Învățăturile și omiliile sfântului gavriil, duhovnicul ... › sites › default › files ›...

Duhovnicul Mănăstirii „Șapte Lacuri”

Învățăturile și omiliile Sfântului Gavriil,

duhovnicul Mănăstirii „Șapte Lacuri”

1

Învățăturile și omiliile Sfântului Gavriil

© DOXOLOGIA, 2015ISBN: 978-606-666-393-9

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiÎnvăţăturile şi omiliile Sfântului Gavriil, duhovnicul Mănăstirii "Şapte Lacuri" / trad. de Cristi Reuţ. - Iaşi : Doxologia, 2015 ISBN 978-606-666-393-9

I. Reuţ, Cristi (trad.)

252

2


Învățăturile și omiliile Sfântului Gavriil,

duhovnicul Mănăstirii „Șapte Lacuri”

Traducere Cristi Reuţ

Tipărită cu binecuvântareaÎnaltpreasfințitului

TEOFANMitropolitul Moldovei și Bucovinei

DOXOLOGIAIași, 2015

3


4


Cuprins

Introducere:O scurtă biografie a bătrânului Gavriil .................... 7I. Plinătatea bunătăţii lui Dumnezeu ................ 12II. Smerenia ............................................................ 17III. Despre lupta cu patimile............................... 23IV. Îndemnuri pentru cei care se otenesc .......... 26

V. Calea către Dumnezeu – iubirea ................... 32

5


6


Introducere:O scurtă biografie a bătrânului

Gavriil

Sfântul Gavriil, schiarhimandrit al Mănăs-tirii „Șapte Lacuri”, aflată lângă orașul Kazan,din centrul Rusiei, s-a născut în anul 1844 înprovincia siberiană Perm, într-o familie de ță-rani evlavioși, Teodor și Evdochia Zirianov.Din fragedă tinereţe Gavriil a năzuit la o viațăsfântă și bineplăcută lui Dumnezeu și, ca unales al Domnului, a fost învrednicit cu darulînainte-vederii de la o vârstă timpurie. Odată,la vârsta de paisprezece ani, el a fost vin-decat de o rana pe care o avea la picior decătre Sfântul Simion din Verkhoturie, care,mai târziu, i s-a arătat sub forma unui călătorși i-a proorocit viitoarea lui chemare la călu-gărie. El era înzestrat cu o neprihănire ca decopil, pe care a păstrat-o până la sfârşitul zi-lelor sale. El mai avea totodată o memorieuluitoare, care mai apoi i-a permis să-și amin-tească cărțile pe care le-a citit cu ani în urmă.

Însetat să ducă viaţă de mănăstire, la vâr-sta de douăzeci de ani a primit binecuvânta-rea părinților săi şi a pornit spre Mănăstirea

7


Optina, recunoscută la acea vreme în toatăRusia pentru sfințenia bătrânilor săi și pen-tru munca de tipărire a scrierilor patristice.Gavriil a fost primit în obşte și încredinţatspre călăuzire marelui duhovnic, Sfântul Am-brozie, sub îndrumarea căruia a sporit du-hovniceşte. După zece ani la Optina, a plecatla Mănăstirea „Sfântul Petru” din Moscova,unde a fost tuns în călugărie cu numele deTihon și unde, în anul 1877, a fost sfinţitdiacon. Dar viața în acel loc era plină de în-cercări pentru un om simplu la inimă pre-cum părintele Tihon și, în 1880, el s-a mutatla Mănăstirea Teofania, tot în Moscova.Trăirea duhovnicească în cadrul mănăstirilororășenești din Moscova nu era una dintre celemai înalte și, drept urmare, a trăit acolo pen-tru mai puțin de un an. De această dată, ela fost binecuvântat să plece la mult îndepăr-tata Mănăstire Raitu, la cincisprezece miledistanță de orașul Kazan. Aici, în 1883,Gavriil a fost hirotonit ieromonah și duhov-nic al obştii. În această mănăstire din pustie,a început să-şi arate darul înainte-vederii laun nivel uimitor, pricinuind invidie stare-ţului, care a început să îl prigonească. El afost mutat în reședința arhiepiscopului lo-cului timp de o lună și, într-un sfârşit, la oaltă îndepărtată mănăstire, Mănăstirea „Șapte

8


Lacuri” a Născătoarei de Dumnezeu, aflatăla nouă mile depărtare de Kazan, care avea săfie casa lui pentru următorii douăzeci și șaptede ani. Aici, el a ajuns la deplinătatea maturi-tății sale sufletești, „la starea bărbatului desă-vârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hris-tos” (Ef. 4, 13). A început a se ruga Domnu-lui din tot sufletul său pentru a puteadobândi iubirea de Dumnezeu. Rugăciunilelui au fost auzite, iar Dumnezeu i-a dat o dure-roasă boală pentru curățirea păcatelor, pecare a acceptat-o fără cârtire. Pe patul săude suferinţă, unde a zăcut timp de cinci ani,smeritul ascet a fost numit mare duhovnic. Aprimit marea schi-mă monahală în 1892 și is-a dat numele de Gavriil. Acum, sufletul luiardea de dragostea pentru Dumnezeu, care,pentru el, a luat locul a toate. A început așa-dar a primi la sine credincioşi, pe mulți din-tre ei vindecându-i de bolile sufletului şi aletrupului.

După ce s-a însănătoșit, ieroschimona-hul Gavriil a fost numit stareț al mănăstirii,în anul 1902 și, curând după aceasta, ridi-cat la rangul de arhimandrit. Printre fiii săiduhovnicești se aflau și mulți studenți aiAcademiei Teologice din Kazan, dintre care,câţiva s-au învrednicit mai apoi de cununamuceniciei, după Revoluție. Una dintre fiicele

9


sale duhovnicești a fost Marea Ducesă Elisa-beta (Romanova), pe atunci stareţa Mănăstirii„Marta şi Maria” din Moscova. Aceasta, îm-preună cu viitoarea mucenică, la fel ca şi ea,maica Varvara, călătoreau în fiecare an pânăla Mănăstirea „Șapte Lacuri”, pentru a primiîndrumare din partea stareţului Gavriil.

Dar cel viclean a stârnit din nou o pri-goană împotriva sfântului, lucrând prin in-vidia fraților mai slabi din mănăstire. În1908, cuviosul a fost forțat încă o dată să semute, de această dată, la Mănăstirea Mântui-torului şi a Sfântului Lazăr din Pskov, undeera stareț unul dintre fiii săi duhovnicești,viitorul nou ieromartir Juvenal (Maslovski).Părintele Gavriil a dus acolo o viață de ru-găciune, reușind să îndeplinească o rânduialăzilnică de îndelungă rugăciune care cuprin-dea douăsprezece mii de repetări ale rugă-ciunii lui Iisus. Dar nu i-a neglijat pe cei carecăutau vindecare sau mângâiere de la el, pri-mind spre povăţuire până la 150 de oameniîn fiecare zi.

După începutul Primului Război Mon-dial, regiunea Pskov, fiind aproape de gra-niță, nu era considerată un loc sigur pentrubătrân, aşa că acesta, în anul 1915, s-a mutatînapoi în Kazan pentru ultima oară, undes-a stabilit împreună cu fiul său duhovnicesc,

10


Arhimandritul Gurias, revizor al Academieidin Kazan. Acolo, a trecut la cele veșnice înziua de 24 septembrie/7 octombrie 1915. Laînmormântarea lui au slujit patru ierarhi șimulți alți preoţi, în prezența unui numărmare de fii duhovnicești, inclusiv Marea Du-cesă Elisabeta și o parte dintre maicile ei. Afost îngropat la Mănăstirea „Șapte Lacuri”,sub biserica pe care chiar el a ridicat-o, cu hra-mul „Sfântului Eftimie cel Mare”.

Devastările sovieticilor nu au lăsat nea-tinsă Mănăstirea „Șapte Lacuri” și, în preajmaanilor 1980, aceasta zăcea în ruine. Dar, prinpurtarea de grijă a Domnului, dintre cele șasebiserici ale mănăstirii, Biserica „Sfântul Efti-mie” a fost singura care a supraviețuit. Laînceputul anilor 1990, lucrările de restaurareau fost începute de o mică obşte, ele fiindcontinuate până astăzi. În 1996, cuviosul Ga-vriil a fost trecut în rândul sfinţilor locali aieparhiei Kazan, iar moaștele lui aducătoarede vindecări se odihnesc acum în bisericade acolo.

Din anul 1984, noi am început să publi-căm, în revista The Orthodox Word, biografiabătrânului Gavriil, care a fost scrisă curânddupă adormirea acestuia de către uceniculsău, arhimandritul Simeon (Kolmogorov) și, înanul 1988, am publicat această biografie în

11


formă de carte1. Pregătim acum o ediție pelarg a acestei cărți de inspiraţie, ce va cu-prinde și scrieri personale ale cuviosuluiGavriil, publicate în original în 1902 cu titlulÎnvățături și Omilii. Aceste scrieri, publicatepentru prima dată în limba engleză, sunt pă-trunse de învăţătura cea mai aleasă a bătrâ-nului Gavriil: iubirea lui Dumnezeu faţă deoameni și iubirea omului faţă de Dumne-zeu. Câteva selecții sunt prezentate mai jos.

I. Plinătatea bunătăţii lui Dumnezeu

Adevărat vă spun vouă, lucrători ai vieilui Hristos, care lucraţi pentru mântuireavoastră în Domnul, să nu vă gândiți nicio-dată că veţi istovi toată bunătatea Domnului.Nu! El este un abis nesecătuit de bunătate.Dacă întregul cer și pământ s-ar osteni, înmod stăruitor, să Îl cunoască, chiar atunci El leva arăta din ce în ce mai mult înțelepciunea

1 Arhimandritul Simeon Kolmogorov, Unul dintrecei cuvioşi (Platina, California: Frăția Sfântul Ghermandin Alaska, 1988).

12


și iubirea Lui, care se va ridica din tărie întărie, din desăvârșire în desăvârșire; și dinbucurie și evlavie, oamenii vor striga veşnicprecum îngerii: „Sfânt, sfânt, sfânt este Dom-nul Savaot, plin este tot pământul de slavaLui!” (cf. Isaia 6, 3 și Proscomidia Sfintei Litur-ghii). Lăsați-i pe cei care nu au venit să-L cu-noască pe Dumnezeu să întrebe cu necredință:„Când se va petrece aceasta? Nu este totuldoar un vis?”. Noi auzim chemarea Mântuito-rului Hristos: „Dacă însetează cineva, să vinăla Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, pre-cum a zis Scriptura: râuri de apă vie vorcurge din pântecele lui” (In 7, 37-38), precumși rugăciunea Lui către Tatăl: „Părinte drepte,lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-amcunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu M-aitrimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tăuşi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-aiiubit Tu să fie în ei şi Eu în ei” (In 17, 25-26).Noi știm că El a adus înfiere dumnezeiascăpentru omenire „și celor câţi L-au primit, carecred în numele Lui, le-a dat putere ca să sefacă fii ai lui Dumnezeu” (In 1, 12). Aceastăputere se descoperă inimilor celor care cusmerenie şi cu cunoştinţă urmează caleaFiului Lui Dumnezeu. Iubirea dumnezeiascăle este dată lor și ei Îl văd pe Tatăl Cerescpretutindeni și aud vocea Lui, Care ne cheamă,

13


ne călăuzeşte și ne mângâie. Acești fii ai luiDumnezeu urmează vestirea Mântuitoru-lui: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şiînvăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şismerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufle-telor voastre” (Mt. 11, 29). Ei împlinescvoia Lui, iar făgăduinţa lui Hristos se desă-vârșește în ei: „vom veni la el şi vom facelocaş la el” (In 14, 23). Ei sunt făcuţi sălașeale Tatălui și Fiului și Sfântul Duh descope-rindu-li-se lor adâncurile lui Dumnezeu(cf. I Cor. 2, 10).

Aici, pe pământ, această cunoaștere a luiDumnezeu este accesibilă. Aici, în inima oame-nilor care sunt încă înveșmântați în trupuristricăcioase, Împărăția Domnului își face să-laș. Numai dacă oamenii nu ar mai visa că auobținut această mare comoară prin ei înșiși!„Nu voi M-aţi ales pe Mine – Hristos contra-zice aceasta în mod direct − ci Eu v-am ales pevoi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă săaduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatălsă vă dea orice-I veţi cere în numele Meu”(In 15, 16). Cel care se smereşte, care credeîn Cuvântul lui Dumnezeu din tot sufletulși îl împlinește, prin puterea rugăciunilor,Îl va primi pe Însuși Domnul în inima sa; cuadevărat, Îl va vedea și Îl va auzi pretutindeni.Chiar și atunci când este ocărât și cuvinte rele

14


sunt adresate împotriva sa, el va auzi voceacălăuzitoare a Domnului, va vedea degetulLui arătând rănile sale păcătoase și cu mulțu-mire va primi, din acea mână care îl vindecă,această arzătoare şi totuşi tămăduitoare oblo-jire. El știe că nu există un folos mai maredecât cel primit de la vrăjmași, iar aceastăporuncă devine ușoară, chiar de dorit pen-tru el: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvân-taţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celorce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă va-tămă şi vă prigonesc” (Mt. 5, 44). El îi vedepe aceştia ca pe nişte binefăcători, care îlajută să se apropie de Dumnezeu și să intreîn Împărăția Lui, și nu doar că nu simte urăfață de ei sau să devină mânios, ci îi iubeștemai mult decât pe ceilalți și se întristeazăde amărăciunile și căderile lor. Strigând cătreMântuitorul, Care s-a rugat pe Cruce pen-tru răufăcătorii Lui, el de asemenea plânge,spunându-I Domnului: „Doamne, nu le socotilor păcatul acesta!” (cf. Fapte 7, 60).

Cu adevărat, când în inima omului ardevâlvâietor dragostea pentru Dumnezeu, eleste pregătit pentru orice, pregătit să îndureorice cu bucurie, de dragul Preaiubitului săuDomn. Precum ceara se topește în preajmafocului, așa și inima lui se topește sub razelearzătoare ale iubirii. Cât de plăcute sunt

15


atunci ocările pentru el! Nici nu bagă deseamă osândirile, conștientizând micimealui în comparație cu dumnezeiasca sufe-rință care este mereu înaintea ochilor lui, aCelui care a pătimit pe cruce pentru nepu-tințele și durerile noastre. „Văzut-am maiînainte pe Domnul înaintea mea pururea, căde-a dreapta mea este ca să nu mă clatin”(Ps. 15, 8). El simte și vede puterea haruluiprelungindu-se înaintea lui de pe Cruceape care Iisus Hristos a fost răstignit. Fapteledin trecut îi dau putere în lupta de acum.

O, ce comoară rodnică va afla atunci îninima lui! Iubirea dumnezeiască arde în elmai strălucitor; el se agaţă acum mai strânsde Dumnezeu şi dobândeşte o putere maimare decât cea de dinainte. Iată răsplata fap-tului de a fi răbdat ocăra! Iată mila nesfâr-şită a Domnului dăruită unei inimi care păti-meşte de dragul Lui. Iată binecuvântareacea de nedescris, cea fără de sfârşit! Un omcare a primit în el lumina despre care vorbeşteDomnul – „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmiurmează Mie nu va umbla în întuneric, ci vaavea lumina vieţii” (In 8, 12) – el însuşi începea se înflăcăra, strălucind şi împărtăşind acea lu-mină peste tot în jur. O inimă frântă şi smerităţine loc la toate normele pentru el şi, păşindîn lumina Domnului, el se apropie în mod

16


direct de Dumnezeu, de îmbrăţişarea Lui careîi atinge pe oameni.

Fie ca inimile noastre să se îndrepte şisă se smerească – pentru că atunci, ele ne vorînvăţa totul. Amin.

II. Smerenia

Iubiţi întru Domnul – veseliţi-vă întruDuhul Sfânt şi mântuiţi-vă! Despre asta estevorba, despre cum ne putem mântui, vomvorbi la timpul prezent. Mântuirea noastrăeste un lucru complicat: presupune multămuncă. Fiecare muncă îşi are propriul loc,în strânsă legătură cu celelalte şi, împreună,însumează edificiul bine lucrat al mântuiriinoastre, cu temelie, ziduri şi cupole. În ce con-stă lupta de căpătâi a mântuirii noastre?Această temelie o reprezintă smerenia. Toatemuncile sunt unite, pecetluind un singurlucru – neînfricarea – iar neînfricarea este ourmare a smereniei. Fără smerenie, aseme-nea unei clădiri fără temelie, niciuna dintrevirtuţi nu poate fi cultivată, nici nu poate fistatornicită. Fără smerenie, lepădarea de sine

17


şi curăţirea, iubirea desăvârşită pentru Dum-nezeu şi aproapele sunt cu neputinţă. Nueste nevoie a mai aminti nevoinţa postirii,privegherii, citirii Sfintei Scripturi, sărăciriide bunăvoie etc. Toate acestea servesc ase-menea unor căi de zidire.

Având sufletul curăţat de întinăciuneapăcatului iubirii de sine şi punând ca teme-lie smerenia, se poate duce la desăvârşire lo-caşului sufletesc. Luând formă din nevoinţasăvârşirii de fapte bune care să fie pe placulDomnului, smerenia este crescută şi înălţatăde cea mai mare virtute, iubirea. Iubirea pen-tru Dumnezeu şi aproapele este conside-rată ca fiind duhul tuturor faptelor smerite,treapta cea mai înaltă a tuturor năzuinţelorsufletului. Este, conform Sfintei Scripturi,„marea şi întâia poruncă” (Mt 22, 38), esenţalegii (cf. Mt. 22, 40; Rom. 13, 10), legăturadesăvârşirii (cf. Col. 3, 14). Fără iubire, care„nu cade niciodată” (I Cor. 13, 8), toate cele-lalte virtuţi şi daruri sufleteşti (chiar şidarul facerii de minuni şi al muceniciei) n-aunici o valoare (cf. I Cor. 13, 1-3), sunt mijloacefără scop. Iubirea este cea mai înaltă desăvâr-şire a omului, conducându-l la cea din urmăţintă a existenţei sale – asemănarea cu Dumne-zeu. Dumnezeu Însuşi este în mod deosebitiubire, astfel încât „cel ce rămâne în iubire

18


rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâneîntru el” (I In 4, 16).

Întrucât Dumnezeu este întru totul neli-mitat, iubirea pentru Dumnezeu trebuie cul-tivată la cel mai înalt nivel (sau, mai degrabă,trebuie veşnic lucrată). Trebuie să fie curată,fără pricini de iubire de sine sau de griji pă-mântești. Omul trebuie să-L iubească peDumnezeu pentru Însuşi Dumnezeu. Aceastăiubire, conform învăţăturilor Mântuitorului,trebuie să îmbrăţişeze şi să reînvie toate pute-rile sufletului: „Să iubeşti pe Domnul Dum-nezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletultău şi cu tot cugetul tău” (Mt. 22, 37). Cândse concretizează, această iubire, cuprinzând şiîmblânzind toate puterile sufletului, trebuiesă aibă o asemenea înrâurire asupra omului,încât acesta să se gândească doar la Dumnezeu(cf. Ps. 41, 2), să-L dorească doar pe Dumnezeu(cf. Ps. 72, 23), să-L trăiască și să-L respire doarpe El. Toate gândurile, toate dispozițiile, nă-zuinţele şi lucrările unui asemenea om devinpecetea vieţii dumnezeiești, imaginea ade-vărului dumnezeiesc, sfinţenie, bunătate şifrumuseţe.

La înalta ei desăvârşire, iubirea pentruDumnezeu ne transformă în unelte curate alevoii Sale, mădularele desăvârşite ale vieţii Lui,astfel încât sufletul nostru strigă împreună cu

19


Sfântul Apostol Pavel: „M-am răstignit împre-ună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristostrăieşte în mine” (Gal. 2, 20).

Desigur, scriu aceste rânduri nu pentru avă învăţa. Nu, iubiţii mei fraţi întru Domnul!Vreau doar să împărtăşesc cu voi, de la inimăla inimă, gândurile mele despre iubirea dum-nezeiască. Iubire! Acest cuvânt sfânt îmi ră-sună în minte şi în inimă precum cuvântul„Dumnezeu”. Ce fel de obstacole există încâştigarea acestei comori? De ce mulţi nu o ausau nu o caută? Cauza este nefericita iubirede sine. Acest cuvânt nu are trebuinţă de tâl-cuire – este de înţeles pentru toată lumea. Esteexact opusul iubiri dumnezeiești: una estesă-L iubești pe Dumnezeu şi alta este să te iu-bești pe tine însuți.

Această iubire de sine, asemenea unuizid de netrecut, opreşte lumina iubirii dum-nezeieşti pentru mulți. Iubirea de sine, pre-cum spune Domnul, este moartea sufletului:„Că cine va voi să-şi scape sufletul îl vapierde” (Mt. 16, 25). „Iubirea de sine”, explicăSfântul Maxim Mărturisitorul, „este pricinatuturor gândurilor păcătoase. Pentru că dinea se nasc cele trei gânduri pătimaşe: lăcomia,zgârcenia şi iubirea de sine... Toate celelalte...sunt urmări ale unuia sau altuia dintre acestetrei... Cel care taie de la rădăcină [patima iubirii

20


de sine], se leapădă, totodată, de toate pa-timile ce vin de la ea.”2

O, Doamne! Mă cuprinde groaza cândprivesc către lume – cât de iubitoare de sineeste şi cât de nepătruns este întunericul pati-milor! Legiune este numele lor şi „cu nimicnu pot ieşi, decât numai cu rugăciune şi cupost” (Mc. 9, 29). Sfântul Isaac din Egipt astfelcugeta despre acest tratament în legăturăcu întreaga luptă pentru mântuire: „Ținta că-lugărului – desăvârşirea inimii – constă într-ostare de rugăciune neîntreruptă şi trează şi,pe cât e cu putinţă, într-o pace sufleteascănetulburată şi curăţie neîncetată. Pentru aajunge la această stare, este nevoie de ne-voinţă trupească, căinţă sufletească şi altevirtuţi. Între acestea există o legătură carenu poate fi destrămată... căci așa cum, fărăvirtute, este cu neputinţă a obţine o stare derugăciune neîncetată, desăvârşită şi curată,tot așa, fără rugăciunea neîncetată, virtuţilenu pot atinge desăvârşirea.”3

Şi aşa, închei cuvântul meu cu aceeaşipovaţă cu care am şi început: Să urmăm

2 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cele patru sutede capete despre dragoste, sec. al III-lea, 56-57, în: Filo-calia, vol. 2 (Londra: Faber&Faber, 1981), p. 92.

3 Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti,Convorbiri 9: Primele convorbiri ale Sfântului IsaacSirul, Despre Rugăciune, capitolul 2.

21


ascultarea Celui de-al doilea Adam, Dum-nezeul nostru şi Mântuitorul nostru IisusHristos, pe care El a dăruit-o Tatălui: „Pen-tru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatălcare M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncăce să spun şi ce să vorbesc” (In 12, 49). Lafel cum prin strămoşul nostru, primulAdam, şi urmaşii lui, rădăcina tuturor rele-lor a fost înălţarea de sine, la fel şi prin NoulAdam, Dumnezeu – Omul Iisus Hristos, şitoţi cei ce vor să trăiască întru Hristos, înce-putul, temelia şi sursa a tot binele este sme-renia. Contrariul vindecă contrariul. Așadar,dacă pricina tuturor răutăţilor este neascul-tarea şi trufia, iar pricina binelui este supune-rea, atunci, cei care îşi doresc să ducă o viaţădreaptă trebuie să fie sub ascultarea unuiduhovnic. Dar, întrucât puterile noastre sufle-teşti sunt aşa slăbite încât, chiar atunci cândvrem să facem binele, facem răul, ne este lafel de necesar să cerem ajutorul lui Dum-nezeu, Care ne dăruieşte tot ceea este bun.

22


III. Despre lupta cu patimile

Te întrebi: cum se poate lupta cineva îm-potriva gândurilor pătimaşe? După mărturiapustnicilor experimentați, o mare împăcare sedobândeşte în această luptă prin rugăciuneacu râvnă la Preasfânta Fecioară Născătoare deDumnezeu şi, de asemenea, la acei sfinţi care,ei înşişi, au trecut printr-o luptă crâncenă îm-potriva poftei trupeşti sau au răbdat marti-riul de dragul fecioriei. Rugăciunile făcutelor, la fel ca roua cerească, nimicesc săgeţileînflăcărate ale celui viclean. Totodată, impor-tantă în păstrarea curăţiei sufletului şi trupu-lui este deasa spovedanie şi împărtășire cuSfântul Trup şi Sânge al lui Hristos. În gene-ral, în mijlocul luptei cu orice fel de patimă,trebuie să depui toate eforturile pentru a-ţiîndepărta atenția de gândurile care te cople-șesc şi să le îndrepţi către iubirea de Dumnezeu.Nici un gând necurat nu poate să se apropie desufletul îmbrăcat în iubirea pentru Dumnezeu,la fel cum nici musca nu se aşează pe mânca-rea fierbinte, oricât ar fi de gustoasă. Cei vătă-maţi de dragostea lui Dumnezeu, spune Sfântul

23


Petru Damaschinul, nu mănâncă timp de mul-te zile, uitând de trupul lor; sau, dacă mă-nâncă, nici nu bagă de seamă când, ce şicât de mult mănâncă. Dacă un suflet se aflăîntr-o astfel de stare, ce fel de patimi îl potatinge? Lăsându-se în voia Domnului, aceştioameni năzuiesc, cu toate puterile sufletu-lui, spre Unul Dumnezeul iubirii, precumplantele către lumina şi căldura soarelui.Patimile sunt, de asemenea, înfrânte printr-osinceră recunoaştere a propriei neputinţe şiprin smerenie, şi umilința sufletului, dacă cu-prind întregul suflet, acaparând toate pornirile,poftele şi gândurile. Omul nu ar trebui nicichiar să se alipească de cele de maximă nece-sitate – de pildă: de haine, de unelte etc. – căciatașamentul faţă de cel mai mic, cel mai neîn-semnat lucru distruge curăţia inimii în acelașifel în care gheara unui vultur, prinsă într-oplasă, nu îi permite să zboare către ceruri,către înălţimile lui fireşti. „Aşadar, se întâm-plă”, spune Avva Moise, „că unii, renunţândla multele lor avuţii, nu au fost eliberaţi dedependenţa lor anterioară faţă de lucruri.Aceştia au fost tulburaţi de mânia pentrudiferite lucruri fără însemnătate, cum ar fiun cuţit, un creion, un stilou etc. Ei îşi păzeaucărţile cu o aşa grijă, încât nu le dădeau ni-mănui să le citească, nici nu ar fi îngăduit

24


cuiva să le atingă. Din ceea ce ar fi putut să lesporească răbdarea şi iubirea, s-a ajuns la unprilej pentru nerăbdare şi distrugere. Astfel,nu se poate ajunge niciodată la iubirea desă-vârşită descrisă de Apostol (I Cor. 13, 3)”4.

Un frumos îndemn cu privire la dobân-direa despătimirii a fost oferit de Avva Doroteichelarului său: „Dacă voieşti a te feri de că-derea în mânie şi duşmănie, încearcă să nusimți nici un atașament pătimaș față de lucru-rile materiale. Nu privi nici o unealtă ca fiinda ta, şi nici nu o dispreţui ca fiind ieftină şifără de valoare. Dacă cineva îţi cere ceva, oferă-işi nu te tulbura când ceva este rupt saurătăcit din nepăsare sau nepurtare de grijă…Trebuie să faci aşa nu pentru că dispreţuieştiuneltele mănăstirii, din moment ce ascultareata este de a te îngriji de ele cu toată puterea şirâvna ta, ci pentru că doreşti să te păstrezicalm şi liniştit…Vei reuşi să dobândeşti aceastadacă vei administra lucrurile nu ca fiind aletale, ci ca obiecte ale Lui Dumnezeu şi, dacă tucrezi că ție îți este încredințată doar grija pen-tru ele…”5

Aşadar, să păşim precum paznicii casei

4 Ibidem, Convorbiri 1: Primele convorbiri ale AvveiMoise, Despre Scopul şi Rostul unui Monah, Capi-tolul 6.

25


Stăpânului, înaintea ochilor Lui. Atunci, fricade Dumnezeu va apărea de la sine, devenindo călăuză desăvârşită în toate trebuinţelenoastre şi nu vom avea nevoie de povăţuireomenească. „Începutul înţelepciunii este fricade Domnul, înţelegere bună este tuturor celorce o fac pe ea” (Ps. 110, 10).

IV. Îndemnuri pentru cei care se ostenesc

Alergați, alergați, iubiţii mei în Domnul!Alergați – Domnul Hristos îşi deschide lumi-noasa Sa îmbrăţişare. Alergați, ca să Îl putețicuprinde pe Hristos şi El vă va arăta bună-tatea Lui – harul Duhului Său! El va veni şi-şiva clădi lăcaşul înăuntrul vostru; Împărăţiacerurilor va sălăşlui în inimile voastre. Atunci– având sufletele curate, puterile hărăzite,obţinând o minte care nu este nici neobosită,nici purtată de înfricoşarea gândurilor –cinstiţi-L şi iubiți-L pe Creator, Dumnezeultuturor, mai mult decât orice. Îndreptaţi-vă

5 Avva Dorotei, Învăţături şi scrisori de sufletfolositoare, trad. Constantine Scouteris (Atena, 2000),p. 265.

26


toate dorinţele către El, atingeţi-L cu frică şicutremur, gustaţi din nemuritoarea Lui Cină,simţiţi-I mireasma duhovnicească a veşmin-telor Sale şi veţi descoperi că nu este nimicmai frumos, mai plăcut, mai blând, mai maresau mai înţelept decât Dumnezeu, Care poateda viaţă şi îl poate face pe om nemuritor şinepătimitor. Să nu vă tulburaţi, dragii mei,că, începând lupta, vă simţiți ca într-undeşert lipsit de apă, departe de tărâmul pro-mis, care izvorăşte lapte şi miere. Dimpo-trivă, faceți-vă curaj pentru noi lupte, deoa-rece, chiar în deşert fiind, veţi fi feriţi derobia faraonului noetic – duşmanul mântuiriinoastre – veţi trece marea învolburată a pati-milor, ajungând pe tărâm uscat, unde veţi staalături de stânca din care curge apă dătă-toare de viaţă, la picioarele Lui Hristos Însuşi,Dumnezeul nostru. Priviţi-L cu ochii credin-ţei şi strigați către El: „Dă-ne această apă ca sănu mai însetăm” (cf. In 4, 14-15) şi din coastaLui El va revărsa Sângele Lui şi apa cea vie.Acestea vă vor întări credinţa şi vă vor pregă-ti să muriţi pentru Hristos şi poruncile Lui– a muri în bucurie, cu convingerea că o astfelde moarte (suferinţă) pentru Hristos va aduceviaţă (cf. Mt 16, 25); sărăcia se va schimba înbogăţie; originile smerite şi neînsemnate vor fitransformate într-o adevărată slavă şi înălţare.

27


Atunci, neavând nimic, veţi avea totul. Aceastaeste starea celor care au ajuns deja să-L cu-noască pe Hristos, care au obţinut bogăţiileSale de nepătruns. O, cât de fericiţi sunt ceicare privesc toate cele care sunt vizibile, pre-cum praful şi fumul: credinţa în Hristos nudoar că le va permite lor să dispreţuiască plă-cerile vieţii, ci le va îngădui să îndure, cu răb-dare şi seninătate, fiecare ispită, durere, necazşi neplăcere care vin asupra lor, aşteptândpână când Dumnezeu binevoiește a privi cătreei. Asemenea lui David, ei îşi vor spune:„Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi S-aplecat spre mine” (Ps. 39, 1) – adică: îndurândnecazurile, nădăjduiesc că Dumnezeu mă vaajuta; că El, văzând cum tânjesc după ajutorulLui fără șovăială, va privi la mine şi îmi vaarăta mila Lui.

Dragii mei întru Hristos! Ştiţi cum Hristosîi slăveşte pe cei care, cu răbdare, se căznescspre El: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi înseteazăde dreptate, că aceia se vor sătura” (cf. Mt.5, 6). Cred în această adevărată făgăduinţăa Domnului și nădăjduiesc că veţi fi mângâ-iaţi de El, pentru că și voi căutați și însetaţidupă Împărăția și dreptatea Lui. Şi, dacă nuveţi începe a cârti în setea voastră și, cu răb-dare, veţi aștepta ajutorul Lui – atunci, harulDomnului vă va răsplăti răbdarea și un sfârşit

28


va veni rătăcirilor voastre purificatoare prindeșert și va începe moștenirea tărâmului fă-găduit, căci acesta este sfârșitul tuturornădejdilor și străduințelor omului, culmeadesăvârșirii sale. Cei care nu s-au curățat încăde necurățiile Egiptului, care încă duc dorulcărnii egiptene, nu pot intra în odihnă, darcei care sunt smeriți și s-au lăsat în voiaDomnului, cu siguranță, vor intra înăuntru.Ei vor ajunge să cunoască mâna Domnului,care se îngrijește de mântuirea lor. Așadar, înei se va arăta credința deplină și, împreunăcu credința, nădejdea. Lor li se va dezvăluicunoașterea și frica de Dumnezeu, Care, îm-preună cu dragostea pentru El, vor sălășlui înei. Pe de-o parte, recunoașterea nimicniciei șipăcătoșeniei omului și, pe de alta, sentimentuliubirii dumnezeiești și al propriei demnităţiînălţate, vor aduce inima omului într-o starede cutremur și va îmblânzi sufletul – și lacrimide bucurie ale căinței vor curge din ochiiaceluia. Astfel de oameni vor spune: „Noisuntem fiii lui Dumnezeu, sămânța nestricatăa Domnului și, potrivit virtuţii care ne estedată, ne este imposibil a fi sclavi ai oricăreipatimi sau viciu. Nu ne vom coborî pentruorice de la înălțimea la care ne-a pus atotpu-ternica Mână a Mântuitorului nostru.

Din nou, strig împreună cu Sfântul Apostol

29


Pavel și vă îndemn: „Alergaţi aşa ca să-L luaţi”(I Cor. 9, 24). Judecătorul luptei, Însuși IisusHristos, vă privește din înălțimea cerurilor,ținând în mână Sa cununie nepieritoare.Atunci ieşiţi şi lucraţi, luptaţi, preveniţi-văunul pe altul, străduiţi-vă a obţine o cunună şiacoperiţi cu ea capul vostru cel cu înfăţişarevictorioasă. Necruţând vreo putere, zorind că-tre o aşa cinstire încât aţi putea să-L dobândiţipe Mirele Hristos.

Îl voi ruga pe Domnul meu pentru ca Elsă trimită peste voi harul Sfântului Său Duh,Duhul înţelepciunii, credinţei, neînfricăriişi al nădejdii întru mântuire. Nădăjduiesc căDumnezeu îmi va asculta rugăciunea, deşieste neputincioasă, pentru ca El să coboaredin ceruri şi să ne călăuzească acolo; El S-aîntrupat şi ne-a dăruit să mâncăm Trupul Săuşi a vărsat Preacuratul Sânge al Său, ca, prinaceastă făgăduinţă, să ne răscumpere TatăluiSău; El a murit şi a înviat pentru a ne face penoi moştenitori ai vieţii. Este posibil ca aceastăîncredinţare să nu fie îndeajuns pentru ane asigura că nu suntem robi, ci fii şi fiice,moştenitori ai Domnului prin Iisus Hristos(cf. Gal. 4, 7)?

Iubiţi ai lui Dumnezeu, moştenitori aiÎmpărăţiei Lui, fii şi fiice ale lui Dumnezeu!Prin mântuire, porţile către Rai cândva închise

30


vi se deschid vouă, intrarea în sălaşul sfinţilorse deschide prin credinţa în Fiul lui Dumne-zeu. Patimile au fost nimicite, invidia a fostfăcută de rușine, răutatea s-a risipit şi întune-ricul păcatului a fost împrăştiat de luminaharului lui Dumnezeu. Timpul mâniei a făcutloc milosteniei, ruşinoasa robie a păcatului afost distrusă, adevărata libertate a fiilor luiDumnezeu a apărut şi o binecuvântare ce-rească vă apără! O, binecuvântare, mai multdecât şi-ar fi putut dori un muritor! O, triumfal tuturor credincioşilor în lumea aceasta!Fugiţi, dar, fugiţi, încât bucuria şi paceaDomnului, care depășește orice înţelegere, săpăzească inimile voastre întru Domnul (cf.Filip. 4, 7). În mod deosebit, vă doresc ca paceace însufleţeşte bucuria de negrăit şi linişteasufletească – pacea Domnului, care poate fiaflată nu prin vorbe amăgitoare sau prin foloa-se, ci doar de către Dumnezeu – pacea care de-păşeşte orice pricepere, aceasta este cea pecare mintea omului nu o poate cuprinde şi,negreşit, nu are puterea de a o face lucră-toare. Aceasta este pacea la care râvnesc dintoată inima pentru voi şi pentru care plângde bucurie; pacea fie cu voi şi legătura iubirii,pentru ca, cu o singură gură și cu o singurăinimă, să aducem o jertfă sfântă Domnului șisă zicem: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru,acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

31


V. Calea către Dumnezeu –iubirea

Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hris-tos „ieri şi azi şi în veci este acelaşi” (Evr. 13,8). Dacă într-adevăr aşa este, dacă Dumnezeunu suferă schimbare, dacă El este la fel deiubitor şi milostiv ca înainte, atunci cum sepoate explica aceasta că, deşi ucenicii Săi şimulţime mare de oameni cândva L-au urmat,acum noi nu mai ascultăm chemarea Lui şinu Îi urmăm paşii? Este cumva o lipsă deiubire pentru El şi pentru căile Lui? Dragiimei, oare este posibil să nu ne mai iubim Mân-tuitorul? Este cu putinţă să fi atins o aseme-nea stare dobitocească încât, la chemarea Lui,să răspundem în derâdere și cu înverşunaresă călcăm peste poruncile Lui cu mânie? Săne lepădăm de nebunia noastră şi să-L ur-măm pe Dumnezeul nostru cu bucurie, ase-menea ucenicilor Săi care cândva L-au urmat.Acum mântuirea ne este mult mai aproapedecât a fost pe vremea lor; astăzi este maiuşor a-L urma pe Domnul decât a fost atunci.

32


Acum nu mai sunt feluritele martiraje şi per-secuţii ce erau înainte. Acum, credinţa înHristos este credinţa cea cârmuitoare. Să-Lurmăm pe Hristos cu bucurie, cu supunere şicu credinţă, precum copiii – căci altfel nu vomputea fi în Împărăţia Lui. Aceasta este ceeace ne spune El Însuşi: „Adevărat zic vouă:De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precumpruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”(Mt. 18, 3). Cel care descreşte şi se smereşteasemenea unui copil, va fi numit mare în Îm-părăţia cerurilor, pentru că aici, pe pământ,l-a primit înlăuntrul său pe Domnul. Priviţicum Dumnezeu are grijă de aceştia:„Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul dintreaceştia mici”, spune El, „că îngerii lor, înceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Careeste în ceruri” (Mt. 18, 10). Şi iar: „Căci FiulOmului a venit să caute şi să mântuiască pecel pierdut… Astfel nu este vrere înainteaTatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piarăvreunul dintr-aceştia mici” (Mt. 18, 11, 14).Este evident, aşadar, cum Dumnezeu îiocroteşte pe iubiţii săi slujitori, ca niciunuldintre ei să nu se prăpădească, şi cum îi pri-meşte chiar şi pe fiii Lui risipitori, care s-auîntors de la pierzanie înăuntrul îmbrățișăriiSale. Îmbrăcându-i pe ei în veşmintele cură-ţiei celei dintâi, porunceşte slujitorilor Lui

33


– îngerii – să facă o masă la care să se vese-lească cei care s-au întors (cf. Lc. 15, 22-23).El nu doar îi îmbracă pe fiii rătăcitori în veş-minte luminoase, dar îi şi satură cu hranaiubirii Sale. Aşa a făgăduit prin profetul Ie-remia: „Că voi adăpa sufletul obosit şi voisătura toată inima amărâtă” (Ier. 31, 25). Şiprin psalmist El a spus: „Ei vor fi îmbătaţi degrăsimea casei Tale şi din izvorul desfătăriiTale îi vei face pe ei să bea” (Ps. 35, 8).Acestea, deci, El le-a făcut venind în lume şi,precum Păstorul cel Bun, a adus oaia rătăcităpe păşunea Sa. „Eu am venit”, mărturiseşteEl, „ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă”(In 10, 10). Domnul a bucurat pe fiii Săi cares-au întors, spunând către cei ai casei Lui:Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, „căci acest fiu almeu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-aaflat” (Lc. 15, 24).

În aşa fel este dragostea şi mila arătată deDomnul; asemenea este şi bucuria cu careEl răsplăteşte de fiecare dată, iar stăruinţapăcătoasă şi mândria din om sunt înfrânte desmerenie şi El necontenit ne cheamă pe toţi:„Dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fiîntradevăr” (In 8, 36). De ce oare se află înnoi acea vătămătoare nesocotinţă față dechemă-rile iubirii dumnezeieşti, acea urădintre noi, acea mândrie care atinge treapta

34


absurdității, acea exagerare a iubirii de sinecare este tot timpul gata să izbucnească șisă-și elibereze veninul cel urât mirositor?Să ne pocăim, fraţilor! „Iisus Hristos, ieri şiazi şi în veci, este acelaşi.” (Evr. 13, 8). El esteveşnic iubitor şi milostiv, și întotdeauna Îșiîntinde părin-teasca îmbrățișare către cei carese pocăiesc. Amin.

35


36


În aceeași serie au apărut:

1. Avva Iulian Pomerius, Sfaturi cătrepreoți despre viața contemplativă

2. Schimonahul Nicodim din PustiaKaruliei, Învățături despre rugăciunea luiIisus

3. Sfântul Amfilohie de la Poceaev,tămăduitorul celor deznădăjduiți

4. Kallistos Ware, Mitropolit de Dio-kleia, Rugăciunea lui Iisus în scrierile Sfântu-lui Grigorie Sinaitul

5. Părintele Eusebiu Giannakakis, Săcoborâm cerul în inimine noastre!

6. Învățăturile și omiliile SfântuluiGavriil, duhovnicul Mănăstirii „Șapte Lacuri”

37


Redactor: Ioan-Lucian RaduCorector: Petru Pavăl

Tehnoredactor: Gheorghe-Ștefan AdăscălițeDesign copertă: Gabriela Radu

DTP: Leonard Lunguleac

Bun de tipar: 2015. Apărut: 2015Editura Doxologia, Cuza-Vodă 51, 700038, IAȘI

Tel.: (0232)216693; (0232)218324; Fax: (0232)216694http://www.edituradoxologia.ro,

E-mail: [email protected]

38

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiÎnvăţăturile şi omiliile Sfântului Gavriil, duhovnicul Mănăstirii"Şapte Lacuri" / trad. de Cristi Reuţ. - Iaşi : Doxologia, 2015 ISBN 978-606-666-393-9Învățăturile și omiliile Sfântului Gavriil, duhovnicul Mănăstirii „Șapte Lacuri”© DOXOLOGIA, 2015ISBN: 978-606-666-393-9Învățăturile și omiliile Sfântului Gavriil, duhovnicul Mănăstirii „Șapte Lacuri”Traducere Cristi ReuţTipărită cu binecuvântareaÎnaltpreasfințituluiTEOFANMitropolitul Moldovei și BucovineiDOXOLOGIAIași, 2015

Introducere: O scurtă biografie a bătrânului GavriilI. Plinătatea bunătăţii lui DumnezeuII. SmereniaIII. Despre lupta cu patimileIV. Îndemnuri pentru cei care se ostenesc

V. Calea către Dumnezeu – iubirea

Învățăturile și omiliile sfântului gavriil, duhovnicul ... › sites › default › files ›...

Documents