Anul XVII. Cluj, 20 August 1939. Nr. 34—35

ORGAN N A Ţ I O N A L - B I S E R I C E S C S Ă P T Ă M Â N A L

Abonamentul anual: 400 Lei. Director: Dr. I. M A T E IU Redacţia şi Administraţia: C l u j , Piaţa Cuza Vodă Nr. 3.

Trecut în registrul special dela Tribunalul Cluj, Secţia UI, sub Nr. 111—1938.

Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?

Psalmi, 27, 1.

Bun d e imprimat

0 TEORIE DE PROPRIETATE GREŞITA IN RAPORT CU BISERICA

Sunt ani de zile de când între Biserică şi Stat se des­bate, fără sfârşit, o gravă ches­tiune j u r i d i c ă principiara, a-nume aceea a proprietăţii lo­calurilor fostelor şcoli confe­sionale.

Este ştiut, că îndată după înfăptuirea Unirii politice, gu-' vernele Ţării au socotit termi­nat rolul şcoalei confesionale din provinciile alipite, unde ea apărase în vremuri de urgie et­nicul românesc cu toate atri­butele lui. Această misiune — se spunea — revine acum în chip firesc şcoalei de Stat, care este naţională prin definiţie.

Părerea aceasta era numai parţial adevărată, căci vechea şcoală confesională îndeplinea, pe lângă rostul ei naţional, şi unul de ordin religios egal de important, care nu numai că nu s'a perimat deloc în Statul în­tregit, ci din contră s'a accen­tuat aşa de mult, încât însuşi Suveranul Ţării 1-a proclamat ca temeiu al reînvierii liceelor bisericeşti.

Ne vom ocupa altădată de greşala ce s'a făcut prin sacri­ficarea şcoalei confesionale, nu de către Biserică evident, căci conducătorii ei şi-au împlinit toată datoria, ci de factorii de stat cari erau călăuziţi în ma­terie şcolară de idei laice im­portate din Apus.

Una din consecinţele des­fiinţării şcoalei confesionale a fost şi chestiunea proprietăţii localurilor rămase fără elevi. Ea a fost pusă de către Ministerul Instrucţiunii publice şi în spe­cial de unele organe executive ale lui, foarte zeloase în orga­nizarea şcoalei de Stat cu mij­loace străine de patrimoniul ei. Ele au pornit dela premiza, că odată statificată şcoala confe­sională, zestrea ei — indusiv clădirea — trece în întregime asupra nouii scoale, mai exact asupra Statului. Şi nu numai cu drept folosinţă, ci chiar cu titlu de proprietate.

Din nenorocire premiza a-ceasta era falsă, căci nu şcoala confesională, ca instituţie bise­ricească, fusese statificată, ci învăţământul primar în sine eră declarat o problemă de Stat. Abia mai târziu prin legea de unificare a şcoalei primare din 1924 s'a admis şi principiul şcoalei particulare, dar mai mult în raport cu minorităţile etnice, cărora Tratatul dela Trianon le conferea dreptul la întreţinerea de şcoli proprii cu caracter confesional.

Cultele româneşti erau so­cotite ca făcând parte integrantă din viaţa" naţi&nală a* Statiîliji;' şi ca atare interesele lor şcolare de altădată urmau să fie satis­făcute acum prin aşezămintele publice creiate de acest Stat. Aceasta însă nu însemna câtuşi de puţin, ca Statul să se con­sidere stăpân şi pe clădirile şcolare, în virtutea principiului că încetând instituţia, bunurile vacante îi revin lui de drept, deoarece aceste clădiri erau pro­prietatea distinctă a Bisericii, în speţă a parohiilor, cum se arătă limpede de Cărţile fun-duare.

La rândul lor parohiile erau persoane juridice de drept pu­blic, deci înzestrate cu facul­tatea de a dobândi patrimoniu şi a-1 conservă în condiţiile de­terminate de legi. O atingere a acestui patrimoniu, ori din ce parte ar veni, înseamnă o vio­lare a dreptului de proprietate, consacrat de Constituţie ca in­violabil.

încetând deci şcoala confe-, sională, de a mai funcţiona, dreptul de dispoziţie asupra lo­calului rămâne întreg proprie­tarului ei, aşa cum îl indică re­gistrele funduare şi care este Biserica. Aceasta a şi hotărît, după cum îi dictau nevoile ei, fie transformarea lor în locuinţe preoţeşti, fie vânzarea sau în­chirierea lor către Stat.

Dar organele de conducere ale Ministerului Educaţiei na­

ţionale perzistau în concepţia lor particularista, că localurile şcolare, fiind un complement al învăţământului public, ridicate de obştea satului, — adevărat bisericească dar tot obşte — Statul ca succesor al Bisericii în conducerea şcoalei, ar fi liber să decidă şi în ce priveşte soarta juridică a acestor loca­luri, putând să şi le atribuie sie-şi.

Astfel s'au născut conflicte între Biserică şi Stat, cari ne­putând fi soluţionate prin tra­tative amiabile au dus la o serie de procese în faţa instanţelor judecătoreşti. Sentinţele aces­tora au variat după felul cum erau compuse completele de ju­decată. Unde s'a respectat re­gimul juridic valabil din Tran­silvania, acolo Biserica a do­bândit câştig de cauză, recu-noscându-se dreptul de proprie­tate asupra localurilor şcolare. O jurisprudenţă echitabilă şi justă a înaltei Curţi de Casaţie încă nu s'a produs spre a pune capăt nesiguranţei penibile de astăzi.

In adevăr este bizar să vezi, cum se menţine mentalitatea ju­ridică greşită, că patrimonii cre­iate de comune bisericeşti sau politice, într'un interes general, sunt considerate, pur şi simplu, ca proprietate de Stat. Nu se mai ţine seama de faptul per­sonalităţii juridice a acestor or-ganizaţiuni, care le pune la a-dăpost de arbitrarul oricui, fie ele chiar instanţe tutelare, în­tocmai cum este apărată o per­soană fizică faţă de încălcările dreptului ei de proprietate. Iată d. p. chiar recenta lege a în­văţământului primar stabileşte în art. 57 că localurile şcolare zidite pe cheltuiala comunelor politice devin proprietatea Casei şcoalelor. Aceasta înseamnă, că nu mai trăim în regimul pro­prietăţii individuale, ci cădem în concepţia colectivistă, pe care Constituţia din 1938 o repu­diază formal şi categoric.

Continuarea pe pagina a 2-a.

EVANGHELIA Matei 21, 33-43.

Dumnezeasca înţălepciune a Mân­tuitorului a cuprins într'o scurtă pa­rabolă întreagă istoria omenirii şi îndeosebi a poporului evreesc, menit să fie dascăl al neamurilor în ale credinţei.

împărăţii, popoare şi oameni sin­guratici şi-au provocat propria ruină prin nesocotirea pietrii din capul un­ghiului, care trebue să stea la te­melia vieţii. Animalelor, dându-le in­stinct, Dumnezeu le-a scris legea în mădulare. Omului s'a descoperit în legea firii, iar poruncile, cari tre­buiau sâ-i călăuzească paşii, le-a dat prin profeţi şi prin însuşi Fiul său. Piatra din capul unghiului, te­melia vieţii omeneşti e credinţa reli­gioasă. Fericirea omului şi a ome­nirii e fn funcţie de felul cum stie să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să i se supună. Râvna omului tre­bue să fie roadele împărăţiei lui Dumnezeu: dreptatea şi pacea. Fără acestea, roadele lumei acesteia, a os-tenelelor noastre fisice, sunt deşertă­ciune şi prilej de păcat şi de cruntă duşmănie.

Lumea, pe care ne-a lăsat-o Dum­nezeu în stăpânire, e cea mai fru­moasă şi cea mai rodnică vie. Ci de rodul ei trebue să dăm seamă Stă­pânului. Tot ce săvârşim trebue să .săvârşim pentru mărirea lui Dum­nezeu şi nici o clipă paşii noştri nu trebue să se abată de pe drumul, pe care ni la arătat atât de lămurit Fiul său.

Aspra pedeapsă, de care face po­menire Evanghelia, a ajuns din plin pe fiii lui Jzrail. împărăţia a fost luată dela ei şi dată altor neamuri. Toate comorile lumei acesteia nu pot să le asigure pacea sufletească.

Dar şi în sinul popoarelor creş­tine avem destule pilde, care să ne edifice asupra vieţii slugilor nevred­nici, cari în nebuna lor dorinţă de a fi stăpânii viei date în grija lor, prin necredinţă şi neascultare îl o-moarâ zilnic pe Mântuitorul. Prin a-ceasta viaţa îşi pierde frâna, cursul ei iese din alvia firească. Şarlata-nia, furtul, răzbunarea şi întreg con­voiul de păcate inspirate de Satana fac astfel din vieţuirea împreună a oamenilor cel mai groaznic iad.

Temelia vieţii adevărate e Mân­tuitorul.

1. G.

Pag. 2 R f c N A Ş T R E E A Nr. 34—35

Biserica în părţile ei con­stitutive (parohia, protopopiatul, eparhie, mănăstire, patriarhat) se bucură de personalitatea ju­ridică. Aceasta înseamnă drept de proprietate deplină asupra averii achiziţionată prin forţele ei proprii.

Nimenea, deci nici Statul şi cu atât mai puţin el — nu poate dispune asupra averii sale şi în speţă a clădirilor şcolare, decât în condiţiile determinate de Constituţie.

după război, sunt dovadă, că acest foc este viu şi activ în sufletele credincioşilor noştri. In cei 20 de ani ce s'au scurs după război s'au zidit şi reno­vat mai multe locaşuri sfinte ca altădată în o sută de ani. Sufletul creştinesc al naţiunii s'a vărsat din belşug în această direcţiune* confirmând încă o-dată adevărul, că poporul ro­mân este creştin dela originea lui şi n'a fost niciodată altfel, decât creştin.

Orice altă aparenţă nu este reală. Românii nu au atei, şi nici nu pot avea, fiindcă în­treaga lor viaţă şi structură su­fletească este îmbinată cu po­runcile Bisericii creştine. P. S. Sa istoriseşte că cu ocazia unui pelerinaj la mormântul sfânt unul dintre călători spunea că pe el îl mână la locurile sfinte numai interesul ştienţific, şi nu simte nici un interes religios. Când a ajuns însă la mormân­tul Domnului, celce se închina mai cu evlavie şi săruta mor­mântul Domnului, vărsând la­crimi ferbinţi de pocăinţă, era tocmai pretinsul necredincios de pe vapor. Abia atunci şi-a dat seamă de focul sacru ce moc­nea în sufletul său. O dovadă în plus că Românul, nici dacă vrea, nu poate fi necredincios.

Cuvântarea luminoasă şi in­structivă a P. S. Sale a fost ascultată cu mult interes de pu­blicul prezent.

Răspunsurile liturgice au fost date de un cor improvizat al unei echipe a Serviciului social din Tg.-Murăş prezentă la a-ceasă slujbă arhierească.

In 14 1. c. dimineaţa P. S. Sa s'a întors la reşedinţă pen­tru a-şi putea continua seria vi-zitaţiilor canonice la Rohia, Pia­tra Fântânelelor etc.

Corespondent.

Cunoscut-a pe Mântuitorul în trup? — Din volumul „Saul din T a r s " d e Dr. Gr. T. Marcu. —

întrebarea aceasta şi-au pus-o numeroşi biografi ai Apostolului nea­murilor. Cum Saul din Tars şi-a petrecut o bună parte din tinereţea sa la Ierusalim, n 'ar fi fost exclus să-L fi cunoscut pe Iisus din Na-zaret. Câteva locuri din epistolele sale parcă ar întări această bănuială.

Nu e de mirare deci dacă unii cercetători — în speţă Paul Feine, Johannes Weiss, F, Loofs, Multon, Ad. Schlatter ş. a, — socoteau că au temeiuri suficiente ca să răspundă afirmativ la întrebarea aşezată în fruntea acestor rânduri. Mai prudenţi decât ei, Schaefer, Bousset, Lietz-mann, James, Ramsay ş. a., s'au mulţumit să spună că nu-i exclusă putinţa unei întâlniri întâmplătoare între Mântuitorul Hristos şi fariseul Saul. In sfârşit, A. M. Pope era înclinat să vadă în tânărul cel bogat care 1-a întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos ce trebue să facă pen-truca să moştenească viaţa de veci (Mat. 19, 1 6 ; Mc. 10, 1 7 ; Lc. 18, 18) tocmai pe Saul din Tars ,

Pentru a ne face o idee clară despre soliditatea temeiurilor pe cari ss sprijinesc ceice cred că Saul din Tars 1-a cunoscut pe Mântuitorul în trup, vom urmări în celece urmează argumentarea teologului protestant conservator Paul Feine, a cărui eru­diţie, întregită de o seriozitate exem­plară, n 'a provocat zâmbete cu sub­înţelesuri din partea nimănui.

Mai mult. decât oricare alt loc neotestamentar, II Cor. 5, 16 a fost invocat în sprijinul tezei pe care o discutăm. Sf. Apostol Pavel desbate în contextul lui una din problemele cari îl preocupă mai des şi mai in­sistent. In noua ordine de viaţă pe care a aşezat-o Mântuitorul şi pe care Apostolii Lui se străduesc s'o generalizeze în tot pământul cucerit de propovăduirea lor, legăturile o-

meneşti cari robesc şi falsifică su-" flétele adevăraţilor închinători ai lui Hristos, nu mai contează. Ce-a fost a trecut. Hristos — şi numai El — trebue să comande toate detaliile vieţii tuturora, în toţi. Făptura cea nouă este măsura omului nou al a-cestor vremuri complectamente noui. Cele vechi au trecut. Ele nu mai va­lorează nimic. Ele stânjenesc, nu e-difică. Cât de exclusivă este această vrere a sa, sf. Pavel o ilustrează cu atitudinea sa proprie, şi cu a celor­lalţi Apostoli, faţă de cele trecătoare: „noi de acum nu mai cunoaştem pe nimeni după trup, iar de am şi cu­noscut după trup pe Hristos, de acum însă nu-L mai cunoaştem ast­fel" (II Cor. 5, 16).

Feine deduce din aceste spuse ale Apostolului că Saul din Tars 1-a cunoscut pe Mântuitorul în trup. Lu­crul acesta i se pare a fi cu atât mai cert, cu cât după părerea lui, Saul şi-a petrecut copilăria în Ieru­salim şi nu în Tars . Că între t imp — zice Feine — Saul ar mai fi trăit în cetatea natală, Apostolul nu ne spune nicăeri. Perfect adevărat. Dar iarăşi nu-i mai puţin adevărat că ne-ar spune undeva că a fi ră­mas pentru totdeauna la Ierusalim. Nouă ni se pare că Feine greşeşte. Şi iată dece. Petrecerea lui Saul în Ierusalim, le picioarele lui Gămăliei, după cum am arătat la timpul său, trebue să fi avut Ioc cam în jurul anului 20 d. H. Intre aeeastă dată şi între lapidarea sf. arhidiacon Şte­fan s'a scurs un interval de timp a-preciabil, în cursul căruia Saul dis­pare oarecum din zarea atenţiunii i s ­toriei sfinte. Unde şi-a petrecut el aceşti a n i ? Feine îl vede amestecat printre gloatele cari cârteau împo­triva Nazarineanului, justificând lipsa oricăror indicaţii în această privinţă cu faptul că tânăr fiind, n'a jucat

Slujbă arhierească la Sovata.

Duminecă, în ziua de 13 August a. c , credincioşii noştri din Sovata au avut o deosebită bucurie sufletească. P. S. Sa Domnul Episcop Nicolae Colan, care se găsea de câteva zile în această pitorească staţiune bal­neară, le-a servit sf. Liturghie asistat de P. C. consilieri epar­hiali Dr. Vasile Sava, Lauren-ţiu Curea, C. Părinte Sămăr-ghiţan din Praid şi diaconul ce-remoniar C. Sa Anatolie Scurtu.

Biserica a fost plină de un public select.

P. S. Sa a ţinut să dee şi de astădată, ca şi în anii tre­cuţi, binecuvântarea arhierească credincioşilor din această sta­ţiune, şi să le împărtăşească sfaturile şi învăţăturile sale e-vanghelice. Le-a atras îndeo­sebi atenţiunea asupra datoriei ce o are fiecare om de a-şi cul­tiva sufletul, lăsând să se a-prindă şi să ardă în el focul evanghelic al lui Hristos, por­nind dela cuvintele Mântuito­rului: „Foc arn venit să aduc pe pământ şi cum aş vrea să ardă!"

P. S. S. arată că numeroasele biserici zidite pe teritorul ţării,

F O I L E T O N

Contribuţia Bisericii noastre la opera şcolară din ţinutul Bistriţei.

Când s'au deschis şcoalele comunale naţio­nale, aproape toate parohiile noastre n 'au avut local propriu şi aşa s'au văzut silite a închiria case ţărăneşti, unde s'a început cea dintâi instrucţie. Casa era mică şi scundă, lipită pe jos cu pământ şi numai cu laviţe. Cu încetul aceste scăderi au dispărut şi comunele au început a-şi ridica loca­luri proprii pentru şcoală. Instrucţia treptat s'a tot perfecţionat şi pe lângă scris-citit şi repetiţiile din Dumineci şi sărbători, s'a introdus pomăritul şi instrucţia militară. Pentru a ne putea face o icoană clară despre ceeace se propunea în aceste scoale, las să urmeze cuvintele preotului Vasile Pavel din Borgo-Bistriţa din 1852 unde z ice : „In această comună se află şcoală de lemn bună, copii au în­văţat sfintele rugăciuni, a sloveni, a citi, au învăţat de rost din Catechismul mic de Sibiu, din istoria biblică şi din aritmetică pe table şi din cap, a scrie după dictando şi datorinţele t ineretului . l )

Organele de supraveghere erau alcătuite din comisiunea şcolară din Năsăud, care avea ca organ

') Mus. fără nr. în Arhiva protop. Bistriţa, anul 1852.

executiv pe directorul şcoalei normale şi acesta le vizita odată pe an la examen. Cu acest prilej in­specta şi pe inspectorii şcolari locali, cari erau de regulă ofiţerii. Rapoartele alcătuite în baza inspec­ţiilor, se înaintau prin organele militare, direct Consiliului belic.

învăţătorii au fost la început recrutaţi din tot felul de oameni, cari nu aveau altă pregătire decât primele cunoştinţe câştigate prin Biserică. De regulă au fost angajaţi cantori sau comandan­tul staţiei locale şi erau remuneraţi cu un salar de 10—16 fl. anual . Mai târziu leafa s'a urcat până la 60 fl. anual, Catechizarea elevilor erau obligaţi să o facă preoţii, pentru care fapt primeau câte o mică remuneraţie.

Aceste scoale comunale naţionale au fost foarte folositoare neamului şi ele au pregătit su­fletele credincioşilor noştri, făcându-i dârzi apără­tori ai credinţii şi limbii strămoşeşti. Urmările in­strucţiei primite se restrângeau în toate păturile vieţii noastre sociale, mai ales după desfiinţarea graniţei. La 1851 se desfiinţează graniţa şi din acest prilej conducerea şi supravegherea şcoalelor este încredinţată singur directorului şcoalei nor­male din Năsăud, cu îndatorirea de-a raporta des­pre situaţia lor, prin organele civile, guvernatoru­lui din Sibiu. In cât priveşte fondurile şcolare, ele

au rămas şi pe mai departe cu aceeaşi destinaţie şi de acum până la 1868 au fost administrate de comunele politice sub controla Comitetului fondu­rilor scolastice şi de stipendii din Năsăud ; au fost privite insă ca fonduri scolastice confesionale.

Situaţia şcoalelor a durat până la anul 1858 când, în baza ordinului Ministerului Instrucţiunii cu Nr. 3193 din 22 Martie, „şcoalele erariale şi neerariale precum şi cea trivială" din fosta graniţă a Bârgăului, cu 1 Noemvrie 1858 sunt încredinţate,, pe lângă inventar, conducerii şi supravegherii Bi­sericii noastre. Tot cu acest prilej se dispune, ca şi edificiile şcolare să fie trecute toate în proprie­tatea parohiilor, rezervându-şi guvernul numai drep­tul de control.

c) Ş c o a l e l e p o p o r a l e . Sub acest titlu vom desvolta începutul şi

desvoltarea şcoalelor noastre săteşti din parohiile negrănicereşti ale protopopiatului Bistriţa, numite: „dela ţară", a căror organizare s'a întâmplat cu totul diferit şi în alte condiţiuni faţă de şcoalele poporale naţionale ale grănicerilor. Aceste parohii au fost următoarele: Bârla, Buduş , Blaşfalăul. de jos, Blaşfalăul de sus, Caila, Chintelnic, Cuşma, Galaţi, Iuda, Sfântul, Şieul mare şi Şimotelnic.

Se ştie că, în intenţiunea ce-o nutrea împă­ratul Iosif II pentru luminarea poporului Român,

Nr. 3 4 - 3 5 R E N A Ş T E R E A Pag. 3

•cum nici un rol deosebit în- mani­festaţiile ierusalimitenilor legalişti.

Argumentarea lui Feine este ispi­titoare, dar nu rezistă unui examen mai atent. Dacă Saul l-ar fi văzut pe Mântuitorul în trup, nu se poate să nu nu ne fi spus cu cuvinte clare acest lucru, aşa cum a mărturisit bunăoară că consimţise la uciderea sf. arhidiacon Ştefan. Mai depar te! Nu e adevărat că Saul n'ar mai fi obişnuit să-şi petreacă vremea la Tars dupăce învăţase la şcoala lui Gămă­liei. Barnaba îl ia doar de-acolo când s'a simţit trebuinţă de ajutorul Iui in propovăduirea Evangheliei (cf. F. Ap. 11,25). Mai 'nainte de aceea, fiindu-i viaţa în primejdie, fraţii din Ierusalim „l-au dus în Cezarea şi

il-au trimis Ia Tars" (F. Ap. 9, 30). Ce mai căuta acolo dacă ar fi do ­miciliat în Ierusalim ? Iată atâtea mo­tive cari nu ne lasă să subscriem 'ipoteza lui Feine şi a celor cari gân ­desc la fel cu el.

Dar mai sunt şi altele. In primul rând, însuşi textul din II Cor. 5, 16 la analiza căruia vom purcede chiar acum. înţelesul originalului va fi decisiv:

v. 16 a: "ăaxe //[iste o r o xoO vOv oOSeva oî8u[xev - / a x ă a a p x a .

v. 16 b : el xat Efvwxoqiev xaxa oipxa Xptaxiv, ăXkoc. vOv ouxâxc 71-Vihaxofiev.

Nu intrăm în delalii evangelice. "otăm doar o unică chestiune care

anulează ipoteza Feine şi soţii. K a â dâp'/.a din v. 16 b se raportează la

vwzaiiey şi nu la Xpcaxov. Oride-câteori expresia xaxa aapxa este le­gată de un substantiv, sf. Ap. Pavel o pune după şi nu înaintea aces­tuia. Aşa în Rom. 9, 3 (auYYsvffiv ica-â sdpxa), I Cor. 1, 26 (aotpoî xaxa oapxa) şi 10, 18 (TaparjX xaxa aapxa). Prin urmare, v. 16 b ar fi trebuit să fie stilizat el xaî EYVWxaţisv Xpcaxov xaxa aapxa pentru ca să ne fi putut onvinge că Saul din Tars 1-a cu­

noscut realmente pe Mântuitorul în trup. 'E'fvwxajiev xaxa aapxa Xpiaxov

exprimă cunoaşterea imperfectă pe care ar fi avut-o Saul din Tars de­spre Hristos dacă l-ar fi cunoscut înainte de convertire. Atunci desigur că pătimaşul fariseu n'ar fi văzut în El — ca şi'n sf. arhidiacon Ştefan — decât un răsvrătit împotriva tem­plului şi a Legii mozaice. Acum însă, Hristos înviat fiind şi de-a dreapta Tatălui şezând, Apostolul nu mai vrea să-1 cunoască nici pe El chiar prin prisma intereselor pur omeneşti. El e Dumnezeu de viaţă dăruitor şi nu un uzurpator al prerogativelor mesianice. Alte consideraţii trebue să reguleze raporturile dintre creştini decât cele dintre Iudeii sau păgânii cari n 'au răsbit încă la cunoaşterea adevărului. Mântuitorul însuşi spu­nea oarecând : „Cine este mama mea şi fraţii mei ? Şi privind pe ceice şedeau împrejurul său, a z i s : Iată mama mea şi fraţii mei, căci oricine va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele meu şi sora mea" (Mc. 3, 3 3 — 3 4 ; Mat. 12, 4 8 — 5 0 ; Lc. 8, 21). Sf. Apostol Pavel nu face alt­ceva decât reia această idee atât de scumpă învăţătorului său.

Feine susţine mai departe că Saul trebue să fi stat sub crucea pe care spânzura Hristos pe culmea Căpă-ţânii şi să-şi fi făcut astfel o impre­sie neştearsă despre moartea Lui. pentruca să le fi putut scrie Galate-nilor celece citim în 3, 1. Aceeaşi idee i se pare că ar reieşi din I Cor. 2, 2.

Afirmaţia aceasta nu mai nece­sită nici o discuţie după cele zise în legătură cu II Cor. 5, 16. însuşi Feine recunoaş te 8 3 că deacurmezişul ipo­tezei sale se pun o mulţime de greu­tăţi. Vom mai semnala numai două — şi cu acestea am isprăvit.

a) Saul din Tars n 'ă putut fi la la Ierusalim în vremea când Mân­tuitorul propovăduia împărăţia ceru­rilor. Dacă ar fi fost, era cu nepu­tinţă să asiste cu un aer indiferent la drama de pe Golgota. Cu firea sa înflăcărată, el nu putea fi decât pri­

gonit sau prigonitor, victimă sau că­lău, căci Saul din Tars nu era unul dintre acele suflete slabe despre cari Dante spune că cerul le respinge şi infernul le dispreţueşte.

b) Dacă Saul din Tars l-ar fi cu­

noscut pe Mântuitorul în trup, atunci ar fi trebuit să-1 recunoască, fireşte, când i s'a arătat pe drumul D a m a s ­cului. Ori noi citim din întrebarea pe care i-o p u n e : „Cine eşti, D o a m n e " ? (F. Ap. 9, 5) tocmai contrarul.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ~ la Cluj. ~

Catedrala ortodoxă română din Cluj, a fost ridicată în cinstea Prea Curatei Fecioare Măria şi a biruinţei neamului nostru asupra nedreptăţilor de veacuri, purtând hramul „Ador­mirii". Acest lăcaş nu este deci nu­mai locul de închinare şi obiectul de admiraţie a miilor de creştini ce se perindează prin Cluj, ci este şi un simbol măreţ al legăturii ortodoxis­mului cu năzuinţele naţionale ale po­porului românesc, caracteristica esen­ţială a fiinţei noastre.

Biserica Clujului, este deci mo­numentul biruinţei naţionale, a Ar­dealului desrobit pentru totdeauna.

In acest an, la 15 August, a avut loc, serbarea hramului la Ca­tedrala aceasta, ca şi în alţi ani. A luat parte însă popor mai mult. Ser­viciul divin a fost oficiat de P. C. Sa Prot. Stavr. Dr. Vasile Sava, con­silier eparhial asistat de preoţii: P. Curea, I. Cioara, I. Cociuban, I. Ni-coară, FI. Mureşan, N. Belea, I. Ves-can şi diaconul S. Suciu. Răspunsu­rile au fost date de corul păr. dia­con Anatolie Scurtu.

După terminarea sf. Liturghii şi după înconjurare, credincioşii au fost stropiţi cu aghiazmă şi miruiţi, după care s'a oficiat sf. Maslu pentru bol­navii cari aşteptau.

Numărul imens al poporului care s'a grăbit la această serbare, este o pildă grăitoare că, mergem spre bine. In fruntea credincioşilor am remar­cat autorităţile civile ale Clujului. Socotind mulţimea care s'a spovedit şi împărtăşit, serbarea a avut aspec­tul unei adevărate ofensive de renaş­tere spirituală. Numărul ţăranilor din jurul Clujului a fost deaseme-nea mare.

Predica a fost rostită de P. C. Sa Prot. Stavr. Dr. Vasile Sava, prin care a îmbinat în chip lămurit, su­fletul ortodox, cu dragostea de glie.

După cum, Maica Domnalui a fost luată în Slava cerului la Adormire, aşa, în această zi, neamul românesc şi-a regăsit slava pe care io gă­tise Dumnezeu „înaintea tuturor po­poarelor. "

Iată Simbolul pe care îl îmbie trecătorilor Catedrala Clujului.

Biserica si Serviciul Social. P e tot înt insul ţării , în ziua

de sfinte comemorăr i româneş t i , la 6 August , s 'au inaugurat fes­tiv numeroase l e Şcoli de pre­gătire a le echipelor Serviciului Social. Şcoli le funcţionau încă dela 1 Augus t , şi so lemni ta tea b inecuvântăr i i cursuri lor a fost fixată în ziua glorioasei biruinţe

dela Mărăşeş t i , ca un s imbol al înfrăţirii de generaţ i i jertfi-toare pentru mântu i rea nea ­mului .

Conform legii din 13 Oct . 1938, tot t ineretul licenţiat al Facultăţ i lor noas t re şi întreg în­văţământul super ior precum şi al şcolilor, cari dau studii in-

a dat edictul său de toleranţă din 1781 şi că după deschiderea unei scoale normale în Sibiu, a numit in persoana lui Dimitrie Eustatievici un director general al tuturor şcoalelor poporale, având a sta sub supravegherea Bisericii noastre. Pe lângă toate dispoziţiile amintite din 1786 precum şi cele ce au urmat, începutul şcoalelor din acest tract tot nu s'a ivit. Ele erau încă tot în mâna diecilor, cari nu prea mergeau să asculte cursurile de normă din Sibiu. Cauzele unui aşa slab progres în cele şcolare faţă de posibilităţile îngăduite, este a se căuta nu atât în nepăsarea şi indiferenţa poporu­lui cât mai ales în sărăcia lui şi chiar în piede-cile ce le puneau în calea oricărei voinţe de rea­lizare, însuşi domnii de pământ.

Pentru a putea salva această stare de lucruri dăunătoare intereselor poporului, protopopul Ale­xandru Buzdug se ocupă cu idea organizării unei scoale centrale după modelul celor existente în apropiere, adică în Chineşti şi Vima-Mare. In acest scop întruneşte preoţimea în şedinţă şi în 1802 cere Guvernului regesc înfiinţarea ori transferarea unei scoale centrale. Cererea are următorul cupr ins :

„înalt Guvern Regesc, Domnului nostru Prea-graţios! Când clerul nostru al neuniţilor în funda-ţiunea sidoxială (din care şi unele şcoli normale se înfiinţează) a obicinuit totdeauna să contribue

în mod egal cu toate că de fructele ei în mod inegal se bucură, căci anume Tractul acesta al Bistriţei deja dela înfiinţarea amintitei fundaţiuni, n'a putut fi ajutat să înfiinţeze asemenea şcoală, mai ales că nici în apropiere nu se află nici una şi azi continuă a fi neluat în seamă, pentru care cauză şi noi Sinodul amintitului tract, cari in in­struirea în citire a tineretului cu atât mai mult că nu fără mic detriment al bunului comun suferim l ipsa; pentru a ne transfera o şcoală înfiinţată unde în vecinătate se află şcoli mai dese precum din satele, Kivoesty ori Vima-mare cari sunt la o distanţă unul de altul aproape numai de una Milă, ori şi din alte locuri (precum veţi afla de bine) cari sunt la o distanţă mică între ele, cărora una şi aceeaşi şcoală le este suficientă; a ruga înaltul Guvern Regesc suntem foarte siliţi; din care cauză; din care cauză insistent în acelaşi scop şi spre mângăerea noastră cu umilinţă rugăm I. G. R. să binevoiască prea graţios a dispune să ni se trans­pună nouă o şcoală înfiinţată. După cele de mai sus dorind cu ardoare rezultatul şi mângăerea să ne învrednicim a ne recomanda graţiei prin cuve­nitul cult al supunerii , cei mai umiliţi servi: Ale­xandru Buzdug, adm. protop. Bistriţei, P . Simion Popovici, no t a r " . 1 )

') Original în latineşte, este in biblioteca mea.

Cererea însă se reîntoarce cu următorul re­zultat negativ: „Rezoluţia: Taxele sidoxiale îşi au deja destinaţiunile lor înalt prescrise, din care cauză acelea nu se pot deturna pentru instrucţia tineretului şi ridicarea şcoalelor. Dela Regescul Gubern al Marelui Principat Transilvania, Cluj, ziua 15 Iulie 1802".

Totuşi idea ridicării unei scoale centrale nu s'a abandonat şi aşa vedem pe episcopul Vasile Moga încă din 1815, sfătuind pe protopopul nos­tru ca să stărue a ridica în parohia Galaţi, o şcoală centrală. Lucrurile însă n'au mers aşa uşor, căci lumea nu se prea lăsa aplecată acestei greu­tăţi. După multe insistenţe între anii 1822—1824 se termină edificiul şcolar ridicat cu concursul tu­turor parohiilor din partea „dela ţară" a protopo­piatului; iar pentru plata învăţătorului s'a rpijlocit la Guvern care a încuviinţat să fie plătită din fondul sidoxial. Şi aşa ni s'a dat prilejul să avem deschisă cea dintâi şcoală de normă sau trivială, în parohia Galaţi. Afară de această şcoală până la 1824, nu avem alta în tract; iar în acest an se aminteşte în raportul „nemesnicului" Vasile Bălan, că Bonţida are dascăl cu plata de o mierţă bucate de prunc.

(Va u rma) . Pr. T. CIURUŞ O H

Pag. 4 R E N A Ş T E R E A Nr. 34—35

tegrale, cu dreptul de a ocupa posturi de Stat, cum sunt Şco­lile Normale, Liceele industriale, etc. este obligat să presteze serviciul social, în cadrul Fun­daţiei „Principele Carol" de sub conducerea competentă, în­ţeleaptă şi plină de zel a cu­noscutului şi peste hotare so­ciolog român, care este d. Prof. Guşti. Serviciul Social constă din muncă efectivă la sate, pentru ridicarea satului printr'o strânsă colaborare cu însăşi săteanul. Această muncă gravitează toată şi e iniţiată de Căminul cul­tural, menit să înfrăţească pe intelectuali cu ţărani, într'o ac­tivitate dirijată dela Centru, con­form doctrinei Fundaţiei, care aduce o experienţă de 6 ani pe teren a echipelor regale.

E bine ca preoţimea noas­tră să dea toată atenţiunea a-cestei formidabile mişcări, por­nite la intenţia şi hotărârea M. Sale Regelui, în care vor fi an­gajaţi peste 4000 de tineri, cu studii complecte şi pregătirea de specializare ce o primesc în şcolile Serviciului Social, b ise­rica nu a stat niciodată departe de frământările, generatoare de îndrumări nouă, pentrucă a-ceasta intră şi în menirea ei de Stăpână a sufletelor şi în­dreptar în viaţa spirituală a nea­mului, întreaga mişcare este clădită — şi aceasta va fi din ce în ce mai vădit — pe ne­clintita t e m e l i e a învăţăturii

| creştine, tăria de totdeauna a poporului nostru. însăşi pro­grama zilnică a şcolii se îm­pleteşte cu rugăciuni şi cântece religioase, iar regimul de ta­bără impune o morală severă, în care tineretul nostru se în­cadrează şi se complace. Pre­tutindeni nu a lipsit binecuvân­tarea Bisericii dela inaugurarea cursurilor. Pe alocurea însăşi prezenţa Chiriarhilor, a înălţat atmosfera până la culmi nebă­nuite de duioase emoţii. Publi­cul numeros, care a asistat pre­tutindeni, a fost adânc mişcat de însufleţirea şi seriozitatea tineretului, de înţelepciunea şi părinteasca înţelegere a grupe­lor de comandante, ele însăşi formate de elemente tinere, pă­trunse de chemarea lor şi bine pregătite.

Noi de aci, înţelegem să tragem luarea aminte a preo-ţimii noastre, ca să acorde tot sprijinul lor material şi moral, atât acestor şcoli, cât şi echi­pelor, ce vor acoperi ţara cu o reţea bine chibzuită, pornind la munca pe teren, în luna vii­toare. Să fie adevăraţi părinţi sufleteşti ai acestor copii ai ţării, veniţi cu sufletul lor curat, să ridice nivelul cultural, spi­ritual şi economic al satului ro­mânesc, să-1 cunoască şi să-1 îndrăgească pe acest admirabil ţăran al nostru, atât de dornic de lumină, atât de însetat de o mai bună trăire.

In pragul „Serviciului Social" Istoria popoarelor este împletită

din evenimente epocale şi dospită în plămada reformelor isvorîte din min­ţile geniale, cari au provocat dea-tâtea ori revoluţii spirituale şi mo­rale, pe urma cărora s'a ivit pro­gresul şi civilizaţia secolului nostru — căci cu cât trecutul unui popor este mai bogat în evenimente şi cu cât reformele vieţii lui sunt mai te­meinice, cu atât mai mare îi este vrednicia şi trăinicia lui. Neamul nos­tru românesc se află la una din răs­crucile cele mai hotărâtoare ale vieţii lui, de soluţionarea căreia atârna e-xistenţa şi prosperarea lui pe mai departe la porţile răsăritului european.

Gândul regesc al M. S. Regelui nostru Carol al II-lea, pătruns de mireasma credinţei şi luminat de lu­mina cea pururea fiitoare — cerească, care ne a ocrotit dea lungul veacu­rilor şi ne-a ajutat ca să putem su­pravieţui tuturor încercărilor istorice şi suferinţelor asupritoare, cari ne-au cernit din belşug inima în decursul vremilor; şi de astădată zic, ne-a sporit şi întărit din nou credinţa, prin însuşi faptul marilor reforme, şi sis­teme de educaţie şi muncă socială, cari îşi au de scop renaşterea spiri­tuală, economică şi naţională a ro­mânismului de pe întreg ogorul stră­moşesc.

Căci ce sunt altceva toate aceste

curente fecund zămislite pe un temei adânc creştin, c a : premilitărie, stră­jerie şi 'n urmă ca o încoronare a tuturor „serviciul social" decât o ten­dinţă spre renaş tere ; o tendinţă spre creaţie, sporire şi păstrare a como­rilor spirituale şi materiale, cari al-cătuesc tezaurul nepreţuit al neamu­lui şi al ortodoxiei noastre genuine, de x pe aceste plaiuri scumpe nouă şi râvnite de atâţia duşmani dinafară, ce ne pândesc vitalitatea cu ură şi dispreţ.

Această revoluţie socială fără sgu-duiri a românismului pe care o în­registrează istoria secolului nostru, îşi are rădăcinile adânc înfipte în principiile de vieaţă creştinească, cari îi alcătuesc trunchiul îi vor creşte ramurile, frunzele şi florile — şi ast­fel o vor face ca să dea roade bine­cuvântate, vrednice de aşteptările pa­tronului şi de străduinţele muncito­rilor, tineri licenţiaţi plini de elan şi entuziasm.

De aci înainte vom şti să mun­cim, ceeace până aci nu s'a ştiut. Vom şti să ne păstrăm unitatea ca neam, cea mai scumpă comoară a unui popo r ; căci munca la care se înfrăţeşte tineretul intelectual din cele patru colţuri de ţară, cu săteanul ro­mân, prin serviciul social la sate, nu face altceva decât să consolideze u-nitatea fraţilor de pe întreagă glia

strămoşească şi să păstreze credin­ţele, obiceiurile şi portul, caracteris­tice regiunilor şi etnicului românesc şi ortodox.

Primul factor de muncă al ser­viciului social este echipa. De însu­fleţirea şi elanul acestei formaţii este legată reuşita serviciului social. Dacă echipierul va fi pătruns de acelaş suflu al credinţei, ca şi doctrinarul, ora înfloririi şi mântuirii neamului nostru a sosit — odată cu realizările pe teren. Fiindcă ceeace hotăreşte soarta unei vieţi, nu sunt numai pu­terile intelectuale ale cuiva. Nu este numai şi numai pregătirea şi titlu­rile deşarte ale cuiva. Ceeace hotă­reşte nemurirea unei vieţi, este cre­dinţa într 'un scop, într 'un ideal, căruia ţi-ai închinat viaţa în mod desinteresat.

Plecând la luptă înarmaţi cu cele mai moderne arme ale credinţei şi dragostei — cari alcătuesc idealul creştin, avem nevoie de îndrumători de-a căror dibăcie şi pregătire teh­nică şi spirituală depinde într 'o co­vârşitoare măsură câştigul războiului ce ne stă în faţă. Cel care îşi ia asupra-şi această sarcină, trebue să dovedească o puternică voinţă, o pu ­nere înainte a unui ideal în aparenţă mai jertfelnic şi mai plin de renun­ţări, în realitate însă singurul care îţi dă bucurii s tatornice; idealul so ­cotirii tale ca o părticică dintr 'un întreg.

Atunci roadele acestei revoluţii fără sguduiri, ne va prilejui o dare de seamă, că trăim, că biologic facem parte dintr 'un şir de viaţă, a cărei început şi sfârşit nu-1 putem cu­prinde cu gândul şi imaginaţia noas­tră neputincioasă — şi care nu va pieri nici când, viaţa rasei fiind alt­ceva decât fărâma individualităţii tale peritoare. Astfel trebue să privim lu­crurile şi realizările vor fi mari.

Stăpâniţi de acest crez şi de a-ceste gânduri va trebui să ne punem munca noastră în slujba neamului, a patriei şi a Regelui nostru iubit.

IOAN VOICA

Vizitaţiuni canonice în Eparhia Clujului.

Prea Sfinţia Sa Nicolae Colan, Episcopul Clujului, în dorinţa de a adânci şi îndruma spre scopuri nobile viaţa reli­gioasă a obştei creştine, a sta­bilit următorul program al vi-zitaţiunilor c a n o n i c e în luna August:

Duminecă 13 August, la ora 9'30, Liturghie arhierească şi predică în biserica din Sovata Băi (jud. Murăş).

Marţi, 15 August — Pele­rinaj la Mănăstirea „Sf. Ana" din Rohia (jud. Someş). La ora 9"30 Liturghie arhierească şi predică. Doxologie pentru amin­tirea intrării României în răz­boiul de întregire. Sf. Maslu.

Marţi, 15 August. La ora 18 P. Sf. Sa va celebra Vecernia şi va predica la Mănăstirea

„Piatra Fântânelelor" (judeţul Năsăud).

Duminecă, 20 August, la ora 9*30, sfinţirea nouei bise­rici, Liturghie arhierească şi predică în Praid (jud. Odorhei).

Duminecă, 27 August, la ora 9*30 Sfinţirea bisericii pa­rohiale pictate din nou, Litur­ghie arhierească, predică şi pa­rastas pentru odihna sufletului I. P. Sf. Miron, Patriarhul Ro­mâniei şi ctitor al Mănăstirei „Sf. Ilie Prorocul" în Topliţa (jud. Murăş).

In aceste vizitaţiuni cano­nice P. S. Sa va fi însoţit de P. C. consilieri eparhiali şi de P. C. protopopi ai locului.

Cluj, la 8 August 1939. Consil iul eparhia l .

D e c i z i u n e a cu Nr. 31999 a Onor. Minister al Cultelor şi Arte lor în c h e s t i a a-soc iaţ iuni lor r e l i g i o a s e şi c o n d i -ţiunile lor d e func ţ ionare , publi­c a t ă în „Monitorul Oficial" Nr. 161 din 15 Iulie 1939, a r e cu­

prinsul u r m ă t o r :

Ministerul Cultelor şi Artelor. Noi, ministru secretar de stat la

Departamentul cultelor şi artelor, Având în vedere dispoziţiunile art.

19 din Constituţie, dispoziţiunile art. 1 şi 24 din legea pentru regimul general al cultelor şi dispoziţiunile codului penal privitoare la culte, a-sociaţiuni şi întruniri,

Văzând şi dispoziţiunile legii pen­tru apărarea liniştei şi ordinei în stat,

Decidem : CAPITOLUL I.

Asociaţiunile religioase interzise. Art. 1. — Sunt cu desăvârşire in­

terzise asociaţiunile religioase care prin doctrina şi practicele lor rituale aduc atingere legilor de organizarea statului şi instituţiunilor sale şi con­travin bunelor moravuri, siguranţei statului, ordinei şi liniştei publice.

Asociaţiunile religioase identifi­cate până acum, a căror existenţă şi funcţionare este cu totul interzisă, s u n t : Asociaţiunile mileniste (asocia­ţia internaţională a studenţilor în Bi­blie, martorii lui Dumnezeu Iehova prin societatea de Biblie şi Tratate sau sub orice altă denumire reli­gioasă, civilă sau comercială s'ar pre­zenta), penticostaliştii, tremurătorii, biserica lui Dumnezeu apostolică, po­căiţii, nazarenii, adventişti reformişti, secerăţorii, hliştii, inochentişti şi stiliştii.

Organele administrative şi poli­ţieneşti vor închide casele de rugă­ciuni ale acestora şi vor dresa in­fractorilor acte de urmărire pentru infracţiuni prevăzute în codul penal şi în celelalte legi represive în vigoare.

CAPITOLUL II. Autorizarea asociaţiilor religioase.

Art. 2 — Nici o asociaţie sau grupare religioasă nu va putea să funcţioneze, adecă membrii ei nu vor .putea mărturisi în public o doctrină religioasă şi nu vor putea exercita un ritual, dacă nu va obţine în prea­labil în acest scop o autorizaţie din partea Ministerului Cultelor şi Artelor, dată în condiţiunile deciziei de faţă.

Art. 3. — Pentru obţinerea au­torizaţiei unei asociaţiuni religioase, se cere ca un număr de cel puţin

Nr. 34—35 R E N A Ş T E R E A Pag. 5

100 membri, bărbaţi, cetăţeni români, majori, capi de familie, dovedind o-ficial că nu aparţin nici unui cult şi că se bucură de exerciţiul drepturilor civile şi politice, să înainteze minis­terului un memoriu cu expunerea doctrinei religioase şi a practicilor rituale, precum şi statutul de orga­nizare al ei. Cererea pentru autori­zarea asociaţiunii religioase va cu­prinde semnături legalizate de auto­ritatea competentă şi va fi însoţită de acte oficiale doveditoare a condiţiu-nilor cerute prin acest articol.

CAPITOLUL III.

Asociaţiuni religioase recunoscute. Art. 4. — Sunt autorizate urmă­

toarele asociaţiuni religioase: Asocia-ţiunea religioasă baptistă, asociaţiu-nea religioasă adventistă de ziua a 7-a, şi asociaţiunea religioasă a creş­tinilor după evanghelie.

CAPITOLUL IV. Condiţiunile de funcţionare a asocia-

ţiunilor religioase autorizate.

Art. 5. — Asociaţiunile religioase nu pot primi în organizaţiunile lor şi nu pot înscrie între membrii lor persoane aparţ inând vreunui cult, fără a se fi asigurat mai înainte că a-cestea au îndeplinit formalităţile le­gale de părăsire a cultului căruia au aparţinut.

Art. 6. — Asociaţiunile religioase pot avea organizaţiuni locale numai cu un număr de cel puţin 50 cre­dincioşi, capi de familie sau de sine stătători.

Pentru atingerea acestui număr minim, credincioşii din două ori mai multe localităţi învecinate se pot a-socia în vederea constituirii unei or­ganizaţiuni locale comune.

Sediul organizaţiei locale va fi în localitatea unde se găseşte casa de rugăciuni.

Art. 7. — Adunări religioase şi predici se pot ţine numai în casele de rugăciuni care trebue să fie clă­diri destinate exclusiv acestui scop şi declarate ca atare primăriei, prefec­turii, Ţinutului şi Ministerului cultelor.

Pentru funcţionarea unei case de rugăciuni e necesar un număr de cel puţin 50 credincioşi înscrişi în or­ganizaţia locală. Credincioşii din două ori mai multe localităţi învecinate se pot asocia în vederea atingerii nu­mărului minim de mai sus .

Casele de rugăciuni nu pot func­ţiona decât in cadrele unei organi­zaţiuni locale care-i supraveghează activitatea şi are răspunderea ei.

Casele de rugăciuni vor trebui să îndeplineasă condiţiunile de salubri­tate şi igienă cerute de normele edi­litare şi poliţieneşti în vigioare.

In interesul ordinei publice şi spre a se evita conflicte şi demonstraţiuni confesionale, casele de rugăciuni vor putea funcţiona numai aflându-se la o distanţă de cel puţin 200 metri de locaşurile de rugăciuni ale cultelor şi ale altor asociaţiuni religioase.

Sunt dispensate de condiţiunea numărului credincioşilor şi a distan­ţei, casele de rugăciuni în fiinţă şi în funcţiune la 14 Iunie 1938.

In viitor case de rugăciuni se pot deschide numai cu autorizaţia prea­labilă a Ministerului Cultelor.

Art. 8. — Închiderea caselor de rugăciuni se poate face numai în urma ordinului Ministerului Cultelor şi Artelor.

Art. 9. — Serviciile religioase, care prin natura lor ori, conform prescripţiunilor rituale ale asociaţiei, trebue săvârşite în afară de casele de rugăciuni, se vor face cu respec­tarea strictă a legilor şi regulamen­

telor pentru ordinea publică, evitân-du-se orice acte care ar putea jigni cultele recunoscute ori ar constitui manifestaţiuni împotriva lor.

In acest scop, autorităţile locale în drept, vor fixa dinainte, la cere­rea predicatorului organizaţiei şi de comun acord cu acesta, data şi lo­cul când vor putea avea loc aceste servicii.

Ceremoniile pentru înmormântări se vor putea face fără o prealabilă autorizaţie.

Art. 10. — Predicatorii şi mem­brii organelor de conducere ale aso-ciaţiunilor religioase desemnaţi în conformitate cu statutele lor de or­ganizare, vor fi cetăţeni români, ma­jori, cari se bucură de toate dreptu­rile civile şi să nu fi suferit vre-o condamnare pentru infracţiuni infa­mante, iar cei care au împlinit vârsta de 30 ani trebue să aibe şi exerci­ţiul drepturilor politice.

Numele predicatorilor şi ale mem­brilor organelor de conducere vor fi comunicate Ministerului Cultelor şi Artelor, spre verificare, iar de acesta, autorităţile administrative locale.

Art. 11. — Predicatorii, în afară de pregătirea profesională, vor trebui să aibe cel puţin patru clase se­cundare.

Se exceptează predicatorii care au funcţionat şi până acum cu autori­zaţia Ministerului Cultelor şi Artelor.

Art. 12. — Predicatorii îşi pot exercita atribuţiunile lor numai în or­ganizaţiile locale ale asociaţiunii re­ligioase pentru care au fost instituiţi şi pot săvârşit acte religioase numai membrilor acelei organizaţiuni locale.

Art. 13. — Predicatorii pot ţinea în casele de rugăciuni, ori în alt loc destinat acestui scop, cursuri pentru educaţia morală şi religioasă a co­piilor membrilor organizaţiei locale unde funcţionează,

Art. 14. — Prozelitismul religios, fie colectiv, fie individual, oprit tu­turor cultelor din ţară, este interzis membrilor asociaţiilor religioase.

Aceştia nu pot, în adunările lor de orice fel, să defaime doctrina, ri­tul, organizaţia şi pe slujitorii cultelor.

Art, 15. — Asociaţiunile reli­gioase nu pot sta în dependenţă faţă de nici o organizaţie similară din străinătate şi nu pot întreţinea alte legături cu acestea decât cele ce rees din omogenitatea doctrinei şi a ri­tualului religios.

Reprezentanţii organizaţiilor simi­lare străine pot lua parte la desba-terile şi hotărârile congreselor aso­ciaţiilor religioase din ţară numai cu autorizaţia prealabilă a Ministerului Cultelor şi Artelor şi numai în limi­tele autorizaţiei.

Art. 16, — Asociaţiunile reli­gioase pot întemeia şcoli pentru pre­gătirea profesională a personalului lor religios.

Organizaţia acestor şcoli, pro­grama de studii şi angajarea de pro­fesori vor fi aprobate în prealabil de Ministerul Cultelor şi Artelor.

Art. 17. — Asociaţiile religioase sunt libere să editeze şi să vândă în librării, chioşcuri şi în casele de ru­găciuni, pentru credincioşii lor orice scriere în care să se desvolte doc­trina, ritul şi în care să li se dea acelora îndrumări practice de orice natură. Orice publicaţie de acest fel va trebui să poarte pe copertă nu­mele asociaţiei editoare sau distri­buitoare.

Când distribuirea acestor publi­caţii se face prin organizaţiile locale, acestea vor aplica sigilul pe toate exemplarele distribuite.

Asociaţiile religioase cari tipăresc scrieri pentru membrii lor sunt da­

toare să trimită Ministerului Cultelor şi Artelor câte trei exemplare din a-ceste scrieri.

Art. 18. — In termen de trei luni dela data publicării prezentei deci-ziuni, organizaţiunile locale ale aso-ciaţiunilor religioase autorizate vor înainta Ministerului Cultelor şi Ar­telor tablouri cu următoarele d a t e :

a) Sediul organizaţiei locale, nu­mele şi profesiunea membrilor din organele de conducere, localităţile care aparţin organizaţiei locale, lo­calitatea unde este casă de rugăciuni, data de când funcţionează aceasta, numele şi profesiunea proprietarului casei de rugăciuni, titlul de drept al folosirii acesteia;

b) Numele, domiciliul, naţionali­tatea, vârsta şi originea etnică a pre­dicatorului, data de când funcţio­nează ca predicator şi studiile pe care le a r e ;

c) Numele, domiciliul, naţionali­tatea, vârsta şi originea etnică a mem­brilor organizaţiei, indicându-se pen­tru fiecare cultul căruia i-a aparţinut înainte, data părăsirii acelui cult, iar în cazul când aceasta s'a întâmplat după 22 Aprilie 1928, se va arăta şi

numărul şi data certificatului de tre­cere şi autoritatea care 1-a eliberat.

Netrimiterea în termenul indicat a acestor date constitue dovada că organizaţia funcţionează nelegal şi după expirarea termenului va fi d i ­zolvată, iar casa de rugăciuni va ti închisă de către Ministerul Cultelor şi Artelor.

Art. 19. — Organizaţiile locale ale asociaţiunilor religioase vor îna­inta la finele fiecărui an, câte un tablou suplimentar al membrilor noi înscrişi, cu arătarea datelor prevă­zute la art. 18, punctul b), al aces­tei deciziuni. Asemenea vor trimite şi un tablou al membrilor ieşiţi din or­ganizaţie,

Art. 20. — Deciziunea prezentă intră în vigoare pe data publicării ei în Monitorul Oficial. Deciziunile an-terioase sunt şi rămân abrogate.

Art. 21. — D-l director referent al chestiunilor privitoare la asocia­ţiunile religioase este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei deciziuni.

Dată la 12 Iulie 1939. Ministrul cultelor şi artelor,

N i c o l a e Z igre Nr. 31999

I N F O R M A Ţ I U N I IN ATENŢIUNEA ON.

PREOŢIM1. C.' Preoţi sunt rugaţi să dea dovadă de dragostea ce-o poartă sfin­tei lor misiuni şi prin în­demnarea nouilor bacalau­reaţi la îmbrăţişarea carie-

» 9 9

rei preoţeşti. Să le arate frumuseţa şi importanţa che­mării şi să le aducă la cu­noştinţă, că Ven. Consiliu eparhial dă cel mai larg sprijin elementelor bune; sprijin ce poate merge până la gratuitatea întreţinerii în Internat.

O a n i v e r s a r e . In 14 August s'a împlinit un an dela promulgarea Legii administrative care a împărţit ţara în zece ţinuturi. Rezultalele acestei în­ţelepte întocmiri se văd de pe-acum, O lăudabilă emulaţie între cele zece ţinuturi, cari au căutat să se pre­zinte cu un bilanţ de înfăptuiri cât mai impresionant, a dat roade dintre cele mai îmbucurătoare.

O r e l e d e r e l i g i e l a ş co l i l e p r i ­m a r e . In anul trecut fixându-se în orariile tip ale şcolilor primare din ţară ore de predarea religiei şi în zilele de Sâmbătă când preoţii având diferite servicii în parohii, care a fă­cut ca preoţii, reţinuţi de servicile o-bligatorii în parohie în zilele de Sâm­bătă, să im-şi poată îndeplini şi în­datoririle faţă de şcoală, au fost siliţi să absenteze dela aceste ore. Spre a se evita această situaţie, Ministerul Educaţiei a dispus ca orele de reli­gie, rânduite Sâmbătă, să fie trecute într'o altă zi a săptămânei. Dealtfel, însăşi programa prevede această pu­tinţă de schimbare, iar şcolile care o fac, trebue să anunţe autorităţile şcolare,

Un s u c c e s strălucit . Doamna Marta Dr. Stan nasc. Suciu, asistentă la Facultatea de medicină din Bu­cureşti, care in prezent se află în concediu de studii, în decursul lunei Iulie a. c. s'a supus la un examen din chimia biologică la Universitatea

Sorbona şi a reuşit prima între can­didaţi. Credem că e vrednic de er-marcat acest succes, care face cinste Universităţii noastre din Ciuj, a cărei licenţiată este sus numita şi ne bu ­cură cu atât mai mult, că este fică de preot, fica cea mai mică a preo­tului Pavel Suciu din Gorneşti.

AVIZ. Se a d u c e la cunoş t in ţa părinţi lor, c ă E p i s c o p i a ort. r o m . din Cluj cu 1 S e p t e m v r i e a. c. d e s c h i d e un Internat d e bă ie ţ i în S t r a d a Iaşi lor Nr. 14, pentru e levi i d e l a l i c e e l e din Cluj.

Preţul pentru e lev i i fii d e preoţ i 15.000 Lei anua l . Pentru alţi e l ev i 18.000 Lei anua l .

Informaţii de ta i la t e la Consil iul Eparhial Cluj, P i a ţ a Cuza V o d ă 3 .

C a t e d r a l a o r t o d o x ă din T i ­m i ş o a r a . In centru] Timişoarei se află impunătoarea catedrală ortodoxă. Lucrările pentru terminarea ei au fost accelerate în ultimul timp. — In exterior ele sunt aproape termi­nate, iar în interior se lucrează cu febrilitate. Se pare că încă în toamna aceasta ortodoxia românească se va mândri cu o nouă catedrală de p ro ­porţii monumentale.

Noul reg im span io l . Pentru a asigura refacerea Spaniei în cel mai scurt timp, Generalissimul Franco şi-a asumat toate puterile în stat. El nu este responsabil de actele sale decât „în faţa lui Dumnezeu şi a istoriei." Generalul Franco a format noul guvern spaniol. Consiliul de miniştrii, însă, are un rol pur con­sultativ. Aceste schimbări au produs o adâncă impresie în toate cercurile politice spaniole.

B a t e c e a s u l la D a n z i g . Săptă­mâna trecută a avut loc o mare în­trunire naţional socialistă la Danzig, unde d. Foerster şeful germanilor a rostit un discurs fulminant contra Poloniei. La sfârşit a exprimat cre­dinţa conaţionalilor săi s p u n â n d : „Danzighezii. uniţi pe veci, îndreaptă, cu dragoste şi veneraţie, privirea lor către Fuhrer, care, fără îndoială, le le împlini dorinţa de a reveni la Reich, impunând astfel triumful prin­cipiului de drept după care popoa-

Pag. 6 R E N A Ş T E R E / » Nr. 34—35

rele pot să dispună de soarta lor, drept ce le-a fost refuzat în 1919." Tocmai aşa a procedat Hitler şi cu teritorul sudet. A pus pe K. Henlein să anunţe realipirea iminentă la Reich, şi în curând faptul s'a şi produs . Metoda — odată reuşită — se în­cearcă şi cu Danzigul. întrebarea es te : va merge acum tot aşa de uşo r? Sau va izbucni războiul eu ropean? Se pare că luna August ne da răs ­punsul liniştitor sau tragic, ce-1 aş­teaptă omenirea cu atâta înfrigurare.

B I B L I O G R A F I E V. Al. Macedonsky: „Părintele

Anton" „O zi pe câmp cu stolul", Brăila 1939. 89 pag. Preţul 30 Lei.

Zilele acestea a apărut o carte nouă „Părintele Anton".

„Părintele Anton" nu e nuvelă, nici roman, ci este o figură de a-postol sătesc, omul care îşi închină viaţa şi munca binelui obştesc. Este fără îndoială, o figură simbolică a noului curent de renaştere naţională. Eroul, un străjer necontenit pe pri­mul plan, îşi mărturiseşte entusias-mul pentru realizările înfăptuite în sat, prin exemplul şi îndemnurile Ia bine, ale „Părintelui Anton". Cre­dem că e una din cărţile bune în materie de educaţie morală şi na­ţională, care trebue cetită neapărat şi noi o recomandăm cu toată căl­dura, îndrumările ei sunt de mare folos, de aceia nu trebue să lip­sească din nici o casă, căci şi ti­nerii, ca şi bătrânii, vor găsi aici o lectură de sănătoasă îndrumare spi­rituală.

* Preot A. I. Popescu: Spre pa­

rohia model. Bârlad, 1939. 32 pag. Este desvoltarea unui subiect oficial tratat în conferinţele pastorale din eparhia Huşilor, cârmuită cu deose­bită râvnă de către P. S. Episcop Nifon Criveanu. Autorul vorbeşte plin de duh şi pricepere despre mijloa­cele multiple, ce pot fi întrebuinţate şi de preot spre a face din parohia lui o cetate a Domnului . Socotim cartea, scrisă într 'un stil cald, ca una din cele mai utile pentru tinerii preoţi şi studenţi în teologie. De aceea le-o şi recomandăm cu toată stăruinţa.

Consil iul eparhia l ort. rom. Cluj.

Nr. 4631/1939.

C o m u n i c a t . Sfântul Sinod în şedinţa sa dela

27 Iunie 1939, ocupându-se cu pro­blema trecerii evreilor la creştinism, a luat următoarea hotărâre :

„ 1 . Sfântul Sinod îşi menţine ho­tărârea sa din 15 Martie 1938 prin care se hotăreşte să nu se mai ia în seamă nici o cerere de trecere la or­todoxie a evreilor dacă nu va fi în­soţită de actul doveditor că solici­tatorul este cetăţean român prin res­pectarea tuturor formelor legale.

2. Preoţii sunt îndatoraţi a face tuturor evreilor doritori de a intra în creştinism o catehizare cât mai se­rioasă şi să nu păşească la actul botezului până când nu vor avea încredinţarea deplină că trec Ia creş­tinism din convingere, iar nu din interese streine.

3 . Se va interveni la locul în drept ca ofiţerii de stare civilă să nu facă în acte menţiunea de tre­cere la ortodoxie a evreilor decât numai în baza certificatului de botez eliberat de autorităţile bisericeşti."

Cluj, la 15 Iulie 1939. Consiliul eparhial.

Nr. 4832/1939.

Comunicat. On. Minister al Educaţiei Naţio­

nale dispune ca începând cu anul şcolar 1939/940 cercetarea bisericii să se facă de către elevii tuturor şcoalelor strict, după legile şi regu­lamentele în vigoare. Lunia şi Sâm­băta religia se face şi în cadrul stră­jeriei. Profesorii de religie sunt da­tori să ducă elevii la biserică şi preoţii să asiste la programul străjeriei,

Cluj, la 28 Iulie 1939. Consiliul eparhial.

Nr. 5049—1939.

Comunicat oficial. M a r e l e Stat Major a d u c e la

c u n o ş t i n ţ ă tuturor of i ţeri lor d e r e z e r v ă c a r e nu au s i tuaţ ia mi­l i tară c o m p l e t c lar i f icată , a d i c ă a c e i cari nu c u n o s c p r e c i s uni­t a t e a în c a r e c o n t e a z ă , s a u a c e i c a r e au primit ord ine d e c h e ­m a r e pentru m o b i l i z a r e a 1939/40 d e l a mai multe unităţi , s ă s e a-d r e s e z e în scr i s M. A. N., Direc ­ţ ia Persona lu lu i Biroul 6 ofiţeri d e r e z e r v ă , c e r â n d lămuriri. Vor a r ă t a t o t o d a t ă în cuprinsul c e -rerei , s t a r e a lor civi lă şi ultimul domici l iu s tabi l .

Autorităţ i le c ivi le şi Întreprin­deri le part icu lare sunt r u g a t e a ver i f ica s i tuaţ ia mil i tară a of i ţe ­rilor d e r e z e r v ă , funcţ ionari în instituţia s a u în trepr inderea r e s ­p e c t i v ă şi a o b l i g a p e a c e i cu s i tuaţ ia n e c l a r ă s ă - ş i l i m p e z e a s c ă definit iv a c e a s t ă s i tuaţ ie .

T o t o d a t ă s e a d u c e la c u n o ş ­t inţă c ă atunci c â n d s e v a c o n ­s t a t a c ă un of i ţer d e r e z e r v ă nu c u n o a ş t e un i ta tea în c a r e c o n t e a ­z ă v a fi defer i t justiţiei mil i tare.

Preoţ i i îş i vor c lari f ica s i tua­ţia mil i tară în cel mult 30 zi le , a v i z â n d şi autor i ta tea s u p e r i o a r ă b i s e r i c e a s c ă d e s p r e a c e a s t a . Cei c e vor fi găs i ţ i în n e r e g u l ă d u p ă a c e s t termin v o r fi îndepăr ta ţ i din servic iu , sufer ind şi sanc ţ iu ­nile l eg i lor mil i tare.

Cluj, la 8 August 1939. Consiliul eparhial.

Nr. 4504/1939

C O N C U R S Prin aceasta se publică concurs

pentru primirea d e s tudenţ i în A c a d e m i a n o a s t r ă t e o l o g i c ă din Cluj, cu terminul de 15 Sept . a. c.

1. Candidaţii cari doresc să fie primiţi vor înainta Consiliului nostru eparhial o cerere scrisă cu mâna proprie, anexând în original, urmă­toarele documente :

a) Actul de naştere şi botez dela oficiul paroh ia l ;

b) Certificat de bacalaureat ;

c) Certificat medical, prin care să se constate integritatea spirituală şi corporală a petiţionarului ;

d) Declaraţia petiţionarului, sub ­scrisă de părinţi sau tutori, că după absolvirea cursului teologic, va intra în slujba eparhiei cel puţin 5 ani de zile, la din contră va restitui fondu­lui seminarial toate spesele de între­ţinere, precum şi bursele primite.

Cererile însoţite de aceste docu­mente, se vor înainta Consiliului, până la 15 Septemvrie a. c.

Cereri intrate după acest termen nu se vor lua în considerare.

2. Nu se vor primi decât candi­daţi înzestraţi cu darul de a cânta.

3 . Candidaţii primiţi se vor pre­zenta în ziua de 29 Septemvrie Ia vizită medicală şi la examinarea apti­tudinilor lor muzicale, dela care a-târnă primirea definitivă în Acă'demie.

Atât cei primiţi cât şi clericii cei vechi se vor înscrie în zilele de 29—30 Septemvrie.

4. Examenele şi colocviile res­tante se vor face în 25—28 Septem­vrie. Terminul escepţional din Fe­bruarie s'a suprimat. Astfel ceice nu se vor prezenta sau vor fi respinşi dela examene' şi colocvii vor fi con­sideraţi repetenţi.

5. După 30 Septemvrie nu vor mai fi înscrişi decât candidaţii din sesiunea de toamnă de bacalaureat, (în an I).

6. Cu ocazia înscrierii fiecare stu­dent va plăti 150 Lei taxă de în­scriere, 100 Lei pentru bibliotecă şi 100 Lei taxă pentru anuar.

Pentru întreţinerea la Internatul Academiei, studenţii vor avea să sol-vească o taxă anuală de 8000 Lei. In patru rate: la înscriere 2000 Lei, la 1 Decemvrie 2000 Lei, la 1 Fe­bruarie 2000 Lei şi 1 April 2000 Lei.

7. In 30 Septemvrie toţi clericii se vor mărturisi şi cumineca, iar în 1 Octomvrie se va face deschiderea anului şcolar.

8. Până la 30 Septemvrie stu­denţii vechi vor achita toate restan­ţele, precum şi cel puţin o rată pen­tru anul şcolar 1939—40, altfel nu vor putea fi primiţi în Academie sub nici un motiv.

9. Toţi clericii vor locui în Inter­natul Academiei. Externi nu se vor mai admite sub nici o condiţie.

10. Burse sau alte ajutoare se vor da în semestrul II.

11. Fiecare student primit în Aca­demie va aduce cu sine cel puţin 4 schimburi de rufe în stare bună.

Toţi studenţii sunt obligaţi să poarte vestă închisă de coloare neagră.

Dela data înmatriculării studenţii intră în toate drepturile şi datorinţele statorite de Regulamentul Academiei.

12. Nici un student nu poate cer­ceta în acelaş timp, ca student or­dinar, alte institute de învăţământ.

Dela dispoziţiile de mai sus nu se va face nici o excepţiune.

Cununie regulate încep la 2 Oci. Cluj, din şedinţa Consiliului epar­

hial, ţinută la 3 Iulie 1939. •f- N i c o l a e , Va ier Mate iu ,

Episcop. secretar subst.

Nr. 78/1939. (30) 1—1

Publicaţie de licitaţie. Se aduce la cunoştinţă generală

că parohia ortodoxă română din Band, judeţul Murăş, dă în între­prindere prin licitaţie publică pe bază de oferte închise şi sigilate, construi­rea unei biserici noui, conform pla­nului şi devizului aprobat de Ven. Consiliu Eparhial din Cluj sub Nr.

4463/1939 în valoare de cea 2 miLl 100.000 Lei. I

Licitaţia se fixează pe ziua d&l 17 Septemvrie 1939 la orele 2 p. m. 1 şi se va ţinea în cancelaria oficiului' 1 parohial ortodox român din Bandei în conformitate cu dispoziţiile Legii 1 contabilităţii publice şi a normelor 1 generale pentru întreprinderi de lu- \ crări publice precum şi a condiţiu-nilor speciale cuprinse în caetul de sarcini.

Planul, devizul în alb şi caietul de sarcini se pot vedea şi consulta; zilnic, la oficiul parohial ort. rom. din Band.

Concurenţii legal îndreptăţiţi sunt: invitaţi a lua parte la această lici­taţie depunându-ş i ofertele în scris, sigilate şi însoţite de o garanţie de 5° / 0 din valoarea lucrării, în numerar, sau în efecte garantate de Stat, sau prin o scrisoare de garanţie emisă de o bancă de nrima bonitate ac­ceptată de Sf. Episcopie ort. rom, din Cluj.

Parohia îşi rezervă dreptul a de­cide asupra adjudecării pe lângă re­zerva aprobării din partea Sf. Epis­copii, fără considerare la preţ şi condiţiuni, dând lucrarea aceluia din­tre ofertanţi, care prezintă cea mai* mare încredere.

Parohia nu se angajează a plăti spese de participare la licitaţie.

Pentru cazul că prima licitaţie fi­xată pe data de mai sus, nu se va putea ţinea, a doua licitaţie va avea. loc după opt zile, adecă la 24 Sep­temvrie 1939, în acelaş loc şi la a-ceeaş oră.

Band, din şedinţa consiliului pa­rohial împreună cu comitetul de con­strucţie ţinută la 6 August 1939.

Preşedinte, Seccretari, Ierofteiu Viscreanu Ştefan Ceontea:

paroh. secr. al cons. par. Ioan Stuchirean

secr. al comit, de constr. Văzut :

Ştefan Rusu, protopop.

Nr. 949/1939. (28) 3—3

C O N C U R S Pentru întregirea parohiei de cl.

I-a Someşeni, protopopiatul Cluj, de­venită vacantă prin decesul parohu­lui, prin aceasta se publică concurs cu termen de 30 de zile, socotit dela prima publicare în „Renaşterea".

Venitele împreunate cu acest post sunt :

1. Salarul dela Stat cu referire-însă la ord. Minist. în vigoare.

2. Sesiune parohială de 12 iug. arător.

3. Interesele după fondul sesiunii parohiale până la achiziţia imobilu­lui corăspunzător depunerii.

4. Dreptul de a paşte 3 vite im păşunea comunală.

5. Locuinţă corespunzătoare în­chiriată de parohie, până Ia edifica­rea unei case parohiale.

6. Stola stabilită de consiliul pa­rohial în şedinţa din 12/111. 1933.

Candidaţii îşi vor înainta în ter­minul fixat, toate actele, cu cerere, adresată Ven. Consiliu Eparhial. Irr parohie se pot prezenta cu avizul protopopului, conform art. 47 din re­gulament până la 8 zile înainte de alegere.

Cluj, la 12 Iulie 1939. Consiliul parohial din Someşeni în:

înţelegere cu oficiul protopopesc. Protopop N. Vasiu.,

Tipografia Eparhiei ortodoxe române, Cluj^