viaţa părintelui nil dorobanţu cel nebun pentru hristos şi viaţa maicii emanuela ucenica lui...

78

Upload: tibisor

Post on 14-Aug-2015

576 views

Category:

Technology


65 download

TRANSCRIPT

Page 1: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)
Page 2: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)
Page 3: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Cuvânt înainte

Această carte este un modest omagiu adus Maicii

noastre Emanuela, căreia îi mulţumim din inimă pentru

nepreţuitul ajutor duhovnicesc pe care ni l-a dat. Pe mulţi

dintre noi ne-a vindecat de boli sufleteşti şi chiar şi

trupeşti, dovedind că avea şi această harismă. Mărturiile

sunt nenumărate şi doar o mică parte sunt consemnate

aici.

Sf. Maxim Mărturisitorul ne spune că: „De vrei să fii.

drept cu tine, dă fiecărei puteri ce o ai, lucrarea ce i se

cuvine: părţii cugetătoare (minţii) dă-i citiri şi meditaţii

duhovniceşti, puterii pătimitoare (sufletului) rugăciune şi

dragoste de aproapele, iar trupului, cele de trebuinţă, dar

cu măsură”, iar maica Emanuela, în pustia munţilor sau

în aglomeraţia oraşului, şi-a făcut pe deplin datoria faţă

de Dumnezeu, faţă de semeni, dar şi faţă de sine, după

acest îndemn.

Page 4: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Calendarul ortodox menţionează mulţi sfinţi, şi mulţi

dintre ei au vieţuit pe tărâmul românesc. Când mergem

la biserici şi ne închinăm la sfinte moaşte, trebuie să ne

amintim mereu că aceşti titani ai lumii spirituale au trăit

lângă noi, cu noi, şi să ne întrebăm dacă ştim să îi

recunoaştem cât sunt în viaţa pământească. Deşi nu sunt

canonizaţi - încă. Părintele Nil Dorobanţu a fost un sfânt;

şi maica Emanuela a fost sfântă; şi acest lucru îl ştiu

mulţi din cei care i-au cunoscut, i-au ascultat şi i-au

urmat.

În timpul regimului comunist, cei care au înfruntat

„fiara roşie”, după cuvintele Sf. Apostol Pavel („Nu vă

amestecaţi în faptele cele sterpe ale întunericului, ci fără

şovăire să le OSÂNDIŢI pe faţă!”) au suferit ani lungi de

chinuri şi umilinţe în închisorile comuniste. Dar ei nu s-

au temut şi L-au urmat cu curaj pe Hristos! Idealul lor a

fost: Dragostea pentru Adevăr şi Dreptate şi lupta ca ele

să fie instaurate pe pământ.

Însă mai există şi un alt mod de trăire a sfinţeniei, ce

e drept - foarte rar întâlnit, dar şi mai greu de realizat, şi

anume nebunia pentru Hristos: „Noi suntem nebuni

pentru Hristos!” (I, Corinteni, IV.9-13).

„Nebunii pentru Hristos” nu sunt „ca lumea”, ci ieşiţi

din lume. Acţiunile lor sunt şocante, neobişnuite şi

ambigue, iar scopul lor este de a ataca instituţia bisericii,

care a devenit dogmatică, şi-a pierdut calitatea

harismatică şi a instituţionalizat morala; în numele

„legilor divine” s-au comis şi se comit grave nedreptăţi. Ei

dezbracă fără milă lumea considerată „cinstită” de

Page 5: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

ipocrizii, făţărnicii, sentimentalisme, minciună şi

ataşamente. Nu aveau cum să facă excepţie nici monahii,

preoţii şi înaltele feţe bisericeşti, cu sufletul căzut în

lumea materială, prinşi în goana după onoruri, confort,

avere şi având chiar dorinţa de a obţine aceste lucruri

uneori prin mijloace necinstite, contrare voturilor

călugăreşti.

Nebunii vor să le amintească acestora, că idealul

persoanelor spirituale trebuie să fie apatheia (nepătimirea

- n.ed.) perfectă, indiferenţa pentru tot ce caută şi

cinsteşte lumea. Ei acceptă să fie consideraţi nebuni şi nu

se supun legile convenienţei şi ale aşa- zisului „bun simţ”,

permiţându-şi acţiuni considerate scandaloase. Aceşti

asceţi nu au frică să spună adevărul puternicilor acestei

lumi şi să-i acuze pe cei care au uitat de dreptatea lui

Dumnezeu. Dimpotrivă îi consolează pe aceia a căror

pietate este bazată pe frica de Dumnezeu. Ei puteau

prezice evenimente viitoare sau îndepărtate şi aproape în

mod normal citeau în sufletele celorlalţi oameni, spre

folosul acestora, după cum zice Sfântul Apostol Pavel

despre darul profeţiei în Corinteni, cap. I. 12 (Vezi si

Tomas Spidlik, „Marii mistici ruşi”, Editura Episcopiei

Dunării de jos, 1997).

Un astfel de sfânt a fost şi Părintele NIL Dorobanţu,

zis Zănatecul.

Ucenica lui, Maica Emanuela, şi-a împletit destinul

cu cel al Sfântului "Nebun pentru Hristos ”, dar încă prea

puţin cunoscut. Prima parte a cărţii conturează

uimitoarea personalitate a acestuia; sperăm ca aceste

Page 6: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

pagini să îi dea viaţă în inima cititorului, deşi a trecut deja

mult timp de la plecarea Părintelui (în 1977). Chiar dacă

am reuşit acest lucru doar într-o mică măsură, ni se pare

mai bine decât aşternerea umbrei uitării totale.

Mulţumim tuturor celor care au fost martori oculari

la faptele Părintelui şi care ne-au împărtăşit din

experienţa lor lângă Sfântul Părinte Nil Dorobanţii.

Părintele Nil, care avea uimitorul dar al apariţiei

simultane în două locuri diferite şi al dispariţiei

instantanee, este şi astăzi printre noi, iar prezenţa lui a

fost simţită pe tot parcursul alcătuirii acestui material.

Page 7: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Din Viaţa Părintelui NIL DOROBANȚU

Scurtă biografie

Cine este acest mare Sfânt puţin cunoscut astăzi?

Nicolaie Dorobanţu s-a născut pe 1 august 1920, în

satul Crainici (de lângă Baia de Aramă).

În 1947, era ofiţer de geniu. Auzind de Vladimireşti,

a căutat să cunoască intimităţile duhovniceşti din această

Mănăstire. încă din primele zile s-a simţit foate bine. I-a

spus Măicuţei Stareţe Veronica:

- Măicuţă, eu am fost luat din primele clase ale

liceului şi dus la curtea regală, şi am stat acolo cu regele

Mihai, şi am terminat liceul alături de el. Pe urmă, m-am

dus şi am făcut Dreptul. După ce am luat licenţa în Drept,

am intrat în armată, m-am făcut ofiţer de geniu, şi având

un unchi general, am zis să-l urmez, şi să rămân în

armată. Dar acum anulez tot, mă duc să urmez teologia,

şi mă fac călugăr!

Măicuţa Veronica i-a răspuns:

- Părinte, ascultă-ţi glasul inimii! Eu, socotesc că ea

este glasul lui Dumnezeu.

După ce a terminat teologia, a venit la Sfânta

Mănăstire. A mers şi s-a rugat în faţa unei icoane astfel:

„Doamne, dacă exişti, fă o minune cu mine, să fiu nebun

după tine!” şi odată a fost lovit în piept de o Lumină pe

care a simţit-o în tot corpul. A căzut din picioare şi a

rămas aşa un timp. Pe urmă a ieşit din Biserică şi a cerut

să fie primit în monahism.

Page 8: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- Vreau să mă fac călugăr, dar nu pot la Mănăstire de

maici. Cum mă sfătuiţi? a întrebat-o pe Măicuţa Veronica.

Sfinţia Sa l-a îndreptat către Episcopia de care

aparţinea, cea a Galaţiului:

- Spune-i Preasfinţitului că ai două licenţe, şi sigur o

să se bucure că în sânul monahismului vine un

intelectual cu două licenţe.

A fost făcut călugăr la Mănăstirea Cocoşu (în 1948),

primind numele de Nichifor. însă el era îndrăgostit de

Mănăstirea Vladimireşti, unde se practica împărtăşania

deasă.

Dar iată ce ne spune chiar Stareţa Vladimireştiului,

Măicuţa Veronica:

- Era născut duhovniceşte. Avea atracţie mai mult

spre Biserică decât spre armată.

A venit la Vladimireşti şi a fost preoţit odată cu

Părintele Ioan, de către episcopul Galaţiului. Au fost

atunci doi episcopi în Mănăstire, pentru că P.S. Nicolae

Popovici al Oradiei Mari, l-a făcut pe Părintele Ioan preot.

În aceeaşi zi - 18 decembrie 1949 (când se prăznuieşte Sf.

Sebastian) - când s-a preoţit unul, s-a preoţit şi celălalt.

Preasfinţitul de la Galaţi a făcut slujbă în Biserica mică,

dându-i întâietate în Biserica mare musafirului de la

Oradea. A fost mare bucurie, lume multă - potop, pentru

că auziseră şi de Părintele Nil că este un om deosebit, iar

Părintele Ioan devenise vestit prin predicile pe care le

ţinea. Vorbea din inimă, şi ajungea la inima celor ce îl

ascultau.

Page 9: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Părintele Nil avea o misiune specială: mergea prin

sate şi oraşe. În loc de salut, spunea mereu: Hristos a

înviat!

Având un văr primar, consul în Israel, după ce a fost

preoţit, s-a dus acolo; a stat două săptămâni. Ştia ebraica

la perfecţie (plus alte şapte limbi). Le-a vorbit în limba lor

din Vechiul Testament, încât l-au purtat evreii pe sus ca

pe nişte Sfinte Moaşte, că-i de-al lor!”

Tânărul, deţinător al mai multor licenţe, şi-a luat

între timp şi doctoratul în teologie.

Pe 6 august 1952 primeşte marea schimă monahală

şi numele de Nil ieroschimonahul. A fost schivnicit de

Părintele Daniil de la Rarău. Conform ritualului, acesta i-

a spus:

- Ai voie să vorbeşti şapte cuvinte pe zi!

Dar el i-a răspuns:

- Şapte mii pe zi!!

Nu degeaba i se spunea NIL Zănatecul; făcea mari

năzdrăvănii, asemeni altor mari sfinţi „nebuni pentru

Hristos”, cum ar fi: Sfântul Andrei, Sfântul Simion,

Sfântul Teofil, şi alţii mai puţin cunoscuţi. Primise

această rară harismă a „nebuniei pentru Hristos”.

Văzător cu duhul, Părintele Nil a ajuns unul dintre

cei mai iubiţi duhovnici, numai că era greu de găsit.

Iubea sihăstria, fugea de autorităţi şi de oameni.

Trăia pustiit prin păduri, numai cu puţină pâine şi apă,

mergea desculţ şi se crede că n-a avut decât o dulamă pe

el toată viaţa. Dormea în scorburi de copaci, prin

clopotniţe părăsite şi bordeie săpate în pământ.

Page 10: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

În 1952 îl găsim vieţuitor la Râmeţ, dar cere să fie

primit la Nicula. „făgăduind că mă voi osteni aici cu râvnă

şi fără pretenţie de salarizare la orice ascutare”

„sârguindu-mă să-mi câştig mântuirea sufletească şi

pacea lăuntrică prin rugă, muncă, supunere, cuvioşie şi

prin răbdare” scria la 28 decembrie 1952.

La Nicula era foarte căutat de credincioşi - lucru ce

nu convenea regimului. Este pustnicul care umbla

desculţ, descoperit, cu pletele în vânt, îmbrăcat simplu şi

încins cu o sfoară, uscăţiv, cu barba puţină. Va fi urmărit,

bătut şi alungat de mai multe ori de securitate, de aceea

apărea şi dispărea mereu, însă oamenii îl căutau să-i

asculte predicile, aspre dar frumoase, să se spovedească,

să primească sfaturi. Avea mai mulţi ucenici şi nu se

ruşina să mustre autorităţile ateiste cât şi feţele

bisericeşti, cum a făcut şi Sf. Ioan Botezătorul.

Episcopul Teofil Herineanu al Romanului, într-o

adresă către Episcopia Clujului, îl prezintă ca „un

adevărat pustnic, străin şi sminteală pentru lume, dar

necesar Bisericii”, în contextul slăbirii credinţei şi al

prigoanei pe faţă. Episcopul şi-a dat seama de utilitatea

şi rolul unui pustnic şi prin cuvinte „meşteşugite”

insinuează primirea în eparhia Clujului: „Sub raport

material, este complet şi pururi dezinteresat; nu se dă

îndărăt de la nici o privaţiune; râvna sa mereu trează şi

aprinsă are mare nevoie de stăvilarul prudenţei spre a nu

cădea într-o exaltare certată cu raţiunea şi bunul simţ.

Dinspre latura banului, a vinului şi a trupeştilor desfătări

n-ar putea fi ispitit. Nu este tot atât de rezistent pe latura

Page 11: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

mândriei; are foarte mult din inocenţa porumbelului şi prea

puţin din prudenţa şarpelui; totuşi supravegheat

îndeaproape(...), poate fi de mare folos Bisericii prin cultura

ce o posedă, fiind licenţiat în Teologie şi Filozofie.

Considerându-şi aici misiunea încheiată, în 25 aprilie

1953 cere învoire pe 6 zile şi nu se mai întoarce la

mănăstirea Nicula. În acelaşi an îl găsim deja în Episcopia

Râmnicului, probabil la Turnu, în Episcopia Timişoarei şi

Caransebeşului precum şi în Arad.

Urmele lui se pierd în istorie, pentru a fi ştiute numai

de Dumnezeu şi de cei pe care i-a ajutat la mântuire.

S-a retras în 1953 în zona Vrancei, având de colindat

şi Moldova!

Ursul ucenic

În pustietatea pădurilor vrâncene, cel mai apropiat

ucenic al Părintelui Nil era un urs, ce dormea la picioarele

lui; îl învelea şi-i aducea apă. Nişte vânători au vrut să-l

împuşte. Ei nu ştiau că ursul era cu Părintele. Acesta,

fuga - fuga la Părintele Nil. Când a ajuns la uşă, hop şi

vânătorii.

- Staţi aşa! Este ucenicul meu!, le-a strigat Părintele.

Le-au căzut armele din mână, s-au îngălbenit la faţă.

Avva i-a mărturisit, i-a binecuvântat şi le-a dat drumul,

spunându-le: „Să nu mai omorâţi animalele!”

Acum să vedeţi cum a ajuns ursul ucenicul

Părintelui. Mergea Părintele pe o potecuţă când, pe un

copac mare, tăiat, a întâlnit un urs gemând de durere.

Page 12: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Avea o aşchie înfiptă adânc într-una din labe. Laba îi era

umflată şi plină de puroi. Părintele Nil i-a spus:

- Moş Martine, dă laba încoace.

Ursul a întins laba Părintelui, care cu o smucitură

adâncă, i-a strâns-o, să-i curgă tot puroiul. I-a sărit în

ochi, dai' mai întâi a ţâşnit parcă un fel de gălbenuş de

ou, mare cât o portocală. Când a ieşit acel gălbenuş de

material împuţit, ursul a leşinat.

Dar nu a stat nici jumătate de oră şi s-a sculat vioi,

că de-acum îi scosese toată rădăcina durerii. Apoi i-a

spălat rana cu Sfânta Aghiasmă, i-a pus Sfântul Mir, l-a

pansat bine cu batiste atinse de moaştele Cuvioasei

Parascheva, şi l-a lăsat aşa, pansat. Obosit, ursul a

adormit din nou. A doua zi, Părintele l-a dezlegat şi a

văzut că mai avea doar o găurică mică în labă. A treia

oară, nu l-a mai pansat, pentru că era vindecat.

Dar a doua zi dimineaţa, în zori, cine era la uşa

pustnicului? Ursul, cu un stup de miere de albine. I l-a

adus drept recompensă că l-a ajutat. A salutat ca un om

cu mâna, apoi a plecat. De atunci a rămas la uşa

pustnicului o inscripţie:

„Animalele sălbatice sunt mai domestice decât limba

creştinului!”

„Priviţi, aşa sunteţi voi!”

O altă întâmplare cu Avva Nil:

Odată, la o predică la care asistau şi mulţi oameni din

sat, veniţi special să participe la slujbă, Părintele le-a

Page 13: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

prezentat un schelet, căruia i-a pus la gât un lanţ, o

geantă şi alte zorzoane. Ba i-a mai pus şi o ţigară aprinsă

între dinţi. Şi în timp ce scheletul stătea drept, legat de

un par, Sfântul Părinte le-a vorbit oamenilor:

- Priviţi, aşa sunteţi voi!

Atunci ei, îngroziţi, au lăsat fiecare câte o sută de lei

(care însemna mulţi bani, pe vremuri). Părintele a umplut

o roabă de bani, a pus o măicuţă la mânerele roabei şi i-

a zis:

- Du banii aceştia la părintele stareţ de la Tarniţa, că

eu îi sunt dator.

Ce se întâmplase? În trecut, stareţul a plecat în

staţiune pentru trei săptămâni şi l-a lăsat în locul său pe

Părintele Nil care a dat aproape totul de pomană: boii

mănăstirii, carul, plugul, grapa, vaca şi viţelul, iapa cu

mânzul, până şi patul stareţului, fiindcă venau la el

toţi săracii să ceară milostenie.

După 3 săptămâni, când s-a întors stareţul, a

întrebat:

- Măi Nil, unde sunt boii?

- La Domnul, a răspuns el.

- Dar căruţa, dar grapa?

- Tot la Domnul.

- Vaca şi viţelul?

- Tot la Domnul.

- Iapa şi mânzul?

- La Domnul, în Ceruri.

- Dar, patul meu, unde este?

- ÎI vei avea în Cer, părinte!

Page 14: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- Ia vino încoace, măi Nil, a spus stareţul.

A luat un ciomag de lemn de corn şi l-a bătut zdravăn.

Părintele Nil s-a întors în munţii lui, dar şi-a

răscumpărat bătaia, trimiţând acea roabă cu bani, pentru

ca stareţul să-şi poată cumpăra cele pierdute.

Această întâmplare a ajuns şi la urechile episcopului,

care l-a chemat pe Avva Nil şi i-a propus să-l facă

arhiereu. Răspunsul său a fost prompt:

- Arhiereu, numai unul este, Domnul Iisus din Ceruri!

-

Canoane smintite

Odată, Părintele Nil a mărturisit o femeie, care avea

păcate multe. I-a dat canon: 120 de ani să nu se

împărtăşească. A început femeia să plângă, cu pocăinţă

şi cu lacrimi de durere. A lăsat-o vreo două ore, apoi a

chemat-o din nou la el:

- Vino încoace, chiar astăzi te vei împărtăşi. Ţi s-au

iertat 120 de ani! Cât trebuie să-L iubeşti tu pe Iisus? ...

Ai să mai păcătuieşti, că ţi-a iertat 120 de ani?

Pe un altul, tot cu păcate multe, l-a pus să numere

frunzele de la un stejar. Cum era să numere?

- Ei, îţi mai arde să mai faci?

Iar pe altul, l-a pus să numere firele de iarbă pe câţiva

metri pătraţi!

Acestea erau „canoane smintite”.

La Mănăstirea Sihastru (de lângă Adjud) unde se mai

retrăgea, nu a luat niciodată chilie în incinta Mănăstirii,

ci peste şosea, unde erau grajdurile cu păsări şi animale.

Page 15: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

însă nu l-a văzut nimeni dormind, nu l-a văzut nimeni

mâncând.

Avea o potecă prin pădure, la mănăstirea Buciumeni

- poteca lui. Totdeauna în miez de noapte, mergea la maici

şi le făcea Moliftele Sfântului Vasile, pentru că, spunea el:

”Maicile sunt mai ispitite ca noi călugării”.

Le aduna la miezul nopţii şi le citea Moliftele

Sfântului Vasile cel Mare. Dar în fiecare miez de noapte!

Călugării din Mănăstire au vrut să-i urmeze viaţa

Părintelui Nil. Dar Părintele Ioan Iovan a transmis să nu

încerce nimeni, că nu reuşeşte. A încercat totuşi unul; se

nevoia dormind pe o scară, se legase de păr cu o sfoară şi

aşa s-a chinuit vreo şase luni, băiatul acela. A plecat din

Mănăstire, ca să apară după şase luni... miliţian!

Odată, s-a dus pe la mănăstirea Ciolanu şi a depistat

pe acolo pe nişte călugări care erau în relaţii cu femei.

Aveau nişte coveţi mari, şi de frica lui au ascuns o femeie

sub o covată. Descoperindu-i, i-a criticat în biserică, apoi

a mers la Episcopie, unde episcop era Antim An gel eseu.

Acesta se ferea de el, auzise. A stat la pândă şi când a ieşit

episcopul în balcon, la aer, îi zice:

- Guşoiule, nu cumva să te ascunzi!

Aşa-i făcea: guşoi. Din guşoi nu-i mai scotea. Dar nu

se supărau, căci îl ştiau zănatec.

A intrat la episcop, iar acesta plângând, şi-a făcut

mărturisirea. Urma să-i dea canon. Şi canonul care era?

Să facă un an de zile Sfânta Liturghie zilnic şi să

împărtăşească pe toţi cei care iau parte. Dar în momentul

Page 16: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

acela când să-i dea canonul, a apărut vicarul Gogoi, care-

i zice:

- Preasfinţite, te leagă şi-ai să alergi după el să te

dezlege!

Şi în felul ăsta a scăpat.

Protopopul ruşinat

Părintele Nil mergea şi pe la schiturile din Vrancea.

Erau multe pe vremea aceea. A răscolit pe- acolo sate

întregi. Protoiereul de la Focşani şi-a adunat preoţii şi l-a

chemat şi pe el să-l tragă la răspundere, să-l ancheteze,

să-l judece. II aşteptau, iar între ei erau şi fumători. Când

a intrat, le zice:

- Eu am venit aici să-l întâlnesc pe Hristos. În fumul

ăsta de ţigară?!

Nu au plecat unul câte unul? Dar l-au mai chemat

vreodată?

Însă mai târziu, episcopul care era atunci la Buzău,

Chesarie, l-a luat la Episcopie să-l supravegheze şi să-l

pună la punct.

Într-o zi, a venit o inspecţie de la Patriarhie, şi maicile

de la bucătărie s-au pregătit. Ce să vezi? Părintele Nil a

luat cratiţa cu felul doi - fără să ştie nimeni, şi a dat-o cu

totul de pomană. Dar până la urmă l-au descoperit, şi el

a recunoscut. I-a dat canon să facă 100 de metanii, iar el

a făcut 1.000!

L-au trimis de canon o lună de zile la Mănăstirea

Neamţ. Acolo a răscolit schiturile, şi a găsit unul unde nu

Page 17: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

se făcea Liturghie. El a intrat în Altar, iar pe două femei

care erau acolo, le-a pus la strană.

Când s-au trezit călugării, el de-acuma le împărtăşise

şi le dădea anafură. 11 aşteptau afară, dar când să iasă,

a dispărut.

La Securitate

Se dusese vestea că „Nil răscoleşte lumea” şi atunci a

venit comandantul de la Securitate, din Tecuci, împreună

cu alţi securişti. Părintele Nil de o vreme se afla la

Mănăstirea Sihastru, de lângă Adjud.

Tocmai trecea şoseaua, şi încins cum era, cu

picioarele goale, securiştii, nici pomeneală să îşi închipuie

că ar fi tocmai Părintele Nil. Auziseră de el, că este

licenţiat în Teologie şi doctor în Filosofie. De aceea nu

puteau crede că tocmai el era! Crezând că e un frate

obişnuit de la grajduri, comandantul dă mâna cu el. Nu

i-a mai dat drumul comandantului la mână şi i-a zis:

- Noi acuma am făcut crucea. Legătura noastră cu

crucea!

Şi a început problema Crucii; l-a băgat în filosofie.

Securistul habar nu avea! Până la urmă îi zice:

- Haina cum este?

- Păi făcută de fabrică!

- Nu e ţesută cruce? Şi omul e cruce!

Iar la urmă le zice:

- Băi, voi sunteţi de paie, dacă vă dă foc, nu se alege

nimic de voi!

Page 18: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Au rămas securiştii fără cuvinte. Iar când l-au arestat

le-a zis:

- Dacă m-aţi adus aici, trebuie să plecaţi voi, că

Dumnezeu cu Mamona nu poate să stea împreună.

Altă dată, când l-a chemat Securitatea, la Coteşti, a

trecut mai întâi pe la Muntele Tarniţa (în Vrancea).

Dar de unde până unde, venea o fetiţă de pe deal, cu

o cofa plină de apă. El i-a luat cofa şi a plecat spre Coteşti.

întotdeauna avea la brâu o măturice de busuioc . Până

acolo a transformat apa în Sfânta Aghiazmă. Când a

intrat, era sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel,

crăpau pietrele de căldură, ştabii erau cu toţii strânşi, iar

el începe să cânte „În Iordan, botezându-te Tu Doamne”

Şi dă-i şi-n ăla, dă-i şi-n celălalt, după care-i închina.

Atunci şefii aceia îi zic:

- Părinte ne-ai stropit aşa de tare!

- Nu v-am stropit pe voi, am dat în coamele dracilor.

Aşa că toţi dracii au fugit din capul lor.

- Daţi-l afară! Astăzi e Sfinţii Apostoli, crapă pietrele

de cald şi el cântă „în Iordan”

Îl chemaseră ca să-l închidă, şi nu l-au închis deloc,

că l-au dat afară tot ei. Probabil că i-a spus îngerul cum

să procedeze.

Întocmai ca înţeleptul Solomon, care după ce Domnul

Iisus Hristos i-a scos pe prooroci şi patriarhi din iad, el a

rămas singur acolo. După cum se ştie, Solomon s-a rugat

toată viaţa să-i dea Dumnezeu înţelepciune. Acum în iad,

trona Iuda. Ce face Solomon? Dă de frânghia lui Iuda - cu

Page 19: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

care s-a spânzurat; dar acum era mai lungă. O ia şi începe

să măsoare cu ea încolo şi încoace. îl vede Iuda:

- Ce faci cu frânghia aceea?

- Păi, ce să fac: vreau să-I ridic un templu lui Hristos!

- Cum, în iad?!

-Da!

- Pleacă imediat de aici!

Şi l-au dat afară din iad.

Tot cei de la Securitate, l-au întrebat pe Avva Nil:

- Unde stai?

- La Iaşi!

- Unde locuieşti la Iaşi?

- La cea mai mare personalitate a Iaşului!

Securiştii, speriaţi, îl întreabă cine este această

personalitate.

- Este Sfânta Cuvioasă Parascheva, le-a răspuns el,

apoi a început să cânte „Iordanul”.

- Luaţi-l şi daţi-l afară! Să se ducă în pădure de unde

vine, că ăsta e un călugăr nebun.

Dar de unde! În acea vreme se făceau des manifestaţii

comuniste, unde oamenii erau obligaţi să participe şi să

ţină ridicate steagurile roşii ale partidului, precum şi

portretele liderilor comunişti. Părintele Nil ce făcea?

Căuta o biserică deschisă, intra şi lua o icoană mai mare

cu Domnul Iisus Christos, după care mergea chiar în faţă

cu ea şi o ridica printre tablourile cu Stalin, Lenin şi

ceilalţi.

Page 20: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Făcea multe. Dar le făcea cu judecată înaltă şi

imediat scăpa, fiind apărat de Duhul Sfânt care de fapt

lucra prin Sfinţia Sa!

Dispărea atunci când dorea

Părintele Nil devenise foarte vestit şi căutat de

credincioşi, lucru ce nu plăcea autorităţilor din acea

vreme. Poate de aceea şi dispărea tot timpul, la propriu,

fenomen supranatural, întâlnit doar la marii Sfinţi, însă

nu aşa de des ca la Avva Nil. Apărea când nu te aşteptai,

câteodată în două locuri diferite.

Oamenii îl căutau tot timpul, pretutindeni, ca să-i

asculte predicile frumoase, să se spovedească şi să-şi

spună ofurile lor. Avea foarte mulţi ucenici, deşi era

aspru, încât nu se sfia să mustre şi feţele bisericeşti, chiar

autorităţile ateiste. Descrierea făcută de Sf. Scriptură

Sfântului Ioan Botezătorul, se potriveşte şi acestui brav

slujitor al lui Dumnezeu.

Părintele Sebastian de la Corod, călugăr la

Mănăstirea Sihastru, povesteşte:

„Eram în 1948. Pe atunci era mişcarea Oastei

Domnului. Eu aveam 16 ani. Mai mulţi băieţi şi fete am

mers la Mănăstirea Vladimireşti, unde se construiau

chiliile. Maicile cărau cărămizile cu samarele sus pe

schele; erau nişte copile de 16 - 17 ani. Am luat şi noi

băieţii, samarele, şi le-am dus vreo două ture. Vine

Părintele Nil (Nichifor îl chema, pe când era doar călugăr)

şi-mi înhaţă samarul din spate fără să-l ceară, şi fuge.

Page 21: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Dar eu îi spun băiatului care m-a dus pe drumul

Vladimireştiului: „Măi frate Vasile, călugărul ăsta nu-i

sănătos, îi ţăcănit. Dar n-am şi eu dragoste să car?”

Şi mai târziu, m-am prins că aşa trebuia să car eu:

fuga, cum fugea el.

Parcă-l văd: cu o dulamă maron, încins cu o sfoară,

cu picioarele goale şi cu capul gol, chiar dacă era iarnă.

Barbă nu avea, decât câteva fire. Măicuţa Veronica îl

numea „fetiţa”, iar el o iubea ca pe o mamă.

Nu-l vedea nimeni când intra în Mănăstire (la

Vladimireşti), doar Măicuţa îl simţea când el intra în

Biserică şi îngenunchea în faţa Sfântului Altar. Le

spunea: „Maicilor vedeţi că „fetiţa” e in Altar!”

Era cu adevărat un Sfânt, acest Părinte, binecuvântat

de Dumnezeu cu multe daruri, inclusiv cu cele mai

şocante: al dedublării şi al dispariţiei instantanee.

Pe urmă, altă dată eu mi-am făcut rasa acolo - în

Mănăstire, şi m-am dus de am luat-o. Era o soră de

înălţimea mea şi îmi făcuseră probele pe ea (sora Ortansa,

de la sat). Aşa că m-am dus s-o iau gata făcută. I-au dat

şi Părintelui Nil o rasă nouă. Acuma ce să vezi, la plecare,

el în loc să meargă drumul care era, a luat-o pe de-a

dreptul. Şi erau multe ciori pe câmp, el le binecuvânta!

Ca după toate, eu nu am fost atent să-l urmăresc, ştiindu-

l „zănatec“ (aşa-i spuneau toţi), când m-am uitat eu,

dispăruse! Şi unde ne-am întâlnit? La gară, dar rasa nu o

mai avea, o dăduse de pomană.

Page 22: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Părintele Ioan când îl vedea că intră în Biserică

desculţ, îi trimetea din Altar pe o maică o pereche de

pantofi şi-i spunea:

- Păzeşte-l până se termină slujba, ca să-i iei pantofii

înapoi, că altfel îi dă de pomană şi nu avem de unde-i da

de fiecare dată!”

Maica Emanuela ucenica Părintelui Nil:

„Dar ce-am păţit eu! A venit la mine acasă (după ce

maicii i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în oraşul Tecuci

- n.ed.) şi a stat vreo 10 minute, a luat traista şi mi-a zis

să-l conduc la autogară.

- Da, Sfinte Părinte!

Mergând aşa, îmi face semn:

- Te-ai uitat în urmă să vezi cine este?

Când mă uit eu: 40 de poliţişti! Dar de unde-au

apărut, Dumnezeule Doamne? Ştii cum au trecut pe

lângă noi, cum ar trece pe lângă un gard. Am ajuns la

gară şi ce-mi zice:

- Stai aici, până ce-mi scot biletul!

Şi am stat de la 8 seara până la 8 dimineaţa. Să mai

treacă Nil pe uşă, pace! Mă uitam la fiecare în parte, dar

Nil n-a mai trecut, a dispărut! A sunat de unde a ajuns.”

Părintele Averescu, un alt important ucenic al

Sfântului nebun pentru Hristos, povesteşte deasemenea

câteva lucruri neobişnuite despre acesta:

„Avea încins în jurul trupului, un lanţ peste care, piu-

şi simplu crescuse carnea. Umbla întotdeauna desculţ,

când permitea vremea, iar iama încălţat în opinci. Purta

doar rasa, direct pe piele.

Page 23: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

De asemenea, l-am văzut dispărând de mai multe ori.

Îi plăcea să-i tachineze pe securiştii care îl tot

urmăreau. Odată, fără să le spună nimic, a începu să se

uite cu interes spre cer. Nu era nici măcar un nor, dar el

se uita cu mare atenţie.

- Ce vezi? l-au întrebat securiştii, uitându-se şi ei.

- Nu văd nimic! Dar măcar aşa să vă mai uitaţi şi voi

în Sus, spre Cer!

Altădată, era la porci, în mijlocul lor, când au venit

securiştii.

- Ce faci acolo? îl întreabă un colonel.

- Păi, cu ăştia mă împac mai bine decât cu voi! Când

l-au dus la sediul securităţii, l-au făcut „popă bărbos”.

Dar Părintele le-a arătat tablourile cu Marx şi Engels, care

aveau bărbi, şi le-a spus:

- Eu sunt adevărat comunist, că am barbă ca ei!

Bineînţeles că nici mediul bisericesc, infiltrat de

securitate, după cum bine se ştie, nu îl agrea, ba mai

mult, chiar îl prigoneau în unele zone.

„Cine spune că iubeşte

Pe Domnul Isus Hristos,

Iar pe Nilşor urăşte

Acela e un mincinos!”

Aşa le cântam la preoţi - povesteşte Părintele

Averescu, continuând:

Mai spunea Părintele despre cântarea aceea pe care

o ştim cu toţii, „Cu noi este Dumnezeu”, cât de greşită este,

pentru că degeaba este Dumnezeu lângă noi. El trebuie

să fie în noi!

Page 24: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Într-o vreme, Părintele Nil făcea slujbe prin pădurile

din jurul Iaşiului. Confecţionase un potir din lemn şi

săvârşea sfânta Liturghie, după care împărtăşea. A aflat

şi mitropolitul de la Iaşi; bineînţeles l-a chemat să-l certe,

că nu aşa se face Liturghia, cu potirul acela de lemn. Ce

i-a răspuns Părintele Nil:

- Înainte se făcea Liturghia în potire de lemn şi preoţii

erau de aur. Acum, potirele sunt de aur şi preoţii de lemn!

L-a lăsat fără replică pe mitropolit. (În perioada

comunistă, în Biserică se punea accentul doar pe formele

exterioare şi simpla îndeplinire a ritualurilor religioase,

fără conţinut spiritual, mai ales că cel care devenea preot,

trebuia să aibă acceptul securităţii, (n.ed.))

Părintele Nil a fost şi închis. Iată o mărturie:

„Iunie 1951, Iaşi. În celulă este adus cineva. În prag

îmi apare parcă un sfânt, aureolat de contrastul luminii

de pe sală care era mai puternică şi cea dinăuntru mai

slabă. Faţa lui de o paloare adâncă, fruntea brăzdată uşor

şi obrajii supţi, zăbovind în prag pentru a se orienta.

Părea o icoană vie... Eram doi oameni cu aceleaşi

convingeri. Pentru acest fapt trebuia să fim izolaţi.

Nu ne-am culcat şi am depănat toată noaptea de

toate. Părintele Nil Dorobanţii a servit la Mănăstirea

Vladimireşti cu Părintele Iovan şi cu Maica Veronica. Am

primit de la cucernicia sa în acea noapte împărtăşanie

sub formă de prescură, pe care le voi duce la Aiud şi

înmulţită cu pâine. Preoţii de acolo vor împărtăşi mulţi

Page 25: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

însetaţi de Trupul şi Sângele Domnului care aşteptau să-

şi liniştească sufletul...

Pe spate, cămaşa avea aplicată o cruce mare, dintr-

un material negru, şi în picioare avea sandale. În această

ţinută simplă şi aspră, cu crucea în mână şi cu un toiag

din lemn de corn, Părintele Nil Dorobanţu a cutreierat şi

răscolit sate multe, propovăduind cuvintele Dumnezeieşti

ale Sfintei Scripturi: „Dumnezeu este pretutindenea de

faţă, în ceruri şi pe pământ, în adâncuri şi în nemărginitul

spaţiu al Universului”.

La proces, Părintele Nil Dorobanţu, din boxa de

acuzare, refuzând să răspundă Tribunalului, a strigat: „

înapoia mea satano! Piei necuratei ”. Sub acea cămaşă de

câlţi de cânepă, bătea o mare inimă de român. Unchiul

său a fost general, iar el ofiţer care a participat la războiul

sfânt, împotriva bolşevismului.

Se făcea ziuă, şi se apropia deschiderea, iar mutarea

noastră era iminentă. O linişte dulce a învăluit inimile

noastre toată noaptea, de parcă numai noi doi eram în

acea „cetate”. Încheiem frumuseţea acelor clipe cu o

rugăciune pentru cei adormiţi, pentru cei vii, pentru noi,

chiar poate de adio. Şi aşa s-a întâmplat: după numărul

de dimineaţă, am fost despărţiţi pentru totdeauna, căci

pe traseul anilor lungi de puşcărie, nu ne-am mai văzut,

şi nici nu am mai auzit nimic despre Sfântul Părinte Nil

Dorobanţu.

Ne-am despărţit pentru totdeauna. Sfinţindu-mi

urechile, inima şi toată fiinţa cu cuvintele calde ale

„trimisului” - mare slujitor al cuvântului lui Dumnezeu,

Page 26: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

am rămas iarăşi de unul singur, am rămas în aşteptare”.

(Petru Baciu, Răstigniri ascunse. Mărturii, vol. 1, p. 253-

256)

La Mănăstirea Vladimireşti 1952

Părintele Nil o preţuia mult pe Măicuţa Veronica,

întemeietoarea şi Stareţa vestitei Mănăstiri Vladimireşti

(Galaţi) - locul sfânt şi sfinţitor, perla monahismului şi a

Bisericii ortodoxe. Apariţiile Maicii Domnului, ale Sf. Ioan

Evanghelistul şi chiar ale Domnului Iisus Hristos la a

Cărui poruncă s-a întemeiat Mănăstirea sunt consemnate

în cartea „Viaţa Măicuţei Veronica”.

Sfântul Nil, după cum am văzut, era un obişnuit al

locului. Maicile în vârstă încă îşi amintesc de

năzdrăvăniile sale, adevărate nebunii pentru Hristos. De

aceea îi şi spuneau Zănatecul”.

În vara anului 1952, pe când Măicuţa Veronica se afla

în biroul Stăreţiei, apare Părintele Nil, în dulama sa

modestă şi cu capul descoperit, aşa cum umbla de obicei.

A intrat cu veşnicul salut:

- Hristos a înviat, sora mea!

- Adevărat a înviat, fratele meu!

Dar după câteva moment de nedumerire l-a întrebat:

- De unde vii frăţioare?

- Din Cer, surioară!

Aşa începeau întâlnirile cu Părintele Nil. A continuat:

- Vrei să-ţi spun ceva? Am citit o carte nemaipomenită

şi dacă o să cădem la învoială, eu aş dori ca tot ce le voi

Page 27: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

povesti, să le dai scrise pe hârtie, că vorbele zboară ca

fulgii în aer!

- Da, Părinte, sunt chiar fericită să am în Casa mea

bucuriile şi mărgăritarele aduse de Sfinţia Ta!

Scoate Măicuţa din biroul Sfinţiei Sale hârtie şi

creion, făcând o glumă:

- Gata, roaba lui Dumnezeu ascultă, dar când îmi vine

ceva în minte sau nu înţeleg, pot să-ţi pun ceva întrebări?

Nu te derutez? Că Doamne, cred că multe cărţi ai mai

citit! Păcat că nu stai într-un loc!

Se plimba cu mâinile la spate în faţa biroului şi era

foarte vesel:

- Aşa mă simt mai inspirat!

După scurt timp, îi spune:

- Sora mea, ştii ce scria în cartea aceea? Vor veni nişte

ani aşa de grei...

- Cum, în ce sens?

- Ei, cam în mai multe sensuri. Întâi şi întâi, nu se vor

mai găsi Biblii, ceea ce înseamnă reducerea cuvântului

lui Dumnezeu. N-o să se mai tipărească cărţi de valoare...

- Scria în cartea aceea?

- Da, sora mea. Şi pe urmă oamenii nu vor mai intra

în Biserică, aşa lejer cum au intrat până acum. Unii

intrau din evlavie, alţii intrau din curiozitate. Dar de

acum nu vor mai intra în nici un fel, decât numai

pensionarii, bătrânii...

- Părinte, dacă o fi mult de lucru...

- Nu, nu.

- Cumva e Apocalipsul?

Page 28: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- Lasă că o să-ţi spun la urmă. Tu scrie! După aceea

or să vină inundaţii mari şi vor dărâma case.

- Scrie acolo?

- Da! Vor veni boli şi nu o să le poată nici un medic

pune diagnosticul.

- Ce spuneţi, Părinte?

- Da, aşa scria în carte. Şi nu numai atât. O să aibă

lumea bani şi nu o să aibă ce face cu ei.

- Cum să ai bani şi să n-ai ce face cu ei?

- Ai să te duci cu banii în piaţă şi nu ai ce să iei pe ei,

să aduci la copii mâncare. Dar am să-ţi mai spun ceva:

multe uşi (şi arătă spre uşile Bisericii), care stau acum

deschise, vor fi sigilate. Şi mulţi călugări şi călugăriţe, vor

avea copii. Aşa scrie în carte, nu-s de la mine!

- Cum?

- Păi dacă se sigilează uşile, ei se căsătoresc.

- Părinte, eu cred că de prea multă carte, v-aţi hâit.

- Ei, dacă ai obosit, lăsăm pe mâine. Dar îţi mai spun

vreo două şi după aceea plec.

- Dar unde plecaţi, Părinte?

- În Cer!

- Aşa spuneţi întotdeauna şi nu ştie omul unde vă

duceţi, unde dormiţi, unde mâncaţi!

- Eu mă bucur de Cer, oriunde sunt. De aceea spun

aşa. Acum, îţi mai zic ceva: mulţi din sinodali îşi vor vinde

conştiinţa!

- Cum!?

- Ai să vezi! Unul care nu-şi va vinde, va fi cu domiciliu

obligatoriu într-o Mănăstire, în exil şi va muri într-un

Page 29: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

timp de şase ani. Acela, singurul e demn! Dar hai să

lăsăm pe mâine. Ceea ce spun eu, te-a obosit.

- Părinte, m-a obosit că nu le înţeleg.

- Da, dar când o să ajungi la ele, o să zici: „Săracul

Nil, a avut dreptate!”

A doua zi, Măicuţa aştepta cu nerăbdare. Apare:

- Unde am rămas noi ieri cu povestirea, mai ţii minte?

- Cum să nu! Aţi spus de un arhiereu, care o să fie

intr-un exil, singurul care va fi demn din ortodoxia

noastră, din România - nu Părinte?

- Da, cam aşa ceva, dar de fapt cam toţi sunt

pervertiţi. Eu nu-i judec, dar dacă aşa scrie în carte...

Sora mea dar ce-ai zice dacă într-o bună zi v-ar lua locul

altcineva?

- Dacă vrea cineva să-mi ia locul, bucuroasă i-l dau.

- Dac-ar fi aşa, ar fi bine!

- Părinte, vorbiţi-mi româneşte, nu-mi mai vorbiţi în

parabole.

- Eu nu sunt de vină, aşa scrie în carte. Însă nu

vorbesc că-ţi va lua locul frăţiei-tale. Ce-ai zice dacă v-ar

lua cineva locul în toată Mănăstirea?

- Părinte, ştii ce-aş zice? Că n-am meritat chemarea.

Am avut o chemare şi nu ne-am ridicat la înălţimea ei,

asta aş zice.

- Bagă de seamă! Ceea ce zici acum, s-o ţii până la

moarte. Aşa să crezi!

- Nici nu pot altfel. Dar Maica Domnului, Milostiva

Pământului, ne-a adunat aici ca pe urmă să ne arunce în

toate vânturile din lume? Nu se poate!

Page 30: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- Da, e bine să crezi asta, dar ai să vezi.

- Adică, ce-am să văd?

- Ceea ce spun eu. Dar hai să-ţi spun ce mai scria: o

să meargă ştiinţa, dar numai ştiinţă nu va fi, o să ajungă

să cunoască Luna, o să ajungă pe Lună, să ştii!

- Cine?

- Omul!

- Cum?

- Prin inteligenţă!!

- Da, Părinte, aşa aud că spun toţi, că ştiinţa merge

înainte!

-Da, ştiinţa merge înainte, dar credinţa o ţine pe loc.

- Aşa e, Părinte, aveţi dreptate. Şi după aceea, ce o să

mai fie?

- După aia, o să se facă nişte bazaconii, din care o să

iasă ceva asemănător Potopului lui Noe.

- În ce sens? Cum?

- La Potopul lui Noe a plouat 40 de zile şi 40 de nopţi,

şi s-au înecat toţi; a scăpat doar Noe şi cu cine a fost în

corabie. Dar ce-o să fie acum, n-o să fie ploaia de atunci,

o să fie altfel de ploaie; unii vor muri repede, unii vor muri

foarte greu, unii vor zăcea ani de zile din cauza acelei ploi,

din cauza acelei bazaconii, care o să facă explozie, cu

adevărat o să fie prăpăd!

- Părinte, nimeni nu o să scape?

- O să scape numai aceia care o să aibă Foc în ei!

- Ce fel de foc?

Page 31: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- Focul credinţei! Focul dragostei lui Iisus! Focul care

se ridică deasupra focului material, deasupra focului

inventat de oameni.

- Părinte, câţi vor rămâne?

- Ei, acum vrei să-ţi spun câţi vor rămâne, dar eu nu

ştiu. Doar cel care are Catastiful şi vede cine se ridică la

nivelul care trebuie, ştie.

- Da, Părinte, trebuie să vină şi sfârşitul, în anul

2.000.

- Nu, va trece de anul 2.000. Dar sfârşitul poate să

vină în orice zi, în orice clipă, şi noi nu trebuie să

aşteptăm 2.000 de ani; în orice clipă poate să cadă din

picioare şi pentru acela a venit sfârşitul lumii. Dar ştii

ceva? Hai să continuăm după, Vecernie. Tu vezi ce treabă

mai ai, că, peste vreo două zile mi se pare că ai o inspecţie.

- Dar de unde ştiţi?

- Am trecut pe la Galaţi pe la Episcopie şi am aflat că

sunt doi de la Departamentul Cultelor şi cred că vin şi pe

aici după mâncare. îşi găsesc ei de treabă, dacă vor.

- Bine, Părinte.

A plecat.

La Vecernie, cine era în Biserică, Părintele Nil!

După terminarea slujbei, Măicuţa îl aştepta pe terasa

Stăreţiei, dar nu venea. Se gândea că mai stă de vorbă cu

preoţii. Aşa că intră în birou, se aşeză pe scaun, cu hârtie

pregătită, să vadă ce îi mai spune. Privea pe geam spre

uşa Bisericii. Deodată aude bătând în uşă: „Cioc, cioc,

cioc!”

- Poftiți!

Page 32: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Nu s-a gândit că e Părintele Nil. Se deschide uşa:

- Hristos a înviat!

- Adevărat c-a înviat! Ce bine îmi pare că aţi venit! Dar

nu v-am văzut ieşind din Biserică!

- Păi nu-mi spuneţi mie că sunt invizibil?

Mai glumea cu dânsul spunându-i: „Acum apăreţi,

acum dispăreţi...”

- Uite, am venit să-ţi mai spun nişte lucruri, dar să le

ţii numai pentru tine. Scrie-le, dacă vrei: ei, sora mea, s-

a născut un amărât de copil, dintr-o mamă evreică şi

dintr-un preot creştin, şi acest copil va avea o inteligenţă

diabolică.

- La noi în ţară?

- Nu, nu, în Asia.

- Unde e tara asta?

El a râs cu poftă:

- Ce bine că nu ştii!

- Părinte, de-abia aştept să termin liceul, să fac

teologia.

- N-ai să faci.

- De ce?

- Pentru că nu te mai primeşte.

- De ce să nu mă primească?

- N-or să mai primească parte femeiască, pentru că

nu o să mai fie ore de religie în şcoală!

- Dar de unde ştiţi?

- Tot din cartea aceea. Dar bucură-te că n-ai să faci

teologia!

- De ce?

Page 33: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- Pentru că se vor strecura multe neadevăruri în

teologie.

- Sfinţiei Voastre vă pare rău că aţi făcut teologia?

- Nu, nu-mi pare rău. De fapt, fiecare trebuie să

aleagă ce e bun. Albina, când se duce pe câmp, nu ia

polen de pe orice floare, ia numai de unde este polenul

bun.

- Bine, Părinte, şi?

- Acest copil, când va ajunge de va completa toată

ştiinţa umană, acest copil care, cum ţi-am spus, va fi un

geniu al răului, când va putea să încarce în el tot ce există

distrugător, va începe războaie şi nu se vor mai termina

şi va muri lumea de foame şi de tot felul de boli.

- Şi atunci, ce se va întâmpla, Părinte?

- Ce se va întâmpla? Mai aşteptăm vreun sfârşit?

- Părinte, eu totuşi, las pe seama lui Dumnezeu. Ştiu

că Dumnezeu este bunătatea întruchipată. Şi mai este la

picioarele Tronului, şi Maica Domnului care se roagă

pentru oameni. Şi nu se poate să nu aibă milă de acest

glob al Pământului şi de oamenii care s-au născut şi

trăiesc pe el.

- E adevărat, aşa este, dar când cupa s-a umplut,

curge pe alături, sora mea, curge pe alături.

Şi a rămas îngândurat...

- Dar acum trebuie să plec. Va suna masa.

- Părinte, ştiţi ce-mi pare mie rău, că niciodată nu

stați la masă...

- Mâine, mâine... Fii binecuvântată! Dumnezeu să te

binecuvânteze! Maica Prea Curată să te învăluie în

Page 34: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

veşmântul ei. Eu plec, şi mâine ne vedem! a spus în timp

ce ieşea.

A doua zi, în timpul Sfintei Liturghii, dânsul era în

Biserică. „De ce nu o fi intrând în Sf. Altar?” se întreba

Măicuţa. În acel moment chiar a intrat în Sf. Altar, unde

a vorbit cu preoţii.

A venit la biroul stăreţiei cu puţină întârziere:

- Ei, astăzi suntem mai bine dispuşi, nu? După Sf.

Liturghie e şi normal, nu, să fim mai bine dispuşi, sora

mea!

- Dar când aţi intrat, nu m-aţi salutat!

- Hristos a înviat!

- Adevărat că a înviat!

A oftat şi a început să se plimbe cu capul plecat în

jos.

- Părinte, aţi găsit ceva de care vă doare sufletul?

- Da! Am găsit ceva de care mă doare sufletul şi în

special de ţara voastră!

- Ce anume, Părinte?

- Ei, după cum ştii, eu ţi-am citit Vedeniile.

- Da, mi-aţi spus că asta v-a şi convins să vă faceţi

călugăr.

- Intr-una din Vedenii, Maica Domnului spunea,

parcă te pregătea pe Sfinţia-Ta, ca o Mamă care-şi

pregăteşte copilul pentru o vreme mai grea, o iarnă mai

friguroasă sau un necaz care ar putea să vină peste el...

Acolo spunea aşa: „Prin Bisericile de zid, voi ajungeţi la

Fiul Meu. Dar ferice de acel care nu-şi va dărâma Biserica

Page 35: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

sufletului! Că astea ale zidurilor se pot dărâma şi se vor

dărâma multe. ”

Măicuţa, trezită ca dintr-un somn îi spune:

- Părinte, dar parcă n-a spus Maica Domnului aşa.

Aşa e, cum îţi spun eu! Or să se dărâme multe biserici

de zid, dar se vor ridica altele.

- Cum adică?

- Biserica Inimii. Oamenii se vor trezi când se vor

dărâma biserici de zid, şi atunci trezindu-se, îşi vor ridica

Biserica interioară şi vor trăi cu cea interioară.

- Şi cât o să trăiască?

- Ei, cam mult!

- Şi cum, nu o să mai avem biserici?

- Ba da, or să fie biserici, numai că o să se intre cum

intri în cinema, să vezi un film: o fi bun, o fi rău? Intru

să-mi pierd timpul, până când am o treabă... Cam aşa vor

fi bisericile.

- Doamne, Părinte, mă îngroziţi ce spuneţi!

- Ei, te-oi fi îngrozind, dar ăsta-i adevărul!

- Sună toaca de masă, Părinte.

El zâmbeşte.

- Ai vrea să mergi la masă, nu?

- Vreau să mergem împreună la masă!

- Neapărat ţii să mergem la masă?

- Neapărat!

- Tot ce ţi-am spus, se va împlini. Şi mai multe încă,

se vor împlini. Fii bincuvântată în Numele Cerului, al

Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!

Şi misteriosul Părinte, a dispărut.

Page 36: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Toate aceste proorociri s-au îndeplinit. Măicuţa crede

că una dintre ele se referă la explozia de la Cemobâl. În ce

priveşte Antichristul, probabil este vorba de o ideologie.

Din „CASA TĂCERII”

- casa inimii noastre –

Dar iată însemnările Măicuţei Veronica, dictate de

Părintele Nil, găsite după mulţi ani, în podul Mănăstirii

desfiinţate:

- „Părinte, de ce când visăm în somn pe cei dragi,

plecaţi de la noi în Veşnicie, îi vedem cu trup şi

conversăm? Cum se face asta? Oare noi plecăm la ei sau

vin ei la noi? Trupul nostru fizic stă în pat şi doarme, şi

totuşi acest contact se face foarte uşor, că te bucură

nespus!

- Hai să-ţi spun din ce ştiu eu, din cele citite de mine.

Există o miopie care împiedică înţelegerea Vieţii Veşnice

şi se crede că totul se termină aici, după ce omul a murit.

Nu-i adevărat, corpul fizic merge de unde a fost luat, la

maica lui pământul, iar sufletul, fiinţa spirituală, merge

sau se întoarce la Creatorul său, se închină şi i se face

Judecata individuală de propria lui conştiinţă, în

momentul când se retrage în locul ce şi l-a dobândit prin

efort sincer în viaţa pământeană.

Dacă vedem câtă armonie există în întregul Univers,

ne este destul să înţelegem că Cineva, o Forţă neînţeleasă

conduce totul!

Page 37: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Omul este superior prin esenţa din care s-a rupt şi

poate pătrunde în înţelepciunea Supremă, străbătând cu

uşurinţă şi energia fulgerului, dacă-i perfect, adică

elemenţii din care a fost construit corpul fizic nu au fost

dezechilibraţi prin trăirea ce a dus-o pe Pământ.

Spre Eternitate, călătoria e uşoară, dacă eşti împăcat

cu tine şi cu cei ce te înconjoară.

„Omul spiritual se deosebeşte de tot ce-l înconjoară;

nu poate fi pipăit şi-l pot vedea numai anumiţi ochi, chiar

de la mare distanţă, când părăseşte Pământul pentru

totdeauna. Datorită acestei cunoaşteri, el poate învăţa pe

alţii că „omul spiritual” este însoţit de binele şi de răul ce

l-a făcut în viaţa pământeană, până ajunge la Creatorul

său.

- Părinte, cum este Dumnezeu prezent în orice din

natură?

- Foarte simplu! înţelepciunea Creatorului se

manifestă în întregul Univers şi este prezentă în toate

fiinţele cărora le-a dat viaţă; îi mai zicem esenţă

nemuritoare.

După ce corpul uman devine neînsufleţit, unii pot

vedea dacă cel plecat a avut viaţă nobilă sau a fost o

brută, care ca un porc s-a tăvălit în toate murdăriile!

- Constat, Părinte, că de noi depinde, în legătură cu

Veşnicia, la bine sau la rău. De ce taci, Părinte?

- Pentru că ai dreptate! Unii oameni socot moartea o

ieşire din închisoare, şi nu greşesc. Alţii, mai evoluaţi, o

reîntoarcere în Patria sa. Această trecere de la o stare la

alta n-o pot înţelege decât cei care ştiu şi cred în existenţa

Page 38: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Veşniciei şi că exilul a luat sfârşit. Cine se complace în

exil, nu poate înţelege.

- Părinte, oare nu-i o laşitate că îngrijim trupul fizic?

De ce nu ne lăsăm să evadăm la prima lovitură?

- Aici e secretul! Eu-l nostru, adică Scânteia divină,

simte că nu şi-a terminat lucrul pe ogorul vieţii şi te

împinge să-ţi vezi drumul încă lung. Până ajungi la

capătul firului, ghemul se tot rostogoleşte.

Evoluaţii care iubesc pe semenii lor ca pe ei înşişi, nu

mor, ci merg învăluiţi în Lumina Iubirii ce au obţinut-o în

viaţa fizică, mutându-se în adevărata şi luminata Iubire,

pe veci. Cine a asistat la evenimentele produse în Lumina

Iubirii, moartea îi este dragă, şi este fericit că se mută

într-o pace şi frumuseţe, incomparabile cu ceea ce a

părăsit în adevărata viaţă, aşa-zisă moarte.

Armonia Universului topeşte răutatea, care nu-şi

găseşte loc niciunde în Lumea sărbătorească, iar omul

care ajunge la tainele fericirii uită ce a lăsat în urmă,

numai dacă ajunge pe Treptele Fericiţilor.

Cei din treptele miluiţilor aşteaptă praznicul aceleiaşi

Sărbători cu răbdare, după ce îi ajută dragostea celor

rămaşi în urma lor.

Numai cei care curmă viaţa cuiva sau a lui, pribegesc

în haos până la „A doua Venire”.

Unii chiar de pe Pământ au drumul deschis şi văd

înainte viitorul, ca prezentul, povestind ca pe orice

întâmplare normală şi nu i se pare străină, pentru că o

trăieşte de aici.

Page 39: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Cei care doresc să pipăie, sunt acei care se îndoiesc a

crede în frumosul veşnic.

Ceea ce-ţi spun eu, le mai ştii din cele auzite în

bogăţiile Bisericii, dar cred că nu-ţi cad greu.

- O, Părinte, cum să-mi cadă greu, că de fiecare dată,

tot ce auzim în Biserică, e nou. Dar la „A doua Judecată”

cu ce trup venim: cu cel din pământ, care n-o să mai fie

sau cu cel spiritual?

- Cam multe vrei să ştii! Dar am să-ţi răspund. Când

ai visat pe mama care-i moartă sau pe altcineva care-i

plecat de pe Pământ, cum l-ai văzut în vis, cu trup sau în

abur, mai tânăr sau mai frumos decât îl ştiai?

- Da, e adevărat, dar am vrut să mai ştiu, dacă tot am

prilejul fericit acum.

- Bine. În legătură cu Judecata de Apoi” sunt mai

multe variante, dar toate sunt bâjbâite. Adevărul îl

cunoaşte numai Dreptul Judecător.

- Părinte, poate că-i mai bine să nu ştiu prea multe,

ci să cred cum simt eu!

- Ba nu, dogma despre înviere a fost atacată de multe

ori de cei ce nu au cercetat tainele adevărului şi nu le vor

cunoaşte niciodată, împiedicându-i orgoliul pătimaş.

Scopul despre înviere este că omul are în el ceva din

Creator. Bătrâneţea în ascultarea Creatorului său este

frumoasă ca o haină ce nu-şi pierde farmecul splendorii,

şi-i mereu admirată de alţii. Să ascultăm pe Apostolul,

care susţine taina învierii astfel:

Page 40: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

„Firea omului este pregătită pentru o stare măreaţă, că

se seamănă întru slăbiciune şi înviază în Slavă, se

seamănă trup firesc şi înviază trup duhovnicesc ”, şi altele.

- Ce rău îmi pare, Părinte, că nu am făcut şi eu

teologia! Aş fi ştiut câte ştii Sfinţia ta!

- Poate mai bine că n-ai făcut-o, că mulţi teologi s-au

încurcat în firele neînţelegerii ale nesfârşitului scul Divin

şi al învierii. Fericirea odrăslită din fericire curată şi

nepătimaşă, ne duce la starea originii.

Dar, Sora mea, ştii că eu sunt un mare păcătos...

Toate păcatele le-am făcut.

- Părinte, că sunteţi drept sau păcătos, pe mine nu

mă interesează, pentru că şi eu sunt la fel cum ai spus

Sfinţia ta.

Părinte, Dumnezeu este prin natura Sa, bunătate.

Omul e înrudit cu El, pentru că l-a creat. De ce unii sunt

perfecţi, iar alţii vai şi amar de ei?

- Înrudirea, sora mea, este valabilă dacă se respectă

Legile Creatorului. Cine este călăuzit de bunătate şi nu

preia locul Dreptului Judecător, judecând pe oricine,

numai pe el nu, de aici trăieşte în Lumină, obţine virtuţi

cu uşurinţă, şi aşteaptă cu dor a sa patrie, şi pentru că

nădăjduia în Binele absolut, i s-a imprimat în memoria

sa, voia Creatorului. Pentru un astfel de om, amintirile

trecutului nu sunt o ruşine, îi vine în ajutor esenţa

binelui, se îndreaptă cu încredere spre Cel pe Care şi-L

imaginează că-l aşteaptă - adică existenţa absolută - dând

unora posibilitatea să-L şi vadă, fie în Eu-l său sau în alte

forme.

Page 41: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Ce zic Proorocii în Biblie: „Te-ai făcut asemenea cu

Dumnezeu ”... şi altele. Omul posedă ceea ce a crezut şi a

nădăjduit, având la îndemână bunătăţi neînchipuite şi

trăind chiar de pe Pământ viaţa ce-l aşteaptă, pentru că

firea lui este amestecată cu sublimul dorit. Iubirea

topeşte totul şi uneşte pe om cu Dumnezeu; îl face să nu

mai aibă nici o dorinţă, grija lui este mereu trează de a

face tot ce-I place Stăpânului său: întâi de a-L iubi şi la

fel să-şi iubească semenii săi. El ştie din Biblie că iubirea

niciodată nu cade. Prin iubirea lui Dumnezeu, omul

iubeşte tot ce este curat.

- Părinte, nădejdea şi credinţa nu sunt la acelaşi nivel

cu iubirea?

- Nu. Credinţa este sprijinul şi încrederea spre care

nădăjduim. Chiar dacă celelalte încetează, dacă iubirea

este lucrătoare, omul biruie, pentru că este considerată

prima virtute din Legile Creatorului. Când cele două sunt

împlinite, triumfa iubirea!

- Părinte, ce-mi spui!... Lasă-mă să-ţi zic că vii din altă

Lume!

- Dacă aşa crezi, fie! Văd că-ţi merge la inimă!

- La inimă puţin spus, ci simt că mă topesc în cele ce-

mi dictezi!

- Aşa te vreau! Dacă nu te-aş fi cunoscut că le vei trăi,

nu mi-aş fi pierdut timpul! Ştiam că ce vom depăna, n-o

să te încurce şi să fim siliţi să le aruncăm în coşul cu

gunoi. Ei, ce zici de astea?

- Că eşti înainte-văzător, nu?

Page 42: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- Lasă-le pe toate şi hai să le mai depănăm, pentru că

adevărul binelui nu te satură niciodată, căci trăirea iubirii

te leagă de Cel ce este IUBIREA, care este nelimitată, şi-ţi

face uşoară calea către El!

Oamenii care cred că totul se termină pe Pământ, se

aseamănă cu trupurile ce sunt sub puterea forţei de

comprimare, pălesc şi sunt sfâşiaţi de cel mai greu chin.

Acesta este iadul de care se vorbeşte. Creatorul nu-i

urăşte pentru viciile lor, pentru că El este Izvorul milei,

dar în acelaşi nivel şi al Dreptăţii! Durerea, singuri şi-au

creat-o. Iisus Domnul suferă când omul nu se opreşte din

greşeală şi îşi aprinde singur foc suferinţelor printr-o

trăire dezordonată.

Firea omului este atrasă în tot ce-i patimă şi rău, şi

dacă nu se trezeşte la timp să facă despărţirea totală,

plata se face după măsura datoriilor.

- Părinte, eu tare aş dori să-mi plătesc datoriile în

această viată!

- Bine! Să fie aşa cum vrei, pentru că Cel ce-ţi face

dreptate, te aude. El ştie şi cunoaşte prostia omului ce

aleargă spre plăceri deşarte, de aceea iartă când se

opreşte!

Oprirea de la deşertăciune, dă îndrăzneală şi

libertate, asemănătoare cu aceea ce au avut-o primii

oameni. Spălarea în izvorul eliberării te face să devii

transparent pentru Veşnicie.

- Părinte, pe mine mă mai chinuieşte ideea copiilor

care vin nedoriţi şi cei nelegitimi. Cum o mai fi asta în

Page 43: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Legile Iubirii? Cu ce scop îngăduie Creatorul aşa ceva? Ce

zici, sunt nesocotită, nu?

- Îmi cad bine frământările ce le ai şi sper să-ţi

răspund la toate, ca un şcolar ce-şi cunoaşte lecţia.

Prima este Scânteia divină care intră în sânul mamei,

unde se plămădeşte. Prin nutriţie de la mamă creşte

trupul, precum orice sămânţă aruncată pe pământ nu se

pierde, ci încolţeşte, creşte şi intră în viaţă. La om

intervine raţiunea, care se dezvoltă odată cu creşterea.

Firea inteligibilă ajunge prin impuritate fire

neinteligibilă, ajunge prin ce-i impur la o imperfecţiune.

Ceea ce semănăm, aceea culegem! Aşa că nimeni nu poate

învinui creaţia pentru anumite infirmităţi, astfel că cel

venit plăteşte nişte datorii ale lui sau ale părinţilor săi.

Viaţa Pământului constă din naştere şi moarte. Numai

viaţa viitoare este stabilă şi nemuritoare.

În măsura în care creşte trupul, puterea sufletului se

dezvoltă şi dacă în jurul său are grădinari credincioşi,

ajunge la o recoltă bogată, ce încarcă hambarele din care

se hrănesc secole de-a rândul.

Unii îngeri aduc pământenilor câte o veste. Legătura

cu pământenii o ţin Plăcuţii Creatorului, pentru că vin în

Numele Lui; îi văd ca pe Dumnezeu, pentru că Îl

reprezintă şi sunt încărcaţi cu forţe şi aproape toţi

văzătorii nu-i pot numi, decât numai spun că au văzut pe

Dumnezeu, aşa de măreţ îi văd.

- Dar porunca primită este după voia lui Dumnezeu?

- Sora mea, în Lumea Veşniciei nu e anarhie, ci ordine

perfectă! Toate Legile Universului devin şi planetare; sunt

Page 44: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

întocmite de Creatorul Cel fără Nume şi necunoscut în

vârstă şi prin care toate se desfăşoară.

- Părinte, „Cel fără Nume” nu-i Dumnezeu?

- Eu Îi zic „Fără Nume”, pentru că totul mi se pare

nepotrivit măreţiei Sale!

- Ce mult Îl iubeşti, Părinte! Şi eu am să-I zic aşa! Dar

ia să-mi răspunzi în legătură cu Legile planetare, sunt şi

alte planete?

- Ei, sigur că da, dar acum este târziu şi trebuie să

plec!

Şi a plecat râzând, parcă zbura!”

În Cerul al VII-lea dar şi pe Pământ

Pe Măicuţa Veronica a continuat să o viziteze şi la

Bucureşti, unde Sfinţia Sa a fost nevoită să se stabilească

după ieşirea din închisoare (1961) când Mănăstirea era

desfiinţată. Aici, Părintele Nil (şi el dezbrăcat de hainele

monahale, în urma decretului de tristă amintire) mai

găsea un loc unde să-şi plece capul, dar şi Măicuţa avea

nevoie de sfaturile lui. Poate că el i-a sugerat Nebunia

pentru Hristos, trăită şi de Măicuţa Veronica la un nivel

foarte înalt. Numai aşa putea fi păcălită securitatea, care

o urmărea în continuare.

Despre capacităţile deosebite ale Sfântului, a auzit şi

Elena Ceauşescu. Dorind probabil să-i câştige cumva

bunăvoinţa, l-au luat la Ierusalim, într-una din vizitele lor

„de lucru”, chiar cu avionul prezidenţial.

Page 45: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Părintele Nil fusese făcut Episcop la Ierusalim, dar

nerecunoscut de către sinodul comunist al B.O.R.

Cunoştea la perfecţie limba ebraică. Ajuns la Ierusalim, a

mers într-o sinagogă, unde le-a vorbit evreilor din Vechiul

Testament, impresionându-i cu cunoştinţele sale. A

urmat predica despre Domnul Iisus Hristos. Dorea să-i

facă pe evrei să accepte că Domnul Iisus este Mântuitorul

aşteptat de ei. Lovitura finală le-a dat-o când s-a tăiat la

mână şi cu sângele său a făcut o cruce pe peretele

sinagogii!

Întors în ţară, încă de la aeroport a dat de pomană

toate hainele primite de la Elena Ceauşescu, fapt ce a

supărat-o foarte tare. Au urmat bătăi şi mai crunte, care

i-au slăbit puterea trupului.

Alungat şi bătut crunt de Securitate, s-a îmbolnăvit.

S-a retras în satul său natal, dar Cerul era supărat că

încă un Sfânt este bătut, că încă un Trimis este alungat.

De aceea, în 4 Martie 1977, pământul se cutremură

puternic, pedeapsă şi avertisment de la Dumnezeu.

După câteva zile, pe 26 martie 1977 este luat la Cer

şi Părintele Nil, încheindu-se viaţa în trup a unui mare

Sfânt, rămas necunoscut până astăzi. Am întrebat pe

cineva, de ce? Mi-a răspuns: „Nu se vrea a fi cunoscut”.

Însă Lumina nu va putea fi niciodată acoperită de

întuneric!

Sfinte Părinte Nil, te rugăm ajută-ne, înţelepţeşte- ne,

apără-ne şi ne călăuzeşte!

Page 46: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Povesteşte Măicuţa Veronica, cum i-a apărut

Părintele Nil în Vedenie Dumnezeiască, mai târziu, după

trecerea lui la Domnul. A spus:

„Liber am fost pe Pământ, liber şi-aici! Pot merge prin

toate Treptele cereşti. Să nu mă acuzaţi că n-am vrut să

primesc doctorul. În momentul când a intrat doctorul pe

uşă, eu eram deja plecat din trup. Am cerut cu lacrimi

fierbinţi, Tatălui Ceresc să mă ia din lumea asta

anchilozată. Ştiţi că umblam cu cărţile la subţioară şi

întâlneam numai minţi întunecate şi anchiloză din aceasta

spirituală. Nu mai puteam suporta Pământul şi de aceea

nu am primit doctorul; oricum eram deja ieşit din trup. Mai

mult, chiar eu am cerut Tatălui Ceresc să mă ia!” (Din

“Cercetări în Lumea nevăzută”, de Măicuţa Veronica şi

Părintele George Văsii, Sol teri s, 2001)

Din Viaţa Maicii Emanuela Ucenica Părintelui Nil

Cuvinte de folos sufletesc

Transcrise după convorbiri cu Maica Emanuela

Adevăratul Ostaş lui Hristos

„A iubi pe cine te iubeşte, şi păgânii fac asta. Dar să

iubeşti pe acela care te loveşte, să-i vorbeşti blând şi

frumos; dacă te bate şi te calcă în ţărână, tu să te scoli şi

să-i săruţi mâna, să-i ceri iertare, să-l ajuţi la toate

momentele grele... Ei, atunci ai depăşit! De aceea spune

acolo că „a iubi pe cine te iubeşte e ceva omenesc” şi a

Page 47: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

iubi pe vrăjmaşul tău care ţi-a pus foc în casă, aceea este

iubire Dumnezeiască.

Ce ştim noi creştinii? Ca şi când curăţăm cartofii -

nişte coji de cartofi care le arunci la gunoi, aşa suntem

noi acum în faţa lui Dumnezeu, încolo, nimic! Nu suntem

cum zice „după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu”, cât

îi cucu-n baltă! Dacă mai este cineva în ziua de azi după

Chipul lui Dumnezeu, fizic da, ca om.

Dar mai e un om lăuntric, care trebuie să fie un înger

în Altarul inimii tale, căci inima creştinului trebuie să fîe

un Altar. De acolo, toate izvoarele ies: al milosteniei, al

iubirii de vrăjmaşi... mă rog, sunt atâtea izvoare.

Am fost şi la Oaste (Oastea Domnului (n.ed.)). Ei

întotdeauna vorbeau adevărul, dar rar dacă vedeai

împlinind... Stăteai luni întregi, poate n-aveai un lemn, ţi-

amorţeau mâinile de frig şi n-aveai o coajă de pâine, şi

fratele tău din Oaste

nici că se gândea. Şi-atunci, nu te împotmoleşti mai

tare? Aşa că:

„Dragostea iubite frate,

Dragostea e-ntâi de toate,

Dragostea e Duhul Sfânt

Asta-i pacea pe pământ!

Dacă Dragoste nu ai

N-ai nici pace, dar nici Rai.

De-ai fi chiar şi prooroc,

De-ai muta munţii din loc,

Dacă Dragoste nu ai,

N-ai nici pace, dar nici rai.

Page 48: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Dragostea e Dumnezeu,

Dragostea e Duhul Său!”

Ca să fii prooroc şi să muţi munţii din loc, acolo e

credinţă. Şi dacă nu ai dragoste, nu ai nimic!

Mie să nu-mi spună lumea aceasta: tra, la, la şi na,

na, na. Eu ştiu miezul, rădăcina credinţei, maică. Că de

copil mă duceam la Oastea Domnului. Fugeam de-acasă,

îmi încuiau poarta, geamurile, uşile, ca să nu mai am pe

unde intra. Numai eu ştiu câte păţeam. Dar îmi era tare

drag. Eram ultima, dar ciuleam urechile precum măgarul,

când rage. Era frumos tare! Îl ştii pe Traian Dorz? Poeziile

lui le-ai citit? Rugăciunile lui, cântările lui? Păi de unde

izvorau, măi? De la Duhul Sfânt! Şi unde era coborât? Păi

ia o oală nouă din magazin, de noapte; poţi să mănânci

din ea? Pun 3-4 polonice de borş, şi ştiu că oala aceea,

chiar dacă e de noapte dar e nouă, vreau să mănânc din

ea dar cu gândul trăiesc că-i de noapte. Cum aş putea?

Aşa pe noi, Dumnezeu ne-a făcut din lut: vase de preţ,

vase de ocară şi vase în care nu poţi să pui nimic, că pute.

Dar noi trecem peste legi.

Am postit 3 săptămâni, aşa cum ni s-a spus. Dar

omul nu trebuie să postească numai de mâncare. E ceva

deosebit. Să postească ochii, să postească limba, să

postească urechile, să postească picioarele şi mâinile. De

aceea spune la cântare:

„Doamne, viaţa mea Ţi-o dau

Pe deplin eu mă predau,

Mă condu Tu pas cu pas

Ziua, noaptea, ceas de ceas.

Page 49: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Ale mele mâini le ia

Să lucreze-n Via Ta,

Şi picioarele de-acum

Să-Ţi urmeze al Tău drum.

Şi sfinţeşte glasul meu

Să te laude mereu.

Libertatea Ţi-o jertfesc,

Tot ce-am scump îţi dăruiesc.

De-acum toată viaţa mea

Eu o pun în slujba Ta. Amin!”

Iată, ăsta este Ostaş al lui Hristos! Altfel, mă fac de

râs. Nu ştiu să trag cu pistolul, să-mpuşc dracii, că ei vin

la mine, că am titlul de „ostaş al lui Hristos”. Dar n-am

Duhul Lui, ca să-l pot învinge pe-acela, eu trebuie să am

arma încărcată cu de toate Puterile Cereşti. Păi nu mă

omoară ei pe mine? Pot să mă duc pe front, să mă lupt la

frontieră, dacă nu ştiu să trag cu puşca? Din toate părţile

mă împresoară şi mă dă peste cap; m-au omorât şi m-au

dus în fundul iadului.

Când ai intrat, să fii Ostaşul lui Hristos! Ştiu ei ostaşii

cum trebuie să fie? Cât îi hăul şi pârâul! Eu am cunoscut

acest lucru de la Avva Nil. Când predica, stăteau păsările

pe loc şi-l ascultau. Şi cum termina de predicat, le vedeai,

parcă erau cocori, toamna când pleacă în ţările calde, te

uitai aşa în zări, cum plecau, după ce ascultau predica

lui Hristos, predicată de acest Avva Nil, care numai

Dumnezeu ştie ce-a păţit el şi câtă bătaie a luat. Dar el

niciodată nu zicea: „Vai!” Se ducea şi-i dădea bătaie

stareţul până îl ameţea. După aceea el făcea metanii, îi

Page 50: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

săruta tălpile şi mâinile: „Blagosloviţi şi mă iertaţi, prea

cuvioase părinte stareţ!” Nu l-am văzut niciodată

mâncând, nu l-am văzut niciodată bând, nu l-am văzut

niciodată dormind. Sau să grăiască de rău pe cineva,

ferească Sfântul!

Maica Veronica povesteşte de Sfinţia Lui. De multe ori

acolo se ducea (la Vladimireşti - n.ed ). Avea o traistă

peticită cu nu ştiu câte petice, şi o punea lângă o perdea

frumoasă de la Stăreţie, să le încerce pe maici, să vadă,

ţin la suflet sau mai mult la lucrurile materiale. Nici nu

am văzut şi nici nu cred că o să mai văd vreodată un preot

ca el! Vorbea şi predica câte 12 ore!

A iubi pe Dumnezeu... cum mi-a scris mie: „Să te

calce in picioare cum se calcă noroiul în drum şi nu ai voie

să ridici ochii, asupra omului, să-l bombăneşti!” Aşa ne

predica şi ne învăţa. Eu nu cred că există cineva pe lumea

aceasta care să îndeplinească poruncile pe care ne-a

lăsat. Ce să mai vorbesc de altcineva, dacă eu, care am

trăit atâţia ani, sub ascultarea lui, 10-12 fete care am fost

la picioarele lui şi... e foarte greu să execuţi poruncile pe

care le-a lăsat acest duhovnic, pustnic din Muntele Athos.

Era încălţat iarna cu opinci, vara cu sandale cu talpă

de lemn, piciorul gol în sandaua aceea, rufos, de ziceai

că-i mâncat numai de raţe şi de gâşte, zdrenţuros tare,

nu-i dădeai nici o atenţie. Şi aşa a trăit o viaţă întreagă.

S-a dus la mama lui, ca un cerşetor, după nu ştiu câţi

ani de zile. Ea i-a dat o strachină de mâncare, la uşă,

unde era preşul pe care îşi ştergeau ei picioarele. I-a dat

acolo mâncare şi el a mâncat, a zis sărut-mâna şi

Page 51: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

bogdaproste, a plecat şi n-a ştiut c-a fost feciorul ei,

pentru că 35 de ani nu a ştiut de el. Şi când a plecat i-a

lăsat o scrisoare, l-a scris acolo în câteva rânduri ceva de

jale. Ei, femeia aceea a înnebunit când a văzut cum l-a

tratat şi în ce i-a dat feciorului ei să mănânce, în ce

strachină urâtă, în care dădea apă la câini.

Câte zile sunt într-un an, eu cred că n-aş termina să

vă povestesc ce am auzit eu de la acest pustnic în atâţia

ani de zile.”

Creştinul de azi

„Suntem creştini? Mie mi-e ruşine să spun că sunt

creştină. E o diferenţă mare. Dacă nu calci pe urmele lui

Hristos şi să îmbraci Cămaşa Lui... Dacă eu acum mor,

trebuie să mă duc la Judecata parţială cu cămaşa de la

Botez. Dar de unde s-o iau? Aia a fost când eram mititică

şi era albă ca zăpada. Dar acum de unde s-o iau curată

şi albă? E foarte greu. Lumea crede că împărăţia lui

Dumnezeu e pe tavă şi se serveşte fiecare. Pe Pământ eşti

lăsat să faci ce vrei, după voia ta, dar când te-ai dus acolo

Sus, toate s-au strâmtorat.

Vai de creştinii care spun: „Iisus, Iisus ”, dar pe Maica

Domnului n-o cinstesc. Prin Sfinţia Sa a fost să vină Fiul

lui Dumnezeu. Ei cred că viaţa creştinească e o pospăială.

Dar e cea mai periculoasă şi mai frumoasă! Dacă îţi dă

cineva pe dreapta, întoarce stânga cu plăcere. Ai luat

ultimul dumicat de pâine şi l-ai ascuns când a venit

săracul la poartă şi n-ai vrut să i-l dai? Cartea vorbeşte

Page 52: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

una şi creştinul face alta! Eu n-am întâlnit în viaţa mea

un adevărat creştin în Christos: viaţă plăcută lui

Dumnezeu şi spinoasă pentru noi. Plină de bolovani este

calea mântuirii! L-ai botezat, l-ai miruit, l-ai cununat şi l-

ai făcut creştin! Dar de-acolo, din faşă şi până la 80 sau

100 de ani care-i cămaşa lui? Mai este aceea de la botez?

Cât îi cucu-n vale!

Ce fel de haină ai omule? Cu ţigara-n gură, cu beţia,

cu curvia, cu toate păcatele? Un om cum vrea Dumnezeu

este unul la 10 milioane. Când ai spus „Tatăl nostru” la

icoană, viaţa ta de pe Pământ trebuie să fie ca cea a

copilului lui Dumnezeu, că aşa spui când începi

rugăciunea „Tatăl nostru!”

Toţi spunem „Tatăl nostru” şi beţivul şi curvarul şi

hoţul şi fumătorul. Creştine, trezeşte-te! Dumnezeu cere

desăvârşire. S-a întâlnit cu tânărul bogat:

- Doamne, ce poveţe-mi dai, ca să pot intra în rai?

Dumnezeu i-a cuvântat:

- Dă-ţi averea la săraci, ia-ţi crucea şi urmează- Mă.

- Doamne, dar chiar tot, tot ce mi-a lăsat tata, tot ce

a agonisit el?, a zis fiul.

Şi-a întors Iisus privirea de la el spre învăţăcei şi le-a

zis:

- Iubiţii mei, mai curând va intra funia corăbiei prin

urechile unui ac, decât un bogat în rai.

Sunt cuvintele Mântuitorului. Să ne fie mereu gândul

la pilda din Evanghelie cu Lazăr bubosul care s-a dus la

poarta bogatului să cerşească ceva de mâncare, măcar

Page 53: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

firimituri. Bogatul (împăratul) este trupul, de la care

sufletul cerşeşte măcar câteva „firimituri”.

Foarte mult face omul, când îngrijeşte mai mult de

suflet decât de trup.”

Grădina inimii

Am citit o carte care s-a sfârşit aşa:

„Totdeauna făcând bine,

Sărutându-te pe Tine”.

Deci nu se lasă Mântuitorul sărutat când vreau eu,

omul: mă duc la Biserică şi mă duc în faţă şi iau icoana,

o pup, şi pe-o parte şi pe alta. Stai în banca ta! Acest lucru

se face în ascuns, în Altarul inimii tale. E bună s-o faci

aşa, să fii un exemplu, dar înainte de a face aşa, trebuie

s-o faci cu aproapele tău. Şi cu limba în gură poţi să faci

Cruce. Aşa că, toate semnele acestea Dumnezeieşti să le

faci din izvorul credinţei tale.

Rădăcina credinţei este în inimă. Şi inima poate fi la

tine, un ogor - o grădină de crini şi trandafiri şi se leagănă

Pruncuşorul acolo. Dar Dumnezeu ţi-a spus: „îngrădeşte-

o cu porunci, ca nu cumva „porcul sălbatic” venind în inima

ta, într-o clipă ţi-o face praf” Dacă inima ta nu este

îngrădită de porunci, când vine „porcul sălbatic”: groh,

groh, dă cu râtul şi dă o poruncă, dă două, şi se strecoară.

Şi inima ta este o grădină, cum spune şi în cântări, plină

de trandafiri şi de crini: „ Vino să-ţi dau şi ţie un buchet”.

Mă faceţi şi să râd. Păi îl dai, dar cui îl dai?

Page 54: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Să crească frumos în grădina ta „crini şi trandafiri”,

aşa scrie pe hârtie, dar ca să fie în realitate, trebuie s-o

îngrădeşti cu porunci Dumnezeieşti. Dar tu cum poţi s-o

îngrădeşti? Imediat cum păzeşti o poruncă şi ai pus-o în

practică, ţi-ai pus-o aici la inimă şi ai îngrădit-o de jur

împrejur!

Dar cartea spune: „Privegheaţi şi vă rugaţi!”. Că vin

porcii şi grohăind pe-acolo cu râtul, imediat îţi dă o

poruncă, două jos, s-a furişat prin găuricea aceea, a intrat

şi într-o clipă ţi-a făcut-o praf. Nu degeaba au scris Sf.

Părinţi: „Staţi şi privegheaţi!”. O noapte dacă n-ai

privegheat...

Era un pustnic. Şi a stat 40 de ani feciorelnic, în

pustie, dar până la urmă dracul l-a trântit în preacurvie,

i-a stricat fecioria şi cu toate că a ţinut şi mâna la

lumânare ca să simtă durerea, în noaptea aceea a venit

îngerul morţii cu îngerul lui păzitor:

- Am venit să te luăm!

- Vai de mine, dar iertaţi-mă, dar măcar până la ziuă.

-Nimic! Acum!

- Numai până la ziuă mai lăsaţi-mă pe Pământ, nu-mi

luaţi sufletul. Până la ziuă.

- Nu, nu.

De aceea, la rugăciune spune: „Staţi şi privegheaţi, că

nu ştiţi nici ceasul, nici ziua, nici clipa, când vine îngerul

morţii”. Pregătit, nepregătit, aşa te-a luat. Şi acei 40 de

ani, care el a suferit, n-a făcut nici cât negru sub unghie.

Atunci vine Proorocul David, cu poruncile lui, că „ în

faţa lui Dumnezeu, 1000 de ani e ca o zi; şi o zi, ca 1000

Page 55: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

de ani”. Ia închipuiţi-vă, ce vrea să spună acest Prooroc?

Trebuie să cântărim cuvintele astea. Dumnezeu ne vine

în ajutor pe toate căile şi prin toate metodele, numai ca

să nu ne scufundăm. Tot ne dă mâna, să ne scoată.

Spunea odată într-o predică cineva, că trecând pe

lângă malul mării, vedea un om că se îneca şi făcea din

mână... Tot a făcut, tot a făcut, dar până când a sărit

unul, s-a înecat. Aşa este sufletul nostru.

Milostenia

„Vin cerşetorii la poartă. „Dar n-am dat ieri? Dar ce, în

fiecare zi trebuie să-i dau de pomană?” Dar tu nu mănânci

în fiecare zi? „Ştii ceva soră dragă, am nevoie în noaptea

aceasta de 50 de lei. Mâine dimineaţă la ora 8:00 trebuie

să mă prezint cu banii. Te rog frumos!”

Dacă nu ai în casă, du-te şi te împrumută! O casă-

două, până la zece!

Eu, acum din predică vorbesc. Te duci la poarta unui

bogat... cum am rămas fără părinţi, lemne n- aveam, sobă

n-aveam şi la ce poartă mă duceam: „N- aml”. Şi ce spune

în carte: „ Zgârcitul e broasca Du-te frăţia ta pe malul

gârlei şi pune degetul pe o broască. Odată se zgârceşte.

Dacă te duci la un bogat, el spune: „N-am nici pentru

mine”. De aceea pe zgârcit l-am pus alături cu broasca.

Cine îşi bagă capul în Sfintele Evanghelii şi nu

corespunde cu fapta, mai bine nu s-ar mai duce (la

Biserică - n.ed.). Că-ţi pui o sarcină grea şi n-ai să poţi s-

o duci. Pentru că acolo se descoperă Dumnezeu în

Page 56: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

realitatea Lui şi arată creştinului drumul pe care merge

el, cum trebuie să meargă şi la ce poartă trebuie să se

oprească şi ce trebuie el să facă cu bolnavul, cu săracul,

cu leprosul, cu şchiopul, cu surdul, cu cel care n-are

casă, cu cel care n-are o picătură de apă. Cum stau eu

acum în pat, ce pomană şi-ar face dacă mi-ar aduce

cineva o căldare cu apă, că aştia opresc apa! Ciulesc

urechile când aud poarta: „Doamne, pe cine trimiţi tu? O

să-i pun găleata în mână: Adu-mi o găleată de apă”.

La ce să mă gândesc soro, să mai fac palate? Am eu

bani? Când iau pensioara mea, opresc şi eu şi...

Dumnezeu are grijă. Ii dă altuia care mă ajută şi pe mine

şi îşi albeşte şi el cărarea.

Moare unul, care nu s-a rugat niciodată. El se

închina, dar era obosit ca să se mai roage. Când s-a dus

la Judecată, vine îngerul vieţii cu rugăciuni. Satana

întreabă curios:

- Dar când s-a rugat acesta? Că numai a dormit!

Şi-atunci, vin săracii la care a făcut el milostenie şi

au zis rugăciunile. Şi a plecat dracu cu coada-ntre

picioare.

Tu nu te-ai rugat, ai fost ocupat. Ai avut însă mulţi

care s-au rugat pentru tine. Milostenia ta s-a rugat. Dacă

tu mi-ai adus o sticlă de apă şi mi-ai ostoit setea, şi o

pâine, şi-am spus: „Fie în Numele Domnului şi al Maicii

Domnului şi al tuturor Sfinţilor şi de sufletul tău ”, pomana

aceasta întâi şi întâi o primeşte Mântuitorul din mâna ta.

De la Mântuitorul o primeşte Maica Domnului. Maica

Domnului o împarte la săracii care au zis „Bogdaproste”.

Page 57: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Şi cu „bogdaprostele” care le-au spus săracii, s-au scris

toate rugăciunile!

Dacă cineva mi-a adus mie o pâine, eu am zis

„Bogdaproste”, am stat în picioare sau în genunchi şi am

zis: „Doamne, iartă-i toate păcatele şi dă-i toate bunătăţile

cereşti, că mă culc şi eu sătulă!”

Citea cineva, şi citea, şi veneau săracii la poartă: „Dar

mai spune-le să plece, să mă lase-n pace, că nu pot să-mi

fac rugăciunea! Dar ce rugăciune faci tu? Du-te şi fă o

milostenie şi ţine apoi cartea în mână cât vrei. De care

ureche ai tu, înfundată? înfundată de diavol! Cum îţi

place ţie să-ţi aducă altul, să dai şi tu la altul. La miezul

nopţii dacă bate cineva, cum spune şi cântarea: „La uşa

ta şi-i flămând”, scoală-te şi dă-i. Aceea e pomană! Că o

primeşte Domnul. Că dacă săracul zice: „Să fie în Numele

Domnului şi al Maicii Domnului”, stă Hristos la poartă,

pomana o ia Sfinţia Sa în mână, şi pe urmă i-o dă

săracului. Şi-atunci, pe palma Domnului Hristos scrie

milostenia persoanei care a dat. „Bogdaproste, maică, tare

mi-a fost foame!

Ea stă cu frigiderul plin. Aceste femei de astăzi, au

toate bunătăţile în el. De ce nu dai măcar o bucăţică

Domnului Hristos? El şi-a dat Sângele Său pentru tine,

dihanie împuţită! El îţi cere doar o bucăţică. Îi dai pâinea

uscată? O pipăi? Dă-i pâinea moale şi o bucăţică din

friptura ta, din brânza ta. Halal creştin! Ce-i dai tu lui

Hristos, care şi-a vărsat Sângele pentru tine? Te uiţi să

vezi care-i mai stricată, care-i mai mucegăită? Dar el n-

are suflet? Dar nu-L are pe Hristos? De ce-i dai lui ce- i

Page 58: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

mai rău? E câinele tău? Vai, ce plată o să mai luăm de la

Hristos!

Bine faci, bine găseşti

Hristos vrea decât numai Lui să-I slujeşti. Păi El şi-a

dat tot sângele pentru tine! Şi a zis aşa:

„Iubiti-vă unii pe alţii!”; „Ajutaţi-vă!”

Dar vine satana pe altă parte la urechea ta; aşa s-a

dus la Eva şi la Adam:

- Mă, dar sunteţi proşti? Aveţi aici Grădina Edenului.

De ce nu vrei să muşti din măr?

Şarpele era acolo, că el e veninos; numai venin scoate

din gura lui. L-a făcut să muşte şi a fost luat de mână şi

dat afară din Rai. Toţi creştinii care îl ascultă pe diavolul

vor fi izgoniţi din Rai!

Eu vă miros de la distanţă. Ştiu ce este în inima ta, şi

a ta, şi a ta... E multă răutate. Luaţi Chipul şi

Asemănarea Lui! Bine ai făcut, bine găseşti!

N-am nevoie de banii tăi, am vrut să-ţi fac lumină în

inima ta. Acum încă mai puteţi face fapte bune. Eu nu

ştiu, că nu sunt deşteaptă, dar când va pune semnul 666

pe frunte şi pe mâna dreaptă, nu vei mai putea da.

„ Totdeauna făcând bine,

Sărutându-te pe Tine”

Hristos nu Se lasă sărutat, până nu întinzi mâna la

săraci. Atunci El îşi apleacă obrazul spre tine.

Faceţi bine! Când diavolul vine în cale să te opună, tu

să spui: „ înapoia mea satană!” Să-l scuipi în ochi. Ai o

Page 59: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

bucată de pâine: „Dar ce vrei, să mori de foame?” zice el.

Tu, de-acolo rupe şi dă-i. Plata e mare pentru creştinul

care face aşa!

Bogaţii care au făcut bine, le-au rămas averea şi au

trăit bine. Cei care au fost zgârciţi, au pierdut tot. Cât de

mult poate să înşurubeze creierul, dracii şi drăcoaicele

astea, care stau pe Pământ şi zgârceşte inima bogatului,

ca să nu mai facă bine niciodată.

Însă eu, nu am nevoie de bani câştigaţi prin

furtişaguri.

Timpuri grele

Să ştiţi că va veni un timp când foarte greu se va da

apa. N-ai să ai ce să bei. Pentru că Dumnezeu a spus aşa:

„înainte de Venirea Lui, ia apa, ia mâncarea, ia aerul, ia

ploile, ia sănătatea” şi nu-ţi mai rămâne nimic.

Dar când a ajuns pe treapta să-ţi ia aerul, n-ai să vezi

frăţia ta câţi morţi sunt pe stradă? Poate cineva să

trăiască fără aer? Şi aerul cine-i? „ Că i-a ieşit un Abur din

gură - un aer”. Deci, suntem foarte grei la cap. Dacă nu

ne mai dă Dumnezeu aer, ne ducem la morminte şi

râcâim cu ghearele, să iasă ei de-acolo, să intrăm noi de

vii, că nu mai putem răbda toate suferinţele care sunt

scrise noi să le pătimim. Nu ne dăm încă seama. Mai este

până atunci. Dar tot ce a vorbit Mântuitorul cât a fost pe

Pământ, nici o iotă nu se şterge; toate se vor împlini la

rândul lor.

Page 60: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

De când umblau să-l omoare... cum arată şi în film,

toţi:

- Puneţi mâna pe el! Nu-L lăsaţi să iasă!

Lumea se îngrămădea, dar El mergea foarte

nepăsător. Când cineva a pus mâna şi Petru l-a strâns, i-

a zis:

- Stai pe loc, Petre! N-a sosit ceasul acela, când Fiul

lui Dumnezeu trebuie să se predea în mâinile păcătoşilor.

Şi nu au putut să-I facă nimic. Dar când a sosit

ceasul, L-au dus în Grădina Ghetsimani. I-au răsucit

mâinile, I-au pus lanţ la mâini, L-au dus în faţa mulţimii

şi toţi strigau, aceia care strigaseră: „Osana, Osana!” cu

crenguţe de finic în mâini, strigau acum:

„Răstigneşte-L!”

Şi cine au fost aceia? Ce, au venit din altă planetă?

Noi am strigat, domnule! Cine L-a pălmuit? Cine L-a

scuipat în faţă? Cine L-a batjocorit? Cine I-a pus baston

de trestie şi-I făcea plecăciune în batjocură şi-I ziceau:

„Uite-L pe împăratul iudeilor!”

...Dar Acela e Om şi Dumnezeu. Şi Dumnezeu şi Om.

Ca să intri tu pe poarta aceea a Raiului, în primul rând îţi

trebuie o lepădare totală, să nu mai ţii seamă de tine sau

să nu mai ai mândrie în cap: „Vai, dar eu am stat în pustie,

eu sunt pustnică, cine mai e ca mine! Cu cât eşti grad mai

superior Ceresc, cu atât ţi se cere ţie mai mult! Dacă Fiul

lui Dumnezeu a venit pe lume şi a luat din însuşirea

Tatălui Ceresc, şi aţi văzut, cine L-a pus pe masă, ce

coroane I-au pus pe cap! Şi era împăratul împăraţilor şi

Domnul Domnilor! Ce-a ajuns? Pe Cruce, tâlhar! Care,

Page 61: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

cum trecea pe lângă Sfinţia Lui, îl scuipa, îl huiduia. Cine

L-a recunoscut? Numai tâlharul din dreapta. Acelaşi

lucru şi astăzi.

Cine I-a spălat picioarele cu lacrimile ochilor? Cine a

strigat cu glas mare între mulţime? O, Mărie Magdalenă!

De ce Sfinţia Ei a avut aripile cele mai mari? Când era la

picioarele Mântuitorului, Sfinţia Ei le strângea în braţe şi

striga cu putere mare:

„Mai priveşte Doamne în gene

Plânsul unei alte Magdalene!”

Surorilor, noi credem că mântuirea este aşa de

uşoară. Să ştii, credinţa fără fapte e moartă, dar şi fapta

fără credinţă. însă eu cred că cine face fapte, tot credinţa

îl îndeamnă. Dacă n-ar avea el credinţă, nu ţi-ar aduce ţie

nici măcar o coajă de pâine. Ele sunt surori şi nu pot fi

dezbinate aşa cum vrea omul.

Face câte unul o Cruce la Biserică cât turla, de sus şi

până jos, de jos şi până sus. Această Sf. Cruce pe care o

faci tu pe pieptul tău, trebuie să fie oglinda inimii tale, tu

îl primeşti pe Mântuitorul larg. Sf. Cruce este uşa

creştinului în inima lui, pe care o deschide Mântuitorului

ca să intre în ea. „A bătut la uşa ta Cineva”, dar nu ai

răspuns”.

„Toate-n Lumea aceasta-s trecătoare...”

„Trebuie predică să crape catapeteasma în două.

Când vorbea Mântuitorul, stăteau peştii pe loc! Iuda

Iscarioteanul având ciudă, când a zis poporul:

Page 62: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- Să ne vorbească Fiul lui Dumnezeu!, el a spus:

- Cine să-L asculte, peştii?

Atunci au apărut peştii la suprafaţă şi au ascultat cu

mare atenţie cuvintele Domnului Iisus Hristos. Peştii din

mare L-au ascultat, dar peştii de pe Pământ care stau fără

apă, adică noi, nu-L ascultăm. Însă vorbele Mântuitorului

sunt cum spune în carte: „Cuvintele Domnului sunt mai

dulci decât mierea şi fagurele”. Cine le gustă, cine se

hrăneşte cu ele, cine le preţuieşte, nu mai are nevoie de

cele după care se zbate lumea. Nu mai are nevoie omul

acesta de palate, de averi, de moşii, de luxăraie; pe el îl

obsedează un singur gând: Hristos, calea şi drumul cel

drept şi mântuirea sufletească de pe Muntele Golgotha.

Creştinii de azi trăiesc cu ţolul în cap. Ei, de

dimineaţă şi până seara se gândesc toţi numai şi numai

la cele pământeşti. Avem exemple foarte multe. Chiar un

vecin de-al meu, se sfătuise ca a doua zi să facă el ceva

ca să-l întreacă pe vecinul celălalt. Dar nu s-a gândit că a

doua zi era dat pe mâinile morţii. Când a văzut că moare,

i-a spus soţiei: „Să-mi faci sicriu cu găuri şi să îmi scoţi

mâinile prin găuri, ca toată lumea să mă vadă că gol am

venit de sus şi gol mă duc în mormânt Şi l-au îngropat pe

acest creştin cu mâinile afară, să vadă toată lumea că se

zbate degeaba pe pământul acesta. Pentru că:

„Toate-n Lumea aceasta-s trecătoare

Un Nume frumos rămâne sub soare:

IISUS HRISTOS!”

Se va ridica Harul! Când s-a ridicat Harul şi s-au

încuiat Sf. Biserici, atunci se vor ridica şi Sfinţii; Harul lui

Page 63: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Hristos îi ridică. Şi când Harul lui Hristos s-a ridicat, Sf.

Biserici s-au încuiat. Şi atunci: „Crezi?” Eşti omorât! Nu

crezi, trăieşti! Vor veni timpuri foarte grele, când trebuie

să ne dăm noi viaţa. Bineînţeles, cum pot să o dau, dacă

nu sunt aleasă? Cum aş putea să mă fac eu acum o

prinţesă, dacă nu sunt? Aşa că şi prin urmare, să ne

pregătim de Ziua cea Mare a Judecăţii. Şi-atunci să fim

treji zi şi noapte, că aşa spune la carte:

„La miezul nopţii va veni

Iisus cu pas domol

Şi vai de acela ce-l găseşte

Dormind cu suflet gol. Amin!”

Sfânta Cruce - armă contra satanei

Eu sunt o proastă şi-o păcătoasă. Dar ştii ce? Am

arma împotriva satanei. Fiţi atente cum se face: pe frunte,

aici, în stomac, apoi ridici mâna sus pe umăr şi o aduci

în arcuire, pe umărul celălalt. Ai văzut frăţia-ta vreodată

un ofiţer cum are tresele? Această „tresă” este o decoraţie

cerească şi trebuie pusă la locul ei. Să ştii frăţia-ta, că

oricine face Sf. Cruce trebuie să atingă punctele în care a

fost însuliţat Mântuitorul: în frunte, în stomac, pe umărul

drept sus şi pe umărul stâng, tot sus. Această Sf. Cruce,

e scrisă. Eu m-am dus de atâtea ori la Sf. Biserică şi am

învăţat de la un mare pustnic, că numai aceasta este

primită.

Mă uitam la Sf. Biserică, fiecare o face cum vrea. Dar

nu-i primită niciuna. Pentru că Sf. Cruce este uşa pe care

Page 64: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

creştinul o pecetluieşte pe corpul lui. Şi dacă o face aşa,

cum v-am spus eu, înseamnă că o faci drept şi o deschizi

larg Mântuitorului.

Sf. Cruce pe care o face creştinul cu adevărat dreaptă,

este şi o armă contra satanei. Şi dacă soldatul nu ţine

puşca bine la ochi, să ochească, nu-l mai ocheşte pe

diavol, glontele se duce aiurea. Şi care-i glontele lui? Pe

umărul stâng, când am zis „Amin” l-ai împuşcat şi dracul

a şi dispărut!

Dacă creştinul nu pune degetele unde trebuie, poate

să facă o sută şi o mie. Degeaba! învăţătura este de la un

pustnic. În vremea tinereţilor mele, am vorbit cu foarte

mulţi pustnici de la Muntele Athos şi ne învăţau să facem

semnul Sf. Cruci. Dacă nu o făceai bine, te întorcea

înapoi.

Metania, la fel. Trebuie să o faci corectă. Chiar dacă

zice lumea că eşti scrântită la cap, să zică. Până nu eşti

oleacă nebun, nu intri în Rai! La metanii, corpul trebuie

să se sprijine în trei degete, în Numele Sf. Treimi. Şi

făcând aşa mereu, e şi normal să ţi se facă bătături. Noi,

ca maici pustnice, făceam 5.000 de metanii. Iar fruntea,

zdrobită de pământ! Asta înseamnă Căderea

Mântuitorului - a avut 12 Căderi până la Golgotha. Deci,

atenţie! Trebuie să apleci fruntea ca respect. Aşa cum

ofiţerul scoate soldaţii şi face instructaj. De ce când trece

un colonel prin faţa porţii de la cazarmă, de trei ori se

învârteşte cascheta? În faţa unui pământ...

Odată, de Sf. Gheorghe, la Catedrală, era şi armata.

Page 65: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- Uitaţi-vă la domnul colonel, când a trecut generalul,

aţi văzut cum stătea? Dar voi, oamenii, acolo e Sf.

Gheorghe şi e generalul Cerului. Unde ţi se învârteşte

cascheta în cap? Acesta este respect? Trebuie să-ţi

tremure capul. Măcar zece minute să stai cum stau stâlpii

de telefon. Să nu mai creadă că eşti din came, să zică că

eşti din ciment.

Păcat că nu pot să mă scol, să vă arăt, că eu am făcut

multe exerciţii. Cred că fac mai bine ca un soldat. După

care, am ieşit şi le-am spus:

- Drepţi! înainte marş! În faţa Sfântului Gheorghe,

respect general! Adică ce, nu e viu? Dacă tu când treci pe

lângă un pământ, pe lângă un general de came şi de oase,

îţi roteşti cascheta de trei ori, dar la Sf. Gheorghe de câte

ori?

Şi era armată, era poliţie pe vremea aceea, măicuţă”

Sfânta Aghiasmă

„De Bobotează, găleata mea era chiar în faţa

preotului. Mă duceam de dimineaţă în faţa Sf. Altar şi

pregăteam totul. Şi când venea cu Sf. Cruce şi cu

busuiocul, îi ziceam să bage până la jumătatea găleţii,

după ce spunea: „în Iordan, botezându-Te Tu Doamne!”

Aşa trebuie. Nu cum vine câte una, doar cu o sticlă,

şi preotul nu are unde să bage busuiocul. Să vină măcar

cu un borcan. Dacă nu, apă ai adus, apă iei!

Page 66: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Acum, nici eu nu mai pot, de când Dumnezeu mi- a

luat picioarele şi puterile. Se mai duce cineva acolo cu

găleata, dar nu-i ca mine. Când lua cineva de la mine Sf.

Aghiazmă, săreau munţii în sus. Când plecam de-acolo,

cârduri se ţineau după mine cu cănile; ajungeam acasă

cu găleata numai pe jumătate, dar o ţineam cu mare

sfinţenie. Stropeam numai, şi vedeam cum fug dracii. Ei

nu pot aproba să-i atingă măcar o picătură, că gata, le-a

şi luat puterile”.

Înnoirea creştinului

„Toată lumea este luminată de Hristos. Toţi avem

înăuntru Lumina lui Hristos, când zicem „Hristos a

înviat!”. La Muntele Athos se zicea tot anul, nu ca noi, o

săptămână - două după Paşti. Şi trebuie să fii tu înviat,

viaţa ta să fie înviată, tu să fii copilul lui Hristos.

„Să urmezi pas cu pas,

Ziua, noaptea, în orice ceas.

Ale mele mâini le ia

Să lucreze-n Via Ta.

Şi picioarele de-acum

Să-Ţi urmeze al Tău drum.

Şi sfinţeşte glasul meu

Să Te laude mereu”.

Îl caută pe Hristos la Biserică şi-apoi vine acasă şi-l

ascultă la televizor pe dracu. Dar la carte spune aşa:

„Când creştinul s-a întors la Dumnezeu, Domnul

Hristos are pretenţie: haină nouă, viaţă nouă, cântare

Page 67: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

nouă, suflet nou, inimă nouă”. Pentru că, atunci când te

întorci la Dumnezeu, spune la cântare:

„Şi sfinţeşte glasul meu

Să Te laude mereu”.

Păi Îl laud pe Dumnezeu la strană şi-apoi vin şi-i cânt

iubitului: dragul meu, iubitul meu, când ne întâlnim,

când ne pupăm?... Aceste gânduri să-ţi piară.

„Inima din piept se smulge

Faţa mi s-a ofilit,

Gândul meu la Tine zboară

O, lisuse mult iubit!”

Odată, şi eu m-am trezit pe o cale rea şi strâmbă. M-

am uitat înapoi strigând:

- Iisus al meu, Iisus al meu!

Mi-a răspuns o voce profundă:

- Aici sunt! Unde umbli?”

Ultima vizită la Maica Emanuela

Tecuci, 26 Septembrie 2008, Sf. Ioan Evanghelistul

Mă apropii cu emoţie de locuinţa maicii Emanuela.

Şi-a făcut pustnicia ei, aici în această casă din centrul

Tecuciului, unde tot animalele, ca pe vremuri în pădure

i-au rămas cele mai apropiate. De zeci de ani le salvează

şi le îngrijeşte cu dragoste rar întâlnită.

De aceea este considerată ca ieşită din normalitatea -

tot mai anormală, a oamenilor obişnuiţi.

Page 68: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Te simţeai ca într-o sală de judecată în faţa acestei

fiinţe care ştia totul despre tine. Trebuia să fii atent la

fiecare cuvânt ce-l rostea.

Ştiam că, uneori, marii duhovnici când doreau să

mustre vreun ucenic mai mândru, care nu suporta să i se

atragă atenţia direct, se adresa altuia, care nu săvârşise

păcatul respectiv.

Maica Emanuela certa câteodată câinele sau pisica.

Dar trebuia să înţeleagă cel prezent. Bătea şeaua să

priceapă calul, cum se spune.

De multe ori i-auzi vorbind despre cineva care a

trecut printr-o poveste asemănătoare cu a ta şi cum a

reuşit acela să se salveze. Nu trebuie decât să fii atent şi

să prinzi tâlcul pildei respective, care este povestită,

tocmai spre folosul tău. „Cine are urechi de auzit, să

audă!” spune Domnul Iisus.

- Am intrat în pustnicie! După ce m-a binecuvântat,

mi-a zis:

- Au fost destui care au trecut pe aici...

- Şi v-au părăsit?

- Nici aminte nu-şi aduc! Totuşi, din partea lui

Dumnezeu, nu am fost ştearsă. Viaţa mi-a fost viaţă:

curată, cinstită, onorată de Dumnezeu, nu de om.

- Sunteţi o fericită!

- Pe Hristos L-am cunoscut, cu Hristos am rămas! Cu

Hristos mă voi duce! Nici nu vreau cu altcineva.

Hristos a fost, Hristos este, şi Hristos va fi! Însă

dureri, sunt mari, mari! Când scăpăm de una, când dăm

peste alta. Omul e dator să aştepte...Ce-au mai trecut

Page 69: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

anii... Omul îmbătrâneşte. Multă lume zice că eu nu am

îmbătrânit. N-oi fi îmbătrânit!

- Arătaţi la fel de frumoasă! am spus eu.

- Poate, Duhul Sfânt...

- Dă frumuseţe...

- Dă viaţă, a adăugat Sfinţia Sa.

- Maică, eu sunt Ioan, păcătosul.

- De altfel, dacă nu-mi spuneai, nu ştiam cine eşti!...

Când veneai pe la mine, ehei...

Între timp, a sunat cineva la telefon, să ceară

binecuvântare.

- Sărut-mâna, Măicuţă, ce faceţi, sunteţi bine?

- Vai de capul meu!

- Vă rog să-mi daţi o binecuvântare!

- Să te ajute Dumnezeu, să-ţi dea putere din toate

părţile. Amin!

- Sărut-mâna!

- Doamne ajută-i!

- Sărut-mâna pentru binecuvântare!

- Maica Domnului, Maica Domnului, Maica

Domnului!

Apoi, către mine:

- Ai îmbătrânit. Eu cred că sunt baba babelor!

- Nu sunteţi, Măicuţă! a intervenit sora care o îngrijea.

Sfinţia Voastră nu sunteţi babă!

- Dacă nu aş fi eu...

- S-ar întoarce Pământul, Măicuţă!

Page 70: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- S-ar întoarce Pământul pe dos. Eu nu mă fac, că nu

sunt... dar, vorbesc şi eu, ca să nu adorm. Am ajuns de

tremur toată. Îmi trebuie numai căldură.

Apoi către mine:

- Nici nu credeam că te mai întâlnesc vreodată...

Am tăcut amândoi pentru câteva clipe. Deci Sfinţia

Sa va pleca în curând, mă gândeam. A continuat:

- Dumnezeu a rămas şi va rămâne întotdeauna, pe

veci! Iisus Hristos este Mirele meu! Şi cu asta, am

terminat! Mai mare ca El, nu-i nimeni! A-L avea pe

Dumnezeu, e lucru mare! Am ţinut şi voi ţine veşnic

numai şi numai la El! Atât! Are pretenţii. Nu are nevoie de

nimic de la tine, nici de mâncare, nici de băutură, decât

de tine. Ca să fii sincer la Mântuitorul, trebuie să fii un...

SOLDAT pregătit!

„Gândul meu la Tine zboară

Faţa mi s-a ofilit,

Gândul meu la Tine zboară

Ah, Iisuse mult iubit”

Şi cu asta am terminat!

Unul a fost, nu mai mulţi, care a meritat cu adevărat

să stea la căpătâiul...

A întrerupt însă ideea pentru că cineva din cameră

plângea.

- Cine plânge?

Sora care o îngrijea, a vrut să o aşeze mai bine:

- Orice ciolan, cât de mic, mă doare, nu mai pot şi

gata!

Page 71: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

- Vă chinuiţi pentru noi, Măicuţă! a spus sora. Sunteţi

plină de dragoste şi iubire.

Cum eu o priveam, sau mai bine zis o contemplam,

îmi zice:

- Se uită, parcă nu mă mai cunoaşte... Şi eu pe el şi

el pe mine. Şi în afară de asta, între mine şi el este Hristos,

care stă întotdeauna, în permanenţă, ca un Mare Străjer

al sufletului meu. Amin!

Şi pe stradă am fost aceeaşi, şi acasă aceeaşi şi pe

drum aceeaşi - nu m-am schimbat cu nimic: Chipul lui

Iisus Hristos!

Cine mai e aici ? a întrebat. Mai e o persoană, dar nu

ştiu cine.

- Constantina.

- Ea era din Oaste. Adevărata Oaste, cum era pe

timpuri. Va mai fi, nu va mai fî, nu ştiu. Pe mine m-a

aşezat Domnul Hristos într-o cuşcă şi mă ţine acolo,

legată. Şi bine mi-a făcut, de m-a legat! Eu nu am mai

cunoscut străzile, nu am mai cunoscut mijloacele lor,

deloc, deloc.

„Ah, cât îmi e de bine

Când e Domnul lângă mine

Şi în El trăiesc.

Şi ce jale mă apasă

Când mă depărtez de casă,

Când îl părăsesc!

Atunci sufletul meu e ca pământul

Când îl bate mereu vântul

Şi e secetos.

Page 72: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

De aceea frăţioare

Ca şi cerbii la izvoare

Eu alerg mereu.

Şi de-L aflu pe El iar

O frumoasă primăvară

E în sufletul meu.” Amin!

Dacă Îl am pe lisus, nu mă doare capul deloc!

„În Lumea asta, toate-s trecătoare,

Un Nume frumos rămâne sub soare:

IISUS HRISTOS

Cu asta te duci! Nici nu vreau să plec cu altcineva.

Aveam 7 ani când L-am cunoscut: „Iisus, Iisus!” Şi

mă întrebau femeile: „Dar cine este Iisus?” „Cine este? E

Mirele meu! Şi Mirele meu a rămas!

Nu-mi trebuie şi nu-mi lipseşte nimic! Am de toate.

Toată Lumea asta e a mea. Şi totuşi, mă simt singură. Dar

nu vreau să am lângă mine... Ca singură, curată nu eşti

niciodată. Curăţenia... Eu am zis aşa: „Mamă, dacă mă

căsătoreşti, mă împuşc” Şi mama mea la inima ei a pus

cuvintele mele.

Mie nimic nu mi-a trebuit. Nu vreau... Eu, să zic: „Dă-

mi...” unui om, mai degrabă să mă strângă de pe faţa

Pământului. Ducă-se la Dumnezeu şi la Maica Domnului.

Eu mi-am ales singură, singură vreau să rămân. Nici

ajutor n-am primit de la nimeni, ca să zică că m-a ajutat.

-Ajutorul, de la Domnul!, a spus sora.

-Lasă-mă aşa! Numai şi numai cu El. Să mă ţin cu a

doua persoană, eu? Mai degrabă mă împuşc cu toate

Page 73: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

armele care sunt în Tecuci. Fecioară ai fost, fecioară eşti,

fecioară vei fi în veacul veacului, amin!

Când eşti singur, singurel, lângă Domnul, atât. Şi îţi

dai viaţa pentru El. N-am nevoie de casă, n-am nevoie de

masă, n-am nevoie de nimic, de gospodării, de moşii; a

avut tata destul şi atât a rămas: doar cu două cămăşi pe

el. Dumnezeu a vrut să arate chiar în casa mea, că

ajutorul omenesc e de nimic.

„Ah, cât îmi e de bine

Când e Domnul lângă mine

Şi în El trăiesc.

Şi ce jale mă apasă

Când mă depărtez de casă,

Când îl părăsesc!

Atunci sufletul meu e ca pământul

Când îl bate mereu vântul

Şi e secetos.

De aceea frăţioare

Ca şi cerbii la izvoare

Eu alerg mereu.

Şi de-L aflu pe El iar

O frumoasa primăvară

E în sufletul meu. Amin !”

Şi cu asta, am terminat! Am tras uşa şi am închisei

pentru totdeauna!

Nu am voie să ţin mult musafiri. Cel mult, o oră. Aşa

că, Maica Domnului să te binecuvânteze! mi-a zis.

Page 74: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Au fost ultimile cuvinte pe care mi le-a adresat în

această viaţă, Scumpa noastră Maică Emanuela. Dar

Sfinţia Sa a rămas în inimile noastre pentru eternitate!

Desprinderea de trup a fost la scurt timp după acestă

discuţie, în ziua de 3 octombrie 2008. A părăsit trupul

după o perioadă de grea suferinţă, deoarece lua bolile şi

problemele celor din jur, asupra Sfinţiei Sale, ajutându-i

pe mulţi, devenind chiar o protectoare a oraşului Tecuci.

De puţin folos îi este sufletului o înmormântare

fastuoasă, spunea Sf. Porfirie din Grecia, în zilele noastre.

La înmormântarea Maicii Emanuela nu a participat nici

un episcop, dar au fost prezenţi Domnul Iisus şi Maica

Domnului, pe Care l-a iubit şi I-a slujit până în ultima

clipă.

Chiar trupul maicii, în sicriu, avea o ţinută dreaptă şi

arăta asemenea unui soldat. Pe faţă i se întipărise un

zâmbet de mulţumire, iar culoarea pielii era ca de ceară,

asemenea Sfintelor Moaşte. Vom auzi de multe minuni

făcute de Sfinţia Sa şi din Lumea Biruitoare.

Ne spunea că acolo Sus, este un calendar în care este

scrisă viaţa omului. Doar de acolo se vor putea afla cu

adevărat faptele de lumină ale acestei Sfinte din zilele

noastre.

Noi am dorit, aşa după cum i-am promis la ultima

vizită, cerându-i binecuvântare, să alcătuim doar o

cărticică mică, ca semn de preţuire pentru cea care şi de

acolo de sus ne este protectoare, iubitoare şi rugătoare.

Sfânta noastră Maică Emanuela, ştim că eşti cu noi

şi ne ajuţi. Îndepărtează tot răul, aşa cum făceai în trup

Page 75: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

fiind. Primeşte-ne în clipa trecerii noastre Dincolo şi te

rugăm să ne fii mijlocitoare în faţa Dreptului şi

Nemitarnicului Judecător!

Amin!

Page 76: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Maica Emanuela şi iubitul său Părinte NIL

„Dragostea iubite frate,

Dragostea e-ntâi de toate,

Dragostea e Duhul Sfânt

Asta-i pacea pe pământ!

Dacă Dragoste nu ai

N-ai nici pace, dar nici Rai.

De-ai fi chiar şi prooroc,

De-ai muta munţii din loc,

Dacă Dragoste nu ai,

N-ai nici pace, dar nici Rai.

Dragostea e Dumnezeu,

Dragostea e Duhul Său!”

Page 77: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

CUPRINS Cuvânt înainte .............................................................. 3

Din Viaţa Părintelui NIL DOROBANȚU .......................... 7

Scurtă biografie ..................................................... 7

Ursul ucenic ........................................................ 11

„Priviţi, aşa sunteţi voi!” ...................................... 12

Canoane smintite ................................................ 14

Protopopul ruşinat .............................................. 16

La Securitate ....................................................... 17

Dispărea atunci când dorea ................................. 20

La Mănăstirea Vladimireşti 1952 ......................... 26

Din „CASA TĂCERII” ........................................... 36

În Cerul al VII-lea dar şi pe Pământ ..................... 44

Din Viaţa Maicii Emanuela Ucenica Părintelui Nil ....... 46

Copilăria ............................................................. 46

La Regina Elisabeta ............................................. 46

Întâlnirea cu Părintele Nil .................................... 46

La Mănăstire ....................................................... 46

În Pustnicie ......................................................... 46

„35 de ani am dormit cu capul pe cărămidă” ....... 46

Orfanii ................................................................. 46

„Pustia” din centrul Tecuciului ............................ 46

Cuvinte de folos sufletesc ............................................ 46

Adevăratul Ostaş lui Hristos ................................ 46

Creştinul de azi ................................................... 51

Grădina inimii ..................................................... 53

Milostenia ........................................................... 55

Bine faci, bine găseşti .......................................... 58

Page 78: Viaţa Părintelui Nil Dorobanţu cel nebun pentru Hristos şi viaţa maicii Emanuela ucenica lui (A5)

Timpuri grele ....................................................... 59

„Toate-n Lumea aceasta-s trecătoare...” ............... 61

Sfânta Cruce - armă contra satanei ..................... 63

Sfânta Aghiasmă ................................................. 65

Înnoirea creştinului ............................................. 66

Ultima vizită la Maica Emanuela ......................... 67