NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ

Prof. Cristina Ciuca Scoala cu cl. I-VIII Basca –Chiojdului, Buzau

I. OPERA LIRERARĂ

Opera literară

creaţie in versuri sau in proza

prezintă fapte, intâmplări, personaje, gânduri, sentimente, idei prin

intermediul uni limbaj artistic

trezeşte cititorului emoţii şi sentimente

creează un univers imaginar propriu scriitorului, pornind de la realitate

Genul epic

Prezenţa autorului e parţial înlocuită de cea a personajelor intr – o

exprimare indirectă. Naraţiunea alternează cu descrierea şi dialogul. Exemple:

„Baltagul” de Mihail Sadoveanu, „Popa Tanda” de I. Slavici, „Doua loturi” de

I.L.Caragiale

Genul liric

Genul cel mai subiectiv care exprimă nemijlocit sentimentele prin

metafore şi simboluri. Din punct de vedere gramatical caracteristica lui este

prezenţa persoanei I. Exemple: "Satiră. Duhului meu" de Gr. Alexandrescu etc

Genul dramatic

Cuprinde opere destinate reprezentării pe scena. Personajele iau cu totul

locul autorului, a cărui intervenţie indirectă se manifestă prin indicaţiile de regie.

Exemple: "Antigona" de Sofocle, Ciclul "Chiritele" de V. Alecsandri etc.

II. SPECII LITERARE

a) Specii literare epice

1. Basmul

Specie a epicii populare şi culte, de obicei in proză in care personajele

imaginare, reprezentând binele şi răul participă la întâmplări fantastice şi se

confrunta, iar in urma acestor confruntari binele invinge raul. ( „Prâslea cel

Voinic si merele de aur”, basmele fraţilor Grimm)

2. Legenda

Povestire populară care dă o explicaţie imaginară unui fapt real sau

explică originea unor fiinţe, plante, animale, construcţii, nume de locuri,

intâmplari din istoria unui popor. („Cea din urmă noapte a lui Ştefan cel Mare"

de D. Bolintineanu, „Dreptatea lui Ţepes” etc.)

3. Balada

Poem narativ pe teme eroice, legendare, fantastice, cu acţiune in care

realul se imbină cu fabulosul şi la care participă personaje puţine, cu caractere

opuse. ("Mioriţa", "Meşterul Manole" , „Toma Alimoş”etc.)

4. Snoava

Naraţiune scurtă umoristic – satirică, specie a literaturii populare, prin

care se ironizează defecte omeneşti.

5. Poemul eroic

Naraţiune in versuri, alcatuită din mai multe episoade, cu personaje

insufleţite de sentimente nobile care săvârsesc fapte măreţe. („Scrisoarea III” de

Mihai Eminescu)

6. Epopeea

Relatare poetică a unor aventuri eroice. Lung poem eroic, specie a genului

epic. "Mahabharata", "Ramayama", "Iliada", "Odiseea" etc.

7. Fabula

Compoziţie alegorică, cel mai adesea in versuri, in care prin intermediul

animalelor, plantelor sau obiectelor personificate sunt prezentate moravuri şi

defecte omeneşti cu scopul se a le face cunoscute şi de a le indrepta ("Câinele si

caţelul" de Gr. Alexandrescu)

8. Schiţa

Specie a genului epic in proză, de mici proportii, in care e surprins un

singur moment semnificativ din viaţa unui personaj sumar caracterizat.

("Momente şi schiţe" de I.L. Caragiale)

9. Nuvela

Opera epica in proza, de dimensiune medie, cu actiune mai complexă,

cuprinzând o inlăntuire de fapte, la care participă personaje al caraor caracter

este scos in evidenţă de amănunte. ("Alexandru Lapuşneanul" de Costache

Negruzzi, „Popa Tanda” de I. Slavici)

10.Romanul

Specie a genului epic cu o acţiune complexa la care participă un număr

mare de personaje şi prin care realizează o imagine complexă a societăţii

evocate.("Cei trei muschetari" de Al. Dumas, "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae

Filimon, „Baltagul” de M. Sadoveanu)

c) Specii literare lirice

1. Elegia

Poem liric al carui ton e adesea tandru, trist şi melancolic. In secolul al

XV-lea, elegia tinde să dobândească un caracter filozofic. Tibul, Ovidiu etc.

2. Oda

Poem liric exprimând elogiul, entuziasmul sau admiraţia faţă de persoane,

de fapte eroice, de idealuri, compus din strofe simetrice. (V. Hugo, Puskin)

3. Pastel

Termen provenit din limba franceză, unde semnifica pictură cu creioane

moi. De la pictura in pastel, termenul s-a extins in literatură definind delicateţea

unei descrieri lirice a unui tablou din natură. ( V. Alecsandri prin ciclul

"Pasteluri")

4. Satira

Opera in versuri in care autorul ironizează ridicolul contemporanilor sau

le conturează viciile. (Gr. Alexandrescu, "Satira. Duhului meu")

5. Doina

Creaţie lirică populară in care se exprimâ cele mai puternice şi mai alese

sentimente: de dor, de jale, de dragoste

6. Imnul

Specie solemnâ a genului liric in care se exprimâ pretuirea faţă de

divinitate, faţă de eroi, faţă de o idee sau un eveniment deosebit. („Desteapta-te,

romane! de Andrei Mureşanu)

7. Psalmul

Specie lirică religioasă, cu caracter de odă, in care sunt exprimate

sentimente de adoratie, de multumire, de iubire faţă de divinitate.

b) Specii literare dramatice

1. Tragedia

Opera dramatică in versuri care reprezintă personaje eroice in situatii

conflictuale, exceptionale, in masură să trezească spaimă sau milă.("Antigona"

de Sofocle)

2. Comedia

Specie a genului dramatic care provoacă rasul prin zugravirea satirică a

moravurilor, a tipurilor umane, prin succesiunea unor situaţii neasteptate.

*Ciclul "Chiritelor" de V.Alecsandri, "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale

etc.)

3. Drama

Piesa de teatru asemănătoare tragediei prezentând o actiune violentă sau

dureroasă in care comicul se poate alătura tragicului. ("Despot Vodă" de

V.Alecsandri, "Napasta" de I.L. Caragiale etc.)

III. PROCEDEE ARTISTICE

1) Metafora

Comparatie subinteleasă in virtutea căreia cuvântul – obiect ia locul

cuvântului – imagine . Prin extensie limbajul figurat in general e metaforic:

"Credinţa – i val, iubirea – i vânt/ Şi viaţa – i fum" (G. Cosbuc)

2) Metonimie

Metonymia (gr)= înlocuirea unui cuvânt cu altul ( inlocuirea efectului cu

cauza si invers, a operei cu autorul si invers). E înrudită cu metafora: "La noi

sunt lacrimi multe "(O. Goga)

3) Sinecdoca

Synekdoche (gr)= cuprindere la un loc. Procedeu artistic in care partea

presupune întregul, singularul presupune pluralul: "Si a fost de veste lumea plina

/ Că steagul turcului se închină” (G. Cosbuc)

4) Alegoria

Descriere sau naraţiune care, pentru a exprima o idee generală sau

abstractă recurge la o suită de metafore, personificari, comparaţii: "Că la nunta

mea/ A căzut o stea" ("Miorita")

5) Aliteratia

Repetarea unei consoane sau a unui grup de consoane la începutul sau in

interiorul cuvintelor, pentru efectul muzical."Si zalele-i zuruie crunte" (G.

Cosbuc)

6) Asonanta

Repetarea vocalei accentuate in două sau mai multe cuvinte din vers: „Si

te – ai dus, dulce minune...”(M. Eminescu)

7) Antiteza

Alăturarea a doi termeni opuşi pentru a pune mai bine in valoare

caracteristicile lor. "Vremea trece, vremea vine" (M. Eminescu)

8) Comparaţia

Figura de stil constând in punerea in paralel a doi termeni, pe baza unor

asemănări, pentru a scoate in evidentă caracteristicile unuia dintre ei. "Şi e

liniste pe dealuri/ Ca-ntr-o mânăstire arsă" (G. Cosbuc)

9) Epitetul

Cuvântul adăugat unui substantiv sau verb pentru a-l califica in intenŞii

estetice."Si clopotele de alarmă răsună răgusit" (M. Eminescu)

10) Hiperbola

Mărirea sau micşorarea exagerată a realităţii in scopuri expresive

"Gigantică poart-o cupola pe frunte" (G. Cosbuc)

11) Oximoronul

Oxys (gr)= inteligent si moros (gr)=prostanac. Asocierea paradoxală a doi

termeni cu efecte expresive surprinzătoare: „Ţi-s ochii aşa de negri,/Lumina

mea” (Lucian Blaga)

12) Personificarea

Atribuirea de calităţi omeneşti unor lucruri, fiinţe, abstracţiuni, formă

particulară de metaforă: "Sara pe deal buciumul sună cu jale" (M. Eminescu)

13) Enumeratia

Enunţarea succesivă a părtilor componente ale unui întreg pentru a obţine

un anumit efect."Boierii sunt slabi de fire/ Braţul, haina, faţa, inima, totu-i

subţire" (B.P. Hasdeu)

14) Repetitia

Figura de stil cuprinzătoare constând in repetarea in intenţii expresive a

unor sunete, cuvinte, sintagme: "Ce se aude? Ce nu se aude?/ Si când se aude de

ce nu s-aude? Când nu s-aude?/ Si cine aude când se aude? (M. Sorescu)

15) Inversiune

Forţarea topicii normale, abaterea de la succesiunea obişnuită a termenilor

pentru a sublinia un anumit cuvânt: "Degetele pline de împunsături/ Nu au de

sânge două picături" (M. Eminescu)

16) Interogaţie (exclamaţie) retorică

Procedeu artistic care subliniază participarea afectivă a scriitorului care

pare că este transpus in pielea personajului sau trăieşte intens acţiunea şi vrea să

atragă atenţia asupra unui lucru: "Cum nu vii tu, Tepes doamne..." (M.

Eminescu)

IV. STRUCTURA OPEREI LITERARE

Structura: modul de organizare exernă a unei opere literare, in elementele sale

constitutive (părti, capitole, acte, tablouri, strofe etc)

Compoziţia: modul de organizare internă a operei literare, tinând seama de

temă, versuri, subiect, acţiune, personaje, care conferă intregului anumite

semnificatii.

Dimensiunea compozitională a operei poate fi analizată şi pe niveluri

unitare (fonetic, lexical, gramatical, ideatic).

Tema: aspectul fundamental de viată pe baza căruia scriitorul işi construieşte

opera prin transpunerea artistică (exemple de teme: natura, iubirea, moartea,

satul, conditia umana, geniul, istoria etc)

Motivul literar: cea mai mică unitate semnificativă a textului; modalitatea

artistică prin care se realizează tema; element (situaţie, număr,obiect etc) care

poartă o anumită semnificaţie (exemple de motive: (in lirica eminesciană: lacul,

luna, stelele, teiul, izvorulo, codrul, marea; in basme: cifrele magice trei, şapte,

nouă, zece, impăratul fără urmaşi, alegerea calului, apa vie etc)

Laitmotivul: motiv care se reia, cu o anumită frecvenţă, pentru a scoate in

evidenţă o idee, un sentiment, o caracteristică a unei situaţii s.a

Ideea: semnificaţia profundă a textului, variind de la o creatie artistică la alta, in

functţe de transpunerea concretă in operă a temei literare (spre exemplu, in

basme, ideea este reprezentată de victoria binelui, a adevarului şi a dreptăţii

impotriva forţelor răului)

Subiectul operei literare: totalitatea faptelor şi evenimentelor constituite in

momente ale naratiunii, cu ajutorul cărora sunt caracterizate personajele literare.

Momentele subiectului:

Expoziţiunea: partea introductivă a unei opere literare in care se prezintă cadrul

actiunii şi unele personaje.

Intriga: faptele importante care determină, afectează cursul acţiunii şi fără de

care acţiunea nu ar mai fi interesantă.

Desfăşurarea acţiunii: faptele determinate de intrigă, desfăşurate in ordine

cronologică, de cea mai mare întindere in povestire.

Punctul culminant: momentul de maximă intensitate in desfăşurarea acţiunii, in

care personajul principal se află intr-o situaţie fără ieşire.

Deznodământul: ultima parte a unei opere literare, marchează sfârşitul acţiunii

şi al operei se rezolva situaţia personajului principal.

V. ALTE CONCEPTE OPERATIONALE

Actul – o secventă a unei piese de teatru, are o acţiune unitară şi reprezintă o

treaptă in evoluţia conflictului. Actul se divide in secvenţe mai mici – scene sau

tablouri.

Amintirea– specie a genului epic in care autorul prezintă cu lirism fapte,

momente, impresii din viaţa sa sau a altora, la care a fost martor.

Analiza de text – spre deosebire de comentariul literar, işi propune să epuizeze

toate semnificaţiile gramaticale, lexicale, semantice ale textului

Caracterizarea: desprinderea trăsăturilor caracteristice, fizice şi morale, ale

unui personaj.

Conflictul – o ciocnire, un dezacord, o dispută intre două sau mai multe

personaje, intre sentimente, fapte, interese, caractere.

Epilogul - partea finală a lucrarii in care autorul rezumă concluziile sale,

subliniază anumite idei din opera sa şi face cunoscută pe scurt evoluţia viitoare a

personajelor.

Episodul - acţiune secundară a unei opere narative, având un rol relativ

independent sau poate fi doar o parte relativ independentă a unei opere.

Eul liric – este subiectul unei confesiuni, işi exprimă in mod direct gândurile,

sentimentele, emoţiile

Personajul – persoana care actionează intr-o operă literară, imagine fictivă a

unei fiinţe, ea nu trebuie confundată cu persoana reală

Prologul: parte introductivă a unei opere literare dramatice, muzicale care

prezintă evenimentele premergatoare acţiunii.

Rezumatul – redarea pe scurt, scrisă sau orală, a ideilor unei lucrări; in

alcătuirea unui rezumat se foloseşte fie timpul prezent, fie timpul perfect

compus

Relatarea – povestirea amanunţită a unei intâmplări, istorisirea unui

eveniment; limbajul ei trebuie adaptat in funcţie de ascultator/cititor şi de scop.

Stilul - totalitatea mijloacelor artistice pe care le foloseste autorul pentru a

obtine efecte de ordin artistic.

Umorul – specie a comicului care dezvăluie laturile ridicole ale unor personaje,

situaţii, intâmplări.

VI. MODURI DE EXPUNERE

Naraţiunea

o succesiune de intâmplari, petrecute intr-o anumită ordine

accentul se pune pe cauza care stă la baza succesiunii intâmplărilor

presupune: narator, actţune, personaje

predomină verbele

Descrierea

înfatisează trăsaturile caracteristice ale unui colţ din natură sau al unui

anumit lucru

se folosesc imagini vizuale, auditive, motorii

foloseşte un limbaj figurat

exprimă sentimentele celui care descrie

trezeşte sentimente, impresii, atitudini cititorului

Dialogul

reproduce discuţia dintre două sau mai multe personaje

este alcătuit dintr-o inlănţuire de replici

este insoţit de gesturi şi mimică

se folosesc verbe declarative precum: a spune, a zice, a intreba, a ruga, a

răspunde etc.

contribuie la caracterizarea personajelor

Monologul

vorbire neintreruptă a unui personaj; vorbire cu sine insuşi

exprimarea cu glas tare , de către personaj, a propriilor gânduri

VII. ELEMENTE DE PROZODIE

1. Versul sau stihul este un rând dintr-o poezie.

2. Strofa reprezinta un grup de două sau mai multe versuri legate intre

ele prin elemente de prozodie (ritm, masură, rimă)

Strofele pot fi alcătuite din câte:

a) două versuri (distih):

„Intr-o sală-ntinsă printre căpitani

Stă pe tronu-i Mircea incărcat de ani”

(D. Bolintineanu – Mircea cel Mare şi solii)

b) trei versuri (terţina)

„Ea are flori de crâng la san

şi-n păr un trandafir sălbatic,

şi parul ei de rouă-i plin”

(G. Cosbuc – Spinul)

c) patru versuri (catren)

„De va veni la tine vântul

Purtând povestea mea amară,

Jelitul lui să nu te-nfrangă,

Mustrarea lui să nu te doară”

(Octavian Goga – Cântec)

d) cinci versuri (cvintet)

„Moş Crăciun, Moş Crăciun!

La casa de om sărac

S-a gătit făina –n sac

Şi n-avem să-ţi dăm colac..

Moş Crăciun!”

(Octavian Goga – Colinda)

e) sase versuri (sextina)

Când intri, ia seama

la podul cu vama

la numarul casei,

la curtea frumoasei.

Cu sunet de soartă

loveste in poartă!”

(Lucian Blaga - Indemn de poveste)

f) şapte versuri (septima)

„Popoarele nu sunt pămant

Si dragostea nu e tarană,

Dar o-ngropăm, intr-un mormant.

Părinti si mosi ne duc de mană,

Ca niste trepte-n zacămant,

Către obârsia bătrână;

Prin lut urcăm in cerul sfant.”

(V. Voiculescu – Comoara)

g) opt versuri (octava)

„Afară-i vant si e –nnorat,

Si noaptea e târzie;

Copilele ţi s-au culcat-

Tu, inimă pustie,

Stai tot la vatra-ncet plângând;

E dus şi nu mai vine!

Si-adormi târziu cu mine-n gând,

Ca sa visezi de mine”

(G. Cosbuc – Mama)

h) noua versuri

„Opreste-n jurul tau...

Si dacă nu ti-ai murdărit

Pantofii de noroi,

Fă-ti cruce

Si intoarce-te napoi!...

Fă-ti cruce

Fiindca n-ai păcătuit

Decât in vis...

Şi visul s-a sfârşit!...

(I. Minulescu – De ce-ai plecat?)

i) zece versuri (decima)

„Lasă-mă, in patria de cuvinte,

Acolo să colind.

Şi in patria de cânturi, de şoapte, de murmure...

Cerul şi pământul,

Intr-o rostire de gând,

Cu brâu de aur dulce să le cuprind,

Intelesuri din veac.

Şi de-acum,

Pe crestele albite ale timpului,

Neostenite să drumure”

(Petre Ghelmez – Laudă limbii romane)

j) mai mult de zece versuri

k) Exista poezii in care versurile nu sunt grupate in strofe (M. Eminescu –

Scrisoarea III)

3. Rima

Repetarea silabelor finale din două sau mai multe versuri, incepand cu

ultima silabă accentuată:

a) Rima imperecheată (pereche) – versurile rimează perechi, două

câte două (aabb):

„Fă-te, suflete, copil

si strecoara-te tiptil

Prin porumb cu moţ şi ciucuri,

Ca să poţi să te mai bucuri”

(T.Arghezi)

b) Rima incrucisată – rimează primul vers cu al treilea si versul al

doilea cu al patrulea (abab):

„Tarziu odată – cine stie?-

Trecand pe-aici un călător

Te va culege dintr-o floare.

De dup-o aripă de nor...”

(O. Goga - Doina)

c) Rima imbratisată – rimeaza primul vers cu al patrule si versul al

doilea cu al treilea (abba):

„Peste varfuri trece lună

Codru-si bate frunza lin

Printre ramuri de arin

Melancolic cornul sună ”

(M. Eminescu – Peste varfuri)

d) Monorima – repetarea aceleiasi rime intr-o sucesiune de versuri:

„Peste varf de rămurele

Trec in stoluri rândunele,

Ducand gândurile mele

Şi norocul meu cu ele...”

(M. Eminescu – Ce te legeni....)

e) Rima albă – versurile nu rimează:

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

si nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc in calea mea

In ochi, in flori, pe buze, ori morminte.”

(Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii)

4. Masura

Numarul silabelor dintr-un vers

5. Ritmul

Asezarea simetrică si periodică a silabelor accentuate si neaccentuate intr-

un vers

a) Ritm iambic

Succedarea periodică a unei silabe neaccentuate urmate de o silabă

accentuată ( _/ _/ _/ )

„A fost odata ca-n povesti,

A fost ca niciodată

Din reude mari impărăteşti

O prefrumoasă fată”

(M. Eminescu - Luceafarul)

b) Ritm trohaic

Succedarea periodică a unei silabe accentuate urmate de o silabă

neaccentuata

(/_ /_ /_)

„Doină, doină, cantic dulce!

Când te-aud nu m-aş mai duce.”

(Doina)

c) Ritm amfibrahic

Succesiunea periodică a unei silabe accentuate precedate si urmate de

câte o silaba neaccentuată ( _/_ _/_ _/_ ):

„Pe Vodă-l zăreste calare trecând

Prin şiruri cu fulgeru-n mană...”

(G. Cosbuc – Paşa Hassan)