Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Analiză textuală

Epistola către Galateni cap. 4, vs. 4

Coordonator: BURLACU MIHAI

Student: Dragomir Andrei – Ovidiu

Calin Laurentiu – Cosmin

Bucureşti

2014

Galateni 4, 4: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”

Preliminarii

Epistola către Galateni este una dintre cele mai importante scrisori ale teologiei creştine, deoarece în ea găsim esenţa ontologică a creştinismului în Iisus Hristos. Este numită Magna Charta a bisericii primare, manifestarea libertăţii creştine, citadela de necucerit si un Gibraltar preţios împotriva oricărui atac asupra inimii Evangheliei. Este piatra de temelie, cea mai puternică declaraţie a doctrinei prin credinţă în sau în afara Scripturii. Este declaraţia de emancipare de orice fel de legalism. Este stâlpul de pornire al Reformatorilor, care au schimbat ultimele veacuri ale mileniului nostru. Este polemica lui Dumnezeu în jumătatea celui mai vital adevăr al credinţei creştine împotriva oricărui atac. Nu numai un păcătos este mântuit prin harul credinţei, ci si păcătoşii mântuiţi care trăiesc prin har. Harul este o cale către viata si o cale de viaţă.1

Autorul Epistolei către Galateni este Sfantul apostol Pavel. Acest lucru îl observăm atât din sursa internă, care este epistola, cât şi din surse externe – scrieri ale acelei perioade. Chiar din începutul Epistolei autorul se defineşte, arătându-şi numele, calitatea şi de la cine deţine apostolia pe care o pretindea în faţa oamenilor (1:1). De fapt, el respectă întru totul tiparul scrisorilor oficiale din vremea lui. El scrie Epistola în numele său şi al fraţilor care se aflau împreună cu el (1:2). Un alt element care ne asigură de paulinicitatea epistolei se desprinde din ideile susţinute, particularităţile de ordin lexical, datele de ordin personal şi învăţătura lui. Comparând-o cu celelalte scrisori pauline, ajungem la aceeaşi concluzie: autorul este apostolul Pavel.

Ca sursă externă, tradiţia creştină a recunoscut aproape în unanimitate autenticitatea Epistolei, fiind ades citată de Clement Romanul, Ignaţiu de Antiohia sau Policarp din Smirna. Alte citate alte Epistolei le găsim Fragmentul Muratori şi lista cărţilor canonice ale Sfinţilor Părinţi: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Grigorie de Nazianz. Chiar şi ereticii Ptolemeu, Valentin şi in mod deosebit Marcion o folosesc in scrierile lor. În plus, chiar şi forma ei actuală se regăseşte în cele mai vechi manuscrise ale ei, ceea ce vine să confirme autenticitatea ei.2

Aşadar, astăzi, cu excepţia unor cercuri extreme şi nereprezentative, cercetările efectuate asupra Noului Testament pleacă de la axioma că Pavel este autorul Epistolei către

1 Dicţionar Biblic, editura Creştină Stephanus, vol. II ( I...O), p. 1572 Stuart Gordon, Douglas, Biblia ca literatură, Cluj Napoca, Editura Logos, 1995, pp. 56-58.

Galateni. Această epistolă a fost recunoscută în mod tradiţional ca una dintre cele patru „epistole capitale” ale lui (celelalte fiind Romani, 1 şi 2 Corinteni)3.

De fapt, a ajuns să fie privită ca un standard cu care trebuie comparată paternitatea paulină revendicată de alte documente.

În ceea ce priveşte destinatarii ei, scrisoarea este adresată către „bisericile din Galatia” (1:2). Pentru noi, această destinaţie presupune o anumită doză de ambiguitate, deoarece numele de „Galatia” era folosit în două sensuri diferite în sec. I d.Hr.: putea indica Galatia etnică din Asia Mică centrală, sau provincia romană Galatia, care era mult mai întinsă.

Există puţine dovezi că Pavel ar fi vizitat Galatia etnică, în timp ce există dovezi abundente pentru faptul că el a vizitat regiunea de sud a provinciei Galatia şi a sădit biserici acolo.4

Ideea că epistola a fost adresată Galatiei etnice este denumită de obicei teoria „Galatiei de Nord”. Teoria „Galatiei de Sud”, pe de altă parte, presupune că epistola a fost trimisă la bisericile din Antiohia Pisidiei, Iconia, Listra şi Derbe, care erau situate toate în partea de sud a provinciei romane şi care au fost toate biserici sădite de Pavel şi Barnaba în timpul primei lor vizite misionare (F.A. 13:14 – 14:23).

Galatenii, ramură a celţilor, au fost chemaţi ca mercenari în 278 î.Hr., din Balcani în Asia Mică, de Nicomed, regele Bitiniei, şi s-au stabilit mai târziu într-o regiune din centrul Asiei Mici, care şi-a luat numele dela ei. Începând cu 36 î.Hr., Aminta, mai întâi aliat a lui Antoniu, apoi a lui Octavian, a putut forma un regat din Galatia, Pisidia, Licaonia, Pamfilia şi Cilicia. La moartea lui, în 25 d. Hr., acest conglomerat a fost transformat de Augustus în provincia romană Galatia.5

Împotriva teoriei „Galatiei de sud” s-a argumentat că ar fi nepotrivit din punct de vedere psihologic ca Pavel să li se adreseze cititorilor săi cu apelativul „galateni” (3:1), întrucât din punct de vedere etnic ei nu erau galateni. Dar dacă ei făceau parte din grupuri etnice diferite (frigieni şi licaonieni), oare ce alt apelativ comun ar fi putut folosi pentru a-i include pe toţi?6

În condiţiile în care adoptăm teoria „Galatiei de sud”, Pavel a compus epistola puţin înainte de conciliul de la Ierusalim, prin 48-49 d.Hr. Incidentul din 2:12 poate fi corelat cu F.A. 15.7

Pentru a putea defini mai bine teologia acestei epistole ar fi necesar să aruncăm o privire şi asupra contexului scrierii Epistolei. Pavel a fost primul care le-a predicat evanghelia galatenilor, iar ei l-au primit ca pe un „înger al lui Dumnezeu”, chiar în momente în care Pavel suferea de o boală fizică sau poate din cauza persecuţiilor pe care le-a îndurat în Listra

3 James A. Flower, Evanghelia contra Religiei, Introducere la Galateni, sine editore, 2005, pp. 82-84.4 Heiko Krimmer, Epistola către Galateni, vol. 13, Korntal, Editura Lumina Lumii, 2001, p. 138.5 John Vernon Mcgee, Note de studiu către Galateni, sine editore, 2004, pp. 54-55.6 Dicţionar Biblic, editura Cartea Creştină, Oradea, 1995, p.7997 Stuart Gordon, Douglas, op. cit. , p. 59.

(4:13-14). Din moment ce galatenii erau dintre neamuri, Pavel nu le-a recomandat circumcizia sau alte „fapte ale Legii”. Dar, imediat după plecarea sa, au venit nişte misionari care predicau „o altă Evanghelie” (1:6), care le cerea galatenilor să se supună unor ritualuri ale Legii.8

Identitatea acestor misionari este, încă, disputată. Cel mai probabil, ei erau creştini iudei, puternic legaţi de Ierusalim şi chiar de Iacov. Ei pretindeau că aveau o anumită logică în demersurile lor, spunându-le galatenilor că dacă voiau să fie părtaşi lui Mesia, trebuiau să devină fii ai lui Avraam, primind circumcizia ca semn al legământului etern al lui Dumnezeu cu Avraam şi descendenţii acestuia (Gen. 17). Circumcizia, la rândul ei, presupune practicarea tuturor „faptelor Legii”.9

Concepţia lui Pavel despre Evanghelie, mai ales în lumina chemării sale, era una mult mai profundă în privinţa lucrării lui Hristos în cadrul planului mântuitor al lui Dumnezeu. Dacă creştinii iudei nu erau obligaţi să renunţe la moştenirea lor iudaică, asta nu însemna că cei dintre păgâni erau obligaţi să adopte obiceiurile şi practicile iudaice pentru a fi justificaţi înaintea lui Dumnezeu. Lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu prin Hristos este cea prin care suntem socotiţi neprihăniţi, şi nu Legea (2:21; 3:21). De aceea, galatenii erau deja descendenţi ai lui Avraam, pentru că erau ai lui Hristos (3:29), pe când cei legaţi de Lege sunt despărţiţi de El (5:4).10

Text

a. Grecesc

SBL Green New Testamentὅτε δὲ� ἦλθεν τὸ� πλήρωματοῦ χρόνου, ἐξαπέστειλεν ὁ θεὸ�ς τὸ�ν υ ὸ�ἱ ν αὐτοῦ,γενόμενον ἐκ γυναικός, γενόμενον ὑπὸ� νόμον

b. Latinesc

Latin Vulgate (Clementine)At ubi venit plenitudo temporis, misit Deus Filium suum factum ex muliere, factum sub lege.

c. Traduceri româneşti

Biblia de la București - 1688Iară cînd au venit plinirea vremii, trimis-au Dumnezău pre Fiiul Lui Cel născut den muiare, născându-se supt Leage.

8 James A. Flower, op. cit. , p. 85.9 John Vernon Mcgee, op. cit., p. 5610 Heiko Krimmer, op. cit. p. 139.

Biblia de la Blaj 1795Iară deaca au venit plinirea vremii, au trimis Dumnezeu pre Fiiul Său, Cel născut din muiare, Carele S-au făcut supt Leage.

Ediţia Sfântului Sinod din 1994 Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege.

Varianta Anania Dar când a venit plinirea vremii , Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege.

Context

Din moment ce Evanghelia sa, care nu prevedea circumcizia, era aspru criticată, Pavel le prezintă galatenilor o schiţă autobiografică prin care demonstrează adevărul Evangheliei pe care o predică neamurilor (2:5, 14). Aceste informaţii autobiografice susţin adevărul Evangheliei în câteva moduri. În primul rând, Pavel nu a primit Evanghelia de la un om. Evanghelia pe care o predica era primită „prin descoperirea lui Iisus Hristos” (1:11-12).11

Apoi, Pavel a ştiut că el trebuia să predice neamurilor o Evanghelie lipsită de doctrina circumciziei, fără a avea aprobarea celor de la Ierusalim (1:17). Când a mers la Ierusalim, trei ani mai târziu, i-a întâlnit doar pe Petru şi pe Iacov, dar Evanghelia o primise deja de la Dumnezeu, şi nu de la Ierusalim.

După patrusprezece ani de la prima vizită, Pavel a mers din nou la Ierusalim, cu Barnaba şi Tit, pentru a se asigura că nu predicase în zadar (2:1-10). În ciuda opoziţiri din partea „fraţilor mincinoşi”, stâlpii bisericii (Petru, Iacov şi Ioan) au aprobat Evanghelia pe care Pavel o predica neamurilor. Totuşi, când unii dintre partizanii lui Iacov au venit în biserica din Antiohia, au fost foarte surprinşi de cele văzute: evrei şi neamuri stând împreună la masă, iar Petru era printre ei. Când Petru a încercat să se retragă de la masă, Pavel l-a mustrat pentru ipocrizie faţă de adevărul Evangheliei (2:11-14).

Ceea ce Pavel înţelegea prin adevărul Evangheliei este stabilit în finalul secţiunii (2:15-21). Nimeni nu este justificat prin „faptele Legii”, ci prin credinţa în Hristos Iisus. Dacă neprihănirea s-ar putea obţine prin Lege, atunci n-ar mai fi fost nevoie de jertfa lui Hristos.12

După ce a explicat originea Evangheliei sale, Pavel se angajează în argumentarea unui alt subiect, acela că membrii poporului lui Dumnezeu, botezaţi în Hristos, sunt descendenţi ai lui Avraam. Dumnezeu i-a adus această veste bună (gr. evanghelion) lui Avraam atunci când 11 Stuart Gordon, Douglas, op. cit. , p. 60.12 Paul Pomeville, Galateni şi Romani. Ghid de studiu, Bruxelles, Institutul Internaţional prin Corespondenţă, 1976, p. 163.

i-a promis că toate naţiunile vor fi binecuvântate în el. Prin urmare, credincioşii sunt binecuvântaţi prin Avraam, părintele celor credincioşi (3:7-9). În exegeza pe care o face textului din Gen. 12:7, Pavel arată că promisiunile erau făcute lui Avraam şi seminţei lui. Subliniind termenul „sămânţă”, care este la singular, apostolul dovedeşte că „sămânţa” lui Avraam este Hristos (3:15-16). Aşadar, toţi cei care sunt botezaţi în Hristos sunt descendenţi ai lui Avraam şi fii prin făgăduinţă, chiar dacă nu au experienţa circumciziei (3:26-29).13

Din moment ce Legea a fost dată cu 430 de ani mai târziu, ea nu a venit să schimbe datele promisiunii, care depinde de credinţa individului (3:17-20). Legea a fost dată după promisiune pentru a-i face pe oameni conştienţi de păcatele lor şi cu scop disciplinar, până la revelarea adevăratei credinţe. Dar, prin sine însăşi, Legea nu poate da viaţă.14

Galatenii nu voiau să înţeleagă aceste lucruri, iar Pavel le spune că aceasta este o întoarcere la copilăria spirituală (4:1-11). El le arată că acum sunt fiii femeii libere, Sara, şi a fiului ei, Isaac (4:21-31), avertizându-i în acelaşi timp că circumcizia ar putea să-i despartă de Hristos (5:1-12).

Chiar dacă Pavel le demonstrează galatenilor că sunt descendenţii lui Avraam, prin Hristos, el consideră că argumentaţia sa nu este completă. Apostolul trebuia acum să le arate creştinilor că puteau trăi o viaţă morală şi fără restricţiile Legii.15

În viziunea lui Pavel, viaţa morală este o chestiune de trăire prin Duhul (5:16), călăuzire a Duhului (v. 18), umblare prin Duhul (v. 25). Oamenii care sunt călăuziţi de Duhul nu mai sunt sub Lege (v. 18) şi nici nu mai practică faptele firii (19-21). Cel care va rodi în ei va fi Duhul Sfânt (22-23).

Pavel argumentează că întreaga Lege este cuprinsă în porunca „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (5:14 citat din Lev. 19:18). Astfel, galatenii trebuiau să se slujească unii pe alţii în dragoste (5:13). Dacă îşi purtau sarcinile unii altora, împlineau astfel „legea lui Hristos” (6:2). Deci, galatenii împlineau adevărata lege dacă trăiau prin Duhul, supunându-se legii lui Hristos.

Pentru iudaizanţi, ca sa fii un bun creştin trebuia mai intâi să crezi în Hristos şi apoi să ajungi să împlineşti toată Legea. Presupunea, să accepţi pe lângă Hristos şi cultura iudaică, să devii asemenea unui ,,iudeu” – acceptând tăierea împrejur, Sabatul şi toate celelalte ceremonii iudaice. Ori, pentru apostolul Pavel aşa ceva era exact contrariul creştinismului. Mântuirea s-ar fi putut obţine atunci, nu prin har, ci prin ceea ce putea face un om. Însă tocmai asta demonstrează el: toate stradaniile omului nu puteau duce nicăieri (3:10). Ceea ce era necesar era nu împlinirea Legii, ci declararea unui faliment total, abandonarea de sine la picioarele crucii lui Hristos şi aruncarea in braţele iubitoare ale Mântuitorului. Iudeul era inclinat să spună: ,,Doamne, priveşte spre lucrările pe care le-am făcut. Iată semnul tăierii

13 James A. Flower, op. cit. , p. 86.14 Donald Stamps, Biblia pentru o viaţă deplină, Bucureşti, Life International, 2000, p. 354.15John Stott, Galateni. Comentarii biblice expozitive, Cluj Napoca, Editura Logos, 2001, p. 91.

mele împrejur. Dă-mi acum mântuirea pe care mi-am câştigat-o.” Pavel privea aşa ceva drept o blasfemie la adresa sacrificiului ispăşitor al lui Hristos (5: 2-4).16

Istoria interpretării

Dar câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. Ci este supt epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său.

Trebuie să ştim că împărţirea pe capitole nu schimbă câtuşi de puţin subiectul. Capitolul trei se termină cu discuţia referitoare la cine sunt moştenitorii, iar capitolul patru continuă cu un studiu ce răspunde la întrebarea cum devenim moştenitori.17

Pe timpul lui Pavel, deşi un copil ar fi putut fi moştenitorul unei mari proprietăţi, el nu era proprietar mai mult decât un slujitor (sau sclav)18. Dacă el nu ajungea la acea vârstă, atunci el în realitate nu ar fi intrat niciodată în posesia moştenirii. În ceea ce priveşte partea sa de moştenire, el ar fi trăit toată viaţa ca un servitor.

Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram supt robia învăţăturilor începătoare ale lumii. Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, 5 ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătam înfierea.

Dacă ne uităm la versetul al cincilea observăm că “nevârstnici” se referă la starea în care suntem înainte de primirea “înfierii”. Acest cuvânt descrie starea noastră înainte ca noi să fi fost răscumpăraţi din blestemul legii, adică, înainte de a ne fi convertit. El nu se referă la copiii lui Dumnezeu în contrast cu cei care aparţin acestei lumi, ci la “copii” aşa cum este folosit de apostolul Pavel în Efeseni 4:14, pe care-i descrie ca “plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire.” Pe scurt, el se referă la noi în starea noastră neconvertită, când “eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.” Efeseni 2:3.19

“Când eram nevârstnici” eram sclavi ai “învăţăturilor începătoare ale lumii. “Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.” 1 Ioan 2:16,17. Prietenia lumii este duşmănie împotriva lui Dumnezeu. “Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” Iacov 4:4. Din acest “veac rău” a venit Hristos să ne elibereze. Suntem preveniţi “ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” Coloseni 2:820. Sclavia faţă de “învăţăturile începătoare ale lumii” este rezultatul umblării “după mersul lumii acesteia”, “în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii

16 Heiko Krimmer, op. cit. p. 139.17 Ibidem.18 Stuart Gordon, Douglas, op. cit. , p. 6119 James A. Flower, op. cit. , p. 87.20 Paul Pomeville, op. cit. , p. 164

pământeşti şi ale gândurilor noastre”, fiind “din fire copii ai mîniei.” Efeseni 2:1-3. Este aceaşi sclavie descrisă în Galateni 3:22-24, “înainte de venirea credinţei”, când eram “supt paza Legii”, sub păcat. Este starea oamenilor care sunt “fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.” Efeseni 2:12.21

Hristos a venit “când a venit împlinirea vremii.” O declaraţie paralelă din Romani 5:6 ne arată că: “Pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.” Dar moartea lui Hristos vine în ajutorul celor care trăiesc acum şi a celor care au trăit înainte ca El să se fi arătat în trup în Iudea, ca şi pentru cei care au trăit în acel timp. Nu a avut un efect mai mare asupra oamenilor acelei generaţii. Este odată pentru totdeauna şi de aceea are acelaşi efect în orice perioadă istorică. 22“Când a venit împlinirea vremii”, a fost timpul prezis în profeţie când Mesia urma să se arate; dar mântuirea a fost pentru toţi oamenii din toate vremurile. El a fost hotărât înainte de întemeierea lumii, dar “a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi.” 1 Petru 1:20. Dacă planul lui Dumnezeu ar fi fost ca El să se arate în acest secol sau chiar nu mai devreme de anul trecut, înainte de sfârşitul timpului, n-ar fi afectat Evanghelia cu nimic. “El...trăieşte pururea” (Evrei 7:25) şi El a trăit întotdeauna, “acelaş ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8). “Prin Duhul cel vecinic” El se dă pe Sine Însuş pentru noi (Evrei 9:14) astfel că jertfa Sa este la fel de prezentă şi eficientă în fiecare epocă.

Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, “născut din femeie”, şi de aceea, cu adevărat om. El a trăit şi suferit toate răutăţile şi necazurile ce sunt date omului. “Cuvântul S-a făcut trup.” Ioan 1:14. Hristos S-a prezentat întotdeauna ca “Fiul omului”, identificându-se astfel pentru totdeauna cu întreaga omenire. Uniunea aceasta nu va putea fi nicicând distrusă.23

Fiind “născut din femeie”, Hristos în mod necesar a fost născut “supt lege”, deoarece aceasta este starea întregii omeniri. “Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca sa poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.” Evrei 2:17. El ia totul asupra Sa. “El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui.” Isaia 53:4. “El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.” Matei 8:17. “Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Isaia 53:6. El cu adevărat ne răscumpără venind în locul nostru şi luându-ne povara de pe umeri. “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” 2 Corinteni 5:21.24

În cel mai deplin înţeles al cuvântului şi într-o măsură pe care rareori o înţelegem, El a devenit înlocuitorul omului. Adică, El se identifică atât de deplin cu noi încât tot ceea ce ne atinge sau ne afectează, îl atinge şi-L afectează pe El. “Nu eu, ci Hristos.” Aruncăm grijile noastre asupra Lui umilindu-ne în nimicnicia a ceea ce suntem şi lăsând poverile noastre numai asupra Sa.25

21 Stuart Gordon, Douglas, op. cit. , p. 6122 Donald Stamps, op. cit., p. 355.23 John Vernon Mcgee, op. cit., p. 5724 John Stott, op. cit., p. 92.25 James A. Flower, op. cit. , p. 88.

Şi astfel deja putem vedea cum se întâmplă că El a venit “ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege.” El o realizează în modul cel mai practic şi real. Unii cred că această expresie înseamnă că Hristos i-a eliberat pe evrei de obligaţia oferirii jertfelor sau de orice obligaţie de a mai asculta de porunci. Dar dacă numai evreii erau “supt lege”, atunci Hristos a venit ca să-i răscumpere numai pe evrei. Trebuie să admitem că suntem, sau am fost înainte de a crede, “supt Lege”. Pentru că Hristos n-a venit să răscumpere decât pe cei care erau sub lege. A fi “supt lege”, după cum deja am văzut, înseamnă a fi condamnat la moarte ca păcătos de către lege. Hristos n-a venit să cheme “la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” Matei 9:13. Dar legea nu-i condamnă decât pe cei care sunt obligaţi faţă de ea şi care ar trebui s-o ţină. Deoarece Hristos ne răscumpără din condamnarea legii, rezultă că El ne răscumpără pentru o viaţă de ascultare faţă de ea.

Exegeză pe text

Este un principiu adevărat cu privire la credincioşi sub vechiul legământ, cum îl putem numi. Ei erau moştenitori, fără îndoială, şi aveau dreptul la binecuvântare; dar moştenitorul nu este nimic mai mult faţă de un slujitor sau faţă de un rob atât timp cât este minor, pentru că aceasta este forţa expresiei „copil” – este cuvântul folosit în antichitate, precum termenul nostru legal „minor”, pentru a desemna pe cineva care nu are încă o anumită vârstă legală care îi dă dreptul de a acţiona singur pentru a încheia contracte sau pentru a-şi lua angajamente. Ori aceasta este poziţia unuia din vechime sub lege.26 Nu ajunsese la vârsta matură; era cu adevărat moştenitor, destinat să stea cu Avraam, Isaac şi Iacov. Nu exista nicio diferenţă în această privinţă. Convertirea şi regenerarea sunt aceleaşi în toate timpurile şi în toate dispensaţiile. Astăzi poate fi mai multă plinătate, mai multă simplitate şi mai multă bucurie; dar cu privire la temeiul lucrurilor, chiar după cădere, înainte sau după potop, sub lege sau fără lege, moştenitorul era cu adevărat stăpân peste toate. Trebuie să aibă parte cu adevărat de Împărăţia lui Hristos şi să domnească împreună cu El; dar dacă vrem să cunoaştem natura stării sale cât timp este în această lume, aceasta este cea a unui rob, conform acestui pasaj din Galateni 4. Conform hotărârii lui Dumnezeu, când va veni gloria, va fi un loc glorios şi binecuvântat; dar cât timp este în această lume, era „copil”, „sub păzitori şi administratori, până la timpul rânduit de tatăl” (4:2). „Aşa şi noi, când eram copii” – aceasta se referă în special la ceea ce fuseseră ca şi credincioşi iudeii – „eram înrobiţi sub cunoştinţele elementare ale lumii; dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea” (4: 3-5)27.

Totul este precizat cu o fineţe şi o forţă divine. Ceea ce se are în vedere, este binecuvântarea unui sfânt din Vechiul Testament, sau cea a cuiva care L-a cunoscut pe Hristos „în zilele întrupării Sale” (Evrei 5:7), pentru că nu era deloc diferenţă de fond între

26 John Vernon Mcgee, op. cit., p. 59.27 John F. Walvoord,, , Roy B. Zuyck, Comentariu al Noului Testament, O expunere a Scripturilor făcută de profesori de la Seminarul Teologic Dallas, Arad, Fundaţia E.B.E şi Editura Multimedia, 2005, p. 97.

aceste două situaţii: Petru, Iacov şi Ioan erau toţi atunci „copii”. Desigur Hristos era atunci prezent în Persoană cu ei şi uşa era larg deschisă binecuvântării; ochii lor vedeau, urechile lor auzeau ceea ce profeţii şi regii doriseră să vadă (Luca 10:24). Totuşi încă erau „copii”, nu erau eliberaţi de lege şi rămâneau supuşi poruncilor ei formale şi rânduielilor ei; rezultatul era teroarea, ceea ce îi menţinea în incertitudine şi întuneric, cel puţin într-o măsură, şi trebuia să fie astfel. Un om sub lege nu avea dreptul de a fi complet fericit. Dacă am în vreun fel de-a face cu legea, trebuie să-i simt efectul: dacă am conştiinţa de a fi greşit sub lege, trebuie să simt în mintea mea greutatea condamnării sale. Aşa era cu sfinţii sub vechiul legământ. Erau în robie, pentru că erau toţi sub păzitori şi administratori. 28„Dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, venit din femeie, venit sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea” (4:4-5). Era neapărat nevoie ca Hristos să fie om, şi evreu. Dacă nu ar fi fost om, nu putea exista temei pentru a-i întâlni pe copiii lui Adam, oricare ar fi condiţiile; dacă nu ar fi fost evreu, ce s-ar fi întâmplat cu legea şi cu promisiunile? Dar fiind om şi evreu, ceva infinit mai mare este introdus acum: răscumpărare. El a venit ca om, sub lege, dar cu scopul de a-i răscumpăra pe cei care erau sub lege (4:4). Dumnezeu găsise bun să-l pună pe evreu într-un loc special, având în vedere scopuri particulare; ori rezultatul acestei încercări a fost că evreii au adus o dezonoare mai mare asupra Numelui lui Dumnezeu, chiar decât nişte „păcătoşi dintre naţiuni” (2:15). Dacă a existat vreodată un popor înclinat să se autodistrugă şi să abandoneze ceea ce aveau din îndurarea divină, acesta a fost Israel. Dacă exista un idol între naţiuni, îl luaseră ca model;29 regele Ahaz a mers chiar până la a porunci ca toate jertfele să fie aduse pe altarul pe care l-a făcut după modelul altarului păgân pe care îl văzuse la Damasc, o insultă pentru altarul lui Dumnezeu. Marea crimă pentru care Israel a fost deportat la sfârşit, este de a fi ridicat viţei de aur. La Ierusalim, în templu, evreii şi-au reînnoit păcatul de altădată, pentru care Dumnezeu îi lovise în deşert. I-au fost necredincioşi lui Dumnezeu, dar s-au ataşat de idolatrie ca de o moştenire prea scumpă pentru a renunţa la ea. Evreii fuseseră chemaţi să fie o mărturie pentru Dumnezeu împotriva cultului imaginilor, şi iată că nu s-au mulţumit să-şi urmeze proprii lor idoli, ci i-au adoptat pe cei ai vecinilor lor păgâni dimprejur – atunci Dumnezeu i-a măturat. Despre aceasta ne vorbesc cărţile Regilor şi Cronicilor: despre păcatul lui Ieroboam prin care l-a făcut să păcătuiască pe Israel. A fost problema specială de care Şi-a amintit Dumnezeu. Tot felul de noi dinastii s-au succedat unele după altele în Israel; dar orice se întâmpla, chiar pentru o domnie de o lună, se găsea întotdeauna repetarea aceluiaşi păcat: păcatul lui Ieroboam, şi Dumnezeu Îşi amintea de el, era cea mai insultătoare dintre toate idolatriile: viţelul de aur. Era un păcat deliberat înaintea feţei Sale. „Israele, acesta este dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!” (Exod 32:4). Tocmai am văzut ce a fost cu Israel; citind apoi profeţia lui Ieremia, Îl vedem pe Dumnezeu reproşându-i lui Iuda că i-a permis Israelului necredincios să se justifice, dat fiind că Iuda era mult mai vinovat.30

Dar să nu-l limităm pe Israel la această istorie a răului; să citim Biblia ca pe o lecţie despre inimă, o lecţie despre ceea ce este omul înaintea lui Dumnezeu. Când auzim vorbindu-

28 Warren W. Wiersbe,, The Bible Exposition Commentary, vol. I, Wheaton, Illinois, Victor Books, 1989, pp. 51-53.29 Donald Stamps, op. cit., p. 357.30 James A. Flower, op. cit. , p. 89.

se de Israel şi de Iuda, să aplicăm la noi înşine. Dumnezeu îmi arată acolo ce sunt eu; iată felul de material din care este constituită inima mea; iată ce face natura omenească atunci când Dumnezeu o pune la încercare. Idolatria domină; şi calamitate după calamitate se abate asupra poporului Său. Au fost duşi în robie la Babilon, şi mai târziu o rămăşiţă a fost adusă pentru a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu. Când a venit din cer, a fost plinătatea harului. 31Păcatul intrase prin femeie, şi iată Mântuitorul. Legea introdusese ceea ce făcea să se prăbuşească speranţele păcătosului, dar Hristos a „venit din femeie, [a] venit sub lege” (4:4) pentru a-i răscumpăra pe cei care erau sub lege. Simpla respectare a legii nu ar fi putut răscumpăra pe nimeni, şi era esenţial pentru apărarea drepturilor şi caracterului lui Dumnezeu, ca Domnul să arate că era un om desăvârşit sub lege, desăvârşit ca Fiu al omului, desăvârşit ca israelit, desăvârşit ca Fiu al lui Dumnezeu mai presus de lege – desăvârşit în toate lucrurile32. Dar oricare ar putea fi gloria Lui, şi oricare ar putea fi înjosirea Lui, nu era decât un scop: mântuirea, să-i răscumpere pe cei care erau sub lege. Dumnezeu aştepta să-i poată introduce acolo unde vroia să fie poporul Său. Lui Dumnezeu nu-I făcea plăcere să vadă copii tremurând. Aştepta clipa binecuvântată când moartea lui Hristos va da poporului Său un drept conform dreptăţii, la eliberarea din această stare, pentru a-l introduce într-o nouă stare de lucruri, lanţurile legii fiind zdrobite pentru totdeauna prin moartea lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Este ceea cea a avut loc. I-a răscumpărat deci pe cei care erau sub lege.33

Concluzii

Epistola către Galatni stă alături, ca importantă, alături de Epistola către Români, cu care se aseamănă, cuprinzând aceeaşi tema: mântuirea prin credinţă fără ritualul Legii iudaice. Importantă să mai reiese şi din faptul că ne da o serie de informaţii asupra biografiei Sfântului Apostol Pavel.

Probleme dogmatice întâlnite: Sf. Pavel a primit prin descoperire divină Evanghelia pe care o predică (1, 11-12); mântuirea se obţine prin credinţă lucrătoare, prin dragoste, fără faptele şi practicile Legii iudaice (2, 16; 4, 9-10) (cf. Rom. 3, 28). Domnul Hristosne-a mântuit luând de bunăvoie blestemul şi ororile crucii (3, 13); Vechiul Testamenta fost o călăuză pentru creştini, conducându-i la Hristos (3, 24); cele două femei ale lui Avraam: Agar şi Sară prefigurează Vechiul şi Noul Testament (4,22-31).

Dintre chestiunile morale semnalăm: Sf. Pavel, exemplu de desăvârşire creştină (2, 20; 6, 14); creştinismul a adus desfiinţarea sclaviei şi a proclamat egalitatea tuturor oamenilor (3, 28); supremă lege în creştinism este dragostea (5, 14); se condamnă patimile trupeşti, recomandându-se viaţă adevărată creştină care aduce după sine roadele binefăcătoare ale duhului (5, 22-23).

Actualizare31 Ibidem32 Ibidem33 Paul Pomeville, op. cit. , p. 166.

Şi astfel deja putem vedea cum se întâmplă că El a venit “ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege.” El o realizează în modul cel mai practic şi real. Unii cred că această expresie înseamnă că Hristos i-a eliberat pe evrei de obligaţia oferirii jertfelor sau de orice obligaţie de a mai asculta de porunci. Dar dacă numai evreii erau “supt lege”, atunci Hristos a venit ca să-i răscumpere numai pe evrei. Trebuie să admitem că suntem, sau am fost înainte de a crede, “supt Lege”. Pentru că Hristos n-a venit să răscumpere decât pe cei care erau sub lege. A fi “supt lege”, după cum deja am văzut, înseamnă a fi condamnat la moarte ca păcătos de către lege. Hristos n-a venit să cheme “la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” Matei 9:13. Dar legea nu-i condamnă decât pe cei care sunt obligaţi faţă de ea şi care ar trebui s-o ţină. Deoarece Hristos ne răscumpără din condamnarea legii, rezultă că El ne răscumpără pentru o viaţă de ascultare faţă de ea.

Aşadar, prin acest verset ce ne prezintă Naşterea Domnului, prin „plinirea vremii” se extinde în timp, în fiecare an naşterea Pruncului sfânt şi bucuria ce ne-o aduce acest eveniment din istoria mântuirii noastre.

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990;

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu binecuvântarea şi prrefaţa Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Versiune diotosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe alte numeroase osteneli, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, Bucureşti, 2001;

Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură ale cei Vechi şi ale cei Noao Leage, toate care s-au tălmăcit dupre limba elinească spre înţeleagerea limbii rumâneşti, cu porunca preabunului creştin şi luminatului domn IOAN ŞĂRBAN CANTACUZINO BASARABĂ VOIEVOD şi cu îndemnarea dumnealui COSTANDIN BRÂNCOVEANUL, marele logofăt. Tipăritu-s-au întîiu în scaunul Mitropoliei Bucureştilor, în vremea păstoriei Preasfinţitului părinte Chir Teodosie, mitropolitul ţării şi exarhu plaiurilor. Şi pentru cea de obşte priinţă s-au dăruit neamului rumânesc, la anul de la facerea lumii, 7197, iară de la Spăsenia lumii 1688, în luna noiemvri în 10 zile. (B 1688);

Biblia de la Blaj, 1795;

Greek-English New Testament, Nestle-Aland, Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, Tenth printing 2005.

The Greek New Testament, Fourth Reised Edition, edited by Barnbara Aland, Kurt Aland, Johannes Karavidopoulos, Carlo M. Martini, and Bruce M. Metzger in cooperation with the Institute for New Testament Textual Research, Munster / Westfalia, Deutsch Bibelgesellschaft – United Bible Societies, Stuttgart, 1994.

Noul Testament, tipărit pentru prima dată în limba română la 1648 de către SIMION ŞTEFAN, mitropolitul Transilvaniei, reeditat după 350 de ani cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului ANDREI, arhiepiscopul Alba Iuliei, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Românea Alba Iuliei, - 1998. (NT 1648);

Biblia Sau Sfânta Scriptură

- Ediţia Sfântului Sinod din 1994 http://www.romanianbible.org/ - accesat 10.05.2013, ora 11:45:03

- Varianta Anania http://www.dervent.ro/biblia.php - accesat 10.05.2013, ora 11:48:31

- Vulgata http://www.drbo.org - accesat 10.05.2013, ora 12:02:52

- LXX http://bibledatabase.net/html/septuagint - accesat 10.05.2013, ora 12:05:11

- KJV http://www.kingjamesbibleonline.org accesat 10.05.2013, ora 12:10:43

Dicţionar Biblic, Editura creştină Stephanus, vol. II ( I...O) 1995

Dicţionar Biblic, Oradea, Editura Cartea Creştină, 1995.

FEE, Gordon, STUART, Douglas, Biblia ca literatură, Cluj Napoca, Editura Logos, 1995.

FLOWER, James A., Evanghelia contra Religiei, Introducere la Galateni, sine editore, 2005.

KRIMMER, Heiko, Epistola către Galateni, vol. 13, Korntal, Editura Lumina Lumii, 2001.

MCGEE, John Vernon, Note de studiu către Galateni, sine editore, 2004.

POMERVILLE, Paul, Galateni şi Romani. Ghid de studiu, Bruxelles, Institutul Internaţional prin Corespondenţă, 1976.

STAMPS, C. Donald, Biblia pentru o viaţă deplină, Bucureşti, Life International, 2000.

STOTT, John, Galateni. Comentarii biblice expozitive, Cluj Napoca, Editura Logos, 2001.

TENNEY, C. Merril, Studiu al Noului Testament, Oradea, sine editore, 1991.

TERINTE, Ciprian – Curs de introducere in Noul Testament, ITP, Bucuresti.

WALVOORD, John F., ZUCK, Roy B., Comentariu al Noului Testament, O expunere a Scripturilor făcută de profesori de la Seminarul Teologic Dallas, Arad, Fundaţia E.B.E şi Editura Multimedia, 2005.

WIERSBE, Warren W., The Bible Exposition Commentary, vol. I, Wheaton, Illinois, Victor Books, 1989.