MASA ROTUNDĂ

„EFICIENȚA MECANISMULUI DE UNIFICARE A

PRACTICII JUDICIARE, LA UN AN DE LA INTRAREA

ÎN VIGOARE”.

BIBLIOTECA PUBLICĂ DE DREPT

12 DECEMBRIE 2013

Soluţiile neuniforme date de instanţele de judecată în condiţiile

unei jurisprudenţe caracterizate de tendinţe contradictorii, ridică

probleme serioase pentru înfăptuirea justiţiei la nivel intern.

Aceste divergenţe diminuează încrederea cetăţeanului în justiţie,

împiedică dezvoltarea sistemului şi chiar subminează existenţa

acestuia.

Mecanisme interne de unificare a practicii judiciare:

Consultative:

- Hotărârile Explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie.

- Recomandările Curţii Supreme de Justiţie.

Obligatorii:

- Avizele consultative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie.

- Deciziile pronunţate în interesul legii.

- Deciziile Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie

Hotărârile Explicative ale

Plenului Curţii Supreme de Justiţie

Sunt adoptate de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul:

- Legii Nr. 789 din 26.03.1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie art. 1 al.

2 şi art. 16 lit. “c”.

- Codului de Procedură Civilă art. 17.

- Codului de Procedură Penală art. 7.

HPCSJ reprezintă rezultatul generalizării practicii judiciare de către Plenul Curţii

Supreme de Justiţie. Nu au un caracter obligatoriu pentru instanţele

judecătoreşti.

În perioada 24 decembrie 1990 – 12 decembrie 2013, au fost adoptate 121 de

hotărâri explicative, pe diverse chestiuni.

Recomandările Curţii Supreme de Justiţie

Nu sunt reglementate legislativ.

Sunt emise din oficiu de către Curtea Supremă de Justiţie.

Reprezintă un mecanism de reacţie rapidă la dificultăţile apărute în procesul de

aplicare a legislaţiei.

În perioada 30 octombrie 2012 – 12 decembrie 2013, au fost emise 61 de

recomandări.

Avizele Consultative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie

Avizele consultative reprezintă cel mai nou mecanism de unificare a practicii judiciare şi de aplicare unitară a legii în materie civilă, introdus prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova din 05.07.2012, în vigoare din 01.12.2012. Sunt adoptate de Plenul Curţii Supreme de Justiţie în temeiul art. 122 al Codului de Procedură Civilă şi art. 16 lit. “d” al Legii Nr. 789 din 26.03.1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, la cererea participanţilor la proces sau la cererea din oficiu a instanţei de judecată care examinează cauza. Au un caracter obligatoriu pentru toate instanţele judecătoreşti. Refuzul de emitere a avizului consultativ se emite sub formă de încheiere. Atât avizele consultative, cât şi încheierile privind refuzul emiterii avizului consultativ se publică pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie. În perioada 01 decembrie 2012 – 12 decembrie 2013, au fost formulate 30 de cereri privind emiterea avizului consultativ. Din numărul total de cereri, în privinţa la 14 au fost emise avize consultative, iar în privinţa la 16, au fost adoptate încheieri de refuz.

Deciziile pronunţate în interesul legii

Recursul în interesul legii este calea extraordinară de atac prin care se asigură interpretarea şi

aplicarea unitară a legii penale şi de procedură penală pe întreg teritoriul ţării.

Deciziile pronunţate în interesul legii, sunt cel mai nou mecanism de unificare a practicii

judiciare şi de aplicare unitară a legii în materie penală, introdus prin Legea pentru

modificarea şi completarea Codului de procedură penală al Republicii Moldova din

05.04.2012, în vigoare din 27.10.2012.

Sunt adoptate de Colegiul Penal al Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art. 4651-4654 al

CPP, la solicitarea motivată a

- Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie.

- Preşedintelui Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie.

- Procurorului General.

- Preşedintelui Uniunii Avocaţilor.

Decizia pronunţată în interesul legii este obligatorie din ziua pronunţării şi nu are efect

asupra cauzelor deja soluţionate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

În perioada 27 octombrie 2012 – 12 decembrie 2013, a fost adoptată 1 Decizie în interesul

legii.

Deciziile Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie

Reprezintă soluţiile adoptate de către Colegiul Penal al Curţii Supreme de Justiţie, în

urma examinării cauzelor în ordine de recurs.

Cu toate că nu este consacrat expres, caracterul obligatoriu al Deciziilor Colegiului

Penal al Curţii Supreme de Justiţie, reiese din dispoziţiile art. 427 al. 1 pct. 16 al CPP,

care stipulează în calitate de temei pentru recurs, contradicţia dintre aplicarea unei

norme în hotărârea atacată şi o hotărâre de aplicare a aceleiaşi norme adoptate anterior

de către Curtea Supremă de Justiţie.

Aprecierea de către CtEDO a practicii judecătorești neunitare și a

mecanismelor de unificare

Principiul securităţii juridice garantează, inter alia, o oarecare stabilitate în

cazurile juridice şi contribuie la încrederea publicului în instanţe. Pe de altă

parte, persistenţa hotărârilor judecătoreşti neunitare poate crea o stare de

incertitudine juridică în măsură să scadă încrederea publicului în sistemul

judecătoresc, în vreme ce această încredere este evident una dintre

componentele esenţiale ale unui stat de drept (a se vedea Păduraru

împotriva României; Vinčić şi alţii împotriva Serbiei).

Posibilitatea unor hotărâri judecătoreşti neunitare reprezintă o caracteristică

inerentă a oricărui sistem juridic care se bazează pe o reţea de instanţe de fond

şi de recurs, competente în domeniul lor de jurisdicţie teritorială. Astfel de

divergenţe pot apărea şi în cadrul aceleiaşi instanţe. Acest fapt, în sine,

nu poate fi considerat contrar convenţiei (a se vedea Santos Pinto împotriva

Portugaliei).

Cerinţele securităţii juridice şi protecţia încrederii legitime a publicului

nu conferă un drept dobândit la consecvenţa jurisprudenţei (a se vedea Unédic

împotriva Franţei, nr. 20153/04, 18 decembrie 2008, pct. 74).

Evoluţia jurisprudenţei nu este, în sine, contrară bunei administrări a justiţiei

dat fiind că eşecul menţinerii unei abordări dinamice şi progresive ar risca să

împiedice reforma sau ameliorarea (a se vedea Atanasovski împotriva „Fostei

Republici Iugoslave a Macedoniei”, nr. 36815/03, 14 ianuarie 2010, pct. 38).

Practica neuniformă conduce, de regulă, la încălcarea

art. 6 para. 1 şi art. 14 al Convenţiei

Criteriile în baza cărora Curtea apreciază o încălcare a art. 6 § 1

CEDO pe motivul hotărârilor judecătoreşti neunitare:

- „divergenţe profunde şi persistente” în jurisprudenţa instanţelor interne;

- dacă legislaţia internă prevede mecanisme pentru remedierea

inconsecvenţelor;

- dacă mecanismul a fost aplicat şi, după caz, cu ce efecte.

a se vedea: Iordan Iordanov şi alţii v. Bulgaria; Ştefan şi Ştef v. România;

Schwarzkopf şi Taussik v. Cehia; Tudor Tudor v. România; Ştefănică şi

alţii v. România; Albu şi alţii v. România.

Divergenţe în abordare pot apărea la nivelul instanţelor ca parte a

procesului interpretării dispoziţiilor legale concomitent cu adaptarea lor la

situaţia concretă. Divergenţele pot fi tolerate când sistemul juridic intern

este capabil să le facă faţă (a se vedea Nejdet Şahin şi Perihan Şahin

împotriva Turciei).

Sistemul trebuie să instituie mecanisme eficiente care trebuie aplicate în

totalitate şi în timp util prin intermediul instanţelor superioare însărcinate

cu uniformitatea jurisprudenţei, pentru a corecta la momentul potrivit

neconcordanţele din hotărârile instanţelor interne şi a păstra astfel

încrederea publicului în sistemul juridic.

Verificarea de către CtEDO a eficienţei mecanismului

de unificare a practicii judiciare

Curtea verifică dacă sistemul naţional prevede un mecanism capabil să

asigure consecvenţa practicii instanţelor interne, ţinând cont de faptul că

procesul de unificare şi asigurare a consecvenţei jurisprudenţei poate

necesita o anumită perioadă de timp (a se vedea Schwarzkopf şi Taussik v.

Cehia).

Lipsa instrumentului de unificare

Beian c. României, Hotărârea din 6 dec. 2007

(încălcarea art. 6 paragraful 1 şi art. 14 al Convenției)

Lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii în cadrul celei mai înalte

instanțe interne, a dus la aceea că chiar ÎCC a ajuns să pronunțe, uneori chiar în aceeași

zi, decizii diametral opuse.

În cauză se constată că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe

profunde și persistente în timp.

Această practică este în sine contrară principiului securității juridice, care este implicit

în ansamblul articolelor din Convenție și care constituie unul dintre elementele

fundamentale ale statului de drept.

În loc să-și îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de

Casație a devenit ea însăți o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea

publicului în sistemul judiciar.

Prin urmare, s-a constatat încălcarea art. 6 para 1 și 14 din Convenție.

Lipsa instrumentului de unificare

Tudor Tudor c. României, Hotărârea din 24 martie 2009

(încălcare art. 6 paragraful 1 al Convenției)

În contextul general al restituirii proprietăților naționalizate în România, lipsa unei coerențe legislative și jurisprudența contradictorie în ceea ce privește interpretarea unor aspecte ale legilor privind retrocedarea a creat un climat general de insecuritate juridică.

CSJ nu avea la dispoziție nici un mecanism efectiv pentru a rezolva conflictele dintre hotărârile instanțelor inferioare (Păduraru și Beian).

Intervenția CSJ în cauză a fost posibilă numai prin intermediul unei căi de atac extraordinare care contrazice prin ea însăși principiul securității raporturilor juridice (Brumărescu v. România / recursul în anulare).

În consecință, lipsa unui mecanism care să asigure consecvența în practica instanțelor naționale, diferențele de abordare profundă și de lungă durată în jurisprudență, în ceea ce privește o mare problemă pentru societate, sunt de așa natură încât creează o stare de insecuritate continuă. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 para 1.

Instrumentul de unificare – Recursul în interesul legii

Zelca şi alţii v. România, Decizia din 6 sept. 2011 (mecanism eficient)

• La 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat printr-un recurs în interesul legii, stabilindu-se orientările obligatorii pentru o interpretare uniformă a dispoziţiilor legale contestate (care acordau tuturor funcționarilor publici sporuri la salariu, în lipsa unui mecanism de calcul).

• Soluţia aplicată de Curtea de Apel Constanţa în cauza reclamanţilor a urmat interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

• Având în vedere toate elementele menţionate anterior, Curtea consideră că mecanismul prevăzut la art. 329 C. proc. civ., ca mecanism destinat să soluţioneze, nu să împiedice, hotărâri judecătoreşti contradictorii s-a dovedit a fi eficient, deoarece, într-o perioadă rezonabil de scurtă, a pus capăt divergenţelor de jurisprudenţă privind problema acordării suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare funcţionarilor publici.

Instrumentul de unificare – recursul în interesul legii

Albu şi alţii v. România, Hotărârea din 10 mai 2012 (mecanism eficient)

Deşi în prezentele cauze hotărârea în litigiu a fost pronunţată într-un moment în care divergenţa încă exista, Curtea nu vede niciun motiv să se abată de la constatările din cauza Zelca şi alţii privind eficienţa recursului în interesul legii, un mecanism care a fost pus în funcţiune destul de prompt, fiind prezentat Înaltei Curţi la circa un an de la apariţia divergenţei contestate. Înalta Curte, la rândul său, a analizat problema cu promptitudine şi a oferit orientări clare privind interpretarea corectă a actelor normative, cu rezultatul că divergenţa a încetat repede, iar interpretarea instanţelor interne s-a uniformizat (a se vedea, a contrario, Tudor Tudor, citată anterior, pct. 30 şi Ştefănică şi alţii, citată anterior, pct. 38).

Realizarea consecvenţei legislaţiei poate necesita timp, prin urmare jurisprudenţa neunitară temporar poate fi tolerată fără a submina securitatea juridică (a se vedea Nejdet Şahin şi Perihan Şahin, citată anterior, pct. 83), cu condiţia ca sistemul juridic intern să fie, precum în prezentele cauze, capabil să le facă faţă.

Mecanisme de unificare – Aspecte de drept comparat

Federația Rusă:

Conform Legii privind sistemul judecătoresc al FR, nr. 1 din 31.12.1996: Judecătoria

Supremă a FR și Judecătoria Supremă de Arbitraj a FR “dau explicații în întrebări de

practică judiciară” (art. 19 alin (5) și 23 alin (5)).

Explicațiile se emit sub formă de:

- Rezoluții (постановления) – le adoptă Plenul JS a FR (125 judecători) și Plenul JSA

a FR (90 judecători):

1. reprezintă rezultatul unei generalizări teoretice profunde și a prelucrării întregului

masiv de practică judiciară dintr-o direcție anumită

2. au caracter de recomandare

3. se aseamănă cu hotărârile explicative ale Plenului CSJ a RM.

- Generalizări ale practicii judiciare (обзоры судебной практики) – le aprobă

Prezidiul JS a FR (10 judecători) și Prezidiul JSA a FR (12 jud.):

1. se bazează pe cazuri concrete (deja judecate) și fac trimitere la ele

2. nu influențează asupra deciziei luate pe acele cazuri.

3. au caracter de recomandare

4. se aseamănă cu Avizele CSJ a RM.

Metode de unificare a practicii în FR - Reforma sistemului judecătoresc

La 22 noiembrie 2013, a fost modificată Constituția FR.

În rezultat s-a decis unirea (contopirea) Judecătoriei Supreme a Federației Ruse cu

Judecătoria Supremă de Arbitraj a Federației Ruse.

Unul din scopurile declarate ale acestei revizuiri constituționale constă în încercarea de

unificare a practicii judiciare a instanțelor supreme din Federația Rusă. Anterior, de

competența Judecătoriei Supreme a Federației Ruse era judecarea cauzelor penale,

civile și administrative cu participarea persoanelor fizice, iar de competența

Judecătoriei Supreme de Arbitraj – judecarea cauzelor economice (comerciale) cu

participarea persoanelor juridice (comercianților).

Deși ambele instanțe aplicau aceleași norme și principii de drept civil și procesual civil,

deseori ele interpretau în mod diferit unele și aceleași situații juridice, dat fiind faptul

că în raporturile dintre comercianți – Judecătoria Supremă de Arbitraj aplica principiul

profesionalismului și riscului profesional, iar în raporturile dintre persoane fizice –

Judecătoria Supremă aplica principiul bunei credințe și erorilor admisibile.

România (I):

Codul de Procedură Civilă vechi

consolidat în 2009 (în vigoare până la 13 feb 2013)

Art. 329 al CPC al României:

- Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, din

oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților

de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii pe întreg

teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra

chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

- Recursul în interesul legii era o cale de extraordinară de atac, adaptată ulterior.

- Inițial acest instrument era apreciat ca ineficient de CtEDO (vezi Hot. Păduraru din 1

dec 2005; Beian din 6 dec 2007; Tudor Tudor din 24 mar 2009).

- Ulterior, după operarea unor modificări în vigoare din 26 oct 2010, CtEDO a apreciat

instrumentul ca eficient (Albu și alții Hot. Din 10 mai 2012).

România (II):

Codul de Procedură Civilă nou

în vigoare din 13 februarie 2013

- S-a introdus un titlu separat – Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare

unitare – format din:

Capitolul I – recursul în interesul legii; și

Capitolul II – Sesizarea ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru

dezlegarea unor chestiuni de drept.

- dezlegarea chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat-o.

- se adoptă în termen de până la 3 luni.

- pe durata examinării procesul se suspendă.