1 Regi 1:1 1. David era bătrân. Relatarea care deschide cartea Împăraţilor aparţine de fapt încheierii cărţii lui Samuel, fiind urmarea raportului de acolo cu privire la David. Dar ea formează o introducere potrivită la domnia lui Solomon prin aceea că procură date despre relatarea insurecţiei lui Adonia. Motivul pentru care Solomon s-a urcat pe tron înaintea morţii lui David se găseşte în efortul lui Adonia de a lua împărăţia. David era atunci bătrân şi bolnăvicios, după câte se părea, aproape de sfârşitul vieţii şi cu nici un chip nu era în situaţia de a acţiona în mod hotărât într-o vreme de criză. De aceea, scriitorul începe cu descrierea situaţiei luiDavid. David ajunsese la vârsta de şaptezeci de ani (2Sa 5,4). Aceasta face ca el, la data morţii, să fie mai bătrân decât oricare alt împărat evreu despre care s-a păstrat un raport scris. Viaţa lui a fost grea şi plină de încercări. Lipsurile, suferinţa, primejdiile şi durerea au doborât un organism altă dată robust. Împăratul se vedea lipsit de tăria lui şi în mare măsură slăbit. Se mai putea de asemenea ca el să fi suferit de vreo boală grea. Şi acum, pe lângă suferinţele trupeşti, mai era rebeliunea din partea unuia dintre fiii săi.

Descriind incidentele naraţiunii, autorul dovedeşte că este bine informat. El descoperă amănunte intimecunoscute numai de unul care este la curent cu viaţa de la curte. El nu scrie pentru slava sau beneficiul împăratului, ci pentru posteritate. Nu este necesar să se sublinieze învăţătura morală, fiecare amănunt usturător al naraţiunii vorbeşte de la sine. Asprele fapte ale vieţii sunt raportate în mod exact aşa cum au avut loc, exact aşa cum aveau să aibă loc într-o lume în care monarhi îngâmfaţi şi victorioşi şi chiar bărbaţi serioşi ai lui Dumnezeu nu sunt absolviţi de a aduna recolta seminţelor pe care le-au semănat.

1 Regi 1:2 2. Slujitorii lui. Aceştia erau slujbaşi regali, miniştri ai împăratului care se îngrijeau de nevoile lui personale şi erau răspunzători faţă de naţiune de starea lui. Iosif Flavius îi numeşte „medici” (Antiquities VII 14.3). Remediul propus de a căuta o femeie tânără şi sănătoasă pentru a transmite căldură şi vigoare unui trupamorţit şi slăbit era folosit în vremurile din vechime când cunoştinţele medicale erau puţine. Prescrieri asemănătoare pot fi citite găsite în Europa medievală şi în Orientul modern.

1 Regi 1:3 3. Sunamita. Suna, numit acum Sôlem, era în Isahar (Iosua 19,17.18), pe o colină din câmpia Ezraelonului la vreo 12 km sud-vest de Tabor. Atractiva sunamită era din acelaşi loc cu fata sulamită din Cântarea lui Solomon (Cântarea cântărilor 6,13), dar nu este nici o dovadă că cele două erau identice.

1 Regi 1:4 4. I-a slujit. Aleasa fată nu urma doar să ajute aducând vitalitate unui monarh bolnav, ci şi să lucreze casoră de caritate şi îngrijitoare, să stea înaintea lui pentru îndeplinirea unor astfel de îndatoriri care aveau să asigure confortul şi sănătatea împăratului.

1 Regi 1:5 5. Adonia. Al patrulea fiu al lui David (2Samuel 3,4; 1Cronici 3,2). Fiii mai mari, Amon şi Absalom erau morţi, se presupune că şi Chileab, pentru că nu se mai aude nimic despre el. În felul acesta, se părea că Adonia era următorul la tron.

Eu voi fi împărat. Fără îndoială că Adonia a susţinut că era îndreptăţit să ceară pentru sine tronul. Încrezându-se în faptul că era mai vârstnic şi plin de mândrie, el s-a hotărât să facă paşii necesari pentru a-şi asigura accesul la împărăţie. Cu toate că trebuie să fi ştiut de planurile tatălui său, el era gata să ocupe tronul prin forţă, dacă era necesar, împotriva a ceea ce era în mod evident dispoziţia divină (1Cronici 22,5-9). Solomon, fratele mai tânăr, era mai bine calificat să fie domnitor peste Israel (PP 749), dar Adonia era hotărâtsă fie el împărat, fără să-i pese de urmările care puteau veni asupra ţării şi asupra celor care alegeau să-şi lege soarta de a lui. Totdeauna rezultatele sunt tragice când judecata şi discernământul sunt dispreţuite în favoareaslujirii eului.

1 Regi 1:6 6. Nu-l mustrase. Adonia era un copil stricat – stricat de un tată prea îngăduitor. Copil fiind, acestui aspirant la tron i se îngăduise să umble pe propriile lui căi şi acum era lipsit de control. Multe vieţi au fost ruinate printr-un exces de iubire paternă.

Frumos. Adonia era frumos şi atrăgător şi, de aceea, fără îndoială drag multora din popor. Dar frumuseţea personală nu se află printre calificările principale necesare ocupării poziţiei de conducător. Darurile naturale ale lui Adonia i-au adus vanitate, înfumurare nebunească şi ambiţie egoistă. Patimile lui tinereşti erau mai puternice decât principiile lui şi pornirile lui călcau în picioare convingerile lui. El era doar „frumos la chip”. Este mult mai important pentru un bărbat să aibă o inimă bună.

Se născuse. Ebraicul yaledah, „ea născuse”. „Mama lui” (engl.) a fost adăugat de traducător. Maaca a fost mama lui Absalom (1Samuel 3,3), în timp ce Haghita era mama lui Adonia (1Samuel 3,4). O redare mai bună ar fi: „El se născuse după Absalom”.

1 Regi 1:7 7. A vorbit cu Ioab. Cu sprijinul căpeteniei oştirii, Ioab, Adonia a sperat să câştige oştirea şi, prin marele preot Abiatar, să-şi asigure sprijinul preoţiei. Atât Ioab, cât şi Abiatar fuseseră foarte apropiaţi de David şi aduseseră la îndeplinire servicii nobile pentru el în vremuri grele şi tulburi. Ioab a fost un om aspru, îndrăzneţ şi uneori fără scrupule, uneori poruncitor şi chiar neascultător de poruncile împărăteşti. Abiatar era fiul lui Ahimelec, care murise din cauza lui David. Abiatar fusese unul dintre cei mai hotărâţi prieteni ai lui David, însoţindu-l în peregrinările sale, când se ascundea de Saul (1Samuel 22,20-23), slujindu-i când a fost împărat la Hebron (2Samuel 15,35) şi fugind împreună cu el, când s-a răzvrătit Absalom (2Samuel 15,24.29.35.36; 17,15; 19,11). Motivul acestei dezertări în acea vreme nu este clar, dar se poate că el n-a văzut purtarea lui Adonia ca o răzvrătire adevărată. Desemnarea de către David a lui Solomon pentru tron putea fi privită ca izvorând dintr-un exces de afecţiune, iar pretenţia fiului mai mare pentru coroană putea fi privită drept justă şi îndreptăţită. În ceea ce-l priveşte, Ioab se poate să fi dat sprijin lui Adonia din ură faţă deîmpărat din cauză că fusese s scos din slujbă (2Samuel 19,13).

1 Regi 1:8 8. Ţadoc. Mare preot împreună cu Ahimelec (vezi despre 2 Samuel 8,17), iar după moartea lui, cu Abiatar (2Samuel 20,25). Atât Ţadoc, cât şi Abiatar au rămas credincioşi lui David în răzvrătirea lui Absalom,fiind trimişi înapoi împreună cu chivotul la Ierusalim, când a fugit David (2Samuel 15,24-29.35). Legătura exactă dintre cei doi preoţi nu este clară, dar probabil că, având în vedere că Ţadoc a slujit la Cortul mărturieide la Gabaon (1Cronici 16,39), Abiatar a slujit la sanctuar, care avea chivotul în Sion (vezi 1Cronici 16,1; compară cu 2Samuel 5,2).

Benaia. Căpetenia cheretiţilor şi peletiţilor (2Samuel 8,18; 20,23; 1Cronici 18,17), garda personală a lui David (2Samuel 23,20-23) care l-a însoţit cu ocazia răzvrătirii lui Absalom (2Samuel 15,18). Avându-se învedere numele lor s-a ajuns la concluzia, în general acceptată, că erau recrutaţi dintre cretani şi filisteni. Aceste trupe nu erau sub comanda lui Ioab şi fără îndoială că Ioab îl privea cu invidie pe Benaia, considerându-l rival.

Natan. Un profet activ din zilele lui David şi foarte apropiat de împărat. Natan a putut fi socotit de Solomon printre principalii săi susţinători. El a fost acela care a dat prinţului-copil numele de Iedidia, „iubitul lui Iehova” (2Samuel 12,25).

1 Regi 1:9 9. A tăiat oi. Când Saul a fost făcut împărat la Ghilgal, „ei au adus jertfe de mulţumire” (1Samuel 11,15). Când Samuel a fost chemat să-l ungă pe David ca împărat, el a fost instruit de Domnul să aducă o jertfă, la care au fost chemaţi şi Işai şi fiii lui (1Samuel 16,1-5). Tot aşa, când Absalom a pus mâna pe tron, el a adus jertfe (2Samuel 15,12). Jertfa lui Adonia era o jertfă de mulţumire, ca acelea aduse în ocazii de bucuriesau de mulţumire, o jertfă la care puteau fi mulţi invitaţi.

En-Roguel. Un izvor adânc, la poalele Ierusalimului, chiar dincolo de contopirea văii Chedronului cu cea a Hinomului. În conformitate cu Iosif Flavius, acesta era în grădina împăratului (Antiquities, VII. 14,4), înafara cetăţii. Astăzi este cunoscută sub numele de Bir Ayyub, „Fântâna lui Iov”.

1 Regi 1:10 10. Dar n-a poftit. Faptul că Solomon nu a fost invitat la jertfă este o dovadă că Adonia îşi dădea bine seama de dorinţa tatălui său ca împărăţia să fie preluată de Solomon, iar Adonia era hotărât să împiedice

aducerea la îndeplinire a planurilor lui David. Neinvitându-l pe Solomon, Adonia şi-a trădat planurile şi intenţiile şi a prilejuit insuccesul străduinţelor sale.

1 Regi 1:11 11. Natan a zis. Fapta lui Natan corespundea cu răspunderile lui ca profet al lui Dumnezeu şi ca slujbaşcredincios al statutului. El a văzut că înfăptuirea complotului avea să fie îndreptată împotriva împlinirii scopului divin şi cu o hotărâre şi rapiditate caracteristice a trecut la punerea în acţiune efectivă a unor mişcări destinate să dejoace planurile conspiratorilor. Bat-Şeba ştia prea bine că uzurparea de către Adonia ar fi fost fireşte pecetluită cu sângele ei şi al fiului ei . Mai mult ca oricine altcineva, ea era în măsură să se apropie de împărat ca să ia măsurile cerute de situaţie. Cu mare pricepere şi prudenţă, Natan a propus desfăşurarea unei acţiuni menite să pună capăt conspiraţiei şi să prevină repetarea experienţei teribile a lui Absalom.

1 Regi 1:15 15. Bat-Şeba s-a dus în odaie. Mama lui Solomon avea permisiunea să se mişte în voie oriunde în palat,de aceea a mers în mare grabă la împărat, chiar dacă acesta era bolnav. Privind-o cum se apleacă reverenţios înaintea sa, cu un aer preocupat şi umil, David şi-a dat seama imediat că ceva neobişnuit de important a provocat vizita şi, de aceea, a cerut amănunte. Faptul că David nu ştia nimic despre cele ce se petreceau, că elnu fusese consultat de Adonia cu privire la planurile propuse de el şi că Natan fusese informat despre ele în momentul punerii lor în aplicare dovedeşte cât de în ascuns fusese condusă operaţiunea. Intriga descoperă că Adonia nu era condus de o conştiinţă curată. Bat-Şeba a început prin a-i aminti soţului ei făgăduinţa pe care i-o făcuse că fiul ei, Solomon, va urma la tron şi apoi, pe neaşteptate, l-a informat că, în ciuda făgăduinţei lui, Adonia era deja împărat. Acesta îndrăznise să ia împărăţia în timp ce David era încă pe tron. Într-o situaţia ca aceasta, ochii întregului Israel erau asupra lui David ca să vadă care era poziţia acestuia. Bat-Şeba i-a adus aminte de răspunderea lui faţă de naţiune în acest ceas al crizei şi de faptul că, în caz că nu va acţiona, va purta vina pentru soarta care îi aştepta pe ea şi pe fiul ei.

1 Regi 1:22 22. Iată că a sosit. În momentul culminant, a intrat Natan şi a întrerupt pe regină cu raportul lui urgent. Bat-Şeba s-a retras cu înţelepciune (vezi v. 28), dându-i lui Natan ocazia să facă acelaşi anunţ neliniştitor, că Adonia domnea. Desigur că aceasta nu se putea întâmpla decât la porunca împăratului! Dar cum putea David să dea astfel de porunci? Cum le-a dat fără să spună nimic sfetnicului şi prietenului său de încredere?

Fiecare întrebare era o mustrare mascată, o lovitură pentru împărat din cauza implicării acestuia într-o nedreptate care ţintea drept în Solomon, Benaia şi Ţadoc. Cum a putut David să întoarcă spatele acestor bărbaţi care-i fusese atât de apropiaţi? Întrebările au fost, desigur, numai pentru a obţine din partea împăratului o dezminţire puternică. Dezminţirea trebuia să implice în mod necesar o mustrare regală asupra întregului complot injurios, pentru că nimic asemănător nu putea fi conceput ca având loc fără voia împăratului, afară numai dacă acesta era un complot îndreptat direct împotriva tronului. Natan, nu făcea decâtsă asigure succesul misiunii sale, pentru că acum era rândul împăratului să fie ofensat şi să dea instrucţiuni cu privire la măsurile urgente care trebuiau luate pentru a nimici complotul conspiratorilor.

1 Regi 1:28 28. Chemaţi-mi pe Bat-Şeba. Împărăteasa era gata, aşteptând actul următor în drama care se desfăşura cu repeziciune. Ea s-a apropiat cu încredere de împărat, pentru că el îşi dăduse cuvântul faţă de ea şi ştia că promisiunea va fi împlinită. David a asigurat-o din nou, reînnoindu-şi jurământul şi făgăduindu-i că acesta va fi împlinit chiar în ziua aceea.

1 Regi 1:32 32. Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc. Ţadoc, Natan şi Benaia nu fuseseră chemaţi de Adonia, dar ei au fost chemaţi acum de împărat. Ei nu sprijiniseră cu nimic pe Adonia în conspiraţia lui împotriva tronului, dar acum erau personajele principale în sprijinirea tronului. David, deşi „era bătrân şi înaintat în vârstă”, se simte cuprins de energia caracteristică tinereţii sale. El gândeşte limpede şi acţionează rapid. Sunt date directive concise privitoare la partea pe care o avea fiecare de făcut. Neaşteptata sclipire de forţă şi hotărârea în acţiune sunt în contrast clar cu timiditatea şi descurajarea cu care, mai tânăr fiind, a primit ştirea despre revolta lui Absalom (2Samuel 15,14). Pe vremea aceea, David ştia că păcătuise şi că primea o pedeapsă de la Dumnezeu. Acum totul trecuse şi ştia că Dumnezeu era de partea lui.

1 Regi 1:33 33. Pe catârul meu. Un animal care fără îndoială era bine cunoscut poporului ca fiind rezervat să fie folosit numai de împărat şi care simboliza prerogativele şi privilegiile împărăţiei. Dacă Solomon va fi văzut călărind pe acel măgar, poporul va şti că el era împărat.

Ghihon. Locul ales pentru ceremonie a fost Ghihon, faimosul izvor al Ierusalimului din vechime, pe panta sud-estică a Ofelului. El era aşezat chiar la răsărit de cetatea lui David şi astăzi este cunoscut sub numele de ’Ain Sitti Maryam, „Izvorul fecioarei Maria”. Acesta a fost izvorul spre care iebusiţii au construit un tunel ca apa să poată fi procurată fără ca ei să se aventureze în afara zidurilor cetăţii. Mai târziu Ezechia a construit un tunel de la Ghihon pentru a duce apa în partea de vest a cetăţii lui David (2Cronici 32,30) în Lacul de sus sau Lacul Siloamului. El a construit în jurul acestui lac un zid în aşa fel încât să se poată ajunge la apă în caz de asediu (2Cronici 33,14). Locul în care urma să fie uns Solomon se afla cam la 1 km peste valea En-Roguel, unde se desfăşurau festivităţile încoronării lui Adonia.

1 Regi 1:34 34. Să-l ungă. Ceremonia ungerii trebuia adusă la îndeplinire de către Ţadoc ca preot şi de către Natan ca profet, ambii fiind împuterniciţi să îndeplinească ritualul prin prerogativele lor oficiale. Samuel, care a uns pe David (1Samuel 16,13) era şi profet şi preot. Iehu a fost uns de unul din fiii profeţilor, trimis de Elisei (2Regi 9,1-3).

1 Regi 1:35 35. Căci porunca mea este ca el să fie. Evident că David pretindea dreptul de a numi pe succesorul său.Aceasta corespundea obiceiului recunoscut al Orientului. Alyates l-a numit pe Creosus; Cir l-a numit pe Cambise şi Darius l-a numit pe Xerses. Herodot declară că era o lege a perşilor ca un împărat să-l numească pe succesorul său înainte de a pleca într-o expediţie. Un şi mai mare drept de a numi un succesor era exercitatde anumiţi împăraţi ai Romei şi ocazional de către califi (vezi cele despre cap. 1,39 şi 2,24).

Israel şi Iuda. Aici este de observată o distincţie clară între Israel şi Iuda. Dovezi ale deosebirii se pot urmări înapoi până pe vremea când ţara a fost împărţită, pentru prima dată, între seminţii (Iosua 11,21; 18,5). David a domnit întâi peste Iuda la Hebron (2Samuel 2,4) şi apoi l-au abordat bătrânii lui Israel în scopul de a deveni împăratul lor (2Samuel 5,1-3). Pe vremea revoltei lui Absalom, separarea dintre Israel şi Iuda s-a observat şi mai pregnant (2Samuel 15,10.13; 18,6.7; 19,41-43; 20,1.2).

1 Regi 1:39 39. Trăiască împăratul Solomon. (engl. „God save king Solomon”). Aceasta este o traducere idiomatică a ebraicului care literal se citeşte „trăiască împăratul Solomon”. Planurile bine aranjate ale lui David au fost aduse prompt şi efectiv la îndeplinire. Noul împărat a fost uns cu untdelemnul sfânt din cortul întâlnirii, ungerea arătând că el era împărat prin voia Domnului şi cu binecuvântarea divină. După ce trâmbiţele au răsunat, strigătul „trăiască împăratul Solomon” anunţa că Solomon era împărat şi că fusese acceptat de popor. Proclamarea oficială a venit întâi prin vestitor, în acord cu porunca lui David (v. 34), apoi strigătul a fost preluat de popor (v. 40).

1 Regi 1:41 41. Ioab auzind. Solomon era însoţit de un grup de oameni care saluta încoronarea noului împărat cu plăcere neţărmurită şi cu strigăte vesele de aclamare. Adonia era înconjurat de o ceată de conspiratori care tocmai terminaseră festivităţile, umbrite într-o măsură suficientă de un simţământ tainic de nelinişte şi teamă. Sunetul trâmbiţei, care pentru un grup era semnul triumfului, pentru cealaltă a fost ca un semnal al sentinţei. Urechea ascuţită a vajnicului războinic Ioab a prins curând semnificaţia celor ce se petreceau.

1 Regi 1:42 42. Ionatan. Acesta era fiul unuia dintre conspiratori care fusese pus să spioneze mişcările din Ierusalimşi de la palat. El îşi riscase viaţa ca să aducă informaţii confidenţiale (2Samuel 15,27.36; 17,17-21), si apoi, deasemenea, în slujba lui David.

Veşti bune. Numai bune nu erau veştile aduse conspiratorilor şi Adonia n-avea cum să aştepte altfel de

veşti. El a rostit acele cuvinte pentru încurajarea proprie şi a celorlalţi.

1 Regi 1:43 43. Domnul nostru împăratul. Atâta timp cât David trăia sau cât încă nu fusese numit un succesor, cuvântul lui David era lege. Dacă Adonia nu era pregătit să sprijine revolta sa prin forţa armelor, el şi cei ce erau cu el nu puteau decât să recunoască faptul că voinţa bătrânului împărat era încă voinţa naţiunii şi că hotărârile sale urmau să fie aduse la îndeplinire.

1 Regi 1:46 46. Solomon s-a aşezat pe scaunul de domn. Faptele sunt fapte, oricât de nebinevenite ar fi fost ele pentru conspiratori. Cel mai important lucru era că, pe scaunul de domnie şedea Solomon şi nu Adonia. El fusese ales în mod oficial de David ca urmaş al său. Fusese pus să călărească, pe drumul spre locul încoronării, catârul imperial. Fusese uns în cadrul unei solemnităţi speciale. Garda împărătească era cu el. Ţadoc, Natan şi Benaia erau de partea lui. Inima poporul era de partea lui. Totul fusese făcut cum se cuvine şiîn ordine, în acord cu voinţa lui David şi cu aprobarea clară a lui Dumnezeu. Totul se făcuse în mod public şi singurul lucru pe care conspiratori îl puteau face era să-l recunoască pe Solomon ca împărat (vezi cele despre v. 35).

1 Regi 1:47 47. Împăratul s-a închinat. Nici un monarh pământesc nu trăieşte veşnic. Faptul că David ştia că-i venise sfârşitul şi că sceptrul împărătesc trebuia să ajungă acum în mâinile altuia nu putea trece fără să aducă o undă de tristeţe. Dar David şi-a acceptat liniştit soarta şi s-a prosternat pe patul său în semn de recunoaşteresmerită a faptului că urmaşul său şedea pe tron. Închinarea lui n-a fost faţă de noul împărat, ci faţă de Dumnezeu, ca mulţumire pentru toate binecuvântările şi purtarea Lui de grijă.

1 Regi 1:49 49. S-au umplut de spaimă. Istorisirea lui Ionatan despre ceea ce avusese loc a umplut pe Adonia şi pe oaspeţii lui de groază şi consternare. Fără plecăciunile de rigoare, susţinătorii lui Adonia s-au ridicat şi au fugit. Faptul acesta arată că şi-au recunoscut starea complet deznădăjduită a cauzei în sprijinul cărora se angajaseră.

1 Regi 1:50 50. Coarnele altarului. Coarnele altarului erau nişte proeminenţe în cele patru colţuri ale lui (Exod 27,2; 30,2; 38,2), pe care se stropea cu sânge (Exod 29,12; Levitic 4,7; Ezechiel 43,20). Gestul de a prinde coarnele altarului însemna a cere dreptul sanctuarului. Acest drept era acordat unui ucigaş cu voia (Exod 21,14), dar lui Ioab nu i-a fost acordat după moartea lui David (1Regi 2,28-31). Prinzându-se de altar, Adonia a admis că este vinovat de o faptă pentru care putea fi omorât. Recunoscându-l pe Solomon ca împărat (v. 51) este posibil că el a încercat să facă publică greşeala lui şi să prezint complotul ca o faptă făcută în pripă şi din neatenţie, pentru care sanctuarul putea fi, pe drept, solicitat.

1 Regi 1:53 53. Du-te acasă. Uzurparea lui Adonia s-a terminat cu bine, fără vărsare de sânge. David a dat dovadă de înţelepciune rezolvând problema prin aşezarea pe tron a lui Solomon şi îngăduind ca evenimentele să ia cursul lor natural, neintervenind cu trupele lui în reprimarea uzurpatorului. Solomon a ales calea înţelepciunii şi a îndurării arătând iertare, precizand totuşi clar că această iertare a fost acordată cu condiţia unei purtări ulterioare bune. Dacă Adonia se va purta ca un om cumsecade, trăind liniştit ca simplu cetăţean şi supunându-se faţă de noul regim, el nu va avea probleme. Dar dacă nu, viaţa lui va fi pusă în primejdie. Adonia s-a închinat înaintea împăratului şi s-a supus infamei lui sorţi.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-53 PP 749.750

1-7 PP 749

32-40 PK 25

1 Regi 2:1 1. David se apropia. Capitolul acesta continuă relatarea capitolului precedent, cu aceleaşi amănunte vii şi stil limpede. Aşa cum este redat în Cronici, raportul omite istorisirea despre insurecţia lui Adonia şi redă în schimb un raport despre marea adunare a tuturor „căpeteniilor din Israel”, împreună cu „preoţii şi leviţii”, „căpeteniile cetelor din slujba împăratului” şi cu căpeteniile întregii împărăţii (1Cronici 23,1.2; cap. 28 şi 29) pentru a face „a doua oară împărat pe Solomon” (cap. 29,22). Saul şi David (1Samuel 11,14.15; 2Samuel 5,1-3) fuseseră puşi deoparte pentru a doua oară ca împăraţi şi aşa s-a întâmplat şi cu Solomon. Prima lui ungere a fost în urma unei ştiri venite în grabă, o ocazie improvizată mai mult, care a apărut prin forţa împrejurărilor. Cu acel prilej au putut fi prezenţi doar puţini din popor, cei din imediata apropiere. Astfel că era numai potrivit să aibă loc o a doua ceremonie, mai largă, cu participarea reprezentanţilor întregii naţiuni, într-o manifestare solemnă.

1 Regi 2:2 2. Pe calea pe care merge toată lumea. Expresia aceasta ne aduce aminte de cuvintele lui Iosua (Iosua 23,14) de la final. Moartea nu face deosebire. Cei mai mari eroi de pe pământ îşi ocupă locul alături de cei mai neînsemnaţi şi toţi merg împreună într-un mormânt comun. Distincţiile lumeşti sunt numai pentru o clipă şi gloria împăraţilor piere oriunde e stăpână moartea.

Întăreşte-te. Gândurile lui David nu sunt cu privire la sine, ci la fiul său, nu cu privire la trecut, ci la viitor. El vorbeşte ca un tată iubitor, ca un ostaş, ca un patriot şi mai presus de toate ca un om care s-a dovedit a fi, în toate amănuntele, un împărat. El îl îndeamnă pe Solomon să fie tare atunci când va lua asupra-şi răspunderea conducerii, întocmai cum L-a îndemnat Moise pe Iosua (Deuteronom 31,7) şi cum Domnul Însuşi îl îndemnase pe Iosua (Iosua 1,7).

Şi fii om. În ciuda tinereţii lui, Solomon era acum împărat şi, ca atare, el trebuia să se dovedească a fi om. El trebuie să fie om deplin stăpân pe sine şi pe poporul său, fără teamă şi mai presus de corupţie. El trebuia să caute mai întâi nu propriile lui interese, ci pe acelea ale poporului pe care fusese chemat să-l slujească şi pe Dumnezeu, al cărui reprezentant era.

1 Regi 2:3 3. Păzeşte poruncile. Îndemnul lui David către Solomon a fost, înainte de toate, de natură religioasă. Înprimul rând, Solomon trebuia să fie credincios lui Dumnezeu. Israeliţii erau poporul lui Dumnezeu, iar Solomon urma să domnească peste ei ca un slujitor al Lui. Ultimele cuvinte ale lui David către Solomon n-au fost atât de mult ale unui tată către fiul său cât ale unei căpetenii din Israel, un stat teocratic, către urmaşul său la tron, numit pe cale divină. Întregul discurs trebuie să fie privit prin prisma aceasta. Ca împărat al lui Israel, Solomon avea să fie pus „pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului” (1Cronici 28,5). Când a luat împărăţia, el „a şezut pe scaunul de domnie al Domnului” (1Cronici 29,23). Israel era o naţiune al cărei împărat era Iehova şi al cărei domnitor omenesc era numai un slujbaş şi un reprezentant al Împăratului ceresc.

Umblând în căile Lui. Împăratul trebuia să cunoască toate căile Domnului şi să umble în ele nu numai pentru cel mai mare bine al sau , ci şi ca o pildă pentru popor. Căile lui Dumnezeu erau căi ale dreptăţii şi păcii şi aveau să-i aducă fericire şi prosperitate.

Păzind legile lui (engl. „statutes”). Reglementările sunt prevederi ale legii. Dumnezeu a dat poporului poruncile Sale, apoi a prescris reguli pentru a arăta în mod precis, în cazuri speciale, ce însemna ascultarea. Astfel de reglementări, hotărâri şi mărturii se află în legea lui Moise. Sunt orânduiri ceremoniale, reguli civile, legi ale sănătăţii, precum şi instrucţiuni morale.

Ca să izbuteşti. Toate legile lui Dumnezeu au fost date pentru folosul omului. Dumnezeu a pus pe copiii Săi sub lege, pentru că a dorit să-i vadă fericiţi şi prosperi. Prescripţiile şi poruncile Sale n-au fost date pentru ca să-Şi arate autoritatea supremă, ci pentru a asigura bunăstarea şi fericirea copiilor de pe pământ. Umblând în armonie cu legile cerului, omul găseşte bucuria, pacea, mulţumirea sufletească, sănătatea trupului şi plinătatea vieţii. Neascultarea de aceste legi atrage necazul, tulburarea, boala, necazul, durerea şi moartea. Aceasta a fost arătat lămurit la începutul istoriei lui Israel. Aceasta a fost arătat mereu de profeţi chiar până lasfârşit. „De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar de nu veţi voi şi nu veţi

asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 1,19.20; compară cu Ieremia 7,5-7). Când, în cele din urmă, Israel a fost nimicit, a fost clar arătat că motivul îl constituia nesupunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu (2Regi 17,7-20).

1 Regi 2:4 4. Pentru ca Domnul să împlinească următoarele cuvinte pe care le-a rostit. Făgăduinţa iniţială a lui Dumnezeu a fost făcută lui David prin profetul Natan (2Samuel 7,11-17), iar mai târziu, se pare că direct lui David (Psalmul 89,3.4). Făgăduinţa era că împărăţia şi casa lui David aveau să fie statornicite pentru totdeauna. Împlinirea acestei profeţii faţă de copiii lui David era condiţionată de continua ascultare de poruncile lui Dumnezeu (Psalmul 132,12). David îi aduce aminte lui Solomon aceste condiţii,cu scopul de a-l încuraja să fie credincios mereu şi să asculte de poruncile Domnului.

1 Regi 2:6 6. Fă după. Ioab omorâse pe Abner (2Samuel 3,27-30). La acea vreme, David a făcut cunoscut în mod clar faptul că nu avea nici un amestec în această crimă şi a anunţat că, la timpul cuvenit, Domnul va răsplăti „după răutatea lui celui ce a făcut răul” (2Samuel 3,31-39). Ioab omorâse şi pe Amasa, pe care David tocmai îl numise în locul lui Ioab (2Samuel 19,13; 20,8-10). Moartea acestor doi trebuia răzbunată. Pe vremea când au fost comise aceste crime, David nu era în postura să-l pedepsească pe Ioab, pentru că acesta cunoştea partea pe care o avusese David la omorârea lui Urie Hititul (1Samuel 11,14.25). Dar glasul dreptăţii a cerut ca astfel de crime ca acelea comise de Ioab să nu rămână nepedepsite. David nu vorbea ca un individ care fusese slujit din greu şi credincios de unul pe care acum îl condamnă, ci ca un împărat teocratic, care poruncea ca Ioab să fie pedepsit pentru crimele săvârşite de un om ale mâini erau curate şi care nu datora nimic lui Ioab. Mai trebuie amintit că Ioab era vinovat şi de faptele pe care David nu le menţionează aici în mod expres, precum uciderea lui Absalom împotriva poruncii clare a împăratului (2Samuel 18,14.15) şi recenta trădare, prin sprijinul acordat lui Adonia (1Regi 1,7), care fără îndoială că înrăise deja pe Solomon împotriva lui.

1 Regi 2:7 7. Să te porţi cu bunăvoinţă. Într-un plăcut contrast este pomenirea de către David a ospitalităţii lui Barzilai atunci când el fugea de Absalom (2Samuel 19,31-39). A mânca la masa împăratului însemna a primi ajutor din tezaurul împărătesc (2Samuel 9,7; 1Regi 18,19; Neemia 5,17). Barzilai avea un fiu numit Ghimham(2Samuel 19,37). Unii cred că referirea lui Ieremia cu privire la „hanul lui Chimham” (Ieremia 41,27) aflat în apropiere de Betleem arată că David dăduse fiilor lui Barzilai o moştenire acolo din proprietatea care era a lui.

1 Regi 2:8 8. Şimei. Omul acesta, care acţionase ca un trădător faţă de David, putea să se dovedească o sursă de pericol pentru Solomon în acele vremuri tulburi (vezi v. 34-46).

1 Regi 2:10 10. David a adormit. Raportul despre moartea lui David este foarte scurt. Raportul Cronicilor adaugă numai: „a murit la o bătrâneţe fericită, sătul de zile, de bogăţie şi de slavă” (1Cronici 29,28).

A fost îngropat. Evident pe muntele Sion, pe pământ împărătesc, aproape de palatul său (2Samuel 5,9).„Mormintele lui David”, criptele urmaşilor lui David, sunt amintite de Neemia (Neemia 3,16) şi probabil că seaflau la sud de Templu (Ezechiel 43,7-9). Fără îndoială că ele au fost săpate în stânca de la poalele Ierusalimului. Iosif Flavius raportează că mormântul a fost jefuit pentru comorile lui de către Hyrcanus, iar mai târziu de către Irod (Antiquities VII 15.3; XV 7.1). El a existat în vremurile Noului Testament (Fapte 2,29), dar locul exact este acum necunoscut. Aşa numitele morminte ale împăraţilor, despre care se credea odată că reprezintă mausoleul împăraţilor lui Iuda datează de fapt din secolul I d.Hr.

1 Regi 2:11 11. Şapte ani. Mai exact „şapte ani şi şase luni” (2Samuel 5,5; 1Cronici 3,4).

1 Regi 2:12 12. S-a întărit foarte mult. Compară cu v. 46 care, după ce aminteşte de moartea lui Adonia, Ioab şi

Şimei şi de umilirea lui Abiatar, declară că „împărăţia s-a întărit în mâinile lui Solomon”. Apare clar faptul că în timpul primei părţi a domniei lui Solomon au existat elemente de nemulţumire şi răzvrătire care ameninţau stabilitatea tronului tânărului împărat. Solomon a acţionat rapid şi hotărât faţă de aceste forţe de agitaţie şi revoltă şi, ca urmare, împărăţia s-a întărit sub domnia lui.

1 Regi 2:13 13. Vii cu gânduri paşnice? Însăşi apariţia pe scenă a lui Adonia a dat naştere unei întrebări cu privire laintenţiile sale. S-a împăcat el cu soarta sa şi era gata să sprijine pe Solomon sau mai spera să-şi asigure împărăţia prin tot felul mijloace?

1 Regi 2:15 15. Împărăţia era a mea. Referirea lui Adonia la nereuşita lui încercare de a-şi asigura tronul este dovada că problema era încă foarte vie în inima lui.

Domnul i-a dat-o. În aparenţă o pioasă acceptare a voinţei divine, dar în realitate o străduinţă ascunsă pentru a-şi asigura, prin viclenie împărăţia pe care n-a putut să o obţină prin forţă.

1 Regi 2:17 17. Să-mi dea... pe Abişag. Putea foarte bine să ceară împărăţia. Adevărata povară a inimii lui nu era, probabil, dorinţa romantică pentru frumoasa Abişag, ci împărăţia pe care el spera s-o dobândească prin ea. În Orientul antic, soţiile unui împărat erau preluate de succesorul lui. Tot aşa şi David, când a succedat lui Saul, a preluat soţiile lui (2Samuel 12,8). Absalom, în urma sfatului lui Ahitofel, a intrat la ţiitoarele tatălui său, în văzul întregului popor, făcând în felul acesta un anunţ public că şi-a asumat prerogativele tronului tatălui său (2Samuel 16,20-22). Fără îndoială că Abişag a fost considerată ultima soţie sau cel puţin ultima ţiitoare a lui David. Faptul că Adonia cerea acum pe Abişag putea fi interpretat ca o pretenţie asupra tronului. Totuşi, în faţa lui Bat-Şeba, el a jucat rolul unui tânăr devotat şi pocăit, împăcat cu soarta lui, având nevoie numai de tânăra şi frumoasa fată pentru a-i mângâia inima îndurerată.

1 Regi 2:18 18. Voi vorbi... pentru tine. De ce a fost Bat-Şeba dispusă să vorbească împăratului pentru Adonia? L-a crezut ea sincer sau a văzut vicleniile lui, dar a consimţit la cererea lui, în speranţa ca inima lui să se poatălinişti şi în felul acesta împărăţia să fie şi mai întărită pentru fiul ei?

1 Regi 2:19 19. S-a închinat înaintea ei. Cinstea arătată de Solomon mamei sale a prilejuit un exemplu potrivit pentru poporul zilelor lui, întocmai cum este şi pentru zilele noastre. La curţile din vechime, regina mamă era adesea foarte onorată.

1 Regi 2:22 22. Cere şi împărăţia. Poate că Bat-Şeba n-a văzut nimic periculos în cererea lui Adonia, dar Solomon a văzut imediat. Un eventual răspuns favorabil la cererea lui Adonia ar fi prilejuit o puternică încurajare a pretenţiilor lui. Cei care erau adepţii lui ar fi avut o bază puternică pe care să aşeze pretenţiile fratelui mai mare.

Pentru Abiatar. Cuvintele nu sunt clare, dar sensul este clar. Solomon îşi arată dezgustul la vederea mamei lui, pentru că şi-a îngăduit să fie atrasă într-o situaţie ca aceasta. Lucrurile erau deja destul de grave şi fără ca ea să mai vină în sprijinul eforturilor lui Adonia de a-şi asigura tronul. La urma urmei, Adonia era fratele mai mare, mulţi ar fi socotit că avea o pretenţie îndreptăţită la tron. Şi de partea lui erau doi dintre cei mai influenţi bărbaţi ai ţării, Abiatar, marele preot, şi Ioab, căpetenia oştirii, care-l ajutau şi-l instigau pe orice cale posibilă. Acum, mama împăratului şi-a îngăduit să fie atrasă în aşa măsură încât să ceară, de fapt, nici maimult, nici mai puţin decât împărăţia pentru fiul mai mare. De fapt, Solomon a spus: „De ce ceri numai pe Abişag, de ce nu ceri şi împărăţia? El este fratele meu mai mare şi nu-i aparţine lui de drept? Şi ca dovadă a pretenţiilor lui, nu are de partea lui pe preotul Abiatar şi pe Ioab ca sprijin al cauzei lui şi ca dovadă pentru toţi că el are într-adevăr drepturi?” Este clar că Bat-Şeba a înţeles mustrarea necesară.

1 Regi 2:23

23. Dacă nu-l vor costa viaţa. Cererea lui Adonia a fost echivalentă cu o trădare şi ca atare vrednică de pedepsit cu moartea. Tânărul era un personaj periculos şi nu trebuia să i se îngăduie ca, prin comploturi, să pună în pericol securitatea statului. Aşa a raţionat Solomon.

1 Regi 2:24 24. Care m-a întărit. Planul lui Adonia era îndreptat nu numai împotriva omului, ci şi împotriva lui Dumnezeu. Domnul a fost cel care a aşezat pe Solomon pe tron ca urmaş al tatălui său, David, dar acum, după toate aparenţele, Adonia făcea planuri să întemeieze o dinastie prin unirea cu Abişag. Aceasta nu trebuiaîngăduit. Conspiraţia anterioară fusese iertată, dar această nouă încercare de rebeliune împotriva lui Dumnezeu nu mai putea fi trecută cu vederea. Solomon era împărat prin alegerea lui de către Dumnezeu, şezând pe tronul lui David care avea să fie statornicit pentru totdeauna. Ştiind că ceea ce făcea era în acord cuvoinţa Cerului, Solomon a hotărât printr-un jurământ solemn ca Adonia să fie omorât în acea zi.

1 Regi 2:26 26. Preotului Abiatar. Solomon nu era mulţumit cu jumătăţi de măsură. Probabil că el a bănuit în mod corect că în această nouă încercare de a-şi asigura coroana Adonia avea complici, printre care şi Abiatar.

La Anatot. Abiatar a căpătat îndurare din cauza îndelungatei sale prietenii cu David în anii de încercare.În locul pierderii vieţii sale, el avea să fie scos din slujba sa şi trimis acasă. Anatot era o cetate preoţească în ţinutul lui Beniamin (Iosua 21,17-19; 1Cronici 6,60). Cetatea se afla la 5 km nord-est de Ierusalim. Ea este cunoscută ca locul de naştere al lui Ieremia (Ieremia 1,1; 32,7).

1 Regi 2:27 27. Ca să se împlinească cuvântul. Profeţia împlinită era aceea din 1 Samuel 2,30-35; 3,1—14. Abiatar era un descendent al casei lui Eli şi singurul supravieţuitor al măcelului fiilor lui Ahimelec înfăptuit de către Doeg (1Samuel 22,9-23; 23,6). Prin demiterea lui Abiatar, slujba de mare preot a trecut de la casa lui Itamar la casa lui Eleazar, fiul cel mare al lui Aaron, de care făcea parte Ţadoc (Numeri 25,11-13; 1Cronici 24,1-6). Până aici, atât Abiatar, cât şi Ţadoc au slujit ca preoţi, cu oarecare măsuri de coordonare între cei doi, timp încare cortul era la Gabaon în sarcina lui Ţadoc, iar chivotul pe muntele Sionului în sarcina lui Abiatar. După căderea în dizgraţie a lui Abiatar, demnitatea slujbei de mare preot a trecut asupra lui Ţadoc.

Nu trebuie să se creadă că intenţia lui Solomon de a umili pe Abiatar a fost numai cu scopul de a împlini profeţia. Actul său a fost sugerat numai de meritele celui în cauză. Dumnezeu hotărăşte, pentru că El vede mai dinainte.

1 Regi 2:29 29. Loveşte-l. După primirea ştirii despre moartea lui Adonia, Ioab a fugit în sanctuar. Dacă el s-ar fi simţit întru totul nevinovat de complicitate în recenta conspiraţie, n-ar fi avut de ce să-i fie frică. Cuvintele lui Solomon, prin care pronunţă sentinţa asupra lui, nu fac referire la nimic altceva decât la crimele amintite pe patul de moarte de către David. Fără îndoială că unul din motive a fost că sanctuarul era refuzat în cazuri de crimă cu voia (Exod 21,14). Legile împotriva vărsării de sânge erau atât de stricte, încât este îndoielnic dacă un ucigaş putea fi iertat după lege (Numeri 35,16-34; Deuteronom 19,11-13). Dacă sentinţa împotriva unui ucigaş cu voia nu era adusă la îndeplinire, ţara urma să poarte vinovăţia sângelui (Numeri 35,33). Altarul oferea adăpost numai pentru cei care ucideau fără voie, dar nu acesta era cazul lui Ioab. Cunoscând bine legea, el ştia care-i era soarta. Cât era el de aspru şi de îndrăzneţ soldat, „prea îndrăzneţ” chiar şi pentru serverul războinic David, bătrânul căpitan şi-a întâmpinat sentinţa fără nici un cuvânt de protest sau opoziţie. El era vinovat de crime pentru care ştia că nu putea să prezinte nici o apărare.

1 Regi 2:36 36. Să nu ieşi. Situaţia din interiorul împărăţiei era de aşa natură încât Solomon a socotit necesar să ţină sub supraveghere toate persoanele suspecte. Agitat, Şimei era printre cei de la care te puteai aştepta să arunce sorţii lor împotriva împăratului oricând s-ar fi ivit ocazia. El era cunoscut ca susţinător al casei lui Saulşi un aprig vrăjmaş al casei lui David. Era o măsură de precauţie rezonabilă împotriva trădării aceea a domiciliului forţat al lui Şimei în Ierusalim.

1 Regi 2:37

37. Chedron. Valea care se întinde spre nord şi sud, chiar dincolo de zidul de răsărit al Ierusalimului. Dincolo de ea se afla ceea ce mai târziu a fost cunoscut sub numele de muntele Măslinilor. În prezent, nu mai curge nici un pârâu prin această vale, cu excepţia anotimpului ploIosua

Referirea cu privire la restricţia de a trece Chedronul arată că aceasta s-a făcut cu scopul de a-l împiedica să se reîntoarcă la locul lui de baştină, Bahurim (2Samuel 16,5), unde ar fi avut cea mai mare influenţă şi cea mai bună ocazie de a aţâţa la tulburare. Bahurim era în apropiere de muntele Măslinilor, pe drumul care coboară spre Iordan.

1 Regi 2:39 39. Gat. O cetate ocupată iniţial de filisteni, dar cucerită apoi de David (1Cronici 18,1). Aici se spune că avea un împărat, dar probabil că împăratul era sub stăpânirea monarhiei evreieşti.

1 Regi 2:40 40. Şimei s-a sculat. Relatarea nu lasă să se înţeleagă că plecarea lui Şimei la Gat, în scopul de a aduce înapoi pe slujitorii săi, n-a fost făcută cu bună credinţă. Dar fapt cert este că el nu a ascultat porunca împăratului şi a călcat propriul său jurământ solemn. Pe acest lucru se pune accentul. Dacă Şimei ar fi dorit sărămână credincios jurământului său, ar fi trebuit să-l înştiinţeze pe împărat despre situaţie, să ceară permisiunea să aducă înapoi pe slujitorii săi şi să aştepte porunca împăratului. Dar, luând chestiunea în propriile lui mâini şi aventurându-se într-un ţinut străin, care adesea fusese în război cu tatăl lui Solomon, Şimei a atras singur asupra lui suspiciunea.

1 Regi 2:42 42. A chemat pe Şimei. Solomon n-a pronunţat sentinţa asupra lui Şimei fără cercetarea cuvenită a cazului şi fără a înfăţişa toate faptele clar, înaintea celui acuzat. Prin întrebări cercetătoare, Solomon a arătat clar că Şimei era fără scuză. El făcuse un jurământ solemn că va rămâne credincios poruncii împăratului. Pentru ce nu şi-a ţinut jurământul? Răspunsul tăcerii s-a transformat în sentinţă de moarte.

1 Regi 2:44 44. Înlăuntrul inimii. Nici un om nu cunoaşte atât de bine toate relele ascunse ale inimii, ca păcătosul însuşi. Aflat intr-o situaţie limită, Şimei ştia că propria lui inimă rea era cea care mărturisea cel mai mult împotriva lui însuşi.

Asupra capului tău. Dumnezeu nu este un executor arbitrar al sentinţei împotriva păcătosului. Păcătoşiiadună la judecată ceea ce au semănat. Ceea ce l-a condamnat la moarte pe Şimei a fost propria lui nelegiuire, nu numai judecata unui împărat pământesc.

1 Regi 2:46 Împărăţia s-a întărit. Vezi cele despre v. 12.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-4 PK 26; PP 753

2 MH 174

2.3 5T 509

1 Regi 3:1 1. S-a încuscrit cu Faraon. Versetul acesta este în strânsă legătură cu cel de mai înainte. Primul obiectival lui Solomon, după ce s-a urcat pe tron, a fost întărirea securităţii interne. Acest scop fiind atins, era acum însituaţia de a îndrepta atenţia sa asupra intereselor externe. Primul lucru amintit este căsătoria cu fiica lui Faraon. În cazul domniei lui David asupra lui Iuda, prima menţiune este de asemenea aceea a măsurilor luate pentru asigurarea securităţii interne (2Samuel 2:1-32; 3:1), urmată de menţiunea fiilor şi nevestelor lui David (2Samuel 3:2-5); iar după ungerea lui ca împărat al lui Israel (2Samuel 5:1-3), primul lucru raportat este întărirea puterii lui Israel (2Samuel 5:6-12), urmată încă o dată, de amintirea soţiilor şi ţiitoarelor lui (2Samuel

3:13-16).

Faraonul care este menţionat că s-a încuscrit cu Solomon se crede că este unul din dinastia a douăzeci şi una, a cărei capitală era la Tanis, în Egiptul de jos. Acesta ar fi trebuit să fi fost un predecesor al lui Şişac (Şeşonc), întemeietorul dinastiei a douăzeci şi una, care a invadat Iuda în al cincilea an al lui Roboam (1Regi. 14:25). Faraonul cu care s-a încuscrit Solomon, se crede de către mulţi învăţaţi că ar fi fost Psousennes.

Pe vremea când Solomon a făcut alianţă cu Egiptul, a fost o perioadă când Egiptul era slab şi divizat. Aceasta era o perioadă de slăbiciune pentru Asiria şi Babilon, iar puternicii hitiţi de odinioară nu mai existau ca naţiune. O astfel de perioadă de slăbiciune generală în Orientul Apropiat a oferit ocazia fără egal lui David şi Solomon să statornicească o puternică naţiune pentru poporul lui Dumnezeu, în ţara pe care El le-a pus-o deoparte.

A luat de nevastă pe fata lui Faraon. Alianţele politice erau adesea pecetluite cu căsătorii între familiile regale. Nici o mustrare nu este făcută de către istoricul sacru pentru căsătoria lui Solomon cu această prinţesăidolatră. El raportează pur şi simplu întâmplarea. Iar lipsa dezaprobării lui nu pune nici o pecete pe act. Căsătoria era o directă încălcare a poruncii lui Dumnezeu. Deşi fiica lui Faraon a părăsit religia Egiptului natalşi şi-a legat soarta de aceea a evreilor între care venise să trăiască (PK 53, acest rezultat salutar n-a îndreptăţitcăsătoria cu o străină. Faraon a luat de la canaaniţi, cetatea Ghezer şi i-a dăruit-o ca zestre, fiicei lui şi naţiuniilui Israel (1Regi. 9:16).

Cetatea lui David. Aici se face o descriere între cetatea lui David şi Ierusalim. Vechea cetatea a Sionului, fortăreaţa iebusiţilor (2Samuel 5:7-9) era aşezată la capătul sudic al colinei estice, la vest de izvorul Ghihon din Valea Chedron şi la sud de locul unde, mai târziu, a fost clădit Templul.

Casa lui. Reşedinţa fiicei lui Faraon, în cetatea lui David, a fost numai temporară, până când Solomon aclădit propriul lui palat. Palatul acesta trebuie că a fost la nord de cetatea lui David, în perimetrul Templului. Mai târziu urma să fie clădită o casă separată pentru soţia lui egipteană (1Regi. 7:8).

1 Regi 3:2 2. Aducea jertfe ... pe înălţimi. După legea lui Moise, jertfele trebuiau aduse la cortul întâlnirii şi nu trebuiau aduse în câmp deschis (Levitic 17:3-5). Dumnezeu făgăduise să arate un loc special unde trebuia să se aducă jertfele (Deuteronom 12:10,11). Înainte de alegerea acestui loc central, au fost aduse totuşi jertfe în diferite locuri de pe întinsul ţării (Judecători 6:25, 26; 13:16; 1Samuel 7:10; 13:9; 14:35; 1Cronici. 21:26), după cât s-ar părea, fără o conştiinţă a vinovăţiei din partea închinătorilor. Pentru interzicerea jertfirilor pe înălţimi, pot să fie date două motive principale: (1) pentru a reţine pe israeliţi de la locurile unde avea loc corupătoarea închinare idolatră a ţării; (2) pentru a împiedica ivirea de sanctuare neautorizate de Domnul, unde se puteau desfăşura practici idolatre.

1 Regi 3:3 3. Numai că aducea jertfe. Aceasta nu trebuie interpretată ca dovadă de închinare idolatră în viaţa lui Solomon din acea vreme. Raportul tocmai declarase că el „iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său, David.” Dar el n-a respectat directivele mozaice care opreau aducerea de jertfe în afara altarului central. Deşi această directivă fusese ignorată în timpul perioadei judecătorilor şi chiar sub Samuel şi David (v. 2), Israel ajunsese acum la o nouă etapă a experienţei lui religioase. Se începea a se recunoaşte că Dumnezeu nu avea să mai treacă cu vederea o situaţie de care El, mai înainte, nu a ţinut „seama” (Fapte 17:30).

1 Regi 3:4 4. S-a dus la Gabaon. Gabaon era aşezat cam la 8 km nord-vest de Ierusalim. După succesul măsurilor mulate pentru întărirea împărăţiei, Solomon a ţinut o mare sărbătoare la Gabaon, pentru întreaga naţiune (2Cronici. 1:1-3), ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binecuvântările acordate. Cortul întâlnirii care fusese construit în pustie, a fost aşezat aici (2Cronici 1:3). Se va reaminti că, mai demult, cu mult timp înainte, gabaoniţii îl înşelaseră pe Iosua şi, drept urmare, se hotărâse ca ei să „taie lemne şi să scoată apă pentru casa Dumnezeului meu” (Iosua 9:33).

1 Regi 3:5

5. În vis. În zilele lui David, tatăl lui Solomon, voia Domnului fusese descoperită oamenilor, prin profeţii Natan şi Gad (2Samuel 7:2–17; 12:1–14; 24:11–14) şi prin slujbe speciale făcute de preoţi (1Samuel 23:9–12; 30:7, 8). În plus, David însuşi a vorbit adesea prin inspiraţie, ca de pildă, când a scris psalmii (vezi 2Samuel 23:2). Solomon a primit comunicarea pentru el, printr-un vis. Adesea Dumnezeu alege visele ca metodă de a se descoperi pe Sine, slujitorilor Lui, de pildă, lui Avraam (Geneza 15,12), Iacob (Geneza 28,12-16), Iosif (Geneza 37,5-10) şi Daniel (Daniel 2,19). El a mai vorbit prin vise şi celor din afara rândurilor lui Israel, de pildă lui Abimelec (Geneza 20,3-7), Laban (Geneza 31,24), Faraon şi slujitorii lui (Geneza 40,5; 41,1-8), Madianitul (Judecători 7,13) şi Nebucadneţar (Daniel 2,1; 4,10-48).

Cere. Dumnezeu ştia bine de ceea ce avea Solomon nevoie, dar i-a spus să ceară. Întâmplarea trebuia să fie o punere la probă a tânărului împărat. Prin natura cererii lui Solomon avea să se descopere natura inimiilui.

1 Regi 3:7 7. Decât un tânăr (în engl. „a little child”). Solomon nu exprimă aici gândul că el este mic de vîrstă ci că el se socoteşte ca un copil în experienţă. Cuvintele sunt cuvinte de umilinţă. Cu grelele răspunderi ale naţiunii care-l apăsau, el nu se simţea la înălţimea sarcinii şi avea nevoie de ajutor divin. Pe vremea urcării lui pe tron, el era deja căsătorit şi probabil şi tată. Aceasta este sugerat de faptul că avea un fiu în vârstă de 41 deani (2Cronici. 12:19), pe vremea morţii lui, după o domnie de 40 de ani (1Regi. 11:42).

1 Regi 3:9 9. O inimă pricepută. Cea dintâi şi cea mai mare nevoie a omului este o inimă pricepută, o inimă care poate să înţeleagă propriile ei probleme şi nevoi, cât şi voinţa lui Dumnezeu. Cu cât un om este chemat să poarte răspunderi mai mari, cu atât mai mare este nevoia lui după o inimă pricepută. Unul care e aşezat într-o poziţie de autoritate, trebuie să înţeleagă problemele altora şi cum să le rezolve. În administrarea dreptăţii şi înconducerea afacerilor de stat, el are nevoie de multă înţelepciune practică, spirit de pătrundere şi claritate în judecată. Una din funcţiile majore ale lui Solomon avea să fie ascultarea cazurilor dificile care urmau să-i fie transmise de judecătorii mai mici ai ţării. Stând în fruntea poporului lui Dumnezeu, el simţea marea lui nevoie de înţelepciune de la Dumnezeu. Nicăieri nu s-a găsit nici o înţelegere mai bună a naturii de bază a înţelepciunii decât în cuvintele scrise de el: „Temerea de Dumnezeu este începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea.” (Proverbe 4,7).

1 Regi 3:10 10. A plăcut Domnului. Dumnezeu are plăcere când omul cere de la El ceea ce este înţelept şi bun. Aceasta aduce bucurie în inima lui Dumnezeu ca omul să se lege în mod înţelept de problemele vieţii.

1 Regi 3:12 12. O inimă înţeleaptă şi pricepută. Se pare că înţelepciunea lui Solomon a fost atât morală, cât şi intelectuală. Aceasta era o înţelepciune de natură practică, cu privire la toate compartimentele vieţii, cu privire la lucrurile şi inimile oamenilor şi lucrările şi gândurile Creatorului.

1 Regi 3:13 13. Ce n-ai cerut. Aici este confirmarea lui Dumnezeu despre înţelepciunea cererii lui Solomon. El a cerut cu modestie, înţelepciune, care urma să aducă după sine toate celelalte binecuvântări ale vieţii. „Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere.” (Proverbe 3,13). „Căile ei sunt nişte căi plăcute şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice. Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă şi cei ce o au, sunt fericiţi.” (Proverbe 3,17,18). „Cel ce mă găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului. Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea, îşi vatămă sufletul său.” (Proverbe 35,36). Aceasta este legea cea mare carese află la temelia stăpânirii divine, cu privire la care Isus a spus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6,33).

1 Regi 3:15 15. Visul. Nu un vis simplu, ci un vis de la Dumnezeu. Solomon avea siguranţa că visul era de inspiraţie divină şi că el venise în atingere cu Dumnezeu. El era atât de sigur că acesta era cazul, încât imediat după întoarcerea lui în capitală, a mers înaintea chivotului şi a adus jertfe lui Dumnezeu. Cele ce au urmat dovedesc fără îndoială, că el avea dreptate şi că primise o solie de la Domnul.

Înaintea chivotului. Solomon şi-a început domnia, cu o solemnă ceremonie religioasă, la fiecare din celedouă locuri sfinte, pe atunci, în ţară. Unul era la Gabaon, unde se afla cortul întâlnirii, iar celălalt la Ierusalim, înaintea chivotului, care a fost adus în cetatea lui David, cu câţiva ani mai înainte (2Samuel 6:12,16).

Jertfe de mulţumire. Ca adaos la ceremonia religioasă a aducerii arderilor de tot, aduse Domnului ca unmiros plăcut (Levitic 1:9,13,17), spre a semnifica un act de consacrare lui Dumnezeu, aceasta era o mare jertfă de mulţumire, o sărbătoare de veselie, o participare comună la care poporul era invitat să ia parte ca semn de bucurie şi mulţumire faţă de Dumnezeu, pentru binecuvântările primite (vezi Levitic 7:12, 13, 15; 2Samuel 6:18, 19; 1Cronici. 16:2, 3).

1 Regi 3:16 16. Două femei. Cazul nu era unul de dificultate obişnuită, altfel n-ar fi fost adus la împărat. Înţelepciunea lui Solomon urma să fie pusă aici la cea mai supremă încercare. Amândouă părţile erau de un caracter îndoielnic. Nu era vrednic de încredere, cuvântul nici uneia dintre ele. Mărturiile lor erau oarecum contrabalansate, afirmaţia hotărâtă a uneia, fiind întâmpinată de egala negare hotărâtă a celeilalte. Părea imposibil a se ajunge la vreo decizie sigură sau dreaptă. Întreaga curte era într-o atmosferă de amânare. Avea împăratul să admită chestiunea ca fiind prea dificilă pentru el ca s-o trateze? Concluzie, calcul, deducţie, ipoteză – ce puteau fi acestea decât greutăţi stânjenitoare spre a întârzia roţile dreptăţii într-un caz ca acesta? Dar Solomon trece peste stânjenitoarea maşinărie legală a curţii şi a dat un verdict rapid şi sigur, a cărui dreptate era în afară de orice discuţie. Copilul a fost restituit mamei lui, dreptatea îşi găsise calea şi faima lui Solomon despre înţelepciune şi judecată a fost asigurată pentru tot timpul ce avea să vină.

O pictură murală din Pompei, acum în Muzeul Naţional din Neapole, zugrăveşte ceea ce se crede a fi scena judecăţii lui Solomon, făcută celor două prostituate.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

PK 53; FE 498

3–15Ed 48

4 PP 27

5 PK 75; 9T 281

5–11PK 28

7 PK 30, 47; 3T 449

7–159T 281

12 FE 414; ML 236; 3T 449

12–14PK 29

16–28PK 57

28 PK 32

1 Regi 4:1 1. Împărat peste tot Israelul. Accentuarea aici a cuvântului „tot” sugerează că scriitorul a compilat materialul lui după dezbinarea împărăţiei.

1 Regi 4:2 2. Căpeteniile. Lista este aceea a cabinetului împărătesc, marii sfetnici slujbaşi de stat. Ei nu erau

„prinţi” în sensul de a fi membri ai familiei împărăteşti, ci erau slujbaşi de prim rang, poziţia lor provenind de la Solomon şi putînd fi păstrată atâta timp cât dorea acesta.

Azaria. Este semnificativ că, în timp ce în listele slujbaşilor lui David, căpetenia oştirii era primul (2Samuel 8:16–18; 2Samuel 20:23–26), în lista lui Solomon, acest slujbaş este precedat de către acei care deţineau slujbele paşnice de preot, scribi şi logofeţi. Titlul „preot”, ebraicul kohen kohen, se crede că uneori se referă la slujbaş civil. În 2Samuel 8:18, titlul acesta este dat fiilor lui David (tradus „mari dregători”), în timp ce textul paralel din 1Cronici 18:17, conţine explicaţia că aceşti fii erau „cei dintâi pe lângă împărat”. În 1Cronici 6:8-13, sunt enumeraţi trei Azaria, în linie descendentă: Ahitub, Ţadoc, Şalum, Hilchia, Azaria. Primul Ţadoc, fiul lui Ahitub, a fost mare preot pe vremea lui David (2Samuel 8:17). După Cronici, Azaria era astfel nepotul, mai degrabă, decât fiul lui Ţadoc. Azaria, enumerat primul printre „căpetenii”, se poate să fi fost unul din sfetnicii particulari ai lui Solomon, iar mai târziu, mare preot (vezi cele despre 1Cronici 6:8-13).

1 Regi 4:3 3. Fiii lui Şişa, logofeţi. În 2Samuel 20:25, „Şeva”, şi în 1Cronici 18:16, „Şavşa”, este amintit ca logofăt al lui David. Probabil că numele acestea sunt variaţii ale lui „Şişa” şi logofeţii lui Solomon poate că aumoştenit slujba lor de la tatăl lor. „Logofătul” era unul din înalţii slujbaşi ai împărăţiei, alcătuind edictele împăratului, purtând de grijă corespondenţelor sale şi, probabil, administra şi visteria împărătească (2Regi 12:10).

Scriitor. Sub David, slujba aceasta a îndeplinit-o Iosafat (1Cronici 18:15). Scriitorul era cronicarul curţii, un slujbaş a cărui sarcină era să scrie cronica evenimentelor, aşa cum s-au întâmplat şi a cărui lucrare constituie o parte a arhivelor oficiale ale împărăţiei. Evident că el era un slujbaş important al statului (vezi 2Regi. 18,18.37; 2Cronici 34,8).

1 Regi 4:4 4. Ţadoc şi Abiatar. Vezi cele despre 2Samuel 8:17.

1 Regi 4:5 5. Cirac al împăratului. (engl. „prieten” - friend.) Se pare că aceasta a fost o slujbă recunoscută pe vremea lui Solomon (vezi 2Samuel 15:37; 16:16; 1Cronici 27:33). În Egipt, a fi „prietenul” sau confidentul împăratului, îl aşeza pe un om în poziţia vrednică de invidiat de a fi sfetnic împărătesc.

1 Regi 4:6 6. Peste casa. Director al gospodăriei sau ispravnic. Pe vremea lui Ezechia se pare că slujba aceasta a fost una dintre cele mai de seamă, deasupra celei de logofăt, pentru că, atunci când Şebna a trebuit să fie retrogradat, implicaţia este aceea că el a fost coborât de la poziţia sa de „peste casă”, la aceea de logofăt (Isaia 22:15-25; 2Regi. 18:18).

Dări. (engl. „tributuri”) Redarea marginală de „impozit” este de preferat. Referirea este la muncitorii folosiţi de Solomon, pentru marile lucrări publice (vezi cap. 5,13.14 ). La enumerarea slujbaşilor lui David, din prima parte a domniei lui, nu se află nici un slujbaş de acest fel (2Samuel 8:16-18); dar se află în lista din ultima parte a domniei lui (2Samuel 20:24). Deţinătorul acestei nepopulare slujbe a fost ucis cu pietre, în insurecţia împotriva lui Roboam (1Regi. 12,18). Săpăturile de la Eţion-Gheber furnizează dovezi lămurite despre folosirea muncii forţate.

1 Regi 4:7 7. Îngrijeau de hrană. Aceasta denotă colectarea de venit fie în bani, fie în natură, pentru întreţinerea curţii şi a gospodăriei împărăteşti. Slujba trebuie că a fost o slujbă de seamă, pentru că în două cazuri (v. 11,15), deţinătorii erau căsătoriţi în casa împărătească. Ţinuturile peste care slujbaşii aveau jurisdicţie, nu corespundeau cu cele douăsprezece seminţii, fără îndoială din cauza faptului că pe acea vreme, multe din primele împărţiri pe seminţii ale ţării ieşiseră din uz. Numărul lor de douăsprezece nu avea nici o legătură cu cele douăsprezece seminţii, ci cu cele douăsprezece luni ale anului, în care fiecare din slujbaşi era răspunzător de aprovizionare cu cota lui pentru ceea ce se cuvenea palatului.

1 Regi 4:8 8. Muntele lui Efraim. Partea mai înaltă a teritoriului lui Efraim, una din cele mai fertile părţi ale Palestinei, care înconjura cetatea Sihem.

1 Regi 4:9 9. Macaţ. Cetăţile amintite aici situează teritoriul fiului lui Decher, la nord-vest de Iuda, în teritoriul atribuit la început, lui Dan (Iosua 19:40-43), dar în prima parte a istoriei lui Israel, deţinut în mare parte de filisteni.

1 Regi 4:10 10. Soco. Diviziunea aceasta se află tot în ţara Filistenilor şi este o parte a teritoriului dat lui Iuda (Iosua 15:20,35; 1Samuel 17:1,2).

Hefer. District din Iuda, necunoscut.

1 Regi 4:11 11. Ţinutul Dorului. Acest district se afla de-a lungul coastei, la poalele muntelui Carmel, în teritoriul dat lui Manase. Împăratul Dorului este amintit în Iosua 11:2, ca fiind unit cu Iabin, în confederaţia nordului şi,ulterior, învins (Iosua 12:23), iar ţara lui, dată lui Manase (Iosua 17:11). Abinadab al cărui fiu era însărcinat cu acest ţinut, se poate să fi fost fratele mai mare al lui David (1Samuel 16:8; 17:13).

1 Regi 4:12 12. Avea Taanac. Acesta era un district important, care cuprindea cea mai mare parte din câmpia Esdraelonului. Aceasta era una din cele mai fertile părţi ale Palestinei. Din cauza aşezării ei, străbătută de drumuri, de la nord spre sud şi est la vest, ea era ocrotită cu fortificaţii. Taanac, Meghido şi Bet-Şan erau printre cele mai importante fortăreţe din toată Palestina, şi au fost date lui Manase. Ele n-au fost cucerite, ci, când Israel a fost puternic, ele plăteau tribut (Iosua 17:11-13; Judecători 1:2,28). Deşi cetăţile au fost repartizate lui Manase, se aflau în teritoriul lui Isahar (Iosua 17:11). Meghido este aşezarea morţii lui Ahazia (2Regi 9:27) şi a lui Iosia (2Regi 23:24), Bet-Şan este fortăreaţa care stăpânea drumurile de acces estice ale văii şi este cetatea unde a fost expus în triumf, trupul lui Saul (1Samuel 31:8-10).

1 Regi 4:13 13. Târgurile lui Iair. Aceasta era o mare împărţire în Transiordania şi cuprindea mult din teritoriul lui Manase şi Gad. Ramot-Ghilead era în teritoriul lui Gad şi era una din cetăţile de scăpare (Deuteronom 14:43; Iosua 20:28; 21:38).

Ţinutul Argob. Un teritoriu care a aparţinut odată împărăţiei lui Og, dar luat de Iair (Deuteronom 3:4,13,14).

Cetăţi mari cu ziduri. Descrierea aceasta este asemănătoare cu aceea din Deuteronom 3:4, 53.

1 Regi 4:14 14. Mahanaim. Această împărţire era tot în Transiordania, în teritoriul lui Gad (Iosua 13:26; 21:38). Acesta a fost locul întâlnirii lui Iacob cu îngerii, când se întorcea în Canaan (Geneza 32,2). Mai târziu, el a devenit un centru important, pentru că a fost locul scaunului domnesc al lui Iş-Boşet (2 Samuel 2,8.12.29), şi locul unde s-a stabilit în fuga lui de Absalom (2 Samuel 17,24.27).

1 Regi 4:15 15. Neftali. Acesta era un district nordic, în Galileea, la sud de muntele Hermon, incluzând ţărmul de nord-vest al Mării Galileei (Iosua 19:32-39). În el era Cadeş-Neftali, una din cetăţile de scăpare (Iosua 19,37;20,7; Judecători 4,6).

1 Regi 4:16 16. În Aşer şi la Bealot. Împărţirea aceasta era la nord, de-a lungul coastei mediteraneene (Isaia 19,24-31). Aşeriţii n-au fost în stare să alunge pe canaaniţii din teritoriul lor, ci s-au aşezat între ei.

1 Regi 4:17 17. Isahar. Teritoriul lui Isahar era la sud de Neftali şi la nord de Manase, şi cuprindea partea nordică a Câmpiei Esdraelonului (Iosua 19,17-23). Districtul acesta se pare că a fost la nord de districtul amintit în 1 Regi 4,12.

1 Regi 4:18 18. Beniamin. Teritoriul lui Beniamin a fost mic, dar important. El cuprindea Ierihonul, Ghibea, Gabaonul, Rama şi la început, chiar Ierusalimul (Iosua 18,11-28).

1 Regi 4:19 19. Galaad. Un district la est de Iordan, cuprinzând părţi din teritoriul lui Ruben, Manase şi Gad (vezi cele despre v. 13,14).

Singur îngrijitor. Sensul acestor cuvinte nu este clar, deoarece fiecare district nu avea mai mult decât un singur slujbaş. Septuaginta redă aici „un slujbaş în ţara lui Iuda.” Aceasta poate să fie redarea corectă, pentru că se va observa că dealtfel, teritoriul lui Iuda este omis de pe lista districtelor care plăteau tribut pentru curtea împărătească. Ca o favoare specială pentru Iuda se poate să fi fost un slujbaş peste acel district care era peste toţi ceilalţi doisprezece slujbaşi. Deoarece Iuda era provincia reşedinţă, nu era sub altă guvernare decât aceea a slujbaşilor împăratului de la Ierusalim; dar este puţin probabil că Iuda a fost exclus dela sistemul general de impozite.

1 Regi 4:20 20. În număr foarte mare. Descrierea situaţiei poporului de aici şi din v. 25, ca înmulţindu-se şi trăind în condiţii de prosperitate şi pace, este făcută cu scopul de a arăta spre faptul că Israel ajunsese acum la poziţia în care el era tare şi sigur, ne mai fiind la cheremul vecinilor tulburători şi în stare să profite de ţara care li s-a dat.

1 Regi 4:21 21. Toate împărăţiile. Imperiul lui Solomon consta în parte, din o grupă de mici state vasale, semiindependente, care erau stăpânite de proprii lor împăraţi, dar care au recunoscut suzeranitatea împăratului evreu şi care îi plăteau tribut anual. Faptul că acum vecinii lui Israel erau nimiciţi sau reduşi la servitute este subliniat mai departe în cap. 9,20.21.

Râu. Eufratul (Geneza 15,18; Iosua 1,4). Scriitorul atrage atenţia asupra faptului că împărăţia lui Solomon a ajuns la o întindere conform cu făgăduinţele făcute lui Avraam, Moise şi Iosua. Vezi harta din faţapag. 769.

În tot timpul vieţii lui. Acest imperiu a durat numai în timpul vieţii lui Solomon. State ca acelea peste care a domnit Solomon, alcătuite în parte dintr-un număr de regate slab unite împreună, adesea apăreau rapid şi tot atât de rapid se şi prăbuşeau.

1 Regi 4:22 22. Solomon mânca. Cantitatea exactă de cereale a unei „măsuri”, ebraicul kor, nu este cunoscută, dar a fost estimată la 190 de litri. Curtea lui Solomon a fost estimată având între 10.000 şi 15.000 de oameni.

1 Regi 4:24 24. Tifşah. În general este luată drept o localitate de pe Eufrat, numită Thapsacus de greci.

Gaza. La extrema de sud a câmpiei filistene.

Şi avea pace. Cel puţin pentru acel timp. Totul părea sub control, linişte înăuntru şi nici un atac din afară. Dar o pace durabilă trebuie să se întemeieze pe o temelie mai tare decât aceea produsă de domnia lui Solomon, evenimentele care au urmat după aceea,aveau să dovedească lucrul acesta.

1 Regi 4:25 25. Sub voia lui. Expresia aceasta era obişnuită la evrei (Mica 4,4; Zaharia 3,10) şi mai era folosită şi

de asirieni (2 Regi 18,31). Ea descrie o perioadă ideală de pace şi prosperitate.

De la Dan până la Beer-Şeba. Expresia aceasta a intrat în uz pe timpul judecătorilor şi a fost folosită începând de atunci, pe vremea lui Samuel, Saul, David şi Solomon (vezi Judecători 20,1; 1 Samuel 3,20; 2 Samuel 3,10; 17,11; 24,2.15; 1 Cronici 21,2), spre a indica o naţiune unită care se întindea de la limita nordică a lui Dan, până la Beer-Şeba, în extremitatea sudică. După domnia lui Solomon, termenul nu este folosit până ce Ezechia a dat decretul său prin care poporul „de la Beer-Şeba până la Dan să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştele” (2 Cronici 30,5).

1 Regi 4:26 26. Patruzeci de mii de iesle. În 2 Cronici 9,25, numărul dat este de „patru mii”. Diferenţa poate fi explicată prin greşeala unui copist, cuvintele ebraice pentru „patru” şi „patruzeci” fiind asemănătoare. Înmulţirea cailor şi a călăreţilor – oprite viitorului împărat, în Deuteronom 17:16, dar prezise de Samuel, la inaugurarea lui Saul (1 Samuel 8,11.12) – este un indiciu despre creşterea imperiului prin folosirea forţei militare. Pe vremea cuceririi de către Iosua, caii şi carele capturate de la inamic, erau distruse (Iosua 11,9).

1 Regi 4:27 27. Îngrijitorii. Îngrijitorii amintiţi în versetele 7-19. Unii traducători greci aşează aceste versete, după versetul 19.

1 Regi 4:28 28. Orz. Pe atunci, ca şi acum, orzul era hrana obişnuită pentru cai, în Orient. Uneori el era făcut plăcinte sau pâini (Judecători 7:13; Ioan 6:9). Grâul era cereala obişnuită pentru consumul uman.

1 Regi 4:29 29. Înţelepciune. În cel mai deplin sens al ei, mai ales aşa cum este folosită în cărţile Proverbe şi Eclesiastul, înţelepciunea este propriu-zis, un atribut al lui Dumnezeu şi este împărtăşită de El, omului (Iacob 1,5). Astfel are de-a face cu caracterul, precum şi cu intelectul. Cuvântul este folosit într-un sens restrâns în versetele 30 şi 31.

1 Regi 4:30 30. Fiilor Răsăritului. Poporul care locuia între Palestina şi Mesopotamia (vezi Geneza 29,1; Judecători6,3; 7,12; 8,10). Despre ei se spune că locuiau în corturi (Ieremia 49,28.29). Iov. Era unul dintre ei (Iov 1,3).

Înţelepciunea egiptenilor. Înţelepciunea Egiptului era renumită în tot Orientului. Ea cuprinde domenii ca astronomia, medicina, arhitectura, matematica, muzica, pictura, îmbălsămarea şi filozofia mistică. O bogăţie de aşa-numita literatură a înţelepciunii Egiptului a supravieţuit.

1 Regi 4:31 31. Mai înţelept decât orice om. Unii din rivalii în înţelepciune ai lui Solomon sunt cunoscuţi numai din acest text. Heman şi Etan pot să fie muzicienii tabernaculului, numiţi de David (1 Cronici 6,33.44), care mai pot fi şi ezrahiţii din titlurile Psalmilor 88 şi 89. Un „Heman” este arătat ca fiind „văzătorul împăratului, ca să descopere cuvintele lui Dumnezeu” (1 Cronici 25,5). Totuşi identitatea acestor nume nu poate fi stabilită.

1 Regi 4:32 32. Trei mii de pilde. Cuvintele lui despre înţelepciune morală şi practică, sfaturi sănătoase, observaţii înţelepte, îndemnuri la virtute, principii de sfinţire a vieţii şi precepte care conduc la evlavie, fericire şi prosperitate. Din proverbele lui, numai puţine s-au păstrat.

Cântări. Că Solomon a fost un scriitor de cântări este cunoscut din faptul că unele dintre ele s-au păstrat, inclusiv Cântarea Cântărilor şi posibil şi Psalmul 72 şi 127.

1 Regi 4:33 33. A vorbit despre copaci. Scrierile lui Solomon descoperă despre el că avusese o profundă apreciere a frumuseţilor naturii. El era un observator pătrunzător şi fără îndoială că şi-a făcut un obicei din a înregistra multe din observaţiile sale, pentru folosul celor din jurul lui. Nici unul din aceste tratate foarte vechi ale lui

Solomon, din domeniul istoriei naturale, nu s-a păstrat.

1 Regi 4:34 34. Veneau. Este numai natural ca reputaţia lui Solomon să fie dusă mai departe şi că mulţi aveau să vină la el, dintre naţiunile îndepărtate, spre a se împărtăşi de înţelepciunea lui.

Tuturor împăraţilor. Nu toţi împăraţii în persoană, pentru că mulţi aveau să trimită soli; totuşi unii domnitori, ca împărăteasa din Seba, aveau să aleagă să vină în persoană.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

21, 24, 25 PK 51 29–31PK 32; 2T 305

32, 33 PK 33

1 Regi 5:1 1. Hiram, împăratul Tirului. În 2 Samuel 5,11 şi 1 Cronici 14,1, Hiram este amintit ca trimiţând lui David, lucrători şi materiale pentru construirea casei sale. Iosif Flavius citează pe Menander din Efes, care a scris în greceşte, o istorie a Tirului, cam pe la 300 î.Hr., din care rezultă că Hiram a fost fiul lui Abidaal şi că adomnit 34 de ani, a murit la vârsta de 53 de ani, fiind urmat de fiul său, Baleazar (Împotriva lui Apion 1. 18). După Iosif Flavius, Templul a fost clădit în al 11-lea (Antichităţi viii. 3. 1) sau în al 12-lea (Împotriva lui Apion 1. 18) an al lui Hiram. Deoarece punerea temeliilor Templului a avut loc în al patrulea an al lui Solomon (1 Regi 6,37), domnia lui Hiram trebuia să se fi întins peste cea a lui David, cu vreo şapte sau opt ani.

1 Regi 5:3 3. O casă. După ce a făcut o descriere generală a stăpânirii lui Solomon, raportul continuă cu o dare deseamă despre marea întreprindere a domniei lui, zidirea Templului. O dare de seamă paralelă a acestei importante întreprinderi se află în 2 Cronici 2 la 4.

Din pricina războaielor. Nu din cauză că David a fost atât de ocupat cu războaiele din timpul domniei lui, încât nu s-a găsit timp, nici ocazie să zidească Templul, ci pentru că Domnul nu i-a îngăduit să facă lucrul acesta, din cauză că prea mult a fost un om al războiului (1Cronici 22:8).

1 Regi 5:4 4. Odihnă. N-a fost intenţia lui Dumnezeu ca Israel să fie în război continuu împotriva vecinilor lui. În timpul domniei lui David, războiul a fost necesar pentru stabilitatea tronului. Dar Dumnezeu i-a făgăduit lui David, un fiu care avea să fie „un om al odihnei” şi care va „aduce peste Israel, pacea şi liniştea în timpul vieţiilui” (1 Cronici 22,9). Numele lui Solomon înseamnă „paşnic”. Solomon a recunoscut faptul că odihna de carese bucura, o primise ca binecuvântare de la Dumnezeu.

1 Regi 5:5 5. Am de gând să zidesc. David a avut de gând să zidească o casă lui Dumnezeu, dar, deoarece nu-i îngăduise să aducă la îndeplinire această nobilă ţintă, el l-a însărcinat pe fiul său cu această răspundere (1Cronici 22,6-16). Solomon a luat asupra sa această răspundere nu numai ca o sarcină din partea tatălui său, ci şi ca un mandat sacru de la Dumnezeu. Ţinta lui David a devenit ţinta lui şi voinţa lui Dumnezeu, voinţa lui.Întâia lui mare lucrare din viaţă a devenit aceea a zidirii Templului Domnului.

Cum a spus Domnul. Când David şi-a propus prima dată să zidească o casă pentru Domnul, Dumnezeui-a trimis o solie prin Natan, profetul, lămurindu-l pe David că lucrarea aceasta nu va fi întreprinsă de el, ci de fiul său (2 Samuel 7,2-17; 1 Cronici 17,1-15). Dumnezeu vorbeşte oamenilor pe diferite căi, dar adesea este ales un profet drept mijloc de comunicare.

1 Regi 5:6 6. Poruncile. Aici este redată într-o formă prescurtată, o parte din solia lui Solomon către Hiram, care

este redată mult mai complet în 2 Cronici 2,3-10. Cererea nu era numai pentru lemn de cedru, ci şi lemn de chiparos şi de santal (1 Regi 5,8.10; 2 Cronici 2,8), precum şi pentru „un om iscusit în lucrarea aurului, argintului, aramei şi fierului” (2 Cronici 2,7). În schimbul lemnului de construcţie, Solomon s-a angajat să-l aprovizioneze pe Hiram cu provizii de grâu, orz, vin şi untdelemn (2 Cronici 2,10; compară cu 1 Regi 5,11). Scopul specific al zidirii Templului este prezentat în amănunte mai complete, în 2 Cronici 2,4-6).

Cedri. Faimosul cedru din Liban era foarte preţuit în antichitate. Tirienii l-au folosit pentru laturile corabiilor lor (Ezechiel 27,5). Împăraţii Asiriei şi ai Babilonului l-au folosit pentru templele şi palatele lor. În Egipt, cedrul din Liban s-a folosit pe scară întinsă. Pădurile Libanului erau proverbiale pentru frumuseţea şi mireasma lor (Psalmul 92,12; Cântarea cântărilor 4,11, 5,15; Isaia 35,2; Ezechiel 31,3-9; Osea 14,6.7), udate de pâraie continuu curgătoare din înălţimile înzăpezite (Cântarea cântărilor 4,15; Ieremia 18,14; Ezechiel 31,4.5.7), în timp ce restul Palestinei putea să fie arid şi uscat. Cedrul modern din Liban este de obicei înalt de15 până la 25 m şi are forma unui dom. Frunzele cresc în formă de mănunchi, iar ramurile sunt lungi, întinse şirăsucite. Faimoşii cedri au dispărut în mare măsură din munţii Libanului. Copacii, totuşi, se dezvoltă în MunţiiTaurus.

Nu se pricepe. Fenicienii, în general, şi sidonienii, în special, sunt adesea amintiţi în literatura antică, pentru priceperea lor mecanică şi artistică. În mod special erau renumiţi pentru lucrarea de tăiere a buştenilor şi transportarea lemnului de construcţie.

1 Regi 5:7 7. O mare bucurie. Se pare că a fost o prietenie adevărată între Hiram şi Solomon, care, fără îndoială că se întindea înapoi, spre sincera prietenie dintre Hiram şi David. Răspunsul lui Hiram la cererea lui Solomoneste redat mult mai complet în 2 Cronici 2,11-16.

Binecuvântat să fie Domnul. Acesta este un răspuns neobişnuit din partea unui împărat al Tirului. Prin contactele lui cu David şi Solomon, Hiram a auzit de Dumnezeul evreilor. Numele lui Iehova, pe acea vreme, a ajuns să fie onorat de mulţi vecini ai lui Israel, iar principiile Legii Sale şi ale stăpânirii Sale au ajuns să fie înţelese mai bine. Barierele au fost doborâte şi au avut loc convertiri. Totuşi nu există nici o dovadă că Hiram însuşi a devenit un închinător al lui Iehova sau că răspunsul acesta al lui dădea dovadă de o schimbare de bazăîn credinţa lui religioasă. Cuvintele par mai degrabă să fie acelea de respect faţă de Dumnezeul lui Israel, pe care Hiram Îl recunoaşte acum a fi Cel „care a făcut cerurile şi pământul” (2Cronici 2:12):

1 Regi 5:8 8. Tot ce vei vrea. Un răspuns mai amabil nu putea fi aşteptat de la nimeni. Hiram şi-a însuşit pe deplin planurile lui Solomon şi a fost de acord să facă tot ceea ce i se cerea. Ceea ce el a făcut, a fost făcut într-un spirit binevoitor şi cu dragă inimă. Lucrările de pe pământ ar fi mult mai uşoare dacă s-ar găsi mai des acelaşi spirit în inimile acelora care au ocazia să răspundă la aprobările cerute.

1 Regi 5:9 9. Din Liban. Buştenii probabil erau aduşi la vale, plutind sau lăsaţi să alunece la vale. De acolo erau transportaţi la mare şi îmbinaţi în plute sau pontoane şi transportaţi la Iope (2Cronici 2:16), cam la 64 km de Ierusalim. La clădirea celui de-al doilea Templu, a fost urmată aceeaşi cale (Ezra 3:7).

1 Regi 5:10 10. Hiram a dat lui Solomon. Se pare că a fost un acord formal scris între Solomon şi Hiram (2Cronici 2:11). Solomon a precizat condiţiile contractului şi ele au fost de îndată acceptate de Hiram. Hiram a căzut deacord să dea lemnul de construcţie dorit de Solomon, în armonie cu stipulaţiile asupra cărora s-a căzut de acord. Flavius afirmă că unele copii ale scrisorilor dintre Solomon şi Hiram mai existau încă, pe vremea lui Menander (cam pe la anul 300 î.Hr.) şi puteau fi văzute în arhivele Tirului (Antichităţi, viii. 5. 3).

1 Regi 5:11 11. Solomon a dat lui Hiram. Acordul intervenit între Solomon şi Hiram era reciproc avantajos. Solomon avea nevoie de lemne de construcţie din care avea puţin, iar Hiram avea mult. Hiram avea nevoie dealimente, din care Fenicia producea puţin şi din care Israel putea să aibă surplus. Ambii dădeau din ceea ce aveau şi primeau ceea ce aveau nevoie. Ambii erau fericiţi de acest aranjament care promova atât

prosperitate, cât şi pace.

În fiecare zi. Activitatea de construire a lui Solomon a continuat pe o perioadă de mai mulţi ani şi aranjamente au fost făcute, prin care o cantitate specificată de grâu şi untdelemn a fost dată în schimb lui Hiram, în fiecare an pentru aprovizionările continue şi serviciile lucrătorilor tirieni.

1 Regi 5:12 12. Înţelepciune. Înţelepciunea necesară în toate problemele vieţii, în religie ca şi în afaceri, în guvernare ca şi în agricultură, în cămin ca şi la şcoală. Înţelepciunea promovează mulţumire şi prosperitate, fericire şi evlavie. Adevărata înţelepciune vine de la Dumnezeu şi conduce la Dumnezeu.

1 Regi 5:13 13. A luat oameni de corvoadă. Se pare că aceasta a fost prima dată când israeliţii au fost chemaţi să îndeplinească muncă forţată. Samuel a prezis că odată cu venirea împărăţiei, aşa vor sta lucrurile(1Samuel 8:16). David obligase la muncă forţată „pe străinii din ţara lui Israel” (1Cronici 22:2), dar până atunci, israeliţii scăpaseră de astfel de munci. În legătură cu clădirea Templului, au fost recrutaţi 30.000 de muncitori.Presupunând o populaţie de 1.300.000 de israeliţi maturi (2Samuel 24:9), aceasta ar fi 1 la 43.

1 Regi 5:14 14. O lună. Acest aranjament de numai o lună de serviciu din trei, trebuie că a făcut acest sistem de muncă forţată mai puţin greu decât ar fi fost cazul, altfel. Acest fel de muncă nu era privit ca slujire de rob, defelul acela la care erau înrolaţi străinii, pentru că „Solomon n-a întrebuinţat ca robi de corvoadă pe copiii lui Israel” (1Regi. 9:22). Cu toate acestea, aceasta era foarte neplăcută şi a fost una din cauzele principale de nemulţumire de la sfârşitul domniei lui Solomon (1Regi. 12:4).

Adoniram. Unul dintre principalii slujbaşi ai statului (vezi cele despre cap. 4:6).

1 Regi 5:15 15. Purtau poverile. Lucrătorii aceştia nu erau israeliţi, ci străini (2Cronici 2:17,18), din aceia care au fost numiţi de David să pregătească pietre cioplite (1Cronici 22:2). Ei erau robi adevăraţi sau sclavi şi slujeau în mod continuu în astfel de domenii cu muncă grea, ca purtarea de poveri sau cioplirea de pietre.

1 Regi 5:16 16. Căpeteniile. Aici numărul este dat ca fiind de 3.300, dar un text paralel dă 3.600 (2Cronici 2:18). În1Regi 9,23, se dă „numărul căpeteniilor puse de Solomon peste lucrări” ca fiind „cinci sute cincizeci”, în timp ce 2Cronici 8,10 dă numărul „căpeteniilor lui Solomon de 250”. Se va nota că totalul numărului de căpetenii de toate clasele este în fiecare caz, de 3.850. Se pare că scriitorii cărţii Regilor şi Cronicilor au clasificat în mod diferit căpeteniile. Este chiar posibil să fi fost o reorganizare în care unii au fost promovaţi, şi că un scriitor dă clasificarea aşa cum era înainte, iar celălalt, aşa cum a fost după reorganizare.

1 Regi 5:17 17. Pietre mari. Pietrele acestea erau mari şi cioplite cu grijă. S-a cheltuit multă muncă cu pregătirea şi transportarea lor de la carieră până pe locul Templului din Ierusalim. Se poate că ele au fost folosite nu atât de mult pentru temelia Templului însuşi, cât pentru temelia ariei Templului, de formă pătrată, pe vârful neregulat al Muntelui Moria. În această temelie întinsă se mai pot vedea pietre care până nu demult s-a crezutcă datează din epoca lui Solomon, dar cum se ştie că nu sunt mai vechi decât timpul lui Irod. Unele dintre aceste pietre au o lungime de 9,15 m şi o înălţime de 2,25 m.

1 Regi 5:18 18. Ghibliţii. (În engleză, stonesquarers.) Redarea corectă este „ghibliţi”, ca în nota marginală. Ei erau locuitorii Ghebalului sau Biblos (vezi Ezra 27:9), o cetate de coastă a Feniciei. Se pare că erau lucrători pricepuţi în piatră şi au fost folosiţi în acelaşi fel cum erau folosiţi oricare alţi experţi, pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor care cereau pricepere specială.

1 Regi 6:1 1. În al patru sute optzecilea an. Versetul acesta sincronizează al 480-lea an de la Exod, cu anul al 4-lea

al domniei lui Solomon. Informaţia aceasta este de primă importanţă pentru că, pe ea se poate întemeia socotirea cronologică de la Solomon înapoi până la Moise şi mai timpuriu. De acurateţea datei î.Hr. atribuite anului al 4-lea al lui Solomon depinde acurateţea tuturor celorlalte date întemeiate pe ea, ca de pildă, Exodul (vezi Vol. I, pag. 191, 192). Nu există nici o dovadă spre a presupune că, cei 480 de ani să fie un număr rotund sau 12 generaţii. De aceea, al 480-lea an este fie al 480-lea al naţiunii lui Israel, fără să se ţină seama de perioadele de stăpânire străină (vezi pag. 127-131), fie al 480-lea al întregului interval de la Exod. Socoteala ultimă a fost adoptată pentru acest comentariu.

Moartea lui Solomon şi dezbinarea monarhiei a avut loc în anul 931/30 î.Hr., după scurta cronologie, aşa cum este rezumată la pag. 134, 140-142. Deoarece Solomon a domnit 40 de ani (1Regi. 11:42; 2Cronici 9:30), domnia lui a început în 971/70 î.Hr., iar primul lui an a fost 970/69 (vezi pag. 134, 138). Deoarece temelia Templului a fost pusă în al 4-lea an al domniei lui Solomon, în luna a doua, data punerii temeliei Templului, întemeiată pe această socoteală, este 966, cam prin luna mai. Dacă se cunoaşte data punctului terminus al perioadei de 480 de ani, va fi posibil să se stabilească data pentru Exod şi, în felul acesta, să se integreze acel important eveniment în evenimentele istoriei contemporane. Datele adoptate în acest comentariu sunt întemeiate pe scurta cronologie a împăraţilor şi pe cei 480 de ani, ca interval complet dintre Exod şi al 4-lea an al lui Solomon, inclusiv, şi pe 966, pentru sfârşitul acestei perioade (vezi pag. 127-131, 140).

Trebuie notat că acest detaliu cronologic „în al patru sute optzecilea an” este dat în mod formal şi categoric, fără nici o ezitare sau rezervă şi cu o precizie neobişnuită. Nu este dat numai anul lui Solomon şi al perioadei Exoddului, ci şi luna. Este evident că aceasta înseamnă a fi un sincronism exact, la fel ca 2Regi. 18:9,10; Ieremia 25:1, etc.

În LXX, numărul este dat ca 440 în loc de 480, iar în Flavius, el este dat variat ca 592 sau 612 (Antichităţi viii. 3. 1; xx. 10 1); atât LXX, cât şi Flavius au numeroase variaţii de numere din cartea ebraică a Regilor. Dar studiul îngrijit al numerelor lui Flavius, le arată a fi târzii şi eronate, iar cifrele textului ebraic, ca fiind cele mai timpurii şi foarte sigure. Iosif Flavius este bine cunoscut pentru calculele lui greşite şi nepotrivite şi cifrele lui nu pot fi luate ca bază pentru stabilirea unei cronologii sănătoase.

Luna Ziv. Acesta este numele primar ebraic pentru luna a doua. După exil, ea a fost numită de obicei, Iyvar. Numele rare şi arhaice ale lunilor ebraice de aici şi din v. 38 sunt o dovadă pentru o dată veche a cărţii.

A zidit. Hotărârea lui Solomon de a zidi Templul nu era arbitrară, act născocit de el, nici nu a fost insuflată numai de dorinţa şi voinţa tatălui său, David. Motivul care l-a îndemnat pe Solomon n-a fost ambiţia personală, iubirea de glorie sau pompă, ci aducerea la îndeplinire a scopului Cerului. Sosise în mod lămurit ceasul pentru a fi zidită Casa Domnului, şi Solomon s-a consacrat cu toată inima pentru această sarcină. Perioada era un timp de odihnă şi pace, atât înăuntrul naţiunii lui Israel, cât şi între naţiunile înconjurătoare. Mai era şi un timp de prosperitate, făcându-l pe Solomon în stare să asigure materialele necesare. Poporul eraîn stare şi binevoitor să clădească.

Raportul zidirii Templului lui Solomon se mai află şi în 2Cronici 3 şi 4, dar raportul din cartea Regilor este cel mai vechi şi mai complet. Raportul paralel din Cronici este de acord cu el în toate amănuntele principale. Deşi acest raport este semnificativ mai scurt decât acela al Împăraţilor, el conţine unele detalii suplimentare.

Ca adaos la rapoartele biblice mai avem descrierea Templului lui Solomon de Iosif Flavius (Antichităţi viii. 3.1-9). Acest raport, deşi amănunţit, nu este întru totul vrednic de încredere. Literatura creştină nu are nimic însemnat de adăugat cu privire la detaliile Templului, şi din cauza completei şi repetatei distrugeri prin care a trecut Ierusalimul, începând cu vremea lui Solomon, nici cercetările arheologice n-au adus contribuţii însemnate.

1 Regi 6:2 2. Era lungă. O comparaţie a detaliilor Templului cu acelea ale cortului întâlnirii arată că dimensiunile Templului erau proporţionale cu acelea ale tabernacolului, dar având fiecare dimensiune mai mare de două ori. Astfel, lungimea Templului era de 60 de coţi, de două ori lungimea tabernacolului (Exod. 26:16,18).

Dacă lungimea unui cot este de 52,3 cm, clădirea avea să fie de 31,5 m lungime, largă de 10,5 m şi înaltă de 15,75 m.

Cortul întâlnirii din pustie a fost făcut în strict acord cu modelul arătat lui Moise, „pe munte” (Exod. 25:9,40). Templul, fiind făcut după forma vechii construcţii, avea să se conformeze modelului original. Ca adaos, David a predat lui Solomon, directive amănunţite pentru zidirea Templului, aşa cum îi fuseseră descoperite lui, prin inspiraţie divină (PP 751).

1 Regi 6:3 3. Pridvorul. În faţa Templului era pridvorul, lat de 10,5 m, aceeaşi lăţime cu clădirea şi cu adâncimea de 5,2 m. Înălţimea nu este dată în Cartea Regilor, dar în 2Cronici 3:4, ea este de 120 de coţi sau 63 m. Această înălţime nu concordă cu nici o altă construcţie antică şi ar face clădirea de proporţii foarte neobişnuite şi de o înfăţişare rară. Unele din manuscrisele LXX şi Siriacă redau „20 coţi”. Textul ebraic repetă în general cuvântul pentru „coţi” la fiecare dimensiune. Se va nota că în 2Cronici 3:4, cuvântul este omis. Există în ebraică o asemănare între cuvântul pentru „cot”,’ammah, şi cuvântul pentru „sută”,me’ah, şi este posibil că unul a fost scris pentru celălalt.

1 Regi 6:4 4. Ferestre largi înăuntru şi strâmte în afară. (În engleză, windows of narrow lights.) Învăţaţii evrei nu sunt lămuriţi cu privire la înţelesul exact al acestui text. Mulţi cred că este vorba de ferestre cu zăbrele fixe. Alţii cred că este corectă redarea marginală „ferestre largi înăuntru şi strâmte în afară”. Ferestre de felul acesta ar fi la exterior simple crăpături în zid, dar în interior s-ar fi deschis larg, întocmai ca ferestrele vechilorcastele. Ferestrele erau aşezate în partea de sus a zidurilor, imediat sub tavan, şi deasupra camerelor descrise în versetele 5-8.

1 Regi 6:5 5. A zidit... odăi. În afara Templului, au fost zidite o serie de camere de serviciu, pe trei din laturile lui, nord, vest şi sud. În acestea se intra din partea de din afara Templului propriu-zis, şi erau în aşa fel aranjate, încât să nu fie considerate ca fiind o parte de bază a clădirii Templului. În toată descrierea acestor „camere de jur împrejur”, scriitorul pare să dea pe faţă o deosebită grijă pentru a indica faptul că aceste odăi nu făceau parte structural din clădirea principală, ci erau în afară de ea. Cel puţin unele dintre aceste odăi, fără îndoială că au slujit ca apartamente pentru preoţi şi alţi slujbaşi ai Templului.

Templul şi. Odăile marginale se întindeau pe toată lungimea clădirii, mărginindu-se atât cu „Templul”, având Locul Sfânt în partea de dinainte a clădirii, cât şi cu „Sfântul Locaş”, Locul prea sfânt, la partea din urmă a clădirii.

1 Regi 6:6 6. De la mijloc. La înălţimea de 2,6 m, era o adâncitură de un cot, în partea din afară a zidului Templului. Deasupra acestei trepte se rezemau grinzile podelei catului al doilea. Rezultatul era că odăile catului al doilea erau mai adânci cu un cot decât cele ale primului cat.

Al treilea. La înălţimea tavanului celui de-al doilea cat era o altă adâncitură de un cot în zidul Templului, făcând ca odăile celui de-al treilea şi cel mai de sus cat să aibă o adâncime de 7 coţi sau aproximativ 3,6 m.

Arcade strâmte. Odăile erau pe trei etaje. În scopul de a păstra sfinţenia Templului şi în acelaşi timp, spre a permite ataşarea odăilor exterioare, partea din afară a zidului principal al Templului, era construită într-o serie de trepte pe care se sprijineau grinzile care formau acoperişul odăilor şi duşumeaua etajelor superioare. Erau trei astfel de trepte, fiecare de un cot adâncime. În felul acesta, zidul Templului era, la bază, cu 3 coţi mai gros decât era la vârf. Zidul din afară al odăilor de serviciu era perpendicular, neavând nici o treaptă sau arcadă. Acest aranjament a avut drept rezultat că odăile cele mai de jos erau cele mai strâmte, de numai 5 coţi sau aproximativ 2,6 m. Aceasta era şi înălţimea lor (v. 10).

Să nu fie prinse. Cu aranjamentul de ziduri adânci descris mai sus, nu mai era necesar ca pentru grinzilecare sprijineau podelele odăilor exterioare, să se găurească zidurile Templului, ci pur şi simplu să se aşeze pe

treptele sau arcadele puse la îndemână de acest fel de construcţie. În felul acesta nu avea să fie nici o unire de bază a acestor camere exterioare laice cu Templul sacru însuşi.

1 Regi 6:7 7. Pietre cioplite gata. Pentru ca lucrarea de zidire să poată fi realizată pe cât posibil fără gălăgie, toate pietrele au fost tăiate după dimensiune, la carieră, fiind necesar ca la Templu să fie aşezate la locul lor potrivit. Această prevedere remarcabilă, implicând multă muncă şi grijă şi cerând nu puţină îndemânare, s-a luat, fără îndoială, din considerente de respect. În felul acesta, chiar în lucrarea de construire a Templului, trebuia avută cuvenita consideraţie faţă de scopul căruia acesta se intenţiona să slujească.

1 Regi 6:8 8. Catul de jos. (În engleză, middle chamber.). Înţeles de către unii ca însemnând odaia părţii de mijloc a catului de jos. LXX şi targumurile redau „odaia de jos”. Aceasta pare să arate că întreg catul de jos avea numai o singură uşă, care era aşezată pe latura de sud a Templului. Dacă aceasta era la mijloc sau la apartamentul cel mai din faţă, aproape de pridvor, nu este clar, dar ultima părere pare să fie mai probabilă. Nuexista acces direct in templu din odăile exterioare.

Scară cotită. Aceasta era un fel de scară neobişnuită, dar cercetările arheologice au scos la iveală un număr de exemplare de astfel de construcţii, în Orientul antic. Se pare că scara era în partea dinăuntru a construcţiei, poate ocupând spaţiul care altfel, ar fi fost luat de una din odăi.

1 Regi 6:9 9. A isprăvit. Expresia aceasta se repetă în v. 14 şi o afirmaţie similară este făcută în v. 38. Fără îndoială că v. 9 se referă la partea principală a construcţiei, la Templul însuşi, fără odăile din afară, iar isprăvirea despre care se vorbeşte este completarea învelitorii cu acoperiş. Montările interioare au urmat dupăaceea (v. 15-22).

A acoperit-o. Adică i-a pus acoperiş. Scânduri de cedru au fost puse pe grinzi de cedru. Nu ni se spunedacă acesta a fost acoperiş orizontal sau în pantă. Cei mai mulţi comentatori sunt de părere că acesta putea fi numai un acoperiş orizontal, cum se obişnuieşte în Orientul antic, dar sunt unii care susţin că el trebuie să fi fost un acoperiş înclinat.

1 Regi 6:10 10. A făcut ... caturile. Partea principală a construcţiei Templului se pare că a fost terminată în primul rând, urmată de odăile zidite lângă clădire.

Cinci coţi. Deoarece erau trei caturi, fiecare înalt de 5 coţi, înălţimea totală a clădirii camerelor exterioare era de 15 coţi. Având în vedere că înălţimea Templului propriu-zis era de 20 de coţi, era un spaţiu de 5 coţi deasupra camerelor pentru ferestre (v. 4). Aceste ferestre procurau lumină şi ventilaţie pentru Templu.

1 Regi 6:11 11. Domnul a vorbit. În mijlocul descrierii arhitecturale este inserată o scurtă notiţă a făgăduinţei lui Dumnezeu cu privire la Templu. Este vădit că solia aceasta a venit la Solomon în timp ce lucrarea de zidire progresa. Cum a venit, nu ni se spune. La Gabaon, Domnul a apărut în vis, lui Solomon (cap. 3:5). După ce a fost terminat Templul, Domnul s-a arătat iarăşi lui Solomon, în acelaşi chip, cu o solie de avertizare şi de binecuvântare (cap. 9:2-9). Solia aceasta probabil că a venit la Solomon, tot printr-un vis, deşi unealta se poate că a fost un profet.

Unul dintre motivele pentru care Domnul a trimis cuvântul Său, în momentul acesta, a fost faptul că Solomon avea nevoie să îşi amintească permanent solemnele lui răspunderi faţă de Cer. Chiar când un om esteangajat în lucrul Domnului şi acţionează după porunca Lui şi îndeplineşte planul Lui, este posibil să se uite nevoia de continuă dedicare a scopului. Pericolul este mereu prezent ca el să întreprindă paşi prin care să se piardă binecuvântarea divină. Domnul trimite iar şi iar poporului Său, solii destinate să le aducă aminte de importanţa vitală de a păzi principiile de bază, numai aşa putându-se asigura continua prosperitate, pace şi binecuvântare.

1 Regi 6:12 12. Dacă vei umbla. Făgăduinţele sau avertizările cu privire la ceea ce El vrea să facă copiilor Săi, sunt condiţionate (Ieremia 18:7-10; 26:13). Cu greu ar putea să fie altfel, din moment ce legea de bază a cauzei şi efectului este în acţiune constantă în legătură cu toate lucrările omului, fie bune, fie rele. Este în propriul avantaj al omului să asculte de legile lui Dumnezeu, deoarece acele legi sunt stabilite pentru folosul omului şi al lumii în care trăieşte. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt niciodată decrete arbitrare. Ele întotdeauna arată calea dreptăţii şi a binecuvântării. Neascultarea de aceste porunci aduce în mod inevitabil, nenorocire şi necaz.

La temelia păcii, binecuvântării şi prosperităţii este dreptatea (Proverbe 11:5, 19; 12:28; Isaia 32:17, 18). Este un fapt simplu, dar inevitabil, că „plata păcatului este moartea” (Romani 6:23) şi că „păcatul odată săvârşit, aduce moartea” (Iacov 1:15). Din cauza aceasta, profeţii prezintă iar şi iar principiul că ascultarea deporuncile Domnului aduce viaţă şi binecuvântare, şi că neascultarea aduce dezamăgire şi moarte (Exod. 15:26; Levitic 26:2–33; Deuteronom 28:1–68; Isaia 1:19, 20; Ieremia 7:3–7; Daniel 9:10–14). Fiecare generaţie şi fiecare naţiune are nevoie să ajungă la o clară înţelegere a faptului că a te bucura de pace şi binecuvântare este condiţionat de ascultarea de legile fundamentale de dreptate. Astfel sunt legile lui Dumnezeu, legi ale vieţii.

1 Regi 6:13 13. Voi locui în mijlocul. Dumnezeu a arătat de repetate ori că El doreşte să fie aproape de ai Lui (Exod. 29:45; Levitic 26:12; Isaia 41:10, 13). În exercitarea unei astfel de părtaşii, poporul lui Dumnezeu găseşte cea mai mare pace şi cea mai sublimă bucurie a lui (Isaia 12:3–6; Ţefania 3:14, 15; Zaharia 2:10). Omul este fundamental o fiinţă spirituală care a fost în aşa fel creată, încât sufletul lui are nevoie şi doreşte după prezenţa lui Dumnezeu (Psalmul 42:1, 2, 5; 63:1, 8). Omul a fost adus la fiinţă pentru părtăşie cu Dumnezeu şi numai într-o astfel de părtăşie, el va ajunge la cea mai deplină dezvoltare a lui şi va descoperi cea mai sublimă bucurie a lui. Nimic altceva nu va fi îndeajuns spre a linişti dorinţele lăuntrice ale inimii lui şi spre a satisface foamea sufletului său.

1 Regi 6:15 15. Scânduri de cedru. Cedrul şi chiparosul sunt adesea amintiţi în analele naţiunilor Orientului antic, caaromaţi şi durabili, şi ca fiind folosiţi în construirea templelor şi palatelor lor.

1 Regi 6:16 16. Sfânta Sfintelor. (În engleză, the oracle.) Adică Locul prea sfânt sau Sfânta Sfintelor, încăperea ceamai dinăuntru a Templului. Înţelesul probabil este că, la o distanţă de 20 de coţi în faţa perdelei din fund, Solomon a construit o despărţitură făcută din scânduri de cedru, care ajungea de la duşumea până la tavan.

1 Regi 6:17 17. Templul. Acesta este Locul Sfânt, importanta încăpere a Templului, unde slujeau preoţii zilnic. Încăperea aceasta era lungă de 40 de coţi.

1 Regi 6:18 18. Săpături. Ornamentele arhitecturale probabil că au fost modelate după forma unor specii de curcubete. O altă formă a aceluiaşi cuvânt este tradusă „curcubete” (2Regi. 4:39).

1 Regi 6:19 19. Chivotul. Obiectul cel mai important din Templu era chivotul care conţinea tablele legii legământului (Exod. 34:1, 4, 10, 27, 28). În conformitate cu instrucţiunile lui Moise, el a fost aşezat „în dosulperdelei”, în Locul prea sfânt a vechiului tabernacol (Exod. 26:33). El a fost aşezat la locul corespunzător din Templul lui Solomon.

1 Regi 6:20 20. Douăzeci de coţi. Locul prea sfânt era un cub perfect, de douăzeci de coţi lung, lat şi înalt, şi interiorul lui era acoperit în întregime cu cel mai curat aur.

Un altar... acoperit cu aur. LXX, în partea finală a propoziţiei acestui verset, redă: „şi el a făcut un altar

înaintea Locului prea sfânt şi l-a acoperit cu aur”. Această traducere ţine seama de faptul că altarul tămâierii era în Locul Sfânt, înaintea perdelei care îl despărţea de Locul prea sfânt (Exod. 30:6; 40:26).

1 Regi 6:22 22. A căptuşit. El a căptuşit cu aur nu numai interiorul Locului Sfânt şi al Sfintei Sfintelor, ci şi interiorul pridvorului din faţa casei (2Cronici 3,4). Camerele de pe părţi nu erau incluse, deoarece ele nu făceau parte din „Casă” sau Templul propriu-zis.

1 Regi 6:23 23. Doi heruvimi. Cu privire la heruvimi, din nou a fost urmat modelul tabernacolului (Exod. 37:6-9), dar cu unele modificări. Heruvimii originali erau în întregime din aur. Dar cei din Templul lui Solomon erau mult mai mari, astfel că au fost făcuţi din lemn şi apoi, acoperiţi cu aur. Aripile lor erau întinse de tot, astfel căcele patru aripi, fiecare de 5 coţi lungime (v. 24), ajungeau peste întreaga lărgime a Templului (v. 27).

1 Regi 6:31 31. Uşi. Uşile acestea asigurau accesul din Sfânta în Sfânta Sfintelor.

În cinci muchii. Sensul pare să fie că pragul de sus era o cincime din lărgimea zidului, şi fiecare uşior era o cincime din înălţimea zidului. Aceasta avea să facă din întreaga deschidere un pătrat de 4 coţi sau cam de 2 m. De aceea, fiecare uşă avea să fie de 2 m pe 1 m.

1 Regi 6:32 32. A întins aurul. La o dată mai târzie, Ezechia „a luat ... şi a dat împăratului Asiriei, aurul cu care acoperise uşile şi uşiorii Templului Domnului” (2Regi. 18:16). Din cele mai timpurii zile şi până la cele mai depe urmă din istoria Asiriei, rapoartele vorbesc despre porţi şi uşi de cedru, acoperite in cea mai mare parte cu bronz, dar şi cu aur şi argint, şi aşezate în temple sau palate. Faimoasele porţi de bronz din Balawat, de pe vremea lui Salmanasar III, sunt printre cele mai alese comori ale Muzeului Britanic.

1 Regi 6:33 33. Poarta Templului. Aceasta este uşa aşezată afară, care dădea din pridvor în Sfânta.

1 Regi 6:34 34. Despărţite. Fiecare uşă pare să fi fost făcută din două părţi care se strângeau spre înapoi, una câte una.

1 Regi 6:36 36. Curtea dinăuntru. Probabil că aceasta era „curtea de sus” din Ieremia 36:10. Curtea vechiului tabernacol era de 50/100 coţi (Exod. 27:9-13,18). Deoarece toate dimensiunile au fost dublate, probabil curtea Templului lui Solomon a fost de 100/200 de coţi sau aproximativ 52/104 m. Nici o informaţie nu este dată cu privire la o curte exterioară, dar menţionarea unei curţi „dinăuntru” presupune o curte exterioară. În 2Regi. 21:5 şi 23:12 se face menţiune despre „două curţi”. Aceste două curţi sunt descrise ca fiind „curtea preoţilor” şi „curtea cea mare” (2Cronici 4:9).

Trei rânduri. Unii cred că sensul de aici este că pardoseala curţii a fost făcută din trei rânduri de pietre, acoperite cu scânduri de cedru, luând astfel naştere o platformă. Alţii cred că referirea este la un zid împrejmuitor pentru curte, făcut din trei rânduri de pietre şi o creastă de cedru. Ultima parte este mai probabilă, pentru că un pavaj de lemn pentru pardoseala unei curţi atât de mult folosită ca aceea a Templului, cu greu ar fi potrivită.

1 Regi 6:38 38. Luna Bul. Acesta este vechiul nume ebraic pentru luna a opta care începea cam pe la mijlocul lui octombrie. Bul înseamnă ploaie şi probabil că de aceea, ea înseamnă luna ploii. După exil, ea a fost numită Marheşvan, prescurtată mai târziu la Heşvan. Astfel de amănunte ca luna şi anul domniei lui Solomon, când a început şi s-a terminat lucrarea la Templu, şi folosirea de astfel de cuvinte arhaice, ca vechile nume ale lunilor ebraice, constituie o dovadă a autenticităţii acestui document.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1, 2GC 412

7 PK 35; 4T 258; 9T 180

17 GC 208

38 PK 35

1 Regi 7:1 1. Casa lui. Această secţiune redă o scurtă descriere a activităţii de construcţie a lui Solomon, în legătură cu propriul palat. Cuvântul „casă”, aşa cum este folosit aici, fără îndoială că nu înseamnă o singură construcţie, ci un complex de clădiri, legate de palat. Din acestea erau multe a căror natură exactă sau al scopul cărora sunt, în mare măsură, o chestiune de ipoteză. Fără îndoială că ele includeau cele mai multe din construcţiile de obicei legate de palatul regal, precum săli pentru ceremonii, săli de judecată, reşedinţa pentru regină, depozit de arme, etc. Acestea trebuie să fi constituit un mare grup de clădiri cuprinse într-o mare curte.

Toate construcţiile de pe vremea lui Solomon au fost clădite pe cele două dealuri dintre văile Chedron şi Tyropoeon – Muntele Moria şi Muntele Sion - de fapt nu existau clădiri la vest de Valea Tyropoeon, înainte de vremea elenistică.

Treisprezece ani. Cei 13 ani trebuie socotiţi de la finele celor 7 ani când a fost terminat Templul, în al 11-lea an al domniei lui Solomon (cap. 6:38). Întreaga lui perioadă de construcţie a ocupat astfel, 20 de ani (1Regi 9:10; 2Cronici 8:1), din al patrulea an al domniei lui până în al 24-lea an. Clădirea Templului n-a luat decât 7 ani, pentru că a fost o singură construcţie, şi adevărata lucrare de zidire a fost precedată de o lungă perioadă de pregătire (1Cronici 22:2-4). Dar complexul palatului a constat dintr-un număr de clădiri pentru care nici un fel de pregătiri anterioare n-au putut fi făcute.

1 Regi 7:2 2. Casa din pădurea Libanului. Deoarece ne stau la dispoziţie numai slabe informaţii, multe din cele ce au fost spuse de comentatori, cu privire la casa aceasta şi la celelalte amintite în acest capitol, sunt în mare măsură presupuneri. Unii presupun că palatul lui Solomon (v. 1), casa din pădurea Libanului (v. 2) şi casa fiicei lui Faraon (v. 8) au fost trei clădiri cu totul distincte şi separate, iar alţii le privesc ca simple părţi ale unei singure construcţii. Nici măcar aşezarea nu este hotărât cunoscută. Ar fi rezonabil a conchide că erau treiclădiri separate, aşezate aproape una de alta şi strâns legate şi împreună constituind ceea ce, în altă parte e numit „casa împăratului” (1Regi. 9:10).

Unii cred că acea „casă din pădurea Libanului” a fost în munţii Libanului. Dar numele dat acestei clădiripare să indice mai degrabă natura, decât aşezarea ei. Aşa cum era construită cu patru rânduri de stâlpi de cedru, ea avea să aibă înfăţişarea unei păduri de cedru şi, probabil că de la această asemănare îşi trage numele.Din cauza afirmaţiei din 1Regi. 10:16,17, unii conchid că aceasta clădire a servit în principal, dacă nu întru totul, ca depozit de arme, pentru că Solomon a pus în ea „două sute de scuturi mari de aur bătut”, de 600 de sicli de aur fiecare, împreună cu „trei sute de scuturi mici de aur bătut”, întrebuinţând pentru fiecare din ele, trei mine de aur. Dar astfel de „scuturi mari” şi „scuturi mici” desigur că e greu de crezut că ar fi fost pentru război. Ar fi neobişnuit să ai soldaţi care să se aventureze în luptă purtând scuturi de aur. Ba mai mult, de obicei armele nu sunt depozitate în astfel de săli, ca acestea. Clădirea pare să fi fost o mare sală festivă, de felul celor atât de des întâlnite la palatele mesopotamiene. Sala era mare de 52/26 m, totuşi n-a fost aşa de mare ca unele săli ale palatelor asiriene, dezgropate de săpăturile moderne. Totuşi, părţi din casă se poate să fifost folosite pentru depozitarea armelor, pentru că Isaia 22:8 vorbeşte despre „armăturile din casa pădurii”.

Din cele patru rânduri de stâlpi de cedru, probabil că primul şi al patrulea au fost puşi ca pilaştri pentru zid, dând astfel naştere la trei pasaje mari în lungul clădirii.

1 Regi 7:4

4. Erau trei caturi. (În engleză, windows in three rows.) Poate că la capătul fiecăruia dintre cele trei pasaje (vezi v. 3). Dacă acestea erau amplasate sus, în ziduri, aproape de tavan, un efect uimitor putea fi realizat prin razele de lumină care veneau printre stâlpi, întocmai ca lumina soarelui, într-o pădure de cedri.

1 Regi 7:6 6. Pridvor de stâlpi. Fără îndoială că acesta a format un vestibul de intrare în sala festivă principală. Lărgimea lui era de 50 de coţi, exact lărgimea sălii principale, iar adâncimea lui de 30 de coţi. Înălţimea nu este dată, dar probabil că era aceeaşi ca şi cea a sălii principale, de 30 de coţi.

1 Regi 7:7 7. Pridvorul judecăţii. Nu este clar dacă acesta era o clădire separată, cum susţin unii, sau dacă era o cameră în cuprinsul casei pădurii Libanului. Dacă era cea din urmă, ea se poate să fi fost la capătul opus al pridvorului din faţă, clienţii judecăţii regale trecând prin impunătoarea intrare şi prin marea sală a camerei de cedru, unde, la loc potrivit, era amplasat tronul judecătorului regal.

1 Regi 7:8 8. Casa lui. Palatul lui Solomon este amintit numai pe scurt. Se poate ca el să fi fost în spatele sălii de judecată, dinăuntrul curţii lui. Nu este dat nici un amănunt în afară de faptul că a fost lucrat în acelaşi fel cu clădirile deja descrise.

1 Regi 7:12 12. Curtea cea mare. Întregul complex al palatului se pare că a fost cuprins înăuntrul unei curţi mari, probabil cu curţi mai mici pentru diferitele clădiri publice sau particulare. Zidurile erau din trei rânduri de pietre, cu o creastă de cedru, asemenea zidurilor curţii Templului (cap. 6:36).

1 Regi 7:13 13. Hiram. Conform raportului din 2Cronici 2:7-14, Solomon a cerut împăratului Hiram să-i trimită un artificier iscusit în meseria metalelor, la care Hiram a răspuns trimiţându-i un meşter muncitor care avea acelaşi nume ca el.

1 Regi 7:14 14. Neftali. În 2Cronici 2:14 se spune că Hiram a fost fiul unei femei din Daniel Aceasta este corect pentru că el a fost un descendent, pe linia mamei, al lui Oholiab din seminţia lui Dan, căruia, cu sute de ani în urmă, Dumnezeu îi dăduse înţelepciune specială (PK 63). Nu este în mod necesar o contradicţie, pentru că se poate să fi fost o căsătorie mai timpurie a femeii, în seminţia lui Neftali.

1 Regi 7:15 15. Doi stâlpi. Specificări cu privire la diferitele părţi ale stâlpilor sunt date în numeroase cazuri, dar nuîn suficientă amănunţime pentru a face descrierea complet lămurită. Partea principală propriu-zisă trebuie să fifost de 18 coţi (1Regi. 7:15; 2Regi. 25:17; Ieremia 52:21), cu capiteluri constând din mai multe membre de diferite dimensiuni, unele de 3 coţi (2Regi. 25:17), de 4 coţi (1Regi. 7:19) şi 5 coţi (1Regi. 7:16, 2; 2Cronici 3:15; Ieremia 52:22). În 2Cronici. 3:15 este dată înălţimea de 35 de coţi, referindu-se la înălţimea totală, care cuprinde diferitele membre ale capitelurilor şi poate că şi a soclului. Alţii o iau drept lungimea celor doi stâlpi.Aceasta are un oarecare temei în faptul că, în 2Cronici. 3:15 este folosit ebraicul ‘orek, „lungime”, în timp ce aici este folosit qomah qomah, „înălţime”. Circumferinţa acestor stâlpi este redată ca fiind de 12 coţi care înseamnă un diametru mai mare de 1,8 m. În Ieremia 52:21 se spune că ei erau goi şi că grosimea aramei era de „patru degete”.

Nu este lămurit dacă stâlpii au fost la început cu scop practic sau ca ornament. Unii cred că ei au servit ca sprijin pentru acoperişul pridvorului Templului. Alţii socotesc că ei erau de sine stătători, sub, sau în faţa pridvorului. Este puţin probabil că scopul a fost sprijinirea acoperişului, pentru că stâlpii de aramă n-au fost folosiţi ca sprijin în clădirile de piatră şi dimensiunile nu concordă cu acelea ale pridvorului Templului. Pe monezile feniciene, adesea templele sunt zugrăvite cu câte un stâlp înalt, independent, de ambele părţi. Mai multe tipare de lut ale templelor dezgropate în Siria prezintă această caracteristică aşa cum o face un templu real, descoperit la Tell Tainat Tell Tainat, în nordul Siriei. Toate indicaţiile arată că stâlpii lui Solomon au fostintenţionaţi ca lucrări de artă, iar nu ca suporturi pentru acoperiş.

Numele de Iachin, „El să stabilească” şi de Boaz, însemnând probabil „În El este putere” (v. 21) fără îndoială că intenţionau să prezinte înţelegerea faptului că puterea lui Israel şi a tuturor instituţiilor lui ,vine de la Dumnezeu (Psalmul 28,7.8; 46,1.2; 62,7.8; 140,7; Isaia 45,24; 49,5; Ieremia 16,19), şi că El este Cel care aîntemeiat împărăţia şi pe poporul Său, în dreptate şi îndurare (Deuteronom 28,9; 29,13; 2 Samuel 7,12.13; 1 Regi. 9,5; Psalmul 89,4; 90,17; Proverbe 16,12; 16,5; 54,14). Este semnificativ că, atunci când Israel a părăsitpe Dumnezeu şi dreptatea, naţiunea s-a distrus (Osea 13,9; 14,1). Când Nabucodonosor a luat Ierusalimul, faimoşii stâlpi ai lui Solomon au fost duşi în Babilon (2 Regi. 25,13; Ieremia 52,17).

1 Regi 7:23 23. Marea turnată. Aceasta era un spălător gigant pentru diferite spălări ale preoţilor, corespunzător culigheanul de aramă de la tabernacol (Exod. 30,18–21; 38,8). Ea era cam de 5 m în diametru şi de 2,5 m în înălţime, având o capacitate de 2000 de vedre (v. 26) sau cam 44.000 litri (vezi Vol. I, pag. 166, 167). Aceasta se poate referi la cantitatea de apă pe care o conţine de obicei, iar afirmaţia din 2 Cronici 4,5, care redă capacitatea ca fiind de 3000 de baţi sau 55.765 litri se poate referi la limita extremă pe care o putea conţine spălătorul. Încercările de a determina volumul unui „bat”, pe baza măsurătorilor „mării turnate”, au fost fără succes.

„Mările” sunt obiecte obişnuite în templele antice şi cu timpul au fost înlocuite cu apă curgătoare. În cazul Templului lui Solomon, probabil că apa a fost obţinută din fântâni subterane. Scopul mării era „pentru spălarea preoţilor” (2Cronici 4:6). Pe reliefurile asiriene sunt reprezentate ceşti de dimensiuni considerabile, dar nici una nu suportă comparaţie cu „marea” lui Solomon. Cea mai mare cupă din antichitate, care se cunoaşte, este mult inferioară acestui mare spălător din Templul lui Solomon. Fără îndoială că acesta a fost o capodoperă unică, ce avea să stârnească admiraţia tuturor.

1 Regi 7:25 25. Doisprezece boi. Boii probabil că au fost reprezentaţi numai în parte, cu „părţile dinapoi” ascunse sub curba spălătorului, vizibile fiind numai părţile din faţă ale acestora. Cupe cu reprezentări artistice sunt binecunoscute în Orient.

Spălătorul era amplasat în partea sud-estică a Templului (v. 39), aproape de altarul cel mare. Din apropiere de poziţia aceasta ieşea apă, în reprezentarea lui Ezechiel cu privire la Templu (Ezechiel 47,1). Când Nabucodonosor a luat Ierusalimul, marea de aramă a fost ruptă în bucăţi şi dusă în Babilon (2 Regi 25,13; Ieremia 52,17).

1 Regi 7:27 27. Zece temelii. Acestea erau nişte suporturi mobile, fiecare având patru roţi de aramă. Pe ele erau aşezate lighene în formă de lăzi de aramă, late şi lungi de 4 coţi. Este redată o descriere îngrijită a decoraţiilorşi accesoriilor. În Cipru şi alte locuri au fost găsite suporturi antice, asemănătoare acestora, echipate cu roţi.

1 Regi 7:40 40. Ligheanele. Unele manuscrise ebraice, Septuaginta şi Vulgata, redau aici „oale” ca în v. 45. Oalele erau vase folosite la fiertul jertfelor de mulţumire (1Samuel 2:13,14). Fiecare lighean era de 40 de baţi, care, după cele mai recente estimări, era de aproximativ 877 litri. Scriitorii mai timpurii redau estimări de până la 1450 litri, ceea ce ar fi o greutate de aproximativ 1 1/2 tone. Mobilitatea vagoanelor antice ducând o astfel deîncărcătură este greu de înţeles. Cinci staţionau la nord de Templu şi cinci, la sud, probabil aproape de altar, pentru că slujeau lucrurilor care erau „aduse ca arderi de tot” (2Cronici 4:6).

Lopeţile. „Lopeţile „ şi „cenuşarele” erau folosite în legătură cu serviciile de la altar (Exod. 27:3). Aici nu se dă nici un raport cu privire la altarul de aramă, cu toate că, în darea de seamă a Cronicilor, el este amintit printre celelalte lucruri făcute de Hiram (2Cronici 4:1).

1 Regi 7:46 46. Sucot. Această aşezare era pe partea de răsărit a Iordanului, în teritoriul lui Gad (Geneza 33,17; Iosua 13,27; Judecători 8,5).

1 Regi 7:47 47. Necântărit. Cantitatea de bronz folosită la construirea vaselor a fost atât de mare, încât ea n-a fost cântărită. Arama aceasta fusese luată de David din cetăţile Tibhath şi Chun, cetăţi ale lui Hadarezer, împăratulŞobei, din Siria (1Cronici 18:5-8). În anticul Orient Apropiat se aflau mari cantităţi de bronz.

Aramă. Mai corect „bronz” sau „cupru”. Arama este făurită din combinarea zincului şi cuprului, în proporţii variate. Folosirea pe scară largă a acestui aliaj datează din vremuri relativ recente. „Arama” din vremurile biblice era fie cupru curat, fie un aliaj din cupru şi cositor, bronz propriu-zis.

1 Regi 7:48 48. Altarul de aur. Acesta era altarul tămâierii, care era amplasat înaintea perdelei (1Regi 6:20,22; Exod. 30:1-10).

Masa de aur. Masa punerii pâinilor înainte (vezi Exod. 25:23–28; 37:10–15). Când David a predat lui Solomon materialele pe care el le adunase pentru Templu, el i-a dat aur pentru „mesele punerii pâinilor înainte” (1 Cronici 28,16). Conform cu 2 Cronici 4,8.19, erau zece mese, cinci pe partea de nord şi cinci pe partea de sud a încăperii. Este evident că la cele zece mese, uneori se făcea referire ca la una singură, după cum este indicat de faptul că Cronicile vorbesc de masa pâinilor pentru punerea înainte, nu numai la plural, ca mai sus, ci şi la singular (2 Cronici 13,11; 29,18).

1 Regi 7:49 49. Sfeşnicele. Aceste zece sfeşnice, cinci pe latura de nord şi cinci pe latura de sud a Sfintei, probabil că erau ca adaos la sfeşnicul cu şapte braţe, făcut pentru tabernacol (Exod 25,31-40; 37,17-24).

1 Regi 7:50 50. Potirele. Multe dintre articolele amintite aici sunt enumerate pentru tabernacul (Exod 25,31-40; 37,17-24) şi Sanctuar (Exod 25,29.38). Când Ierusalimul a căzut prin Nabucodonosor, toate aceste articole au fost luate în Babilon (2 Regi 25,14.15).

1 Regi 7:51 51. Hărăzite. David adunase o imensă cantitate de argint şi aur pentru Templu şi mobilierul lui (1 Cronici 22,3-5, 14-16; 28,14-18; 29,2-5). Multă captură luată în război a fost consacrată Domnului şi vistieriei Templului (1 Cronici 18,7-11). Se pare că de câtva timp există o astfel de vistierie, la care Samuel, Saul, Abner şi Ioab, ca şi David, îşi aduseseră contribuţiile lor (1 Cronici 26,26-28).

COMENTARII ELLEN G. WHITE

13, 14 PK 63

1 Regi 8:1 1. Solomon a adunat. Raportul despre ritualurile în legătură cu sfinţirea Templului constituie unul dintre cele mai remarcabile capitole ale Bibliei. Naraţiunea este de mare frumuseţe şi de adâncă semnificaţie spirituală. În ea, conducători de biserici au găsit în cursul veacurilor, cuvinte de inspiraţie şi încurajare pentru sfinţirea caselor de închinare. Capitolul acesta se află în contrast remarcabil cu cel precedent. În acela aflăm detalii formale şi tehnice în legătură cu lucrurile materiale ale Templului. Aici, pătrunderea într-o adâncă semnificaţie a lucrurilor care au de-a face cu Casa lui Dumnezeu – venim în contact cu Dumnezeu Însuşi. Ambele capitole au partea lor, dându-ne un adevărat şi complet tablou al Templului şi semnificaţiei lui, şi nici unul n-ar fi complet fără celălalt.

Solomon este personajul de seamă care conduce diferitele activităţi în legătură cu sfinţirea Templului. Maiestatea lui regală este remarcabilă. Dar el pare să fie mai mult decât un împărat angajat doar în treburi de stat. El este angajat acum într-un deosebit serviciu religios pentru Dumnezeu. O astfel de slujire cu nici un chip nu avea să micşoreze demnitatea lui regală, ci avea să o mărească. El îndeplineşte funcţii pe care le aşteptăm de la el, ca împărat, şi mai mult. El adună pe conducătorii naţiunii şi dă directive conform cu aranjamentul făcut. Dar, făcând aceasta, se putea aştepta că preoţii vor relua şi îndeplini funcţiile specific religioase. Dar nu acesta este cazul. Împăratul este cel care sfinţeşte Sanctuarul, care înalţă rugăciunea de

consacrare, care îndeamnă poporul să fie credincios faţă de Dumnezeu şi care rosteşte asupra lor binecuvântarea divină.

Solomon prezintă exact acel fel de conducere spirituală pe care Dumnezeu îl cere de la acei care sunt chemaţi să fie conducători în lucrarea Samuel Din nefericire, această conducere a continuat doar o scurtă perioadă. Acela pe umerii căruia se afla o neegalată concentrare de demnitate temporară şi spirituală, nu pestemult timp a căzut victima ispitirii de auto-idolatriei. Într-un timp scurt, umilinţa, devoţiunea şi ascultarea au făcut loc mândriei, ambiţiei şi îngăduinţei, şi daruri folosite altădată pentru mărirea lui Dumnezeu, au fost denaturate pentru scopuri egoiste şi ambiţie lumească, cu rezultatul că acela care fusese atât de onorat cu semne ale favorii divine a degenerat devenind un asupritor, a cărui împărăţie s-a dezbinat la moartea Samuel Israel, urmând exemplul lui, a pierdut secretul de a găsi pacea şi bogăţia pe pământ, şi teocraţia, înfloritoare altădată, a devenit o ruină coruptă şi părăsită.

Căpeteniile seminţiilor. La aducerea chivotului sus, pe Muntele Moria, trebuia să participe căpeteniile lui Israel. Trebuie să fi fost o mare adunare de oameni, bătrâni, căpetenii ale seminţiilor, căpetenii ale familiilor, pentru că, pe vremea când David a ridicat chivotul lui Dumnezeu „care stă între heruvimi”, din casalui Abinadab, spre a-l duce în cetatea lui David, „aleşii lui Israel” erau în număr de 30.000 (2Samuel 6:1-5).

Chivotul. Cel mai însemnat dintre serviciile de sfinţire a fost aducerea chivotului din cetatea lui David, la noul cămin din Sfânta Sfintelor Templului. Transportarea chivotului de către David, din casa lui Obed-Edom la cortul întâlnirii pe care-l făcuse pentru el, în cetatea lui, a fost o ocazie de mare bucurie, precum şi de mare solemnitate (2Samuel 6:12-19). Chivotul continuând cele două table ale Legii era cel mai de seamă obiect al Sanctuarului.

Vezi o hartă a regatului Israel şi Iuda în timpul lui David şi a lui Solomon

1 Regi 8:2 2. Luna Etanim. Luna este dată, dar anul, nu. Mulţi cred că acesta era anul de după terminarea Templului. Deoarece Templul a fost terminat în luna Bul, luna a opta (cap. 6: 38), şi deoarece sfinţirea a avut loc în luna Etanim, luna a şaptea, aceasta ar însemna 11 luni după ce Templul a fost terminat. Alţii susţin că sfinţirea n-a avut loc decât câţiva ani mai târziu, poate un an jubiliar, sau al 24-lea an al domniei lui Solomon – 13 ani după terminarea Templului.

După Exil, luna a 7-a a fost numită Tişri, din acadiana sau babiloniana primară Tashritu Tashritu, „început”. Numele înseamnă un început de an cu această lună. Anul civil al monarhiei unite şi al regatului lui Iuda începea cu această lună. Ziua întâi a lunii era o zi de consacrare sfântă (Numeri 29:1), începutul anului nou. În a zecea zi a acelei luni era solemna Zi de ispăşire, când avea loc curăţirea sanctuarului (Numeri 29:7; Levitic 16:29, 30; 23:27), iar în ziua a 15-a începea Sărbătoarea Corturilor (Numeri 29:12; Levitic 23:34; Deuteronom 16:13; Neemia 8:14–18; Ezechiel 45:25). Începutul acestei luni corespundea cam cu luna nouă din Septembrie sau Octombrie.

1 Regi 8:3 3. Preoţii. În 2Cronici 5:4 ni se spune că „Leviţii au ridicat chivotul”. Toţi preoţii erau leviţi (Ioan 3:33), dar nu toţi urmaşii lui Levi erau preoţi. Purtarea chivotului în călătoriile lui era de fapt, în răspunderea familiei lui Chehat (Numeri 3:31; 4:15; 1Cronici 15:2–15). Dar chehatiţii puteau să poarte chivotul după ce fusese pregătit pentru călătoria lui, de către Aaron şi fii săi (Numeri 4:5:15). La trecerea Iordanului şi înconjurarea Ierihonului, preoţii au fost cei care au purtat chivotul (Iosua 3:6–17; 6:6). Cu ocazia transportării chivotului la locul destinat lui permanent, în Sfânta Sfintelor din Templul lui Solomon, probabil că această răspundere însemnată a fost încredinţată unor căpetenii dintre preoţi (1Cronici 15:11,12).

1 Regi 8:4 4. Cortul întâlnirii. Pe vremea aceea, cortul întâlnirii era la Gabaon (1Cronici 16:39, 40; 2Cronici 1:3), dar chivotul era la Ierusalim, într-un cort pe care-l ridicase David pentru el, în „cetatea lui David” (2Samuel 6:2, 16, 17; 1Cronici 15:1; 2Cronici 1:4). De aici înainte avea să fie un singur centru naţional de închinare, astfel că lucrurile sfinte din ambele corturi, cel de la Gabaon şi cel din cetatea lui David, au fost aduse în Templul de pe Muntele Moria, fie spre a fi folosite sau depozitate în incinta lui (PK 38). Probabil că fiecare

grupă a preoţilor şi leviţilor a adus acum în procesiunea solemnă, lucrurile sacre încredinţate lor. În conformitate cu legea lui Moise, chehatiţii aveau grija chivotului, masa punerii înainte, sfeşnicul, altarul şi vasele sanctuarului; gherşoniţii aveau grija cortului însuşi şi a perdelelor lui, iar merariţii, grija scândurilor, stâlpilor corului întâlnirii şi ai curţii acestuia (Numeri 3:25-37).

Au jertfit oi. Această jertfire inaugurală a corespuns la scară mare, ceremonialului cu ocazia transportării chivotului de către David, de la casa lui Obed-Edom, în cetatea lui David (2Samuel 6:13; 1Cronici 15:26).

1 Regi 8:6 6. În Locul Preasfânt. Chivotul a fost dus în Locul prea Sfânt, unde, între heruvimi, avea să se manifeste prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta dovedea sfinţenia Legii lui Dumnezeu. Legea este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu. După cum Dumnezeu este sfânt, tot aşa sunt şi poruncile Lui, sfinte, drepte şi curate.

1 Regi 8:7 7. Acoperea chivotul. Reprezentând respectul cu care oştile cereşti privesc Legea lui Dumnezeu.

1 Regi 8:8 8. Se dăduse drugilor o aşa lungime. După Exod. 25,15, drugii nu trebuiau să fie scoşi din verigile lor de la chivot. Dar acum pare să fi fost traşi înainte, în aşa fel încât capetele lor puteau fi văzute din Locul Sfânt. Chivotul se pare că a fost aşezat de-a curmezişul Templului, adică la nord-sud în Locul prea Sfânt, fiind umbrit de aripile heruvimilor, nu numai chivotul propriu-zis, ci şi drugii lui. În cortul întâlnirii, despărţitura dintre Sfânta şi Sfânta o făcea o perdea (Exod. 26,31-33) şi împiedica vederea chivotului de cătrecei din Sfânta. În Templu era, după cât se pare, un zid despărţitor (vezi cele despre 1 Regi 6,16); se pare de asemenea că era şi o perdea (2 Cronici 3,14). Este ştiut că templul lui Irod avea o perdea care, la răstignire, a fost ruptă în două (Matei 27,51; Marcu 15,38; Luca 23,45). Drugii puteau să fi fost aşezaţi în aşa fel încât să fie vizibili în parte, dincolo de terminaţia perdelei, prin uşa deschisă, pentru cei din Locul Sfânt. Vezi cele despre cap. 6,31.

Până în ziua de azi. Acesta este un indiciu că aceste cuvinte au fost scrise înainte de nimicirea Templului de către Nabucodonosor. Când în cele din urmă a fost terminată compilarea Regilor, Templul fusese distrus şi mobilierul lui dus în Babilon (2Regi 14:13, 14; 25:9, 13–17). Multe lucruri, aşa cum se găsesc acum scrise în rapoartele cărţii Regilor, evident că au fost scrise înainte de Exil şi au fost declarate ca având forma lor originală, atunci când compilaţia a fost completă.

1 Regi 8:9 9. Nu era decât. Afirmaţia aceasta, repetată în 2Cronici 5:10, pare să indice lămurit că în chivot nu mai era nimic altceva în afară de cele două table de piatră. Obiectele la care se face referire în Evrei 9,4, vasul cu mană şi toiagul lui Aaron, la început a fost poruncit să fie puse „înaintea chivotului mărturiei” (Exod 16,33.34; Numeri 17,2–10). Unii au înţeles aceste cuvinte ca referindu-se la poziţia din faţa chivotului. Cu toate acestea, cuvintele pot să însemne înaintea tablelor legământului din chivot (vezi EW, p. 32). Nu trebuie să fie nici un conflict între aceste afirmaţii, pentru că obiectele de valoare ar fi putut fi mutate în timpul tulburatei istorii a lui Israel şi să nu fi fost în chivot, pe vremea aceasta.

Este ceva neobişnuit de impresionant în această cinstire specială a celor două table ale Legii. Fiind puseastfel înăuntrul chivotului, deasupra căruia prezenţa lui Dumnezeu se întâlnea cu poporul Său (Exod. 25:22), Legea este indisolubil legată de Dumnezeu Însuşi. Locul cel mai sfânt din Templu era Sfânta Sfintelor şi obiectul lui cel mai sfânt era chivotul care conţinea Legea lui Dumnezeu. După cum Dumnezeu, prin chiar natura Lui, este sfânt şi veşnic, tot aşa este şi Legea Lui. Tot ceea ce era posibil să fie făcut spre a imprima copiilor Săi sfinţenia veşnică a Legii Sale, a fost făcut de Dumnezeu, în slujbele sfântului Său Templu. Această lege a fost scrisă, sub vechiul legământ, pe două table de piatră; în noul legământ, ea este scrisă în inimile celor credincioşi (Ieremia 31,31-33)

1 Regi 8:10 10. A umplut casa Acest nor de slavă însemna prezenţa divină aşa cum a însemnat norul care a apărut

pe Sinai (Exod. 24,15-18) şi, iarăşi, la sfinţirea cortului întâlnirii (Exod 40,34-38). Ezechiel, în viziune, a văzut o slavă asemănătoare deasupra casei lui Dumnezeu (Ezechiel 10,4). Slava Lui, sub forma unui nor (2Cronici 5:13), a apărut în timp ce glasurile preoţilor se înălţau într-un mare imn de laudă către Dumnezeu.

1 Regi 8:11 11. N-au putut să rămână. Aşa de mare a fost această bogată slavă a prezenţei lui Dumnezeu, încât preoţii care oficiau au fost obligaţi să se retragă pentru un timp. Tot aşa şi atunci când a fost ridicat prima dată, cortul întâlnirii, Moise n-a fost în stare să intre din cauza slavei lui Dumnezeu care a umplut cortul cel sfânt (Exod. 40,35). Când Isaia a avut vedenia lui despre Dumnezeu, bogăţia slavei divine a umplut Templul şi Isaia s-a simţit pierdut din cauză că venise atât de aproape de prezenţa Domnului (Isaia 6,1-5). Tot aşa şi ucenicii lui Isus s-au înspăimântat când i-a acoperit norul slavei lui Dumnezeu, pe Muntele schimbării la faţă (Luca 9,34). Pentru ce au oamenii astfel de reacţii când sunt în prezenţa lui Dumnezeu? Aceasta este tocmai din cauza naturii lui Dumnezeu, a mărimii şi sfinţeniei Lui, a stării Lui sublime şi a grandorii Lui, a maiestăţii şi puterii Lui. Chiar şi în prezenţa marilor forţe ale naturii, adesea oamenii stau cu veneraţie. Dar Dumnezeul cerului este infinit de sfânt, astfel că omul păcătos nu se poate afla în prezenţa Lui sublimă şi să continue să trăiască. Dumnezeu este ca un foc mistuitor de care omul nesfânt nu se poate apropia fără să fie nimicit.

Norul din templu, nu era Dumnezeu, ci era un mijloc prin care Domnul Şi-a acoperit prezenţa Sa, cu scopul ca omul să nu fie mistuit. Atât de mare a fost slava divină cu ocazia sfinţirii Templului, încât, în ciuda norului acoperitor, preoţii care slujeau, au fost nevoiţi să se retragă în sfântă venerare. Poate că a fost o conştiinţă a prezenţei divine, asemănătoare cu aceea exprimată prin cuvintele de admiraţie şi preamărire ale luiDavid, când chivotul a fost dus în cortul Domnului (1 Cronici 16,25.27.34).

1 Regi 8:12 12. Atunci Solomon a zis. Solomon a fost profund impresionat de sublimele manifestări ale apropierii şimărimii lui Dumnezeu. Cuvintele lui sunt frânte şi neaşteptate, ca unele care vin din partea unui om adânc mişcat. El vorbeşte cu simţăminte amestecate de veneraţie şi bucurie. Acestea nu sunt cuvinte pe care şi le-a pregătit cu grijă mai dinainte; ele sunt cuvinte de uimire şi de laudă, care au izbucnit în mod spontan, ca rezultat al spectacolului la care tocmai asistase.

În întuneric. Fiind martor la combinaţia de întuneric şi slavă din faţa lui, umbra amestecată cu lumina, Solomon a fost asigurat că Domnul este acolo şi drept rezultat, el a putut să recunoască în apariţia norului, semnul că prezenţa divină fusese dăruită Templului pe care îl zidise. Astfel că primele lui cuvinte au fost explicarea fenomenelor ai căror martori erau atunci. Aceasta este chiar dovada prezenţei lui Dumnezeu; El este cu noi; nu avem să ne temem de nimic, ci avem toate motivele să fim recunoscători pentru această ocaziemăreaţă.

1 Regi 8:13 13. O casă care va fi locuinţa Ta. Templul a fost zidit ca o casă a lui Dumnezeu. Când cortul întâlnirii afost clădit prima dată, în pustie, Dumnezeu spusese: „Să-Mi facă un locaş sfânt şi Eu voi locui în mijlocul lor”(Exod. 25,8). Acel Sanctuar fusese construit şi în el, Domnul Îşi manifestase prezenţa Sa şi a comunicat cu poporul Său.

Voi locui pe vecie. Israel avea sanctuarul lui, dar sanctuarul nu avea un loc stabil. Cortul întâlnirii era mutat în pustie, dintr-un loc într-altul. Nici chiar în Ţara Făgăduinţei el nu avea un loc stabil. Timp de 300 de ani fusese la Şilo, până când păcatul a făcut ca el să fie iarăşi mutat, mai întâi la Nob (1Samuel 21:1-6; PP 656) şi mai târziu, la Gabaon (1 Cronici 16,39.40; 2 Cronici 1,3). Acum, în fine, Templul fusese terminat şi, încele din urmă, chivotul lui Dumnezeu urma să aibă un loc stabil, un loc în care Dumnezeu să locuiască în cursul veacurilor. Planul lui Dumnezeu era ca să fie cu poporul Său pentru totdeauna şi, dacă Israel ar fi rămas credincios faţă de El, această clădire măreaţă ar fi rămas pentru totdeauna (P 46). Cât de mare trebuie să fi fost bucuria lui Solomon când el a privit înapoi, peste anii de pregătire şi de clădire ce costaseră atâta nelinişte şi cugetare, spre a înţelege că sarcina sa fusese îndeplinită şi că această casă, unde Dumnezeu avea să-şi facă locuinţa cu poporul Său, fusese terminată.

1 Regi 8:14 14. Şi-a întors faţa. Conform cărţii Cronicilor, Solomon făcuse o treaptă de aramă, înaltă de 3 coţi,

care se afla în mijlocul curţii, înaintea altarului, şi de acolo s-a adresat el poporului (2 Cronici 6,12.13). Până în acest moment, Solomon privise în mod solemn asupra Templului plin de slava Domnului. Cugetele lui erau în primul rând, la Dumnezeu, şi cuvintele lui erau adresate lui Dumnezeu. Acum el s-a întors de la Templu şi s-a adresat masei de oameni din faţa lui.

Israel era în picioare. Poporul stătea într-o atitudine de atenţie şi respect şi fără îndoială că se împărtăşea de bucuria şi solemnitatea ocaziei şi era nerăbdător să primească milostiva binecuvântare a împăratului.

1 Regi 8:15 15. Binecuvântat să fie Domnul. Solomon binecuvântează poporul, dar primele lui gânduri sunt din noula Dumnezeu, care este singurul izvor al tuturor binecuvântărilor. Cu inima plină de bucurie şi recunoştinţă şi cu un spirit de adâncă emoţie, el aminteşte ceea ce făcuse Dumnezeu pentru tatăl său, David transmiţându-i planul Său cu privire la Templu. Profetul Natan a fost acela prin care Dumnezeu descoperise lui David faptul că nu el, ci fiul său, Solomon, avea să ridice casa Domnului (2 Samuel 7,4-13).

1 Regi 8:16 16. Am ales pe David. Alegerea lui Dumnezeu nu este o alegere determinată de prejudecată sau preferinţă oarbă, ci de înţelepciune şi iubire. După cum Dumnezeu a ales pe Israel dintre Neamuri, după cum a ales Ierusalimul dintre numeroasele cetăţi ale lui Israel, tot aşa a ales El pe David, cu scopuri de binecuvântare şi de mântuire pentru toate popoarele. Când Dumnezeu la- ales pe David, El nu S-a uitat la înfăţişarea dinafară, ci la inimă (1 Samuel 16,7).

1 Regi 8:17 17. David avea de gând. Dorinţa şi ţinta lui David au fost onoarea şi mărirea lui Dumnezeu. Astfel că îninima lui avea de gând să clădească o casă pentru Domnul. Ce lume diferită ar fi aceasta, dacă oamenii ar fi preocupaţi mai mult cu clădirea de case pentru Dumnezeu, decât pentru ei înşişi, cu întemeierea Împărăţiei luiDumnezeu, decât cu împărăţiile oamenilor. David avea în inima sa gândul că trebuie să fie o casă pentru Dumnezeu şi drept rezultat, Templul a fost clădit. Templele pompoase au începuturi umile şi modeste în inimaoamenilor.

1 Regi 8:18 18. Bine ai făcut. Ţinta lui David era bună, chiar dacă nu era întru totul în acord cu voinţa lui Dumnezeu. Era voinţa lui Dumnezeu ca să fie clădit un templu, dar pentru că David a fost un om al războiului, dorinţa Domnului n-a fost ca David să fie constructorul (1 Cronici 22,7.8; 28,3).

1 Regi 8:19 19. Nu tu vei zidi. Dumnezeu Şi-a arătat aprobarea faţă de planul lui David, dar cu toate acestea, El a poruncit ca lucrarea pe care David dorea s-o facă, să fie făcută de altul. Adesea se ivesc ocazii în care oameniiau planuri de valoare în inima lor, să facă vreo lucrare pentru Dumnezeu, dar, din cauza anumitor motive, nu întotdeauna bine înţelese, poate din cauza experienţei insuficiente, a capacităţilor sau a educaţiei, Domnul, în înţelepciunea Sa, hotărăşte ca lucrarea să fie făcută de alţii. Supunerea lui David faţă de voinţa divină a dovedit atât înţelepciune, cât şi profunzimea experienţei lui religioase.

1 Regi 8:20 20. Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Voia Domnului a fost mai degrabă să zidească Solomon decât David, casa Domnului şi planul Lui a fost îndeplinit. Omul poate să facă neplăcută soarta lui şia altora, prin aceea că se aşează în îndărătnicie împotriva voinţei lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cel mai mare progres în lucrarea lui Dumnezeu este conlucrarea cu Dumnezeu. Solomon, zidind Templul în armonie cu voinţa divină, s-a aşezat pe sine pe calea binecuvântării cereşti. Şi-atunci, Dumnezeu Şi-a împlinit cuvântul Său. Solomon a fost unealta, iar Dumnezeu, puterea activă.

1 Regi 8:21 21. Legământul. Cele zece porunci sunt numite aici „legământul”, pentru că ele alcătuiau temelia legământului dintre Dumnezeu şi poporul Său. Legământul era un plan prin care principiile sfinte descoperite în Lege trebuiau să fie reproduse în om. În felul acesta, printr-o vorbire figurată, Legea este numită legământ.

Din cele mai vechi timpuri ale omului, dorinţa lui Dumnezeu a fost de a scrie sfânta Sa Lege în inimi omeneşti.

1 Regi 8:22 22. Solomon s-a aşezat. Naraţiunea din Cronici este mai completă. Este adevărat că în timpul cuvântului său de deschidere, Solomon a stat în picioare (2 Cronici 6,12), dar acum, după ce a terminat cuvântul de deschidere, el „s-a aşezat în genunchi” (2 Cronici 6,13) pentru rugăciunea de sfinţire.

1 Regi 8:24 24. Ai ţinut. Începând cu rugăciunea sa, Solomon mulţumeşte şi laudă pe Dumnezeu pentru că a împlinit făgăduinţa Sa faţă de David, cu privire la un urmaş pe tron şi la zidirea Templului, şi-L imploră să continue făgăduinţa Sa cu privire la succesiune neîntreruptă.

1 Regi 8:27 27. Va locui cu adevărat? Sanctuarul a fost construit ca locaş pentru Dumnezeu. David, mutând chivotul, a făcut cunoscut faptul că Dumnezeu alesese Sionul şi „l-a dorit ca locuinţă a Lui”, făgăduind că El avea să facă din El, locul Lui „de odihnă pe vecie” şi că El va locui acolo (Psalmul 132,13.14). Dar când Solomon a contemplat măreţia şi grandoarea lui Dumnezeu, Cel care locuieşte în veşnicie, care „a măsurat apele cu mâna Lui şi a măsurat cerurile cu palma, a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură, a cântărit munţii cu cântarul şi dealurile cu cumpăna” (Isaia 40,12), părea de neconceput ca un astfel de Dumnezeu să-Şi aibă locuinţa pe pământ, într-o casă ca aceea pe care o clădise Solomon. Gândul exprimat aici ilustrează un contrast constant care parcurge Biblia întreagă. Pe de o parte este cea mai profundă şi neschimbătoare concepţie a nemărginirii lui Dumnezeu, veşnic, nevăzut, necuprins, a înălţimii şi sfinţeniei Domnului, marele „Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor” (Apocalipsa 19,16). Pe de altă parte, este o tot atât de vie concepţie că nemărginitul Iehova este un Dumnezeu care este foarte aproape, care este un prieten al omului şi un însoţitor personal pentru toţi, Unul care umblă şi vorbeşte cu oamenii şi locuieşte în sanctuare pământeşti, făcute ca locaş sfânt pentru El. Niciodată nu va înceta să fie un izvor de uimire că Cel atât de puternic şi transcendental să consimtă să ia seama la omul muritor şi să vină să locuiască în sanctuare de lemn simplu şi piatră, şi în inima omenească.

1 Regi 8:28 28. Ia aminte. Cuvintele curg dintr-o inimă adânc mişcată de simţăminte amestecate de adorare şi umilinţă. Omul este întru totul nevrednic să aibă ca însoţitor pe Creatorul întregului univ. Un templu de pe pământ nu merită prezenţa Celui Sfânt care „întinde cerurile ca o mahramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el” (Isaia 40,22). Oricât de nevrednic ar putea fi omul, oricât de nevrednic ar putea fi Templul,Solomon se roagă ca Dumnezeu să mai ia seamă de această clădire de pe pământ, zi şi noapte, şi din ceruri, locul locaşului Său celui adevărat, să asculte la stăruitoarele rugăciuni ale oamenilor.

1 Regi 8:30 30. Iartă-i. Solomon recunoaşte că fiecare om care înalţă o rugăciune spre ceruri are nevoie de iertare. Acest simţământ de vinovăţie şi de nevoie după iertarea Cerului se află pe parcursul întregii rugăciuni stăruitoare, înălţate de Solomon în favoarea sa şi a poporului său (v. 34, 36, 39, 50). Solomon ştia că iertarea păcatelor avea să fie cea mai arzătoare dorinţă a celor care se rugau. El mai ştia de asemenea că speranţa omului de a primi răspuns la cererile sale avea să se întemeieze în mare măsură, pe îndurarea iertătoare de păcat a lui Dumnezeu.

1 Regi 8:31 31. Împotriva aproapelui său. Aceasta este prima dintr-o serie de rugăciuni pentru cazuri particulare, şapte în total, în care este invocată îndurarea iertătoare a lui Dumnezeu. Primul caz cuprinde păcatul individual al omului împotriva aproapelui său.

1 Regi 8:32 32. Osândeşte pe cel vinovat. Solomon cere aici ca Dumnezeu să îngăduie ca lucrările nedreptăţii şi căile dreptăţii să aducă roadele lor, în viaţa celor în cauză. Mai mult decât mulţi înţeleg, atât răul, cât şi binele aduc rod în această lume, fiecare după soiul lui. „Ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7) „Neprihănirea păzeşte pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului.” (Proverbe 13:6; vezi şi

Proverbe 14,34; 11,5.19) Când Israel a căzut, se putea, pe drept, spune: „o, Israele, te-ai nimicit pe tine însuţi!” „Căci ai căzut prin nelegiuirea ta.” (Osea 13,9; 14,1).

1 Regi 8:33 33. Când Israel va fi bătut. Înainte ca naţiunea lui Israel să fie întemeiată, Domnul a prezis exact care avea să fie rezultatul păcătuirii. Poporul avea să fie bătut în faţa vrăjmaşilor lor (Levitic 26,14.17; Deuteronom 28,15.25). Îndurarea Cerului avea să fie retrasă şi vrăjmaşilor avea să li se îngăduie să-i doboare.

Se vor întoarce. Pedeapsa aduce adesea pocăinţă, pentru că, atunci când „se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea” (Isaia 26:9). Solomon nu se roagă pentru îndurarea Domnului pentru aceia care persistă în răzvrătire şi păcat, ci numai pentru aceia care recunosc păcatele lor şi se întorc la El. Pentru toţi aceştia iertarea este sigură (1 Ioan 1,9).

1 Regi 8:35 35. Se va închide. Când Dumnezeu Îşi retrage mâna Sa ocrotitoare, adesea forţele naturii devin agenţi ai judecăţii. Solomon admite că în viitor, judecata de secetă anunţată în chip ameninţător de Moise (Levitic 26:19; Deuteronom 28,23.24) avea să devină realitate.

1 Regi 8:37 37. Foametea. Calamităţile enumerate au fost în mod distinct anunţate ca avertizare în codul mozaic (Levitic 26,16.20.25; Deuteronom 28,22.35.38.42). Se întâmplă aşa că, atunci când oamenii părăsesc căile dreptăţii, astfel de judecăţi sunt înmulţite şi când ele se dau pe faţă, de-a lungul şi de-a latul ţării, lumea poate să ştie că mâna Domnului, care le reţinea este retrasă.

1 Regi 8:38 38. Mustrarea. Pentru fiecare om, a cunoaşte „mustrarea cugetului lui” înseamnă a-şi recunoaşte păcătoşenia şi partea pe care o avea în aducerea nenorocirilor care devastau ţara. Plaga din ţară îşi avea originea în plaga inimii. Plaga inimii este adevărata plagă, cauza de bază a tuturor plăgilor. Numai dacă efectele rele ale păcatului sunt recunoscute şi numai dacă păcatul este înlăturat, există o speranţă de tratare a multor altor boli care bântuiesc în lume şi ameninţă să o reducă la o ruină pustie.

1 Regi 8:39 39. Tu care cunoşti. Numai Dumnezeu cunoaşte într-adevăr inima. Mulţi oameni au puţină sau nici o înţelegere a relelor propriei inimi şi a bolilor pe care le aduc asupra lor înşile şi asupra lumii din jurul lor, ca rezultat al păcatului care se ascunde acolo. Dumnezeu cunoaşte inima şi El ştie cum să schimbe inima, cum săcreeze pentru om o „inimă curată” şi să pună în el „un duh nou şi statornic” (Psalmul 51,10).

1 Regi 8:41 41. Străinul. Secţiunea aceasta este o importantă şi fericită digresiune în seriile referinţelor la Israel. Bărbaţi din ţări străine, îndepărtate, aveau să vină să onoreze şi să se închine Domnului.

1 Regi 8:42 42. Căci se va şti. Iehova nu era numai Dumnezeul lui Israel, ci al lumii întregi. Era planul Lui ca Israel să facă cunoscut Numele Său în întreaga lume, astfel încât, oamenii de pretutindeni să poată auzi despre bunătatea şi îndurarea Lui şi să se alăture lui Israel în închinare.

1 Regi 8:43 43. Ascultă-l din ceruri. Cât de diferit era spiritul lui Solomon în această ocazie, faţă de acela care a stăpânit poporul evreu în anii care au urmat. Legământul lui Dumnezeu trebuia să cuprindă nu numai o naţiune, ci pe toate. Îndurarea Lui nu era numai pentru evrei, ci pentru toţi care erau dispuşi să-L recunoască.Când Templul a fost clădit prima dată, Solomon i-a amintit pe străinii altor ţări, ca şi ei să poată auzi de legământul de îndurare al lui Dumnezeu şi să vină la Templu să I se închine. Israel trebuia să fie o lumină care trebuia să lumineze lumea. Dacă ei ar fi fost credincioşi faţă de misiunea lor divină, naţiunea n-ar fi pierit, ci arfi continuat să crească, până când ar fi cuprins toate naţiunile pământului, până când Ierusalimul ar fi devenit metropola lumii, iar Templul lui ar fi devenit izvorul unui râu de viaţă spre a aduce sănătate şi vindecare pentru toţi (Zaharia 14:8).

1 Regi 8:46 46. Când vor păcătui. Aceasta este cererea de încheiere a lui Solomon. Cu o viziune aproape profetică, cugetele sale se îndreaptă spre o zi din viitor, când din cauza păcatului, Israel avea să fie părăsit de Domnul şi să cadă în mâini străine, pentru a fi duşi într-o ţară străină. O astfel de posibilitate fusese prezisă de Moise (Deuteronom 28,45.49–52.63.64).

Care să nu păcătuiască. Cunoscând slăbiciunea cărnii, cunoscând că nu există om care să nu păcătuiască, în faţa lui Solomon se ridică grava posibilitate că Israel ar putea să păcătuiască atât de grav împotriva Domnului, încât prezenţa Sa să fie retrasă de la ei, iar ei aveau să cadă în mâini vrăjmaşe. El se roagă foarte stăruitor ca Dumnezeu să Îşi amintească de ai Săi, într-un astfel de ceas tragic. Ce interval scurt intre măreţie şi mormânt! Templul terminat, Templul nimicit! O zi de glorie, o zi de blestem! Solomon, înălţându-şi glasul în cea mai stăruitoare cerere către Dumnezeu, ca această casă să fie locaşul Domnului, pentru totdeauna, chiar în ceasul sfinţirii, a înţeles bine rezultatele tragice pe care le aduce păcatul. În conformitate cu aceasta, găsim în rugăciunea lui acest amestec de bucurie şi întristare, de măreţie şi cenuşă, de cinste şi ruşine. Rareori a mai fost înălţată o rugăciune pentru popor, cu speranţe atât de înalte, rareori a fost pronunţată o rugăciune pentru oameni, cu un spirit atât de umilit, ca în acest ceas al sfinţirii Templului luiDumnezeu. Aceasta a fost o rugăciune a făgăduinţei şi a profeţiei, a viziunilor gloriei divine şi a josniciei omului păcătos.

1 Regi 8:47 47. Dacă se vor coborî în ei înşişi. În ceasul celei mai mari tragedii, totdeauna este speranţă. Nu are importanţă cât de înjosit putea să fie Israel, ca urmare a păcatului, dacă ei doar aveau să se coboare în ei înşişişi să recunoască greşeala şi stricăciunea lor, şi dacă aveau să aleagă calea cea bună, aveau totuşi să afle îndurare la Dumnezeu.

1 Regi 8:48 48. Cu privirile întoarse spre ţara lor. Când s-a rugat în Babilon, Daniel s-a tânguit în faţa ferestrelor lui deschise spre Ierusalim (Daniel 6,10).

1 Regi 8:50 50. Iartă poporului Tău. Această rugăciune a lui Solomon, înălţată cu trei secole şi jumătate înainte de Exil, se aseamănă foarte mult cu rugăciunea lui Daniel, de pe vremea când robia din Babilon se apropia de sfârşit (Daniel 9,2-19). Pe vremea când sfinţea Templul, părea că este puţină nevoie de o astfel de rugăciune. Dar cu o privire inspirată, Solomon a întrezărit ceasul când, acel Templu splendid avea să zacă în ruine, când Ţara Făgăduinţei avea să fie o ţară a amărăciunii, şi a tristeţii, şi copiii lui Israel aveau să fie alungaţi într-o ţară străină. Este mişcător faptul că în ceasul celei mai mari glorii a lui Israel, Solomon a înălţat acelaşi fel de rugăciune pe care Daniel a înălţat-o în ceasul celei mai mari ruşini a naţiunii lui. Era nevoie de ambele rugăciuni şi ambele au fost ascultate. Prima n-a fost numai o rugăciune, ci a fost şi o solie de avertizare care avea să abată nenorocirea care urma să fie adusă de fărădelege. Cealaltă avea să se înalţe spre Dumnezeul din ceruri care aştepta doar o pocăinţă adevărată din partea poporului Său, înainte de a îngădui întoarcerea lor din robie.

1 Regi 8:51 51. Căci sunt poporul Tău. Motivul pentru existenţa lui Israel ca popor deosebit a fost că Domnul îl alesese dintre neamuri şi-l aşezase în Ţara Făgăduinţei (Exod 19,4-6; Deuteronom 9,29: 2 Samuel 7,23; Psalm 135,4). Deoarece Israel aparţinea lui Dumnezeu, ei aveau asigurarea că Dumnezeu îi va iubi şi-i va ajuta, că mâna Lui cea dreaptă îi va susţine şi că în ceasul celei mai mari nenorociri, ei nu vor avea ocazie să se teamă (Deuteronom 33,26; Isaia 41,8-14; 43,1-6). Deoarece cea mai mare grijă a lui Dumnezeu era fericirea şi bunăstarea copiilor Săi, copiii Lui simţeau că aveau dreptul, în aducerea stăruitoare a cererilor lor, să-I ceară să nu-i părăsească pe ai Săi. Totuşi, numai acest lucru, nu avea să le garanteze succesul. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt condiţionate şi acela care aşteaptă binecuvântarea, trebuie să îndeplinească condiţiile.

Tu i-ai scos din Egipt. Eliberarea din Egipt era istorie. Faptul că Dumnezeu scosese pe Israel din cuptorul de fier al Egiptului, niciodată nu putea fi schimbat. În acest fapt, Solomon a găsit puternicul

argument pentru o altă eliberare, dacă Israel din nou s-ar afla zdrobit sub călcâiul unui stăpân străin. Când, mai târziu, Ieremia a comparat eliberarea din robia babiloniană cu aceea din Egipt, el a declarat că, având în vedere restatornicirea mai mare care avea să vină, Israel nu avea să mai spună: „Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel”, ci „Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte.” (Ieremia 16,14.15; compară cu 23,7.8).

1 Regi 8:53 53. Tu i-ai ales ... ca să faci din ei moştenirea Ta. Acesta este motivul final şi cel mai puternic pe care Solomon îl socoteşte ca posibil de prezentat de ce ar trebui ca Dumnezeu să-Şi aducă aminte de poporul Său, Israel. Ei sunt moştenirea Domnului, pe temeiul repetatelor Lui pretenţii şi a des repetatelor Lui făgăduinţe. Domnul a descoperit prin Moise că El avea să facă pe Israel, poporul Său deosebit, ales dintre toate popoarele pământului (Exod. 19,5.6; Deuteronom 14,2). Lepădarea lor acum ar fi însemnat pentru Domnul săpună în primejdie onoarea sfântului Său Nume (Exod 32,12.13; Numeri 14,13.14). Cereri stăruitoare au fost înălţate către Dumnezeu, în vremuri de strâmtorare, ca Domnul să elibereze pe Israel, pentru onoarea Numelui Său (Psalmul 79,9.10) şi de dragul cetăţii şi a poporului chemat după Numele Lui (Daniel. 9:19). Pe vremea lui Ezechiel, Domnul a declarat că „am avut în vedere Numele Meu ca să nu fie pângărit în ochii Neamurilor” (Ezechiel 20,9.14; compară cu 21,2) atunci când a lucrat atât de cu putere în eliberarea lui Israeldin Egipt.

1 Regi 8:54 54. Când a isprăvit Rugăciunea. Solomon a înălţat cea mai remarcabilă şi cea mai mişcătoare rugăciune. Ea cuprindea nu numai pe Israel, ci şi pe străinii din depărtări; ea a fost atât pentru individ, cât şi pentru popor, pentru generaţiile încă nenăscute, cât şi pentru cei din curţile de atunci ale Templului, pentru cei credincioşi faţă de cauza lui Dumnezeu, cât şi pentru cei al căror picior se putea să-i ducă pe căi greşite. Într-adevăr, subiectul cel mai important al întregii rugăciuni este adânca şi sincera îngrijorare pentru cei care aveau să se găsească în cea mai mare nevoie de harul divin, acei care puteau păcătui împotriva Domnului şi care vor avea nevoie să fie aduşi înapoi. O astfel de rugăciune putea să vină numai dintr-o inimă plina de compătimire şi de iubire, o inimă încălzită de mila şi îndurarea lui Dumnezeu. În aceste cuvinte ale lui Solomon nu există nici un efort cu efecte retorice, nici o încercare de a se arăta, nici o dorinţă de a prezenta cuvinte care aveau să primească aclamarea oamenilor, dar care să nu ajungă la urechea lui Dumnezeu. Rugăciunea aceasta a fost sinceră; ea venea de pe buzele unui bărbat al lui Dumnezeu. Când a fost isprăvită, Domnul Şi-a arătat aprobarea prin a doua neobişnuită arătare a puterii şi măreţiei – coborând foc din cer pentru a mistui jertfa şi a umple Templul cu slavă (2 Cronici 7,1-3).

1 Regi 8:55 55. La încheiere, Solomon a binecuvântat pentru a doua oară toată adunarea. Pronunţarea acestei binecuvântări formale a fost un act religios distinct. Lui Aaron şi fiilor lui le fusese dată sarcina specială şi privilegiul de a pronunţa binecuvântarea divină (Numeri 6,23-26). Faptul că acum Solomon a pronunţat aceste cuvinte de binecuvântare finală dovedeşte importanţa cea mai mare pe care el o dădea lucrurilor spiritului. Ca împărat, el nu s-a interesat numai de lucrurile obişnuite ale statului, ci şi de bunăstarea spirituală a supuşilor săi.

1 Regi 8:56 56. Nu a rămas neîmplinit. Cuvinte asemănătoare au fost rostite de Iosua (Iosua 21,45; 23,14). Dumnezeu niciodată nu înşeală aşteptările. El a făcut multe făgăduinţe poporului Său şi El este credincios în aducerea la îndeplinire (Evrei 10,23). Dacă oamenii nu ajung să primească binecuvântările pe care le-a permis Domnul să li le dea, este din cauza omului. Domnul făgăduise să dea lui Avraam şi seminţei lui, ţara Palestineica o moştenire veşnică (Geneza 12,7; 13,15; 17,8), dar urmaşii după trup ai lui Avraam au pierdut dreptul la această moştenire, din cauza fărădelegilor lor făcute împotriva Domnului (2 Regi 17,7–23; Ieremia 7,3-15; Ieremia 25,4–9).

1 Regi 8:57 57. Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi. Ca Dumnezeu al iubirii, Dumnezeu doreşte să fie cu poporul Său. Templul Său a fost clădit pentru ca El să poată locui între ei (Exod. 25,8; 1 Regi 6,12.13). Isus a venit în lume ca Emanuel, „Dumnezeu cu noi” (Matei 23) şi când El a plecat, făgăduinţa Lui a fost că El va fi cu poporul Său „în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28,20). În inima fiecărui adevărat copil al

lui Dumnezeu nu există dorinţă mai intensă, mai adâncă, mai arzătoare, decât de a câştiga prezenţa lui Dumnezeu (Psalmul 42,1,2; Apocalipsa 22,20.21).

1 Regi 8:58 58. Şi să ne plece inimile. Dorinţa de a urma căile Domnului şi de a păzi poruncile Lui este o dorinţă sădită pe cale divină. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este permanent la lucru, călăuzind pe oameni pe calea adevărului şi a ascultării. Cu cât un om se apropie mai mult de Domnul, cu atât mai deplin părăseşte lucrurile păcătoase, pământeşti şi cu atât mai mult este gata să facă tot ceea ce cere Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu conduce pe oameni să asculte şi îi face să păzească porunca Legii, dar nu face aceasta împotriva voinţei omului. Când oamenii sunt gata să asculte, ei ajung să încline spre ascultare. Cu cât un om se apropie mai mult de Domnul, cu atât mai deplin gândurile lui Dumnezeu devin gândurile lui şi căile lui Dumnezeu, căile lui. Când omul vine la Domnul în umilinţă de spirit şi cu inimă deschisă, doritor de a învăţa căile Lui şi de a umbla pe ele (Psalmul 119,26.27.30.32-36), el începe să-şi dea seama că ascultarea de Dumnezeu este o chestiune de plăcere mai degrabă, decât datorie, şi că legea lui Dumnezeu este o lege a slobozeniei (Psalm 119,45.47.97; Iacov 1,25; 2,12), mai degrabă, decât un jug.

1 Regi 8:60 60. Toate popoarele. Acesta este marele scop al lui Dumnezeu şi acesta este scopul care ar trebui să fiecel mai de seamă în inima fiecărui copil al Împărăţiei, pentru ca toate popoarele pământului să poată ajunge săcunoască pe Domnul şi să aibă parte de părtăşie şi slujire.

1 Regi 8:61 61. Să fie în totul. Scripturile arată lămurit că desăvârşirea caracterului este o condiţie preliminară a intrării în împărăţia cerurilor. Norma desăvârşirii se află în acele principii de dreptate şi de iubire, cuprinse în poruncile lui Dumnezeu (Matei 19:16-21; Luca 10:25–28; Deuteronom 5:2–22, 29–33; 6:3–5). Evanghelia, descoperită în simboluri în VT, şi în totală claritatea, în NT, arată cum putem obţine desăvârşirea despre care a vorbit Solomon.

1 Regi 8:63 63. Adunarea s-a încheiat cu aducerea de jertfe. Solomon a junghiat zeci de mii de vite. În aducerea acestor jertfe, Solomon nu îndeplinea la acea dată, funcţia unui preot, el a adus jertfele sale în acelaşi sens în care oricine altcineva îşi aducea jertfele înaintea Domnului (Levitic 2,1; 3,7.12). Jertfele amintite aici sunt identificate cu jertfe de mulţumire (de pace). La astfel de jertfe, numai o parte a jertfei era arsă pe altar, ca „un miros plăcut Domnului” (Levitic 3,3-5.14–17). Partea rămasă era mâncată de cel care aducea jertfa şi familia sau prietenii acestuia (Levitic 7,15-21). Jertfa aceasta nu era o jertfă de ispăşire, ci o jertfă de mulţumire, adusă lui Dumnezeu drept recunoştinţă şi bucuroasă recunoaştere a binecuvântărilor primite. Era o ocazie festivă şi fericită la care putea să ia parte un mare număr de oameni (2 Samuel 6,18.19; 1 Cronici 16,2.3). Numărul de animale jertfite la sfinţirea Templului a fost extraordinar de mare; dar trebuie amintit că era de faţă o mare mulţime de oameni, fiind adunaţi din „tot Israelul”, venită de la împrejurimile Hamatului, până la pârâul Egiptului” şi că ei au fost acolo timp de 14 zile (1 Regi 8,65).

1 Regi 8:64 64. Altarul de aramă. În cartea Regilor nu este făcută nici o menţiune despre acest altar, dar în 2 Cronici 4,1 se face referire la el. Altarul acesta era foarte mare, fiind lung cam de 10,5 m, lat de 10,5 m, înalt de 5,5 m. Dar ,din cauza numărului prea mare de jertfe, era insuficient pentru această ocazie. Pentru a face faţă situaţiei, preoţii au sfinţit tot „mijlocul curţii”, spre a sluji drept un altar imens, pentru ca pe toată întinderea ei să poată fi aduse diferitele feluri de jertfe (vezi 2Cronici 7:7).

1 Regi 8:65 65. Sărbătoarea. Sărbătoarea a ţinut 14 zile şi în ziua de 23 a lunii a şaptea, poporul a fost lăsat să plece (2 Cronici 7,10). Astfel ea a început în ziua a 10-a a lunii a 7-a, care era solemna Zi a Ispăşirii (Levitic 16,29.30; 23,27; Numeri 29,7). Aceasta era luna în care se ţinea şi Sărbătoarea Corturilor, care începea în ziua a 15-a a lunii şi continua timp de 7 zile (Levitic 23,34.39). Pe perioada acestui timp, poporul trebuia să locuiască în corturi făcute din ramuri de pomi (Levitic 23,34.40-42).

Împrejurimile Hamatului. Hamatul marchează limita nordică extremă a Ţării Sfinte (vezi Numeri 13,21;

34,8; Iosua 13,5; Judecători 3,3; 2 Regi 14,25; 1 Cronici 13,5; Amos 6,14). Pentru identificarea „intrării Hamatului”, vezi Numeri 34:8 şi Iosua 13:5. Valea cea mare dintre Munţii Liban şi Anti-Liban, cunoscută grecilor drept Coele-Siria, înseamnă intrarea principală în Palestina, dinspre nord. Oştile care invadau dinspre Nord intrau în Palestina de-a lungul acestei văi.

Pârâul Egiptului. (În engleză, river = râu.) Cuvântul folosit aici pentru „pârâu” nu este cuvântul obişnuit nahar nahar, ci nachal nachal. Adică, un curent sau torent care putea seca în sezonul uscat, ca în Iov. 6:15, unde cuvântul este tradus „pârâu”. Probabil că pârâul era Wadi el-‘Arîsh, la extremitatea sudică a Palestinei (Numeri 34,5; Iosua 15,4; 15,47; 2 Regi 24,7; Isaia 27,12), la 80 km vest de Gaza (vezi harta din faţa pag. 769).

1 Regi 8:66 66. Corturile lor. O expresie ebraică a ajuns să fie folosită pentru „cămin” (Iosua 22,4.6–8; Judecători 7,8; 20,8; 1 Samuel 4,10; 13,2; 2 Samuel 18,17; 20,1; 1 Regi 12,16).

Veseli. Adevărata religie produce bucurie. Omul care a făcut pace cu Dumnezeu are în inima lui un spirit de adevărată fericire şi mulţumire tăcută, pe care alţii niciodată nu o pot cunoaşte. Slujbele de sfinţire a Templului fuseseră o sursă de inspiraţie şi veselie pentru participanţi. În părtăşie unii cu alţii, în cântările de laudă pentru Dumnezeu şi în reamintirea binecuvântărilor Lui, dându-I Lui cinstea şi slava cuvenite Numelui Lui sfânt, ei au găsit o pace şi veselie depline pe care nu le pot aduce nici una dintre plăcerile lumii. Când omul a dat lui Dumnezeu ceea ce aparţine lui Dumnezeu, el poate merge la treburile lui în pace şi cu bucurie în inimă. Aceşti închinători erau fericiţi, ni se spune, nu numai pentru bunătatea pe care le-o arătase Domnul, dar şi pentru bunătatea Lui faţă de David şi Solomon (2 Cronici 7,10). Ferice de ţara unde conducător şi popor îşi doresc binecuvântări unul altuia şi se bucură de prosperitatea şi veselia altora, unde ei mijlocesc unulpentru altul şi lucrează pentru bunăstarea şi pacea celorlalţi (vezi Psalm 85,9-12).

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1–66PK 37–50, 65, 66; SR 193, 194

4–7SR 193

10, 11 SR 194

29 PK 66

33, 34 PK 335, 359

42, 43 PK 66

54 SR 194

56 ML 337

59, 60 PK 359

60 PK 66

61 PK 58; 7T 218

1 Regi 9:1 1. Când a isprăvit Solomon. Lucrarea la templu a fost începută în anul al 4-lea al lui Solomon (cap. 6,1) şi a fost terminată 7 ani mai târziu, în al 11-lea an al lui (cap. 6,38). Construirea palatului a luat alţi 13 ani(cap. 7,1). În felul acesta, programul combinat de construcţie a Templului şi palatului a luat 20 de ani (cap. 9,10; 2 Cronici 2,1), fiind încheiat în al 24-lea an al domniei lui. Cât priveşte sensul exact al cuvintelor „când aisprăvit Solomon”, se naşte o întrebare: să însemne aceasta că numai după încheierea perioadei de construcţii

de 20 de ani s-a arătat Domnul lui Solomon cu solia că rugăciunea înălţată de el la consacrarea Templului fusese ascultată? Dacă aşa este, atunci când a fost consacrat Templul? La scurt timp după terminarea lui sau după o aşteptare de 13 ani, după ce a fost terminat întregul program de construcţii? Dacă Templul a fost consacrat la scurt timp după terminarea lui, să fi aşteptat, oare, Domnul timp de 13 ani până să-i spună lui Solomon că rugăciunea lui fusese ascultată? Sau s-ar putea ca, dedicarea să nu fi avut loc decât după 13 ani de la terminarea Templului? Acestea sunt întrebări la care, din cauza scurtimii naraţiunii, nu suntem în măsurăsă răspundem cu siguranţă absolută. Se pare, însă, că răspunsul la rugăciunea lui Solomon a sosit la scurt timpdupă pronunţarea acelei rugăciuni (vezi PK 45).

1 Regi 9:2 2. A doua oară. Dumnezeu se arătase lui Solomon prima dată într-un vis de noapte, avut la Gabaon, la începutul domniei lui (cap. 3,4-15). Din nou, el a avut o vedenie de noapte (PK 45), dar această solie prezintăun contrast faţă de solia vedeniei de mai înainte. Atunci tema predominantă a fost o făgăduinţă şi o încurajare (cap. 3,12–14; 6,12.13); acum, de asemenea, erau făgăduinţe şi încurajare, dar mai erau şi avertizări solemne despre relele rezultate pe care avea să le aducă neascultarea.

1 Regi 9:3 3. Îţi ascult. Lui Solomon i s-a dat asigurarea că cuvintele arzătoarei lui rugăciuni au fost ascultate. El făcuse tot ce i-a stat în putere pentru a încuraja poporul să fie credincios faţă de Domnul şi poruncile Lui. Dumnezeu a onorat spiritul şi intenţia sa, iar acum i-a dat o nouă asigurare a favorii divine. Cât de adesea dă Domnul copiilor Săi, expresii reînnoite de încredere, proaspete arătări din înălţime, laude pentru slujirile lor de mai înainte, făgăduinţe de favoare şi binecuvântare pentru zilele care vor veni!

Sfinţesc casa aceasta. Numai Dumnezeu poate sfinţi. Prezenţa Lui sfinţeşte lucrurile. Templul era sfânt pentru că Dumnezeu era acolo. Pe dinafară, el avea aceeaşi înfăţişare ca o clădire din lemn şi piatră construită de mâinile oamenilor, un loc de splendoare şi frumuseţe, dar acum ,ea a fost sfinţită, o casă sacră, împodobită cu prezenţa nevăzută a unui Dumnezeu sfânt. Lucrurile sfinte sunt înţelese numai spiritual. Oameni cu inima învârtoşată nu pot să vadă nici o deosebire între sacru şi profan. Sfântul Sabat, Cuvântul lui Dumnezeu, casa de închinare, pot să apară pentru ei ca nedeosebindu-se de lucrurile pământeşti obişnuite. Cerul poate să fie foarte aproape, dar ei nu-l văd. Accentul care se pune în această vedenie pe „casa aceasta pe care ai zidit-o”, „locul acesta”, sugerează că vedenia a fost dată în incinta sacră a Templului, întocmai după cum locul vedeniei a fost „cea mai însemnată înălţime” la Gabaon, unde Solomon se dusese să aducă o jertfă (cap. 3,4).

Pe vecie. N-a fost în intenţia lui Dumnezeu ca Templul din Ierusalim să fie vreodată nimicit. Dacă Templul ar fi rămas sfânt, el ar fi dăinuit pe vecie. Dacă Israel ar fi continuat să rămână credincios faţă de Domnul, Numele Său şi prezenţa Sa ar fi rămas în el pentru totdeauna, ca o mărturie pentru lumea întreagă căIsrael era alesul Domnului, a Lui „comoară aleasă” ... „dintre toate popoarele” (Exod. 19:5; vezi PK 46). Cât despre sensul lui „pe vecie”, vezi cele de la Exod. 12:14.

1 Regi 9:4 4. Şi tu, dacă vei umbla. Toate făgăduinţele de binecuvântare sunt condiţionate de ascultare. Nici nu poate fi altfel. Legile naturii, ca şi acelea care guvernează comportamentul moral, sunt legi ale lui Dumnezeu, şi oricine calcă aceste legi, păcătuieşte împotriva Lui însuşi. Toate legile lui Dumnezeu sunt date spre folosul omului şi pentru lumea în care trăieşte. Când aceste legi sunt călcate, rezultatul inevitabil este durere, boală, suferinţă, nenorocire şi moarte. Aceasta este adevărat atât pentru individ, cât şi pentru naţiune, colectivitate şilume. Calea ascultării este singura cale a păcii şi a prosperităţii, a vieţii şi a sănătăţii. Bunăstarea societăţii, pacea naţiunii, speranţa lumii – toate cer ca oamenii să înveţe înţelepciunea şi valoarea practică a ascultării de fiecare poruncă a lui Dumnezeu. Când Israel era încă prosper şi Solomon era încă tânăr, Dumnezeu a dorit să se ştie lămurit că abaterea nu va aduce bucurie, ci durere, nu binecuvântare, ci dezastru şi moarte.

1 Regi 9:5 5. Pe vecie ... că Israel. Dumnezeu n-a ales pe copiii lui Israel cu scopul ca mai târziu să-i lepede. El n-a ales casa lui David cu scopul ca, mai târziu, să lepede casa lui. Fiecare alegere a lui Dumnezeu este o alegere înţeleaptă, şi are ca temei argumente care o arată ca fiind bună. Planul lui Dumnezeu a fost ca tronul lui David şi naţiunea lui Israel să fie statornicită pe vecie. În ciuda eşecului descendenţilor lui David şi al lui Israel după trup, scopul lui Dumnezeu va fi totuşi adus la împlinire prin Israelul spiritual (Romani 2,28. 29;

4,16; Galateni 3,29) şi prin Isus, fiul lui David (Mica 5,2; Fapte 2,34–36; Romani 1,3).

1 Regi 9:6 6. Dacă nu veţi păzi. Omul care nu păzeşte poruncile lui Dumnezeu întoarce spatele lui Dumnezeu. „Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.” (Ioan 14,15) „Căci iubirea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui.” (1 Ioan 5,3) Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu păzesc poruncile Lui ,nu pentru că sunt obligaţi s-o facă, ci pentru că doresc să le păzească; nu din teamă de Dumnezeu, ci din iubire faţă de El.

1 Regi 9:7 7. Voi nimici pe Israel. Dumnezeu este sfânt şi păcatul nu poate rămâne în prezenţa Lui. Când oamenii păcătuiesc, ei singuri se despart de Dumnezeu, de viaţă şi binecuvântare. De repetate ori, Dumnezeu a avertizat pe Israel, prin profeţii Săi, despre tragicele urmări ale păcatului şi solemnele Sale avertizări se pare că au fost înmulţite în ultimele zile ale istoriei lui Israel şi Iuda, când nelegiuirea a adus poporul faţă-n faţă cu nenorocirea (Isaia 1,19–24.28; Ieremia 7,9-15; Ezechiel 20,7-24; Daniel 9,9-17; Osea 4,1-9; Amos 2,4–6; 4:1–12; Mica 1:3–5; Ţefania 3:1–8).

De râs. Vezi Deuteronom 28:37. Nenorocirea şi ruşinea care au fost partea lui Israel, timp de secole, sunt o tragică împlinire a acestui avertisment.

1 Regi 9:8 8. Înaltă. Ebraicul 'elyon ‘elyon, „cel mai înalt”, „foarte înalt”, probabil în sensul de notabil ca exemplu.Siriaca şi araba redau 'iyin le ‘iyin, „ruine”.

1 Regi 9:9 9. Care a scos. Eliberarea îndurătoare de către Dumnezeu, din ţara Egiptului, ar fi trebuit să fie motivulcel mai puternic posibil ca Israel să fie credincios. Este aproape de neconceput cum a putut să fie un popor atât de nerecunoscător faţă de Dumnezeu care a făcut atât de mult pentru el. Ingratitudinea lui Israel şi nebunia lor de a lepăda un astfel de Dumnezeu, spre a se întoarce la închinarea la idoli a fost recunoscută de lume ca fiind tocmai cauza pentru care judecăţile au căzut asupra acestui popor.

1 Regi 9:10 10. Douăzeci de ani. Aceşti 20 de ani încep cu al patrulea an al lui Solomon (cap. 6:1), când el a început să clădească Templul. Ei cuprind acei 7 ani ocupaţi cu lucrarea la Templu (cap. 6:38) şi cei 13 ani în timpul cărora a fost clădită propria sa casă (cap. 7:1).

1 Regi 9:11 11. Aur. Aurul pe care Hiram i l-a dat lui Solomon poate că n-a fost procurat pe vremea când a fost clădit Templul, ci probabil că au fost cei 120 de talanţi amintiţi în v. 14. După 20 de ani de construcţii, trezoreria lui Solomon fără îndoială că era considerabil secătuită şi, drept urmare, Solomon s-a întors spre Hiram care poate că a fost de acord să procure aur în schimbul cetăţilor primite de la Solomon.

Solomon a dat lui Hiram. Aceste cetăţi nu sunt amintite în învoiala dintre Solomon şi Hiram, prin care Hiram trebuia să furnizeze lemn de construcţie şi mână de lucru pentru lucrările de construire a Templului, urmând să primească în schimb, anumite provizii de hrană (1Regi 5:5-11). În acordul original nu este nimic spus despre faptul ca Hiram să-i procure aur lui Solomon. În conformitate cu prevederile stricte ale codului mozaic, Solomon nu avea dreptul să predea aceste cetăţi (Levitic 25:23). Dar nevoile politice lumeşti sunt de aşa natură că prevederile tehnice ale legii sunt uşor înlăturate.

Galileii. Numele „Galileea” înseamnă „cerc” şi se referă la districtul amintit de două ori în cartea lui Iosua, în care este aşezată cetatea Cadeş (Iosua 20,7; 21,32). Regiunea era la nord-vest de Marea Galileii. Partea vestică a acestui teritoriu ar fi aproape de hotarul Tirului şi astfel ar conveni atât scopului lui Hiram, cât şi aceluia al lui Solomon.

Se pare că pe vremea când a fost făcută învoiala, cetăţile acestea au fost populate de locuitori băştinaşi ai ţării, mai degrabă decât israeliţi, pentru că, la 20 de ani după redarea acestor cetăţi lui Solomon, bărbaţii luiIsrael au fost puşi să locuiască acolo (2 Cronici 8,2).

1 Regi 9:12 12. Nu i-au plăcut. Probabil că Hiram a pus ochii pe golful Accho sau pe unele regiuni bogate în grâne,dar a fost dezamăgit când a primit o grupă de cetăţi inferioare, din interior. Se pare că Hiram a refuzat darul lui Solomon şi niciodată nu a intrat în posesia cetăţilor.

1 Regi 9:13 13. Ţara Cabul. O cetate Cabul la 14,5 km sud-est de Acre este amintită în Iosua 19:27, în ţinutul lui Aşer. Dar teritoriul lui Cabul era în Galileea, în ţinutul lui Neftali. Hiram îşi arată printr-un joc de cuvinte, nemulţumirea cu privire la darul lui Solomon. Derivarea exactă şi sensul cuvântului „Cabul” este necunoscută.Iosif Flavius afirmă că interpretarea cuvântului, conform cu limba feniciană, este „ceea ce nu place” (Antichităţi viii 5, 3). Cuvântul se poate întemeia pe rădăcina arameică kbl kbl, „neproductiv”. O tradiţie rabinică se străduieşte să explice numele ca fiind dintr-o rădăcină care înseamnă „pus în fiare”, „încătuşat”.

1 Regi 9:14 14. O sută douăzeci de talanţi de aur. Venitul anual al lui Solomon era de 666 talanţi de aur (cap. 10,14). În felul acesta, suma primită de la Hiram ar fi cam o şesime din venitul anual al lui Solomon. Este cu neputinţă a fixa greutatea exactă sau valoarea talantului. O estimare bazată pe cele mai recente cunoştinţe (Vol. I, pag.169), ar face ca greutatea unui talant să fie de aproximativ 2,5 kg, iar ca valoare, în puterea de cumpărare modernă, de aproximativ 27.636 dolari. Ţinând seama de aceste aproximaţii, contribuţia lui Hiram ar fi urcat la 3.316.320 dolari.

1 Regi 9:15 15. Corvoadă. Restul acestui capitol constă din scurte note istorice şi explicative, dar el conţine şi unele detalii de mare valoare. Corvoada la care se face referire aici a fost amintită în cap. 5,13.14. Această muncitorime recrutată a fost mai întâi pentru clădirea Templului şi apoi, pentru a palatului şi alte lucrări.

Milo. Socotită a fi o citadelă sau punct puternic fortificat, în Ierusalim. Deoarece David a locuit în „cetăţuia” sau „castelul” vechii cetăţi iebusite, luate de el, cunoscută mai târziu ca „cetatea lui David” (2 Samuel 5,7, 9, 1 Cronici 11,5. 7), probabil că Milo a fost un loc întărit în cetate, când aceasta a fost luată de David. Unii cred că el a fost aşezat la capătul de nord-vest al cetăţii, unde Muntele Sionului coboară spre Valea Tyropoeon. David (2 Samuel 5,9; 1 Cronici 11,8) şi Solomon (1 Regi 9,24; 11,27) au adăugat la primele fortificaţii, iar mai târziu şi Ezechia a făcut lucrări adiţionale (2 Cronici 32,5). Alţii au explicat Milo ca fiind terenul dintre dealurile Sion şi Moria.

Şi a zidului Ierusalimului. David a întărit şi a extins mult zidurile vechii cetăţi iebusite, clădind „întăriturile de jur-împrejur, în afara şi înăuntrul lui Milo” (2 Samuel 5,9). Solomon a mai făcut reparaţii şi adăugiri, închizând anumite puncte slabe de apărare ,din cetatea lui David (1 Regi 11,27). Regii de mai târziu au continuat să facă reparaţii şi adăugiri, până când, în cele din urmă, zidul trecea aproape de Valea Hinom, lasud (Ieremia 19:2), cuprinzând un zid dublu la sud-est, aproape de grădina împăratului (2 Regi 25,4), un zid în afara cetăţii lui David spre est, „la apus, spre Ghihon, în vale” şi care „se întindea până la poarta peştilor” şipe care „l-a făcut foarte înalt” (2 Cronici 33,14). Poarta de la colţul de nord-vest era o poartă importantă numită „poarta unghiului” (Ieremia 31,38). Aceasta era o secţiune a acestui zid nordic: „de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului” (2 Regi 14,13), care a fost dărâmat de Ioas al lui Israel, în timpul domniei luiAmaţia. Ozia a reparat şi a întărit zidul, clădind turnuri „pe poarta unghiului, pe poarta văii şi pe unghi, şi le-a întărit” (2 Cronici 26,9).

Haţorului. Aceasta era o cetate importantă în nord, pe înălţime, aproape de apele Merom. Ea a fost cetatea lui Iabin, căpetenia confederaţiei nordice (Iosua 11,1). După marea victorie a lui Iosua asupra acestei confederaţii, el a ars cetatea (Iosua 11,13), iar mai târziu, i-a dat-o lui Neftali (Iosua 19,36). Având în vedere importanţa cetăţii care cuprindea cu privirea un drum important de invazie dinspre nord, Haţorul a fost fortificat de Solomon. Pe vremea lui Peca, a fost luat de Tiglat-Pileser III (2 Regi 15,29).

Meghido. Aceasta era o însemnată cetăţuie fortificată, în partea nordică a câmpiei Esdraelonului. Ea domina o trecătoare dintre câmpiile Şaron şi Esdraelon. Cetatea a fost dată lui Manase, dar nu fusese supusă pe vremea împărţirii ţării (Iosua 17,11-13). Ea este amintită în raportul despre bătălia dintre împăraţii

Canaanului şi Debora şi Barac (Judecători 5,19). Când Ahazia a fost lovit de Iehu, acesta a fugit la Meghido şi acolo a şi murit (2 Regi 9,27). Tot acolo a avut loc şi moartea lui Iosia, când acesta a încercat să oprească forţele lui Neco din Egipt, pe drumul lui la nord de Eufrat (2 Regi 23,29). Meghido a fost excavat în întregime. Printre ruinele dezgropate se numără şi grajduri de piatră, cu pardoseli de ciment, ce puteau adăposti aproape 500 de cai. La început au fost considerate ca datând din perioada lui Solomon, însă acum acestea sunt atribuite perioadei lui Ahab.

Ghezer. Aceasta era o însemnată cetate canaanită, pe un bastion care se întindea până în câmpia maritimă, la vreo 11 km vest de Aialon, pe linia de frontieră a lui Efraim (Iosua 16,3). Cetatea a fost dată leviţilor (Iosua 21,21), dar n-a fost luată pe vremea cuceririi (Judecători 1,29), cu toate că, pentru o vreme a fost tributară (Iosua 10,16). Ea ocupa o poziţie strategică în Câmpia Aialon, o trecătoare importantă, adesea folosită de filistenii care aveau pe aici drumul spre ţinuturile înalte centrale. Cetatea este amintită în mai multeocazii în legătură cu luptele lui David (2 Samuel 5,25; 1 Cronici 14,16; 20,4).

1 Regi 9:16 16.Pentru prezent. (n. trad. Expresie inexistentă în traducerea în română. În engleză – for a present.). Ghezerul a fost luată de faraon şi dată ca zestre cu ocazia căsătoriei fiicei sale cu Solomon. Există un mare număr de consemnări despre recunoştinţele unui important drept teritorial ca zestre cu ocazia nunţilor împărăteşti în vechiul Orient.

1 Regi 9:17 17. Ghezerul. Cetatea aceasta a fost excavată cu grijă şi raportul biblic despre distrugerea şi reclădirea lui pe la anul 1000 î.Hr. a fost definitiv confirmat. O descoperire interesantă a fost un tunel în stâncă, ce trecea prin stâncă în jos, până la un izvor dintr-o peşteră, la 28 m mai jos de suprafaţa stâncii şi la 36 m sub actualul nivel al terenului. De notat mai sunt şi masivele fortificaţii ale cetăţii, inclusiv turnurile care au fost mai târziu adăugate la primele ziduri, posibil de către Solomon.

Bet-Horonul de jos. Existau două cetăţi cu numele de Bet-Horon, amândouă situate într-o trecătoare muntoasă între văile Aialon şi Gabaon din ţinutul muntos central. Cetatea de jos este cam la 21 km nord-vest de Ierusalim. La 2,5 km mai departe de trecătoare, pe o înălţime de aproape 2500 m, deasupra cetăţii de jos, este Bet-Horonul de sus. Ambele cetăţi au fost fortificate de Solomon (2 Cronici 8,5). După ce i-a bătut pe amoniţi la Gabaon, Iosua i-a urmărit la vale, prin această trecătoare (Iosua 10,10.11). Filistenii au urcat de-a lungul acestei trecători pentru a face război cu Saul (1 Samuel 13,11) şi tot de-a lungul acestei trecători, generalul Allenby şi-a croit drum împotriva turcilor, în primul război mondial.

1 Regi 9:18 18. Baalatul. Cetatea aceasta n-a fost încă identificată. Ea este grupată împreună cu cetăţile Aialon şi Ecron, la marginea câmpiei maritime, în teritoriul dat la început lui Dan (Iosua 19.42-44). Josephus îl localizează aproape de Ghezer (Antichităţi viii. 6. 1).

Tadmorul. Ebraicul Tamor Tamor, dar într-un text paralel, Tadmor (2 Cronici 8,4). există mare nesiguranţă în ceea ce priveşte cetatea despre care este vorba. Unii au identificat-o cu Tamar, o cetate amintită de Ezechiel ca fiind la hotarul sudic al noii ţări a lui Israel (Ezechiel 47,19; 48,28). Localizarea exactăa acestei cetăţi nu este cunoscută, dar se crede că a fost la sud de Marea Moartă. Pe de altă parte, mai este o altă cetate cu numele Tadmor, la aproximativ 225 km sud-est de Damasc şi 193 km vest de Eufrat, într-o oază din deşertul arab. Cetatea aceasta este amintită de mai multe ori în inscripţiile lui Tiglat-Pileser I ca fiind în ţara Amurru Amurru (Siria). După mulţi ani mai târziu, Tadmorul a ajuns sub controlul romanilor, care l-aunumit cu numele lui grecesc de Palmira şi aceasta este cetatea pe care Iosif Flavius o priveşte ca fiind „Tadmorul din pustie” (Antichităţi viii. 6. 11). Cuvântul ebraic tamar tamar înseamnă „palmier”, sens păstrat în numele de mai târziu de Palmira.

Majoritatea erudiţilor nu cred că ar fi posibil ca regatul lui Solomon să fi avut o astfel de întindere a frontierelor. Dar în legătură cu clădirea „Tadmorului în pustie”, Cronicile raportează că „Solomon a mers împotriva Hamatului la Ţoba şi a pus stăpânire pe ea” (2 Cronici 8,3.4). Locul acesta s-a crezut a fi o regiune cam la 96 km nord de Damasc şi 160 km vest de Tadmor-Palmira, iar menţionarea lui ar indica o campanie în care toată această regiune nordică a fost adusă sub controlul israelit. În 1 Regi 4,24, limita nordică a regatului

lui Solomon este dat a fi Tiphsah, o cetate despre care se crede a fi pe Eufrat, cam la 160 km nord de Tadmor. Toate acestea par să arate că regatul lui Solomon a fost mult mai mare decât s-a admis de obicei şi că „Tadmorul în pustie” (1 Regi 9,18) a putut foarte bine să fie faimosul Tadmor-Palmira din nordul deşertului arab.

În pustia ţării. (În engleză, in the land.) Probabil că a fost adăugată o expresie spre a indica cu mândrie că această cetate de graniţă era înăuntrul limitelor întinselor domenii ale lui Solomon.

1 Regi 9:19 19. A găsit cu cale Solomon să zidească. În mândria ambiţiei şi a prosperităţii lui, Solomon s-a angajat într-o extensivă lucrare de construcţie. O descriere a unora din ambiţioasele lui proiecte este dată în Eclesiast 2,4-10, care cuprind case, grădini, livezi, iazuri – „tot ce mi-au poftit ochii”. Dornic de a întrece măreţele realizări ale întinselor naţiuni din jurul lui, ambiţia lui Solomon l-a vârât în nişte lucrări care erau contrare planului Cerului şi celor mai bune interese ale statului. Grelele sarcini puse asupra poporului în curând au devenit insuportabile şi au dus la nemulţumire, amărăciune şi, în cele din urmă, la revoltă.

1 Regi 9:21 21. Robi de corvoadă. O corvoada exagerată ,forţată ,în interesul vastelor lucrări de construcţie ale lui Solomon. Curând după cucerire, unii dintre locuitorii ţării fuseseră supuşi la tribut, care totuşi n-a continuat decât atunci când Israel era puternic (Judecători 1,28). David pusese pe mulţi din locuitorii băştinaşi la muncăforţată (1 Cronici 22,2).

1 Regi 9:22 22. Ca robi de corvoadă. Această scutire acordată copiilor lui Israel de acest fel de corvoadă impusă locuitorilor băştinaşi nu i-a eliberat de anumite feluri de muncă forţată. Solomon a luat 30.000 de oameni de corvoadă „din tot Israelul” (cap. 5,13.14). Cu toate că au fost depuse eforturi spre a face ca această slujire să fie cât mai acceptabilă cu putinţă, ea a produs totuşi un resentiment atât de puternic, încât aceasta a fost unul din principalele motive de nemulţumire împotriva tronului, la moartea lui Solomon (cap. 12,4) şi a avut drept rezultat, omorârea cu pietre a lui Adoram ,care fusese responsabil cu strângerea impozitelor (cap. 12,18).

Oamenii de război. Totuşi, în ansamblu, s-au făcut eforturi să trateze pe copiii lui Israel ca o rasă superioară şi dominantă. Ei au fost aleşi să fie oamenii de război ai regelui, curteni, căpetenii ai diferitelor întreprinderi, comandanţi ai carelor şi călăreţilor lui. Dar când puterea absolută a împăratului a crescut, el a degenerat din ce în ce mai mult, într-un despot nemilos şi opresiv; favoriţii lui au devenit aroganţi şi mândri, iar situaţia celor mai puţin favorizaţi, probabil că diferea de iobăgie mai mult cu numele decât în realitate. Drept rezultat, nemulţumirea a devenit tot mai adâncă şi mai răspândită.

1 Regi 9:23 23. Căpeteniile... peste lucrări. Având în vedere că Solomon avea 3.300 de căpetenii (vezi cele de la cap. 5,16), cele 550 de căpetenii amintite aici trebuie să fi fost de rang superior. În 2 Cronici 8,10 numărul „căpeteniilor puse de împăratul Solomon” este dat ca fiind de 250, în timp ce numărul total al „supraveghetorilor” este de 3.600 (2 Cronici 2,18). Cărţile Regilor şi Cronicilor sunt astfel de acord în ceea ce priveşte numărul total al căpeteniilor, dar diferă în ceea ce priveşte numărul în fiecare din cele două grade.

1 Regi 9:24 24. În casa ei. În 2 Cronici 8,11 este dat motivul pentru această mutarea: „pentru că locurile în care a intrat chivotul Domnului sunt sfinte”. Deoarece chivotul a fost adus în cetatea lui David (2 Cronici 6,12), evident că Solomon a privit toată incinta ca fiind sacră şi nepotrivită pentru casa soţiei lui străine. S-a sugerat că noul cartier regal probabil că a fost pe dealul de la vest de locul Templului, în valea Tyropoeon, la mijloc.

1 Regi 9:25 25. De trei ori pe an. Sărbătoarea Azimilor, Sărbătoarea Săptămânilor şi Sărbătoarea Corturilor (2 Cronici 8,13), cele trei importante sărbători anuale la care trebuia să ia parte toţi bărbaţii, la Ierusalim (Exod 23,14–17; Deuteronom 16,16).

Solomon aducea. Unii au susţinut că textul acesta face dovada că Solomon slujea ca preot de trei ori

pe an, aducând jertfe şi arzând tămâie. Dar nu este nimic în Biblie, care să îndreptăţească acest punct de vedere. Despre bărbatul care aducea o jertfă este spus că o jertfea (Levitic 2:1; 3:1, 3, 7, 9, 14). În legătură cu jertfele de după sfinţirea Templului, este adăugat că „preoţii stăteau la locul lor” (2 Cronici 7,5.6). La astfel de ceremonii probabil că Solomon n-a mers mai departe decât oricare din poporul de rând în aducerea de tămâie sau jertfe, îngăduind ca preoţii să îndeplinească astfel de slujbe ca fiind exclusiv ale lor (Levitic 1,7.8,11; 2,2.9.6; 3,11.16; 10,1.2; Numeri 16,1-7.17-40 etc.).

1 Regi 9:26 26. Eţion-Gheber. Localitatea aceasta este în capul golfului Acaba, un port la mare al Edomului, pe un braţ al golfului arabic. Israeliţii au tăbărât aproape de acest loc în călătoria lor prin pustie (Numeri 33:35; Deuteronom 2:8). Localitatea a fost excavată. Aceasta este la aproximativ 500 km depărtare de mare. Unul dintre cele mai interesante lucruri găsite a fost un sistem de furnale pentru rafinarea cuprului sau fierului. Acestea erau prevăzute cu tuburi astfel orientate, încât să tragă foloase din vânturile care suflă în Acaba, ca un curent forţat. Se pare că Solomon controla drumul comercial care traversa Palestina spre Arabia şi calea maritimă spre Ofir. Ambiţia de a controla aceste două căi a fost, probabil, una din cauzele majore ale luptelor dintre Israel şi Edom. Saul s-a luptat împotriva Edomului (1 Samuel 14,47), iar David a aşezat acolo garnizoane (2 Samuel 8,14; 1 Cronici 18,13). „Iosafat a făcut corabii din Tars ca să meargă la Ofir să aducă aur; dar nu s-au dus, deoarece corabiile s-au sfărâmat la Eţion-Gheber” (1 Regi 22,48). Pe vremea lui Ioram, Edomul s-a răsculat în Iuda şi a avut propriul lui împărat (1 Regi 8,20). Amaţia s-a luptat cu succes împotrivaEdomului (2 Regi 14,7), iar fiul său, Azaria, „a zidit iarăşi Elatul şi l-a adus din nou sub stăpânirea lui Iuda.” (2Regi 14:22)

1 Regi 9:27 27. Hiram a trimis. Evreii nu erau un popor de navigatori, de aceea Solomon s-a folosit de marinarii fenicieni, mai mult decât foloseau egiptenii marinarii din Byblos, în diferitele lor întreprinderi comerciale în regiunea Mării Roşii.

1 Regi 9:28 28. Ofir. Identificarea Ofirului cu Punt este acum, din punct de vedere teoretic, sigură. Probabil că Puntera aşezat în ceea ce este cunoscut acum ca Somalia, pe coasta nord-estică a Africii. Pe lângă aur, produsele obţinute de acolo erau lemn de santal şi pietre scumpe (cap. 10:11), şi posibil şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni (cap. 10,22). Există un raport al reginei egiptene Hatşepsut care a trimis o expediţie la Punt ca să aducăla întoarcere smirnă pentru templul ei. Corabiile reginei au mai adus de acolo abanos, fildeş, aur, lemn de scorţişoară, piei de panteră, maimuţe şi babuini.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

2PK 75

15–19PK 71

16 PK 53

26, 28 FE 501; PK 72

1 Regi 10:1 1. Împărăteasa din Seba. Sunt mari deosebiri de vederi cât priveşte ţara peste care a domnit această regină. Atât Arabia, cât şi Etiopia au pretenţii la un astfel de nume şi o astfel de regină. Expresia „împărăteasade la miazăzi” aplicată la împărăteasa din Seba în Matei 12:42 s-ar potrivi în mod egal fie Arabiei, fie Etiopiei.Rezultate ale recentelor cercetări arheologice din sudul Arabiei, tind să identifice pe împărăteasă cu acest teritoriu, iar capitala ei cu Marib, în Yemen. Seba arabică a fost o mare regiune a mirodeniilor, şi mulţi sunt înclinaţi să creadă că aceasta a fost Seba, a cărei împărăteasă a făcut o vizită lui Solomon (vezi vol. I, pag. 131, 275).

1 Regi 10:2 2. Mirodenii. Mirodeniile din Arabia erau renumite de multă vreme. În Ezechiel 27:22, Seba este

amintită ca făcând negoţ cu Tirul, cu mirodenii, pietre scumpe şi aur.

1 Regi 10:3 3. La toate întrebările. Fără îndoială, întrebări care se refereau la diverse domenii de învăţătură. La aceste întrebări, Solomon a dat răspunsuri practice şi inteligente, care au îndreptat gândul împărătesei la adevăratul izvor al înţelepciunii şi prosperităţii lui.

1 Regi 10:5 5. Arderile de tot. (Ascent, în engleză.) Ebraicul ’olah ,tradus în general cu „jertfa arderii de tot”, care aici se potriveşte bine. Se poate ca împărăteasa a fost martoră la una dintre aceste jertfiri în care au fost folosite un bogat număr de animale. Dacă este să se reţină traducerea „ascent”, urcuş, se crede de către unii, că referirea ar fi la un drum care ducea la cetatea de jos, la regiunea Templului.

1 Regi 10:9 9. Binecuvântat să fie Domnul. După ce împărăteasa din Seba a fost martoră la înţelepciunea şi lucrările lui Solomon, ea a răspuns nu în cuvinte simple, de apreciere formală pentru ospitalitatea care i-a fost acordată, ci în cuvinte care au dat la iveală faptul că inima ei fusese adânc mişcată. În răspunsul ei, ea a atins doar puţin cele despre măreţia exterioară şi prosperitatea lumească, şi accentul principal l-a pus pe lauda adusă Dumnezeului lui Solomon, care îi dăduse această înţelepciune şi prosperitate, precum şi faima lui, care a ajuns cunoscută în toată lumea. În loc de a lăuda unealta omenească, ea a fost pe drept călăuzită să dea slavă lui Dumnezeu. Vizita ei a putut s-o conducă la convertirea ei. Există motiv de a crede că împărăteasa vafi printre cei mântuiţi în împărăţia lui Dumnezeu (Matei 12:42). Dumnezeu a intenţionat ca multe astfel de convertiri să rezulte din Israel, îndeplinindu-şi rolul lui printre popoarele pământului. De aici şi de-acolo, de prin toate naţiunile, oamenii urmau să meargă la Israel şi acolo să facă cunoştinţă cu Dumnezeul lui Israel. Prin astfel de mijloace, lumina urma să meargă la toate naţiunile.

1 Regi 10:10 10. Ea a dat. Ceea ce împărăteasa din Seba i-a dat lui Solomon ca lucruri materiale a fost o mică recompensă pentru ceea ce ea a primit, ca lucruri spirituale. Ea i-a dat aur, pietre scumpe, mirodenii înmiresmate, dar a primit în schimb comoara cerească, mai presus de preţuirea oamenilor.

1 Regi 10:11 11. Aur din Ofir. Capitolul 9:28 aminteşte de aducerea de aur din Ofir, spre a fi urmat în cap. 10:1-10 de raportul vizitei împărătesei din Seba. Acum, v. 11 vorbeşte din nou despre aurul din Ofir. Probabil că acestaranjament are o oarecare însemnătate. Aceeaşi secvenţă se află în 2Cronici 8:18; 9:1-10. Se pare că este o oarecare legătură între aurul din Ofir adus de slujitorii lui Hiram şi ai lui Solomon, şi aurul adus de împărăteasa din Seba. Probabil că, datorită comerţului lui Solomon cu Ofirul, au ajuns la împărăteasă ştiri despre înţelepciunea şi prosperitatea împăratului lui Israel, ceea ce a dat naştere la vizita ei la Ierusalim.

1 Regi 10:12 12. Lemn de santal. Numit şi în 2Cronici 9:10, „lemn mirositor”- ce fel de lemn a fost acesta despre care se vorbeşte aici este o chestiune de nesiguranţă. Nu este cunoscut nici un astfel de lemn de santal. Mulţi cred că este vorba de lemnul de santal (aşa cum e redat în trad. Cornilescu, n.t.).

Pălimare. Ebraicul mis`ad mis’ad, literal „suporturi”. Textul paralel din 2Cronici 9,11 conţine (în original) messilloth mesilloth, acelaşi cuvânt care este tradus „drumurile cele mari”, „drum” în Judecători 20,31, respectiv, 1Samuel 6,12; Isaia 40,3. Un astfel de înţeles este foarte nepotrivit aici şi probabil că cuvântul ar trebui citi mis`ad t mis’ad, ca în cartea Împăraţilor.

1 Regi 10:13 13. Tot ce a cerut. În Orient exista obiceiul nu numai de a dori daruri, dar şi de a le cere. Scrisorile Amarna conţin multe locuri cu privire la schimbul de daruri între o casă împărătească şi alta, şi sunt multe cereri de daruri, precum fildeş, abanos, care, cai şi aur. Solomon n-a primit numai, ci a şi dat. Împărăteasa dinSeba s-a întors cu mai mult decât contribuise, căci ca adaos la darurile ei materiale, ea s-a întors acasă cu ceeace este de valoare infinită – cunoaşterea adevăratului Dumnezeu.

1 Regi 10:14 14. Greutatea aurului. Cifra dată ca venit anual al lui Solomon, 666 de talanţi de aur, este o cifră enormă. Aceeaşi greutate de aur, preţuită în valori moderne, ar totaliza mai mult de 18.000.000 dolari. Acestaeste mai mult decât venitul raportat al Persiei, de la cele 20 de satrapii ale sale, care se ridica la 14.560 de talanţi de argint pe an. Trebuie notat, totuşi, că aceste cifre reprezintă numai valoarea prezentă a vechilor greutăţi şi nu reprezintă adevărata putere de cumpărare a acestui venit din vremurile antice.

1 Regi 10:15 15. Negustorii cei mari. Venitul lui Solomon consta nu numai din aur de la statele tributare şi din impozitele asupra supuşilor lui, ci şi din mari câştiguri din extinsele sale activităţi comerciale şi taxe impuse negoţului internaţional.

1 Regi 10:16 16. Scuturi. Scuturi mari sau zale care acoperă lungimea corpului. Acestea, făcute de Solomon, probabil că au fost pentru scopuri de paradă, fiind, poate, purtate de garda regală. Aurul era folosit cu risipă în ţările orientale, după cum se poate vedea din carele şi coşciugele de aur din Egipt.

1 Regi 10:17 17. Scuturi ... de aur bătut. Acestea erau scuturi mai mici decât cele din v. 16 şi probabil că erau rotunde. Deoarece erau 200 de scuturi mari şi 300 de scuturi mici, toate la un loc ar fi 500. Corpul de gardă al lui David număra 600 de oameni (2Samuel 15:18). Probabil că garda personală a lui Solomon număra 500 de oameni şi că scuturile de aur au fost folosite de ei la ocazii nationale, pentru a împodobi zidurile impunătoarei „Case din Pădurea Libanului”. O unitate de trupe echipată astfel cu scuturi de aur strălucitor, mărşăluind înaintea împăratului lor, avea să fie o prezentare măreaţă.

1 Regi 10:18 18. Tron de fildeş. Tronul însuşi probabil că era din lemn, iar fildeşul, tăiat în plăci subţiri şi gravat cu modele decorative, încrustat cu aur, era aplicat ca o căptuşeală exterioară. Exemple remarcabile de acest gen de lucrări au fost găsite în Palestina, atât la Samaria, cât şi la Meghido. Probabil că „palatele de fildeş” din Psalmul 45:8 şi „casele de fildeş” din Amos 3:15, au folosit acelaşi tip de efecte decorative.

1 Regi 10:19 19. Şase trepte. Tronul însuşi, fără îndoială, era ridicat pe o platformă de care te apropiai prin şase trepte, evident pentru a-l aşeza într-o poziţie dominantă.

Rotunjită. Ebraicul `agol ‘agol, care ar putea fi ortografiat `egel ‘egel, făcând ca expresia să se citească „un cap de viţel la spate”. Că traducătorii LXX au citit `egel ‘egel pentru `agol ‘agol, se vede din traducerea lor „şi viţei in basorelief, în spatele tronului.”

1 Regi 10:20 20. Doisprezece lei. Intrările în palatele asiriene erau de obicei păzite decorativ de mari tauri înaripaţi, câte unul de fiecare parte a porţii. În alte ţări, pentru scopuri decorative similare, erau folosiţi leii. Pentru tronul lui Solomon era câte un leu de fiecare parte a celor şase trepte, ceea ce făcea ca intrarea să fie impunatoare. Cei 12 lei, probabil că erau emblematici pentru cele 12 seminţii.

Aşa ceva nu s-a făcut. Înălţimea cerută de cele şase trepte, dublul rând de lei de pe margini şi folosirea bogată a fildeşului şi aurului trebuie că au dat naştere la un tron a cărui grandoare era neegalată.

1 Regi 10:21 21. Palatele. Cupe, ceşti, veselă de aur nu erau neobişnuite la curţile orientale. Totuşi, o înghiţitură de apă este tot aşa de bună şi de răcoritoare dintr-un vas de lut, ca şi din cupa cea mai bogat încrustată cu aur.

De argint. În conformitate cu v. 27, Solomon „a făcut ca argintul să fie tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele”. Era atât de abundent încât, pentru o curte atât de măreaţă ca aceea a lui Solomon, argintul nu avea să fie folosit nici chiar pentru cele mai obişnuite ustensile.

1 Regi 10:22 22. Tars. Mai frecvent ortografiat Tarşiş. Tars este de obicei identificat cu clasicul Tartesus din sudul Spaniei, la nord de Cadiz. Numele se află de prima dată în Geneza 10,4, ca unul din descendenţii lui Iavan, fiul lui Iafet. E adesea pus în legătură cu Tir (Isaia 23,1.6.14; Ezechiel 27,12.25).fiind probabil o colonie feniciană. Iona a căutat să scape la Tars, navigând din portul Iafo (Iona 1,3). „Corabiile din Tars” pare să fie oexpresie tehnică aplicată la corabii de mari dimensiuni, din acelea care puteau să întreprindă o călătorie spre acel port (Isaia 23,1.6.14; Ezechiel 27,12. 25).

Deci, o „flotă din Tars” nu urmează în mod necesar că înseamnă vase din portul Tars, venite în vizită pentru negoţ.

La fiecare trei ani. Aceste „corabii din Tars” probabil că foloseau portul Eţion-Gheber ca bază a lor, şi puteau să pornească de acolo spre porturi îndepărtate din Africa, India şi China, şi astfel o călătorie de vreo trei ani, cu opriri frecvente în porturile vizitate, ar fi rezonabilă. Totuşi, este spus în mod expres că vasele lui Solomon au mers la Tars (2 Cronici 9,21), iar mai târziu, Amaţia a făcut corabii la Eţion-Gheber „ca să meargă la Tars” (2Cronici 20:36).

Maimuţe şi păuni. Punctul culminant al traficului înţeleptului împărat cu marginile pământului. Îngâmfata iubire pentru astfel de animale şi păsări curioase arată o abatere de la simplitate şi evlavie. Cuvintele următoare pot fi potrivit aplicate lui Solomon: „De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte?” (Isaia 55:2)

1 Regi 10:23 23. A întrecut pe toţi împăraţii. Aceasta era în armonie cu făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Solomon (1 Regi 3:13) şi lui Israel, cu condiţia credincioşiei (Deuteronom 28:1,13). Pe vremea lui Solomon, împărăţii ca Asiria, Babilon şi Egipt erau mai sărace, aşa că atunci era în mod literal adevărat că împărăţia lui Solomon se afla pe primul loc în înţelepciune, bogăţie şi splendoare.

1 Regi 10:24 24. Toată lumea căuta. A fost planul lui Dumnezeu ca lui Israel să i se dea „întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ” şi ca el să fie „cap, nu coadă” (Deuteronom 28:1,13). Dar copilul lui Dumnezeu caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6:33; Luca 12:31). Înţelepciunea cea mai mare în lume este înţelepciunea lui Dumnezeu şi această înţelepciune este temelia oricărei alte înţelepciuni şi taina găsirii celei mai mari binecuvântări şi comori din lume. Planul lui Dumnezeu a fost de a desăvârşi ridicarea lui Israel. Naţiunile care „căutau să vadă pe Solomon” aveau să audă despre Dumnezeul lui Solomon şi să primească o invitaţie de a accepta religia lui Iehova. În mod gradat, prin astfel de contacte şi prin eforturi misionare susţinute, lumea trebuia să fie evanghelizată.

Pe care o pusese Dumnezeu. Înţelepciunea lui Solomon, pe care toată lumea venea să o audă, a fost aceea care venea de la Dumnezeu şi care ducea la Dumnezeu. În această mare înţelepciune se află taina adevăratei glorii şi puteri a împărăţiei lui Israel.

1 Regi 10:25 25. Darul lui. Versetul acesta arată în mod clar natura întinsei împărăţii a lui Solomon. Ea consta dintr-o grupă consolidată de state tributare care se supuneau şi plăteau tribut împărăţiei dominante a lui Israel. Astfel era situaţia multor imperii orientale vechi. Multe dintre statele care plăteau atunci tribut lui Israel, fără îndoială că dăduseră tribut altor mari naţiuni vecine.

1 Regi 10:26 26. Care şi călărime. Vezi cele despre cap. 4:26. Adunarea de care şi călărime este un semn al cuceririi militare şi al expansiunii imperiului prin forţă. Acumularea de cai era în mod expres împotriva planului lui Dumnezeu care a dat directive ca viitorul împărat al lui Israel „să n-aibă mulţi cai” (Deuteronom 17:16). Câştigul asigurat prin astfel de mijloace avea să se dovedească la sfârşit a fi numai pierdere. Solomon n-a înţeles acest lucru. El se afla deja la o importanta răscruce de drumuri. În faţa lui se afla calea ascultării, care avea să conducă la o continuă pace şi glorie; şi calea neascultării, care avea să conducă la tulburare, opresiuneşi ruşine.

Cetăţile unde îşi ţinea carele. Grajdurile lui Solomon de la Meghido au fost excavate (vezi cele despre cap. 9:15). Aceste cetăţi probabil că au fost posturi de natură militară, pentru a ţine popoarele supuse sub control.

1 Regi 10:27 27. Ca pietrele. Argintul şi cedrii erau obişnuiţi, dar evlavia era rară. Oamenii care înmulţesc aurul, înmulţesc durerea şi necazul. Oamenii care înmulţesc adevărata iubire au belşug de pace şi mulţumire pe care nici o cantitate de aur nu le poate asigura vreodată.

1 Regi 10:28 28. Pânză toarsă. (Linen yarn. Traducerea română de Cornilescu nu conţine această expresie, n.t.) Ebraicul miqweh miqweh, tradus în mod variat ca „adunare laolaltă”, „grămadă” (Geneza 1,10), „bălţi” (Exod7,19), „plinătate” (Levitic 11,36), „nădejde” (Ezra 10,2; Ieremia 14,8; 17,13). Totuşi, aici, se ştie acum în mod hotărât că este un nume propriu şi de aceea ar trebui să fie transliterat mai degrabă, decât tradus. De pildă, LXX redă pe miqweh miqweh, ca „din Thekoue Thekoue.” Traducerea RSV îl redă Kue, care a fost identificat cu un vechi nume pentru Cilicia. Ba mai mult, s-a sugerat că cuvântul ebraic mişraim mis\raim, „Egipt”, ar trebui citit muşri mus\rim, Musri, cunoscut mai târziu ca fiind Capadocia, o regiune învecinată cu Cilicia, în Anatolia (Asia Mică). Kue şi Musri apar împreună în faimoasa inscripţie monolită a lui Salmanasar III şi deosebit în alte surse asiriene. În Scrisorile Amarna şi în diferite texte asiriene, Musri este amintit fiind renumit în creşterea de cai. Hitiţii au publicat chiar un text asupra acestui subiect. Din Anatolia, cunoaşterea creşterii cailor s-a răspândit în Asiria, unde se ocupă de ea un tratat veterinar din sec. al XIV-lea.

De aceea, v. 8 poate fi tradus „Şi exportul de cai al lui Solomon (era) din Musri (Capadocia) şi din Kue(Cilicia), negustorii împăratului îi obţinea de la Kue pe un preţ.” Egiptenii, atât cât arată informaţiile existente până acum, nu creşteau cai pentru export. Totuşi se pare a fi o părere generală că mişraim mis\raim, Egipt, este citirea corectă din v. 29 (vezi cele despre Geneza 10,6). Egiptul a fost un important exportator de care, nu şi de cai. Ca una din întreprinderile de afaceri, Solomon a continuat să facă ceea ce apare ca fiind un negoţ profitabil cu cai cilicieni şi care egiptene.

Comerţul este o ocupaţie onorabilă şi aduce chiar venituri valoroase. Dar el oferă şi multe ispite şi adesea constituie o cale rapidă spre cădere. Pe măsură ce poporul lui Israel devenea din ce în ce mai mult interesat de câştig lumesc, ei se abăteau din ce în ce mai mult de la Dumnezeu. Lăcomia a luat locul îndurării şi au fost satisfăcute interesele eu-lui, decât acelea comune tuturor. Pe o astfel de temelie, naţiunea nu putea să dureze. Poporul a urmat pe împărat coborând pe calea egoismului şi nebuniei, şi, deşi mustrat adesea de profeţi, a persistat pe o cale care nu putea sfârşi decât în ruină.

1 Regi 10:29 29. Hitiţilor. Pe vremea lui Solomon, marele imperiu hitit de odinioară se sfărâmase în bucăţi şi n-au mai rămas decât fragmentele lui – un număr de state mărunte din nordul Siriei. Atât hitiţii, cât şi egiptenii au folosit pe scară largă caii şi carele, cu rezultatul că a existat un schimb activ de care făcute în Egipt şi cai din Anatolia. Solomon se găsea într-o situaţie avantajoasă să acţioneze ca intermediar în acest schimb internaţional. Cât priveşte interesul Anatoliei în creşterea şi dresarea cailor, vezi cele de la v. 28. Există rapoarte despre tributul egiptean de cai către Sargon şi Asurbanipal.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1, 2PK 66

3–9PK 67

11 Ed 49; PK 72; 7T 217

22 Ed 49; 7T 217

26 PK 56

1 Regi 11:1 1. Multe femei străine. Până aici, în raportul despre bogăţia şi gloria lui Solomon, au ieşit la iveală multe dovezi de slăbiciune morală. Excesiva acumulare de argint şi aur şi înmulţirea cailor au fost o călcare a avertizărilor date prin Moise (Deuteronom 17:16, 17). Defectele lui Solomon în privinţa acestor trăsături n-aufost amintite în mod specific ca atare. Faptele sunt prezentate simplu, ca fapte, spre a fi interpretate de cititor ca dovezi ale succesului şi gloriei, sau ca avertismente ale tulburării ce avea să vină. Dar cu privire la mulţimea de neveste, excesele lui Solomon au fost atât de ieşite din comun, încât se dă o deosebită atenţie acestei trăsături greşite de caracter a lui Solomon. Mulţimea de soţii este amintită de Moise, în aceeaşi legătură cu mulţimea cailor, argintului şi aurului (Deuteronom 17:16,17). Cu toate că defectul lui Solomon este schiţat aici în mod obişnuit cu privire la „femei străine”, partea jucată de alţi factori în căderea lui, nu trebuie trecută cu vederea.

1 Regi 11:2 2. Despre care. Domnul dăduse instrucţiuni lămurite ca să nu aibă loc căsătorii mixte cu popoarele ţării(Exod. 34:11–16; 7:1–4). Solomon, care ar fi trebuit să fie cel mai bun exemplu de ascultare faţă de această poruncă şi de aplicare a legii, a devenit cel mai flagrant călcător al ei. Bărbatul care fusese cel mai înţelept dintre toţi oamenii, a devenit dintre toţi oamenii, cel mai nebun. Nu este calea înţelepciunii de a umbla împotriva unei porunci lămurite a Domnului.

1 Regi 11:3 3. I-au abătut inima. Acesta este exact ceea ce Domnul spusese că avea să fie rezultatul căsătoriilor cu străine (Exod. 34:16; Deuteronom 7:4). Solomon cunoştea această oprelişte şi nu există nici o scuză pentru călcarea de către el a acestei porunci.

1 Regi 11:4 4. Inima nu i-a fost în totul a Domnului. Ce păcat ca un om care începuse atât de bine în tinereţea lui, să prezinte un astfel de spectacol despre sine însuşi, în anii de mai târziu. El, care fusese un învăţător al oamenilor, a devenit acum un desfrânat şi sclav al propriilor sale patimi. Fără îndoială că Solomon a păstrat formalităţile religiei lui, dar inima lui era departe de a fi cum trebuie înaintea lui Dumnezeu.

1 Regi 11:5 5. Astarteea. Zeiţa iubirii şi a fecundităţii, a cărei închinare consta din desfrâu şi necurăţie.

Milcom. Acelaşi ca Moloc (vezi versetul 7).

Urâciunea amoniţilor. Închinarea la aceşti zei băştinaşi cuprindea rituri prea oribile pentru a le mai menţiona. Crimele comise în slujba acestor zei erau atât de monstruoase, încât Domnul a poruncit ca popoarele băştinaşe din Canaan, angajate în închinarea la aceste zeităţi, să fie cu desăvârşire nimicite (Deuteronom 7:2-5).

1 Regi 11:7 7. Solomon a zidit un loc înalt. Solomon nu numai că a îngăduit ca inima lui să fie atrasă de aceşti zei păgâni, dar a mers atât de departe încât a stabilit centre pentru cultul lor. Zăpăcit de frumuseţea soţiilor lui păgâne, el a fost adus să se unească cu ele în închinarea la idolii lor.

Muntele. Muntele din faţa Ierusalimului este Muntele Măslinilor unde au fost ridicate multe şi frumoaseclădiri ca altare idolatre (PK 57).

Moloc. Un alt nume pentru Milcom (1Regi 11:5,33; 2Regi 23:13) sau Malcom (Ţefania 1:5). El era o înfăţişare a lui Baal (Ieremia 9:5,6; 32:35). O caracteristică extrem de detestabilă a acestei închinări era cruda ardere pentru el a copiilor în foc (Levitic 18:21; 20:1-5). Cu toate acestea, Solomon a înfiinţat un altar pentrucultul lui. Acesta era în Valea Hinom, într-un loc numit Tofet (Ieremia 7:31; 19:5,6; 32:35). Ahaz a ars pe copiii lui acolo (2Cronici 28:3). În cele din urmă, Iosia a înlăturat Tofetul, pentru a pune capăt riturilor lui crude (2Regi 23:10,13). Vezi despre Levitic 18:21.

1 Regi 11:9 9. S-a mâniat. Tânărul care şi-a început viaţa cu o făgăduinţă aşa de mare, căruia Domnul i-a dat atât de înalte favoruri şi care a fost onorat cu manifestările prezenţei lui Dumnezeu, s-a îndepărtat atât de mult de la dreptate, încât Domnul S-a mâniat pe el şi Şi-a retras binecuvântarea.

1 Regi 11:11 11. Voi rupe împărăţia. Solomon a păcătuit foarte grav, dar Dumnezeu a binevoit să vorbească cu el. Solia de acum era deosebită de aceea a zilelor tinereţii şi inocenţei lui. Atunci Domnul I s-a arătat cu o făgăduinţă de binecuvântare, de data aceasta era o aspră avertizare despre relele pe care trebuia să le aducă neascultarea. El avea să piardă împărăţia dată tatălui său.

1 Regi 11:12 12. Pentru ... David. Domnul Îşi aduce aminte de ai Săi şi, din iubire faţă de ei, extinde îndurările Sale peste unii a căror umblare ruşinoasă nu merită nici o îndurare. „Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate” (Psalmul 103.8). În mânie, El îşi aduce aminte de îndurare. De dragul lui David, judecata înfricoşată a fost amânată.

1 Regi 11:13 13. O seminţie. Dacă nu era iubirea faţă de David, întreaga împărăţie ar fi fost luată de la fiul lui Solomon. Dar aşa, numai o seminţie, Iuda (cap. 12:22) a fost păstrată pentru casa lui David. Beniamin şi Levi, care au refuzat să aprobe religia apostată a lui Ieroboam (2Cronici 11:12,13) aveau să fie cu Iuda şi au fost incluse în Iuda, spre a alcătui o naţiune.

1 Regi 11:14 14. Un vrăjmaş. Scriitorul cărţii Regilor prezintă acum diferitele necazuri ale domniei lui Solomon. Nu trebuie să se creadă că acestea au fost rezervate numai pentru ultimii ani ai vieţii sale, pentru că, pe măsură ceSolomon continua să meargă tot mai adânc în păcat, el constata creşterea necazurilor lui. Continua prezenţă alui Dumnezeu nu poate rămâne pentru totdeauna cu cei care dispreţuiesc harul Său. O încăpăţânată lepădare aîndurării şi iubirii lui Dumnezeu face ca în cele din urmă să fie retrasă mâna divina şi harul Său ocrotitor, cu rezultatul că cel rău ia locul pentru a rupe şi distruge. Nenorocirea şi calamitatea vin de la Satana. Solomon a avut ocazia să vadă în nenorocirile care au venit asupra lui, adevărata natură a aceluia de care alesese să asculte.

Hadad. Un nume semitic obişnuit. El se află în lista împăraţilor edomiţi din Geneza 36,31-34 şi se mai află şi ca o desemnare a împăraţilor sirieni: „Ben-Hadad” (1 Regi 15,18; Ieremia 49,27) şi „Hadadezer” (2 Samuel 8,3-6).

1 Regi 11:15 15. Edomul. Avem aici o valoroasă dată istorică. David cucerise Edomul (2Samuel 8:14; 1Cronici 8:12,13), dar se cunoaşte puţin despre campania care trebuie să fi conţinut multe amănunte întunecate. Acest raport despre vrăjmaşii lui Solomon scoate la lumină un eveniment istoric care altfel s-ar fi putut să nu fie păstrat. Evident că s-a făcut o încercare de a extermina acest neam urât din sud (1Regi 11:15,16), cu rezultatul că unii slujitori au fugit cu tânărul prinţ Hadad, în Egipt. Nu se ştie care a fost împăratul egiptean care a acordat azil lui Hadad, deoarece acesta a fost o perioadă de mari incertitudini şi nelinişte în Egipt. Dar a primi pe exilatul regal era atât o etichetă orientală, cât şi o politică excelentă, ca şi în cazul lui Ieroboam (1Regi 11:40). După moartea lui David, Hadad s-a întors în Edom spre a fi un spin în trupul lui Solomon. Astfel de rapoarte ca acesta aruncă o lumină folositoare asupra politicii internaţionale a vremii.

1 Regi 11:23 23. Rezon. David se angajase în războaie cu succes împotriva împăraţilor Sirieni (2Samuel 8:3-13; 10:6-19). Zdrobirea lui Hadadezer, împăratul din Zoba, a lăsat ţara în confuzie, cu rezultatul că Rezon, conducătorul uneia din bandele înarmate, a fost în stare să se stabilească la Damasc, ca împărat, spre a fi un vrăjmaş al lui Solomon. Acesta este primul împărat al Damascului al cărui nume este cunoscut.

1 Regi 11:26 26. Ieroboam. Prima amintire a bărbatului al cărui nume avea să devină proverbial pentru păcătoşenie.

Împăraţii cei răi ai lui Israel sunt de acum încolo, în mod regulat, asemănaţi cu el şi „păcatele în care târâse ... pe Israel” (1 Regi 15,26; comp. cu 1 Regi 16,2.19.26; 21,22; 22,52; 2 Regi 3,3; 10,29.31; 13,2.6.11; 14,24; 15,9.18.24.28; 17,21.22). El era din seminţia lui Efraim care avea o gelozie veche şi de neînlăturat pe Iuda, pentru că Domnul „a lepădat cortul lui Iosif şi n-a ales seminţia lui Efraim, ci a ales seminţia lui Iuda” (Psalmul 78,67-68).

A ridicat mâna. Expresia aceasta înseamnă rebeliune (2 Samuel 20,21).

1 Regi 11:27 27. Zidea Milo. Lucrarea lui Solomon la Milo a fost făcută, după câte se pare, după ce terminase lucrarea la Templul şi palat (vezi 1 Regi 9,15). David făcuse mai înainte mult pentru a fortifica această regiune din vechea cetate iebusită, luată de el (2 Samuel 5,9; 1 Cronici 11,8).

1 Regi 11:28 28. Tare şi viteaz. Ieroboam era un bărbat sprinten şi capabil, curajos şi în stare să ia hotărâri şi să le şi aducă la îndeplinire. Rareori se întâmpla să fie atât de mult inclus în ridicarea unui individ la o poziţie de încredere, aşa cum a fost în alegerea lui Ieroboam, de către Solomon, pentru un post de răspundere. Fără îndoială că Solomon a privit la caracteristicile exterioare ale tânărului bărbat, fără să fie în măsură să judece ceea ce era în inima lui. Talentele naturale de conducere ale lui Ieroboam, dacă ar fi fost consacrate lui Dumnezeu, l-ar fi făcut în stare să facă mult pentru cauza dreptăţii, dar, dacă nu, el avea să facă mult pentru cauza cea rea.

Privegherea. Solomon l-a făcut pe Ieroboam supraveghetor peste toţi oamenii de corvoadă cerută de laseminţia lui Efraim, pentru zidirea lui Milo şi fortificarea cetăţii lui David.

1 Regi 11:30 30. Haina nouă. Haina era purtată de profet (vezi v. 29). Cuvântul englezesc „caught” (apucat) aproape înseamnă că profetul a înşfăcat haina lui Ieroboam, dar textul ebraic spune simplu, „a apucat”. Haina cea nouă reprezenta regatul nou, de curând întemeiat, dar care era gata să fie rupt în bucăţi. Actele simbolice sunt frecvente în profeţie (Ieremia 13:1–11; 19:1; 27:2; Ezechiel 4:1–14, 9; 12:3–7; 24:3–12, 15–24), şi au fost mijloace efective de a face cunoscute pe o cale impresionantă, soliile Domnului.

1 Regi 11:31 31. Voi rupe. Monarhia cea unită urma să fie ruptă în bucăţi şi zece seminţii aveau să dea supunerea lorunui stăpân nou, care nu era din casa lui David. Se învăţa lecţia că „Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui Îi place” (Daniel 4:17).

1 Regi 11:32 32. O seminţie. În timp ce zece seminţii aveau să treacă la Ieroboam (v. 31), numai două urmau să meargă la casa lui David. Dar „o seminţie” a lui Iuda cuprindea şi pe Beniamin (2Cronici 11:12,13). Împărăţialui Iuda a mai devenit loc de azil şi pentru leviţii care au refuzat să aprobe religia apostată a lui Ieroboam.

1 Regi 11:34 34. Pentru robul Meu, David. Expresia aceasta des repetată arată marea îndurare a lui Dumnezeu faţă de copiii Săi.

A păzit poruncile Mele. Dumnezeu a extins marile Lui favoruri asupra lui, numai datorită faptului că David a fost ascultător de Domnul, păzind poruncile şi Legile Lui. Această laudă adusă lui David este remarcabilă, având în vedere gravele greşeli ale lui David, ca în cazul lui Urie Hititul (2Samuel 11) şi fapta numărătorii lui Israel (2Samuel 24). În ambele cazuri, David s-a pocăit în mod sincer şi, în baza prevederilor harului, el a fost primit ca şi când niciodată nu ar fi comis aceste infracţiuni. Caracterul, până la urmă, nu este determinat de fapte sau greşeli ocazionale, ci de tendinţa obişnuită a vieţii.

1 Regi 11:36 36. O lumină. Dumnezeu cere ca umblarea celui drept să fie ca „lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbe 4:18). Aşa avea să fie şi cu lumina lui David. Ea nu

trebuia să se stingă niciodată, ci trebuia să crească în strălucire, în urmaşii lui (1Regi 15:4; 2Regi 8:19; cf. 2Samuel 14:7). Cazul a fost exact invers. În Roboam, strălucirea luminii a fost mult micşorată. Ea a continuatslab prin secole, până ce în cele din urmă, pâlpâia doar şi s-a stins când rămăşiţa lui Iuda a fost dusă roabă în Babilon (2Regi 25).

1 Regi 11:38 38. Dacă tu. Ieroboam a fost un tânăr al făgăduinţei. El avea calităţi evidente, care ,ar fi făcut din el un conducător puternic şi o puternică influenţă spre bine, dacă ar fi umblat în căile Domnului. Dumnezeu nu este părtinitor, ci El dăruieşte binecuvântările Sale tuturor celor care sunt credincioşi faţă de El.

O casă trainică. Făgăduinţa era condiţionată şi, având în vedere că nu s-a împlinit conditia, ea n-a avut nici un efect. Neascultarea este o temelie de nisip şi nici o casă zidită pe ea nu poate sta (Matei 7:24-17). Dinastia lui Ieroboam s-a terminat odată cu fiul său, Nadab (1Regi 15:25,28).

1 Regi 11:39 39. Nu pentru totdeauna. Nenorocirile Domnului sunt vremelnice, nu veşnice. Îndurările Lui ţin în veci (Psalmul 103:8,9). Din cauza abaterilor urmaşilor lui David, făgăduinţele făcute lui David aveau să-şi aibă împlinirea lor completă în casa spirituală a bisericii NT şi în Hristos, Fiul lui David, Capul Bisericii.

1 Regi 11:40 40. Să omoare pe Ieroboam. Se pare că a existat un bun motiv ca Solomon să se întoarcă împotriva slujitorului său, pentru că Ieroboam a „ridicat mâna împotriva lui” (v. 26). Faptele evidente ale lui Ieroboam care au atras neplăcerea împăratului nu sunt relatate, dar, fără îndoială, Ieroboam a fost ambiţios şi a luat măsuri ca să asigure pentru el coroana. El aparţinea uneia dintre seminţiile conducătoare, căreia, la împărţirea Palestinei, îi fusese dată cea mai bună poziţie din ţară, în acelaşi timp şi regiune aleasă şi chiar în inima şi centrul ei. Efraimiţii erau sensibili în ceea ce priveşte pretinsa lor superioritate şi socoteau că atunci când trebuia să se ia hotărâri importante, ei să fie consultaţi (Judecători 8:1; 12:1). Fără îndoială că lucrurile care l-au adus pe Ieroboam în dizgraţia împăratului, au fost ambiţia şi mândria lui.

Şişac, împăratul Egiptului. Acesta este primul împărat al Egiptului amintit în Biblie, pe nume. El era primul împărat al unei noi dinastii. Şişac a fost identificat cu puternicul şi destoinicul Şeşonc I, întemeietorul dinastiei a 22-a. Capitala lui a fost la Bubastis, în Deltă. Se obişnuia la naţiunile vechi, care nu erau legate prinobligaţii de tratat, să acorde azil refugiaţilor politici.

1 Regi 11:41 41. Cartea faptelor. Evreii ţineau rapoarte oficiale de stat. Astfel, David a avut un scrib şi cronicar (2Samuel 8:16, 17; 20:24, 25), cu rapoarte ale dinastiei lui păstrate „în Cronicile împăratului David” (1Cronici 27:24). Rapoartele domnitorilor de mai târziu ai lui Israel au fost păstrate într-un volum cunoscut sub numele de „Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel” (1Regi 14:19; 15:31; 22:39; 2Regi 10:34), iar acelea ale lui Iuda, în „Cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda” (1Regi 14:29; 15:7, 23; 2Regi 8:23). Alte rapoarte despre domnia lui Solomon au fost „Cartea profetului Natan”, „Proorocia lui Ahia din Silo şi „Descoperirile proorocului Iedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat” (2Cronici 9:29). Proorocul Iedo mai avea un volum intitulat „Cartea ... proorocului Ido” şi „în cărţile spiţelor de neam” (2Cronici 14:15). Profeţii apar aici ca analişti. Naraţiunea aşa cum este redată în cărţile Regilor, evident că este o compilare scoasă din diferite surse. Se poate acorda toată încrederea acurateţei istorice a materialului din cărţile Regilor, întemeiată pe izvoare complete, originale şi oficiale, şi puse în forma lor ultimă, prin inspiraţie divină.

1 Regi 11:42 42. Patruzeci de ani. Începând cu David, VT păstrează lungimea domniei diferiţilor împăraţi ai lui Israelşi Iuda. Josephus Flavius dă lungimea domniei lui Solomon ca fiind de 80 de ani (Antichităţi viii. 7. 8). Aceasta dovedeşte că cifrele lui Iosif Flavius adesea diferă mult de cifrele biblice şi nu totdeauna te poţi baza pe ele.

1 Regi 11:43 43. A adormit cu părinţii lui. Verstele 41 la 43 prezintă o formulă oficială care, de aici înainte, este urmată în înregistrarea rapoartelor împăraţilor. Formula aceasta cuprinde o afirmaţie despre raportul oficial de

unde a fost luată relatarea, afirmă faptul că împăratul a adormit cu părinţii săi, numeşte locul înmormântării şi dă numele succesorului (vezi 1Regi 14:29, 31; 15:7, 8, 23, 24; 2 Regi 8:23, 24; 12:19, 21; etc.).

Cetatea lui David. De aici înainte acesta a fost locul obişnuit de înmormântare al împăraţilor lui Iuda. Încâteva cazuri, înmormântarea a avut loc în mormânt particular (vezi 2Regi 21:18, 26; 23:30). În împrejurări deosebite, înmormântarea avea loc în Cetatea lui David, dar nu în mormântul împăraţilor (vezi 2Cronici 21:20; 24:25; 26:23; 28:27). În semn de respect, Iehoiada, preotul, a fost înmormântat în mormântul împărătesc (2Cronici 24:16). Despre Ezechia este spus că „l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David” (2Cronici 32:33).

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1–8FE 498; PP 51–60; 2T 306; 6T 250

4 4T 508

4, 5 PK 56

6–8PK 405

7 PK 57

9, 10 PK 75

11, 12, 14–28PK 77

28, 31, 33PK 87

34, 35 PK 88

43 PK 878

1 Regi 12:1 1. Roboam. Stilul relativ detaliat al naraţiunii domniei lui Solomon este continuat în cuprinsul capitolelor 12, 13 şi 14. Raportul din Cronici, după ce omite întreaga dare de seamă despre idolatria lui Solomon şi a vrăjmaşilor lui, redă prima parte a dării de seamă despre Roboam, în aproape aceleaşi cuvinte caacelea din Regi (2Cronici 10:1–19; 11:1–4 cf. 1Regi 12:1–24).

Sihem. Alegerea Sihemului pentru încoronare s-a făcut probabil pentru a asigura supunerea lui Efraim şi a seminţiilor nordice. Sihemul se află chiar în centrul ţării, pe panta Muntelui Garizim, exact faţă-n faţă cu Muntele Ebal, pe partea unde ţinuse Iosua adunarea generală a poporului (Iosua 8:30-35). Aici, prin apropiere, era locul unde a fost îngropat Iosif (Iosua 24:32). Aproape de aici era fântâna lui Iacob (Geneza 33,19; 37,12; Iosua 4,5; comp. cu Iosua 24,32).

1 Regi 12:3 3. Au trimis să-l cheme. Raportul din 2 Cronici 10,2,3 pare să lase a se înţelege că Ieroboam n-a fost chemat din Egipt, ci din Efraim, pentru că ,fără îndoială că Ieroboam se întorsese deja din Egipt. Ieroboam era un conducător recunoscut. Tocmai exista cauza de nemulţumire împotriva tronului şi avea să fie numai natural să se prezinte chestiunea la o astfel de ocazie, iar Ieroboam să participe la acest fapt.

1 Regi 12:4 4. Jugul greu. Plângerea era bine întemeiată. Poporul nu era mulţumit cu porunca cea grea a impozitelor şi a muncii forţate cerute de Solomon pentru întinsele lui lucrări publice. Ca supraveghetor al muncii forţate în Efraim, fără îndoială că Ieroboam auzise multe plângeri şi probabil că a fost mai bine informat cu privire la extinderea nemulţumirii care exista, decât au fost alţi sfetnici ai împăratului. Cererea făcută pentru uşurarea poverii a fost directă şi ar fi fost o chestiune de dreptate, cât şi de prudenţă de a

asculta plângerile poporului.

1 Regi 12:5 5. Peste trei zile. Adică până în a treia zi, ziua care urmează după mâine (v. 12).

1 Regi 12:6 6. Bătrânii. Sfetnicii lui Solomon aveau să fie în situaţia de a cunoaşte starea de spirit a poporului şi să dea un sfat bun cu privire la calea de urmat. Bărbaţii aceştia nu au fost neapărat bătrâni în vârstă, ci bătrâni în experienţă.

1 Regi 12:7 7. Vei îndatora. (A servant, în engleză.) Cea dintâi îndatorire a unui împărat faţă de poporul său este dea sluji, nu de a stăpâni. Dacă poporul ştie că interesele lor sunt cele dintâi interese ale domnitorului lor, inima lor va fi legată de a lui, iar ei vor fi de bună voie slujitorii lui. Hristos a venit în lume „nu ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20,28).

1 Regi 12:8 8. A lăsat sfatul. Vârsta aduce experienţă, iar înţelepciunea creşte odată cu vârsta. Acolo unde acei care sunt tineri atât ca vârstă, cât şi ca experienţă, leapădă sfatul bătrânilor lor, acolo triumfă sfatul nebuniei.

Tinerii. Este perfect potrivit a cere sfatul celor tineri, cât şi al celor bătrâni, dar trebuie amintit că ochii celor tineri nu văd ceea ce se vede cu ochii experienţei şi ai vârstei.

1 Regi 12:10 10. Să spui aşa. Sfatul dat de tinerii tovarăşi ai lui Roboam n-a fost acela al înţelepciunii, ci al imprudenţei şi aroganţei. Aceasta nu dovedea solicitudine afectuoasă pentru bunăstarea acelora pe care împăratul fusese numit să le slujească, ci o hotărâre de a stăpâni, fără a se ţine seama de voinţa exprimată a poporului. Sfatul dat a fost inutil, exprimat într-o vorbire de ofensivă şi a fost în aşa fel încât nu avea să calmeze tulburarea, ci s-o agraveze. Tinerii au confundat îndrăzneala cu forţa şi înfumurarea cu înţelepciunea.Ei n-au reuşit să citească semnele timpului şi sfatul lor a făcut inevitabilă rebeliunea.

1 Regi 12:11 11. Scorpioane. Socotit a fi o vorbire figurată care reprezenta bice armate cu cârlige ascuţite sau cu unelte ascuţite, corzile cărora erau neobişnuit de severe.

1 Regi 12:13 13. Aspru. Desigur că scopul a fost să facă o demonstraţie de forţă, dar în realitate n-a fost decât o demonstraţie de slăbiciune şi nebunie. Cuvintele amabile vin de la oameni cu inimă largă şi duc la supunere şi ascultare, la fericire şi pace. Cuvintele aspre vin de la oameni mici şi excită pasiunea şi amărăciunea şi duc la agitaţie şi revoltă.

1 Regi 12:15 15. Cârmuit de Domnul. Nu trebuie socotit că sfatul dat de tineri era sfatul lui Dumnezeu sau că răspunsul dat de împărat era dictat de Domnul. Dumnezeu este un Dumnezeu al amabilităţii şi înţelepciunii, dar cuvintele împăratului au fost cele ale împietririi de inimă şi ale nebuniei. Dumnezeu predispune pe om spresimpatie şi iubire, nu spre resentiment şi răutate. Dar Dumnezeu aduce pe oameni la judecată, îngăduindu-le să recolteze roadele propriei lor perversităţi. Nici păcatele lui Solomon, nici asprimea şi imprudenţa lui Roboam n-au fost de la Domnul. Dar ,în înţelepciunea Lui, Domnul a îngăduit o cale care a pedepsit păcatul cu păcat şi nebunia cu nebunie. Domnul nu face – de regulă – o minune care să împiedice rezultatele patimiloromeneşti, ale mâniei, mândriei, perversităţii şi aroganţei. Fără a se opune liberei voinţe a omului, în privinţa mântuirii personale, şi fără a influenţa în mod cauzativ faptele rele din partea oamenilor neevlavioşi, Dumnezeu călăuzeşte în mod înţelept umblările oamenilor şi ale naţiunilor şi Îşi aduce la îndeplinire voia Sa. În felul acesta face El ca mânia omului să-L mărească pe El.

1 Regi 12:16 16. Cu David. Cuvintele respiră spiritul de gelozie şi vrăjmăşie dintre seminţii. Efraim era pus împotriva

lui Iuda; poporul nordului era hotărât să meargă pe calea lor, independent faţă de cei din sud. Şeba a folosit cuvinte asemănătoare în revolta lui contra lui David (2 Samuel 20,1).

La corturile tale. Aceasta nu a fost în mod necesar un strigăt de război, ci era o chemare pentru ca fiecare să se întoarcă la seminţia şi casa lui, fără să-l recunoască pe Roboam.

Vezi-ţi de casă. Aceasta este o expresie de adânc înrădăcinată neplăcere faţă de casa regală a lui David.Acea casă să-şi vadă de propriile ei treburi şi de propria ei seminţie, iar restul lui Israel să fie lăsat singur. Ei se vor îngriji de ei înşişi, independent de Iuda, şi de aici înainte nu vor mai îngădui nici un amestec.

1 Regi 12:17 17. Copiii lui Israel. Această expresie pare să aibă o dublă semnificaţie. Mai întâi, ea arată că în teritoriul lui Iuda erau din aceia care nu erau membri ai seminţiei lui Iuda. Pe lângă Beniamin care îşi avea partea împreună cu Iuda, mulţi preoţi şi leviţi şi oameni din popor „din tot Israelul” au părăsit nordul şi s-au unit cu Iuda şi Ierusalim (2 Cronici 11,12-17). În al doilea rând, cu toate că de aici înainte Israel avea să însemne mai întâi regatul nordic în opoziţie cu Iuda, expresia „copiii lui Israel” probabil că avea intenţia să reamintească cititorului că adevăraţii copii ai lui Israel se aflau şi în Iuda, şi că regatul de nord nu avea un drept exclusiv la acest mândru titlu.

1 Regi 12:18 18. Adoram. În conformitate cu 1Regi 4:6; 5:14, Adoniram (o formă lungă a lui Adoram) era peste impozite. Adoram, fiind obişnuit cu nemulţumirea cu munca forţată, probabil că Roboam a crezut că el este omul potrivit să negocieze cu privire la această chestiune. Dar vederea acestui om, supraveghetorul poporuluiasuprit, a trezit o proaspătă izbucnire a furiei care a avut drept rezultat, moartea lui Adoram.

Ucis cu pietre. Un fel de ucidere obişnuit în vremurile antice, în caz de răzbunare a mulţimii. În Egipt, Moise îşi exprimase teama că mânia egiptenilor ar putea fi trezită ca să ucidă cu pietre pe copiii lui Israel (Exod. 8:26). Mai târziu, israeliţii erau aproape gata să-l ucidă cu pietre pe Moise (Exod. 17:4). Şi David a întâmpinat pericolul unei astfel de morţi, din partea unei cete mânioase (1Samuel 30:6).

Într-un car. Carul constituia cel mai rapid mijloc de transport. Şoselele îmbunătăţite făceau posibil să sefolosească ,în mai multe părţi ale Palestinei,care.

1 Regi 12:20 20. Ieroboam s-a întors. Aceste cuvinte par să însemne că Ieroboam a venit pe scenă numai după revolta celor zece seminţii. Totuşi, în conformitate cu v. 3, Ieroboam acţionase deja ca şef al delegaţiei poporului la Roboam. Unii urmează unul din manuscrisele LXX care omit numele lui Ieroboam din v. 3 şi 12 şi fac ca versetul 20 să arate prima lui apariţie pe scenă. Totuşi, este mai bine a urma textul ebraic şi să se înţeleagă că „tot Israelul” din v. 1 înseamnă reprezentanţii diferitelor seminţii şi că „tot Israelul” din v. 20 înseamnă naţiunea care auzise de la reprezentanţii ei, la întoarcerea la caselor lor (v. 16) despre prezenţa lui Ieroboam în ţară.

Vestea despre insurecţie curând a fost dusă prin toată împărăţia. După ce a pornit în mod hotărât revolta, probabil că Ieroboam s-a abţinut cu înţelepciune să mai continue, aşteptând chemarea poporului. A fost adunată o mare adunare şi Ieroboam a fost făcut împărat.

Peste tot Israelul. Această expresie pare să indice pretenţia din partea celor zece seminţii nordice că numai ei constituie adevăratul Israel.

1 Regi 12:21 21. Beniamin. Seminţia lui Beniamin fusese mai înainte mai strâns legată de Efraim, decât de Iuda. Îndelunga duşmănie de moarte dintre David şi Saul, Beniamitul (1Samuel 9:1), războaiele lui Ioab şi Abner, dintre slujitorii lui David şi aceia ai lui Beniamin (2Samuel 2:2, 12-31; 3:1-27) şi chemarea la arme a lui Şeba, Beniamitul, împotriva lui David (2Samuel 20:1), toate indică antipatia lui Beniamin faţă de Iuda. Dar stabilirea capitalei la Ierusalim, pe hotarul dintre cele două seminţii (Iosua 15:8; 18:16), a ajutat să aibă loc o schimbare şi, de aici înainte, soarta lui Beniamin avea să fie una şi aceeaşi cu a lui Iuda.

O sută optzeci de mii. Pe vremea recensământului lui David, Iuda număra 500.000 (2Samuel 24:9). Ceva mai târziu, Abia a fost în stare să strângă o oaste de 400.000 (2Cronici 13:3).

1 Regi 12:22 22. Omul lui Dumnezeu. Termenul a fost folosit de Moise (Deuteronom 33:1; Iosua 14:6) şi este numai rar folosit în Scripturile mai târzii, inclusiv Cronicile, dar aceasta este o expresie favorită a scriitorului cărţii Regilor. Şemaia a fost prim-profet al lui Iuda, în timpul domniei lui Roboam (2Cronici 12:5-8,15).

1 Regi 12:24 24. Nu vă suiţi. În general, războiul civil este felul de război cel mai ucigător şi rănile lui, cel mai greu de vindecat. Dumnezeu nu adusese pe israeliţi în Canaan spre a se nimici unul pe altul. Şi nici nu hotărâse El ca ei să se împartă în două împărăţii ostile. Dumnezeu nu putea binecuvânta pe cele zece seminţii secesioniste.Nici nu putea să aprobe aspra politică guvernamentală pe care o anunţase Roboam. Pierderea celor zece seminţii era o judecată asupra lui Roboam. De aceea, Domnul nu-şi putea da binecuvântarea asupra unei campanii care căuta prin forţă, să aducă înapoi sub Roboam pe acele seminţii. Mai degrabă Dumnezeu a hotărât ca timpul să deruleze istoria ambelor împărăţii şi condamnarea Lui asupra uneia şi judecata Lui asupraceleilalte, să fie dovedite ca drepte. Bărbaţi zeloşi adesea se grăbesc să rezolve o problemă dificilă care conţine greşeli şi de o parte şi de alta. Astfel de bărbaţi pot prea bine să mediteze asupra învăţăturii care se află în acest verset.

1 Regi 12:25 25. Sihem. Cetatea aceasta este amintită în istoria patriarhală de pe vremea lui Avraam, primul care a intrat în Ţara Făgăduinţei (Geneza 12,6; 33,18; 35,4; 37,12.13). Pe vremea cuceririi Canaanului, ea a devenit o cetate de scăpare (Iosua 20,7; 21,21), şi a fost locul unde Iosua a adunat toate seminţiile pentru reînnoirea legământului, chiar înaintea morţii lui (Iosua 24,1-25). Când Abimelec s-a făcut pe sine împărat peste Israel, îşi avea capitala la Sihem (Judecători 9,1-20), iar când cetatea s-a răsculat împotriva lui, ea a fost nimicită şi presărată „cu sare” (Judecători 9,22-45). Acum cetatea a fost rezidită pentru a fi capitala lui Ieroboam.

Penuel. O localitate la est de Iordan, numită de Iacov după ce văzuse pe Dumnezeu faţă în faţă (Geneza 32,30.31). Pe vremea lui Ghedeon, exista un turn la Penuel, pe care Ghedeon l-a nimicit (Judecători 8,8,9.17). Ieroboam a reclădit cetatea ca un avanpost al noii lui capitale. Cetatea este aşezată pe râul Iaboc, lakm est de Sucot.

1 Regi 12:27 27. Se vor întoarce. Ieroboam şi-a dat bine seama de puternica chemare a cultului Domnului la Templuldin Ierusalim. Dacă Israel rămânea credincios faţă de Dumnezeu şi dacă ei continuau să meargă să se închine la Ierusalim împreună cu fraţii lor din Iuda, inimile poporului aveau să fie atrase laolaltă şi împărăţia va fi iarăşi unită. Un astfel de rezultat desigur că ar fi fost spre binele comun al tuturor. Dar acesta nu era interesul primar al lui Ieroboam.

1 Regi 12:28 28. Viţei de aur. Aceasta a fost reînnoirea închinării prin care Israel a adus judecăţi asupra sa, în pustie (Exod 32,1-35). Lepădând astfel pe Domnul, Israel a apucat pe o cale care nu putea să se termine decât în ruină. Dezastrul este inevitabil când oamenii părăsesc pe Creatorul cerurilor şi al pământului, pentru închinarea la viţei de aur.

1 Regi 12:29 29. Betel. O cetate sudică de frontieră a împărăţiei. Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu” şi a fost numită de Iacov, în amintirea visului în care i-a apărut Dumnezeu, cu ocazia fugii sale de Esau (Geneza 28,11-22) şi din nou, la întoarcerea sa (Geneza 35,8-15). Se credea a fi un loc natural pentru un altar rival.

Daniel O cetate la frontiera nordică ce fusese deja locul unui altar pentru mult timp, în perioada judecătorilor (Judecători 18,30-31).

1 Regi 12:30

30. A fost un prilej de păcătuire. Adică aceasta a devenit o ocazie de păcătuire pentru popor. Având în vedere îndepărtatele efecte ale păcatului, o răspundere teribilă rămânea asupra lui Ieroboam.

Înaintea unuia. Unele din manuscrise de mai târziu ale LXX, adaugă după Dan şi „înaintea celuilalt, până la Betel”. Dar probabil că este mai bine să se ia cuvintele aşa cum se află ele, în sensul că poporul a recurs la început, aproape exclusiv, la sanctuarul din Dan.

1 Regi 12:31 31. Din tot poporul. Leviţii au refuzat să slujească drept preoţi la aceste altare idolatre şi, fiind îndepărtaţi din sfintele lor slujbe, au luat drumul spre Iuda şi Ierusalim (2Cronici 11:13-16; PK 101). Numai oameni de cel mai scăzut nivel moral aveau să consimtă să slujească „ca preoţi pentru înălţimile, pentru ţapii şi pentru viţeii pe care îi făcuse” (2 Cronici 11,15). Rezultatul a fost un nivel moral din ce în ce mai scăzut între oameni.

1 Regi 12:32 32. Luna a opta. Aceasta era o sărbătoare rivală cu Sărbătoarea Corturilor, din Ierusalim, din luna a şaptea. Exista o oarecare asemănare în ţinerea unor forme ale vechii religii, dar în multe privinţe, religia cea nouă era direct opusă închinării lui Iehova. S-a pus întrebarea de ce anume sărbătoarea din Israel să fie ţinută cu o lună mai târziu decât în Iuda. Se poate că ruptura dintre Israel şi Iuda să fi avut loc în acest timp şi că această sărbătoare generală a poporului a fost instituită imediat, pentru a da ocazie de a întâmpina cu urale întemeierea noului regim.

1 Regi 12:33 33. A jertfit. Se pare că Ieroboam să fi luat asupra sa atât funcţia preoţească, cât şi pe cea împărătească. Înlăturând preoţia levitică şi consacrând preoţi noi după propria lui alegere, Ieroboam putea foarte bine să încoroneze procedeele asumându-şi rolul suprem de cap al preoţiei neautorizate pe care el o crease. Betel este numit atât „locaş sfânt al împăratului”, cât şi „un templu al împăraţilor” (Amos 7,10-13). Aceasta ar putea indica faptul că „templul” de la Betel era propriul său altar special, unde împăratul conduceatreburile religioase, şi că tot aşa, avea şi o curte unde slujea în treburile de stat. Sihem era capitala obişnuită şilocul obişnuit unde ţinea împăratul judecată, dar când el oficia ca preot la Betel, judecata probabil că se ţinea la palatul lui de acolo.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1–24PK 88–92

4 PK 55, 88

4, 5 PP 526

9–11PK 89

12–14PK 90

15 PK 91

16 PK 90

18 PK 91

20 PK 99

21–24PK 92

26, 27 PK 99

28 PK 100

28–33PK 401

29 PK 100

31, 32 PK 101

1 Regi 13:1 1. Stătea Ieroboam. Ocazia era importantă. Ieroboam tocmai slujea ca preot la consacrarea noului altardin Betel, străduindu-se să-l investească cu sfinţenia care ar fi câştigat pentru el omagiul şi respectul poporului. Dumnezeu nu putea să îngăduie ca îndrăzneaţa provocare a împăratului să rămână nemustrată.

1 Regi 13:2 2. Numele lui va fi Iosia. Dumnezeu n-a prezis des viitorul cu un amănunt atât de precis, încât să indiceactorii specifici. Un exemplu paralel se află în referirea la Cir, împăratul persan, numindu-l pe nume, cu mulţi ani înainte de naşterea lui (Isaia 44,28; 45,1). Profeţia aceasta cu privire la Iosia a fost împlinită în mod literal (2 Regi 23,15.16).

1 Regi 13:3 3. Un semn. Pentru ca Ieroboam şi poporul să poată fi pătrunşi de faptul că omul lui Dumnezeu era un profet adevărat şi că solia de avertizare avea greutate, el a făcut o profeţie uimitoare care urma să se împlinească imediat.

1 Regi 13:4 4. A întins mâna. Este periculos pentru cineva, oricine ar fi, să ridice mâna împotriva unui trimis de Dumnezeu, cu o solie solemnă. Mâna întinsă a fost lovită imediat pentru a lovi cu groază atât inima împăratului, cât şi pe cea a poporului, şi pentru a le întipări din nou că aveau în faţa lor un adevărat profet al lui Dumnezeu.

1 Regi 13:5 5. Altarul s-a despicat. Această manifestare a prezenţei şi puterii Domnului era ceva ce nu putea fi negat. În loc să fie pătruns de solemnitatea altarului şi de sfinţenia preotului-împărat, poporul a înţeles acum că Ieroboam lucra în directă sfidare a Cerului şi aducea asupra lui însuşi, mustrarea divină.

1 Regi 13:6 6. Roagă-te. Împăratul fusese umilit. El mai fusese adus să înţeleagă că avea de-a face cu un om al lui Dumnezeu, care, în aceste împrejurări, singur putea să-l elibereze din situaţia lui prezentă. Refacerea mâinii, în situaţia de umilire a împăratului şi a rugăciunii profetului, a avut ca scop să dea lui Ieroboam o altă ocazie de pocăinţă. El încă nu mersese prea departe, astfel încât Domnul să nu îl mai ierte. Dacă împăratul ar fi fost gata să meargă pe cale până la capăt şi dacă ar fi cerut refacerea inimii, aşa cum o ceruse pe aceea a mâinii, arfi fost deschisă calea pentru o reîntoarcere la Dumnezeu, a naţiunii şi o mare reformă în toată ţara lui Israel.

1 Regi 13:7 7. Un dar. Oferta împăratului s-a datorat nu recunoştinţei, ci politeţii. O acceptare a ospitalităţii şi a darului ar fi însemnat pentru popor că profetul a trecut cu vederea umblarea împăratului şi ar fi slujit la nimicirea solemnei impresii pe care el o făcuse. El ar mai fi dat naştere şi la o impresie nefavorabilă cu privire la caracterul şi misiunea lui.

1 Regi 13:8 8. N-aş intra cu tine. Refuzul hotărât de a primi darul propus de împărat, l-a aşezat pe profet pe un teren avantajos şi a făcut o adâncă impresie atât asupra împăratului, cât şi asupra poporului.

1 Regi 13:11 11. Un prooroc bătrân. Un prooroc, dar un prooroc fals, un om care era o unealtă a lui Satana, nu a luiDumnezeu. Nereuşind să-şi asigure ţinta pe o cale, Satana a lucrat acum pe altă cale, hotărât să zădărnicească

planul lui Dumnezeu, aducând la dezonoare pe solul Său.

1 Regi 13:15 15. Vino cu mine acasă. Aceasta este exact invitaţia care-i fusese făcută de împărat şi care fusese respinsă pe temeiul că era împotriva voinţei exprese a lui Dumnezeu (v. 9). Vrăjmaşul este foarte stăruitor şi se întoarce iar şi iar cu ispitele sale, modificate într-un fel sau altul, hotărât să determine căderea omului.

1 Regi 13:18 18. Şi eu sunt prooroc. El era, dar nu era proorocul lui Dumnezeu. Dumnezeu niciodată nu trimite soliicontradictorii, prin proorocii Săi.

Un înger mi-a vorbit. Poate că da, dar dacă i-a vorbit, acesta trebuie să fi fost un înger rău. Când Dumnezeu interzisese omului să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, sub pedeapsa cu moartea, şarpele a venit cu o solie contrară: „Hotărât că nu veţi muri” (Geneza 3,4). Cuvintele falsului profet au identificat sursa lor. Adevăratul profet ar fi trebuit să ştie că dacă el însuşi fusese într-adevăr trimis de Domnul, atunci îngerul care a vorbit prin profetul din Betel a fost un sol al Satanei.

Îl minţea. Satana este un mincinos şi înşelător şi ar trebui să fie recunoscut de către copiii lui Dumnezeu cu ajutorul vicleniilor lui amăgitoare.

1 Regi 13:19 19. S-a întors. Un sol al lui Dumnezeu niciodată nu se poate întoarce de la misiunea lui Dumnezeu şi totuşi să fie credincios faţă de Domnul. Profetul avusese instrucţiunile lui de la Dumnezeu şi le enunţase de două ori ca motive pentru refuzul de a da ascultare unei chemări contrare (v. 8,9,16,17). Mergând împotriva directivelor exprese ale lui Domnului, el s-a aşezat pe sine pe terenul vrăjmaşului, unde Domnul nu mai putea fi cu el.

1 Regi 13:20 20. Cuvântul Domnului a vorbit. De data aceasta, Dumnezeu a vorbit prin profetul fals către cel adevărat. Omul lui Dumnezeu a fost făcut să vadă greşeala sa prin cuvintele rostite de un trimis al lui Satana. După ce omul lui Dumnezeu nu ascultase de porunca expresă a Domnului, Dumnezeu a îngăduit ca el să fie adus în casa lui, de către un om care îngăduise ca el însuşi să fie folosit ca un sol al celui rău (vezi PK 106).

1 Regi 13:22 22. Trupul tău mort. Dorinţa de a fi îngropat în mormântul familiei era deosebit de puternică la evrei. Acest privilegiu avea să fie refuzat profetului neascultător. Pomul răului a produs un seceriş timpuriu şi sigur. Profetul lui Dumnezeu, prin neascultarea sa, se aşezase pe sine pe terenul vrăjmaşului, unde el nu putea să aibă nici prezenţa, nici protecţia divină.

1 Regi 13:24 24. A fost întâlnit pe drum de un leu. Profeţii adesea au întâlnit lei, dar atâta timp cât ei se află în misiunea lui Dumnezeu, ei nu trebuie să se teamă. Nici un om nu poate avea o mai mare îndrăzneală, nici un om nu poate avea motive mai puternice pentru curaj decât solul care merge înainte, în ascultare de poruncile Domnului. Lor li se aplică făgăduinţele: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20); „Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43:5). Daniel a fost aruncat într-o groapă culei, dar asupra lui, leii n-au avut putere pentru că Domnul a fost cu el. El a explicat ceea ce s-a petrecut, pentru că a fost găsit nevinovat (Daniel 6:22). Această mărturie nu putea fi adusă de profetul din ocazia de faţă.

1 Regi 13:26 26. Care n-a ascultat de porunca Domnului. Cu un ceas mai înainte, omul lui Dumnezeu a fost un om cu o misiune, în ceasul următor, un cadavru la o margine de drum. Cauza acestei morţi rapide şi lipsite de glorie a fost neascultarea faţă de Dumnezeu. Pedeapsa grabnică ce a căzut asupra lui a fost o altă mărturie pentru împărat şi poporul lui Israel, că ascultarea de poruncile Domnului este singura cale sigură. În despicarea altarului, uscarea mâinii împăratului şi moartea rapidă a profetului care a mers împotriva poruncii lui Dumnezeu, naţiunea putea să vadă neplăcerea Domnului şi planul Său de a face cu totul lămurit lui Israel

că drumul neascultării este calea durerii şi a morţii.

1 Regi 13:30 30. Trupul în mormântul lui. Probabil ca un semn de remuşcare si de compasiune personală pentru victima propriei perfidii. În Palestina, adesea înmormântarea avea loc în morminte săpate în stâncă, unde familiile puteau fi îngropate împreună.

Vai, frate! Adevăratul profet a fost identificat cu cel fals, aşa cum era şi adevărata religie a lui Iehova, identificată cu noua religie idolatră a lui Ieroboam. Probabil că aceasta n-a fost decât un alt efort de a încurca mintea poporului, aşa încât ei să nu poată întrezări seriozitatea problemei în discuţie. Neascultarea profetului îşi juca rolul în mâinile păcatului.

1 Regi 13:31 31. Lângă oasele lui. Adică, aşază trupul meu lângă al lui. În viaţă, noi am fost fraţi; vom fi fraţi şi în moarte. Oasele ambilor profeţi au fost găsite în criptă de împăratul Iosia, când a pângărit altarul din Betel, arzând pe el oseminte omeneşti din morminte, dar oasele celor doi profeţi n-au fost mişcate (2Regi 23:17,18).

1 Regi 13:32 32. Căci se va împlini. Profeţia n-a fost condiţionată. Solia de avertizare a fost dată din îndurare şi iubire, spre a salva împărăţia lui Israel de nenorocirea pe care umblarea lui rea trebuia în mod inevitabil s-o aducă.

1 Regi 13:33 33. Nu s-a abătut. A fost dată o avertizare dar a fost lepădată. Împăratul, în ciuda profeţiei despre nenorocire, a persistat în calea lui cea rea. De aici înainte, el nu mai putea certa pe nimeni altul decât pe sine însuşi, pentru rezultatele care aveau să izvorască din căile lui rele.

1 Regi 13:34 34. A fost nimicită. Casa lui Ieroboam, care putea fi sigură, a pierit curând. Când Ieroboam a lepădat avertizarea divină şi a persistat în căile lui rele, el a condamnat la ruină, propria sa casă. Păcatul nu poate, nu trebuie şi nu va fi îngăduit pentru vecie (vezi Isaia 1,28; vezi şi Psalmi 34,16; 37,9).

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1–34PK 101–107

1 PK 101, 401

2 PK 402

2, 3 PK 101

4 3T 278

4–6PK 102

7–9PK 105

18–26PK 106

33, 34 PK 107

1 Regi 14:1 1. Abiia. Întâmplarea a fost aleasă pentru a dovedi stăruinţa lui Ieroboam în umblarea şi judecăţile care aveau să cadă asupra lui şi a casei lui, drept rezultat. Numele fiului, Abiia, înseamnă „Iehova este Tatăl meu” şi probabil că este un indiciu că, la naşterea copilului, Ieroboam n-avea intenţia să lepede închinarea la Iehova.

Coincidenţa numelui cu acela al fiului lui Roboam, Abiam(v. 31) sau Abia (2Cronici 12:16) este interesantă. Este posibil să fie mai mult decât o coincidenţă, deoarece naşterile celor doi fii se poate să fi avut loc cam în acelaşi timp, când Ieroboam se afla în favoarea lui Solomon.

1 Regi 14:2 2. Silo. Oraşul acesta a fost locul central de închinare, timp de 300 de ani, de pe vremea când a fost aşezat aici chivotul, după cucerire (Iosua 18:1), până la luarea chivotului de către filisteni (1Samuel 4:4,11), în care timp se crede că şi Silo a fost dărâmat (vezi Ieremia 7:12; PK 415, 416). El era totuşi, căminul bătrânului profet Ahia, care îi spusese lui Ieroboam că el avea să fie împărat (1Regi 11.29-31). Silo era în teritoriul lui Israel, la vreo 16 km sud de Sihem. În felul acesta, este evident că în ciuda noii idolatrii, de la Betel şi Dan, Dumnezeu mai privea încă pe Israel ca fiind poporul Lui ales, căruia profeţii Lui trebuiau să-i slujească şi pentru care aceste slujiri erau de primă importanţă. Când Ieroboam a dorit o solie de la Dumnezeu, el ştia că aceasta putea fi obţinută de la profetul Ahia. Deghizată ca o fiică din popor, nevasta lui Ieroboam a fost astfel trimisă să se apropie de profet.

1 Regi 14:3 3. Ia cu tine. Umil, dar corespunde cu obiceiul vremii (1Samuel 9:7,8) de a te apropia de un profet cu vreun dar, oricât de neînsemnat. Acesta era un semn de apreciere şi respect.

Turte. Cozonaci, probabil de diferite consistenţe şi fragili.

1 Regi 14:4 4. Se întunecaseră. Ebraicul qamu qamu. Acelaşi cuvânt este redat „se întunecaseră” în 1Samuel 4:15. Chiar profeţii lui Dumnezeu sunt subiecte ale suferinţelor obişnuite ale omului.

1 Regi 14:5 5. Domnul spusese. Nevasta lui Ieroboam a avut intenţia să înşele pe profet, dar Dumnezeu i-a dat lui vedere spirituală. Deplina cunoaştere de către profet a împrejurărilor vizitei a fost pentru Ieroboam o dovadă convingătoare că el primise o solie de la Domnul.

1 Regi 14:7 7. Spune lui Ieroboam. Mai înainte, Ahia fusese trimis la Ieroboam cu cuvinte îmbucurătoare că el aveasă fie împărat şi că, dacă va fi credincios, Domnul va fi cu el şi îi va da o casă sigură (cap. 11:38). Dar Ieroboam n-a ascultat de poruncile Domnului; el a păcătuit grav şi a dus pe Israel la păcat. În momentul în care împăratul dorea un cuvânt de speranţă, Dumnezeu nu putea să-i dea decât o solie de mustrare.

1 Regi 14:8 8. De la casa lui David. Ieroboam avea în faţa lui exemplul lui Solomon de viaţă încăpăţânată. Într-adevăr, el a primit împărăţia pentru că ea fusese luată de la Roboam, fiul lui Solomon. De aceea, Ieroboam se afla fără scuză înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Israel.

1 Regi 14:9 9. Decât toţi. Vorbirea este tare, dar nu prea tare. Mai fuseseră păcătoşi printre conductorii lui Israel, înainte de vremea lui Ieroboam, dar nici unul nu l-a egalat pe Ieroboam în grosolanele lui nelegiuiri. IeroboamL-a lepădat pe Dumnezeu care îi dăduse împărăţia, slujind în schimb, idolilor. Avertismentele care-i fuseseră date, el le-a respins cu dispreţ. Moştenirea lui Dumnezeu fusese pusă în mâinile lui ca o dovada a încrederii, dar el n-a reuşit să fie credincios Poporul lui Israel a fost dus în păcat, în mod deliberat, încurajat să întoarcă spatele lui Dumnezeu care i-a scos din Egipt şi le-a dat Ţara Făgăduinţei.

1 Regi 14:10 10. Voi nimici. Toţi bărbaţii familiei lui Ieroboam aveau să fie ucişi, astfel încât casa lui avea să piară. Aceasta s-a făcut de către Baeşa (cap. 15:29). Expresia folosită pentru a denota partea bărbătească a fost o exprimare comună a perioadei de pe vremea lui David (1Samuel 25:22,34), prin Baeşa (1Regi 16:11) până la Ahab (1Regi 21:21; 2Regi 9:8) şi este un termen de dispreţ aplicat la astfel de bărbaţi ce sunt condamnaţi la nimicirea desăvârşită.

Fie rob, fie slobod. (Shut up and left, în engleză.) Înţelesul acestei expresii nu este clar, dar ea este folosită în legătură cu termenul dispreţuitor aplicat la astfel de bărbaţi care aveau să fie alungaţi şi stârpiţi (1Regi 21:21; 2Regi 9:8) şi pe timp de calamitate şi adversitate (Deuteronom 32:36; 2Regi 14:26). Expresia pare a fi idiomatică şi i s-au atribuit diferite sensuri, precum: (1) căsătorit şi burlac; (2) rob şi slobod (3) preţios şi fără valoare, (4) minor şi matur.

1 Regi 14:11 11. Mâncat de câini. Aceeaşi judecată teribilă a fost pronunţată asupra altora care păcătuiseră în mod grosolan (cap. 16:4; 21:24). În cetăţile orientale, câinii erau gunoieri obişnuiţi şi, adesea, prăznuiau la trupurile neînmormântate ale celor morţi.

1 Regi 14:12 12. Copilul va muri. Cu greu o solie de mângâiere pentru inima îndurerată a unei mame sau pentru un tată îngrijorat care nădăjduieşte în vindecarea copilului lui. Moartea copilului avea să fie pentru Ieroboam un fel de nenorocire a casei sale, care, dacă el continua în căile lui rele, avea să fie nimicită cu desăvârşire. Poate că moartea acestui fiu putea să atingă în aşa măsură inima împăratului, încât să-i trezească raţiunea şi să îl aducă la Dumnezeu.

1 Regi 14:13 13. Ceva bun. A îngădui ca acest fiu să moară, fără îndoială că a fost un act de îndurare din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu a văzut ce bunătate era în inima acestui tânăr şi a lucrat cu el în consecinţă. Este ceva original si patetic în această anunţare a morţii ca singură răsplătire posibilă, având în vedere judecăţile care aveau să vină. Sunt vremuri când chiar moartea este o binecuvântare pentru cei credincioşi.

1 Regi 14:14 14. Un împărat. Acela a fost Baeşa care l-a omorât pe Nadab, fiul lui Ieroboam, şi i-a stârpit pe toţi membrii casei lui Ieroboam (cap. 15:28,29).

Chiar acum. Judecata nu avea să aştepte mult timp. Zorile zilei nenorocirii apăruseră deja şi cineva carecitea semnele vremurilor putea şti că timpurile erau rele. Ideea este asemănătoare cu cea exprimată de Isus, „Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!” (Luca 12:49).

1 Regi 14:15 15. Dincolo de Râu. Eufratul. Aici este prezisă viitoarea robie. Totuşi, pronunţarea judecăţii a fost condiţionată şi avea să fie adusă la îndeplinire numai dacă naţiunea nu se pocăia (Iosua 18:7,8).

Idoli. Ebraicul `asherim ‘asherim. Vezi cele despre Exod. 34:13; Deuteronom 7:5; Judecători 6:25. Religiile băştinaşe ale Palestinei erau culte ale fertilităţii, care constau din închinarea la divinităţi masculine şi feminine şi presupuneau cele mai grosolane imoralităţi. Parii erau simboluri ale divinităţilor feminine, cunoscutde obicei drept Astartee. Baalii erau zei masculini şi amândoi erau adesea găsiţi împreună. Astfel, Ghedeon a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul care era cu el (Judecători 6:25-30). Poporului lui Dumnezeu i-a fost interzis în mod expres să nu aşeze „nici un idol de lemn lângă altarul pe care-l va ridica Domnului.” (Deuteronom 16:21) Israel a fost dus în robie pentru că „au făcut idoli de ai Astarteei... şi au slujit lui Baal” (2Regi 17:16). Manase şi-a atras neplăcerea Domnului pentru că „a zidit din nou înălţimile ... şi a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol Astarteei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel” (2Regi 21:3). Iosia a dărâmat „altarul de la Betel” pe care-l făcuse Ieroboam şi „a ars idolul Astarteei” (2Regi 23:15).

1 Regi 14:17 17. Tirţa. Se pare că Ieroboam şi-a mutat capitala de la Sihem la Tirţa. Tirţa a continuat să fie capitala lui Israel până când Omri a întemeiat Samaria (1Regi 16:23,24).

1 Regi 14:18 18. L-au îngropat. Amintirea morţii şi îngropării fiului lui Ieroboam, Abiia, marchează încheierea amănunţitului raport despre domnia lui Ieroboam. Au mai fost încă multe alte întâmplări, precum războiul dintre Ieroboam şi Abiam din Iuda (2Cronici 13:2-20), dar scriitorul cărţii Regilor trece peste toate acestea. Din tot materialul care-i sta la dispoziţie, el a ales unul singur, boala şi moartea lui Abiia, pentru a ajunge la

învăţătura judecăţii asupra casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

1 Regi 14:19 19. Celelalte fapte. Aceasta este o parte dintr-o formulă obişnuită pentru a încheia rapoartele despre domnia împăraţilor. Totdeauna era vorba de alte detalii cu privire la împăraţi decât acelea care fuseseră alese – în cazul lui Ieroboam, „cum a făcut război şi cum a domnit”. Astfel de detalii puteau fi găsite în analele oficiale – „cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel”, pentru împăraţii israeliţi.

1 Regi 14:20 20. Douăzeci şi doi de ani. Cifra aceasta reprezintă anii oficiali ai domniei împăratului. Lungimea adevărată a domniei a fost de numai 21 de ani. În metoda de socotire folosită de împăraţii lui Israel, pe acea vreme, ceea ce mai rămânea din anul calendaristic în timpul căruia împăratului venea la tron, era numit primul an al împăratului, în timp ce prima parte a acelui an fusese atribuită împăratului dinaintea lui, ca ultim an al lui (vezi cele despre cap. 15:28).

În locul lui. Un detaliu cu privire la succesor este cel de încheiere într-o formulă folosită de aici înainte spre a indica raportul despre fiecare împărat (vezi cele despre cap. 11:43).

1 Regi 14:21 21. A împărăţit peste Iuda. Declaraţia aceasta arată cum sunt prezentate domniile împăraţilor în formula oficială. Raportul despre vizita lui Roboam la Sihem, pentru încoronare şi grăbita lui retragere la Ierusalim, din cauza rebeliunii seminţiilor nordice, fusese deja dat (cap. 12:1-24). După aceea urmează raportul despre împărăţirea lui Ieroboam (cap. 12:25 la 14:20), iar acum urmează raportul despre domnia lui Roboam, după prezentarea oficială. Rapoartele despre împăraţi, atât ai lui Iuda, cât şi ai lui Israel, pentru o perioadă până la apariţia lui Ilie (cap. 17:1) sunt scurte. Mult material suplimentar se află totuşi în 2Cronici 11:1 la 16:14.

În vârstă de patruzeci şi unu de ani. De aceea trebuie că el s-a născut înainte ca tatăl său, Solomon, să fi venit la tron, deoarece Solomon a domnit 40 de ani (cap. 11:42).

Şaptesprezece ani. Aceştia erau ani oficiali, dar în acest caz ei sunt şi ani reali. Sistemul de socotire în Iuda era diferit de cel din Israel (vezi cele despre v. 20). În Iuda, ceea ce rămânea din anul calendaristic în timpul căruia împăratul venea la tron nu era numit primul an. Primul lui an oficial era socotit de la începutul următorului an calendaristic.

Naam, amonita. Este curios că succesiunea a trebuit să treacă la fiul unei soţii mai timpurii decât al aceleia care ,probabil că era prima-regină a lui Solomon, fiica lui Faraon. Referirea la regina mama este obişnuită în analele regale.

1 Regi 14:22 22. Iuda a făcut ce este rău. Motivul principal în rapoartele cărţii Regilor pare să fie a dezvălui partea pe care fiecare individ a jucat-o în istoria religioasă a împărăţiei. În cazurile unor anumiţi împăraţi, informaţia este că era un domnitor care a făcut rău (2Regi 17:2; 21:2, 20; 23:32, 37; 24:9, 19), dar în cazul lui Roboam raportul afirmă că „Iuda a făcut ce este rău”. Apostazia din Iuda evident că a fost secerişul seminţei mortale semănate de exemplul cel rău al lui Solomon, sub a cărui idolatrie au crescut tinerii naţiunii. Roboam era slab şi şovăitor şi n-a luat iniţiativa să înfrâneze poporul când păcătuia.

1 Regi 14:23 23. Stâlpi închinaţi idolilor. Ebraicul masseboth mas\s\eboth, literal „stâlpi”. Au fost date porunci repetate de a nimici stâlpii ridicaţi de canaaniţi, precum şi de a tăia şi arde pomii închinaţi idolilor ((Exod. 23:24; 34:13; Deuteronom 7:5; 12:3; vezi la Deuteronom 16:22). Stâlpii ridicaţi de Iacov (Geneza 28,18; 31,13; 35,14) nu erau obiecte de închinare (vezi despre Geneza 28,18).

1 Regi 14:24 24. Sodomiţi. Ebraicul qadesh qadesh, templu de bărbaţi prostituaţi. Ei îşi aduceau la îndeplinire ocupaţia lor abominabilă sub autorizaţie religioasă. Din cauza unor astfel de practici abominabile a trebuit ca

vechii locuitori ai ţării să fie alungaţi, iar acum poporul lui Iuda rivaliza cu ei în păcătoşenie (vezi 1 Regi 15,12; 2 Regi 23,7).

1 Regi 14:25 25. Şişac. Cunoscut în istoria egipteană ca Şeşonc I. El a fost întemeietorul celei de-a douăzeci şi doua dinastii a Egiptului. El a întreprins faimoasa lui campanie împotriva lui Iuda, în al cincilea an al lui Roboam. Raportul acesta este confirmat în mod remarcabil de renumite inscripţii de la Karnak, care enumeră cuceririle lui Şeşonc şi redă lista cetăţilor capturate în acea campanie (vezi ilustraţia din faţa pag. 48). Printre localităţilecare pot fi identificate, multe sunt în interiorul frontierelor lui Israel, mai ales în Câmpia Esdraelon, precum Taanac, Mehio, Bet-Şan, Şunem şi altele. Soca şi Arad sunt singurele cetăţi cunoscute din Iuda ale căror nume au fost citite. Unii cred că pe vremea acestui atac, cetăţile mai sus numite din Israel fuseseră luate şi ţinute de Roboam, cu rezultatul că Ieroboam l-a invitat pe fostul său protector să efectueze o salvare. Este mai probabil că Şeşonc a avut unele nemulţumiri împotriva lui Ieroboam, care se poate să nu fi îndeplinit promisiunile făcute înainte de a deveni împărat peste Israel. Fragmentul unei stele a victoriei, găsite în săpăturile de la Meghido, arată că Şeşonc a tratat ca cucerite, iar nu ca eliberate.

1 Regi 14:26 26. Visteriile. Această jefuire a vistieriilor Templului, pe care David şi Solomon le adunaseră cu atâta trudă şi care erau gloria lui Israel, trezea compătimire.

1 Regi 14:27 27. Scuturi de aramă. Informaţia că scuturile de aramă au fost încredinţate căpeteniilor alergătorilor indică faptul că scuturile de aur fuseseră folosite de căpeteniile alergătorilor la ocazii oficiale.

1 Regi 14:29 29. Cartea Cronicilor. Referirea la această sursă a rapoartelor originale despre împăraţii lui Iuda constituie un alt detaliu în formula oficială care încheia darea de seamă despre fiecare împărat. Volumul acesta este de aici înainte mereu citat pe tot parcursul istoriei lui Iuda (vezi 1Regi 15:7, 23; 22:45; 2Regi 8:23; 12:19; 14:18; 15:6, 36; 16:19; etc.).

1 Regi 14:30 30. A fost război. Despre acest război nu s-a păstrat nici o dare de seamă specifică. Referinţe la astfel de detalii ca acesta, de altfel neamintite în legătură cu raportul din cartea Regilor, se întâlnesc adesea în declaraţiile de încheiere despre domnia împăratului.

1 Regi 14:31 31. Roboam a adormit. Vezi cele despre cap. 11:43.

Mama sa se numea. Referirea la mama împăratului s-a făcut în v. 21. Locul obişnuit pentru astfel de menţiuni este în afirmaţia de prezentare a domniei împăratului. Acesta este singurul caz unde se găseşte un astfel de detaliu ca parte a formulei de încheiere a domniei.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

15, 16 PK 108

16 PK 107

25 PK 94

26, 27 PK 95

31 PK 96

1 Regi 15:1 1. În al optsprezecelea an. În vremurile vechi aproape fiecare naţiune îşi avea propriul ei calendar şi

înregistra datele cu privire la ţările străine în termenii propriei lor metode de socotire. Chiar astăzi, noi exprimăm datele vechi, înregistrate iniţial după diferite calendare, în termeni ai propriului nostru calendar modern şi al sistemului numeric al anilor erei noastre. În perioada împărăţiilor ebraice, anii nu erau socotiţi în serie continuă (ca anul 1954 reprezintă al 1954-lea an al erei creştine), ci se numărau pentru fiecare domnie a împăratului. Astfel, în Iuda, anul în care Abiam a început să domnească a fost numit al optsprezecelea an al luiIeroboam, împăratul lui Israel. Aceasta este prima dintre multele declaraţii care arată legătura dintre cele douăregate ebraice. Se pare evident din aceste legături că cele două cărţi din Iuda, în conformitate cu sistemul de socotire folosit în Iuda, şi pe acelea cu privire la vreun împărat al lui Israel, prin sistemul israelit. Deoarece declaraţia din acest verset este un raport cu privire la domnia unui împărat al lui Iuda, menţiunea de al 18-lea an al lui Ieroboam în această ordine de idei, ar însemna al 18-lea an al domniei lui, aşa cum este socotit în Iuda, iar nu în mod necesar al 18-lea an, aşa cum îl socotea Ieroboam (vezi pag. 148).

1 Regi 15:2 2. Fata. Probabil nepoata, pentru că în conformitate cu 2Cronici 13:8, mama lui Abia, numită acolo Micaia, era fiica lui „Uriel din Ghibea”. „Abisalom”-ul din acest text, numit şi „Absalom” (2Cronici 11:20) este, după toate probabilităţile, fiul rebel al lui David, a cărui mamă se numea tot Maaca (2Samuel 3:3). Absalom a avut numai o fiică, Tamar (2Samuel 14:27), care probabil că s-a căsătorit cu Uriel. Dintre cele optsprezece soţii şi şaizeci de ţiitoare ale lui Roboam, Maaca era cea favorită şi fiul ei, Abia, a fost ales de Roboam din cei 28 de fii, pentru domnie (2Cronici 11:21,22).

1 Regi 15:3 3. Păcatele pe care le făcuse tatăl său. Deşi urmând practicile idolatre ale tatălui său, Abia s-a prezentatpe sine însuşi înaintea lui Israel ca apărător al Templului de la Ierusalim şi al închinării la Iehova.

1 Regi 15:4 4. O lumină. Adică urmaşul său. „Din pricina lui David” se referă la făgăduinţa Domnului, făcută lui David în 2Samuel 7:12-16.

1 Regi 15:5 5. Întâmplarea cu Urie. Acesta este singurul text în care se află această calificare a lăudării lui David. Referirea la Urie nu se află într-un număr de manuscrise ale LXX.

1 Regi 15:6 6. A fost război. Versetul acesta care repetă declaraţia din cap. 14:30, lipseşte într-un număr de manuscrise ale LXX.

1 Regi 15:7 7. Între Abiam şi Ieroboam. Un raport despre război se află în 2Cronici 13:3-20. scriitorul cărţii Regilor trece uşor peste situaţiile militare, omiţând complet un număr de probleme descrise amănunţit în Cronici.

1 Regi 15:10 10. Mamă-sa se chema Maaca. Evreii, conform obiceiului oriental, numesc ca tată, orice strămoş de parte bărbătească, şi pe orice strămoş de parte femeiască, îl numesc mamă (vezi Geneza 3,20; 10,21; 17,4; 36,43 etc.). Maaca era mama lui Abiam (1 Regi 15,2) şi de aceea, bunica lui Asa. Ea este numită „împărăteasă” (1 Regi 15,13), ceea ce arată că ea păstra poziţia onorată de împărăteasă-mamă la curte şi că eii se mai dădea încă mare cinste.

1 Regi 15:11 11. Ce este plăcut. Domnia lui Asa a fost un punct de cotitură în istoria lui Iuda. Profeţii Azaria şi Hanai (2Cronici 15:1,2; 16:7) l-au călăuzit şi inspirat pe împărat în eforturile sale de a umbla pe calea Domnului. Raportul din cartea Regilor redă numai puţine amănunte ale acestei interesante domnii, care este raportată mult mai detaliat în Cronici (2Cronici 14:1 la 16:14).

1 Regi 15:12 12. A scos. În efortul său de a curăţa ţara de sodomiţi, evident că el nu a avut succes deplin, pentru că

a fost lăsat pe seama fiului său, Iosafat, să desăvârşească lucrarea (1Regi 22:46).

1 Regi 15:13 13. Idol. Ebraicul miphleşeth miphles\eth. Cuvântul acesta se află numai aici şi în textul paralel din 2Cronici 15:16. El înseamnă ceva oribil şi înspăimântător. Probabil că este vorba de un chip obscen, de o monstruoasă particularitate. Fapta lui Maaca, făcând un astfel de idol, a fost privită ca fiind atât de flagrantă, încât ea a fost îndepărtată la bătrâneţe, din înalta ei poziţie, iar idolul a fost ars în public.

1 Regi 15:14 14. N-au privit. Asa a făcut o anevoioasă încercare de a îndepărta „altarele dumnezeilor străini şi înălţimile” şi de a curăţa ţara de altarele corupătoare (2 Cronici 14,3-5), dar în acest efort, el nu a avut parte de succes deplin.

1 Regi 15:15 15. A pus în... Au fost făcute eforturi atât de Abiam, cât şi de Asa de a repune în Templu, tezaurul carefusese luat de Şişac, în timpul domniei lui Roboam (cap. 14:26).

1 Regi 15:16 16. Între Asa şi Baeşa. În timpul primilor zece ani ai domniei lui Asa, ţara a avut pace (2 Cronici 14,1,6). În al 15-lea an al lui, el a câştigat o mare victorie asupra oştirii invadatoare a lui Zerah Etiopianul (2 Cronici 14,9-15; comp. cu 2 Cronici 15,10). Probabil că după aceasta au izbucnit ostilităţi cu Baeşa din Israel.

1 Regi 15:17 17. A întărit Rama. După marea victorie a lui Asa asupra lui Zerah, mulţi străini s-au adunat la el „din Efraim şi din Simeon, căci un mare număr dintre oamenii lui Israel au trecut la el când au văzut că Domnul, Dumnezeul lui, era cu el” (2 Cronici 15,9). Pentru a împiedica pe supuşii săi de a pleca la Asa, Baeşa a întărit Rama, o cetate în Beniamin, cam la 10 km nord de Ierusalim, aproape de frontiera dintre Israel şi Iuda, străduindu-se astfel să controleze frontiera.

1 Regi 15:18 18. Ben-Hadad. Ben-Hadad I. Cel care a fost contemporan cu Ahab a fost Ben-Hadad II (cap. 20,1.34), iar Ben-Hadad III, fiul lui Hazael, cel care a fost contemporan cu Ioahaz (2 Regi 13,24.25).

Hezion. Probabil unul şi acelaşi cu Rezon care a fost adversarul lui Solomon (cap. 11.23). În scurtul timp dintre Solomon şi Asa, Siria trebuie că a ajuns o formidabilă putere militară. Cu tezaurul de la Templu, Asa a căutat să cumpere acum ajutorul lui Ben-Hadad, împotriva lui Baeşa. Cu câţiva ani în urmă, a fost descoperit un interesant monument de piatră al unui împărat numit Ben-Hadad, identificat de unii cu acest împărat care arată chipul lui şi conţine o inscripţie în arameică.

1 Regi 15:20 20. Cetăţilor lui Israel. Cetăţile lovite au fost în nord, aproape de hotarul Siriei. Aşezarea Iion probabil că era în valea dintre Liban şi Anti-Liban, la apus de muntele Hermon. Dan era la 40 km nord de Marea Galileei. Abel-Bet-Maaca era la 7 km vest de Dan şi Chinerot era pe ţărmul Mării Chineret (Galileea). Ţara lui Neftali, regiunea în care cele mai multe dintre cetăţile numite mai sus erau aşezate, era la nord de Marea Galileei. Din cap. 20:34 se pare că Siria şi-a păstrat posesiunea asupra acestor cetăţi, cel puţin până pe vremea lui Ahab. Vezi harta de la pag. 828.

1 Regi 15:21 21. A încetat să mai întărească. Politica lui Asa, cu toate că a avut succes în scopul ei imediat de a scăpa de ameninţarea lui Baeşa, a fost departe de a fi înţeleaptă sau potrivită. Asa ar fi putut să-şi mai pună încă o dată încrederea în Domnul, aşa cum făcuse în criza când Zerah Etiopianul a invadat ţara (2 Cronici 4,9-15). Indiferent de strâmtorarea în care se găsea, Asa nu a avut nici un drept de a folosi tezaurul din templul Domnului pentru a cumpăra ajutor de la un împărat păgân. Pentru această chestiune, el a fost mustratde profetul Hanani, dar s-a mâniat şi a pus pe profet în închisoare (2 Cronici 16,7-10). Mai târziu, Isaia a pronunţat o mustrare asemănătoare pentru Israel pentru că s-a încrezut mai degrabă în Egipt decât în Dumnezeu (Isaia 30,1-17).

1 Regi 15:22 22. L-a întrebuinţat. Asa urmărise o viguroasă politică militară, construind puncte întărite, unde era nevoie de ele, şi făcând „ziduri cu turnuri, cu porţi şi cu zăvoare” (2 Cronici 14,6,7). După ce Baeşa renunţase la eforturile lui la Rama, modernuler Râm , în Beniamin, Asa a ales o aşezare mai puternică cu vreo 1,75 mile (2,8 km) spre est, pe Gheba, modernul Jeba` Jeba’, care se afla pe vârful unui deal cu terase, străjuind valea spre nord, şi o altă aşezare, Miţpa, identificată de unii cu Tell en-Naşbeh, 3,75 mile (5,6 km) spre sud-vest. Materialele adunate de Baeşa pentru întărirea Ramei au fost folosite de Asa pentru întărirea Ghebei şi a Miţpei. Miţpa trebuie că a fost un loc puternic şi important pentru că ea a fost aleasă de Ghedalia, guvernator al lui Iuda, numit de Nabucodonosor, ca sediu de unde el domina drumul principal de la Sihem şi Samaria la Ierusalim (Ieremia 41,1-5).

1 Regi 15:23 23. Fapte ale lui Asa. Unele din ele sunt raportate în Cronici. Cele mai importante sunt: războiul lui cu Zerah Etiopianul, celebrarea marelui festival din Ierusalim în cel de-al 15-lea an al domniei lui, punerea de către el la închisoare a văzătorului Hanani, asuprirea de către el a unora din popor şi căutarea în timpul bolii lui de la sfirsit, nu a Domnului, ci a doctorilor.

La bătrâneţe. După 2Cronici 16.12, aceasta a fost în al 39-lea an al domniei lui.

1 Regi 15:24 24. Iosafat. În conformitate cu sistemul de socotire adoptat pentru folosirea în acest comentariu, Iosafat a domnit împreună cu Asa, perioadă de timp înainte de moartea tatălui său.

Este evident că declinul sănătăţii lui Asa a făcut ca el să-şi asocieze la tron pe fiul său spre a-l asista în purtarea răspunderilor statului.

1 Regi 15:25 25. În al doilea an. În conformitate cu socoteala israelită, dar mai întâi în conformitate cu propria socotire a lui Asa (vezi cele despre v. 1). În datele cronologice care prezintă rapoartele domniilor lor, în general vorbind, sunt aranjate în acord cu succesiunea urcării lor la tron. Din cauza aceasta, domnia lui Nadabeste prezentată acum după aceea a lui Asa, mai degrabă decât domnia lui Iosafat, succesorul lui Asa.Până acum îi avem pe următorii:

1Regi 15:1,2 – Abiam în Iuda al 18-lea an al lui Ieroboam

1Regi 15:9,10 – Asa în Iuda al 20-lea an al lui Ieroboam

1Regi 15:25 – Nadab în Israel al 2-lea an al lui Asa

Restul de domnii raportate în 1Regi apar în următoarea ordine:

1Regi 15: 28,33Baeşa în Israelal 3-lea an al lui Asa1Regi 16:8Ela în Israelal 26-lea an al lui Asa1Regi 16:10Zimri în Israelal 27-lea an al lui Asa1Regi 16:23Omri în Israelal 31-lea an al lui Asa1Regi 16:29Ahab în Israel

al 38-lea an al lui Asa1Regi 22:41,42Iosafat în Iudaal 4-lea an al lui Ahab1Regi 22:51Ahazia în Israelal 17-lea an al lui Iosafat

Se va observa că toate domniile acestea sunt aranjate într-o perfectă ordine de succesiune cronologică. Astfel, Iosafat nu este prezentat până ce nu a fost dată domnia lui Ahab, deoarece începutul domniei lui Iosafat a avut loc în al 4-lea an al lui Ahab, iar Ahazia nu este prezentat decât după Iosafat, deoarece era al 17-lea an al lui Iosafat când Ahazia şi-a început domnia. Aceasta dovedeşte cum sunt alcătuite cărţile Regilor în cadrul unor date cronologice.

1 Regi 15:26 26. El a făcut ce este rău. Acesta este singurul amănunt care a rămas raportat cu privire la domnia lui Nadab.

1 Regi 15:27 27. Din casa lui Isahar. Baeşa se trăgea dintr-o seminţie obscură, care abia dacă s-a distins vreodată în istoria evreiască.

Ghibeton. Aceasta era o cetate levitică din teritoriul atribuit iniţial lui Dan (Iosua 19:44; 21:23). Ea se afla în Şefela, cam la mai bine de 3 km vest de Ghezer. Multe oraşe din această regiune de frontieră schimbau frecvent stăpânirea între evrei şi filisteni. Cetatea era acum în mâinilor filistenilor şi cu 24 de ani mai târziu, ease mai afla încă stăpânită de ei (1Regi 16:15).

1 Regi 15:28 28. În al 3-lea an al lui Asa. Nadab şi-a început domnia în al doilea an al lui Asa (v. 25) şi a fost omorâtde Baeşa, în al treilea an al lui Asa, după o domnie de doi ani (v. 25). Aceasta a fost cu putinţă pentru că domnia lui s-a socotit în conformitate cu un sistem în care ultimul an al lui Ieroboam era socotit ca primul an al lui Nadab şi orice parte a următorului an de domnie în care a domnit Nadab era considerat al doilea an lui. Având în vedere că el a domnit părţi din doi ani de domnie, despre el avea să se spună că a domnit doi ani (vezi pag. 137 şi PK 109).

1 Regi 15:29 29. A ucis toată casa. Vezi cele despre cap. 16:2. Baeşa a făcut aceasta pentru propria lui securitate, împlinind astfel profeţia lui Ahia (cap. 14:7-11).

1 Regi 15:33 33. Tirţa. Cetatea aceasta care fusese capitala lui Ieroboam (cap. 14:17), a continuat să fie capitala lui Israel, sub casa lui Baeşa şi până pe vremea lui Omri (cap. 16:23). Aceasta a fost pe vremuri o cetate regală canaanită (Iosua 12,24) şi era renumită pentru frumuseţea ei, ca şi Ierusalimul (Cântarea cântărilor 6,4).

Douăzeci şi patru de ani. Adică 24 de ani (vezi cele despre v. 28), pentru că el şi-a început domnia în al3-lea an al lui Asa şi a continuat să rămână pe tron până în al 26-lea an al lui Asa (cap. 16:8).

COMENTARII ELLEN G. WHITE

11 PK 110, 190

16–24PK 113

29, 30 PK 109

1 Regi 16:1

1. Fiul lui Hanani. Hanani era profet pentru Asa în regatul lui Iuda (2Cronici 16:7-10). Iehu, fiul său, este trimis acum de Domnul cu o solie pentru Baeşa din Israel. Pe vremea aceasta trebuie că el era tânăr, pentru că îl găsim mustrându-l pe Iosafat, după moartea lui Ahab (2Cronici 19:2) şi scriind analele domniei luiIosafat (2Cronici 20:34).

1 Regi 16:2 2. A făcut pe Israel să păcătuiască. Această solie de mustrare pentru Baeşa este similară cu solia lui Ahia pentru Ieroboam (cap. 14:7-11). Expresia de aici „le-am ridicat din ţărână”, care nu se găseşte în cap. 14:7, pare să însemne că Baeşa n-a avut nici unul din acei ascendenţi de rang, bogăţie etc., care, într-o oarecare măsură l-au făcut pe Ieroboam să fie potrivit pentru înalta lui slujbă, ci că Baeşa a fost luat din păturile cele mai de jos ale poporului.

1 Regi 16:3 3. Casa ta o voi face. Baeşa a fost unealta de măturat a casei lui Ieroboam. Aceasta ar fi trebuit să-i arate clar ce soartă teribilă îi era păstrată şi lui, dacă el avea să urmeze pe calea lui Ieroboam. Pocăinţa ar fi putut abate într-o oarecare măsură teribila sentinţă. Soliile de judecată ale lui Dumnezeu adesea sunt avertizări cu privire la soarta tragică pe care o va avea cel păcătos, dacă el stăruie în umblarea lui. Dumnezeu doreşte să salveze, nu să nimicească.

1 Regi 16:5 5. Celelalte fapte. Baeşa a domnit 24 de ani şi fără îndoială că au fost multe lucruri interesante în analele oficiale care ar fi putut fi alese spre a da un raport cuprinzător al domniei lui. Dar, pe toate acestea scriitorul cărţii Regilor le lasă de-o parte, trimiţând pe cititor la faptul că lucrurile acelea sunt scrise deja în „cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel”. Lucrul care îl interesează pe el cel mai mult este poziţia luată de fiecare domnitor faţă de Iehova şi planul lui pentru Israel, şi legătura pe care aceasta putea s-o aibă asupra istoriei naţionale a poporului ales al lui Dumnezeu. Avea naţiunea să prospere sau să decadă, avea să dureze pentru totdeauna sau avea să se ruineze? Răspunsul la aceste întrebări depindea de atitudinea împăratului şi a poporului faţă de Dumnezeu.

1 Regi 16:7 7. Prin proorocul. La prima vedere, acest text pare a nu fi la locul lui. Raportul oficial despre domnia lui Baeşa a fost încheiat prin anunţarea despre moartea şi înmormântarea şi despre urcarea pe tron a fiului său.Dar acum raportul se întoarce din nou la domnia lui Baeşa, referindu-se încă o dată la solia lui Iehu împotriva lui Baeşa şi casei sale. Această afirmaţie adiţională probabil că a fost făcută cu scopul de a scoate în evidenţă monstruozitatea specială a păcatului lui Baeşa.

Ca şi casa lui Ieroboam. Baeşa a nimicit complet casa lui Ieroboam şi totuşi el însuşi n-a fost mai bun. El a umblat pe aceleaşi căi rele care pricinuiseră pedeapsa adusă împotriva casei pe care el a nimicit-o.

1 Regi 16:8 8. Doi ani. Ela şi-a început domnia în al 26-lea an al lui Asa şi a terminat-o în al 27-lea an (v. 10; vezi cele despre 15:28).

1 Regi 16:9 9. A uneltit. Aceasta dovedeşte cât de scăzut era nivelul moral la care căzuse Israel. Zimri deţinea o înaltă poziţie de încredere în oştirea lui Ela, dar s-a dovedit neloial şi s-a întors împotriva împăratului, al cărui tron era de datoria lui să-l susţină. Domnea interesul personal şi în raport apare o altă asasinare a împăratului. Nu poate exista pace şi siguranţă, nici linişte sau stabilitate, acolo unde împărat şi popor calcă în picioare Legea lui Dumnezeu şi refuză ca vieţile lor să fie modelate după chipul divin.

Chefuind şi îmbătându-se. Îmbătarea este un rău care ajută ca naţiunea să fie adusă la ruină. Când conducătorii se dedau la vin, ei neglijează treburile statului, iar naţiunea suferă. „Nu se cade împăraţilor să beavin, nici voievozilor să umble după băuturi tari, ca nu cumva, bând, să uite legea şi să calce drepturile tuturor celor nenorociţi.” (Proverbe 31:4,5).

1 Regi 16:11

11. Nici prieteni. Aceste cuvinte indică spre măsuri de neobişnuită severitate. N-au fost nimiciţi numai membrii familiei regale, ci şi toţi prietenii, inclusiv, probabil, sfetnicii şi slujbaşii statului. Nu este de mirare că naţiunea n-a privit cu plăcere la un astfel de împărat şi în mod deosebit nu Omri, care, ca slujbaş în oştire, avea motive să se teamă pentru propria lui siguranţă. Aceia care primejduiesc pe alţii, se primejduiesc pe ei înşişi.

1 Regi 16:12 12. După cuvântul. Adesea prezicerile profeţilor au caracter de simple prevederi, mai degrabă, decât decrete divine. Dumnezeu nu decretează toate evenimentele pe care El le prezice. Alteori spusele profeţilor sunt pronunţări de judecată. Era prerogativa lui Dumnezeu să stabilească pedeapsa care se cuvenea unui domnitor rău. Acolo unde răutatea cerea, pedeapsa era moartea. Aducând la îndeplinire judecata intenţionată,executorii decretului divin acţionau ca agenţi ai Cerului (vezi 2Regi 9:7). Totuşi, adesea ei aveau ţeluri egoiste şi acţionau din motive care erau întru totul răzbunătoare. În măsura în care ei acţionau din astfel de motive, ei deveneau vinovaţi. Astfel, asirienii care au adus la îndeplinire judecata lui Dumnezeu, au fost mai târziu pedepsiţi pentru motivele egoiste şi crude care au insuflat umblarea lor (Isaia 10:5-13). Probabil că Zimri a trecut dincolo de intenţia de judecată pronunţată împotriva „casei lui Baeşa” şi a ucis pe mulţi care nuerau vrednici de nimicire.

1 Regi 16:13 13. Prin idolii. (Vanities, în engleză.) Adică închinarea adusă de ei idolilor (vezi Deuteronom 32:16,25; 1Samuel 12:10, 21; Ieremia 8:19). Puţine lucruri sunt atât de nebuneşti ca atunci când oamenii îşi fac idoli cu propriile lor mâini şi apoi se pleacă înaintea lor spre închinare. Nebunia unei astfel de umblări este în mod repetat arătată în Cuvântul lui Dumnezeu (Psalmul 115:4–8; Isaia 41:21–29; 44:9–20; Ieremia 10:3–8) .

1 Regi 16:15 15. Şapte zile. Domniile mai scurte decât un an adesea sunt redate în termeni de zile şi luni (2Regi 15:8, 13; 23:31; 24:8; 2Cronici 36:2, 9).

Împotriva Ghibetonului. Cu douăzeci şi patru de ani în urmă, Baeşa îl omorâse pe Nadab, în timp ce acesta se lupta împotriva Ghibetonului (cap.15:27).

1 Regi 16:16 16. Omri. În timp ce Ela bea şi se îmbăta în casa căpeteniei sale din Tirţa, Zimri l-a ucis (v. 9) şi de îndată ce ştirea a ajuns la oştirea de la Ghibeton, ei l-au făcut împărat pe Omri. Această întâmplare aminteşte de practica favorită a oştilor romane care atunci când primeau ştirea despre asasinarea unui împărat la Roma, aveau obiceiul să-şi investească propriul împărat cu purpură.

1 Regi 16:18 18. Cetatea este luată. Şederea la Tirţa trebuie că a fost scurtă, pentru că întreaga domnie a lui Zimri a fost de numai şapte zile (v. 15). Fără îndoială că Omri a fost ajutat din interiorul cetăţii, deoarece el a fost în stare să o ia aproape imediat.

Casei împăratului. Probabil în cel mai întărit loc al palatului, citadela. Punerea de foc palatului de către el şi pieirea lui în flăcări are o mulţime de paralele în istoria Orientului.

1 Regi 16:19 19. Din pricina păcatelor. Zimri a domnit peste Israel numai şapte zile, totuşi el primeşte aceeaşi condamnare ca şi împăraţii care au domnit un timp mai îndelungat. Moartea lui ilustrează morala pe care scriitorul cărţii Regilor o scoate din întreaga istorie a monarhilor israeliţi, aceea că, asupra lor şi asupra naţiunii era un blestem pentru stăruirea lor în păcatele lui Ieroboam, care în cele din urmă a făcut ca fiecare casă regală să aibă parte de un sfârşit umilitor şi sângeros.

1 Regi 16:21 21. S-a dezbinat. Moartea lui Zimri a lăsat pe Israel cu doi împăraţi, fiecare dominând peste jumătate din naţiune. Deoarece Zimri a început scurta lui domnie de şapte zile, în al 27-lea an al lui Asa (v. 10,15) şi deoarece Tibni şi Omri au început domnia lor în acelaşi timp, amândoi au început să domnească în al 27-lea

an al lui Asa.

1 Regi 16:22 22. Tibni a murit. Nu ni se spune cum a domnit Tibni sau cum a murit, dar este o semnificaţie prevestitoare în afirmaţia concisă că el a murit şi Omri a domnit. În mod evident, între cei doi au fost lupte continue care nu s-au terminat până când Omri nu şi-a eliminat rivalul.

1 Regi 16:23 23. În al treizeci şi unulea an. Aceasta indică în mod vădit timpul când Omri a început să domnească deunul singur. El a fost făcut împărat prima dată, în al 27-lea an al lui Asa (v. 15,16). Cinci ani mai târziu, socotind inclusiv (al 31-lea an al lui Asa), el a început domnia lui.

Doisprezece ani. Perioada aceasta a dat multă bătaie de cap cronologiştilor biblici, deşi este relativ simplă. Aceşti 12 ani cuprind întreaga domnie a lui Omri, şi numai perioada necontestatei lui domnii, ci şi perioada când asupra unei părţi din ţară, a domnit Tibni. În felul acesta, anii lui Omri au început în al 27-lea an al lui Asa, când poporul l-a făcut împărat pe Omri (v. 15,16) şi s-au terminat în al 38-lea an al lui Asa, când Omri a fost succedat de fiul său, Ahab (v. 29), o perioadă de 12, ani socotind inclusiv.

Şase ani. De la perioada când şi-a început domnia, până la scurt timp după moartea lui Tibni. Timp de un an după moartea rivalului său, Tirţa a continuat să fie capitala lui Omri.

1 Regi 16:24 24. Muntele Samariei. Urcarea pe tron a lui Omri a marcat o nouă perioadă de domnie stabilă şi de prosperitate pentru regatul de nord. În timp ce capitala era la Tirţa, naţiunea a trecut printr-o lungă perioadă de neînţelegere şi nelinişte. Se poate că seminţele nemulţumirii stăteau la pândă, la Tirţa, ceea ce l-a făcut pe Omri să se decidă asupra unui nou loc pentru capitala lui. Muntele Samariei, cam la 10 km nord-vest de Sihem, a fost locul ales. Ar fi fost greu să se găsească un loc mai potrivit pentru capitala naţiunii. Poziţia lui era foarte frumoasă, cuprinzând cu privirea marea şi kilometri întregi de ţară, de jur împrejur. Era aşezat în inima ţării. Din punct de vedere militar, muntele, cu pantele lui prăpăstioase, se adapta admirabil la apărare, cum dovedesc îndelungatele asedii pe care le-a îndurat (1Regi 20:1; 2Regi 6:24; 17:5; 18:9, 10). Terenul înconjurător era neobişnuit de productiv. Pe munte erau izvoare bogate de apă. Istoria ei justifică înţelepciunea întemeietorului ei, pentru că Samaria a continuat să fie capitala lui Israel, până la încheierea istoriei naţiunii. Săpăturile pe locul anticei Samarii datează cele mai de jos straturi ale cetăţii ca aparţinând timpului lui Omri.

1 Regi 16:25 25. A făcut ce este rău. Din punct de vedere civil, Omri a fost un domnitor de succes. El a făcut mult spre a aduce pace şi prosperitate ţării lui zbuciumate. Numele lui se găseşte pe faimoasa Piatră Moabită care relatează despre ocuparea de către Omri a Moabului (vezi nota adiţională despre 2Regi 3). Israel a ajuns să fie cunoscut la asirieni ca „ţara lui Omri”, în timp ce chiar Iehu, nimicitorul casei lui Omri, este numit „un fiu al lui Omri” (vezi ilustraţia de la pag 48). Dar în ochii Domnului, Omri a făcut mai rău decât toţi regii de dinainte de el. Ca adaos la acceptarea vechii idolatrii, probabil că el a mers mai departe şi a introdus şi încurajat închinarea la Baal-ul sidonian. Mica (6:16) se referă la „orânduirile lui Omri”, în legătură cu felul cum „a lucrat casa lui Ahab”, ca simbol al unei apostazii grele şi deznădăjduite.

1 Regi 16:31 31. Izabela. Numele de Izabela avea să devină proverbial pentru păcătoşenie. Etbaal, tatăl ei, era mare preot al lui Baal (PK 114). Iosif îl numeşte preotul Astarteei, care l-a ucis pe Pheles, împăratul Tirului, şi a întemeiat o dinastie nouă şi a domnit peste Tir, timp de 32 de ani (Împotriva lui Apion, 1. 18). Originea preoţească a Izabelei poate explica devotamentul fanatic al reginei de a răspândi falsa religie în Israel.

Împăratul sidoniţilor. În acea vreme, Tirul era cetatea de căpetenie a Feniciei (vezi cele despre Geneza 10,15), dar reputaţia istorică a Sidonului a făcut pe regii Tirului să adopte titlul de „împăratul sidoniţilor”. O cupă omagială găsită pe insula Cipru conţine chiar această inscripţie.

Baal. În mod literal, „domn”. Numele se referă la marele zeu al furtunii şi la numeroşi zei locali ai

fertilităţii, cărora li se aducea închinare pentru ca natura să fie mai productivă. Ahab devenise acum un exponent înfocat al religiei corupte.

1 Regi 16:32 32. Templul lui Baal. N-a fost găsită nici o rămăşiţă a acestui templu, dar se poate ca el să fi fost o parte din splendidul palat al lui Ahab, care a fost dezgropat.

1 Regi 16:33 33. Un idol al Astarteei. Vezi cele despre Judecători 3:7; 1Regi 14:15. Adesea, Baal era asociat cu zeiţa Astarteea sau Astaret (Judecători 2,13), şi în vecinătatea altarului lui, adesea se afla şi un idol (vezi Judecători 6:25,30).

1 Regi 16:34 34. A zidit ... Ierihonul. Vezi cele despre Iosua 6,26. Ierihonul era acum rezidit şi el a devenit din nou un loc de importanţă considerabilă. El avea mari avantaje, fiind bine udat şi dominând drumul principal din valea Iordanului, până la platoul înalt al Betelului. El a fost acum reclădit de unul din Betel, probabil sub patronajul lui Ahab.

Cu preţul lui Abiram. Vezi PK 230. unii înţeleg acest text ca referindu-se la jertfele omeneşti care alcătuiau o parte brutală a religiei corupte a vremii. Conform acestei înţelegeri, întâiul născut avea să fie oferitca jertfă de temelie, iar cel mai tânăr drept contrapartea ei inaugurală.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

25 PK 114

29–33PK 114, 177

30–333T 262

34 PK 230; 3T 273

1 Regi 17:1 1. Ilie. Aici începe o nouă secţiune a cărţii Regilor, cu totul diferită în spirit de cea de mai înainte. În locul câtorva fapte reci, cu privire la domniile rele ale împăraţilor, dăm acum peste o expunere a unora din cele mai mişcătoare fapte ale celui mai mare dintre profeţi. Întâmplările sunt amănunţit şi viu prezentate, plinede frumuseţe spirituală şi instruire morală. Ilie apare pe scenă ca un om cu o misiune urgentă de la Dumnezeu.Ceasul este un moment de criză. Păcatul năpădise ţara şi dacă nu era oprit, totul avea să se năruie într-o ruină tragică. Ilie întâmpină vrăjmaşul ca un luptător curajos pentru Dumnezeu, dând mărturie pentru El, prin cuvânt şi fapte, ducând o viaţă retrasă sau stând curajos pe înălţimea Carmelului, cerând foc din cer şi mânuind sabia răzbunării în uciderea profeţilor lui Baal. În timp ce captivanta istorioară desfăşoară raportul eidespre curaj, credinţă, fidelitate uimitoare, afecţiune amabilă sau despre zel conştiincios în slujba lui Dumnezeu, este imposibil a nu vedea în profet un simbol al unui Ilie şi mai mare care avea să vină (Matei 17:10-12). Numele de Ilie se potriveşte profetului pentru misiunea lui. El înseamnă „Iehova este Dumnezeul meu.”

Din locuitorii Galaadului. Căminul lui Ilie era în Galaad, la răsărit de Iordan, localizarea exactă a cetăţiilui de origine nu este cunoscută.

A zis lui Ahab. Istoria lui Ilie este prezentată dramatic. Nu are nici o introducere, nimic cu privire la chemarea profetului, nimic cu privire la experienţele lui de mai înainte. El este amintit pe nume ca unul dintre locuitorii Galaadului şi apoi se află înaintea împăratului, prezentând solemna lui solie de judecată ce avea să vină. În singurătatea munţilor Galaadului, inima lui Ilie a fost adânc mişcată când cugeta la mereu crescândul curent de apostazie care inunda ţara. Sufletul lui a fost îndurerat şi indignarea lui, trezită, şi el s-a rugat foarte serios ca ceva să se întâmple spre a se opri curentul răului – ca, dacă este necesar, să vină judecăţi ca poporul să-şi vină în fire şi să-i ajute să vadă nebunia încrederii în Baal. Rugăciunea lui a fost ascultată şi Ilie a fost

trimis el însuşi la împărat, cu înfiorătoarea solie de judecată care avea să vină (vezi PK 119, 120).

Nici rouă, nici ploaie. Baal era adorat ca izvorul vieţii şi binecuvântării, ca marele zeu al furtunii care aproviziona pământul cu umezeală, şi făcea ca ţara să rodească. Acum Israel trebuia să înveţe că Baal nu putea procura aceste binecuvântări.

Vezi o hartă a locurilor pe unde a călătorit Ilie

1 Regi 17:3 3. Pleacă de aici. Nu era timp de pierdut. Înainte ca împăratul să-şi revină spre a-l prinde pe profet, să-lcondamne la moarte, el era deja plecat. Domnul l-a îndemnat să apuce pe drumul spre Valea Iordanului, la pârâul Cherit. Localizarea exactă este necunoscută, dar probabil că a fost într-o liniştită trecătoare adâncă, mult îndepărtată de circulatele căi de comunicaţie ale oamenilor.

1 Regi 17:4 4. Corbii. Vremurile erau ciudate, iar inimile oamenilor, înăsprite. Dacă era să se facă o lucrare bună, trebuia ca Dumnezeu Însuşi să se manifeste pe căi cu totul neobişnuite. Orice măsuri s-ar fi luat şi pentru oricât de îndelungat timp, Dumnezeu avea să dovedească înaintea naţiunii, că El era Dumnezeu şi că El va purta de grijă de cei ai Lui.

1 Regi 17:7 7. A secat. Cuvântul lui Ilie către împărat au avut un efect imediat. Din clipa în care au fost pronunţate cuvintele, n-a mai fost ploaie şi toată ţara a ajuns uscată şi vestejită. Împăratul şi poporul au refuzat să creadă că seceta era judecata lui Dumnezeu. El insista că Baal şi Astarteea le vor da totuşi ploaia dătătoare de viaţă. Apoi a secat până şi pârâul Cherit.

1 Regi 17:9 9. Sarepta. Un oraş de coastă în Fenicia la 9 mile (14,4 km) sud-sudvest de Sidon şi 13,5 mile (21,6 km) nord-nordest de Tir. În acest oraş din chiar inima ţării stăpânite de împăraţii lui Baal, Ilie a fost trimis spre a fi hrănit de o văduvă care nu era israelită. Cu siguranţă că Ahab niciodată nu l-ar fi căutat acolo. Astăzi, Sarepta este un mic sat, cunoscut sub numele de Şarafand S\arafand.

1 Regi 17:10 10. Strângea lemne. Aceasta este una dintre cele mai obişnuite scene din ţările Orientului, unde combustibilul este puţin. Femei şi copii caută peste tot, câteva surcele sau ceva iarbă care să poată fi folosite la aprinsul focului.

1 Regi 17:11 11. O bucată de pâine. Domnul a fost cel care a îndemnat pe profet să facă această cerere de a i se da pâine. El cunoştea exact situaţia existentă, cumplita sărăcie a văduvei şi nevoia de pâine a profetului. Găsindu-se într-o astfel de nevoie disperată, se va simţi văduva în stare să refuze pe propriul ei fiu, pentru a da unui străin dintr-o altă ţară?

1 Regi 17:13 13. Pregăteşte-mi întâi mie. Cererea era o încercare a credinţei. Văduva tocmai explicase dificila ei situaţie materială. Provizia ei săracă era aproape gata – rămânând doar pentru încă o singură şi ultimă mâncare amărâtă şi apoi, moartea prin înfometare.

1 Regi 17:14 14. Căci aşa vorbeşte Domnul. Cererea era însoţită de o făgăduinţă. Ei i s-a spus despre binecuvântărilepe care le va aduce fapta ei de a da. Dumnezeu a făcut-o să înţeleagă clar că ea dădea profetului, El îi va reda mult mai mult decât dădea ea. Ea a făcut faţă încercării şi a fost bogat răsplătită.

1 Regi 17:15 15. Şi multă vreme a avut ce să mănânce. Ea a mâncat pentru că a crezut făgăduinţa lui Dumnezeu. Miide oameni în jurul ei, acei care s-au încrezut în Baal, mureau de foame. Când a venit cererea de a da, ea avea

numai atât cât să mai facă o ultimă mâncare pentru ea şi fiul ei. Dar când a dat, a avut din destul pentru ea şi toată casa ei, precum şi pentru profet, timp de multe zile. Ea a găsit viaţă şi binecuvântare din cauza credinţei ei în Dumnezeu. „Cine dă cu mână largă, ajunge bogat.” (Proverbe 11:24)

1 Regi 17:16 16. N-a scăzut. Magazia lui Dumnezeu niciodată nu se goleşte. Domnul este izvorul tuturor binecuvântărilor. Acei care învaţă să se bizuiască pe El, vor găsi chiar în această viaţă bucurie deplină şi binecuvântare, pe care dispreţuitorii harului Său nu le pot cunoaşte (vezi Matei 6:25,33).

1 Regi 17:17 17. S-a îmbolnăvit. Văduva avea toată dovada prezenţei şi binecuvântării lui Dumnezeu şi, totuşi, fiul ei a fost doborât. Întristare şi moarte vin în căminele celor drepţi, ca şi în ale celor păcătoşi. Oricât de harnic şi consacrat poate fi cineva în serviciul Domnului, suferinţa şi nenorocirea, dezamăgirea şi pierderea pot să-i fie partea.

1 Regi 17:18 18. Omule al lui Dumnezeu. Cuvintele indică spre credinţa femeii în Dumnezeu şi în Ilie, ca profet al Lui. Aceasta este o expresie remarcabilă de credinţă din gura femeii din Fenicia. Chiar înainte de sosirea lui Ilie, ea fusese „o credincioasă în adevăratul Dumnezeu şi umbla în toată lumina care lumina cărarea ei” (PK 129). Într-o vreme când Israel se îndepărta de Dumnezeu spre a se închina la Baal, o femeie din ţara lui Baal îşi dovedea credinţa ei în Dumnezeul lui Israel. Sămânţa semănată în cele mai nepotrivite locuri poate să încolţească spre a aduce recolta harului ei.

Ca să aduci aminte. Cuvintele exprimă nenaturaleţea inimii întristate. Vizita lui Ilie adusese văduvei, viaţă, nu moarte, şi bucurie, nu tristeţe. În durerea ei cea mare, ea a legat necazul ei de profet şi de Dumnezeuşi simţea că judecata s-a abătut asupra ei, din cauză vreunui păcat din viaţa ei. Prezenţa profetului a făcut-o săaibă un simţământ mai adânc al păcatului şi privea acum la întristarea ei, ca la o pedeapsă de la Dumnezeu.

1 Regi 17:20 20. A chemat pe Domnul. Un exemplu de felul cum, în prezenţa morţii, omul lui Dumnezeu poate să strige către El. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16).

1 Regi 17:21 21. S-a întins. Aceasta nu înseamnă că profetul a recurs la nişte mijloace naturale de reînviere a celui mort. Numai Dumnezeu, care a dat viaţa, poate reface viaţa. Ilie s-a rugat cu zel lui Dumnezeu ca El să readucă pe copil la viaţă.

Sufletul. Ebraicul nephesh nephesh. Acest cuvânt ebraic se găseşte de peste 700 de ori în VT şi a fost diferit tradus ca „suflet” (Geneza 2,7; 12,5.12 etc.), „creatură”, „vieţuitoare” (Geneza 1,21.24; 2,19; Levitic 11,46 etc.), „oameni” (Geneza 14,21; Iosua 20,9; Ieremia 43,6 etc.), „cineva” (Isaia 20,9), „viaţă” (Geneza 9,4; Exod 4,19; Iosua 2,14 etc.), „mort”, (Levitic 19,28; Numeri 9,6.7.10 etc.), „înşişi” (Isaia 46, 2) şi un număr de alte feluri. Din toate aceste diferite traduceri, traducerea „viaţă” probabil că ar fi cea mai potrivită întextul în discuţie. Traducerea „suflet” induce în eroare şi transmite multora ideea unei entităţi nemuritoare, capabilă de a exista conştientă, separată de corp. Ideea aceasta nu se găseşte în cuvântul nephesh nephesh. În toate cele peste 700 de locuri ale cuvântului niciodată această idee nu este asociată cu el sau implicată. Nici măcar o dată nephesh nephesh nu este numit nemuritor. A traduce nephesh nephesh cu „viaţă” este în armonie cu ceea ce au făcut traducătorii Bibliei în 119 alte locuri. Un exemplu de seamă se află în 1 Regi 19,4în care Ilie declară: „Acum, Doamne, ia-mi sufletul” (în engleză, „my life”, ebraicul nephesh nephesh). Aici, traducătorii au folosit corect cuvântul „viaţă”. Pentru o discutare în continuare a problemei, vezi cele despre Geneza 35,18.

1 Regi 17:22 22. A înviat. Prin rugăciunea credinţei, „femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi” (Evrei 11,35). Această minune a fost făcută într-un timp de criză în istoria lui Israel şi a lumii. Credinţa în Dumnezeu era la un nivel scăzut. Oamenii priveau la forţele naturii ca izvor al vieţii şi al vindecării. Ei aveau nevoie ca atenţia lor să fie îndreptată spre Dumnezeu şi să înveţe că El este Cel care dă viaţă şi că El avea putere nu numai să

vindece pe bolnavi, ci şi să învie morţii. Ştirea despre astfel de minune nu putea fi ţinută sub tăcere. Aici era ceva ce Baal niciodată nu putea să facă. Pe măsură ce oamenii aflau că, prin puterea lui Dumnezeu, fiul văduvei fusese înviat din morţi, puterea lui Baal începea să fie frântă.

1 Regi 17:23 23. Fiul tău este viu. Câte mame cu inima îndurerată doresc să audă cuvinte ca acestea. Dar aceleaşi cuvinte îmbucurătoare care au fost auzite atunci, le vor auzi multe mame în viitorul apropiat. Ce binecuvântări neaşteptate şi favoruri au venit asupra văduvei din Sarepta, ca rezultat al credinţei şi ospitalităţiiei. Ea şi-a împărţit ultima ei mâncare cu profetul şi i-a dat un loc în căminul ei umil. În schimb, copilul ei a fost readus la viaţă. „Cine primeşte un prooroc în numele unui prooroc, va primi răsplata unui prooroc.” (Matei 10,41; vezi şi Isaia 58,10,11)

1 Regi 17:24 24. Cunosc acum. Văduva avusese cea mai neobişnuită confirmare a exactităţii cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu promisese şi El a lucrat pentru ea, în conformitate cu făgăduinţa Lui. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt totdeauna sigure. Este bine ca fiecare copil al lui Dumnezeu să ţină tare la mărturisirea lui de credinţă, fără să se clatine, „pentru că credincios este Cel care a făcut făgăduinţa” (Evrei 10:23). Chiar dacă Domnul n-ar face nici o minune pentru noi, aşa cum El a făcut pentru văduva feniciană, există mii de căi prin care fiecare copil al Său poate cunoaşte că, într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Dumnezeu estetot atât de bun, de puternic şi de aproape de noi astăzi, cum a fost faţă de văduva din Sarepta şi tot atât de interesat să se îngrijească de orice nevoie a noastră (vezi Matei 6:25-34).

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1–24PK 119–132

1 EW 162; PK 116, 121; 3T 263, 273

3, 4 PK 122

3–63T 288

4 MH 202

6 EW 56; 4T 253

7–93T 288

9 AA 416, 430; DA 238; 3T 274

9–11PK 129

9–162T 29

12–14PK 130

12–156T 345

15–24PK 131; 6T 346

1 Regi 18:1 1. În al treilea an. Perioada de secetă a fost de trei ani, dar starea de foamete a mai persistat alte şase luni, până ce noua recoltă a putut fi recoltată (Luca 4:25; Iacov 5:17).

Înfăţişează-te. Împăratul căutase pe Ilie peste tot, dar fără succes. Acum profetului i se dă porunca să se prezinte singur înaintea împăratului. Opreliştea fusese adusă asupra ţării prin anunţul direct al lui Ilie către

Ahab, cu privire la ceea ce avea să facă Domnul. Era numai drept ca ea să fie îndepărtată pe aceeaşi cale. Nu-iera îngăduit nici împăratului, nici poporului nici un pretext ca să atribuie sfârşitul secetei, puterii zeilor sau profeţilor lor.

1 Regi 18:2 2. Ilie s-a dus. Ilie ştia că viaţa lui avea să fie în pericol, dar când el a primit porunca de la Domnul, să se înfăţişeze înaintea lui Ahab, el a ascultat de îndată şi s-a încrezut în Dumnezeu să-l ocrotească.

1 Regi 18:3 3. Obadia. Numele înseamnă „slujitorul lui Iehova”. Caracterul omului era să corespundă cu semnificaţia numelui său. Este semnificativ ca împăratul să păstreze într-o slujbă atât de importantă, un bărbatdespre care el ştia că este un slujitor al Domnului. Dar Ahab mai ştia că acest bărbat, care era credincios faţă de Dumnezeu, avea să fie credincios şi în administrarea treburilor gospodăriei regale.

1 Regi 18:4 4. Când a nimicit Izabela. De-abia acum ne este prezentat tabloul despre severitatea persecuţiei împotriva poporului lui Dumnezeu şi cine era spiritul conducător. Împărăteasa Izabela, furioasă pe solia lui Ilie care a închis cerurile ca să nu mai poată da ploaie, a hotărât ca profetul şi toţi aceia care erau cu el în slujba lui Iehova, să fie ucişi. Într-adevăr, nefiind ameninţată de foamete, devoţiunea Izabelei faţă de Baal avea s-o facă vrăjmaşă faţă de profetul lui Dumnezeu.

O sută de prooroci. Profeţii amintiţi aici erau fără îndoială membri ai şcolilor profeţilor. Ei erau o grupăde profeţi-elevi şi profeţi-predicatori care erau la început instruiţi de profeţi şi care îşi consacrau viaţa lor pentru propagarea soliei de vieţuire dreaptă şi sfântă. Faptul că 100 dintre ei erau ascunşi de Obadia dovedeşte că ei trebuie să fi fost mult mai numeroşi, chiar în Israel care, pe o perioadă atât de lungă mersese contrar căilor Domnului.

Într-o peşteră. În Palestina, peşterile erau obişnuite. Numai în regiunea Muntelui Carmel erau peste 200de peşteri. Peşterile din Palestina erau atât peşteri naturale, cât şi făcute de mâna omului, şi serveau ca locuinţe, morminte, magazii, rezervoare de apă sau grajduri pentru vite. În timp de război sau de opresiune, ele ofereau excelente locuri de refugiu (Iosua 10:16–27; Judecători 6:2; 1Samuel 13:6; 22:1; 24:3–10; 2Samuel 23:13).

1 Regi 18:5 5. Izvoarele. Palestina este renumită pentru izvoarele şi fântânile ei, care izvorăsc de sub o stâncă sau mal, sau din pământ. Ele sunt o sursă continuă pentru multe pâraie şi râuri. Evident că mult timp după ce râurile obişnuite secau, unele pârâiaşe alimentate de izvoare, care primeau apa din zăpada munţilor Liban, continuau să curgă în sezonul cald şi uscat, când nu era ploaie.

1 Regi 18:6 6. Şi-au împărţit ţara. Această inspectare personală a ţării de către împărat şi unul dintre slujitorii lui principali dovedeşte strâmtorarea extremă la care ajunsese Israel, din cauza secetei.

1 Regi 18:7 7. Tu eşti, domnul meu, Ilie? Poate că ar fi fost mai bine tradus: „Tu eşti, în persoană, domnul meu, Ilie?” sau „Aici eşti, domnul meu, Ilie?” Umilinţa lui Obadia în prezenţa profetului este uimitoare. Ea este născută din respectul faţă de Dumnezeu. Obadia era unul dintre principalii slujbaşi ai regelui, dar se socoteşte pe sine ca slugă sau rob (vezi v. 9,12) înaintea solului Domnului. Întrebarea n-a fost pusă pentru informare, cidin surprindere. „Aici eşti, când împăratul te-a căutat toţi anii aceştia pe cuprinsul întregii ţări?”

1 Regi 18:8 8. Spune stăpânului tău. Lui Ilie i s-a dat poruncă de către Domnul să meargă şi să se înfăţişeze înaintealui Ahab. Acum el a întâlnit pe Obadia, dar el nu-l însoţeşte pe Obadia la împărat. Dimpotrivă, Obadia trebuia să anunţe pe împărat despre prezenţa profetului, iar împăratul poate, dacă doreşte astfel, să vină la profet. Adevărata relaţie dintre oameni nu este întotdeauna indicată de titlurile sau poziţiile oficiale pe care le deţin. Slujbaşul sau robul adesea se află mai presus, cât priveşte adevărata mărime sau superioritate, decât regele

sau domnul.

1 Regi 18:10 10. Popor sau împărăţie. Nu departe de Israel existau multe împărăţii mici. Era numai natural ca cinevaa cărui viaţă era urmărită să caute exil în vreun stat apropiat. Ahab n-a cercetat numai propria lui ţară, ci a făcut cercetări pentru Ilie, în toate ţările învecinate.

1 Regi 18:12 12. Te va duce. Obadia avea toată încrederea că Dumnezeu avea să-i poarte de grijă solului Său, Ilie. El se temea că „Duhul Domnului” are să-l ducă pe Ilie departe de vătămare, undeva, în vreun refugiu ascuns, mai înainte ca să aibă loc contactul cu Ahab.

1 Regi 18:14 14. Şi acum tu zici. Obadia nu dorea să ia parte la omorârea lui Ilie, ceea ce ar fi fost cu siguranţă soarta profetului, dacă el îl ducea la rege. Dar, dacă nu-l dădea pe Ilie lui Ahab, el era sigur că el însuşi avea să moară. Dorea Ilie să ia parte la uciderea unui bărbat care salvase vieţile a 100 de profeţi?

1 Regi 18:15 15. Astăzi mă voi înfăţişa. Ilie avea mandatul său de la Dumnezeu şi, oricât de neconceput ar fi putut fi pentru Obadia, Ilie era pregătit să-l întâlnească pe Ahab, în acea zi.

1 Regi 18:16 16. Ahab s-a dus. Împăratul a mers la profet, iar nu profetul la împărat. Ahab a înţeles că Ilie, în primul rând, şi-a predat supunerea şi slujba sa Unuia mai mare decât un împărat pământesc şi, în felul acesta, împăratul a fost obligat să plece la bărbatul a cărui viaţă căuta să o ia. El ştia prea bine că profetul nu consimţise la această ciudată întâlnire spre a se preda pe sine în mâinile împăratului. La această întâlnire a venit cu teamă, mai degrabă împăratul, decât profetul, cu toate că împăratul era însoţit de un puternic corp degardă militară, iar profetul nu avea decât apărarea din partea Domnului.

1 Regi 18:17 17. Care nenoroceşti pe Israel. Israel a fost în mare nenorocire şi în adâncul sufletului său, Ahab înţelegea care era motivul. Dar vina întotdeauna încearcă să se sustragă de la răspunderea pentru răul pe care ea-l aduce. Ahab a căutat să pună mâna pe Ilie pentru blestemul care lovise ţara. Unul din cele mai mari rele ale păcatului este acela că el, întotdeauna caută să încurce situaţia. El refuză să poarte vina pentru nenorocirile pe care le provoacă şi chiar încearcă să facă să apară mai degrabă că dreptatea este răspunzătoarepentru nenorocirea omului, decât nedreptatea.

1 Regi 18:18 18. „Tu eşti”. Împăratul şi-a găsit naşul. Îmbrăcămintea umilă a profetului avea mai mare autoritate decât haina regală. Ilie este cel care stă pe scaunul de judecată, în timp ce împăratul este vinovatul care se aflăîn boxa acuzaţilor. În timp ce Ilie îi spune fără frică că el este acela care a nesocotit pe Israel, împăratul îşi pierde curajul la auzul cuvintelor de mustrare pe care le merită.

Aţi părăsit poruncile. Împăratul şi toţi cei din cuprinsul regatului trebuiau să ştie că neascultarea lor de poruncile lui Dumnezeu este ceea ce a adus grozavele judecăţi asupra lor şi a nefericitei lor ţări. Slujirea lui Baal a dus la umblarea pe calea către un paradis înşelător. Căutând viaţa, ei au găsit moartea; căutând bucuria, ei au găsit întristarea şi nenorocirea; căutând pacea şi prosperitatea, ei au găsit nenorocirea şi ruina.

1 Regi 18:19 19. Strânge acum... la mine. Profetul este cel care dă poruncile, nu împăratul. Ahab a recunoscut originea divină a poruncii şi a ascultat de îndată.

Muntele Carmel. Un lanţ de dealuri de circa 25 km lungime, avându-şi promontoriul în partea nord-vestică, înspre Mediterană. Dealurile au la promontoriu, înălţimea de circa 170 m şi circa 500 m în partea de sud-est. Înălţimea oferă o frumoasă privelişte asupra Mediteranei, asupra câmpiilor Esdraelonului şi Şaronului, şi asupra unei mari părţi a Samariei.

Proorocii lui Baal. Aceştia erau preoţii şi învăţătorii lui Baal, iar profeţii dumbrăvilor erau preoţii în legătură cu închinarea Astarteei. Numărul ne face să avem o idee cu privire la limita până la care aceste culte degradante au pus stăpânire pe poporul Israel.

Care mănâncă la masa Izabelei. Adică ei erau întreţinuţi prin mâna împărătesei. Ei erau clerul subvenţionat al Izabelei.

1 Regi 18:20 20. Ahab a trimis. În armonie cu directivele lui Ilie, Ahab a trimis o chemare pentru întreg Israelul să seadune la Carmel, împreună cu proorocii lui Baal şi ai Astarteei. Poporul a venit cu presentimente ciudate. Muntele Carmel, altădată un loc cu o privelişte de rară frumuseţe, cu templele lui idolatre prin dumbrăvi înfloritoare, era acum un loc al pustiirii. Pomii erau sfrijiţi şi goi, izvoarele erau secate, iar flori nu mai existau.Dumnezeii fertilităţii au înşelat dureros aşteptările închinătorilor lor, iar ei s-au înşelat pe ei înşişi. Propriile loraltare erau locuri de supărare şi necinstire. Aici, pe acest pământ consacrat altarelor păgâne, altădată atât de frumos, iar acum atât de sterp şi nenorocit, Ilie şi-a propus să dovedească completa nebunie a închinării la Baal.

1 Regi 18:21 21. Până când vreţi să şchiopătaţi? Poporul lui Israel se afla acum la răscruce. Vor lepăda ei pentru totdeauna pe Dumnezeu care îi hotărâse ca popor ales, pentru a accepta ca stăpân şi domn al lor pe Baal? Dacă Iehova era Dumnezeu, El trebuia să fie Cel căruia să I se aducă închinare. Dacă Baal era dumnezeu, ei să-l urmeze pe el. Provocarea era prezentată, iar poporului i s-a dat ocazia să se pronunţe.

1 Regi 18:24 24. Care va răspunde prin foc. Proba propusă de Ilie era întru totul cinstită. Ceea ce era în joc, era cine era Dumnezeu, Iehova sau Baal? Dacă Baal era ceea ce preoţii păgâni pretindeau a fi, atunci să dovedească faptul acesta prin aducerea de foc din cer. Dacă într-adevăr el are putere peste ploaie şi furtună, să trimită fulgerele sale aprinse. Nici chiar preoţii lui Baal n-au putut nega onestitatea ofertei făcute, deşi ei trebuie că s-au temut în ceea ce priveşte rezultatele.

1 Regi 18:26 26. Nu s-a auzit nici un glas. Cum se putea una ca aceasta? Baal nu era altceva decât produsul imaginaţiei omului şi el nu putea răspunde la rugăciune.

Şi săreau. Sensul este „ei săreau în sus şi-n jos”, ca în nota marginală. Acesta era un dans ritual sălbatic, prin care se angajau într-o stare de frenezie. Se spune că astfel de exhibiţii au fost însoţite uneori de manifestări ale puterii demonice şi, fără îndoială, că se spera că, prin astfel de mijloace, ar putea fi procurat focul. Dar Domnul a intervenit. Satana şi îngerii lui au fost ţinuţi la distanţă şi n-a apărut nici un foc.

1 Regi 18:27 27. Ilie şi-a bătut joc de ei. Aceşti preoţi ai lui Baal trebuiau să afle că zeul lor nu putea să răspundă la rugăciunile lor. Cuvintele lui Ilie către ei erau expresii de dispreţ suprem. Batjocura lui plină de dispreţ n-a fost fără efect asupra spectatorilor care se aflau acolo spre a alege între Iehova şi Baal.

1 Regi 18:28 28. Şi-au făcut tăieturi. Auto-mutilarea, obişnuită în delirul oriental, a fost introdusă în ideea că zeii au plăcere de vărsare de sânge. Astfel de ritualuri sângeroase, în cazuri de extremă ispăşire, nu erau neobişnuite în vremurile VT (Judecători 16:6,7), dar ele erau oprite pentru poporul lui Dumnezeu (Levitic 19:28; Deuteronom 14:1).

1 Regi 18:29 29. Ei au aiurit. (Prophesied, în engleză.) Aceşti agenţi ai lui Baal erau numiţi profeţi (v. 19). Îndeplinirea slujbei lor în totalitatea ei poate fi considerată ca un act de profeţire. Sau probabil, într-un sens mult mai restrâns, ei au profetizat cum a făcut şi Saul, care „s-a înfuriat în mijlocul casei” (1Samuel 18:10), când asupra lui a venit un duh rău. Experienţa lui Saul putea să fie ca şi aceea a închinătorilor la diavol, din

ţările orientale de azi, despre care se spune că uneori se angajează într-o înaltă stare de delir religios, când daunaştere la gălăgie şi mormăială neînţeleasă. Satana şi îngerii lui au fost de faţă pe Muntele Carmel şi ar fi făcutorice în limita puterii lor pentru a coborî focul dorit, dacă aceasta le-ar fi fost îngăduit de Dumnezeu. Dar Domnul, deşi a îngăduit demonilor să prezinte unele dintre cele mai revoltătoare aspecte ale prezenţei lor în oameni, nu a îngăduit lui Satana să coboare foc, în numele lui Baal.

1 Regi 18:30 30. A dres altarul. În vremurile din vechime, oamenii se închinaseră la acest altar, Dumnezeului cerurilor, dar el nu mai era folosit de un timp îndelungat. Cu deplin respect, Ilie a adunat pietrele împrăştiate. Astăzi sunt multe cămine în care altarul lui Dumnezeu este dărâmat. Este timpul să fie făcută o lucrare asemănătoare aceleia de pe muntele Carmel. Seara, copii lui Dumnezeu ar trebui să se adune respectuos, împreună, la altarul familial, pentru un timp de devoţiune tăcută. Dimineaţa, familiile din nou ar trebui să se unească pentru clipe de rugăciune. Altarul rugăciunii şi al consacrării să fie ţinut într-o continuă reparaţie.

1 Regi 18:33 33. Cu apă. Un izvor perpetuu despre care se ştie că niciodată n-a secat chiar în timpul celei mai teribile secete, se spune că se află în vecinătatea scenei tradiţionale a jertfei. Dând instrucţiuni ca apa să fie vărsată pe jertfă şi pe lemne, Ilie voia să înlăture orice suspiciuni sau fraudă.

1 Regi 18:36 36. Jertfa de seară. În timpul lungilor şi gălăgioaselor ceasuri, preoţii lui Baal au executat săriturile şi strigătele lor excitate şi violente, rugându-se sălbatic, murmurând incoerent, dar fără nici un rezultat. Cu totul obosiţi şi sleiţi, în cele din urmă, s-au retras în disperare. Mulţimea era, de asemenea obosită de scenele de oroare şi excitare şi se afla într-un cadru spiritual receptiv pentru lucrarea profetului lui Dumnezeu.

Al lui Avraam. Ilie se adresează lui Dumnezeu care este tatăl lor, al tuturor. El Îi vorbeşte liniştit şi reverenţios, în contrast izbitor cu strigătele delirante ale profeţilor lui Baal.

Fă să se ştie. Rugăciunea a fost cu totul simplă, întru totul sinceră, fără exaltare, direct la subiect şi din toată inima.

1 Regi 18:37 37. Să le întorci astfel inima. Marea povară a inimii lui Ilie era convertirea lui Israel, ca inima lor care se întorsese spre Baal, să poată fi întoarsă înapoi la Dumnezeu.

1 Regi 18:38 38. Atunci a căzut foc. In mod neaşteptat, a coborât întocmai ca o mare lumină de fulger, un foc care aconsumat jertfa şi chiar şi pietrele altarului. Niciodată mai înainte n-a fost văzută o astfel de străfulgerare, de către mulţimea adunată. Ea fost văzută de toţi cei din jur, chiar şi de mulţimea adunată la poalele muntelui. Poporul a recunoscut-o ca focul consumator al lui Dumnezeu.

1 Regi 18:39 39. Domnul este adevăratul Dumnezeu. Inimile care cu puţin timp mai înainte erau consacrate lui Baal, s-au întors acum înapoi la Domnul, ca marele Dumnezeu al cerului şi al pământului. Ca un singur glas, mulţimea a scos un strigăt şi a recunoscut pe Iehova ca Domn.

1 Regi 18:40 40. Puneţi mâna pe proorocii lui Baal. Ilie n-a dorit ca zelul poporului să fie irosit în cuvinte. El cere caei să-şi dovedească convertirea şi convingerea lor, prin fapte care puteau să aducă asupra lor ura împărătesei necredincioase, dar care, odată aduse la îndeplinire, aveau să producă o ruptură între ei şi cauza lui Baal. Ca rezultat al minunatelor manifestări din acea zi, mulţimea a recunoscut faptul că Iehova este Dumnezeu – toţi, în afară de preoţii lui Baal, care au refuzat să se pocăiască. Rapida executare a acestor preoţi a fost o răzbunare teribilă, dar ea era necesară şi a arătat indignarea lui Dumnezeu împotriva acelora care stăruie în răzvrătire şi care sunt dispuşi să corupă şi să demoralizeze un popor întreg pentru scopuri egoiste. Sentinţa împotriva lor a slujit atât ca pildă, cât şi ca avertizare. Cu Dumnezeu nu trebuie să se glumească şi o teribilă plată aşteaptă pe toţi care îşi vând sufletele lor, pentru stricăciunea din lume.

1 Regi 18:41 41. Ilie a zis. Ilie era complet stăpân pe situaţie. El era cel care poruncea poporului şi tot el, cel care dadirective împăratului.

Căci se aude vuiet. Vuietul nu era în urechile profetului, ci în inima lui. Prin credinţă el ştia că ploaia era gata să cadă. Pocăinţa poporului îndepărtase cauza judecăţii şi Ilie a înţeles că ploaia mult aşteptată trebuia deci să cadă. Ilie a trăit o viaţă de credinţă şi rugăciune. Când Dumnezeu l-a trimis să anunţe seceta, elştia că avea să fie întocmai conform cu cuvântul Domnului. Acelaşi Duh care a pus în gura lui o prezicere, acum îi dădea alta.

1 Regi 18:42 42. Ilie s-a suit. În timp ce Ahab mergea la ospăţ, Ilie s-a dus să se roage. Rugăciunea lui era o rugăciune de mijlocire în folosul lui Israel cel pocăit. El ştia că ploaia are să vină, dar grija lui era ca pentru primirea binecuvântărilor cereşti, să fie îndeplinite întru totul condiţiile, şi ca rezultatele reformei să poată fi permanente.

Dumnezeu a făgăduit poporului Său ploaie de binecuvântări cereşti împreună cu trimiterea Duhului Sfânt, pe timpul ploii târzii. Se roagă azi sfinţii, cum a făcut Ilie, sau ei se ospătează cum a făcut Ahab? Atunci şi numai atunci când poporul lui Dumnezeu este profund serios, când sunt dispuşi să se roage cum a făcut Ilie şi când grija lor principală este de a împlini condiţiile necesare, atunci va cădea ploaia târzie.

1 Regi 18:43 43. Du-te iarăşi. Ploaia n-a căzut imediat. Dar credinţa lui Ilie nu s-a clătinat. El a continuat să se roagemult mai zelos decât înainte. Slujitorul a fost trimis de repetate ori şi totuşi cerul era ca de aramă şi pământul, numai praf. Totuşi mijlocirea lui Ilie n-a încetat. Această rugăciune serioasă a profetului a ajuns proverbială pentru intensitatea şi stăruinţa în implorare (Iacov 5.18).

1 Regi 18:44 44. Un mic nor. Acest nor a fost pentru Ilie un semn al favorii divine. El a încetat cu rugăciunea. Era o altă lucrare de făcut. El a dat instrucţiuni slujitorului lui spre a fi predate lui Ahab. Împăratul trebuia să pornească repede la drum. Ilie n-a aşteptat ca cerurile să se întunece, el a acţionat pe temeiul primei indicaţii că rugăciunea lui a fost ascultată. Lumea are astăzi nevoie de bărbaţi cu credinţa lui Ilie. Lucrarea lui Dumnezeu va fi încheiată de bărbaţi care lucrează în spiritul şi puterea acestui profet din vechime. Pentru ei cerul va fi foarte aproape când ei pornesc la luptă împotriva oştilor celui rău. Mulţimile se vor întoarce de la închinarea idolilor acestei lumi, la Domnul care a făcut cerurile şi pământul. Duhul Domnului va cădea peste tot, peste bărbaţi şi femei smerite (Ioel 2,28.29), făcându-i în stare să facă ,în sfera lor, ceea ce Ilie a făcut în alui.

Mâna lui Dumnezeu nu s-a scurtat, ca să nu poată mântui. Dumnezeu este tot atât de puternic, tot atât de binevoitor să acorde biruinţe astăzi, cum a făcut şi în zilele lui Ilie. Când poporul lui Dumnezeu ajunge în aceeaşi stare ca a lui Ilie, când sunt tot atât de zeloşi, tot atât de activi, de curajoşi, de dispuşi să stăruie în rugăciune, de neînfricaţi în pericol şi tot atât de nerăbdători să răspundă la chemarea Domnului, atunci lucrarea lui Dumnezeu va fi repede încheiată şi Isus va reveni să-Şi ia ce este al Lui.

1 Regi 18:45 45. Izreel. Aceasta este prima menţiune despre Izreel, ca cetate regală. Ahab avea aici un palat, deşi Samaria continua să fie capitala lui (cap. 21:1). Palatul din Izreel a fost acela la care Ahab a dorit să adauge via lui Nabot (cap. 21:1-16). Tot aici a fost locul unde câinii au mâncat sângele Izabelei (1Regi 2:19, 23; 2Regi 9:10, 33–37), şi unde Ioram a fost ucis de Iehu (2Regi 9:15-26). Izreel se află pe teritoriul lui Isahar (Iosua 19:17,18), într-o aşezare pitorească, cu deschidere spre Câmpia Esdraelonului. Era o cale de vreo 32 km de la Muntele Carmel până la Izreel.

1 Regi 18:46 46. A alergat înaintea lui Ahab. Întoarcerea lui Ahab la Izreel a avut loc seara, în timpul unei ploi cu furtună care împiedica vederea, pe drumuri înşelătoare, de munte. Deoarece drumul se putea discerne cu

greu, solitarul profet alerga înaintea împăratului, călăuzind carul regal în siguranţă, până la porţile Izreelului. Prin acest act binevoitor, Ilie a dovedit că el nu avea simţăminte rele faţă de împărat şi că el era dispus să îndeplinească orice slujbă, oricât de umilitoare sau de incomodă, spre folosul stăpânului său.

COMETARII ELLEN G. WHITE

1–46PK 133–159; 3T 274–288

1 3T 277

1, 2 PK 137

2 3T 274

4 PK 126

6–14PK 138

8 3T 277

10 3T 276

11 3T 277

13 3T 276

14 3T 277

15–17PK 139

17 DA 587; GC 104; 3T 276, 278

17, 18 GC 590

18 PK 140; 3T 278

18–21PK 177

19 PK 116, 143

21 CH 562; MM 96; PK 147, 188; TM 141; 3T 280; 4T 338, 350, 446; 5T 137, 173, 199, 526; 6T 141; 7T 155; 8T 68

22 Ed 151; 3T 274

22–24PK 148

22–263T 281

24 DA 215

25, 26 PK 149

26 3T 282, 283

26, 28 IT 231

27–29PK 150; 3T 282

30–32PK 151

30–393T 283

33–37PK 152

36 GW 255; 6T 99

36–40Ed 151; PK 224; 3T 285

37, 38 5T 161

38, 39 PK 153

39, 40 Ed 60

40 PK 154

41 PK 155

41–443T 286

42–44PK 156

45, 46 PK 158; 3T 287

1 Regi 19:1 1. A spus Izabelei. Ceea ce Ilie a făcut prin puterea lui Dumnezeu a fost o istorisire minunată. Dar ea n-a avut nici un efect asupra Izabelei, în sensul de a atinge inima ei şi de a o face să-şi îndrepte umblările ei cele rele. Auzirea adevărului pur şi simplu împietreşte acolo unde el nu salvează.

1 Regi 19:2 2. Viaţa ta. Aici era un om al lui Dumnezeu care a făcut o faptă curajoasă pentru stăpânul său, iar acumel era ameninţat cu moartea pentru eforturile lui nobile. Nu este lumea aceasta locul unde cei drepţi primesc răsplata lor dreaptă pentru lucrarea îndeplinită în numele Domnului. Una din cele mai evidente tragedii ale vieţii este aceea că cei care fac cel mai mult pentru cauza dreptăţii sunt cei care suferă cel mai mult. Motivul nu poate fi totdeauna înţeles. Dar plin de mângâiere este faptul că Isus, singurul fără păcat, a suferit mai mult decât va fi chemat să sufere vreun copil al acestei planete. Robul nu este mai mare decât stăpânul său.

1 Regi 19:3 3. Să-şi scape viaţa. După un triumf atât de deplin contra profeţilor lui Baal, şi după o manifestare atât de mare de curaj, s-ar părea că profetul lui Dumnezeu ar fi gata să înfrunte orice încercare a credinţei. Cineva ar putea susţine că Ilie, care a avut o atât de însemnată dovadă a prezenţei şi binecuvântării lui Dumnezeu, nu avea să-şi piardă niciodată curajul. Dar el suferea de reacţia care atât de des urmează după succes. El sperase că măreaţa victorie de pe Carmel avea să risipească vraja Izabelei de deasupra împăratului. Când profetul a fost informat despre rezistenţa încăpăţânată a împărătesei faţă de noul apel la reformă, era mai mult decât putea el să suporte. El a fost nepregătit pentru ura impertinentă, calculată şi hotărâtă a acestei împărătese păcătoase. El nu putea decât să se gândească cum să scape din ghearele atât de înrăite şi nemiloase ale unui astfel de vrăjmaş. Fără să se gândească la consecinţele umblării lui, el a fugit să-şi scape viaţa.

Ilie n-a făcut bine că a părăsit slujba şi sarcina lui. Lucrarea lui încă nu se terminase. Lupta de-abia începuse. Dacă el ar fi rămas plin de curaj şi dacă ar fi trimis înapoi o solie pentru împărăteasă, aducându-i aminte că Dumnezeu, care i-a dat o biruinţă atât de mare asupra profeţilor lui Baal, nu-l va părăsi acum, el ar

fi găsit îngeri gata să-i ocrotească viaţa. Judecăţi ale lui Dumnezeu, în formă vădită ar fi căzut asupra Izabelei,care ar fi făcut o impresie teribilă şi o reformă grandioasă s-ar fi abătut asupra ţării (vezi PK 160). Fugind ca să-şi scape viaţa, Ilie a făcut jocul vrăjmaşului. Fuga la Beer-Şeba a contribuit mult la umbrirea biruinţei de peCarmel.

Beer-Şeba. Cetatea se afla la graniţa de sud a lui Iuda, cam la 152 km de Izreel. Ea aparţinea împărăţieide sud a lui Iuda, care era pe acea vreme atât de mult asociată cu Israel, încât Ilie nu avea să fie în siguranţă acolo.

1 Regi 19:4 4. Un drum de o zi. Ilie nu s-a oprit în Iudeea. Teama lui l-a dus mai departe. Numai după ce a făcut undrum de o zi, în regiunea sălbatică a sudului, s-a oprit pentru odihnă. Se pare că începând de aici înainte, Ilie acontinuat să meargă zi şi noapte, găsind putere în frica ce pusese atât de complet stăpânire pe el. Când s-a aşezat jos, sub un ienupăr, el era complet extenuat.

Dorea să moară. Descurajarea profetului atinge aici nivelul cel mai scăzut. În ceasul biruinţei de pe Muntele Carmel, el fusese exaltat până la cer. Acum, când îşi reaminteşte experienţa făcută cu numai câteva zile mai înainte, duhul lui coboară până la cel mai de jos nivel. El doreşte să moară. Suferinţa lui este o reacţiea simţământului supraîncordat; este acel fel de experienţă care are loc uneori după înălţarea sufletului pe înălţimile gloriei şi ale biruinţei; consecinţa unei mari redeşteptări religioase, când sufletul dă frâu liber descurajărilor şi întristărilor pricinuite de necazurile de fiecare zi. Este bine a aminti că nici unul din această lume nu poate să rămână pentru totdeauna pe vârf de munte. Uneori calea vieţii coboară la vale, unde se află suferinţe şi descurajări care sunt inevitabile fapte ale vieţii. Este uşor să fim fericiţi şi curajoşi când ne aflăm tocmai în vârf, dar nu este aşa de uşor când moralul este scăzut şi când se pare că toată lumea este hotărâtă săte doboare. Atunci este cazul când omul are cel mai mult nevoie să se ţină tare de Dumnezeu, pentru a nu se da loc la îndoială şi disperare. Când eşti jos, priveşte în sus şi urcă din nou pe înălţimi.

1 Regi 19:5 5. L-a atins. În timp ce Ilie dormea, l-a atins o mână şi o voce plăcută l-a salutat. Acesta era un înger trimis de Dumnezeu cu o solie de viaţă şi speranţă. În primul era hrană care să împlinească dorinţele trupului său şi să ajute la refacerea curajului în sufletul său. Este minunat cum hrana poate să reînvioreze moralul scăzut al omului şi să readucă puterea şi curajul care pieriseră. Era înţelepciune divină în tratamentul simplu allui Dumnezeu pentru profetul slăbit şi extenuat.

1 Regi 19:7 7. A doua oară. De data aceasta nevoia lui Ilie era de hrană şi odihnă, şi Dumnezeu l-a aprovizionat cu plăcere cu acestea. Cel care a pregătit această hrană a fost un înger de la Dumnezeu.

Prea lung. Călătoria făcută până acum avea să fie mai scurtă decât aceea care-i stătea în faţă. Dumnezeu n-a prezentat motive profetului, nici nu i-a poruncit să se întoarcă pe urmele paşilor săi. Această călătorie a fost plănuită de Ilie, nu de Domnul, totuşi îngerii lui Dumnezeu n-au părăsit pe profet, ci mai degrabă l-au ajutat pe drumul lui. Deşi Ilie a făcut o greşeală, Domnul nu l-a lepădat, ci a căutat să refacă încrederea lui, ca astfel să fie din nou în stare să continue cu lucrarea lui curajoasă pentru Dumnezeu.

1 Regi 19:8 8. Până la... Horeb. Domnul lui l-a dus prin pustia unde Israel petrecuse 40 de ani. Călătoria prin pustiul arid n-a fost lungă, dar a fost grea. Era vorba de numai 320 km, dar nu era cazul să se grăbească. Acum el era în siguranţă, în ceea ce priveşte urmărirea, şi şi-a putut lua timp să cugete la cele întâmplate, în timp ce, negrăbit, îşi continua călătoria spre muntele lui Dumnezeu. Pe aceleaşi dealuri accidentate, unde Moise avusese comuniune cu Domnul său, acolo a avut Ilie o comuniune specială cu Dumnezeu.

1 Regi 19:9 9. Într-o peşteră. La Muntele Sinai, Moise avusese o întâlnire cu Dumnezeu din „crăpătura stâncii” (Exod. 33:22) şi s-ar putea să fi fost aceeaşi peşteră în care Ilie şi-a stabilit acum, locuinţa lui.

Ce faci tu aici, Ilie? Întrebarea trebuie să fi atins pe Ilie în punctul unde-l durea. Dar întrebarea de care

el trebuia să ţină seama era preţioasă. La urma urmei, pentru ce se găsea el aici? Cine l-a chemat aici? Era slujba? Ce era acum aici de făcut? De ce nu se găsea el în Israel ca să instruiască şi să încurajeze pe cei care, recent, au întors spatele lui Baal? Era mare nevoie de lucrarea lui, acasă, dar acum Ilie se afla singur într-o ţară străină. Totuşi, aceasta nu era o vreme pentru remuşcări, ci mai degrabă pentru serioasă cercetare a inimii. Când va recâştiga controlul de sine, când va învăţa să aibă curaj în Domnul şi să ia asupra-şi sarcinile Cerului, în felul cerului, Ilie avea sa fie gata să se întoarcă în ţara lui şi să aducă la îndeplinire lucrarea de care el fugise. Erau multe lecţii pe care să le înveţe el. Peştera avea să fie sala lui de clasă, iar Domnul profesoruluilui (vezi PK 168).

1 Regi 19:10 10. Plin de râvnă. Ilie nu putea suporta faptul că el fusese foarte zelos pentru lucrarea Domnului şi, totuşi, oamenii căutau să-i viaţa. Lumea aceasta este ţara vrăjmaşului şi mulţi bărbaţi şi femei sunt în slujba vrăjmaşului. Copiii lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă că, în marele conflict, calea lui Satana nu trebuie să fie complet îngrădită, ca să nu fie lupta nedreaptă şi Satana să poată spune că lui nu i s-a dat o ocazie oportună. A fi enervat şi indispus pentru că lucrurile nu sunt după gustul lui cu greu poate fi socotită o atitudine înţeleaptă pentru un sfânt sau o atitudine potrivită pentru un profet.

1 Regi 19:11 11. Domnul a trecut pe lângă. Lucrul de care Ilie avea cel mai mult nevoie era o nouă viziune a puterii lui Dumnezeu şi a propriei lui slăbiciuni. La Sinai s-a întâmplat că Domnul a trecut pe lângă Moise şi S-a descoperit pe Sine ca „Domnul, Dumnezeu,... plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie” (Exod. 34.6). Aici, de asemenea, Ilie avea să primească o nouă concepţie despre Dumnezeu.

Vânt tare. Când Ilie a ieşit afară din peşteră, o furtună s-a abătut asupra muntelui şi un cutremur a făcutsă se clatine pământul. Totul părea zguduit cu cerul cuprins de foc şi pământul convulsionat de forţe care păreau să-l despice. Toate acestea erau în acord cu spiritul zbuciumat al profetului. Ceea ce el trebuia să înveţe era faptul că, oricât de puternice şi emoţionante puteau fi aceste forţe, ele nu reprezentau prin ele înseleadevăratul tablou al Duhului lui Dumnezeu. Nu este întotdeauna omul, acela care creează cea mai mare zguduire care aduce la îndeplinire cel mai mult pentru Dumnezeu.

1 Regi 19:12 12. Un susur blând. După vânt, cutremur şi foc, au venit liniştea şi susurul glasului lui Dumnezeu. În cele din urmă, în felul acesta a ales Domnul să se descopere slujitorului Lui.

1 Regi 19:13 13. Şi-a acoperit faţa. Ilie şi-a acoperit faţa în mod instinctiv, în faţa prezenţei lui Dumnezeu. Duhul lui tulburat s-a liniştit, nerăbdarea lui s-a supus. Suprasolicitatul şi impetuosul profet a devenit blând şi supus, gata să asculte glasul Domnului. „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” (Isaia 30:15). Nu prin coborârea de foc din cer şi nu prin condamnarea la moarte profeţilor lui Bal, ci printr-o lucrarea paşnică, în care Duhul lui Dumnezeu să înmoaie şi să supună inimile împietrite ale păcătoşilor, avea Ilie să vadă cele mai mari rezultate în slujba lui Dumnezeu. Nu întotdeauna rezultatele cele mai mari sunt asigurate în slujba lui Dumnezeu, prin elocvenţă sau logică sau prin învăţare, ci printr-o lucrare tăcută a Duhului Sfânt.

1 Regi 19:14 14. Plin de râvnă. Răspunsul este acelaşi ca mai înainte, dar într-un spirit cu totul deosebit. Profetul este acum calm şi supus. El enunţă faptele, dar nu mai păstrează aceeaşi atitudine faţă de ele. Oamenii pot să-icaute viaţa, însă el este dispus acum să continue cu lucrarea lui pentru Dumnezeu. El era acum un nou Ilie care avea să plece nu ca foc sau furtună, spre a produce zguduiri mari la care mulţimile de oameni să fie martori oculari, ci într-o manieră mult mai liniştită, vorbind indivizilor ici şi colo, spre a produce rezultate care să dureze în inimile şi vieţile oamenilor.

1 Regi 19:15 15. Du-te, întoarce-te. Cuvintele acestea învaţă că retragerea lui Ilie din lucrarea lui era greşită, că misiunea lui nu se terminase şi că Dumnezeu mai avea pentru el o lucrare de făcut.

Să ungi. Vezi cele despre v. 16.

Hazael. Vezi cele despre 2Regi 8:7,8.

1 Regi 19:16 16. Fiul lui Nimşi. În realitate, Iehu era nepotul lui Nimşi, fiind fiul lui Iosafat, care era fiul lui Nimşi (2Regi 9:2,14). Dar el este cunoscut de obicei ca fiul lui Nimşi (2Regi 9:20; 2Cronici 22:7). Cuvântul ebraic pentru „fiu” poate fi folosit spre a desemna pe nepoţi şi chiar descendenţi mai îndepărtaţi.

Elisei, fiul lui Şafat. Nu există nici un raport că profeţii au fost vreodată unşi în sensul literal al cuvântului, cu toate că aici se poate ca aşa să se fi întâmplat. Unii preoţi (Exod. 40:15; Numeri 3:3) şi regi (1Samuel 9:16; 10:1; 16:3, 13; 2Regi 9:3, 6; Psalmul 89:20) au fost unşi când au fost puşi de prima dată deoparte pentru anumite misiuni. Uneori erau unse şi obiecte neînsufleţite, precum articole în legătură cu sanctuarul (Exod. 29:36; 30:26; 40:9; Levitic 8:10, 11; Numeri 7:1) şi chiar şi pietre (Geneza 28,18). Unii sugerează că cuvântul „uns” trebuie să fie înţeles aici într-un sens mai larg, însemnând pur şi simplu a pune deoparte un individ sau lucru pentru aducerea la îndeplinire a vreunei lucrări pentru Dumnezeu, fără să fie vorba de vreo ungere reală exterioară şi formală (vezi Judecători 9:8): toţi trei, Hazael, Iehu şi Elisei, aveau să slujească la aducerea la îndeplinire a voinţei şi scopului lui Dumnezeu, totuşi fiecare în felul lui. Prin Hazel, împăratul Siriei, Israel a fost în mod continuu puternic apăsat din afară (2 Regi 8,12.29; 10,32; 13,3.7), acest împărat păgân fiind folosit de Domnul ca unealtă a Sa pentru aplicarea pedepsei (PK 254,255; comp. cu Isaia 10,5). Prin Iehu, regatul lui Israel a fost zguduit în interior – el a fost unealta în mâinile Domnului spre a punecapăt casei lui Ahab şi închinării lui Baal (2 Regi 9,24.33; 10,1–28).

1 Regi 19:17 17. Sabia lui Hazael. Asupra lui Israel trebuia adusă o lucrare de judecată şi Hazael şi Iehu au fost uneltele alese pentru aducerea la îndeplinire a acestei lucrări.

Îi va omorî Elisei. Lucrarea lui Elisei desigur că nu se afla în aceeaşi categorie cu aceea a lui Hazael şi Iehu. Nu există nici un raport că Elisei ar fi folosit vreodată sabia în mod literal, spre a omorî pe cineva. Poatecă lucrarea de ucidere a lui Elisei a fost să fie în sens figurat: „De aceea îi voi biciui prin prooroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele...” (Osea 6,5) sau în sensul în care a fost descrisă lucrarea lui Ieremia: „Iată, astăzi tepun peste neamuri şi peste împărăţii ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.” (Ieremia 1,10). Este cuvântul lui Dumnezeu, care este „mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri” (Evrei 4:12), acela cu care profeţii fac lucrarea de lovire şi de ucidere. Misiunea lui Elisei n-a fost o lucrare a războiului fizic, ci a celui spiritual (2 Corinteni 10,3-6), vrăjmaşul era păcatul şi ceea ce trebuia extirpat era păcătoşenia, nu oamenii.

1 Regi 19:18 18. Şapte mii. Nu se cade nici pentru profetul lui Dumnezeu să se străduiască să numere pe cei credincioşi din Israel. Ilie s-a exprimat de două ori în sensul că, dintre cei consacraţi ai lui Israel a mai rămas numai el singur (v. 10,14).

L-au sărutat. Adesea idolatrii sărutau mâna ca parte a închinării lor (Iov 31,26.27) sau obiectul ca atare(Osea 13.2). În templele păgâneşti, idolii mai sunt încă sărutaţi.

1 Regi 19:19 19. Arând. Elisei aparţinea unei familii oarecum înstărite, cum poate fi indicat de cele 12 perechi de boi.Nu trebuie să presupunem că 12 boi de jug era înjugaţi toţi la acelaşi plug. Elisei avea slugi la ogor cu el, fiecare cu plugul lui, şi probabil că boii erau împărţiţi astfel ca o pereche de boi să ajungă la fiecare plug (vezi PK 218). Elisei a fost chemat direct de la plug, la lucrarea profetică pentru Dumnezeu.

Mantaua. Mantaua făcută din păr de cămilă era haina caracteristică a profetului (vezi Marcu 1:6; DA 102). Aruncarea mantalei lui Ilie peste Elisei însemna chemarea lui.

1 Regi 19:20 20. A părăsit boii. Răspunsul a fost imediat. Deşi el mergea în urma boilor şi ara pământul, Dumnezeu

a văzut la el calificările care aveau să facă din el un predicator plin de putere pentru cauza dreptăţii.

Să sărut pe tatăl meu. Elisei, recunoscând semnificaţia chemării lui, a cerut doar ca, înainte de plecarea lui, să-i fie îngăduit să sărute pe cei iubiţi ai lui, pentru rămas bun.

Du-te. Elisei era încercat, nu refuzat. Avea el să meargă cu Ilie sau avea să aleagă să rămână acasă? El făcea cea mai mare alegere a vieţii lui.

1 Regi 19:21 21. O pereche de boi de jug. Elisei a luat perechea de boi cu care el arase, i-a omorât şi a fiert carnea lor la un foc făcut din lemnul plugului, având ca semnificaţie faptul că el niciodată nu va mai avea nevoie de ele. El întorcea spatele trecutului şi intra în slujba lui Dumnezeu.

A fost în slujba lui. Profetul mai vârstnic avea nevoie de un asociat mai tânăr, ca ajutor. De aici înainte, cei doi au fost ca unul singur în lucrarea lor pentru Domnul. Asocierea ne aminteşte de aceea a lui Moise şi Iosua şi a lui Pavel şi Sila. Cei doi bărbaţi aveau personalităţi diferite şi bărbatul mai tânăr şi mai calm avea să fie de mare folos asociatului său, mai în vârstă şi mai impetuos.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1–21PK 159–176, 217–220; 1–14 3T 288–292

1 3T 288

1–43T 261

2 PK 159; 3T 289

3 EW 162

3, 4 PK 162

3–93T 289

4 DA 301; Ed 151; PK 160, 228; 3T 290

5–8PK 166

5–93T 291

9 PK 172

9–13PK 168

10–143T 291

11, 12 DA 217; MH 36

13–17PK 169

14 K 189

15 PK 254; 5T 77

16 Ed 151; PK 217

17 PK 254

18 Ev 559; PK 170, 188, 189, 225, 259; 5T 81; 7T 38; 9T 110, 142

19 GW 333; MH 148; PK 218, 219

19–21Ed 58; 5T 82

20, 21 PK 220

1 Regi 20:1 1. Ben-Hadad. Capitolul acesta este foarte diferit în conţinut şi spirit de majoritatea materialului din cartea Regilor. El redă un tablou interesant şi preţios despre viaţa politică a vremii. Ben-Hadad a ajuns să fie un împărat puternic şi acum ocupa o poziţie dominantă printre domnitorii din Asia de Vest, aşa cum este dovedit de faptul că rapoartele asiriene îl enumeră primul printre aliaţii apuseni care au luptat împotriva lui Salamanasar III la Qarqar (vezi d. v. 34).

Treizeci şi doi de împăraţi. Aceştia au fost căpeteniile micilor state-cetăţi siriene care au recunoscut suzeranitatea Damascului.

Cai şi care. Numărul nu este arătat, dar la bătălia de la Qarqar este atestat că Ben-Hadad avusese 1.200de care, 1.200 de călăreţi şi 20.000 de pedestraşi, în comparaţie cu 2000 de care şi 10.000 de pedestraşi pentru Ahab.

O hartă a locurilor unde s-au purtat războaiele dintre Israel şi Siria

1 Regi 20:3 3. Aurul este al meu. Chestiunile raportate în Biblie sunt adesea foarte scurt redate. De aceea, noi nu ştim care a fost situaţia care a dus la cererea lui Ben-Hadad. Putea fi urmarea vreunui avantaj militar câştigat de împăratul Siriei asupra lui Ahab sau, mult mai probabil, poate să însemne o cerere din partea lui Ben-Hadad către Ahab, ca să-l recunoască pe el ca stăpân al lui, împreună cu Israelul ca stat vasal faţă de Siria.

1 Regi 20:4 4. Sunt al tău. Ahab a răspuns în termeni paşnici, dar umilitori. Lui îi era frică. Fie că el fusese depăşit prin manevrare mai dibace de către Ben-Hadad în vreo punere a probă anterioară, a puterii de luptă, fie că nu avea curajul să înfrunte riscul războiului.

1 Regi 20:6 6. Îţi vor scormoni casa ta. O astfel de cerere a fost numai pentru a adăuga insulta de injurie. Ahab fusese deja adus la umilirea recunoaşterii că argintul şi aurul său, chiar şi familia sa erau proprietatea împăratului sirian, dar această cerere de acum pretindea o cercetare imediată a palatului şi locuinţelor din Samaria, cu predarea oricărui lucru care aparţinea oricui din popor care putea să placă prădătorilor.

1 Regi 20:7 7. Ne vrea răul. Pare evident că Ben-Hadad căuta un motiv spre a prăda cetatea.

1 Regi 20:9 9. Spuneţi domnului meu. Refuzul lui Ahab este exprimat în cuvinte cât mai blânde posibil. El continuă cu recunoaşterea din partea lui a suzeranităţii, este de acord cu prima supunere şi este dispus să se recunoascăpe sine ca rob sau sclav al împăratului sirian. El îşi exprimă dispoziţia lui de a se supune cererilor deja acceptate, dar ultima cerere „n-o mai putea” accepta. Printr-un astfel de răspuns conciliant, Ahab a sperat să-lconvingă pe Ben-Hadad să adopte o atitudine mai rezonabilă.

1 Regi 20:10 10. Praful Samariei. Cuvintele lui Ben-Hadad conţin o ameninţare de distrugere totală şi o lăudăroşenie

de o irezistibilă putere. Expresia pare să însemne că poporul care-l urmează pe împăratul sirian este atât de numeros, încât praful din Samaria este insuficient spre a umple mâinile soldaţilor lui.

1 Regi 20:11 11. Să nu se laude. Curajosul răspuns al lui Ahab, exprimat în patru cuvinte ebraice, are caracteristica unui proverb.

1 Regi 20:12 12. Stătea la băut. Ben-Hadad a primit solia în timp ce bea, la sărbătoare. Poruncile au fost date subalternilor lui printr-un singur cuvânt,simu care înseamnă „aşezaţi-vă” sau „formaţi-vă”. Poate că împăratul sirian a fost prea indignat şi uimit pentru a folosi mai multe cuvinte, el şi-a exprimat dispreţul lui total pentru neînsemnatul împărat evreu şi, sub influenţa băuturii, devenise nesăbuit de nepăsător. Era un caz de „simţ pierdut, curaj crescut”.

1 Regi 20:13 13. Un profet. Probabil că situaţia din Israel s-a schimbat considerabil de când cu marea zi de pe Carmel. Oamenilor din grupa profeţilor se putea să le fie din nou îngăduit să se afle prin ţară.

O voi da. Fără directive de la profet, Ahab nu putea să aibă curajul să atace. Pentru Ahab ar fi însemnatprea mult, prea mult şi pentru bătrâni şi pentru naţiune, să schimbe înjositoarea umilinţă într-o victorie măreaţă.

1 Regi 20:14 14. Cine va începe? Ahab trebuie să fi avut o măsură considerabilă de încredere în Dumnezeu şi în profeţii Săi, pentru a pune întrebările pe care le-a pus. În joc era soarta naţiunii şi un profet care acţiona ca purtător de cuvânt pentru Dumnezeu a fost acceptat de împărat ca adevăratul comandant-şef.

1 Regi 20:15 15. Slujitorii mai marilor. Purtătorul a dat directiva şi împăratul a ascultat. „Slujitorii mai marilor” este folosit aici probabil ca un termen militar. Aceştia poate că au fost trupe de şoc alese, bine instruite şi bine înarmate, sub comanda ofiţerilor provinciali.

Şapte mii. Aceasta se poate că a fost forţa militară staţionară a lui Israel. La Qarqar este raportat că Ahab avusese 10.000 de pedestraşi.

1 Regi 20:16 16. Pe la amiază. Ieşirea asediatorilor a avut loc pe la amiază, când, pe căldura zilei, atacaţii probabil căse odihneau, fără să se aştepte să fie atacaţi.

Bea şi se îmbăta. Probabil că în acel moment, Ben-Hadad se afla puternic sub influenţa alcoolului, incapabil să-şi dea seama de situaţie sau să ia hotărâri înţelepte.

1 Regi 20:17 17. Au ieşit nişte oameni. Deoarece a avut loc pe la amiază, apropierea a fost descoperită şi n-a fost o surprindere totală. S-a trimis vorbă împăratului că a fost văzută o grupă de evrei, apropiindu-se.

1 Regi 20:18 18. „Prindeţi-i vii.” În semeţia lui, Ben-Hadad a poruncit ca toţi evreii să fie prinşi, fie că veneau să negocieze condiţiile de pace, fie că se ofereau ca supuşi sau pentru oricare alt scop.

1 Regi 20:20 20. Au lovit. Ei s-au luptat corp la corp. O grupă vigilentă de arcaşi sau suliţaşi ar fi putut fi în stare să aducă la strâmtorare mica grupă de evrei, dar sirienii nu şi-au dat seama de situaţie decât când era prea târziu.Oastea a fost cuprinsă de panică şi ea s-a întors şi a luat-o la fugă.

1 Regi 20:21

21. A lovit caii. Ahab a fost el însuşi deosebit de bine echipat cu care. El a trimis cai şi care sirienilor, care probabil că au fost nepregătiţi pentru atacul evreilor. Rezultatul a fost o derută completă în oştirea siriană.

1 Regi 20:22 22. La anul viitor. Anul de domnie al lui Israel se pare că începea primăvara, cu luna lui Nisan (vezi pag. 138). Acesta este anotimpul când aveau loc campaniile militare în Mesopotamia şi Palestina şi este numit„vremea când împăraţii porneau la război” (2Samuel 11:1). Ahab a fost înştiinţat de Domnul să se aştepte la un alt atac din partea Siriei, anul viitor, după ce va trece sezonul ploios al iernii

1 Regi 20:23 23. Al munţilor. Chiar şi sirienii au atribuit victoria evreilor, ajutorului divin. Dar ei nu aveau o înţelegere adevărată a atotputerniciei lui Dumnezeu. Politeismul din vechime se întemeia pe ideea puterii şi influenţei locale a zeităţilor. Erau, de pildă, un Baal al Hermonului, un Baal al Libanului, un Baal al înălţimii Ţefonului şi un Baal-şamin, care era zeul cerurilor, al vârfurilor de munţi şi al fulgerului şi tunetului. Aceşti Baali diverşi sunt adesea amintiţi în vechile texte religioase, ca zei ai războiului, precum şi ca zei ai munţilor, ai norilor şi ai tunetului. Se poate că sirienii au raţionat în mod primitiv în condiţiile lui Baal atât de proeminent în Israel, de când cu timpul Izabelei, ca zeu care dăduse victoria lui Ahab. Samaria se află în regiunea muntoasă a lui Efraim. Dacă urma ca victoria să fie asigurată pentru Siria, se socotea că israeliţii trebuie să fie ademeniţi să se îndepărteze de munţi.

1 Regi 20:24 24. Scoate pe împăraţi. Sfatul de a îndepărta pe împăraţi probabil că s-a datorat faptului că, în calitate de vasali, aceşti împăraţi au însoţit pe împărat numai prin constrângere şi de aceea n-au fost atât de eficienţi sau de dependenţi în luptă, cum ar fi fost căpeteniile numite de Ben-Hadad însuşi.

1 Regi 20:25 25. Pe care ai pierdut-o. Pierderile siriene trebuie să fi fost neobişnuit de grele, fiind nevoie, practic, de înlocuirea întregii armate. Războiul pune prea puţin preţ pe viaţa omenească sau pe tezaur.

1 Regi 20:26 26. În anul următor. Adică la începutul anului următor, primăvara, timpul obişnuit pentru campanii militare în Palestina (vezi cele despre v. 22).

A numărat pe sirieni. Mai departe, a trecut în revistă pe sirieni pentru luptă.

Afec. Acest nume l-au purtat mai multe locuri biblice (vezi despre 1Samuel 4:1). Probabil că cetatea decare este vorba aici este una din Valea Esdraelon, în regiunea Sunem şi Izreel (1Samuel 28:4; 29:1). Totuşi unii cred că era un Afec cam la 3,75 mile (6 km) est de Marea Galileei, pe drumul principal dintre Bet-Şan şi Damasc. Oricare ar fi cetatea la care se referă, probabil că ea era acel Afec unde Ioas din Israel, după profeţialui Elisei, avea să bată mai târziu pe asirieni, până ce au fost risipiţi (2Regi 13:14-19).

1 Regi 20:27 27. Au primit merinde. Redarea marginală „au primit merinde” sau traducerea „au fost aprovizionaţi pentru” este de preferat Israel fusese echipat şi pe deplin aprovizionat cu toate cele necesare pentru război. Pentru a face aceasta, fusese şi timp, şi ocazie, deoarece lupta fusese prezisă (v. 22).

Turme. Ebraicul chasiph, care se află numai aici, în Scriptură. Se pare că indică ceva separat, ca două mici turme de capre, separate de turma principală.

1 Regi 20:28 28. Şi veţi şti. Dumnezeu n-a intenţionat ca fie Ahab, fie sirienii să atribuie victoria vreunei alte cauze decât propriei Lui intervenţii în favoarea lui Israel. Prin dăruirea biruinţei poporului Său, păgânii trebuiau să afle că numai Domnul era Dumnezeu (vezi 2Regi 19:16-34). Dumnezeu a plănuit ca maiestatea Numelui Său să fie îndreptăţită înaintea tuturor neamurilor de pe pământ (vezi Psalmul 67:2; 102:15; 138:4; Ezechiel 20:9).Acordând lui Israel victoria asupra marii oştiri a sirienilor, Iehova avea să dovedească înaintea ochilor

naţiunilor din jur că El era un Dumnezeu nu numai al munţilor, ci şi al văilor şi, de fapt, al întregului pământ.

1 Regi 20:29 29. O sută de mii de oameni pedestraşi. De data aceasta pierderile pentru Siria par să fi fost mai mari printre pedestraşi, în timp ce în anotimpul precedent au fost amintiţi „caii şi carele” (v. 21) în mod special ca fiind loviţi.

1 Regi 20:30 30. A căzut zidul. Probabil că cetatea era mică, cu un mare număr de sirieni adunaţi în interiorul zidurilor. Dezordinea generală care a rezultat a putut uşor să aibă ca rezultat moartea unui mare număr de oameni.

Din odaie în odaie. În mod literal „din odaie în odaie”. Probabil că refugiul lui Ben-Hadad a fost înăuntrul fortăreţei cetăţii, un loc puternic fortificat care de obicei se afla în cetăţile orientale înconjurate cu ziduri, care puteau fi folosite ca loc pentru ultimul refugiu.

1 Regi 20:31 31. Împăraţi miloşi. Era un bun raport acela care s-a răspândit printre naţiunile din jur că împăraţii lui Israel erau împăraţi miloşi. Dacă conducătorii ar conduce numai cu milă şi compasiune, dacă bunătatea ar lua locul cruzimii şi dreptatea şi iubirea frăţească, locul asupririi şi al răului, ce lume diferită ar fi aceasta!

1 Regi 20:32 32. Robul tău, Ben-Hadad. Numai cu puţin timp înainte, Ahab a fost acela care fusese robul, iar Ben-Hadad, stăpânul (v. 20). Îngâmfatul Ben-Hadad nu mai era îngâmfat şi avea un motiv întemeiat să cântărească bine solia lui Ahab, din anotimpul trecut, „Cine încinge armele, să nu se laude ca cel ce le pune jos” (v. 11).

1 Regi 20:33 33. Au luat lucrul acesta. Care avea să fie răspunsul lui Ahab? Va însemna aceasta viaţă sau moarte? Bărbaţii erau atenţi la orice semn care putea să indice reacţia lui Ahab. Numindu-l pe Ben-Hadad ca „frate”, ei au găsit răspunsul pentru ei. Neliniştea s-a dus, pericolul a trecut. Învingătorul s-a legat pe sine însuşi. Aceasta ar fi clemenţă şi prietenie mai degrabă, decât cruţare şi moarte. Extraordinara încercare de curtoazie a lui Ahab este arătată prin primirea lui Ben-Hadad în propriul lui car.

1 Regi 20:34 34. Îţi voi da înapoi. Aceasta se referă la cetăţile pe care „Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Heţion,” le-a luat de la Baeşa, la instigarea lui Asa (cap. 15:18-22). Faptul că actualul Ben-Hadad se referă la un împărat anterior, care luase aceste cetăţi de la Israel, ca la „tatăl meu”, dovedeşte în mod concludent că acel împărat şi Ben-Hadad de acum nu puteau fi unul şi acelaşi individ, cum se susţine azi, de către unii. Cel care era contemporan cu Baeşa a fost Ben-Hadad I şi Ben-Hadad II, cel care a fost contemporan cu Ahab.

1 Regi 20:36 36. Te va omorî. Porunca de a lovi fusese dată prin „Cuvântul Domnului” (v. 35). Tovarăşul lui, care era probabil un frate-profet, ar fi trebuit să asculte de îndată, în ciuda neplăcutei şi respingătoarei sarcini. Judecata promptă asupra lui a slujit să ilustreze învăţătura că trebuia să dea ascultare indiscutabilă Cuvântului Domnului.

1 Regi 20:38 38. Legat. (În engleză, ashes, cenuşă.) Aceasta (ashes) ar trebui citit „bandaj” sau „cuvertură”. Cuvintele ebraice pentru „cenuşă” şi „acoperitoare” sunt din aceeaşi rădăcină, deosebindu-se numai prin vocalele lor. Cuvântul pentru „cenuşă” este `epher‘epher, iar pentru „cuvertură” este `apher ‘apher. Probabil că „acoperitoarea” servea două scopuri, să acopere rana şi să ascundă pe profet, în aşa fel încât să nu poată fi recunoscut de Ahab.

Ochi. (Faţă, în engleză.) În mod literal, „ochi”.

1 Regi 20:39 39. A strigat. Însemnătatea parabolei e clară. Profetul legat la ochi reprezenta pe Ahab, iar omul încredinţat lui, era Ben-Hadad.

1 Regi 20:40 40. Făcea. Nu se ocupa cu afaceri de-ale lui, ci dădea atenţie la orice altceva, în afară de ceea ce avea importanţa cea mai mare.

Osânda. Împăratul pronunţă sentinţa, neînţelegând că sentinţa o dădea împotriva lui însuşi. Osânda esteca şi aceea a lui David împotriva lui însuşi, în pilda cu mieluşeaua (2Samuel 12:5-7) sau din istorioara celor doi fraţi (2Samuel 14:10,11).

1 Regi 20:41 41. Şi-a scos legătura. (În engleză, ashes, cenuşa.) Mai degrabă, şi-a scos legătura sau bandajul (v. 38).

1 Regi 20:42 42. Viaţa ta. Dumnezeu dăduse pe Ben-Hadad în mâinile lui Ahab spre a fi nimicit. Ahab nu şi-a dat seama de răspunderea lui şi nici nu s-a folosit de avantajul ocaziei. În jignitoarele cereri prezentate lui de cătreBen-Hadad, numai cu un an mai înainte (v. 3-6), Ahab ar fi trebuit să-şi dea seama de caracterul omului cu care avea de-a face şi ar fi trebuit să acţioneze în consecinţă. În Ben-Hadad nu trebuia să aibă încredere. El juca doar un rol pentru a câştiga timp. Câţiva mai târziu, Ahab avea să plătească cu viaţa, această blândeţe a lui (cap. 22:31-36).

1 Regi 20:43 43. Trist şi mânios. Ahab a refuzat să recunoască justeţea sentinţei lui. El a devenit trist şi mânios şi n-aarătat nici o urmă de pocăinţă adevărată sau întristare pioasă. Dar el pronunţase această sentinţă împotriva luiînsuşi, şi cu o hotărâre fără apel. În mânia lui, Ahab, fără îndoială, ar fi preferat să prindă pe profet pentru această mustrare pronunţată, dar lucrul acesta nu-l putea face, având în vedere faptul că el însuşi pronunţase osânda. El s-a întors acasă, departe de a fi fericit, nemulţumit de profet mai degrabă, decât de sine, găsind defecte mai degrabă în căile lui Dumnezeu decât în propriile lui greşeli. Inima omenească nerenăscută totdeauna caută să-şi îndreptăţească greşelile; căile omului, în general, sunt drepte în proprii lui ochi.

1 Regi 21:1 1. O vie. Cetatea lui Izreel se află în Câmpia Esdraelonului, la nord de Muntele Gilboa. Era pe o sprânceană cu stâncă râpoasă, care cobora în pantă spre nord şi spre est. Deoarece viile în vechime par să fi fost în partea de est a cetăţii, probabil că palatul lui Ahab se afla de aceeaşi parte (vezi despre cap. 18:45), oferind o privelişte splendidă spre întreaga vale a Iordanului.

Vezi o hartă a Regatelor Iuda şi Israel în timpul lui Ilie

1 Regi 21:2 2. Ahab a vorbit astfel lui Nabot. Această relatare dă pe faţă predispoziţia lacomă, arogantă, egoistă a împăratului şi cruzimea rece şi calculată a împărătesei.

1 Regi 21:3 3. Să mă ferească Domnul. Lui Nabot i se părea greşit să se despartă de via Sa. Codul levitic prevedea ca „nici o moştenire a copiilor lui Israel să nu treacă de la o seminţie la alta”, „ci fiecare... să se ţină lipit de moştenirea seminţiei părinţilor lui” (Numeri 34:7-9). Dacă din anumite motive, proprietatea era vândută, erau reguli speciale stabilite care prevedeau reîntoarcerea periodică la familiile proprietarilor originali (Levitic 25,13-28). Nabot a crezut că este împotriva scopului spiritual al legii levitice ca el să transfere moştenirea lui, împăratului.

1 Regi 21:4 4. Trist şi mâniat. Ahab se întorsese mai înainte acasă „trist şi mâniat”, după ce aflase că procedeul lui cu Ben-Hadad n-a fost în acord cu scopul lui Dumnezeu (cap. 20,43). Nefiind în stare să-şi asigure via de care inima lui se legase, el a mers iarăşi „trist şi mâniat” acasă. Atitudinea lui era ca aceea a unui copil răsfăţat

şi egoist, care nu se interesează de nimic decât de sine însuşi. Când n-a putut merge pe calea proprie, el a devenit trist şi mâniat, a refuzat să mănânce şi s-a aruncat pe patul lui. Se părea că întregul lui regat nu însemna nimic pentru el, atâta timp cât nu poseda via lui Nabot.

1 Regi 21:7 7. Nu domneşti tu acum peste Israel? Cuvintele Izabelei erau pline de amărăciune şi dispreţ. Poate oareun om, care este stăpânul regatului, să admită că el nu poate procura o mică porţiune de teren? Este Ahab împăratul care să-şi îngăduie să fie contrazis de un supus sărman de-al lui? Chestiunea putea fi rezolvată uşor – ea însăşi avea să se ocupe de ea, să-i arate cum se procedează în astfel cazuri.

1 Regi 21:8 8. Scrisori. Pentru Ahab era o chestiune fără importanţă cum a făcut rost Izabela de vie, atâta timp cât aceasta era procurată. El nu a oprit-o să scrie scrisori în numele său, să le pecetluiască cu pecetea lui, fiind astfel răspunzător în egală măsură cu ea pentru fapta cea laşă.

1 Regi 21:9 9. Un post. Acesta putea fi pentru a acoperi odioasa crimă, cu haina sfinţeniei religioase şi spre a lăsa să se înţeleagă că fusese comis vreun păcat tăinuit care, dacă nu era ispăşit, avea să atragă răzbunarea divină asupra întregii cetăţi. În felul acesta avea să fie pregătită calea pentru falsa acuzaţie şi moarte a victimei.

Puneţi pe Nabot. Nu pentru a fi onorat, ci pentru a fi judecat.

1 Regi 21:10 10. Doi oameni. Doi oameni, în conformitate cu prevederile legale (Numeri 35:30; Deuteronom 17:6).

Oameni de nimic. (În engleză, fii ai lui Belial.) Fii ai nedreptăţii, nulităţii, ai păcatului, mizerabili, josnici, de la care te puteai aştepta la orice (vezi Judecători 19:22; 20:13; 1Samuel 1:16; 2:12; 10:27; 25:17, 25; 30:22; 2Samuel 16:7; 20:1 etc.). Era destul de rău să se ştie că, în poporul care mărturisea că e al lui Dumnezeu, se aflau şi astfel de oameni.

1 Regi 21:11 11. După cum era scris. Consimţământul dat atât de uşor de aceşti dregători ai cetăţii de a aduce la îndeplinire acest complot odios este caracteristic celui mai rău despotism care poate fi găsit în Orient. Cuvântul împăratului era lege. Chiar şi ucideri josnice aveau să fie aduse la îndeplinire sub pretenţia dreptăţii. Această supunere la care erau aşa de dispuşi bătrânii şi dregătorii înseamnă o degradare morală a oamenilor.

1 Regi 21:13 13. L-au împroşcat cu pietre. Din 2 Regi 9,26, rezultă că a fost ucis cu pietre nu numai Nabot, ci şi fiii lui. Când Acan a fost omorât, fiii şi fiicele lui au fost ucişi cu pietre, împreună cu el (Iosua 24:25). Înlăturând pe fiii lui Nabot din cale, nu avea să mai fie nici un moştenitor care să pretindă via. În felul acesta, crima a devenit îndoit de odioasă.

1 Regi 21:15 15. Ia în stăpânire. Nabot era mort şi fiii lui, împreună cu el, astfel că acum, toată proprietatea aparţinea domeniului regal. Neţinând seama de urmări, Ahab a pus de îndată stăpânire pe proprietate ca fiind a lui.

1 Regi 21:17 17. A vorbit lui Ilie. Izabela a crezut că a aranjat totul perfect, dar ea n-a ţinut seama şi de Dumnezeu. Domnul din ceruri a văzut tot ce se întâmpla. Teribila crimă a lui Ahab nu putea fi îngăduit să treacă nemustrată. Ilie a fost trimis de Dumnezeu să prezinte solia Lui. Când Domnul are o lucrare de făcut, El găseşte pe acei care sunt dispuşi să îndeplinească misiunea pentru El.

1 Regi 21:18 18. Samaria. Nu este vorba de cetate, ci de districtul Samariei, ca şi în cap. 13:32.

1 Regi 21:19 19. Nu eşti tu un ucigaş? La întâlnirea dintre Ilie şi Ahab nu trebuia să aibă loc preliminarii politicoase. Profetul merge drept la ţintă, atrăgând atenţia la fapta atroce de brigandaj şi ucidere, pentru care împăratul luiIsrael şi-a dat asentimentul. Lui Ahab nu i se dă nici o ocazie de scuză sau subterfugiu – odioasa crimă este deîndată cunoscută şi împăratul este arătat a fi ceea ce este în realitate, un prădător fără ruşine şi un ucigaş care omoară fără milă şi apoi îşi însuşeşte bunurile victimei sale.

Vor linge... şi sângele tău. Sentinţa a fost excepţional de dreaptă. „Pentru că ceea ce omul seamănă, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7)

1 Regi 21:20 20. M-ai găsit? Ceea ce a scos aceste cuvinte din gura lui Ahab a fost conştiinţa lui vinovată. Omul pe care dorea să-l vadă cel mai puţin şi l-a prins în flagrant delict cu nelegiuirea lui. Ilie nu era vrăjmaşul lui Ahab, ci prietenul lui. Cel mai rău vrăjmaş al lui Ahab era el însuşi, iar Ilie încerca să-l salveze de el însuşi. Solia lui Dumnezeu, deşi era o solie care condamna, era totuşi amestecată cu har. Lui Ahab i s-a arătat teribila roadă a seminţei semănate atunci, dar ocazia pentru pocăinţă n-a fost retrasă.

1 Regi 21:21 21. Voi aduce nenorocirea. Vezi cele despre cap. 16:12.

1 Regi 21:22 22. Cum am făcut casei. În nimicirea casei lui Ieroboam, Ahab a avut o pildă care nu putea fi negată. Acea casă dispăruse. Ea a pierit din cauza nelegiuirii. Ahab mergea pe aceeaşi cale şi avea să aibă aceeaşi soartă.

1 Regi 21:23 23. Câinii. În Orient, câinii sunt gunoierii care mănâncă resturi de orice fel şi, dacă trupul Izabelei avea să fie aruncat în stradă, curând el avea să fie consumat de câinii din apropiere.

1 Regi 21:24 24. Cine va muri. Soarta care a fost prezisă pentru Izabela, era prezisă şi pentru copiii ei.

1 Regi 21:25 25. N-a fost nimeni... ca Ahab. Versetele 25 şi 26 sunt o paranteză, prezentând motivele pentru teribila soartă care s-a abătut asupra casei lui Ahab.

Îl aţâţa. Păcatul era un foc care ardea în inima lui Ahab, dar Izabela se îngrijea ca flacăra lui să fie mereu aţâţată în aşa fel ca el să ardă cu cea mai mare intensitate. Prin influenţa Izabelei, Ahab a fost convins să adopte închinarea la Baal (cap. 16:31), să îngăduie uciderea profeţilor lui Dumnezeu (cap. 18:4), să permită ca Ilie să fie exilat (cap. 19:2) şi, în cele din urmă, să ucidă pe Nabot şi să-i ia ţarina (cap. 21.7,15).

1 Regi 21:26 26. Cum făceau amoriţii. Cât de extrem de abominabile au fost practicile în legătură cu idolatria din vechime este înţeles lămurit acum – datorită rezultatelor recentelor cercetări. Viciul şi imoralitatea existau în formele cele mai josnice; exista cruzime şi vărsare de sânge, închinare la demoni, cu ritualuri dezgustătoare şi degradante. Din cauza tuturor acestor lucruri, amoriţii şi alte popoare din Canaan au trebuit să fie nimicite de pe faţa pământului. Cu toate acestea, Ahab s-a dedat la aceleaşi practici abominabile.

1 Regi 21:27 27. După ce a auzit... Ahab. Ceea ce Ilie a prezentat cu privire la umblarea împăratului a fost un rechizitoriu teribil şi cuvintele au căzut ca un pumnal, exact în adâncul inimii lui. Acea inimă nu era întru totulrea. Ea putea fi mişcată. Ahab se vedea acum pe sine aşa cum era în realitate şi el a tremurat de teamă, gândindu-se la soarta lui care avea să vină.

Şi-a rupt hainele. Sub severa condamnare a lui Ilie, Ahab s-a plecat în praf şi s-a îmbrăcat cu sac. Era un lucru ciudat pentru mândrul şi tiranicul împărat să se îmbrace în hainele de jale şi să ia o atitudine de

penitent.

1 Regi 21:29 29. Ahab s-a smerit. Ahab nu s-a îmbrăcat în sac numai ca să poată fi văzut de oameni, dar văzut de ei, el era văzut şi de Dumnezeu. O astfel de umblare ar fi putut să aibă o mare influenţă asupra poporului, dacă împăratul s-ar fi întors la Domnul mai la începutul domniei lui. Ea ar fi putut aduce o mare redeşteptare care s-ar fi răspândit în întreaga ţară. Probabil că pocăinţa a venit prea târziu sau se poate că ea a fost insuflată în mare măsură de teamă. Dar, oricum ar fi fost, Dumnezeu a văzut mustrările de conştiinţă, chiar aşa slabe cumau fost, şi El n-a aplecat o ureche surdă la remuşcările şi durerea împăratului. Dumnezeu a luat seama la hainade sac şi postul lui Ahab, după cum a luat seama şi mai târziu, la îmbrăcămintea de sac şi la postul împăratuluişi poporului din Ninive (Iona 3:5-10).

În timpul vieţii lui. Anunţarea judecăţii din partea cerului adesea este condiţionată. Dacă omul se pocăieşte sincer, Dumnezeu iartă, iar judecata poate fi îndepărtată (Ieremia 18:7,8; Iona 3:4,5,10). Ahab a avut satisfacţia să afle că judecata prezisă avea să fie cel puţin amânată pentru o vreme.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1–29PK 204–207

1 PK 204

2–8PK 205

9–11PK 206

17–21PK 206, 224

22–24PK 207

25 PK 204

25, 26 PK 115

27–29PK 207

1 Regi 22:1 1. Trei ani. Acest capitol reia firul istorisirii militare întrerupt prin capitolul 21. Aceştia au fost ani plini de evenimente în istoria Asiei apusene. Asiria creştea în putere tot mai mult, devenind o ameninţare hotărâtă pentru ţările din Palestina şi pentru Siria. Se susţine în general că acesta a fost timpul când, sub impulsul ameninţării asiriene, Israel şi Siria şi-au aplanat diferendele şi s-au unit într-o coaliţie împotriva Asiriei. Probabil că acestei alianţe i se datorează perioada de trei ani de pace între Israel şi Siria. Ştim că Ahab şi Ben-Hadad erau prieteni, cel puţin pentru un timp, pentru că s-au luptat împreună împotriva lui Salmanasar III, în bătălia de la Qarqar (vezi pag. 59).

1 Regi 22:3 3. Ramot din Galaad este al nostru. Evident că Ben-Hadad nu retrocedase lui Ahab toate cetăţile lui Israel, deţinute de el, în acord cu făgăduinţa pe care o făcuse (cap. 20:34) şi Ahab a înţeles că, dacă era să fie retrocedate lui Israel, ele trebuiau luate prin forţă.

1 Regi 22:4 4. Eu voi fi ca tine. Iosafat era deja în alianţă cu Ahab, această alianţă fiind realizată prin căsătoria fiiceilui Ahab, Atalia, cu Ioram, fiul şi moştenitorul lui Iosafat (2Regi 8:18,27). Deoarece Ahazia, fiul care a rezultat din această unire, era în vârstă de 22 de ani când s-a urcat pe tron (2Regi 8:26), alianţa trebuie să fi existat de câtva timp. Faptul că împăraţii care au urmat lui Iosafat, în Iuda, sunt Ioram şi Ahazia (2Regi 8:16,25) şi faptul că cei doi fii ai lui Ahab care i-au urmat la tron s-au numit Ahazia şi Ioram (1Regi 22:40;

2Regi 1:17; 3:1), este încă o indicaţie despre prietenia existentă pe acea vreme între cele două case regale.

Caii mei. Se pare că, atât Iuda, cât şi Israel aveau o oştire echipată atât cu cavalerie, cât şi cu care. Iosafat a fost un puternic conducător militar, temut şi respectat de către naţiunile din jur (2Cronici 17:10-19).

1 Regi 22:5 5. Întreabă. Iosafat, cu evlavia lui caracteristică (1Regi 22:43; comp. cu 2Cronici 17:3–9; 19:3–11; 20:5–32), a sugerat să întrebe pe Domnul înainte de a se întreprinde expediţia şi ca întrebarea să se facă chiar în ziua aceea.

1 Regi 22:6 6. Proorocii. Probabil că aceştia nu erau proorocii lui Baal, deoarece Ahab, probabil nu l-ar fi insultat pe Iosafat, care ceruse în mod clar un profet al Domnului (Yahweh), prin chemarea de profeţi notorii ai zeităţilor păgâne. Ei pretindeau că vorbesc în numele lui Iehova, dar erau profeţi falşi.

Domnul îl va da. Cuvântul ebraic folosit aici pentru „Domnul” este ‘adonai, nu Yahweh, adică Iehova. Dacă aceştia ar fi fost profeţi ai lui Baal, ne puteam aştepta ca ei să folosească termenul de „Baal” în loc de „Domnul”. Totuşi, mai târziu aceiaşi profeţi folosesc termenul de Yahweh pentru dumnezeul lor, după cum sepoate vedea în traducerea engleză „Domnul” (v. 11,12), apărând cu majusculă (vezi Vol. I, pag. 35).

1 Regi 22:7 7. Al Domnului. Termenul folosit aici este Yahweh. Împăratul lui Iuda este vădit nesatisfăcut de profeţii lui Israel, arătându-se în felul acesta că ei trebuiau să fie puşi într-o categorie cu totul distinctă de profeţii adevăratului Dumnezeu şi adevăratului „Domn”, Iehova. Începând însă de aici înainte, cuvântul Yahweh este folosit atât de adevăratul profet al lui Iehova, cât şi de ceilalţi pentru Dumnezeul la care ei se închinau ca „Domn” (v. 8, 11, 12, 14–17, 19, 21, 24).

1 Regi 22:8 8. Mica. Exista un om, după Ahab, prin care era posibil să fie întrebat Yahweh, dar lui Ahab nu-i plăcea de el. Acest om era un profet adevărat al lui Iehova. Josephus Flavius susţine că Mica a fost (Antichităţi viii. 14. 5) cel care profetizase rău pentru Ahab pentru purtarea lui neînţeleaptă faţă de Ben-Hadad (cap. 20:35-43).

Îl urăsc. Cel rău, de obicei, urăşte pe cel bun. Mica era urât de către Ahab deoarece cuvintele lui nu corespundeau cu dorinţele păcătoase ale împăratului lui Israel, care dorea să meargă pe propria lui cale şi profeţi care să proorocească în felul acesta.

1 Regi 22:10 10. De la intrarea porţii. După un banchet ceremonios la care Iosafat şi suita lui au fost ospătaţi împărăteşte (2Cronici 18:2), cei doi împăraţi au plecat spre piaţa publică de la poarta cetăţii. Poarta cetăţii eraun loc de mare importanţă. Adesea împăraţii stăteau acolo spre a împărţi dreptatea (2Samuel 15:2; 19:8; comp. cu Rut 4:1; Psalmul 127:5).

1 Regi 22:11 11. Coarne de fier. Probabil unul pentru Israel şi celălalt pentru Iuda, spre a simboliza puterile prin careSiria avea să fie bătută. Adesea coarnele sunt folosite în Scriptură pentru a reprezenta putere învingătoare (Deuteronom 33:17; 1Samuel 2:1) sau naţiuni şi puteri (Daniel 7:7, 8, 24; 8:2–10; Zaharia 1:18, 19). Profeţii au folosit adesea obiecte simbolice ca metode efective pentru a ilustra soliile lor (Ieremia 13:1–11; 19:1; 27:2;Ezechiel 4:1–4, 9, 12:3–7; 24:3–12, 15–24).

Aşa vorbeşte Domnul. Este interesant a se observa că Zedechia susţine acum că vorbeşte în numele lui Iehova. Aceasta însă nu înseamnă că el şi este un profet adevărat al lui Iehova, ci probabil că el simula pur şi simplu, spre a corespunde cererii lui Iosafat (v. 5).

1 Regi 22:12 12. Toţi proorocii. Proorocii lui Israel dădeau solia pe care împăratul lui Israel dorea să o audă. Ei nu

ştiau, dar o astfel de cale avea să însemne moartea lui. Ei îl încurajau în realitate să meargă în această misiune nebunească şi dezastruoasă.

Domnul. Ebraicul Yahweh. Acum, profeţii foloseau numele lui Iehova, un nume pe care la început l-au evitat (vezi cele despre v. 6). Ei erau profeţi falşi şi ei nu vorbeau pentru Iehova, chiar dacă au îndrăznit să folosească acum numele Lui, în declaraţiile lor amăgitoare.

1 Regi 22:13 13. Proorocesc bine. Profeţii lui Dumnezeu primesc soliile lor de la Dumnezeu, nu de la oameni. Domnul este cel care-i conduce şi le spune ce să zică, fie că este sau nu este în acord cu alte glasuri. Solul care a fost trimis să-l aducă pe Mica avea prea puţină idee despre profeţi, în general, dacă el a crezut că printr-un astfel de sfat ca acela pe care l-a dat el, putea să influenţeze solia de adus.

Vesteşte-i bine. Bine nu este întotdeauna ceea ce pare a fi bine sau ceea ce oamenii ar dori să audă. A încuraja pe Ahab să meargă în această misiune dezastruoasă, care avea să aducă moartea pentru împărat nu era bine nici din punctul de vedere al lui Ahab. Mult mai bun este un adevăr neplăcut decât a întâmpina cu bucurie un neadevăr.

1 Regi 22:14 14. Ce-mi va spune Domnul. Profeţii adevăraţi nu pot fi corupţi sau forţaţi să proorocească lucruri măgulitoare. „Căci nici o proorocie nu a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2Petru 1:21).

1 Regi 22:15 15. Suie-te, căci vei izbândi. Mica îşi face apariţia într-o ironie dramatică, spre a prelua şi a-şi bate joc de spusele falşilor profeţi. „Da, du-te căci vei izbândi” – aceasta-i ceea ce ţi-au spus proorocii – „şi Domnul îl va da în mâinile împăratului. Încearcă numai şi vei vedea ce are să se întâmple!”. Se poate auzi dispreţul şi batjocura în glasul lui Mica, în timp ce el redă solia pe care împăratul o auzise din partea „tuturor proorocilor”, acea solie pe care el dorea s-o audă.

1 Regi 22:16 16. Decât adevărul. Se pare că Ahab şi-a dat seama imediat că profetul a vorbit cu ironie. Ahab cunoştea destul de bine pe Dumnezeu şi pe oamenii care în mod fals pretindeau că vorbesc în numele Lui, spre a şti că Mica n-a intenţionat ca vorbele lui să fie luate ca adevărate.

1 Regi 22:17 17. Israelul risipit. Acum Mica îşi schimbă felul de a se exprima şi devine profund serios. El prezintă solia care i-a fost dată de Dumnezeu. Israel avea să fie risipit pe dealuri şi se vor întoarce acasă, fără împăratul lor.

1 Regi 22:18 18. Nu ţi-am spus. Da, el spusese (v. 8) şi acum din nou solia lui Mica era din cele cu rezultate rele, care aveau să vină asupra ambilor împăraţi şi popoare. Când o cale este rea, un adevărat profet n-o poate descrie decât ca fiind rea. Ceea ce era necesar nu era o schimbare de solie din partea profetului, ci o schimbare a felului de a fi din partea împăratului.

1 Regi 22:19 19. Am văzut pe Domnul. Aceasta a fost o vedenie uimitoare. Profetului i-a fost îngăduit să vadă acţiunea şi contraacţiunea, dincolo de preocupările omeneşti. Aceasta reaminteşte de tabloul viu din Iov 1:6-12.

1 Regi 22:22 22. Duh de minciună. În Biblie, adesea Dumnezeu este prezentat ca făcând ceea ce El nu opreşte. Tabloul întreg este o parabolă. Ahab alesese să fie călăuzit de aceşti profeţi spre ruina lui.

1 Regi 22:24

24. A lovit pe Mica. Duhul cel rău totdeauna se descoperă pe sine ca fiind rău. El este aspru, nu amabil, crud, nu milos. Poporul lui Dumnezeu este sfătuit: „Să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu.” (1Ioan 4:1). „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7:20) O enumerare a faptelor firii pământeşti şi a roadelor Duhului se află în Galateni 5:19-23 şi prin acestea poate fi încercată natura duhurilor. Lovind pe Mica peste obraz, Zedechia a dovedit că duhul din el era rău.

1 Regi 22:25 25. Vei vedea. Mica nu se adresează atât de mult cu privire la cuvintele exacte din întrebarea lui Zedechia ca fiind punctul principal în discuţie, şi anume, care din ei era adevăratului profet. În curând, Zedechia va vedea. În situaţia care avea să urmeze după înfrângerea lui Ahab, Zedechia însuşi va avea de suferit.

1 Regi 22:27 27. La închisoare. Prin fapta sa de violenţă faţă de Mica, Ahab se descoperă ce fel de om rău este fel. El pune în închisoare pe profetul de al cărui sfat dacă ar fi ascultat, şi-ar fi salvat viaţa.

În pace. Ahab doreşte ca Israel să considere că el nu crede pe profet şi că el este sigur că se va întoarcesănătos. Dar purtarea lui ulterioară (v. 30) arată că probabil avea neîncredere în rezultatul angajamentului pe care şi l-a luat.

1 Regi 22:28 28. Auziţi, popoare. Mica acceptă provocarea împăratului şi doreşte ca toate popoarele să ia seama la ea. Dacă Ahab se întoarce în pace, atunci el admite că Domnul n-a vorbit prin el şi este un profet fals. Desigurcă şi contrariul este adevărat. Dacă împăratul nu se întoarce în pace, atunci toată naţiunea să ştie că cei 400 de prooroci care au vorbit atât de zgomotos şi de îndrăzneţ nu sunt altceva decât nişte amăgitori şi că Domnul nu este cu ei. Acesta este un test cinstit (Deuteronom 18:22).

1 Regi 22:29 29. S-au suit. Ar fi fost de aşteptat ca Iosafat, care ceruse un profet al Domnului (v. 5) să fi ţinut seamăde solia profetului şi să refuze să meargă în expediţia despre care Mica prezisese că se va termina în dezastru. Este adevărat că el s-a angajat prea grăbit într-o făgăduinţă solemnă (v. 4) să ia parte la război şi evident că elera legat de Ahab printr-o alianţă militară, cu toate acestea el ar fi putut să-l lămurească pe Ahab că nu poate să meargă împotriva voinţei Domnului. Într-adevăr, făcând aşa, el putea să-l sfătuiască pe Ahab să nu întreprindă războiul. Prin faptul că era dispus să-l însoţească pe Ahab, Iosafat îl încuraja pe Ahab să solicite dezastrul. Deoarece a făcut-o, Iosafat a primit o aspră mustrare de la Domnul, pentru că s-a unit cu această întreprindere (2Cronici 19:2).

1 Regi 22:30 30. Să-mi schimb. Precauţia lui Ahab este caracteristică stării lui de spirit, jumătate de credinţă, jumătate de necredinţă. În adâncul inimii lui, el ştia că Mica era un prooroc adevărat şi el se temea că profeţia lui avea să se împlinească. Dar el era gata să facă tot ceea ce putea pentru a abate împlinirea prezicerii.

1 Regi 22:31 31. Să vă luptaţi. Această poruncă venea de la un bărbat a cărui viaţă, Ahab a cruţat-o şi pentru care faptă Ahab primise mustrarea profetică (cap. 20:42).

1 Regi 22:32 32. Iosafat a scos un ţipăt. În 2Cronici 18:31 mai sunt adăugate cuvintele: „Domnul l-a ajutat şi Dumnezeu i-a îndepărtat de la el.” Probabil că a fost un ţipăt spontan către Dumnezeu, după ajutor şi către proprii lui ostaşi de a-i veni imediat în ajutor. Ţipătul a fost recunoscut de către Sirieni ca nevenind de la împăratul lui Israel.

1 Regi 22:34 34. La întâmplare. Cele mai mari victorii şi cele mai mari înfrângeri depind uneori de cauze care par într-adevăr mici. Arcaşul sirian trăgând cu arcul său la întâmplare, a ucis pe împărat şi a câştigat o bătălie. Este improbabil că bărbatul care a trimis săgeata să fi cunoscut rezultatul tragerii lui. Uneori tragerile la

întâmplare sunt trageri ale destinului. Dar este bine de ştiut că nici o săgeată a destinului nu poate lovi fără cunoştinţa Aceluia care stăpâneşte peste tot.

Întoarce. Vizitiul putea să întoarcă doar carul, dar el nu putea întoarce sorţii. Ultimul ceas al lui Ahab sosie şi el ştia că profeţia lui Mica era adevărată.

1 Regi 22:35 35. A stat drept. Ahab a făcut o încercare curajoasă de a continua, îngăduindu-şi să i se poarte de grijă în cazul său, până la capăt.

1 Regi 22:36 36. Fiecare în cetatea lui. Moartea împăratului la apusul soarelui a fost moartea nădejdii lui Israel în victorie. Prin încăpăţânarea lui, Ahab nu numai că s-a adus pe sine într-un mormânt lipsit de glorie, ci a adus tragedie şi înfrângere unei naţiuni întregi.

1 Regi 22:37 37. La Samaria. Începând de pe vremea lui Omri, Samaria a fost locul de înmormântare obişnuit pentruîmpăraţii lui Israel (1Regi 16:28; 2Regi 10:35; 13:9; 14:16).

1 Regi 22:38 38. Iazul Samariei. Săpăturile arheologice au dezgropat ceea ce se crede a fi acest iaz. El se afla într-o curte la aripa nordică a palatului lui Ahab, cu dimensiunile de 10 m/5 m şi cu o adâncime de 5 m. Iazul era tăiat în stâncă şi era cimentat cu strat gros de ipsos.

Şi curvele s-au scăldat. (În engleză, washed his armour.) În mod literal, „curvele s-au scăldat”. LXX adaugă „în sânge”. Sensul este obscur. Se poate că se referă la unele practici necunoscute astăzi. Parafrazarealui Iosif Flavius la acest text este: „după aceea, curvele au continuat să se spele în acel iaz” (Antichităţi viii. 15. 6). Traducerea KJV reflectă interpretarea traducerii Siriacă şi Vulgata.

1 Regi 22:39 39. Casa de fildeş. Compară cu „casele de fildeş” din Psalmul 45:8 şi cu „palatele de fildeş” din Amos 3:15. Palatul lui Ahab era numit aşa din cauza bogatelor lui ornamente de fildeş. Această descriere este pe deplin susţinută de săpăturile arheologice ale palatului lui Ahab, unde au fost găsite mobile cu încrustări de fildeş. Multe exemple de sculpturi de fildeş au fost găsite în Palestina şi Siria (vezi pag. 81).

Cetăţile. Nu s-a găsit nici un raport în continuare despre aceste cetăţi. În timpul domniei lui Ahab a fosto mare prosperitate,

1 Regi 22:40 40. Ahazia. Este adevărat că Ahazia a început să domnească după moartea lui Ahab, dar amănunte despre domnia lui nu apar decât în v. 51.

1 Regi 22:41 41. Iosafat. După un raport relativ lung despre domnia lui Ahab (1Regi 16:29 la 22:41), raportul revineacum la domnia unui împărat al lui Iuda (vezi pag. 145).

1 Regi 22:43 43. În calea tatălui său, Asa. În cartea Regilor sunt date puţine amănunte specifice cu privire la domnia lui Iosafat, întregul raport cuprinzând numai versetele 41 la 50. În cartea Cronicilor, raportul este mult mai complet (2Cronici 17:1 la 21:1). Principalul lucru accentuat este faptul că el a fost un împărat bun, umblând în căile tatălui său, Asa. Despre evlavia, în general, a lui Asa, vezi 1Regi 15:11-15; 2Cronici 14:2–5; 15:8–18.Dar se pare că Iosafat a fost un împărat mai bun decât tatăl său, pentru că nu există raport despre vreo abatere a lui, la vârstă mai înaintată, aşa cum a făcut Asa (2Cronici 16:2-12).

N-au fost îndepărtate. Aceasta corespunde cu 2Cronici 20:33. Dar 2Cronici 17:6 afirmă că „a îndepărtat din Iuda, chiar şi înălţimile şi idolii”. Probabil că înţelesul este că Iosafat a îndepărtat cele mai

abominabile locuri de închinare, precum cele care cuprindeau şi „orice copac verde”, dar a îngăduit anumite sanctuare neautorizate să rămână. Sau poate că le-a îndepărtat, dar unele au fost refăcute mai târziu.

1 Regi 22:44 44. A trăit în pace. În conformitate cu 2Cronici 18:1, „Iosafat s-a încuscrit cu Ahab”. Adică a intrat într-o alianţă formală cu el. Alianţa a fost pecetluită prin căsătoria Ataliei, fiica lui Ahab, cu Ioram, fiul lui Iosafat (2Regi 8:18,26; 2Cronici 21:6). Ahazia, fiul acestei uniri, a fost probabil numit cu numele fiului şi moştenitorului lui Ahab, iar următorul fiu al lui Ahab se pare că a fost numit cu numele de Ioram, ginerele lui Ahab şi moştenitor al tronului lui Iuda (vezi cele despre v. 4). În timpul alianţei care evident că s-a continuat prin moştenitorii lui Iosafat şi Ahab, membrii caselor regale şi-au făcut vizite unul altuia (1Regi 22:2; 2Regi 8:29; 2Cronici 18:1, 2), au făcut o singură aliniere a trupelor în luptă (1Regi 22:4; 2Cronici 18:3; 22:5, 6) şi s-au unit în întreprinderi comune pentru negoţul extern (2Cronici 20:35,36).

1 Regi 22:45 45. Isprăvile şi războaiele. Pentru războaiele lui Iosafat, vezi 2Regi 3:9–27; 2Cronici 20:1–27, iar pentru „isprăvile” lui, vezi 2Cronici 17:12–19; 18:1; 20:29, 30.

Cartea Cronicilor. Vezi 1Regi 14:29; 15:7, 23; 2Regi 8:23; etc. Ca adaos, Iehu, fiul lui Hanani, a scris o biografie a vieţii lui Iosafat (2Cronici 20:34).

1 Regi 22:46 46. Sodomiţii. Vezi cele despre capitolele 14:24; 15:12.

1 Regi 22:47 47. În Edom nu era împărat. Nu s-a mai făcut nici o referire la situaţia din Edom de pe vremea lui Solomon, când Hadad, întorcându-se acolo din Egipt, a fost „un vrăjmaş al lui Solomon” (cap. 11:14). Se pare, totuşi, că Edomul a fost readus la dependenţă, poate că de către Asa sau Iosafat şi era condus de un delegat sau vicerege, căruia nu-i era îngăduit nici un titlu împărătesc (vezi 2Regi 3:9,12,26).

1 Regi 22:48 48. La Eţion-Gheber. Eţion-Gheber era portul la mare al lui Solomon (1Regi 9:26; 2Cronici 8:17), în teritoriul edomit, acum stăpânit de un rege supus. Raportul complet din 2Cronici 20:35-37, lămureşte că în această întreprindere, Ahazia din Israel era unit cu Iosafat, dar alianţa a fost denunţată de profetul Eliezer, cu rezultatul că Domnul a nimicit corabiile la Eţion-Gheber, unde au fost construite.

1 Regi 22:49 49. Iosafat n-a voit. După judecata divină asupra flotei sale, Iosafat a refuzat să reînnoiască învoiala de mai înainte cu Ahazia.

1 Regi 22:50 50. Fiul său, Ioram. Ioram a început să domnească împreună cu tatăl său, ca şi coregent, înainte de moartea lui Iosafat, după cum se vede din compararea celor două afirmaţii din 2Regi 1:17 şi 2Regi 3:1.

1 Regi 22:51 51. Doi ani. Doi ani, inclusiv calculând un an real.

1 Regi 22:53 53. A slujit lui Baal. În această perioadă scurtă, influenţa mamei lui Ahazia, Izabela, s-a manifestat din nou. Aici se încheie prima carte a Regilor. Chestiunile rămase din domnia lui Ahazia sunt raportate în primul capitol din a doua carte a Regilor.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1–53PK 190–196, 207

8 PK 195

16, 17 PK 196

22 TM 409

29, 36 PK 196

43 PK 190

46 PK 191

50 PK 212

51–535T 191

52, 53 PK 207