DOMNUL ESTE APROAPEGBV  Luni 1 MaiCerceteazã-mã, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcã-mã și cunoaște-mi gândurile! Și vezi dacã este în mine vreo cale a întristãrii și condu-mã pe calea eternã!   Psalmul 139.23,24Dupã o tabãrã creștinã pe care am organizat-o, ne-am gândit sã-i întrebãm pe câțiva frați ce pãrere au avut despre acest eveniment. Deși în mod conștient nu ne gândeam la aceasta, era clar cã așteptam mai degrabã laude și aprecieri, decât o evaluare realã. Așa cã, atunci când pãrerile, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, au fost expuse, am fost ușor dezamãgiți: puține laude, unele critici și multe sugestii pentru îmbunãtãțire.

Când au loc evaluãri adevãrate, totul este pus în luminã, iar acest lucru poate fi șocant, ba chiar cumplit uneori, însã întotdeauna necesar. David, care a cunoscut pãcatul și falimentul în viața sa, a practicat o astfel de evaluare. El este cel care a scris versetele din Psalmul 139 citate mai sus. În Psalmul 119.59,60 gãsim urmãtoarele cuvinte: „M-am gândit la cãile mele și mi-am întors pașii spre mãrturiile Tale. M-am grãbit și n-am întârziat sã pãzesc poruncile Tale“.

Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu și de prezența Lui, de cunoașterea completã a lui Dumnezeu. Trebuie ca gândurile, cãile, motivațiile și pãcatele noastre sã fie scoase la ivealã. Aceasta înseamnã evaluare, iar așa ceva doare. Este însã o durere beneficã, dacã produce același rezultat ca în David. Recunoscându-și lipsurile și nevoile, David se întorcea cãtre Cuvântul lui Dumnezeu pentru a se corecta. De cealaltã parte, odatã ce ne-am evaluat, trebuie sã pornim la drum, nu sã stãm sã ne evaluãm încontinuu. Ar însemna sã ne ocupãm mai mult cu boala, decât cu remediul. Trebuie sã privim înãuntrul nostru doar atât cât sã putem apoi privi în sus.

În Psalmul 51, David a mai spus: „Creeazã în mine o inimã curatã, Dumnezeule, și înnoiește înãuntrul meu un duh statornic … Dã-mi iarãși bucuria mântuirii Tale“.

G. W. Steidl

Marți 2 MaiAtunci deci L-a dat în mâinile lor, ca sã fie rãstignit. Și L-au luat pe Isus și L-au dus. Și, purtându-Și crucea, El a ieșit la locul numit „al Cãpãțânii“, care în evreiește se numește „Golgota“, unde L-au rãstignit, și cu El pe alți doi, de o parte și de alta, și în mijloc pe Isus.    Ioan 19.16-18L-au rãstignit la Golgota, la locul numit „al Cãpãțânii“ (al Craniului). Acest loc are o semnificație adâncã. Craniul vorbește despre sfârșitul mândriei omului, despre sfârșitul mãreției și gloriei lui. Un craniu – aceasta este ceea ce rãmâne din om, a cãrui mândrie se ridicã împotriva lui Dumnezeu și a semenilor sãi! Ce imagine clarã a totalei neputințe a omului! L-au rãstignit pe Domnul gloriei în locul numit „al Craniului“. Ce lucru solemn!

Sã lãsãm acest lucru sã acționeze asupra conștiințelor noastre! Sã stãm fațã în fațã cu aceastã realitate cumplitã a morții Fiului lui Dumnezeu în locul care vorbește despre faptul cã toatã mândria și gloria omului au fost nimicite! Pãcatele noastre L-au dus acolo, iar El a binevoit sã moarã, fiindcã, altfel, aceste pãcate n-ar fi putut fi înlãturate!

„Pe când eram noi încã fãrã putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei nelegiuiți.“ Poate exista o imagine mai bunã decât un craniu cu privire la faptul cã omul este fãrã putere? Poate ceva dovedi mai clar nelegiuirea lui decât rãstignirea Fiului lui Dumnezeu? Aceste douã lucruri s-au întâlnit la Golgota: incapacitatea totalã a omului de a ține legea și ura lui cumplitã împotriva Celui care dãduse legea. Neputința omului a fost egalatã doar de enormitatea pãcatului sãu de a-L da morții pe Fiul lui Dumnezeu. La cruce a fost scoasã la luminã întreaga stare de pãcat a omului.

Existã însã vreun remediu, vreo cale de scãpare? Existã, slãvit sã fie Dumnezeu! Acesta este remediul lui Dumnezeu: credința în Numele Fiului Sãu! Este singurul remediu. Mântuitorul înãlțat pe crucea Golgotei este remediul lui Dumnezeu pentru cei fãrã putere și nelegiuiți. Este aceasta starea ta? Atunci remediul este valabil și pentru tine! A. H. Rule

Miercuri 3 MaiOmul nu va trãi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu  Matei 4.4Cu ce ne hrãnim omul dinãuntru? Putem spune noi, ca și Ieremia: „Cuvintele Tale au fost gãsite și eu le-am mâncat; și cuvântul Tãu a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele!“ (Ieremia 15.16)? Putem spune cã acest Cuvânt locuiește în noi din belșug (Coloseni 3.16)?

Cu siguranțã, când Domnul a spus cã omul nu va trãi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, acesta a fost nu doar un rãspuns bun, ci și unul adânc simțit și practicat. El, Omul perfect, postise patruzeci de zile și patruzeci de nopți, având puterea de a schimba lucrurile, însã a așteptat cuvântul lui Dumnezeu pentru orice acțiune.

Care este lecția pentru noi? Trebuie sã fim preocupați de Cuvântul lui Dumnezeu nu doar pentru a fi umpluți cu el, ci și pentru a-l trãi, pentru a-l pãzi, pentru a-l asculta și pentru a umbla în lumina lui. El trebuie sã fie nu doar o cãlãuzã sau o hartã la care sã apelãm atunci când nu știm încotro s-o luãm sau când simțim cã ne-am rãtãcit. Nici nu trebuie sã-l cercetãm, dupã ani în care l-am neglijat, pentru a cãuta voia lui Dumnezeu în vreo chestiune importantã – pentru a cãuta o voie pe care nu am dorit niciodatã s-o cunoaștem, s-o iubim și sã ne supunem ei. Cuvântul trebuie sã fie constant o fãclie pentru picioarele noastre și o luminã pentru cãrarea noastrã (Psalmul 119.105), pentru a ne cãlãuzi fiecare pas, clipã de clipã, astfel ca, precum în viața Domnului Isus, el sã fie hrana noastrã.

Aceasta este hrana de care viața noastrã are nevoie. Sã privim la Domnul, ca sã învãțãm cum sã trãim doar prin Cuvântul lui Dumnezeu – sã fim cãlãuziți de el în orice aspect al vieții! Sã ne rugãm pentru aceastã binecuvântare, cãci în aceasta stã adevãrata putere: a trãi cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu! A. Leclerc

Joi 4 MaiVedeți ce dragoste ne-a dãruit Tatãl: sã fim numiți copii ai lui Dumnezeu.                                    1 Ioan 3.1Care este felul de dragoste pe care Tatãl ne-a dãruit-o? Este o dragoste care a fost trezitã de nevoia noastrã? Suntem prea înclinați sã credem cã dragostea Tatãlui își derivã caracterul din faptul cã noi – creaturi pãcãtoase și nevrednice de harul divin – putem acum sta înaintea Lui în relația de copii preaiubiți. Dacã aceasta este singura noastrã concepție cu privire la dragostea Lui înseamnã cã trebuie sã știm câte ceva despre adâncimea ei, însã nu cunoaștem nici înãlțimea, nici lungimea și nici lãțimea ei.

Dragostea își are caracterul principal de la Cel care iubește, nu de la cei care sunt iubiți. Prin urmare, bucuria noastrã cea mai înaltã nu este cã noi suntem obiecte ale dragostei divine, mãcar cã nu trebuie sã uitãm niciodatã dragostea care ne-a fãcut copii ai lui Dumnezeu. Ne bucurãm deci nu doar în dragostea care este de la Dumnezeu, ci în Dumnezeul care este dragoste. El ne iubește așa cum doar Dumnezeu, care este dragoste, poate iubi. Mai mult, Îl binecuvântãm pe Tatãl nu doar pentru cã suntem

iubiți de El, ci fiindcã Tatãl Însuși ne iubește și fiindcã El ne iubește așa cum doar Tatãl, care este Dumnezeu, poate iubi.

Ne putem deci întreba dacã înțelegem cu adevãrat „ce fel de dragoste“ este dragostea Tatãlui. Vorbim unii cu alții despre dragostea Lui, cântãm despre aceastã dragoste, ne bucurãm de ea, însã cunoaștem noi întinderea și felul ei? Mãreția ei este cu siguranțã deasupra oricãrei înțelegeri a noastre, însã frumusețea și dulceața ei nu sunt deasupra contemplãrii și savurãrii noastre, deoarece contemplãm splendoarea numelui Tatãlui descoperitã în strãlucirea minunatã a Fiului. În Fiul învãțãm ce înseamnã cu adevãrat dragostea Tatãlui. W. J. Hocking

Vineri  5 MaiȘi El zice: „Este puțin sã fii robul Meu, ca sã ridici semințiile lui Iacov și sã întorci pe cei pãstrați ai lui Israel; te voi da și ca luminã a națiunilor, ca sã fii mântuirea Mea, pânã la capãtul pãmântului“.  Isaia 49.6Iudeii se mirã pe bunã dreptate la citirea acestui verset. Când Isaia a scris aceste cuvinte, Israel era într-o stare cãzutã, cele zece seminții fiind deja luate în captivitate de cãtre asirieni. Cu siguranțã, este necesarã o capacitate uimitoare pentru un slujitor al lui Dumnezeu ca sã ridice semințiile din nou și sã-l aducã pe Israel într-o stare de unitate și de pace. Totuși, pentru Slujitorul ales al lui Dumnezeu se spune cã așa ceva este puțin. Doar Hristos, Mesia al lui Israel, poate fi acest Slujitor. De-a lungul unei lungi istorii tulburate și dureroase, Dumnezeu l-a pãstrat pe Israel în viațã și, într-o zi viitoare, Slujitorul Sãu binecuvântat îl va restabili. Minunat har!

El va fi de asemenea o luminã a națiunilor – harul Sãu mãreț le va cuprinde și pe acestea. În timpul Mileniului, națiunile vor veni la lumina Sa și întreg pãmântul va fi scãldat în strãlucirea gloriei Lui revelate. Tot pãmântul se va minuna de mãreția acestui adorabil Slujitor al lui Dumnezeu, care a dus la îndeplinire planurile harului și ale gloriei pentru întreaga lume.

O altã lucrare profund semnificativã, nemenționatã aici, este aceea cã Domnul Isus, în veacul prezent, Își zidește Adunarea Sa. În timp ce Israel este rãzvrãtit, El strânge dintre iudei și dintre națiuni milioane de credincioși, pe care îi unește într-un singur Trup și cãrora le oferã un loc în cer împreunã cu Sine Însuși, pentru toatã veșnicia. Toate acestea – binecuvântarea Adunãrii, binecuvântarea lui Israel și binecuvântarea națiunilor – sunt întemeiate pe valoarea infinitã a jertfei Lui de la Golgota.

L. M. Grant

Sâmbãtã 6  MaiLuptã-te lupta cea bunã a credinței, apucã viața eternã la care ai fost chemat și pentru care ai mãrturisit buna mãrturisire înaintea multor martori.                                                                                   1 Timotei 6.12Chemarea lui Dumnezeu i-a eliberat pe credincioși din sistemul lumii prezente. Deși suntem încã în aceastã lume, nu mai suntem din ea, nici sub controlul lui Satan. Chemarea lui Dumnezeu ne-a introdus într-o sferã a dragostei și a luminii, unde domnește Fiul dragostei Tatãlui (Coloseni 1.13). În cer nu ne vom mai lupta, nici nu vom mai cãdea, însã, atâta vreme cât suntem în aceastã lume, lupta cea bunã a credinței este o necesitate absolutã.

Poziția noastrã este în Hristos și astfel aparținem sferei cerești la care Dumnezeu ne-a chemat – aparținem unei lumi caracterizate de viațã, de luminã și de dragoste. În același timp, ne aflãm în lumea prezentã, unde întâmpinãm tot felul de conflicte și chiar moartea. Domnul dorește sã fim ca niște atleți care aleargã dupã medalia de aur și sã ne luptãm lupta cea bunã a credinței, apucând strâns ceea ce este înaintea noastrã. Din momentul în care am crezut, viața veșnicã și-a fãcut locuința în noi, deși ne aflãm încã în aceastã lume, mãrturisind însã cã nu mai aparținem ei.

Stând înaintea lui Pilat, Domnul nostru Isus a fãcut acea frumoasã mãrturisire, spunând cã împãrãția Lui nu este din lumea aceasta – cel puțin nu la acest moment. Hristos a venit ca sã mãrturiseascã despre adevãr și a spus cã oricine este din adevãr ascultã glasul Lui, rãspunzându-I prin credințã. O astfel de mãrturisire va produce suferințã celui care o face, așa cum s-a întâmplat și în cazul Domnului. Acesta este motivul pentru care Pavel a scris despre lupta cea bunã a credinței și despre faptul cã suferea multe lucruri. Totuși, el a adãugat: „Dar nu mã rușinez, pentru cã știu în Cine am crezut; și sunt convins cã El poate sã pãzeascã ce I-am încredințat pentru ziua aceea“ (2 Timotei 1.12).

Sã-i urmãm și noi pe Pavel și pe Timotei în aceastã luptã!A. E. Bouter

Duminicã 7 MaiEa își deschide gura cu înțelepciune și pe limba ei este legea bunãtãții.    Proverbe 31.26Femeia virtuoasã din Proverbe 31 vorbește cuvinte ale înțelepciunii. Aceastã înțelepciune locuiește în inima ei, în omul dinãuntru. Înțelepciunea este acea calitate care aplicã, în mod corect și drept, cunoștința dobânditã. A fi înțelept înseamnã sã știi cum sã folosești ceea ce cunoști. Mulți

oameni au o cunoaștere extinsã, însã doar Dumnezeu poate da înțelepciunea necesarã pentru a folosi aceastã cunoaștere așa cum trebuie. Femeia descrisã aici vorbește cu înțelepciune, iar cuvintele de har și de bunãtate sunt întotdeauna gata sã iasã de pe buzele ei.

Legea bunãtãții este pe limba ei. Aceastã lege este menționatã în Psalmul 119 – „Dã-mi pricepere și voi pãzi legea Ta și o voi ține din toatã inima“ (versetul 34); „Mi-am amintit noaptea de Numele Tãu, Doamne, și am pãzit legea Ta“ (versetul 55); „Cât de mult iubesc legea Ta! Toatã ziua cuget la ea“ (versetul 97).

Aceastã lege a bunãtãții lucreazã într-o inimã plinã de dragoste. Fãrã aceastã motivație a dragostei, grija pentru soțul ei, munca și sârguința ei, precum și energia desfãșuratã în interesul familiei ei nu ar constitui nicio virtute, ci doar o manifestare egoistã și o slujire a propriilor interese. Dragostea ei însã se manifestã prin bunãtate și blândețe și vine dintr-o inimã mișcatã de suferințele și de nevoile celor din jur. Învãțãturile ei pline de har vin de pe buze care se deschid doar în mãsura în care inima este umplutã de dragoste. Ea vorbește cu bunãtate și cu înțelepciune din preaplinul dragostei din inima ei.

Ce portret minunat al acestei femei! Vedem aici toate trãsãturile unei femei virtuoase. Care soț nu ar prețui o astfel de soție mai mult decât orice comoarã pe care o poate oferi acest pãmânt? Ce fiu sau fiicã nu ar vorbi cu toatã plãcerea despre virtuțile unei astfel de mame?

„Farmecul este înșelãtor și frumusețea este deșartã; femeia temãtoare de Domnul – aceea va fi lãudatã“ (Proverbe 31.30).

Luni  8 MaiAlerg drept spre țintã, pentru premiul chemãrii de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.   Filipeni 3.14În Filipeni 3, credinciosul este vãzut ca lãsând în urmã lumea din care Hristos este absent și cãlãtorind cãtre lumea mai bunã, unde Hristos S-a dus. Este vãzut ca mergând pe calea divinã cu o inimã atât de captivatã de Hristos aflat în glorie, încât socotește ca pierdere toate lucrurile cu care carnea se glorificã. Mintea lui este atât de preocupatã cu lucrurile de sus, încât uitã de cele de jos. Aceasta este imaginea frumoasã așezatã înaintea noastrã și exemplificatã prin viața apostolului. Putem corespunde în mod sãrãcãcios cu acest model, însã cel puțin putem sã-i apreciem frumusețea, cãutând sã-i gustãm binecuvântarea.

„Bucurați-vã în Domnul“ este îndemnul cu care începe acest capitol. Aceste cuvinte ne descoperã secretul drumului care stã înaintea noastrã

pentru a fi parcurs. Ele înseamnã mai mult decât a ne bucura de binecuvântãrile pe care le-am primit; îndemnul este de a ne bucura de Cel prin care le-am primit. Prin intermediul binecuvântãrilor ajungem la Binecuvântãtor și descoperim cã El este mai mare decât toate binecuvântãrile pe care le dãruiește. Descoperim farmecul Dãruitorului, iar aceastã descoperire ne așazã picioarele pe drumul care conduce cãtre locul unde El S-a dus. Cel în care ne bucurãm este Cel spre care alergãm.

Dacã ne bucurãm în Domnul, vom cunoaște de asemenea ce înseamnã sã-L urmãm cu toatã sârguința. Adesea împiedicãm bucuria în Domnul cãutând-o în noi înșine, în frații noștri sau în împrejurãri. Omul animat de energia divinã se bucurã în Domnul – în Acela care nu Se schimbã niciodatã. Aceasta era experiența binecuvântatã a apostolului Pavel. Picioarele îi mergeau în direcția în care inima îi tânjea. Astfel, prin toate împrejurãrile schimbãtoare, în fața întregii împotriviri a vrãjmașului și în ciuda falimentului celor din poporul lui Dumnezeu, el mergea înainte pe calea sa, cãutând sã-și atingã scopul și sã dobândeascã premiul.

H. Smith

Marți  9   MaiÎn zilele acelea, pe când Mardoheu stãtea la poarta împãratului, doi dintre famenii împãratului … cãutau sã punã mâna pe împãratul Ahașveroș. Și lucrul acesta a fost cunoscut de Mardoheu și l-a spus împãrãtesei Estera, și Estera l-a spus împãratului în numele lui Mardoheu. Și, fiind cercetat cazul, s-a gãsit întocmai și cei doi au fost spânzurați pe un lemn; și aceasta s-a scris în cartea cronicilor înaintea împãratului. Dupã aceste lucruri, împãratul Ahașveroș l-a promovat pe Haman, fiul lui Hamedata agaghitul.         Estera 2.21-3.1

Dupã captivitatea babilonianã (13) – Împãratul este salvatCe facem noi atunci când descoperim cã cineva plãnuiește sã comitã o nelegiuire? Îi spunem sã nu facã așa ceva, sau încercãm sã-l oprim? Sau nu facem nimic, pentru a nu avea necazuri, spunând cã nu este treaba noastrã? Sau poate spunem cuiva, care are puterea și dorința de a împiedica sãvârșirea acelei nelegiuiri?

Mardoheu a ales aceastã ultimã variantã. I-a spus împãrãtesei Estera despre Bigtan și Tereș, atunci când a aflat despre planul acestora de a-l asasina pe împãrat. Estera i-a spus împãratului, menționându-i cã Mardoheu era sursa informației. S-au fãcut cercetãri, vinovații au fost spânzurați, iar incidentul a fost scris în cronicile împãrãtești. Viața împãratului a fost salvatã. În Iacov 4.17 citim cã „aceluia care știe sã facã bine și nu-l face, aceasta îi este pãcat“.

Nu era corect ca fapta lui Mardoheu sã fie rãsplãtitã din belșug? Ba da, însã știm cã nu ne putem aștepta ca lumea în care trãim sã fie corectã! Vedem cã împãratul nu numai cã nu l-a rãsplãtit în niciun fel pe Mardoheu, ci l-a promovat pe Haman, agaghitul, așezându-i scaunul deasupra tuturor mai-marilor și poruncind tuturor sã îngenuncheze înaintea lui. Agag era titlul împãraților amaleciți, vrãjmașii din vechime ai poporului Israel. Dumnezeu jurase vrãjmãșie împotriva lui Amalec din generație în generație (Exod 17.13-16).

Mardoheu se purtase cu dragoste fațã de Estera, care era orfanã. Se purtase cu multã credincioșie fațã de împãrat, iar acum el demonstreazã o mare credincioșie fațã de Dumnezeu, riscându-și viața, fiindcã a așezat Cuvântul lui Dumnezeu mai presus decât pe cel al omului.

E. P. Vedder, Jr.

Miercuri  10  MaiNu vã strângeți comori pe pãmânt, unde molia și rugina stricã și unde hoții sparg și furã; ci strângeți-vã comori în cer.               Matei 6.19,20Cu ceva timp în urmã am vizitat o familie care lucra în Statele Unite cu un contract de muncã de trei ani. Știind cã nu aveau sã se stabileascã aici și cã, la încheierea contractului, aveau sã se întoarcã în țara lor, ei trãiau într-un fel special. Închiriaserã o casã și aveau suficientã mobilã pentru un trai cât de cât confortabil. Aveau doar lucrurile care le trebuiau, cele mai multe dintre ele cumpãrate la mâna a doua – lucruri vechi, de care alții nu mai avuseserã nevoie – însã chiar și așa aveau mai mult decât le trebuia. Ar fi putut sã-și cumpere lucruri mai frumoase, însã cheltuiau cu foarte multã grijã, pentru a putea trimite acasã bani, cu scopul de a-și cumpãra o casã acolo.

Felul lor de trai m-a fãcut sã mã gândesc la felul cum ar trebui sã trãim noi, creștinii.

Avraam, deși fusese chemat de Dumnezeu sã-și pãrãseascã țara, pentru a merge în alta pe care urma s-o primeascã drept moștenire, a trãit în acea nouã țarã ca un strãin, în corturi (adicã fãrã sã se stabileascã în ea), însã privea cãtre o cetate cereascã, care are temelii și al cãrei arhitect și constructor este Dumnezeu (Evrei 11.9). Pavel, în 1 Corinteni 7.30,31, ne spune: „Cei care cumpãrã, ca și cum n-ar stãpâni; și cei care se folosesc de lume, ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea; deoarece chipul lumii acesteia trece“.

Într-adevãr, Dumnezeu ne-a dat lucruri bune ca sã ne bucurãm de ele (1 Timotei 6.17). Totuși, El ne îndeamnã sã nu strângem comori aici, pe pãmânt, ci sã le trimitem înaintea noastrã, în cer, pentru o zi viitoare, când

vom fi rãsplãtiți pentru ce am fãcut cu ceea ce ne-a încredințat Stãpânul nostru. Sã lucrãm cu toții, folosind puținul pe care-l avem astfel încât sã auzim cum El ne spune fiecãruia: „Bine, rob bun și credincios!“.

A. Blok

Joi  11 MaiEl nu va rupe trestia frântã.  Isaia 42.3

Ești o trestie frântã? Viața ta, mintea ta, inima și trupul tãu sunt atât de frânte, încât simți cã nu mai ești bun de nimic? Atunci Domnul îți spune: «Vino la Mine și vei primi vindecare deplinã, dupã care te voi folosi spre gloria Mea, fiindcã Eu niciodatã nu rup o trestie frântã!».

Domnul Isus dorește sã ne foloseascã pentru binele celor din jur. Pavel și Sila, bãtuți și legați, aruncați în temnițã și cu picioarele prinse în butuci, se rugau și Îl lãudau pe Dumnezeu la miezul nopții, iar prizonierii îi ascultau (Fapte 16.25). Erau în închisoare din pricina credincioșiei lor fațã de Dumnezeul cel viu, însã El a pus o cântare de laudã în inimile lor. Sã presupunem cã ei nu ar fi cântat în acea noapte; atunci nu am mai fi avut acele cuvinte: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta!“ (Fapte 16.31).

Dacã vom cânta și noi în întunericul necazurilor, chiar și atunci când suntem dezamãgiți și nu înțelegem de ce suntem apãsați, vor exista întotdeauna unii copleșiți de pãcat, de temeri și de îngrijorãri, care ne vor auzi, iar Domnul va putea astfel sã-i elibereze, cu ajutorul cântãrii din inima noastrã. Psalmul 147.1 ne spune: „Lãudați pe Domnul, pentru cã este bine! Cântați psalmi Dumnezeului nostru, pentru cã este plãcut: se cuvine laudã“. În altã parte, psalmistul ne declarã: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice timp, lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea“ (Psalmul 34.1).

Dacã suntem în mijlocul unui necaz sau într-o suferințã, sã ne aducem aminte cã El nu va rupe o trestie frântã! El îngãduie necazurile pentru ca noi sã-I putem cânta și sã-L putem glorifica în mijlocul lor.

T. P. Hadley

Vineri  12 MaiEl nu va stinge mucul care fumegã.   Isaia 42.3

Când fitilul arde pânã aproape de capãt, lumina înceteazã și mai iese doar un fir de fum. Un astfel de muc nu mai este bun de nimic și este aruncat. El îi reprezintã pe acei oameni a cãror viațã este consumatã – din ea iese mai mult fum decât luminã. Mãrturia lor a devenit nefolositoare. Cum se ajunge într-o astfel de stare? Motivele sunt multe: pãcatul, neascultarea,

conflictele, Satan și, în general, orice lucru care ne face sã fim altceva decât ne-a menit Domnul sã fim.

Poate ne simțim ca un muc care fumegã; poate lumina noastrã doar licãre puțin. Locul mãrturiei strãlucitoare de altãdatã a fost luat de fum. Fumul nu este de folos pentru nimeni; el doar iritã ochii. Vom mai avea prilejul sã strãlucim pentru Domnul nostru?

Falimentul nostru nu trebuie sã fie niciodatã final. Ioan Marcu a luminat cu putere la un moment dat, dar apoi a început sã se stingã. I-a pãrãsit pe Pavel și pe Barnaba, în timpul primei cãlãtorii misionare, și s-a întors la Ierusalim (Fapte 13.13). Mai târziu, Pavel a scris cã Marcu îi era de folos pentru lucrare (2 Timotei 4.11). Cândva, între timp, Marcu începuse din nou sã lumineze, poate prin intermediul slujirii lui Barnaba.

Domnul are milã de „mucul care fumegã“. El nu-l va stinge, ci îi va înteți mica scânteie, pânã ce o va transforma într-o flacãrã. Doar El poate face acest lucru și îl va face, spre gloria Lui! T. P. Hadley

Sâmbãtã 13 MaiSmerenia merge înaintea onoarei.   Proverbe 18.12

Un verset atât de scurt, dar cât de semnificativ! Adevãrul prezentat în el strãbate întreaga Scripturã și stã la baza creștinismului, însã cât de puțin din spiritul lui este vãzut astãzi în mijlocul poporului lui Dumnezeu! Cât de des este cãutatã onoarea, fãcându-se abstracție de smerenie!

Când șarpele i-a ispitit pe primii noștri pãrinți, cuvintele lui au fost: „Veți fi ca Dumnezeu“ (Geneza 3.5). Cu toții cunoaștem consecințele dezastruoase ale încercãrii lor de a fi ca Dumnezeu. În contrast total cu aceasta, Domnul Isus, „fiind în chip de Dumnezeu, n-a considerat de apucat sã fie egal cu Dumnezeu, ci S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, fãcându-Se în asemãnarea oamenilor“ (Filipeni 2.6,7). Rãspunsul binecuvântat la o astfel de atitudine a fost cã „Dumnezeu L-a înãlțat nespus de sus“. Versetul din Proverbe aratã aceastã manifestare divinã a umilinței; în contrast cu aceasta, celor care doresc sã ocupe „locul dintâi“ li se amintește cã „oricine se înalțã va fi smerit, iar cel care se smerește va fi înãlțat“ (Luca 14.11).

S-a iscat o ceartã între ucenici, întrebându-se care dintre ei trebuia sã fie cel mai mare (Luca 22.24). Acest lucru a întristat inima Domnului atunci, iar astãzi, inima Lui este de asemenea întristatã la vederea celor ai Sãi care deseori se ceartã din exact aceeași cauzã. „Toți încingeți-vã cu smerenie unii fațã de alții, pentru cã «Dumnezeu stã împotriva celor mândri, dar dã har celor smeriți». Smeriți-vã deci sub mâna puternicã a lui Dumnezeu, ca sã vã înalțe, la timpul potrivit“ (1 Petru 5.5,6).

În camera de sus, atunci când le-a spãlat picioarele, Domnul i-a învãțat pe ucenici cã smerenia nu este un lucru teoretic, ci practic. Cei care Îi urmeazã exemplul sunt numiți fericiți (Ioan 13.17). B. Reynolds

Duminicã 14 MaiÎi îndemn pe bãtrânii care sunt între voi, eu, care sunt și eu bãtrân și martor al patimilor lui Hristos și pãrtaș al gloriei care urmeazã sã fie descoperitã.                            1 Petru 5.1Prima Epistolã a lui Petru este scrisã având în vedere grãdina Ghetsimani. Fiecare capitol vorbește despre suferințele lui Hristos. Domnul Isus a fost Omul durerilor și obișnuit cu suferința (Isaia 53.3). Împreunã cu ucenicii Sãi, El a pãrãsit camera de sus și a mers la Muntele Mãslinilor. La baza acestui munte era grãdina Ghetsimani, care înseamnã „teasc de ulei“, unde Domnul obișnuia sã Se roage. El le-a cerut ucenicilor sã șadã acolo și i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan. Mergând puțin mai înainte, a cãzut la pãmânt și Se ruga.

Petru face referire la aceastã scenã, unde a fost martor la suferințele lui Hristos. Ce suferințã trebuie sã fi fost pentru Domnul Isus, Slujitorul perfect al lui Iahve – care a mers fãcând bine, vindecând pe bolnavi, deschizând ochii orbilor și hrãnindu-i pe cei înfometați – sã fie disprețuit și lepãdat chiar de aceia pe care venise sã-i mântuiascã! Chiar și prietenul Sãu, Iuda Iscarioteanul, plãnuia sã-L vândã cu un sãrut în timp ce El Se ruga în luptã grea. Ucenicii au fugit toți și L-au pãrãsit, iar Petru, mai târziu, s-a lepãdat de El cu jurãminte.

Când oamenii trimiși de preoții de seamã au venit înarmați cu sãbii și ciomege sã-L ia pe Domnul, El S-a supus lor, spunând: „Acesta este ceasul vostru și puterea întunericului“. Lumea întreagã s-a aliat împotriva Mântuitorului lumii. Aceasta este inima omului. Pe cruce, dupã ce oamenii și-au manifestat ura fațã de El, Domnul a fost înconjurat de întuneric vreme de trei ceasuri. Acolo a îndurat judecata dreaptã a lui Dumnezeu împotriva pãcatului, dupã cum este scris: „El a purtat pãcatele noastre în trupul Sãu, pe lemn“. Strigãtul Sãu, „S-a sfârșit!“, este începutul unei noi cântãri de biruințã, pentru întreaga veșnicie. J. Redekop

Luni 15  MaiMã doare dupã tine, fratele meu Ionatan! Foarte plãcut îmi erai; minunatã a fost iubirea ta pentru mine: întrecea iubirea femeilor!     2 Samuel 1.26

Simțãmintele exprimate de David la moartea prietenului sãu, Ionatan, sunt foarte mișcãtoare. Profunzimea emoțiilor reveleazã cât de mult îl iubea David. Existã însã douã aspecte ale plângerii sale care ne oferã o imagine a dragostei Domnului Isus.

„Fratele meu“: relația dintre ei era atât de strânsã, încât David îl considera pe Ionatan ca frate al sãu. Ionatan îl pãrãsise pe David pentru a fi cu Saul. Este important sã vedem cã David nu l-a tãgãduit niciodatã pe Ionatan, nici nu l-a pedepsit în vreun fel pentru acțiunea sa. Aceasta este o frumoasã imagine a Domnului Isus, în relația Sa cu cei care cred în El, fiindcã Lui nu Îi este rușine sã-i numeascã frați (Evrei 2.11). În ciuda faptului cã de multe ori rãtãcim de la drumul ascultãrii, El ne recunoaște ca frați ai Sãi.

„Iubirea ta“: Deși Ionatan îl abandonase pe David, în favoarea lui Saul, David privea doar la valoarea dragostei pe care Ionatan o avusese pentru el. Calitatea acestei iubiri, cunoscute și apreciate doar de David, era minunatã. Oricât de slabã ar fi fost manifestarea ei, David a considerat-o ca fiind minunatã. Dragostea lui Ionatan pentru David a fost trezitã de dragostea lui David pentru Israel, fiindcã el a salvat poporul de robia cu care Goliat îl amenința (1 Samuel 19.4,5).

Iubirea Domnului Isus este simbolizatã de ceea ce David a fãcut pentru Israel, fiindcã Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine (Galateni 2.20). Dragostea Lui pentru noi a trezit dragoste în noi, care iubim fiindcã El ne-a iubit întâi (1 Ioan 4.19). Iar El atașeazã dragostei noastre pentru El o calitate pe care doar El o poate aprecia. Așa a procedat și în cazul lui Petru (Ioan 21.15-17). H. Hall

Marți 16 MaiOrice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de întristare; dar dupã aceea le dã celor deprinși prin ea rodul dãtãtor de pace al dreptãții.                                                               Evrei 12.11Tatãl nostru ceresc ne-a plãnuit drumul aici, pe pãmânt. El cunoaște totul despre noi și niciun incident, oricât de mic, nu poate avea loc fãrã știrea Lui. Lumea este o școalã pentru copiii lui Dumnezeu. În aceastã viațã experimentãm multe lucruri pe care nu le înțelegem, al cãror motiv îl vom cunoaște doar în veșnicie. Încercãrile sunt cântãrite cu o înțelepciune perfectã, iar scopul lor ultim îl cunoaștem, deși desfãșurarea lor în prezent poate rãmâne o tainã pentru noi. Disciplinarea Tatãlui este spre folosul nostru, ca sã fim fãcuți pãrtași sfințeniei Lui (versetul 10).

Dumnezeu nu ne explicã mereu motivul lucrãrilor Sale de cârmuire fațã de noi, însã El ne-a descoperit pe deplin dragostea inimii Sale pentru noi și astfel este privilegiul nostru sã umblãm prin credințã. Cel care a fost educat

în școala necazurilor se distinge printr-un duh zdrobit, o gândire smeritã și o încredere deplinã în Dumnezeu. Roadele dãtãtoare de pace sunt o dovadã a lucrãrii bune și desãvârșite a lui Dumnezeu în suflet.

Sã ne aducem aminte cã este aproape ziua în care nu va mai fi necesarã grija Tatãlui ceresc pentru copiii Sãi ignoranți și neascultãtori! Atunci lecțiile care țin de viața aceasta se vor încheia, iar timpul școlii necazurilor va lua sfârșit. Împrejurãrile în care am suferit și în care am fost umiliți și puși la încercare vor lãsa loc pãcii și bucuriei din casa Tatãlui. Atunci nu ne va mai lipsi nimic și ne vom bucura fãrã piedicã. Atunci vom cunoaște dragostea Tatãlui în toatã plinãtatea ei și vom continua sã ne bucurãm de prezența Lui, ca Dumnezeu și Tatã al Domnului nostru Isus Hristos. Și tot atunci, într-un fel mai profund decât am fi putut experimenta vreodatã pe acest pãmânt, vom înțelege aceste cuvinte minunate ale Domnului Isus: „I-ai iubit așa cum M-ai iubit pe Mine“ (Ioan 17.23). H. F. Witherby

Miercuri  17 MaiDar el, fiind plin de Duh Sfânt, privind țintã spre cer, a vãzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.   Fapte 7.55O mare parte din capitolul 7 al cãrții Fapte este constituitã de o puternicã prezentare a istoriei lui Israel. La sfârșitul cuvântãrii sale, Ștefan face o aplicație dureroasã pentru conștiințele ascultãtorilor sãi, care a provocat o aprigã împotrivire și o furie ucigașã. Vedem aici efectul religiozitãții lipsite de Hristos. Acești oameni erau pãzitori ai religiei și cãlãuze pentru popor, însã erau cu totul împotrivitori creștinismului. Erau plini de râvnã religioasã și de furie, în timp ce Ștefan era plin de Duhul Sfânt. Ei scrâșneau din dinți, iar fața lui Ștefan era ca fața unui înger. Ce contrast!Ștefan era plin de Duhul Sfânt, iar privirea sa era fixatã asupra Omului

glorificat din cer. Acesta este creștinismul! Aceasta este imaginea realã, normalã, a unui creștin! Creștinul este un om plin de Duhul Sfânt, care privește cu credințã spre cer și este preocupat cu un Hristos glorificat. Nu putem accepta un standard inferior acestuia, oricât de puțin ne-am ridica la înãlțimea lui. Standardul creștin este foarte ridicat și foarte sfânt. Trebuie sã mãrturisim cât de puțin ne potrivim lui, însã el rãmâne standardul divin și orice inimã devotatã va ținti cãtre el și niciodatã mai jos de el.

Este privilegiul fericit al oricãrui creștin sã fie plin de Duhul Sfânt și sã-și aibã ochii credinței ațintiți asupra Omului glorificat din cer. Rãscumpãrarea este împlinitã, pãcatul este înlãturat, harul domnește prin dreptate, existã un Om pe tronul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a venit pe pãmânt și Și-a fãcut

locuința în fiecare credincios și în Adunare, ca întreg. Aceste lucruri nu sunt doar speculații și teorii, ci sunt realitãți practice, de o valoare imensã, cu putere de a influența și forma viața creștinului. C. H. Mackintosh

Joi 18 MaiȘi a fost așa: pe când îi vorbeau ei zi de zi, și el nu-i asculta, au spus lui Haman, ca sã vadã dacã vor rãmâne în picioare cuvintele lui Mardoheu: pentru cã el le spusese cã este iudeu. Și când Haman a vãzut cã Mardoheu nu îngenuncheazã, nici nu se pleacã înaintea lui, Haman s-a umplut de mânie. Dar a socotit ca puțin lucru în ochii sãi sã punã mâna numai pe Mardoheu, pentru cã îi fãcuserã cunoscut poporul lui Mardoheu; de aceea Haman a cãutat sã nimiceascã pe toți iudeii care erau în toatã împãrãția lui Ahașveroș, pe poporul lui Mardoheu.                                    Estera 3.4-6

Dupã captivitatea babilonianã (14) – Planuri pentru exterminareNimic negativ nu este spus despre Mardoheu în cartea Estera. În privința aceasta, el este o imagine slabã a Domnului nostru Isus Hristos. Știm cã Domnul Isus este infinit mai mare decât orice simbol al Sãu. El este singurul deasupra cãruia s-au deschis cerurile, pentru ca Dumnezeu sã-Și declare plãcerea în El.

Credincios Dumnezeului sãu, Mardoheu a refuzat sã se plece înaintea lui Haman, care era un descendent al împãraților amaleciți. Când a fost întrebat de ce proceda așa, el a mãrturisit cã era iudeu. Acest lucru a declanșat mânia lui Haman. Gândind cã era prea puțin lucru sã-l omoare doar pe Mardoheu, Haman a decis sã-i distrugã pe toți iudeii din împãrãție. Dupã ce a aruncat sorți pentru a stabili ziua împlinirii acestui plan odios, el i-a oferit împãratului o mare sumã de bani pentru a-i permite sã-și ducã la capãt intențiile. Împãratul i-a dat permisiunea, așa cã au fost trimise scrisori referitoare la acest plan în tot imperiul persan.

Apocalipsa 12 ne prezintã, într-un limbaj simbolic, ura lui Satan fațã de iudei, din cauzã cã aceștia sunt poporul Domnului Isus, pe care diavolul Îl urãște cel mai mult. Când Satan L-a ispitit pe Domnul ca sã i Se închine, El a refuzat categoric aceastã propunere ticãloasã, citând Scriptura. Iudeii, poporul pãmântesc al Domnului Isus, au fost adesea ținta urii ucigașe a diavolului. Istoria abundã de încercãri ale lui Satan de a extermina acest popor, însã Dumnezeu a fãcut ca orice încercare sã eșueze.

E. P. Vedder, Jr.

Vineri  19 Mai

Eu sunt vița, voi mlãdițele. Cine rãmâne în Mine și Eu în el, acela aduce mult rod.                       Ioan 15.5Este o mângâiere faptul cã mlãdițele își au un loc rezervat în vițã. Atât timp cât mlãdița rãmâne în vițã, starea mediului înconjurãtor nu reprezintã o problemã. Afarã poate fi frig sau întuneric, soarele poate fi arzãtor, iar vântul poate sufla cu putere – nimic din toate acestea nu conteazã pentru mlãdițã. Câtã vreme vița este puternicã, mlãdița va continua sã se dezvolte.

Nu este greu sã gãsim exemple de furtuni devastatoare în aceastã sãrmanã lume. La școala unde lucrez aud adesea afirmații de genul: «Sunt atât de trist, fiindcã pãrinții mei urmeazã sã divorțeze»; «Tatãl meu tocmai a ieșit din închisoare; locuiește în orașul vecin, însã nu vine niciodatã sã mã vadã, fiindcã nu are bani de autobuz»; «Mama bea mult, iar asearã a venit acasã târziu de tot; am vrut sã pregãtesc eu cina pentru mine și surioara mea, însã nu aveam prea multe în casã».

Poate cã și tu treci printr-o furtunã în viața ta. Poate cã cei în care te încredeai cel mai mult par cã nu le prea pasã de tine și cã nu înțeleg mai nimic din încercãrile tale. Poate cã multe uși ți s-au închis în nas și vezi cum ești tot mai mult dat la o parte.

Totuși, poți sã rãmâi în vițã. Existã un loc acolo pentru tine, în Adevãrata Vițã, în Domnul Isus Hristos, care te iubește și care S-a dat pe Sine pentru tine. Acolo este puterea ta, acolo este sprijinul, hrana, mângâierea, bucuria și pacea ta. Mai mult, Domnul declarã cã vei aduce mult rod acolo, fiindcã Adevãrata Vițã este puternicã și bunã, iar puterea Lui este fãcutã desãvârșitã în slãbiciune. S. J. Campbell

Sâmbãtã 20 MaiCine este între voi cel care se teme de Domnul, cel care ascultã de glasul Robului Sãu? Cel care umblã în întuneric și n-are luminã sã se încreadã în Numele Domnului și sã se sprijine pe Dumnezeul sãu.  Isaia 50.10Lui Israel îi sunt adresate aceste cuvinte atunci când mulți din popor refuzaserã sã umble pe drumul ascultãrii fațã de Domnul. Poate cã unii dintre ei aveau totuși sã punã la inimã acest îndemn. Cine erau cei care aveau o adevãratã teamã de Domnul și respect pentru mãreția gloriei Sale? Adevãratul Rob avea sã vinã, cãci acest pasaj vorbește în mod profetic despre Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Câteodatã trebuie sã admitem cã drumul ne este întunecat, cã nu știm încotro mergem și cã avem nevoie de luminã. Cât de important este sã recunoaștem starea de lucruri realã și sã nu o ignorãm! Astfel, putem

beneficia de cuvintele: „Sã se încreadã în Numele Domnului și sã se sprijine pe Dumnezeul sãu“. Acum, când Dumnezeu S-a revelat în Persoana binecuvântatã a Fiului Sãu, ne putem bucura de lumina perfectã a unei astfel de revelații.

Domnul Isus Hristos este un minunat reazem pentru credințã. Avem privilegiul, ca și Toma, sã ne bucurãm de faptul cã El este Domnul nostru și Dumnezeul nostru. Ne putem baza deplin pe El, cu o încredere deplinã în dragostea și în credincioșia Sa. O astfel de încredere alungã orice întuneric și face loc luminii divine în suflet. L. M. Grant

Lasã-ți calea-n mâna Domnului,Apãsarea care te sleiește,

A ta jale, Lui șoptește.Sperã, vai-urile chiar sã se dubleze,

Sperã, fãrã a te-nfricoșa,Inima sã nu se-ngrijoreze.

Nicidecum tu nu te-ngrijora!dupã Paul Gerhardt

Duminicã  21  MaiPentru cã v-am fãcut cunoscut puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos nu urmând basme iscusit alcãtuite, ci fiind martori oculari ai mãreției Sale. Pentru cã El a primit de la Dumnezeu Tatãl onoare și glorie, când un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunatã: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Eu Îmi gãsesc plãcerea“.    2 Petru 1.16,17În aceastã a doua Epistolã, Petru descrie starea moralã coruptã care caracterizeazã veacul în care trãim. În mijlocul unei astfel de stãri, el ne aratã calea prin care putem scãpa de torentul rãului care se abate asupra noastrã. Epistola nu se ocupã cu ceea ce se petrece în lume, nici nu cautã sã îmbunãtãțeascã lumea, ci prezintã ceea ce Dumnezeu gândește despre aceastã lume. Scopul Lui este sã supunã toate lucrurile lui Hristos, atât pe cele din cer, cât și pe cele de pe pãmânt. Lumea va fi martorã la faptul cã același Isus pe care ea L-a crucificat va veni în putere și cu mare glorie, ca Împãrat al împãraților și Domn al domnilor. Toți vrãjmașii vor fi supuși sub picioarele Sale. Fãgãduința slavei viitoare a Domnului Isus Hristos face referire la perioada Mileniului.

Domnul i-a luat pe Petru, pe Iacov și pe Ioan pe un munte, ca sã Se roage (Marcu 9.1-8), iar acolo le-a oferit o imagine a gloriei viitoare. La aceastã scenã face Petru referire atunci când spune cã ei au fost martori oculari ai mãreției Lui. Nimeni niciodatã nu mai fusese martor la o astfel de

scenã glorioasã – fața Lui a strãlucit ca soarele, hainele Lui erau mai albe decât zãpada, iar Tatãl, din gloria minunatã, a declarat cã Își gãsește plãcerea în Fiul Sãu preaiubit.

„Și noi avem mai tare cuvântul profetic, la care bine faceți cã luați aminte (ca la o luminã strãlucind într-un loc întunecos), pânã se va ivi ziua și va rãsãri steaua de dimineațã în inimile voastre“ (2 Petru 1.19). Se apropie ziua când gloria lui Hristos va umple întregul univers.

J. Redekop

Luni  22  MaiAm putere pentru toate, în El, care mã întãrește.  Filipeni 4.13

Creștinul, aflându-se într-o lume împotrivitoare, este constant supus presiunii de a pãrãsi calea cãtre cer. Hristos însã este puterea noastrã pentru a ne ridica deasupra împrejurãrilor vieții prezente. Doar El ne poate sprijini în orice necaz și ne poate ține picioarele pe calea credinței. El este resursa noastrã inepuizabilã.

Filipeni 4 începe cu acest îndemn: „Stați astfel tari în Domnul“. Aceasta presupune cã întreaga putere a vrãjmașului este aliniatã împotriva noastrã și cã mãrturia creștinã nu mai umblã la înãlțimea chemãrii cerești. Ce nãdejde avem sã rãmânem fideli lui Hristos și sã fim feriți de a abandona calea credinței? Singura noastrã nãdejde, singura noastrã resursã este Hristos. Nu putem sta tari prin puterea noastrã. Nu putem sta tari prin puterea fraților noștri. Ei, ca și noi, sunt slabi și supuși greșelii. Putem sta însã tari în Domnul. El niciodatã nu ne va lãsa și în El gãsim tãria de a ne împotrivi vrãjmașului și uneltirilor lui.

Suntem îndemnați de asemenea sã ne bucurãm în Domnul întotdeauna (versetul 4). Aceastã bucurie în Domnul ne elibereazã de puterea lucrurilor prezente. Nu ne putem întotdeauna bucura de împrejurãrile noastre sau de frații noștri, însã ne putem bucura întotdeauna în Domnul. El rãmâne același mereu, iar dacã ne bucurãm în El, dacã toate resursele noastre sunt în El și dacã avem încrederea cã El este aproape, atunci nu vom fi tulburați de confuzia existentã în lume și în mãrturia creștinã. Nu ne vom cãuta drepturile, ci ne vom bucura în Domnul, cu simțãmântul cã El este mereu aproape. El ne susține în orice împrejurare și ne pãzește, spre gloria Dumnezeului și Tatãlui Sãu. H. Smith

Marți 23 Mai

Atunci Isus i-a spus: „Pleacã, Satan, pentru cã este scris: «Domnului Dumnezeului tãu sã te închini și numai Lui sã-I slujești»“.                               Matei 4.10Tinerilor, … cuvântul lui Dumnezeu rãmâne în voi.              1 Ioan 2.14Sã remarcãm cã Domnul nu numai cã a citat Scriptura, ci a citat-o ca Scripturã, fiindcã El a spus întotdeauna: „Este scris“. Domnul a câștigat biruința de fiecare datã prin Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta a fost rezultatul dependenței Lui binecuvântate de Dumnezeu și al locuirii Cuvântului lui Dumnezeu în inima Sa. El a dovedit adevãrul cuprins în cuvintele: „Am ascuns Cuvântul Tãu în inima mea, ca sã nu pãcãtuiesc împotriva Ta“ (Psalmul 119.11). Satan a plecat învins. Apoi este scris cã îngerii au venit și Îi slujeau (Matei 4.11). Ei priviserã cu plãcere cum un Om l-a biruit pe Satan prin dependențã și ascultare. Au vãzut aceste douã trãsãturi în Hristos, însã le vãd ei și în noi? Secretul puterii stã în aceasta: sã ai Cuvântul lui Dumnezeu ascuns în inimã și, în mod implicit, sã asculți de el.

Când întâmpin o dificultate, credeți cã Duhul lui Dumnezeu mã va ajuta printr-un cuvânt al Scripturii pe care nu l-am ascuns în inima mea? Nu, ci, dacã am fost nepãsãtor și leneș în ce privește citirea Cuvântului lui Dumnezeu, nu voi avea cuvintele Scripturii cu adevãrat ascunse în inimã. Duhul Sfânt nu-mi poate aminti de un verset pe care nu l-am citit. Nu putem exagera importanța citirii Scripturii.

Tinerii sunt recomandați prin faptul cã acest Cuvânt al lui Dumnezeu rãmâne în ei. Gândurile lor sunt formate de Scripturã. Dobândim cunoașterea lui Dumnezeu prin Cuvântul Sãu. Însã trebuie sã ascundem acest Cuvânt în inimile noastre. De aceea, în Psalmul 119 existã doar douã versete care nu fac referire la Cuvântul lui Dumnezeu. Studiați cu atenție acest psalm! „Cum își va ține tânãrul curatã cãrarea? Pãzindu-se dupã Cuvântul Tãu“ (Psalmul 119.9). W. T. P. Wolston

Miercuri 24 MaiȘi când Mardoheu a aflat tot ce se fãcuse, Mardoheu și-a sfâșiat hainele și s-a îmbrãcat în sac și cenușã și a ieșit în mijlocul cetãții și a plâns cu glas tare și amar.                                            Estera 4.1Și, când S-a apropiat, vãzând cetatea, a plâns pentru ea, spunând: „Dacã ai fi cunoscut și tu, mãcar în aceastã zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tãi, … n-ai cunoscut timpul cercetãrii tale“.                                                           Luca 19.41,42,44

Dupã captivitatea babilonianã (15) – Un plâns amar

Decretul cu privire la distrugerea iudeilor fusese scris, pecetluit cu inelul împãratului și trimis în toate provinciile. Oriunde ajungea „era jale mare între iudei, și post și plângere și strigãt; și mulți se culcau în sac și cenușã“ (versetul 3). Mardoheu, a cãrui credincioșie stârnise ura lui Haman și provocase acel decret ticãlos, a plâns cu glas tare și a mers la palatul împãratului. A refuzat hainele trimise de Estera pentru a înlocui sacul cu care era îmbrãcat și i-a fãcut acesteia cunoscut ceea ce se întâmplase. El nu putea face mai mult, însã a rugat-o pe Estera sã mijloceascã la împãrat pentru poporul ei. Estera a acceptat, deși acest lucru o putea costa viața.

În același fel, deși într-un contrast complet, Îl vedem pe Domnul nostru binecuvântat în ultima Sa cãlãtorie cãtre Ierusalim, plângând pentru cetate, în vederea lucrurilor care o așteptau. Venise la ai Sãi și ai Sãi nu L-au primit și nu au cunoscut timpul cercetãrii lor. Conducãtorii L-au urât fãrã temei și chiar atunci complotau sã-L dea la moarte. Cât de cumplitã avea sã fie soarta lor! Vrãjmașii lor aveau sã vinã, sã-i împresoare și sã radã cetatea de pe fața pãmântului. Domnul știa care avea sã fie rezultatul cuvintelor pe care ei urmau sã le rosteascã: „Sângele Lui sã fie asupra noastrã și asupra copiilor noștri“. Nu mai era cale de întoarcere. Cu o hotãrâre a dragostei, El a pornit sã-Și dea viața pentru vrãjmașii Sãi și pentru noi toți. E. P. Vedder, Jr.

Joi  25 MaiȘi ei au venit la Ierihon; și, pe când ieșea din Ierihon cu ucenicii Sãi și cu o mare mulțime, fiul lui Timeu, Bartimeu, orbul, ședea lângã drum cerșind.                                                                                    Marcu 10.46Mântuitorul cãlãtorea spre Ierusalim pentru ultima datã și tocmai ieșea din Ierihon. Deși, în duhul Sãu, simțea întreaga greutate a lucrurilor care aveau sã vinã asupra Lui, El nu uita nicio clipã de nevoile celor din jurul Sãu, inima Lui fiind mereu sensibilã la suferința oamenilor.

Un cerșetor orb, auzind mulțimea care trecea și întrebând ce se întâmplã, a aflat cã trece Isus din Nazaret. Atunci cerșetorul, pe nume Bartimeu, a strigat: „Isus, Fiul lui David, ai milã de mine!“. Domnul nu l-a mustrat cã a folosit un astfel de titlu. Fiind israelit dupã naștere, Bartimeu era îndreptãțit sã aștepte un împãrat din familia lui David, care sã deschidã ochii orbilor, sã dezlege limba celor muți și sã-i facã pe cei ologi sã meargã (Isaia 35.5,6). Cei din jur au încercat sã-l facã sã tacã, însã nu au reușit. Dacã ar fi scãpat o asemenea ocazie, nu ar mai fi avut alta, cãci Domnul nu avea sã mai treacã niciodatã prin Ierihon.

Strigãtul sãu a fost auzit de Mântuitorul, care a poruncit sã fie adus la El. „Aruncându-și haina, a sãrit în sus și a venit la Isus“ (versetul 50). Bartimeu

ne oferã multe lecții. Existã o hainã a dreptãții proprii, pe care mulți o pãstreazã, spre paguba lor, în loc sã o arunce și sã vinã la Domnul Isus. De asemenea, este bine sã imitãm sârguința lui Bartimeu în cãutarea binecuvântãrii, precum și graba cu care a venit sã o primeascã. Câteva cuvinte ale Domnului au fost suficiente pentru vindecarea sa: „Mergi! Credința ta te-a vindecat“.

Domnul Și-a continuat cãlãtoria spre Ierusalim. Acolo nu-L aștepta o coroanã împãrãteascã, ci una de spini; nu un tron al gloriei, ci o cruce a rușinii. Însã, în cãile minunate ale lui Dumnezeu, acesta a fost felul în care El ne-a câștigat mântuirea. W. W. Fereday

Vineri  26 MaiUcenicii au fost numiți creștini pentru întâia datã în Antiohia.     

Fapte 11.26Termenul „creștin“ este folosit doar de trei ori în Noul Testament. Prima datã este folosit cu privire la credincioșii din Antiohia. Credința creștea și se rãspândea dincolo de Iudeea și de Samaria, cãtre teritoriul națiunilor. Tot mai mulți dintre națiuni veneau la Hristos, așa cum s-a întâmplat și în Antiohia (Fapte 11.19,20). Cei nemântuiți din Antiohia i-au numit pentru prima datã „creștini“ pe cei care crezuserã în Hristos. În grecește, acest termen înseamnã „ai lui Hristos“, desemnându-i pe cei care Îl urmau pe Domnul.

A doua oarã, acest termen este folosit de un împãrat. Apostolul Pavel stãtea înaintea lui Agripa și tocmai îi relatase episodul convertirii sale (Fapte 26). El nu fusese neascultãtor viziunii cerești, ci, din persecutor, devenise urmaș al lui Hristos. Rãspunsul lui Agripa a fost: „Mã vei convinge în curând sã devin creștin!“ (versetul 28).

A treia apariție a acestui termen este mai solemnã: „Dacã cineva suferã ca și creștin, sã nu se rușineze, ci sã-L glorifice pe Dumnezeu în numele acesta“ (1 Petru 4.16). Credincioșii sufereau o cruntã persecuție din partea împãratului Nero, doar din pricinã cã erau creștini. Petru îi îndeamnã sã îndure și sã-L glorifice pe Dumnezeu. Domnul Însuși a spus: „Fericiți sunteți voi când vã vor defãima și vã vor persecuta … din cauza Mea“ (Matei 5.11).

Cei dintâi credincioși nu s-au denumit ei înșiși creștini, ci oameni „ai Cãii“ (Fapte 9.2; 19.9,23; 22.4; 24.14,22). Ei Îl urmau pe Isus Hristos, care este Calea, Adevãrul și Viața (Ioan 14.6). În lume sunt acum peste douã miliarde de oameni care își spun creștini. Totuși, din aceastã mare

mulțime, doar foarte puțini sunt adevãrați urmași „ai Cãii“. Cum stau lucrurile cu tine? L-ai primit tu pe Hristos ca Domn și Mântuitor al tãu?

B. Reynolds

Sâmbãtã  27  MaiDomnul i S-a arãtat la stejarii lui Mamre, pe când ședea la intrarea cortului sãu, în arșița zilei.  Geneza 18.1Cortul lui Avraam, ca și casa din Betania, a fost un loc unde Domnul a gãsit înviorare. El dorește pãrtãșia cu noi, cãci a spus: „Iatã, Eu stau la ușã și bat; dacã va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine“ (Apocalipsa 3.20). Mai mult, de aceste manifestãri binecuvântate ale prezenței Sale ne putem bucura și noi, cãci „cine are poruncile Mele și le ține, acela este cel care Mã iubește; iar cine Mã iubește pe Mine va fi iubit de Tatãl Meu și Eu îl voi iubi și Mã voi arãta lui“ (Ioan 14.21).

Cât de multe oportunitãți am pierdut, atunci când Domnul ni S-a arãtat, însã „zãduful zilei“ și multele preocupãri ne-au împiedicat, așa încât am fost ignoranți cu privire la prezența Lui, iar El a fost nevoit sã meargã mai departe! El a trebuit sã treacã de Lot, fiindcã acesta era prea ocupat cu treburile Sodomei, la poarta cetãții. Doi îngeri i s-au arãtat, însã doar pentru a vesti judecata.

Bucuria lui Avraam a fost mare atunci când L-a vãzut și L-a recunoscut pe Domnul. În Ioan 20, ucenicii s-au bucurat de asemenea când L-au vãzut pe Domnul. Simțim și noi aceastã bucurie în Ziua Domnului? Avraam a avut privilegiul de a-L servi pe Domnul fãrã întârziere, fiindcã avea lucrurile necesare la îndemânã. Închinarea înseamnã a-I prezenta Tatãlui ceea ce vorbește despre Hristos, lucruri pe care le-am strâns în timpul sãptãmânii, în urma comuniunii cu Domnul. Este trist când ne strângem laolaltã sã ne amintim de El și gurile stau închise. Sã nu existe nici mãcar cinci cuvinte de mulțumire? Falimentul este de partea noastrã – nu am umblat în comuniune constantã cu El, petrecând timp în rugãciune și în citirea Cuvântului. Mã tem cã astfel Îl lipsim de onoarea de care El este atât de vrednic. Sã remediem cât mai grabnic o astfel de stare!

R. A. Barnett

Duminicã  28  MaiL-au rãstignit acolo, pe El și pe rãufãcãtori: pe unul la dreapta și pe altul la stânga.                  Luca 23.33

Aceasta este istoria celor doi tâlhari. Unul a fost mântuit în felul minunat descris în Luca 23, așa încât niciun om sã nu dispere; însã a fost mântuit doar unul, așa încât nimeni sã nu aibã nãdejdi false. Hristos a obținut eliberarea tâlharului prin propria Sa moarte, iar ochii lui au fost deschiși prin credința în ceea ce Hristos fãcea.

Descoperirea lui Hristos fațã de sufletul sãu, fãcutã prin Duhul Sfânt, l-a convins de întreaga sa stare de pãcat. „Nu te temi tu de Dumnezeu“, a fost mustrarea lui fațã de celãlalt tâlhar, „tu, care ești sub aceeași sentințã? Și noi, într-adevãr, pe drept suntem aici, pentru cã primim ce ni se cuvine pentru ceea ce am fãcut“. Dupã ce și-a mãrturisit pãcatul și a recunoscut dreptatea sentinței, el dã o minunatã mãrturie despre Hristos: „Omul Acesta n-a fãcut nimic rãu“. El a avut o percepție a caracterului divin al Domnului, ca și cum I-ar fi cunoscut toatã viața. Avem și noi o astfel de gelozie pentru curãția și gloria lui Hristos, încât sã strigãm ori de câte ori El este dezonorat?

Apoi, întorcându-Se cãtre Isus, a spus: „Amintește-Ți de mine, Doamne, când vei veni în Împãrãția Ta!“. De îndatã ce și-a terminat mãrturia cãtre celãlalt tâlhar, inima lui s-a întors instinctiv cãtre Hristos. Fãrã sã se mai gândeascã la durerile lui, sau la cei din jurul crucii, el Îl recunoaște pe Domnul ca Mântuitor și ca Împãrat și, de asemenea, recunoaște cã Împãrãția Lui va veni cu siguranțã. El privea cãtre o altã împãrãție, în care moartea nu putea pãtrunde. Nu exista niciun nor, nicio îndoialã, ci doar siguranța solidã, plinã de pace, cã Domnul va veni în Împãrãția Sa.

Domnul i-a dat mai mult decât a cerut credința lui. Nu doar a fi în Împãrãția Lui în viitor, ci: „Astãzi vei fi cu Mine în paradis“. El nu cunoștea mai nimic despre lucrarea lui Hristos și despre efectele ei, însã Duhul Sfânt i-a fixat inima asupra Persoanei lui Hristos. J. N. Darby

Luni  29 MaiDe aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cereascã, luați aminte la Apostolul și Marele Preot al mãrturisirii noastre, la Isus.                                                  Evrei 3.1Chemarea cereascã ne îndreaptã ochii cãtre Hristos Isus în cer și ne atrage inimile cãtre El. Expresia „care aveți parte“ implicã a avea parte cu El, a avea ceva în comun, în timp ce aratã, de asemenea, o diferențã în comparație cu El, cãci El este întotdeauna unic. Chemarea cereascã nici nu se concentreazã pe ceea ce suntem noi, nici nu atrage atenția cu privire la eforturile noastre – sau la lipsa acestor eforturi – de a-L urma și a-L sluji.

Nu, ci ea implicã faptul cã orice altceva trebuie dat la o parte, pentru a fi pe deplin angajați în a-L cunoaște și sluji pe Cel care ne-a chemat.

Hristos are o slujire în cer, cu privire la Dumnezeu și cu privire la noi. Fiind pãrtași acestei chemãri, El împãrtãșește cu noi ceea ce este prețios pentru El, iar noi împãrtãșim aceasta unii cu alții. Aceastã chemare este cereascã, fiindcã Cel care ne-a chemat este așezat la dreapta lui Dumnezeu. Chemarea Lui ne ațintește privirile doar asupra marelui Apostol, inimile noastre fiind pe deplin implicate, fiindcã Îl iubim. Privim la El, Îl evaluãm, Îl contemplãm și meditãm asupra Persoanei Sale binecuvântate. Pe mãsurã ce Îl studiem, mințile noastre devin pe deplin preocupate cu El.

Domnul Isus este Apostolul și Marele Preot al nostru la dreapta lui Dumnezeu. Moise fusese conducãtorul dat de Dumnezeu pentru a arãta poporului voia Lui, cu alte cuvinte, fusese apostolul vechiului legãmânt, pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu înaintea poporului. Fratele sãu, Aaron, a fost marele preot care îl reprezenta pe Israel înaintea lui Dumnezeu. Domnul nostru Isus Hristos unește în Persoana Sa aceste douã slujiri. Pe de o parte, privind la El, Îl vedem ca Apostol al nostru, reprezentându-L pe Dumnezeu înaintea noastrã. De cealaltã parte Îl mãrturisim pe Hristos Isus în aceastã lume care L-a lepãdat și crucificat, în timp ce El ne reprezintã în cer înaintea lui Dumnezeu. A. E. Bouter

Marți  30 MaiȘi cuvântul Domnului a fost cãtre mine, zicând: „Fiu al omului, ce are lemnul de vițã mai mult decât alt lemn, mlãdița de vițã care este printre copacii pãdurii? Se va lua din el lemn ca sã se facã vreun lucru? Vor lua ei din el un cârlig, ca sã atârne în el vreo unealtã? Iatã, se dã pentru foc: focul îi mistuie amândouã capetele, și mijlocul este ars. Este el bun pentru vreo lucrare?“.                       Ezechiel 15.1-4Dumnezeu este Dumnezeul adevãrului. El iubește realitatea și detestã pretențiile. Domnul Isus, când Se afla pe pãmânt ca Dumnezeu manifestat în trup, a avut aceeași atitudine cu privire la aceste lucruri. El a fost plin de dragoste pentru pãcãtoșii pierduți și a manifestat o îndelungã rãbdare fațã de oricine dorea sã cunoascã adevãrul. De cealaltã parte, El a denunțat cu tãrie ipocrizia și îndreptãțirea de sine, pronunțând judecãți severe asupra celor care încercau astfel sã-și ascundã starea înaintea lui Dumnezeu.

Unde existã viațã divinã în suflet, va exista rod pentru El și în exterior. Nimic nu poate compensa lipsa dovezilor exterioare ale unei pocãințe adevãrate și ale harului regenerator al lui Dumnezeu.

Caracterul produs de lucrarea Duhului Sfânt înãuntru va produce o purtare potrivitã în afarã. Domnul este glorificat atunci când cei care mãrturisesc faptul cã sunt mântuiți aduc roade scumpe, care proclamã realitatea lucrãrii din sufletele lor. Un mãrturisitor care nu aduce roade este ca o vițã care nu produce struguri – ea este practic inutilã. Credincioșii trebuie sã fie lumini în aceastã lume întunecatã, atrãgându-i pe alții la Hristos.

Pentru a face fațã acestei responsabilitãți, trebuie sã fim nãscuți din nou. Omul natural nu poate trãi la un nivel spiritual; el nu înțelege deloc lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.14). Slujitorii lui Dumnezeu sunt cunoscuți prin roadele pe care le aduc. Slujirea și rodul izvorãsc din viața divinã dãruitã prin nașterea din nou. H. A. Ironside

Miercuri  31 MaiPodoaba voastrã sã nu fie cea de afarã, a împletirii pãrului și a purtãrii aurului sau a îmbrãcãrii hainelor lumești, ci omul ascuns al inimii, în frumusețea nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.                                  1 Petru 3.3,4Investim prea mulți bani și prea mult timp în efortul de a arãta bine, atractivi. În ziua de astãzi se pune mult accentul pe acest lucru. Este valabil atât pentru femei, cât și pentru bãrbați.

Când Samuel a mers pentru a-l unge pe unul dintre fiii lui Isai în locul împãratului Saul, vãzându-l pe Eliab, s-a gândit cã el trebuie sã fie alesul. Dumnezeu însã i-a spus sã nu priveascã la ceea ce izbește ochiul. David, care era un om dupã inima Sa, avea sã fie cel ales.

Câtã nevoie avem sã învãțãm aceastã lecție! Adevãrata frumusețe nu stã în ceea ce se vede în exterior, ci în ceea ce se aflã în inimã. Dacã încercãm sã fim atractivi sau dacã suntem atrași de ceea ce izbește ochiul, o astfel de atracție este una naturalã, carnalã. Trebuie sã înțelegem cã atracția carnalã este fațada unei persoane carnale. Încercãm noi sã fim atractivi prin mijloace carnale? Aceasta ar fi o greșealã uriașã. Carnea nu poate atrage decât carnea. Dumnezeu dorește frumusețea omului dinãuntru, nu pe cea a omului din afarã. Facã El ca și noi sã dorim ceea ce El dorește! A. Blok

Sã nu mai gãsesc plãcerea în nimic de pe pãmânt,Și picioarele sã-mi ținã numai drumul Tãu cel sfânt.