Regimul activităţilor nucleare1. Particularităţile poluării radioactive

Pericolul radioactivităţii a fost practic necunoscut până la explozia primei bombe în Japonia, la data de 6 august 1945.

Singurele accidente înregistrate până atunci erau cele ce se produceau în uzinele care foloseau materiale radioactive şi în laboratoarele institutelor de fizică atomică.

Poluarea radioactivă este o contaminare artificială a mediului înconjurător peste valorile fondului natural, produsă de om în zilele noastre, începând cu descoperirea radioactivităţii artificiale, cu crearea industriei materialelor nucleare, în mod deosebit a uraniului, a reactorilor nucleari care produc materiale radioactive, a centralelor atomoelectrice etc.

Una din sursele poluării radioactive o constituie exploziile nucleare experimentale.

Exploziile şi temperatura degajată transformă substanţele radioactive în stare gazoasă sub formă de particule care sunt proiectate în atmosferă, constituind poluarea atmosferică primară, produsă imediat în locul exploziei.

Produşii de fisiune rezultaţi din aceste explozii ajung în sol sau în apa oceanelor, fiind vehiculaţi de anumiţi factori meteorologici, sub formă de precipitaţii.

Depunerile radioactive constituie poluarea radioactivă secundară.

Fisiune - reacţie nucleară de scindare a unui nucleu atomic greu în două sau mai multe fragmente (cu degajarea unei mari cantităţi de energie.

Poluarea radioactivă a solului se constată în mod permanent în apropierea imediată a unităţilor miniere şi în locurile de depozitare a minereului radioactiv.

Cu privire la această formă de poluare, o problemă majoră o constituie găsirea unei soluţii cât mai bune pentru depozitarea deşeurilor radioactive, cu un risc de contaminare cât mai mic sau chiar evitat.

Deoarece durata vieţii unei centrale termo - nucleare este de maximum 30 de ani, se pune problema de a şti ce se va întâmpla la expirarea duratei de existenţă, întrucât distrugerea lor este foarte periculoasă.

S-au propus mai multe soluţii: acoperirea acestora cu beton, fapt ce ar duce, la apariţia unui

număr impresionant de „piramide nucleare”; depozitarea containerelor cu deşeuri radioactive pe fundul

mărilor şi oceanelor, variantă ce implică un mare risc, datorită proceselor de eroziune produsă de apă;

îngroparea la adâncime a recipienţilor masivi din beton, soluţie ce nu poate fi acceptată, deoarece, pentru unele deşeuri depozitarea trebuie să dureze 300 de ani, iar recipienţii din beton sau metal se descompun într-o perioadă mult mai scurtă.

Din punct de vedere instituţional, trei organizaţii interguvernamentale au ca atribuţii lupta împotriva efectelor nocive ale radiaţiilor, respectiv:

Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA), creată la 26 octombrie 1956, cu sediul la Viena ;

Agenţia pentru Energie Nucleară, în cadrul OCDE, creată în anul 1957, cu sediul la Paris;

Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică (Euratomul), stabilită prin Tratatul de la Roma, din 25 martie 1957.

Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică este cea mai importantă organizaţie internaţională în domeniul energiei nucleare, având rolul de coordonator pentru controlul şi dezvoltarea folosirii energiei nucleare, prin stabilirea de convenţii legale, schimb de informaţii în probleme de siguranţă, stabilirea de standarde şi pregătirea de specialişti.

În cadrul cooperării internaţionale, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a adoptat printr-o rezoluţie din 21.09.1990 un „Cod de bună practică”, care, deşi nu are o valoare juridică fermă, proclamă îndatorirea statelor de a asigura, în interiorul competenţei lor, eliminarea deşeurilor radioactive, în condiţii de securitate.

2. Condiţiile de desfăşurare a activităţilor nucleare în ţara noastră 2.1. Regimul de autorizare

Prin Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare sunt reglementate activităţile de folosire, în scopuri exclusiv paşnice, a energiei nucleare, în condiţii de securitate nucleară, de protecţie a personalului expus profesional, a populaţiei, a mediului şi a proprietăţii împotriva radiaţiilor.

Un prim principiu stabilit de lege este folosirea energiei nucleare în scopuri exclusiv paşnice.

Statul promovează introducerea şi dezvoltarea tehnicilor nucleare în economia şi viaţa socială şi totodată iniţiază şi aplică un ansamblu de măsuri ce urmăresc desfăşurarea activităţilor din domeniul nuclear în condiţii de securitate nucleară.

În acelaşi timp, sunt interzise cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, importul, exportul, tranzitul, deţinerea sau detonarea unei arme nucleare sau a oricărui dispozitiv exploziv nuclear.

Este interzis importul deşeurilor radioactive şi al combustibilului nuclear ars, cu excepţia situaţiilor în care acesta decurge nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export, anterior autorizat, de deşeuri radioactive sau combustibil nuclear ars, în baza prevederilor unor acorduri internaţionale sau contracte încheiate cu parteneri comerciali cu sediul în străinătate, în condiţiile prevăzute de lege.

Un alt principiu stabilit de lege priveşte desfăşurarea activităţilor nucleare numai sub îndrumarea şi controlul statului, fiind supuse regimului de autorizare în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Legea nr. 111/1996, republicată, reglementează următoarele activităţi din domeniul nuclear:

a) cercetarea, proiectarea, deţinerea, amplasarea, construcţia, montajul, punerea în funcţiune, funcţionarea de probă, exploatarea, modificarea, conservarea, dezafectarea sau închiderea, importul, exportul şi transferul intracomunitar al instalaţiilor nucleare, inclusiv al celor de gospodărire a combustibilului nuclear uzat;

b) proiectarea, deţinerea, amplasarea, construcţia-montajul, punerea în funcţiune, funcţionarea, conservarea şi dezafectarea instalaţiilor de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu şi toriu şi a instalaţiilor de gospodărire a deşeurilor de la mineritul şi prepararea minereurilor de uraniu şi toriu;

Autoritatea naţională competentă în domeniul nuclear, care exercită atribuţiile de reglementare, autorizare şi control este Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Bucureşti, condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, coordonată de primul-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru.

Activităţile şi sursele prevăzute la art. 2 din Lege, necesită autorizaţie eliberată de Comisie, cu respectarea procedurii de autorizare specifice fiecărui gen de activitate sau surse, în conformitate cu reglementările emise de Comisie.

Potrivit Legii nr. 111/1996, autorizaţia pentru desfăşurarea propriu-zisă a anumitor activităţi din domeniul nuclear se eliberează persoanelor juridice, la cererea acestora, de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, dacă fac dovada că respectă prevederile legii.

În cadrul unităţilor autorizate, activităţile care implică folosirea de materiale radioactive şi instalaţii nucleare pot fi exercitate numai de către personalul care este posesor al unui permis de exercitare.

Autorizaţia şi permisul de exercitare se acordă pe o perioadă determinată, iar dreptul dobândit în baza acestora nu poate fi transmis fără acordul organului emitent.

Autorizaţia se poate suspenda sau retrage în situaţia în care:

nu sunt respectate întocmai prevederile cuprinse în autorizaţie;

nu sunt îndeplinite măsurile dispuse de organele de control de specialitate sau apar situaţii noi din punct de vedere tehnic sau de altă natură necunoscute în momentul eliberării autorizaţiei;

titularul autorizaţiei nu-şi îndeplineşte obligaţiile cu privire la constituirea surselor financiare pentru gospodărirea şi depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat şi dezafectarea instalaţiilor nucleare sau asigurare de răspundere civilă pentru daune către terţi în caz de accident nuclear;

titularul autorizaţiei încetează de a mai fi legal constituit;

titularul autorizaţiei îşi pierde capacitatea juridică.

Permisul de exercitare se suspendă sau se retrage de către emitent, din proprie iniţiativă sau la sesizarea altor instituţii cu atribuţii de control sau a persoanelor de specialitate, în toate cazurile în care emitentul constată că:

titularul permisului de exercitare nu a respectat prevederile menţionate în reglementările emise conform legii;

titularul permisului de exercitare a încetat din viaţă sau îşi pierde capacitatea juridică.

Răspunderea pentru daune nucleare, provocate în timpul sau ca urmare a accidentelor ce pot surveni prin desfăşurarea activităţilor prevăzute în autorizaţie ori a altor activităţi care au avut ca urmare decesul, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, distrugerea, degradarea ori imposibilitatea temporară de folosire a vreunui bun, revine în întregime titularului autorizaţiei, în condiţiile stabilite prin lege şi prin angajamentele internaţionale la care România este parte.

Titularul de autorizaţie, eliberată potrivit art. 8, este pe deplin răspunzător pentru asigurarea securităţii instalaţiilor şi/sau pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor autorizate în condiţiile legii.

2.2. Regimul de control

În ţara noastră controlul activităţilor nucleare se face de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi alte autorităţi competente potrivit legii.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii:

organizează monitorizarea radioactivităţii mediului pe întreg teritoriul ţării;

supraveghează, controlează şi dispune luarea măsurilor ce se impun în domeniul activităţilor nucleare pentru respectarea prevederilor legale privind protecţia mediului;

colaborează cu organele competente în apărarea împotriva dezastrelor; protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului (art. 47 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului).

Controlul preventiv, operativ-curent şi ulterior al respectării prevederilor Legii nr.111/1996 se efectuează de către reprezentanţii Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare la solicitanţii sau la titularii de autorizaţii.

3. Sistemul de despăgubire a daunelor nucleare

Legea nr. 703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare reglementează sistemul de despăgubire a daunelor nucleare, în art. 8.

Conform art. 4. alin. (1), operatorul unei instalaţii nucleare răspunde obiectiv şi exclusiv pentru orice daună nucleară, dacă s-a dovedit a fi provocată de un accident nuclear:

a) survenit în această instalaţie nucleară; b) implicând un material nuclear care provine din

această instalaţie nucleară; c) implicând un material nuclear trimis acestei instalaţii

nucleare, în condiţiile legii.

Titularul activităţii nucleare (operatorul) nu are drept la acţiune în regres decât:

dacă un asemenea drept a fost prevăzut expres într-un contract scris;

dacă accidentul nuclear rezultă dintr-o acţiune ori omisiune săvârşită cu intenţia de a cauza o daună nucleară contra persoanei fizice care a acţionat sau a omis să acţioneze cu această intenţie.

Dreptul la despăgubire împotriva operatorului se prescrie dacă o acţiune nu este intentată în decurs de:

30 de ani de la data producerii accidentului nuclear, dacă acţiunea este legată de deces sau rănire;

10 ani de la data producerii accidentului nuclear, dacă acţiunea este legată de celelalte daune nucleare.

Dreptul la despăgubire împotriva operatorului se prescrie dacă o acţiune nu a fost introdusă pe parcursul unei perioade de 3 ani de la data la care victima daunei nucleare a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască identitatea operatorului responsabil.

Operatorul este obligat să încheie un contract de asigurare sau o garanţie financiară, care să îi acopere răspunderea civilă pentru daune nucleare şi să dovedească autorităţii naţionale competente existenţa acesteia, în vederea eliberării autorizaţiei.

Asiguratorul sau oricare alt garant financiar este obligat să notifice autorităţii naţionale competente, cu cel puţin două luni înainte, orice suspendare sau anulare a asigurării ori a garanţiei financiare.