TITLUL XI I IContractul de tranzacţie

Secţiunea INoţiunea şi caracterele juridice ale contractului de tranzacţie

§ 1. NOŢIUNE. FELURILE TRANZACŢIEITranzacţia este contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executării silite,

prin concesii sau renunţării reciproce la drepturi ori prin transferai unor drepturi de la una la cealaltă (art. 2.267

alin. (1) C. eh’.].1

Codul civil din 1S64 definea tranzacţia ca fiind „un contract prin care părţile termină un proces început

sau preîntâmpină un proces ce poate să se nască (art 1.704)'’.

Noul Cod civil dă o definiţie mai exactă tranzacţiei subliniind, pe de o parte, că ea poate interveni

inclusiv în faza executării silite a litigiului, iar pe de altă parte că în ceea ce priveşte modalităţile prin care se

ajunge Ia tranzacţie enumeră pe lângă condiţiile sau renunţările reciproce Ia drepturi menţionate şi de vechiul

Cod civil, şi transferai unor drepturi de la o parte la cealaltă.

Tranzacţia este, în mod necesar, rezultatul unei negocieri, al unor concesii reciproce ale părţilor şi

reprezintă o soluţie convenţională, de compromis a litigiului existent sau pe cale să apară între părţi.2

Prin tranzacţie se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului

dintre părţi.

Tranzacţia presupune prin urmare întrunirea cumulativă a trei condiţii:

- existenţa unui drept litigios sau cel puţin îndoielnic, care poate genera un proces; aprecierea

caracterului îndoielnic aparţine părţilor;

- intenţia părţilor de a „stinge” procesul început, inclusiv în faza executării silite, sau de a preveni

procesul pe cale să se nască;

1‘Prof. dr. Francisc Deak, op. cit., voi. III, p. 160-178; Prof. dr. Dumitru C. Florescu, op. cit. p. 289-294; CmriiaToader, op. cit., p. 295-307; Dr. Eugeniu Safia-Romano, op. cit., p. 307-317.

2 -Hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor reprezintă o transpunere a înţelegerii lor, ceea ce nu savalează cu o judecată întemeiată pe probezi finalizată pe convingerile instanţei Când părţile au tranzacţional sspra tuturor afacerilor ce ar putea să existe între ele, documentele (ce le-ar fi fost necunoscute lor In timpul UBscţiti şi care s-ar fi descoperit în urmă) nu constituie un titlu de anulare a tranzacţiei afară de cazul când ar fi feiasnnse prin fapta uneia dintre părţile contractante. Deci, nu constituie temei de anulare a tranzacţiei chiar şi kwpcnrea unor acte şi documente necunoscute în momentul încheierii acesteia, dacă nu au fost asainse prin fapta ** dintre părţile contractante.” C.S.J., s. civ., decizia nr. 1880/1992, în „Dreptul", nr. 10-11/1993, p. 110).