. Viermicultura

Nu, nu este o gluma. Chiar se intampla, si este bine ca se intampla. Viermicultura, caci astfel se numeste stiintific cresterea ramelor, are principalul rol de a interveni in reciclarea deseurilor si producerea ingrasamintelor organice - biohumusul. Tehnologia se bazeaza pe capacitatea taratoarelor de a se hrani cu deseuri organice care de multe ori polueaza mediul.

Suntem siguri ca pescarii vor fi primii entuziasti in domeniu, cu toate astea viermicultura trebuie luata foarte in serios si privita ca o metoda fiabila, suta la suta ecologica, de a scapa de deseurile care pe zi ce trece sunt tot mai multe si afecteaza grav mediul inconjurator. In lume tehnologia este folosita pe scara larga in agricultura, si in special in legumicultura, unde calitatea solului este foarte importanta.

Va redam in continuare un scurt articol al doamnei Larisa Cremeneac, din cadrul Institutului National pentru Zootehnie si Medicina Veterinara din Republica Moldova.

"Viermicultivarea este o metoda biologica de prelucrare a deseurilor organice cu ajutorul viermiculturii (ramelor). Ea se bazeaza pe capacitatea biologica a ramelor de a folosi in calitate de hrana diverse genuri de deseuri organice din agricultura, industria alimentara, de la abatoare, industria lemnului, deseurile menajere, transformindu-le in ingrasaminte organice pretioase - biohumus (biocompost, viermicompost).

La etapa actuala in Moldova se acumuleaza anual mai mult de 30 mln tone de deseuri organice (V.Garaba, 2000).

Un rol special apartine deseurilor acumulate in localitatile rurale,care se caracterizeaza prin continutul in ele a unei parti considerabile de substante organice extrem de pretioase pentru agricultura. In localitatile rurale o pondere mare in volumul deseurilor organice o au cele animaliere. Din lipsa de mijloace pentru evacuarea deseurilor si necunoasterea consecintelor depozitarii lor in apropierea surselor de apa, in ograzile proprii, locuitorii de la sate contribuie la poluarea apelor freatice si a solurilor cu compusi ai azotului (nitriti, nitrati, nitozoamine si amoniac), bacterii patogene si alte toxine.

In legatura cu aceasta este necesar de mentionat ca prelucrarea deseurilor organice menajere, din agricultura si din diverse ramuri ale industriei, este o problema actuala si de perspectiva.

Una dintre caile de solutionare a acestei probleme este viermicultura, care este un bun transformator al deseurilor organice in biohumus. In calitate de transformator al deseurilor organice serveste rama, Hibridul rosu de California, care foloseste in procesul de nutritie diverse genuri de deseuri organice, care au trecut etapele procesului de fermentare. Durata perioadei de fermentare depinde de tipurile dejectiilor folosite in calitate de substrat nutritiv pentru rame. Pentru dejectiile vitelor mari cornute perioada de fermentare alcatuieste 5 - 7 luni, cailor - 5 - 6, ovinelor - 3 - 4, porcinelor - 10 - 11, pasarilor - 14 - 16 luni.

Dejectiile iepurilor pot fi folosite in calitate de substrat nutritiv imediat dupa colectare, fiind supuse stropirii abundente, in caz daca contin o cantitate sporita de urina. Un substrat excelent pentru rame este cel care contine celuloza. In calitate de celuloza pot servi paiele, deseurile vegetale si rumegusul din lemn (cu exceptia celui obtinut din lemnul speciilor de conifere). Aceste adaosuri sunt amestecate cu dejectiile in proportie de 1:3 si sunt supuse procesului de fermentare pentru a regla nivelul aciditatii active si continutului de azot amoniacal. Activitatea vitala a ramelor este asigurata de anumite conditii ale substratului nutritiv (temperatura, aciditare, umiditate, cantitatea azotului amoniacal).

Temperatura optima pentru prelucrarea normala a substratului nutritiv de catre rame constituie + 20... + 25 grade. La temperatura de + 14... +18 grade are loc oprimarea activitatii de reproducere, iar la +7... + 12 grade ramele nu se inmultesc, iar la temperaturi mai scazute ele cad in hibernare.

Cresterea sau scaderea esentiala a temperaturii influenteaza negativ atat asupra reproducerii cat si asupra gradului de prelucrare a deseurilor organice. O importanta deosedita pentru activitatea normala a ramelor are umiditatea substratului nutritiv, care trebuie sa constituie 70 - 80 % (adica, atunci cand se strange in pumn, apa sa curga printre degete). Micsorarea nivelului umiditatii conduce la scaderea greutatii corporale si activitatii de prelucrare a substratului.

O alta conditie, care influenteaza procesul de prelucrare a deseurilor organice, este mentinerea aciditatii active (pH), care trebuie sa constituie 7 - 8 unitati. Devierea aciditatii active a substratului nutritiv cu o unitate de la cea optima nu provoaca schimbari esentiale, in modul de viata si activitate a ramei.

Sporirea aciditatii pana la 5 - 6 unitati si lipsa aeratiei in substratul nutritiv conduce la micsorarea numarului de indivizi tineri si a greutatii corporale a ramelor mature.

Pentru a regla nivelul aciditatii active a substratului nutritiv pina la nivelul optim se recomanda la cel cu mediu acid de adaugat creta sau var, iar la cel bazic - sol cu aciditatea marita sau turba. Cantitatea de azot amoniacal, dupa ce s-a terminat procesul de fermentare, trebuie sa oscileze de la 4,0 pina la 17,0 mg/kg.

Tehnologia virmicultivarii nu este un proces copmlicat, daca se iau in consideratie conditiile expuse mai sus. In procesul viermicultivarii trebuie sa se respecte urmatoarele etape:

a) pregatirea substratului nutritiv; b) formarea parcelelor, lojelor, sectoarelor, gramezilor; c) plasarea in substrat a ramelor si transferarea lor pe parcursul procesului bioconversiei in sectoare noi; d) colectarea biohumusului si pregatirea lui pentru utilizare sau pastrare.

Substratul nutritiv de baza poate fi alcatuit din dejectiile animalelor, dupa fermentare. Dejectiile care nu au fost supuse fermentarii (cu exceptia celor de iepure) nu pot fi folosite in calitate de substrat nutritiv. Dupa fermentare substratul nutritiv este supus analizelor chimice. Daca aceasta nu este posibil, atunci pentru a determina calitatea substratului nutritiv se foloseste testul "50 rame", care consta in urmatoarele: intr-o lada se plaseaza o cantitate anumita de substrat nutritiv, pregatit pentru viermicultivare (3-5kg), in care se plaseza 50 rame mature.

Dupa 24 ore indivizii sunt numarati si se determina starea lor fiziologica. Daca toate ramele sunt vii si active, atunci substratul nutritiv poate fi folosit in procesul de viermicultivare. Atunci cand ramele au parasit substratul sau sunt pasive, pregatirea substratului trebuie continuata, pana la momentul cand rimele nu vor parasi mediul de trai. A doua etapa a tehnologiei viermicultivarii este formarea lojelor si sectoarelor in care se plaseaza substratul nutritiv.

Pentru gospodariile mari, dimensiunile sectoarelor constituie 1 m latime si 50 m lungime, in care grosimea substratului nutritiv trebuie sa fie de 25 - 35 cm (vara) si 35 - 45 cm (iarna). Sectoarele se impart in loje, dimensiunile constituind 1 m latime si 2 m lungime. Asadar, un sector este alcatuit din 25 loje.

Sectoarele pot fi situate la suprafata solului, pe suprafete asfaltate, putin inclinate, sau pe suprafete de pe care a fost inlaturat stratul afanat. Sectoarele de asemenea se pot situa in santuri cu adancimea de 40 - 50 cm, betonate, avand aceleasi dimensiuni. Inainte de plasarea substratul nutritiv pe fundul sectorului se asterne un strat de 5 cm paie. Pentru gospodariile mici (particulare sau de fermieri) se pot practica gramezile de dejectii (gunoi de grajd, baligar), care au fost supuse fermentarii, cu latimea 1 m, iar lungimea 2 si mai multi metri.

Grosimea substratului nutritiv nu trebuie sa depaseasca 50 cm. Intr-o loja trebuie sa fie plasat pana la 1 tona de substrat nutritiv. Alegerea locului pentru viermicultivare joaca un rol important in procesul de prelucrare a deseurilor organice. Locul ales trebuie sa fie situat intr-o zona accesibila pentru a folosi deseurile organice, sa fie putin inclinat pentru a da posibilitate apei de a se scurge in timpul stropitului si ploilor abundente. Daca conform testului "50 rame" substratul este calificat benefic pentru viermicultivare, in el se plaseaza ramele.

Inainte de plasarea ramelor substratul se stropeste abundent. Plasarea ramelor se efectueaza ziua, deoarece sub influenta luminii ele se ascund repede in substrat. Pe parcursul procesului tehnologic de prelucrare a deseurilor organice trebuie de tinut cont de respectarea cerintelor expuse mai sus. Daca intr-o loja au fost plasate 30 - 100 mii indivizi, atunci procesul de prelucrare dureaza 6 luni.

Dupa prelucrarea completa a substratului nutritiv, este necesara reamplasarea ramelor in loje noi. Acest proces decurge astfel: timp de 14 zile nu se da hrana suplimentara, dupa care de-alungul lojei (sectorului) se adauga substratul nutritiv, pe centru. Ramele se incadreaza in acest substrat nutritiv si se inlatura impreuna cu el, plasandu-se in alte loje (gramezi) cu substrat nutritiv.

Aceasta operatie se repeta de 3 - 4 ori pana cand este inlaturata cea mai mare parte din populatia de rame. Biohumusul obtinut este uscat, cernut si ambalat in saci din polietilena sau este administrat in stare bruta pe campuri. Pe parcursul a 6 luni, cat dureaza procesul de prelucrare, substratul trebuie permanent stropit. Stropirea trebuie efectuata dimineata sau seara, cand diferenta de temperaturi nu este mare.

In perioada calda a anului (din martie pana in octombrie) in sectoarele sau lojele noi hrana suplimentara se adauga regulat, o data la 2 saptamani, prima administrare a ei fiind efectuata la o luna dupa plasarea ramelor. In perioada rece a anului, sectoarele, lojele sau gramezile de deseuri organice in care se afla veirmicultura se acopera cu paie, rogojini sau panza de sac.

Dintr-o tona de deseuri organice pe parcursul a 6 luni se pot obtine 500-600 kg de biohumus. In conditiile climaterice din Moldova tehnologia viermicultivarii poate fi practicata la aer liber si formarea sectoarelor noi poate fi efectuata de doua ori, in lunile aprilie si octombrie.

Scopul principal al viermicultivarii este prelucrarea completa a deseurilor organice, obtinerea biohumusului si ameliorarea situatiei ecologice.

In calitate de directie auxiliara este obtinerea adaosului proteic pentru ratia de hrana a animalelor.

Asadar, tehnologia propusa poate fi aplicata in orice tip de gospodarii (ferma, gospodarii particulare si de fermieri), nu necesita cheltuieli mari si poate fi organizata in aer liber."

Rîmele – bogăţia solului Tuesday, 19 July 2005 După cum susţin specialiştii în domeniu, anual în Republica Moldova se pierd 600 mii tone de humus, solurile cu deficit de humus constituind circa 40% din suprafaţa terenurilor agricole. Există riscul ca în următoarele decenii conţinutul humusului să scadă în medie cu 10-25%, ceea ce va afecta substanţial calităţile fizice şi microbiodiversitatea solurilor, cauzînd pierderi irecuperabile în agricultură. Cu toate că există diverse strategii şi planuri naţionale de soluţionare a acestei probleme, puţini le cunosc şi le implementează. Motivul ar fi că nu toţi fermierii de rînd au acces la ele sau îşi pot permite să utilizeze metodele şi tehnologiile descrise, acestea fiind adesea costisitoare. Deci, ce ar putea întreprinde agricultorii în asemenea condiţii pentru a menţine fertilitatea pămînturilor lor?

Unul din răspunsurile la această întrebare este cît se poate de simplu – cultivarea viermilor (rîmelor). De altfel, cu cît mai multe rîme sînt în soluri, cu atît acestea sînt mai sănătoase,

spun bătrînii de la sate. Specialiştii în domeniu susţin că viermicultivarea este o modalitate eficientă de obţinere a biohumusului şi implicit de îmbunătăţire a calităţii solurilor. Despre metoda în cauză ne va relata Larisa Cremeneac, colaborator al Institutului Naţional pentru Zootehnie şi Medicină Veterinară.

În ce constă v iermicultivarea? Ea este o metodă biologică de prelucrare a deşeurilor organice cu ajutorul rîmelor, bazîndu-se pe capacitatea celor din urmă de a folosi în calitate de hrană diverse deşeuri organice provenite din agricultură, industria lemnului şi cea alimentară, de la abatoare, precum şi deşeuri menajere, transformîndu-le ulterior în îngrăşăminte organice foarte preţioase, cum ar fi de exemplu biohumusul, biocompostul ş. a. Pe parcursul a 6 luni, dintr-o tonă de deşeuri organice se pot obţine 500-600 kg de biohumus. Avantajele principale ale acestei metode constau în faptul că tehnologiile propuse nu necesită cheltuieli mari, pot fi aplicate în orice tip de gospodării, iar în condiţiile climaterice ale Republicii Moldova viermicultivarea poate fi practicată în aer liber.

Potrivit unor ecologişti, actualmente în Republica Moldova se acumulează anual peste 30 mln. de tone de deşeuri organice. Un rol aparte în contextul dat le revine deşeurilor acumulate în zona rurală, deoarece ele conţin multe substanţe organice extrem de preţioase pentru agricultură. O pondere mare în volumul acestor deşeuri o au cele animaliere. Din lipsa de mijloace pentru evacuarea lor, sătenii le depozitează în ogrăzile proprii, contribuind astfel la poluarea apelor freatice şi a solurilor cu compuşi ai azotului (nitriţi, nitraţi, nitozoamine şi amoniac), bacterii patogene şi alte toxine. În acest sens, viermicultivarea este o soluţie, poate un pic neaşteptată pentru unii, însă foarte binevenită, mai ales pentru acei ce vor să practice agricultura ecologică.

De la ce să începem? În calitate de transformator al deşeurilor organice în biohumus serveşte rîma, Hibridul roşu de California, care foloseşte în procesul de nutriţie diverse genuri de deşeuri organice ce au trecut etapele procesului de fermentare. Durata perioadei de fermentare depinde de tipurile dejecţiilor folosite drept substrat nutritiv pentru rîme. Astfel, fermentarea dejecţiilor vitelor mari cornute durează 5-7 luni, ale cailor – 5-6 luni, ale ovinelor – 3-4 luni, ale porcinelor – 10-11 luni şi ale păsărilor – 14-16 luni. Dejecţiile iepurilor pot fi folosite în calitate de substrat nutritiv imediat după colectare, fiind supuse stropirii abundente, în cazul în care conţin o cantitate sporită de urină.

Un substrat excelent pentru rîme este cel care conţine celuloză. În calitate de celuloză pot servi paiele, reziduurile vegetale şi rumeguşul de lemn (cu excepţia celui obţinut din lemnul speciilor de conifere). Aceste adaosuri sînt amestecate cu dejecţii în proporţie de 1 la 3, ulterior fiind supuse procesului de fermentare în vederea reglării nivelului de aciditate activă şi a conţinutului de azot amoniacal. Activitatea vitală a rîmelor este asigurată de anumite condiţii ale substratului nutritiv, principalele dintre ele fiind temperatura, aciditatea, umiditatea şi cantitatea azotului amoniacal. Temperatura optimă pentru prelucrarea normala a substratului nutritiv de către rîme este de 20-25 grade căldură. Devierile esenţiale de la această temperatură influenţează negativ atît asupra funcţiilor reproductive ale rîmelor, cît şi asupra gradului de prelucrare a deşeurilor organice. O importanţă deosebită pentru activitatea rîmelor îl are nivelul de umiditate a substratului nutritiv, care trebuie sa constituie 70-80% (adică, atunci cînd se strînge în pumn, apa să curgă printre degete). Scăderea acestui nivel conduce la reducerea greutăţii corporale şi a eficienţei de prelucrare a substratului.

La condiţiile descrise mai sus se adaugă şi menţinerea acidităţii active, care trebuie sa

constituie 7-8 unităţi. Devierea ei cu o unitate de la gradul optim nu provoacă schimbări esenţiale, însă sporirea cu 5-6 unităţi şi lipsa aeraţiei cauzează micşorarea numărului indivizilor tineri şi a greutăţii corporale la rîmele mature. Pentru a regla nivelul acidităţii active a substratului nutritiv, se recomandă ca în porţiunile cu mediu acid să se adauge cretă sau var, iar în cele bazice – sol cu aciditatea mărita sau turbă. Cantitatea azotului amoniacal, după ce s-a terminat procesul de fermentare, trebuie să oscileze între 4 şi 17 mg/kg.

Tehnologia viermicultivării nu este un proces complicat, dacă se îndeplinesc condiţiile expuse mai sus. Procesul începe cu pregătirea substratului nutritiv care poate fi alcătuit din dejecţiile fermentate ale animalelor. Cele care nu au fost supuse fermentării (cu excepţia celor de iepure) nu pot fi folosite. După fermentare substratul nutritiv este supus analizelor chimice. Dacă aceasta nu este posibil, atunci, pentru a determina calitatea lui, se aplică aşa-numitul test „50 de rîme”, care constă în următoarele: într-o ladă se introduc 3-5 kg de substrat nutritiv, în care se plasează 50 de rîme mature. Dacă după 24 de ore toate rîmele sînt vii şi active, atunci substratul nutritiv poate fi folosit pentru viermicultivare. În caz contrar, pregătirea lui trebuie continuată pînă ce rîmele nu vor mai părăsi mediul de trai.

A doua etapă a tehnologiei viermicultivării este formarea lojelor şi sectoarelor în care se plasează substratul nutritiv. Pentru gospodăriile mari se recomandă ca dimensiunile sectoarelor să fie de 1 m lăţime şi 50 m lungime, în care grosimea substratului nutritiv trebuie să fie de 25-35 cm (vara) şi 35-45 cm (iarna). Sectoarele se împart în loje, fiecare dintre acestea avînd 1 m lăţime şi 2 m lungime. Astfel, un sector este alcătuit din 25 de loje. Sectoarele pot fi situate la suprafaţa solului, pe suprafeţe asfaltate puţin înclinate, sau pe suprafeţe de pe care a fost înlăturat stratul afînat. De asemenea, sectoarele se pot situa în şanţuri betonate cu adîncimea de 40-50 cm, avînd aceleaşi dimensiuni. Înainte de plasarea substratul nutritiv pe fundul sectorului se aşterne un strat de 5 cm de paie. În gospodăriile mici (particulare sau de fermieri) se practică grămezile de dejecţii fermentate (gunoi de grajd, băligar) cu lăţimea de 1 m, iar lungimea de 2 şi mai mulţi metri. Grosimea substratului nutritiv nu trebuie să depăşească 50 cm. Într-o lojă trebuie să fie plasat pînă la o tonă de substrat nutritiv.

Alegerea locului pentru viermicultivare joacă un rol important în procesul de prelucrare a deşeurilor organice. El trebuie să fie situat într-o zonă accesibilă pentru folosirea deşeurilor organice şi să fie puţin înclinat pentru a da posibilitate apei de a se scurge în timpul stropitului şi a ploilor abundente. Daca testul „50 de rîme” a avut rezultate pozitive, atunci în substratul nutritiv se plasează rîmele.

Înainte de plasarea rîmelor, substratul se stropeşte abundent. Plasarea rîmelor se efectuează ziua, deoarece sub influenţa luminii ele se ascund repede în substrat. Pe parcursul procesului tehnologic de prelucrare a deşeurilor organice trebuie neapărat respectate cerinţele expuse mai sus. Dacă într-o loja au fost plasate 30-100 de mii de indivizi, atunci procesul de prelucrare durează 6 luni. În acest răstimp substratul trebuie permanent stropit. Stropirea trebuie efectuată dimineaţa sau seara, cînd diferenţa de temperaturi nu este mare. În perioada caldă a anului (martie - octombrie), în sectoarele sau lojele noi hrana suplimentara se adaugă regulat, o data la 2 săptămîni, prima administrare a ei fiind efectuată la o lună după plasarea rîmelor. În perioada rece a anului, sectoarele, lojele sau grămezile de deşeuri organice în care se află viermicultura se acoperă cu paie, rogojini sau pînză de sac. După prelucrarea completă a substratului nutritiv, este necesară amplasarea rîmelor în loje noi. Acest proces decurge astfel: timp de 14 zile nu se dă hrană suplimentară, după care de-a lungul lojei (sectorului) se adaugă

substratul nutritiv pe centru. Rîmele se concentrează în acest substrat nutritiv şi se înlătură împreună cu el, plasîndu-se în alte loje (grămezi) cu substrat nutritiv. Această operaţie se repetă de 3-4 ori pînă cînd este înlăturată cea mai mare parte din populaţia de rîme. Biohumusul obţinut este uscat, cernut şi ambalat în saci de polietilenă sau este administrat în stare brută pe cîmpuri.

Materialul a fost pregătit pe baza surselor aflate pe adresa electronică http://www.iatp.md/agroplus/5.htm

Ce este vermicultura?

Vermicultura = cresterea râmelor. Scopul vermiculturii este acela de a creşte numarul râmelor pentru a fi valorificate ca produs. Râmele pot fi folosite in operaţii de vermicompostare, pentru hrana animalelor / păsărilor şi pentru pescuit. În vermicultură se urmăreşte menţinerea densităţii populaţiei de râme la un nivel relativ scăzut pentru ca rata de reproducere sa fie optima.

Oamenii au inceput sa creasca rame de secole, pentru imbunatatirea calitatii solului. Calitatea solului creste prin descompunerea materiei organice in compost bogat in nutrienti. De asemenea ramele realizeaza aerisirea solului, lăsând în urmă compost si de aceea unii fermieri adaugă direct râmele in sol.

Cresterea râmelor pentru utilizarea in vermicompostare, este cea mai răspandită aplicaţie a vermiculturii.

Pescarii cumpăra râme pentru pescuit, sau pentru a incepe sa si le creasca singuri în cutii.

De asemenea sunt oameni care sunt interesati in practicarea vermiculturii acasa, in camere bine aerisite utilizand cutii speciale pentru cresterea ramelor.

Ce este vermicompostarea?

Procesul prin care râmele sunt utilizate pentru a transforma materialele organice (în general deşeuri) intr-un material asemănător humusului, numit vermicompost. Scopul este de a procesa materialul organic, cât mai repede şi cât mai eficient. Pentru aceastea, se urmăreşte menţinerea densităţii populaţiei de râme la un nivel maxim.

Cea mai utilizată râma pentru vermicompost este Eisenia Fetida. Poate fi crescută în medii cu temperaturi între 0 si 35 grade Celsius. Coconii de eisenia Foetida rămân viabili şi după ce stau ingheţaţi câteva săptămâni.

Ferma de rame

Ferma de rame este un sistem in care ramele sunt utilizate pentru vermicultura sau vermicompostare. Exista 2 tipuri de sisteme utilizate de fermieri pe scara larga:lot si flux continuu

Sistemele "lot" sunt acelea in care substratul si hrana sunt amestecate, se adauga ramele si se lasa pana procesul de prelucare este complet.

Sistemele "flux continuu" sunt acelea in care se aseaza un strat de asternut (bedding) , se adauga ramele si apoi regulat starturi de hrana si asternut (bedding)

Sistemele "lot" se aplica fie in parcele pe sol fie in cutii/lazi normale

Sistemele "flux continuu" se aplica fie in parcele pe sol fie in cutii/lazi/incinte speciale

Ramele si mediul

Despre cat de importante sunt ramele, marele naturalist Charles Darwin dupa ce le-a studiat cu atentie a spus: ... poate fi pus in discutie daca exista un alt animal care sa fi jucat un rol atat de important in istoria lumii ca aceste creaturi modest organizate.

Foarte important la rame este faptul ca amesteca solul realizand tunele prin care pot circula aerul si apa necesare dezvoltarii plantelor si microorganismelor.

Un studiu a aratat ca in fiecare an pe o suprafata de 0,4 hectare de teren mediu cultivat, intre 7200 si 13500 kg de sol trec prin intestinele ramelor si ajunge la suprafata solului. Acest lucru trebuie apreciat deoarece, resturile lasate de rame, numite compost, sunt foarte bogate in nitrogen, calciu, magneziu si fosfor, si toate sunt nutrienti importanti pentru sanatatea si prosperitatea ecosistemelor.

PROBLEME CU RAMELE NON-NATIVE

Atunci cand specii de rame non-native sunt introduse in ecosisteme, ele pot provoca mari probleme. Spre exemplu in Canada in zona Marilor Lacuri, din cele 20 de specii de rame, 18 au fost aduse din Europa. Cu 10.000 de ani in urma, in era glaciara majoritatea speciilor de rame au disparut in aceasta regiune. De atunci padurile au evoluat fara rame. Acum ramele au revenit in principal datorita pescarilor. Ca orice specie invasiva ramele au inceput sa se extinda si sa consume stratul de frunze asternut la suprafata solului, afectand astfel celelalte vietuitoare si plante care traiesc datorita acestui strat.

Nu toate speciile de rame sunt distructive. Din aproximativ 5000 de specii pe glob, doar aproximativ 16 specii provoaca pagube reale. Una dintre ele este Lumbricus terrestris, o specie populara in activitatea de pescuit, care masoara 15-20 cm.

Ce manâncă râmele?

In general ramele sunt mari mancatori. In conditii ideale ramele pot consuma zilnic o cantitate de hrana cat greutatea corpului lor. In mod normal ele consuma jumatate din grautatea lor zilnic.

Ramele mananca aproape orice este organic (care este de origine vegetala sau animala) dar au si preferinte. Spre exemplu Eisenia fetida prefera balegarul ovinelor si bovinelor, de aceea este cunoscuta si ca rama de balegar. Eisenia fetida, cea mai raspandita specie utilizata in ferme, este hranita de fermieri cu : balegar (de cal, oi, vaci, porci, iepuri, gaini), deseuri de carton /hartie, frunze uscate, legume, resturi vegetale.

Râmele si pescuitul

Ramele nu sunt doar buni compostori. Ele mai sunt utilizate si ca hrana pentru pesti si pasari. In lumea pescuitului specia cea mai raspandita este Lumbricus rubellus. Aceasta specie poate fi pastrata in frigider sau in cutii la temperatura camerei timp de cateva saptamani. Eisenia fetida este mai putin utilizata pentru pescuit decat Lumbricus rubellus datorita circumferintei mai mici si lungimii mai scurte, dar este ideala pentru pastrav si alti pesti de dimensiuni mici - medii.

Eisenia fetida are si avantaje fata de celelalte specii: - tolereaza temperaturi intre 0 si 40 grade celsius putand fi utilizata in toate anotimpurile fara refrigerare - traieste mai mult in apa decat celelalte specii, miscanduse si atragand pestii

Cresterea ramelor acasa

O crescatorie de rame acasa nu necesita multa mentenanta, dar este nevoie de cateva cunostinte si practica. Aveti nevoie de o cutie, material pentru asternut, hrana si rame.

Cutia poate fi de plastic sau lemn. Dati cel putin 12 gauri de 2,5 cm diametru in fundul cutiei pentru scurgerea apei, sau puteti folosi o cutie care are in loc de fund o plasa cu gauri de 5-10 mm. Daca folositi o astfel de cutie atunci mai faceti rost de 2 la fel si cand s-a umplut una asezati alta deasupra. Cand s-a umplut si ultima cutie o goliti pe cea de jos si o puneti deasupra. In acest fel aveti un sistem in flux continuu, mult mai productiv si mai usor de intretinut.

Astenutul este un strat de material care trebuie sa retina apa si sa fie rarefiat pentru a permite circulatia aerului. Un asternut foarte bun se poate face din bucati/fasii mici de carton sau hartie de imprimanta. Aseaza asternutul pe fundul cutiei intr-un strat de 5 cm. Adauga un strat de pamant de gradina. Uda bine stratul format (umiditate 80%).

Adauga ramele aproximativ 2 kg/mp. Cea mai utilizata specie pentru vermicompost este Eisenia Foetida.

Hraneste ramele in fiecare zi sau de 2-3 ori pe sapatama cu produse de origine vegetala: resturi de legume, fructe, paine, spaghete, coji de oua, etc.

Rosii, lungi, subtiri, cu niste dungi galbene, aproape insesizabile, pe spate. Ceea ce nu este insa deloc insesizabil - ba, dimpotriva, te trasneste pe loc - este mirosul ramelor de balegar.

Si daca o casoleta cu 100 de rame miroase asa, imaginati-va cum trebuie sa fie aerul intr-o ferma de rame.

a��Intr-adevar, mirosul e partea cea mai grea de suportat in afacerea cu rame", ne confirma primele impresii olfactive Petru Diaconita, ieseanul care i-a convins pe cei de la Registrul Comertului ca a��producator de rame" e o meserie in toata puterea cuvantului.

De profesie chimist, angajat ca portar la filiala din Iasi a Academiei Romane, pasionat iremediabil de pescuit si crescator a��semiprofesionist" de rame. Aceasta este cartea de vizita a lui Petru Diaconita, din Iasi, un afacerist cel putin ciudat. Unic pana acum in Romania, desi, pe Internet, ofertele de la profesori in ale a��fermelor de rame" se insiruie la un singur clic.

a��Mi-am luat si eu teapa cu ofertele astea pe Internet. Iti vand un curs din care nu afli mare lucru. Oricum, nu e suficient pentru a te apuca de o asemenea afacere", ne spune Petru. De ce crescator a��semiprofesionist"?

a��Ca sa aiba rame, orice pescar poate pune o roaba de balega de cal intr-o rasadnita de 3 mp, sa ude pana cand fermenteaza si sa puna niste rame. Varianta cu adevarat profesionista, insa, presupune hale industriale, clocitoare din plastic, asa cum am vazut eu in Olanda sau in Ungaria, unde din cresterea ramelor se scot milioane de euro", ne explica Petru.

Este ceea ce incearca ieseanul sa faca din afacerea inceputa cu doi ani in urma, cand, in comuna Baia din Suceava, barbatul a a��colonizat" 3.000 de metri patrati cu rame de balegar. La un metru cub de compost, obtine 10.000 de rame, iar o casoleta cu 100 de rame se vinde cu 3 lei, fara TVA.

a��In acest moment, sunt bucuros ca imi asigur inca un salariu pe luna din afacerea cu rame. Dar potentialul este urias. Vreau sa-mi extind afacerea printr-un proiect cu fonduri de la Uniunea Europeana, dar lucrurile merg destul de greu, din pricina birocratiei".

Cine are nevoie de rame? Pescarii, fireste. Iar la ramele rosii de balegar trag o multime de pesti a��pasnici", de la caras si crap pana la rosioara si biban. Iar asta nu e singura calitate a ramelor neplacut mirositoare. Pamantul curatat de ele este perfect pentru culturi de legume. a��Pamantul de la rame contine 14% humus, in conditiile in care humusul din cel mai

fertil sol este in proportie de numai 3,5%", ne lamureste ieseanul, proprietarul unei afaceri pe cat de urat mirositoare, pe atat de ecologica si de profitabila.

Cum se cresc ramele?

Pentru cei 3.000 m2 cat masoara ferma lui Petru Diaconita, barbatul cumpara de la satenii din Baia balega de cal in valoare de 70 de milioane de lei vechi pe an. Se pune balegarul in rasadnite si se uda pana la saturatie. Se lasa pana fermenteaza, se aduga ramele si se mentine o umiditate crescuta in rasadnita. Iarna, ramele hiberneaza. Primavara, depun coconi, iar ramele noi ajung la maturitate sexuala in 6 luni. In fiecare saptamana se face recoltarea, iar ramele nu trebuie tinute la o temperatura mai mare de 25 de grade Celsius, pentru ca se degradeaza foarte repede.

Bani din râmede Claudia Buşaga | 12 mai 2008

3 0 0 0

Mâna dreaptă a afaceristului Petru Diaconiţa este mama sa, specialistă în legumicultură

Petru Diaconiţa este unul dintre cei mai înfocaţi pescari din ţară. Însă, la fel ca şi alţi pescari de „oraş“. Petru avea mereu aceeaşi problemă - nu găsea momeală vie în magazinele de specialitate şi nici particulari care să se dea în vânt după creşterea râmelor. „Când stai la bloc e destul de greu să faci rost de râme pentru pescuit. Unde să le găseşti, că peste tot e beton, iar puţinii particulari la care găseai, nu aveau marfă de calitate“, spune pescarul. Aşa că Petru a decis să pună capăt crizei de pe piaţă şi a înfiinţat în zonă, în urmă cu doi ani, prima fermă pentru creşterea râmelor. Dispunea de toate ingredientele necesare unei afaceri din care să scoată şi profit. Mulţi, chiar şi prietenii apropiaţi, s-au amuzat la început de idee şi nu-i dădeau nicio şansă de reuşită. Cel mai greu a fost să le explice funcţionarilor de la Registrul Comerţului în ce constă afacerea sa. „Angajaţii de acolo au fost în mare dificultate când au trebuit să-mi legalizeze ferma. În 2006, atunci când am depus actele, în nomenclatorul Clasificării activităţilor din economia naţională nu exista niciun cod pe baza căruia să-mi elibereze avizul de funcţionare.“

A crescut văzând cu ochiiDupă bătălia câştigată cu autorităţile, Petru Diaconiţa, absolvent al Facultăţii de Chimie, a realizat că până şi râmele au nevoie de condiţii speciale pentru a creşte. Aşa că s-a pus serios cu burta pe carte, ghidat din umbră de o prietenă de familie care studia Biologia. „Materia primă care favorizează creşterea şi înmulţirea râmelor este bălegarul. Numai cu cel de cal obţii rezultatele aşteptate. Aşa că am decis să deschidem ferma la ţară, la părinţii mei. Aceştia aveau pământul, iar vecinii mă puteau ajuta cu îngrăşământul natural. Plus că mama mea este o adevărată specialistă în a face răsadniţe, acolo unde râmele se simt ca în pensiune“. În urmă cu doi ani, ferma de râme a lui Petru Diaconiţa se întindea pe câţiva metri pătraţi şi servea doar prietenilor şi pescarilor amatori. Acum măsoară peste 3.000 mp, iar numărul cererilor pentru râme este din ce în ce mai mare. Până şi fermierul a fost surprins de amploarea pe care a luat-o afacerea sa. „În această primăvară am ajuns la 3000 mp de platforme pentru râme. Cu toate acestea, producţia pe care am obţinut-o, de peste o tonă jumătate, nu asigură necesarul de pe piaţă. Am fost obligaţi, din păcate, să refuzăm o cerere din străinătate pentru că nu putem produce mai mult“, mărturiseşte Petru Diaconiţa.

Se roagă să fie soare Perioadele favorabile dezvoltării afacerii sunt cele călduroase, pentru că atunci pescarii îşi încercă norocul pe malul apelor. „Am studiat deja prognoza meteo pe lunile următoare şi cred că vom avea foarte multe cereri, pentru că urmează două luni de secetă“. Petru Diaconiţa este singurul din ţară care se ocupă cu creşterea râmelor, marfa sa găsindu-se în mai toate magazinele pescăreşti. „Nu îmi mai permit să lucrez cu particularii. Avem cereri foarte mari din toată ţara, mai ales că numai noi oferim materie primă pescarilor“. Mai nou, nu doar râmele au trezit interesul partenerilor săi de afaceri. Zeci de legumicultori şi proprietari de florării îi cer ieşeanului pământ „curăţat“ de râme. „Este unul dintre cele mai hrănitoare, humusul face minuni în sere. Avem deja încheiate contracte cu zeci de florării din zonă“.

Râmele în cifrePetru Diaconiţa a investit, până acum, peste 100 de milioane de lei vechi în afacerea sa cu râme. Sătenii îi vând cu 300.000 de lei căruţa cu bălegar de cal, necesar ca materie primă. Numai în această primăvară, pentru cei 3000 mp de platforme, a avut nevoie de 200 de căruţe. La această sumă se mai adaugă cheltuielile pentru fertilizatori, sistemul de irigaţie, enzime. Însă profitul este de aproape 10 milioane de lei vechi în fiecare lună, doar din comerţul cu râme prin magazinele pescăreşti, fără a lua în considerare câştigul care se obţine din comercializarea humusului rezultat. Dezavantajul este că banii pe care îi învesteşte anul acesta, se vor întoarce în buzunarul afaceristului abia în anul următor. Peştele trage bine doar la râmele „bătrâne“, de peste un an.

VIDEO/ Cresterea ramelor "Hibrid rosu de California", o afacere simpla, dar si o necesitate de Ionut Baias HotNews.ro

Sâmbătă, 28 februarie 2009, 5:29 Science - Stiintele vietii

Lumbricultura

Foto: Captura Youtube.com

Industrializarea si urbanizarea intensiva produc degradarea unor importante suprafete de sol, si prin aceasta eliminarea unor importante cantitati de organisme din sol. Aceasta incetineste sau chiar impiedica descompunerea deseurilor organice.

In ecosistemul natural al solului ramele au un rol multiplu si foarte important in producerea humusului, care este componenta structurala de baza a pamantului. De cantitatea acestuia (humusului) depinde viteza de descompunere a materiei organice si prin urmare, productia organica a ecosistemului.

Humusul produs de rame este cel mai bun ingrasamant oraganic cunoscut pana in prezent, ideal pentru producatorii de hrana Bio, horticultura, silvicultura, legumicultura , inlocuind atat ingrasamintele organice precum si pe cele chimice.

Prin traversarea organismului deseurile organice sunt descompuse in componente elementare pe care planta le poate absorbi direct, deoarece este alcatuit din compusi organici si bacterii care ajuta la descompunerea solului.

Aalizele efectuate la compania olandeza CBB-Bio Consult asupra unei probe oarecare, arata urmatoarele componente: continut de materii organice 44% azot 1,73% Phosfor 1,42% Potasiu 1,44% Calciu 6,74% Magneziu 0,98% Fier 1,21% Ph = 7,1 Umiditate 58,52%.

Humusul obtinut de la ramele de o calitate medie contine de 11 ori mai mult potasiu, de 3 ori mai mult Magneziu, de 7 ori mai mult fosfor si de 5 ori mai mult nitriti fata de gunoiul de grajd! In general, o tona de humus este de 5 ori mai eficace decat o tona de gunoi de grajd, iar pentru obtinerea unei tone de humus se utilizeaza 1,5 t de gunoi de grajd (ramele asimileaza 40% si 60% elimina) .

Plecand de la studierea ramei autohtone, printr-o selectie amanuntita, cercetatorii americani au obtinut rama denumita “Hibrid rosu de California (Californian red worm) cu un inalt grad de reproducere si capabile sa descompuna intr-un mod eficace toate resturile (deseurile) organice (chiar si unele sintetice).

Acest hibrid are si alte caracteristici superioare ramei comune: este mai rezistent la oscilatii de temperatura, are o viata de 3-4 ori mai lunga, habitatul mult mai redus (ex: 100.000 de exemplare de rame pe o suprafata de 2 mp si la o adancime de numai 25 cm), reproductia de 3 ori mai mare.

Avantaje. Utilizari.

Importanta ramelor in protejarea mediului inconjurator poate fi majora in conditiile actuale in care depozitarea deseurilor este din ce in ce mai costisitoare. Pornind de la faptul ca fiecare individ lasa zilnic cca 800gr deseuri solide, asta inseamna ca intr-un oras de 100.000 de locuitori se arunca cca 80t de gunoi din care 55% este de provenienta anorganica si 45%

deseuri organice.

Aceasta cantitate de 36 t de deseuri organice se poate procesa intr-o zi de catre 36 mil de rame care ocupa o suprafata de numai 720 mp. In urma procesarii se produc 7.700 t de humus pe an care poate fi utilizat apoi in parcuri, zone verzi, helestee etc. Pretul unei astfel de procesari este la 25% din pretul clasic al arderii.

Unul din avantajele importante ale cresterii ramelor este si imbogatirea solului prin introducerea acestora in pamant pe terenuri degradate, iazuri de decantare etc. S-a constatat ca 1.000 de rame produc 600gr de humus pe zi pe mp.

Hibridul rosu de California se foloseste intensiv pentru pescuitul sportiv, reprezinta o hrana extraordinara pentru pasarile de casa (care ajung foarte rar la proteinele naturale pe care le contin ramele) si se foloseste cu mare succes pentru intretinerea oricarui tip de gazon (din parcuri si stadioane).

Importanta sa in agricultura este majora, produsele crescand mult mai repede, mai mari si mai sanatoase. Din rame se obtine faina proteica de cea mai buna calitate care se foloseste ca adaos in toate concentratele ce se administreaza animalelor.

Hibridul rosu de California, politica de stat in SUA si Japonia

Datorita avantajelor pe care cresterea ramelor le aduce agriculturii, padurilor si in general mediului inconjurator, Guvernul SUA a format un fond de dezvoltare al acestei activitati prin care subventioneaza Lumbricultura cu 40% mijloace nerambursabile si 60% cu dobanda de numai 4,5%. De asemenea pentru stimularea cresterii padurilor, Agentia de impadurire a achizitionat de 1 mil $ rame pe care le-a imprastiat prin paduri.

Aceste doua actiuni ale Guvernului SUA au stimulat activitatea de crestere a ramelor, insa piata nici in ziua de astazi nu este saturata deoarece acestea se cauta din ce in ce mai mult; descoperindu-se insusiri tot mai noi ale acestora.

Spre exemplu Japonia, a cumparat o cantitate enorma de rame, respective 125 tone (1 rama=1 gram), dupa care Guvernul SUA a impus un embargo la exportul acestora. Japonia, prin achizitionarea acestei cantitati enorme de rame a rezolvat in intregime problema deseurilor de celuloza care poluau mediul inconjurator.

Se estimeaza ca industria nipona de celuloza si hartie cheltuia circa 250 mil $ pentru ecologizare. Astazi chiar are si avantaje materiale, deoarece ramele transforma deseurile de celuloza in humus, acesta reprezentand un ingrasamant de inalta calitate.

Din pacate, in Romania lumbricultura este aproape inexistenta, doar doi-trei mici importatori si crescatori abordand aceasta activitate simpla, dar extrem de importanta. De implicarea autoritatilor nici nu poate fi vorba.

Producerea humusului

Surse folosite la documentare:

Gajenje glista lumbricultura - de Milutin Mitrovic

Poljoprivredni List (Revista Agriculturii-Serbia)

site-ul www.redwormcomposting.com/

documentare postate pe youtube.com

O afacere inedită: un olandez creşte râme în Bihor! [1]

Înca din 1999, în comuna Câmpani din judeţul Bihor a început să funcţioneze o… microfermă de crescut rîme! Afacerea aparţine olandezului Kees Hymans şi localnicei Rita Baicu.

Olandezul este profesor de teatru, iar cu crescutul râmelor se ocupă de peste 12 ani. Venind în România, olandezul şi-a transformat hobby-ul în afacere, găsind în absolventa de liceu agricol Rita Baicu un partener ideal. Anul trecut, cei doi întreprinzători au mutat ferma ‘’Bioland’’, unică în ţară în privinţa domeniului de activitate, la marginea oraşului Ştei.

Kees Hymans avea în Olanda o fermă de rîme în care a investit iniţial 15.000 DM pentru cumpărarea rîmelor, în condiţiile în care avea terenul lui, clădirile şi celelalte utilităţi. A mai investit apoi 25.000 de mărci în utilaje şi maşinării. Ferma din Olanda produce şi acum circa 40 de metri cubi de pamânt pe an, pentru două firme olandeze. Kees nu şi-a extins afacerea pentru că a cunoscut-o pe Rita şi acum jumătate din an şi-o petrece în România, la ferma de rîme de aici.

‘’Am început cu un pat de 4x4 metri. Rîmele le hrănim cu resturi vegetale, balegă, frunze, plante uscate, rumeguş. Este foarte important să le dai ce le place, în primul rând resturi vegetale’’, spune Rita Baicu. Cei doi întreprinzatori vând pământ de flori şi principalul produs al fermei, ‘’Vitavert’’ - vermicompost, cum spun specialiştii, adică un îngrăşământ produs de rîme. ‘’Vitavert’’ este absolut natural şi conţine N, P, K, Ca, Mg, materie organică şi, ceea ce este foarte important pentru plante, are ph-ul (gradul de aciditate) neutru ! Un pliculeţ de ‘’Vitavert’’ care conţine 25 mililitri costa 5.000 de lei ! Specialiştii spun că o floare ‘’tratată’’ cu Vitavert are, timp de două săptămâni, toate substanţele de care are nevoie. Întreprinzătorii vînd punga de 5 litri cu pământ de flori la preţul modic de 25.000 de lei, adică 5.000 lei/ litru. Preţul pămîntului aproape că se dublează în florăriile orădene, care îl vând cu circa 50.000 de lei punga. Cei doi întreprinzători au avut intenţia de a schimba punga în care ambalează acum pămîntul cu un model de pungă mată, inscripţionată, dar cumpărătorii s-au obişnuit atît de mult să vadă produsul prin pungă încît ştiu de la prima vedere care provine de la ‘’Bioland’’. Asta din cauza unei inovaţii plină de ingeniozitate, datorită căreia pământul de la ferma olandezului are un aspect aparte, ca un fel de ‘’perluţe’’, şi proprietăţi inedite. Rita şi Kees amestecă în pămîntul pentru flori perlită, o pulbere vulcanică expandată. Aceasta dă structură pămîntului, iar cînd planta este udată ‘’perluţele’’ au proprietatea de a înmagazina apa, pe care o eliberează treptat, în funcţie de gradul de umidificare al solului. Cei doi sînt mîndri de inovaţia lor, ca şi de faptul că subvenţionează economia naţională şi folosesc doar materiale produse în România, neimportînd nimic.

Rita şi Kees au, pînă acum, peste 30 de firme-clienţi, florării şi benzinării care vînd şi pămînt de flori sau produse pentru grădinărit. Cererea fiind în continuă creştere, suprafaţa pe care lucrează ferma a fost extinsă la cîţiva zeci de metri pătraţi şi a fost necesară angajarea de muncitori. Pe lîngă florari şi grădinari, ferma ‘’Bioland’’ este asaltată de pescari, aceştia vrînd să cumpere rîme. Cei doi întreprinzători spun că munca este destulă, de dimineaţa pîna seara, pînă ajungi să faci profit dintr-o astfel de afacere. Dar, dacă te implici şi încerci să înţelegi comportamentul animalelor, satisfacţiile sînt mai mari. ‘’Patronii’’ rîmelor vor să-i avertizeze pe cei interesaţi de această afacere că în ultima vreme

au apărut, venind în special din Ungaria, escroci care pretind sume foarte mari de bani pentru o microfermă de rîme ‘’la cheie’’. În realitate, aceştia nu dispun de aşa ceva şi se mulţumesc să dispară cu banii. Afacerea cu rîme este extrem de interesantă şi profitabilă, cu condiţia să înveţi de la crescători avizaţi şi să poţi face o scurtă practică într-o fermă cum e cea de la Ştei.

Rita şi Kees spun ca şi-au recuperat investiţia (aproape 50.000 de mărci germane) în mai puţin de un an de zile, iar acum obţin şi profit, dar nu au vrut să dezvăluie cît se poate câştiga dintr-o astfel de afacere şi nici ce producţie se obţine zilnic. Pentru ei, afacerea este oricum dublată de pasiune. ‘’Am vrea să se înţeleagă că aceasta nu este o afacere obişnuită. Rîmele, considerate de unii banale, fac mult bine oamenilor: în primul rînd ne scapă de resturile menajere organice, în al doilea rînd ne dau un îngrăşământ care, fiind absolut natural, dă un echilibru florilor. Rîmele nu sînt doar pentru înfipt în acul unei undiţe, eu îmi imaginez că sînt ‘’muncitorii’’ mei, care lucrează pentru mine... Atîta vreme cît eu am grijă ca ‘’salariaţii’’ să primească tot ce le trebuie, mîncare, aer, îngrijire, ei fac toate lucrurile bune despre care v-am vorbit...’’

În curând, cei doi întreprinzători vor lansa pe piaţă un nou produs, Worm-Kid. Acesta va fi o microcrescătorie de rîme într-o lădiţă. Cumpărătorii de Worm-Kid vor avea permanent îngrăşăminte şi pământ de flori pentru plantele lor, produse de rîme. În viitor, odată cu dezvoltarea fermei ‘’Bioland’’, cei doi vor produce şi pentru export. Deocamdată fac vizite dese în străinătate, pentru a testa piaţa de acolo, pentru că sînt siguri că vor fi primii romăni care vor exporta... rîme şi pământ.

Notă: Mircea STROE

Autor : loreb@kappa.ro Data publicării: 08 Iul 2003 - 10:45

Cresterea ramelor

Dr. biol. Petru Burian, 14.05.2007

                                                                                                         

Rama, indiferent de specie, a fost si este o momeala clasica in pescuitul recreativ - sportiv.

Desi la ora actuala ramele pot fi cumparate „de-a gata”, pentru un pescar pasionat, care sta „la curte”, infiintarea unei crescatorii proprii insemna un real castig pe multiple planuri: economie de bani, rame disponibile la orice ora, reciclarea ecologica a deseurilor vegetale din gospodarie si nu in ultimul rand obtinerea unui „subprodus” respectiv pamant pentru flori (compost), care va fi mult apreciat de „consoarte”.

Nu intentionez sa prezint o metoda ultra stiintifica, costisitoare si care necesita multa munca, cele descrise mai jos se bazeaza in mare parte pe experienta proprie, subsemnatul beneficiind de o astfel de „crescatorie” multi ani, cu rezultate uimitoare.

Ce crestem

Este foarte important ca in crescatoria nostra sa inmultim specia Lumbricus rubellus, care este ruda apropiata cu rama de pamant (Lumbricus terestris).

Numita de unii „rama de litiera” sau „rama de frunzar” ea este cunoscuta de pescarii vorbitori de engleza, sub diverse denumiri: Driftworm, Garden Worm, Angle Worm sau Leaf Worm;

Unde o gasim, cum arata, ce avantaje are

Lumbricus rubellus este un locuitor al solului si in special al frunzarului, la degradarea careia contribuie in mare masura. Asadar, intr-o zi frumoasa de primavara - vara, dupa o ploaie, facem o excursie intr-o padure de foioase unde vom cauta in stratul de frunze moarte de pe sol (litiera) si mai ales intre frunzele maronii, umede si lipite intre ele, un numar cat mai mare de rame. Daca vom cauta in zonele mai putin circulate, daca avem putin noroc

si suntem atenti, pe un metru patrat putem gasi pana la 100 de exemplare. Le vom aduna fara a le indeparta de pe frunzele pe care le-am gasit si fara sa uitam sa adunam si 1 - 2 saci de frunzar din aceasi zona (sursa de hrana pentru inceput).

Rama de frunzar seamana mult cu rama de pamant. Are un aspect lucios, de culoare purpurie sau rosu-maronie, pe partea ventrala culoarea fiind mai deschisa. Lungimea corpului este de 6 - 12 cm, cu o grosime medie de 4 - 6 mm. Apartine de viermii inelati si poseda o formatiune specifica perioadei de maturitate sexuala numita clitelum, care reprezinta o ingrosare tegumentara cu rol in reproducere (v. fig. 1 si 2). Aceasta formatiune are, impreuna cu alte caractere, un rol important in recunoasterea ei, deoarece indivizii speciei Lumbricus rubellus poseda clitelum numai pe partea dorsala a corpului. Daca se face o observatie la lupa, se constata ca ea se afla situata pe inelele 26-33, caracter propriu speciei respective.

Cresterea ei a fost studiata si perfectionata in scopul obtinerii compostului, in intreprinderile de bio-reciclare a deseurilor vegetale. Spre deosebire de rama comuna (de pamant) prezinta urmatoarele avantaje:

o traieste la suprafata solului, sau aproape de suprafata;o este mai putin sensibila fata de lumina, datorita pigmentarii puternice;o se hraneste predominant cu resturi vegetale in descompunere;o devine matura reproductiv la aprox. 179 de zile;o logevitatea variaza intre 682 - 719 zile;o depune 79 - 106 coconi /an /individ;o iarna hiberneaza in sol, in mici caverne globulare, la mica adancime (40 - 50

cm);o primavara revine la suprafata in stratul de frunzar;o daca are hrana suficienta nu migreaza;o prin consumarea resturilor vegetale, genereaza un compost de culoare

neagra-bruna, de buna calitate.

Din punct de vedere al pescarului sportiv, nu sunt de neglijat urmatoarele aspecte:

o tegumentul fiind relativ gros, sta bine pe carlig;o rezista mult in apa, inclusiv in apa sarata, fiind viabila si la 3-4 grade celsius;o nu are miros neplacut, iar prin intepare sau rupere, nu elimina acel

lichid puternic mirositor caracteristic ramei de balegar;o tinut in pamantul in care a crescut, poate fi pastrat in frigider sau la

temperaturacamerei, cateva saptamani.

Metoda de crestere

Cautam in curte (gradina) un loc umbros si relativ ferit de curenti de aer (preferabil langa un zid, gard, etc.) unde construim din scanduri sau cu zidarie usoara (BCA) un „tarc” direct pe pamant. Dimensiunile sunt la alegere, dar recomandabil este un volum de aprox. 2 mc, cu o inaltime de 0,7 - 0,8 m.

Spatiul rezultat se imparte transversal in doua, printr-un perete despartitor din scanduri distantate intre ele la 1 - 2 cm. Depozitam in unul dintre spatii frunzarul si ramele adunate in padure, dupa care udam usor „crescatoria” si totul este gata.

Logica celor doua spatii este simpla: vom incepe cresterea ramelor in unul dintre ele, iar cand acesta se va umple cu compost (pamant organic) vom incepe depozitarea resturilor vegetale in spatiul alaturat, ramas gol. Ramele vor migra spre sursa de hrana iar compostul rezultat, poate fi utilizat in gradina. Prin utilizarea alternativa a celor doua spatii, crescatoria poate functiona un numar mare de ani.

Ce vom face in continuare ? practic mai nimic. Vom avea doar grija ca in aceasta incinta sa depozitam toate resturile vegetale din gospodarie, provenite in cursul anului, respectiv: iarba cosita; frunzele si lastarii de vita de vie (daca nu a fost recent stropita cu pesticide); frunzele pomilor fructiferi, cazute toamna; toate frunzele si tulpinile legumelor etc. Dintre speciile de foioase sunt preferate in primele saptamani dupa moarte, frunzele de cires si de par, dintre

speciile furajere trifoiul rosu, iar dintre resturile de legume, frunzele de ceapa. Numai frunzele de fag sunt consumate nedegradate, imediat dupa cadere.

Atentie ! nu se vor depozita aici frunzele de nuc, tulpinile si frunzele de rosii si cartofi.

Dintre resturile menajere, pot fi adaugate cojile de legume, fructe, produsele

cerealiere. Deosebit de utile sunt cojile de oua zdrobite sau macinate fin, ele constituind un important aport de calciu.

Daca este foarte cald, sau nu a ploat de mult, vom uda periodic „crescatoria” avand grija ca surplusul de apa sa se scurga in sol sau prin peretii de scandura. În general este de preferat sa mentinem o usoara umiditate si o reactie neutra sau slab alcalina in crescatorie, deoarece daca solul devine acid ramele raman mult mai mici, iar in caz de uscaciune excesiva ele se retrag in sol. Trebuie stiute de semenea urmatoarele: Lumbricus rubellus rezista la temperaturi limita cuprinse intre 2 si 30 gr. celsius, temperatura optima fiind de 18 - 22 gr. Sub 10 grade adultii nu mai formeaza coconi iar ritmul de crestere a formelor tinere scade. Crescatoria se acopera cu o bucata de nailon de culoare inchisa sau un covor uzat, pentru a pastra umezeala, a tine mustele la distanta si sa impiedicam evadarea ramelor din noul lor mediu de viata. Acestea vor fi la inceput foarte active (mai ales noaptea), dupa acomodare insa se vor grupa in stratul cu umezala optima, unde se vor si inmulti.  O aglomerare excesiva a ramelor intr-un spatiu restrans indica faptul ca ceva nu este in regula: prea multa umezeala, mediu prea uscat, prea acid, prea cald, prea rece, prea compactat sau lipsa de aer, in ultimele doua cazuri fiind necesara afanarea masei vegetale. Daca toate conditiile de viata

sunt intrunite, ramele se vor inmulti din primavara pana in toamna. Desi sunt organisme hermafrodite, ramele se inmutesc exclusiv pe cale sexuata, prin alaturarea a doi indivizi si schimb reciproc de spermatozoizi. Dupa acuplare fiecare individ va secreta la nivelul clitelum-ului o substanta numita albumina, din care se va forma coconul. Acesta are forma rotunda, culoare alba, si contine cate 8 - 10 oua, din care dupa eclozare supravietuiesc de regula 3 - 4 exemplare. Pe durata maturarii oualor, in aprox. 3 saptamani (functie de temperatura), coconul se mareste si isi schimba culoarea, devenind galben, maro si rosu in ultima etapa, cand are marimea unui sambure de strugure. La eclozare ramele tinere au culoare alba cu nuante roz.

Ramele au, in sol si in afara solului, numerosi dusmani naturali. Multe rame sunt mancate in sol de cartite, soareci, gandaci si larvele acestora, iar la suprafata solului cad adeseori prada pasarilor.

Daca depozitam in crescatorie o cantitate mare de fructe stricate, riscam o inmultire excesiva a „musculitei de otet” (Drosophila melanogaster) care nu dauneaza ramelor, dar ne poate deranja prin numarul mare de indivizi. În acest caz putem folosi o capcana simpla, realizata dintr-o sticla de plastic, astfel: in zona de mijloc a sticlei, cu un cui subtire, incalzit, facem numeroase gauri; turnam in sticla suc de fructe, bere sau vin acrit, adaugam 2 picaturi de sapun lichid si inchidem sticla cu dopul sau. Gaurile vor fi suficient de mari pentru ca musculitele sa intre in sticla atrase de hrana, dar nu vor mai gasi calea de iesire, sfarsind inecate in lichidul din interior.

Pentru a avea o „crescatorie” eficienta vreme indelungata, trebuie sa avem grija de doua aspecte: sa asiguram permanent sursa de hrana si sa nu extragem o cantitate excesiva de rame, periclitand astfel perpetuarea populatiei.

ABC in pescuit

 

luni, 6 aprilie 2009

Cum se înmul ț esc râmele

Am căutat de m-am omorât, pe internet, cum se înmulţesc râmele. M-a apucat deodată setea de cunoaştere. N-am găsit decât articole despre ferme (vermicultură). În limba română. Despre înmulţire nu se suflă un cuvânt, fiind un secret împotriva concurenţei neloiale. Am folosit toate cuvintele cheie pe care mi le-am imaginat, inclusiv copularea la râme, doar doar. La ”reproducerea râmelor” mi-au iesit numai rame de tablouri. Însfârşit, am găsit informaţia în engleză, englezii ăştia sunt nişte gentlemani.

Ce ştiam eu: că râmele se divid în două pe la inelul acela îngroşat al lor şi fiecare jumătate se reface şi aşa devin două râme.

Ce aflu: că o râmă e dotată, iată ce numesc eu dotare, cu ambele organe sexuale şi cu toate astea are nevoie de un partener pentru a se împerechea. E noroc chior pentru că râmele se întalnesc pe bâjbâite. Nici nu aud, nici nu văd, nici nu se miros. Se detectează după vibraţii. Când se întâlnesc, se lipesc cu segmentele şi inelele una de cealaltă, se prind bine cu picioruşele ca nişte perişori (deci se îmbrăţişează) şi se rostogolesc într-o rână adoptând poziţia 69 după care încep activitatea febrilă. Activitatea febrilă ţine vreo 2-3 ore bune. Le-a pus Dumnezeu mâna-n cap de atâta huzureală. După huzureală îşi dau drumul şi o tulesc înapoi în tunelurile lor întunecoase. Sperma este depusă şi înmagazinată în săculeţi speciali. Urmează partea a doua.

În partea a doua, râmele încep să secrete un lichid care le acoperă corpul în întregime (beznă totală) formând un tub mucilaginos. Acesta alunecă din cauza mişcării de târâre pe sub pământ a râmei, ca o husă, spre capătul opus direcţiei de înaintare. Trece pe deasupra celor două deschideri sexuale moment în care ouăle (din organul feminin) şi săculeţii cu spermă (colectaţi din organul masculin al partenerului) se desprind. Fertilizarea are loc în exteriorul corpului râmei, dar înăuntrul tubului protector care, odată ajuns pe pământ (sau mai corect în pământ) se usucă şi se micşorează, formând un înveliş protector peste ouăle fecundate, devenind un cocon.

Coconii sunt depozitaţi adanc în tuneluri, sub linia de îngheţare a solului unde stau la clocit între 30 şi 60 de zile. Coconii pot sta în pământ ani nesfârşiţi dacă nu se întrunesc toate condiţiile necesare, despre care nu se dau detalii, cu ouăle înăuntrul lor, până să iasă puişorii de râmă afară. De fapt,

puişorii nici nu vor ieşi, pentru că nu sunt în stare să spargă găoacea. Găoacea e dizolvată de nişte bacterii speciale din sol, care vor deveni imediat prima sursă de hrană ale viermuşilor.

Cam asta e, în câţiva ani, râmele vor fi mature sexual şi o iau iar de la capăt.

Acum m-am liniştit. Am elucidat-o şi pe asta