1

nr. 1/2011

Păstorul Arhidiecezei

În amintirea lui John Bukovsky, apostol şi diplomat de excepţie

Înainte de a pleca, în pri-măvara lui 1973, la studii, la Roma, împreună cu alţi doi colegi preoţi din România, cunoscusem un anume pre-ot, însoţitor al Monseniorului Luigi Poggi, Nunţiu itinerant în ţările din Est. Preotul se chema John Bukovsky.

Fiind vicar parohial la Ca-tedrala Sfântul Iosif am avut ocazia să întâlnesc de câteva ori, pe coridoarele Arhiepisco-piei, delegaţia Vaticanului. Pr. John Bukovsky era preotul care tăcea, Monseniorul Poggi fiind cel care vorbea salutând, întrebând, glumind etc. Aşa mi-a rămas pe atunci fixat în amintire părintele Bukovsky, ca un preot care nu vorbea de-cât cu ochii şi cu zâmbetul bi-nevoitor. Sigur că prezenţa în Arhiepiscopie a unei delegaţii de la Roma nu lăsa indiferentă curiozitatea noastră, însă nu ni se comunica nimic: pentru ce au venit, ce spun, ce întreabă etc. Reprezentanţii Sfântului Scaun veneau şi plecau – sigur că aceasta nu se întâmpla des - iar noi rămâneam cu întrebă-rile şi nelămuririle noastre. Iar gândul că într-o zi aveam să-l

caut la Roma, în Secretariatul de Stat, pentru a-i cere sprijin, era în afara oricărei închipuiri.

Până la urmă aşa s-a întâm-plat. Şi cum? Cei de la Alba Iulia, care plecaseră la Roma, la studii, cu ceva timp înaintea noastră, aranjaseră situaţia şederii la Roma cu ajutorul Colegiului Germano-maghiar. Însă noi nu aveam unde să tragem, ca să fim găzduiţi. Ini-ţial ne-a primit părintele fran-ciscan Carmil Tocănel şi ne-a condus la Colegiul Propaganda Fide, însă urma să vedem dacă ne acceptă. Dacă nu, trebuia

să ne întoarcem acasă până se clarifica problema cu bur-sa. Dacă ne întorceam acasă, eram bine întorşi, pentru tot-deauna, căci prezenţa noastră la Roma, ca preoţi de la Iaşi şi Bucureşti, se datora vizitei pe care Ceauşescu o făcuse Papei Paul al VI-lea. Noi eram dovada „libertăţii” Bisericii din România. În sfârşit, vizita respectivă a trecut, noi am ră-mas, însă într-o situaţie incer-tă, fiind trimişi să ni se rezolve situaţia la Congregaţia Orien-tală, căreia nu-i aparţineam, noi fiind romano-catolici.

Atunci a intervenit cel pe care îl gândisem şi-l păstrasem în amintire ca pe omul care tace, părintele John Bukovs-ky, de la Secretariatul de Stat al Vaticanului. El a vorbit pentru noi la Propaganda Fide şi am fost acceptaţi ca alumni ai acestui renumit Colegiu din Roma, unde cu mult înainte studiaseră fruntaşii Şcolii Ardelene. De atunci ne-a stat mereu alături nouă românilor, cu adânc simţ de solidaritate, cu dragoste şi prietenie. În timpul studiilor şi după aceea ne-a fost prieten fidel, frate

Mons. John (Jan) Bukovsky(1924-2009)

Sf. Liturghie, la încheierea sesiunii CER (19 martie 1994), în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti. În fundal: PS József Tempfli, PS Petru Gherghel şi ÎPS György Jakubinyi. La centru: ÎPS John Bukovsky.

Pr. Bukovsky, alături de ÎPS Angelo Sodano, la intronizarea ÎPS Ioan Robu în catedrala Sf. Iosif din Bucureşti (29 aprilie 1990).

2 Păstorul Arhidiecezei

apropiat, în marea familie a Bisericii noastre universale, sprijin continuu şi sfătuitor credincios în Biserica noastră locală.

Pentru problemele noastre bisericeşti din România şi pentru relaţiile Vatican - Ro-mânia, Monseniorul Bukovs-ky a fost omul cheie, apostol şi diplomat de excepţie. Ceea ce lucrase sfinţia sa alături de Mons. Poggi, cu mulţi ani îna-inte de anul schimbării 1989, a adus roade multe începând cu 1990, când a fost repusă în picioare întreaga ierarhie a Bisericii Romano-catolice şi Greco-catolice din România şi când s-au reluat relaţiile ţării noastre cu Sfântul Scaun. Numirea sa ca Nunţiu Apos-tolic în România anilor 1990 este o confirmare a aprecierii personalităţii sale atât din partea conducerii ţării noas-tre cât şi din partea Sfântului Scaun.

Prezent aici la noi ca trimis al Scaunului Apostolic, ne-a arătat în continuare cât de mult a înţeles situaţia noas-tră ca Biserică şi ca ţară, şi cât de mult ne-a preţuit aşa cum suntem, cu binele şi cu răul din noi, iubindu-ne ca pe nişte adevăraţi fraţi din marea familie a Bisericii, a Ţării şi a popoarelor.

Am mărturisit-o de mai multe ori: am fost şi sunt feri-cit că am cunoscut asemenea om şi preot, şi apoi Arhiepi-scop şi nunţiu Apostolic.

Într-o anumită situaţie, în care arătam o oarecare stare de nerăbdare, mi-a spus: „Nu te supăra, măsura Bisericii este răbdarea, şi de aceea noi ne rugăm şi sperăm!”.

Nu ştiu, acum când scriu, ce deviză stă pe blazonul său episcopal, dar cred că răbda-rea, rugăciunea şi speranţa rămân „secretele” vieţii şi ac-

tivităţii sale.

Câtă vreme a activat ca Nunţiu în România a fost mult apreciat, pe de o parte de ierarhii, clerul şi credincioşii din toate diecezele, de ambele rituri din România, iar pe de altă parte de ansamblul Bi-sericii Ortodoxe şi a celorlalte culte din ţară.

A trecut printre noi făcând binele. Dacă ne-a susţinut în multe feluri când era printre noi, prin cuvântul şi dragos-tea sa, să ne susţină ca la începutul întâlnirii noastre şi acum, după plecarea dintre noi, prin rugăciunea liniştită dar eficace a mijlocirii sale.

Îi mulţumim Domnului, Sfântului Scaun şi familiei sale din Slovacia că ni l-a dat ca sfetnic, prieten şi frate, în marea familie a Bisericii noas-tre Catolice.

Dumnezeu să-l fericească! Requiescat in pace!

Ioan ROBUArhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

În vizită la Patriarhia Ortodoxă Română (octombrie 1992).În prim-plan, de la stânga la dreapta: ÎPS John Bukovsky, Card. Jozef Glemp, Patriarhul Teoctist, ÎPS Ioan Robu, un ierarh ortodox şi PS Petru Gherghel.

3

nr. 1/2011

Vatican

Papa îi invită pe reprezentaţii religiilor la AssisiÎn prima zi a noului an 2011, Papa Be-

nedict al XVI-lea, atât în timpul predicii din cadrul Liturghiei cât şi la Rugăciunea Angelus, a reluat tema Zilei Mondiale a Păcii, dedicată libertăţii religioase în lume. Anul 2010 s-a încheiat dureros pentru comunitatea creştină mondială, din cauza atentatelor care au avut loc împotriva creş-tinilor din Filipine şi Nigeria, de Crăciun, şi a celor din Egipt, de Anul Nou.

În 2011 se împlinesc 25 de ani de la Întâlnirea de la Assisi, în cadrul căreia re-prezentanţii religiilor din lumea întreagă s-au rugat împreună pentru pace. Iniţia-tiva de atunci a fost a Papei Ioan Paul al II-lea. Papa Benedict al XVI-lea vrea să amintească gestul făcut atunci de reprezentanţii religiilor şi convoacă o nouă întâlnire, programată pentru luna octombrie. Iată cuvintele Sfântului Părinte:

Iubiţi fraţi şi surori, în Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii am dorit să subliniez faptul că marile religii pot să constituie un important factor de unitate şi de pace pentru familia umană, şi am amintit, în acest sens, că în acest an 2011 se împlinesc 25 de ani de la Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace pe care Venerabilul Papă Ioan Paul al II-lea a convocat-o la Assisi, în 1986. De aceea, în luna octombrie a acestui an, voi merge în pelerinaj în oraşul Sfântului Francisc, invitându-i să mi se alăture în acest itinerar pe fraţii creştini de diferite confesiuni, pe reprezentanţii tradiţiilor religioase din lume şi, în mod spiritual, pe toţi oamenii de bună voinţă, cu scopul de a aminti acel gest istoric voit de Predecesorul meu şi de a reînnoi în mod solemn angajarea credincioşilor de orice religie de a trăi propria credinţă religioasă ca o slujire în slujba păcii. Cine înaintează pe drumul spre Dumnezeu nu poate să transmită decât pace, şi cine făureşte pacea nu poate să nu se apropie de Dumnezeu. Vă invit să însoţiţi încă de pe acum, cu rugăciunile voastre, această iniţiativă.

(fragment din alocuţiunea Sfântului Părinte la Rugăciunea Angelus din 1 ianuarie 2010)

SECRETARIATUL DE STATVatican, 3 noiembrie 2010

Excelenţa Voastră,

Sfântul Părinte a primit cu o bucurie deosebită saluturile călduroase pe care aţi dorit să i le adresaţi, în numele dumneavoastră şi al comunităţii diecezane, cu fericita ocazie a Sărbătorilor de Crăciun şi pentru Anul Nou.

Suveranul Pontif mulţumeşte din inimă pentru grijulia dovadă de afecţiune şi devoţiune şi vă doreşte ca „întruparea Cuvântului, în care se împlineşte în mod extraordinar condescendenţa lui Dumnezeu” (Ex. apost. postsinodală Verbum Domini, 11) să vă fie izvor de bucurie interioară şi motiv pentru o reînnoită vestire a mântuirii.

Cu aceste urări, Sanctitatea Sa, în timp ce invocă mijlocirea cerească a Fecioarei Maria, „Mater Verbi et Mater laetitiae” (ibid., 124), vă împarte din inimă, Excelenţei Voastre şi tuturor celor ce sunt încredinţaţi grijii Voastre pastorale, Binecuvântarea Sa Apostolică.

Profit de ocazie pentru a mă declara, cu sentimente de deosebit respect

al Excelenţei Voastre Reverendisime Mons. Peter B. Wells

consilier

Răspunsul Secretariatului de Stat din Vatican la telegrama de felicitare trimisă de ÎPS Ioan Robu Sfântului Părinte

cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun şi pentru Anul Nou

4 Actualitate

TAIZE – a 33-a Întâlnire Europeană a TinerilorPelerinaj de încredere pe Pământ, la Rotterdam

Ospitalitatea nu are religieRotterdamul, locul de naş-

tere al teologului şi eruditului olandez Erasmus, din secolul al XV-lea, ca şi alte localităţi din împrejurimile sale ne-au demonstrat că poporul olandez este harnic şi ospitalier. Este harnic deoarece Rotterdamul, cel mai mare port din Europa, este un oraş renăscut aseme-nea păsării Phoenix din cenuşa celui de-al Doilea Război Mon-dial. În anul 1940, germanii au bombardat oraşul în încercarea de a cuceri rapid Olanda. Multe demolări au avut loc în timpul reconstrucţiei şi din toate clă-dirile vechi au mai rămas în picioare doar primăria, biserica Sfântul Laurenţiu şi Casa albă. Restul oraşului a fost recon-struit, devenind cea mai moder-nă aşezare din Olanda.

Cu cât ne apropiam mai mult de Rotterdam, în autocar, se zvonea că vom fi cazaţi în şcoli deoarece - îşi dădeau unii cu părerea – „olandezii fiind mai reci nu voiau să ne primească

în casele lor”. Realitatea avea însă să fie alta şi vestea că toţi vom fi cazaţi în familii, după ce am călătorit două nopţi şi o zi în autocar, ne-a făcut să răsuflăm uşuraţi. Unul dintre organiza-tori ne-a explicat că într-adevăr cu două săptămâni în urmă numărul familiilor gazdă fusese insuficient dar că, în ultima pe-rioadă, s-au oferit foarte multe familii musulmane să-i găzdu-iască pe tinerii participanţi la Pelerinajul de încredere pe pă-mânt. Creştinii şi musulmanii olandezi şi-au unit eforturile pentru a ne oferi condiţiile cele mai bune de cazare pentru ca noi să ne putem concentra asu-pra rugăciunii şi a interiorizării în redescoperirea încrederii, cuvântul cheie de la Taizé şi de la întâlnirile europene sau de pe alte continente.

Scopul pelerinajuluiAcest pelerinaj anual, ca de

altfel însăşi comunitatea din Taizé, prin rugăciune, cântare, momentele de linişte şi medi-

taţie personală caută să redes-copere prezenţa lui Dumnezeu, pacea interioară, sensul vieţii, şi să dea un nou imbold tineri-lor participanţi.

Pentru a atinge acest scop, fiecare zi era organizată în trei momente: rugăciunea de dimineaţă în bisericile gazdă, urmată de întâlnirea în grupuri mici unde se recitea un text din Sfânta Scriptură şi o parte din Scrisoarea din Chile a fratelui Alois, rezervându-se un timp suficient împărtăşirii experien-ţelor legate de tema propusă; urmau apoi rugăciunea comu-nă de la prânz şi rugăciunea de seară ţinute în Ahoy (un fel de Romexpo din Bucureşti). Şi aceste două momente aveau în centru un text din Biblie şi o meditaţie ţinută de fraţii de la Taizé. Foarte emoţionantă a fost rugăciunea în jurul Crucii, la sfârşitul zilei. Printre tine-rii care mergeau în genunchi pentru a ajunge la cruce şi pentru a o adora pentru câte-va momente se aflau unii care

În fiecare iarnă, între Crăciun şi Anul Nou, comunitatea fraţilor din Taizé organizează Pelerinajul de Încredere pe pământ într-unul din marile oraşe ale Europei. După Paris, Varşovia, Londra, Roma, Barcelona, Budapesta, Zagreb, Geneva, Bruxelles, Poznań, a venit rândul Rotterdamului (Olanda) să găzduiască cea de-a XXXIII-a întâlnire europeană a tinerilor.

5

nr. 1/2011

Actualitate

purtau în braţe alte persoane, şi ele tinere, dar cu dizabilităţi.

Ecouri din pelerinajNumărul tinerilor veniţi în

acest pelerinaj s-a apropiat anul acesta de 30 de mii. Din cauza problemelor financiare prin care trece România şi a întâlni-rii mondiale de anul acesta, din Spania, pentru care mulţi tineri fac economii din dorinţa de a ajunge să participe, numărul participanţilor din ţara noas-tră la pelerinajul organizat de comunitatea din Taizé a scăzut foarte mult. Dacă acum doi ani, la Bruxelles, eram 3000 de pe-lerini şi ocupam locul al doilea la participare, anul acesta am fost doar 550.

Din Arhidieceza de Bucu-reşti am fost 45 de tineri. Am rugat pe câţiva dintre ei să ne împărtăşească din trăirile aces-tor zile. Anişoara Cristea (din Bucureşti) mărturisea că se află pentru prima dată într-un astfel de pelerinaj şi că a rămas impresionată de zâmbetul pre-zent pe chipurile tuturor. „Deşi eram circa 30.000 de tineri şi uneori trebuia să aşteptăm în-ghesuiţi, toată lumea zâmbea, nimeni nu se enerva. Zâmbeau la rugăciune, la masă, pe stra-dă, zâmbeau peste tot”, spunea Anişoara. Şi prietena ei, Miha-

ela Gologan, a rămas marcată de aceeaşi bucurie care radia pe feţele tinerilor. „Bucuria, alături de compasiune şi iertare, sunt cele trei cuvinte cheie din Scri-soarea fratelui Alois, sub egida cărora s-a desfăşurat pelerina-jul şi e bine că s-a văzut acest lucru”, a completat Mihaela.

Nicoleta Dumea (din Piteşti) a participat pentru a patra ora la un astfel de pelerinaj şi de fiecare dată trăieşte aceeaşi emoţie. Ea mărturiseşte: „Pen-tru mine, cel mai emoţionant moment este cel în care crucea Domnului nostru Isus Cristos este adusă în mijlocul tinerilor şi fiecare merge în genunchi să-şi încredinţeze în mâna Lui sufletul, după cum spunea şi cântecul din fundal In manus tuas, Pater. Îngenunchind în faţa crucii, stând de vorbă cu El, simţi că există, simţi că cineva îţi poartă de grijă, că te aude şi te ascultă. Îmi doresc să păstrez în suflet acea emoţie şi s-o împart celor apropiaţi, mai ales soţului meu, Eusebiu, pe care la un astfel de pelerinaj l-am cunoscut. Vrem, ca îm-preună, să ducem mai departe acest pelerinaj de încredere pe pământ”.

Sorin Stoian (din Craiova) a rămas impresionat nu numai de ce a trăit alături de ceilalţi ti-

neri la Rotterdam, dar mai ales de faptul că bucuria participării la acest pelerinaj a început încă de pe drum. „Atmosfera din au-tocar, vizitarea câtorva biserici din Bratislava m-au introdus deja în spiritul pelerinajului. La Rotterdam, deşi mă aflam pentru prima oară la o astfel de întâlnire, m-am molipsit imedi-at de bucuria celor care ştiau cum decurge o astfel de întâlni-re. Eram ca un copil care se bu-cură de o jucărie nouă. Această bucurie parcă îţi dă aripi şi te face să cânţi, să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru tot. Pen-tru mine cel mai emoţionant moment a fost rugăciunea de seară. Cântecele care însoţeau această rugăciune mă făceau să simt prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru”.

Luiza Neumayer (din Bucu-reşti) a fost de şase ori la un astfel de pelerinaj şi îşi amin-teşte că de fiecare dată apăreau diferite motive care încercau s-o facă să renunţe la călătorie. „Drumul lung şi obositor în autocar, probleme de sănătate neprevăzute, situaţia financia-ră mai puţin bună mă făceau parcă să renunţ, dar gândul la atmosfera minunată pe care o creează aici tinerii, entuziasmul şi bucuria lor, ospitalitatea lo-cuitorilor m-au făcut să aleg în

aceşti şase ani pelerinajul şi să mă alătur fraţilor co-munităţii din Taizé”.

Următoarele etape ale pelerinajului de încredere pe pământFratele Alois va merge,

împreună cu fraţii şi cu tinerii din toată Europa, la Moscova între 20 şi 25 aprilie 2011, pentru a celebra Săptămâna Mare şi Sfintele Paşti împreu-nă cu Biserica Ortodoxă Rusă. Cea de a XXXIV-a întâlnire europeană a tinerilor de anul acesta

6 Actualitate

va avea loc la Berlin, între 28 decembrie 2011 şi 1 ianuarie 2012.

Prezentul Comunităţii din Taizé Astăzi, Comunitatea din Tai-

zé reuneşte mai bine de o sută de fraţi, catolici şi din diverse comunităţi ecleziale protestan-te, provenind din circa treizeci de ţări. Prin însăşi existenţa sa, aceasta doreşte să fie „o para-bolă a comunităţii”, o parabolă vie care, prin viaţa proprie, să fie un semn concret al împăcă-rii între creştinii divizaţi şi între popoarele separate. Fraţii co-munităţii trăiesc doar din rodul muncii lor. Ei nu acceptă nici o donaţie. De asemenea, fraţii nu acceptă pentru ei înşişi moş-teniri personale, comunitatea dăruindu-le celor foarte săraci.

Unii dintre fraţi trăiesc în cele mai defavorizate locuri din lume, pentru a fi mărturisitori ai păcii alături de cei care sufe-ră. Aceste mici grupuri de fraţi din Asia, Africa şi America de Sud împărtăşesc condiţiile de viaţă ale celor în mijlocul cărora trăiesc. Ei se străduiesc să fie o prezenţă a dragostei alături de cei foarte săraci, de copiii

străzii, de prizonieri, de muribunzi şi de cei care au fost răniţi afec-tiv, persoane divorţate, abandonate sau rămase singure în urma pierderii familiei.

Cu trecerea anilor, numărul tinerilor care vin la Taizé a continuat să crească. Ei sosesc de pe toate continentele pentru a lua parte la întâlnirile săptămânale. Surorile din comunita-tea catolică internaţio-nală „Sfântul Andrei”, întemeiată acum şapte secole, Surorile Ursuli-ne poloneze şi Surorile din congregaţia Sfântul Vincenţiu de Paul şi-au asumat o parte din sar-cinile privind primirea tinerilor.

La Taizé vin de ase-menea responsabili ai Bisericilor. Comunitatea l-a întâmpinat pe Papa Ioan Paul al-II-lea, a fost vizitată de trei Arhiepiscopi de Canterbury, de Mitropoliţi Ortodocşi, de pai-sprezece Episcopi luterani din Suedia şi de numeroşi pastori din lumea întreagă.

Începând din 1962, fraţi şi tineri trimişi de Taizé au mers cu o mare discreţie în ţările din Estul Europei pentru a-i vizita pe cei izolaţi între propriile frontiere, vreme de decenii.

Pr. Liviu BĂLĂŞCUŢI

Grupul de tineri pelerini din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti

7

nr. 1/2011

Actualitate

SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNEpentru unitatea creştinilor

--- 18-25 ianuarie 2011 ---

În mod tradiţional, Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor este celebrată în perioada 18-25 ianuarie. Această perioadă a fost propusă în 1908 de Paul Wattson. Este, de fapt, perioada cu-prinsă între sărbătoarea Catedrei Sfântului Petru şi cea a Convertirii Sfântului Paul. Aşadar, această alegere are o semnificaţie simbolică.

Textele pentru Octava de rugăciune pentru uni-tatea creştinilor din 2011 provin din experienţa Comunităţii din Ierusalim.

Cine dintre noi, creştinii de azi ca şi creştinii din toate timpurile, nu rămâne încântat atunci când aude sau citeşte o astfel de descriere a vie-ţii comunităţii primare ? Cine dintre noi nu se bucură să vadă (fie şi numai cu ochii minţii) o comunitate creştină care trăieşte unitatea voită de Isus Cristos, unitate inspirată de învăţătura apostolilor şi realizată prin simţul comuniunii fraterne, prin frângerea comunitară a pâinii şi prin rugăciune comună? Aceste trăsături ale vieţii comunităţii de la Ierusalim au fost consi-derate de-a lungul timpului ca fiind „stâlpii vieţii Bisericii şi ai unităţii ei”. Într-adevăr, citind în continuare textul Faptelor apostolilor vedem că un astfel de mod de a concepe şi a trăi unitatea se concretizează în minuni şi semne înfăptuite prin apostoli şi în împărţirea bunurilor după necesi-tăţile fiecăruia. Viaţa primilor creştini era astfel o laudă continuă adusă lui Dumnezeu şi doar în acest fel căpătau ei trecere în faţa întregului popor, iar Domnul adăuga zi de zi la grupul lor pe cei ce aveau să se mântuiască (Fap 2,43-47).

O astfel de descriere, considerată uneori ca un ideal de viaţă creştină imposibil de atins, comportă un adevăr fundamental pe care auto-rul acestei scrieri a ţinut să ni-l transmită: acest

mod de a trăi reflectă viaţa de înviere a lui Isus Cristos, comunicată ucenicilor de către Duhul Sfânt în ziua Rusaliilor. Prin urmare, atunci când lectura pe care o facem învăţăturii apostolilor ne conduce la autoizolare, când simţul comuniunii fraterne nu mai depăşeşte graniţele confesiunii căreia îi aparţinem şi când în celebrările noastre euharistice ori în rugăciunile noastre nu îi asoci-em şi pe ceilalţi creştini (fie şi numai cu gândul) ceva din viaţa de înviere a lui Isus Cristos se pierde şi se pierd şi „roadele” acestei noi vieţi.

Aceste Zile de rugăciune pentru unitatea tu-turor creştinilor sunt o bună ocazie de a exersa aducerea în minte şi în inimă, în timpul rugă-ciunilor noastre individuale ori comunitare, a acelor creştini alături de care trăim, muncim, ne bucurăm, suferim. Să ne convingem că, făcând un astfel de exerciţiu sau chiar căutând să ne întâlnim în rugăciune comună în bisericile sau în lăcaşele noastre de cult, am căpăta mai multă trecere în faţa întregului popor, iar Domnul ar spori mult mai mult numărul celor mântuiţi.

Cu binecuvântare,

Dr. Ioan ROBU Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti

Uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune… (Fap 2,42)

Pe 16 ianuarie se va celebra a 97- a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului. Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului oferă întregii Biserici oportunitatea să reflecteze asupra unei teme legate de fenomenul crescând al migraţiei, să se roage pentru ca inimile să se deschidă la primi-rea creştină şi să lucreze ca să crească în lume dreptatea şi caritatea, coloane pentru construirea unei păci care să fie autentică şi durabilă.

„Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul” (In 13,34) - este invitaţia pe care Cristos ne-o adresează şi o reînnoieşte mereu: Tatăl ne cheamă să ne recunoaştem toţi ca fraţi în Cristos.

Din această legătură profundă între toate fiinţele umane se naşte tema pe care Sfântul Părinte a ales-o pentru reflecţia din Mesajul dat în acest an pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului : O singură familie umană, o singură familie de fraţi şi surori în societăţi care devin tot mai multietnice şi interculturale, unde şi persoanele de diferite religii sunt stimulate la dialog, ca să se poată găsi o convieţuire senină şi rodnică, respectând diferenţele legitime.

16 ianuarie 2011 - Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului

8 Din viaţa Arhidiecezei

Iuliana BOR

RUGĂCIUNI PENTRU DARUL VIEŢIIEu sunt Mama celor vii! Cu acest mesaj şi-a

început Maica Domnului de la Guadalupe peleri-najul în cetatea de scaun a celor 33 de voievozi ai Valahiei - Târgovişte, în zilele de 9 şi 10 decem-brie 2010. Creştinii din comunitatea noastră au primit Icoana Sfintei Fecioare de la Guadalupe cu o generoasă ospitalitate, fiind adunaţi în Bi-serica "Sf. Francisc de Assisi" cu mult înainte de sosirea Icoanei Făcătoare de Minuni. În armonie cu credinţa în Dumnezeu, reconciliindu-ne cu noi înşine, ne-am apropiat unii de ceilalţi uitând de obstacole şi prejudecăţi, recitând împreună Coroniţa şi Rozariul Maicii Domnului. În confe-sional, Pr. Francisc Şerban a oferit credincioşilor prezenţi posibilitatea reconcilierii cu Dătătorul Vieţii şi cu fraţii. Totul era pregătit pentru a o venera cum se cuvine pe cea care avea să vină în apărarea vieţii sub toate aspectele.

Rugăciuni pentru viaţă, am numit noi, cei din Târgovişte, acţiunea noastră, în speranţa angajă-rii pe drumul unităţii pentru care Cristos s-a ru-gat în ajunul Pătimirilor sale. Această rugăciune a noastră vine şi ca o bună pregătire pentru so-lemnitatea Naşterii Domnului, dar şi ca răspuns la îndemnul Sfântului Părinte Papa şi al Arhiepi-scopului nostru, la începutul Sfântului Advent.

Spre seară, chiar în ziua în care Biserica Ca-tolică îl sărbătorea pe Juan Diego, aztecul că-ruia i s-a arătat Sfânta Fecioară Maria, a sosit icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Guadalupe. Oaspeţii noştri de la Asociaţia "Darul Vieţii" din Timişoara, însoţiţi de Mons. Ioan Chişărău au fost surprinşi de emoţia şi bucuria celor prezenţi în biserică. Celebrarea Sfintei Liturghii de către Pr. Ioan Chişărău îm-preună cu părintele paroh, la care au asistat şi preoţi ortodocşi din Târgovişte, a constituit un moment de înaltă solemnitate. De altfel, în-treaga desfăşurare a Liturghiei a avut momente speciale cu o profundă încărcătură spirituală.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părin-

te Arhiepiscop Mitropolit, Teofan al Târgoviştei, au participat la pelerinaj mulţi fraţi de-ai noştri ortodocşi care au fost reprezentaţi şi de câţiva dintre păstorii lor sufleteşti: Pr. Marian Puiescu, consilier cultural şi comunicaţii media la Arhie-piscopia Targoviştei, Pr. Adrian Rada - consilier filantropic la Arhiepiscopia Târgoviştei, Pr. Mari-an Vâlciu - conferenţiar universitar la Facultatea Teologică Tâgovişte, Pr. Gheorghe Manole, paro-hul Catedralei Mitropolitane a Târgoviştei.

La sfârşitul Sfintei Liturghii a fost rostită Ru-găciunea de Consacrare către Inima Neprihă-nită a Sfintei Fecioare de la Guadalupe, făcân-du-ne pe toţi să trăim cu adevărat înălţătoare momente de comuniune.

Programul religios-educativ care a urmat după Sfânta Liturghie ne-a amintit cât de important este să trăim frumos, să respectăm şi să iubim darul vieţii pe care Dumnezeu cel Milostiv ni l-a făcut înainte de toate şi să nu lăsăm pe nimeni să o distrugă. Întreaga ceremonie a serii s-a încheiat târziu, cu o jumătate de oră de adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament, în faţa lui Isus cel ce a primit viaţa pământească din trupul feciorelnic al Mariei. Speranţele, trăirile, rugăciunile, recunoaş-terea în taina bisericii a păcatelor noastre ne-au apropiat de Maica Domnului de la Guadalupe, cea care pentru a ne aduce iubirea şi alinarea Ei, a hotărât să poposească şi în Târgovişte.

Până târziu în noapte sute de pelerinii, adulţi şi copii au trecut prin faţa Icoanei încredin-ţându-i cele mai arzătoare dorinţe. Pelerinajul pentru viaţă a continuat şi a doua zi, vineri 10 decembrie, deja de la orele 6 dimineaţa, când biserica noastră s-a umplut de credincioşi, cato-lici şi ortodocşi, veniţi să-i împărtăşească Mamei Cereşti bucuriile şi tristeţile lor, dezamăgirile şi speranţele lor, rugând-o pentru viaţă, pentru har şi binecuvântare maternă.

A fost un act de credinţă şi speranţă creştină cu totul special. Ne-am amintit cuvintele minu-nate ale Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, cel ce va rămâne mereu viu în inimile noastre: a apăra, a venera şi a promova viaţa este o înda-torire pe care Dumnezeu o încredinţează fiecărui OM, chemându-l ca în chipul său viu, să participe la stăpânirea pe care o are asupra lumii.

În fine, cu rugăciunea noastră şi cu aceste umile rânduri, vrem să mulţumim tuturor care au făcut posibil acest pelerinaj în favoarea vieţii, preţiosul dar făcut oricărui om de către Domnul.

TÂRGOVIŞTE

9

nr. 1/2011

Din viaţa Arhidiecezei

Pr. Emil Moraru, doctor în teologie

Un nou doctor în teologie în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. Pr. Emil Moraru a susţinut joi, 16 decembrie, la Bucureşti (în cadrul Univer-sităţii din Bucureşti) teza de doctorat cu titlul: „Aspectele etice ale sacramentului recon-cilierii în documentele magis-teriului Bisericii”. La susţine-rea tezei, care a fost publică, au asistat mai mulţi preoţi şi studenţi de la Facultatea de teologie romano-catolică şi asistenţă socială din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Comisia de evaluare a fost compusă din ÎPS Ioan Robu –coordonatorul lucrării de doctorat a Pr. Emil Moraru –, Pr. Isidor Mărtincă – decanul Facultăţii de teologie romano-catolică şi asistenţă socială a Universităţii Bucureşti –, Pr. Ioan Mitrofan – profesor la Facultatea de teologie greco-catolică (Departamentul de Blaj) a Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca –, Pr. Vladimir Petercă – profesor emerit la Institutul teologic romano-catolic din Iaşi – şi Pr. Iosif Bisoc OFMConv – rectorul

Institutului teolo-gic romano-catolic franciscan din Ro-man. Toţi membrii comisiei au evalu-at pozitiv lucrarea de doctorat a Pr. Moraru şi au sub-liniat importanţa unui studiu atât de amplu asupra sacramentului re-concilierii, un sacrament care actualmente traversează o pe-rioadă de criză.

În lucrarea sa, Pr. Moraru porneşte de la „păcat şi con-vertire în concepţia creştină”, pentru a descriere apoi, în mod amplu, modul în care este tra-tat sacramentul reconcilierii în Magisteriul Bisericii. Studiul continuă cu o analiză apro-fundată a rolului confesorului în celebrarea sacramentului reconcilierii şi se încheie cu o retrospectivă istorică a acestui sacrament.

Aşa cum amintea Pr. Mo-raru în cadrul susţinerii tezei sale de doctorat, „perioada con-temporană reprezintă un nou moment de criză pentru sacra-

mentul reconcilierii, iar cauzele nu sunt greu de depistat: in-suficienta educaţie religioasă, criza ideii de sacru, slăbirea simţului păcatului, exigenţele practicării spovezii, preocupări-le psihologiei de a evita crearea complexului de vinovăţie şi de a construi libertatea individu-ală”. „Am încheiat cercetarea noastră – concluziona părintele – cu convingerea că obstacolele pe care le întâmpină astăzi sa-cramentul reconcilierii nu sunt de netrecut, chiar într-o lume modernă care îşi pierde în mod din ce în ce mai alarmant ade-văratele repere morale, dar în care sunt încă mulţi creştini ce se lasă cuceriţi de Cristos, devenind capabili de a lupta cu răul”.

Diplomă europeană de excelenţă pentru Şcoala Sanitară “Sfântul Iosif” - CraiovaLuni, 13 decembrie 2010, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul

Educaţiei şi Formării Profesionale (A.N.P.C.D.E.F.P.) Bucureşti, reprezentanţii Instituţiilor de învă-ţământ dezvoltătoare de proiecte europene s-au reunit pentru a participa la o dezbatere pe tema incluziunii sociale a persoanelor cu nevoi speciale. Din partea Şcolii Postliceale Teologico-Sanitare “Sfântul Iosif” - Craiova au participat doamnele Prof. dr. Danet Adelheit şi Ec. prof. Wojcicki Monica.

Dna. Wojcicki a prezentat un material referitor la incluziunea socială a persoanelor cu deficienţe locomotorii, de vorbire şi de auz, deficienţe prezente la pacienţii internaţi în secţiile Neurologie şi Geriatrie – Medicină paliativă.

Tot în cadrul reuniunii a fost marcată şi împlinirea a 15 ani de existenţă a Programului european Leonardo da Vinci, care urmăreşte creşterea calităţii, a caracterului inovator şi a dimensiunii europene în sistemele şi practicile de formare profesionala. Cu această ocazie Filiala Medicilor Catolici şi Şcoala Postliceală Teologico-Sanitară “Sfântul Iosif” - Craiova au primit Diploma de Excelenţă, pentru calitatea implementării în România a politicilor VET (Vocational Education and Trening) europene şi naţionale.

Înalta distincţie încununează munca echipelor de gestiune a proiectelor europene dezvoltate de Şcoala Sanitară “Sfântul Iosif” şi propulsează această unitate de învăţământ catolică în rândul celor europene.

Pr. Ionel RÂTAN

10 Sfânta Scriptură

BOTEZUL DOMNULUI (A)

Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria”. (Mt 3,17)

Evanghelia zilei: Matei 3,13-17

Între evenimentele legate de venire în lume a Fiului lui Dumnezeu şi Botezul Lui în râul Ior-dan s-au scurs în jur de treizeci de ani. Aceşti ani s-au scurs într-un anonimat aproape total. Două note ale Evanghelistului Luca (2,40 şi 2,52) ne oferă o cheie de înţelegere a modului în care copilul născut la Betleem a trăit şi s-a pregătit pentru misiunea pentru care a venit în lume: Isus creştea în înţelepciune, în statură şi în har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Primele trei Evanghelii (Matei, Marcu şi Luca) se acordă în a preceda activitatea publică a lui Isus printr-o trilogie: 1. Predica lui Ioan Boteză-torul; 2. Botezul lui Cristos; 3. Ispitirea din pustiu. Pentru Sfântul Matei, ca pentru întreaga tradiţie creştină primară, Botezul lui Isus Cristos este acel eveniment prin care Isus îşi inaugurează ac-tivitatea publică şi îl primeşte pe Duhul Sfânt în virtutea căruia îşi va împlini misiunea mesianică.

Prima parte a fragmentului evanghelic care se citeşte în această duminică descrie primul demers făcut de Isus: Isus a venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Sfântul Matei este însă singurul evanghelist care rela-tează dialogul dintre Isus şi Ioan (vv. 14-15). Prin aceasta el vrea să răspundă unei eventuale obiecţii cu privire la inferioritatea lui Isus faţă de Botezător şi să-I dea lui Isus ocazia de a-şi

exprima laitmotivul activităţii sale: să împli-nească toată dreptatea. Astfel botezul devine cel dintâi act al unui întreg program: să împlineas-că întreaga dreptate, adică să ducă la desăvâr-şire dreptatea Vechiului Testament. Primind botezul, Isus înfăptuieşte un act de fidelitate faţă de voinţa lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un act de desăvârşire întrucât botezul lui Isus nu va mai fi doar un simplu rit de purificare, ci va deveni şi ocazia oferirii darului Duhului şi începutul reînnoirii tuturor lucrurilor.

Partea a doua a fragmentului indică primirea efectivă a Duhului Sfânt de către Isus sub forma chipului de porumbel care reamintea acel Duh ce plutea deasupra apelor din cartea Genezei (1,2) şi „acreditarea” Lui ca Mesia, „acreditare” înfăptuită de glasul Tatălui.

Mai mult ca oricând problema decisivă care se ridică astăzi este următoarea: „Cine este Isus Cristos?” Relatarea evanghelică a botezului ne oferă un răspuns autorizat. Isus este mai mult decât un reformator moral sau un geniu religios. El este acest om, originar din Galileea, care s-a manifestat ca fiind însuşi Fiul lui Dumnezeu. Din momentul în care a primit botezul lui Ioan, El s-a consacrat realizării celui mai mare pro-iect al lui Dumnezeu, pregătit de întregul Vechi Testament: să introducă comunitatea umană într-o comuniune reînnoită cu Dumnezeu Tatăl. Pentru a împlini acest proiect care trebuie să se continue de-a lungul veacurilor, Isus a fost investit de puterea Duhului Sfânt. Suntem noi, însă, conştienţi că, prin botezul pe care l-am primit, suntem chemaţi să participăm la această creaţie nouă ce se naşte din apele botezului?

DUMINICA A II-A (A)

„Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii”. (In 1,29)

Evanghelia zilei: Ioan 1,29-34

Sărbătoarea Botezului Domnului marchează începutul timpului de peste an, acel timp liturgic de-a lungul căruia suntem făcuţi părtaşi, în calitate de ucenici, de activitatea publică a lui Isus Cristos. Această activitate se compune, în substanţă, din predicile şi învăţăturile pronunţate de Mântuitorul în faţa oamenilor din satele şi oraşele Galileei (şi mai târziu ale Iudeei) şi din faptele minunate pe care le săvârşea în favoarea celor oropsiţi (vindecându-i pe bolnavi, înviind morţii, înmulţind pâinile spre a-i hrăni pe flămânzi, etc.). Or, atât cuvintele evangheliei cât şi faptele sale minunate au menirea de a reface (de a reînsănătoşi) creaţia tulburată de păcatul oamenilor.

În fond, în această a doua duminică de peste an, sfânta evanghelie ni-l prezintă pe Isus a doua zi de după Botez (în logica liturgică) începându-şi deja activitatea publică. Şi, cu toate că Isus nu a pronunţat încă nici un cuvânt şi nici nu a săvârşit vreo minune, Ioan Botezătorul dă despre Cel care trecea două mărturii care definesc atât misiunea pe care o are de împlinit, cât mai ales per-sonalitatea şi identitatea Lui. Într-adevăr, pentru Ioan, Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Încercând să înţelegem sensul cuvintelor lui Ioan, ne putem gândi la mielul pascal (Ex 12) şi la ritul de răscumpărare prin care evreii au fost cruţaţi de cea de-a zecea plagă cu care Dumnezeu a lovit Egiptul şi prin care i-a eliberat din robie, iar Isus ar fi definit, în acest caz, ca acela care, prin jertfa de sine de pe cruce, înfăptuieşte răscumpărarea şi eliberarea tuturor celor

11

nr. 1/2011

Sfânta Scriptură

care cred în El. Ne mai putem gândi, însă, şi la acel servitor suferind despre care profetul Isaia spune că este ca un miel dus la înjunghiere, ca o oaie fără de glas în faţa celor care o tund… Acest Servitor îşi va înfăptui lucrarea de mântuire în favoarea poporului printr-o suferinţă inexplicabilă dar acceptată de bună voie: Prin sângele lui am fost răscumpăraţi… (Is 53). Cu alte cuvinte, misi-unea Lui va avea drept scop refacerea armoniei primordiale pe care păcatul o tulburase. Botezul administrat de Ioan avea menirea de a-i ajuta pe cei care îl primesc să-L recunoască pe cel care aduce mântuirea.

Prin cea de-a doua mărturie, Ioan atestă că el este unul dintre cei care l-au recunoscut a fi Cristosul întrucât l-a văzut pe Duhul Sfânt coborând ca un porumbel din cer şi rămânând peste el. Acesta era semnul prin care îl recunoştea a fi Cel care botează în Duhul Sfânt şi care este Fiul lui Dumnezeu. Or, acest ultim titlu conferit lui Isus sintetizează întreg mesajul fragmentului evanghelic de astăzi: Isus, care se prezintă în faţa Înainte mergătorului său, este desemnat cu cel mai important titlu cristologic şi în virtutea acestei identităţi El inaugurează, cu ocazia trecerii sale pe pământ, noua creaţie ce consta în restaurarea definitivă a celei dintâi.

De aici înainte noi vom „asculta” duminică de duminică cuvintele Evangheliei sale şi vom „trăi” vindecările pe cale El le va înfăptui în folosul celor oropsiţi. Ele ne vor atinge şi pe noi şi ne vor vin-deca numai în măsura în care vom descoperi prin credinţă că este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul.

În lumina textelor Vechiului Testament, Evanghelia copilăriei lui Isus relatată de Sfântul Matei (cap. 1-2), ni l-a revelat pe Isus ca pe Me-sia cel aşteptat şi ca pe adevăratul Israel care desăvârşeşte îndelungata istorie a poporu-lui lui Dumnezeu. Atunci când a mers să primească botezul lui Ioan, Isus a început să înfrunte tendinţele me-sianice ale timpului său: mesia-nismul eshatologic proclamat de Ioan Botezătorul care, la rândul său contesta legalis-mul dispreţuitor al şefilor poporului; mesianismul pământesc în perspectiva zeloţilor sugerat de ispiti-tor (cap. 3-4). El a primit investitura mesianică au-tentică, ca Fiu preaiubit al Tatălui din ceruri (3,16-17) mergând spre botez cu o atitudine smerită care, aşa cum o va declara în faţa lui Ioan Botezătorul, împlineşte toată dreptatea (3,15).

Fragmentul evanghelic al acestei duminici este dominat de voinţa lui Isus de a porni către Naţiunile păgâne, de a părăsi pustiul în care s-a constituit poporul lui Israel, ca să meargă lângă mare, către Galileea neamurilor. Această Galilee, locul în care coabitau evrei şi păgâni, apare aici ca simbolul reunirii universale: este Ţara Promisă a noului Israel care, prin botez, tocmai a traversat Iordanul. (Astăzi, această Ţară Promisă este lumea concretă şi amesteca-tă în care trăim.)

Isus este însoţit, în drumul său, de către cei pe care îi cheamă alături de El – chemare perso-nală, precisă, care implică părăsirea bunurilor.

Mulţime mare de oameni îl însoţeşte, oameni care aduc la El pe bolnavii şi

pe nenorociţii lor (4,24). Acolo unde ajunge Isus – iar prezenţa Lui face

prezentă Împărăţia cerurilor pentru toţi cei care o doresc

– se naşte deja comunitatea universală.

Cel care ajunge să-L re-cunoască în omul Isus pe Fiul preaiubit al Tatălui, va simţi chemarea de a face din Împărăţia ceru-rilor prima şi esenţiala sa preocupare. Împărăţia este o Persoană care ne angajează întreaga fiinţă întrucât Ea este totul şi împlineşte totul în om. Într-adevăr, Împărăţia cerurilor aduce cu sine o eliberare interioară: Ea ne cere să ne debarasăm

DUMINICA A III-A (A)

Pe când mergea pe malul Mării Galileii a văzut doi fraţi: pe Simon, numit şi Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care îşi aruncau mrejele în mare, căci erau pescari. Isus le-a zis: „Veniţi după mine şi eu vă voi face pescari de oameni”. Aceştia, lăsându-şi mrejele, îndată au mers după el. (Mt 4,18-20)

Evanghelia zilei: Matei 4,12-23

12 Sfânta Scriptură

Pr. Tarciziu ŞERBAN

de tot ce avem pentru a redobândi acel “tot” cu o inimă şi cu o privire transformată, o privire de fiu. A începe să-l urmăm înseamnă a veni cu încredere la El pentru a-I prezenta bolile noas-tre, neliniştile noastre, paraliziile noastre pentru

ca să ni le vindece. Dar, oare nu venim noi la Sfânta Liturghie în fiecare duminică pentru a-I prezenta Lui viaţa noastră cea mai concretă pentru ca Mântuitorul să aducă în ea înnoirea, vindecarea, lumina sau pacea sa?

DUMINICA A IV-A (A)

„Fericiţi cei săraci în spirit, căci a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.

Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi.

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, căci ei vor fi săturaţi.

Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire.

Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, căci ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu.

Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate, pentru că a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea.

Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri; căci tot aşa i-au persecutat pe profeţii dinaintea voastră” (Mt 5,3-12a).Evanghelia zilei: Materi 5,1-12a

Imediat după Botezul său, Isus traversează o pe-rioadă de succes. Mulţimile îl urmează. A sosit, aşa-dar, momentul să înceapă a-şi proclama Evanghelia, iar primul său mare discurs este relatat de Sfântul Matei printr-o punere în scenă foarte asemănătoare cu revelaţia Legii de pe muntele Sinai (Ex 20). Acolo gloata de evrei scăpaţi din Egipt a devenit un popor în momentul în care a primit şi a acceptat să tră-iască în conformitate cu Legea revelată lui Moise de Dumnezeu.

În fragmentul evanghelic citit în această duminică Isus proclamă, asemenea lui Moise, Evanghelia sa ca pe Legea desăvârşită a Noului Legământ. Caracteris-tica acestei Legi constă în proclamarea drept fericiţi a celor săraci în spirit, a celor blânzi, a celor ce plâng, a celor ce flămânzesc şi însetează după dreptate, a celor milostivi, a celor curaţi cu inima, a făcătorilor de pace, a celor persecutaţi pentru dreptate… În aceste enunţuri regăsim trăsăturile acelora care alcătuiesc poporul pri-vilegiat al lui Dumnezeu pe care îl prevestise profetul Sofonia (vezi lectura I a acestei duminici). Începutul fragmentului evanghelic ne-a prezentat, de altfel, o imagine a acestui popor care se reuneşte în ascultare în jurul lui Isus.

Trebuie să o spunem foarte clar că Fericirile nu sunt un “ideal utopic” care să conducă pe cineva la frustrare ori la resemnare. Ele sunt mai curând un angajament personal de a contribui la actualizarea Împărăţiei eliberării şi împăcării proclamate de Isus. De altfel, ele nu se reduc la un efort exclusiv uman, de natură politică sau socială, ca şi când venirea Împărăţiei ar depinde de propriile noastre eforturi. Ele propun o exigenţă de angajare a capacităţilor noastre conştienţi fiind, totuşi, că iniţiativa îi apariţie lui Dumnezeu, după cum şi curajul angajamentului nostru este tot un dar al său.

Solidaritatea umană care ne îndeamnă să constru-im o lume mai dreaptă în care să domnească pacea adevărată, se fondează pe o fraternitate care îşi are originea în paternitatea universală a lui Dumnezeu. A descoperi acest lucru înseamnă ca fiecare să-şi ducă viaţa asumându-şi toate responsabilităţile ce-i revin, convins fiind că acolo se află sursa fericirii şi că aceasta înseamnă să fii fiu, după cum ne-a revelat-o însuşi Isus.

13

nr. 1/2011

Misterul Naşterii, o şcoală de viaţă, de familie şi de fraternitate

(2 ianuarie, Rugăciunea Angelus)

Magisteriu

DIN ALOCUŢIUNILE SFÂNTULUI PĂRINTEPAPA BENEDICT AL XVI-LEA

Redescoperiţi frumuseţea de a fi botezaţi (9 ianuarie, Rugăciunea Angelus)

Iubiţi fraţi, vă invit să fiţi tari în iubire şi să contemplaţi cu smerenie Misterul Naşterii, care continuă să vorbească inimii şi devine o şcoală de viaţă, de familie şi de fraterni-tate. Privirea maternă a Fecioarei Maria, ocrotirea iubitoare a Sfântului Iosif şi prezenţa delicată a Pruncului Isus sunt o imagine clară a ceea ce trebuie să fie fiecare dintre fa-miliile creştine, adevărate sanctuare de fidelitate, respect şi înţelegere, în care se transmite de asemenea credinţa, se întăreşte speranţa şi se înrădăcinează caritatea. Îi în-curajez pe toţi să trăiască cu reînnoit entuziasm chemarea creştină în cadrul căminului familial, ca adevăraţi slujitori ai iubirii care acceptă, însoţesc şi apără viaţa. Faceţi din casele voastre o adevărată pepinieră de virtuţi şi un spaţiu

senin şi luminos de încredere, în care – călăuziţi de harul lui Dumnezeu – să se poată discerne cu înţelepciune chemarea Domnului, care continuă să invite să-l urmaţi.

Iubiţi fraţi şi surori, astăzi Biserica celebrează Botezul Domnului, sărbătoarea care încheie tim-pul liturgic al Crăciunului. Acest mister al vieţii lui Cristos arată în mod vizibil că venirea Sa în trup este actul sublim de iubire al celor Trei Persoane divine. Putem spune că de la acest eveniment so-lemn lucrarea creatoare, răscumpărătoare şi sfin-ţitoare a Preasfintei Treimi va fi manifestată din ce în ce mai mult în misiunea publică a lui Isus, în învăţătura sa, în minunile, în patima, moartea şi învierea sa. Citim, de fapt, în Evanghelia după Sfântul Matei că „îndată ce Isus a fost botezat, în timp ce ieşea din apă, s-au deschis cerurile, şi el a văzut Duhul lui Dumnezeu coborându-se ca un porumbel şi venind asupra lui. Şi din ce-ruri s-a auzit un glas care zicea: "Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria" (3,16-17). Duhul Sfânt „rămâne” asupra Fiului şi îi atestă dumnezeirea, în timp ce glasul Tată-lui, provenind din ceruri, exprimă comuniunea de iubire. (...) Este cu adevărat Mesia, Fiul Celui Preaînalt care, ieşind din apele Iordanului, stabi-leşte renaşterea în Duhul şi deschide, celor care o vor, posibilitatea de a deveni fii ai lui Dumnezeu. Nu întâmplător, de fapt, fiecare botezat capătă

caracterul de fiu începând de la numele creştin, semn inconfundabil că Duhul Sfânt face ca omul să se nască „din nou” din sânul Bisericii. Fericitul Antonio Rosmini afirmă că „botezatul suportă o operaţie tainică dar foarte puternică, în virtutea căreia este ridicat la ordinea supranaturală, este pus în comunicare cu Dumnezeu” (Del principio supremo della metodica…Torino 1857, n.331). Totul s-a realizat din nou dimineaţa aceasta, în timpul celebrării euharistice în Capela Sixtină, unde am conferit sacramentul Botezului la 21 de nou-născuţi.

Dragi prieteni, Botezul este începutul vieţii spi-rituale, care îşi află plinătatea prin intermediul Bisericii. În ceasul prielnic al Sacramentului, în timp ce Comunitatea bisericească se roagă şi în-credinţează lui Dumnezeu un nou fiu, părinţii şi naşii se angajează să-l primească pe noul-născut susţinându-l în formarea şi educaţia creştină. Aceasta este o mare responsabilitate, ce derivă dintr-un mare dar! De aceea, doresc să încurajez toţi credincioşii să redescopere frumuseţea de a fi botezaţi şi să dea mărturie cu bucurie despre propria credinţă, pentru ca ea să producă roade de bine şi de armonie. D

upă

Rad

io V

atic

ana.

Pro

gram

ul în

lim

ba r

omân

ăw

ww

.rad

iova

tica

na.

org/

rom

14 Semnificaţii liturgiceW

ilhe

lm T

AU

WIN

kL

„Taxele” liturgice

Deoarece în această perioadă peste tot se vorbeşte de noi taxe şi impozite sau de mărirea celor deja existente, ar fi potri-

vit să ne învingem neplăcerea firească legată de acest subiect şi să aruncăm o privire asupra sem-nificaţiei ofertelor în bani aduse de credincioşi cu ocazia participării la diferite celebrări liturgice.

„Cât costă o Liturghie?” este probabil o între-bare des auzită în birourile parohiale de oriunde. Este inutil să insistăm asupra faptului că valoa-rea unei Sfinte Liturghii este infinită şi că aceasta nu poate fi cuantificată în bani şi nici cumpărată în vreun fel. Aşadar, întrebările de acest gen sunt formulate impropriu, într-un mod total nefericit. Totuşi, potrivit unei tradiţii foarte vechi şi neîntre-rupte a Bisericii, credincioşii contribuie material la nevoile Bisericii şi la susţinerea slujitorilor ei. Ce legătură este între această necesitate generală şi oferta specifică legată de aplicarea unei anumi-te intenţii cerute de un creştin?

În Biserica din vechime, credincioşii care participau la Liturghie aduceau, în primul rând, pâinea şi vinul necesare pentru celebrarea sa-cramentului, dar şi alte daruri, în natură, pen-tru susţinerea celor nevoiaşi, dar şi a clerului (1 Cor 9, 13: „cei ce slujesc altarului au parte de la altar”; cf. şi tot pasajul, 9, 7-14; de asemenea, 1 Tim 5, 18; Lc 10, 7).

Cu timpul, din raţiuni practice, ofertele în natură au fost înlocuite de cele în bani, aceas-tă practică generalizându-se la sfârşitul Evului Mediu. Pentru evitarea oricărei ispite de profit pe seama acestui obicei şi pentru înlăturarea orică-rei suspiciuni de simonie, de-a lungul timpului, în Biserică s-a dezvoltat o legislaţie extrem de complexă ce reglementa ofertele legate de cele-

brarea Liturghiilor. Noul Cod de Drept Canonic promulgat de Papa Ioan Paul al II-lea în 1983 a simplificat şi clarificat toate aceste norme (cf. can. 945-958). Din aceste canoane rezultă limpede că nu este vorba de o „taxă”, ci de o ofertă liberă: de pildă, s-a renunţat la termenul de stipendium în favoarea celui de „ofertă”; de asemenea, se reco-mandă ca, în cazul creştinilor nevoiaşi, preotul să aplice intenţii de Liturghie chiar dacă aceştia nu au posibilitatea să ofere o contribuţie. De aseme-nea, toţi episcopii şi parohii trebuie să celebreze în fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă o Liturghie „pentru popor”, la care nu se primesc oferte pentru intenţii (cf. can. 388 şi 534).

Din punctul de vedere al trăirii creştine, pu-tem observa că ofertele pentru celebrarea Litur-ghiilor sunt o formă de pomană, a cărei impor-tanţă ascetică în viaţa creştină a fost subliniată chiar în Evanghelie. De asemenea, împărtăşirea bunurilor proprii prin intermediul ofertelor pen-tru intenţii de Liturghii contribuie la sprijinirea activităţilor apostolice ale Bisericii.

Dar semnificaţia teologică a acestor oferte mer-ge mai departe decât atât: a aduce în dar câte ceva din bunurile proprii arată dorinţa donatorului de a participa la roadele Liturghiei, reprezentând dăruirea de sine faţă de Dumnezeu şi credinţa că Dumnezeu primeşte şi ascultă rugăciunile. De aceea, este vorba de o modalitate prin care cre-dincioşii se unesc mai strâns cu Cristos Cel oferit, dar şi cu preotul care-şi desfăşoară slujirea în favoarea lor. Toate aceste aspecte sunt exprimate cu cuvinte alese în textul Liturghiei, în rugăciuni-le de la Ofertoriu: darurile oferite, care vor deveni „pâinea vieţii” şi „băutură spirituală”, sunt „rod al pământului şi al muncii oamenilor”. Astfel, jertfa oamenilor care muncesc pentru a strânge spicele şi strugurii răspândite pe câmpii şi dealuri, devine o unică jertfă euharistică ce-şi împarte roadele în favoarea celor mulţi, răspândiţi pe tot pământul.

15

nr. 1/2011

“Lumea noastră continuă să fie marcată de violenţă, în special împotriva discipolilor lui Cristos.”

(Papa Benedict al XVI-lea, 26 decembrie 2010)

În tradiţionalul discurs adresat Corpului Diplomatic de la Vatican, cu ocazia Anului Nou, Papa Benedict al XVI-lea le-a cerut reprezentanţilor statelor lumii să respecte libertatea religioasă şi a amintit persecuţiile şi discriminările la care sunt supuşi creştinii în lume. Libertatea religioasă este şi tema Mesajului pe care Suveranul Pontif l-a transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii din acest an, celebrată de Biserica Catolică la 1 ianuarie. În mesajul său, Sfântul Părinte indică libertatea religioasă drept „cale fundamentală pentru făurirea păcii”.

Interviu cu Mons. Mario Toso, secretar al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi PaceMesajul Papei Benedict

al XVI-lea pentru Ziua Mon-dială a Păcii este dedicat în acest an libertăţii religioase, o temă de o deosebită impor-tanţă astăzi, dacă ne gândim la episoadele de persecuţie şi violenţă care au loc în

lume şi care sunt dictate de intoleranţa religioasă.

Este vorba de o temă cruci-ală înainte de toate, deoarece, aşa cum ne informează diferite surse, din cauza intoleranţei şi a fanatismului religios, un nu-măr tot mai mare de persoane

şi de comunităţi sunt persecu-tate, marginalizate sau chiar eliminate din motive religioase. În plus, nu de puţine ori, religia este instrumentalizată pentru a masca interese oculte, ca de exemplu răsturnarea guvernu-lui, acapararea de resurse sau

EXPERIENŢA IUBIRII

16 Libertatea religioasă

menţinerea puterii de către un grup asupra altor grupuri. Altfel spus, cel mai mare bine al libertăţii religioase este ame-ninţat în sine însuşi, în esenţa şi în centralitatea pe care o are pentru viaţa morală a persoa-nelor şi a societăţii.

De fapt, libertatea religi-oasă – înţeleasă nu doar ca imunitate de la obligaţia de a reglementa propria relaţie cu Dumnezeu, dar mai ales ca o capacitate de ordonare a pro-priilor alegeri în conformitate cu Adevărul suprem şi Binele suprem – este la originea li-bertăţii morale şi a respectului reciproc şi, în plus, constituie forţa pozitivă şi propulsivă pentru a clădi societatea civilă şi politică. Aducând prejudicii libertăţii religioase, sunt ame-ninţate aşadar ordinea morală, individuală şi comunitară, pu-nând în acelaşi timp în pericol drepturile şi îndatoririle per-soanelor şi popoarelor, precum şi dreptatea şi pacea, care se bazează pe cele dintâi. Demo-craţia, ca ansamblu de reguli

procedurale şi instituţionale, nu poate exprima toate capa-cităţile sale în slujba binelui comun, împărtăşit şi înfăptuit împreună, fără să dispună de o ordine etică şi de o ordine juri-dică corespunzătoare.

Tocmai din aceste motive, mesajul este important pentru viitorul democraţiilor noastre, pe care o cultură post-moder-nă ar vrea să le întemeieze pe relativism etic şi pe îndepărta-rea lui Dumnezeu de instituţii.

Ecumenismul şi dialogul interreligios sunt angaja-mente care se află în cen-trul pontificatului Sfântului Părinte. Întâlnirea cu alte religii şi libertatea de a pro-fesa propria credinţă sunt într-adevăr o „cale a păcii”?

Sunt, cu condiţia să fie puse în practică în cadrul unei căutări comune a adevărului. În baza acestui lucru poate fi respins tot ceea ce este contrar demnităţii persoanei; se pune preţ pe ceea ce este pozitiv pentru convieţuirea civilă; se

Orice persoană trebuie să-şi poată exercita în mod liber dreptul de a măr-turisi şi de a manifesta, individual sau comunitar, propria religie sau propria credinţă, atât în public cât şi în privat, în învăţământ, în practici, în publicaţii, în cult şi în celebrarea rituri-lor.

*...să înceteze ostilităţile

şi prejudecăţile împotriva creştinilor datorate fap-tului că ei intenţionează să-şi orienteze viaţa în mod coerent după valorile şi principiile exprimate în evanghelie...

*Europa să înveţe mai

degrabă să se reconcili-eze cu propriile rădăcini creştine, care sunt fun-damentale pentru ca ea să înţeleagă rolul pe care l-a avut, pe care-l are şi pe care intenţionează să-l aibă în istorie; astfel ea va şti să experimenteze drept-atea, înţelegerea şi pacea, cultivând un dialog sincer cu toate popoarele.

*O societate reconciliată

cu Dumnezeu este mai aproape de pace, care nu înseamnă simpla absenţă a războiului, nu este nici re-zultatul unei poziţii domi-nante militare sau econo-mice, şi cu atât mai puţin rodul vicleniilor înşelătoare sau al manipulărilor abile. Pacea este rezultatul unui proces de purificare şi înălţare culturală, morală şi spirituală a oricărei per-soane şi a oricărui popor, în care demnitatea umană este pe deplin respectată.

Benedict al XVI-lea

17

nr. 1/2011

Libertatea religioasă

găseşte convergenţa necesară spre o măsură a binelui accep-tată în comun, ca fundament pentru morala unei convieţuiri juste şi pacifice.

În mod evident, aşa cum a subliniat Papa Benedict al XVI-lea în Caritas in verita-te, acest lucru este realizabil atunci când se dispune de o raţionalitate care nu e îngră-dită între graniţele prejudecă-ţilor şi ideologiilor negative, ci deschisă spre Transcendenţă, spre o cunoaştere globală. O astfel de raţionalitate subzistă în cadrul acelui discernământ care se nutreşte din Iubirea şi Adevărul lui Dumnezeu: ele însufleţesc şi orientează căutarea comună a binelui personal şi comunitar.

Care sunt duşmanii liber-tăţii religioase?

Sunt multipli. Mesajul Sfân-tului Părinte semnalează câţi-va. Printre aceştia sunt amintiţi fanatismul, fundamentalismul şi laicismul. Aceştia sunt cri-ticaţi cu toţii, deoarece ignoră esenţa libertăţii religioase, care este căutarea – liberă şi comu-nitară – a adevărului transcen-dent. Aceste ‘ism-uri’, afirmă cu regret Papa Benedict al XVI-lea, sunt forme speculative şi extre-me de refuzare a principiului pluralităţii şi laicităţii. Poziţiile fanatismului şi fundamentalis-mului ajung să atribuie dreptul la libertate religioasă numai unor subiecţi şi grupuri autore-ferenţiali şi, în acelaşi timp, ar vrea să impună altora propriile concepţii. Din acest motiv, nea-gă universalitatea, intangibili-tatea şi reciprocitatea libertăţii religioase. Din punct de vedere practic, refuză adevărul unui Dumnezeu care este Părinte al tuturor, egalitatea demnităţii persoanelor, imaginea unui Stat laic, neconfesional, pre-cum şi libertatea de gândire,

de conştiinţă şi de religie, regle-mentată, de altfel, prin Decla-raţia Universală a Drepturilor Omului. Uneori, promovează o atitudine de discriminare, care provoacă acţiuni iraţionale, până la adevărate acte de vio-lenţă, atentate împotriva lăca-şurilor de cult şi a locuinţelor, persecuţii şi crime.

Laicismul secularist, prezent mai mult în ţările occidentale, ajunge până la refuzul unui pluralism religios şi al unei laicităţi pozitive prin simpla ne-gare nu doar a creştinismului, dar a oricărei religii sau tradiţii, în încercarea de a promova o emancipare radicală a omului faţă de Dumnezeu. Acest lu-cru se întâmplă cu un cinism impresionant. Distanţarea, de exemplu, de Dumnezeul creş-tin sau de „rădăcinile creştine”, atât de des amintite, nu sunt expresia unei toleranţe superi-oare care respectă în mod egal toate religiile, pentru a nu pri-vilegia vreuna dintre ele, ci este absolutizarea unei poziţii care este contrară oricărui crez şi a oricărei culturi religioase.

În unele cazuri totuşi se ajunge la exagerarea argumen-taţiei. Opoziţia faţă de însem-nele religioase sau, mai corect, faţă de creştinism, care într-o

ultimă analiză este o opoziţie faţă de Isus Cristos, poate lua ca pretext respectul faţă de mu-sulmani, care totuşi, în loc să rămână răniţi în sentimentele lor religioase de o eventuală in-serare a „rădăcinilor creştine” în Constituţia europeană, ră-mân mai degrabă scandalizaţi de o cultură secularizată care-şi neagă propriile fundamente.

Din Africa au ajuns, în aceste zile, ştiri dramatice. Respectarea demnităţii per-soanei şi a dreptului la li-bertatea religioasă nu-şi află încă împlinirea deplină pe continentul african. Există vreo responsabilitate a Co-munităţii internaţionale?

În ce priveşte delictele, în adevăratul sens al cuvântului, care au loc în Africa împotriva persoanelor şi a comunităţilor, există înainte de toate respon-sabilităţi locale, tribale, lupte pentru dobândirea puterii sociale, economice şi politice. Nu poate fi ignorat faptul că adesea conflictele dintre di-ferite grupări religioase sunt instrumentalizate pentru stă-pânirea resurselor, a comerţu-lui şi instituţiilor. Se întâmplă rar ca la originea genocidurilor şi a conflictelor dintre etnii să

18 Libertatea religioasă

AMERICA În America au fost ucişi 15 operatori pasto-

rali: 10 preoţi, 1 călugăr, 1 seminarist, 3 laici. Şi-au pierdut viaţa în Brazilia (5), Columbia (3), Mexic (2), Peru (2), Venezuela, Haiti, Ecuador.

În Brazilia, care şi în acest an numără cei mai mulţi operatori pastorali ucişi, şi-au dat viaţa Pr. Dejair Gonçalves de Almeida şi laicul Epaminon-das Marques da Silva, agresaţi în casa parohială de către hoţi care căutau bani; Pr. Rubens Alme-ida Gonçalves, asasinat în parohia sa, probabil din cauza unei neînţelegeri cu o persoană pe care nu a vrut să o găzduiască în casa parohială; seminaristul Mario Dayvit Pinheiro Reis, ucis de răpitorii care vroiau să-i fure automobilul; Pr. Bernardo Muniz Rabelo Amaral, agresat de un bărbat pe care îl luase cu maşina la ocazie.

În Columbia, şi-au dat viaţa Pr. Román de Jesús Zapata, ucis în timpul nopţii în casa parohială; Pr. Herminio Calero Alumia, mort în timpul unei discuţii la un blocaj al poliţiei; Luis Enrique Pineda, coajutor salezian, care a fost prădat şi apoi înjunghiat.

În Mexic, au murit Pr. José Luis Parra Puer-to, asasinat după ce i-a fost furată furgoneta cu care călătorea; Pr. Carlos Salvador Wotto, găsit în casa parohială cu căluş la gură şi legat, cu

arsuri de ţigară pe braţe şi urme de tăieturi pe diferite părţi ale corpului.

În Peru, au fost victime ale răufăcătorilor care au pătruns în convent pentru a fura, fratele Linán Ruiz Morales OFM şi colaboratorul său, Ananias Aguila: trupul primului dintre ei a fost găsit în camera acestuia, care era răvăşită, al doilea a fost găsit în bucătăria care se afla ală-turi de biserică, unde era cantina pentru săraci.

În Venezuela, şi-au dat viaţa Pr. Esteban Ro-bert Wood: crima a fost atribuită unui furt săvârşit de necunoscuţi şi care s-a soldat cu un asasinat. În Ecuador, trupul misionarului polonez Pr. Mi-roslaw Karczewski a fost găsit în casa parohială, cu răni la gât şi pe alte părţi ale corpului. După ce l-au ucis, lovindu-l cu un crucifix mare, rău-făcătorii i-au furat telefonul mobil şi computerul. În Haiti, operatorul de la Caritas, Julien Kénord a fost ucis după o încercare de furt. Tocmai înca-sase un cec la o bancă din localitate, când a fost agresat de către necunoscuţi care au tras în el.

ASIAÎn 2010 s-au înregistrat în Asia 6 operatori

pastorali ucişi: 1 episcop, 4 preoţi, 1 călugăriţă. Şi-au dat viaţa în Irak (2), China (2), India, Turcia.

În Turcia, a fost asasinat cu lovituri de cuţit

stea raţiuni strict religioase. Responsabilitatea Comuni-

tăţii internaţionale a fost impli-cată, de mai multe ori, oferind sprijin – chiar şi financiar – doar unei părţi, nu şi celeilalte, poate pentru a tutela interese private, proprii sau ale altcui-va. O acţiune pozitivă a Comu-nităţii internaţionale s-ar putea concretiza în mod eficient prin sprijinirea afirmării legalităţii, a creşterii economice a tuturor, a democraţiei participative şi a unei laicităţi pozitive a statelor.

Care este implicarea Bi-sericii în apărarea omului?

Se ştie că implicarea Bi-sericii în apărarea omului se realizează pe mai multe

planuri, începând cu cel al împlinirii misiunii sale care este în mod esenţial evanghe-lizatoare, pentru a ajunge la cel de educare a conştiinţelor, fără a uita activitatea pe plan internaţional, de pe lângă ma-rile şi lăudabilele instituţii ale Comunităţii internaţionale.

Una dintre feluritele căi pe care le străbate este cea a tu-telării şi promovării, desigur, dintr-un punct de vedere etic-cultural, a libertăţii religioase. Şi asta deoarece Biserica vede în ea sinteza şi punctul cul-minant al tuturor celorlalte libertăţi, al tuturor celorlalte îndatoriri şi drepturi.

De apărarea şi afirmarea libertăţii religioase depinde

salvgardarea demnităţii per-soanelor şi popoarelor. Mesa-jul Papei Benedict al XVI-lea a voit să insiste mai mult pe această latură, subliniind în mod clar apărarea omului. Apărarea şi promovarea li-bertăţii religioase reprezintă calea pentru a tutela şi afirma demnitatea omului, a fiecărui om, oricărei rase şi oricărei religii ar aparţine el.

Biserica se implică în acest sens, deoarece trăieşte în fiecare zi, prin Euharistie, ex-perienţa iubirii lui Dumnezeu faţă de fiecare persoană şi faţă de fiecare popor.

(agenţia SIR, 1 ianuarie 2011. Trad. Cristina GRIGORE)

În anul 2010 au fost asasinaţi 23 de operatori pastoraliRaport FIDES - Opere Pontificale Misionare

19

nr. 1/2011

Libertatea religioasă

LIBERTATEA RELIGIOASĂ ÎN ROMÂNIA,conform Raportului din anul 2010 despre libertatea religioasă în lumeal Departamentul pentru democraţie, drepturi ale omului şi muncă al Guvernului SUA, din 17 noiembrie 2010

Deşi România este considerată o ţară democratică, unde drepturile cetăţenilor sunt garantate – inclusiv dreptul la a avea şi a practica o religie –, conform Raportului SUA din 2010, minorităţile religioase din ţara noastră (printre care se numără şi Biserica Romano-Catolică şi cea Greco-Cato-lică) continuă să denunţe violarea drepturilor lor.

de către şoferul său, în timp ce se afla în locu-inţa sa de la Iskenderun, Excelenţa Sa Mons. Luigi Padovese, Vicar apostolic al Anatoliei şi Preşedinte al Conferinţei Episcopale Turce.

În Irak, Pr. Wasim Sabieh şi Pr. Thaier Saad Abdal au fost ucişi în timpul atentatului de la Catedrala siro-catolică de la Bagdad, care s-a soldat cu zeci de morţi şi răniţi printre credincio-şii participanţi la Sfânta Liturghie duminicală.

În China, Pr. Joseph Zhang Shulai, vicar gene-ral al diecezei de Ningxia, şi Sr. Maria Wei Yanhui, din aceeaşi dieceză, au fost ucişi în Casa de odih-nă pentru bătrâni din Wuhai, districtul Wuda, în Mongolia internă, de către un laic care a vrut să se răzbune pentru că fusese dat afară din serviciu.

În India, Pr. Peter Bombacha a fost asasinat de către necunoscuţi în ashram-ul fondat de el la Baboola, la circa un kilometru distanţă de reşedinţa Episcopului de Vasai, o veche loca-

litate aproape de Mumbai. Trupul său a fost găsit într-o baltă de sânge; avea o funie în jurul gâtului şi un foarfece înfipt în gât.

AFRICAUn preot şi un seminarist au fost ucişi în Afri-

ca, ambii în Republica Democratică Congo. Pr. Christian Bakulene se întorcea, împreună cu un prieten, în parohia sa din Kivu când doi bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme militare, l-au blocat şi l-au ucis după ce i-au furat banii prie-tenului său. Seminaristul iezuit de naţionalitate togoleză, Nicolas Eklou Komla a fost ucis la peri-feria capitalei Kinshasa, în timp ce se întorcea în seminar împreună cu câţiva prieteni. Un bărbat înarmat şi cu mască pe faţă i-a oprit, probabil pentru a-i prăda. În timpul altercaţiei care s-a iscat, răufăcătorul a tras câteva focuri de armă care l-au rănit mortal pe seminarist.

Printre probleme încă exis-tente în România, în ce priveşte libertatea religioasă, Raportul SUA din 2010 enumeră:

• restituirea proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice con-fiscate de guvernul comunist în 1948 şi transferate în pro-prietatea Bisericii Ortodoxe Române continuă să rămână o problemă deschisă;

• uneori, autorităţile locale acordă autorizaţiile de construc-ţie în funcţie de confesiune;

• unele autorităţi locale re-fuză, din motive nejustificate, să acorde autorizaţie de con-strucţie pentru lăcaşe de cult;

• în unele situaţii, autori-tăţile administrative şi Poliţia locală au dat dovadă de pasi-vitate în faţa cazurilor de hăr-ţuire a unor grupuri religioase minoritare ;

• în unele localităţi preoţii greco-catolici s-au plâns că li se interzice accesul în cimitire – chiar şi în cele publice – pen-tru celebrarea înmormântării credincioşilor greco-catolici;

• autorităţile politice încă nu au răspuns în mod adecvat la plângerile comunităţii greco-catolice legate de restituirea proprietăţilor sau de atitudini discriminatorii ale unor funcţi-onari publici;

• la 12 ianuarie 2010 Cur-tea Europeană a Drepturilor Omului a declarat că Parohia Greco-Catolică din Sâmbăta (Bihor) a fost victimă a discri-minării religioase, întrucât nu i s-a acordat acces efectiv la Justiţie în România;

• minorităţile religioase de-nunţă lipsa unor reglementări care să garanteze accesul liber

al grupărilor religioase la mij-loacele de comunicare în masă ale Statului;

• problema construcţiei blocului de 19 etaje de lângă Catedrala Sfântul Iosif din Bu-cureşti, fără a respecta zona de protecţie a monumentului istoric, a rămas nerezolvată. O construcţie similară există la Constanţa, unde un dezvol-tator construieşte o clădire de birouri la câţiva metru de mos-cheea ce datează din 1869 şi este considerată cea mai veche din ţară. Muftiul moscheii a depus din 2008 două plângeri legale, cerând anularea autori-zaţiei de construcţie. Procesul nu s-a încheiat nici acum, iar construcţia clădirii de blocuri este aproape gata.

(sursa: http://www.state.gov)

20 Vladimir Ghika

Mons. Ghika şi unitatea Bisericilor

Pr. Francisc UNGUREANUPostulatura Cauzei de

Beatificare a Mons. Vladimir Ghika

La 19 ianuarie 1949 Monse-niorul Vladimir Ghika îi scrie, în cinci pagini, o depeşă frate-lui său aflat în exil. Între două cărţi poştale expediate prin poştă, în care trimite ştiri mai mult despre starea sănătăţii sale, a rudelor şi a prietenilor, bătrânul Vlad, într-o scrisoare care va urma căi diplomatice, poate intra în amănunte. Prin-tre acestea, deja în pagina a doua citim: „Tocmai mă ocup de Octava Unirii, de la 18 la 25 ianuarie; ceea ce reprezintă un tur de forţă, reuşit ieri pentru prima zi, cea mai periculoasă”.

Preocuparea pentru Unitate Vladimir Ghika ţinea foarte

mult la Unitatea Bisericii. Nu demult a fost descoperită în arhiva Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti o fotografie în care îl vedem pe Vla-dimir alături de Arhie-piscopul Netzhamer, la binecuvântarea pietrei de temelie a bisericii gre-co-catolice de pe strada Polonă, în Bucureşti. Apoi, ca preot în capita-la României, va susţine permanent grupul de studenţi greco-catolici (ASTRU). Putem identi-fica profunda conştiinţă a lui Vladimir că aceşti tineri reprezentau sâm-burele pentru refacerea unităţii Bisericii, mai ales că românii nu s-au despărţit niciodată de Roma; despărţirea le-a fost impusă de alţii.

„Prima zi, cea mai periculoasă”Simpatia pentru gre-

co-catolici şi dorinţa sa de realizare a unităţii Bisericii, o Biserică ce

depăşea graniţele naţionale prin comuniunea cu Papa de la Roma, erau mai mult decât primejdioase în acele vremuri. Înainte de a vorbi despre „Octava Unirii”, în scrisoa-rea din 19 ianuarie 1949, Monseniorul scrisese despre „echilibristica” de care trebuie să dea dovadă pentru a nu ajunge la închisoare înainte de vreme: „La biserică predic atât cât pot, cu iscusinţe de dansator pe sârmă, pentru a ridica moralul şi a întări cu-rajul, mai ales al sărmanilor „uniţi”, lipsiţi de toate…” şi enumeră lipsurile Bisericii care fusese desfiinţată abuziv în anul precedent. Imediat după fraza dedicată „Octavei Unirii” vorbeşte despre îm-bunarea jandarmilor, fără de

care proiectul Octavei ar fi fost irealizabil. Şi dacă lărgim cercul, vedem că în această scrisoare, tocmai pentru că în cărţile poştale nu o putea face deloc, insistă asupra mul-tiplelor arestări şi suferinţe cauzate de persecuţie. Iar în scrisorile precedente, din 15 noiembrie şi 13 decembrie 1948, Vladimir îi spunea ex-plicit fratelui său că se află în vizorul Securităţii.

Respectul faţă de alte confesiuniTurnătorii căutau deja cape-

te de acuzare pentru bătrânul preot, la care accesul era de ceva timp restricţionat. Însă, în ciuda faimei de convertit şi convertitor a Monseniorului Ghika, pentru care ar fi putut

fi acuzat de prozelitism, rămân nenumărate măr-turii ale respectului pe care părintele Vladimir îl avea faţă de conştiinţa celor de altă confesiune. Aşa cum se vede de altfel din faptul că, pe când era chemat la căpătâiul unui bolnav, aflând că acesta era ortodox, fiului său spi-ritual catolic care îl chema îi indică un preot ortodox la care să recurgă. Totul cu o delicateţe demnă de un prinţ şi cu sinceritatea care ar trebui să caracte-rizeze orice creştin.

Probabil că acest lu-cru îl putem învăţa de la Monseniorul Ghika în vastul domeniul al ecu-menismului: la unitate se ajunge doar cu respect, sinceritate şi rugăciune. Multă rugăciune!Sfinţirea pietrei de temelie la biserica

greco-catolică din str. Polonă (Bucureşti), 3 iunie 19091. Mons. Raymund Netzhammer2. Pr. Lucius Fetz3. Vladimir Ghika

21

nr. 1/2011

In Memoriam

(18 ianuarie 1924-18 decembrie 2010)

Arhiepiscopul JOhN BUkOVSkY, primul Nunţiu Apostolic în România

după 1990

Cri

stin

a G

RIG

OR

E

John (Jan) Bukovsky s-a născut la 18 ianuarie 1924 în localitatea Cerova (districtul Senica) din Slovacia. În 1945 a devenit misionar în Congre-gaţia Misionarii Cuvântului Divin, iar în 1947 a plecat în Statele Unite ale Americii pentru comple-tarea studiilor teologice. În 1950 a fost hirotonit preot la Techny (Illinois), în SUA. Din anul 1973 şi până în 1990 a lucrat în Secretariatul de Stat din Vatican, având o contribuţie importantă în încercările Sfântului Scaun de a stabili contacte cu ţări precum Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi Albania. În acea perioadă a vizitat deseori România, însoţindu-l, în misiunile sale diplomatice, pe Cardinalul Luigi Poggi, pe atunci Nunţiu Itinerant în ţările din estul Europei.

În 1989 John Bukovsky a intrat în serviciul di-plomatic al Vaticanului, iar în august 1990 Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Arhiepiscop (titular de Tabalta) şi totodată Nunţiu Apostolic în Româ-nia. A fost consacrat episcop în Bazilica Sfântul Petru din Roma, la 13 octombrie 1990, de către Cardinalul Agostino Casaroli, Secretar de Stat în Vatican.

Între anii 1990-1994 a fost Nunţiu Apostolic în România, primul Nunţiu Apostolic după ieşirea ţării noastre de sub regimul totalitar comunist. Prin activitatea sa diplomatică, Arhiepiscopul Bukovsky a marcat istoria Bisericii Catolice din ţara noastră: a realizat restabilirea relaţiilor diplo-matice dintre România şi Sfântul Scaun, a redes-chis Nunţiatura Apostolică şi a sprijinit Biserica

Catolică locală în demersurile sale pentru rein-trarea în drepturi şi pentru reluarea activităţilor pastorale. La 20 decembrie 1994 şi-a încheiat misiunea diplomatică în ţara noastră, fiind nu-mit Nunţiu Apostolic în Federaţia Rusă. În cartea sa de memorii, publicată în anul 2006, relatând momentul despărţirii de România, Arhiepiscopul Bukovsky scria: „Trebuie să vă mărturisesc că plecarea nu a fost lipsită de durere. În timpul în-delungaţilor ani de muncă sub regimul comunist şi ai celor patru ani în care am fost nunţiu m-am simţit bine în România, cu episcopii, cu preoţii lor şi credincioşii, şi în această ţară am lăsat o fărâmă din inima mea”.

În anul 2000, Monseniorul Bukovsky s-a pensionat şi a trăit la Viena până în 2006, când s-a retras în casa comunităţii din Techny a con-gregaţiei religioase din care făcea parte. Aici, în ziua de 18 decembrie, sufletul său s-a reîntors la Tatăl ceresc. Arhiepiscopul John Bukovsky a fost înmormântat în Slovacia, ţara sa natală. Din partea Conferinţei Episcopale Române, la înmormântare a participat PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi. „La acest moment emoţionant – a spus PS Gherghel în cadrul ce-lebrării funeraliilor – doresc să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce a făcut pentru noi prin preaiubitul nostru Arhiepiscop John Bukovsky, care ne-a fost nunţiu şi adevărat frate. (…) Dum-nezeu să-l răsplătească pentru tot binele pe care l-a făcut şi să-l primească în patria celor vii”.

Arhiepiscopul John Bukovsky, primul Nunţiu Apostolic în România după 1990, a trecut la cele veşnice, la vârsta de 86 de ani, în dimineaţa zilei de 18 decembrie 2009. Duminică, 26 decembrie, în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, în timpul Sfintei Liturghii de la ora 10.30 prezidată de ÎPS Ioan Robu, s-au făcut rugăciuni pentru odihna veşnică a sufletului Monsenioru-lui Bukovsky. „Dumnezeu să-l fericească pentru totdeauna pe Monseniorul John Bukovsky. A iubit mult România şi biserica noastră locală; aş spune chiar că pentru mult timp a fost pro-tectorul nostru, şi atunci când lucra în Secretariatul de Stat al

Vaticanului şi atunci când a activat câţiva ani ca Nunţiu Apostolic în România, începând din 1990. Sunt sigur că nu numai în amintirea mea el rămâne un exemplu de slujire şi iubire totală a Bisericii şi a poporului lui Dumnezeu”, a declarat ÎPS Ioan Robu, Vice Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.

22

abc -ulfamiliei

Universul familiei

Î...de la ÎNCEPUT

Sfânta Scriptură se deschide cu expre-sia la început, la fel şi prologul Evangheliei după Sfântului Ioan care este proclamat de mai multe ori în Timpul Crăciunului. În Cate-hezele de miercuri, ţinute între 1979-1983, Papa de fericită amintire Ioan-Paul al II-lea intitula primul ciclu de 23 de cateheze „Începutul”. De aici ne inspirăm în a descrie ce este începutul având în vedere cele trei perspective propuse de cateheze: omul creat, omul răscumpărat şi omul glorificat.

Începutul ca şi creaţie cuprinde două momente strâns legate: unul preistoric, viaţa omului de la creaţie până la păcatul originar (starea de nevi-novăţie originară), şi unul istoric (starea omului decăzut). Între istorie şi preistorie există o conti-nuitate esenţială. Omul istoric supus păcatului, deci şi omul zilelor noastre, nu poate fi înţeles fără introducerea sa în preistoria revelată. Starea decăzută şi cea a nevinovăţiei originare rămân un punct de referinţă pentru orice om, din orice timp. Începutul ca şi răscumpărare se explică la lumina misterului lui Cristos. Dar când se atin-ge problematica fecioriei şi a căsătoriei, Isus se îndreaptă către „începutul ca şi creaţie” (cf. Mt 19, 1-19). Descoperim astfel o continuitate între creaţie şi răscumpărare.

Punctul de plecare al catehezelor este disputa lui Isus cu fariseii (Mt 19), din care se desprind planurile diferite în care se situau Isus şi fariseii în privinţa unităţii şi indisolubilităţii căsătoriei. Cei din urmă întemeiau practica divorţului pe legea lui Moise, oferind, prin urmare, problemei o soluţie juridică. Isus însă îndreaptă atenţia către început ca realitate teologică, cu referire la Geneză: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său (…) a făcut bărbat şi femeie”(1,27) şi „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (2,24).

Prin început înţelegem în modul cel mai simplu şi direct realitatea despre care vorbeşte cartea Genezei 1,1-4,1. Capitolele II şi III acor-dă o mare importanţă aspectului psihologic al creaţiei. Nevinovăţia originară, fericirea omului în paradisul pământesc şi păcatul originar fac parte din această relatare a începutului în care preistoria şi istoria se întâlnesc. Există două

trepte dramatice în viaţa omului: mai întâi singurătatea, apoi situaţia nou-apărută după căderea în păcat. Între ele nu există o separaţie, după cădere, singurătatea apare din ce în ce mai dramatică.

Amintim câteva aspecte de natură subiecti-vă: cunoaşterea de sine, nevinovăţia, singurăta-tea, neascultarea, decăderea etc. Cunoaşterea de sine a omului merge de la vieţuirea în starea de nevinovăţie originară la starea decăzută, de la a fi singur (adam) la a fi faţă în faţă, bărbat şi femeie (ish – ishah). Nevinovăţia originară este cuprinsă între limitele descoperirii propriei existenţe şi ale neîncălcării poruncii de a mânca din pomul cunoaşterii. Prin neascultare, coor-donatele destinului uman se schimbă, fiind cu-fundate înlăuntrul cunoaşterii binelui şi răului. În felul acesta începutul cuprinde aceste două situaţii contrapuse: nevinovăţia şi căderea.

Ne putem da seama că împietrirea inimii de care îi acuză Isus pe farisei este rod al decăderii. Astfel, unitatea şi indisolubilitatea căsătoriei pot fi privite atât la lumina nevinovăţiei origina-re, cât şi la lumina stării de decădere. Graniţa dintre ele este pomul cunoaşterii binelui şi rău-lui. Cele două stări contrapuse ating intimitatea omului, cunoaşterea, alegerile sale, hotărârile sale, aşadar conştiinţa sa. Dar peste toate con-ştiinţa omului se raportează la Dumnezeu, care este în primul rând Domnul alianţei.

Pomul cunoaşterii binelui şi răului aminteşte de cele două situaţii ale începutului dar şi de ru-perea aliantei din partea omului. Starea de păcat, specifică omului istoric, îşi afundă totuşi rădăci-nile în starea preistorică. Nu poate fi înţeleasă starea de păcătoşenie a omului fără o referinţă la nevinovăţia sa preistorică. De ce? Tocmai aici se vădeşte importanţa metafizicii, deoarece legile cunoaşterii urmează celor ale fiinţării, iar omul istoric îşi află originile în preistoria sa teologică revelată. Nu poate fi înţeles păcatul fără referin-ţa la nevinovăţia originară. Nu poate fi înţeleasă împietrirea inimii fără legătura cu ruptura de la început. Asupra nevinovăţiei (inocenţei) ne vom opri într-un alt articol.Pr

. Fab

ian

MĂ

RIU

Ţ

23

nr. 1/2011

Pr. Ieronim IACOB

Sfântul lunii în iconografie

Sfântul mijlocitor de haruri

Mijlocirea Sfântului Sebastianfresca lui B. Gozzoli de la San Gimigniano

Împăratul roman Gallienus (260-268) s-a arătat îngăduitor cu creşti-nii, punând stavilă persecuţiilor; la fel au procedat şi ceilalţi împăraţi de după el, până la marele persecutor Diocleţian (edictele contra creştinilor din anii 303 şi 304). În acest răstimp, mulţi funcţionari ai imperiului au îmbrăţişat credinţa creştină. Printre ei se afla şi Sebastian, comandantul primei cohorte a pretorienilor (garda imperială). Sebastian era nu numai un vrednic ofiţer al împăratului, dar şi un adevărat miles Christi (soldat al lui Cristos). Pentru binele făcut creştinilor, la reluarea persecuţiei, Diocleţi-an l-a condamnat la moarte. Scăpat cu viaţă, în mod miraculos, după ce trupul i-a fost străpuns de nenumărate săgeţi, Sebastian a primit cununa martiriului în urma loviturilor (cu bastonul) poruncite de acelaşi tiran.

Protector împotriva ciumei. Conform tradi-ţiei, epidemia de ciumă care a lovit Roma în anul 680 a încetat după ce moaştele Sfântului Se-bastian au fost purtate în procesiune pe străzile oraşului. Ca urmare, Sebastian a fost proclamat co-patron al Cetăţii Eterne, alături de Sfinţii Petru şi Paul, şi protector împotriva flagelului ciumei, împreună cu Sfântul Roco.

Iconografia. Până la Renaş-tere, Sebastian era reprezentat în postura de om matur, îmbră-cat cu uniforma de ofiţer roman sau cu un lung veşmânt medi-eval. Începând cu arta Renaşte-rii, sfântul devine echivalentul zeilor şi eroilor greci (Adonis, Apollo), celebraţi pentru fru-museţea trupului. Ca urmare, Sebastian va fi reprezentat nud, cu mijlocul acoperit de o fâşie de pânză, legat de o coloană sau de un copac, cu trupul străpuns de săgeţi şi cu faţa impasibilă.

Mijlocirea Sfântului Sebasti-an. Fresca (executată în 1465) se află în biserica mănăstirii augustiniene din orăşelul toscan San Gimignano (situat între Sie-na şi Florenţa). Este un ex voto comandat pictorului Benozzo Gozzoli de către călugări, după ciuma din anul 1464. Sebastian, aşezat pe un piedestal de mar-mură, poartă o tunică medievală şi o mantie amplă sub care s-au refugiat credincioşii cetăţii, per-soane consacrate şi laici de toate

vârstele. În registrul superior, Tatăl Veş-nic, ajutat de îngeri, lansează săgeţi (simbolul ciumei) către locuitorii din San Gimigniano. La picioarele Atotputernicu-lui, Cristos şi Sfânta Fecioară Maria, în genunchi, mediază în favoarea nefericiţilor supuşi flagelului; Mântuitorul îi arată Părintelui Ceresc rana coas-

tei, în timp ce Maica Domnului îi prezintă Creatorului simbolul maternităţii, sânii. (La acea vre-me, spun istoricii, aproape toate bisericile Toscanei aveau câte o icoană cu Maica Domnului care alăptează – Madonna del latte). Săgeţile coborâte din înaltul cerului se frâng de marginea mantiei Sfântului Sebastian, reprezentat în actul de mijlocire cu mâinile împreunate. Faţa Sfântului Sebastian reflectă Sfântul Chip al Mântuitorului, în timp ce mantia protectoare a Mariei („Maica Milostivirii”) devine propria-i mantie: Sfântul martir Sebastian este astfel aso-ciat unicei mijlociri a lui Cristos şi puternicei mijlociri a Mariei.

Când privesc Mijlocirea Sfântului Sebastian, mă gân-desc la multitudinea mijloacelor „de apărare” aflate la dispoziţia omului de astăzi. Câte dintre acestea se mai sprijină pe umeri sfinţi şi mâini împreunate!?

Palmezzano (1520, Budapesta)

Mijlocirea Sf. Sebastian

24 Arta de a trăiC

rist

ina

ŞOIC

AN

Plini de speranţă, la început de an

„Dumnezeule, tu ai poruncit lui Moise, slujitorul tău, să folosească trâmbiţele de argint pentru a aduna po-porul. Dumnezeule, tu nu opreşti Biserica ta de la a-şi face clopote de aramă, prin care să adune poporul la rugăciune. Fă ca toţi credincioşii tăi, când vor auzi sunetul clopotului, să-şi îndrepte inimile spre tine şi, împărtăşind bucuriile şi tristeţile fraţilor lor, să se grăbească spre biserică, unde să simtă prezenţa lui Cristos, să asculte cuvântul tău şi să-ţi încredinţeze rugăciunile” (din Ritualul binecuvântării unui clopot).

În săptămâna dinaintea Crăciunului, la una dintre parohiile bucureştene s-a prezentat o persoană, reprezentantă a locatarilor unui bloc din apropiere, care a cerut parohului să nu mai tragă clopotele. Motivul? Sunetul clopotelor poluează fonic şi îi deranjează pe noii locatari, care au strâns deja semnături pentru a face o sesizare la Garda de Mediu.

Am aflat lucrul acesta şi prima reacţie a fost una de indignare, mai ales că atunci când s-au populat noile blocuri, biserica cu pricina exista şi funcţiona ca lăcaş de cult de câţiva ani buni. Proprietarii ar fi putut lua în calcul un eventu-al disconfort creat de această vecinătate. Apoi am încercat să-i înţeleg şi să le dau dreptate şi celor nemulţumiţi. Însă imediat m-am întrebat: dintre toate relele care afectează astăzi socie-tatea noastră, dangătul clopotelor bisericilor reprezintă oare cea mai dăunătoare poluare? Sau poate este cel mai uşor de atacat?

Semnificaţia şi valoarea clopotelorDin vechime, clopotele sunt parte integrantă

a cultului creştin, iar misiunea lor era rezumată pe inscripţiile care se gravau atunci când aces-tea erau aşezate lângă biserici: „Furtunile frâng, focurile sting, pe cei morţi îi plâng, pe cei vii îi strâng”; „Aduc laudă Dumnezeului cel adevărat, chem mulţimea, înfrumuseţez sărbătorile”.

Sunetul clopotului este vocea lui Dumnezeu, este vocea Bisericii care invită credincioşii să participe la diferite momente liturgice; este un apel la redescoperirea valorilor spirituale. Clo-potul anunţă bucuriile şi durerile poporului lui Dumnezeu, peregrin pe acest pământ.

Aşadar, există o strânsă legătură între sune-tul clopotelor şi viaţa de toate zilele a omului. Sunetul lui cadenţează momentele de rugăciune,

adună poporul la Liturghie, îi înştiinţează pe credincioşi despre evenimentele mai importante, vesele sau triste, care privesc o anumită parte a Bisericii sau pe fiecare credincios în parte. „Clo-potul, prin sunetul său grav şi amplu, se impune în viaţa cotidiană ca un semn al legăturii dintre individ şi lume şi inoculează, în virtutea acestei funcţii, o stare meditativă, adeseori de revizuire a poziţiei pe care omul o are în univers” (Dicţionar de teme şi simboluri, Doina Rusti).

Să nu ne pierdem speranţa!În ultimii ani asistăm la o stare de fapt în-

grijorătoare şi din păcate tot mai des întâlnită: batjocură, sarcasm, refuz, ironie sunt îndreptate către tot ce ţine de moralitate, de sacru, de fru-mos, de bine. Cu câţiva ani în urmă s-a cerut scoaterea icoanelor din şcoli; apoi s-a cerut re-nunţarea la orele de religie din programa şcolară; bisericile sunt sufocate de coloşi ameninţători din sticlă şi beton. În dreptul unor biserici sunt amplasate (strategic sau nu!?) panouri publici-tare cu mesaje nu tocmai nevinovate. Persoane de bine şi preoţi care manifestau paşnic pentru cauza Catedralei Sfântul Iosif sunt legitimaţi fiind catalogaţi persoane ce deranjează liniştea publică. Preoţii sunt atenţionaţi să nu mai tragă clopotele. Oare ce va urma?

Cred însă că nu trebuie să ne pierdem spe-ranţa. Cristos ne-a asigurat: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20) şi ne-a promis că „porţile iadului nu vor birui” Biserica Sa, chiar dacă realităţile prezente par să susţină acest fapt.

25

nr. 1/2011

Arta de a trăi

ORGANIZAŢIA CARITAS, pe primul loc la solidaritate în România

Revista Forbes România, editată de Adevărul Holding, a realizat un clasament al or-ganizaţiilor „filantropice” din România pentru anul 2010. „Topul Filantropilor” a fost împărţit pe trei categorii: fun-daţii, companii mari, companii medii şi mici. La categoria fundaţii, Organizaţia Caritas România s-a clasat pe primul loc (cu 12,97 milioane de euro buget în 2009), urmată de Fundaţia Dinu Patriciu (cu 5,4 milioane euro) şi de Fundaţia World Vision (cu 5,1 milioane euro). Aşadar, conform cla-samentului revistei Forbes România, am putea spune că Organizaţia Caritas România a fost campioană la solidaritate.

„Bugetul previzionat la ni-vel naţional pentru 2010 a fost de aproximativ 13,2 milioane euro. Efectele crizei financiare globale s-au resimţit însă şi în România. Cu puţin înainte de încheierea anului financiar 2010 apreciem că acest buget a fost realizat în proporţie de 85%”, a declarat pentru For-bes Doina Crângaşu, director executiv Caritas România. Din bugetul total al organizaţiei, la nivel naţional, un procent de 39% a fost reprezentat de subvenţii şi finanţări neram-bursabile, iar 24 % a provenit

din donaţii primite de la per-soanele fizice. Sprijinul finan-ciar din străinătate a provenit, în principal, de la organizaţiile Caritas din ţări din Europa Occidentală (Germania, Aus-tria, Italia, Franţa).

De serviciile Organizaţiei Caritas au beneficiat în anul 2009 aproximativ 55.000 de persoane, iar în 2010 numă-rul acestora a depăşit 56.000. Mare parte din beneficiari sunt de confesiune ortodoxă. Peste 20.000 de persoane din numărul celor asistaţi de Ca-ritas sunt copii; 12.000 sunt persoane în vârstă care nu se pot deplasa şi sunt dependen-te de ajutorul familiei sau al unui cadru medical speciali-zat – acestea sunt asistate în cămine sau la domiciliu; peste 15.000 de familii cu mulţi copii, cu venituri reduse sau cu probleme de sănătate sunt ajutate să trăiască în condiţii decente. Asistenţa persoanelor se realizează prin programe de îngrijire la domiciliu, în centre rezidenţiale şi de zi pentru vârstnici, copii şi persoane cu handicap, prin programe de dezvoltare comunitară şi pro-grame de asistenţă familială.

Faptul că Organizaţia Ca-ritas România s-a clasat pe primul loc în „topul” unei

reviste de renume nu trebuie să ne mire. Activitatea socio-caritativă a fost întotdeauna o preocupare constantă a Bise-ricii Catolice, iar organizaţiile Caritas diecezane sunt forma organizaţională instituţionali-zată prin care Biserica Catolică desfăşoară activitatea de asis-tenţă socială şi umanitară. De aceea organizaţiile diecezane din România au fost înfiinţate imediat după evenimentele din Decembrie 1989, cu misiunea de a coordona distribuirea ajutoarelor primite din străi-nătate. Cu timpul, activitatea organizaţiilor Caritas s-a dez-voltat şi diversificat, pentru a răspunde nevoilor persoanelor sau diferitelor situaţii.

Actualmente, organizaţiile Caritas sunt reunite în cadrul Confederaţiei Caritas România (înfiinţată în 1993). Din Con-federaţie fac parte Organizaţia Caritas Alba-Iulia, Centrul Di-ecezan Caritas Iaşi, Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara, Asociaţia Caritas Bucureşti, Caritas Catolica Oradea, Or-ganizaţia Caritas Satu Mare, Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, Asociaţia Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj, Caritas Eparhial Oradea, Asociaţia Caritas Greco-Cato-lic Maramureş. (A. C.)

26 Ştiri interne

Biserica Greco-Catolică

Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare

Teodor Baconschi, în vizită la Episcopia Greco-Catolică de OradeaMinistrul Afacerilor Externe al României, Teodor

Baconschi, a fost prezent joi, 13 ianuarie 2011, în Oradea, unde a susţinut două conferinţe, la Uni-versitatea Agora şi la Universitatea Baptistă Ema-nuel. La invitaţia PS Virgil Bercea, ministrul a făcut o vizită şi la Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

În calitate de reprezentant al Conferinţei Episco-pilor Catolici din România la COMECE (Comisia Conferinţelor Episcopale din Comunitatea Euro-peană), Preasfinţitul Virgil a solicitat ministrului Baconschi ca România să se alăture iniţiativei mi-niştrilor de externe din Italia, Franţa, Polonia şi Un-

garia prin care se doreşte ca Uniunea Europeană să identifice soluţii prin care comunităţile creştine din Orientul Apropiat şi Mijlociu să fie protejate de tendinţa de epurare religioasă. Opinia publică românească este la curent cu recentele atacuri care au avut loc împotriva unei biserici din Bagdad (Irak), precum şi asupra unei biserici din Alexandria (Egipt).

S-a discutat despre o posibilă vizită a Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea în România. Apoi s-au abordat probleme privind raporturile dintre Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi Statul Român, dar şi relaţiile interconfesionale. În cadrul întâlnirii, PS Virgil a propus o colaborare între Biserică şi autorităţi în vederea ridicării la Svinica, în Slovacia, a unui monument dedicat preotului şi cărturarului Gheorghe Şincai. De aseme-nea, s-a discutat problema vizelor pentru românii din Ucraina, precum şi posibilitatea ca elevii români de dincolo de Tisa să poată studia la Liceele din Sighetu-Marmaţiei. În cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre relaţia Bisericii Greco-Catolice cu Biserica Ortodoxă, des-pre rolul preoţilor greco-catolici care lucrează în comunităţile din străinătate şi aspecte legate de Fundaţia Creştin-Democrată în promovarea valorilor creştine.

(sursa: www.bru.ro)

Expoziţie dedicată episcopului martir Janos SchefflerEpiscopia Romano-Catolică de Satu Mare a organizat o expoziţie dedicată episcopului mar-

tir Janos Scheffler, cu scopul de a-l face mai bine cunoscut oamenilor de azi. Expoziţia va fi inaugurată duminică, 16 ianuarie, de către PS Jeno Schönberger , Episcopul Diecezei de Satu Mare. Organizatorii vor pune la dispoziţia vizitatorilor obiecte liturgice care au aparţinut Episcopului Scheffler, documente originale şi multe fotografii care reflectă viaţa acestuia. Expoziţia va rămâne deschisă până la 8 iulie, intrarea fiind gratuită.

Episcopul Janos Scheffler va fi beatificat la 3 iulie, în cadrul Sfintei Liturghii solemne celebrate cu ocazia hramului diecezan al Preasfintei Inimi a lui Isus. Ceremonia beatificării va fi săvârşită de către delegatul personal al Sfântului Părinte, Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, iar Sfânta Liturghie va fi pontificată de Cardinalul Péter Erdő, Arhiepiscop-Primat de Esztergom-Budapesta.

Janos Scheffler s-a născut pe 29 octombrie 1887 la Kálmánd, în Ungaria. În 1910 a fost sfinţit preot, iar în 1942 a fost numit episcop de Satu Mare. Victimă a persecuţii anticatolice din România, şi-a dat viaţa la închisoarea de la Jilava, în ziua de 6 decembrie 1952.

(după www.szatmariegyhazmegye.ro)

27

nr. 1/2011

Ştiri externe

Cel puţin aşa susţin unii jurnalişti vaticanişti, informaţi din surse din interiorul Vaticanului. Jurnalistul italian An-drea Tornielli scrie într-un cotidian din Peninsu-lă că beatificarea Papei

Ioan Paul al II-lea ar putea avea loc în primăvara aceasta sau în octombrie.

Comisia de specialişti în medicină, precum şi comisia teologică au aprobat un miracol atribuit mijlocirii Papei Wojtyla, şi anume vindecarea unei călugăriţe din Franţa, bolnavă de Parkinson. În 2001, sora Marie Simon-Pierre a fost diagnosticată cu o formă agresivă a acestei boli. După moartea Papei Ioan Paul al II-lea, surorile din congregaţia ei s-au rugat pentru vindecarea sorei Marie prin mij-locirea Pontifului polonez. Vindecarea s-a produs în vara anului 2005.

Tot presa italiană anunţă că deja cardinalii şi episcopii din Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor au votat pozitiv cazul vindecării miraculoase a so-rei Marie Simon-Pierre. Papa Ioan Paul al II-lea a fost declarat venerabil în decembrie 2009. După ce Papa Benedict al XVI-lea va semna decretul de recunoaştere a miracolului, Papa Wojtyla va fi declarat fericit.

Papa îi încurajează pe copii să depăşească egocentrismulPe 6 ianuarie s-a ce-

lebrat Ziua Misionară a Copiilor care a avut ca temă îndemnul: „In-traţi! Este loc pentru toţi!”. Cu această oca-zie, Papa şi-a exprimat bucuria pentru faptul că mulţi copii organizează pentru această zi, în parohii şi şcoli o reţea spirituală şi de soli-daritate” ca să-i poată ajuta pe cei de-o vârstă cu ei, aflaţi în dificultate. Este foarte frumos şi important ca „cei mici să crească cu o mentali-tate deschisă spre lume, cu sentimente de iu-bire şi de fraternitate, depăşind egocentrismul şi consumismul. Dragi copii, cu rugăciunea şi angajarea voastră voi sunteţi colaboratori la misiunea Bisericii. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi şi vă binecuvântez!”, a spus Sfântul Părinte.

Ziua Misionară a Copiilor a fost instituită de Papa Pius al XII-lea, în 1950. Toate iniţiati-vele de solidaritate organizate pentru această zi sunt susţinute de Opera Pontificală pentru Copilăria Misionară.

Opera Pontificală pentru Copilăria Misio-nară a fost instituită de Episcopul de Nancy, Mons. Charles de Forbin Janson, la 9 mai 1843, la Paris. Este alcătuită din milioane de „mici misionari” cu vârsta până la 14 ani, de pe cinci continente, care vor să devină martori ai Evangheliei printre cei de aceeaşi vârstă.2011, Anul European

al VoluntariatuluiCentrul European de Voluntariat a declarat anul 2011

Anul European al Voluntariatului, care va marca aniversarea a 10 ani de la Anul Internaţional al Voluntariatului, celebrat in 2001, la iniţiativa Or-ganizaţiei Naţiunilor Unite. Iniţiativa îşi propune să aducă voluntariatul în rândul priorităţilor de pe agenda europeană şi elaborarea unei politici coerente de încurajare şi sprijinire a dezvoltării voluntariatului, atât la nivelul UE, cât şi la nivelul statelor membre.

În sprijinul iniţiativei vin datele existente la nivel european, potrivit cărora 3 din 10 europeni sunt voluntari şi 80% din populaţia UE consi-deră implicarea activă în viaţa socială drept crucială pentru democraţie. În plus, Anul Internaţional al Voluntariatului a demonstrat că atenţia sporită a factorilor politici şi decizionali asupra acestui subiect poate aduce contribuţii importante în sensul creşterii interesului cetăţenilor pentru voluntariat şi în sensul creşterii eforturilor de întărire a infrastructurii pentru voluntariat.

Pro Vobis - Centrul Naţional de Voluntariat din România a susţinut activ campania pregăti-toare a Anului European pentru Voluntariat prin informarea euro-parlamentarilor români des-pre existenţa acestei iniţiative şi importanţa ei pentru dezvoltarea voluntariatului în România.

Astfel, 22 dintre cei 35 de euro-parlamentari români au semnat declaraţia adoptată de către Parlamentul European, situând România în rândul ţărilor care au sprijinit iniţiativa cu semnăturile a mai mult de jumătate dintre reprezentanţii în Parlamentul European.

Papa Ioan Paul al II-lea ar putea fi beatificat

în 2011

28 Suflet tânăr

Grupaj realizat de Anton Cristian BALINT

Piese de teatru în sărbătoarea Crăciunului

În mai multe parohii din Arhidieceza noas-tră, tinerii au pregătit intens Sărbătoarea Cră-ciunului; unii dintre ei s-au pregătit şi pentru o reprezentare artistică a Naşterii Domnului.

Piesele de teatru din timpul Crăciunului sunt o tradiţie în unele parohii. Crăciunul din 2010 a fost bogat în piese de teatru prezentate de tinerii catolici în parohiile lor. Tinerii din Parohia Sfân-ta Fecioară Maria Regină (Cioplea) şi-au intitulat piesa de teatru „O nouă poveste de Crăciun”; cei din Parohia Sfânta Cruce au intitulat-o „Poliţia Crăciunului”; tinerii de la Craiova, de la Parohia Toţi Sfinţii, au prezentat un „Telejurnal Betle-em”; cei din Parohia bucureşteană Sfânta Elena au pus în scenă „Darul meu pentru împărat”; la Parohia Sfântul Anton de Padova din Constan-ţa piesa de teatru a fost intitulată „Vrem să-L vedem pe Isus”; iar în Parohia Sfântul Francisc de Asissi din Bucureşti tinerii au prezentat pe „scenă” piesa „Omul ideilor”.

„Poliţia Crăciunului”. Un titlu sugestiv pentru o scenetă de Crăciun, dar care a mirat pe toată lumea prin impactul pe care l-a avut asupra celor prezenţi. Criticând societatea consumistă în care trăim, personajele au adus în scenă un adevăr, pe cât de trist, pe atât de crunt, foarte întâlnit în viaţa omului contem-poran: fuga în preajma Sărbătorilor de Crăciun după lucrurile materiale trece în plan secund spiritualul şi creează o societate anacronică şi lipsită de valori. Cele două acte ale piesei au fost foarte sugestive şi au dorit să sublinieze caracterul consumist al Crăciunului contem-poran. La gongul de final, toate personajele au recunoscut importanţa Crăciunului, care îl are în centrul său pe Cristos ce se naşte şi care face ca sărbătoarea Crăciunului să capete consistenţă. (Marius Oanţă)

„Nu-l putem vedea pe Isus!” Această sce-netă scoate în evidenţă faptul că toate capca-nele Crăciunului contemporan ne împiedică sa-l vedem pe Isus. Într-o parte a scenei se afla ieslea. Pruncul era aşezat în iesle, dar nu era vizibil. În partea opusă a scenei erau două scaune,pe care stăteau doi observatori. Ceilalţi actori s-au aşezat în mijlocul scenei, blocând, în

mod treptat, vederea celor doi. În finalul piesei cei doi observatori i-au alungat pe comercianţi şi pe ceilalţi oameni care le obturau imaginea ieslei şi astfel l-au putut vedea pe Pruncuşorul Isus. După scenetă, copiii şi tinerii au cântat colinde, iar copiii au primit câte un cadou de la Moş Crăciun. (Tamaş Irina)

“Darul meu pentru împărat”. O fetiţă în vârstă de 9 ani, pe nume Ana, rămasă orfană şi singură pe lume, s-a întâlnit, tocmai într-un moment trist din viaţa ei, cu păstorii şi magii care se grăbeau să meargă spre Bethleem ca să-l cunoască pe Pruncul Împărat. Ana s-a în-tâlnit şi cu îngerii lui Dumnezeu, numai că ea nu i-a putut vedea, dar i-a auzit cântând. Co-rul de îngeri i-a dat curaj fetiţei ca să meargă şi ea pe urmele păstorilor şi magilor, pentru a-i dărui copilaşului Isus inima şi viaţa ei. Ajunsă la iesle, Ana i-a dăruit Pruncului Isus ce avea mai preţios şi i-a mulţumit că a venit în lume din dragoste pentru noi oamenii. (anonim)

29

nr. 1/2011

Suflet tânăr

Pr. Daniel BULAI

Gândul meu pentru tine/ri

Dragă prietene, căutător de Dumnezeu,

Dacă ştii să renunţi la tine pentru fericirea aproapelui;Dacă ştii să uiţi de tine de dragul unei clipe de bucurie oferite aproapelui;Dacă ştii să pui suflet când întinzi o mână, Dumnezeu te binecuvântează.

Dacă ştii să-ţi descoperi limitele pentru a fi prudent în viaţă; Dacă ştii să afli dorinţa sinceră a aproapelui pentru a sta lângă el;Dacă ştii să te înţelegi pe tine, Dumnezeu te binecuvântează.

Dacă ştii să fii bun cu toţi şi să nu jigneşti pe nimeni;Dacă ştii să dai un exemplu bun celor din jur pentru că numai tu ai acces la ei;Dacă ştii să răspunzi numai cu bunătate, Dumnezeu te binecuvântează.

Dacă ştii să fii stăpân pe cuvinte pentru a-l lăsa pe semenul tău să vorbească;Dacă ştii să fii calm când cei din jur te vor-

besc de rău;Dacă ştii să ai răbdare, Dumnezeu te binecuvântează.

Dacă ştii să nu fii supărat întruna şi să oferi încurajare celui mâhnit;Dacă ştii să nu te plângi la toţi şi să oferi o batistă celui cu lacrimi pe obraz;Dacă ştii să oferi speranţă, Dumnezeu te binecuvântează.

Dacă ştii să întorci şi celălalt obraz pentru ca ura să se sfârşească;Dacă ştii să-ţi dai şi mantaua pentru ca egoismul să piară;Dacă ştii să ierţi, Dumnezeu te binecuvântează.

Dacă ştii să crezi în Dumnezeu care te-a creat şi stai în genunchi cu mâinile împreunate;Dacă ştii să iubeşti fără a pune condiţii şi să te laşi călăuzit de Dumnezeu;Dacă ştii că Unul singur este Calea, Adevărul şi Viaţa, Dumnezeu te binecuvântează.

Binecuvântarea aduce omului fericirea!

Pentru tinerii cu vârste între 16 şi 25 ani, din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB), Centrul Diecezan pentru Pastoraţia Tineretului a lansat o provocare: cei care răspund, au şansa să participe gratuit la Ziua Mondială a Tineretului, care va avea loc la Madrid în perioada 16-21 august 2011.Este vorba de un concurs diecezan, cu tema: „Întâlnirea mea cu Isus”. Tinerii participanţi trebuie să trimită o măr-turie personală despre întâlnirea lor cu Isus, întâlnire care le-a marcat viaţa. Autorul mărturiei considerate de juriu drept cea mai impresionantă va participa gratuit la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid.La finalul concursului, cele mai interesante mărturii vor fi publicate, de către organizatori, într-o carte. Mai multe in-formaţii sunt disponibile pe site-ul www.tic.ro al Centrului pentru Pastoraţia Tineretului din ARCB.

Participă gratis la Ziua Mondială a Tineretului, de la Madrid

www.tic.ro

30 Anunţuri

De Florii, pe urmele lui Isus şi ale Mariei

Pr. Mihai BUDĂU

Programul pelerinajului: Miercuri, 13 aprilie 20:55 decolarea din Otopeni. 22:30 - aterizarea la Ben Gurion. Transfer şi cazare la Betleem, Casa Nova 4*. Joi, 14 aprilie Grota Laptelui; Capela Sf. Elena; Betleem -

Bazilica Naşterii lui Isus; Bet Sahour - Câmpul Păstorilor; Ein Karem, Biserica Naşterii Sf. Ioan; Biserica Vizitei Sf. Fec. Maria la Elisabeta; Cina şi cazarea la Ierusalim.

Vineri, 15 aprilie Biserica Sf. Ana - Scăldătoarea Betesda; Biseri-

ca Biciuirii, Capela Condamnării; Mănăstirea Ecce homo - Litostrotos; Via Dolorosa, Bazilica Sfântu-lui Mormânt; Muntele Măslinilor; Capela înălţării, Pater noster, Dominus flevit; Grota Apostolilor; Mormântul Maicii Domnului; Bazilica Agoniei lui Isus; Cina şi cazarea la Ierusalim.

Sâmbătă, 16 aprilie Meditarea Căii Sf. Cruci; Sf. Liturghie la

Sf. Mormânt; Biserica benedictină Adormirea Maicii Domnului; Cenacolul; Mormântul Regelui David; Biserica Sancti Petri in Gallicantu; Be-tania, mormântul lui Lazăr. Cina şi cazarea la Ierusalim.

Duminică, 17 aprilie Sf. Liturghie de Florii celebrată la Sf. Mor-

mânt de Patriarhul Latin al Ierusalimului, Fo-uad Twall, care va împărţi tuturor ramurile de palmier. Procesiunea de Florii de la Betfaghe

la Biserica Sf. Ana; Seara, marşul copiilor şi al tinerilor scoutişti în jurul Cetăţii Ierusalimului. Cina şi cazarea la Ierusalim.

Luni, 18 aprilie Pustiul Iudeii. Valea Hozevei; Ierihon - Sico-

morul lui Zaheu, Mănăstirea Ispitirilor lui Isus; Qumran; Qalya Beach - Posibilitate de baie în Ma-rea Moartă; Valea Iordanului, transfer în Galileea. Cină şi cazare la Nazaret.

Marţi, 19 aprilie Muntele Fericirilor; Tabgha - Înmulţirea pâi-

nilor şi a peştilor; Tabgha - Primatul Sf. Petru; Cafarnaum - Casa lui Petru, Sinagoga; Ghinosar - plimbare cu vaporaşul până la Tiberias; Yardenit - Botezul lui Isus în Iordan, Reînnoirea promisiu-nilor de la Botez. Cină şi cazare la Nazaret.

Miercuri, 20 aprilie Bazilica Buneivestiri; Biserica Sf. Iosif (sau a

Sfintei Familii); Sinagoga din Nazaret; Biserica Ortodoxă Izvorul Maicii Domnului; Cana Galileii (reînnoirea promisiunilor matrimoniale); Muntele Tabor; Cina şi cazarea la Ierusalim.

Joi, 21 aprilie Sf. Liturghie de sfinţire a Uleiurilor, celebrată

de Patriarhul Latin al Ierusalimului, în Bazilica Sf. Mormânt. Abu Gosh - În Biserica Sf. Fecioare Maria, Arca Alianţei - Binecuvântarea la finalul pelerinajului. Tur al Tel Aviv-ului. Yaffo - oraşul vechi; Faleza Mării Mediterane.

23:45 - decolarea de la Tel Aviv. 03:30 - aterizarea la Otopeni (Vineri, 21 aprilie).

PELERINAJ ÎN ŢARA SFÂNTĂEpiscopia Romano-Catolică Iaşi, prin Oficiul pentru Pelerinaje, organizează un pelerinaj diece-

zan la locurile sfinte, în perioada 13-21 aprilie 2011.

Transportul se va realiza cu compania TAROM, de la Bucureşti la Ben Gurion (Tel Aviv) şi retur. Preţul pelerinajului este de aproximativ 900 euro / persoană (la un număr de 45 de partici-

panţi). Ghidul pelerinajului va fi Pr. Cristian Vacaru, din Ierusalim. În preţ sunt incluse: transport cu avionul şi taxele de aeroport; transportul spre Bucureşti şi

retur; cazarea în camere duble la hotel de 4*, masă în regim demi-pensiune (mic dejun şi cină), cu excepţia cinei din ziua plecării; transport în Israel cu autocar modern (cu aer condiţionat), conform programului; plimbare cu vaporaşul pe Marea Galileii; urcare cu taxiul pe Muntele Tabor; intrările plătite la toate obiectivele din program; asigurarea medicală de călătorie în Israel pe perioada pelerinajului; închirierea aparatelor auriculare ce permite auzirea la distanţă a explicaţiilor oferite de către ghid; cartea pelerinului ce cuprinde rugăciuni, cântece şi informaţii despre Ţara Sfântă.

Înscrierile se fac până la 15 februarie 2011. Pentru informaţii suplimentare, pot fi contactaţi pe: Pr. Mihai Budău, mobil: 0040.744.558463;

tel/fax: 0040.232.212005, e-mail: budymichael@yahoo.com ; Pr. Cristian Vacaru, asistent spiritual al comunităţii catolice de limbă română din Israel, tel. fix 00972/2/5637050; fax 00972/2/5636078; mobil 00972/54/9706471 e-mail: vacaru_cristian@yahoo.fr; www.romcatil.cnet.ro.

31

nr. 1/2011

Lecturi

Sufletul sacerdotalVirgo Fidelis. Istoricul şi spiritualitatea sa de Mons. Louis-Marie de BazelaireEARCB 2010, 144 pag. trad. Mihaela Vasiliu şi Marie Thérèse Cernea

În preajma Crăciunului am avut bucuria de a vedea tipărită cartea Virgo Fidelis, un îndrumar spiritual în care mulţi se vor regăsi cu uimire şi încântare. Lucrarea prezintă spiritualitatea şi dezvoltarea surprinzătoare a unei asociaţii înfiin-ţate în Franţa din iniţiativa Mons. Vladimir Ghi-ka, asociaţie recunoscută oficial pentru ambele rituri, începând cu 2010, şi la noi în ţară. Spre informare, redăm integral statutul Asociaţiei Vir-go Fidelis (numele provine de la titlul dat Mariei, de „Fecioara credincioasă” care veghează mereu):

„Art. 1 – Se formează sub numele de Virgo Fidelis o Asociaţie al cărei scop este să ofere în favoarea preoţilor rugăciuni, penitenţă şi iubire.

Art. 2 – Membrii Asociaţiei se angajează să cunoască tot mai mult învăţătura privind pre-oţia lui Isus, să-i ofere lui Dumnezeu munca şi suferinţele lor pentru sfinţirea preoţilor şi pen-tru rodnicia activităţilor esenţiale ale Trupului Său mistic, să proclame şi să apere caracterul sacru al preoţiei prin cuvânt şi faptă.

Art. 3 – Membrii se angajează să primească cu respect şi supunere toate îndrumările date de autoritatea ierarhică, să citească, să mediteze şi să facă cunoscute enciclicele Suveranului Pontif.

Art. 4 – Ei se angajează:a) zilnic, să recite Actul de iubire, pe care se

vor strădui să-l introducă în activităţile lor con-form exigenţelor datoriei stării lor;

b) săptămânal, să mediteze predica Mântuito-rului de după Cina cea de Taină, sau Patima Lui, de preferinţă seara sau în noaptea de joi spre vineri, sub forma Orei Sfinte; cei ce vor fi împie-dicaţi să o facă, vor înlocui această meditaţie cu o oră de oferire a muncii sau a suferinţei lor;

c) lunar, să consacre Domnului, într-o zi aleasă anume, rugăciunile şi jertfele lor pentru sfinţirea preoţilor şi, de asemenea, să facă un examen de conştiinţă cu scopul de a însufleţi în ei amintirea responsabilităţilor proprii faţă de starea preoţească;

d) în fiecare an, dacă se poate, să ceară cele-brarea unei Liturghii pentru preoţie.

Art. 5 – Vor comemora cu evlavie Instituirea Preoţiei în ziua de Joia Mare şi vor celebra Săr-bătorile Sfintei Fecioare, precum şi pe aceea a Sfântului Paroh de Ars”.

În „Interpretarea statutului”, autorul clarifi-că spiritul în care a fost scris şi care are la bază iubirea „ca act care se deschide asupra zilei şi vieţii noastre întregi pentru a-i lumina sensul,

un act ce trebuie să se prelungească prin toate activităţile zilei, şi care dă culoare ţesăturii tutu-ror ocupaţiilor noastre”. Participarea la această Asociaţie este astfel instrument eficace pentru sprijinul şi sfinţirea preoţilor, dar şi împlinire personală, pentru că actualizează, într-un mod foarte simpu şi practic, dimensiunea preoţească prezentă în viaţa fiecărui creştin. Termenul „su-flet sacerdotal” apare sistematic pe parcursul prezentării şi se referă la toate acele persoane care, membre sau nu ale Asociaţiei Virgo Fidelis, înţeleg valoarea preoţiei şi se alătură, prin rugă-ciunea şi jertfa vieţii lor, episcopilor, preoţilor şi diaconilor consacraţi anume pentru această misiune. Şi aceste persoane sunt multe, în cele mai diverse medii. Tocmai de aceea din Asocia-ţie pot face parte nu numai persoane private, ci şi congregaţii întregi.

Departe de a folosi fraze pompoase care en-tuziasmează pe moment dar sunt repede uitate, autorul pătrunde cu delicateţe şi realism în toate dificultăţile pe care viaţa de zi cu zi, munca, sufe-rinţele şi limitele personale le ridică în calea celor care vor să-i slujească lui Dumnezeu. Cu acelaşi realism şi profund spirit de credinţă, Mons. Lo-uis de Bazelaire indică şi remediile: statornicia, încrederea, oferirea plină de speranţă a micilor jertfe impuse de datoria stării fiecăruia, caritatea. Astfel, spiritul Asociaţiei structurează viaţa mem-brilor săi, conferindu-i consistenţă şi semnificaţie.

În ultimul capitol, dedicat spiritualităţii Asociaţiei, autorul abordează patru aspecte importante care motivează sufletul sacerdotal: Preoţia, Euharistia, Biserica şi Sfânta Fecioară Maria. În legătură cu aceasta din urmă, autorul afirmă: „Şi voi aveţi de descoperit, de-a lungul vieţii voastre, care trebuie să fie participarea voastră la preoţia Domnului nostru. Maria nu a fost niciodată preot, dar a avut un suflet sa-cerdotal: a trăit într-o uniune intimă cu Isus, Marele Preot! (…) I-a iubit, ca şi El, pe Tatăl şi pe fraţii săi. A suferit în inima ei ceea ce El a su-ferit într-a Sa. S-a rugat cu El pentru răscum-părarea oamenilor. Maria a acceptat încercările fizice şi morale, durerile spirituale, suferinţele sufleteşti care i-au întreţesut viaţa.

Nici voi nu sunteţi preoţi. Dar puteţi avea un suflet sacerdotal. Acest suflet trebuie să-l per-fecţionaţi de-a lungul vieţii voastre. Rugăciune, renunţare, încercări, suferinţe, toate acestea sunt materia jertfei voastre”. Li

ana

GE

hL

32

Dr. Dănuţ DOBOŞ

Istoria Bisericii

Părintele Johannes SchneeweissFile de istorie

S-a născut la 6 august 1909, la Ortişoara (Timiş) şi a studiat la Se-minarul şi Academia Teologică Sfântul Duh din Bucureşti. A fost sfinţit preot la 24 iunie 1934 la Catedrala Sfântul Iosif, din Bucureşti, activând apoi în parohiile Giurgiu, Faraoani (Bacău) şi Satchinez, din Timiş.

Cea mai mare parte a activităţii pastorale a desfăşurat-o la Giurgiu (1934-1954; 1965-1969). Un gest nefericit, înscrierea în Grupul Etnic German avea să atragă atenţia asupra sa din partea securităţii, care i-a creat dosar de urmărire informativă, persecutându-l timp de două decenii. De altfel, părintele Schneeweiss a fost reţinut de mai multe ori de ofiţerii de securitate din Giurgiu care l-au supus unor anchete violente. În realitate, părintele Schneeweiss s-a manifestat toată viaţa ca un preot anticomunist, declarându-se pregătit mereu să-şi dea viaţa pentru credinţă.

Totodată, el i-a îndemnat pe credincioşi la rezistenţă prin credinţă şi păstrarea fidelităţii faţă de Sfântul Scaun şi Biserica Romano-Ca-tolică.Moare la 20 septembrie 1969, la Giurgiu, fiind înmormântat la cimitirul Bellu catolic, din Bucureşti.

LIBRĂRIA SFÂNTUL IOSIF RECOMANDĂ

Calendare de perete Calendare de buzunar

ACTUALITATEA CREŞTINĂ – ABONAMENTE 2011Actualitatea Creştină este un instrument pastoral al Arhiepi-

scopiei Romano-Catolice de Bucureşti şi o oglindă a evenimente-lor din arhidieceză şi din lume. Dorim ca revista să pătrundă cât mai mult în viaţa Bisericii şi în sfera socială.

Deşi costurile de producţie şi expediţie sunt mai mari decât preţul de vânzare al revistei, prin contribuţia multor colabora-tori voluntari reuşim să menţinem un preţ accesibil, astfel încât revista să ajungă la cât mai mulţi cititori.

Preţul pentru anul 2011 rămâne acelaşi ca şi până acum, adică:• un exemplar: 3 lei• un abonament individual pe un an (12 numere, suplimentul de Crăciun şi taxe de expediţie) 43 lei• abonamente colective (minim 10 exemplare): 37 leiCei care doresc să susţină financiar apariţia revistei sunt rugaţi să ia legătura cu Pr. Ieronim

IACOB (tel. 021 2015411; email: actualitateacrestina@yahoo.com).

Calendar liturgic biritual roman-bizantin