În orasul Nazaret din nordul Israelului, în regiunea numita Galileea, traia o fecioara numita Maria. Într-o zi, când se afla în rugaciune, Mariei i s-a înfatisat un înger, care i-a spus: „Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine, binecuvântata esti tu între femei!” Vazându-l pe înger, Maria s-a tulburat, întrebându-se ce ar putea însemna cuvintele lui. „Nu te teme!, a continuat îngerul, „Dumnezeu m-a trims sa-ti spun ca te-a ales pentru un lucru deosebit: vei fi mama Împaratului promis de El oamenilor. Fiul pe care îl vei naste se va numi Iisus si El va fi izbavitorul…”.

„Dar cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu sunt casatorita?”, a zis Maria.

   ÎIngerul i-a raspuns: „Puterea lui Dumnezeu este nesfârsita. Duhul Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, Sfântul Care se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema. Iata, Elisabeta, verisoara ta, desi nu putea avea copii, asteapta acum un fiu la batrânetele ei! Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta!”

•    Auzind acestea, Fecioara Maria s-a bucurat si s-a încredintat pe deplin lui Dumnezeu.

Iosif era îngrijorat aflând ca Maria astepta deja un copil: Fiind om drept si nevoind s-o vadeasca, intentiona s-o lase în ascuns. Dar un înger al lui Dumnezeu i s-a aratat în vis si i-a spus: „Iosif, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, caci ea a zamislit de la Duhul Sfânt. Dumnezeu a ales-o, pentru a fi mama lui Mesia. Copilului îi vei pune numele Iisus, pentru ca El va izbavi pe poporul Sau de pacate!” Când s-a trezit, Iosif se simtea ca si când o mare greutate i s-ar fi luat de pe inima si a hotarât sa aiba grija de Fecioara Maria si de Fiul ei. Vestea buna pe care o astepta Israel era acum adusa la cunostinta lui Iosif.

La putin timp dupa acestea, împaratul roman Augustus a poruncit ca fiecare om din Imperiul Roman sa se înregistreze cu numele în orasul din care provenea familia sa. Iosif descindea din familia regelui David, asa ca el trebuia sa plece pentru acest recensamânt la Betleem, acolo unde se nascuse David. A luat-o si pe Maria cu el în aceasta dificila calatorie. Când, în cele din urma au ajuns la Betleeem, Maria era foarte obosita.

Iosif si Maria nu au mai gasit însa nici un loc de înnoptat în Betleem. Hanul era deja plin de calatori. Singurul loc pe care l-au mai gasit a fost un staul. În acea noapte, în acel loc sarac, Maria L-a nascut pe Fiul ei. L-a înfasat si L-a culcat într-o iesle ca sa doarma.

Când Copilul Mariei a împlinit opt zile, I S-a dat numele Iisus. Sosise timpul ca Iosif si Maria sa împlineasca cele prevazute de Legea mozaica, adica sa-L consacre pe Noul-Nascut lui Dumnezeu. L-au luat, deci pe Copilas si au plecat la Templul din Ierusalim.   Acolo se afla un om foarte batrân, pe nume Simeon. Dumnezeu îi promisese acelui om ca, înainte de a muri, Îl va vedea pe Mesia. Simeon era acolo, când Maria si Iosif au ajuns la Templu cu Iisus. El L-a luat pe Copil în brate si a zis: „De acum pot muri linistit, pentru ca L-am vazut cu ochii mei pe Mântuitorul!”    Ana, proorocita, L-a vazut de asemenea pe Copil si I-a multumit lui Dumnezeu. Ea a spus tuturor oamenilor din cetate ca Mesia, Cel pe Care Îl asteptau, se nascuse.

Un înger s-a aratat lui Iosif în vis si i-a spus: „Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt, pentru ca Irod va cauta Pruncul ca sa-L ucida si ramâneti acolo pâna când îti voi spune ca puteti sa va întoarceti!” Iosif a facut asa si dupa moartea lui Irod s-au întors din Egipt la Nazaret.

În fiecare an, primavara, Iosif si Maria mergeau la Ierusalim la sarbatoarea Pastilor. La vârsta de 12 ani, Iisus a fost luat si El în aceasta calatorie. Când au plecat înapoi spre casa, Iisus a ramas însa în Ierusalim, la Templu. Mama lui si Iosif n-au stiut si credeau ca este undeva în fata cu alti copii. Cautându-L, s-au întors la Ierusalim. Abia dupa trei zile L-au gasit în Templu, unde vorbea cu învatatorii Legii lui Dumnezeu. Toti cei care Îl auzeau se minunau de priceperea si de raspunsurile Lui.    "De ce ne-ai facut una ca aceasta?", L-a întrebat Maria. "Iata, tatal Tau si cu mine Te-am cautat îngrijorati…!" Iisus i-a raspuns atunci Mariei: „De ce M-ati cautat? Nu stiati ca aici trebuia sa fiu, în cele ale Tatalui Meu?” Maria si Iosif au fost uimiti de raspunsul Lui, neîntelegând ce a vrut sa le spuna. Uitasera, în acele momente, ca Iisus nu era un Copil obisnuit. Apoi s-au întors împreuna la Nazaret.

Când a crescut, Ioan a ales sa traiasca o viata ascetica si s-a retras în pustiul de pe malul Iordanului. „Mesia, Cel pe Care Îl asteptati, va veni curând!”spunea el celor veniti sa-l asculte. „Pregatiti-va sa-L primiti! Pocaiti-va! Schimbati caile rele în care umblati si Dumnezeu va va ierta pacatele!” Pe cei care doreau sa înceapa o viata noua, Ioan îi boteza în apa Iordanului. Iisus Însusi a venit la Iordan pentru a primi si El botezul lui Ioan. Desi erau rude, nu se întâlnisera niciodata pâna atunci. Când L-a vazut, Ioan a stiut ca Iisus este Mesia, Cel promis de Dumnezeu. „De ce vii Tu la mine?”, L-a întrebat el pe Iisus. Eu sunt cel care are nevoie sa fie botezat de Tine si Tu vii la mine?”    Iisus a dorit sa fie botezat de catre Ioan pentru a se împlini ceea ce proorocii vestisera demult. Pe când Iisus iesea din apa Iordanului, cerurile s-au desschis si Duhul lui Dumnezeu a venit ca un porumbel peste El. Iar un glas din ceruri a zis: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit!”

Când S-a întors în Galileea, Iisus era deja însotit de câtiva barbati pe care i-a chemat si au devenit astfel primii Sai ucenici. Andrei fusese ucenicul lui Ioan Botezatorul, iar acum îl urma pe Iisus împreuna cu fratele sau, Petru. Andrei si Petru erau pescari pe lacul Galileii, ca si Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu. Filip provenea din acelasi oras cu ei si L-a urmat pe Iisus, aducându-L la El si pe Natanael. Odata Iisus i-a spus lui Petru sa iasa cu barca mai la adânc si sa arunce mrejele pentru pescuit. „Toata noaptea ne-am trudit, dar nu am prins nimic!” i-a raspuns Petru. „Dar voi face asa cum spui”. Atunci au prins atât de multi pesti, ca mrejele erau gata sa se rupa. „Veniti si ajutati-ne”, au strigat ei catre prietenii lor, Iacob si Ioan, care se aflau într-o alta barca.

Mantuitorul Hristos a inceput sa predice Împărăţia lui Dumnezeu împreuna cu ucenicii sai pe care i-a ales din randul celor pe care îi întâlnea în cale. Ucenicii Săi au fost: Simon (Petru), Andrei, Ioan, Iacov, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Canaanitul şi Iuda Iscariotul, cel care apoi L-a vândut pe Iisus. În drumurile Sale prin ţinuturile Israelului a săvârşit multe minuni, dintre care amintim: transformarea apei în vin la nunta din Cana Galileii, pescuirea miraculoasa a apostolilor pe mare, vindecarea paraliticului, învierea fiului văduvei din Nain, învierea fiicei lui Iair, înmulţirea pâinilor, umblarea pe mare, schimbarea la faţă a Mântuitorului, învierea lui Lazăr, vindecarea leproşilor, orbilor şi multe altele neconsemnate de către evanghelişti.

Stând la masã cu ei, Iisus le-a spus: „Unul dintre voi Mã va vinde!”Ucenicii s-au uitat uimiti unii la altii, neîntelegând despre cine vorbeste. Atunci Ioan, care era foarte aproape de El, L-a întrebat: „Doamne, cine este acela?” Iisus i-a rãspuns: „Cel care va înmuia bucata de pâine cu Mine în blid”, apoi i-a zis lui Iuda: „ceea ce vrei sã faci, fã mai repede”. Iar acesta, dupã ce a luat îmbucãtura de pâine, a plecat îndatã de la Cinã si s-a pierdut în întuneric. Iisus le-a vorbit apoi ucenicilor despre apropiata Lui moarte. Luând pâine si binecuvântând, a frânt si le-a dat ucenicilor zicând: „Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu!”. Apoi, luând paharul, a multumit lui Dumnezeu si dându-le ucenicilor, a zis: „Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsã, spre iertarea pãcatelor!”. Iisus S-a rugat apoi pentru ucenici si le-a dat lor noua poruncã a iubirii: „Sã vã iubiti unul pe altul, asa cum v-am iubit Eu!”

VANZAREA LUI IUDA.Iuda a plecat de la cina mergand direct la mai marii preoţilor, înţelegându-se cu aceştia să îl predea pe Iisus pentru 30 de arginţi. A plecat împreună cu preoţii spre grădina Ghetsimani unde Mântuitorul se ruga în fiecare seara.Pe drum, Iuda le spusese soldatilor: „Cel pe care îl voi sãruta este Cel pe care vreti sã-L prindeti”. Ajungând în grãdinã, Iuda s-a apropiat deci de Iisus si L-a sãrutat. Atunci Iisus i-a zis: „Prietene, pentru ce ai venit? Cu o sãrutare vinzi tu pe Fiul Omului?” Apoi soldatii s-au apropiat si L-au prins. Iisus n-a încercat sã scape de soldati, sau sã le opunã rezistentã. Petru însã si-a scos sabia si a lovit pe unul dintre soldati, pe slujitorul Marelui Preot, dar Iisus i-a spus: „Întoarce sabia la locul ei, cãci toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!” Dupã aceea, Iisus S-a întors spre cei ce veniserã sã-L prindã si le-a zis: „Ca sã Mã prindeti, ati iesit ca la un tâlhar, cu sãbii si cu ciomege! În fiecare zi am fost la Templu, dar acolo n-ati îndrãznit sã puneti mâna pe Mine”.    În timp ce soldatii Îl legau, ucenicii L-au lãsat si au fugit.

JUDECAREA MÂNTUITORULUI.În casa Marelui Preot, Iisus a fost ocãrât si bãtut. Dimineata s-a întrunit sinedriul, un consiliu-tribunal format din conducãtori ai poporului evreu si prezidat de Marele Preot. La toate acuzatiile aduse Lui, Iisus nu a rãspuns si nu S-a apãrat. În cele din urmã, Marele Preot L-a întrebat: „Spune-ne, esti Tu Mesia, Cel promis de Dumnezeu, Cel despre Care au vorbit profetii?” Iisus i-a rãspuns: „Dacã vã voi spune, nici nu veti crede si nici nu Mã veti elibera! De acum însã veti vedea cerurile deschise si pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” Caiafa i-a zis: „Vrei sã zici cã Tu esti Fiul lui Dumnezeu?” Iar El le-a rãspuns: „Voi ziceti cã sunt!” Marele Preot a spus: „Ati auzit?! Nu mai avem nevoie de altã mãrturie împotriva Lui. Se face vinovat de blasfemie!” Pentru aceastã vinã – cea mai gravã în ochii evreilor – Iisus a fost condamnat la moarte. Era însã necesarã si aprobarea autoritãtii romane. De aceea, Iisus a fost condus la Pilat din Pont, guvernatorul Ierusalimului, fiind acuzat de înaltã trãdare si revoltã contra romanilor.

După ce a fost judecat, Mântuitorul Hristos a fost biciuit de romani, bătut şi torturat , punându-i pe cap o coroană de spini în batjocură şi o hlamidă purpurie, iar în mâna dreaptă o trestie pe post de sceptru, râzând de El şi adresându-i-se ca unui împărat în timp ce-L torturau. I-au dat o cruce mare de lemn să o care singur până pe dealul Golgotei unde urma să fie omorât prin răstignire. Pe dealul Golgotei, în afara zidurilor cetãtii Ierusalimului, soldatii romani L-au rãstignit pe Iisus, bãtându-i cuie în mâini si în picioare. Cãpeteniile evreilor ce veniserã acolo Îl batjocoreau în continuare, spunându-I: „Dacã esti Fiul lui Dumnezeu, salveazã-Te acum si coboarã de pe cruce!” Împreunã cu Iisus fuseserã rãstigniti si doi tâlhari, unul în stânga Lui, celãlalt în dreapta.

  La amiazã, dupã trei ore de rãstignire, soarele s-a întunecat si s-a lãsat un întuneric ciudat si înfricosãtor. În acele momente, Iisus a strigat cu glas plin de durere: „Pãrinte, îm mâinile Tale încredintez duhul Meu. Sãvârsitu-s-a!” Si zicând aceasta, si-a dat duhul. În acea clipã catapeteasma Templului s-a rupt de sus pânã jos si pãmântul s-a cutremurat. Vãzând toate aceste semne, cãpetenia soldatilor care pãzeau crucea lui Iisus a zis: „Cu adevãrat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!” Putin mai târziu, pentru a fi sigur cã Iisus murise, unul dintre soldati a strãpuns cu sulita coasta lui Iisus. Apoi I-au coborât trupul de pe cruce. Iosif din Arimateea, un apropiat al lui Iisus, s-a dus la Pilat si a cerut permisiunea de a lua el trupul lui Iisus, pentru a-L înmormânta. Pilat a fost de acord si Iosif, împreunã cu un alt bãrbat drept, Nicodim, au înfãsurat trupul lui Iisus într-un giulgiu curat de pânzã si L-au pus într-un mormânt nou, sãpat în stâncã, peste care au prãvãlit o piatrã grea. Maria Magdalena si celelalte femei, care Îl urmaserã tot timpul pe Iisus, au fost si ele de fatã. Era vineri seara si Sabatul începea la apusul soarelui. Femeile au plecat sã pregãteascã miruri speciale pentru ungerea trupului lui Iisus, urmând sã se întoarcã la mormântul Sãu imediat dupã ziua de sâmbãtã.

Era duminicã dimineata, chiar înainte de ivirea zorilor. La un moment dat, pãmântul s-a cutremurat. Un înger al Domnului a coborât din cer ca un fulger si a prãvãlit piatra de pe mormântul lui Iisus. Soldatii care pãzeau locul s-au înspãimântat si au cãzut la pãmânt.    La putin timp dupã aceea au sosit femeile cu mirul pregãtit pentru îmbãlsãmare. Când au ajuns, au vãzut cã mormântul era deschis si cã trupul lui Iisus lipsea. Atunci îngerul a apãrut în fata lor si le-a spus: „Nu vã temeti! Stiu cã Îl cãutati pe Iisus Cel rãstignit, dar El nu mai este aici, cãci a înviat precum a zis mai înainte. Iatã acesta este locul unde a fost pus! Grãbiti-vã si spuneti ucenicilor Lui!” Ucenicilor nu le-a venit sã creadã ceea ce le-au povestit femeile. Petru si Ioan au plecat în grabã spre mormânt, pentru a vedea cu ochii lor dacã este adevãrat. Ioan a ajuns primul, a privit în mormânt dar n-a intrat. Când a sosit si Petru, au intrat împreunã si au gãsit în mormânt doar giulgiul de pânzã în care fusese înfãsurat trupul lui Iisus si mahrama, pânza care-I acoperise capul. Ceea ce spuseserã femeile pãrea sã fie adevãrat!

Duminicã seara târziu, ucenicii se aflau împreunã într-o casã din Ierusalim. Usile casei erau încuiate. Deodatã, Iisus a intrat, a stat în mijlocul lor si le-a zis: „Pace vouã!” În primele clipe ei s-au spãimântat, crezând cã vãd un duh. Iisus însã i-a linistit si, pentru a-i convinge de realitatea învierii Sale, le-a spus: „Priviti semnele cuielor în mâinile si picioarele Mele. Vedeti cã Eu sunt! Atingeti-Mã! Duhurile nu au carne si oase, asa cum am Eu”. Ucenicilor tot nu le venea sã creadã de uimire si bucurie. De aceea, El i-a întrebat: Aveti aici ceva de mâncare?” Ei I-au dat o bucatã de peste fript si o bucatã de fagure de miere, iar El a mâncat în fata lor. Atunci au crezut si s-au bucurat! Toma nu fusese împreunã cu ceilalti ucenici în seara când li s-a arãtat Iisus prima datã dupã Înviere. Povestindu-i-se cele întâmplate, el a zis: „Dacã nu voi vedea semnele cuielor în mâinile si picioarele Sale, dacã nu voi atinge rana din coasta Sa, nu voi crede!” O sãptãmânã mai târziu, Toma era în casã împreunã cu ceilalti. Usile erau iar încuiate si Iisus a venit iarãsi în mijlocul lor. Apoi i-a zis lui Toma: „Pune degetul tãu în semnul cuielor si atinge rana din coasta Mea si nu fii necredincios ci credincios!” Iar Toma atingând rãnile lui Iisus a zis: „Domnul meu si Dumnezeul meu”.

Iisus si ucenicii Sãi se aflau într-o zi pe Muntele Mãslinilor, lângã Ierusalim. Trecuserã aproape sase sãptãmâni de la Înviere. Înainte de a se înãlta la cer, Iisus le-a spus ucenicilor: „Mergeti si învãtati toate neamurile, botezându-le în numele Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh! Învãtati-i pe oameni sã pãzeascã toate câte v-am poruncit vouã! Si iatã Eu cu voi sunt pânã la sfârsitul veacurilor! Veti primi putere venind Duhul Sfânt peste voi!” Dupã ce a spus acestea, pe când ucenicii Îl priveau, S-a înãltat spre cer si un nor L-a ascuns de ochii lor. Încã Îl priveau cum se înãlta la cer, când doi îngeri în vesminte albe s-au arãtat lângã ei si le-au zis: „ Iisus, Care S-a înãltat acum la cer, va veni din nou pe pãmânt!”

“Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la tatal Meu decât prin Mine” (Ioan 14.6)

SFÂRŞITMuzica: Denny Schneydemesser: “Servant’s Heart” , “Sea of Cristal”

Greendjohn: “The Journey Home (2010)”