DOMNUL ESTE APROAPE - GBV

Luni, 1 Ianuarie 2018Această lună va fi pentru voi începutul lunilor; ea va fi pentru voi întâia lună a anului. Exod 12.2Prima zi din calendar este timpul când multora le place să ia hotărâri pentru anul care urmează. Alții, precum Jonathan Edwards, iau hotărâri în orice perioadă a anului. Edwards a jucat un rol important în marea trezire din secolul 18 care a avut loc în America. Tânăr fiind, el și-a făcut o listă cu șaptezeci de hotărâri. Prima de pe listă suna așa: «Iau hotărârea de a face, de a gândi și de a spune doar lucruri spre slava lui Dumnezeu și de a nu lua în considerare confortul, folosul sau plăcerea mea». Cea de-a doua hotărâre însă suna așa: «Iau hotărârea ca, dacă voi eșua sau voi slăbi în a împlini oricare dintre hotărâri, să mă pocăiesc din toată inima». Se pare că el și-a dat seama că era foarte posibil să falimenteze în a-și împlini hotărârile.La începutul acestui an, mai degrabă decât să luăm hotărâri, să ne ridicăm ochii către Hristos. În El nu există faliment și doar Lui Îi aparține orice nou început. Vedem un exemplu despre aceasta în prima noapte de Paște în Egipt: „Această lună va fi pentru voi începutul lunilor“ (Exod 12.2). Jertfirea mielului în fiecare casă marca un nou început pentru israeliți. Ei aveau să fie la adăpost de judecată și să-și înceapă călătoria către o nouă țară – către țara promisă. Acesta era cu adevărat un nou început pentru fiecare dintre ei și începutul unui nou popor. Toate nevoile lor aveau să fie împlinite în călătoria care urma, însă începutul ei era reprezentat de vărsarea sângelui unui miel.Nu de hotărâri avem nevoie, ci de a privi din nou către Cel care a murit pentru noi. Hotărârile sunt prea adesea încălcate, din cauza slăbiciunii cărnii noastre. Solomon ne atenționează: „Mai bine este să nu promiți, decât să promiți și să nu împlinești“ (Eclesiastul 5.5). Hristos însă, care ne-a mântuit prin sângele Său, ne va susține și ne va purta de-a lungul întregii noastre călătorii. B ReynoldsMarţi, 2 Ianuarie 2018Și David ieșea: oriîncotro îl trimitea Saul, reușea. 1 Samuel 18.5Trebuie să fie un motiv întemeiat pentru care această frază este repetată de patru ori într-un pasaj atât de scurt (versetele 5, 14, 15 și 30). Este ca și cum Duhul Sfânt ar pune pe deplin accentul pe prudența divină care trebuie să-l caracterizeze pe omul a cărui viață este ascunsă în Dumnezeu. Să umblăm împreună cu Dumnezeu, rămânând în El,

supunându-I Lui gândurile și planurile noastre, având comuniune cu El cu privire la toate lucrurile și așezându-ne în întregime viața sub lumina Lui, înainte de a sta în prezența semenilor noștri. Astfel vom avea și noi această înțelepciune plină de har, care este mai mult morală decât intelectuală, fiind rod al harului lui Dumnezeu, nu al cultivării omenești.Viața noastră va avea o bună recomandare înaintea oamenilor (versetul 5). David era privit bine de tot poporul și, lucru încă și mai uimitor, chiar de către slujitorii lui Saul, care ar fi putut fi geloși pe el. O viață trăită alături de Dumnezeu dezarmează gelozia și invidia. Cel care, în copilăria Sa, era în cele ale Tatălui Său, creștea în înțelepciune și în favoare, înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.Viața noastră îi va mustra și îi va înspăimânta pe vrăjmașii noștri (versetul 15). Saul s-a temut de David. Când ne sunt întinse capcane, vom putea merge înainte evitându-le, așa cum Domnul Isus a făcut atunci când oamenii au încercat să-L prindă în cursă cu vorba. Vom avea o așa înțelepciune, încât toți vrăjmașii noștri nu-i vor putea rezista.Numele nostru va fi foarte prețuit (versetul 30). Cei din popor prețuiau mult numele lui David, fiindcă vedeau frumusețea și noblețea caracterului său. Trebuie întotdeauna să ne analizăm viața, acțiunile și pasiunile în lumina efectului pe care ele îl vor avea asupra gloriei Aceluia al cărui nume avem privilegiul să-l purtăm. F B MeyerMiercuri, 3 Ianuarie 2018Să nu gândiți că am venit să desființez legea sau profeții: n-am venit să desființez, ci să împlinesc. Matei 5.17Fiindcă Domnul Isus a adus un mesaj diferit de cel al legii lui Moise, unii cred că El a desființat legea. Lucrurile însă nu stau așa. De fapt, legea a avut un mesaj esențial pentru oameni. Romani 3.19,20 ne explică clar acest lucru: „Știm însă că orice zice legea vorbește celor de sub lege, pentru ca orice gură să fie închisă și toată lumea să fie sub judecată înaintea lui Dumnezeu. De aceea, din faptele legii, nicio făptură nu va fi îndreptățită înaintea Lui, pentru că prin lege vine cunoștința păcatului“. Doar Israel a fost sub lege, însă mesajul legii a fost de așa natură, încât a scos la iveală vina întregii omeniri, atât a celor dintre națiuni, cât și a iudeilor. Domnul nu a desființat această lege, care a devenit îndrumătorul nostru pentru a ne aduce la Dumnezeu (Galateni 3.24).El a venit să împlinească legea. Aceasta nu înseamnă că a venit să țină legea, ci că a venit să dea împlinire cerințelor pe care legea le prezenta împotriva omenirii. Ea cerea judecată și moarte pentru toți cei care nu o

păzeau. Prin urmare, dacă Domnul Isus avea s-o împlinească, El trebuia să sufere și să moară primind pedeapsa cerută de lege.Domnul a împlinit această lucrare în mod perfect; nu numai că a murit pe cruce, ci „a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu“ (1 Petru 3.18). Aici nu este vorba de suferințele îndurate din partea cruzilor Săi vrăjmași, în ura lor aprigă împotriva Lui, ci de suferințele îndurate în timpul celor trei ceasuri de întuneric, când judecata lui Dumnezeu a căzut peste El.El a împlinit în mod perfect legea și a răspuns tuturor cerințelor ei pentru toți păcătoșii răscumpărați, care Îl vor lăuda în întreaga veșnicie. După ce a sfârșit lucrarea măreață de la cruce, Domnul a fost înviat dintre cei morți și înălțat la dreapta lui Dumnezeu! L. M. GrantJoi, 4 Ianuarie 2018Deșertăciunea deșertăciunilor, zice Eclesiastul, deșertăciunea deșertăciunilor! Totul este deșertăciune! Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudește sub soare? Eclesiastul 1.2,3

Eclesiastul ș i cre ș tinul Eclesiastul, una dintre cele trei cărți scrise de împăratul Solomon, este o carte cu totul specială. Ea conține afirmații care pot părea ciudate la prima vedere și care ne fac să ne punem întrebarea: Ce folos poate avea creștinul din această carte?Un lucru de care trebuie să ținem cont atunci când citim Eclesiastul este punctul de vedere din care scriitorul privește viața. O expresie cheie în această carte este: „Sub soare“, expresie care apare de douăzeci și nouă de ori. Scriitorul privește lucrurile așa cum sunt ele „sub soare“, adică așa cum ochiul omului le poate vedea, și trage concluziile din punctul de vedere al omului natural, care nu are o revelație de la Dumnezeu cu privire la lucrurile care pot fi văzute „sub soare“. Prin urmare, el trage concluzii care nu sunt corecte atunci când le privim în lumina revelației lui Dumnezeu din Noul Testament. Să privim doar la două exemple: „Generație trece și generație vine, dar pământul rămâne pentru totdeauna“ (Eclesiastul 1.4). Știm bine, din 2 Petru 3.10 și din alte locuri, că pământul nu va rămâne pentru totdeauna. Solomon însă prezintă lucrurile așa cum le vede omul natural: generațiile trec una după alta, dar pământul rămâne. Aceasta este ceea ce batjocoritorii vor spune în zilele din urmă (2 Petru 3.4).Să privim și la Eclesiastul 3.19: „Ce se întâmplă fiilor oamenilor se întâmplă și animalelor; chiar același lucru li se întâmplă: cum moare unul, așa moare

și celălalt; și o suflare au toți, iar omul n-are niciun avantaj față de animal“. În lumina Noului Testament înțelegem că există o diferență fundamentală între om și animal – omul are un suflet viu! Pentru Solomon, toți sfârșesc la fel; „sub soare“ nu se știe ce urmează după moarte. Dacă ținem cont de punctul de vedere din care Solomon privește lucrurile, vom înțelege mai bine cartea Eclesiastul. M. VogelsangVineri, 5 Ianuarie 2018Ștefan, plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. Fapte 6.8Dar ei au strigat cu glas tare și și-au astupat urechile și s-au năpustit într-un gând asupra lui … Și-l loveau cu pietre pe Ștefan, care se ruga și spunea: „Doamne Isuse, primește duhul meu“. Fapte 7.57,59Ștefan a făcut „minuni și semne mari“ pentru eliberarea altora. De ce nu le-a făcut el și pentru a se elibera pe sine, ca să nu fie omorât cu pietre? De ce nu a procedat ca Ilie, care a cerut să cadă foc din cer asupra vrăjmașilor săi? De ce a îngăduit Dumnezeu să fie omorât chiar atunci când Ștefan Îi era atât de credincios? De ce nu a luat la Sine pe un credincios care era plin de el însuși, mai degrabă decât pe unul care era plin de Duh Sfânt?Răspunsul la aceste întrebări se află în scopul urmărit de Dumnezeu. El are întotdeauna putere să-i elibereze pe cei ai Săi, dacă alege să facă acest lucru. Avem multe mărturii în acest sens: Șadrac, Meșac și Abed-Nego în cuptorul de foc; Daniel în groapa cu lei; Petru în temnița lui Irod.Credința și hotărârea lui Ștefan au rămas mereu aceleași. Când îl întâlnim prima dată, înFapte 6.5, el este descris ca fiind un bărbat „plin de credință și de Duhul Sfânt“. La sfârșit, el se roagă pentru cei care îi luau viața.Ceea ce este foarte necesar să înțelegem este că Dumnezeu nu are nevoie de aprobarea noastră, nici de înțelegerea noastră pentru a-Și împlini scopurile în viața noastră. Lucrarea Sa în noi și față de noi nu are în vedere în primul rând bunăstarea noastră fizică, nici supraviețuirea noastră, ci manifestarea propriei Sale glorii. De aceea Pavel a putut să vindece mulți oameni în timpul călătoriilor sale misionare, însă el însuși nu a fost vindecat de țepușul său în carne.Pe măsură ce realizăm acest adevăr, putem rosti și noi cu tărie cuvintele din2 Samuel 22.31-33: „Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârșită, Cuvântul Domnului este încercat, El este un scut pentru toți cei care se încred în El. Pentru că cine este Dumnezeu în afară de Domnul? Și cine este o stâncă, dacă nu Dumnezeul nostru? Dumnezeu este cetățuia mea cea tare și-mi face calea desăvârșită“. G W Steidl

Sâmbătă, 6 Ianuarie 2018El îmi înviorează [restabilește] sufletul; mă conduce pe cărări ale dreptății, datorită Numelui Său. Psalmul 23.3Cât de des avem nevoie să fim restabiliți! Cât de repede ne vin tot felul de gânduri păcătoase și ce ușor rostim cuvinte nepotrivite! Dar ce mângâiere să știm că El ne restabilește sufletul! Lui Petru, Domnul i-a spus: „M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta“ (Luca 22.32). El a făcut acest lucru și pentru noi, de multe ori, și-l va mai face ori de câte ori va fi nevoie. Putem conta pe Păstorul nostru plin de har că ne va restabili, însă nu putem conta niciun moment pe puterea noastră pentru a nu cădea.Avem nevoie să înțelegem care este voia Domnului pentru viața noastră, de aceea încercăm s-o aflăm singuri. Apoi descoperim că planurile pe care ni le-am făcut sfârșesc în dezamăgire. Ce s-a întâmplat? Am fost atât de siguri că aceea era voia Domnului, iar acum totul s-a prăbușit. Speranțele și așteptările noastre s-au năruit. După aceea, căutăm să aruncăm vina pe cineva. Dacă nu găsim pe nimeni, ajungem să-l acuzăm pe diavolul. Așa au făcut Adam și Eva după ce au încălcat porunca lui Dumnezeu. În tot acest timp, Păstorul cel bun așteaptă cu răbdare să ne întoarcem la El.Marele nostru Păstor dorește să-L urmăm. El ne conduce pe cărări drepte nu pentru împlinirea dorințelor noastre, ci pentru Numele Său. Discernământul Lui este mai bun decât al meu, de aceea mă pot încrede pe deplin în El. Iată ce a făcut El pentru poporul Său din vechime: „El i-a păstorit după integritatea inimii lui și i-a condus cu iscusința mâinilor lui“ (Psalmul 78.72). Domnul Isus nu Se schimbă; El este același și astăzi. Avem nevoie să fim restabiliți? Atunci aceasta să fie rugăciunea inimii noastre: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și susține-mă cu un duh binevoitor“ (Psalmul 51.12). J. RedekopDuminică, 7 Ianuarie 2018Blestemat este oricine este atârnat pe lemn. Galateni 3.13Și, când se făcuse deja seară, pentru că era Pregătirea, care este înainte de sabat, venind Iosif din Arimateea, un consilier onorabil, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, a îndrăznit și a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Isus. Marcu 15.42,43

Iosif din ArimateeaÎn acea dimineață, mulțimea, îndemnată de preoții de seamă, ceruse ca Isus să fie răstignit. Au vrut ca El, Fiul binecuvântat al lui Dumnezeu, să sufere acea moarte crudă și rușinoasă care să-L așeze sub blestemul lui Dumnezeu. Iar Pilat, deși convins de nevinovăția Lui, L-a dat totuși în mâinile lor.

După moartea Domnului pe cruce, când toți Îl părăsiseră, Iosif din Arimateea, un om bogat, pe care Scriptura îl numește bun și drept – fiind și el ucenic al lui Isus, însă în secret, de frica iudeilor – a mers la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. Iosif nu fusese de acord cu sentința sinedriului, al cărui membru era. Acum, acest om proeminent își face curaj și merge cu îndrăzneală la Pilat pentru a-i cere trupul Aceluia a cărui moarte fusese cerută de membrii sinedriului și care fusese condamnat la o moarte rușinoasă prin crucificare.Și în ziua de astăzi, un om bogat poate găsi ușor acces la un demnitar. Dar ca el să ia poziție pentru cineva care tocmai a fost executat ca un criminal de cea mai joasă speță este ceva nemaiauzit. Și este încă și mai puțin probabil ca cineva să facă aceasta înaintea unei sărbători importante, cu privire la care Dumnezeu poruncise ca cei care participau să fie curați. Totuși, Iosif a făcut chiar acest lucru. Iar Pilat, după ce s-a convins că Isus murise cu adevărat, i-a îngăduit lui Iosif să-I ia trupul.După ce Fiul Său a murit, împlinind lucrarea pentru care venise, Dumnezeu a permis doar celor care Îl iubiseră să-I atingă trupul sfânt. E P Vedder, JrLuni, 8 Ianuarie 2018El îmi înviorează sufletul; mă conduce pe cărări ale dreptății, datorită Numelui Său. Chiar dacă aș umbla prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău: pentru că Tu ești cu mine; toiagul Tău și nuiaua Ta mă mângâie … Da, bunătatea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în casa Domnului zile îndelungate. Psalmul 23.3,4,6Multe sindicate caută să negocieze contracte avantajoase pentru muncitori, care să includă multe beneficii: salarii bune, garantarea locului de muncă, asigurare medicală completă, pensii ridicate, asigurare de viață etc. Toate aceste lucruri sunt bune și necesare pentru această viață, însă toate pot dispărea într-o clipă. Nimic nu este sigur în lumea aceasta.Oaia care Îl urmează pe Păstor are siguranța prezenței Domnului, iar cu aceasta vin toate celelalte beneficii și binecuvântări. A-L urma pe Domnul este singura cale dreaptă, chiar dacă ne duce prin valea umbrei morții. Psalmistul spune: „Nu mă tem de niciun rău“. Cum poate vorbi el cu atâta încredere? Fiindcă Păstorul este cu el și nu are de ce să se teamă. În primele trei versete ale Psalmului 23, el a vorbit despre Păstor. Acum Îi vorbește direct Păstorului – atât de aproape este de El!Cu nuiaua, Păstorul abate oile de la pericole iminente, iar cu toiagul îi ține departe pe vrăjmași. Sunt mulți cei care doresc să împrăștie oile și să le

devoreze, însă Domnul le păzește – El este puterea, mângâierea și Călăuzitorul lor. Nimic nu-l poate tulbura pe credinciosul care umblă în comuniune strânsă cu Domnul său. Putem privi înapoi și mărturisi despre nenumărate dovezi ale bunătății și îndurării Sale, de care ne-am bucurat zi de zi. Și care este perspectiva noastră? Să fim cu El! După ce ne-am bucurat de compania Lui aici, ce va fi când vom locui cu El pentru totdeauna, fără să-I mai întristăm vreodată inima! J RedekopMarţi, 9 Ianuarie 2018Toți bătrânii lui Israel s-au adunat și au venit la Samuel, la Rama. Și i-au zis: „Iată, tu ai îmbătrânit și fiii tăi nu umblă pe căile tale; acum pune peste noi un împărat, ca să ne judece, cum au toate națiunile“. 1 Samuel 8.4,5Omul ales de cei din popor, potrivit dorințelor lor carnale, intră în scenă. În mod remarcabil, apariția lui este în legătură cu niște măgărițe (vedeți 1 Samuel 9.1-3), în contrast izbitor cu omul după inima lui Dumnezeu, care purta grijă de oi și de miei (Psalmul 78.70-72). Măgărițele pierdute nu au fost găsite de Saul, deși, în cele din urmă, au fost recuperate (1 Samuel 9.20). David însă, punându-și viața în pericol, a scăpat oile din gura leului și a ursului (1 Samuel 17.37).Cât de sugestive sunt lecțiile prezentate aici! Măgarul este simbol al necurăției și voinței cărnii – „Totuși omul nepriceput va îndrăzni, deși omul este născut ca mânzul unui măgar sălbatic“ (Iov 11.12). Un miel era prețul pentru răscumpărarea atât a unui israelit, cât și a unui măgăruș (Exod 13.13). Oile și mieii, dimpotrivă, sunt simboluri ale celor care fac parte din poporul lui Dumnezeu. Pentru aceștia însă, Saul nu avea inimă și nici pricepere pentru a-i îngriji. El a putut fi conducător, însă nu și păstor.Saul, de asemenea, era din seminția lui Beniamin, seminție cunoscută pentru încăpățânarea și pentru persistența ei în rău (Judecători 20.13), ceea ce a avut ca rezultat faptul că ea era acum cea mai puțin numeroasă dintre toate semințiile lui Israel (1 Samuel 9.21). „Saul“ înseamnă „cerut“, fiindcă el a fost răspunsul la cererea carnală a poporului. În consecință, el reprezintă carnea într-un mod remarcabil, de aceea era cu totul incompetent pentru a pune frâu răului din inima unui popor pornit la răzvrătire. Carnea nu poate niciodată înlătura carnea. Am învățat și noi acest adevăr dureros? Însă ceea ce carnea nu poate decât agrava, puterea și harul Duhului Sfânt pot înlătura pe deplin. Cât de des a fost dovedit acest lucru în istoria Adunării lui Dumnezeu! W. W .FeredayMiercuri, 10 Ianuarie 2018

Ce vom spune deci față de aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? … Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuție, sau foamete, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdie sau sabie? Romani 8.31,35

Dragostea lui HristosExpresia „dragostea lui Hristos“ apare de trei ori în Noul Testament. Mai întâi vom privi la pasajul din Romani 8.Cartea Romani ne prezintă evanghelia lui Dumnezeu cu privire la Fiul Său (Romani 1.1,3). Aceasta este vestea bună a lui Dumnezeu către o lume de păcătoși care s-au abătut de la El. În porțiunea de la capitolul 1 la capitolul 5.11 vedem cum a rezolvat Dumnezeu problema păcatelor noastre, a gândurilor, a faptelor și a cuvintelor prin care ne-am făcut vinovați. De la capitolul 5.12 la capitolul 8.39 vedem cum El a rezolvat problema păcatului nostru, a rădăcinii răului din noi.Drept urmare, cât de triumfător este sfârșitul capitolului 8! Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră? Cine poate aduce vreo acuzație împotriva celor pe care Dumnezeu i-a îndreptățit prin intermediul lucrării Fiului Său? Hristos a murit, însă a înviat, iar acum este la dreapta lui Dumnezeu și acolo mijlocește pentru noi (versetul 34). Cine deci ne poate despărți de dragostea lui Hristos? Răspunsul este, bineînțeles, că nimeni și nimic nu poate face aceasta. Păcatele noastre nu ne pot despărți de dragostea Lui, fiindcă El a murit pentru ele. Împrejurările prezente, oricât de dificile ar fi, nu ne pot despărți nici ele de dragostea Lui. De fapt, pe măsură ce experimentăm ajutorul și sprijinul Lui în împrejurări dificile, înțelegem tot mai bine că dragostea și grija Lui pentru noi niciodată nu vor eșua.Oricare ar fi încercarea – pierderea locului de muncă, o boală, dispariția cuiva drag – nimic nu ne poate separa de dragostea lui Hristos. „Isus … iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13.1). K QuartellJoi, 11 Ianuarie 2018Hristos să locuiască prin credință în inimile voastre … să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece cunoștința. Efeseni 3.17,19

Dragostea lui HristosAm văzut deja, în Romani 8, că nimic nu ne poate despărți de „dragostea lui Hristos“. Această expresie este folosită și în Efeseni 3. Epistola către Efeseni prezintă scopul și planul lui Dumnezeu, nu numai pentru mântuirea noastră, ci pentru gloria Sa și pentru satisfacția inimii Sale. Omul este privit ca fiind mort în păcate și în fărădelegi, apoi făcut viu (adus la viață), înviat

împreună cu Hristos și așezat în locurile cerești în El, așteptând să fie acolo cu El, atunci când Domnul va veni să-i ia pe ai Săi. Expresia „dragostea lui Hristos“ apare în rugăciunea apostolului care încheie prima parte a epistolei. Această rugăciune arată lucrurile de care avem nevoie pentru a pune în practică învățătura din epistolă.Mai întâi, apostolul accentuează faptul că Hristos trebuie să locuiască în inimile noastre prin credință. Așa cum a spus cineva, putem fi siguri că noi locuim în inima Lui. Însă ce lucruri locuiesc în inima noastră zi de zi? Cu ce ne preocupăm? Inima este punctul nostru de control, de aceea, dacă Hristos locuiește acolo, viața noastră va fi sub influența și controlul Lui.Apoi apostolul se roagă ca noi să cunoaștem „dragostea lui Hristos“. Verbul „a cunoaște“, în originalul grecesc, înseamnă a cunoaște prin experiență. Nu este doar o cunoaștere intelectuală a faptului că Hristos ne iubește, ci o experimentare și o cunoaștere zilnică a acelei iubiri pe care Cuvântul ne-o prezintă, umblând împreună cu El de-a lungul tuturor suișurilor și coborâșurilor din viața noastră. Fie ca toți să învățăm tot mai mult ce înseamnă dragostea Lui! K QuartellVineri, 12 Ianuarie 2018Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit; și El a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care pentru ei a murit și a înviat. 2 Corinteni 5.14,15

Dragostea lui HristosAm învățat din Romani 8 că nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Hristos. DinEfeseni 3 am învățat că Hristos trebuie să locuiască în inimile noastre prin credință și că astfel putem cunoaște tot mai profund dragostea Sa. Din 2 Corinteni 5 învățăm că dragostea lui Hristos trebuie să aibă un efect practic asupra vieții noastre. Dragostea lui Hristos a fost demonstrată prin moartea Sa – El a murit de bunăvoie pentru mine – „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine“ (Galateni 2.20). Dar, dacă a fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu să moară, ne dăm seama de starea cumplită în care ne găseam – eram morți în păcate și fărădelegi și morți față de Dumnezeu.Pe măsură ce contemplăm această dragoste, ea trebuie să aibă un efect practic asupra noastră. Trebuie să ne constrângă să nu mai trăim pentru noi înșine, ci doar pentru Domnul Isus, care a murit și a înviat pentru noi.Împăratul Manase (2 Cronici 33) este un exemplu despre cum să fim constrânși de dragostea lui Dumnezeu ca să nu mai trăim pentru noi

înșine. Începutul vieții sale a fost caracterizat de idolatrie și de orice fel de rău. Apoi a fost luat prizonier în Babilon, iar acolo a strigat la Dumnezeu. Printr-un har uimitor, Dumnezeu l-a auzit și l-a adus înapoi din captivitate, reașezându-l pe tronul lui Iuda. Acesta a fost începutul unei vieți complet noi pentru Manase. A distrus toți idolii, a încercat să remedieze tot răul pe care îl comisese, a reparat altarul Domnului și a devenit un închinător adevărat. Fie ca și noi, de acum înainte, să ne trăim viața doar pentru Domnul! K QuartellSâmbătă, 13 Ianuarie 2018

Râvna casei Tale m-a mistuit.Psalmul 69.9Acest verset este o profeție cu privire la râvna Domnului nostru Isus (Ioan 2.17). Râvna este un principiu de viață, în timp ce entuziasmul este doar un simțământ. Râvna Domnului nu s-a manifestat prin momente trecătoare de ardoare, pe care timpul și dificultățile să le stingă. Chiar și atunci când a înviat dintre cei morți și când ne-am fi închipuit că lucrarea Lui a luat sfârșit, râvna Lui a continuat să se manifeste și să împlinească noi fapte ale dragostei.Cunoaștem noi ceva din această râvnă a dragostei, pe care „apele cele mari nu pot să o stingă“? (Cântarea Cântărilor 8.7). Să avem grijă ca râvna noastră, precum cea a Domnului, să fie constantă, sobră și de neabătut! Cât de des suntem ca fiii lui Efraim, care „au dat înapoi în ziua luptei“ (Psalmul 78.9), și suntem plini de râvnă atunci când nu se cere niciun sacrificiu! Sau cât de des alergăm bine pentru un timp (Galateni 5.7), după care ne lăsăm împiedicați!Este important să fim „zeloși întotdeauna în ceea ce este bine“ (Galateni 4.18). Există multă râvnă nepotrivită, precum râvna de partidă (grupare), râvna pentru crezuri și dogme, râvna pentru lucruri neesențiale și râvna de a avea „o formă de evlavie“ (2 Timotei 3.5). Trebuie să ne ferim de toate aceste forme ale râvnei. Domnul nu a manifestat niciodată așa ceva în viața Lui. Râvna Lui a avut întotdeauna doar două scopuri: gloria lui Dumnezeu și binele omului. Așa să fie și râvna noastră!Cuvintele lui Pavel să aibă ecou întotdeauna în inima noastră: „Ce să fac, Doamne?“ (Fapte 22.10). Și să ne înarmăm și noi cu aceeași gândire ca a lui Hristos (1 Petru 4.1). J R MacDuffDuminică, 14 Ianuarie 2018Și, după acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să ia trupul lui Isus; și Pilat i-a dat voie. A venit deci și a luat trupul lui Isus. Și a venit și Nicodim, care venise la Isus întâi noaptea, și a adus un amestec de smirnă și

aloe, cam o sută de măsuri. Au luat deci trupul lui Isus și l-au legat în fâșii de pânză de in, cu miresmele, cum este obiceiul la iudei să pregătească pentru înmormântare. Ioan 19.38-40

Iosif din ArimateeaApostolul Ioan a scris această Evanghelie la mai mult de o generație distanță de scriitorii celorlalte Evanghelii și ne oferă câteva detalii în plus. El menționează că Iosif din Arimateea era un ucenic al Domnului Isus în ascuns, de teama iudeilor. Compatrioții lui Iosif, în mod evident, nu au știut de atașamentul lui față de Domnul, înainte de moartea Acestuia.Dumnezeu a ținut ascunsă această informație stânjenitoare mulți ani după moartea lui Iosif. Narațiunea divină ne prezintă mai degrabă curajul lui de a merge la Pilat și de a-i cere trupul Domnului Isus, care fusese crucificat – pedeapsă rezervată condamnaților care nu erau romani. Conform legii date de Dumnezeu lui Israel, cel spânzurat pe lemn era blestemat.Acest proeminent membru al sinedriului ia acum poziție și își arată dragostea și considerația față de Isus, indiferent de ce ar putea crede ceilalți. Ce exemplu mișcător este el pentru noi!Îl vedem pe un alt bărbat care, cu îndrăzneală și generozitate, s-a poziționat de partea Domnului Isus: Nicodim. Acesta la început a venit la Isus noaptea, dar mai târziu s-a opus condamnării lui Isus fără ca mai întâi sinedriul să audă ceea ce Acuzatul avea de spus. Acum a adus o sută de măsuri de smirnă și aloe, un amestec scump, pentru a pregăti trupul Domnului în vederea înmormântării. Fără să țină cont de faptul că atingerea unui trup mort era de natură să-i întineze, iar sărbătoarea stătea să înceapă, cei doi ucenici „au luat deci trupul lui Isus și l-au legat în fâșii de pânză de in, cu miresmele, cum este obiceiul la iudei să pregătească pentru înmormântare“. E .P. Vedder, JrLuni, 15 Ianuarie 2018Ei tăceau, pentru că pe drum se întrebaseră unul pe altul cine să fie mai mare. Marcu 9.34Domnul, printr-o simplă întrebare, atinge conștiința ucenicilor Săi și dă pe față motivul multor slăbiciuni ale lor. Pe drum discutaseră care dintre ei să fie mai mare. Cât de des, de atunci încoace, s-a întâmplat ca, dorința de a fi cel mai mare să producă multe lupte și tulburare în poporul lui Dumnezeu! Oricât de camuflată ar fi o astfel de dorință, în spatele ei poate fi văzut eul, care întotdeauna dorește să fie nu numai mare, ci și cel mai mare. Dacă un credincios dorește să fie cel mai mare, mai devreme sau mai târziu va ajunge să speculeze micile greșeli ale vreunui frate, pentru a-l denigra și pentru a se înălța pe sine însuși. Acest gând, de a fi cel mai mare, arată cât de puțin înțelegeau ucenicii adevărul Împărăției. La fel și

noi, în zilele noastre, putem cădea în capcana de a folosi adunarea ca pe o sferă în care să ne înălțăm pe noi înșine. Corintenii făceau acest lucru prin intermediul darurilor și al metodelor carnale.Deși se întâmplă ca cei credincioși să se certe între ei cu privire la acest lucru, totuși,în prezența Domnului, ei nu pot face altceva decât să tacă. Putem fi siguri că, atunci când cei credincioși încep să discute între ei cu privire la cine este cel mai mare, ei nu mai sunt în mod conștient în prezența Lui. Deși ucenicii, căutând să afle cine era cel mai mare, au dat dovadă de lipsă de considerație față de El tocmai atunci când le reamintise de faptul că avea să fie omorât, totuși Domnul nu a fost cuprins de indignare și nu i-a abandonat, ci a continuat să-i învețe cu blândețe și cu răbdare, arătându-le adevărata cale către măreție. Dacă cineva dorește să fie mare în Împărăție, să fie ultimul pe drumul care conduce către glorie și să devină „slujitorul tuturor“. Câteodată suntem gata să slujim pe cineva important sau pe un frate devotat și cunoscut, pentru ca astfel să ne înălțăm pe noi înșine, însă suntem gata să fim „slujitorul tuturor“? H .SmithMarţi, 16 Ianuarie 2018Atunci am dorit să cunosc adevărul despre fiara a patra … despre celălalt corn care a ieșit … despre cornul acela care avea ochi și o gură care vorbea lucruri mari. Daniel 7.19,20Această profeție i-a fost oferită lui Daniel prin intermediul unui vis. El a văzut patru mari imperii care aveau să se ridice și să cârmuiască lumea până la venirea Fiului Omului. Cel de-al patrulea imperiu, cel Roman, va lua o formă monstruoasă în zilele din urmă și va fi de fapt animat în mod direct de puterea lui Satan. Din el se va ridica un corn mic, care va avea întâietatea peste celelalte patru coarne care formează cea de-a patra fiară.Daniel descrie acest corn mic ca rostind cuvinte mari (vedeți și Apocalipsa 13.5) și ca având ochi. Acești ochi simbolizează clarviziunea și inteligența pătrunzătoare. Prin intermediul unei inteligențe imense, el va avea o putere și o influență asupra maselor fără precedent. Probabil că va fi folosită tehnologia în vederea acestui lucru. De exemplu, astăzi există o organizație numită „Five eyes“ („Cinci ochi“). Ea este compusă din cinci națiuni: SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă. Ele împart unele cu altele (și cu nicio altă națiune) informațiile dobândite prin intermediul spionajului electronic. Nu sugerez că aceasta ar fi o împlinire directă a profeției de mai sus, însă ea ne ajută să înțelegem cum vor fi posibile aceste lucruri și să vedem mai clar direcția în care această lume se îndreaptă.

În contrast cu ochii Fiarei, apostolul Ioan a avut o viziune cu privire la un „Miel … având … șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe tot pământul“ (Apocalipsa 5.6). Cei șapte ochi ai Mielului reprezintă atotcunoașterea lui Hristos, în special în legătură cu guvernarea pământului. Este un lucru foarte mângâietor pentru cel credincios să știe că „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El“ (2 Cronici 16.9). B. ReynoldsMiercuri, 17 Ianuarie 2018Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Matei 11.29Acesta a fost jugul lui Hristos și acesta este jugul pe care El, în harul Său infinit, ne invită și pe noi să-l luăm asupra noastră, ca să găsim astfel odihnă pentru sufletele noastre. Să încercăm să înțelegem aceste cuvinte: „Veți găsi odihnă“. Nu trebuie să confundăm odihna pe care El ne-o dă cu odihna pe care noi o găsim. Când sufletul trudit și împovărat vine la Isus cu o credință simplă, El îi dăruiește o odihnă solidă, acea odihnă care decurge din siguranța deplină că totul a fost rezolvat: păcatele au fost înlăturate pentru totdeauna; dreptatea perfectă a fost împlinită; Dumnezeu a fost glorificat, iar Satan a fost redus la tăcere.Aceasta este odihna pe care Isus ne-o dă atunci când venim la El. După aceea însă trebuie să străbatem această lume și împrejurările vieții de zi cu zi. Sunt încercări, dificultăți, probleme, dezamăgiri și nevoi de tot felul. Niciuna dintre acestea nu pot, nici măcar în cea mai mică măsură, afecta odihna pe care Isus o dă; însă ele pot afecta în mod serios odihna pe care noi trebuie să o găsim. Ele nu tulbură conștiința, însă pot tulbura inima; ne pot face să ne pierdem răbdarea și liniștea.Cum putem face față acestor lucruri? Cum ne putem liniști inimile și mințile tulburate? Prin a ne aplica și a lua asupra noastră jugul prețios al lui Hristos, acel jug pe care El Însuși l-a purtat mereu în viața Sa pe acest pământ – jugul supunerii complete față de voia lui Dumnezeu. Avem nevoie să spunem, fără nicio rezervă, din adâncul inimilor noastre: «Facă-se voia Ta, Doamne!». Avem nevoie de un simțământ profund al dragostei Sale perfecte pentru noi și al înțelepciunii Lui infinite în toate căile Sale față de noi, astfel încât să nu dorim să schimbăm nimic din ele, nici dacă am putea; astfel încât să nu dorim să mișcăm un deget pentru a ne schimba poziția și împrejurările. C .H. MackintoshJoi, 18 Ianuarie 2018În zilele acelea nu era împărat în Israel: fiecare făcea ce era drept în ochii săi. Judecători 21.25

Aceasta este cea de-a patra și ultima oară când această afirmație apare în cartea Judecători. În capitolul 17.6, afirmația este în legătură cu faptul că ei L-au neglijat pe Dumnezeu. În capitolul 18.1, ea este în legătură cu faptul că și-au neglijat aproapele. Încapitolul 19.1 este folosită în legătură cu starea lor de corupție morală. Aici, în capitolul de care ne ocupăm, expresia este folosită în legătură cu starea lor morală generală.Să privim cu atenție la acest verset. Mai întâi se spune că „nu era împărat în Israel“. Acest lucru ne aduce aminte că nu exista nicio autoritate față de care să dea socoteală. Auzim adesea acest lucru și astăzi, anume că nu există absoluturi și nicio autoritate supremă. Așa se întâmplă atunci când oamenii dau la o parte Cuvântul lui Dumnezeu și îi ignoră învățăturile. Proverbe 29.18 ne amintește că, atunci „când nu este nicio viziune, poporul este fără frâu; dar ferice de cel care respectă legea“. Acesta este rezultatul ignorării Cuvântului lui Dumnezeu – curând nu mai există nicio viziune, nicio întrebare de felul acesta: «Oare ce spune Biblia despre acest lucru?». Apoi orice frâu este înlăturat. Vedem o situație similară în 1 Samuel 3.1-4, care a avut loc în timpul sau imediat după perioada judecătorilor. Vedem care era starea morală acolo: Cuvântul Domnului era rar în acele zile; nu existau descoperiri; marele preot ședea; ochii lui erau încețoșați; candela lui Dumnezeu era aproape să se stingă.Chiar dacă starea morală este întunecată astăzi și chiar dacă mulți ignoră Biblia, Dumnezeu nu Se va lăsa fără martori. El nu va lăsa ca lampa mărturiei să se stingă, ci îi caută pe aceia care să se întoarcă la dragostea dintâi. „Amintește-ți deci de unde ai căzut și pocăiește-te și fă lucrările dintâi; dar, dacă nu, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești“ (Apocalipsa 2.4,5). T. Hadley. SrVineri, 19 Ianuarie 2018Și a fost așa: în zilele când judecau judecătorii a fost o foamete în țară. Și un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască temporar în câmpiile Moabului, el și soția sa și cei doi fii ai săi. Rut 1.1Cartea Judecători și primele capitole ale cărții 1 Samuel sunt aproape contemporane cu cartea Rut. Însă cartea Rut este o istorie despre iubire și despre seceriș, o istorie care ne reamintește că, deși poate exista foamete spirituală și decădere morală în jurul nostru, Dumnezeu este credincios față de inima care se întoarce către El.Istoria începe cu Elimelec, care face ceea ce era drept în ochii săi, părăsind Betleemul, „casa pâinii“, din cauza unei foamete. Dumnezeu însă a folosit greșelile lui Elimelec pentru a ne prezenta propria Lui credincioșie, iar după ce Elimelec și cei doi fii ai săi mor, soția lui, Naomi, și una dintre nurorile ei, Rut, se întorc în țară. Pe măsură ce citim această relatare

frumoasă, gândurile ni se îndreaptă către zilele în care trăim și la felul cum Dumnezeu dorește să ne binecuvânteze, atrăgându-ne inimile către Persoana lui Hristos. Rut este adusă de departe (capitolul 1) și este pusă în legătură cu Boaz, cel care dorește și poate să îngrijească de orice nevoie a ei (capitolul 2). El este o imagine a Domnului Isus. În capitolul 3 vedem cum Rut găsește odihnă la picioarele lui Boaz. Aceasta este ceea ce Domnul Isus ne dăruiește fiecăruia dintre noi (Matei 11.28,29). La sfârșitul capitolului 3 citim că Rut aștepta liniștită ca Boaz să ducă la bun sfârșit ceea ce începuse pentru ea, iar în capitolul 4 vedem cum s-a întâmplat aceasta. Și noi așteptăm ca Domnul Isus să Se întoarcă să ne ia, ca să fim pentru totdeauna cu El.Cărțile Judecători și 1 Samuel ne învață că există faliment și întuneric moral în jurul nostru, însă cartea Rut ne amintește că avem un Răscumpărător credincios, care va purta de grijă de orice nevoie a noastră, dacă ne întoarcem către El. T. Hadley, SrSâmbătă, 20 Ianuarie 2018Să nu ne supunem cu mult mai mult Tatălui duhurilor și să trăim? Evrei 12.9Adevărata viață creștină decurge dintr-o înțelegere corectă a poziției noastre în raport cu Dumnezeu. Mai întâi, trebuie să învățăm să ascultăm. Termenul folosit în Noul Testament pentru „a asculta“ înseamnă „a asculta de sub“. Dacă acceptăm că suntem sub Dumnezeu, atunci cu siguranță înțelegem că directivele Lui trebuie ascultate. După ce mai întâi L-am ascultat pe Hristos ca Mântuitor al nostru (Evrei 5.9), trebuie de asemenea să răspundem învățăturii creștine, „așa cum este, într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu“ (1 Tesaloniceni 2.13). Cei care cu bună-știință nu ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie corectați (2 Tesaloniceni 3.14).Apoi trebuie să învățăm să ne supunem. Acest cuvânt înseamnă „a te situa sub“. Supunerea este mai întâi în relație cu Dumnezeu, Tatăl nostru (Evrei 12.9). Dacă ne supunem Lui, vom fi gata să primim orice ne dă El. Vom înțelege că momentele dificile sunt ocazii pentru exercitarea disciplinei Sale, care ne ajută să creștem spiritual. Supunerea înseamnă de asemenea recunoașterea influențelor care vin de la Dumnezeu în viețile noastre. Pavel i-a îndemnat pe corinteni să se supună casei lui Ștefana, care era un slujitor devotat al Domnului (1 Corinteni 16.15,16). Cel mai clar mod de a arăta că Îi suntem supuși lui Dumnezeu este de a ne supune angajatorilor noștri, autorităților guvernamentale și celor cu autoritate spirituală în adunare. De două ori ni se spune să ne supunem altor credincioși, fără specificarea unor poziții de relație anume (Efeseni 5.21; 1 Petru 5.5).În al treilea rând, trebuie să învățăm să fim

răbdători sau „să rămânem sub“. Aici avem ideea de a îndura greutățile și de a nu încerca să ieșim de sub ele. Răbdarea este învățată cu adevărat doar prin necazuri (Romani 12.12). În mod natural, aceasta nu este o lecție plăcută, însă, din punct de vedere spiritual, ea este una extrem de profitabilă, fiindcă întotdeauna produce maturitate creștină (Iacov 1.4). Dorim să fim creștin mai puternici? Atunci să-L rugăm pe Domnul să ne ajute „să rămânem sub“. S CampbellDuminică, 21 Ianuarie 2018În locul unde a fost răstignit era o grădină, și în grădină, un mormânt nou, în care nimeni nu fusese pus vreodată. Deci, din cauza Pregătirii iudeilor, pentru că mormântul era aproape, L-au pus pe Isus acolo. Ioan 19.41,42A pus trupul în mormântul său nou, pe care-l săpase în stâncă. Și, prăvălind o piatră mare la ușa mormântului, a plecat. Matei 27.60

Iosif din ArimateeaVedem în aceste versete o împlinire a profeției scrise de Isaia cu multe secole mai devreme. Oamenii ar fi vrut, fără îndoială, să-L înmormânteze pe Domnul la groapa comună, însă Dumnezeu a avut grijă ca, după ce lucrarea fusese împlinită, trupul Fiului Său să nu mai fie atins de mâini nelegiuite. El a fost „cu cel bogat în moartea Lui, pentru că nu făcuse nicio violență, nici nu a fost vicleșug în gura Lui“ (Isaia 53.9).Ziua era pe sfârșite atunci când Iosif din Arimateea și Nicodim au terminat de înfășurat trupul lui Isus cu pânza de in curat și cu miresme. Aproape de locul răstignirii era un mormânt nou, săpat în stâncă, mormânt care îi aparținea lui Iosif din Arimateea. Presați de timp, au pus acolo trupul Domnului. Unele dintre femeile care Îl urmaseră pe Domnul stăteau aproape și priveau locul unde era pus.Citind relatările din cele patru Evanghelii, putem înțelege cât de atent a vegheat Dumnezeu asupra trupului Fiului Său. Trupul Său sfânt în care a suferit pentru păcate – ale noastre, căci El nu a avut niciunul – a fost pregătit pentru înmormântare de către doi oameni care Îl iubeau. Trupul nu a fost pus într-o groapă săpată în pământ, nici într-un mormânt întinat de vreun trup mort. Nu, ci Dumnezeu a vegheat ca mormântul Lui să fie unul nou, săpat în stâncă, mormântul unui om bogat, iar intrarea lui să fie blocată de o piatră mare. Dumnezeu a dorit ca trupul Fiului Său să fie onorat! E. P .Vedder, JrLuni, 22 Ianuarie 2018Credincios este Dumnezeu, prin care ați fost chemați la comuniunea cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru. 1 Corinteni 1.9

Dumnezeul slavei l-a chemat pe Avraam din țara sa și din rudenia sa, în țara promisiunii (Fapte 7.2,3); el a fost chemat să iasă dintr-un loc și să intre în altul și astfel a devenit prietenul lui Dumnezeu. Ieșirea l-a costat cu siguranță multe exerciții de inimă, însă ele nu sunt vrednice să fie comparate cu binecuvântarea, cu onoarea și cu favoarea pe care le-a dobândit. Credința lui s-a ancorat de o moștenire bogată, de o cetate cerească (Evrei 11.10), de făgăduința sigură a lui Dumnezeu. În contrast cu Avraam, nepotul său Lot a renunțat la calea separării, cu consecințe dezastruoase pentru el și pentru familia lui.Același Dumnezeu S-a descoperit lui Moise ca „EU SUNT“ și l-a chemat pe Israel afară din Egipt, afară din casa robiei, pentru a intra în moștenirea promisă. El S-a revelat lor ca Iahve, într-o relație bazată pe legământ. Israel era onorat între popoare, ca și cap al lor, fiind chemat să slujească Domnului într-o relație de apropiere specială și să facă cunoscut Numele Său pe tot pământul. Însă, la fel ca mulți care pretind astăzi că sunt poporul Lui, Israel a întors spatele Domnului. În consecință, ziua binecuvântării lui depline a fost amânată, până când Îl va accepta pe Isus – Iahve Mântuitorul – ca adevăratul lui Mesia.Același Dumnezeu cheamă acum Adunarea dintre națiuni. Scoși din legături lumești și păcătoase, cei care o compun sunt chemați la legături și nădejdi care îl au ca centru pe Hristos, Cel care a fost respins pe pământ, dar care acum este înălțat în cer. Ei sunt chemați la cea mai măreață, mai glorioasă și mai onorantă părtășie pe care Dumnezeu o poate face cunoscut oamenilor. H. J. VineMarţi, 23 Ianuarie 2018Am devenit mare și i-am întrecut pe toți cei care au fost înainte de mine în Ierusalim; totuși înțelepciunea mea a rămas cu mine. Și orice au dorit ochii mei nu le-am refuzat, nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie; pentru că inima mea s-a bucurat de toată truda mea și aceasta mi-a fost partea din toată truda mea. Apoi am privit la toate lucrările pe care mâinile mele le-au lucrat și la truda cu care m-am trudit ca să le fac; și, iată, totul era deșertăciune și goană după vânt și nu am avut niciun folos sub soare. Eclesiastul 2.9-11

Eclesiastul și creștinulCartea Eclesiastul are o trăsătură oarecum deprimantă, repetată de câteva ori în cuprinsul ei: deșertăciune a deșertăciunilor, totul este deșertăciune și goană după vânt. Acesta este rezultatul constant al tuturor eforturilor făcute de scriitor pentru a găsi sensul vieții, pentru a găsi satisfacție „sub soare“. Solomon a avut poziția și mijloacele necesare pentru a încerca aproape orice pe pământ: plăcerea (2.1); alcoolul (2.3); o viață de lux (2.4-6);

succesul în afaceri (2.7,8); cultura; muzica (2.8); cercetarea prin intermediul intelectului și al înțelepciunii (2.12-17).Rezultatul a fost întotdeauna aceeași concluzie deprimantă de mai sus, căci citim mai târziu în capitol: „Și am urât viața, … pentru că totul este deșertăciune și goană după vânt“ (2.17). „Atunci am ajuns până acolo că inima mi s-a abătut spre disperare pentru lucrarea cu care m-am trudit sub soare“ (2.20).Ce folos are creștinul din studierea unei cărți ca aceasta? Dați-mi voie să menționez doar trei feluri în care putem beneficia de această carte.În primul rând, ea ne ajută pe noi, cei credincioși, să înțelegem mai bine că sensul vieții și satisfacția reală nu pot fi găsite „sub soare“ – în această lume.În al doilea rând, Domnul a spus că toată Scriptura vorbește despre El (Ioan 5.39). Putem deci să căutăm aluzii la Persoana Sa chiar și în această carte (putem începe cu aceste versete: 4.12; 7.28; 9.14,15).În al treilea rând, văzute în lumina Noului Testament, versetele acestei cărți au un mesaj pentru cel credincios. Vom privi la acest mesaj în meditațiile următoare. M. VogelsangMiercuri, 24 Ianuarie 2018Enoh a umblat cu Dumnezeu; și nu a mai fost, pentru că Dumnezeul-a luat. Geneza 5.24O perioadă de trei sute de ani din viața acestui om credincios este rezumată prin cuvintele: „Enoh a umblat cu Dumnezeu“. Evrei 11.5 ne spune că el „a fost mutat, ca să nu vadă moartea; și nu a fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase; pentru că, mai înainte de mutare, a primit mărturia că I-a plăcut lui Dumnezeu“. Ce mare onoare a primit Enoh, și ce răsplată! El nu a văzut moartea, fiindcă Dumnezeu l-a luat ca să fie cu Sine Însuși.Enoh nu a fost singurul care a umblat cu Dumnezeu. Citim același lucru despre Noe: „Noe era un om drept, integru printre contemporanii lui: Noe umbla cu Dumnezeu“ (Geneza 6.9). Nu trebuie să-i invidiem pe acești oameni, fiindcă și noi avem privilegiul de a umbla cu El. De fapt, El i-a spus lui Avraam: „Eu sunt Dumnezeul Atotputernic: umblă înaintea feței Mele și fii integru“ (Geneza 17.1).Rezultatul pentru fiecare dintre acești oameni a fost diferit. Lucrul pe care l-au avut în comun a fost că fiecare a umblat cu Dumnezeu. Însă niciunul nu a fost o copie a altuia. Câteodată, atunci când admirăm viața unui om, am dori să fim o copie a lui. Cu siguranță că este bine să învățăm lecții prețioase din viețile altora, în special din viețile acelora care Îl urmează pe Domnul, însă nu trebuie să dorim să fim o copie a lor. Fiecare dintre noi

avem o mare valoare înaintea lui Dumnezeu. Chiar și perii capului nostru sunt numărați (Matei 10.30).Enoh a umblat cu Dumnezeu și Dumnezeu l-a luat, astfel încât să nu vadă moartea. De cealaltă parte, Noe a umblat și el cu Dumnezeu, însă a văzut mai multă moarte în jurul său decât ne-am putea imagina; în plus, a murit el însuși. Noe a fost un mare predicator al dreptății și un om drept, însă Dumnezeu nu a făcut pentru el ceea ce a făcut pentru Enoh. Cum au stat lucrurile cu Avraam, prietenul lui Dumnezeu? El a trebuit să privească moartea în față atunci când l-a dus pe Isaac pe Muntele Moria, pentru a-l jertfi ca ardere-de-tot.Să umblăm deci cu Dumnezeu și să-L lăsăm să fie Dumnezeu în toate împrejurările vieții noastre! „Dumnezeu: calea Lui este desăvârșită“ (Psalmul 18.30). A. M .BehnamJoi, 25 Ianuarie 2018Hristos Isus … S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce. Filipeni 2.5,7,8Să privim cu reverență la starea de umilință a Fiului lui Dumnezeu, care, cu supunere și cu o ascultare perfectă față de Dumnezeu, a trăit aici ca Om printre oameni. Venind pe acest pământ, El S-a golit pe Sine de tot ceea ce era al Său de drept. Este imposibil să citim oricare dintre Evanghelii fără să întâlnim la fiecare pas mireasma binecuvântată a ascultării izvorâte din dragoste. Nelegiuirea oamenilor din jurul Lui n-a făcut decât să ofere o și mai mare forță și binecuvântare smeririi Sale. El era „EU SUNT“, aflat pe pământ în perfecțiunea ascultării omenești.Tot ceea ce este pur și vrednic de iubit în natura omenească s-a aflat în Isus. Orice părticică a caracterului Său a fost perfect supusă lui Dumnezeu în umanitatea Sa; orice lucru a fost la locul lui și a funcționat în mod desăvârșit. Când trebuia să fie blând, a fost blând; când a fost indignat, cine a putut sta înaintea mustrărilor Sale? A fost plin de har, îndurător și îndelung-răbdător cu cei mai mari dintre păcătoși (1 Timotei 1.13-16), însă necruțător cu trufia inimii reci a fariseilor (Luca 7.36-50). Pe cruce a fost plin de bunătate față de mama Sa – cu o minunată grijă a încredințat-o celui care stătuse culcat la sânul Său; însă n-a recunoscut nicio cerință a ei atunci când era preocupat cu slujirea Sa pentru Dumnezeu (Ioan 2.3,4; Matei 12.46-50).Calmul și puterea Sa morală i-a tulburat pe adversarii Săi și i-a lăsat muți. Blândețea Sa a înmuiat inimile care nu erau cu totul împietrite prin voința

proprie împotrivitoare. Discernământul Său a făcut întotdeauna în mod perfect diferența dintre bine și rău.Într-un cuvânt deci, umanitatea lui Hristos a fost desăvârșită – a fost întotdeauna supus în mod perfect lui Dumnezeu și gata întotdeauna de a face voia Lui. Lăudat să fie Numele Său! J N DarbyVineri, 26 Ianuarie 2018Strigați de bucurie către Domnul, tot pământul! Slujiți Domnului cu bucurie … Pentru că Domnul este bun; bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna. Psalmul 100.1,2,5Bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna – aceasta este întotdeauna tema cântării lui Israel. Va fi un timp minunat pentru pământ atunci când acest psalm va fi cântat pe toată întinderea lui. Ce lucru măreț să putem privi în Scriptură și să vedem ceea ce va urma, iar apoi să ne întoarcem, cu inimile pline de bucurie, la partea care ne aparține nouă! Oricât de binecuvântat va fi acel timp viitor pentru pământ, ceea ce noi avem este cu mult mai bun și mai strălucitor. Noi, cei care L-am primit pe Domnul Isus Hristos, Îl cunoaștem acum ca Mântuitor al nostru; prin urmare, inimile ne sunt pline de bucurie, putem privi în sus și așteptăm venirea Lui, pentru a-L vedea față în față.Nu se umple inima noastră de bucurie atunci când ne gândim la Cel care a venit aici, pe pământ, și n-a avut altceva decât o iesle împrumutată, o cruce construită pentru un răufăcător și un mormânt care aparținea altuia, dar Căruia Dumnezeu I-a dat toată gloria și Îi va afirma public orice drept? Mărturisesc că, în ce mă privește, toate acestea îmi produc o mare bucurie și inima îmi tresaltă când mă gândesc că, atunci când El va veni, voi fi și eu acolo. Ne vom bucura cu toții de gloria Lui și de bucuria Lui Însuși, iar inimile noastre vor fi pline de veselie în ziua înălțării Domnului nostru, a binecuvântatului nostru Mântuitor.

El să ne dea harul să-I cântăm acum așa cum se cuvine, în timp ce așteptăm cu răbdare ziua când „Soarele dreptății“ va străluci, când Psalmul 100 va umple pământul cu melodia lui fermecătoare, iar cerul va răsuna de odele bucuriei! W. T. P WolstonSâmbătă, 27 Ianuarie 2018Un cărturar, apropiindu-se, I-a spus: „Învățătorule, Te voi urma oriunde vei merge“. Și Isus i-a spus: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde să-Și plece capul“. Matei 8.19,20Deși cuvintele acestui cărturar au sunat ca și cum el era pe deplin pregătit pentru orice ar fi întâmpinat pe drumul pe urmele Domnului Isus, totuși

Domnul nu l-a încurajat deloc. De ce? Nu dorește El oameni care să-L urmeze din toată inima? Ba da, însă nu este deloc impresionat de cei care fac declarații în felul acesta și promit că vor împlini ceea ce nu sunt în stare, așa că El nu a dat niciun răspuns încurajator. Omul acesta nu-și dădea seama ce însemna să-L urmeze pe Hristos. Promisiunea lui era sortită unui eșec grabnic.Chemarea Domnului Însuși este cea care îl face pe cineva capabil să-L urmeze și să-L slujească, nu energia noastră omenească. Când Domnul cheamă pe cineva să-L slujească, respectivul va înțelege că o astfel de cale a slujirii va implica necazuri și suferință, iar prima reacție va fi de multe ori aceea de a se trage înapoi. Așa au stat lucrurile cu Moise, care a adus o sumedenie de scuze. Bineînțeles, nicio scuză nu este valabilă atunci când Domnul face o chemare. El nu l-a scutit pe Moise de responsabilitatea de a asculta, iar rezultatul final a fost o dovadă clară că Dumnezeu îl poate călăuzi pe un om spre gloria Sa.

În mod asemănător, Ieremia, atunci când a fost chemat de Dumnezeu pentru a fi un profet al națiunilor, a obiectat: „Vai, Doamne Dumnezeule, iată, eu nu știu să vorbesc, pentru că sunt un copil! Dar Domnul mi-a zis: «Nu zice: ‹Sunt un copil›, pentru că vei merge la toți aceia la care te voi trimite și vei vorbi orice îți voi porunci. Nu te teme de ei; pentru că Eu sunt cu tine ca să te scap»“ (Ieremia 1.6-8). Dumnezeu nu S-a răzgândit, ci i-a promis că va fi cu el.

Dacă cineva dorește să slujească Domnului, să caute călăuzirea Lui fără să se încreadă în sine, cu o încredere deplină în El și cerând harul Său. L. M. Grant Duminică, 28 Ianuarie 2018Pe orice întâi-născut al măgăriței îl vei răscumpăra cu un miel; și, dacă nu-l vei răscumpăra, îi vei frânge gâtul. Exod 13.13Legea este „umbra bunurilor viitoare“ (Evrei 10.1), iar porunca referitoare la cei întâi-născuți demonstrează acest lucru într-un mod remarcabil. Israeliții trebuiau să consacre Domnului animalele pe care le aveau, curate sau necurate. Întâiul-născut era reprezentantul unei întregi clase, fie de oameni, fie de animale. Însă ceea ce era necurat trebuia răscumpărat. Măgarul era un animal necurat și, prin urmare, el ilustrează ceea ce Dumnezeu ne învață prin intermediul acestei porunci. Peste tot în Biblie, măgarul este o imagine a naturii păcătoase și a voinței proprii a omului. Se spune despre Ismael că era ca un „măgar sălbatic al unui om“ (Geneza 16.12). Accentul acolo este pus pe încăpățânarea și pe

împotrivirea lui – o caracterizare fidelă a păcatului (Iov 39.5-8). Este de asemenea semnificativ faptul că Ismael a fost fiul întâi-născut al lui Avraam. În Galateni 4.23 citim că Ismael a fost născut „potrivit cărnii“ și, în felul acesta, el este un reprezentant al omului păcătos aflat sub lege.Dacă măgărușul nu era răscumpărat, trebuia să-i fie frânt gâtul. Este ori răscumpărare, ori pierzare – nu există o a treia opțiune; iată ceea ce nu pot înțelege oamenii! Lumea este împărțită în două: cei pierduți și cei mântuiți. Cât de minunat este să vedem că mielul nevinovat lua locul măgărușului – o imagine cât se poate de clară a substituirii. C. H. Mackintosh a scris: „Este interesant să vedem că, în ce privește natura noastră, suntem puși în aceeași categorie cu animalele necurate; în ce privește harul însă, suntem asociați cu Hristos, Mielul fără pată. Nu poate exista un loc mai jos decât cel pe care îl avem prin natura noastră veche și nu poate exista un loc mai înălțat decât cel pe care îl avem prin har“. Noi eram păcătoși și Hristos a luat locul nostru pe cruce; acum, după ce Hristos a fost înviat și glorificat, noi suntem uniți cu El. B. Reynolds

Luni, 29 Ianuarie 2018Iar din El, voi sunteți în Hristos Isus, care a fost făcut pentru noi înțelepciune de la Dumnezeu și dreptate și sfințenie și răscumpărare, pentru ca, după cum este scris, „Cine se laudă să se laude în Domnul“. 1 Corinteni 1.30,31Când sufletul îți este asaltat de îndoieli și de temeri, privește drept la Isus – Mielul care a fost înjunghiat și care acum este în glorie! Ferește-te să cauți înăuntrul tău îndreptățirea, fiindcă Hristos în glorie este îndreptățirea ta! Ferește-te să privești la lucrarea Duhului în tine ca temelie pentru îndreptățire, căci ești îndreptățit prin sângele lui Hristos! Ferește-te să te compari cu alții ca dovadă a acceptării tale, fiindcă Hristos este singura cale către Tatăl! Ferește-te să cauți dovezi în simțămintele sau în experiențele tale, fiindcă omul este schimbător, iar inima este nespus de înșelătoare; dragostea lui Hristos însă nu se schimbă.Contemplă mai degrabă perfecțiunea, frumusețea eternă și valoarea lui Isus! Privește la plinătatea Lui, la dragostea și la gloriile Lui! Privește la căile Lui, la cuvintele Lui, la suferințele și la moartea Lui! Privește la Cel Sfânt care a fost făcut păcat pentru tine și lasă ca lumina adevărului lui Dumnezeu să strălucească asupra sufletului tău! Ascultă mărturia lui Dumnezeu! Ia seama la valoarea pe care El o dă crucii! Privește cum crucea a îndepărtat păcatele tale și a adus îndreptățirea în locul lor! Acceptă mărturia lui Dumnezeu că sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, te

curățește de orice păcat, că ești îndreptățit fără plată, prin harul Său, și că ești primit în Cel Preaiubit!Privește cum fărădelegile și păcatele tale au fost așezate asupra Lui, cum omul vechi a fost răstignit împreună cu El, cum mânia aprinsă a lui Dumnezeu s-a abătut asupra Lui, pentru ca tu să fii liber! Vei vedea astfel cum dezgustul de sine va lua locul îndreptățirii de sine, cum smerenia va lua locul încrederii în sine, cum siguranța va alunga îndoiala și cum lauda și recunoștința se vor înălța către Părintele îndurărilor, în numele Domnului nostru Isus Hristos! H. H .SnellMarţi, 30 Ianuarie 2018Dacă sunt distruse temeliile, ce va face cel drept? Psalmul 11.3Ne putem gândi la trei temelii:1. Temelia guvernării: o trăsătură importantă a guvernării este că „cel care stăpânește peste oameni va fi drept, stăpânind în temere de Dumnezeu“ (2 Samuel 23.3). Guvernările din ziua de astăzi promulgă legi care subminează, mai degrabă decât să protejeze, sanctitatea vieții umane. Majoritatea guvernărilor aprobă stiluri de viață păcătoase, aplică dreptatea cu părtinire sau îi asupresc pe cei săraci.2. Temelia căsătoriei și a familiei: căsătoria nu mai este privită ca fiind relevantă în societatea „progresistă“ și „liberală“ din zilele noastre. Relațiile din afara căsătoriei sunt ceva obișnuit. Femeia din Samaria avea un stil de viață care corespunde cu cel adoptat de mulți astăzi. Când Domnul i-a spus: „Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici“ (Ioan 4.16), ea a recunoscut că nu avea bărbat, fiindcă avusese cinci bărbați, iar cel cu care trăia acum nu era bărbatul ei.3. Temelia creștinismului: teoria evoluției este mai populară decât creația; lupi îmbrăcați în haine de oaie ocupă multe amvoane astăzi; învățătura curată este abandonată în favoarea basmelor meșteșugit alcătuite; răscumpărarea prin sânge este tăgăduită; evanghelia nu mai este predicată în unele biserici; venirea Domnului este privită cu scepticism; harul lui Dumnezeu este schimbat în libertatea de a păcătui; prin urmare, întunericul spiritual și moral devine tot mai gros.Rezumatul stării de mai sus poate fi găsit în Psalmul 82.5: „Toate temeliile pământului se clatină“. Dar ce vor face cei drepți când aceste temelii se clatină? Trebuie să stăruim în lucrurile pe care le-am învățat, să ne depărtăm de fărădelege, să luptăm pentru credința dată sfinților, să ne rugăm prin Duhul Sfânt, să ne ținem în dragostea lui Dumnezeu și să așteptăm îndurarea Domnului nostru Isus Hristos. R. A. BarnettMiercuri, 31 Ianuarie 2018

Și, pe când ieșea la drum, un om a alergat la El și, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața eternă?“. Marcu 10.17Existau multe trăsături frumoase în acest om bogat. Era plin de o energie tinerească, fiindcă ni se spune că „a alergat“ la Domnul; a fost gata să recunoască superioritatea lui Hristos, căci a îngenuncheat înaintea Lui; și era plin de dorința de a face binele, fiindcă a întrebat: „Ce să fac?“. Din punct de vedere exterior, caracterul lui era excelent. Nu era un depravat și nici un corupt, prin complacerea în păcat, ci păzise legea. Avea multe trăsături minunate de caracter, care au făcut ca Domnul să-l prețuiască și să-l iubească. Așa cum J. N. Darby a spus, „acest om era amabil, binevoitor și gata să învețe ce era bine; el privise la excelența vieții și lucrărilor lui Hristos și inima îi fusese atinsă de ceea ce văzuse“.Totuși, toate aceste calități naturale nu i-au oferit o apreciere corectă a Persoanei și a gloriei lui Hristos, nici un simțământ al stării și al nevoii inimii sale. El a putut discerne excelența lui Hristos ca Om, însă nu și gloria Persoanei Sale ca Fiu al lui Dumnezeu. Omul natural, oricât de ales și de distins ar fi, nu poate discerne faptul că Hristos este Dumnezeu. Domnul, raportându-Se la poziția luată de tânărul bogat, nu admite că omul este bun – „Nimeni nu este bun, decât Unul singur, Dumnezeu“. Hristos era cu siguranță bun, însă era Dumnezeu. El a fost întotdeauna Dumnezeu și a devenit om fără să înceteze vreodată să fie Dumnezeu.Tânărul, nefiind conștient de nevoia sa, nu întreabă: „Ce să fac ca să fiu mântuit?“, ci „Ce să fac ca să moștenesc viața eternă?“. Frumusețea naturală a caracterului său îl făcea să nu vadă că, în ciuda tuturor calităților sale, el era un păcătos pierdut, care avea mare nevoie de mântuire. Cât de clar dovedește acest lucru că în om nu există nimic bun pentru Dumnezeu. Un caracter excelent nu oferă nicio indicație cu privire la starea morală a inimii. H. Smith