrul Fondului Prototip al Carbonului), constituind baza legală

pentru realizarea acestor proiecte.

În România, Directiva 2003/87/CE privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor

de emisii de gaze cu efect de seră a fost implementată începând cu anul 2007 (data aderării la UE).

Aceasta este un instrument creat pentru a sprijini Statele Membre în vederea promovării reducerii

emisiilor de gaze cu efect de seră într-un mod eficient din punct de vedere economic, pentru

indeplinirea angajamentelor sub Protocolul de la Kyoto. Funcţionarea schemei se bazează pe limitarea -

tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate operatorilor care deţin instalaţii

în care se desfăşoară activităţi reglementate de Directiva, în măsura în care aceştia respectă prevederile

privind limitele privind emisiile de CO2 stabilite prin Planul National de Alocare.

Prin Planul National de Alocare, Guvernul a stabilit numărul de certificate alocat în perioada

2007 şi 2008 - 2012 pentru instalaţiile în care se desfăşoară activităţi din sectoarele: energie, rafinare

produse petroliere, producţie şi prelucrare metale feroase, ciment, var, sticlă, ceramică, celuloză şi

hârtie. Astfel, au fost au fost puse în aplicare deciziile Comisiei Europene din 26 octombrie 2007 prin

care aceasta a decis reducerea plafonului de certificate cu 10,8 % pentru anul 2007 şi 20,7% pentru

perioada 2008 – 2012.

Pentru anii 2007 si 2008, operatorii au demonstrat autorităţilor pentru protecţia mediului că s-

au conformat cu obligaţiile care le-au revenit ca urmare a participării la schema EU ETS, prin:

monitorizarea, raportarea si verificarea emisiilor generate de instalatii şi conformarea in Registrul

13

National al emisiilor de gaze cu efect de sera . În anul 2008, cantitatea totală de emisii de gaze cu efect

de seră provenite de la instalaţiile EUETS este de 63.709.638 t CO2 comparativ cu valoarea de

69.934.318 reprezentând media numărului de certificate de emisiii de gaze cu efect de seră alocate

pentru perioada 2008 – 2012 (H.G. nr. 60/2008).

Pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, în decembrie 2008 Parlamentul European a

adoptat pachetul legislativ "Energie – Schimbări climatice" prin care la nivel European s-a stabilit

realizarea a 3 obiective pe termen lung:

reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020 (faţă de anul 1990) şi cu

30% în situaţia în care se ajunge la un acord la nivel internaţional;

o pondere a energiilor regenerabile în consumul final de energie al UE de 20% până în anul

2020, incluzând o ţinta de 10% pentru biocombustibili din totalul consumului de combustibili

utilizaţi în transporturi.

creşterea eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020.

Directiva 2009/29/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi

extinderii sistemului comunitar de comercializare a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră

face parte din pachetul legislativ şi se va aplica tuturor Statelor Membre începând cu anul 2013 (EU

ETS post – 2012).

Conferinţa privind schimbările climatice de la Copenhaga s-a situat cu mult sub aşteptările

UE. Pactul are mai puţin de trei pagini şi nu conţine elemente pe care UE le consideră cruciale, precum

obiectivele colective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Pe lângă faptul că nu stabileşte un

termen limită pentru încheierea unui tratat în 2010, acesta nici măcar nu menţionează necesitatea

vreunui acord obligatoriu din punct de vedere juridic. Pactul le cere statelor participante să reducă

emisiile de gaze cu efect de seră, „în vederea” limitării încălzirii globale la sub 2°C – prag dincolo de

care se consideră că schimbările climatice ar putea scapă de sub control. Astfel, naţiunile dezvoltate ar

trebui să-şi reducă semnificativ emisiile, în mod măsurabil. Ţările în curs de dezvoltare ar urma să-şi

plafoneze nivelul emisiilor şi să raporteze rezultatele înregistrate o dată la doi ani, cu „dispoziţii pentru

analiză şi consultări internaţionale”. Textul nu stabileşte însă obiective globale de reducere a emisiilor,

precum cel solicitat deja ţărilor UE, de 20%. Fiecare ţară în parte va decide cât şi cum va acţiona.

14

Acordul stabileşte că acţiunile aplicate să fie analizate în 2015. Totuşi, fiecare stat trebuie să-şi declare,

până la sfârşitul lunii ianuarie, obiectivul pe care şi-l propune. Cel mai palpabil rezultat al conferinţei

este probabil faptul că ţările dezvoltate au convenit să acorde 30 de miliarde de dolari (21 de miliarde

de euro) în următorii trei ani şi 100 de miliarde de dolari (70 de miliarde de euro) până în 2020, pentru

finanţarea proiectelor care sprijină statele sărace în eforturile de promovare a energiei ecologice şi de

adaptare la secetă, la ridicarea nivelului mării şi la alte schimbări climatice. UE s-a angajat să acorde o

finanţare iniţiala rapidă în valoare de 7,2 miliarde de euro (dintr-un total de 21 de miliarde). Sumele ar

urma să provină din surse diverse, din domeniul public şi privat.

15

3 Directive europene privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Directiva 96/62/CE privind evaluarea şi managementul calităţii aerului: Scopul general al

prezentei directive este de a defini principiile de bază ale unei strategii comune pentru:

a defini și a stabili obiectivele pentru calitatea aerului încon jurător în Comunitate în scopul

evitării, al prevenirii sau al reducerii efectelor dăunătoare asupra sănătății umane și asupra

mediului ca întreg

a evalua calitatea aerului înconjurător în statele membre pe baza unor metode și criterii comun

a obține informații relevante privind calitatea aerului înconjurător și a asigura că această

informație a fost pusă la dispozţia publicului

a menține calitatea aerului înconjurător acolo unde este bună și a o îmbunătăți în alte cazuri.

Lista poluanţilor atmosferici ce urmează a fi luaţi în considerare în evaluarea şi managementul

calităţii aerului înconjurător:

Poluanți ce urmează a fi studiați în faza inițială, inclusiv poluanții reglementați de directivele

existente privind calitatea aerului înconjurător : Dioxidul de sulf, Dioxidul de azot, Pulberi fine

în suspensie, cum ar fi funinginea (inclusiv fracțiunea PM10), Pulberi în suspensie, Plumb,

Ozon

Alți poluanți ai aerului: Benzen, Monoxidul de carbon, Hidrocarburi aromatice policiclice,

Cadmiu, Arsen, Nichel, Mercur

Directiva Consiliului nr. 1999/30/CE privind valorile limită pentru dioxid de sulf, dioxid de

azot şi oxizi de azot, particule în suspensie şi plumb în aerul atmosferic: Obiectivele prezentei directive

sunt:

stabilirea valorilor-limită și, după caz, a pragurilor de alertă pentru concentrațiile de dioxid de sulf, dioxid de azot și oxizi de azot, pulberi în suspensie și plumb în aerul înconjurător în scopul evitării, prevenirii sau reducerii efectelor dăunătoare asupra sănătății umane și mediului ca întreg;

evaluarea concentrațiilor de dioxid de sulf, dioxid de azot și oxizi de azot, pulberi în suspensie și plumb în aerul înconjurător pe baza metodelor și criteriilor comune;

obținerea informațiilor potrivite despre concentrațiile de dioxid de sulf, dioxid de azot și oxizi de azot, pulberi în suspensie și plumb în aerul înconjurător și asigurarea disponibilității

16

informațiilor pentru public;

menținerea calității aerului înconjurător, atunci când aceasta este bună, și îmbunătățirea ei în alte cazuri în ceea ce privește dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul.

Directiva 2000/69/CE privind valorile limită pentru benzen şi monoxid de carbon în aerul

înconjurător, Obiectivele prezentei directive sunt:

stabilirea valorilor limită pentru concentrațiile de benzen şi de monoxid de carbon în aerul

înconjurător în scopul evitării, al prevenirii sau al reducerii efectelor dăunătoare asupra sănătății

umane și a mediului ca întreg

evaluarea concentrației de benzen și de monoxid de carbon din aerul înconjurător pe baza

metodelor și a criteriilor comune obținerea informațiilor adecvate privind concentrațiile de

benzen și de monoxid de carbon în aerul înconjurător și asigurarea punerii acestor informații la

dispoziția publicului

menținerea calității aerului înconjurător atunci când aceasta este bună și îmbunătățirea ei în ceea

ce privește benzenul și monoxidul de carbon

Directiva privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC) nr. 96/61, amendată de

Directiva 2003/87 care stabileşte o schemă pentru comercializarea permiselor de emisii de gaze cu

efect de seră, în interiorul comunităţi

Decizia 589/2007 a CE de stabilire a unor orientări privind monitorizarea şi raportarea emisiilor

de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE

Directiva 2008/101/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a include activităţile

de aviaţie în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul

Comunităţi

Decizia Comisiei de modificare a Deciziei 2007/589/CE cu privire la includerea orientărilor

privind monitorizarea şi raportarea emisiilor şi a datelor tonă-kilometru pentru activităţile de aviaţie;

Directiva 2009/29/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii sistemului comunitar de

17

comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră;

Regulamentul 916/2007 al Comisiei de modificare a Regulamentului nr.2216/2004 privind un

sistem de registre standardizat şi securizat în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului

European şi a Consiliului şi cu Decizia nr.280/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

Directivele Uniunii Europene 2003/87/CE şi 2004/101/CE privind Schema de comercializare

a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Directiva nr. 88/609/CEE limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosferă de la instalaţiile

mari de ardere (amendată prin Directiva 2001/80/CE)

Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor

Directiva 96/59/EC privind eliminarea bifenililor şi terfenililor policloruraţi (PCB şi PCT)

Directiva 75/439/EEC privind uleiurile uzate, amendată de Directiva 87/101/EEC şi de

Directiva 91/692/EEC

Directiva 70/220/CEE referitoare la armonizarea legislaţiei statelor membre cu privire la

măsurile ce trebuie adoptate împotriva poluării aerului de către emisiile poluante ale

autovehiculelor, modificată ultima dată prin Directiva 2003/76/CE

18

4 Legislaţia din România privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

4.1 Transpuneri legislative

România a transpus aproape integral acquisul privind protecţia calităţii aerului.

Tabelul 4.1 Transpuneri legislative privind protecţia calităţii aerului

Legislaţia Uniunii Europene Legislaţia naţională

Directiva 96/62/CE privind evaluarea şi managementul calităţii aerului şi directivele fiice:

Directiva Consiliului nr. 1999/30/CE privind valorile limită pentru dioxid de sulf, dioxid de azot şi oxizi de azot, particule în suspensie şi plumb în aerul atmosferic

Directiva 2000/69/CE privind valorile limită pentru benzen şi monoxid de carbon în aerul înconjurător

Directiva 2002/3/CE privind poluarea aerului cu ozon

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/2001

Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor pentru evaluarea calităţii aerului în România

Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a valorilor prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător

Directiva privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC) nr. 96/61, amendată de Directiva 2003/87 care stabileşte o schemă pentru comercializarea permiselor de emisii de gaze cu efect de seră, în interiorul comunităţii

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, aprobată u modificări prin Legea nr. 645/2002

Directiva nr. 88/609/CEE limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosferă de la instalaţiile mari de ardere (amendată prin Directiva 2001/80/CE)

Hotărârea Guvernului nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere

Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor

Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor

Directiva 96/59/EC privind eliminarea bifenililor şi terfenililor policloruraţi (PCB şi PCT)

Hotărârea Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari

Directiva 75/439/EEC privind uleiurile uzate, amendată de Directiva 87/101/EEC şi de

Hotărârea Guvernului nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, cu modificările şi completările ulterioare

19

Directiva 91/692/EEC

Directiva 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor

Hotărârea Guvernului nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor

Directiva 94/63/CE privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale ia staţiile service

Hotărârea Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină

Directiva 1999/13/CE privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili provenind din utilizarea solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii

Hotărârea Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii

Directiva 70/220/CEE referitoare la armonizarea legislaţiei statelor membre cu privire la măsurile ce trebuie adoptate împotriva poluării aerului de către emisiile poluante ale autovehiculelor, modificată ultima dată prin Directiva 2003/76/CE

Directiva 72/306/CEEE referitoare la armonizarea legislaţiei statelor membre cu privire la măsurile ce trebuie adoptate împotriva poluării aerului de către emisiile poluante ale motoarelor diesel ale autovehiculelor, modificată ultima dată prin Directiva 97/20/CE

Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2, modificat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.043/2003 (prevederile Directivei 70/220/CEE sunt transpuse până la modificarea introdusă de Directiva 2001/100/ CE)

Directiva 88/77/CEE referitoare la armonizarea legislaţiei statelor membre cu privire la măsurile ce trebuie adoptate împotriva poluării aerului de către emisiile gazoase şi particulele poluante ce provin de la motoarele cu aprindere prin comprimare destinate propulsiei vehiculelor şi emisiile gazoase poluante ce provin de la motoarele cu aprindere prin scânteie ce funcţionează cu gaz natural sau cu gaz petrolier lichefiat şi destinate propulsiei vehiculelor, modificată ultima dată prin Directiva 2001/27/CE

Directivele 2002/80/CE şi 2003/76/CE vor fi transpuse în cursul anului 2004 prin modificarea Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003.

Directiva 97/68/CE privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la măsurile luate împotriva emisiilor de gaze şi particule poluante, provenite de la motoarele cu combustie internă instalate pe echipamente nerutiere

Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu ardere internă destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei

Directiva 98/70/CE privind calitatea benzinei şi motorinei

Hotărârea Guvernului nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilorde introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 897/2003

20

Directiva 1999/32/CE privind reducerea conţinutului de sulf în combustibili lichizi

Hotărârea Guvernului nr. 142/2003 privind limitarea conţinutului de sulf în combustibili lichizi

Regulamentul 2037/2000/CE privind substanţele care epuizează stratul de ozon

Ordonanţa Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobată cu modificări prin Legea nr. 159/2000

Sursa: Strategia Naţională privind protecţia atmosferei

4.2 Legislaţie naţională

Legislaţia naţională privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cuprinde legislaţia

privind protecţia atmosferei, protecţia stratului de ozon, controlul emisiilor din instalaţiile de ardere,

regimul substanţelor chimice periculoase etc.

4.2.1 Legislaţie orizontală privind protecţia atmosferei

CAPITOLUL 10: Protecţia atmosferei, schimbările climatice, gestionarea zgomotului

ambiental - OUG 195/2005 privind protecţia mediului reglementează atribuţiile autorătăţii publice

centrale pentru protecţia mediului:

elaborarea politicii naţionale şi coordonarea acţiunilor la nivel naţional, regional şi local privind

protecţia atmosferei

elaborarea Strategiei naţionale şi Planului naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei

elaborarea Programul naţional de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi

provenite din instalaţii mari de ardere

coordonarea şi elaborarea Programului naţional de reducere progresivă a emisiilor de dioxid de

sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac

elaborarea Strategia naţională privind schimbările climatice, Planul naţional de acţiune privind

schimbările climatice

asigurarea integrării politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi adaptarea la

efectele schimbărilor climatice în strategiile sectoriale

administrarea Registrul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră

coordonarea Sistemul naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră

coordonarea implementării mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto la

21

Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice

organizarea activităţii de monitoring privind calitatea aerului la nivelul întregii ţări

stabilirea, după caz, prin actele de reglementare, valori limită de emisie mai restrictive şi măsurile

necesare în vederea respectării plafoanelor naţionale de emisii, respectiv a încărcărilor şi nivelelor

critice.

Articolul 60 al OUG 195/2005 reglementează schema de comercializare a certificatelor de

emisii de gaze cu efect de seră, iar articolul 64 specifică obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor

fizice şi juridice privind protecţia atmosferei.

Protecţia atmosferei este reglementată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 243/2000,

publicată în Monitorul Oficial numărul 633 din data de 6 decembrie 2000. Această ordonanţă

stabilileşte cadrul juridic privind prevenirea, eliminarea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii

atmosferei, în scopul evitării efectelor negative asupra sănătăţii omului şi mediului, asigurându-se astfel

alinierea la normele juridice internaţionale şi la reglementările comunitare. Regimul juridic al protecţiei

atmosferei are la bază respectarea principiului de abordare integrată a protecţiei mediului.

Articolul 3 reglementează principalele obiective ale strategiei naţionale privind protecţia

atmosferei:

menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele în care se încadrează în limitele prevăzute de

normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;

îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele în care nu se încadrează în limitele

prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;

adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminare a efectelor negative asupra

mediului, în context transfrontier;

adoptarea măsurilor necesare pentru limitarea până la eliminare a efectelor negative asupra

mediului, inclusiv în context transfrontier;

îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este

parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu.

Hotărârea de Guvern nr. 731/2004 aprobă Strategia naţională privind protecţia atmosferei,

22

prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Strategia naţională privind

protecţia atmosferei are ca scop crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui

sistem integrat de gestionare a calităţii aerului, eficient din punct de vedere economic.

Respectarea obiectivelor privind calitatea aerului se realizează atât prin implementarea

sistemului de gestionare a calităţii aerului, cât şi prin implementarea măsurilor de control al emisiilor

de poluanţi în atmosferă. În cadrul prezentei strategii se abordează şi aspecte privind protecţia stratului

de ozon. Strategia promovează conceptul dezvoltării durabile definit ca "modul de dezvoltare prin care

sunt asigurate necesităţile în prezent, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi

asigura propriile necesităţi"

Strategia implică derularea de acţiuni la diferite niveluri de competenţă şi decizie. În

conformitate cu legislaţia naţională în vigoare, următoarele autorităţi au responsabilităţi în domeniul

protecţiei atmosferei:

autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului

autoritatea publică centrală pentru industrie

autoritatea publică centrală pentru sănătate

autoritatea publică centrală pentru transport

autoritatea publică centrală pentru coordonarea administraţiei publice

autorităţile regionale pentru protecţia mediului

primăriile şi consiliile locale

autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului

Standardele şi obiectivele privind calitatea aerului ambiental

Uniunea Europeană a preluat valorile ghid, pentru diferiţi poluanţi emişi în atmosferă, ale

Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pe care le-a impus ca valori limită, ce constituie obiective

privind calitatea aerului. România a preluat în legislaţia naţională aceste obiective. Pentru realizarea

acestor obiective au fost stabilite termene fixe de îndeplinire, în concordanţă cu prevederile legislaţiei

europene specifice. Tabelul 4.2 prezintă valorile limită pentru emisiile de poluanţi atmosferici, pentru

protecţia sănătăţii oamenilor.

23

Tabelul 4.2 Valorile limită pentru emisiile de poluanţi atmosferici pentru protecţia sănătăţii oamenilor

Poluant Valoarea limită Perioada de mediere Data intrării în vigoare

Benzen 5 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2010

Monoxid de carbon 10 mg/m3 8 ore (valoarea maximă zilnică a mediilor glisante calculate din mediile orare)

1 ianuarie 2007

Plumb 0,5 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2007

Dioxid de azot 200 μg/m3, care nu trebuie depăşită de mai mult de 18 ori pe an

1 oră 1 ianuarie 2010

40 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2010

Particule (PM10)

50 μg/m3, care nu trebuie depăşită de mai mult de 35 de ori pe an

24 ore 1 ianuarie 2007

40 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2007

20 μg/m3 1 an 1 ianuarie 2010

Dioxid de sulf 350 μg/m3, care nu trebuie depăşită de mai mult de 24 de ori pe an

1 oră 1 ianuarie 2007

125 μg/m3, care nu trebuie depăşită de mai mult de 3 ori pe an

24 ore 1 ianuarie 2007

Ozon*) *) Pentru ozon valoarea reprezintă valoare ţintă.

120 μg/m3, care nu trebuie depăşită de mai mult de 25 de zile pe an, mediat pe 3 ani

8 ore (valoarea maximă zilnică a mediilor glisante calculate din mediile orare)

1 ianuarie 2010

Sursa: Strategia Naţională privind protecţia atmosferei

Hotărârea de Guvern nr. 738/2004 aprobă Planul naţional privind protecţia atmosferei,

prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Obiectivele prevăzute în Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei:

Obiectivul 1. Menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care aceasta

se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate

Obiectivul 2. Îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care

24

aceasta nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de

calitate

Obiectivul 3. Adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminarea efectelor

negative asupra mediului, inclusiv în context transfrontieră

Obiectivul 4. Îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care

România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu

Acţiunile necesare pentru atingerea acestui obiectiv se regăsesc şi în cazul celorlalte obiective

ale strategiei pentru protecţia atmosferei.

4.2.2 Legislaţie privind proiecte JI

ORDIN nr. 297/2008 pentru aprobarea Procedurii naţionale privind utilizarea mecanismului

"Implementare în comun (JI)" pe baza Modului I, în conformitate cu prevederile art. 6 din Protocolul

de la Kyoto şi Ghid privind utilizarea mecanismului Implementare în comun (JI) pe baza Modulului II

(Articolul 6 al Protocolului de la Kyoto

4.2.3 Legislaţie EU-ETS

Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a

certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră ce transpune Directiva 2003/87/CE de instituire a unui

sistem de tranzacţionare a licenţelor de emisie de gaze cu efect de seră

Ordinul 1897/2007 pentru aprobarea competenţelor şi procedurii de solicitare, obţinere şi

revizuire a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008-2012

Hotărârea Guvernului nr. 60/2008 pentru aprobarea PNA privind certificatele de emisii de

gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008- 2012

Ordinul 254/2009 privind aprobarea metodologiei pentru alocarea certificatelor de emisii de

gaze cu efect de seră din Rezerva pentru instalaţiile nou intrate pentru perioada 2008-201 2

25

Ordinul nr.85/2007 privind metodologia de elaborare a NAP-ului

4.2.4 Legislaţie Registrul Naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră

Ordin nr. 1474/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea şi operarea

registrului naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră

Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a

certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră ce transpune Directiva 2003/87/CE de instituire a unui

sistem de tranzacţionare a licenţelor de emisie de gaze cu efect de seră

H.G. nr. 1570/2007 privind înfiinţarea Sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor

antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de

carbon (SNEEGHotărârea Guvernului), reglementate prin Protocolul de la Kyoto).

Ordinul Ministrului Mediului nr. 1376/2008 pentru aprobarea Procedurii privind raportarea

INEGES şi privind modalitatea de răspuns la observaţiile şi întrebările survenite în urma revizuirii

INEGES;

Ordinul Ministrului Mediului nr. 1474/2008 pentru aprobarea Procedurii privind procesarea,

arhivarea şi stocarea datelor specifice Inventarului naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră;

4.2.3 Reglementări privind promovarea energiei din surse regenerabile de energie

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este strâns legată şi de producerea energiei

electrice şi termice. De aceea, în reglementările privind promovare energiei din surse regenerabile de

energie, se găsesc articole care fac referire la protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice:

Hotărârea Guvernului nr. 443/2003 privind promovarea producţiei de energie electrică din

surse regenerabile de energie, CAPITOLUL II: Obiectivul naţional pentru promovarea surselor

regenerabile de energie: Art. 4 (1)Ministerul Industriei şi Resurselor, în colaborare cu Agenţia

26

Română pentru Conservarea Energiei, elaborează în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a

prezentei hotărâri un program vizând măsurile existente şi planificate pentru realizarea

obiectivului prevăzut la art. 3 alin. (1). (2)Programul prevăzut la alin. (1) se aprobă prin

hotărâre a Guvernului, se actualizează o dată la 5 ani şi cuprinde inclusiv măsuri pentru

stimularea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie. (3)Programul de

măsuri prevăzut la alin. (1) se elaborează în concordanţă cu angajamentele naţionale asumate de

România prin Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor

climatice, ratificat prin Legea nr. 3/2001.

Hotărârea Guvernului nr. 750/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat regional

privind valorificarea resurselor regenerabile de energie, ANEXA - SCHEMĂ DE AJUTOR

DE STAT REGIONAL privind valorificarea resurselor regenerabile de energie, CAPITOLUL

III: Necesitatea implementării schemei: Art. 4 (1)Prezenta schemă este elaborată în contextul

implementării strategiei de dezvoltare durabilă a României. Obiectivele acesteia sunt în

concordanţă cu Strategia Lisabona, Carta verde pentru "Strategia europeană pentru energie

durabilă, competitivă şi sigură", cu documentul "An Energy Policy for Europe", Protocolul de la

Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC),

Protocolul de la Goteborg, precum şi cu actele normative prevăzute la art. 2 alin. (3).

Hotărârea Guvernului nr. 1395/2005 - privind aprobarea Programului de măsuri existente şi

planificate pentru promovarea producerii şi consumului de energie electrică produsă din surse

regenerabile de energie, ANEXA - Program de măsuri existente şi planificate pentru

promovarea producerii şi consumului de energie electrică din surse regenerabile de energie

Tabelul 4.3 Baza legală privind măsurile existente

I. Măsuri existente Baza legală

Aplicarea mecanismelor flexibile ale Protocolului Kyoto pentru promovarea producerii de energie electrică din surse regenerabile de energie.

Legea nr. 3/2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (adoptat la 11 decembrie 1997).

Adoptarea Strategiei naţionale privind schimbările climatice

Definirea politicilor privind respectarea obligaţiilor prevăzute în Convenţia-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice şi de Protocolul de la Kyoto, priorităţile naţionale în domeniul schimbărilor climatice şi acţiuni specifice pentru promovarea producerii de energie electrică din SRE (Hotărârea Guvernului nr. 645/2005)

27

Tabelul 4.4 Măsurile planificate

II. Măsuri planificate Scopul urmărit prin aplicarea măsurilor

Termen/ Responsabilitate

Hotărârea Guvernului privind Strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie (actualizare Hotărârea Guvernului nr. 1535/2004 privind aprobarea Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie, cu modificările şi completările ulterioare)

Identificarea şi monitorizarea emisiilor de carbon la nivel local şi regional, în conformitate cu Protocolul de la Kyoto pentru promovarea producerii de energie electrică din SRE.

Identificarea de amplasamente a instalaţiilor de exploatare a SRE, determinarea preţurilor de cost şi posibilităţile de finanţare ale investiţiilor în domeniul SRE

- responsabil: MEC;

- termen: anul 2006

Hotărârea Guvernului nr. 1568/2008 - privind aprobarea Foii de parcurs pentru

implementarea Planului de acţiune pentru tehnologii de mediu - ETAP România, aferentă

perioadei 2008-2009, ANEXA: FOAIE DE PARCURS pentru implementarea Planului de

acţiune pentru tehnologii de mediu - ETAP România, aferentă perioadei 2008-2009:

La 28 ianuarie 2004, Comisia Europeană a aprobat Planul de acţiune pentru tehnologii de mediu

Environmental Technologies Action Plan - ETAP, în Comunicarea Comisiei către Consiliul şi

Parlamentul European "Promovarea tehnologiilor pentru dezvoltarea durabilă: un plan de acţiune al

Uniunii Europene pentru tehnologii de mediu". Autoritatea competentă pentru aplicarea prevederilor

acestei hotărâri este Ministerul Economiei şi Finanţelor. Implementarea prevederilor privind

ecoproiectarea contribuie la dezvoltarea durabilă prin încurajarea îmbunătăţirilor continue, care nu

implică costuri excesive, în ceea ce priveşte impactul generat asupra mediului de produsele utilizatoare

de energie, în principal prin identificarea surselor majore de impact negativ asupra mediului şi evitarea

transferului de poluanţi dintr-o componentă de mediu în alta. De asemenea, alinierea la cerinţele

specifice privind ecoproiectarea va contribui la îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul

Protocolului de la Kyoto, prin îmbunătăţirea eficienţei energetice a produselor utilizatoare de energie.

◦ SUBSECŢIUNEA 3: Mecanismele flexibile prevăzute în Protocolul de la Kyoto : Potrivit

principiilor care guvernează dezvoltarea durabilă, Protocolul de la Kyoto prevede 3

mecanisme flexibile pentru realizarea ţintelor propuse, astfel încât eforturile de reducere a

28

emisiilor de gaze cu efect de seră să se realizeze cu costuri financiare rezonabile. Cele 3

mecanisme flexibile sunt: Implementare în comun (JI), Mecanismul de dezvoltare curată

(CDM) şi Comercializarea internaţională a emisiilor (IET), primele două fiind instrumente

bazate pe proiecte concrete menite să promoveze transferul de tehnologie pentru a reduce

emisiile de gaze cu efect de seră.

◦ SUBSECŢIUNEA 4: Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de

seră: Această schemă este un instrument de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră

stabilit la nivelul Uniunii Europene pentru a sprijini statele membre ale Uniunii Europene în

atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de CO2 într-o manieră eficientă din punctul de

vedere al costurilor. Schema stabileşte un sistem de limitare-tranzacţionare (cap & trade)

pentru instalaţiile industriale care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute

în anexa nr. 1 la Directiva 87/2003/CE (activităţi în domeniul energetic, inclusiv rafinării,

producţia şi prelucrarea metalelor feroase, industria mineralelor - ciment, var, sticlă şi

ceramică - şi alte activităţi - celuloză şi hârtie).

◦ SUBSECŢIUNEA 5: Programul Termoficare 2006-2015 căldură şi confort: Scopul

programului de investiţii de Termoficare 2006-2015 căldură şi confort îl reprezintă

eficientizarea sistemelor de alimentare cu energie termică şi are ca obiectiv final reducerea

consumului de energie termică cu cel puţin 1 milion Gcal/an raportat la consumul de resurse

energetice primare în 2004.

◦ CAPITOLUL 5: APLICAREA TEHNOLOGIILOR DE MEDIU ÎN DOMENIUL

CONSTRUCŢIILOR: Dezvoltarea urbană contribuie la implementarea măsurilor de

prevenire a schimbărilor climatice prin stabilirea unor reguli privind organizarea spaţială a

activităţilor, modul de folosire a terenurilor şi echiparea cu infrastructură, configurarea

transportului urban, utilizarea tehnologiilor ecologice, utilizarea de metode de proiectare

urbană ecologică, elaborarea şi implementarea de politici de atenuare a efectelor de seră şi

de adaptare la schimbările climatice. În acest context, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor

Publice şi Locuinţelor (MDLPL) este autoritatea responsabilă pentru implementarea

Directivei 89/106/CCE privind produsele pentru construcţii şi Directivei 2002/91/CE

privind performanţa energetică a clădirilor.

◦ SECŢIUNEA 2: Certificatul de performanţă energetică: În vederea alinierii la prevederile

Directivei 2002/91/CE privind performanţa energetică a clădirilor, transpusă în legislaţia

29

naţională, a fost elaborat cadrul tehnic normativ necesar realizării auditului energetic şi

certificării energetice a clădirilor astfel încât proprietarii/locatarii să fie informaţi asupra

consumului energetic al clădirii. Creşterea performanţei energetice a clădirilor este parte a

aquis-ului comunitar, cerinţă a Directivei 91/2002/CE privind performanţa energetică a

clădirilor, preluată în legislaţia română prin Legea nr. 372/2005.

4.2.6 Protecţia stratului de ozon

HG nr. 58/2004 privind aprobarea Programului naţional de eliminare treptată a substanţelor

care epuizează stratul de ozon, actualizat

Ordonanţa Guvernului nr. 89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la

utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobată cu modificări prin Legea nr.

159/2000

Ordin nr. 9/2002 pentru contingentarea consumului şi producţiei de substanţe care epuizează

stratul de ozon în anul 2002

Ordin nr. 1202/2002 pentru contingentarea consumului şi producţiei de substanţe care

epuizează stratul de ozon, în anul 2003

Ordin nr. 72/2004 pentru contingentarea consumului şi producţiei de substanţe care epuizează

stratul de ozon în anul 2004

Ordin nr. 13/2005 pentru contingentarea în anul 2005 a consumului şi a producţiei de substanţe

care epuizează stratul de ozon

ORDIN nr. 304/2006 MMGA - pentru contingentarea consumului şi producţiei de substanţe

30

care epuizează stratul de ozon în anul 2006

Ordin nr. 1112/2002 privind nominalizarea birourilor vamale de control şi vămuire la frontieră

pentru intrarea/ieşirea din ţară a substanţelor care epuizează stratul de ozon

4.2.7 Alte reglementări privind protecţia atmosferei

Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 592/2002 pentru aprobarea

Normativului privind stabilirea valorilor limită, a valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de

evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi

PM2,5), plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător

Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 745/2002 privind stabilirea

aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor pentru evaluarea calităţii aerului în România

Hotărârea Guvernului nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a

benzinei şi motorinei, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 897/2003;

Hotărârea Guvernului nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea

emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia

benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;

Hotărârea Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor

de

compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii

Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru

aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele

rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2, modificat prin

31

Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.043/2003;

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul

integrat al poluării, aprobată cu modificări prin Legea nr. 645/2002;

Hotărârea Guvernului nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor

în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere

Hotărârea Guvernului nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor;

Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a

motoarelor cu ardere internă, destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare a

emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei;

Hotărârea Guvernului nr. 142/2003 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibilii

lichizi;

Hotărârea Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea

şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari;

Hotărârea Guvernului nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, cu modificările şi

completările ulterioare;

Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluării atmosferice

transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24

iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999

Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 462/1993 pentru aprobarea

Condiţiilor tehnice privind protecţia atmosferei şi Normelor metodologice privind determinarea

emisiilor de poluanţi atmosferici produşi de surse staţionare, cu modificările şi completările ulterioare

32

5 Program de finanţare nerambursabilă în domeniul schimbărilor climatice– ELENA -

European Local Energy Asisitance

Prioritatea Uniunii Europene este lupta împotriva schimbărilor climatice iar actorii locali joacă

un rol important în îndeplinirea acestui obiectiv. Eficienţa energetică reprezintă o investiţie importantă,

realizabilă mai ales la nivel local, cu beneficii pentru economia locală, cu îmbunătăţirea calităţii vieţii

comunităţii şi previne schimbările climatice. Clădirile ocupate de administraţiile locale utilizează

cantităţi importante de energie (încălzire şi iluminare). Serviciile furnizate de autorităţiile locale

(transportul public, iluminarea străzilor) sunt mari consumatoare de energie. Punerea în aplicare a unor

programe destinate să economisească energie este o soluţie atât pentru reducerea cheltuielilor cât şi

pentru prevenirea schimbărilor climatice.

În Uniunea Europeană, mediul urban este cel mai mare consumator de energie, cu 70% din

totalul consumului. Numeroase studii au demonstrat faptul că există un mare potenţial de a îmbunătăţii

acest consum, prin eficientizarea energetică prin investiţii majore în utilizarea de surse regenerabile de

energie, atât în clădirile publice cât şi la transportul în comun. Din acest motiv, administraţiile publice

locale şi regionale pot atrage numeroase fonduri pentru eficientizarea energetică. În sprijinul combaterii

încălzirii globale şi a schimbărilor climatice s-a înfiinţat “The Covenant of Mayors” în januarie 2008.

Prin aderarea la aceast convenţie, primarii localităţilor îşi asumă responsabilitatea de a respecta

prevederile convenţiei. În momentul de faţă, prevederile sunt doar conceptuale, punerea lor în practică

fiind dificilă în special în oraşele mici unde nu există încă posibilităţile tehnice de a le pune în aplicare.

Exemple de investitii eligibile pentru programul ELENA: eficientizarea energetică a clădirilor

publice sau private (renovarea clădirilor pentru a scădea pierderile de energie termică, izolarea lor,

iluminat eficient), utilizarea energiilor regenerabile în clădirile publice (panouri solare), iluminat public

şi transport urban nepoluant şi eficient energetic etc.

Comisia Europeană a lansat programul ELENA, cu fonduri în valoarea totală de 15 milioane de

euro pentru a îmbunătăţii pregătirea proiectelor în domeniul eficientizării energetice şi a utilizării de

33

surse regenerabile de energie. Suportul tehnic oferit prin programul ELENA se adresează

administraţiilor publice locale sau unor grupuri de asociaţii care s-a constituit pentru o anumită regiune.

De suport tehnic se poate beneficia pentru scrierea proiectelor ce urmează a fi analizate pentru o

posibilă finanţare, în următoarele domenii: clădiri publice şi private, iluminat stradal, semafoare pentru

eficientizarea energetică; transport urban nepoluant (spre exemplu troleibuse sau autobuse hibride,

electrice sau sisteme de propulsie cu emisii scăzute de carbon); infrastructură locală pentru încărcarea

maşinilor electrice.

La acest program pot aplica doar administraţiile publice. Nu există o dată limită pentru aplicare,

aplicându-se principiul “primul venit, primul servit”, în limitele fondurilor disponibile. Aplicanţii

trebuie să specifice dacă au nevoie şi de suport tehnic pentru întocmirea proiectului.

Informaţiile minime pentru solicitarea suportului tehnic trebuie să cuprindă o scurtă descriere a

planului viitoarei investiţii, incluzând tipul investiţiei şi tipul de abordare pentru implementarea

programului; fondurile solicitate şi perioadele pentru fiecare pas din investiţie. Primind un răspuns

favorabil după aceste discuţii preliminare, aplicantul primeşte suport tehnic pentru desfăşurarea

pregătirilor necesare pentru depunerea proiectului.

34

Bibliografie

(9) Cristina Sbîrn - Care sunt poziţiile liderilor lumii privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de

seră, publicat în ziarul Adevărul, 6 decembrie 2009

(2) *** - Nivelul gazelor cu efect de seră, articol publicat pe ScienceLince.ro, mai 2007

(3) *** - Raport al Comisiei Către Parlamentul European şi Consiliu, Progrese înregistrate în

direcţia îndeplinirii obiectivelor protocolului de la Kyoto, Bruxelles, noiembrie 2009

(4) Iuliana Roibu – Cei care ne vând aerul, publicat în BusinessMagazin, 20 septembrie 2009

(5) *** - Concluziile Conferinţei privind schimbările climatice de la Copenhaga, 2009

(6) *** - ELENA – European Local Energy asisitance – Summary Sheet, editată de European

Investment Bank, European Commission, Covenant of Mayors, Intelligent Energy Europe

(7) www.anmp.ro

(8) www.enviromediu.ro

(9) www.eur-lex.europa.eu

35