0_brosurabasmul_meu_preferat.pdf

8/19/2019 0_brosurabasmul_meu_preferat.pdf

1/19

MINISTERULEDUCAŢIEI NAŢIONALE

Prof. SIPOS ZSOFIA

Prof. MARCU RAMONA

DIRECŢIA GENERALĂÎNVĂŢĂMÂNT ÎN LIMBILEMINORITĂŢILOR

Culegere de basmepopulare

ŞCOALA GIMNAZIALĂTĂŞNAD

JUD. SATU MARE


2/19

2

SPECTACOLELE MULTILINGVISTICE SUNT PORŢI CĂTRE

ALTE LIMBI ŞI CULTURI.

Mesaj:

“Basmul este oglindirea vieţii în moduri fabuloase.” (George Călinescu)


3/19

3

Prezentare broşură

" BASMUL MEU PREFERAT,ZESTRE DE LA BUNI CA"

Cine nu a fost fascinat de lumea basmelor, de lupta dintre bine şi rău,de personajele fantastice care ne fac această perioadă a vieţii,

copilăria, una de neuitat ?

Această broşură reuneste basme populare de pe toate meridianele spatiului etnic naţional. Au fost selectate cu osebire naratiuni în stiltradiţional, pe motive arhaice, înregistrate de la povestitori deexcepţie, ce dau măsura înaltei arte la care a ajuns proza populară înaceastă parte a lumii.

Obiective specif ice:

Îmbunătăţirea competenţelor de comunicare ale elevilor în

limbă maternă ;

Dezvoltarea competenţelor sociale şi motivaţionale ale elevilor

prin artă, poveste şi joc ;

Dezvoltarea competenţelor transdisciplinare ;


4/19

4

CEA MAI DE PREŢ COMOARĂ

Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. - Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură! exclamă el. Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe

care îl întrebă: - Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi

întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.Când ceidoi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur.

-Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem încăutarea unei comori?, îl întreabă Petru.

Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe caretrebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îidea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas

pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum. Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie.- Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?, o întrebă

Petru pe Oaie.Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu

întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.Apoi, cei patru ajunsese, înfinal, în deşert unde se întâlni cu Cămila.

- Eşti numită oaia deşertuluiţ îi spuse Petru acesteia. Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautar ea comorii?.

Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar

împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. - Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul?

întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum. Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm,

unde îi aştepta Bufniţa. Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: - Felicitări, aţi găsit comoara. - Unde este? exclamă toţi surprinşi.

- Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertulşi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.

Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsitPRIETENIA!…

Şi, într -adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!


5/19

5

TURTIŢA

Au fost odată un moş şi o babă.Într-o zi, moşneagul o rugă pe babă să-i facă o turtiţa, dar babanu avea f ăina.Baba se str ădui şi strânse, totuşi, vreo doi pumni de făină de pe fundul lăzii. Fr ământă aluatul cu smântână, f ăcu o turtiţă şi o băgă la cuptor. După puţin timp, baba scoase o turtiţă

rotunjoar ă, rumenă şi frumoasă, şi o puse pe fereastr ă să se mai r ăcească.Turtiţa stătu ce stătu pe fereastr ă, apoi se rostogoli pe laviţă, de acolo pe duşumea şi de peduşumea spre uşă.Când ajunse la uşă, turtiţa sări peste prag în tindă, apoi în curte. O porni spre poartă,de acolo pe drum, după car e se rostogoli tot mai departe şi mai departe.

Cum se rostogolea ea pe drum, numai ce-i ieşi în cale un iepure, care vru s-o mănânce. Darturtiţa, f ăr ă teamă, îi zise:

Eu sunt turtiţ a umflat ă, De prin lad ă adunat ă, Din cămar ă măturat ă.

În cuptor sunt rumenit ă, Pe ferestr ă sunt r ăcit ă.

Iar apoi vrând să par ă tare iscusită, mai zise: Pe bunic l-am păcălit De bunica am fugit

De tine-am să fug în dat ă Iepura ş f ăr ă de pat ă.

Şi se rostogoli mai departe, chiar de sub nasul iepurelui.Continuându-şi drumul, numai ce-i ieşi în cale un lup, cu o gur ă cât o şură, care vru să o înghită.

Turtiţa îi cântă şi lui cântecul ei, pe care îl sfâr şi zicând:Geaba lupul cască gura, Fug de el, mă dau de-a dura.

Cum se rostogolea ea prin pădure, numai ce-i ieşi în cale un urs, şi acesta, flămând nevoie mare!Dar turtiţa nici că se sinchisi de dânsul. Îi cântă şi ursului acelaşi cântecel, pe care îl încheie astfel: Numă tem cât de pu ţ in

C ăci fug şi de Mo ş Martin. Rostogolindu-se turtiţa mai departe, în cale îi apăr u cumătra vulpe. Vicleana îi dădu bineţe şi începus-o laude, spunându-i că e tare frumoasă şi rumenă.Turtiţa se bucur ă că a găsit pe cineva care să o laude,aşa că se opri şi-i cântă şi vulpii cântecelul ei, sfârşindu-l aşa:

Ş i de nimeni nu îmi pasă , Fug eu şi de vulpe, lasă!

Vulpea îi lăudă cântecul, dar o rugă să nu plece, ci să îl mai cânte o dată, căci e bătrână şi nu a auzit bine. Ca să fie mai aproape, vicleana o pofti să se aşeze pe botul ei.

Turtita, nebănuind nimic, făcu întocmai.Cântecul păru să-i placă mult vulpiţei, aşa încât vru să-lmai asculte şi a treia oara, aşa, pentru ultima dată. O rugă deci pe turtiţă să i se aşeze pe limbă şi să cânte

acolo. Însă cum sări turtiţa pe limba vulpii, aceasta ...hap! o înghiţi.


6/19

4

BOIERUL ŞI PĂCALĂ

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede sescoală, ia un trunchi mare de copac, şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana ş i vizitiul, caremâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:

– Bună ziua! Păcală răspunde:

- Mulţămim! - Dar ce faci aici? – D-apoi, cucoane, ia, am pus şi eu lemnul ista să se hodinească olecuţă, că apoi îl duc acasă.

Da' dumneavoastră unde vă duceţi? – Eu am auzit de unul Păcală, care păcăleşte oamenii, şi mă duc să-l găsesc, să mă păcălească

şi pe mine. Păcală îi zice boierului: – Nu te mai duce, cucoane, că eu sunt Păcală. Dar acum nu pot să vă păcălesc, că am uitat

păcălitorul acasă. Daţi-vă jos din trăsură, să-mi aduc păcălitorul. Dumneavoastră, cucoane, ţineţi lemnulista bine, să nu se clatine, că eu vin îndată.

Când boierul ţinea cât putea trunchiul să nu se clatine, Păcală se sui în trăsură şi plecă. Se face

noapte, şi Păcală nu mai vine. Stau aşa toată noaptea şi a doua zi după-amiaza. Numai ce trece un om. – Bună ziua! zice omul. – Bună ziua! îi răspunde boierul. – Dar de ce staţi dumneavoastră acolea? – Aşteptăm să vină Păcală de-acasă cu păcălitorul, să ne păcălească. Mi-a spus că vine degrabă

cu trăsura, şi nu mai vine. Atunci omul spune boierului: – D-apoi, cucoane, nu-i destulă păcăleală asta, că s-a dus cu trăsură şi cu cai cu tot? Şi aşa rămase boierul păcălit şi fără trăsură.


7/19

5

PAKÁLA ÉS A BOJÁR

Egyszer Pakála az erdő szélén üldögélt.Egyszercsak egy hintót látott közeledni . Gyorsan felállt,akezébe vett egy vastag farönköt és magasra emelte.A hintóban ült a bojár és a felesége ,a bakon pedig ahajtó.A bojár látva,hogy mit csinál Pakála szólt a hajtónak,hogy álljon meg:

-Jó napot!Pakála válaszol:-Köszönjük szépen!-Mit csinálsz itt?-Uram láthatja,pihentetem ezt a fát, aztán majd hazaviszem.Hát kelmed hova megy?- Hallottam egy Pakáláról,aki folyton becsapja az embereket.Elindultam,hogy

megkeressem,tréfáljon meg engem is.-Ne menjen tovább,uraság.Én vagyok Pakála,de most nem tudom megtréfálni,mert otthon hagytam

a tréfálómat.Száljon le a hintóról,hogy elhozhassam ,maga meg fogja addig ezt a farönkött,hogy nemozogjon.Hamarosan visszajövök.

A bojár elkezdte tartani a farönköt,addig meg Pakála hintóra ült és elhajtott.Ahogy tartják afát,eszált az este,de Pakála még nem tért vissza.Másnap reggel arra ment egy ember.-Jó napot!-mondta az ember.-Kendnek is!-felelt a bojár.-Mit csinálnak maguk ott?-Várjak Pakálát a tréfálóval,hogy tréfáljon meg minket is.Elvitte a hintónkat,de még nem érkezett

vissza.Az ember hallva mindezeket mondja:-Hát nem elég tréfa az kendteknek,hogy elment a hintóval ?Így maradt a bojár hintó nélkül Pakála tréfája miatt.


8/19

6

BR ĂDUŢUL ARS

Odată într -o pădure depărtată se afla un brăduţ care nu prea arăta la fel ca ceilalţi copaci, pentru cănu era verde şi dădea impresia că este cu totul lipsit de viaţă. Părea ca şi cum ar fi fost lovit de trăsnet şi deatunci n-ar mai fi crescut deloc. Sau arăta ca şi cum cineva ar fi venit şi i-ar fi retezat ramurile. Ceilalţicopaci de prin partea locului credeau chiar că murise, deşi stătea încă în picioare, pentru că , după cum se

ştie, majoritatea copacilor sunt capabili să rămînă drepţi multă vreme după ce îi părăseşte viaţa. Numai căei se înşelau, foarte adanc înăuntrul său, brăduţul era încă în viaţă,însă pentru că fusese lovit de un trăsnetcare îl arsese, el nu mai ştia cum să crească şi să se dezvolte, cum să devină din nou frumos, cu cetina verdeaşa cum erau ceilalţi brazi.

Totodată după ce este ars, un copac se simte ca după un adevărat şoc şi nu -şi mai doreşte să crească,să trăiască sau să fie la fel cu alţi copaci. Aşa că uneori, după şocul unui trăznet, după câ te o f urtună,copacii încep să creadă că n-o să mai poată creşte niciodată şi că nu le mai rămâne nimic altceva de făcutdecât să aştepte moartea aşa ur âţi şi arşi.

Intr-o zi, s-a nimerit să treacă pe acolo un pădurar care iubea mult pădurea. Crezând şi el că br ăduţul era mort, s-a apucat să-l lovească la rădăcină cu securea, ca să-l taie.

-Vai! Au! a ţipat copăcelul.

Foarte mirat pădurarul a aruncat o privire de jur împrejur şi a întrebat: - Hei! Cine-i acolo? Cine strigă? - Sunt eu!” a scâncit brăduţul.- Ce faci tu, mă doare. Nu mă mai lovi! - Nu-mi vine să cred! s-a mirat pădurarul.- Mi s-a părut că nu mai ai viaţă în tine. Arăţi mai uscat decît orice uscătură. Eşti ars şi ca vai de

tine. Crengile ţi-s rupte şi nu mai ai cetină deloc. însă eşti norocos, pentru că eu sunt un pădurar care iubesc pădurea şi nu mă lasă inima să tai un brăduţ care mai are viaţă în el. Dar te credeam pur şi simplu mort.

- Nu sunt mort! a scâncit iarăşi brăduţul. Nici măcar nu sunt bolnav. Pădurarul i-a aruncat o privire plină de îndoială.- Păi dacă nu eşti nici mort, nici bolnav, pentru ce arăţi aşa de jalnic?

Plin de tristeţe, bradul cel mic a răspuns:- Nu mai ştiu cum să cresc. Nu mai ştiu cum să fac cetină verde. Nu mai ştiu cum să par din nou

viu, pentru că m-a lovit trăsnetul de atâtea ori şi au fost atîtea furtuni în viaţa mea…Pur şi simplu am uitatcum trebuie să fac ca să cresc din nou.

Pădurarul care iubea pădurea şi avea multă experienţă cu copacii, s -a hotăr ât imediat să-l ajute pe brăduţ, i-a explicat că mai întâi va trebui să-i înlăture toate părţile arse.

Apoi cu multă pricepere, pădurarul s-a apucat să scoată cioturile de crengi uscate, până când toate părţile care erau moarte au fost curăţite şi trunchiul a rămas pregătit pentru a da viaţă unor crengi noi.Bradul cel mic era surprins de faptul că nu simţea de loc nici o durere.

Apoi pădurarul a adus îngrăşământ special şi l-a presărat în jurul copăcelului. S-a asigurat că loculera destul de luminat de soare şi că avea apa necesară. Ca prin minune, după aceste î ngrijiri, în foarte scurt

timp , bradul cel mic a descoperit că el de fapt ştia cum să crească, ştia cum să se dezvolte făcând cetinăverde şi bogată.

Cu alte cuvinte nu uitase deloc cum să facă pentru ca să se vindece şi să devină la fel de frumos caceilalţi copaci din jur. Şi chiar aşa făcea: a dat la iveală mulţi muguraşi fragezi din care au crescut o puzderie de rămurele şi cetină nouă. În scurt timp nici n-ai mai fi zis ca a fost vreodată lovit de trăznet sauars.

Pădurarul era bineînţeles cel mai apropiat prieten al brăduţului.Pentru că pădurarul care iubea atâtde mult pădurea l-a ajutat pe copăcel să redevină frumos şi sănătos, micul brad s -a hotăr ât să facă cevaanume pentru pădurar, ca un semn al prieteniei lor. A dat o umbră aşa de deasă, că orice trecător pe potecă

http://psiholog-constanta.ro/servicii-psihoterapie/stima-de-sine/http://psiholog-constanta.ro/servicii-psihoterapie/stima-de-sine/http://psiholog-constanta.ro/servicii-psihoterapie/stima-de-sine/http://psiholog-constanta.ro/servicii-psihoterapie/stima-de-sine/


9/19

7

se odihnea cu plăcere lângă trunchiul lui, dându-şi seama că pădurarul care a îngri jit acest copac nu putea fidecât un adevărat prieten de încredere.

SAREA ÎN BUCATE

A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi -oaruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele,să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să -l facă săuite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor.

Într-una din zile, ce-i vine împăratului, că numai întreabă pe fata cea mai mare:- Fata mea, cum mă iubeşti tu pe mine? - Cum să te iubesc, tată? Iaca eu te iubesc ca mierea, răspunse ea, după ce se gândi că ce lucru poate fi

mai dulce pe lume. Atâta o tăie capul pe dânsa, atâta şi vorbi.

- Să-mi trăieşti, fata mea; să-mi facă Dumnezeu parte de tine. Şi întrebând şi pe fata cea mijlocie:

- Dar tu, cum mă iubeşti pe mine, fata mea?- Ca zahărul, tată. Atâta o tăie şi pe dânsa capul şi atâta răspunse.- Să-ţi dea Dumnezeu bine, fata mea. Să mă bucur de tine.Pasămite, fetele acestea erau linguşitoare şi

ştiau să-şi arate iubirea către părintele lor mai mult decât o aveau. Împăratul se bucură cât un lucru mare când auzi de la fetele lui cele mai mari cât îl iubesc. El socoti că

altfel de iubire nu poate să fie decât cea dulce ca mierea şi ca zahărul. Şi uitându-se şi la fata cea mai mică,ce sta mai deoparte şi cu sfială, o întreabă şi pe dânsa:

- Cum mă iubeşti tu, fata mea? - Ca sarea în bucate, tată! răspunse şi ea cu faţa senină, zâmbind cu dragoste firească şi lăsându -şi ochii

în jos, de ruşine că vorbi şi ea. Ea se ruşina, biet, văzând că tată-său o băgase şi pe ea în seamă, ca o maimică ce era. Când auziră surorile ei răspunsul ce dete ea tatălui lor, pufniră în râs şi -şi întoarseră feţele de către

dânsa. Iar tatăl lor se încruntă şi, plin de supărare, zise: - Ia fă-te mai încoace, nesocotito, să ne înţelegem la cuvinte. N-auzişi tu pe surorile tale cele mai mari

cu ce fel de dragoste mă iubesc ele? Cum de nu te-ai luat după dânsele ca să-mi spui câtă dragoste dulce aişi tu către tatăl tău? Pentru asta oare mă trudesc eu ca să vă cresc şi să vă dau învăţătură cum altele să nu fieîn lume ca voi? Să te duci de la mine cu sarea ta cu tot!

Când auzi fata cea mică a împăratului urgia tatălui său, ce cădea pe capul ei, intră în fundul pământului de mâhnire căci se supărase tată-său şi, încumetându-se, zise:

- Să mă ierţi, tată, că eu n-am vrut să te supăr. Eu am socotit cu mintea mea că dragostea ce am către

tine este, dacă nu mai presus decât a surorilor mele, dar nici mai prejos decât mierea şi zahărul...- Auzi, auzi, o întrerupse tată-său; şi mai ai obraz să te atingi de surorile tale cele mai mari? Să te ducide la mine, fată neruşinată ce eşti, să nu-ţi mai auz de nume! Îi închise gura şi o lăsă plângând.

Surorile vrură să o mângâie, dar cu nişte cuvinte atingătoare, care îi făceau mai mult rău decât bine. Fata cea mică a împăratului, dacă văzu că nici surorile nu o cruţă, îşi puse nădejdea în Dumnezeu şi se

hotărî să plece unde mila domnului o va duce. Îşi luă deci din casa părintească un rând de haine proaste şivechi şi pribegi din sat în sat, până la curtea unui alt împărat.…………………………………………………………………………………………………………

Logodiră deci împăratul şi împărăteasa pe fiul lor cu fata din casă a împărătesei şi hotărâră şi nunta.

http://psiholog-constanta.ro/servicii-psihoterapie/dezvoltare-personala-pentru-adulti/http://psiholog-constanta.ro/servicii-psihoterapie/dezvoltare-personala-pentru-adulti/http://psiholog-constanta.ro/servicii-psihoterapie/dezvoltare-personala-pentru-adulti/http://psiholog-constanta.ro/servicii-psihoterapie/dezvoltare-personala-pentru-adulti/http://psiholog-constanta.ro/servicii-psihoterapie/dezvoltare-personala-pentru-adulti/


10/19

8

Când începură a face poftirile la nuntă, logodnica fiului de împărat se ruga cu cerul, cu pământul ca lanuntă să poftească şi pe împăratul cutare, pe tatăl ei adică; se feri însă d-a spune cuiva că este fata aceluiîmpărat. Socrii primiră să-i facă voia şi poftiră la nuntă şi pe acel împărat.

În ziua cununiilor veniră toţi musafirii la nuntă. Se începură veseliile şi ţinură toată ziua, ca laîmpăraţi, de! Ce să zici? Seara se întinse o masă d-alea împărăteştile, cu fel de fel de mâncări, de băuturi,de plăcinte şi de alte bunătăţi, de să-ţi lingi şi degetele când le vei mânca.

Mireasa poruncise bucătarilor ce bucate să gătească. Ea însă cu mâna ei găti deoparte toate acele f eluri

de mâncare numai pentru un musafir. Apoi dete poruncă unei slugi credincioase ca să bage bine de seamăca, aducând la masă bucatele gătite de dânsa, să le puie dinaintea împăratului poftit după rugăciunea ei.Dară să îngrijăască să nu le puie dinaintea altcuiva, că e primejdie de moarte. Sluga cea credincioasă făcuîntocmai precum i se poruncise.

După ce se aşezară toţi poftiţii la masă, începură a mânca şi a se veseli cât nu se poate spune.Împăratul cel poftit, adică tatăl miresei, mânca şi nu prea. Încă de când venise, el se tot uita la mireasă şi pare că-i zicea inima ceva, dară nu-i venea să crează ochilor. Pasămite, el îşi semuia copila, şi neputându-şida seamă de cum ajunsese ea să se mărite după un fecior de împărat, nu cuteză să zică nimănui nimic. Vezică trudele şi necazurile ce suferise biata fată o schimbaseră de cum o ştia tată -său. Şi, îndemnându-se de pofta cu care mâncau mesenii, ar fi voit şi dânsul să mănânce şi să se veselească; dară după ce gustă o datăsau de două ori din bucate, se opri. Sluga care îi aducea bucatele le ridica întregi, neatinse. Se mira acest

împărat cum de toţi mesenii mănâncă cu poftă nişte bucate care pentru dânsul n-aveau niciun gust. Seîncumese şi întreabă pe vecinul din dreapta. Acesta îi răspunse că astfel de bucate bune n -a mâncat de nuţine minte. Gustă şi împăratul din talerul vecinului, şi văzu că bucatele sunt bune. Asemenea făcu şi lavecinul din stânga. Îi lăsa gura apă după bucatele cele bune ce gustase de la vecini; foamea îi da zor săîmbuce şi el; dară cine putea să mănânce bucatele ce i se aducea, lui? Rabdă ce rabdă; de ruşine lua elcâteodată şi din bucatele ce i se aduceau, ca să nu se facă de râs între meseni, dar încolo nimic. În cele dinurmă, nu se mai putu opri, şi ridicându-se în sus, zise cu glas mare:

- Bine, împărate, m-ai chemat la nunta fiului tău ca să-ţi baţi joc de mine? - Vai de mine, măria-ta!Cum se poate să-ţi treacă prin gând una ca aceasta? După cum se vede toată adunarea, te cinstesc şi pedumneata ca pe toţi ceilalţi împăraţi, fără deosebire. - Ba să mă ierţi, împărate, bucatele tuturor mesenilorsunt bune de mâncat, numai ale mele nu. Se făcu foc de supărare împăratul socru şi porunci ca numaidecât

să vie bucătarii să-şi dea seamă de ceea ce au făcut, şi vinovaţii să se dea morţii. Ştiţi ce era? Iaca mireasa gătise toate bucatele pentru tată-său fără sare, ci numai cu miere şi cu zahăr.Chiar sarniţa de dinaintea lui era plină cu zahăr pisat, şi degeaba lua bietul împărat cu cuţitul din sarniţă cecr edea el că este cu sare şi punea în bucate, ele, în loc să se facă mai bune de mâncare, se făceau şi maidulci de pe cât erau, şi mai cătrănite.

Atunci se ridică mireasa în sus şi zise împăratului socru: – Eu am gătit bucatele pentru împăratul ce s-a supărat, şi iată pentru ce am făcut-o: Acest împărat este tată-meu. Noi eram trei surori în casa părintească.Tata ne-a întrebat într-o zi cum îl iubim noi. Surorile mele cel mai mari, una îi răspunse că îl iubeşte camierea, alta ca zahărul. Eu îi zisei că îl iubesc ca sarea în bucate. Aşa am socotit eu că nu se poate maimultă iubire decât aceasta! Tata s-a supărat pe mine şi m-a gonit din casă. Dumnezeu nu m-a lăsat să pieişi, prin muncă, cinste şi hărnicie, am ajuns unde mă vedeţi. Acum am vrut să dovedesc tatei că, fără miereşi fără zahăr, poate omul să trăiască, dar fără sare nu, d-aia i-am gătit bucatele fără sare. Judecaţidumneavoastră cu minte împărătească cine a avut dreptate.

Toţi mesenii într -o glăsuire găsiră cu cale că pe nedrept a fost fata gonită din casa părintească. Atuncitatăl fetei mărturisi că n-a ştiut să preţuiască duhul fetei sale şi şi-a cerut iertăciune. Fata, şi ea, i-a sărutatmâna şi şi-a cerut şi dânsa iertăciune dacă fapta ei l-a supărat. Şi se puseră pe o veselie şi pe o petrecere dese duse vestea în lume. Tatăl fetei se veselea, nu se veselea, dar socrul ştiu că se veselea şi se mândrea că adobândit o aşa noră, şi de viţă bună, şi înţeleaptă şi harnică.

Şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei d-voastră aşa. Şi încălecai p-o lingură scurtă, să trăiască cine ascultă. Şi mai încălecai p-un fus, să trăiască şi cine a spus.


11/19

9

AZ OKOS LEÁNY (NÉPMESE)

Hol volt, hol nem volt, hetedhét országon is túl, volt egyszer egy okos leány. De ez olyan okos volt,hogy az okosságának a híre még a királyhoz is eljutott. A királynak annyit beszéltek a fülébe a leányról,hogy befogatott a hintóba, a leányért küldött, a elhozatta az udvarába. Felviszik a leányt a palotába, ott akirály fogadja, s mondja neki:

- Na, te leány, hallottam a hírét a nagy eszednek, hát ha olyan nagy az eszed, van nekem a padláson

százesztendős fonalam, fonj nekem abból aranyfonalat. Felelte a leány:- Felséges királyom, életem-halálom kezébe ajánlom, van az édesapámnak százesztendős

sövénykerítése, csináltasson nekem abból orsót, s akkor én is megfonom az aranyfonalat.Tetszett a királynak ez a felelet, mindjárt más kérdést gondolt ki.- Hát jól van, leányom, az első kérdésemre jól megfeleltél, mondok mást. Van nekem a padláson

száz lyukas korsóm, foltozd meg azokat.- Én jó szívvel - mondta a leány -, csak elébb felséged fordítassa ki a korsókat, mert azt tudja

bizonyosan, hogy semmit sem szoktak a színéről foltozni, hanem a visszájáról. Mondja a király:- Okos volt a második felelet is. Még adok neked egy kérdést, s ha arra is megfelelsz, itt a kezem,

feleségül veszlek.- Csak mondja, kedves királyom.- Hát én azt mondom, hozz is, meg ne is, legyen is, meg ne is.Gondolkozik egy kicsit a leány, azzal kifordul az ajtón, megy a konyhába, ott a szakácsnétól kér két

szitát. Aztán megy az udvarra, ott éppen röpködött egy sereg galamb, megfogott egyet, a két szita közétette, úgy ment fel a király színe elé.

- Itt van, felséges királyom.Fogja a király a két szitát, hogy megnézze, mi van benne.Abban a pillanatban a galamb kirepült.- Na, lássa, felséges királyom, hoztam is, meg nem is, volt is, nincs is.De már erre olyan erősen megtetszett a királynak a leány, hogy egyszeribe hívatta az udvari papját,

összeesküdött a leánnyal. Elő a cigányokkal, lett nagy lakodalom. eltartott egy hétig, talán kettőig is.

Én is ott voltam, egyet jót táncoltam.Aki nem hiszi, járjon utána.


12/19

10

FATA CEA ISTEAŢĂ

A fost odată o fată foarte deşteaptă.Era atât de deşteaptă încât vestea ei a ajuns până şi la curtearegelui.Acesta a auzit atâtea despre ea,încât într-o zi a trimis după fată şi a chemat-o la el la palat.Au dus-o pe fată la curte,unde regele o primeşte spunându-i:

- Fata mea, am auzit multe despre tine şi despre înţelepciunea ta. Ca să dovedeşti că ai aşa de multăminte după cum se zice, te-aş ruga să-mi torci fire de aur din câlţul vechi de o sută de ani, pe care-l ţin euîn pod .

Fata îi răspunde cu calm, regelui:- Prea mărite rege, tata are un gard de tufişuri de o sută de ani, faceţi din acele ramuri un fus de osută de ani şi eu vă promit că vă voi face ce mi-aţi cerut.

Regelui i-a plăcut mult răspunsul dat de fată şi a continuat: - Bine, fata mea. R ăspunsul tău a fost pe măsura aşteptărilor mele, dar să vedem cum te vei

descurca mai departe. În podul palatului am o sută de ulcele sparte. Trebuiesc cusute şi foltuite. - Cu multă plăcere,Măria-ta, însă prima dată să mi le întoarceţi toate pe dos, pentru că oricine ştie că

nu se pot coase pe faţă. Regele spuse:-Ţi-a fost înţelept şi cel de-al doilea răspuns.Mai am o încercare pentru tine,dacă răspunzi corect şi

la aceasta, te iau de nevastă.

- Spuneţi numai, Măria-ta!- Eu spun să-mi aduci şi să nu-mi aduci, să fie şi să nici nu fie!Se gândi fata un timp, apoi se duse la bucătărie. Ceru de la bucătărese două site cu care ieşi în curte.

În curte tocmai văzu zburând un stol de porumbei.Prinse unul şi-l puse între cele două site şi apoi seînfăţişă regelui.Când a ajuns în faţa sa, a desfăcut sitele şi ,îndată, porumbelul îşi luă zborul.După aceasta amai prins odată cele două site şi îi spuse regelui :

-Iată, Măria-ta : v-am adus şi totuşi nu v-am adus,a fost şi nu a fost. Regelui îi fu atăt de dragă fata cea isteaţă încât imediat a chemat preoţii de la curte să-i cunune. Au

făcut o nuntă ca-n poveşti care a ţinut vreo şapte zile şi vreo şapte nopţi , de nu mai ţine şi astăzi... Am fost invitat şi eu , şi-am dansat,.... văleu!


13/19

11

A ZSUGORI TÉNSASSZONY

Hol volt, hol nem volt, ez bizony már nagyon régen volt, hogy volt egynagyon-nagyon zsugori ténsasszony. Hát ez a ténsasszony annyira szerette agombócokat, hogy ha má csak tehette, mindig azt csinált magának. Hát egyszer isvendégeket várt, csinált nagyon sokat. De annyira telhetetlen volt. hogy mind ő

akarta megenni. Ahogy kevergette ott a gombócokat, egyre azt beszélte, mert volt neki egy szolgálólánya.

Hát ugye a szolgálólánynak mindig parancsolgatott: vizet hozzá, vagy most mosogassá, most az állatokatvégezzed, most söpörjél, takarítsál - mindig dolgot parancsolt neki,és nem adott a gombócokból sohase.Hát azt beszéli a gombócoknak ahogy kevergeti:

- Gombócok, gombócok, ha véletlenül a szolgálólánynak meg akar benneteket enni, akkor inkább -azt mondja - változzatok békává! De akkor se ne hagyjátok, hogy megegyen benneteket!

No, úgy is volt. Ugye fölszolgálta a vendégeknek a ténsasszony a gombócot - hát nem is bízta aszolgálóra. Mikor ami megmaradt, akkor azt is eltette: „Jó lesz ez nekem - azt mondja --, egy hétig iseszem.- Akkor megint elkezdte a gombócoknak:

-Gombócok, gombócok, de vigyázzatok, nehogy a szolgálólány megegyen, majd csak inkábbmaradjatok meg nekem!

A szolgálólány meghallotta. „Na megállj. , te zsugori ténsasszony, majd kibánok én veled! ”Lementa tó partjára, szedett vagy tíz békát. Szedte egy fazékba. No, akkor a tálból a gombócot megette aszolgálólány. De nem is ette volna meg, de amilyen szervtelen volt az asszony, azért rágondolta magát,hogy megeszi. A békákat meg beletette a tálba.

No, ebadtáját neki, megy a ténsasszony másnap, no majd nyalta a száját, majd eszi a gombócokat.Hej, mikor fölemeli a fedőt: elkezdenek ugrálni a békák! De meg se álltak a békák, csak ugráltak. ugráltak,mentek a tó felé. Az meg ment utánok siratva:,

- Gombócok, gombócok, gombóckáim, gyertek vissza. gyertek vissza. Változzatok vissza!Változzatok vissza, hogy megehesselek benneteket!

De rá se hederítettek a gombócok, a békák. Mentek, mind beugráltak a patakba. Az meg ott lesettutánuk, ott síránkozott, hogy „Gombócok, gombócok, gyertek vissza!". Hát így járt a zsugori ténsasszony.


14/19

12

FEMEIA CEA ZGÂRCITĂ

A fost odată ca niciodată, în vremuri foarte îndepărtate, o femeie foarte-foarte zgârcită.Femeiaaceasta iubea atât de mult papanaşii,încât tot papanaşi îşi făcea ori de câte ori putea.

Odată, aşteptând oaspeţi, a pregătit o mulţime de papanaşi. Fiind foarte lacomă, ea a vrut să îi mănânce singură pe toţi. Până la urmă s-a răzgândit, hotărând că-i va servi totuşi, şi pe oaspeţi cu papanaşi. În timp ce pregătea mâncarea, tot dădea porunci servitoarei: să aducă apă,să spele vasele, să îngrijească deanimale,să le dea de mâncare, să mătur e casa.Nicio clipă n-a lăsat-o să se odihnească . Săraca fată n-a

gustat de fel papanaşii femeii, nici să se apr opie de ei nu a reuşit. În timp ce femeia cea zgârcită amesteca în oală, spunea întruna:- Papanaşi,papanaşi,dacă servitoarea va vrea să vă mănânce, transformaţi-vă în broaşte şi nici aşa

să nu lăsaţi să vă înghită!Aşa a şi fost. Au sosit oaspeţii, au mâncat şi tot ce a rămas după ei a fost ascuns ca nu cumva să se

atingă de ei, servitoarea.Ca să se asigure că totul va merge bine, a mai spus:- Papanaşi,papanaşi să aveţi grijă să nu vă mănânce servitoarea, să-mi rămâneţi mie! Servitoarea a auzit-o pe femeie spunând aceste cuvinte. S-a gândit s-o înveţe minte pe femeia cea

zgârcită. A mers la lac şi a prins vreo zece broaşte. S-a dus acasă a mâncat papanaşii şi în locul lor a pus broaştele în cratiţă.

A doua zi, merse femeia să mănânce, însă când a ridicat capacul, a văzut broaştele care săreau spreea şi care s-au îndreptat apoi spre lac. Femeia a pornit după ele, plângând:

- Papanaşi,papanaşi,veniţi înapoi, transformaţi-vă să vă pot mânca! Broaştele însă nu au ascultat de ea... n-aveau cum. Astfel a fost pedepsită f emeia cea lacomă,pentru

faptele sale rămânându-i doar broscuţele de pe malul lacului.


15/19

13

,,Me sem rrom na sem ga ʒ o ,, Eu sunt rrom nu sunt gajo Dikh! Dikh mirro ilo! Uite! Priveşte-mi inima!Sem manuś, thaj sem laćho, Sunt un om, şi sunt bun ,

Sosθar sem but naśavdo?...” ,, De ce sunt mereu alungat?...”

DORINŢA RROMILOR

O poveste veche spune că foarte demult, când Dumnezeu umbla pe pământ, a chemat, oamenii pentru a împărţi le darurile sale. Şi a venit lumea de pe tot pământul, cu neamul său, la Dumnezeu. Un popor a venit să ceară câmpuri mănoase, altul sănătate, altul multe livezi şi aşa mai departe. Fiecare poporcerea şi primea câte ceva.

După ce Dumnezeu a împărţit totul, a văzut în depărtare, că mai veneau trei bărbaţi, cu plete negre,de statură mijlocie, şi după încălţări se vedea că umblaseră un drum lung.

Aceştia s-au apropiat, şi-au luat cu sfială pălăriile de pe cap şi au rămas nemişcaţi în faţa luiDumnezeu.

– Cine sunteţi voi, care veniţi aşa de târziu? – Suntem rromi, Doamne! – Şi pe unde aţi umblat până acum? Eu am împărţit deja totul!Dar văzându-i Dumnezeu stând aşa de smeriţi şi cunoscând că sunt şi săraci îi întrebă mai domol: – Cu ce rugăminte aţi venit? – Doamne, noi am venit să te rugăm să ne iubeşti.Rugămintea rromilor i-a plăcut mult Domnului.- Bine rromilor, promit că vă voi iubi.Bărbaţii bucuroşi I-au mulţumit, şi-au pus pălăriile pe cap şi au vrut să plece. Dar Dumnezeu i-a

oprit:- Aşteptaţi puţin. Am totuşi ceva pentru voi. Primul dar pe care vi-L dau este o limbă frumoasă şi

melodioasă. Să o păstraţi cu sfinţenie. Al doilea dar sunt cântecele cele mai frumoase. Ele vor fi aşa deminunate că veţi fi foarte cunoscuţi pentru ele… Şi Dumnezeu a mai spus:

- Al treilea dar va fi o ţară minunată, care va fi locul vostru. Şi acest loc va fi lumea întreagă!Mergeţi, şi cu iubire, să căutaţi libertatea şi frumuseţea vieţii. Aceasta este dorinţa Mea. Dar am şi eu orugăminte către voi: promiteţi-mi că veţi fi uniţi, că nu veţi fi răi şi că vă veţi ajuta întotdeauna, frăţeşte,unul pe altul.

Rromii au promis că vor respecta cerinţele Domnului, i-au mulţumit din nou şi au plecat.Povestea spune că întotdeauna când rromii şi-au respectat cuvântul dat au dus-o bine, iar când au

uitat de el au plâns amarnic.


16/19

14

O ROMENQO KAMIPEN

J ekh purani paramiši phenel ke but anglal kana O Del, phirelas p-i phuv akhardăs le manuśen terigărel pesqe dinimata. Thaj avile le manuśa opral sa i phuv, penqe selăça, k -O Devel.

Jekh sel avilăs te mangel barvalipen p-i vazi, aver sastimos, aver but pherrelinǎ thaj kadja maj dur.Varesavi sel mangelas thaj lielas vareso.

Pala so o Del rigărdăs sa, dikhlăs dural ke maj avenas trin murśa, kale balença, maśkarutne sarušipen, thaj palal lenqe podimata dikhelas pes ke phirdesas but droma.

Paśarden, line laʒane le stadă opral o śero thaj ašhile bitragande anglal oDel. - Kon san tume kaj aven but palal?- Sam rroma, Devla!

- Thaj kaθar phirde ʒi akana? Me rigărdem sa!Ama, dikhindoj O Del ke beśenas kadja laʒavde thaj sar ʒanelas ke si vi šorre pušhlăs len maj

lokhes:- So mangimaça aviline?- Devla, ame avilăm te mangas tuqe te kames amen. O rromenqo mangipen šhajlăs but le Devles.-Miśto rroma!len phenav ke kamava tumen.Le mursa morsale,naisardine Lesqe,thodine le stadă p-o sero thaj kamlen te telăren.Tha O Baro Del

achasdăv len: - ʒukeren xancï. Si man vi vareso vaś tumor nămo. O jekhto dinipen so dav tumen si jekh śukar thaj

gilavni šhib. Te inkeren laθe devlikanes. O dujto dinipen si le but śukar gilă. Von avena kadja śukar keavena but prinʒarde vaś lenθe... Thaj o Del mai phendǎs:

- O trinto dinipen avela jekh śukar them so avela tumaro than. Thaj kadava than avela sa i lumja!ʒan, thaj kamipnaça, te roden o vestipen thaj o ʒivipnasqo śukaripen. Kadava si Mirro kamipen. Ama si viman jekh kamipen karing tumenθe: Phenen Manqe ke kerena jekhipen, ke na avena ʒungalne thaj ke denavast varekana, phralikanes, jekh averesqe. O rroma dine pesqo lav k-Äl Devlesqe mangimata, naisrade palem thaj gele.

I paramiši phenel ke varekana von inkerde pesqo phenipen sas lenqe miśto, thaj kana bisterdelesθar but rovline...


17/19

15

A ROMÁK ÓHAJA

Egy nagyon régi mese azt meséli,hogy amikor Isten a földön járt magához hivatta a népeket,hogymegajándékozza őket.Jöttek a nemzetségek a föld minden tájáról.

Egyes népek gazdag mezőket kértek,mások egészségre vagybő termésű gyümölcsösökrevágytak.Minden nemzetség kért és kapott is valamit.

Miután Isten kiosztott mindent,látta,hogy három férfi közeledik a messzeségből.Mindhárom feketehajú,közepes termetű.A sarujukról látszott,hogy messziről jönnek.Mikor megérkeztek,kalapjukattissztelettel vették le Isten előtt,és mozdulatlanokká váltak.

-Kik vagytok ti,hogy ilyen későn érkeztek? -Romák vagyunk,Istenünk.

-Hol jártatok eddig,már mindent szétoztottam.Látta Isten,hogy félénken állnak előtte és tudta,hogy szegények is lágyabb hangon kérdezte tőlük: -Mi a kérésetek?-Annyit kérünk,hogy szeress minket.A romák óhaja nagyon tetszett Istennek.-Jó,megígérem,hogy szeretni foglak titeket.A férfiak boldogan és elégedetten feltették kalapjaikat a fejükre,és elindultak.Isten azonban

megállította őket: -Várjatok,mégis van valamim a számotokra.Az első ajándékom: egy szép,dallamos nyelv.Őrízzétek

szentül meg!A második ajándékom: a legszebb hangzású énekek.Ezek olyan csodásak lesznek,hogy híreseklesztek általuk.És Isten még a következőket mondta:

- Aharmadik ajándékom: egy gyönyörő hely, ahol otthonra leltek,és ez nem más mint az egészvilág.Menjetek keressétek szeretettel a szabádságot,az élet szépségeit.Ez az Én kívánságom.Cserébe aztkérem tőletek,igérjétek meg,hogy egyetértésben éltek majd ,nem követtek el rosszat,és segítitek egymásttestvériesen.

Aromák megigérték,hogy betartják Isten kéréseit.Megköszöntek újra mindent és elmentek.A mese azt meséli,hogy amikor a romák betartották Isten kéréseit jólétben voltak,amikor azonban

megfeledkeztek a tett Igéretükről mindig igen keservesen sírtak.


18/19

16

RROMUL ŞI OMUL CEL BOGAT

A trăit odată un rrom sărac,atât de sărac încât nu avea ce să dea de mâncare celor nouă copii aisăi.Avea şi o soţie bolnavă şi uscată de boală. Au trăit în mare sărăcie,nemâncând zile în şir.

Într-o zi rromul a plecat să facă rost de făină de mălai să facă ceva de mâncare pentru familie.A pusoala pe foc şi a început să fiarbă mămăliga.Între timp a observat că se apropie omul bogat cu o căruţăscumpă.Rromul s-a gândit că omul cel bogat are de toate fără muncă,e fericit şi bogat fără ca vreodată să fisimţit cum e să fii flămând. A luat repede oala de pe foc şi a ieşit cu ea afară.A pus oala pe nisip şi aînceput să amestece în ea,cu lingura de lemn.Oala era fierbinte şi mămăliga continua să fiarbă. Omul bogatvăzând acestea l-a întrebat pe rrom:

- Ce faci, măi, acolo ? - Ce să fac ?!Mămăligă. - Cum se poate acest lucru,că nu văd nici un foc. - Mâncarea aceasta se fierbe fără foc,că oala este aşa încât face mâncare şi fără foc.

Omul cel bogat s-a gândit că i-ar fi bună şi lui aşa o oală. Ar face mâncare şi fără foc. S-a hotărât s-o cumpere.-Măi, omule, vinde-mi oala aceasta!-Nu se poate şi eu am nevoie de ea.Oricum e foarte scumpă. -Nu-mi pasă, am eu bani destui!-E împreună cu lingura de lemn. -Bine.Care-i preţul lor?

-100 de galbeni.-Îţi dau cât ceri.Îţi cumperi tu altele. -Bine.Dă banii!

Omul cel bogat i-a numărat banii omului rrom.A luat oala şi lingura şi a plecat.


19/19

17

A ROMA ÉS A GAZDAG ÚR

Élt egyszer egy nagyon szegény roma,aki olyan szegény volt, hogy már ennivalója se volt. Voltneki 9 gyereke és egy beteg, száraz f elesége. Nagy nehézségben éltek a gyerekek és éhségtől korgott agyomruk. Egy nap a roma elment a faluba kukoricalisztért és azon gondolkodott, hogy szeretne főzni

ennivalót abból. Feltette a lábast a tűzre és telefőzte a lábast puliszkával.Látta, hogy jön a földesúr hozzá egy szép kocsival. A roma gondolt egyet, mert a földesúrnagyon gazdag volt, mindene volt neki, munkát sem csinált, és sohasem éhezett. Fogta a fazekat a forrófazekat, és oda vitte a homokra. Akkor ért oda az úr és látta, hogy a roma kint főz és fő a puliszka és a roma beszélt neki. A földesúr csodálkozott azon, hogy nincs tűz a lábas alatt, mégis fő az étel. Szólt a romához:

-Mit csinálsz, te roma?-Mit csinálhatok, nem látod, puliszkát főzök. -Ez, hogy lehetséges, mert tüzet nem látok.-Ez az ebéd tűz nélkül fő, mert ez olyan fazék, hogy mindenfélét főzhet tűz nélkül. A földesúr gondolkodott. Jó lenne megvenni ezt a fazekat, mert bármit főzhetne benne. -Te roma add el nekem ezt a fazekat!

-Nem lehetséges nagyságos úr. Nekem is kell és nagy az ő ára. - Nem törődök azzal, van elég pénzem. -De fakanál is jár hozzá, azzal együtt adom csak.-Jól van, mond csak mennyi az ára.-100 arany az ára nagyságos úr.-Adok, mit kérsz. Te majd veszel magadnak másik fazekat.-Jól van uram, ide számold a pénzt.A földesúr kiszámolta a 100 aranyat a cigány tenyerébe. Fogta a fazekat és a fakanalat, azután

elment.

O ROM THÁJ O BÁLVÁRO GADZSÓ

Hász jekhár eg csóro romhaszlész enya soore, haj egy romnyi. Eg gyész gileasz o rom te onemalajitjikon aró, ke andar kodo kamja te tonél.

Opre cshunya eg bári piri te tágyol momojigaha. Digjá ke ávél o bálváró gádzsó le grasztehe,ginding onde peszte, kádó khájcs butyi ná kértyás sohánt háj hinlész szekon.

Auri ligindja e piri le táto momojigáhá, háj ouri cshunyala po porongyi. O gadzsó csodálkozindjá kénányi ják háj mégis tágyon o háben. Kide phentyá:

-Szo keresz roma!-Ná dikhéz távan!- Kede szár sáj hin nics nányi jók?- Kede kiszi piri hin ké bi jóg tavél.Gindingyász o gadzsó te leszke kompélász egy kiszi piri .-Bikin mángé ede piri ké hin mán lové dosztó.-De hin mán kije te kástunyi roj koláhá daulá.-Misto phen kicom kerél?-Egy sel szomnákáj.-Misto, lé, hude o lové.O gadzsó hunyó, é piri tháj e roj háj losándó khere gijász.

0_brosurabasmul_meu_preferat.pdf

Documents