imperiul bizanitn

8/2/2019 Imperiul Bizanitn

1/25

Imperiul Bizantin

Civilizatia si cultura bizantina s-au

constituit ca o "sinteza a tuturorelementelor politice, religioase,intelectuale ale lumii antice in declin:traditia latina, elenism, crestinism,cultura orientala". De-a lungul uneiperioade de peste unsprezece secole, intimp ce Occidentul traia o epoca dedezagregare, construindu-si apoi cu

greu o noua cultura si civilizatie, Imperiul Bizantin si-a creat o monarhie absolutasi o administratie puternic centralizata, a conservat traditiile clasice - cultura greacasi dreptul roman - carora le-a integrat elemente orientale si si-a extins actiuneacivilizatoare si culturala in tarile Europei sud-estice si rasaritene devenind in felulacesta o componenta importanta a culturii medievale europene in totalitatea ei sisingurul stat civilizat din Europa Evului Mediu timpuriu.n prima perioada a istoriei sale (330-610) caracterul civilizatiei si culturiibizantine este prevalent latin. Este perioada asa numitei diglosii greco-latine: latinaera limba statului, a civilizatiei, in timp ce greaca era limba culturii.

Este o perioada tipic de tranzitie: in primele sale secole istoria Bizantului este defapt istoria jumatatii rasaritene (Pars Orientalis) a Imperiului roman, dupaimpartirea hotarata de Teodosius I, in 395. n 330, Constantin cel Mare inaugurasenoua capitala a Imperiului, mutata pe malul Bosforului, un oras nou construit pelocul anticului Byzantion - fondat de colonistii greci din Megara in secolul al VI-lea i.e.n. - caruia, in cinstea imparatului fondator i se va spune Constantinopol, daral carui nume oficial era Noua Roma. Alegerea locului era geniala; prin pozitia sageografica, situata in centrul Imperiului roman, noua capitala prezenta cele mai

mari avantaje economice si strategice, - controland drumurile comerciale cuOrientul, dispunand eficient granitele Imperiului contra atacurilor persilor, alepopoarelor migratoare din stepele Rusiei si, mai tarziu, ale arabilor.n succesiunea lor cronologica, evenimentele cele mai importante pe plan politic similitar au fost: primirea gotilor (332) si a vizigotilor (382) ca federalisti, invaziilepersane in Siria si Mesopotamia (337-363), aparitia la granite a hunilor (cca. 375),
http://www.ipedia.ro/stirepoza.php?id=907


2/25

domnia lui Arcadius ca imparat al Imperiului de Rasarit (393), construirea ziduluilui Theodosius II care va apara capitala dinspre uscat (413).Dupa caderea Imperiului Roman de Apus (476) imparatii bizantini raman singuriisai succesori legitimi; in Italia se constituie regatul ostrogot al lui Theoderic (493);

in timp ce in Imperiul de Rasarit au loc repetate rascoale populare (491-518), iarslavii ajung amenintator pana sub zidurile Constantinopolului (517). Cu anul 518incepe asa numita "epoca a lui Iustinian", - unul din cei mai culti oameni ai vremiisale, - a carui domnie (527-565) a insemnat perioada de apogeu a Imperiului, atatpe plan economic, cat mai ales pe plan cultural, politic si militar. mparatulpatroneaza marea opera legislativa, care ii va purta numele, si intervine direct inproblemele Bisericii, pe care o va dirija efectiv. Generalii sai, Belizarie si Narses,recuceresc teritoriile pierdute din Occident - din nordul Africii de la vandali (534),

din Italia de la ostrogoti (555), din Spania de la vizigoti (554) - realizand pentruultima oara (desi pentru scurt timp) unitatea mediteraneana a Imperiului roman,razboaie care insa au costat sacrificii umane, financiare si militare imense,epuizand catastrofal resursele si forta Bizantului. La aceasta au mai contribuit,dupa domnia lui Iustinian: pierderea treptata a regiunilor occidentale recentrecucerite (incepand din 568), un indelungat conflict cu persii (572-591), invaziaavaro-slavilor coalizati (586-587) si respectivele razboaie de aparare a granitelor(592-602), patrunderea si stabilirea slavilor la sud de Dunare (602), invaziileavarilor (604) si persilor (605-609).n domeniul culturii si al vietii religioase s-au inregistrat, de asemenea, fapte siopere care, inca din aceasta perioada istorica de tranzitie, vor conferi un profiloriginal noii culturi a Bizantului. Seria dezbaterilor teologice - intim legate deideologia politica a Imperiului- incepe cu primele doua Concilii ecumenice (dinNiceea, 325, si Constantinolpol, 381), in care arianismul este condamnat ca erezie.Aici se stabilesc dogme si canoane ale ortodoxiei crestine, sistematizate in a doua

jumatate a secolul al IV-lea de primii Parinti ai Bisericii orientale: Vasile cel Maredin Cezareea (cca. 329-379), Grigorie din Nysa (cca. 335-395), Grigorie din

Nazianz (cca. 329-391) si Ioan Crysostomul. n 381 crestinismul este proclamat,prin edict imperial, religie oficiala de stat - pentru ca, zece ani mai tarziu, toatecultele pagane din Imperiu sa fie intezise. ntre 330-360 se construieste mareabiserica Sf. Sofia din constantinopol - distrusa in timpul marei rascoale populareNika si reconstruita de Iustinian (532-537). n 425 se fondeaza universitatea dinConstantinopol, cu 31 de catedre, in care limba greaca are acum preeminenta


3/25

asupra celei latine. Al treilea Conciliu ecumenic (din Efes, 431) condamnanestorianismul. n anul 438, cei doi imparati romani (din Constantinopol si dinRavenna) promulga si publica Codul Theodosian.A doua perioada a istoriei bizantine (610-1081) este epoca clasica a acestei

civilizatii - care isi castiga acum pe deplin un caracter grecesc (incluzandimportante contributii orientale), un caracter original propriu-zis "bizantin".Perioada incepe cu domnia lui Heraselios (610-641); in cele cinci secole care auurmat au avut loc transformari profunde in toate domeniile vietii statului. n timpce politica externa a Imperiului i-a sporit prestigiul, victoriile sale militare -indeosebi asupra arabilor - au contribuit considerabil la apararea civilizatieieuropene, iar influenta sa asupra vietii culturale - din spatiul rasaritean, sud-esteuropean si chiar occidental - a fost substantiala.

Acum se pun si se consolideaza bazele statului bizantin feudal cu accentuatetendinte de dezvoltare in sens feudal. Este promovata mica proprietate a uneitaranimi libere, care, insa, incepand din secolul al IX-lea va fi progresiv aservitamarilor proprietari funciari. Apare noua structura administrativa a themei, care vadura pana la sfarsitul Imperiului; in organizarea armatei, locul mercenarilor va filuat de taranii-soldati din theme.Dupa pierderea teritoriilor din Occident, baza vitala a Imperiului ramane AsiaMica - de unde vin si impulsurile iconoclasmului care a agitat viata Imperiuluitimp de peste un secol (726-843). Herakleios invinge definitiv redutabilele fortepersane (622-628), expeditiile arabilor contra Constantinopolului sunt respinse(674-678, 717-718), in timp ce, la nord, granitele sunt mereu atacate de slavo-avari, rusi si indeosebi de bulgari (incepand din anul 679, cand patrund inDobrogea bizantina). Suprematia arabilor in Mediterana provoaca o decadereeconomica de moment a oraselor bizantine, care in secolele al IX-lea si al X-leavor inflori din nou.n aceste secole, pe plan politico-militar, Imperiul trece la o politica expansionistaindreptata, in special, spre regiunea Balcanilor, si la recucerirea Siriei, Armeniei si

Mesopotamiei.Spre sfarsitul acestei perioade (1025-1081) Imperiul trece printr-o grava criza.Luptele pentru domnie aduc pe tron imparati care se dovedesc foarte slabi,taranimea libera este ruinata, statul inceteaza de a mai fi o putere mondiala.n schimb, creatia culturala marcheaza momente importante - cu marele poetprofan Georgios Pisides (secolul al VII-lea) si cu patriarhul Photios (820-cca.891),


4/25

cel mai mare invatat al vremii, autorul unei deosebit de pretioase opereenciclopedice. Apar acum (726) Edoga, Codul de legi al lui Leon al III-lea siBasilicele (887-893), cel mai mare monument juridic bizantin.n secolul al VII-lea traieste marele teolog al secolului, Maximos Marturisitorul, iar

cel urmator, Ioan Damaschinul (cca.650 - cca.750), autorul unei imense opereteologice, care include si poezii. Este epoca unei adevarate renasteri artistice, inarhitectura, mozaic si in pictura monumentala, cand se elaboreaza (secolul X-XII)capodopera literaturii bizantine, romanul in versuri Dighenis Akritas si cand viataintelectuala atinge momentul sau de culme prin reorganizarea Universitatii dinConstantinopol, avand in fruntea ei marea personalitate a istoricului si omului destiinta Mihail Psellos (1081-1078).Ultima perioada, de aproape patru secole (1081-1453), a insemnat o epoca de

declin progresiv si general.ncepand cu dinastia Comnenilor, inaugurata de domnia reprezentantului aristocratAlexios (1081-1118), structurile centralizate ale statului sunt continuu subminatede procesul rapid de feudalizare, care va duce la disparitia micii proprietatii ataranilor liberi si la cresterea puterii economice si politice a nobilimii si amilitarilor. Noua dinastie se sprijina pe aristocratia feudala. Concesiile siprivilegiile acordate de Imperiu negustorilor venetieni si genovezi diminueazaconsiderabil resursele financiare ale statului. Dominatia bizantina in PeninsulaBalcanica primeste acum o serioasa lovitura prin infiintarea statelor bulgar si sarb.Cruciadele occidentalilor - si in primul rand planurile regilor normanzi din Sicilia,precum si ale imparatilor romano-germani - vizau, in fond, cucerirea teritoriilorImperiului, amenintandu-i greu existenta politica. n 1204, Constantinopolul este -pentru prima oara in decursul indelungatei sale istorii - cucerit si jefuit cumplit decrestinii cruciadei a IV-a. Ia fiinta "Imperiul latin al Constantinopolului";Bandonin, conte de Flandra, este ales si incoronat ca imparat; venetienii impun capatriarh latin al Constantinopolului un protejat al lor, Morosini, asigurandu-si astfelcontrolul asupra unei institutii insemnate, fundamentala in viata Imperiului, cum

era Biserica. Din teritoriile cucerite de la bizantini, un sfert ii revine lui Bandonin,o parte - cea mai consistenta si mai importanta - Venetiei, iar restul este impartit sidat ca feude cavalerilor latini. Pe teritoriul ramas in afara sferei de autoritatedirecta a imparatului latin au luat fiinta cateva formatii politice grecesti - dintrecare mai importante au fost "imperiile" din Niceea (1205-1261), Thesalonic (1228-1241) si Trapezunt (1204-1465).


5/25

n anul 1261, imparatul Niceei, Mihail al VIII-lea Paleologos recuceresteConstantinopolul, fondand dinastia care va domni pana in 1453.n secolele care au urmat cuceririi din 1204 agonia Imperiului a fost agravata derazboaie civile, de pauperizarea populatiei in profitul aristocratiei funciare, de

ocuparea majoritatii posesiunilor din Peninsula Balcanica de catre Serbia (subStefan Dusan), de pierderea Asiei Mici in fata otomanilor (care in 1365 isi vormuta capitala de la Brussa la Adrianopol), precum si de grava criza economicaprovocata de controlul exercitat de republicile marinare italiene.Turcii, dupa ce distrug statul bulgar si pe cel sarb (in 1389) si ii inving pe cruciatiioccidentali la Nicopole (1386) si Varna (1444), dupa ce in 1397 asediazaConstantinopolul, iar in 1430 cucerisera Thesalonicul, se pregatesc acum sa deaultima lovitura Imperiului bizantin (care la acea data se reducea la teritoriul

capitalei si al imprejurimilor ei). mparatii fac apel la ajutorul puterilor dinOccident - ale caror interese comerciale, insa, le faceau sa doreasca tocmai sfarsitulBizantului.n 1453, dupa o aparare disperata de sapte saptamani, Constantinopolul este ocupatsi jefuit de uriasa armata a lui Mohamed al II lea.Aceasta perioada de declin a istoriei si civilizatiei bizantine a cunoscut, insa,momente de prestigioasa afirmare pe plan cultural.

SURSA 02

Imperiul Roman de Rasarit sau Imperiul Bizantin sunt termeni folositi, n modconventional, pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu avnd capitala laConstantinopol. Nu exista un consens n ceea ce priveste data de nceput aperioadei bizantine. Unii o plaseaza n timpul domniei lui Diocletian (284-305),datorita reformelor administrative pe care acesta le-a introdus, mpartind imperiul

n pars Orientis si pars Occidentis. Altii plaseaza evenimentul n timpul domniei lui

Teodosiu I (379-395) si a victoriei crestinismului mpotriva pagnismului, sau,dupa moartea sa din 395, n momentul divizarii Imperiului n jumatatile de vest side est. Altii plaseaza aceasta data mai trziu, n 476, cnd ultimul mparat vestic,Romulus Augustus, a fost fortat sa abdice, astfel lasndu-l pe mparatul din estulelenizat ca singur mparat roman. n orice caz, schimbarea a fost graduala si, pna

n 330, cnd mparatul Constantin I si-a inaugurat noua capitala, procesul de


6/25

elenizare si crestinare erau deja n curs.Originea denumirii "Imperiul Bizantin"Numele Imperiul Bizantin este un termen modern, care era necunoscut celor careau trait n vremurile de glorie ale imperiului. Numele original al imperiului n

limba greaca era ??a??a Romana sau ?as??e?a P?a??? Basilea Romaon, otraducere din limba latina a numelui Imperiului Roman, Imperium Romanorum.Termenul Imperiul Bizantin a fost inventat n 1557, la aproximativ un secol dupacaderea Constantinopolului, de catre istoricul german Hieronymus Wolf, care aintrodus un sistem de istoriografie bizantina n lucrarea sa Corpus HistoriaeByzantinae, n scopul de a deosebi istoria antica romana de istoria medievalagreaca, fara a atrage atentia asupra predecesorilor lor antici. Standardizareatermenului a aparut n secolul al XVII-lea, cnd autorii francezi, precum

Montesquieu, au nceput sa-l popularizeze. Hieronymus a fost si el influentat dedisputa aparuta n secolul al IX-lea ntre romei, (bizantini, asa cum i numim azi),si franci. Sub conducerea lui Charlemagne (Carol cel Mare), francii fondasera unimperiu n vestul Europei si, avnd sprijinul Papei, ncercau sa-si legitimezecuceririle din Italia, nerecunoscnd vecinilor de la rasarit dreptul de a se numiromani. Donatia lui Constantin, unul dintre cele mai faimoase documentefalsificate din istorie, a jucat un rol de capati n aceasta. Din acel moment adevenit o regula, n vest, ca mparatul din Constantinopol sa nu mai fie numit"Imperator Romanorum" (mparat al Romanilor), titlu care a fost rezervat

mparatilor franci, ci "Imperator Graecorum" (mparatul grecilor), iar tara condusade acesta din urma ca "Imperium Graecorum", "Graecia", "Terra Graecorum" sauchiar "Imperium Constantinopolitanus".Aceste fapte au folosit ca precedente pentru Wolf, care a fost motivat, cel putinpartial, sa reinterpreteze istoria romana n termeni diferiti.Mai trziu, a aparut folosirea peiorativa a cuvntului bizantin.IdentitateaImperiul Bizantin poate fi definit ca un stat, initial, roman pe un substrat multietnic

si multicultural, treptat elenizat, care s-a dezvoltat, ulterior, ca un imperiu crestin,elenistic si si-a ncheiat istoria ca un stat greco-ortodox. Unii autori, ndeosebigreci (Nikolaos Svoronos, de exemplu), dar nu numai (Charles Diehl, PetreNasturel), analizeaza Imperiul tardiv ca o natiune elenica, aproape de ntelesulmodern al acestui termen, si vad n el matca Greciei moderne.n secolele care au urmat cuceririlor arabe si lombarde din secolul al VII-lea,


7/25

natura multietnica a imperiului (dar nu multinationala n sensul actual alcuvntului) a ramas prezenta, n timp ce regiunile lui litorale si orasele din Balcanisi din Asia Mica aveau o populatie preponderent elenizata. Minoritatile etnice,importante din punct de vedere numeric, erau uneori de alta religie (bogomili n

Balcani, monofiziti n Orient) si traiau, n special, n apropierea frontierelor,armenii fiind cei mai importanti printre aceste minoritati. n Balcani, o numeroasapopulatie de traci romanizati, mentionata de Theofilact din Simocatta n secolul alVI-lea constituie, dupa analiza istoricilor romni (mai ales Theodor Capidan, A. D.Xenopol si Nicolae Iorga), pandantul meridional al populatiei de Daci romanizatidin nordul fluviului si stramosii actualilor Aromni. Tot n Balcani, o altapopulatie: Ilirii ne-romanizati, sta la baza etnogenezei poporului albanez. La acestepopulatii autohtone, se adaugara popoare migratoare ca Slavii, ncepnd cu secolul

al VI-lea, sau proto-Bulgarii (un popor, initial, turcofon), ncepnd cu secolul alVIII-lea.Bizantinii se numeau pe ei nsisi ??a??? Romaioi, prin care se deosebeau devechii ?????e? - Elini, care, n Evul mediu, nsemna "greci antici pagni". Uniiistorici au vorbit de o constiinta nationala, ca cetateni ai "??a??a" ("Romania", asacum se numea Imperiul Bizantin), dar se pare ca mndria de a apartine Imperiuluiera mpartasita mai ales de intelectualii si de militarii elenizati de la orase si dinzonele frontaliere, fiindca, n provincie, rascoalele, uneori pe baza etnica (deexemplu, rascoala "Vlahilor" Asan, Deleanu si Caloian, n Balcani (1181),

ncheiata n 1186, prin independenta statului numit atunci Regnum Valachorum, pecare istoricii moderni l numesc "Imperiul Romno-Bulgar" sau "Al doilea ImperiuBulgar"), arata ca populatii ntregi nu se simteau nicidecum credincioase puteriibizantine. Acesta mndrie, mai ales elenica, este reflectata n literatura, n special

n cntecele acritice, unde "a???te?akrites", cetatenii-soldati ai zonelor marginase,de granita sunt slaviti pentru luptele de aparare a tarii mpotriva invadatorilor, unuldintre cele mai faimoase astfel de cntece fiind poemul epic Digenis Acritas.Desfiintarea oficiala a statului bizantin n secolul al XV-lea nu a nsemnat si

disparitia societatii bizantine. Sub stapnirea otomana, grecii au continuat sa sedefineasca ca ??a??? (Romaioi, n turceste, Rum), apoi treptat, odata cudezvoltarea nationalismelor moderne si cu regasirea istoriei antice, din ce n ce maifrecvent, ?????e? (Elines, n turceste, Yunan), o identitate care s-a impus la

nceputul secolului al XX-lea si n Grecia zilelor noastre, n timp ce ??a??? estefolosit mai mult ca nume istoric si nu ca n trecut, ca un sinonim national.


8/25

Etapele istoriceOriginiDecretul lui Caracalla din 212, Constitutio Antoniniana, a extins cetatenia romanasi la locuitorii din afara Italiei pentru toti barbatii adulti din ntregul Imperiu

Roman, ridicnd, astfel, populatia din provincii la un statut egal cu cel al Romei.Importanta acestui decret este una mai degraba istorica dect politica. A pus bazeleintegrarii, astfel nct mecanismele juridice si economice ale statului sa poata fiaplicate de jur mprejurul zonei mediteraneene, asa cum se ntmplase odinioara cu

ntreaga Italie. Desigur, integrarea nu a avut loc uniform. Societatile deja integratecu Roma, asa cum erau cea a Greciei, au fost favorizate de acest decret, comparativcu cele aflate la departare, prea sarace sau doar prea diferite, asa cum erauBrittania, Palestina sau Egiptul.

Divizarea imperiului a nceput cu institutia tetrarhilor, la sfrsitul secolului al III-lea, prin reforma mparatului Diocletian, ca o institutie care sa asigure un controlmult mai eficient al ntinsului imperiu. Reforma a divizat imperiul n doua parti, cudoi mparati domnind n Italia si Grecia, fiecare fiind comparat pentru celalalt.Aceasta divizare a continuat pna n secolul al IV-lea, cnd Constantin cel Mare areusit sa devina singurul mparat al Imperiului Roman. Constantin a decis sagaseasca o noua capitala imperiala si a ales Bizantul pentru acest scop.Constantin a redenumit orasul Noua Roma, dar capitala a fost denumita popularConstantinopol (???sta?t????p????, Constantinopolis, adica Orasul luiConstantin). Noua capitala a devenit centrul administrativ al imperiului. Constantina fost, de asemenea, primul mparat crestin. Desi imperiul nu era nca bizantin pevremea lui Constantin, crestinismul avea sa devina una dintre caracteristiciledefinitorii ale Imperiului Bizantin, prin opozitie cu pagnismul Imperiului Roman.Un alt moment definitoriu al istoriei romane/bizantine a fost batalia de laAdrianopol din 378. nfrngerea de la Adrianopol si moartea mparatului Valenseste o data posibila pentru mpartirea lumilor n antica si medievala. ImperiulRoman a fost mpartit, mai trziu, de succesorul lui Valens, Teodosiu I, care a unit

Imperiul n 392. n 395 el a rempartit imperiul ntre fiii sai, Arcadius, n est, siHonorius, n vest. Din acest moment, se obisnuieste identificarea celor douaimperii sub nume diferite: "Imperiul Roman de Rasarit" si "Imperiul Roman deApus".Istoria timpurie"Imperiul Roman de Rasarit" a fost, n cea mai mare parte, scutit de dificultatile


9/25

celui din vest n secolele al III-lea si al IV-lea, ("vezi si Criza secolului al III-lea "),n parte datorita unui simplu fapt: civilizatia urbana era mai dezvoltata n Occident,si invadatorii erau mai atrasi de bogatia Romei. De-a lungul secolului al V-lea,diversi invadatori au cucerit partea de vest a imperiului, dar n rasarit au reusit,, cel

mult sa obtina un tribut. Teodosius II a extins zidurile orasului Constantinopol,transformnd orasul ntr-o fortareata inexpugnabila. mparatul Zenon a fostconducatorul partii rasaritene a imperiului n momentul n care vestul s-a prabusit(476). Zenon a negociat cu gotii, reusind sa ndeparteze pericolul unei invazii,lasndu-le nsa controlul asupra jumatatii de vest.Harta Imperiului Bizantin n jurul anului 550. Zonele colorate n verde indicacuceririle pe durata domniei Iustinian I.n secolul al VI-lea, au nceput conflictele cu Imperiul Persan, slavii si avarii.

Crizele teologice, precum chestiunea monofizismului, dominau, de asemenea,imperiul. Totusi, Imperiul Roman de Rasarit nu si-a uitat radacinile occidentale. ntimpul mparatului Iustinian I si a genialului sau general Belisarius, imperiul arecucerit, temporar, unele dintre provinciile pierdute din Occident, cea mai mareparte a Italiei, nordul Africii si sudul Spaniei.Iustinian a modernizat anticul cod legislativ roman, dnd noul Corpus Juris Civilis,desi este de notat ca aceste legi erau nca scrise n limba latina, o limba caredevenise nvechita si putin nteleasa chiar si de cei care scrisesera noul cod de legi.n timpul domniei lui Iustinian, a fost construita Catedrala Sfnta Sofia, n 537.Aceasta catedrala avea sa devina centrul vietii religiose bizantine si centrulcrestinismului ortodox. Secolul al VI-lea a fost si o perioada de nflorire culturala,(desi Iustinian a nchis Universitatea din Atena), n care au creat artisti precumpoetul epic Nonnus, poetul liric Paul Taciturnul, istoricul Procopius din Cezareeasi filosoful Ioan Philoponos.Iustinian le-a lasat urmasilor o visterie goala, n plus acestia nu au fost n stare safaca fata atacurilor noilor valuri de invadatori. Lombarzii au invadat si au cuceritcea mai mare parte a Italiei, avarii si, mai trziu, bulgarii au cucerit cea mai mare

parte a Balcanilor iar la nceputul secolului al VII-lea, persii au invadat si aucucerit Egiptul, Palestina, Siria si Armenia. Persii au fost nvinsi si teritoriilecotropite de ei au fost recucerite de mparatul Heraclius cel Tnar n 627. Daraparitia neasteptata a triburilor unite de arabi, proaspat convertiti la Islam, i-au luatprin surprindere pe bizantini, care erau epuizati de eforturile uriase facute nrazboaiele cu persii. Arabii au cucerit toate provinciile sudice bizantine. Cea mai


10/25

grea nfrngere a bizantinilor a fost la Yarmuk, n Siria. Heraclius si guvernatorulmilitar al Siriei au raspuns greoi noii amenintari, astfel Mesopotamia bizantina,Siria, Egiptul si Exarhatul Africa au fost ncorporate definitiv n posesiunilemusulmane, un proces care s-a terminat cu cucerirea Cartaginei n 698. Lombarzii

au continuat sa se extinda n Italia, cucerind Liguria, n 640, cea mai mare parte dinExarhatul de Ravenna, n 751, lasndu-le bizantinilor sa controleze doar douaregiuni restrnse n tocul si n vrful cizmei italiene.Epoca elenisticaCeea ce a pierdut imperiul n ntindere teritoriala a cstigat n uniformitate.Heraclius a elenizat si mai mult imperiul, prin adoptarea limbii grecesti ca limbaoficiala (limba latina mai fiind nsa folosita o vreme in ceremonialuri ca o traditie).Multi istorici au considerat schimbarea din timpul domniei lui Heraclius ca punctul

de ruptura cu trecutul roman al Bizantului si obisnuiesc sa numeasca imperiul ca"Bizantin", n loc de "Roman de Rasarit", dupa aceasta data. Imperiul era, deasemenea, n mod clar diferit din punct de vedere religios fata de fostele teritoriiimperiale din vestul Europei, desi provinciile sudice bizantine practicaucrestinismul monofizit, spre deosebire de cele nordice, ortodoxe. Cucerirea de catrearabi a provinciilor sudice a facut ortodoxia mai puternica n restul posesiunilorbizantine.Constans II Barbosul (641 - 668) a mpartit imperiul ntr-un sistem de provinciimilitare numite thme pentru a face fata permanentelor atacuri, n conditiile n careviata urbana a intrat n declin, iar populatia Constantinopolului a nceput sacreasca, transformnd capitala n cel mai mare oras din lumea crestina. ncercarilearabilor de a cuceri Constantinopolul au esuat, n principal datorita superioritatiinavale bizantine, dar si datorita monopolului detinut asupra misterioasei armeincendiare focul grecesc, a zidurilor de aparare solide si a priceperii unor mparati,precum Leon al III-lea Isauricul (717 - 741) sau Isaurienii (717 - 802). Duparespingerea atacurilor arabilor, imperiul a nceput sa se refaca.n ciuda faptului ca imperiul a fost descris ca subred de istoricul Edward Gibbon,

n secolul al XVIII-lea, Imperiul Bizantin ar putea sa fie caracterizat mai corect cao supraputere militara n Evul Mediu timpuriu, datorita cavaleriei grele(cataphract), folosirii clasei taranilor liberi ca baza de recrutare pentru cavalerie,formidabilului sistem de aparare n adncime (sistemul themelor), folosiriisubsidiilor pentru nvrajbirea inamicilor unii mpotriva altora, dibaciei de a culegeinformatii, dezvoltarii sistemului de baze logistice aprovizionate cu convoaie


11/25

tranportate de catri, marinei sale (deseori insuficient finantata), ct si doctrinelormilitare rationale, care puneau accentul pe actiunile secrete, efectul surpriza,manevre de nvaluire si deplasarea rapida a unor forte superioare numeric nmomentul si locul ales de comandantii bizantini

Dupa asediul din 717, n care arabii au suferit pierderi colosale, Califatul Abbasidnu a mai reprezentat niciodata o amenintare serioasa pentru interiorul tarii. A fostnevoie de aparitia unei alte civilizatii, cea a turcilor selgiucizi, pentru a alunga nmod definitiv fortele imperiale din Anatolia estica si centrala.Secolul al VIII-lea a fost dominat de controversa iconoclasta. Icoanele au fostinterzise de mparatul Leon al III-lea Isauricul, provocnd revolte aleiconofililor/iconodulilor pe ntreg cuprinsul imperiului. Multumita eforturilor

mparatesei Irina, n 787, a fost convocat al doilea conciliu de la Niceea. Atunci s-a

afirmat ca icoanele pot fi venerate, dar nu si idolatrizate. Irina a ncercat si o aliantaprin casatorie cu Charlemagne al Francilor, care ar fi dus la unirea celor douaimperii, dar planul ei a esuat. Controversa iconoclasta a reaparut la nceputulsecolului al IX-lea, dar a fost rezolvata odata pentru totdeauna n 843. Acestecontroverse nu au ajutat, n nici un fel, la mbunatatirea relatiilor cu bisericaromano-catolica si Sfntul Imperiu Roman, care ncepeau sa cstige tot mai multaputere.Renasterea macedoneanaDupa criza iconoclasta, Imperiul Bizantin a trecut printr-o noua perioada, una de

nflorire, cnd familia domnitoare a fost o familie de origine macedoneana. naceasta perioada, imperiul a rezistat presiunilor bisericii catolice pentru

ndepartarea Patriarhului Fotios I al Constantinopolelui, a obtinut controlul asupraMarii Adriatice, parti din Italia si asupra celei mai mari parti a teritoriilor stapnitede bulgari. Bulgarii au fost definitiv nvinsi de Vasile II Bulgaroctonul, n 1014,imperiul reajungnd la Dunare. Imperiul a capatat un nou aliat si, cteodata, inamic- noul stat vareg din Kiev, de la care mparatul a primit o unitate de mercenariimportanta, Garda Varega.

n 1054, relatiile dintre bisericile ortodoxa si catolica au ajuns n faza crizei finale.Nu a existat niciodata o declaratie formala de separare institutionala, iar asa numitaMarea Schisma (care a culminat cu excomunicarea reciproca) a fost, de fapt,rezultatul a secole de ndepartare graduala ntre cele doua biserici. Din aceastaseparare s-au nascut bisericile moderne Romano-Catolica si Ortodoxa Rasariteana.La fel ca n cazul Imperiului Roman de Apus cu mult timp nainte, Imperiul


12/25

Bizantin a intrat ntr-o perioada de dificultati generate de extinderea numaruluimarilor latifundii si cresterea numerica a aristocratiei agricole, care subminasistemul de aparare al themelor. Imperiul a trebuit sa faca fata nu numai inamicilormai vechi, Sfntul Imperiu Roman si Califatul Abbasid, dar si unora mai noi.

Normanzii au ncheiat expulzarea bizantinilor din Italia n 1071, datorita unei lipseaparente de interes a bizantinilor de a trimite ntariri n zona si datorita atacurilorturcilor selgiucizi n Asia Mica, principala zona de recrutare a soldatilor pentruarmata imperiala. Dupa surprinzatoarea nfrngere a bizantinilor condusi de

mparatul Romanos IV Diogenes de catre sultanul turcilor selgiucizi, Alp Arslan,n batalia de la Manzikert, din 1071, cea mai mare parte a provinciei Asia Mica afost pierduta. n urmatorii zece ani, Imperiul a scazut considerabil, fiind cuprins derevolte interne si atacuri externe.

Dinastia Comnen si sfrsitul Imperiului BizantinDupa nfrngerea de la Manzikert o refacere partiala a puterii imperiului a fostposibila n timpul domniei mparatilor din dinastia Comnen. Primul mparat aldinastiei a fost Alexios Comnen, viata si realizarile lui fiind descrise de fiica sa,Ana Comnena, n lucrarea Alexiad. mparatul a nceput sa refaca armata bazndu-se pe sistemul donatiilor feudale (pronoia) si a eliberat o parte dintre teritoriilecucerite de turcii selgiucizi. Eforturile lui pentru formarea unei aliante cuOccidentul s-au materializat n declansarea primei Cruciade, care i-au permis sarecapete controlul asupra Niceii. Urmatoarele cruciade au dovedit un caracter dince n ce mai controversat. Desi nepotul lui Alexios, Manuel I Comnen, a fost unprieten al cruciatilor, nici una dintre parti nu a putut uita excomunicarea reciproca,iar bizantinii au nceput sa devina din ce n ce mai suspiciosi cu privire la intentiilecruciatilor romano-catolici, care traversau nencetat teritoriul imperial. Desi cei trei

mparati ai dinastiei Comnen ar fi putut alunga turcii depasiti numeric, nu a fostniciodata n interesul lor sa faca asa ceva, deoarece recucerirea Anatoliei ar fi

nsemnat mpartirea puterii imperiale ntr-o mai mare masura cu aristocratiilatifundiari, ceea ce ar fi micsorat puterea centrala. Pe termen lung, ar fi salvat

imperiul, dar recucerirea ntregii Anatolii nu a fost n interesul familiei Comnen.Germanii din Sfntul Imperiu Roman si normanzii din Sicilia si Italia au continuatsa atace imperiul n secolele al XI-lea si al XII-lea. Orasele-stat italiene, caroraAlexios le acordase privilegii comerciale n Constantinopol, au devenit tintasentimentelor antioccidentale. Venetienii erau cei mai putini iubiti, desi corabiilelor erau baza flotei bizantine. Turcii selgiucizi au ramas o amenintare continua,


13/25

bizantinii condusi de mparatul Manuel fiind nfrnti n batalia de laMyriokephalon, n 1176.Dupa moartea lui Manuel I, imperiul a reintrat n declin. La cinci ani de la moarteasa, Isaac II Anghelos, un stranepot al lui Alexios I, a preluat tronul. nsa imperiul

era prea slabit: Regatul Maghiar ocupa Croatia si Dalmatia, Serbia se declaraindependenta, iar n 1186, doi frati, Asan si Petru, se rascoala mpotriva imperiuluisi creeaza Al Doilea Tarat Bulgar. n Cipru, Isaac Comnen, stranepotul lui Ioan II,se declara, de asemenea, independent, iar n Orient, imperiul cade sub loviturileturcilor selgiucizi. Nici la Constantinopol situatia nu era mai roz. n 1195, fratelelui Isaac II preia tronul. nsa Isaac cere ajutorul venetienilor, care, mai nti, i

nscauneaza fiul, iar apoi cuceresc Constantinopolul.Frederic Barbarossa a ncercat sa cucereasca Imperiul Bizantin n timpul celei de-a

treia Cruciade, dar efectul cel mai devastator l-a avut a patra Cruciada. Desi scopuldeclarat a acestei cruciade era cucerirea Egiptului, venetienii au preluat controlulexpeditiei si, datorita influentei lor, cruciatii au cucerit Constantinopolul, n 1204.Unul din conducatorii cruciadei, Baldovin de Flandra, a fost numit mparat alImperiului Latin de Constantinopol, un regat feudal efemer, dar care a slabit gravImperiul Bizantin. n tot acest timp, Regatul Srb a devenit din ce n ce maiputernic, reusind sa cucereasca noi teritorii si formnd Imperiul Srb n 1346.Dupa 1204, unele familii au reusit sa se refugieze n diferite parti aleimperiului:Familia Comnen, care nca pretindea tronul, s-a refugiat n Trapezunt,unde, cu ajutorul Georgiei, a cucerit mai toata coasta Marii Negre din Anatolia;familia Ducas a ajuns n Epir, unde a creat Despotatul Epirului, care, n timp, va ficucerit de srbi, bizantini, influentat de latini si, n cele din urma, ocupat deotomani; familia Lascaris a ajuns la Niceea, recupernd ce mai ramasese din AsiaMica, si, n 1261, a reocupat Imperiul Latin, redevenit Bizant. nsa noul imperiu,dnd prea multa importanta provinciilor europene, n conditiile n care provinciileasiatice ar fi trebuit sa fie principala preocupare, a pierdut, n timp, toateprovinciile: cele asiatice n favoarea otomanilor, iar cele europene n favoarea

srbilor, bulgarilor si cruciatilor. Pentru o perioada, imperiul a supravietuit numaidatorita faptului ca musulmanii erau prea divizati pentru a organiza un atac cu sortide izbnda. Atunci nsa cnd acest lucru s-a schimbat, Imperiul Otoman a cucerittot teritoriul bizantin, cu exceptia unui numar de orase portuare.Pe lnga coloniile din Creta, Naxos si Eubeea, venetienii au creat si unele statelatine, la nceput dependente de Imperiul Latin, precum Principatul de Ahaia sau


14/25

Ducatul Atenei. Aceste state nu au fost recucerite de Imperiul Bizantin, chiar dacaa ncercat de mai multe ori.Bizantinii au cerut ajutorul occidentalilor, dar acest lucru a fost acordat numai nschimbul reunificarii bisericilor. Reunificarea bisericilor a fost legiferata, dar

simplii cetateni ortodocsi nu au fost de acord cu acceptarea romano-catolicismului.Au sosit n ajutor un numar de mercenari, dar multe puteri occidentale au preferatsa lase Bizantul sa moara si nu au facut nimic sa-i mpiedice pe otomani sacucereasca ultimele teritorii independente.Constantinopolul a fost considerat, la nceput, un obiectiv prea greu de cucerit, dar,odata cu aparitia tunurilor, zidurile, care fusesera scutul inexpugnabil al orasuluitimp de 1000 de ani, nu au mai oferit o aparare corespunzatoare mpotrivaatacatorilor otomani. Sultanul Mehmed al II-lea a cucerit Constantinopolul n 29

mai 1453, dupa un asediu de doua luni. Ultimul mparat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, a fost ultima oara vazut n viata intrnd n lupta alaturi de civiliicare aparau meterezele orasului. Mehmed al II-lea a cucerit, de asemenea,Despotatul Moreii, fosta colonie bizantina, n 1460 si Imperiul din Trapezunt(1461).Mehmed si mostenitorii lui au continuat sa se considere adevaratii mostenitori aiImperiului Bizantin, pna la disparitia Imperiului Otoman de la inceputul secoluluial XX-lea.ntre timp, rolul mparatului ca patron al bisericii ortodoxe a fost asumat de MareleDuce al Moscovei, Ivan al III-lea. Nepotul sau, Ivan al IV-lea, a devenit primul tar.Succesorii lor au acreditat ideea ca Moscova era mostenitorea de drept a Romei siConstantinopolului, ca A Treia Roma. Aceasta a fost o idee calauzitoare n toatapolitica externa si n actiunile militare ale Imperiului Rus, pna la disparitia sa la

nceputul secolului al Organizarea politicaImperiul Bizantin s-a mentinut timp de unsprezece secole aproape numai gratievirtutilor constitutiei sale imperiale si ale administratiei sale. Derivate din

institutiile latine, institutiile bizantine au evoluat adaptndu-se mereu unor noiconditii. Primul mare stat care (asemenea Armeniei, naintea lui) si-a fondatexistenta politica pe principii crestine, Bizantul a sustinut totdeauna ideea misiuniisale providentiale: Imperiul este o emanatie a vointei divine iar mparatul estealesul lui Dumnezeu si omologul sau pe pamnt; ca atare, puterea sa este (de drept)absoluta, ntruct are un caracter divin.


15/25

Religia crestina a fost o componenta fundamentala a Imperiului Roman de Rasarit.Numai sinteza culturii elenistice si a religiei crestine cu structura statala romana apermis formarea acelui fenomen istoric care se numeste Imperiul Bizantin. nca nsec. III Aurelian adusese din Siria idealul oriental al unei monarhii sacre si

instituise un fel de monoteism solar, religia lui Sol invictus, drept cult oficial alImperiului.Acest teism solar a fost religia casei lui Constantin si a pregatit caleaacceptarii crestinismului. Sfntul Imperiu Roman, Sancta Respublica Romana, n-afost creatia lui Carol cel Mare, ci a lui Constantin si Teodosiu. Odata cu sec. V eldevine o adevarata teocratie, iar mparatul, un fel de rege-sacerdot.mparatuln sec. III, n timpul lui Diocletian, care a dus pna la ultimele consecinteprincipiul absolutismului monarhic, cultul imperial facuse din mparat un personaj

sacru, adorat dupa riturile curtilor orientale.Constantin, adept al cultului oriental al Soarelui, crestinat si botezat n cultul arianabia n ultimele zile ale vietii, a dat, n 313, "edictul din Milano". De fapt,Constantin doar cunoscuse si aprobase, n 313, ordonanta data n Orient, laNicomedia (azi Izmit, Turcia), de mparatul Licinius, n 312, care, la rndul ei,repeta edictul de toleranta dat de Galerius (succesorul lui Diocletian, n Occident)(311). Edictele de toleranta a crestinilor, apoi adoptarea crestinismului ca religie destat (de catre Teodosiu I, n 392), au fost masuri dictate de ratiuni politice precise:

n multitudinea eteroclita de popoare din Imperiu religia era un eficient factorunificator. La nceput, aceasta religie fusese cea a zeului Soare; dar cndmajoritatea populatiei din cele mai importante si mai bogate regiuni - Asia Mica,Siria, Egiptul - trecuse la crestinism, era firesc ca aceasta noua religie sa devinareligie de stat, iar mparatul sa fie, n acelasi timp, seful politic si religios alImperiului. Ca atare, resedinta sa va fi Palatul Sacru, cnd va deceda va fi

nmormntat ntr-o biserica crestina, iar el si mparateasa vor fi declarati, uneori,sfinti crestini, cum s-a ntmplat cu Constantin si mama sa Elena.ncoronarea mparatului era forma religioasa prin care se consfintea autoritatea sa

de loctiitor pe pamnt al lui Dumnezeu. Ca imperator roman, el ramne legislatorsi comandant suprem al armatei; ca basileu el este, asemenea monarhilor orientali,autocrat; iar n calitatea sa de sef al unui imperiu crestin, el este reprezentantul luiDumnezeu, isapostolos (titlu cu care a fost nvestit Constantin de Conciliul dinNiceea), adica egal n rang cu apostolii. Juristii bizantini au recunoscut autoritateaabsoluta a vointei mparatului. n conformitate cu aceasta doctrina, orice jignire


16/25

adusa mparatului era considerata un sacrilegiu; iar o razvratire mpotrivaautoritatii sale era pedepsita si cu excomunicarea.n consecinta, o lege care sa reglementeze succesiunea la tron nu exista si nici nuar fi putut sa existe, caci nsasi vointa Providentei, necesara si suficienta, o facea

absolut de prisos. Nici o familie regala n snul careia sa fie limitat dreptul lasuccesiune nu exista. Puteau deveni mparati si candidatii de cea mai umilaconditie sociala. mparatii Iustin I si Vasile I fusesera simpli tarani; Leon V siMihail II, scutieri; Phocas, simplu soldat; iar Leon Isaurianul, un modest meserias.Si chiar daca era vorba de un uzurpator printr-un act de violenta, singura conditieera ca un pretendent la tron sa fie aclamat de Senat, de armata si de populatiaConstantinopolului; n care caz, si un uzurpator devenea "alesul lui Dumnezeu",caci vointa divinitatii se exprima tocmai prin aceasta alegere, prin aceste aclamatii.

Din cei 109 mparati pe care i-a avut Bizantul, numai 42 au sfrsit cu bine; 12 aufost fortati sa abdice, 20 au murit de moarte violenta, 12 au fost ntemnitati saunchisi ntr-o manastire, 3 au fost lasati sa moara de foame, iar 18 au fost mutilati(dupa Louis Brhier, 65 de mparati bizantini au fost detronati, dintre care 41asasinati, 8 au cazut pe cmpul de lupta si numai 39 au murit de moarte naturala).mparatul putea sa-si asocieze la domnie pe unul din fiii sai, caruia i dadea titlulde co-imperator si succesor al sau, ncoronndu-l cu coroana imperiala, cumprocedase Leon II, care si ncoronase fiul (viitorul mparat Constantin V) cndacesta avea vrsta de abia doi ani. Iar Ana Comnena scrie ca, la cteva zile dupa ces-a nascut, "parintii mei m-au onorat si pe mine cu coroana si diadema imperiala".Gratie acestui mecanism prin care se putea asigura o continuitate a succesiunii,Bizantul a avut timp de cinci secole (IV-IX) numai patru dinastii. Imperiul puteaavea, concomitent, chiar si cinci asociati la domnie: n sec. X, Roman IILecapenos, care domnea mpreuna cu Constantin VII Porphyrogenetul, i proclama

mparati pe trei din fiii sai (iar pe al patrulea, uzurpnd autoritatea Bisericii nfavorul puterii statului, l numeste patriarh al Constantinopolului). De notat nsa ca,totdeauna, predomina autoritatea unui mparat principal. Si o fiica, sau o sora, sau

vaduva unui mparat puteau sa succeada decedatului si chiar sa transmita dreptul ladomnie sotilor lor. n sec. XI, mparateasa Zoe, fiica lui Constantin VIII, dupamoartea tatalui ei, acorda coroana imperiala fiecaruia din cei trei barbati cu care seva casatori. n secolul VIII si n secolul IX, dupa moartea parintilor lor, douaprintese, Irena si Theodora, au ocupat tronul Imperiului fara sa se mai casatoreasca.Ceremonia nvestiturii era primul act de recunoastere oficiala a noului mparat;


17/25

consta n naltarea celui ales pe scut (tinut, ntr-o perioada trzie, nu de soldati, cide patriarh si de naltii demnitari ai Imperiului) - gest care amintea origineamilitara a institutiei imperiale. Dar ceremonia esentiala, care punea n evidenta siproclama caracterul fundamental religios al autoritatii imperiale, era ncoronarea

religioasa: n catedrala Sf. Sofia, patriarhul Constantinopolului i binecuvntahlamida si ncaltarile de purpura, nsemnele demnitatii imperiale, l miruia, ipunea pe cap coroana si i da sfnta cuminecatura.Sotia mparatului era ncoronata si ea, dar n cadrul unei ceremonii care avea loc laPalat, n prezenta patriarhului si a naltilor demnitari. mparateasa se bucura decuvenitele onoruri: efigia sa figura pe monede, asista la ceremonii si procesiuni(dar numai ncepnd din sec. XI), primea, alaturi de mparat, juramntul ierarhilor,al senatorilor si guvernatorilor provinciilor; primea ambasadorii si senatorii, tinea

si ea o corespondenta oficiala. n calitate de regenta a fiului sau minor, mparateasa si exercita efectiv si autocrat puterea. ncepnd din sec. X, din motive politice,casatoriile cu printese straine sunt tot mai frecvente. Din aceleasi motive suntfrecvente si casatoriile unor printese bizantine cu mparati, regi sau printi straini.Cultul imperial a devenit n Bizant o adevarata religie: cu un sanctuar propriu, nPalatul Sacru, resedinta principala a mparatilor bizantini, cuprinznd si unansamblu de capele si oratorii, si cu ceremonii avnd caracter de solemnitatireligioase. O tacere profunda, gesturi rituale, rugaciuni, aclamatii ritmate,prosternare obligatorie, sarutarea minii si ncaltarii mparatului, care nu calcadect pe un covor de purpura, mna lui nu putea fi profanata prin contactul cumna unui muritor de rnd, si n fata caruia cel primit n audienta era condus sisustinut de doi demnitari ai curtii. Ceremoniile de la Palat, codificate n tratateanumite, aveau aspectul unor liturghii, de slujbe religioase comportnd vesmintesomptuoase de diferite culori (variind dupa natura ceremoniei), miscari si gesturisolemne, muzica si cntari, lumnari, cadelnite, fum de tamie, aclamatii ritmate sidialogate al caror text glorifica victoriile si exalta maretia cvasi-divina a

mparatului: un ritual care a transmis numeroase elemente liturghiei Bisericii

ortodoxe. Biserica orientala a introdus n serviciul divin lumnarile si fumul detamie abia n sec. IV; iar vesmintele liturgice, imitnd hlamida imperiala, au fostintroduse tot sub influenta ceremoniilor de la Palat, n secolele V si VI. Exista si uncalendar al sarbatorilor imperiale, analog calendarului religios, care nsa nu seconfundau cu sarbatorile stabilite de Biserica. Chiar sarbatorile religioase eraucelebrate la Palat independent si nainte de a fi sarbatorite n biserici. Audientele


18/25

imperiale, primirea ambasadorilor straini, procesiunile cu ntreg cortegiul de naltidemnitari, banchetele care se ncheiau cu sarbatorile, funeraliile unui basileu, totulera de un fast impresionant, urmarind apoteozarea mparatului.Adoratia imperiala se referea si la efigiile mparatului, la portretele, busturile si

statuile lui. n sec. XIV, printre icoanele sfintilor purtate n procesiuni figura siportretul basileului. Acesta avea si o semnificatie juridica de autoritate: prezentaportetului mparatului dadea valoare legala actelor publice care trebuiau ndeplinite

n mod obligatoriu n fata lor: prestari de juraminte, decizii administrative, hotarriale tribunalelor. Obligatia de venerare a imaginilor mparatului impunea normeprecise de reprezentare portretistica a persoanei sale sacre. Adeseori caracteruliconografiei imperiale, nimbul auriu, atitudinea maiestuoasa, figurile alegorice,cadrul triumfal, reprezentarea curtii imperiale cu fastul ei, simbolurile crestine,

semnul crucii n primul rnd, figurnd n portretele mparatului si n scenelesolemne ale picturii de curte, sunt identice celor ale iconografiei religioase. Si niconografie, Biserica orientala s-a inspirat din modelele fastului imperial.Doctrina politica bizantina l prezenta deci pe mparat ca pe o divinitate terestra; caatare, prerogativele lui se extind si n viata Bisericii. Dar functia cea maiimportanta a mparatului era cea administrativa, legislativa si judecatoreasca.Legislator si judecator suprem, vointa sa avea valoare de lege. n exercitareaacestei functii suveranul nu era limitat dect de o forta: constiinta traditiei, arespectarii traditiilor juridice, a dreptului roman.Efectiv, ncepnd chiar cu Constantin cel Mare mparatul guverna prin intermediulunui aparat politico-administrativ avnd competente precise. n cadrul acestuia,personajul cel mai important dupa mparat era praefectus praetori, care aveafacultatea de a controla si dispune n toate domeniile vietii economice. Comandasuprema a armatei o avea mparatul, n subordinea caruia era (pna la nceputulsec. VII) un magister militum pentru trupele din Occident, si un altul, pentru celedin Orient. Sub conducerea mparatului, patru ministri conduceau politica internasi externa. Pozitia preeminenta o detinea magister officiorum, seful protocolului, al

relatiilor externe, al politiei politice si comandant al garzii palatului. Ministrul justitiei, quaestor sacri palatii, se ocupa de pregatirea legilor si ordonantelorimperiale; un ministru de finante (comes sacrarum largitionum) administratributurile n bani si regla ndatoririle Imperiului (plata soldei trupelor si a salariilorfunctionarilor, varsaminte externe pe baza acordurilor stipulate). Un al doileaministru de finante (comes rerum privatarum) administra enormele venituri


19/25

primite de mparat din bunurile si fondurile imperiale, din care platea trupeleprivate ale mparatului, activitatea edilitara, jocurile oferite poporului, primirileambasadorilor straini, ntretinerea personalului curtii, etc.; fonduri imense, pentruca fiecare mparat era mostenitorul bunurilor private ale predecesorului sau.

O institutie de mare importanta era consistorium, consiliul imperial. Spre deosebirede vechiul consilium principis, acesta tinea sedinte regulat, iar membrii sai(comites) ramneau aceiasi, fiecare ocupndu-se de un anumit fel de probleme bineprecizate. Propunerile aduse n fata consistorium-ului erau pregatite n prealabil deanumite comisii, care le studiau. Foarte curnd aceste comisii s-au transformat nCasa civila, n cancelaria personala a mparatului, numita cubiculum, pentru calucra ntr-un cabinet privat (n latina cubiculum) din palatul imperial (membrii eise numeau cubicularii). Cancelaria privata a devenit un organ mai important dect

consistorum. Sedintele consistorium-ului se tineau de membrii sai, chiar si de ceimai nalti demnitari, stnd n picioare (n latina consistere nseamna a sta n picioare); caci mparatul pretindea veneratie din partea tuturor.SenatulSenatul, n schimb, n-a avut niciodata autoritatea si prestigiul celui din Roma;atributiile sale ramasesera n principiu aceleasi, dar cu puteri adesea limitate. Caorgan consultativ, Senatul (synkletos) pregatea proiectele de legi si putea fi invitatde mparat sa se pronunte asupra unor probleme importante de stat; ca adunarepolitica, ratifica alegerea noului mparat de catre armata si popor; se ocupa si deaprovizionarea capitalei, prezidat fiind n acest caz de prefect, si de nvatamntulpublic. n jurul anului 900 atributiile legislative si administrative i-au fost abolite.Numarul membrilor Senatului a fost n continua crestere. Cum dupa fondarea noiicapitale putini senatori parasisera Roma, mparatul Constantin a numit peste 300de senatori din rasaritul Imperiului; succesorul sau a ridicat numarul la 2 000.Dupa rascoala Nika din 532, n care fusesera amestecati si senatori (carora li s-auconfiscat bunurile), Iustinian a reformat Senatul: toti cei ce detineau naltedemnitati n stat au devenit automat membri, precum si bogati proprietari funciari.

n sec. XI au intrat n Senat si negustori si mestesugari, nct n timpul domniei luiAlexios I numarul membrilor ordinului senatorial trecea de 10 000. Pensiile sigratificatiile le erau acordate o data pe an. mparatii promiteau sa tina seama dehotarrile Senatului, dar aceasta promisiune n-a fost respectata niciodata. Devenita

n curnd anacronica, aceasta institutie a supravietuit totusi pna la sfrsitulImperiului.


20/25

Organizarea administrativaStatul bizantin se deosebea de celelalte state medievale prin puternica sacentralizare administrativa, fiind primul stat centralizat si singurul pna n sec.XIII.

Administratia depindea direct de mparat, la fel ca justitia, finantele, armata siBiserica. Toti functionarii statului i erau subordonati, ntreaga activitate aImperiului era propulsata de Palatul Sacru. naltii functionari civili si militari eraudistinsi de mparat cu titluri onorifice (care implicau si anumite privilegii), pe lngacele ale respectivelor lor functii si precedndu-le. n unele cazuri titlurile acordatenu comportau si sarcini efective; chiar si n acest caz titlul onorific dadea drept (celputin dupa sec. IX) la o pensie. Dar nici functiile efective nici titlurile onorifice nuerau ereditare, ci totdeauna conferite de mparat ad personam. Functiile erau

retribuite cu salarii anuale si cu cadouri din partea basileului, la anumite ocazii.ndatorirea principala a oricarui functionar era sa execute hotarrile mparatului sausa vegheze ca acestea sa fie executate. ncepnd din sec. VI, n unele provincii

naltii demnitari detineau n acelasi timp si autoritatea suprema civila si ceamilitara. Aceasta era situatia strategului, n sistemul themelor instaurat n sec. VII;sau a exarhului, loctiitor cu depline puteri al mparatului, dupa nfiintarea (lasfrsitul sec. VI) a celor doua exarhate, din Italia (cu sediul la Ravenna) si Africa(la Cartagina).n Palatul Sacru mparatul ncredintase guvernarea Imperiului unor naltifunctionari, un fel de ministri, n frunte cu cei patru logotheti. Primul eralogothetul dromului (logothetes tou drmou), seful postei, devenit (din sec. IX)seful politiei, ministru de interne si totodata de externe; iar din sec. XII, cu titlu demare logothet, seful cancelariei imperiale (prim-ministru). Urmau: logothetultezaurului (logothetes tou genikou), ministru de finante; logothetul militarilor, carese ocupa de administratia armatei; n fine, logothetul turmelor, administratoruldomeniilor, turmelor si hergheliilor Imperiului. Alti demnitari se ocupau debirourile administratiei centrale (sacellarii), de patrimoniul personal al mparatului

(sakelion), de administratia financiara (chartularios), de manufacturi si arsenale(eidikos). Comandantul-sef al armatei era Domesticul Scholelor, corpul garziipersonale a mparatului, al carui titlu, din sec. XI, este Marele domestic (mgasdomstikos). Amiralul-prim al marinei era, pna n sec. XII, Drongarul flotei(nlocuit apoi de megadux). Ceilalti nalti demnitari erau: protospatharios, care laceremonii purta spada mparatului; protovestiarios, administratorul garderobei


21/25

personale si al tezaurului privat al mparatului; protostratorios, administratorulgrajdurilor basileului; parakimomenos, seful eunucilor, paznicul nocturn siadeseori confidentul mparatului; eparchul, prefectul capitalei, n sarcina caruiaramnea alimentarea populatiei, conducerea politiei, supravegherea asociatiilor de

mestesugari, etc.n mod cu totul deosebit erau favorizati, n viata Palatului, n administratie si ngeneral n functii de conducere, eunucii. Foarte putine asemenea functii le erauinterzise, de pilda, cea de prefect al capitalei sau cea de strateg al unei theme. Maricomandanti ai armatei bizantine (Narses, de exemplu) si ai marinei au fost eunuci;multi logotheti si un numar de patriarhi ai Constantinopolului au fost de asemeneaeunuci. Un eunuc nu putea aspira la coroana Imperiului si, fireste, n-avea nici cumsa transmita drepturi ereditare. n realitate, folosirea eunucilor si functiile de

conducere care li se ncredintau a fost principala arma a Bizantului mpotrivatendintei feudale de a concentra puterea n minile unei nobilimi ereditare, tendintacare a cauzat attea tulburari n Occident. Pe de alta parte, eunucii nu s-au doveditniciodata a fi inferiori nici sub raport moral nici din punct de vedere intelectualcolegilor lor necastrati. Iar castrarea nu era socotita o rusine; parintii apartinndfamiliilor celor mai nobile si mutilau copiii, stiind ca prin aceasta i ajuta sa faca ocariera stralucita; si chiar unii mparati au recurs la asemenea act. Niketas, fiul luiMihail I, a fost castrat si totusi a ajuns patriarh al Constantinopolului. Romanos Isi-a castrat nu numai fiul nelegitim care apoi, ca Mare Sambelan, a condusImperiul timp de cteva decenii, ci si pe unul din fiii legitimi, devenit apoi patriarh:caci, n situatii egale, eunucii aveau prioritatea. n clasele mijlocii mutilarile eraumai rare; dar un medic castrat putea sa-si faca o clientela mai mare, caci puteaprofesa si pe lnga manastirile de calugarite si n spitalele de femei.Toti functionarii, de toate gradele, erau amovibili, numiti sau revocati de mparat,caruia trebuiau sa i depuna juramntul de credinta. Aceasta obligatie era impusa sipatriarhului si naltilor prelati. Sistemul de recrutare a functionarilor, aproapeneschimbat de-a lungul secolelor, era bazat pe un examen destul de greu;

candidatilor li se cerea, nu att o pregatire de specialitate, ct cunostinte generalede epistolografie, de retorica, de istorie, de literatura si filosofie si mai ales dedrept. Pregatirea lor era asigurata de scolile medii si superioare, de stat sauparticulare. n principiu, oricine avea acces la cariera administrativa; n practica

nsa, nca din sec. VI familiile de mari proprietari au acaparat si functiile cele mai nalte; iar ncepnd din sec. XII, posturile administrative nalte erau detinute de


22/25

prietenii mparatilor sau de membrii familiilor lor.Functiile puteau fi si cumparate. Iustinian a suprimat asemenea incorectitudini, darsuccesorii lui n-au reusit sa le suprime. Pentru a le ngradi, Leon VI a fixat un tarif

n acest sens; venalitatea a devenit nfloritoare ndeosebi sub Paleologi. De altfel

raul nici nu putea fi extirpat: incompetenta devenise o norma, din moment ce opregatire de specialitate nu li se cerea dect juristilor, medicilor si profesorilor.Mostenirea si importanta Imperiului BizantinSe spune ca istoria este scrisa de nvingatori, si cel mai bun exemplu este modul ncare a fost tratat Imperiul Bizantin n istorie: un imperiu urt de EuropaOccidentala, asa cum a fost aratat de jefuirea Constantinopolului n timpul celei de-a patra Cruciade.Secolul al XX-lea marcheaza o crestere semnificativa a interesului istoricilor

pentru ntelegerea imperiului si a impactului pe care l-a avut acesta asupracivilizatiei europene. Contributiile la dezvoltarea culturii, stiintei si vietii sociale aOccidentului au fost recunoscute cu greu si doar n ultima perioada. OrasulConstantinopol, numit pe drept cuvnt "Orasul-Rege", a fost o metropola cu oimportanta majora n Evul Mediu, pe masura importantei pe care au avut-o Romasi Atena n antichitate. Cultura bizantina reprezinta, fara nici o ndoiala, una dintrecele mai importante culturi ale lumii. Datorita pozitiei sale unice de continuatoare avalorilor Imperiului Roman, exista tendinta de a fi ignorata de clasicisti dar si demedievalistii occidentali. Si totusi, dezvoltarea culturilor vest-europene, slave siislamice nu poate fi nteleasa fara ntelegerea uriasei influente bizantine. Studiulistoriei medievale nu se poate face fara ntelegerea lumii bizantine. De fapt, EvulMediu este, n mod traditional, delimitat n timp de caderea Romei, n 476, sicaderea Constantinopolului, n 1453.Imperiul Bizantin a fost singurul stat stabil din perioada medievala. Capacitateamilitara si puterea diplomatica au asigurat vestului Europei securitatea n fatainvaziilor devastatoare dinspre rasarit, ntr-un timp n care regatele crestine vest-europene erau profund instabile si incapabile sa faca fata unor provocari militare

majore. Bizantinii au aparat Europa de atacurile persilor, arabilor, turcilorselgiucizi si, pentru o perioada, de cele ale turcilor otomani.n comert, Bizantul a fost punctul terminus al Drumului Matasii. A fost cel maiimportant centru comercial pentru cea mai mare parte, daca nu cumva pentru toataperioada Evului Mediu. Caderea Constantinopolului, n 1453, a nchis ruta terestracatre Asia Mica si a determinat ruinarea Drumului Matasii. Aceasta a determinat o


23/25

schimbare a rutelor comerciale, cautarea unora noi fiind imboldul care a dus ladescoperirea Americilor de catre Cristofor Columb.Bizantul a fost calea prin care cunostintele antichitatii au fost transmise lumiiislamice si celei renascentiste. Renasterea nu ar fi nflorit fara multimea de nvatati

greci care au fugit n Vest dupa caderea imperiului si fara pretioasele lorcunostinte. Influenta teologica asupra Vestului, n special prin intermediul luiThomas Aquinas, a fost profunda.Imperiul Bizantin a fost cel care a raspndit crestinismul n Europa, chiar daca se

ncearca, uneori, sa i se limiteze influenta doar la lumea ortodoxa. Misionariibizantini ortodocsi au crestinat diferitele popoare slave si alte popoare din Europarasariteana. Influenta bizantina se simte si n religia milioanelor de crestini dinEtiopia, Egipt si din Georgia si Armenia

Bizantul ca entitate "mentala" a lasat o adevarata mostenire n Europa, veritabilaordine, tolerata de Imperiul otoman. Spatiul acesta spiritual care i-a supravietuit, nspecial n Europa de Sud-Est, a fost numit de catre Nicolae Iorga "Bizant dupaBizant".Bizant dupa BizantConceptul istoric introdus de Iorga Bizant dupa Bizant defineste continuitateaunitatii spirituale, sub umbrela crestinismului ortodox, a domnitorilor romni, apopoarelor din Sud-Estul Europei pentru aproape patru sute de ani, de la cadereaBizantului (1453) pna n prima parte a secolului al XIX-lea. Domnitori romni,precum Stefan cel Mare, Vasile Lupu, Constantin Brncoveanu, au contribuitdecisiv la pastrarea unitatii spatiului cultural bizantin, printr-un sprijin consistent siconstant de tip financiar, politic si cultural acordat Patriarhiei de la Constantinopolsi mnastirilor de pe cuprinderea spatiului Mediteranei orientale (de la Athos pnala Ierusalim si Alexandria). Trebuie, de asemenea, subliniat ca nationalitateafiecareia dintre popoarele sud-Dunarene datoreaza foarte mult dreptului de a-simarturisi credinta ortodoxa sub obladuirea Patriarhiei de la Constantinopol, nperioada otomana. Spatiul acesta al "Bizantului dupa Bizant" este, nsa, "colonizat"

de imperialismul rus, ncepnd cu sfrsitul secolului al XVIII-lea, cnd ImperiulTarist, sub doctrina panslavismului, cauta o naintare ct se poate de profana nspatiul balcanic, pentru controlul Strmtorilor si al spatiului adiacent.


24/25

SURSA 03

Imperiul Bizantin a luat nastere dupa criza din secilul al III-lea cand sunt slabitebazele lumii romane. Roma ajunge sa devina un asa zis oras mort. Acum are loc

divizarea lumii romane in doua parti importante: Imperiul roman de apus siImperiul roman de rasarit. Din momentul acesta Imperul de rasarit isi accentueazaindividualitatea avand pe urma sa devina Imperiu Bizantin.Imperiul Bizantin - Aceasta noua Roma ajunge sa fie influentata de o culturagreaca. Urmeaza apoi un pas important cel al intemeierii Constantinopolului pemalurile Bosforului. Constantinopolul s-a nascut la 330 cand imparatul Constantincel Mare l-a fondat, pe ruinele anticului oras grec Byzantion. Orasul avea o pozitiestrategica deosebit de buna, datorita celor trei zone de apa, in nord, est si sud,avand astfel asigurata izolarea.Noua capitala a fost inpodobita cu cladiri,monumente si piete centrale, cu un palatimperial, o cladire a senatului si hipodromul. Planul orasului grupa cladirileoficiale in jurul pietei centrale. Axul care tranversa median orasul, arteraimportanta de circulatie, era marginit de o coloana acoperita, de ziduri puternice,avea bastioane si porti. Numite curtine, zidurile foarte inalte, cu o grosime decativa metri, erau precedate de santuri, care formau obstacole in calea eventualeloratacatori ale cetatii. Printre importantele porti ale incintei, Poarta de aur era ceaprin care patrundeau in oras cortegiile militare si triumfale.

Caracteristicile arhitecturii laice bizantine pastreaza atat reperele traditionale aleconfortului locuintelor particulare romane evoluate si adaptate conditiilormomentului respectiv.Domus, casa demnitarilor si negustorilor, se caracteriza prin vastitateadimensiunilor, a curtilor interioare si a gradinilor, a fastului si elegantei. Insula,casa in care locuiau chiriasii, era casa de raport, compusa din numeroaseapartamente si dispuse in etaje scunde, cu scari si plansee din lemn.Referitor la arhitectura bisericilor bizantine ele era foarte deosebite. Din sec VI

dateaza faimoasa capodopera a arhitecturii bizantine Sf. Sofia dinConstantinopol.Ca toate cladirile religioase bizantine, exteriorul este simplu, sever,chiar monoton, lipsit fiind de fatade ornamentale. Interiorul e luminat de 40ferestre de la baza cupolei. Cupola reprezinta bolta cerului, iar partea centrala spatiul terestru.In acelasi sec. se realizeaza alte tipuri de arhitectura sacra: biserica ale carei arce se


25/25

prelungesc n forma de bolta; planul de cruce greaca si cu cinci cupole, cte una pefiecare brat al crucii si una centrala.n sec. IX, dupa perioada iconoclasta, n arhitectura bizantina devine tot maifrecventa biserica pe plan de cruce greaca. Apare si ornamentatia exterioara a

bisericilor. ncepnd cu sec. X, decoratia este mai bogata. Din sec. XV, exteriorul eornat si cu sculpturi si fresce.

imperiul bizanitn

Documents