viata sfantului gavriil georgianul cel nebun intru hristos

8/19/2019 Viata Sfantului Gavriil Georgianul cel Nebun intru Hristos

1/16

VIAȚA SFÂNTULUI GAVRIIL GEORGIANUL CEL

NEBUN ÎNTRU HRISTOS

Rugăciunea Părintelui Gavriil

Doamne, rogu-Te, auzi-ne pe noi din Ceruri, întoarce Fața Ta către noi. Miluiește-

ne pe noi ca să mergem în pace pe calea Ta, împlinind poruncile Tale și izbăvindu-

ne de rău. Doamne, învață-ne pe noi să ne rugam înaintea Ta și să păzim Sfânt

Legământul Tău. Ca inima noastră să se închine Ție și să petrecem întru Legea Ta

cea Sfântă. Amin.


2/16

2 VIAȚA SFÂNTULUI GAVRIIL GEORGIANUL CEL NEBUN ÎNTRU HRISTOS

Viața Sfântului Gavriil

Arhimandritul Gavriil, pe numele de mirean Goderdzi Urgebadze, s-a născut pe 26

august 1929 la Tbilissi în Georgia sovietică, având ca părinți pe Vassili și Varvara

Urgebadze, care mai aveau doi copii, Emma și Mihai. A fost botezat la bisericaSfintei mucenițe Varvara, în raionul Navtlughi. Goderdzi avea doi ani când tatăl său a

fost asasinat în circumstanțe neclare.După aceasta, membrii familiei l-au numit pe

micuț Vasiko, în memoria tatălui sau. Rămasă văduva la vârsta de 22 de ani,

Varvara s-a recăsătorit și a mai avut o fiică, Julieta.

Lipsit fiind de cele sfinte până la vârsta de 7 ani, Vasiko a aflat de Hristos când doi

vecini se certau, auzind că unul îi spune celuilalt:„Ai vrea să mă rastignesti ca pe

Hristos!”. De atuncia căutat printre apropiați să afle de ce Hristos a fost răstignit.Astfel ajunge ca, economisind bani, să-și cumpere o Evanghelie pe care o citea cu

ardoare și care l-a făcut să-și schimbe viața, dorind să trăiască pentru Hristos.

Cu câteva zile înainte de moartea sa, Arhim. Gabriel povestește un eveniment din

copilăria sa:

„Eram așezat în balcon, la etajul al doilea, cufundat în gândurile mele, când un glas

dinlăuntrul meu m-a îndemnat să privesc cerul. M-am ridicat, am venit la marginea

balconului, am ridicat ochii și am văzut o cruce mare înălțată în cer. Atunci nu

știam, dar acuma știu că era crucea pe care aveam să o port pentru dragostea lui

Dumnezeu și a neamului meu”.

În afară de această amintire din copilărie, Părintele Gavriil mai dezvăluie o alta din

aceeași perioadă:

„În timp ce dormeam noaptea, de-o dată m-am trezit și am văzut în fața mea un

diavol cu un chip groaznic. Mă privea plin de furie. Slavă Domnului că nu mi-a fostfrică, însă eram foarte încordat. Totuși nu am făcut nimic pentru a-l izgoni. Doar l-

am privit surprins. Răgea către mine: 'Lupți împrotiva mea, nu-i așa?!' Și m-a lovit

cu pumnul".

Când mama sa a intrat în odaie, și-a găsit fiul zăcând fără cunoștință. Dar, Dumnezeu

a păzit viața alesului Său. În urma acestei întâmplări, Arhim. Gavriil povestea:

„Văzând demonul, credința mea în Hristos a devenit și mai puternică. Mi-am spus:

dacă diavolul există, atunci Dumnezeu cu atât mai mult. De atunci am început săapreciez frumusețea ființelor omenești”.


3/16

VIAȚA SFÂNTULUI GAVRIIL GEORGIANUL CEL NEBUN ÎNTRU HRISTOS 3

În timp ce al Doilea Război Mondial izbucnea, pe când Vasiko avea 12 ani, el a

primit de la Dumnezeu harisma străvederii, pentru dragostea și credința lui

adevărată, grație căreia dădea noutăți rudelor despre cei plecați pe front și,

totodată, îi îndemna să meargă la biserică, să nu-L abandoneze pe Hristos și să nu-și piardă astfel mântuirea sufletelor. Pentru a nu cădea în mândrie și în slavă

deșartă, din cauza înzestrării sale, se băga într-o cutie de gunoi, spunându-și:

„Adu-ți aminte Vasiko că nu ești decât o cutie de gunoi și nu gândi niciodată bine

de tine însuți”.

Din cauza acestui comportament era pedepsit de familie, iarmama lui fiind din ce în

ce mai jenată de credința fiului său, într-o zi, foarte iritată, i-a luat Evanghelia și a

aruncat-o în toaletă. Vasiko a recuperat-o repede și strângând-o la piept, se ruga șiplângea. La miezul nopții a plecat doar cu Evanghelia în bagaj și, mergând astfel

toată noaptea, dimineața a ajuns în orasul Sfânt Mtskheta/Mțheta, aflat la 20 km de

Tbilissi.S-a îndreptat spre Mănăstirea Samtavro, unde se găsesc mormintele

regelui Sfântul Mirian, care a convertit țara la creștinism și a făcut-o una dintre

primele țări creștine din lume, și a soției sale, Sfânta Nana. Egumenul mănăstrii,

Anusia l-a primit cu dragoste, dar nu putea să-l găzduiască decât câteva zile. Așa că

merge la mănăstirea vecină, la Svetitskhoveli și, mai apoi, la Shio-Mghvime. În cele

din urmă ajunge la MănăstireaBethania, unde a fost primit de doi Părinți Gheorghe

Mkheidze și Ioan Maisuradze care au fost canonizați în urma vieții lor ascetice și a

suferințelor la care au fost supuși în timpul persecuțiilor comuniste. Părintele

Gheorghe, care a trăit timp de 15 ani în Muntele Athos și avea o mare experiență a

vieții călugărești a devenit Părintele duhovnicesc a lui Vasiko. Cum autoritățile nu

tolerau prezența lui în mănăstire a trebuit să se întoarcă în capitală, unde a găsit

protecția unei femei care se ocupa cu ghicitul. Vasiko era întristat că Margo, o femeie

cu suflet mare, are o astfel de activitate care era considerată de Biserică păcat.Într-ozi, însă, când ea se îmbolnăvi, îngrijorată că nu va mai putea sa-și asigure existența,

a fost liniștită de Vasiko care i-a spus că îi va primi el pe cei care vor veni la ea.

Atunci, profitând de această situație, Vasiko a început să le vorbească oamenilor de

Hristos, și necesitatea de a duce o viață creștină. Având harisma străvederii și a

înaintevederii, el le vorbea de păcatele pe care oamenii le făceau și îi îndemna să se

spovedească și să se împărtășească. Astfel, în oraș a început să se vorbească din ce în

ce mai mult de acest copil extaordinar, ceea ce a făcut camama lui să-l găsească și

să-l roage să vină acasă, promițându-i că nu se va mai opune vieții lui ascetice.


4/16


În 1949 Vasiko a trebuit să facă serviciul militar, fiind în unitatea de grăniceri la

Batoumi. După terminarea serviciului militar revine în capitală unde este convocat

la spitalul din oraș și interogat cu privire la viziunile sale. Medicul care l-a

examinat i-a pus un diagnostic de delir psihotic, dându-i un certificat de bolnavmintal care-l împiedica de aici înainte să-și găsească de muncă. Aceasta venea în

contradicție cu faptul că mai înainte a fost considerat apt pentru satisfacerea

serviciului militar.

Pentru a se izola și a se ruga îndelung, Vasiko a construit în curtea rezidenței

familiale o încăpere mică în care nu se putea întinde nici măcar un covor.

Din 1952 și până în 1962 în curtea casei unde își avea această încăpere, a construito biserică cu 7 cupole, pe care le-a pictat în albastru.

Biserica avea un aspect straniu, fiind pe de-o parte naivă, sărăcăcioasă și

heterogenă prin materialele sale – toate provenite din diferite recuperări – și, pe de

altă parte, barocă prin încărcarea și caracterul fantezist al ornamentelor.

Interiorul, deși mic, nu-l împiedica pe Vasiko să-l împartă în mai multe capele.

Pereții erau în întregime acoperiți de icoane care au fost strânse din copilărie de el

de la cei care, fie nu aveau grijă de ele și i le dădeau, fie de la groapa cu gunoi unde

ateii le aruncau. Pentru el nu conta valoarea materială a acestor obiecte pe care le

salva de la distrugere sau uitare ci, ele erau valoroase pentru că erau obiecte sfinte

sau au fost puse în locuri sfințite:

„Poate că erau în altar de 40 de ani de când Sfântul Duh preschimba Sfintele

Daruri”,

spunea, cu privire la ele. Mai târziu, Părintele Gavriil mărturisea unuia dintrevizitatorii săi, egumenul Antonie:

„Multe dintre aceste obiecte sunt fără valoare materială. Sunt doar resturile și

mărturia unei vieți ecleziale trecute. Dar, pentru mine, au o valoare sufletească

neprețuită, precum acest mare crucifix din biserica în care am fost botezat și care a

fost, mai apoi, distrusă.Chipul lui Hristos este șters, dar am făcut o coroană de

spini pentru a o pune în locul său. O port câteodată, căci acești spini ascuțiți

înțeapă pielea și îmi amintesc cum a suferit Mântuitorul pe cruce”.


5/16


Părintele Gavriil a construit biserica încetul cu încetul căci nu avea mijloace

materiale. Aceasta era un act împotriva curentului epocii, când bisericile se

închideau sau se distrugeau. Autoritățile comuniste i-au cerut în scris să distruga

edificiul. Sora Părintelui, Julieta, l-a văzut plângând în genunchi și adresându-I-se luiDumnezeu:

„Doamne, cum aș putea eu să distrug biserica care îți este închinată?”.

Când o echipă de muncitori au sosit la poartă, pentru a demola biserica, Părintele

Gavriil le-a spus:

„Să știți că cel care dă ordinul va fi cu mult mai mult pedepsit față de cei care îl vorexecuta”.

Cum au fost cuprinși de frică, aceștia au părăsit locul.

În acel timp Vasiko se mai ducea la catedrala Sion, din centrul orașului vechi pentru a

participa la slujbe, iarevlavia și stăruința sa, în acea perioada în care creștinii erau

persecutați de Statul ateu, a atras atenția Catholicos-Patriarhului Melkisedek III

cu a cărui binecuvântare ajunge lector. După doi ani Vasiko se adresează

Episcopului Gavriil Tchatchanidze de Koutaissi, căruia îi dezvăluie dorința lui de a

deveni călugăr și preot. Astfelpe 30 ianuarie 1955 este hirotonit diacon și pe 23

februaire, în același an, este tuns în călugărie la Mănăstirea Motsameta în

apropiere de Koutaissi de către egumenul Gheorghe.

Conform dorinței salela călugărie a primit numele de Gavriil, în cinstea Sfântului

Gavriil Iviritul, un ascet din sec. XI care se distingea prin asprimea vieții lui și prinsimplitate. Acesta se retrăgea vara pe piscurile munților din jurul Mănăstirii athonite

Iviron, în locuri neumblate și sălbatice, în peștera care se păstrează până astăzi mai

sus de mănăstire, iar iarna se retrăgea pe țărm sau în împrejurimile mănăstirii.

Cuviosului i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu și i-a poruncit să coboare pe țărm

și să ia icoana ei din mare. Ascultând de glasul Maicii Domnului, a pășit pe valuri

ca pe uscat și a adus în mănăstire icoana făcătoare de minuni cea numită Portaitissa

(Portărița), fiindcă a fost pusă la poarta mănăstirii ca portar și străjuitoare, dar și

laudă a întregului Munte Athos, sprijin și nădejde. AceeașiMăicuță a Domnului i-afăgăduit cuviosului:


6/16


„Vă dau vouă semn, cât timp veți vedea icoana mea în mănăstire harul și mila

Fiului meu să nu lipsească de la voi”.

Trei zile după ce a primit schima monahală, tânărul călugăr Gavriil a fost hirotonitpreot de către Episcopul Gavriil, la catedrala Sfinții Petru și Pavel din Kutaissi,

urmând să slujească cu binecuvântarea Catholicos-Partriarhului Melkisedek,la

catedrala Sion din centrul Tbilissi, după care a fost trimis laMănăstirea Bethania

până la închiderea acesteia de către guvernul comunist. Din 1962 până în 1965

Părintele Gavriil a slujit lacatedrala Sfintei Treimi și a Tuturor Sfinților.

Viața ieromonahului Gavriil se anunța stabilă, din moment ce intrase in instituțiile

bisericești, însă ea fu perturbată deun eveniment care s-a întâmplat deziua muncii,pe 1 mai 1965, când, ca în fiecare an, o mare manifestație era organizată. Atunci,

când o mulțime de oameni era adunată în fața Comitetului Partidului Comunist

pentru a asculta un discurs, au văzut căun portret gigantic al lui Lenin suspendat

pe fațada clădirii, a luat foc. De la etajul unu, Părintele Gavriil striga:

"Domnul a spus: Să nu-ţi faci chip cioplit... Să nu te închini lor, nici să le slujeşti,

că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! (Ieșirea

2-5) Voi toți, reveniți-vă în fire! Georgienii au fost mereu creștini. Atunci, de ce vă

închinați idolilor? Iisus Hristos a murit și a înviat a treia zi din mormânt, dar idolii

voștri de bronz nu vor învia niciodată. Din timpul vieții lor deja sunt morți".

Ani după aceasta, când Părintele Gavriil a fost întrebat cu privire la această

întâmplare, a spus:

"Sunt un păstor căruia Dumnezeu i-a încredințat grija turmei Sale.Ei au ridicat un

idol și vroiau ca poporul să se închine lui. Este un chip al Antihristului, imagineaunui om, sau mai de grabă a unei fiare, și comuniștii vroiau să i se aducă cinstea

care I se cuvinea doar lui Dumnezeu. Nu puteam să las să se întâmple asta".

De-abia ajuns jos, mulțimea s-a năpustit asupra lui, bătându-l cu pumnii și cu

picioarele și aruncându-i pietre. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, și

l-au transportat la spital, unde a fost pus în izolare,Părintele Gavriil avea 18

fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost

aproape inconștient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale. Când și-a mairevenit, un reprezentat KGB a venit să-l interogheze și l-a brutalizat din nou. Aceasta


7/16


nu l-a împiedicat pe Părinte să îi spună, în continuare, căar trebui distruse toate

monumentele lui Lenin și să fie înlocuite cu straturi de flori. După o anchetă sumară

este condamnat la moarte, dar autoritățile comuniste încearcă să exploateze

situația, promițându-i că va fi salvat dacă va mărturisi că a participat la oconspirație a Bisericii Ortodoxe Georgiene împotriva regimului. Părintele Gavriil

refuză propunerea șiîl tratează din nou pe Lenin ca fiară răufăcătoare, ceea ce face

ca să fie din nou rupt în bătaie.Știrea acestui eveniment incredibil și senzațional, în

timpul în care actele de nesupunere erau foarte rare, iese din țară, fiind difuzat de

mass-media europeană și americană. Aceasta a făcut ca Kremlinul, în loc să-l

condamne la moarte, să-l interneze într-un spital de psihiatrie, în luna august 1965.

I se face un raport de către un medic psihiatru, care, nu numai că este tipicmetodelor staliniste ale epocii, dar în el se poate observa cum sunt prezentate ca

simptome patogene credința și practicile curente ale creștinismului:

Spitalul de Psihoneurologie din Tbilissi, Republica Socialistă Sovietică Georgia, Str.

Electroni, nr.1

19 / 1-1966, nr.666

Pacient Urgebadze Vassili, născut în 1929, educația: 6 clase. Adresa: Str.

Tetritskaro, nr. 11.

Pacientul este ținut în spitalul psihoneurologic din oraș, din 18.VIII.1965, când a

fost adus de la închisoare pentru un tratament forțat. Diagnostic: persoană

psihopată, predispus la psihoza schizofrenică. A fost eliberat din spital pe 19.

XI.1965. În conformitate cu istoricul bolii, el a avut o viziune fantomatică aspiritului răului cu coarne pe cap, la vârsta de 12.Pacientul pretinde că tot răul

care se întâmplă în lume este din cauza diavolului. De la vârsta de 12, el a început

să meargă la biserici, să se roage, să cumpere icoane, și să studieze literatura

bisericească [...] Nu mânca nimic în zilele de miercuri și vineri, dând acest motiv

absurd care face să râdă adulții și soldații prezenți: "Într-o miercuri Iuda a vândut

pe Hristos pentru 30 de arginți, și într-o vineri preoții evrei L-au crucificat";era

într-o stare de halucinație totală. Așa se explică faptul că în timpul demonstrației

de 1 mai 1965 a ars un portret mare al lui Lenin atârnat pe clădirea Consiliului de Miniștri. În timpul interogatoriului,el a spus că a făcut aceasta deoarece imaginea


8/16


Răstignirii lui Hristos ar fi trebuit să fie agățată acolo, și că nu este posibil să se

idolatrizeze un om pământesc. Aceasta a suscitat îndoială cu privire la starea lui de

sănătate mentală, motiv pentru care a fost supus unei expertize psihiatrice.

Examinarea a arătat că echilibrul pacientului este pierdut în spațiu, în timp, cât șiîn mediul înconjurător. El vorbește cu el însuși cu voce scăzută.Crede în existența

ființelor cerești, a lui Dumnezeu și a îngerilor, etc.În timp ce vorbește, axa

principală a discursului său psihopat este întotdeauna întoarsă spre ideea că totul

depinde de voința lui Dumnezeu, etc. În departament se izolează de ceilalți pacienți

cu boli mintale. Darcând cineva i se adresează, el vorbește cu siguranță de

Dumnezeu, îngeri și icoane, etc. Este incapabil să critice starea lui. A primit un

tratament pe bază de aminazinofrazie și siptomicină, după care a fost dus în fața

comisiei.

Părintele Gabriel a fost eliberat în februarie 1966 și dat în grija mamei sale la

domiciliul acesteia. Actul eroic al Părintelui a pus în cauză Biserica însăși, ceea ce a

făcut ca să fie exclus de la slujire, putând însă să participe la Sfânta Liturghie și să

se împărtășească precum un simplu mirean.În mod periodic era chemat de

securitate unde, de fiecare dată, era supus unor tratamente inumane.Într-o zi a fost

bătut atât de tare, încât nemaiputând să mearăa, au fost chemate rudele să-l

recupereze.

Într-un timp Părintele nu putea nici să iasă în oraș, însă a reușit să-și găsească mici

slujbe în afara acestuia, ca de exemplu să păzească via sau să întrețina focul la câte o

biserică. Cu toate acesteaducea o viață duhovnicească foarte intensă. După un timp

a fost văzut cerșind în fața bisericilor la Tbilissi. Nimeni nu știa că e preot. Noaptea

mergea și căuta în coșurile de gunoi ale unei cofetării, unde găsea resturile

prăjiturilor colorate intens în roșu, galben, albastru sau verde. Le binecuvânta și lemânca, dând slavă lui Dumnezeu. Dar, neputând să se hranească numai cu astfel de

resturi pline de zahăr și de coloranți, bea doar un ceai și mânca o bucată de pâine

neagră uscată, lăsând acestea pentru păsări, care, spunea el, vor face un banchet

regal.Într-o zi a primit niște daruri din partea Patriarhului, pentru care a mulțumit

lui Dumnezeu:

"Mulțumesc Multmilostive Doamne! Tu ști că nu am nici bani, nici mâncare."

Pe urmă, a adăugat către persoanele care i-au adus cele trimise de Patriarh:


9/16


"N-aveam de mâncare de mai multe zile. Am făcut o greseală să cer vecinilor mei

să-mi dea ceva de mâncare – m-au blestemat. Am plâns în chilia mea. Cum pot

oamenii să fie atât de cruzi și neîngăduitori?Este posibil să consideri un om ca

tâlhar pentru motivul că-L iubește pe Dumnezeu? Dar am regretat aceastăslăbiciune când mi-am amintit de Iisus Hristos care a trecut prin umiliri și insulte,

S-a smerit El însuși și s-a făcut ascultător până la moarte, și moarte pe Cruce! M-

am liniștit. Și iată că ați venit la mine!"

Viitorul egumen Antonie își amintește de Părintele Gavriil care l-a găzduit la Tbilissi

când, fiind lector la o biserică, a trebuit să-și părăsească munca dintr-o echipă de

muncitori și, neavând mijloace financiare pentru a-și plăti chiria unei camere,

Părintele Gavriil l-a invitat să stea în casa-biserica lui.Dimineața era sculat depăsările ce veneau să bată cu ciocul în fereastră. Afară Părintele Gavriil era așezat

sub un arbore într-o grădină ce te făcea să te gândești la Rai. În ramurile copacului

erau agățate diferite pachețele cu hrană pentru păsări care zburau în jurul

Părintelui și ciuguleau. Părintele Gavriil ducea o viață simplă apropiată de păsările

cerului și aceasta se putea remarca încă de când era mic, când alergând, păsările

veneau și se așezau pe el.Părintele Antonie spune că deși era simplu, n-a mai

întâlnit un om așa de inteligent și de cultivat precum Părintele Gavriil, care citise

numeroase cărți ale Sfinților Părinți și își amintea tot, în special de scrierile

Sfântului Isaac Sirul, la care se referea adeseori. Cum în timpul respectiv trecea prin

încercări dificile i-a spus un fragment din Sfântul Isaac Sirul care îl ajutase și pe el:

"Când afli deci pace neschimbată în calea ta, asta înseamnă că ești departe de a te

desăvârși duhovnicește și că ai fost uitat de Dumnezeu. Cu cât un om crește

duhovnicește, cu atât el întâlnește încercări mai felurite și mai tari.Când începe

timpul marilor încercări, asta înseamnă că sufletul accede în ascuns la o altătreaptă mai înaltă. Iar dacă sufletul suferă de vreo slăbiciune și nu poate răbda

încercările cele mari și se roagă să nu intre în ele, iar Dumnezeu îl ascultă, să știi

căîn măsura în care te întărește față de încercările cele mari, în aceeași măsură te

învrednicește și de darurile cele mari. Căci nu dă Dumnezeu un dar mare fără o

mare încercare, și după încercările care ne sunt rânduite de Dumnezeu, potrivit cu

înțelepciunea Lui, ne este trimis și harul. De aceea se spune să ne bucurăm când

suntem în ispite căci atunci ne găsim pe calea pe care au mers toți sfinții".

Excluderea din instituțiile bisericești, imposibilitatea de a exersa ca preot precum și


10/16


hărțuirea serviciilor de securitate face ca Părintele Gavriil să își reorienteze forma

exterioară a vieții sale duhovnicești și, în urma chemării divine, să adopte modul de

viețuire al unui nebun întru Hristos. Părintele avea o sete atât de mare de a

răspândi cuvântul lui Hristos încât intra în sinagogi, la moschee sau în templeprotestante pentru a propovădui Evanghelia lui Hristos.

Părintele Gavriil avea tot felul de comportamente, dar când venea acasă se refugia

în biserica lui plângându-și păcatele și necazurile oamenilor. Pocăința și rugăciunea

Părintelui Gavriil avea atunci ca scop să obțină iertarea pentru modalitatea

întrebuințată și durerea care a pricinuit-o oamenilor în scop pedagogic.

În ciuda comportamentelor sale bizare oamenii îl respectau. Într-o zi sora lui, Emma,văzând printr-o crăpătură a ușii că plange, l-a intrebat de ce. Părintele îi răspunde:

"Surioară, Hristos S-a născut în iesle dar oamenii mă respectă și îmi sărută mâna".

Maica Pelaghia Ksovreli povestește:

"Într-o zi, Părintele Gavriil îmi trase o palmă puternică în fața lumii. După aceea

am înțeles motivul:vroia să arate tuturor cât de grea este viața monahală. În

noaptea care a urmat, în genunchi, mi-a cerut iertare. Atunciam îngenunchiat

alături de el. Ne-am ținut unul pe altul în brate și plângeam și zâmbeam cu bucurie

în același timp. Am simțit în acel moment că aveam inima plină de har".

În 1970 autoritățile comuniste decid din nou să-i distrugă biserica. Aceasta s-a

întâmplat de trei ori la rând, dar nu l-a descurajat pe Părintele Gavriil carea

reconstruit de fiecare dată biserica și, în cele din urmă, în locul celor șapte cupole alăsat doar una, așa cum se poate vedea și în ziua de astăzi.

În 1971 cu binecuvântarea Mitropolitului Ilia, Catholicos-Patriarhul de mai târziu, și

a Catholicos-Patriarhului Efrem II,Părintele Gavriil a fost instalat la mănăstirea

Samtavro. I s-a dat chilia la parterul unui turn antic, denumit în onoarea regelui

Mirian, și care avea 4,5 m diametru, și pe ai cărui pereți circulari Părintele s-a grăbit

să instaleze tot felul de icoane. Cum nu mai slujise Sf. Liturghie de mult timp,

Părintele Gavriil mărturisea unui apropiat:


11/16


"Visam adeseori noaptea ca înălțam Sfintele Daruri, dar poate într-o zi voi muri fără

să fi putut să slujesc Sfânta Liturghie".

Dar, slavă Domnului!i s-a dat din nou voie să slujească ca preot. Ducea o viațămodestă, muncea din plin, curața localurile sau pregătea masa la trapeză, petrecea

mult timp să curețe candele în biserică șipentru el nu exista o muncă fără

importanță căci orice muncă putea să fie de folos atâta timp cât prin ea se aduce

slavă lui Dumnezeu.

Din 1972 până în 1990, aproape 20 de ani, și până ce starea sănătății lui îi făcea

deplasările dificile,Părintele Gavriil mergea la mănăstirile și bisericile care erau

abandonate sau distruse în urma politicii antireligioase, unde slujea SfântaLiturghie și aducea tot ajutorul care-i era în putință.

În 1990 Părintele Gavriil merge la mănăstirea Shio-Mghvime, cu intenția de a duce

o viață ascetică. Acolo are o revelație divină în urma căreia se întoarce la

Mănăstirea Samtavro pentru a fi în slujba oamenilor. Primește vizita pelerinilor din

ce în ce mai numeroși, îi spovedește, îi mângâie, îi liniștește și îi sfătuiește, ajutat fiind

și de harismele primite, de străvedere și înainte-vedere.Pe toți îi primea, fără să facă

vre-o diferență între oameni. Împărțea bucuriile și necazurile lor. În acele timpuri,

așa cum aduc mărturie numeroși martori, Părintele Gavriil făptuia multe minuni,

deși disimula pe cât îi stătea în putință puterile pe care le-a primit de la Dumnezeu.

O dată a venit la el un georgian care se convertise la hinduism și mergea în India în

mod regulat pentru a-și vedea gurul.Părintele Gabriel a luat o pâine, a făcut semnul

crucii deasupra ei, în numele Sfintei Treimi, și pâinea se făcu în mod minunat grâu,

apă și foc.

"Privește, asemenea este și cu Sfânta Treime în trei ipostasuri: Tată, Fiu și Sfântul

Duh".

Părintele făcu din nou semnul crucii și grâul, apa și focul se transformară iar în

pâine.

"Precum această pâine este întreagă și nu poate fi împărțită, asemenea se întâmplăși cu ființa Sfintei Treimi care este nedespărțită".


12/16


În octombrie și noiembrie 1991 situația politică a Georgiei devenise tensionată și

Părintele Gavriil a presimțit nenorocirea care urma să vină, și care nu se putea

imagina încă:

"Sânge pe Bulevardul Rustaveli! Sânge! Sânge de georgian!"

Când armele au început să tragă, Părintele Gavriil suna clopotele și plângea rugând

din toată inima pe Dumnezeu și Maica Domnului să salveze Georgia. Începu un post

riguros, refuzând orice mâncare.

În ultimii ani ai vieții sale Părintele Gavriil devenise grav bolnav. Suferea de un

edem. Printre altele își rupsese piciorul și nu-și îngrijise fractura, ceea ce făcea cadin acel moment și până la moartea sa, să fie incapabil să meargă, timp de un an și

jumătate.

În ultimile sale zile de viață învăța cu lacrimi în ochi:

"Amintiți-vă de aceasta: Dumnezeu dragoste este. Aveți atâta bunătate pe cât puteți

pentru a găsi prin ea mântuirea. Fiți simpli, căci robilor Săi smeriți Dumnezeu le

va arată milostivirea Sa. Pocăiți-vă de păcatele voastre și nu așteptați ziua de

mâine să o faceți, căci aici este cursa diavolului. Iubiți-vă unii pe alți, căci omul

fără dragoste nu poate moșteni Împărăția Cerurilor".

Maica Parascheva spune că, cu două săptămâni înainte de adormire, i s-a adus

Părintelui Gavriil o icoană înfățișând Sfânta Mahramă. În această icoană Hristos avea

o coroană de spini. Atunci Părintele a spus:

"Dacă nu ar fi avut coroana de spini, asta însemna că m-aș fi vindecat. Înseamnă că

voi muri în încercări".

Ochii lui Hristos erau închiși în icoană, dar în mod miraculos s-au deschis. Starețul a

spus:

"Veți cunoaște momentul morții mele cu trei zile înainte".

Trei zile înainte de adormirea lui, Maica Parascheva citea rugăciuni cerând mijlocirea


13/16


Maicii Domnului pentru sănătatea Starețului. [...]El însă îi ceru Maicii Parascheva

să vorbească toată noaptea pentru a-l ține treaz. Însă, la un moment dat, Maica

adormi și, când se trezi, Starețul o dojeni pentru această slăbiciune.La ora 4 de

dimineață o strigă: "Maică, Maică, Soră, Soră!". Lacrimile șiroiau pe obrajii lui.După ce o binecuvântă în timp ce ea se puse în genunchi, făcu semnul crucii în toate

direcțiile, privind totul cu multă dragoste și începu să se roage oprindu-și privirea

asupra icoanei Sfântului Nicolae. Chilia părea plină de îngeri.

Ziua dinaintea morții, Părintele Gavriil anunță că a sosit timpul plecării sale. Mai apoi

a mângâiat cu mâna dreaptă icoana Mântuitorului așezată deasupra capului său, a

păstrat un moment de liniște și a spus:

"Te urmez, Hristoase de la vârsta de 12 ani. Sunt pregătit. Primește-mă!"

Toată noaptea, până la ora 4 a trecut prin dureri teribile și respira foarte greu.

Egumenul mănăstirii, împreună cu călugărițele, printre care se afla și mama

Părintelui Gavriil, care între timp îmbrăcase schima monahală, precum și alți

mireni au venit să-l înconjoare. Părintele Mihail, care era duhovnic la mănăstire, era

atunci plecat la Patriarhat, la Tbilissi. El spune:

" Am aflat că Părintele Gavriil era pe moarte și suferea teribil.Preafericirea Sa,

Patriarhul, i-a dat binecuvântarea Episcopului Daniel pentru a citi rugăciunile pe

patul de moarte. Ne-am grăbit să ajungem la Mtskheta după ce am luat o mașină.

Toată lumea era sub tensiune, temându-se că nu-l vom mai găsi pe Stareț în viață.

Episcopul Daniel ne-a liniștit: "Părintele Gavriil este un rob atât de devotat

Bisericii încât nu ne va părăsi până ce episcopul nu va veni". Am fost bucuroși să-l

găsim încă în viață.Cum Episcopul a terminat rugăciunea, Părintele Gavriil dupăce ne-a mulțumit printr-un zâmbet plin de dragoste, a plecat liniștit către Patria

cerească".Era 2 noiembrie 1995.

Trupul părintelui Gavriil a fost adus în Mănăstirea Schimbării la Față iar Catholicos-

Patriarhul Ilia II a condus slujba înmormântării.Conform ultimei dorințe a

Părintelui Gavriil, a fost înhumat în curtea mănăstirii Samtavro, în apropierea

capelei Sfintei Nino. Corpul său a fost înfășurat într-o rogojină iar după dorința sa,

aceste cuvinte au fost scrise la mormântul său:


14/16


"Adevărul este în nemurirea Duhului - Călugărul Gavriil".

Înaintea adormirii sale, Părintele Gavriil a făcut următorul testament:

„Slavă lui Dumnezeu în Hristos!

Cer iertarea și binecuvântarea Preafericirii Sale, Catholicos-Patriarhul întregii

Georgii, Ilia II. Cer iertare clerului, monahilor și monahiilor și vă dau

binecuvântarea mea tuturora.

Dumnezeu dragoste este. Am încercat, dar am fost incapabil să ating dragostea de

Dumnezeu și de aproapele, după poruncile Mântuitorului nostru. Dragostea estesingurul scop al omului în această lume vizibilă pentru a moșteni Împărăția

Cerurilor și a odihni în Veșnicie.

Lăsați-mă să fiu îngropat fără coșciug ciînfășurat într-o rogojină.

Fiți binevoitori și smeriți.Dumnezeu își amintește de noi în smerirea noastră,

Dumnezeu dă harul Său celor smeriți. Fiți smeriți și binevoitori și iubiți pe toată

lumea din jurul vostru.

Vă iubesc pe toți – toți ortodocșii și toți oamenii născuți în lume.

Scopul acestei vieți este moștenirea Împărăției Cerurilor, de a fi aproape de

Dumnezeu și de a odihni în Veșnicie. Și vă doresc tuturor să ajungeți la asta.

Vă dau binecuvântarea mea tuturora, ca să nu pierdeți harul lui Dumnezeu; fie catoată lumea să fie demnă de a moșteni Împărăția.

Nu este nimeni pe pământ care să fi câștigat mântuirea și care să nu fi păcătuit. Nu

sunt decât un mare păcătos, nedemn și slab.

Când veți fi aproape de mormântul meu, vă rog cu toată dragostea să vă rugați

pentru odihna sufletului unui păcătos.

Pământ am fost și în pământ mă voi întoarce.


15/16


Adevărul este în nemurirea Duhului.

Monahul Gavriil”.

După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales

vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei pe 20 decembrie 2012, iar pe

22 februarie 2014 au fost descoperite sfintele sale moaște și mutate în biserica

Schimbării la Față.

Să avem parte de rugăciunile Sfântului Gavriil cel nebun pentru Hristos!

Pe 22 februarie s-au împlinit doi ani din ziua aflării moaștelor sfântului părinteGavriil, cel nebun întru Hristos. La mănăstirea Samtavro a fost oficiată o slujbă

praznicală de către duhovnicul acestui așezământ,arhimandritul Lazăr Gagnidze. La

slujbă au participat o mulțime de creștini. Aceasta se datorează faptului căexact în

urmă cu doi ani a fost deschis mormântul părintelui Gavriil Urghebadze și au fost

descoperite sfintele sale moaște.

După slujbă, arhimandritul Lazăr s-a adresat cu o predică celor prezenți. Cu doi ani în

urmă se întâmpla ceva de neînchipuit, nemaiauzit în istoria contemporană a Georgiei,

a menționat arhim. Lazăr. „Ortodocși din toată țara s-au adunat la mormântul

părintelui Gavriil cu câteva zile înainte de descoperirea sfintelor sale moaște. Au

venit și enoriași din alte țări. Era o sărbătoare a Ortodoxiei!”„În memorie mi s-a

întipărit pentru totdeauna fața blândă, senină a părintelui Gavriil.În privirea sa

luminoasă nu se zărea nici o urmă a drumului anevoios al vieții, el a dus cu răbdare

povara bolii, rămânând liniștit și încredințându-se în totalitate Dumnezeului său”, a

mai adăugat arhimandritul.

Episcopul Mihail (Gabricidze) își amintește de părintele Gavriil în felul următor:

„Țin minte că înainte de tunderea mea în monahism, eram împreună cu frații

duhovnicești într-o dispoziție sufletească foarte bună.Văzând această destindere

duhovnicească, părintele Gavriil s-a adresat către noi aspru, dar cu dragoste: „Ce

faceți, bandiților? Oare chiar ați hotărât să deveniți călugări?” Apoi ne-a îmbrățișat

călduros, zicând: „Vă iubesc, pe voi, pe toți, frații mei! Of, câte scârbe și nevoi va

trebui să îndurați!” Ochii i s-au umplut de lacrimi. Cine știe ce prevedea el atunci?!În pofida scârbelor, chinurilor, învinuirilor și înjosirilor, el le răspundea tuturor


16/16


numai cu dragoste, repetând mereu:Dumnezeu este iubire!”

Surse:

http://corortodox.blogspot.ro/2016/02/viata-sfantului-gavriil-georgianul-cel.htmlhttp://ortodox.md/in-georgia-a-fost-cinstita-prin-rugaciune-ziua-pomenirii-

parintelui-gavriil-urghebadze/
http://corortodox.blogspot.ro/2016/02/viata-sfantului-gavriil-georgianul-cel.htmlhttp://ortodox.md/in-georgia-a-fost-cinstita-prin-rugaciune-ziua-pomenirii-parintelui-gavriil-urghebadze/http://ortodox.md/in-georgia-a-fost-cinstita-prin-rugaciune-ziua-pomenirii-parintelui-gavriil-urghebadze/http://ortodox.md/in-georgia-a-fost-cinstita-prin-rugaciune-ziua-pomenirii-parintelui-gavriil-urghebadze/http://ortodox.md/in-georgia-a-fost-cinstita-prin-rugaciune-ziua-pomenirii-parintelui-gavriil-urghebadze/http://corortodox.blogspot.ro/2016/02/viata-sfantului-gavriil-georgianul-cel.html

viata sfantului gavriil georgianul cel nebun intru hristos

Documents