TOTUL PENTRU GLORIA LUIde Oswald Chambers

1 NOIEMBRIETu nu mai eşti al tău

Nu ştiţi... că voi nu sunteţi ai voştri?I Corinteni 6:19

Nu există viaţă privată. ,.o lume în interiorul altei lumi", pentru un om care a ajuns in părtăşie cu suferinţele lui Isus Cristos. Dumnezeu zdrobeşte viaţa privată a sfinţilor Săi şi o transformă într-un drum pentru lume şi pentru El. Nici o fiinţă umană nu poate rezista la aceasta dacă nu se identifică cu Isus Cristos. Noi nu suntem sfinţiţi pentru noi inşine, ci suntem chemaţi să fim părtaşi la Evanghelie; în viaţa noastră se petrec lucruri care par a nu avea nici o legătură cu noi, dar prin care Dumnezeu ne duce la părtăşie cu El. Lasă-L să lucreze aşa cum vrea în tine; dacă nu-L laşi, atunci, în loc să-I fii de folos lui Dumnezeu în lucrarea Sa de răscumpărare a lumii, Îi vei fi o piedică.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu cu noi este să ne înrădăcineze in realitatea aspră, până când nu ne mai pasă ce se întâmplă cu noi, atâta timp cât El Îşi poate urma calea în scopul răscumpărării. De ce să nu trecem prin sufennţă? Ea este uşa prin care Dumnezeu deschide căi de părtăşie cu Fiul Său. Cei mai mulţi dintre noi ne prăbuşim la prima atingere a durerii: ne aşezăm pe pragul voii lui Dumnezeu şi ne stingem acolo in autocompătimire, iar toată aşa-zisa compasiune creştină din partea altora ne va ajuta să ajungem pe patul de moarte. Dar Dumnezeu nu vrea acest lucru. El vine cu îmbrăţişarea mâinii străpunse a Fiului Său. spunându-ne: „Intră în părtăşie cu Mine: ridică-te şi străluceşte". Dacă, printr-o inimă frântă, Dumnezeu işi poate îndeplini scopurile în lume, atunci mulţumeşte-I Lui că ţi-a frânt inima.

2 NOIEMBRIEAutoritate şi independenţă

„Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele."Ioan 14:15

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un „dacă” - nu trebuie să fii ucenic dacă nu vrei. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine"; să renunţe la drepturile lui, pentru Mine. Domnul nu vorbeşte despre poziţia noastră în veşnicie, ci despre a fi de preţ pentru El în această lume. De aceea a vorbit El atât de categoric (conform textului din Luca 14:26). Nu încerca niciodată să interpretezi cuvintele acestea separându-le de Cel care le-a spus.

Domnul nu-mi dă reguli, dar îmi arată foarte clar standardul Său şi dacă legătura mea cu El este cea a dragostei voi face ce-mi spune, fără

nici o ezitare. Dacă ezit aceasta înseamnă că iubesc pe altcineva care îi face concurenţă, adică pe mine însumi. Isus Cristos nu mă va ajuta să-L ascult, eu trebuie să o fac; când ll ascult, îmi împlinesc destinul spiritual. Viaţa mea personală poate fi plină de tot felul de mici incidente lipsite de importanţă, dar dacă-L ascult pe Isus Cristos în orice împrejurări, acestea devin ferestre prin care văd faţa lui Dumnezeu. Iar când voi sta faţă în faţă cu Dumnezeu, voi descoperi că mii de oameni au fost binecuvântaţi prin ascultarea mea Când Răscumpărarea lui Dumnezeu ajunge în punctul ascultării în sufletul unui om, ea aduce roade. Dacă-L ascult pe Isus Cristos. Răscumpărarea lui Dumnezeu va curge prin mine spre alte vieţi, deoarece în spatele actului ascultării se află realitatea unui Dumnezeu Atotputernic.

3 NOIEMBRIERob al lui Isus

Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Galateni 2:20

Aceste cuvinte înseamnă zdrobirea independenţei mele cu propriile mele mâini şi predarea în faţa supremaţiei Domnului Isus. Nimeni nu poate face aceasta în locul meu. Eu trebuie s-o fac singur. Dumnezeu mă poate aduce până în acest punct de trei sute şaizeci şi cinci de ori pe an, dar El nu mă poate forţa să trec prin el. E nevoie de spargerea ..cochiliei" independenţei mele faţă de Dumnezeu şi de eliberarea personalităţii mele pentru a fi în unitate cu EI - nu pentru a-mi urma propriile idei, ci pentru a alege loialitatea absolută faţă de Isus. O dată ce am ajuns acolo, nu mai există nici o posibilitate de dispută. Foarte puţini dintre noi cunoaştem ceva despre loialitatea faţă de Cristos - ..De dragul Meu ". Aceasta face un sfânt să fie puternic.

Am trecut eu prin această zdrobire a independenţei mele? Orice altceva este înşelăciune pioasă. Iată singurul lucru asupra căruia trebuie să mă hotărăsc: Voi renunţa la drepturile mele. mă voi preda lui Isus Cristos fără să-I pun nici un fel de condiţii despre modul în care să se producă această zdrobire? Trebuie să fiu zdrobit în privinţa autorealizării: imediat ce este atins acest punct, ajung la realitatea identificări mele supranaturale cu Isus Cristos şi atunci nu pot să nu aud mărturia Duhului: „Am fost răstignit împreună cu Cristos".

Frumuseţea tulburătoare a creştinismului constă în renunţarea de bunăvoie la drepturile personale şi acceptarea de a deveni rob al lui Isus Cristos. Nu încep să devin sfânt până nu fac aceasta.

Pentru ca acest Colegiu să merite să existe, ar fi suficient ca în fiecare an un student să audă chemarea lui Dumnezeu. Ca organizaţie, acest colegiu nu valorează nimic, nici chiar din punct de vedere academic. Menirea lui este ca Dumnezeu să Se folosească de viaţa noastră Se va folosi El de noi sau suntem prea ocupaţi cu ideile noastre despre ce vom fi?

4 NOIEMBRIEAutoritatea adevărului

Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi.Iacov 4 8

Este esenţial să dai oamenilor ocazia să acţioneze pe baza adevărului lui Dumnezeu. Responsabilitatea trebuie lăsată în seama omului, tu nu poţi acţiona în locul lui: trebuie să fie actul lui deliberat, dar mesajul evanghelic trebuie să-l conducă întotdeauna pe om la acţiune. Refuzul de a acţiona îl lasă pe om exact unde era mai înainte: dar, o dată ce acţionează, el nu va mai fi niciodată acelaşi. Nebunia unei astfel de acţiuni este cea care stă în calea a sute de oameni care au fost convinşi de Duhul lui Dumnezeu. De îndată ce încep să acţionez, chiar din acea clipă încep să trăiesc: orice altceva înseamnă o simplă existenţă. Momentele in care trăiesc cu adevărat sunt momentele în care acţionez cu întreaga mea voinţă.

Nu lăsa niciodată ca un adevăr al lui Dumnezeu, care a fost descoperit sufletului tău, să treacă fără să acţionezi în lumina lui, nu neapărat în extenor, în viaţa ta fizică, ci în domeniul interior al voinţei. Notează-l. cu cerneală sau sânge Chiar şi cel mai slab sfânt, care Il ia în serios pe Isus Cristos, este eliberat în momentul când trece la acţiune şi atotputernicia lui Dumnezeu se face simţită în viaţa lui. Ne confruntăm cu adevărul lui Dumnezeu, mărtunsim că am greşit, dar ne întoarcem aşa cum am venit; apoi ne confruntăm iarăşi cu el şi iarăşi ne întoarcem, şi tot aşa până când înţelegem că treaba noastră nu este să ne întoarcem înapoi. Trebuie să mergem înainte pe baza unui cuvânt primit de la Domnul şi Răscumpărătorul nostru şi să acţionăm. Expresia Lui: „Veniţi la Mine" înseamnă: „Acţionaţi". „Veniţi la Mine" Ultimul lucru pe care-l facem este să venim: însă orice om care vine ştie că, în acel moment, puterea supranaturală a vieţii lui Dumnezeu îl invadează. Puterea dominatoare a lumii, a cărnii şi a diavolului este paralizată, nu prin actul făcut de tine, ci pentru că acţiunea ta te-a legat de Dumnezeu şi de puterea Sa răscumpărătoare.

5 NOIEMBRIEPărtaşi ai suferinţelor Lui

Bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos.I Petru 4:13

Dacă urmează să fii folosit de Dumnezeu, El te va trece printr-o mulţime de experienţe care nu sunt menite pentru tine personal, ci pentru a te face folositor în mâinile Sale şi pentru a te ajuta să înţelegi ce se petrece în alte suflete, astfel ca niciodată să nu fii surprins de ceea ce-ţi iese în cale. „O, nu pot să ies la capăt cu persoana aceea." De ce nu? Dumnezeu ţi-a dat din plin ocazii să te îmbibi de prezenţa Lui, dar tu te-ai dai in lături, pentru că ai crezut că este un lucru stupid să-ţi petreci timpul în felul acesta.

Suferinţele lui Cristos nu au fost suferinţele oamenilor obişnuiţi El a suferit „potrivit voii lui Dumnezeu", perspectiva Lui asupra suferinţei fiind diferită de a noastră. Numai prin relaţia cu Isus Cristos putem înţelege ce urmăreşte Dumnezeu prin tratamentele pe care ni le aplică. Ţine de natura creştinismului să ştii care este scopul lui Dumnezeu. In istoria

Bisericii creştine a existat tendinţa de a evita identificarea cu suferinţele lui Isus Cristos. Oamenii au căutat să împlinească poruncile lui Dumnezeu mergând pe o „scurtătură" făcută de ei. Calea lui Dumnezeu este întotdeauna calea suferinţei, acea „cărare lungă, lungă".

Suntem noi părtaşi ai suferinţelor lui Cristos? Suntem gata să-L lăsăm pe Dumnezeu să frângă ambiţiile noastre? Suntem gata să-L lăsăm pe Dumnezeu să distrugă hotărârile noastre personale, transformându-le în mod supranatural? Nu înseamnă că vom şti exact de ce Dumnezeu ne duce pe o anumită cale, pentru că dacă am şti, am deveni nişte îngâmfaţi spirituali. Niciodată nu înţelegem prin ce ne trece Dumnezeu în acel moment; trecem prin acele lucruri înţelegându-le mai mult sau mai puţin. Apoi ajungem la un moment dat să ne dăm seama şi spunem: „O, Dumnezeu mi-a dat putere, iar eu nici n-am ştiut!"

6 NOIEMBRIEProgramul credinţei

„Crezi lucrul acesta?"loan 11:26

Marta credea în puterea pe care o avea Isus Cristos, credea că, dacă ar fi fost prezent, El ar fi putut să-i vindece fratele; de asemenea, ea credea că Isus era într-o legătură deosebit de strânsă cu Dumnezeu Şi că orice I-ar cere El, Dumnezeu ar face. Dar ea avea nevoie de o apropiere şi mai mare de Isus. Programul credinţei Martei îşi avea împlinirea în viitor, dar Isus a continuat să o conducă până când credinţa ei a devenit un bun personal, care s-a transformat treptat într-o moştenire specifică: „Da, Doamne... cred că Tu eşti Cristosul..."

Există ceva asemănător în felul în care Dumnezeu lucrează in tine? Te învaţă Isus să ai o apropiere personală de El? Lasă-L să insiste asupra acestei întrebări: „Crezi tu lucrul acesta?" Te confrunţi cu îndoieli în viaţa ta? Ai ajuns, ca Marta. la un stadiu în care programul tău de credinţă este pe cale să se transforme într-o credinţă personală? Acest lucru poate avea loc doar când o problemă personală aduce conştienţa nevoii noastre personale.

A crede înseamnă a te consacra. În programul credinţei mentale eu mă consacru şi resping orice nu are legătură cu acea consacrare. In domeniul credinţei personale mă consacru din punct de vedere moral acestei căi a încrederii şi refuz să fac orice compromis; iar în domeniul unei încredinţări specifice mă predau, din punct de vedere spiritual, lui Isus Cristos şi mă hotărăsc să mă las condus numai de Domnul în lucrul respectiv.

Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi El îmi spune: „Crezi lucrul acesta?", credinţa mea se dovedeşte a fi la fel de naturală ca şi respiraţia şi sunt uimit că am putut fi atât de stupid, încât să nu mă încred în El mai înainte.

7 NOIEMBRIENeobservatul caracter sacru al împrejurărilor

Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.

Romani 8:28Situaţiile din viaţa unui sfânt sunt rânduite de Dumnezeu. În viaţa unui

sfînt nu există întâmplare. Prin providenţa Sa, Dumnezeu te duce în situaţii pe care nicidecum nu le poţi înţelege, dar Duhul lui Dumnezeu le înţelege. Dumnezeu te duce în anumite locuri, intre anumiţi oameni şi în anumite condiţii pentru a realiza un anumit scop prin mijlocirea Duhului din tine. Nu te împotrivi niciodată împrejurărilor spunând: ..Voi fi propria mea providenţa aici: trebuie si fiu atent la aceasta, si mă păzesc de cealaltă". Toate situaţiile în care te afli sunt în mâna lui Dumnezeu, de aceea niciodată să nu te gândeşti că eşti în situaţii nefireşti. Partea ta în rugăciunea de mijlocire nu este să intri în agonia mijlocirii, ci să foloseşti împrejurările obişnuite în care te aşază Dumnezeu şi oamenii obişnuiţi între care te aşază EI prin providenţa Sa, pentru a-i aduce înaintea tronului lui Dumnezeu şi pentru a da Duhului din tine ocazia să mijlocească pentru ei. În acest fel Dumnezeu îşi va face lucrarea in întreaga lume, cu sfinţii Săi.

Fac eu dificilă lucrarea Duhului Sfânt prin faptul că nu sunt sigur sau explicit sau prin faptul că încerc să fac lucrarea în locul Lui? Eu trebuie să împlinesc partea umană de mijlocire, adică să folosesc imprejurările în care mă aflu şi oamenii care sunt in jurul meu. Trebuie să-mi păstrez viaţa conştientă ca pe un altar al Duhului Sfânt, apoi, când îi aduc pe alţi oameni inaintea lui Dumnezeu in rugăciune. Duhul Sfânt mijloceşte pentru ei.Mijlocirea ta nu poate fi niciodată a mea şi mijlocirea mea nu poate fi niciodată a ta, ci Duhul Sfânt mijloceşte în vieţile noastre. Fără această mijlocire suntem lipsiţi de resurse.

8 NOIEMBRIEPuterea fără egal a rugăciunii

Nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite

Roman 8:26Noi înţelegem că suntem umpluţi de putere pentru rugăciune de către

Duhul Sfânt şi ştim ce înseamnă să ne rugăm în Duhul, dar deseori nu înţelegem că Duhul Sfânt însuşi Se roagă în noi cu rugăciuni pe care noi nu le putem rosti. Când ne naştem din nou, din Dumnezeu, şi Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi, El exprimă în locul nostru ceea ce noi nu putem exprima.

„El”- Duhul din tine - „mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu": Dumnezeu îţi cercetează inima, nu ca să ştie care sunt rugăciunile tale conştiente, ci ca să afle care este rugăciunea Duhului Sfânt.

Duhul lui Dumnezeu are nevoie de natura credinciosului pentru a o folosi ca templu în care să-Şi ofere rugăciunile de mijlocire. „Trupul vostru este templul Duhului Sfânt." Când isus Cnslos a curăţat templul, El, nu a lăsat pe nimeni să poarte vreun vas prin templu". Duhul lui Dumnezeu nu te va lăsa să-ţi foloseşti trupul pentru propriile tale plăceri. Isus i-a alungat

fără milă pe toţi cei care vindeau şi cumpărau în templu şi a spus: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari".

Ne-am dat noi seama că trupul nostru este templul Duhului Sfânt? Dacă da, trebuie să avem grijă să-1 păstrăm neântinat pentru El. Trebuie să ne amintim că viaţa noastră conştientă, deşi e doar o părticică din personalitatea noastră, trebuie privită ca fiind un templu al Duhului Sfânt, El va avea grijă de subconştientul nostru, despre care noi nu ştim nimic; dar noi trebuie să avem grijă să păzim partea conştientă, pentru care suntem responsabili.

9 NOIEMBRIESlujbă sfântă

Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos.

Coloseni 1:24Lucrătorul creştin trebuie să fie un „mediator" sfinţit, să fie atât de

identificat cu Domnul lui şi cu realitatea Răscumpărării Sale, încât să poată revărsa continuu viaţa Sa creatoare prin el. Nu este vorba de impunerea personalităţii unui om asupra altuia, ci de prezenţa reală a lui Cristos revărsându-se prin fiecare element al vieţii lucrătorului. Când predicăm faptele istorice ale vieţii şi morţii Domnului nostru, aşa cum sunt ele relatate în Noul Testament, cuvintele noastre sunt sfinţite. Dumnezeu foloseşte aceste cuvinte, pe temeiul Răscumpărării, pentru a crea în ascultători ceva ce nu s-ar putea crea altfel. Când predicăm efectele Răscumpărării în viaţa umană, în loc să predicăm adevărul divin revelat cu privire Ia ISIIS, rezultatul în cei care ne ascultă nu este naşterea din nou, ci un stil de viaţă religioasă, iar Duhul lui Dumnezeu nu poate susţine aceasta, deoarece o astfel de predicare ţine de alt domeniu. Trebuie să avem grijă să fim într-o asemenea armonie cu Dumnezeu, încât, atunci când proclamăm adevărul Lui, El să poată crea în sufletele ascultătorilor lucrurile pe care numai El le poate face.

„Ce personalitate minunată! Ce om fascinant! Ce minte pătrun zătoare!" Ce şansă mai are atunci Evanghelia lui Dumnezeu când astfel este văzut predicatorul? Ea nu poate pătrunde la inima ascultătorilor, pentru că puterea de atracţie determină întotdeauna orientarea mesajului - dacă un om atrage prin personalitatea lui, mesajul lui poartă amprenta aceasta. Dacă însă el se identifică cu însuşi Domnul, atunci mesajul lui poartă amprenta a ceea ce poate face Isus Cristos. Pericolul este de a-i slăvi pe oameni; Isus a spus că noi trebuie să-L înălţăm pe El.

10 NOIEMBRIEPărtăşia la Evanghelie

Împreună lucrator la Evanghelia lui Cristos. I Tesaloniceni 3:2

După sfinţire este dificil să stabileşti care este scopul tău în viaţă, pentru că Dumnezeu te-a inclus în planul Său prin Duhul Stău. El te foloseşte acum pentru împlinirea planurilor Sale oriunde în lume, aşa cum L-a folosit pc Fiul Său pentm mântuirea noastră. Dacă urmăreşti lucruri mari pentru tine însuţi - „Dumnezeu m-a chemat să fac cutare sau cutare lucru" -. pui o barieră în calea lui Dumnezeu fi El nu te mai poate folosi. Cât timp manifeşti un interes personal faţă dc propriul (âu caracter sau faţă de vreo ambiţie bine înrădăcinată în tine. nu poţi să te identifici cu interesele lui Dumnezeu. Poţi ajunge acolo numai dacă renunţi pentru totdeauna la orice planuri personale şi dacă-L laşi pe Dumnezeu să te cuprindă direct in scopul Său pentru lume; atunci nu vei mai putea să-ţi ştii dinainte căile, întrucât elesuni hotărâte de Domnul.

Eu trebuie să înţeleg că scopul vieţii Îi aparţine lui Dumnezeu, nu mie. Dumnezeu mă foloseşte din marea Lui perspectivă personală şi tot ceea ce-mi cere este să mă încred în El şi să nu spun niciodată: „Doamne, asta imi frânge mima". Dacă vorbesc în felul acesta, devin o piedică. Când încetez să-i spun lui Dumnezeu ce vreau, El mă poate lua şi folosi după vuia Lui, fără nici o întârziere sau piedică. El mă poate zdrobi sau înalţă, poate face orice doreşte. El îmi cere doar să am o credinţă implicită în El şi în bunătatea Sa. Autocompătimirea este de la diavolul; dacă alunec în direcţia aceea, nu pot fi folosit de Dumnezeu pentru scopurile pe care le are în lume. Dacă procedez astfel, înseamnă că am o lume a mea în care trăiesc şi Dumnezeu nu va putea niciodată si mi scoată din ea, pentru că-mi este teamă să nu „îngheţ".

11 NOIEMBRIEUrcuşul suprem

la-l pe fiul tău... Genesa 22:2Porunca lui Dumnezeu este „Ia-l acum ", nu cândva în viiior. Este

incredibil cum găsim motive să comentăm! Ştim că un lucru trebuie făcut, dar încercăm să găsim scuze pentru a nu-l face imediat. Urcarea pe înălţimea pe care ne-o arată Dumnezeu nu se poate face cândva în viitor, ci trebuie să se facă acum Jertfa trece mai întâi prin voinţa noastră, înainte de a fi oferită practic.

„Avraam s-a sculat dis-de-dimincaţă... şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu" (v. 3). Ce simplitate minunată a avut Avraam! Când Dumnezeu i-a vorbit, Avraam nu a stat de vorbă cu carnea şi sângele. Fereşte-te de tendinţa de a sta de vorbă cu carnea şi sângele, adică cu preferinţele tale, cu discernământul tău, cu orice nu se bazează pe relaţia ta personală cu Dumnezeu. Acestea sunt lucruri care iau locul lui Dumnezeu şi împiedică ascultarea de El.

Nu Avraam a ales jertfa. Fereşte-te întotdeauna să-ţi alegi slujirea pentru Dumnezeu; sacrificiul de sine poate fi o boală. Dacă Dumnezeu ţi-a dat un pahar dulce, bea-l cu recunoştinţă; dacă El ţi-a dat unul amar, bea-l în părtişie cu El. Dacă planul providenţial pentru tine este să treci prin perioade grele sau prin dificultăţi, treci prin ele, dar nu alege niciodată scena martiriului tău. Dumnezeu a ales încercarea pentru Avraam. iar

Avraam n-a ezitat; el a trecut neabătut prin ea. Dacă nu trăieşti în părtăşic cu El. este uşor să-L judeci aspru pe Dumnezeu. Trebuie să treci prin încercare înainte de a avea dreptul să pronunţi un verdict, deoarece în încercare înveţi să-L cunoşti mai bine pe Dumnezeu. Dumnezeu lucrează la împlinirea celor mai înalte planuri ale Sale, până când scopul Lui şi scopul nostru devin unul şi acelaşi.

12 NOIEMBRIEViaţa transformata

Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5:17Cum înţelegi mântuirea sufletului tău? Experimentarea mintuiri

înseamnă că în viaţa ta reală lucrurile s-au schimbat radical, că tu nu mai priveşti viaţa aşa cum o făceai înainte. Dorinţele tale sunt noi, lucrurile vechi şi-au pierdut puterea de a te atrage. Una dintre pietrele de încercare ale experienţei mântuirii este următoarea: A schimbat Dumnezeu lucrul care contează pentru tine? Dacă încă tânjeşti după lucrurile vechi, este absurd să vorbeşti despre naşterea de sus; te înşeli pe tine însuţi. Dacă eşti născut din nou, Duhul Sfânt face ca schimbarea să fie vizibilă în viaţa şi în gândirea ta, iar când treci prin momente de criză, tu eşti cea mai uimită persoană din lume de schimbarea minunată care s-a petrecut în tine. Nu există nici o posibilitate să-ţi imaginezi că tu ai făcut-o. Această schimbare completă şi uimitoare este însăşi dovada că eşti un suflet mântuit.

Ce schimbare a făcut în mine mântuirea şi sfinţirea? De exemplu, pot sta în lumina textului din I Corintcni 13 sau trebuie să mă feresc de lumina lui? Mântuirea realizată in mine de Duhul Sfânt mă eliberează complet şi. cât timp umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, El nu vede nimic de condamnat în mine, deoarece viaţa Sa se manifestă in întreaga mea făptură, nu la nivelul conştiinţei mele, ci chiar mai adânc decât conştiinţa.

13 NOIEMBRIECredinţă şi experienţă

Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Insuşi pentru mine...Galateni 2:20

Trebuie să ne învingem stările sufleteşti pentru a ajunge la o con-sacrare absolută faţă de Domnul Isus, să ieşim din sfera măruntă a expe-rienţelor noastre pentru a ne consacra Lui în întregime Gândeşte-te cine zice Noul Testament că este Isus Cristos şi apoi gândeşte-te la sărăcia de dispreţuit a slabei noastre credinţe pe care o arătăm când spunem: ..N-am avut încă expenenţa cutare sau cutare!" Gândeşte-te ce susţine credinţa in lsus Cnstos: că El ne poate înfăţişa fără pată înaintea tronului lui Dumnezeu, având o puritate de nedescris. transformaţi în chip absolut şi perfect îndreptăţiţi. Rămâi într-o credinţă plină de adorare faţă de Isus

Cristos, pentru că El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi, înţelepciune. dreptate, sfinţire şi răscumpărare". Cum îndrăznim să vorbim despre a face un sacrificiu pentru Fiul lui Dumnezeu?! Am fost salvaţi de la iad şi pierzare, dar noi vorbim despre sacrificiile pe care le facem!

Trebuie să umblăm continuu în credinţa în lsus Cristos; nu într-un Isus Cristos pe care-L întâlnim la ora de rugăciune sau un lsus Cristos întâlnit într-o carte, ci în lsus Cristos zugrăvit de Noul Testament, în Cel care este Dumnezeu întrupat, în Cel la picioarele căruia ar trebui să cădem ca morţi. Credinţa noastră trebuie să fie în Acela din care izvorăşte experienţa noastră. lsus Cnstos doreşte să ne devotăm Lui cu totul. Nu-l putem niciodată experimenta pe Isus Cristos. nici nu-L putem cuprinde în limitele inimii noastre, dar credinţa noastră trebuie să fie clădită pe o încredere puternică şi categoncă în El.

In această direcţie vedem intoleranţa severă a Duhului Sfânt faţă de necredinţă. Toate temerile noastre sunt rele; noi ne temem pentru că refuzăm să ne hrănim din credinţă. Cum poate cineva, care s-a făcut una cu Isus Cristos, să sufere de îndoieli şi teamă? Viaţa noastră ar trebuie să fie un imn de laudă al credinţei perfecte, triumfătoare.

14 NOIEMBRIEDescoperirea planurilor divine

„Domnul m-a condus pe drum..." Genesa 24:27Trebuie să fim atât de uniţi cu Dumnezeu, încât să nu mai fie nevoie să

cerem întotdeauna călăuzire Sfinţirea înseamnă că suntem făcuţi copii ai lui Dumnezeu; caracteristica naturală a vieţii unui copil este ascultarea - până când el vrea să fie neascultător, iar atunci apare instantaneu o discordanţă lăuntrică în domeniul spiritual discordanţa lăuntrică este avertizarea Duhului lui Dumnezeu. Când El ne atenţionează, trebuie să ne oprim imediat si să fim reînnoiţi in mintea noastră ca să putem deosebi care este voia lui Dumnezeu. Dacă suntem născuţi din nou prin Duhul, evlavia noastră are de suferit când Îi cerem lui Dumnezeu să ne călăuzească în cutare sau cutare lucru. „Domnul m-a condus" şi, când privim în urmă, vedem un plan minunat, pe care, dacă suntem născuţi din Dumnezeu, îl recunoaştem că este al Lui.Noi toţi Îl putem vedea pe Dumnezeu în lucrurile excepţionale, dar e nevoie de cultivarea disciplinei spirituale pentru a-L vedea pe Dumnezeu în orice lucru mărunt. Să nu crezi niciodată că întâmplarea este altceva decât ordinea poruncită de Dumnezeu. Fii gata să descoperi planurile divine în orice loc.

Fereşte-te să faci un fetiş din urmarea consecventă a propriilor convingeri în loc să-I fii devotat lui Dumnezeu. „Nu voi face niciodată cutare lucru" - e foarte probabil că va trebui să îl faci, dacă eşti un copil al lui Dumnezeu. N-a existat niciodată o Fiinţă mai inconsecventă pe pământ decât Domnul nostru, dar El n-a fost niciodată inconsecvent faţă de Tatăl Său. Singura consecvenţă a celui sfânt trebuie să fie nu faţă de un principiu, ci faţă de viaţa divină. Viaţa divină este cea care face din ce în ce mai multe descoperiri despre gândirea divină. Este mai uşor să fim nişte fanatici decât să fim suflete credincioase, pentru că există ceva

nespus de umilitor, în special pentru gândirea noastră religioasă. în faptul de a-I fi credincioşi lui Dumnezeu.

15 NOIEMBRIECe-ţi pasă ţie?

„Doamne, dar cu acesta ce va fi?..." „Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după mine”Genesa 24:27

Una dintre cele mai grele lecţii pe care trebuie să le învăţăm vine din refuzul nostru încăpăţânat de a vedea că nu trebuie să ne amestecăm in viaţa altora. Este nevoie de mult timp până când învăţăm pericolul de a fi „providenţe amatoare", adică oameni care se amestecă în planul lui Dumnezeu pentru alţii. Vezi pe cineva în sufeiţă si spui: „N-ar trebui să sufere, voi avea grijă să nu sufere". Iţi întinzi mâna în calea lucrurilor îngăduite de Dumnezeu pentru a le opri, dar Dumnezeu spune: „Ce-ţi pasă ţie?" Dacă ai ajuns la un moment de stagnare spuituală, nu lăsa ca această stare să continue, ci vino înaintea lui Dumnezeu şi descoperă cauza stagnării. E posibil să descoperi că această stare se datorează faptului că ai intervenit în viaţa cuiva; ai propus lucruri pe care nu aveai dreptul să le propui; ai dat sfaturi pe care nu aveai dreptul să le dai. Când trebuie să sfătuieeşti pe cineva,, Dumnezeu va sfătui prin tine, dând înţelegere prin Duhul Său. Partea ta este să ai o astfel de relaţie bună cu Dumnezeu, încât gândurile Sale să curgă tot tinpul prin tine spre binecuvântarea altora.

Cei mai mulţi dintre noi trăim doar la nivelul conştientului - suntem conştienţi de slujirea noastră, suntem conştienţi de devotamentul nostru faţă de Dumnezeu. Ţoate acestea arată imaturitate, arată că încă nu trăim o viaţă reală de creştin. Faza de maturitate este cea a vieţii de copil, viaţă care nu e niciodată conştientă de ea însăşi; în această fază suntem atât de predaţi în mâna lui Dumnezeu, încât nici măcar nu suntem conştienţi de faptul că-I suntem de folos. Când suntem conştienţi de faptul că suntem folosiţi ca „pâinea frântă si vin turnat", încă mai avem de urcat o treaptă, unde ajungem să nu mai fim conştienţi de ceea ce suntem şi de ceea ce face Dumnezeu prin noi. Un om sfânt nu este niciodată conştient că este un sfânt; un om sfânt e conştient numai de dependenţa lui de Dumnezeu.

16 NOIEMBRIETot oameni!

Faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu.1 Corinteni 10:31.

Marea minune a întrupării se transformă într-o viaţă obişnuită de copil; marele miracol al Transfigurări se stinge în valea posedată de demoni: gloria învierii coboară umilă la un prânz pe malul mării. Acesta nu este o prăbuşire spectaculoasă, ci e o mare revelaţie a lui Dumnezeu.

Avem tendinţa să căutăm extraordinarul în experienţele noastre; confundăm sentimentul de eroism cu faptul de a fi erou. Una este să treci cu măreţie pnntr-o criză, dar cu totul alta este să parcurgi fiecare zi

slăvindu-L pe Dumnezeu atunci când nu eşti înconjurat de martori, de reflectoarele rampei, când nimeni nu-ţi acordă nici cea mai mică atenţie. Dacă nu dorim nimburi de icoană medievală, dorim totuşi ceva care să-i facă pe oameni să spună; „Ce minunat om al rugăciunii este acesta! Ce femeie pioasă şi devotată!" Dacă eşti consacrat Domnului Isus. ai ajuns la acea înălţime sublimă unde nimeni nu se mai gândeşte să te remarce pe tine - tot ce se remarcă este faptul că puterea lui Dumnezeu se revarsă prin tine tot timpul

„O. am primit o chemare minunată de la Dumnezeu!" Dar e nevoie de prezenţa în noi a Dumnezeului celui Atotputernic ca să putem face chiar şi cea mai neînsemnată slujbă pentru gloria Lui. Este nevoie de Duhul lui Dumnezeu care să facă din noi nişte oameni ai Lui atât de obişnuiţi, încât să trecem neobservaţi. Testul vieţii unui sfânt nu este succesul, ci credincioşia în viaţa de fiecare zi. Noi avem tendinţa de a considera succesul în lucrarea creştină drept scopul nostru; dar scopul real trebuie să fie manifestarea gloriei lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi, trăirea vieţii ascunse cu Cristos în Dumnezeu în condiţiile umane obişnuite Relaţiile noastre umane sunt înseşi condiţiile in care trebuie să se manifeste viaţa ideală a lui Dumnezeu

17 NOIEMBRIEBinecuvântarea ascultării

„Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta.... te voi binecuvânta foarte mult."

Genesa 22:16-17Avraam a ajuns în punctul în care a luat contact cu însăşi natura lui

Dumnezeu, unde a înţeles realitatea lui Dumnezeu.„Ţelul meu este însuşi Dumnezeu... Cu orice preţ. Doamne iubit, pe orice cale”„Cu orice preţ pe orice cale" înseamnă nimic din alegerea noastră pe calea pe care Dumnezeu ne duce la ţintă.Când Dumnezeu vorbeşte naturii Sale din mine, îmi este imposibil să mă îndoiesc; singurul lucru pe care pot să-1 fac este să ascult imediat. Când Isus spune: „Vino", eu vin; când spune: .Părăseşte lucrul acesta", îl părăsesc; când spune: „Încrede-te în Dumnezeu în problema aceasta", mă încred. Această umblare în ascultare este dovada prezenţei naturii lui Dumnezeu în mine.

Ca Dumnezeu să mi se descopere, acest lucru e determinai de caracterul meu, nu de caracterul Lui.

„Pentru că sunt meschin. Căile Tale îmi par adesea meschine."Prin disciplina ascultării ajung în locul unde a fost Avraam şi descopăr

cine este Dumnezeu. Dumnezeu nu va fi niciodată real pentru mine până când nu mă întâlnesc cu El în Isus Cristos. Atunci voi cunoaşte adevărul cuvintelor „Dumnezeule, nu este nici un alt Dumnezeu sub soare, nu este nimeni ca Tine".

Promisiunile lui Dumnezeu n-au nici o valoare pentru noi până când nu ajungem să înţelegem natura lui Dumnezeu prin ascultare. Putem citi unele lucruri din Biblie de 365 de ori pe an şi ele să nu aibă nici un înţeles

pentru noi; apoi, dintr-o dată înţelegem ce-a vrut să spună Dumnezeu, deoarece am ascultat de El într-o anumită situaţie şi pe loc ni s-a revelat natura Lui. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt,.Da" şi „Amin". Acest „Da" trebuie să izvorască din ascultare: când, prin ascultare, spunem „Amin" la o promisiune, acea promisiune ajunge să fie a noastră.

18 NOIEMBRIECu adevărat liber

„Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi." Ioan 8:36

Dacă mai există în noi vreo urmă de încredere în sine. aceasta va spune întotdeauna: „Nu pot face asta". Personalitatea nu spune niciodată „nu pot", ci absoarbe totul. Personalitatea doreşte întotdeauna mai mult; aşa suntem făcuţi. Am fost creaţi cu o mare capacitate pentru Dumnezeu, dar păcatul şi individualitatea noastră sunt lucrurile care ne împiedică să ajungem la El. Dumnezeu ne eliberează de păcat; noi însă trebuie să ne eliberăm de individualitatea noastră, adică să-I aducem lui Dumnezeu viaţa noastră naturală şi să I-o oferim ca jertfă, pentru ca El să o poată transforma în viaţă spirituală prin ascultarea noastră.

Dumnezeu nu acordă nici o atenţie sinelui nostru natural în dezvoltarea vieţii noastre spirituale. Planul Său trece peste viaţa noastră naturală şi noi trebuie să avem grijă să stăm de partea lui Dumnezeu, nu împotriva Lui spunând: „Nu pot face asta". Nu Dumnezeu ne va disciplina, noi trebuie să ne disciplinăm. Nu Dumnezeu va face rob orice gând şi imaginaţie, ci noi trebuie să facem asta. Nu spune: „O. Doamne, sufăr de neputinţa de a-mi controla gând urile”. Să nu suferi de aşa ceva! Încetează să mai asculţi de tirania individualităţii tale şi câştigă-ţi libertatea personalităţii.

„Dacă Fiul vă va face liberi..." Nu înlocui cuvântul „Fiul" cu „Mântuitorul". Mântuitorul ne-a eliberat de păcat; dar aici este vorba de libertatea care vine din eliberarea adusă de Fiul Aceasta vrea să spună Pavel in Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Cristos". Indivi-dualitatea lui naturală a fost frântă şi personalitatea Lui a fost unită cu Domnul său - nu îmbinată, ci făcută una cu El. „Veţi fi cu adevărat liberi", liberi în însăşi esenţa fiinţei voastre, liberi înlăuntrul vostru. Avem tendinţa să ne bazăm pe propria noastră putere, în loc să căutăm umplerea cu putere prin identificarea cu Isus.*Vezi meditaţiile din 11 şi 12 decembrie – acolo se arată mai detaliat ce înţelege O. Chambers prin individualitate şi personalitate. Ns.

19 NOIEMBRIE„Când va veni El"

„Când va veni El, va dovedi lumea vinovată in ce priveşte păcatul..."Ioan 16.8

Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă a fi dovedit vinovat în ce pnveşte păcatul. Cunoaştem experienţa tulburării care ne cuprinde când am făcut ceva rău; dar atunci când Duhul Sfânt te dovedeşte vinovat de păcat, orice relaţie din lume este dată la o parte, rămânând doar una: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit..." Când un om este dovedit păcătos în felul acesta, întreaga lui conştiinţă ştie că Dumnezeu nu poate să-l ierte. Dacă Dumnezeu l-ar ierta, atunci simţul de dreptate al omului ar fi mai puternic decât al lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă, dar această iertare L-a costat frângerea inimii Sale prin moartea Fiului Său. Marea minune a harului lui Dumnezeu este că El iartă păcatul, dar numai moartea lui Isus Cristos Îi dă Lui posibilitatea să ierte fără si-Şi nege, prin aceasta, natura Sa. Este un lucru lipsit de sens să spui că Dumnezeu ne iartă pentru că El este dragoste. Atunci când suntem convinşi de păcat, nu mai putem spune aceasta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă Calvarul, nimic mai puţin; dragostea lui Dumnezeu este scrisă pe Cruce, nicăieri în altă pane. Singura bază de pe care Dumnezeu mă poate ierta este crucea lui Isus Cristos. Acolo este satisfăcută conştiinţa Lui.

Iertarea nu înseamnă numai că am scăpat de iad şi că am fost făcut vrednic să merg în cer (nici un om n-ar accepta o astfel de iertare); iertarea înseamnă că sunt iertat pentru a intra într-o relaţie nouă, pentru a fi unit cu Dumnezeu în Cristos. Minunea Răscumpărării este că Dumnezeu transformă pe unul nesfânt ca mine, după standardul Lui, al Celui Sfânt, punând în mine o nouă natură, natura lui Isus Cristos.

20 NOIEMBRIEIertarea lui Dumnezeu

In care avem... iertarea păcatelor. Efeseni 1:7Fereşte-te de acea părere plăcută despre calitatea de Tată a lui

Dumnezeu: Dumnezeu e atât de bun şi de iubitor, încât bineînţeles că ne va ierta. Acest sentiment nu-şi găseşte locul în Noul Testament. Singura bază de pe care Dumnezeu ne poate ierta este grozava tragedie a Crucii lui Cristos. A ne baza iertarea pe orice altceva este o blasfemie inconştientă. Singura bază de pe care Dumnczeu poate ierta păcatul şi ne poate aşeza din nou în harul Său este Crucea lui Cristos. Nu există nici o altă cale. Iertarea, care este pentru noi atât de uşor de acceptat, a fost plătită cu agonia de la Calvar. E posibil ca, prin simplă credinţă, să primeşti iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt şi sfinţirea, fără să-ţi aminteşti ce preţ enorm a plătit Dumnezeu pentru ca toate acestea să devină ale noastre.

Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Cristos. Acest preţ a trebuit plătit pentru ca El să poată ierta păcatul şi să rămână un Dumnezeu sfânt. Nu accepta niciodată o părere despre calitatea de Tală a lui Dumnezeu care să umbrească sau să anuleze Ispăşirea. Adevărul revelat a lui Dumnezeu este că, fără Ispăşire, El nu poate ierta; dacă ar ierta, Şi-ar contrazice propria Sa natură. Singurul mod în care putem fi iertaţi este acela dc a fi aduşi înapoi la Dumnezeu pnn Ispăşire. Iertarea lui Dumnezeu este posibilă numai în domeniul supranaturalului.

Comparată cu miracolul iertarii păcatului, exponenţa sfnţirii este uşoară. Sfinţirea este doar expresia minunată a iertării păcatelor din viaţa unui om, dar lucrul care trezeşte cel mai adânc izvor de recunoştinţă într-o fiinţă umană este faptul că Dumnezeu i-a iertat păcatul. Pavel nu s-a îndepărtat niciodată de aceasta. O dată ce înţelegi cât L-a costat pe Dumnezeu iertarea ta, te vei simţi strâns ca într-o menghină, vei fi constrâns de dragostea lui Dumnezeu.

21 NOIEMBRIES-a sfârşit!

„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac."Ioan 17:4

Moartea lui Isus Cristos este împlinirea în istorie a însuşi gândului lui Dumnezeu. Nu se poate să-Lconsiderăm pe Isus Cristos un martir. Moartea Lui n-a fost o întâmplare care putea fi prevenită: moartea Lui a fost însuşi motivul pentru care a venit pe pământ.

Nu-ţi baza niciodată predicile despre iertare pe ideea că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că El ne va ierta pentru că ne iubeşte. Aceasta contrazice revelaţia lui Isus Cristos despre Dumnezeu, face crucea Lui inutilă, iar Răscumpărarea - „mult zgomot pentru nimic". Dumnezeu iartă păcatul doar datorită morţii lui Cristos. Dumnezeu n-ar putea ierta oamenii în nici un alt mod decât prin moartea Fiului Său; Isus este înălţat ca Mântuitor datorită morţii Sale. Pe Isus „îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o". Cel mai mare strigăt de triumf care a răsunat vreodată în urechile unui univers uimit a fost strigătul de pe Crucea lui Cristos: S-a sfârşit! Acestea au fost ultimele cuvinte din lucrarea de Răscumpărare a omului.

Orice lucru care diminuează sau acoperă sfinţenia lui Dumnezeu printr-o părere falsă despre dragostea Lui contrazice revelaţia despre Dumnezeu dată de Isus Cristos. Nu lăsa niciodată să pătrundă în mintea ta gândul că, din milă, Isus Cristos a luat partea noastră împotrivindu-Se lui Dumnezeu sau că El a devenit blestem pentru noi din compasiune pentru noi. Isus Cristos a devenit blestem pentru noi prin hotărâre divină. Partea noastră în înţelegerea semnificaţiei teribile a acestui blestem este convingerea că suntem păcătoşi; ni s-a dat darul de a ne ruşina şi de a ne pocăi; aceasta este marea milă a lui Dumnezeu. Isus Cristos urăşte păcatul din om, şi Calvarul este măsura urii Sale.

22 NOIEMBRIELucrurile mărunte şi lucrurile profunde

Deci, fie că mănânci, fie că bei, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre gloria lui Dumnezeu.

1 Corinteni 10:31. Fereşte-te să crezi că aspectele mărunte ale vieţii nu sunt cuprinse în

planul lui Dumnezeu; ele sunt rânduite de Dumnezeu la fel de mult ca şi lucrurile profunde ale vieţii. Dacă refuzi să te ocupi de lucrurile mărunte,

nu faci asta din devotament faţă de Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i impresiona pe ceilalţi oameni cu faptul că nu te ocupi cu lucruri mărunte; acesta este un semn sigur că suferi de mândrie spirituală. Fereşte-te să laşi să apară în tine dispreţul faţă de ceilalţi, el apare întotdeauna pe această linie şi te face să umbli ca un reproş ambulant la adresa altora, deoarece ei se ocupă de lucruri mărunte, dar tu nu. Nu poza drept o persoană profundă; Dumnezeu a ales să devină un copilaş.

A te ocupa de lucruri mărunte nu este un semn că eşti rău şi nici nu e un semn că viaţa ta nu este profundă: nici oceanul nu este adânc la ţărm. Satisfacţiile mărunte ale vieţii, precum a mânca şi a bea, a se plimba şi a povesti, sunt toate lăsate de Dumnezeu. Aceste lucruri au existat şi în viaţa Domnului nostru. El le-a făcut ca Fiu al lui Dumnezeu şi a spus că ..ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său".

Siguranţa noastră stă în lucrurile mărunte ale vieţii. Trebuie să trăim lucrurile mărunte ale vieţii obişnuite într-un mod obişnuit. Apoi, când Dumnezeu ne trece prin lucruri mai adânci, acestea sunt separate de grijile mărunte. Nu arăta niciodată altcuiva lucrurile profunde decât lui Dumnezeu. Suntem atât de îngrozitor de serioşi, ne interesează cu atâta disperare propriul nostru caracter şi reputaţia noastră, încât refuzăm să ne comportăm ca nişte creştini în lucrurile mărunte ale vieţii.

Hotărăşte-te să nu iei pe nimeni altcineva în serios decât pe Dumnezeu. Atunci vei descoperi că prima persoană cu care trebuie să fii cât se poate de sever, pentru că este cel mai mare impostor întâlnit vreodată, eşti tu însuţi.

23 NOIEMBRIEPericolul dispreţului

Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ.Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc in caracterul nostru creştin. „... luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredinciosie" (Maleahi 2:16. Bucureşti 2001). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Există anumite atitudini ale minţii în care nu îndrăznim să ne complăcem; dacă o facem totuşi, descoperim că ele ne-au îndepărtat de la credinţa în Dumnezeu si, până când nu ne întoarcem la o stare de spirit liniştită înaintea Domnului, credinţa noastră în El este egală cu zero şi suntem stăpâniţi doar de încrederea în carne si în ingenuitatea omenească.

Fereşte-te de „grijile lumii", pentru că ele sunt lucrurile care produc o stare de spirit rea. Extraordinar ce putere enormă au lucrurile simple ca să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Refuză să te laşi năpădit de grijile vieţii.

Un alt lucru care ne îndepărtează de Dumnezeu este dorinţa de a ne apăra dreptatea. Sfantul Augustin se ruga: „O, Doamne, scapă-mă de această dorinţă de a arăta că am întotdeauna dreptate". Această atitudine a minţii distruge credinţa în Dumnezeu „Trebuie sâ mă explic, trebuie să-i

fac pe oameni să mă înţeleagă " Domnul nostru n-a dat niciodată explicaţii: El a lăsat greşelile să se corecteze singure.

Când descoperim că oamenii nu înaintează spiritual şi lăsăm ca această descoperire să se transforme în critică, ne închidem propriul nostru drum spre Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă niciodată discernământ ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei.

24 NOIEMBRIEDirecţia privirilor noastre

Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor.... aşa se uită ochii noştri la mâna Domnului, Dumnezeului nostru.

Psalmul 123:2Acest verset este o descriere a dependenţei totale de Dumnezeu. Aşa cum ochii robului sunt aţintiţi la stăpânul lui, aşa sunt ochii noştn îndreptaţi către Dumnezeu şi ajungem să cunoaştem faţa Lui (conform textului din Isaia 53:1). Declinul spiritual începe atunci când încetăm si ne mai înălţăm ochii spre El. Declinul apare nu atât din cauza necazurilor exterioare din jurul nostru, cât din cauza problemelor din mintea noastră, atunci când spunem: „Cred că m-am întins prea mult, ridicându-mă pe vârfuri şi încercând să arăt ca Dumnezeu, în loc să fiu o persoană obişnuită şi umilă". Trebuie să înţelegem că nici un efort nu poate fi prea mare

De exemplu, ai ajuns într-o eriză în viaţa ta când ai fost de partea lui Dumnezeu şi ai avut mărturia Duhului că ai procedat corect, dar au trecut săptămâni sau poate ani şi. treptat, ai ajuns la concluzia: „La urma urmei, n-am fost oare prea mândru? N-am adoptat un punct de vedere prea înalt?" Prietenii tăi „raţionali" vin şi-ţi spun „Nu fi prost, atunci când ai vorbit prima dată despre această trezire spirituală, ştiam că era doar un impuls de moment, căci nu poţi continua asa. Şi oricum Dumnezeu nu aşteaptă asta de la tine". Şi tu spui: .Probabil că am avut aşteptări prea mari". Pare o dovadă de smerenie să vorbeşti aşa. Dar, asta înseamnă că ţi-ai pierdut încrederea în Dumnezeu şi că acum te bazezi pe părerile lumeşti. Pericolul este că, dacă nu te mai bazezi pe Dumnezeu, uiţi să-ţi mai îndrepţi privirea spre El. Numai atunci când Dumnezeu te face să te opreşti brusc, înţelegi cât de mult ai pierdut. De fiecare dată când viaţa ta spirituală începe să slăbească, rezolvă imediat problemele care au dus la această stare. Recunoaşte că s-a interpus ceva între tine şi Dumnezeu şi îndreaptă imediat siluaţia.

25 NOIEMBRIESecretul consecvenţei spirituale

Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos.Galateni 6:14

Când un om se naşte din nou, el devine inconsecvent datorită diverselor simţiri sau a împrejurărilor din viaţa sa, care nu par a avea nici o legătură una cu alta. Apostolul Pavel a avut o consecvenţă puternică şi Stabilă înlăuntrul său şi de aceea n-a fost tulburat de nici o schimbare a vieţii sale exterioare; el avea rădăcina şi temelia în Dumnezeu. Cei mai

mulţi dintre noi nu avem o viaţă spirituală consecventă, pentru că suntem mai preocupaţi să fim consecvenţi în exterior. Pavel trăia la „subsol"; criticii consecvenţi trăiesc la „etajele superioare" ale lucrurilor exterioare; şi cele două nivele nu se ating unul pe celălalt. Consecvenţa lui Pavel se baza pe lucrurile fundamentale. Marea bază a consecvenţei sale era agonia lui Dumnezeu în lucrarea de Răscumpărare a lumii, era crucea lui Isus Cristos.

Cercetează-ţi conţinutul credinţei tale, apoi elimină tot ce se poate elimina şi întoarce-te la temelie - la crucea lui Cristos. In istoria seculară, crucea este un lucru foarte neînsemnat, dar, din perspectiva Bibliei, ea este mult mai importantă decât toate imperiile lumii. Dacă, atunci când predicăm, pierdem din vedere tragedia lui Dumnezeu pe cruce, predica noastră nu va avea nici un rezultat. O astfel de predică nu va transmite oamenilor puterea lui Dumnezeu; ea poate fi interesantă, dar este lipsită de putere. Insă când predicăm Crucea, declanşăm puterea lui Dumnezeu. ..Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii." „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit."

26 NOIEMBRIEPunctul central al puterii spirituale

..Decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Dacă vrei să cunoşti puterea lui Dumnezeu (adică viaţa înviată a lui Isus) în trupul acesta muritor, trebuie să meditezi la durerea lui Dumnezeu. Lasă preocupările personale cu privire la propria ta condiţie spirituală şi, cu un cuget deschis, priveşte la durerea lui Dumnezeu şi imediat puterea Lui va fi în tine. „Priviţi la Mine", adică fii atent la Sursa obiectivă şi atunci puterea subiectivă îţi va sta la dispoziţie. Noi ne pierdem puterea pentru că nu ne concentrăm asupra a ceea ce trebuie. Efectele Crucii sunt: mântuirea, sfinţirea, vindecarea etc.. dar noi nu trebuie să predicăm nici una dintre acestea, trebuie să-L predicăm pe Isus Cristos şi pe El răstignit. Vestirea lui Isus îşi va face singură lucrarea. In predica ta, concentrează-te asupra punctului central al lui Dumnezeu şi, chiar dacă, aparent, oamenii nu-ţi vor acorda nici o atenţie, ei nu vor mai fi niciodată la fel. Dacă vin cu propriul meu discurs, cu cuvintele mele, ele nu sunt mai importante pentru tine decât sunt cuvintele tale pentru mine; dar dacă prezint adevărul lui Dumnezeu, tu şi eu ne vom întâlni din nou cu el. Trebuie să ne concentrăm asupra marelui punct al puterii spirituale, Crucea. Dacă eşti mereu în contact cu acel centru unde sălăşluieşte toată puterea, atunci ea se va revărsa în viaţa ta. In mişcările de sfinţenie şi la strângerile unde se pune accentul pe experienţa spirituală se acordă atenţie nu Crucii lui Cristos, ci efectelor ei.

Lipsa de putere a bisericilor este criticată astăzi, şi pe bună dreptate. Unul dintre motivele acestei lipse de putere este că nu ne-am concentrat asupra adevăratului centru al puterii spirituale; n-am meditat suficient la tragedia de pe Calvar şi la semnificaţia Răscumpărării.

27 NOIEMBRIEConsacrarea puterii spirituale

... prin care lumea este răstignită faţă de mine si eu, faţă de lume.Galateni 6:14

Dacă îmi aţintesc gândurile asupra Crucii lui Cristos, nu devin un pietist subiectiv, interesat de propria mea sfinţenie, ci un om concentrat asupra intereselor lui Isus Cristos. Domnul nostru n-a fost un om retras sau un ascet. El nu S-a izolat fizic de societate, dar n-a fost niciodată legat de ea înlăuntrul Său. El n-a fost distant, dar a trăit într-o altă lume. El a fost atât de implicat în lumea aceasta, încât oamenii religioşi ai timpului Său L-au numit un mâncăcios şi un băutor de vin. Dar Domnul nostru n-a lăsat niciodată ca ceva să se pună în calea consacrării puterii Lui spirituale.

Este o falsă consacrare atunci când în mod conştient te izolezi de ce-i în jurul tău cu scopul de a aduna energie spirituală pentru mai târziu; aceasta este o greşeală gravă. Duhul lui Dumnezeu i-a scăpat pe mulţi de păcat şi totuşi, în viaţa acestora nu există libertate, plinătate. Viaţa religioasă pe care o vedem astăzi în jurul nostru este cu totul diferită de sfinţenia viguroasă a vieţii lui Isus Cristos. „Nu te rog să-i iei din lume. ci să-i fereşti de cel rău" (Ioan 17:15). Noi trebuie să fim în lume, dar nu ai lumii; să fim cu totul despărţiţi de ea înlăuntrul nostru, nu în exterior.Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să se pună în calea consacrării puterii noastre spirituale. Consacrarea este partea noastră; sfinţirea este partea lui Dumnezeu. Trebuie să ne hotărâm în mod deliberat să ne intereseze numai lucrurile care ÎI interesează pe Dumnezeu. Modul de a rezolva probleme încurcate este de a ne întreba: „Este acesta genul de lucruri care ÎI interesează pe Isus Cristos sau genul de lucruri care îl interesează pe duhul diametral opus lui Isus?"

28 NOIEMBRIEBogăţia celui sărac

...fiind îndreptăţiţi, fără plată, prin harul SăuRomani 3:24

Evanghelia harului lui Dumnezeu trezeşte în sufletele oamenilor odorinţă puternică, dar şi un resentiment puternic, deoarece adevârul pe care ea îl revelează nu este uşor de acceptat. Există în om o anumită mândrie care îl face să dăruiască mereu, pe când a veni şi a primi este cu totul altceva. Sunt gata să-mi dau viaţa ca martir, sunt gata să-mi consacru fiinţa, sunt gata să fac orice, dar nu mă umili până la nivelul celui mai mare păcătos care nu merită decât iadul şi nu-mi spune că tot ce trebuie să fac este să accept darul mântuirii prin Isus Cristos.

Trebuie să înţelegem că nu putem câştiga sau obţine nimic de la Dumnezeu prin meritele noastre, trebuie ori să primim totul în dar, ori să nu primim nimic. Cea mai mare binecuvântare spirituală este să ştim că suntem săraci; până nu ajungem la această cunoaştere, Domnul nu poate face nimic. El nu poate face nimic pentru noi dacă ne închipuim că ne descurcăm singuri; trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu prin uşa

sărăciei. Cât timp suntem bogaţi, cât timp suntem stăpâniţi de mândrie sau de dorinţa de a fi independenţi, Dumnezeu nu poate face nimic pentru noi. Numai când suntem flămânzi spiritual primim Duhul Sfânt. Darul naturii lui Dumnezeu devine real în noi prin Duhul Sfânt. El este cel care aduce în noi viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care pune înlăuntrul nostru ceea ce este ,.de dincolo", iar acest „de dincolo" se înalţă imediat spre ..cele de sus". În felul acesta noi suntem înălţaţi pe tărâmul unde trăieşte Isus (Ioan 3:5).

29 NOIEMBRIESupremaţia absolută a lui Isus Cristos

„El Mă va slăvi."loan 16:14Mişcările pietiste de astăzi nu au în ele nimic din realitatea dură a

Noului Testament; În cadrul lor nu este nevoie de moartea Domnului Jsus Cristos; nu se cere decât o atmosferă pioasă, rugăciune şi devotare. O asemenea experienţă nu este nici supranaturală, nici miraculoasă, n-a fost plătită cu preţul suferinţelor lui Dumnezeu, nu este impregnată cu sângele Mielului şi nici nu poartă pecetea Duhului Sfânt; nu are asupra ei acel semn vizibil care îi face pe oameni să privească cu uimire şi veneraţie şi să spună: „Aceasta este lucrarea Dumnezeului celui Atotputernic!" Aceasta, şi nimic altceva, este ceea ce proclamă Noul Testament.

Genul de experienţă creştină din Noul Testament este acela al unui devotament personal şi înflăcărat faţă de persoana lui Isus Cristos. Orice alt gen de aşa-zisă experienţă creştină este departe de persoana lui Isus şi nu cuprinde nici regenerarea, nici naşterea din nou în împărăţia în care trăieşte Cristos, ci numai ideea că El este Modelul nostru. În noul Testament. Isus Cristos este mai întâi Mântuitorul şi apoi Modelul nostru. Astăzi, Lui Îi este atribuit rolul de Cap figurativ al unei religii, de simplu Exemplu. El este Exemplul nostru, dar este infinit mai mult decât atât: este mântuirea însăşi. El este Evanghelia lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Când va veni... Duhul adevărului... EI Mă va proslăvi". Când accept revelaţia Noului Testament, primesc de la Dumnezeu darul Duhului Sfânt care începe să-mi explice ce a făcut Isus şi care realizează, în mod subiectiv, ceea ce Isus Cristos a făcut pentru mine în mod obiectiv.

30 NOIEMBRIEPrin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce suntŞi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic.

1 Corinteni 15:10Felul în care vorbim mereu despre incapacitatea noastră este o insultă

la adresa Creatorului. Deplângându-ne incompetenţa noastră, ÎI ponegrim pe Dumnezeu că nu Sa interesat de noi. Obişnuieşte-te să examinezi din perspectiva lui Dumnezeu lucrurile care, în ochii oamenilor, denotă umilinţă şi vei fi uimit cât de impertinente sunt ele. „O. nu pot pretinde că am fost sfinţit, eu nu sunt un sfânt!" Spune aceste cuvinte înaintea lui Dumnezeu! Ele vor însemna: „Nu. Doamne, este imposibil pentru Tine să mă mântuieşti şi să mă sfinţeşti; există şanse pe care eu nu le-am avut;

există atâta imperfecţiune în trupul şi în mintea mea; nu, Doamne, nu este posibil". Aceste cuvinte pot părea minunat de umile în faţa oamenilor, dar înaintea lui Dumnezeu ele denotă o atitudine de sfidare.

De asemenea, lucrurile care denotă umilinţă înaintea lui Dumnezeu pot părea exact invers înaintea oamenilor. A spune; ..Mulţumesc, Doamne, ştiu că sunt mântuit şi sfinţit" este în faţa lui Dumnezeu expresia supremă a umilinţei; înseamnă că te-ai predat cu totul lui Dumnezeu şi ştii că El este credincios. Nu-ţi frământa niciodată mintea gândindu-te dacă ceea ce spui sună sau nu a smerenie înaintea oamenilor, ci fii întotdeauna smerit înaintea lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să fie totul în toate.

O singură relaţie contează cu adevărat, şi anume relaţia personală pe care o ai cu Răscumpărătorul şi Domnul tău personal. Lasă să dispară orice altceva, dar menţine această relaţie cu orice preţ şi atunci Dumnezeu îşi va împlini planul Său prin viaţa ta. Viaţa unei persoane poate avea o valoare nepreţuită pentru planul lui Dumnezeu şi poate că viaţa ta este chiar o astfel de viaţă.