0 bunicii aveau livada si albine

4
Înv. Marioara Drăgulin Test PIRLS – clasa a II a Bunicii aveau livadă și albine Când deschise duduia Lizuca ochii, se văzu într-o chilioară albă și într-un pătișor curat. Pe fereastra deschisă năvălea soarele. Perdeluțele fâlfâiau fin și boarea dimineții mâna până la copilă murmurul prisăcii și miresme de isop*. Icoanele și candela luceau sus, în colțul răsăritului. Lizuca le cunoscu. Era în căsuța bunicilor ei. Se odihnise în pătișorul în care crescuse și dormise odinioară și măicuța ei, care acuma nu mai este. Pe dușumea dormea încovrigat Patrocle. Fetița voi să-l strige, bucuroasă. Apoi se răzgândi și tăcu. Deodată, cum sta așa, auzi glasuri în livadă. Erau glasuri de sfadă. Urechea ei ațintită deosebi îndată tăișul cristalin al mămicăi. Și tot așa de ascuțită, vocea slujnicuței. Și, liniștit și blajin, răspunsul bunicului. - Mă rog dumneavoastră, zicea mămica, puteți fi așa de buni să-mi dați o lămurire? Aseară, când am trimis pe Elena să vadă dacă n-a venit aici copila, dumneavoastră ați răspuns că nu știți nimic despre așa ceva și ați avut aerul că vă înspăimântați... Iar Elena adaugă: - Și chiar ne cerea cont, că Lizuca s-ar fi rătăcit și s-a pierdut! - Și acuma, urmă cuconița, după cât pricep din ce spuneți dumneavoastră, copila-i aici. - Da, răspunde cu liniște bunicul. Am înțeles de la o vreme unde s-o caut. Și am găsit-o târziu, rătăcită în pădure. (Mihail Sadoveanu – „Dumbrava minunată” ) *isop = plantă medicinală aromată

Upload: dan-daniel

Post on 19-Oct-2015

316 views

Category:

Documents


7 download

DESCRIPTION

test

TRANSCRIPT

nv. Marioara Drgulin Test PIRLS clasa a II a

Bunicii aveau livad i albine

Cnd deschise duduia Lizuca ochii, se vzu ntr-o chilioar alb i ntr-un ptior curat. Pe fereastra deschis nvlea soarele. Perdeluele flfiau fin i boarea dimineii mna pn la copil murmurul priscii i miresme de isop*.Icoanele i candela luceau sus, n colul rsritului. Lizuca le cunoscu. Era n csua bunicilor ei. Se odihnise n ptiorul n care crescuse i dormise odinioar i micua ei, care acuma nu mai este.Pe duumea dormea ncovrigat Patrocle. Fetia voi s-l strige, bucuroas. Apoi se rzgndi i tcu.Deodat, cum sta aa, auzi glasuri n livad. Erau glasuri de sfad. Urechea ei aintit deosebi ndat tiul cristalin al mmici. i tot aa de ascuit, vocea slujnicuei. i, linitit i blajin, rspunsul bunicului.- M rog dumneavoastr, zicea mmica, putei fi aa de buni s-mi dai o lmurire? Asear, cnd am trimis pe Elena s vad dac n-a venit aici copila, dumneavoastr ai rspuns c nu tii nimic despre aa ceva i ai avut aerul c v nspimntai...Iar Elena adaug:- i chiar ne cerea cont, c Lizuca s-ar fi rtcit i s-a pierdut!- i acuma, urm cuconia, dup ct pricep din ce spunei dumneavoastr, copila-i aici.- Da, rspunde cu linite bunicul. Am neles de la o vreme unde s-o caut. i am gsit-o trziu, rtcit n pdure.(Mihail Sadoveanu Dumbrava minunat )

*isop = plant medicinal aromat

Itemi

1. Unde s-a trezit Lizuca?.....................................................................................................................................................2. Pe fereastr intra soarele. Ce altceva mai ptrundea in cmru?....................................................................................................................................................3. De ce autorul folosete cuvintele: chilioar, ptior, perdelue?....................................................................................................................................................4. Enumer obiectele din chilioara bunicilor, aa cum le prezint autorul:...................................................................................................................................................5. Cine se mai afla n camer?a) bunicab) buniculc) Patrocle6. Completai cu nsuirile potrivite din text:Glasul mmicii ..........................Vocea slujnicuei ............................Rspunsul bunicului ....................................................7. Cnd se petrece ntmplarea povestit n text?a) Dimineaab) La prnzc) Seara8. Ce a cerut mama vitreg bunicilor?a) S-i dea fetia acas;b) S-i dea o explicatie;c) S-i dea miere de albine.9. n textul de mai sus sunt 4 linii de dialog. Alegei irul de personaje care se potrivete replicilor, n ordinea din text:a) Elena, cuconia, bunicul, cuconiab) Cuconia, bunicul, Elena, cuconiac) Cuconia, Elena, cuconia, bunicul10. De ce credei c bunicul era aa de linitit? ..............................................................................................................................................................................................................................................................................................