www.referat.ro

IMPERIUL ROMANO-GERMAN

Politica monarhilor romano-germani de a cuceri noi teritorii si de a-si impune suprematia asupra papalitatii a dus la deteriorarea autoritatii lor in cadrul imperiului si la cresterea nobilimii. Unul dintre momentele principale ale acestei evolutii l-a constituit lupta pentru investitura, intre imparat si papa de la Roma, inceputa in timpul lui Henric a- IV-lea (1056-1106). Totodata, intersele locale au incurajat afirmarea separata a diferitelor regiuni. Astfel, in Imperiul Romano-German s-au dezvoltat diferite principate teritoriale laice sau ecleziastice (arhiepiscopate, comitate, ducate, marci,). Puterea principilor local a crescut mai ales in timpul imparatilor din dinasta Hohenstauffen (1128-1208), acestia fiind ocupati in deosebi de lupta impotriva papalitaii si a oraselor italiene din nordul si central peninsulei. Orsele germane,la randul lor, avand interese economice proprii, au devenit practic, independente. Pentru a-si apara intersele din secolul al XIII-lea acestea s-au unit in ligi, printre care Liga Hanseatica si Liga Renana.

Farmitarea Germaniei s-a accentuat in timpul domniei imparatului Rudolf de Habsburg (1273-1291). Acesta a dus o poltica autoritara de unificare teritoriala si intarire a puterii centrale, ceea ce a atras principilor germani. Ei au reactionat prin impunerea caracterului electiv al functiei imperiale si prin alegerea imparatilor din alte familii, cum ar fi cea de Luxemburg. Imparatul Carol al IV-lea de Luxemburg (1346-1378) a consacrat, prin documentul sau, Bula de Aur (1356), farmitarea poltica a Imperiului Romano-German, instituind sistemul alegerii imparatului de catre sapte electori laici si ecleziastici. Aceasta situatie se va mentine pe tot parcursul Evului Mediu.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate

www.referat.ro