Identificaţi şi evaluaţi analogiile din discursul de mai jos:Camera DeputaţilorŞtefan Păşcuţ, 11.12.2001:Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Trag nădejdea că nu mi se va lua în nume de rău revenirea la un subiect care a fost îndelung

discutat şi aici şi în mass-media şi despre care se crede, poate, că a fost epuizat. Nu pentru a-l readuce în actualitate mă voi referi la scandalul Harghita-Covasna, ci pentru că, asemenea unui Trabant, a avut un metru lungime şi a lăsat în urmă 10 m de fum. Despre acest fum voi vorbi astăzi, despre ceea de a scăpat primei pagini a ziarelor, deşi poate era de lămurit. Sunt câteva întrebări care, deşi se impun aproape de la sine, parcă nu prezentau analizele dedicate incidentului Harghita Covasna. Cum de a reuşit ministrul de interne, Ioan Rus, sau liderul de partid, Ioan Rus, sau simplul cetăţean, Ioan Rus, pentru că nu-i clar care dintre ei a descoperit această Americă, să se împiedice abia în final de 2001 de un fenomen pe care Partidul România Mare l-a tot expus, în ultimul deceniu, şi anume autonomia de facto a regiunii Harghita-Covasna în întreaga sa anormalitate.

În imaginea lăsată în urmă, incidentul declaraţiei de la Cluj a domnului Rus, confirmată de şeful SRI Radu Timofte şi contrazisă total de ministrul funcţiei publice, Octav Cozmâncă, apare destul de neclar şi parcă voit complicat, după cum complexă, dacă nu multiplă, se vede a fi personalitatea celui care a făcut respectivele declaraţii.

Cum încap în aceeaşi persoană ministrul, liderul politic, omul de rând, e treaba specialiştilor să stabilească. Noi credem însă că vorbele scăpate la Cluj n-au fost deloc întâmplătoare. Cetăţeanul Ioan Rus nu s-a dus acolo să le spună ardelenilor ceea ce ei, ca şi omul de rând Ioan Rus, prea bine ştiau, decât în nădejdea că va mai dobândi "oarece voturi şi aderenţi" pentru partidul din care omul politic Ioan Rus face parte. Sentimentul naţional care produce PSD-ului jenă şi strâmbături, când este în discuţie naţionalismul altora, e bun drept mijloc de a-şi atrage aderenţi. Ca afirmaţia domnului Ioan Rus, cum că statul român şi-a pierdut sau este pe cale de a-şi pierde autoritatea în Harghita şi Covasna a fost confirmată imediat de domnul Radu Timofte nu poate surprinde. Şeful SRI are la îndemână, până la urmă, resursele informaţionale ale instituţiei, după cum nu poate surprinde nici convingerea fermă a domnului Octav Cozmâncă, şeful prefecţilor, că autoritatea statului român nici vorbă să se fi şifonat, măcar. Putea domnia-sa să zică altfel? Nu, pentru că atunci ar fi trebuit să explice cu ce-şi petrece timpul de lucru prefectul sau prefecţii numiţi de Guvernul PSD. Şi, iarăşi nu, pentru că PSD a format un guvern cu aere de mare câştigător al alegerilor, un guvern care îşi întemeiază acţiunile şi chiar existenţa pe concubinajul parlamentar cu UDMR, entitate capricioasă care nu trebuie plictisită cu asemenea mărunţişuri tendenţioase.

De altfel, după ce cu prilejul moţiunilor dezbătute recent, UDMR a arătat PSD-ului pisica lipsei de sprijin parlamentar, în spatele căreia se poate afla orice, până şi alegerile anticipate, urgent s-a trecut la negocieri din care se va obţine o imagine a realităţii corespunzătoare principiului "nu se întâmplă ce se întâmplă, se întâmplă ce spunem noi că se întâmplă".

Ce daruri se vor oferi amantei ofuscate sub formă de legi promovate la cererea minorităţii sprijinitoare şi nici nu vrem să ne gândim?

În evenimentele ce au urmat declaraţiei de la Cluj, doi miniştri, ori oameni politici, ori simpli cetăţeni, s-au contrazis năpraznic, până la a reieşi din contrazicerea lor că fie cel puţin unul dintre ei minte, fie ambii s-au trezit vorbind fără a cunoaşte subiectul.

În vremuri mai demne şi, de aceea rememorate drept glorioase, după asemenea întâmplări s-a lăsat cu dueluri. În vremea noastră s-ar fi cuvenit ca premierul să se, ca să zicem aşa, autosesizeze şi să-i aducă la ordine pe cei doi membri ai echipei sale. Fie să plece unul dintre ei, anume acela care s-ar fi dovedit a nu fi avut dreptate, fie să plece amândoi, pentru că au expus imaginea partidului şi la "jalnică tăvăleală". Nici vorbă de vreo măsură însă!

O fi Guvernul scutit de a se supune principiilor care guvernează existenţa şi funcţionarea grupurilor în orice societate?

O fi premierul scutit de a se supune principiilor după care se conduce orice colectiv? Sau cu toţii se felicită de a fi reuşit să împace şi lupul, adică să folosească sentimentul naţional pentru a-şi atrage aderenţi, şi capra, adică să nu se strice nici prea, prea, nici foarte, foarte cu UDMR-ul.

Cel de-al treilea element al problemei, varza adică, nu intră în discuţie aici, sau nu în mod special, pentru că oricum se regăseşte în mai toate acţiunile Cabinetului Năstase, cu excepţia celor televizate. Ba, mai nou, poate nici a acelora.

Mai rămâne doar să remarcăm că după asemenea manieră de a rezolva problemele e foarte greu de stabilit în cine dintre reprezentanţii actualei puteri se poate avea încredere atunci când se exprimă şi în cine nu. Şi ar trebui să spunem, înainte de a cuvânta, pentru a nu fi siliţi ulterior la retractări, în ce calitate spun ceea ce spun, ca să ştim dacă are sens să-i ascultăm.

Vă mulţumesc.