valorifica schimbarea

3
10 Martie 2015 Valorifică Schimbarea, punând-o să lucreze în favoarea ta! Transformare cu efecte benefice de Madisyn Taylor Atunci când trăim experienţa schimbării, în viaţă, ne stă în putere să controlăm reacţia şi răspunsul pe care le oferim schimbărilor respective. Transformarea este o constantă universală, care ne influenţează viaţa, din clipa naşterii, până la desprinderea de existenţa pământească. La rădăcina procesului de creştere, dezvoltare şi evoluţie, se regăseşte schimbarea. În răstimpuri, schimbarea şi circumstanţele ei determinante sunt o sursă de imensă bucurie; însă, cel mai adesea, ele trezesc simţăminte de disconfort, teamă sau durere. Deşi numeroase schimbări sunt inevitabile, nu trebuie să credem că suntem supuşi capriciilor unui Univers impredictibil. Reacţia noastră la aceste circumstanţe este cea care dictează natura propriilor experienţe de viaţă. Înlăuntrul oricărei transformări, oricât de haotică ar părea, există miez, există un tâlc. Atunci când nu vom mai opune rezistenţă schimbării şi o vom privi drept ocazie favorabilă evoluţiei, vom înţelege că nu suntem deloc neajutoraţi, în faţa acesteia. Rolul nostru, în calitate de maeştri ai propriilor destine, se va consolida, atunci când vom alege să valorificăm schimbarea, punând-o să lucreze, în favoarea noastră. Totuşi, înainte de a interioriza, cu adevărat, această putere, trebuie să acceptăm că nu ne este cu putinţă să evităm, să ne ascundem de schimbările care se petrec pretutindeni împrejur. Existenţa, aşa cum o ştim, va lua sfârşit, într-una sau mai multe privinţe, făcând loc unui nou şi, probabil, surprinzător mod de viaţă şi fel de a fi.

Upload: margarit-alin-si-mona

Post on 17-Nov-2015

2 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

nu te da batut

TRANSCRIPT

10 Martie 2015Valorific Schimbarea, punnd-o s lucreze n favoarea ta!Transformare cu efecte beneficedeMadisyn TaylorAtunci cnd trim experiena schimbrii, n via, ne st n putere s controlm reacia i rspunsul pe care le oferim schimbrilor respective.

Transformarea este o constant universal, care ne influeneaz viaa, din clipa naterii, pn la desprinderea de existena pmnteasc. La rdcina procesului de cretere, dezvoltare i evoluie, se regsete schimbarea. n rstimpuri, schimbarea i circumstanele ei determinante sunt o surs de imens bucurie; ns, cel mai adesea, ele trezesc simminte de disconfort, team sau durere. Dei numeroase schimbri sunt inevitabile, nu trebuie s credem c suntem supui capriciilor unui Univers impredictibil. Reacia noastr la aceste circumstane este cea care dicteaz natura propriilor experiene de via. nluntrul oricrei transformri, orict de haotic ar prea, exist miez, exist un tlc. Atunci cnd nu vom mai opune rezisten schimbrii i o vom privi drept ocazie favorabil evoluiei, vom nelege c nu suntem deloc neajutorai, n faa acesteia.Rolul nostru, n calitate de maetri ai propriilor destine, se va consolida, atunci cnd vom alege s valorificm schimbarea, punnd-o s lucreze, n favoarea noastr. Totui, nainte de a interioriza, cu adevrat, aceast putere, trebuie s acceptm c nu ne este cu putin s evitm, s ne ascundem de schimbrile care se petrec pretutindeni mprejur. Existena, aa cum o tim, va lua sfrit, ntr-una sau mai multe privine, fcnd loc unui nou i, probabil, surprinztor mod de via i fel de a fi. Aceast transformare se va produce, independent de voina noastr; i, prin urmare, numai nou ne st n putere s decidem dac ne vom deschide ochii, pentru a surprinde binecuvntrile tinuite n mijlocul confuziei, sau dac ne vom fereca, pierznd astfel ocaziile dindrtul oprelitilor.

Cu scopul de a pune schimbarea s lucreze n favoarea ta, contempl i analizeaz, n mod constructiv, situaia ta actual, ntrebndu-te cum poi fructifica transformarea care tocmai a avut loc! Orict de amenintoare ar prea schimbarea, ea constituie, adeseori, un semn c s-a deschis o nou perioad a vieii tale. n cazul n care i reevaluezi planurile i obiectivele, n zilele i sptmnile imediat urmtoare unei schimbri majore, vei descoperi c i poi armoniza aspiraiile i adapta ambiia, la noile circumstane; i poi chiar valorifica aceste schimbri, n favoarea ta. Optimismul, entuziasmul i flexibilitatea te vor ajuta semnificativ, n acest caz; ntruct nu ai nimic de ctigat, dac insiti i zboveti asupra a "ceea ce ar fi putut s fie". Schimbarea poate provoca o uoar suferin, pe termen scurt; ns, dac eti dispus s o accepi proactiv, impactul ei, pe termen lung, va avea profunde efecte transformatoare, la nivel fizic, spiritual i intelectual.

March 10, 2015Make Change Work for YouUseful TransformationbyMadisyn TaylorWhen we experience change in our life we can control our response and reaction to the changes that are happening.

Transformation is a universal constant that affects our lives from the moment we are born until we leave earthly existence behind. At the root of all growth, we find change. Occasionally, change and the circumstances leading up to it are a source of extraordinary joy, but more often than not they provoke feelings of discomfort, fear, or pain. Though many changes are unavoidable, we should not believe that we are subject to the whims of an unpredictable universe. It is our response to those circumstances that will dictate the nature of our experiences. At the heart of every transformation, no matter how chaotic, there is substance. When we no longer resist change and instead regard it as an opportunity to grow, we find that we are far from helpless in the face of it.Our role as masters of our own destinies is cemented when we choose to make change work in our favor. Yet before we can truly internalize this power, we must accept that we cannot hide from the changes taking place all around us. Existence as we know it will come to an end at one or more points in our lives, making way for some new and perhaps unexpected mode of being. This transformation will take place whether or not we want it to, and so it is up to us to decide whether we will open our eyes to the blessings hidden amidst disorder or close ourselves off from opportunities hiding behind obstacles.

To make change work for you, look constructively at your situation and ask yourself how you can benefit from the transformation that has taken place. As threatening as change can seem, it is often a sign that a new era of your life has begun. If you reevaluate your plans and goals in the days or weeks following a major change, you will discover that you can adapt your ambition to the circumstances before you and even capitalize on these changes. Optimism, enthusiasm, and flexibility will aid you greatly here, as there is nothing to be gained by dwelling on what might have been. Change can hurt in the short term but, if you are willing to embrace it proactively, its lasting impact will nearly always be physically, spiritually, and intellectually transformative.