ziarul vaii jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

16
ZVJ a avut dreptate: Alegerile la PSD Petroşani le-a câştigat… Tiberiu Iacob-Ridzi Vineri, 18 noiembrie, chiar cu două zile înainte de desfăşurarea alegerilor la PSD Petroşani, v-am spus cine va fi câştigătorul lor: Ioan Rus, unul dintre pesediştii de antecameră ai primarului PDL Tiberiu Iacob-Ridzi. ZVJ a anticipat din nou corect. Ieri, I. Rus chiar a fost ales preşedinte. Felicitări, domnule Tiberiu Iacob- Ridzi! V-aţi dovedit puterea de a fi nu doar primar, ci şi un politi- cian abil, subjugând şi organizaţia PSD Petroşani. (I.R.) Reţeta şmenului de ieri fu simplă: Vreo 100 de juni, cărora nu li s-a uscat caşul PSD la gură De fapt, absolut toate numele publicate de ZVJ în ediţia de vineri au avut „noroc” şi au fost votate, care preşedinţi, care secretari, ori membri în biroul de conducere. Reţeta succesului a fost una cât se poate de simplă. S-au luat cu arcanul vreo 100 de bucăţi tineret - mândria ţării, şi au fost ţinute la dospit politic fix 3 luni. De ce? Pentru a avea dreptul de a vota. Căci, dacă sala era plină cu vechii membri ai PSD, nemânjiţi pe faţă cu creta portocalie a PDL, nu mai ieşeau Rus şi compania sa de sunete. Aşa se explică şi amânarea alegerilor, după mazilirea Vochiţoiului…(T.J.) La concret În sala Teatrului Dramatic Ion D. Sîrbu au păşit ieri vreo 250 de pesedişti, dintre care 100 sunt junii amintiţi mai sus, cărora nu li s-a uscat încă (!) caşul PSD-ist la gură. Tot 250 au şi votat. Cum? 197 pe Ioan Rus, că doar nu i-a băgat în PSD pe juni ca ei să voteze cu alţii. Întrucât acţiunea se petrece în România, era normal ca Valer Pleşa, cel mai distins şi titrat dintre competitori, să fie votat de mai puţini membri, adică 50. Că doar nu putea să aibă organizaţia PSD un om vertical şi cu vechime în partid. Din motive obiective, 3 buletine de vot au fost anulate. În rest, mai consemnăm pentru eternitate şi câţiva dintre aleşii organizaţiei PSD Petroşani, majoritatea dintre aceştia fiind arti- zanii mazilirii lui Vochiţoiu (de fapt nişte banali trădători, aflaţi în solda PDL): D. Şipeţean (secretar executiv), A. Levinţchi (trezorier); vicepreşedinţi - Nicolae Florin, Costel Postolache, Doru Şipeţean, Sandu Daniel, Alexandru Todea, Vali Daj, Mari- ana Popa. Lor li se adaugă şi vicepreşedinţii de drept de la orga- nizaţiile de tineret şi de femei. Membri în biroul de conducere: dr. Octavian Popescu, Ilie Constantin, Robert Hummel, Ghiţă Dan, Florin Ciucur, Ionel Munteanu, Viorel Pascu şi… Tiberiu Jitea. (N.F.) Lupenenii sponsorizează din banii lor şi Escapadele politice ale lui Resmeriţă Maşina din fotografie aparţine Primăriei municipiului Lupeni. Care primărie, după cum se ştie, nu are bani pentru a băga „combustibil” pe ţevile caloriferelor din ce în ce mai îngheţaţilor lupeneni. În schimb, după câte se vede, are bani pentru a su- porta escapadele primaru- lui Resmeriţă. E vorba de escapadele politice, desi- gur, întrucât filmarea a fost realizată chiar ieri, du- minică, 20 noiembrie, în faţa Teatrului Dramatic Ion D. Sîrbu din Petroşani, unde a avut loc ungerea ca preşedinte a lui I. Rus, penultimul punct al înţelegerii pe sub masă între PSD Lupeni şi PDL Petroşani, conform căreia PSD Petroşani trebuie să fie condus de un apropiat al clanului Resmeriţă şi de un om cu capul plecat în faţa primarului Tiberiu Iacob-Ridzi. (R.H.) CMYK LUNI 21 noiembrie 2011 Anul IV Nr. 831 12 + 4 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 07:32 Apus: 17:00 Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe! MARCĂ ÎNREGISTRATĂ R Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI! Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,3598 lei 1$ = 3,2255 lei 1₤ = 5,1099 lei Ziarul Vãii Jiului Tipar digital Cel mai bun preţ din judeţ! Transmite cererea ta de ofertă la [email protected] Rent A Car (Dacia Logan) Tarife între 70 şi 150 lei/zi Sună acum! 0732.832.824 FOC PE STRADA PREPARAŢIEI DIN VULCAN Ieri, în jurul orei 15:30, o persoană a semnalat, la "112", prezenţa unui incendiu la două dintre garajele situate pe strada Preparaţiei din Vulcan. La faţa locului au ajuns atât pompieri de la subunitatea din Petroşani, cât şi poliţişti din localitate. Într-ade- văr, era vorba de două garaje, dar, în timpul in- tervenţiei pentru lichidarea incendiului, au suferit stricăciuni alt,e câteva de lângă ele. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită şi, apoi, co- municată după terminarea anchetei întreprinse de către pompieri. Fiindcă niciunul dintre garaje nu era racordat la reţeaua electrică este exclus ca el să se fi produs de la un scurt-cir- cuit. La o primă evaluare, pare-se că singurul bun care a fost făcut scrum este un autoturism Dacia vechi. ŞI-A FĂCUT-O CU MÂNA LUI Cu toate că era conştient că, dacă va fi prins de poliţie, nu va scăpa fără dosar penal, un vulcănean de 53 de ani s-a plimbat cu autoturismul, deşi avea reţinut permisul de conducere. Întâmplarea, care conţine toate ingredientele unui film de acţiune - urmărire, fugă de lângă maşină, cătuşe la mâini şi declaraţie dată la sediul poliţiei - s-a petrecut în seara zilei de vineri, 18 noiembrie. Era în jurul orei nouăsprezece când Valentin Alexa, agent la Formaţiunea de Poliţie Rutieră Vulcan, a observat că ceva nu e în regulă cu autoturismul Seat (HD 07 PHS) care, trecând de sensul giratoriu de la piaţă, a luat-o pe strada Traian în sus. Maşina mergea mai mult pe mijlocul drumului, de parcă ar fi fost scăpată de sub control. Când, în fine, autoturismul a oprit, cel de la volan a încercat rapid să se facă nevăzut. Nervos, acesta a ripostat atunci când poliţistul l-a rugat să-i prezinte actele şi să sufle în alcooltest. Fiindcă devenise tot mai nervos, a fost nevoie să i se pună cătuşe, pentru a fi dus la secţia de poliţie. Aici, alcooltestul a indicat 0,62 mg/l alcool în aerul expirat. Şi, pe lângă faptul că fusese la volan cu o concentraţie de alcool peste limita egală, omul mai avea şi sus- pendat permisul de conducere. Concluzia: dosarul penal întocmit acum şi l-a făcut cu mâna lui, cum se spune. Gheorghe OLTEANU Petrila A intrat cu Opelul în gard Sâmbătă, o maşină, marca Opel, taman pe la capătul Petrilei a intrat într-un gard. Din cercetările pre- liminare, se pare că şoferul Opelului a fost orbit de farurile unei alte maşini. De aceea, întâi a intrat în bordură, după care, pierzând controlul volanului şi din cauza poleiului, a executat o piruetă şi a lovit gardul casei de peste drum de staţia „Cap de linie”. De ieri, e oficial, a început Decăderea PSD Petroşani

Upload: ziarul-vaii-jiului

Post on 09-Mar-2016

232 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

TRANSCRIPT

Page 1: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

ZVJ a avut dreptate:Alegerile la PSD Petroşani le-a câştigat…Tiberiu Iacob-RidziVineri, 18 noiembrie, chiar cu două zile înainte de desfăşurareaalegerilor la PSD Petroşani, v-am spus cine va fi câştigătorul lor:Ioan Rus, unul dintre pesediştii de antecameră ai primarului PDLTiberiu Iacob-Ridzi. ZVJ a anticipat din nou corect. Ieri, I. Ruschiar a fost ales preşedinte. Felicitări, domnule Tiberiu Iacob-Ridzi! V-aţi dovedit puterea de a fi nu doar primar, ci şi un politi-cian abil, subjugând şi organizaţia PSD Petroşani. (I.R.)

Reţeta şmenului de ieri fu simplă:Vreo 100 de juni, cărora nu li s-a uscat caşulPSD la gurăDe fapt, absolut toate numele publicate de ZVJ în ediţia de vineriau avut „noroc” şi au fost votate, care preşedinţi, care secretari,ori membri în biroul de conducere. Reţeta succesului a fost unacât se poate de simplă. S-au luat cu arcanul vreo 100 de bucăţitineret - mândria ţării, şi au fost ţinute la dospit politic fix 3 luni.De ce? Pentru a avea dreptul de a vota. Căci, dacă sala era plinăcu vechii membri ai PSD, nemânjiţi pe faţă cu creta portocalie aPDL, nu mai ieşeau Rus şi compania sa de sunete. Aşa se explică şi amânarea alegerilor, după mazilirea Vochiţoiului…(T.J.)

La concretÎn sala Teatrului Dramatic Ion D. Sîrbu au păşit ieri vreo 250 depesedişti, dintre care 100 sunt junii amintiţi mai sus, cărora nu lis-a uscat încă (!) caşul PSD-ist la gură. Tot 250 au şi votat.Cum? 197 pe Ioan Rus, că doar nu i-a băgat în PSD pe juni ca eisă voteze cu alţii. Întrucât acţiunea se petrece în România, eranormal ca Valer Pleşa, cel mai distins şi titrat dintre competitori,să fie votat de mai puţini membri, adică 50. Că doar nu putea săaibă organizaţia PSD un om vertical şi cu vechime în partid. Dinmotive obiective, 3 buletine de vot au fost anulate. În rest, mai consemnăm pentru eternitate şi câţiva dintre aleşiiorganizaţiei PSD Petroşani, majoritatea dintre aceştia fiind arti-zanii mazilirii lui Vochiţoiu (de fapt nişte banali trădători, aflaţiîn solda PDL): D. Şipeţean (secretar executiv), A. Levinţchi(trezorier); vicepreşedinţi - Nicolae Florin, Costel Postolache,Doru Şipeţean, Sandu Daniel, Alexandru Todea, Vali Daj, Mari-ana Popa. Lor li se adaugă şi vicepreşedinţii de drept de la orga-nizaţiile de tineret şi de femei.

Membri în biroul de conducere: dr. Octavian Popescu, Ilie Constantin, Robert Hummel, Ghiţă Dan, Florin Ciucur, IonelMunteanu, Viorel Pascu şi… Tiberiu Jitea. (N.F.)

Lupenenii sponsorizează din banii lor şiEscapadele politice ale lui ResmeriţăMaşina din fotografie aparţine Primăriei municipiului

Lupeni. Care primărie, după cum se ştie, nu are bani pentru

a băga „combustibil” pe ţevile caloriferelor din ce în ce mai

îngheţaţilor lupeneni.

În schimb, după câte sevede, are bani pentru a su-porta escapadele primaru-lui Resmeriţă. E vorba deescapadele politice, desi -gur, întrucât filmarea a fostrealizată chiar ieri, du-minică, 20 noiembrie, înfaţa Teatrului Dramatic IonD. Sîrbu din Petroşani,unde a avut loc ungerea ca preşedinte a lui I. Rus, penultimulpunct al înţelegerii pe sub masă între PSD Lupeni şi PDLPetroşani, conform căreia PSD Petroşani trebuie să fie condus deun apropiat al clanului Resmeriţă şi de un om cu capul plecat înfaţa primarului Tiberiu Iacob-Ridzi. (R.H.)

CMYK

LUNI21 noiembrie 2011

Anul IVNr. 83112 + 4 paginiPreţ: 1 LEUwww.zvj.ro

Răsărit: 07:32Apus: 17:00

Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!

MARCĂÎNREGISTRATĂR

Nu există lege împotriva

ADEVĂRULUI!

Director:Cătălin DOCEA

Curs valutar:1€ = 4,3598 lei1$ = 3,2255 lei1₤ = 5,1099 lei

ZiarulVãii Jiului

TipardigitalCel mai bun

preţ dinjudeţ!

Transmitecererea ta de

ofertă la [email protected]

Rent A Car(Dacia Logan)

Tarife între 70 şi 150 lei/zi

Sună acum!0732.832.824

FOC PE STRADAPREPARAŢIEI DIN VULCANIeri, în jurul orei 15:30, o persoană a

semnalat, la "112", prezenţa unui incendiu

la două dintre garajele situate pe strada

Preparaţiei din Vulcan.

La faţa loculuiau ajuns atât pompieri de la subunitatea dinPetroşani, cât şi poliţişti din localitate. Într-ade-văr, era vorba de două garaje, dar, în timpul in-tervenţiei pentru lichidarea incendiului, ausuferit stricăciuni alt,e câteva de lângă ele.

Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită şi, apoi, co-municată după terminarea anchetei întreprinsede către pompieri. Fiindcă niciunul dintregaraje nu era racordat la reţeaua electrică esteexclus ca el să se fi produs de la un scurt-cir-cuit. La o primă evaluare, pare-se că singurulbun care a fost făcut scrum este un autoturismDacia vechi.

ŞI-A FĂCUT-O CU MÂNA LUICu toate că era conştient că, dacă va fi prins

de poliţie, nu va scăpa fără dosar penal, un

vulcănean de 53 de ani s-a plimbat cu

autoturismul, deşi avea reţinut permisul de

conducere.

Întâmplarea,care conţine toate ingredientele unui film deacţiune - urmărire, fugă de lângă maşină, cătuşela mâini şi declaraţie dată la sediul poliţiei - s-apetrecut în seara zilei de vineri, 18 noiembrie.

Era în jurul orei nouăsprezececând Valentin Alexa, agent la Formaţiunea dePoliţie Rutieră Vulcan, a observat că ceva nu eîn regulă cu autoturismul Seat (HD 07 PHS)care, trecând de sensul giratoriu de la piaţă, aluat-o pe strada Traian în sus. Maşina mergeamai mult pe mijlocul drumului, de parcă ar fifost scăpată de sub control.

Când, în fine,autoturismul a oprit, cel de la volan a încercatrapid să se facă nevăzut. Nervos, acesta a ripostat atunci când poliţistul l-a rugat să-i prezinte actele şi să sufle în alcooltest. Fiindcădevenise tot mai nervos, a fost nevoie să i sepună cătuşe, pentru a fi dus la secţia de poliţie.

Aici, alcooltestul a indicat0,62 mg/l alcool în aerul expirat. Şi, pe lângăfaptul că fusese la volan cu o concentraţie dealcool peste limita egală, omul mai avea şi sus-pendat permisul de conducere. Concluzia:dosarul penal întocmit acum şi l-a făcut cumâna lui, cum se spune.

Gheorghe OLTEANU

Petrila

A intrat cu Opelul îngard Sâmbătă, o maşină,marca Opel, tamanpe la capătul Petrileia intrat într-un gard.Din cercetările pre-liminare, se pare căşoferul Opelului afost orbit de farurileunei alte maşini. Deaceea, întâi a intratîn bordură, după care, pierzândcontrolul volanului şi din cauzapoleiului, a executat o piruetă şi alovit gardul casei de peste drum destaţia „Cap de linie”.

De ieri, e oficial, a început

Decăderea PSD Petroşani

Page 2: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Duminică, 20 noiembrie2011, la sediul FilialeiJudeţene Hunedoara aPartidului România Mare aavut loc conferinţa depresă la care au participat:dl. Costel Avram, preşe -+dinte al Filialei Judeţene aPRM Hunedoara, vicepre -şedinte al ConsiliuluiJudeţean Hunedoara, d-naAna Mermezan, preşedinteal Organizaţiei Municipalea PRM Deva şi consilierlocal Deva, dl. ConstantinStoica, preşedinte al Orga-nizaţiei Municipale a PRMOrăştie şi consilier localOrăştie şi dl. Vasile Si-

minie, membru fondator al PRM Hunedoara. În rândurile următoare văprezentăm o sinteză asubiectelor abordate încadrul întâlnirii cureprezentanţii mass-media.

Costel Avram: „Cer public prefectului Dézsi Attila săarate autorizaţia de construcţie a monumentuluiînchinat lui Acaţiu Barcsay” Preşedintele Filialei Judeţene a PRM Hunedoara, dl. Costel Avram, a cerut publicreprezentantului Guvernului în judeţulHunedoara, d-lui prefect Dezsi Attila, săprezinte presei autorizaţia de construcţie şidocumentele legale, care au permis am-plasarea pietrei funerare a lui Acaţiu Barcsay în Deva. „Pentru a pune capătzvonurilor care circulă, îi cer prefectului,pentru că a fost iniţiativa sa personală, să

prezinte autorizaţia de con-strucţie eliberată de PrimăriaDeva pentru ridicarea monu-mentului închinat lui AcaţiuBarcsay”, a declarat liderulPRM în deschiderea confe -rinţei de presă.Costel Avram a adăugat:„Având în vedere că dl. DezsiAttila ocupă funcţia de prefect,sunt convins că domnia sa respectă legile ţării. La fel caorice cetăţean al României, areaceleaşi drepturi, dar şi obliga -ţii”. Preşedintele PRM Hune-doara s-a arătat deranjat că lafestivităţile din 12 noiembriea.c. prilejuite de dezvelireapietrei funerare a lui AcaţiuBarcsay, oficialităţile prezente,persoane desemnate să repre-zinte statul român, şi-au ţinutdiscursurile în limba maghiară.Mai mult, „vreau să ştiu şi eu,ca şi cetăţean al acestui judeţ,de ce a fost arborat drapelulUngariei la o festivitate la careparticipau demnitarii români:Dezsi Attila, Hunor Kelemen şi Iuliu Winkler”.

Costel Avram: „Şi Victor Leuva avea statuie. Din chirpici”„Aşa cum Acaţiu Barcsay are un monumentîn Deva, deşi este un trădător, la fel vă spuncă va avea şi Victor Leu, care este la fel, untrădător. Numai că el va avea statuie dinchirpici”, a declarat preşedintele Avram.Liderul PRM a făcut referire la participarealui Victor Leu (consilier judeţean PRM) laConferinţa Regională a UNPR de sâmbătă,19.11.2011, care s-a desfăşurat la Deva. „Prezenţa lui Victor Leu în PRM şi în Con-siliul Judeţean este o greşeală pe care mi-oasum. Voi propune Biroului Executiv re-tragerea sprijinului politic pentru con-silierul judeţean al PRM, urmândschimbarea sa din funcţie”, a subliniat liderul PRM Hunedoara.

Costel Avram: „Unde suntbanii pentru cei 895 dedisponibilizaţi de la CNH?”Preşedintele Costel Avram a acuzat Guver-nul că a uitat de cei 895 de disponibilizaţide la Compania Naţională a HuileiPetroşani. „Printr-un comunicat emis deGuvern în 16 noiembrie 2011, suntem in-formaţi că Executivul alocă subvenţii cătreo companie care nu numai că nu aduceprofit, dar lucrează pe pierderi, este vorbadespre SNCFR. Suma de 82,5 milioane delei ar urma să ajungă la companie pentruacordarea facilităţilor şi gratuităţilor de carebeneficiază diferite categorii sociale”, a de-clarat liderul PRM. Acesta a adăugat că„dacă Guvernul a decis să-i trimită acasă peangajaţii CNH Petroşani, atunci tot Guver-nul trebuie să le plătească salariile, altfelValea Jiului va redeveni un butoi cu pul-bere”. Potrivit preşedintelui PRM Hune-doara, pentru plata salariilor compensatoriicelor 895 de angajaţi, statul trebuie să alocesuma de 28 de milioane de lei.

PRM s-a ţinut de cuvânt. Ana Mermezan nu l-a votat pe Sandu Borbeanu ca viceprimar al DeveiAna Mermezan, consilier local al PRM(Deva), a declarat în cadrul conferinţei depresă că la votul privind alegerea lui SanduBorbeanu (PNL) în funcţia de viceprimar almunicipiului Deva (18.11.2011) a anulatbuletinul de vot. „Am spus şi o repet,Sandu Borbeanu nu ajunge viceprimar cuvotul nostru, pentru că acest om nu are cecăuta în această funcţie”, a declarat CostelAvram.

Controale pe drumurilejudeţene. Front comun cuPoliţia Rutieră Referitor la sumele alocate de Guvern Con-siliului Judeţean Hunedoara pentru capi-tolul Drumuri Judeţene, dl. Costel Avram(vicepreşedinte al Consiliului JudeţeanHunedoara) a declarat: „Valoarea de16.000.000 de lei alocată este mai mică faţăde 2011 cu 10.000.000, aşa că degeaba neclasăm pe un loc fruntaş în ţară la acestcapitol”. Vicepreşedintele CJ a atras însăatenţia că „dacă tot sunt puţini banii, ecazul să luăm măsuri pentru a stopa dis-trugerea drumurilor pe care le moderni -zăm”. Este vorba despre drumuri judeţene,care se află în preajma exploataţiilorforestiere şi balastierelor, care sunt tranzi-tate de autovehicule de mare tonaj,supraîncărcate. „Vom înainta un proiect,împreună cu Poliţia Rutieră, pentru a insti-tui controale pe aceste drumuri, iar cine nuva respecta noile reguli va plăti scump”, adeclarat Costel Avram. Măsura ar urma săintre în vigoare de la 1 ianuarie 2012 şi vareglementa tonajul admis a fi transportat peaceste drumuri.

Departamentul de Comunicare alFilialei Judeţene a PRM Hunedoara

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 20112 POLITICĂ

www.zvj.ro

Ieri. PRM - singurul partid care mai ia atitudine în judeţul nostru

Costel AVRAM, preşedintele PRM Hunedoara, a mitraliat din toate poziţiile

Page 3: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Greşesc, oare, zicând că, sâmbătă, la

inaugurarea schimbării la faţă a Bule-

vardului Mihai Viteazul din Vulcan, mi

s-a părut că numărul invitaţilor din lo-

calitate, din celelalte oraşe ale Văii Jiului

şi de la judeţ a fost ceva mai mare sau

oarecum apropiat de cel al oamenilor

simpli veniţi să asiste la eveniment?

Nu cred că sunt departe de adevăr. Mai ales că aceştiadin urmă au migrat spre locul ales pentrudesfăşurarea festivităţii după ce au stat lacoadă sau doar şi-au spălat privirea la tara-bele cu produse tradiţionale înşirate peporţiunea de bulevard de dinainteaprimăriei.

În ce-i priveştepe cei care au ratat evenimentul, aceştia potsă rămână liniştiţi, pentru că nu au pierdutcine ştie ce. În afara discursului primaruluiGheorghe Ile, umflat peste poate cu laudăde sine, şi, în mod special, de cel al prefec-tului Atilla Dezsi, sentimental şi excesiv depolitizat, doar două luări de cuvânt am ob-servat să fi făcut excepţie de la asta. Cea ainginerului Sorin Maxim, director generalal Agenţiei pentru Dezvoltare Regională

Vest, care este organism intermediar pentruPOR (Programul Operativ Regional), şi alui Costel Avram, vicepreşedintele Consi -liului Judeţean Hunedoara. În rest, toate,celelalte, fără nicio excepţie, au pedalat pegenerozitatea şi bunele intenţii ale actualu-lui guvern sau pe realizările spre care pri-marul Gheorghe Ile le va călăuzi paşiivulcănenilor în caz că va mai apuca unmandat de patru ani.

Persoana care, în calitate de gazdă, a monopolizat festivi-tatea a fost, desigur, primarul Gheorghe Ile.Care, foarte interesant - nu ştiu dacă amă-nuntul acesta spune ceva - a ţinut-o ascunsăpe viceprimăriţa Angela Stoica în grupulmare al invitaţilor. Nu mă întrebaţi, fiindcănu ştiu care o fi fost motivul. Treaba este,totuşi, ciudată. Pentru că, în loc să stea,conform protocolului ultimilor ani şi dupăcum aceasta era obişnuită, alături de pri-mar, mai ales că era vorba de "realizărileei", la această inaugurare Angela Stoica s-avăzut dată la o parte. Interesant de tot, dacăn-o fi vorba doar de un joc de imagine.

Mulţumindu-letuturor pentru sprijin, îndeosebi echipei dinprimărie, şi doar la urmă de tot, şi cu ojumătate de gură, consiliului local, primarulGheorghe Ile a făcut referire şi la presa cearea. Care nu-l lasă deloc în pace pe el, pri-marul care - înduioşător de tot amănuntulacesta - este oricând dispus să le arate oa-menilor pe ce s-a dus şi ultimul leuţ din

banul public. Pe parcursul discursului său,primarul Gheorghe Ile a sorbit mai tot tim-pul dintr-un pet de apă minerală. Din cauzaemoţiilor care l-au cuprins cu ocazia aces-tui eveniment, a găsit prefectul că-i bine să-l scuze. Probabil, mai ştii?

La sfârşit de tot,după ce s-a spus tot ce era de spus, s-a tre-cut la partea cu tăierea panglicii inaugurale.Operaţiune executată de către prefectul Attila Dezsi, Dorin Gligor, preşedintelePD-L Hunedoara, şi primarul Gheorghe Ileşi în timpul căreia i-a fost dat drumul în aerunui stol de porumbei albi. Or, erau destuicurioşi care aşteptau să se dea drumul fân-tânilor arteziene.

Două amănunte. Primul e că Vulcanul, zona sa centrală maibine zis, deşi au fost raşi mai toţi pomii or-namentali, este considerat ca fiind primuloraş verde din ţară. Asta datorită corpurilorde iluminat fotovoltaice amplasate pe bule-vardul sistematizat conform proiectului

unuia de la care era de aşteptat să spunăcâteva cuvinte. Al doilea se referă la tron-sonul dintre CAP şi Unic. Care va fi închiscirculaţiei autovehiculelor în zilele de sâm-bătă şi duminică. O măsură înţeleaptă, princare sigur că se va reduce la zero pericolulca, din cauza vreunui autoturism rămas înpană, să aibă de suferit întregul trafic rutierdin zonă.

Gheorghe OLTEANU

S.C. EURO JOBS S.R.L vă oferă, lacele mai bune preţuri de pe piaţă,

următoarele servicii:- măsurători topografice, trasări deconstrucţii civile şi industriale, intabulări, parcelări cu statul român,înscrieri în cartea funciară;- proiectare construcţii civile(proiecte de case, cabane, garaje la 5euro/mp construit) (D.T.A.C.,D.T.A.D., Studii de fezabilitate), modificări de proiect.De asemenea, obţinem avize, acordurişi autorizaţii de construire sau desfi-inţare.

Ne puteţi contacta la nr. de tel.0354.108.516, 0727.091.969,

sau la adresele: Petroşani, str. 22 Decembrie, nr. 1, lângă Capela BoboculPetroşani, str. Livezeni, nr. 3, et. 1 - Birou proiectare.

De acum, problemele dumneavoastră sunt şi

ale noastre!

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 2011 3ACTUALITATE

www.zvj.ro

La inaugurarea Bulevardului Mihai Viteazul din Vulcan

Lauda de sine i-a căzut nespus de bine primarului Gheorghe Ile

Page 4: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 20114 SPORT

www.zvj.ro

Popicarii petrileni au obţinut treimedalii la Naţionalele de CadeţiSportivii de la Inter Petrilaau salvat un an ce păreacompromis din cauza problemelor de ordin financiar dar şi a plecăriimasive de jucători.

Popicarii de la Inter Petrila, pregătiţi deMarcel Dobrică, au salvat un an ce la unmoment dat părea a fi compromis. Fărăsprijin financiar consistent, refuzul de aparticipa la Cupa NBC tot din motive financiare, dar şi plecarea masivă a unoradintre cei mai valoroşi sportivi au dus la un declin al echipei ce cocheta cu titlulnaţional. Dacă ne grăbeam să îngropăm şi

acest sport în Vale, ei bine, ne-am înşelat.Sportivii petrileni s-au trezit din pumni şiau salvat în mare parte palmaresul acestuian. La Campionatul Naţional de Cadeţi de laPloieşti popicarii petrileni au strălucit.Marian Bălan a devenit campion naţionalla individual şi vicecampion naţional laproba de sprint. Acelaşi sportiv împreunăcu Marius Codarcea şi-au asigurat medaliade bronz la proba de tandem. „Sunt foarte mulţumit de rezultate. Amdovedit că încă mai putem fi în centrulatenţiei. Am spus că dacă vom avea răb-dare cu sportivii care au rămas ne vomreveni şi vom învinge orice obstacol. Îi felicit pe sportivii mei pentru prestaţiaavută”, a declarat antrenorul Marcel Dobrică.

Raţiu, titular în Challenge CupStade Francais a învins Selecţionata Bucureştiului cu 49-3 în etapa a doua din ChallengeCup, un succes fără emoţii pentru francezi. A fost 7-0 la eseuri, echipa noastră reuşindsă puncteze printr-o singură penalitate transformată de Vlaicu. Evident, Stade Francaistrece pe locul 1 în grupă. Următorul meci al tricolorilor este pe 11 decembrie, acasă cuWorcester. Din echipa României a făcut parte şi petroşeneanul Cosmin Raţiu, revenit înforţă după mai multe accidentări ce l-au ţinut departe de gazon.Selecţionata Bucureşti: 15 Vlaicu Florin - 14 Niacşu Ionuţ, 13 Bărbuliceanu Adrian, 12 Dinis Ionel, 11 Apostol Adrian - 10 Florea Ionuţ, 9 Diaconescu Grigoraş - 8 IanusDaniel, 7 Lucaci Viorel, 6 Macovei Mihai (cpt.) - 5 Dănilă Marius, 4 Raţiu Cosmin - 3 Nere Nicolae, 2 Rădoi Andrei, 1 Baraulea Mădălin.

Ce au fostşi ce auajunsCristian Bălgrădean şi Mihai Pintiliisunt jucători care au început fotbalulde mare performanţă la echipele dinVale. Au pornit de jos, şi-au urmatdrumul şi sunt printre puţinii fotbalişticare au activat în Vale şi care au ajunssă-şi realizeze un vis: Naţionala.Fostul portar al celor de la MinerulLupeni, Cristian Bălgrădean, acum le-gitimat la Dinamo Bucureşti, „a bifat”prima selecţie în echipa naţională de

fotbal a României.Acest lucru s-a petrecutla jocul amical de laAltach, din Austria,când România a învinsGrecia cu 3-1. Bălgrădean a fost integralist, iar Mihai Pintilii, fostul jucător alJiului, a fost schimbatla pauză, în timp cehunedoreanul Dacian Varga nu a fostfolosit.

Page 5: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Deşi, pe toată durata par-tidei, au fost o ceaţă şi unfrig de nu se poate, meciulpe care, sâmbătă, CS Vulcan l-a jucat, în de-plasare, în compania Daciei Orăştie a fost unulnemaipomenit de frumos.

Fără exagerare,iar treaba asta a fost observată de foartemulţi chibiţi, dar parcă e o cinste pentruoricare divizionară D să joace cu ocupantalocului I. Cum a fost şi la Orăştie. Undeprima parte a jocului s-a încheiat cu zero lazero. Dovadă că gazdele nu s-au lăsat in-

timidate şi, timp de patruzeci şi cinci deminute, i-au ţinut piept campioanei.

Ocazii pentru oaspeţi au fost nenumărate. Zece le puteam dafără doar şi poate! mi-a spus un fotbalistvulcănean introdus pe teren în partea adoua a meciului. Primul gol a fost cel în-scris de Florin Palade. Un jucător căruiaNeluţu Pantilimon, preşedintele CS Vulcan, îi prezice un mare viitor fotbalis-tic. "Asta, dacă se va respecta în primulrând pe el", a precizat mai marele clubuluisportiv vulcănean. "Pentru că - a continuatel - e un timp norocos. Rar sunt fotbaliştipe care să-i caute mingea. Or, Palade chiareste unul dintre aceştia!".

Golul cu numărul doia fost dat, tot din acţiune, de către Sergiu

Maier. La fel cum au fost şi al treilea, şi alpatrulea. Goluri marcate de Raul Cismaşiuşi Daniel Raboj ("Rabă"). Acesta din urmăfiind jucătorul care, într-o fază anterioară,a ratat o super-ocazie. Sâmbăta aceasta,Vulcanul stă acasă şi o aşteaptă pe VictoriaCălan. După care, la Aninoasa, CS Vulcanva juca ultima etapă din actualul tur.

Gheorghe OLTEANU

Neluţu Pantilimon despre Florin Palade de la CS Vulcan:

"Rar sunt fotbalişti pe caresă-i caute mingea!"

Echipa de fotbal JiulPetroşani rămâne neînvinsă de nouă etape în Liga a III-a, dar rezul-tatul de egalitate obţinut în penultima etapă nu este tocmai pe placul conducerii, în ciuda faptu-lui că obiectivul antrenoru-lui Marin Tudorache era caîn ultimele două jocuri săobţină patru puncte dinşase posibile.

Gloria Reşiţa - Jiul Petroşani1-1Gruescu (32) / Şerban (47)Jiul s-a mulţumit şi cu egalul după cegazdele au fost cele care au deschis scorulîn minutul 32. Atacantul Şerban a adusegalarea în minutul 47, dar managerul Jiului, George Borugă, s-a arătat din nou

nemulţumit având în vedere faptul căreşiţenii au jucat în marea ma-joritate a timpului în 9 jucă-tori de câmp. „Eu unul nuam cum să fiu mulţumitcu un egal când noi vremsă promovăm. Echipa ajucat din nou slab, iarjucătorii cu pretenţii audezamăgit. Sincer, nuaveam voie să nu câştigămacest meci. Eu unul vroiam

şase puncte din ultimele două partideşi nu patru puncte. Suntem,

totuşi, Jiul Petroşani”, a declarat Borugă.

Din iarnă se anunţă modi-ficări masive la grupareapetroşeneană. Se lasă cudespărţiri, dar şi cu în-tăriri pentru că, spun ofi-

cialii, returul este decisivîn ceea ce priveşte pro-

movarea în Liga a II-a .

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 2011 5SPORT

www.zvj.ro

Un punct. Prea puţin

Handbalista Patricia Vizitiu, sportivă năs-cută la Petroşani, poate rata CampionatulMondial de handbal feminin la senioare.Antrenorul echipei naţionale de handbalfeminin, Radu Voina, are probleme de lotînainte de plecarea spre Brazilia, unde, înperioada 2-18 decembrie, se va disputaCampionatul Mondial (CM) de handbalfeminin.După mai vechile accidentări ale CristineiNeagu, cea mai bună jucătoare a lumii anultrecut, şi ale Paulei Rădulescu Ungureanu, fostul portar de la Remin Deva,

la care se adaugă şi retragerea temporarădin activitate a Ionelei Stanca, însăr cinatăfiind, Radu Voina a mai primit o vesteproastă: petroşeneanca Patricia Vizitiu are ofractură nazală, suferită la finalul joculuidintre Oltchim şi Itxako, şi va avea nevoiede o perioadă de câteva săptămâni de recu-perare, fapt ce pune în pericol prezenţa valorosului inter la CM de luna viitoare.Antrenorul speră să se găsească o soluţie,cum ar fi o mască de protecţie, pentru a oavea pe jucătoare în Brazilia.

Patricia Vizitiu, în pericolsă rateze Mondialul dinBrazilia

Pagini realizate de Loredana JUGLEA

Florin Palade

Page 6: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 20116 REPORTAJ

www.zvj.ro

CMYK

� 52 de copii - la pro-bele de atletism, arun-care la coş şi tenis demasă � 18 copii la fotbal� Dintre personalităţileprezente îi amintim peCostel Avram, TiberiuIacob-Ridzi şi AlexandruLăutaru

Când a relansat ideeaJocurilor olimpice,baronul Pierre de Coubertin a lansat şi unslogan care a făcut epocă: „Important e săparticipi, nu să câştigi”. A fost o epocă ro-mantică, în care lupta pentru medalii nu erala fel de acerbă cum este astăzi. Clasamen-tul pe naţiuni care se face la fiecare final deolimpiadă este, pentru următorii patru ani,oglinda magică în care se privesc, cu mân-drie sau doar cu capul plecat, toate ţărilelumii. Fiecare naţie, fiecare sportiv sauechipă vrea să fie cât mai sus, iar vorbelebaronului francez au rămas simple vorbe deconsolat învinşii. Există însă, azi, o com-petiţie mondială în care ideea părintelui

olimpiadelor moderne e luată ca literă delege. E vorba de „Special Olympics”, o în-trecere fără învinşi şi învingători, pentru căcei care participă la ea nu se bat cu ceilalţi,ci cu ei înşişi. Fiecare participant are unhandicap mai mare sau mai mic, cu care nuse luptă într-o competiţie ce durează se-cunde, minute sau ore ci chiar o viaţă în-treagă. Aceasta-i mare bătălie a lor. O

bătălie pentru normalitate, pentru a fi per-cepuţi la fel ca şi ceilalţi oameni.

Vineri dimineaţă, la Petroşani,am văzut copiicare erau extrem de afectuoşi cu dascălii

lor, iar oamenii şcolii le răspundeau cuaceeaşi căldură. Am văzut oficiali (e vorbade primarul Tiberiu Iacob Ridzi, inspec-torul şcolar general Alexandru Lăutaru)care au ţinut discursuri pline de căldură şiînţelegere, dar care, datorită emoţiilor, autrecut mai greu testul comunicării concrete.Ei au fost, la început, într-o extremitate asălii, copiii şi dascălii lor în cealaltă. A fostsuficient ca dl. Costel Avram, venit la mani-festare în calitate de preşedinte al Asoci-aţiei caritabile „Rosa multiflora”, să spargăgheaţa şi să intre în vorbă cu câţiva copiica, imediat, ca prin farmec, copiii şi ofi-cialii să fie împreună şi să ne dea sentimen-tul că, deşi diferiţi, aparţinem aceleiaşi lumiimperfecte.

A fost momentul magic încare am putut surprindeşi fotografia miracolului comunicării. Costel Avram a declarat că profesorii şi educatorii pe care i-a întâlnit vineri în salade sport a Şcolii Generale „I.G. Duca” dinPetroşani sunt adevăraţii dascăli, cei pentrucare devotamentul faţă de copii şi abnegaţiacu care se dăruiesc celor alaţi în suferinţă

„I.G. Duca”, „Rosa multiflora” şi „Special Olympics” şi-au dat mâna în proiectul“Sport pentru viaţă”. Deviza generală a fost:

„Vreau să câştig, dar dacănu pot câştiga, vreau să fiubrav în încercarea mea!”

Page 7: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

reprezintă crezul lor de fiecare zi. Organi-zatorii, în frunte cu d-na directoare LenţiGârjob, merită întreaga noastră stimă şi respectul întregii comunităţi. Îi mulţumim,de asemenea, d-nei Ramona Asan pentruoperativitatea cu care ne-a pus la dispoziţiedate concrete cu probele şi cu toţi câştigătorii.Asociaţia „Rosa multiflora” din Petroşani i-apremiat pe toţi participanţii cu consistenteplase în care copiii au găsit de toate.

Cei care s-au ocupat în modconcret de acest concursau fost cadrele didactice de la învăţământulspecial şi profesorii de sport de la ŞcoalaGenerală „I.G. Duca” Petroşani şi cei de la

„Special Olympics”. Împreună au pusbazele proiectului educaţional „Sport pen-tru viaţă”, care are ca principal scop spri-jinirea şi promovarea integrării încomunitate a copiilor cu dizabilităţi printr-un proces de normalizare a vieţiiacestora. Se conturează, astfel, într-omanieră imperativă integrarea lor socială.„Special Olympics” a pus în mişcare, în în-treaga lume, mai mult de un milion decopii şi adulţi cu dizabilităţi fizice şi mentale. Aceştia iau parte la evenimentesportive şi competiţii pe toată durata anu-lui. La concursurile orga-nizate de „SpecialOlympics” sunt

preţuite abilităţile, dăruirea, succesul, lu-crul în echipă şi, nu în ultimul rând, impli-carea comunităţii. La aceste concursuri nutrebuie să fii „cel mai bun, cel mai puter-nic, cel mai rapid”, ci să implici fiecarecopil într-o lume a normalităţii. Motto-ulorganizaţiei „Special Olympics” este„Vreau să câştig, dar dacă nu pot câştiga,vreau să fiu brav în încercarea mea!”. El eîn deplin acord cu cele spuse, înaintevreme, de baronul Pierre de Coubertin.După cum vedeţi, nimic nu se pierde, totulse transformă nu doar în natură ci şi în ma-terie de spirit.

Instituţiile implicate în acestgeneros proiectau fost „Special Olympics” Bucureşti, In-spectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara,Primăria Municipiului Petroşani, Asociaţia„Rosa Multiflora” Hunedoara şi ŞcoalaGenerală „I. G. Duca” Petroşani. Au parti-ci pat 80 de copii din Petroşani, Hunedoara,Tg. Jiu şi Sibiu. Lista câştigătorilor o vompublica în ediţiile viitoare, care va atesta, întimp, că fiecare dintre ei au fost câştigătorişi că ei şi-au binemeritat, totodată, un locspecial şi în inima noastră.

Mihai BARBUFotografii de Roland SEDLACSEK

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 2011 7REPORTAJCMYK

www.zvj.ro

Page 8: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Sub denumirea „Biblioteca - mirajul cărţilor” s-adesfăşurat activitatea micilor şcolari din clasa I A,de la Colegiul Naţional de Informatică „CarmenSylva” Petroşani, îndrumaţi de d-na prof. înv. pri-mar Violeta Chirilă.

Biblioteca Municipală Petroşani a fost gazda acestuiimportant eveniment din viaţa elevilor şi a părinţiloracestora. Scopul acestei activităţi a fost acela de for-

mare şi de dezvoltare a competenţelor de comunicareale şcolarului mic. Atât elevii, cât şi părinţii trebuie săcunoască importanţa pe care o are cartea în viaţafiecăruia, dar să fie conştienţi şi de mesajul pe careaceasta îl poate transmite oamenilor. În ciclul primar, comunicarea vizează şi cultivarea dorinţei de cunoaştere şi autocunoaştere a elevilor, a res-pectului pentru ceilalţi, a unei atitudini de implicare şiparticipare la viaţa grupului social din care face parte

clasa de elevi şi a societăţii în perspectivă. Personalul bibliotecii, condus de d-na DeliaGrosu, le-a explicat celor prezenţi modul derealizare a unei mini-biblioteci, care se poateregăsi în casa fiecăruia. Copiii au fost foarteatenţi la toate explicaţiile şi informaţiileprimite, semn că încă interesul pentru carteexistă, dar el trebuie dezvoltat, atât la şcoală,de către cadrele didactice, cât mai ales acasă,de părinţi.Cei mici, au prezentat numerosului auditoriuun frumos recital, a fost vorba de cele maifrumoase poezii scrise de-a lungul timpuluiînchinate cărţii, poezii scrise de poeţi consacraţi. Cântecul „Cărticica mea” aîncheiat această activitate în aplauzele tuturor celor prezenţi.

Prof. înv. primar Violeta CHIRILĂ

De asemenea, dintre personalităţile maicunoscute ale partidului au mai fostprezenţi la reuniune: secretarul generalNeculai Onţanu, secretarul general ad-junct Ion Toma, primarul Devei, MirciaMuntean, preşedintele organizaţiei hune-dorene, Mihail Rudeanu, precum şi vi-cepreşedinţi, primari şi membri aiconducerii UNPR.

În cea mai mare parte întrunirea s-a con-stituit într-un şir de discursuri de îmbăr-bătare sau de critică aspră a unuia saualtuia dintre politicienii neaflaţi în graţiileUNPR. S-au împărţit, generos, laudevizând „onorea, cinstea şi probitateapolitică” de care ar da dovadă în exclusivi -tate membrii acestei formaţiuni politice.Evident, s-a omis partea cu pomenile

electorale oferite cu ocazia acestui eveni-ment undeva în faţa Casei de Cultură„Drăgan Muntean” din Deva cum, evi-dent, s-au încercat explicaţii în fel şi chipale asocierii între „loialitate” şi „traseismpolitic”.Chiar preşedintele UNPR, Gabriel Oprea,adus la întâlnirea politică de la Deva cuun elicopter al ministerului pe care îl con-duce, s-a străduit să acrediteze ideea că„toţi oamenii cinstiţi din politică” s-ar fiadunat la această formaţiune. „UNPR s-anăscut din patriotism şi din dragoste deţară. Suntem împreună şi ne leagă intere-sul naţional. Am ales întredezamăgire şi demagogieşi popularitate”, a spusOprea.Ca o notă de culoare a în-trunirii UNPR-iştilor ar fide remarcat prezenţa pescena Casei de Culturădin Deva a unei adevăratepleiade de generali; invi-taţiile la cuvânt, în modrepetitiv, au fost de-adreptul impresionante:„are cuvântul acum dom-nul general x”! Deja, am putea fi îndrep-tăţiţi să credem că, ur-mărind generozitateaunor promovări la grad degeneral, în ultima vreme,până la alegerile de anulviitor UNPR nu va maiavea în rândurile sale niciurmă de plutonier-majorsau căpitan. Mihaela PETROŞAN

8 ACTUALITATE

Certificat Digital Calificat cu

Semnătură electronică extinsă

Kit-ul DigiSign cuprinde:

� Certificat Digital Calificat valabil 1 (un) ancare conţine Semnătură electronică extinsă;� Dispozitiv Criptografic e-Token Pro USB Aladdin Technologies;� DigiSigner - soft de semnare a oricărui tip de documente.

Preţul KIT-ului este de 47 Euro (fără TVA);

(30 Euro – Certificatul digital + 17 Euro - e-Token)

Relaţii la: SC Centrul de Calcul INFO’98 SA

Telefon 0254-541.330

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 2011

www.zvj.ro

Un partid de generali, dar şi de… trădători

UNPR-iştii din Regiunea Vestşi-au adus laude unul altuia

Lideri importanţi ai Uniunii Naţionale pentru ProgresulRomâniei (UNPR) din Regiunea de Vest, precum şidelegaţii ale partidului din această zonă au participatsâmbătă, la Deva, la Reuniunea regională a Organiza-ţiilor UNPR din această regiune de dezvoltare. Laaceastă reuniune au participat inclusiv preşedinţii for-maţiunii, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şiMarian Sârbu, precum şi preşedintele de onoare, Cristian Diaconescu.

Pe 24 noiembrie, la Petroşani,

Conferinţă Regională5 VestConfederaţia Sindicală Naţională „Meridian” împreună cu Federaţia Agricultorilor „Fermierul” vă invită la Conferinţa Regională 5 Vest de Evaluare Intermediară a Proiectului „Împre-ună pentru dezvoltarea dialogului social în România”, finanţat dinFondul Social European prin Programul Operaţional SectorialDezvoltarea Resurselor Umane.Conferinţa va avea loc la sediul Primăriei municipiului Petroşani,str. 1 Decembrie 1918, nr. 93, în data de 24 noiembrie 2011, începând cu ora 10:00.

La Biblioteca Municipală Petroşani,

Elevii din clasa I au cântat „Cărticica mea”

Page 9: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 2011 9DIVERSE

www.zvj.ro

Nu de puţine ori suntemfentaţi la magazinele ali-mentare, în supermarketurisau în pieţe, de comer-cianţi şi producători, cu totfelul de produse, care maide care mai proaste saumai contrafăcute. Vina,dacă se poate spune aşa,este în mare parte şi acelor care cumpără, care,din neatenţie sau din lipsăde informaţii, deci dinneştiinţă, nu verifică ceeace este notat pe ambalaj.

Ţine-ţi minte 3 aspecte: termenul de valabilitate, aspectul şi gustulDe la medicul Gheorghe Cristea, din cadrulDSVSA Vulcan, am aflat la emisiunea“Verde-n faţă”, de la Kapital TV, ce trebuiefăcut în primul rând atunci când cumperiun produs alimentar: „Oamenii să cumpereîntotdeauna produsele alimentare care suntvalorificate în unităţi autorizate şi nu de pela colţuri de stradă, nu de la vecini şi pri-eteni şi nu de prin cine ştie ce garaje saulocuri neautorizate. Când spun locuri autori -zate, mă refer în primul rând la locuri con-trolate şi verificate de către noi şi de cătrecelelalte organe de control. Cetăţeanul sănu verifice doar eticheta, ci să verifice în-totdeauna şi aspectul conţinutului. Demulte ori în spatele unei etichete frumoase,atrăgătoare se ascund lucruri mai puţin plăcute. După aceea, oamenii trebuie săverifice termenul de valabilitate şi să seuite la compoziţie şi unde a fost fabricat.Dacă li se pare ceva suspect, e bine să re-nunţe şi să caute un alt produs care să lesatisfacă cerinţele. Nu e bine să ne grăbimcând cumpărăm produse alimentare, e binesă fim atenţi şi să avem răbdare să urmărimtoate aceste aşa-zis amănunte, care ne potînsă feri de lucruri neplăcute. Şi gustul con-tează, de aceea când cumpărăm un produs,odată ce am ajuns acasă şi dorim să-lfolosim, e bine ca înainte să gustăm. Dacă

nu ne place gustul şi simţim ceva în nere -gu lă, e bine să nu-l mai folosim, înainte detoate sănătatea e principalul lucru care tre-buie să ne preocupe şi abia apoi banii.Chiar dacă am dat bani mai mulţi pe unprodus, cred că mult mai important este sănu ne îmbolnăvim”. În privinţa alimentelor alterate, sau de-păşite ca termen de valabilitate, aflate lavânzare, uneori expuse nu din neatenţie, cipur şi simplu din dorinţa de înavuţire,medicul vulcănean ne-a informat ce trebuiefăcut atunci când întâlnim pe rafturi astfelde produse: „Cumpărătorii nu are rost să secerte cu vânzătorii, pentru că nu dă rezul-tate şi uneori se mai ajunge şi la lucruri ne-dorite. Mai bine să vină la noi, sau sămeargă la OPC. După aceea, vă asigur căproblema respectivă se va rezolva, iar ceicare au greşit vor plăti. Este inadmisibil cavreun comerciant să aibă astfel de produsela vânzare, din punctul meu de vedere cineprocedează aşa nu are nicio scuză”.

Evitaţi sucurile colorate,guma şi salamurile ieftine!Legat de faptul că există pe piaţă tot felulde produse periculoase pentru organismuluman, care conţin tot felul de aditivi şi de„E”-uri nocive pentru om, mai ales pentruorganismele firave, cum sunt cele ale copi-ilor şi bătrânilor, medicul Gheorghe Cristeaa făcut şi o recomandare cetăţenilor: „Dupămine, aş recomanda să nu se consumedeloc, sau cât mai puţin posibil, băuturilerăcoritoare şi sucurile colorate, acidulate,pe locul doi aş trece guma de mestecat şi pelocul trei aş pune salamurile ieftine”.

Pâinea neagră - o „făcătură nesănătoasă”În ceea ce priveşte „pâinea noastră cea detoate zilele”, Gheorghe Cristea a recunos-cut că instituţia din Valea Jiului, pe caredumnealui o coordonează, se confruntă cumulte probleme la acest sortiment alimen-tar: „Se fac verificări trimestriale la toateunităţile de panificaţie. Dânşii trebuie să-şiafişeze întotdeauna sortimentul de pâine,compoziţia şi termenul de valabilitate.Toată pâinea, în mod normal, ar trebui săfie pusă în pungă, iar vânzătorul nu arevoie să pună niciodată mâna pe pâine. Cutoate acestea, recunosc, nu se întâmplă în-totdeauna aşa, mai întâlnim şi cazuri înneregulă, pe care le sancţionăm”.Referitor la sortimentul „pâine neagră”,aici treaba stă într-adevăr dramatic. Dincâte ne-a dat de înţeles doctorul GheorgheCristea, numai pâine neagră nu mâncăm,deşi foarte mulţi cetăţeni, de bună-credinţă,plătesc destui bani pe o astfel de pâine, maiales cei care doresc să nu se îngraşe:„Pâinea neagră ar trebui obţinută din făinăneagră, sau din făină albă şi tărâţe. Şi nu săfie colorată, nici cu ciocolată, nici cucenuşă, nici cu cacao, nici cu nimic altceva.Din păcate, m-aţi pus de data aceasta în în-curcătură, chiar dacă pe ambalaj scrie pâineneagră, ea nu e neagră în foarte multecazuri. Consider că ar trebui conştientizatproducătorul să scrie pe pungă compoziţiaastfel ca cetăţeanul să-şi dea seama imediatce cumpără. Vom încerca să rezolvămaceastă problemă în viitorul apropiat”.

Corneliu BRAN

Razie la Deva

106 persoane legitimate încâteva oreÎn noaptea de vineri spre sâmbătă

brigăzi operative complexe au efectuat

o razie prin mai multe localuri din

Deva. În urma acţiunilor, două astfel de

localuri au fost închise, au fost aplicate

amenzi de aproape 20.000 de lei şi a

fost confiscată o sumă de bani.

La acţiune au participat poliţişti din cadrulPoliţiei Deva, cei ai Serviciilor de Investi-gaţii Criminale, Investigarea Fraudelor,Ordine Publică, Intervenţie Rapidă, pre-cum şi comisari din cadrul Gărzii Finan-ciare şi inspectori din cadrulInspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.Scopul acţiunii a fost acela de a prevenifaptele antisociale şi de a verifica res -pectarea legislaţiei privind actele de comerţ care se derulează în aceste lo-caluri. În cadrul acestei acţiuni au fost le-gitimate 106 persoane, dintre care 28 aufost ulterior conduse la sediul PoliţieiDeva şi introduse în bazele de date alepoliţiei. Totodată, au fost aplicateagenţilor economici care încălcau preve-derile legale privind eliberarea bonurilorfiscale, precum şi în domeniul exploatăriiaparatelor tip jocuri electronice de noroc,patru sancţiuni contravenţionale, în valoa -re totală de 19.000 lei, luându-se şi mă-sura confiscării sumei de 3.125 lei(provenită din încasări). Complementar cusancţiunile contravenţionale, a fost sus-pendată activitatea, pe o perioadă de treiluni, la două unităţi de alimentaţie publică.Poliţiştii urmează a efectua verificări îndouă cazuri de folosire a unor programede calculator fără licenţă, iar în funcţie deconcluziile anchetei urmează a se dispunemăsuri legale.

Mihaela PETROŞAN

Doctorul Gheorghe Cristea, din cadrul DSVSA Vulcan:

„Sănătatea e mai importantă decât banii, de aceea aveţi grijă ce mâncaţi şi ce cumpăraţi”

Page 10: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Ziarul Vãii Jiuluivineri, 18 noiembrie 201110 OPINII

www.zvj.ro

Pe Angela Stoica, aţi înţelesbine! Pe cea care, deşideţine o funcţie importantă înadministraţia publică (vicepri-mar al municipiului Vulcan) şivreo două în PDL, nu a în-văţat/ înţeles până acum căun Consiliu Local este peplan local, aşa cum Parla-mentul este pe plan naţional,cel mai important simbol aldemocraţiei. Cel puţin, astane-a dovedit atunci când adeclarat public că: „nu-i nicioproblemă dacă se dizolvăConsiliul Local. Oricum,problemele cetăţenilor dinVulcan sunt rezolvate 70%”.Fix, fără zecimale. Incredibil!Pentru o afirmaţie de genulacesta - care trădează un„habarnism” politic deneimaginat nici la nivelul decultură civică a unui membrusimplu de partid - într-o ţarănormală din punct de vederedemocratic părăseşti, nudoar scena politică, ci şi pecea publică.

Un fleac: îl dizolvăm!Consilierilor PDL din Vulcan le stă în posi-bilităţi să provoace dizolvarea ConsiliuluiLocal. Cum? Foarte simplu! Nu trebuiedecât să lipsească de la şedinţe timp dedouă luni. Pentru ca o şedinţă să se poată

desfăşura este nevoie de prezenţa a celpuţin 10 din cei 19 consilieri în funcţie.Legea prevede posibilitatea dizolvării dedrept a Consiliului Local dacă acesta nu seîntruneşte timp de două luni. Calculul PDL Vulcan este simplu şi sebazează, complet eronat, pe două aspecte:convingerea că oamenii sunt prea ocupaţicu grija zilei de mâine, cu lupta pentrugăsirea sau păstrarea unui loc de muncă,pentru a mai fi atenţi la aceste detalii saupun prea puţin preţ pe ele; perspectiva uneicampanii mediatice foarte agresive şicostisitoare (asta ar fi ultima lor problemă)de promovare a propriei imagini dusă si-multan cu alta, de desfiinţare/demolare aopozanţilor politici.

Scurt exerciţiu de educaţiecivică. De gimnaziu.Aţi recunoscut, sunt convins, o reţetă întâl-nită la toate dictaturile: oameni disperaţi,cultul personalităţii, eliminarea adversarilorpolitici. W. Wilson, preşedinte SUA şi lau-reat al premiului Nobel, spunea că„democraţia nu este atât o formă de gu-vernare, cât un set de principii”. Abatereade la aceste principii, ignorarea sau încăl-carea lor duce la dictatură. Chiar dacă arepretenţii de politician versat, doamna Angela Stoica dovedeşte o dureroasă ne-cunoaştere a acestora, deşi principiiledemocraţiei sunt material de studiu la orelede „Educaţie civică” din gimnaziu. Iată dece trebuie să-i explicăm foarte repede(visează - Doamne fereşte! - la funcţia desubprefect, de pe care ar trebui să analizezetocmai activitatea consiliilor locale) mo-tivele pentru care este mai bine că o locali-tate este condusă de un consiliu şi nu de unprimar. Adică, de ce e mai bine îndemocraţie decât în dictatură: pentru că, in-discutabil, gândirea colectivă este supe-rioară celei individuale. Cu alte cuvinte,mai mulţi oameni gândesc mai bine decâtunul, indiferent cât ar fi el de primar pentru

că: diversitatea viziunilor, intere-selor, dorinţelor dintr-o comunitatese abordează unitar, deschis, laaceeaşi masă, respectându-se dreptulla opinie diferită; toţi oamenii dintr-ocomunitate au dreptul, chiar şi prinreprezentanţi, să participe la luareadeciziilor; există un control mai efi-cient asupra actului de administraţiepublică, asupra modului de cheltuirea fondurilor publice, ceea ce îi deran-jează doar pe cei care au ceva de ascuns. Bineînţeles, democraţiacostă. Este mai scumpă decât dic-tatura. Costă, spre exemplu, bani. Pentrualegeri o dată la 4 ani. Costă, de asemenea,timp. Deciziile se iau mai greu în grupdecât de unul singur. Numai că, în dic-tatură, costurile se plătesc în vieţi sau îndestine. Prin umilinţă, teamă şi opresiune.De ce e mai bine în democraţie decât îndictatură? Este greu de explicat un lucruatât de simplu. Este ca şi cum ai explicaînţelesul expresiei: „Decât sărac şi bolnav,mai bine bogat şi sănătos!”.

Tinereţea e o trufie, rareori ovaloare! (Marin Preda - Celmai iubit dintre pământeni)În urmă cu ceva timp, un prieten pe carezilele „pseudo-revoluţiei” din decembrie1989 l-au găsit în postura de soldat al ar-matei române îmi spunea că memoria îi vafi chinuită toată viaţa de imaginea cama-razilor din unitatea lui care au murit atunciîn jurul său răpuşi de gloanţe, de imagineasângelui tânăr pe zăpadă. S-a murit atuncipentru libertatea şi demnitatea noastră. Vămai amintiţi cât de vârtos şi cu câtă speran -ţă ne-am scuturat atunci de dictatură? Vămai amintiţi cu ce entuziasm descopeream,atunci, drepturi utopice într-o dictatură, darelementare într-o democraţie? Pare denecrezut, dar iată, azi, un politician care nuavea vârsta majoratului în 1989 atacă înmodul cel mai inconştient o instituţie de

prim rang a democraţiei. Totuşi, să mai sta-bilim ceva: sunt de acord ca oricare dintreconsilierii locali să fie analizat şi, eventual,pus la stâlpul infamiei pentru modul în careşi-a onorat mandatul primit! Pentru oriceaspect care ar dezamăgi pe cei care l-autrimis, cu votul lor, în forul suprem alurbei. Pentru incompetenţă, pentrucorupţie, pentru dezinteres, pentru minciu -nă etc. Repet: oricare dintre consilierii lo-cali. Dar nu instituţia Consiliului Local!Sigur că unii au dreptate să se întrebe ce-icu disperarea asta? Tot simplu: decât să-şiasume cel mai mic risc de a-şi pierde pos-tul, Angela preferă să dizolve consiliul. Maiales că nu trebuie să facă mare lucru pentruasta: doar să-i oblige pe consilierii PDL sălipsească de la şedinţa viitoare. Vă invit săfiţi de acord cu mine că refuzarea dreptuluide a fi reprezentaţi ar fi o insultă prea gravăla adresa locuitorilor din Vulcan care auvotat altceva decât PDL în 2008. Cinevatrebuie să o aducă pe Angela cu picioarele -din aer - pe pământ. Integraţi-o, domnilorde la PDL, într-un program intensiv de alfa-betizare politică! Intensiv, zic, pentru că numai este timp! Vin alegerile şi s-ar putea săfiţi uimiţi cât preţ pun, încă, românii pe valorile democraţiei. Nu-i subestimaţi. Ştiuşi ei că în absenţa democraţiei libertateaeste doar o iluzie.

17.11.2011Dorel ŞCHIOPU

Primim la redacţie

Ajutaţi-o pe Angela!

Stimaţi domni,

În data de 14-11-2011 i-am adresat o scrisoare deschisă,prin intermediul ZVJ-ului, domnului primar al municipiu-lui Lupeni, Cornel Resmeriţă, referitoare la situaţia gravăcu care se confruntă municipiul nostru, însă nu am primitniciun răspuns.A venit iarna, iar locuitorii oraşului nostru nu au căldură încase. Problema gravă este că nu avem alternative. În cam-pania electorală ni s-a promis introducerea gazului înapartamente, însă totul a rămas doar la nivel de promisi-une. Acum, când gerul ne bate la uşă, am rămas şi fărăagent termic, care prin „bunăvoinţa” edilului nostru a fosttăiat.Vă întreb pe dumneavoastră: de ce trebuie să sufere câtevamii de suflete pentru prostul management practicat de pri-marul nostru?.Mai ales că sunt familii care au dat în avans bonuri de căr-bune, iar pentru aceste bonuri respectivii au plătit impozitla stat.Mă adresez mai întâi dumneavoastră, domnule prefectDezsi,pentru că sunteţi lupenean. Este posibil ca în secolulXXI, fiind membri ai Uniunii Europene, locuitorii

Lupeniului să ajungă la mila unui primar care nu agestionat corect banii publici? Este corect ca bătrânii,care şi aşa duc o viaţă grea, şi copiii noştri să se îm-bolnăvească? Eu cred că prevenţia este mai ieftinădecât medicaţia - mai bine să prevenim aceste îmbol-năviri decât să mai umblăm la doctori şi să cheltuimpuţinii bani care îi avem pe medicamente.Domnule Moloţ, în calitate de alegător al domnieivoastre, vă întreb dacă sunteţi de acord cu situaţia dinmunicipiul nostru. Trăim într-un stat democratic, şi cutoate acestea suntem lipsiţi de anumite drepturi funda-mentale. Căldura din case este un drept la o viaţă de-centă. Puneţi-vă în situaţia noastră: cum aţi puteareacţiona sau gândi dacă, atunci când mâncaţi saufaceţi un duş, în casă temperatura este sub 18 grade,iar afară este cu minus?Am început acest articol cu minunatele versuri ale Mari-anei Dobrin - „Indiferenţa”. Dacă nu ar fi existat acea in-diferenţă faţă de semenul nostru poate nu s-ar fi ajuns înaceastă situaţie. Dar cei cu bani şi cu funcţii sunt indife-renţi la lipsurile oamenilor de rând, pentru că ei au căldurăîn case, însă nu au căldură şi în suflete.În speranţa că nu veţi rămâne indiferenţi la problemelelocuitorilor municipiului Lupeni, închei cu certitudinea că

orice problemă are rezolvare, dacă există bună-credinţă şinu indiferenţă. Gândiţi-vă la copiii şi mai ales la bătrâniinoştri care au muncit o viaţă întreagă şi care nu merită săaibă parte de aceste lipsuri. Ajutaţi-ne să avem căldură încase, dovedind că nu suntem înconjuraţi de o indiferenţămolipsitoare.

Cu respect,VIOREL FILIP

Scrisoare deschisă d-lui prefect Attila Dezsi şi d-lui preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ

Indiferenţade Mariana Dobrin

Mă-ntrebi de am sau nu prieteni? Păi nici duşmani eu nu mai am;În jur e doar indiferenţă şi nu mai sper în ce speram.Indiferenţa tuturora alăturată de a mea,Rezultă una generală şi ne-am obişnuit cu ea.Vezi oameni reci, nepăsători, ce trec pe lângă suferinţă,Parcă-au uitat că sunt creştini, vorbesc în râs despre credinţă.Mă înspăimânt când văd că lumea, aproape crede că-i normal,S-audă zilnic despre drame, de parcă-ar fi ceva banal.Au devenit indiferenţi, cu inima un sloi de gheaţă,Nimic nu mai tresare-n ei, nu vezi o lacrimă pe faţă.Şi ne-am îndepărtat enorm, chiar şi de rudele de sângeŞi-atunci când moare câte-un om, aproape nimeni nu mai plânge.

Page 11: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 2011 11PUBLICITATE

Vând casă, 2 camere, cămară,hol, anexe, grădină, în Livadia,zonă centrală.

Telefon 0724.853897

Vând garsonieră str. 1 Decem-brie 1918, bl. 97, ap. 18. Cuplata în rate.

Telefon 0740.463442

Vând apartament 3 camere, înLupeni, B-dul Păcii, bl. 57, decomandat, bucătărie mare,baie şi WC de serviciu, balcon,zonă liniştită.

Tel. 0721.333544

Vând apartament cu 3 cam.,conf. I, cu două balcoane, baie şi WC de serviciu, et. 4/4, cuaco periş, în Timişoara, semicen-tral, zonă liniştită, preţ 65 miieuro negociabil. Accept creditbancar şi varianta cu schimbplus diferenţa, prefera bil casă cuteren, împrejurimi Petrila.

Rel. la tel. 0770.581148,0724.108787 sau pe e-mail:

[email protected]

Vând garaj str. 9 Mai, lângăpiaţă (construit în 2010, izolatexterior şi interior, apă, curent,uşă la telecomandă), concesiunepe 25 ani, suprafaţă 26 m. Preţ7.000 euro neg.

Tel. 0765.380847

Vând 2 apartamente (unite - total 7 camere, 3 băi,bucătărie), aproximativ 180mp, situate în Petrila, stradaRepublicii, deasupra CARPetrila.

Telefon - 0733.083379

Vând garsonieră în Petrila, str.Mihail Sadoveanu. Preţ 130 mil.lei vechi negociabil.

Telefon - 0720.965091

Vând teren în Petroşani intravilan la 5 minute de centru(Maleia). Drum stradal. Utilităţi.Preţ mic.

Telefon - 0724.773944

Vând Fiat Grande Punto, a.f.2007, comenzi volan, 32.000

km, motor 1400 cmc, benzină,albastru indigo, închidere cen-

tralizată, aer condiţionat, 4airbag-uri, 5 uşi, fără accidente,

unic proprietar, înmatri culată.Preţ 7.000 euro negociabil.

Accept variante plus diferenţă. Relaţii la tel.

0730.004032

Vând 2 calorifere din fontă, 21de elemenţi bucata, 300 de lei/calorifer, 1 calorifer 5 elemenţi -65 lei şi un calorifer 4 elemenţi -52 de lei, fam. Zsiros Alexandru,str. Avram Iancu, bloc 7, ap. 54,Petroşani, tel.0354.109473.

IMOBILIARE ANGAJĂRI

AUTO

Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Legea intervine în favoarea tapentru a trece la o etapă supe-rioară într-un proiect important.

Fără această soluţie juridică, ai fibătut pasul pe loc, dar găseşti exact spri-jinul legal de care aveai nevoie.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

Orice lucru frumos durează ovreme, dar se şi termină la unmoment dat, dar rămâi cu un

sentiment de satisfacţie.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Te afli într-un mediu care ar fitrebuit să te stimuleze să te puimai bine în valoare, dar existăacolo cineva care te intimidează

şi nu ai curaj să spui ce gândeşti.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Atmosfera este foarte contra-dictorie pe unde apari tu: peunii îi calmezi cu firea ta do-

moală, în timp ce pe alţii îi iriţiexact prin acelaşi mod de a fi.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Nu te simţi prea bine în locul încare te afli, ci gândul te poartă încu totul alte locaţii. Faci doar act

de prezenţă şi mulţi vor remarcaatitudinea ta cam indiferentă la tot ce sepetrece în jur.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

Iubirea ta prinde contur din ceîn ce mai clar şi poţi spuneacum, mult mai sigur pe tine, că

ai alături omul potrivit.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Nu ajunge doar să doreşticeva, ci să găseşti şi mijloacelede a transforma dorinţa în fapt.Ai aceste instrumente la dispozi -

ţie, dar nu eşti total conştient de ceea cepoţi face, de aceea laşi uneori impresia cătu mai mult visezi cu ochii deschişi decât săîncepi să clădeşti efectiv acele proiecte.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Descoperi cu uimire efecteleunui gest incorect al unui cola -borator în care ai avut mare în-

credere. Poate nu neapăratur mă rile gesturilor sale te deranjează acum,ci sentimentul de dezamăgire care te cople -şeşte, pentru că nu te aşteptai la aşa ceva.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Ai un simţ al pericolului poateun pic cam exagerat, care teface să sufli şi-n iaurt, dar va

veni o zi când vei da piept cu oproblemă dificilă şi vei fi mândru de tine căţi-ai ascultat intuiţia de a nu te băga singurîn gura lupului.

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Nu poţi duce, deocamdată,mai departe un proiect în careai implicat mai multe persoane

şi te simţi prost că nu ştii ce săfaci să continui.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Visul tău prinde contur din ceîn ce mai clar la orizont, decipoţi mări un pic ritmul pentru că

nu mai e mult până la capăt.

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Eşti foarte atent la informaţiilepe care ţi le transmite un specia -list, pentru că va veni o zi cândle vei putea pune în aplicare.

HOROSCOPHOROSCOP

www.zvj.ro

Cursuri de dans sportiv!

Vrei să înveţi să dansezi? Vrei să ai o siluetă de invidiat?Înscrie-te la cursurile de dans sportiv pentru copii şi adulţi! Poţi practica dansul la nivel de începători, intermediari sauavansaţi, cursurile predate fiind la acelaşi nivel cu cele din ma ri le centre din ţară! Grupele de vârstă în care te poţi înscrie sunt:1) Clasele I-VIII; 2) Liceu - adulţi. Poţi participa la spectacole,concursuri! Instructorul oferă la cerere pregătire pentru “valsulmirilor”! Sălile de dans sunt în: - Petroşani (Şc. Gen. „Avram Stanca” şi Şc. Gen. Nr. 5); - Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila; - Lupeni (Clubul Sindicatelor Lupeni).

Te poţi înscrie la numărul de telefon: 0726.620840.

SC REALCOM SA PETROªANIdistribuitor unic în Valea Jiului al produselor

lactate SC Napolact SA Cluj, satisface toate comenzileagenţilor economici cu produse proaspete de cea mai

înaltă calitate:

Asigurăm transportul franco-magazin.Relaţii la telefon:

0254.542472 sau 0733.960320

- lapte consum- lapte bătut

- sana- iaurt- chefir

- caşcaval- smântână

- unt- brânză

- lapte praf

SERVICII

ÎNCHIRIERI

Închiriez spaţiu industrialcu teren aferent în municipiulPetroşani, str. Dărăneşti(vizavi de Lascăr Service),pretabil ca depozit,spaţiu de producţie etc.,acces direct din DN 66, apă,curent etc.

Informaţii la telefon0761.282342

Preţuri fără concurenţă!Servicii complete pentrumaşina ta. Piese ieftine noi şi second-hand. Uleiuri, consumabile, uleiuri şi aditivimetabond, produse de spălareecologice. Vă aşteptăm de luni până duminică pe str. Aviatorilor, bl. 23A, parter.

Telefon 0743.070215 şi0722.937928

Sonorizări, filmări profesionale, fotografii - pentru diverse evenimente:nunţi, botezuri, onomastice, petreceri private.

Relaţii la telefon:0723.7886640768.6884650762.695556

DIVERSE

Societate comercială din Petroşani angajează vânzătoare cu experienţăpentru magazin alimentar.

Relaţii la telefon0762.260128

Căutăm persoanăreprezentant vânzări pentru magazin Vodafone Petrila.CV-urile se depun la magazinul Vodafone Petrila.

Informaţii la telefon0723.112484

Vând canapea extensibilă, dedouă persoane, stare foartebună, preţ 650 lei.

Telefon 0765.380836

Vând apartament în vilă şiteren construibil, 140 mp, str. 1 Decembrie 1918, zonaDimitrov, Petroşani.

Telefon 0725.219019

Vând casă şi grădină în zonaValea Ungurului - Vulcan, la 20 m de strada principală,suprafaţă 3.000 de metri pătraţi,preţ negociabil.

Relaţii la numărul detelefon 0722.448428

VÂNZĂRI

DSP Hunedoara:

Atenţie la abuzul deantibiotice!La sfârşitul săptămânii trecute, mai exact pe 18 noiembrie, a

fost marcată Ziua Europeană a Informării despre utilizarea

Antibioticelor. Instituirea unei astfel de zile are la bază o

nevoie extrem de importantă de a preveni populaţia privind

pericolul dezvoltării rezistenţei la antibiotice. Cu această

ocazie, Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara a organizat

acţiuni de informare directă a cetăţenilor, chiar pe stradă, şi a

distribuit pliante informative legate de acest subiect.

Rezistenţa la antibiotice reprezintă, în acest moment, una dintrecele mai importante probleme de sănătate ce stau în atenţia spe-cialiştilor din întreaga lume. Supradozarea sau administrareagreşită a antibioticelor a determinat deja şi continuă să determineapariţia şi dezvoltarea unor bacterii rezistente la antibiotice. Aşase face că, fiecare dintre noi îşi poate pune în pericol sănătatea

atunci când foloseşte antibiotice fără să respecte indicaţii medi -cale precise oferite în urma unui diagnostic corect. Mulţi dintrenoi, atinşi de răceală sau gripă, folosesc antibiotice pentru a setrata, uneori după sfatul unor cunoştinţe, alteori după informaţiieronate citite pe ici pe colo. Or, se ştie foarte bine, la răceală şigripă antibioticele sunt inutile.

Mihaela PETROŞAN

Cum putem preveni apariţia rezistenţei microbilor la antibio-tice: Diagnostic corect şi prescrierea unui tratament eficient decătre medic; Prescrierea unui antibiotic numai dacă este cazul,cu un spectru de activitate ţintit pe microb! � Trebuie să văadresaţi medicului dumneavoastră, care poate recomanda, dacăeste cazul, analize pentru identificarea microbilor! � Adminis-traţi medicamentul pe întreaga perioadă recomandată de medic!� Nu recomandaţi tratamentul dumneavoastră altei persoane,căci fiecare individ reacţionează diferit la boli şi medicamente!� Nu folosiţi medicamente expirate! În cazul în care aveţi me -dicamente care au expirat sau au rămas nefolosite, adresa ţi-vămedicului sau farmacistului care au posibilitatea de a le distrugeprin metode particulare. Medicamentele aruncate în toaletă, chiuvetă sau gunoi vor contamina apa şi solul şi vor ajunge înalimentele noastre!

Page 12: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Dis de dimineaţă, duminică,

pe DN 7, în zona localităţii

Simeria, a avut loc un acci-

dent extrem de grav, din feri-

cire fără victime omeneşti.

Astfel, la ora şase dimineaţa,un autotren din CâmpulungMuscel ce se îndrepta dinspreOrăştie către Deva, la intrareaîn Simeria, a sărit de pe podulpeste calea ferată prăbuşin du-sede la o înălţime de aproximativopt metri şi rupând liniile deînaltă tensiune.Cu toate că prăbuşirea auto -trenului a implicat un riscimens, din fericire, şoferul nu a păţit nimic şi a reuşit săiasă fără a fi rănit din cabinavehiculului.Conform unui comunicat al In-spectoratului pentru Situaţii deUrgenţă Hunedoara: „Pom-pierii au asigurat iluminatul lalocul intervenţiei şi au luattoate măsurile pentru evitareainiţierii unui incendiu la au-totrenul care transporta mărfuri

având o greutate de 5 tone. Încădere, cabina autotrenului arupt firele de înaltă tensiune,alimentate la 27.000 de volţi.Circulaţia trenurilor pe rutaSimeria - Petroşani nu a fostînsă afectată deoarece acesteaau fost redirecţionate pe o liniede rezervă”.Purtătorul de cuvânt al Inspec-toratului de Poliţie al JudeţuluiHunedoara, Bogdan Niţu, a de-clarat că şoferul autotrenului„din cauza neadaptării vitezeila condiţiile meteo-rutiere, apierdut controlul volanului înzona podului de la intrarea unoraşul Simeria dinspre Orăştieşi a părăsit partea carosabilă,oprindu-se cu cabina tirului peliniile de cale ferată. În urmaevenimentului rutier nu aurezultat victime, iar tirul nutransporta mărfuri periculoase(transporta cafea)”. Traficul rutier nu a fost afectatînsă a fost restricţionat şi de-viat pe rute ocolitoare(Geoagiu – Rapolt – Uroi) pe

durata intervenţiei macareleide mare tonaj care a tractattirul. Traficul feroviar pe ambeleduble ale rutei Simeria -Petroşani a fost închis dincauza ruperii firelor de contactde către cabina tirului, dar nuau fost întârzieri de trenuripentru că a existat posibili-tatea devierii trenurilor pe altădublă.Pe numele conducătoruluiauto s-a întocmit dosar penal

pentru distrugere din culpă şiva fi sancţionat contravenţionalpentru nedaptarea vitezei lacondiţiile de drum.

Mihaela PETROŞAN

Casa de Cultură a SindicatelorPetroşani, cu sediul în Petroşani,str. 1 Decembrie 1918, nr. 100

(vizavi de primărie)organizează cursuri de calificare

avizate de Ministerul Muncii şi Ministerul

Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi

Sportului

Lucrător în comerţ (3 luni) – 250 RONOspătar (5 luni) – 350 RON Bucătar (5 luni) – 350 RON Cofetar patiser (5 luni) – 350 RON Recepţioner hotel (3 luni) – 400 RON Cameristă (3 luni) – 400 RONOperator introducere, prelucrare,

validare date (5 luni) – 450 RON Confecţioner, asamblor articole din textile

(3 luni) – 350 RON Zidar pietrar tencuitor (5 luni) – 350 RON Montator pereţi şi plafoane din ghips

carton (5 luni) – 350 RON Zugrav-isposar-tapetar-vopsitor (5 luni) –350 RONElectrician constructor (5 luni) – 350 RON Lucrător instalator pentru construcţii

(3 luni) – 350 RON Sudor electric (3 luni) – 350 RON Lucrător maşinist utilaje (3 luni) – 350 RON Fierar betonist montator prefabricate

(5 luni) – 350 RON Dulgher-tâmplar-parchetar

(5 luni) – 350 RON Mecanic auto (3 luni) – 350 RONCoafură (5 luni) – 400 RON Manichiură, pedichiură (3 luni) – 400 RONFormator (2 luni) – 250 RON Inspector resurse umane (2 luni) – 350 RON Lăcătuş mecanic (3 luni) – 400 RON

Cele mai mici taxe de şcolarizare - în rate.

Relaţii la telefon: 0254/541483; 0354/100707;0763.349621; 0768.677988.

Înscrierile se fac la sediul instituţiei.

CMYK

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 201112 DIN JUDEŢ

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT

ISSN 2065 - 5096

Director: Cătălin DOCEA

[email protected]

Redactor şef: Marian BOBOC

0761.756840

Colectivul de redacþie:

Alina PIPAN

[email protected]

0766.678380

Corneliu BRAN

0761.756833

Mihaela PETROŞAN

[email protected]

0761.756834

Gheorghe OLTEANU

Loredana JUGLEA 0763.673727

[email protected]

Colaboratori permanenþi:Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ,

Mihai BARBU, Irina BOBOC,

Valeriu BUTULESCU, Gilbert

DANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-

JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ,

Robert HUMMEL, Ioan LASCU,

Ilie PINTEA, Alin RUS,

Petronela-Vali SLAVU, Gheorghe

TRUŢĂ, Dumitru VELEA

DTP: Bogdan SOVAGODaniela FILIMON0761.756837

Administrativ / Publicitate:Diana SANTA - 0722.344681

Difuzare:Marcel DOCEA - 0761.756839

Redacţia şi administraţia:Petroşani, str. N. Bălcescu

nr. 2, et. 2

Telefoanele redacþiei: 0254.549 020

0254.549 121 (fax) 0737.575 582

[email protected]

ZiarulVãii Jiului

www.zvj.ro

Ieri, la Simeria,

Un autotren a trecut prin 27.000 volţi

Page 13: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

www.zvj.ro

CMYK

şcoală & culturăpe Jiul de Est şi Jiul de VestApare sub

îngrijireaprof. Irina Boboc

Suplimentgratuit al

cotidianuluiZiarul Văii Jiului� Anul III � Nr. 80� 21 noiembrie2011 � 4 pagini

ISSN 2068 - 3650

În amintirea unui

scriitor asasinatDragisa Kasikovic (scriitor şi aforistdin diaspora sârbească) a fost unopozant redutabil al regimului titoist,fiind împuşcat mortal (1977) laChicago de către agenţii securităţiicomuniste. În amintirea lui, FundaţiaCulturală „Srpska Rec” („CuvântulSârbesc”), patronată de cunoscutulscriitor şi om politic Vuk Draskovic(personalitate emblematică aanticomunismului din Serbia), acordăanual Premiile „Dragisa Kasikovic”.Anul acesta între cei patru laureaţi s-anumărat scriitorul român ValeriuButulescu, răsplătit cu aceastăimportantă distincţie pentru cartea sade aforisme „Pescane oaze”, publicatărecent la editura belgrădeană „Alma” întraducerea scriitorului Goran Mrakic.Juriul, în numele căruia a vorbitscriitorul Dragutin Minic-Karlo, şi-amotivat decizia subliniind curajulaforismelor lui Butulescu (majoritatea, fiind scrise în anii dictaturii şipublicate, ilegal, în Statele Unite, în 1989), dar şi amploarea lor internaţionalăfără precedent, fiind traduse în peste 40 de limbi. În acest sens, a citat din

„Istoria Literaturii Române” a lui Alex. Ştefănescu, care afirmă că în materiede traduceri Valeriu Butulescu a stabilit „o performanţă nemaiîntâlnită la alţiscriitori români înaintea lui”.La festivitatea de decernare a premiului au participat numeroase personalităţi,printre care scriitorii Vuk Draskovic, Dusan Puaca, Aleksandar Cotric, DonicaDraskovic, ministrul Diasporei şi Cultelor - Srdjan Sreckovic şi primarulmunicipiului Petroşani - Tiberiu Iacob-Ridzi (invitat de onoare alorganizatorilor sârbi).

„Dictaturile n-au avut niciodată

simţul umorului…”În discursul său, Valeriu Butulescu a vorbit despre viaţa grea aaforismului în trecut („Dictaturile n-au avut niciodată simţulumorului”). A afirmat că aforismul satiric a fost şi va rămâne o armăde temut. S-au speriat de tirul lor sarcastic, în primul rând regimuriletotalitare. Dictaturile nu s-au sfiit, în anumite cazuri, să răspundă laarma satirei cu singura lor armă disponibilă: pistolul. Este, desigur,cazul aforistului Dragisa Kasikovic, asasinat de securitateaiugoslavă, departe, tocmai pe pământ american (că mâna „revoluţiei”e lungă).Asasinatul politic are o bogată tradiţie în Balcani, şi nu numai. Afăcut multe victime printre gânditorii progresişti, Iorga, Kostandinov, Markov sunt doar câteva exemple. Chiar şi eseistulVuk Draskovic a scăpat, ca prin minune, din două atentate puse lacale de oamenii lui Milosevic, în ultimii ani ai regimului. La Budva,în Muntenegru, Vuk Draskovic a fost uşor rănit, dar şoferul său a fostucis. Viaţa scriitorului îndrăzneţ comportă riscuri colosale în vremuride tiranie.Dar un lucru n-a fost înţeles de tirani. E inutil şi contraproductiv săucizi un scriitor. Paradoxal, prin moartea acestuia, scrierile sale

� Sârbii - interesaţi de stadiul drumului Câmpu

lui Neag - Herculane � Aforism şi crime � Esteposibil ca Petroşaniul să se înfrăţească şi cu unul

dintre oraşele sârbeşti Varvarin sau Cicevac

� Cultura poate deschide uşile colaborării

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, ministrul Sreckovic, secretarul de stat Kovacevic şi Donica Draskovic, preşedinta Fundaţiei,

faţă în faţă cu cele patru Premii

Ministrul Srdjan Sreckovic, scriitorul ValeriuButulescu şi primarul Tiberiu Iacob-Ridzi

În prezenţa primarului Tiberiu Iacob-Ridzi,

La Belgrad, legendarul Vuk Draskovic îlpremiază pe scriitorul Valeriu Butulescu

Page 14: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

II SPECIAL

www.zvj.ro

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 2011

capătă vigoare, putere, forţă de pătrundere. În final,ideile unui scriitor ucis devin ucigătoare pentrutirani.Valeriu Butulescu a subliniat rolul mobilizator, deadevărat detonator social al panseului satiric. Înfinal, a demonstrat cele spuse încheindu-şicuvântarea cu un scurt aforism, care a stârnit oexplozie de aplauze.

„Butulescu între sârbi”În partea a doua a programului a avut loc lansareavolumului „Pescane oaze”. Discuţiile au începutsub genericul „Butulescu între sârbi”, care estechiar titlul eseului din prefaţă, semnat de MilanBestic.Aleksandar Baljak (cel mai prolific autor deaforisme al Serbiei) a vorbit despre universalitateaaforismelor lui Butulescu. Chiar dacă unele suntscrise în anii ‘80, în timpul unui regim azi greu deînţeles, aforismele sale îşi păstrează prospeţimea şiacuitatea, fiind percepute de cititori de pe un spaţiugeografic extins, din Canada până în Vietnam, dinSuedia până în Argentina. Aleksandar Baljak aexemplificat, citind din volum câteva zeci deaforisme care dovedesc elocvent frumuseţea şivitalitatea acestei specii literare.Scriitorul Goran Mrakic (omul care a tradusaforismele în limba sârbă) a amintit modul„accidental” în care a luat contact cu scrierile luiButulescu.Acum câţiva ani, scriitorul macedonean VasilTolevski i-a solicitat aforisme româneşti pentrucartea sa „Antologia aforismului balcanic”.Căutând pe net a fost impresionat de numărul, darşi de calitatea aforismelor semnate de scriitorul dinPetroşani. Aşa a început colaborarea, deosebit defructuoasă. Intrarea acestor aforisme în fostaIugoslavie a trezit de la început ecouri. Să nu uitămcă lui Butulescu i s-au mai acordat trei premii:„Cercul de Aur” (Belgrad 2010), „PremiulDomanovic” (Belgrad 2010) şi „Velika Plaketa”

(Bilijnia, Bosnia şi Herţegovina, 2011).La rândul său, scriitorul Deorde Otasevic(directorul Editurii „Alma”) a subliniat importanţaacestei cărţi, care vine să întregească seria autorilorvaloroşi publicaţi de editura pe care o conduce.Chiar dacă în Serbia sunt preferate aforismelesatirice, cartea conţine şi numeroase reflecţiimorale profunde, scrise pe un ton serios, într-unlimbaj nou, preponderent poetic.La sfârşit, autorul a afirmat că „între sârbi” sesimte ca între prieteni, adică excelent. A mulţumitcolaboratorilor, deputatului Aleksandar Cotric(„inima” acestei colaborări), dar şi primaruluimunicipiului Petroşani, d-lui Tiberiu Iacob-Ridzi -care l-a onorat cu prezenţa la această manifestare.

Oaspeţii din Petroşani,

invitaţi de onoare la

Parlamentul SerbieiVizita la Parlamentul Serbiei (Skupsina) a decursexcelent. Oaspeţii din Petroşani s-au întâlnit şi aupurtat discuţii interesante şi instructive (pentruambele părţi) cu patru deputaţi: Aleksandar Cotric,Radovan Milovanovic, Ion Magda şi Viorel Zura(ultimii doi, de origine vlahă, buni vorbitori delimbă română).Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi le-a vorbit desprepotenţialul economic şi turistic al municipiuluiPetroşani, despre tradiţia noastră minieră, desprerestructurare, despre caracterul multietnic alpopulaţiei. În toponimia locală a Petroşaniuluifigurează şi azi „cartierul Bosnia”, locuit pe lamijlocul secolului XIX de mineri sârbi.O atenţie deosebită le-a trezit perspectiva noastrăturistică. Au înţeles că odată finalizat proiectul„Domeniul schiabil Parâng” (finanţat de la bugetulcentral cu cca. 90 milioane euro), Petroşaniul poatedeveni al doilea Predeal al României. Dacă nuchiar primul.Serbia a investit şi ea în turismul montan. Pe

vremuri, fosta Iugoslavie a fost o mare atracţieturistică. Pierzând accesul la Marea Adriatică, înurma unei absurde mutilări a hărţii politice,turismul Serbiei nu s-a predat. A mizat pe munte.Dar munţii lor nu au înălţimile Parângului. Iarclima de aici, mult mai blândă, scurtează multsezonul sporturilor de iarnă. Evident, pot merge înAlpi, în Austria, Italia, Elveţia. Dar pentru sârbiaceste ţări sunt greu accesibile. Sunt scumpe şi cerviză de intrare. De aceea, România e mult maiatractivă.Ideea înfrăţirii municipiului Petroşani cu un oraşsimilar din Serbia a prins contur. Deputatul Cotrics-a gândit la oraşul Varvarin, sau poate Cicevac,ambele situate în Centrul Serbiei, pe şoseaua careface legătura cu Kladovo - Turnu Severin.Mai mult, ambele oraşe au tradiţia lor minieră. Auexploatat şi încă mai exploatează „cărbune negru”,adică huilă. De fapt, numele oraşului Varvarin vinede la Sfânta Varvara, patroana minerilor depretutindeni.Deputaţii au vorbit despre minoritatea română(vlahi) din Serbia, foarte numeroasă acum un secol(200.000 la recensământul de atunci). Apoi,speriaţi de dictatură, vlahii nu şi-au mai recunoscutidentitatea etnică. Era mai sigur şi mai sănătos săse declare sârbi. În prezent, noul cadru legislativpermite libera exprimare a fiecărei etnii. Este deaşteptat ca la următorul recensământ numărulvlahilor să crească spectaculos. Sunt sate întregi devlahi pe Valea Timocului. Prezenţa lor înadministraţie, dar şi în corpul legislativ, este încreştere.Parlamentarii sârbi şi-au reafirmat recunoştinţa faţăde atitudinea îndrăzneaţă a României privindnerecunoaşterea statului Kosovo. Drepturileminorităţii sârbilor din România sunt garantate,chiar dacă, numeric, această minoritate are cca.20.000 de suflete.Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a întrebat cum sesimte Parlamentul Serbiei, aşa fără Senat.Răspunsul a fost sec: excelent! Sârbii socotescsistemul bicameral drept absurd, costisitor, inutil şicontraproductiv. Ei au o singură cameră: adeputaţilor!Iar alegerile parlamentare la ei vor coincide cu cele

Tiberiu Iacob-Ridzi şi Valeriu Butulescu în vizită la Parlamentul Serbiei, alături de deputaţii Aleksandar Cotric,

Ion Magda şi Viorel Zura

Valeriu Butulescu vorbeşte despreaforism

Page 15: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

www.zvj.ro

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 2011 IIISPECIAL

locale. Tot din considerente de buget. Nu-şi pot permite cheltuieli atât de mari.Banul contribuabilului trebuie atent drămuit. Criza a afectat şi Serbia. S-autăiat şi aici procente din salariile bugetare. A fost dureros, dar necesar.Oaspeţilor români li s-a explicat scurt: „Trai pe vătrai a fost cândva. Acumnimeni nu vrea să ajungă în postura de stat asistat social, asemenea Greciei”.

„România - cel mai bun vecin al Serbiei”Dintre toţi vecinii, Serbia are cea mai lungă frontieră cu România. Şi oparticularitate rară, pentru două state vecine: n-au fost niciodată în stare derăzboi! Deşi, atât Serbia, cât şi România au avut conflicte militare cu toţiceilalţi vecini! Dimpotrivă. S-a colaborat admirabil. La Nikopole, Mircea celBătrân a luptat alături de cetele cnejilor sârbi. Iar Iancu de Hunedoara a muritla Belgrad, în lupta împotriva turcilor.Puterile occidentale au vrut în mai multe rânduri să ne încaiere. BanatulSârbesc şi Banatul Românesc au fost folosite ca pretext. Le promiteauromânilor o frontieră care să includă Vrsec şi chiar Novi Sad. În acelaşi timp,sârbilor le promiteau întregirea Banatului, inclusiv anexarea Timişoarei! Darintrigile n-au mers. Frontiera a rămas acolo unde trebuie să fie. Adică bătrânaDunăre, Baziaş, Moraviţa, Jimbolia.Poporul sârb este recunoscător românilor pentru atitudinea din timpulembargoului. Izolată etanş din toate părţile, în anii ’90 Serbia a intrat într-ocriză fără precedent. În decurs de câţiva ani, salariile au scăzut incredibil, de la1.500 mărci germane la… 20 de mărci pe lună. Spectrul foamei era vizibil. Înţară nu mai era pâine, nu mai erau combustibili.Atunci, România, neoficial, dar discret, în stilul ei inconfundabil, a spartembargoul. Cantităţi mari de produse, vitale pentru poporul sârb, au fosttrecute, mai ales noaptea, peste frontieră. Sârbii nu voruita niciodată acea gură salvatoare de oxigen. I-a ajutat săsupravieţuiască.După cum nu vor uita refuzul clar al României în cepriveşte recunoaşterea statului Kosovo. Poziţia Românieinu a putut schimba acea decizie istorică, pripită şinedreaptă. Dar a demonstrat consecvenţă, curaj şidemnitate în relaţia cu o ţară prietenă.

Sârbii, mai interesaţi decât românii

de „Drumul lui Băsescu”!Organizarea discuţiilor a fost perfectă. La câteva ore de laîntâlnirea din Parlament, Zoran Milenkovic (primarulmunicipiului Varvarin) şi Dragan Capkunovic(preşedintele Consiliului Local din municipiul Cicevac) aufost prezenţi la întâlnirea de la Ministerul Diasporei.Discuţiile au fost clare şi concrete. Sârbii doresc înfrăţireacu un oraş apropiat, ca dimensiuni, tradiţii, preocupări,localizare geografică. Petroşani corespunde bineaşteptărilor lor, mai ales prin potenţialul său turistic.Există însă un mare inconvenient pentru turiştii sârbi:

distanţa destul de mare. Fie că o iei prin Anina şi Reşiţa, fie că o ieiprin Motru şi Târgu Jiu, sunt kilometri serioşi de parcurs. Iaravionul nu intră în discuţie.Când primarul Tiberiu Iacob-Ridzi le-a arătat pe hartă „Drumul luiBăsescu” care scurtează considerabil distanţa dintre Valea Jiului şiSerbia, sârbii au făcut ochii mari. Ei văd în acest drum o şansăextraordinară, pentru noi, dar şi pentru ei.Sârbii au întrebat când va fi gata „Drumul lui Băsescu”, dar n-auputut primi un răspuns precis. Ce puteau face delegaţii dinPetroşani? Nu le puteau spune că în România există forţe politicecare fac tot ce pot pentru a frâna acest proiect. Că există partidecare chestionează sensul investiţiei „Domeniul Schiabil Parâng”.Că sunt cercuri de interese care abia aşteaptă să ia puterea pentru abloca aceste investiţii, pe motivul că sunt iniţiate de adversarii lorpolitici. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a dat o explicaţie diplomatică:„Drumul lui Băsescu” nu s-a finalizat, din cauza crizei şi a lipsei defonduri.Sârbii au fost fermi. Criza e peste tot. Dar nu trebuie neglijateinvestiţiile privind infrastructura. Criza la ei e chiar mai profundă.Să nu uităm că Serbia a ieşit relativ recent dintr-un războinimicitor. Şi nu cu oricine. Dar drumurile şi podurile lor,bombardate fără milă de democraţiile occidentale, au fost reparateurgent. Drumurile Serbiei arată mai bine decât multe din drumurile

din România.Cei doi reprezentanţi ai administraţiei locale au invitat exponenţi aimunicipalităţii din Petroşani să participe la Varvarin, la festivităţile din 16-17decembrie. Va fi un bun prilej, în vederea unei mai bune cunoaşteri.

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi:

„A fost o vizită scurtă, dar instructivă şi reuşită”Mulţumind gazdelor pentru programul oferit, primarul municipiului Petroşani,Tiberiu Iacob-Ridzi, a declarat: „A fost o vizită scurtă, dar instructivă şi utilă.Ca primar, am trăit bucuria de a vedea cum Valeriu Butulescu, un scriitor dinoraşul nostru, şi totodată consilier local, a primit o înaltă distincţie literară.Cultura poate fi, într-adevăr, o manieră de abordare în viaţa politică. De latribună, numele de Petroşani şi România s-au pronunţat şi au fost aplaudate, înnumeroase rânduri. Manifestarea culturală a fost un bun prilej de a întâlni şipurta discuţii cu oameni importanţi din Serbia: miniştri, secretari de stat,deputaţi, primari, consilieri. Discuţiile au pornit de la cultură, dar au atins şialte obiective: administraţie locală, colaborare regională, dezvoltare turistică,minerit etc. Consider că putem face lucruri minunate împreună. Finalizareadrumului Petroşani - Băile Herculane - Porţile de Fier deschide perspectivenoi pentru relaţiile noastre. Acest drum poate deveni Porţile de Aur pentruturismul din Parâng. El face accesibilă zona noastră, prin Serbia, pentru toatecelelalte state balcanice. De aceea colaborarea cu sârbii poate fi pentru noiimportantă şi benefică”.

Marian BOBOC

Valeriu Butulescu, împreună cu ceilalţi laureaţi, Vuk Draskovic şi Donica Draskovic

V. Butulescu alături de D. Otasevic, G. Mrakic şi A. Baljak lalansarea cărţii sale Pescane oaze, la Belgrad 17.11.2011

Page 16: Ziarul Vaii Jiului - nr. 831 - 21 noiembrie 2011

Acum zece ani, la sfârşitul anului 2001, a

luat fiinţă Asociaţia Schi Turism Montan

PRO-PARÂNG, care, printre alte

obiective, are cuprinse în statutul său şi

contribuirea la dezvoltarea turismului

montan şi promovarea Munţilor Parâng.

Prin acţiunile pe care le-au întreprins şi le vorîntreprinde şi pe viitor, membrii asociaţiei încearcăsă sensibilizeze opinia publică faţă de turism, însperanţa că astfel vom reuşi să păstrăm pentrugeneraţiile viitoare aceste frumuseţi care neînconjoară.Şi cum altfel se poate realiza acest deziderat, într-un mod care să aibă un impact puternic asuprapublicului larg, decât prin fotografie. De aceeaîncă de la începutul activităţii noastre am încercatsă prezentăm frumuseţile Parângului în imagini cât

mai sugestive, care să… incite la drumeţie.Fiindcă mare parte dintre membrii de atunci(2001) lucrau la Exploatarea Minieră Livezeni,unde putea fi mai la îndemână să ne facemdebutul, decât în sala de şedinţe a întreprinderii.Astfel a luat naştere prima expoziţie de fotografieprezentată publicului de către noi. Fiindcă această expoziţie s-a bucurat de maresucces, am „recidivat” în luna iunie 2002, cândîmpreună cu Secţia Numismatică Petroşani a fostrealizată prima expoziţie la Muzeul Mineritului.Iar de aici până la a transforma această expoziţieîntr-o tradiţie a fost doar un pas. Şi acesta a fostfăcut tot în anul 2002 când, cu ocazia ZilelorMunicipiului Petroşani, la Muzeul Mineritului,Asociaţia Schi Turism Montan PRO-PARÂNG aorganizat expoziţia „Natura şi Noi”, care combinaatât arta fotografică cât şi fantezia naturii.De atunci şi până în prezent, am organizat multe

expoziţii, la care au participat alături de noi şidiferiţi parteneri, dar a rămas tradiţională expoziţiadin luna noiembrie, când pasionaţii de fotografiedin cadrul asociaţiei aduc în faţa vizitatorilorcâteva dintre clipele de încântare trăite de ei înmijlocul naturii cu ocazia diferitelor drumeţiifăcute în anul în curs.Şi în acest an, în data de 18 noiembrie 2011, lasediul devenit de acum un al doilea sediu pentrunoi (Muzeul Mineritului din Petroşani), a avut locvernisajul expoziţiei de artă fotografică„Frumuseţe la înălţimi”.Au participat la expoziţie opt membri ai Asociaţieicare au expus 27 de fotografii. Ca o premieră, li s-au alăturat şi doi invitaţi speciali, care au adus înfaţa vizitatorilor alte 6 reuşite fotografii, astfelîncât pe simezele expoziţiei au putut fi admirate33 de imagini.Pe măsură ce trecea timpul tot mai mulţi vizitatori

au început să treacă pragulmuzeului, astfel că la ora1800, când a începutfestivitatea de vernisare aexpoziţiei, sala nr. 7 (ceamai mare) a muzeului adevenit neîncăpătoare,fapt care nu a putut decâtsă ne bucure, fiind unsemnal pozitiv pentru noi.La vernisaj a luat parte şidl. primar al municipiuluiPetroşani - dr. ing. jr.Tiberiu Iacob-Ridzi.Acesta, în cuvântul rostit,a arătat cât de importantăeste activitatea depromovare prin astfel demijloace a potenţialuluituristic al Parângului, îndemersurile făcute deadministraţie pentrudezvoltarea activităţiituristice din Valea Jiului. Atmosfera destinsă aajutat publicul în dificilamisiune de a alege celetrei fotografii care vorilustra calendarul pe care-l va edita Asociaţiapentru anul 2012.Dorim să mulţumim şi peaceastă cale d-nei EricaMuşa pentru amabilitateacu care ne găzduieşte şi săreamintim iubitorilor defrumos că aceastăexpoziţie poate fi vizitatăpână în data de 30noiembrie 2011 înconformitate cu programulde funcţionare almuzeului.

Dumitru PUŞCAŞU, Secretarul Asociaţia Schi Turism Montan

PRO-PARÂNG

Ziarul Vãii Jiuluiluni, 21 noiembrie 2011IV SPECIAL

www.zvj.ro

CMYK

Vineri, Pro-Parâng a vernisat

O expoziţie devenită tradiţională

Picior de uriaşde Roland Mihut

Fereastră zimţatăde Mircea Croitor

Nestematede Elisabeta Ţopescu

Parângul în straie de bujorde Cristian Ţopescu

Ochiul Zănoagade Tiberiu Feczko

Farmecul păduriide Sylvester Nata