CÂMPINA SERIA A DOuANo. 6I u N I E 2 0 1 4

V I T R I N Ă D E A R TĂ N O u ĂFONDATĂ DE GEO BOGZA LA 1 IANuARIE 1928

EDITOR: BIBLIOTECA MuNICIPALĂ «Dr. C. I. ISTRATI»

PuBLICAţIE DE PEDAGOGIE A LECTuRIIÎ N G R I J I TĂ D E F L O R I N D O C H I A

În acest număr semnează:

Smaranda-Luiza Podaru, Florin Dochia, Mioara Bahna, Marina Popescu,Andreea Voicu, Irina-Roxana Georgescu, Miruna Ştefana Belea,

Crisina Cîrnicianu, Dan Rădulescu, Gherasim Rusu Togan, Cătălin Stanciu, Laurenţiu-Ciprian Tudor, Elena Dinu, Liliana Ene

Iulia Costache

absenţă

în mijlocul întunericului

viitorul încolăcit în disperare

doar lumina rece a lunii şi tristeţea

voi traversa calmul nopţii palide –

lacrimă destrămată

vreau să părăsesc luminile false ale oraşului

sufocant,

visul din ochi şi toată durerea

din mine

glasul pare să se întrerupă

respir mai adânc

în timp ce vântul îmi usucă obrajii

ziua de mâine nu mai are un nume

viitorul pătat şi incert

nu mai recunosc nici râsul

vocea ta îmi pare acum străină

momentele fragmentate

o cană de cafea rece uitată pe masă

câteva picături de apă lângă ghiveciul cu flori

de ce nu îmi mai amintesc nimic

hârtie şi cerneală

te rog distruge aceste amintiri

cu mâinile tale

opreşte definitiv tristeţea

golul de aer rece

din piept

imaginea orizontului

mă imobilizează

oare vei fi capabil

să înţelegi misterul?

timpul copilăriei

lucrurile pe care le-am lăsat neterminate

se înghesuie toate în colţul ferestrei

am părăsit încăperea şi afară

am dat peste oameni pe un drum strâmt şi înclinat

nu e ca şi cum am vrea să ne întoarcem la vremurile

copilăriei

greşeala nu se spală cu lacrimi,

trebuie să suferi şi să porţi mereu povara

să aştepţi să te scoată cineva din labirintul

sentimentelor tale

de unde nu se vede nici o ieşire

aveam totul scris într-un carnet mare

ieşeam în lume numai strângându-l la piept

restul e frică

umbra

lumea glisează sub mâna unei forţe uriaşe

dincolo-de închipuire

trebuie să învăţăm curgerea,

o întrerupem, o recreăm

cad

adânc în propria umbră

suflul tău mă absoarbe

noaptea-i o moarte

nu te speria de asta

îţi voi arăta orice lume

îţi doreşti

o lume cu lună neagră de hârtie

limita mea

limita mea e cerul înstelat

Dumnezeu cu aripile lui nu îşi mai întoarce faţa

singură, închisă în coastele mele

nu mai aud nimic

nu mai vreau să văd nimic

glasul meu nu se mai ridică

respiraţia mi se înfundă în urechile mute

lumea e tristă

oamenii sunt vechi

clădirile oraşului se prăbuşesc în mine fără zgomot

când vom înţelege totul

va fi prea târziu

Premiul revistei uRMuZ la Concursul de literatură

„Geo Bogza” 2014

Smaranda-Luiza Podaru

poesis

NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

2

Avem în textele Magdei Mirea mărturisirea neliniştilorfemeii-copil îndrăgostite de sentimentul iubirii la întâlnirea cuabsolutul. Am spus corect: esenţa subtilă a versurilor (şipoemelor) este îndrăgostirea de sentimentul inefabil care inundălumea înconjurătoare şi o schimbă în ceva ce trebuie descoperitfragmentar, pas cu pas, de necuprins fiind, în fond. La limitaînaltă, poezia Magdei Mirea ne poate conduce spre sensurileascunse ale aforismului 146 din „Dincolo de bine şi de rău”: „Iarde priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scruteazăstrăfundul sufletului.” Şi nu voi întârzia la Nietzsche decât pentrua sublinia că poeta acceptă să demonstreze cu dezinvoltură chiaraforismul 145: „Comparându-l în mare pe bărbat cu femeia, sepoate spune că ea n-ar fi avut geniul gătelii, dacă n-ar fi posedatşi instinctul de a juca rolul secundar.” Pentru că femeia din acestvolum joacă rolul captivei, al aceleia închisă în turn, de undepriveşte lumea şi o procesează cu voluptate, aruncând-o învisare, în dorinţă, o salvează din contingent mărunţind-o,desenând (şi desemnând) mici mituri fondatoare, care se risipescrepede, la cea mai uşoară briză, pentru a se reconstitui în alteuimitoare imagini fantastice şi pitoreşti.

Magda Mirea este un poet al viziunii. Al viziunii care te facesă participi aproape fizic la o sublimare a iubirii sublime,locuitoare a absenţei. Chiar titlul volumului dezvăluie conţinutul:„ceva nu e” – fiecare cuvânt este căutare a sensurilor absenteale existenţei. Ne aflăm în mod manifest la nivelul Eros dinconstrucţia clasică Eros-Thanatos. Totul este viu şi activ.Mecanica expresivă este golirea cuvintelor de sensurileoriginare şi umplerea cu sensuri noi, în împerecheri noi, pentrusimţuri noi. Se ghiceşte lesne prezenţa aerului rarefiat alsuprarealismului, bine asimilat, bine condus pentru a uimi şi asurprinde, pentru a subjuga. Coerenţa este câştigată nu prinliniaritatea expresiei, prin logica morfologică plată, ci prinrupere, prin fragmentarism, prin rearanjare aparent aleatoare apeisajului şi populaţiilor care îl decorează. Surprinde la MagdaMirea arta organizării cuvintelor pentru a isca imagini de oclaritate şi strălucire orbitoare, sfidând limita indefinibiluluiraţional, deci cu nevoia accesului la perceperea şi pricepereaintuitivă. Cum spunea altădată un comentator, poezia aceasta„ţi se deschide direct în sinapse”. Dacă nu ne-am teme deplatitudine, am putea spune că de aflăm în teritoriul„necuvintelor” lui Nichita Stănescu, dar un sector neparcurs deacesta, ci poate numai intuit.

Dacă în „Femeia cu mâinile lipite de trup” (2008) şi „Siaj”(2011), volumele anterioare, mai păstra ceva din accesibilitateacomprehensivă a unor autoare de gen proxim, spontaneitateanotaţiei o conduce, de astă dată, la rezultate de înaltă ţinută aspiritului. Originea existenţei femeii este misterioasă: „în spatelelumii a fost descoperită o formă incertă / părea o ruminaţie aunui poet” („fu”). În aceste condiţii, afirmă: „plutesc / înconştiinţa unei dimineţi decojite de teamă // de emoţie / uncopac de cuarţ / a înflorit // ca o idee.” („păru-mi se întinde într-ostampă de levănţică şi verde”), aşadar aceasta este abstracta,imaculata concepţie, ea face ca neviul să devină viu, să deprindăclocotul vieţii. Concreteţea imaginilor poate fi înşelătoare pentrucă nu conduce decât la „ceva nu e”, or, ceva-ul e dincolo de ceea

ce se vede. Un fel de ars poetica am putea discerne în poemul„eşarfă din spania cu inel”: „cred în forma unui oraş / în bărbatullunatic / visător până la poezie / în sensul frivol / al unei zile desărbătoare / în principiile unei estetici feminine / reduse la ideeade cerc // şi dacă am fi plutit pe doi cai albi / tot carteziană ar firămas întâmplarea”, dar desfăşurarea creativă depăşeşteposibilităţile unei defini ţii, fie şi metaforice…

Bărbatul pare a fi un vehicul al iubirii, nu are carne şi sânge,este suport pentru cunoaşterea de sine: „[…] / aşa am aflatbărbatul // tăia felii din liniştea unui măr / de parcă împărţea ziuaşi noaptea / într-un trup de femeie / […]” („tratat dedescompunere a fericirii”). Magda Mirea a ales, poate, destinulprefigurat de Arthut Rimbaud, în Lettre du Voyant: „Când se va fispart infinita servitute a femeii, când ea va trăi pentru ea şi prinea, bărbatul – până aici abominabil, - îi va dărui revenirea, ea va fipoet, şi ea! Femeia va găsi necunoscutul! Lumile sale de idei vordiferi de ale noastre? Ea va găsi lucruri stranii, insondabile,respingătoare, delicioase; noi le vom lua, le vom înţelege.” Nu ştimcine şi ce i-a dăruit, dar oferta ei poetică nu numai convinge, ci şisubjugă: „[…] // să nu mă crezi // scriu doar poeme din rodniciaunei femei / în mintea căreia încolţeşte iarba/ iar fericirea mea estrâmtoarea / prin care se plimbă o pasăre de curte” („denunţie”).Paradoxal, iată că, aflată la înălţimea rodului spiritual, înproximitatea transcendentului, fiinţa sa doreşte (imposibila)întoarcere la mundan, la banalul cotidian, „într-o sfântă fericirede a fi” („tablou votiv”), pentru că „singurătatea se naşte, deregulă, fără umbră” („poem somatic, cu trădare şi margarete”),iar ea este numai „unealta unei trecătoare ardori” („ne-o venirândul în lume”). Ruga ridicată în poemul „duminica ating iarba”este spre oarecine: „fă-mă prada ta / inventează o libertate / şiîntoarce dinţii sălbatici ai dorului / dinspre ochiul care nu-şi vedefaţa / spre unica formă a nebuniei / care ne scapă”.

În peisajul fantast al unui discret eros fondator („fără tinepielea mea e un câmp de maci”, „aglutinez cu o iarnă roşie / înmolecule de dragoste”, „cu glezna scăldată în lapte / descleiezsărbătoarea”, „femei începură să se nască [sic!] / ca unpăienjeniş de curbe şi emoţii”, „mi-e dor de tine / cum miroşi atine însuţi” ), se strecoară, timid, insinuante imagini întunecate,puseuri de lipsă a speranţei ori de presimţire a unui final deneocolit: „de ce am fi schimbat lumea / iepurii de casă făceaudragoste / o voluptate deplină o imensă gură // ca o zi făcătoarede văduve // o femeie închinându-şi memoria arsă / îmi tăiasedrumul // părea că ni se năşteau alţi părinţi” („mai jos de noi,râul era un cristal verde”). În altă parte, cel mai scurt poem alvolumului ilustrează absenţa absolută, arderea de tot: „am dattoţi oamenii la o parte: / nici măcar singurătatea” („şi soareleacesta care intră în mine”) Dar thanatosul ascuns aici estereîntemeitor, este „eterna reîntoarcere”: „până la urmă /înălţarea clipei ne va aşeza cumva / tu, spre un alt început defemeie / eu, spre ultima literă a întrebării / amândoi cu faţa spreoameni / […]” („când plouă, pierd”).

Delicate declaraţii de dragoste sunt „poem în trei puncte”, „amcopilărit un bărbat”, „noaptea în braţe”, „poem naiv”, „EKG”, „aziam respirat de mână cu un izvor” ş.a., fără însă a atinge tensiuneaspirituală înaltă care traversează cele mai multe texte ale volumului.Şi totuşi, seninătatea lor convinge oricare cititor sensibil: „vreau săînnoptez în povestea ta / să-ţi întemniţez o livadă în memorie /să-ţi împrumut visele cu oameni // să nu uiţi // cine nu are osărbătoare în fiecare zi / nu are degetele lipite de copilărie”.

Poezia Magdei Mirea este o continuă sărbătoare aCuvântului.

Magda Mirea – Ceva ce nu e

Florin Dochia

cronica literară

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014 3

k

Sibianul Dan Herciu scrie o poezie a cotidianului,în prelungirea postmodernismului, în care oricedetaliu poate fi banal sau cardinal, într-un momentsau altul al parcursului existenţial, în funcţie deperspectiva unui individ sau a altuia ori a aceluiaşi, înmomente distincte. De aceea, obişnuitul calorifer,sticla de vin, fumatul, o durere de stomac, dragostea,o vorbă a cuiva spusă la întâmplare etc., etc., oricepoate deveni aici sursă a scrisului, fiindcă viaţa,comparată sau comparabilă cu un joc de noroc(Retrocedare) e generoasă în a oferi potenţialităţicreatoare, mai ales unui „jucător” care, cu psihologiaspecifică, simte dorinţa irepresibilă de a plusa, de a-şiforţa norocul, pe măsură ce pierde. Şi aceasta pentrucă, deşi nemărturisită, miza „jucătorului” este de acâştiga un teritoriu inexpugnabil, de cele mai multeori, sinele, mai exact de a se cunoaşte, de a se lua înstăpânire.

În scopul amintit, din fragmentul de viaţă parcurs,eul creator adună, reţine, învaţă, meditează, întrecere, asupra a ceea ce descoperă, se confesează,dărâmă idoli sau îşi construieşte alţii, în primul rânddintre prieteni (Niu, Luţ, Călin...), pe care îi citează, alecăror cuvinte îi jalonează existenţa, unde impactulconvieţuirii cu o media agresivă prin insinuare în maitoate actele zilnice îşi mărturiseşte trecerea, ca, depildă, Breaking news. Tot aici e încadrabil şi Jama,eponimul volumului, căruia îi consacră patru texte,urmate de Tabletele lui Jama, zece postulate caresintetizează zestrea adunată, în aşteptarea continuăriiexplorării şi exploatării ei.

Pe de altă parte, transcriind fragmente de gând,senzaţii, imagini etc., poetul presară în texte detaliiprin care, în universul lui, se instituie o zeitate,recunoscută sau nu, femeia, cu statut, măcaruneori, de unitate de măsură sau normă ontologică(Trei în unu).

Trăită cu o acuitate care transpare din notarea, fieşi – aparent – pasageră a unor evenimentenesemnificative, viaţa, al cărei tablou se compune aiciasemenea unui vitraliu, din secvenţe, este, în poezialui Dan Herciu – scrisă în vers liber, cu măsurăvariabilă, în acord cu amprenta lăsată asupra eului deîntâmplările fiinţei –, o sărbătoare molcomă, cu un„program” al manifestărilor al căror efect,

concomitent, este catharsis, dar şi taxă pe viciu.Fără premeditare, poetul transpune investigaţiile

fireşti, pe care le face în imediat, în versuri a cărortrăsătură definitorie este naturaleţea, prin care setraduce atitudinea deloc emfatică a poetului, carenu-şi propune să reinventeze normalul, ci doar să-lobserve şi să-l expună. Mai mult, prospecţiunile pecare le face par a fi doar parte sine qua non dintr-unîntreg, perceput ca o Matrioşkă – uneori, cel puţin – ,căreia, volens-nolens, îi acceptă şi golul interior, şiculorile ţipătoare, dar, îndeosebi, caracterul repetitival pieselor care o compun, unul dintre ele fiind, spreexemplu, somnul liniştit al fiului, vegheat cu tandreţede tatăl pe a cărui inimă îşi ţine capul.

În această incursiune în cotidian, „eroul” lui DanHerciu, ca un alt Ulise, nemărturisit însă, îşi trăieşteodiseea, pornind zi de zi de la început, de la un capătcare poate fi oriunde şi oricând, în căutarea unei Itaca– sinele – a cărei configuraţie se realizează şi seremodelează continuu, din mers, pentru că aportuldatelor traseului parcurs îi asigură o permanentă dozăde proteism şi, prin urmare, de prospeţime, venind,de fapt, chiar din ochiul care trece în revistă – ludicsau grav – piaţa mare, lumea care o străbate, pevânzătoarea de la ziare, prietenii (amintiţi, în special,prin aserţiuni ale lor sentenţioase sau doar printruisme) etc.

În acest context, Penelopa este şi ea o prezenţă,trăind însă mai mult ipotetic, între aşteptareaîntoarcerii celui plecat la „război” şi intuireaposibilităţii de a fi zidită, asemenea Anei lui Manole,dar, de data aceasta, doar într-o poezie.

În concluzie, fiind încă foarte, foarte departe deItaca, având încă un număr incalculabil de peripeţii deîntâmpinat, Dan Herciu aduce, prin volumul bilingv,român-german, Jama – Editura Karth, Bucureşti, 2014– un fragment din acest adevărat jurnal de călătoriespre sine, în care punctează, deocamdată, doarfragmente ale aventurii iniţiatice în derularea căreiase află.

Notă:Din păcate, fiind interzisă „reproducerea totală sau

parţială a textelor, pe orice suport audio, video sauelectronic, fără acordul deţinătorului drepturilor deautor”, după cum se precizează la începutulvolumului, nu am riscat, şi, în felul acesta, i-am privatpe eventualii cititori ai articolului meu de posibilitateade a citi – unii pentru prima oară –, probabil, versuriale lui Dan Herciu. Poate data viitoare!

Dan Herciu – Jama

Mioara Bahna

t

4VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014

cronica literară

Poem cu titlul la final

Pentru că pe ea o cheamă Andra şise dezbracă în faţa camerelor webîn timp ce un irakian, un irlandez afumat şialţi indivizi se excită cu dreapta sau stânga,pentru că ea îţi rupe chiloţii şi le arată chestia,cu gândul că mă-sa mai face o criză de nebuniela etajul 8 din blocul ăla plin cu babe&moşi,pentru că taică-su bea şi de fiecare dată o priveşte umilşi zice „ultimul pahar, taică”apoi ultima sticlă, ultimul bax, ultimul camion,ultimul container mereu, mereu ultimul,pentru că bărbaţii ăia ejaculeazăşi spermatozoizii lor se transformă în cenţi şi eurocenţi,pentru că seara când pleacăbătrânu’ o conduce la lift împleticindu-se „să ai grijă”îi zice, iar ea coboară diafană pe alee, poartăo rochie albă, uşor transparentă şi dispareîntr-un Mercedes dubios cu numere bulgăreşti,pentru că ne jucam când eram miciîn spatele blocului cu alte fete şi alţi băieţi şi râdeam, habar n-aveam ce e viaţa, iar pentru ochii ei verzi o porecliseră Pisicuţa, deşi asta o supăra„Pisicile aduc ghinion”, izbucnise odată în plâns, pentru toate astea o să-i scriu un poem.

Cum se construieşte un supermarket

Pasul 1Se face o fundaţie,pentru orice eventualitate se va îngropa acolocâinele cu pete albe,după ce unul din muncitori l-a hrănit cu salam, l-a mângâiat şi l-a pozat cu telefonul mobil. Câinele va schelălăi o vreme apoi se va resemna.

Pasul 2Bere la pet - parizer - franzele. Stâlpi de susţinere. Profile de aluminiu alcătuiesc profilul unei hale.Bere la pet - aripioare crocante - franzele. Profilurile muncitorilor ca nişte furnale

din care fumul se urcă spre soare. Bere la pet - ploaie - nervi - întârziere.

ｪef de echipă - pizda mă-sii - noroi. Fumul ca un aer prea uscat în care te îneci.Bere la pet - covrigi arşi - cer senin. Panouri termoizolante. Finisaje. Instalaţii.Geamuri mari care incită

invită excită.

Uşi cu senzor foarte încăpătoare. Bere la pet - mici - cartofi prăjiţi. Parcarea. Dungile albe

ca nişte spaţii fragile de protecţie personală.Primul jeep parcat - al inginerului.Salopetele albastre părăsesc loculîn urma lor peturile goalepe care oamenii străzii le adunăca nişte roboţei utilitari(uite cuplul Wall-e şi Eva ţinându-sede mâinile mari şi murdare),cu banii de pe ele îţi vor cumpărafranzele, parizerşi alte pet-uri cu bere.

Pasul 3Se plantează arbuşti ornamentali,se lipesc afişe, panouri,se aduce o mare firmă luminoasă.Camioanele vin ca nişte furnici mecanizate,descarcă în burta depozitului prada.Se aprind luminile,se montează case de marcat,se lustruiesc podelele pe carese va aluneca diafanspre ţâţele pline ale rafturilor.Se montează boxe şi amplificatoare,se aşază preţurilecu precizia perversă a celor 99 de bani.

Pasul 4Se iau nişte oameni,mulţi oameni de toate vârstele,de varii mărimi şi culori,ei vor împinge cărucioare, se vor îmbrânci cordial, amintindu-şi diverse jocuri de când erau mici, vor dansa printre ambalajele frumos colorate, vor face avioane din liste de cumpărături, se vor distra adunând tot felul de item-uri [tigăi, adidaşi, conopidă, tequilla, săpun] în pungi biodegradabile.

Vor alerga să plătească la case, vor fi fericiţi. q

5NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

poesis

Marele Premiu la Concursul de literatură

„Geo Bogza” 2014

Marina POPESCU

repeat

am dresat o casă întreagă de oamenii-am învăţat cum să doarmăpe partea dreaptă cu faţa la pereteşi cum să-şi bea cafeaua dimineaţaau ajuns şi să răspundă lasunetul pe care-l face cuptorul cu microundecând termină de încălzit mâncareaîntr-o noapte le-au crescut picioareşi-au plecata rămas casa mare şi goalăcu pereţii albi şi tablouri cu pozeluate din calendarexact cum au lăsat-o şi buniciiei s-au mutat undeva în Bahamascred că o să înceapă un războie parţial vina meaam o pasiune pentru exploziidupă o săptămână de căutarem-am hotărât că o să dau vina pe ceilalţipentru toate ceştile de cafea goaleşi zaţul din dinţii mameimelodiile puse pe repeatmesele luate pe-ntuneric şi petele de vopsea de pe peretepentru că în fiecare camerăe o altă copie a meacare se-ntreabăde ce nu s-a trezit mai devreme

satelit

cineva spunea cătrebuie să credem în absurdce a vrut să spună cu asta, Victor?nu-mi amintesc mai nimic despre eldecât că avea o umbra lungă şi uscatăşi că adesea când vorbeaîşi plescăia satisfăcut buzeletu ce crezi că înseamnă absurd?bunica spunea că spiritele celor morţi

sunt în stropii de ploaieşi-n frunzele de pe asfaltşi că de fapt când îţi pui dorinţe la o steae un satelitşi o echipă de agenţi specializaţi se va ocupa de tine şi dorinţa ta Mariacea cu zâmbetul trist şi cu obrajii supţistrânge mărgele, monede şi sâmburi de pepeneîntr-un borcan de gem de caise o ajută să-şi organizeze gândurile lonuţvecinul de peste drumcel cu mustaţa îngălbenită de ţigărişi cu mersul ţopăitcolecţionează pietre, cioburi şi cuieşi doarme cu ele sub pernăprietenul meu cel mai bun eraun stâlp de la colţ de stradălângă care dormea un câineşi pe care era scris un număr de telefonla care nu am sunat niciodatăîncă te aştept să-mi scriiîncepând scrisorile cu„m-am plictisit groaznic”sau ,,mi-e poftă de ceva dulce”să mă suni pe la două noapteapentru că ţi se pare că e cineva după uşăsă mă chemi noaptea cu glasul şoptitsub fereastrăcă la tine a căzut curentultoată lumea spune că eşti nebuncă nu te mai întorcică ar fi mai bine să te uitunii spun chiar că ai muriteu aştept să intri pe uşă din minut în minutscuzându-te că a fost coadă la supermarketam o relaţie cu robotul tău telefonicşi ţi-am scris 235 de scrisorinu mai mănânc decât jumătate de ciocolată zilnicşi beau cafeaua cu două linguri de zahărcum îţi plăcea ţieîmi petrec sâmbeteleîn faţa chioşcului de ziarelocul tău preferat din oraşe absurd, Victor?ca să ştiipapagalul tău s-a buşit săptămâna trecutăîntr-un geam

l-am urât întotdeauna

6VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014

poesis

Premiul I la Concursul de literatură

„Geo Bogza” 2014

Andreea Voicu

b

peisaje (fondane rămâne departe, cu herţa lui)

e ciudat cât de aspră e ploaia cât de abrazive sunt

atingerile noastre

de ce cad întrebări de pe umerii tăi ca de pe o tencuială

umflată

(paşii tăi se afundă în ascuţimea camerei noastre)

vietatea asta aşteaptă să adormi ca să te tranşeze

cuminte

să te trezeşti în curând doar rumeguş şi tăcere

dar călătoria abia începuse, nu era nici vreme de stat,

nici de glumă.

(ţi-aş lua mâinile, apoi degetele şi aş urca)

în dreapta ta, orbetele stă şi adulmecă, se face târziu,

iar el este tot mai singur

n-are nevoie de compasiune

se destramă pielea pe sub pleoape, viaţa i se scurge încet

(ducem vieţi paralele)

o apă în care se scurgeau vocile şi de acolo clocoteau,

rând pe rând, fricile celor din jur

ai rostit silabe târzii

şi ţi-ai suflat în pumni

„norocul meu n-o să ţină o viaţă”

apoi ai aruncat pe asfalt nişte pietre mici, albastre

care s-au spart

pun între paranteze aceste forţe omeneşti ale lebedei şi

ale orbetelui

(mergem

până unde ţine drumul)

apa împinge balamalele, uşile nu mai rezistă prea mult

încet, apa ne pătrunde în plămâni şi ne umflăm până

dăm pe de lături

ieşiri alternative

ne-am putea întinde niţei pe sofa, aici e călduţ şi nici

măcar nu se aude trenul

(trenul merge prin noi)

până atunci mai rămâi, lasă lumina să cadă de pe feţele

noastre în tălpi,

şi aici platanii se-ndoaie

nu aşteaptă vreun semn

(doar mângâierile noastre)

„un cap de copil care fuge de la geam la geam după

zmeie şi fulgi de gâscă”

mi-ai şoptit că este cel mai bun titlu de fotografie

cea mai frumoasă imagine din această călătorie

nesfârşită petrecută împreună

(atât ţi-a mai rămas)

ne-am putea aşeza puţin să uităm de numele noastre şi

vom trage apoi de sfoară ca şi cum am pleca

(ce zici)

la o unghie depărtare o mie de îngeri aşteaptă să-mi spui

ceva

(numai spune)

departe de locul ăsta unde corbii ciugulesc din palme

câteva boabe

şi genele mele cad pe sofaua verzuie, niciodată mai grele

dar în zbor uiţi de cuvinte şi căderea se va deschide ca o

floare târzie

(pielea ta are culoarea magnoliei, mi-ai şoptit,

voi dormi cu gândul la drumul care se bifurcă

- încotro o vei lua?)

între noi o mie de aşteptări şi fiecare margine a oraşului

va alerga bezmetică sub tălpile noastre străine

(muşchii feţei încordaţi şi ficşi

gâtul are arcuri rupte, aşa, ca patul meu de acasă

în care s-au odihnit mânji semeţi

aripi de fluture şi multe lebede)

ne privim ca doi străini într-o gară cu mulţi oameni trişti

şi

ne străduim să căutăm o destinaţie

(am fi putut să mai rămânem o noapte aici,

poate ne-am fi trezit cu totul alţii)

rând pe rând, umbrele o iau înainte

(o să ne aştepte la capăt, nu departe de aici,

îmi spui

o să fie totul limpede)

7NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

poesis

Premiul II la Concursul de literatură

„Geo Bogza” 2014

Irina-Roxana Georgescu

b

bărbata

eu dacă m-am măritat m-am măritat fată dar repede m-am făcut bărbat lângă omu meu care din prima zi de după nuntă m-a luat cu nu mai e mult timp şi se trec alea prin păduri aşa că ne-am pornit să urcăm la un povârniş unde ştia el un alun altoit

el talap talap în faţăeu şontâc şontâc după elşi de ce m-am spetit să ţin pasulam intrat în nişte rugi şi m-am zdrelit pe picioarede mi-a dat sângele

zic stai măi omule că am intrat în rugiel nu te-a-nvăţat mă-ta să nu dai în rugi prin livezidar când a văzut sânge pe poalezice bine stai tu la pâlc de adună ciupercică mă urc eu la povârniş după alune

şi ce-a făcut omu meu ce-a drescât am adunat eu un buchet de albăstreleşi de untişor presărat cu garofiţe şi bujori sălbaticicu barba caprii şi legat cu nişte ochii pisiciişi o mână de rochiţa rânduniciia coborât el din pădure cu un sac plin cu alunes-a încruntat la buchet şi a zisnu te-a-nvăţat mă-ta ce e aia ciupercişi dacă l-am văzut că s-a cătrănit aşa pe minem-am speriat şi am luat-o la fugăo fugă aşa cum nu mă învăţase mama niciodată

de am umplut satul de albăstrele şi untişor şi dâre de sângeşi de zbieretele omului meucare talap talap tot în spatele meu se ţineastai aşa, stai că nu îţi fac nimic zbieraîn timp ce zoream pe coastă înspre mamacare avea casa pusă în deal ca un ciucure la fesnici nu mai simţeam zdreliturile şi sângele şiroind

şi când m-a văzut mama cu florile lăsând trenăaşa deşucheată cum eram şi fără respiraţiecu poalele pline de sângeşi pe omu meu talap talap cu sacul după mines-a uşchit odată mi-a luat bruma de flori ce mai aveam în

mânăşi s-a năpustit spre omu meubine mă netrebnicule să dai tu în fata mea

şi uite-aşa s-a prăvălit omu meu în jos pe coastăcu tot cu bruma de flori şi sacul de alunede l-a adunat lumea din vâlcea

de aicea mi se trage mie numele de cosânzeana Iudrăcoaica

zice tanti săndrica cu mâinile ridicând struguri din teasc şi scurgându-ne must printre degete în căniţele cu mickey mouse

eram şi eu odată fată tot ca voidar de la nuntă încoace tot alerg ca un bărbat

radioul

ce să mai prindă acuma se duce după răposatulofta unchiul cu necaz în timp ce mătrăguna zbiera la el din

camera aialaltăcă tot din cauza creşei pe care a făcut-o aici li se dărăpănă tot.

şi unchiul se uita în continuare cu jind la radioul uriaş şi greu nu puteai să îl ridici doi inşi de joscu carcasă de lemn lăcuit şi faţă de pânză neagră cu picăţele

roşii şi cu butoane mici şi mari jos ca nişte dinţi ameninţători

dedesuptul hăului negru

aşa tăicuţule ăsta prindea odată şi pe ruşi şi pe nemţi şi unchiul scotea atunci un atlas vechi dintr-o cutie de sub pat mi-l întindea în poală cât era de mare şi îmi arăta nemţii şi ruşiişi pe noi mici mici mici a suta cee a mia parte din vârful

unui acaşa păream noi pe harta aiade nici nu ne puteam vedea ca omcă până nici satul nostru nu se vedea acolo pe hartă

iar eu mă uitam cu mândrie şi umilinţă la radio care prinsese atâţia nemţi şi ruşişi parcă vedeam nemţii şi ruşii ca pe cârduri nesfârşite de

miriapode căzând la pământ şi închinându-se învinşila radioul uriaş cu gura căscată ameninţător.

acum radioul nu mai avea aşa putere în contextul politicactual.

dădea el să zică câte ceva vreun ordin pesemnedar mai mult cârcâia şi scârţâia când încerca unchiul să-l

porneascăşi mătrăguna zbiera aşa de tare că i-am distrus urechile şi

sufletulcă radioul trebuia să se abţină cumintede la orice comentariu.

aşteptam şi unchiul şi eu cu inima strânsămomentul când se va duce după răposatulşi eu îmi şi pregătisem din timp câteva mere de drum în

ghiozdanhotărâtă să îl urmez când va pleca după răposatul fie şi până la târgovişte.

8VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014

poesis

b

Premiul III la Concursul de literatură

„Geo Bogza” 2014

Miruna Ştefana Belea

Cristina Cîrnicianu

***

aici sîntem doar noi la capătul lumiiam putea să ne ţinem ca de o eşarfăne lăsăm uşor pe spate pînă cîndcerul se va răsturna complet

terapeutic

prin pălăria asta de paie cu găuri largilumina se desprinde conic în fîşiidinspre ochii mei spre eile cuprind fețele în halourisfere mici multicolore le atîrnă de geneclipesc desînsă ei nu ştiu nimicoamenii aceştia nu înţeleg nimic din ce li se întîmplăgesturile lor trec prin aer înaintea mîinilorlumina le taie degeteleîntunericul curge satinat le învăluie picioareleîn locul brațelor tentacule de cîrpădescriu cuvinte...nici măcar nu ştiu cît de frumoşi sîntşi cît de mult bine le faceei nu ştiu nimicce bine că adevărul acesta nu doare

***

să păstram linişteaca-n ziua aceea cînd am îndoliat morţiine-am încrustat tămîie în tălpimergeam pe jar ca indieniin-a înţeles nimeni de cene stătea atît de bine în albmorţii ne purtau picăiar noi doar ne jucam de-a viii

nimic de pierdut (1)

aici toţi îţi spală creierii şi acesta este lucrulcel mai bun care ţi se poate întîmplan-am înţeles de ce fac paturile atît de înaltede ce papucii sînt mereu prea departedoi paşi o nimica toată spun eidacă nu mi-au băgat tije de titan în oaseatunci de ce totul este atît de greude ce fiecare mişcare o simt cum îmi iese prin pielede ce trebuie să mă ridicîn sfîrşitîmi imaginez sub picioarele mele desculţe un teascplin cu vişine încă fierbinţi de la soarele strivesc ca şi cum nu ar avea legătură cu mineiau poalele cămăşii cu o mînăcealaltă o las grea peste umerii asistenteimă relaxeznu am nimic de pierduturmează doar gestul tandru al unui dans în infern

act de identitate

undevaîn lumea aceasta smălţuită cu sînge uscatbărbatul-taurdoarme cu o grenadă sub pernăîn fiecare seară viseazăo livadă cu meri din alamăblesteamă vîntulvacarmul sîmburilorizbiţi în carcasele rotundenu ştie ce cautănu ştie ce-a pierdutabia dacă mai ştie că trăieşteabia dacă mai ştie că undevafoarte aproapeiubita îi împătureşte rănile în ziareapoi le îngroapă în coşul cu fînîşi rupe genunchii în dimineţile împietritesăpînd buncăre în întuneric cu polonice de inoxuneori îi scrie scrisori de dragosteîn brînzoaice cu scorţişoarăle ţine calde în pestelcăşi aşteaptăpitităîn şanţurile adînci din fruntea luiînsă el doarmese viseazărătăcit într-o livadă cu meriîşi acoperă numele cu pleoapeleşi-l ţine acolo închisca şi cum ar fi prins prizonierpe însuşi Regele Viermilor

morţii mei (3)

cîndva te vei întîlni cu un prieten dispărut demultşi el îţi va spunetu nu ştii cine sînt euşi tu îi vei răspundeba eu ştiu cine eşti tuşi iar îţi va spunetu mereu ai crezut că ştii cine sîntînsă acum sînt un mistreţ de aurcare îţi mănîncă din palmeîl priveşti strîmbnu mai înţelegi nimicîţi cauţi în buzunareînsă buzunarele sunt goalecolţii lui îţi străpungunul ficatul altul splinaatunci înăuntrul tău se face luminăşi cald ca într-un foc de tabărăde care mereu simţi nevoiasă-ţi apropii mîinile

orientare

articulaţiile rîncedeale aşteptărilor meleau oftat prelungdin păcaten-au reuşit mai mult decîto scurtă mişcare eolianăîn lanul cu iluziiferm orientate spre realitate

9NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

poesis

q

Maraton rakuDan Rădulescu

Ideea unei tabere de artă axată pe ceramică,similară oarecum cu cea desfăşurată anul trecut înBulgaria, la Kamen – Bryag, s-a concretizat, până laurmă, anul acesta, într-un work-shop c-o durată de 24de ore. Planurile, schiţate de Maria Militaru, CiprianAriciu şi Alexandru Dumitru, au reuşit să aducă alături,la Gura Vitioarei, 21 de artişti, care, utilizând raku-ul,au generat, la rândul lor pretextul unei minunateexpoziţii, prima de acest fel, găzduită de MuzeulMemorial „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.

Metoda de ardere a pieselor a fost unatradiţională, japoneză, numită raku, ce îşi are origineaîn evul mediu, prin secolul al XVI-lea. Tehnica estespectaculoasă: dacă, în mod firesc, lucrările se ard încuptor vreme de 11-12 ore, după care se aşteaptărăcirea acestuia şi, abia apoi, sunt scoase, în raku,obiectele se ard la peste 900 de grade, după care sescot brusc din cuptor şi se aşează, aşa-ncinse, roşii-

irizând, într-o groapă plină cu rumeguş, acoperindu-secu o pătură. În acest moment oxigenul dispare şiîncep o serie reacţii chimice. Piesele sunt stropiteulterior cu apă rece, iar şocul termic rezultatpreschimbă practic suprafeţele, iau naştere culori înnuanţe şi combinaţii neobişnuite, crăpături fine, iarfumul intră adânc în structura materialului de lucru.

Pentru o clipă, am crezut că numărul de piese, 50,va fi prea mare pentru mica sală de expoziţii amuzeului, însă cu ajutorul unor socluri din plexiglas,ce creează senzaţia ”plutirii” obiectului susţinut şi aunor cuburi, puse la dispoziţie de directorul Casei decultură din Câmpina, Florin Dochia, s-a reuşi oadevărată amenajare scenografică, prin impunereaunui anumit ritm expoziţional, caracterizat de ideeabalansului, a alternanţei sus – jos, bine susţinut deformele, îndeosebi cilindrice, ale lucrărilor şi, mai ales,de diversitatea tematică abordată.

Fără discriminări, câteva piese s-au impus, atât prinmodul de abordare, iar acum mă gândesc laconcordanţa subiectului cu produsul finit, cât şi prinmaniera de execuţie, având în vedere reflectareatehnicii în produsul finit.

10VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014

arte vizuale

„Iarna” Adrianei Brăileanu pare o secvenţă deanotimp decupat în coaja mestecenilor – aicicraclurile susţin materialitatea trunchiului de copac,gama cromatică, alb, gri, negru înspre bază reflectândîn tandem aspectul hibernal, „Hârtie, foarfece, piatră”a Lilianei Marin, un ansamblu în care curbele şicontracurbele uşoare ale pietrei de mari dimensiunilasă impresia că se pierd sub amestecul de alb, roşu,verde şi griuri, iar celelalte trei piese, „hârtia” – subforma a două plăci pe care s-au imprimat, prinpresare, plăci de tipografie, rezultând un efect cu totuldeosebit şi „foarfecele” – aşezat pe baza soclului cesusţine piatra, sprijină, împreună, viziunea asuprajocului copilăriei.

Seria de pălării ale Oanei Maria Stoica degajăsupleţe şi naturaleţe a execuţiei, materialitatea „dură”a lutului fiind translatată spre textilul specificsubiectului cu ajutorul formelor vibrate şi a culorilordestul de puternice. În plus, dispunerea pieselor pecuburi, între socluri, obligă spectatorul să le priveascăde sus, conferind astfel imaginii de ansamblu o notăde familiaritate, orice aluzie spre soliditate fiindîndepărtată în favoarea firescului existenţeiobiectului.

George Dumitru propune un tumul, în întregimenegru, cu marginile reliefate şi rotunjite, albe, litereimprimate dispuse aleatoriu, decorând fiecare dintrecele patru faţete ale piesei.

„E”-ul lui Alexandru Buzea se concretizează-ntr-ojumătate de ou, cu coaja arsă, albul răzbătând timidşi craclurat din masa-nchisă la culoare, ce-şi susţineinteriorul, în care se află întipărit, aluziv, ca o amintire,conturul unui trup uman.

Iuliana Turcu stabilizează cele patru dimensiuni(trei ”clasice” plus timpul) sub forme paralelipipedice,cu faţete glazurate şi laterale negre, Ciprian Ariciuimaginează peşti, sub forma tipsiilor şi „ferestre sprenicăieri”, iar Cristina Ciobanu, sub auspiciile unui„jurnal de călătorie” reuşeşte să transpună în formefixe şi stabile hârtia bărcuţelor copilăriei.

„Îngerii noştri” ai Mariei Militaru transformăbinomul metafizic bine-rău într-unul cromatic, alb-negru, Alexandru Dumitru ridică pe picioare fragile„turnul Babel”, Carinee Minassian reuşeşte să confereo fragilitate aparte piesei sale, pusă bine-n valoare,de altfel, de suprafaţa brăzdată de cracluri fine.

Expoziţia va rămâne deschisă până în luna august.

11NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

arte vizuale

arte vizuale

ceramica raku

NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

12

arte vizuale

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014 13

ceramica raku

Cătălin Stanciu:„Important este să te iei

la trântă cu tine însuţi”

Cătălin Stanciu s-a născut în Haţeg, judeţul Hunedoara,în 31.03.1978. Este căsătorit şi are doi copii. Este licenţiatîn psihosociologie al Universităţii din Petroşani cu unmaster în consiliere profesională şi de cuplu laUniversitatea de Vest Timişoara. Este supervizor şi psihologprincipal clinician, consilier familial şi de cuplu cu oexperienţă de 13 ani. A debutat cu poezie în 2007 cuvolumul “Ceartă cu îngeri” (Editura „Pastel”, Braşov). Din2011 este membru al Grupului de litere-sunete-şi-culori„Caii verzi de pe pereţi” Braşov. Anul acesta pregăteşte aldoilea volum de poezie „Viaţa e un drum pe jos”.

Spune-mi, te rog, cine este Cătălin Stanciu şi ce mărturiedepune el despre sine şi despre a fi?

Cătălin Stanciu vrea să înţeleagă ceea ce i se întâmplă, săfie responsabil cu cei din jur şi cu el însuşi, să fie, mai degrabă,un om corect decât un om bun. Alexandru Dragomir avea oafirmaţie, care poate părea dură: „să nu mor bou” zicea, însensul de a te înţelege sincer pe tine şi pe ceilalţi, în sensulasumării statutului de fiinţă raţională şi deopotrivăemoţională, de a nu fi ignorant cu propriul destin.

Ce înseamnă să fii, în acelaşi timp, psiholog clinician şipoet? Ce crede poetul despre psiholog şi psihologul desprepoet? Câtă nevoie au unul de celălalt?

Nu se poate vorbi de o disociere, de o personalizare apoetului faţă de psiholog sau invers. Psihodiagnosticultrebuie să fie de mare acurateţe şi claritate, poezia nu areniciun rol în componenta asta, nu vreau să zic niciun rost.Cu totul altfel stau lucrurile când vorbim de intervenţiaterapeutică în psihologia clinică, în psihoterapie, undepoezia poate şlefui şi rafina demersul terapeutic. De fapt,un terapeut, un psiholog fără o cultură minim literară,filosofică, a ştiinţelor socio-umane, în general, nu are cumsă fie un terapeut şi un psiholog bun. Există în psihoterapieaşa numita poveste terapeutică şi metoda metaforei, cineoare le poate înţelege mai bine, dacă nu poetul?

O să te rog să extindem puţin şi să îmi spui care esterăspunsul tău la întrebarea clasică: „La ce bun poeţii învremuri amare? (Hölderlin)”

La ce este bună mierea într-o licoare de ierburi amare?Aşa este şi poezia într-o lume ce-şi pierde zi cu zi dorul depropria persoană, drumul spre propriul suflet. Poeziapoate fi un drum de regăsire sau de redefinire.

Cum se vede poezia de astăzi dinspre psihologie?Aş putea încerca o comparaţie: poezia este asemenea

unei stări emoţional-explozive, esteca o emoţie tip gheizer, fierbinte şiarzătoare. Pe când proza face trecereadinspre emoţie şi afecte spresentimente şi pasiuni, spre statornicie,consecvenţă. Dacă ar fi să fac analizăpe text din perspectiva psihologieiclinice nu aş greşi dacă aş spune căîn multe scrieri avem de a face cu o

poezie nevrotică, cu personalităţi dizarmonice şi disonante.Însă dezinhibiţia şi ruperea din tipar e un semn al libertăţiişi dezvoltării personale, asta nu poate fi un lucru neapăratnegativ pentru cel care o face. La fel şi în cazul demitizăriiidolilor şi a intelectualilor de azi, atât timp cât nu o facidoar pentru că a te lua la trântă cu cei consacraţi, atât timpcât nu o faci nihilist. Important este să te iei la trântă cutine însuţi, cu propriul talent şi rost, nu cu al altora.

Care este ars poetica lui Cătălin Stanciu?Profesorul Ion Hirghiduş în prefaţa cărţii mele de debut:

„Ceartă cu îngeri” sesiza corect că trăirea mea poetică esteiubirea: una pe pământ şi alta înspre cer iar ”între cele douălumi este construită o axis mundi, căreia îi aparţinem camuritori, dar şi ca speranţă a unei eternităţi ce ne poatedefini.” Cred că lucrurile nu s-au schimbat prea mult, spercă ceea ce scriu are mai multă consistenţă, substanţă, darcrezul meu poetic şi uman este acelaşi pentru că la rândulmeu nu sunt interschimbabil şi nu m-am metamorfozat într-o persoană străină propriului suflet şi stil de viaţă. Într-unfel, poezia este modalitatea mea de a fi blând într-o lumeimpulsivă, agresivă şi din ce în ce mai impersonală şi banală.

Deşi ai debutat de mai mult timp eşti o prezenţă înmediul literar de vreo trei ani...cum te simţi în grupul dincare faci parte acum şi ce impresii îţi lasă mediul literarbraşovean, pe de o parte, şi cel naţional, pe de altă parte?

Ca un sociofob vindecat şi care la vreme rea resimtevechile dureri. Mă simt bine în propria-mi singurătate, darpot fi şi solidar nu doar solitar. Ce m-a făcut să rămân îngrup este faptul că mă simt ca un mustang nu ca un caldomestic: adică liber, neconstrâns de un anumit stil caresă-mi fie dictat sau impus. Faptul că Braşovul nu are orevistă de poezie sau o revistă de cultură spune totul.Naţional, poezia cred că este în trend, se îndreaptă spreceea ce şi socialul o face. Cu toate astea îmi placedezinhibiţia ideatică a tinerilor poeţi. Dar nu pot să fiudecât subiectiv şi cred în metaforă mai mult decât înlimbajul cotidian, în iarbă mai mult decât în beton şi încântec mai mult decât în şuieratul roţilor de cauciuc.

Volumul pe care îl pregăteşti acum se numeşte „Viaţa eun drum pe jos”, ce înseamnă asta? Că poetul se întoarcela cuminţenia pământului şi se leapădă cumva de lume şilumesc? Că drumul acesta perpedes este doar o pauzarenecesară? Sau sunt trimiteri la religios (per pedesapostolorum)?

14VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014

ineri poeţi

Într-un fel are de a face cu acea cum ai numit-o„cuminţenie a pământului” şi mai ales cu spaţiul rural caremi-a dat o identitate. Zăvoiul, satul natal, rămâne reper şioază de bucurie, reculegere şi dacă se spune că vesnicia s-a născut la sat (Blaga), forţând nota spun că boala psihicăs-a născut în aglomeraţiile urbane, are locul naşterii laoraş. Am crezut ceva vreme că poezia este o formă deigienă mentală şi sufletească. M-am înşelat, pentru căpoezia mă pune în situaţii şi stari emoţionale limită,puternic incoezive uneori cu propria-mi natură şi cu multprotejata zonă de confort interior.

Ce vrei să spui? Spun că poezia nu are mereu valenţe terapeutice...

extrapolând, dacă Emil Cioran scria pentru a nu sesinucide, eu ca psiholog, nu scriu pentru a nu înnebuni.Poezia nu este neapărat pentru echilibrul intrapsihic saupoate fiind intrinsecă nici nu simţi nevoia uneiconştientizări la fel cum nu te întrebi dacă respiri. Nu sepoate vorbi despre poezie ca despre o nevoie atunci cândo interiorizezi, ea devine o mărturisire, un mod de a fi.

Ce găseşte sau ce ar trebui să găsească poetul lacapătul acestui “drum pe jos”?

Cel mai de preţ îmi pare a fi liniştea. Nu o tăcere surdă,ci liniştea realizării de sine, de împăcare cu sine, cu cei dinjur şi cu Cel de Sus. Împăcare cu Dumnezeu în sensuldogmatic şi religios, dar prin care şi poezia coboară înodaia ta ca o rugăciune rostită în taină.

Acest „drum pe jos” poate fi şi o amendare a tehnicii cafacilitare a alienării?

Este mai degrabă vorba de solitudine, de timpulnecesar pentru introspecţie, dar putem vorbi şi de un modde a fii independent, autentic, nealterat, de aţi păstra oigienă intelectuală (Auguste Comte), însă pe drumulstrăbătut pe jos este întotdeauna loc de însoţire pentrufamilie, prieteni, iubită dar şi pentru himere.

Cum vezi internetul şi manifestările sale (site-uri, bloguri,facebook) în relaţie cu poezia, literatura, spiritualitatea?

C. S.: Îşi au rostul lor, pot deveni un bun exerciţiu alscrisului dar şi o descătuşare. Este un spaţiu necesar alzilelor noastre. Mesajul ajunge uşor, facil şi este receptatrapid, se nasc comunităţi on-line guvernate de aceleaşiprincipii ce le întâlneşti în comunităţile şi grupurile clasice,tipice. Lipseşte elementul cel mai important, relaţia şiemoţia împărtăşită faţă către faţă care nu poate fi înlocuităcu nimic. Îmi displace termenul de spiritualitate pentru căsincretismul religios l-a pervertit şi devalorizat. Rămân înspiritul care mă defineşte: creştinismul, chiar dacă nu-ltrăiesc aşa cum se cuvine, nu pot să ies dintr-o paradigmăde gândire influenţată de religia iubirii şi cred cu tărie cădoar încreştinat devi cu adevărat un om deplin.

Iunie 2014Laurenţiu-Ciprian Tudor

Cătălin Stanciu

1. Ritual

Am început să ne uitămrăsturnaţi spre marginea singurătăţiiapoiviaţa e un drum pe jos

2. Poem festin

Ca o piatră de moarăîmi macini gândurile

În urma meacorbii-şi aşteaptăfestinul

Este ştiut că sângele meule deschide ochiisă vadăadâncul nopţii

3. Portret

În ultima vreme visez morţicu ochii largi deschişi spre lumemă judecă de parcă ar înţelege viaţaşi ar respira aerul de dimineaţăori ar simţi răcoarea în glezne şi spasme.

Trăiesc aversiv, impur, dezechilibratexorcizat ca o cicatrice

Dă-i dracului de morţiei nu ştiu ce înseamnă să trăieşti

4. Baroc

Baroce bătăi de inimăse aud ca dintr-o catedralăfără ziduriicoane la caredoar cerul se închină

Pe drumul vechi al liveziicu mere coapteai lăsattestamentul tău cuprins de îndoialăai pregătit totul în tăcerecu sfială ai întins peste oglindăvoalul de mătase orientală

Pe searăo făptură neştiutăa aprins o lumânare v

15NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

ineri poeţi

„Săracul omul cu dor, / Cum plânge seara la nor, / Până-i facochii izvor. / Săracul omul cu jele /

Cum plânge seara la stele / Până-i fac ochii vâlcele” (Cântec)

Din perspectiv satului „de tip tradiţional”, viaţa ni se oferăguvernată de puritate şi de sublim, univers ce ne facilitează prinbogăţia lui, o uimitoare aventură de cunoaştere a lumii căreia, prindesprindere brutală, se pare că i-a pierdut pentru totdeaunarădăcinile.

Aşadar, referirile noastre înspre „lumea ce credea în basme /Şi gândea în poezii”, ca să folosim sintagma eminesciană, sunt deregret pentru robusteţea morală, vitalitatea, sensul superior deraportare la eternul uman, fundamentat pe echilibru şi conştiinţăde autenticitate în gestică şi faptă. Afirmam, chiar, cândva, faptulcă „niciunde în produsul folcloric românesc nu-şi găseşte locul,decât în contrafaceri, în care dogma biblică şi-a spus cuvântul,acea stare deprimantă, de refuz de viaţă”. Dimpotrivă, întâlnim lanivelul afectului o forţă de viaţă de vitalitate telurică, un mod deînţelegere a vieţii sub toate faţetele sale, dar nicidecum prinanularea frământărilor vieţii. Dar nici o spovedanie aşa-zis „în guralumii” nu-şi avea locul!

Manifestările interioare într-o asemenea lume îşi găsesc celspaţiu unic, totuşi, cu toate că undeva se iscă impresia topirii lorîn sfera largă de trăire a întregii colectivităţi. Dar tocmai aceastăcaracteristică, după convingerea noastră, imprimă vieţii vitalitate,iar manifestărilor interioare: sentimente, percepţii; gânduri şiaspiraţii, mai concret - li se acceptă ca unică formă de existenţă,starea de intimitate, niciodată fără voie descoperită. Astfelrevenind la ideea enunţată mai înainte, admiraţia pentru acealume costă în starea ei „instituţionalizată şi codificată, cu caracterpractic şi orientativ teoretic”, manifestată, adăugăm noi, prinforme de viaţă ce conferă acestei lumi unicitate şi forţă deexemplaritate; prin multe fibre până azi activă.

Dar pentru ceea ce avem în vedere, în acţiunea de faţă, seimpune să înţelegem „starea de cântec”, nu ca o „spusă” în guralumii ci, dimpotrivă, ca orice creaţie, drept plămadă a sufletului,taină ce până la urmă se exteriorizează într-un moment de stareemotivă tensionat trăită, în care trăirea răbufneşte prin cuvinte,într-o conjunctură de tipul „Bade, dacă strig la ine / Tot nu mă audpe mine!”

Prin urmare, situaţi într-un asemenea concentru, vomdescoperi în „cântecul de dragoste rănită” sisteme referenţiale, întrăiri de mare intensitate, echivalent metaforic al unui fond psihicsubtil comunicat.

Dar înainte de ataca „lumea nefericirilor”, să culegem câtevadiamante din chemările la dragoste, atât de frecvente în liricanoastră de dragoste:

De primirea dorului: „Bade, dorul de la tine / peste multedealuri vine / Şi nu-l poate opri nime. / Nici ţigan cu cetera, / niciromân cu fluiera, / numai eu cu inima” Sau, mândria feteidoritoare d dragoste: „Cine vrea să mă iubească / vie-n poartă să-mi grăiască. /Cui i-e voia să mă vadă, / Vie singur şi să-mi creadă./Să nu-mi trimită pe altul, / că altul umple tot satul. / Vie singur,furişat, / să-i dau dulce sărutat / Să-i dau guriţă tăcută / să facemdragoste multă” (Colecţia Bibicescu, 1893). De o mare frumuseţeapare şi starea fetei certată pentru neascultare în dragoste:

„Măi bădiţă pentru tine, / Dă mama cu lemnu-n mine, / Dor!/

Şi de-ar da să mă omoare / Pentru tine nu mă doare / Dorule!/Mă ţine închisă-n casă, / Cu obloane la fereastră, / Dorule ! /Măţine închisă bine, / Să nu mă-ntâlnesc cu tine, / Dorule!/ Vai demine, iar e seară, / Bădiţa m-aşteaptă iară, / Cum să fac să iesafară, / Dor!”

Stările conflictuale apasă sufletul fetei, de unde explozia denelinişte şi năduf:

„Arză-l focul dor şi drag / Că multe-n lume mai trag, Dorule,dor! / De la muma, vorbe grele, / Din inimă, dor şi jele, / Dorule !”(De pe Târnave )

Dar vraja şi legământul din dragoste îşi au o ţesăturămulticoloră, specifică lumii cu rânduielile purtătoare de variisemnificaţii fundamentale. Iar ca model absolut este sacralitatea,prezentă în gânduri, gesturi şi întregul corolar al vieţii. De-aici,faptul că în lirica de dragoste de sorginte folclorică nu s-auacceptat intruziuni care să-i degradeze puritatea. Gândurile,gestica,aspiraţia spre puritate şi sărbătoresc, cât şi opţiunile fiinţeiîndrăgostite nu se abat de la o anume conduită, de altfel impusăde psihologia colectivităţii tradiţionale, conformă, în expresia luiMircea Eliade, cu schema divină. Şi totuşi, ne simţim datori cu unadaos. Chiar dacă ne fundamentăm consideraţiile pe acestconcept, nu putem trece cu vederea stările adiacente acesteiviziuni, precum jocul posibilităţilor oferite în trăirile dragostei,precum chemare, amăgire, rugă, dor, tristeţe ş.a., alături de trăiricontrare, precum ura, blestemul, reproş, frondă etc.

Aşadar, câteva din aceste faţete, aparţinătoare coroleidragostei se cer revelate atât pentru frumuseţea imaginilor, învarietate de sentimente, cât şi pentru fiorul de sinceritate ce leaureolează, urmare a vârstei actanţilor.

Într-o primă imagine aleasă, se conturează starea fetei ce sevede victimă a dragostei, pentru „badiul, pălărie mică”. Voinicia şimândria, cele două trăsături ce-i dau feciorului distincţie, suntpricinuitoare de haos şi degringoladă sufletească:

„Bade, pălărie mică, / Voinicia ta mă strică; / Voinicia şimândria / M-au făcut ca păpădia”.

Sub teroarea mamei, fata caută un remediu pentru lumea sadevastată: „Bade, pentru dumneata, / M-o urât şi măicuţa; / Lafântână nu mă mână, / Num-o dată-n săptămână; / La pârleaznu-mi dă răgaz, / Trebe, bade, să te las!” Şi totuşi, „lăsatul” e doaro simplă amăgire, respectiv o formă de a mişca lumea din loc, înrost de a se rupe lanţul atâtor nepotrivite stări. Dovadă, exploziade sinceritate: „Dragu-mi, bade, de tine, / Mai urât de cini te ţine,/ Că te ţine-n lanţuri bine, / De nu poţi veni la mine”.

Iar starea de unicat a „badiului”, se asociază cu cea de nelinişte,de tulburare şi dor, finalizată printr-o lamentare potenţată în planexpresiv de personificarea a două elemente abstracte: „Vai demine, doru-mi, / N-am pe cine-ţi porunci, / Făr’pe lună, voie bună,/ Şi pe jele dor şi jele”.

Apoi, vocativele compuse, de tipul„Măi, bădiţă”, însoţite deun limbaj plastic, metaforic, se asamblează într-un discursdeclamativ, sugerând dorinţe, mândrie, stare erotică, în genere,fundamentată pe curăţenie sufletească şi frumuseţe:

„Măi, bădiţă, strugur bun, / Rupe-te-aş şi nu mă-ndur, / Te-aşlăsa dar te-ai usca / Şi te-ar rupe urâta”. Şi totuşi, temerea persistă,de unde şi ironia: „Că urâta-i mânioasă / De ce nu-i şi ea frumoasă,/ da vie la măicuţa, /Să mi-o facă şi pe ea”.

De-aici orgoliul şi recurgerea la un univers încărcat de precepteşi proceduri magice, prin care mama i-a aureolat venirea ei pelume. De asemenea, universul floral este prezent ca metaforăsimbolică, realizat prin reluarea în versuri cumulative a diverselorelemente din natură, prin care se potenţează calităţile fetei:

„Că pe mine m-o făcut / Într-o zi mergând la plug / Şi-o ţâpatscalda-ntre flori, / Să fiu dragă la feciori / Şi-o ţâpat la iarbă verde,/ Să fiu dragă cui mă vede”.

(textul integral va apărea în Revista Nouă, nr. 4 2014)

16VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014

Folclor

Omul cu dor

Gherasim Rusu Togan

17NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

arte poeice

Charleville, 15 mai 1871*

Am decis să vă ofer o oră de literatură nouă. […]- Iată proză despre viitorul poeziei: -Toată poezia antică

duce la poezia greacă; Viaţă armonioasă. – de la Grecias lamişcarea romantică - Evul Mediu – există învăţaţi,versificatori. De la Ennius la Theoroldus, de la Theoroldus laCasimir Delavigne, totul este proză rimată, un joc, moleşealăşi glorie a nenumăratelor generaţii de idioţi: Racine estepurul, puternicul, marele. – S-ar sufla peste rime, s-aramesteca hemistihurile sale, pentru ca Divinul Neghiob săfie azi atât de ignorat ca primul-venit autor al Originii. – DupăRacine, jocul s-a mucegăit. A durat două mii de ani!

Nici plăcere, nici paradox. Raţiunea îmi inspiră mult maimulte certitudini asupra subiectului decât aş avea vreodatădin furia unui [membru al mişcării] Jeune-France**. În rest,liber la ce e nou! Detestaţi strămoşii: sunteţi acasă la voi şiaveţi tot timpul! Nu s-a judecat niciodată cum trebuieromantismul. Cine l-a judecat? Criticii!! Romanticii, caredovedesc atât de bine că acel cântec este adesea atât de raropera, adică gândirea cântată şi înţeleasă a celui care cântă?

Căci Eu sunt Celălalt. Dacă alama se trezeşte goarnă, nue din vina ei. Îmi e clar: asist la naşterea gândului meu: îlprivesc, îl ascult: arunc o săgeată: simfonia se leagănă înadâncuri sau face un salt pe scenă. Dacă vechii imbecili nui-au găsit Eu-lui decât semnificaţia falsă, noi nu trebuie sădesprăfuim acele milioane de schelete, care, de-a lungulunui timp infinit!, au acumulat produsele inteligenţei lorchioare, clamând autorii.

În Grecia, am spus, versul şi lira ritmează Acţiunea. Apoi,muzica şi rima sunt jocuri, divertisment. Studiul acestuitrecut farmecă pe curioşi: mulţi se bucură să reînnoiascăaceste antichităţi: - pentru ei. Natural, inteligenţa universalăşi-a aruncat ideile; oamenii au ales o parte dintre acestefructe ale creierului: le-au folosit, au scris cărţi: acesta emersul, omul nemuncind, nefiind încă treaz sau încă înplenitudinea marelui vis. Funcţionari, scriitori: autor,creator, poet, acest om nu a existat niciodată!

Primul studiu al omului care vrea să fie poet estepropria sa conştiinţă, în întregime; el îşi caută sufletul, îlcercetează, îl încearcă, îl învaţă. De îndată ce-l ştie, îlcultivă, asta pare simplu: în orice creier se petrece odezvoltare naturală; oricât de egoist se proclamă autorii;sunt destui cei care-şi atribuie progresul intelectualpropriu! Dar e vorba de un suflet monstruos: precumcomprachicos [neguţătorii de copii], ce mai! Imaginaţi-văun om care îşi implantează singur negi pe figură.

Eu spun că trebuie să aibă viziune, să fie vizionar.Poetul să fie vizionar printr-o lungă, imensă şi motivată

dereglare a tuturor simţurilor. Toate formele de dragoste,de suferinţă, de nebunie; el se caută pe sine însuşi,epuizează în el toate otrăvurile, spre a nu păstra decâtchintesenţele. Inefabilă tortură în care are nevoie de toatăcredinţa, de toată forţa supraomenească, în care devineîntre toţi marele bolnav, marele criminal, marele blestemat– şi supremul Savant! Căci el ajunge la necunoscut! Pentrucă şi-a cultivat sufletul, deja bogat, mai mult decât oricine!Ajunge la necunoscut şi, când, înspăimântat, sfârşeşte prina-şi pierde inteligenţa propriilor viziuni, el le-a văzut! Căcicrapă în salturile sale printre lucrurile incredibile şinenumărate: vor veni alţi oribili lucrători; vor începe de laorizonturile la care celălalt s-a prăbuşit! […]

Repet: Aşadar, poetul este cu adevărat hoţ al focului.El schimbă omenirea, chiar animalele; el va trebuie să

facă să-i fie simţite, palpate, ascultate invenţiile; dacă sereferă la ceva ce are formă, el redă formă: dacă e fărăformă, el redă inform. El caută limba; cât despre rest, oricecuvânt fiind idee, timpul unui limbaj universal va veni!Trebuie să fii academician – mai mort decât o fosilă, -pentru a finaliza un dicţionar, în orice limbă ar fi. Cei slabise vor pune să gândească asupra primei litere din alfabet,ceea ce i-ar putea conduce repede la nebunie!

Această limbă va fi de la suflet la suflet, rezumând totul,parfumuri, sunete, culori, gândul agăţând gândul şitrăgându-l. Poetul va defini cantitatea de necunoscuttrezindu-se în timpul său în sufletul universal: el va da maimult decât formula gândului său, decât notarea drumuluisău spre Progres! Enormitate în faţa normei, absorbită detoţi, el va fi cu adevărat un multiplicator de progres!

Acest viitor va fi materialist, veţi vedea! Mereu pline deNumăr şi de Armonie, aceste poeme vor fi făcute pentru arămâne. În fond, va fi încă un pic din Poezia greacă. Artaeternă va avea funcţiile sale; aşa cum poeţii sunt cetăţeni.Poezia nu va mai ritma acţiunea; ea va fi înainte. Aceştipoeţi vor fi! Când va fi spart infinita servitute a femeii, cândea va trăi pentru ea şi prin ea, bărbatul – până aiciabominabil, - îi va dărui revenirea, ea va fi poet, şi ea!Femeia va găsi necunoscutul! Lumile sale de idei vor diferide ale noastre? Ea va găsi lucruri stranii, insondabile,respingătoare, delicioase; noi le vom lua, le vom înţelege.

Aşteptând, vom cere poeţilor noul – idei şi forme. Toţicei pricepuţi vor crede că pot satisface această cerere. Babine că nu! […]

………………….*Fragmente dintr-o scrisoare celebră (Lettre du Voyant)

către poetul Paul Demeny (1844 - 1918) sursa: Arthur Rimbaud - Poésies complètes, avec

préface de Paul Verlaine et notes de l’éditeur L. Vanier, 1895(pp. 94-95), BNF (Bibliothèque Nationale de France)

** termen desemnând tineretul francez de la 1830câştigat de arta romantică şi de ideile liberale

Traducere din limba franceză

de Florin Dochia

„Poetul este cu adevărathoţ al focului”

Arthur Rimbaud

18VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014

poeme în versiuni româneşi

Maya Angelou

Femeia extraordinară

Femei încântătoare se întreabă în ce stă secretul meuNu sunt drăguţă şi nici mărimi de model nu amDar când încep să le vorbesc,Ele gândesc că spun minciuni.Eu zic,Secretul e în atingerea braţelorÎn cuprinsul şoldurilor mele, În felul de a merge,Şi în încreţiturile buzelor mele.Sunt femeie În chip fenomenal.Femeia extraordinară, Asta sunt eu.

Când intru într-o camerăCu atitudinea rece care vă place,Lângă un bărbatCamarazii se ridicăSau cad în genunchi. Apoi roiesc în jurul meu, Ca-ntr-un stup de albine.Le zic,Este focul din ochii mei,Şi strălucirea dinţilor,Cadenţa taliei,Şi bucuria tălpilor mele.Sunt femeie În chip fenomenal.Femeia extraordinară, Asta sunt eu.

Bărbaţii înşişi s-au întrebatCe văd la mine.Încearcă atât de multDar nu îmi pot atingeLăuntricul mister.Când încerc eu să le arătEi spun că încă nu văd.Le zic,

Este în arcuirea spatelui,În soarele din zâmbetul meu,Mişcarea sânilor mei,Şi graţia stilului meu.Sunt femeie În chip fenomenal.Femeia extraordinară, Asta sunt eu.

Acum înţelegeţiDe ce capul meu nu e aplecat.Nu strig şi nu sarNici nu trebuie să vorbesc tare.Când mă vedeţi trecândSe cuvine să fiţi mândre.Le zic,Este în sunetul tocurilor mele,În părul meu ondulat,În palma mâinii mele,În nevoia de atenţia mea,Pentru că sunt femeie,În chip fenomenal.Femeia extraordinară,Asta sunt eu.

Munca femeii

Am copii de îngrijitHaine de spălatPodeaua de lustruitMâncare de cumpărat

Apoi o găină de prăjitBebeluşul de uscatAm musafiri de hrănitŞi grădina de udat

Am tricouri de călcatCopilaşii de îmbrăcatClosetul de curăţatTrebuie să fac curatÎn magherniţa astaApoi să văd bolnavulŞi să adun bumbacul.

Mă acoperă, rază de soareMă plouă, ploaieCădeţi domol, stropi de rouăŞi răcoriţi-mi fruntea din nou.

Furtună, suflă-mă de aiciCu vântul tău cel mai aprigLasă-mă să plutesc de-a lungul ceruluiPână mă voi putea odihni din nou.

Cădeţi uşor, fulgi de zăpadă

Născută Marguerite Ana Johnson pe 4 aprilie 1928, MayaAngelou a fost numită de Joanne M. Braxton „cea mai vizibilăfemeie de culoare care şi-a scris autobiografia”. Este foartecunoscută pentru seria de 6 volume autobiografice, care seaxează pe copilăria ei şi pe experienţele de început ca adult.Prima şi cea mai apreciată, „Ştiu de ce cântă păsările captive”(1969), vorbeşte despre primii şaptesprezece ani din viaţa ei.Această carte i-a adus recunoaşterea internaţională şi a fostnominalizată la National Book Award. Maya Angelou a primitpeste 30 de grade onorifice şi a fost nominalizată la PremiulPulitzer pentru volumul de poezie din 1971, „Doar dă-mi unpahar de apă rece înainte de a muri”. A încetat din viaţă la 28mai 2014.

Acoperiţi-mă cu albeSăruturi îngheţate şi reciLăsaţi-mă să mă odihnesc astă-noapte.

Soare, ploaie, cer curbatMunte, oceane, frunză şi piatrăStrălucire a stelelor şi a luniiToate sunteţi ceea ce pot numi al meu.

Eu ştiu de ce cântă păsările captive

Păsările libere saltăpe spatele vântuluişi plutesc în avalpână se sfârşeşte curentulîşi cufundă aripileîn razele portocalii ale soareluişi îndrăznesc să pretindă cerul.

Dar o pasăre care umblă încetîn colivia ei îngustăarareori poate să vadăprintre barele de furiearipile-i sunt prinsepicioarele-i sunt legateastfel îşi deschide gâtul ca să cânte.

Pasărea captivă cântăcu trilul plin de teamă

de necunoscute lucruridar totuşi prelungşi aria sa e auzităpe dealul îndepărtatpentru că pasărea captivăcântă despre libertate.

Pasărea liberă se gândeşte la altă brizăla linele vânturi complice printre copacii ce suspinăla viermii graşi ce o aşteaptă pe o pajişte însorităşi numeşte cerul al ei.

Dar o pasăre captivă stă pe mormântul viselorumbra ei cheamă într+un tipăt de coşmararipile-i sunt prinsepicioarele-i sunt legateastfel îşi deschide gâtul ca să cânte.

Pasărea captivă cântăcu trilul plin de teamăde necunoscute lucruridar totuşi prelungşi aria sa e auzităpe dealul îndepărtatpentru că pasărea captivăcântă despre libertate.

Traducere din limba engleză

de Liliana Enew

19NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

poeme în versiuni româneşi

Μιχάλης ΓκανάςΣκιά

Όταν το δέντρο καίγεται φεύγουνε όλα τα πουλιά του μόνο ο ίσκιος του πιστός καίγεται μέσα στη φωλιά του

Στον ίσκιο έδωσες φωνή για να γελάει και να κλαίει μα το βαθύ του μυστικό ούτε σε σένα δεν το λέει

Ό,τι στον κόσμο αγάπησες κρύβεται τώρα στη σκιά του και συ με ίσκιους πολεμάς για να ξεφύγεις του θανάτου

Τον ίσκιο σου μην προσπερνάς ούτε και πίσω του να μείνεις στον άλλο κόσμο που θα πας ίσκιος του ίσκιου σου θα γίνεις

Mihalis GanasUmbra

Când flăcări mistuie copacul Păsările-l lasă toate Umbra-i credincioasă însă A rămas în cuib şi arde.

Dăruit-ai voce umbrei,Să plângă şi să râdă ştie, Dar-a ei adâncă taină Nu ţi-o dezvăluie nici ţie.

Tot ce pe lume ai iubit Se ascunde acum în umbra sa, Iar tu cu umbrele te lupţi Şi-ncerci de moarte a scăpa.

Umbra să nu ţi-o depăşeşti,Dar în urmă nici să nu-i rămâi, Căci dincolo, unde ai să mergi, Vei fi umbrelor tale umbră. T

rad

uce

re d

in l

imb

a g

rea

că d

e E

len

a D

inu

[…]*…Când eraţi tânăr, interesul dvs. pentru poezie se

concentra pe formă. Profesionalismul dumneavoastră şidevotamentul pentru tehnică a devenit proverbial. Înultimii treisprezece ani, aţi schimbat interesul faţă deformă cu cel pentru conţinut. Schimbarea a venit dinprincipiu?

Consider că am clarificat acest lucru. Tehnica este testulsincerităţii. Dacă un lucru nu merită tratat din punct devedere tehnic, este de valoare inferioară. Toate acesteatrebuie privite ca exerciţiu. Richter (1), în tratatul săudespre Armonie, spune: „Acestea sunt principiile armonieişi punctul de sprijin; nu au nimic de-a face cu compoziţia,care este o activitate destul de diferită.” Afirmaţia, pe carecineva a formulat-o, conform căreia se pot scrie forme alecanzoni-ului din Provence în limba engleză, este falsă. A neîntreba dacă ar fi de dorit este altă problemă. Acolo undenu a existat criteriul limbii naturale fără inversiune, formeleerau naturale şi au fost transpuse în muzică. În engleză,muzica este de natură limitată. Ca exemple, avemperfecţiunea franceză a lui Chaucer (2), perfecţiuneaitaliană a lui Shakespeare şi avem pe Campion (3) şi peLawes (4). Nu cred că eu aş fi ajuns la o astfel de formăpână nu am citit Trahinienele lui Sofocle. Nu ştiu dacă amajuns la ceva vreodată, dar am crezut că era o extensie agamei. Poate fi o deziluzie. Cineva a fost mereu interesatde implicarea schimbării esenţei în uniunea dintre „mot etson”, dintre cuvânt şi sunet.

[…]Credeţi că versul liber este specific formei americane?

Îmi imaginez că William Carlos Williams (5) crede asta şise gândeşte la iambic ca fiind englezesc.

Îmi place fraza lui Eliot: „Niciun vers nu e liber pentrucel ce vrea să facă o treabă bună.” Cred că cel mai bun versliber vine din încercarea de a reveni la metrul cantitativ.Presupun că un vers poate fi englezesc fără să fie specificamerican. Îmi amintesc de Cocteau (6) cântând la tobe într-o formaţie de jazz de parcă avea de-a face cu o problemămatematică foarte dificilă. Vă voi spune un lucru desprecare cred că e o formă americană, şi anume parantezele luiJames (n.t., Henry James). Realizezi faptul că persoanacăreia îi vorbeşti nu a urmat diferiţii paşi şi te întorci asupralor. De fapt, parantezele jamesiene au crescut enorm acum.În opinia mea, acesta este un lucru absolut american.Efortul pe care cineva îl face atunci când întâlneşte un altom cu foarte multă experienţă constă în a găsi punctul încare cele două experienţe se ating, astfel încât aceapersoană să ştie într-adevăr despre ce este vorba.

Munca dvs. include foarte multă experienţă, dar şimultă formă. Care credeţi că este cea mai mare calitate pecare o poate avea un poet? Ţine de formă sau de calitateagândirii?

Nu cred că se pot pune calităţile necesare într-o ordineierarhică, dar un poet trebuie să aibă o curiozitatecontinuă, care desigur nu face din el un scriitor, dar dacănu are acest lucru, va dispărea treptat. Şi posibilitatea dea face totul în acest sens depinde de o energie stăruitoare.Un om precum Agassiz (7) nu se plictiseşte niciodată, nuoboseşte. Trecerea de la receptarea stimulilor până lapovestire, la corelare, ocupă întreaga energie a unei vieţi.

Credeţi că lumea modernă a schimbat felul în carepoezia poate fi scrisă?

Există foarte multă competiţie, aşa cum nu a mai fostpână acum. Să luăm partea serioasă a lui Disney, parteaconfuciană a lui Disney (8). Stă în a lua un etos, cum faceîn Perri, acel film cu veveriţe, unde există valorile curajuluişi ale tandreţii combinate într-un fel în care toată lumea lepoate înţelege. Este un geniu absolut. Este o corelaregrozavă a naturii, aşa cum nu a fost până acum, de laAlexandru cel Mare. Alexandru le ordona pescarilor ca, încazul în care găsesc ceva interesant despre peşti, un lucruspecial, să-i spună lui Aristotel. Şi cu această corelaţie s-aadus ihtiologia într-un punct ştiinţific, în care a stat timpde două mii de ani. Iar acum se poate urmări pe cameră ocorespondenţă enormă cu faptele exacte. Aceastăcapacitate de a intra în contact este o provocareformidabilă pentru literatură. Se naşte întrebarea: de ceanume este nevoie şi ce este de prisos?

[…]Mă întreb ce credeţi dumneavoastră despre mişcările

contemporane. Nu am văzut remarci cu privire la poeţii dinperioada recentă, precum Cummings (9), cu excepţia lui

20VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014

arte poeice

„un poet trebuie să aibăo curiozitate continuă”

Ezra Pound

Bunting (10) şi Zukofsky (11). V-au preocupat alte lucruri,presupun.

O persoană poate citi orice. Am încercat să găsesc unanumit număr de fapte istorice. Nu cred că există omărturie a cuiva capabil să critice oamenii ce vin după.Este o chestiune clară cu privire la cantitatea de lectură pecare o poate realiza un om. Nu ştiu dacă îi aparţine saudacă este o nestemată pe care a adunat-o, dar în orice caz,unul dintre lucrurile pe care le-a spus Frost la Londra în1912, a fost următorul: „Rezumat al rugăciunii: Oh,Doamne, fii atent la mine.” Aceasta este apropierea descriitorii mai tineri – nu tocmai de divinitate! – şi în generalcineva îşi limitează lecturile la poeţii tineri care-i suntrecomandaţi de cel puţin un alt poet mai tânăr, ca sponsor.Desigur, o rutină precum aceasta ar putea duce laconspiraţie, dar oricum… În măsura în care critici oamenimai tineri, nu poţi avea timp să faci o comparaţieestimativă. Sunt şi oameni de la care poţi învăţa ceva.Observ o mişcare acum, dar… În general, este indubitabilo însufleţire. Şi Cal (Robert) Lowell (12) este foarte bun.

[…]Aţi scris la un moment dat că aveţi patru idei utile de la

predecesorii literari în viaţă şi anume Thomas Hardy (13),William Butler Yeats (14), Ford Madox Ford (15) şi RobertBridges (16). Care erau acestea?

Ideea lui Bridges era cea mai simplă. Era un avertismentîmpotriva cuvintelor omofone. A lui Hardy era gradul deconcentrare asupra subiectului, nu asupra metodei. Ideealui Ford era legată de prospeţimea limbajului. Iar Yeats, aţispus că era al patrulea? Ei bine, Yeats a scris, din 1908,versuri simple, în care nu existau abateri de la ordineanaturală a cuvintelor.

Aţi fost secretarul lui Yeats între anii 1913-1914. Ce felde lucruri aţi făcut pentru el?

De obicei, îi citeam cu voce tare. Poemele lui Doughty„The Dawn in Britain” (17) şi aşa mai departe. Şi discutamîn contradictoriu. Discuţii de genul celor irlandeze. Aîncercat să înveţe scrima la 45 de ani, fapt amuzant. Serăsucea în toate părţile cu floretele, ca o balenă. Uneoridădea impresia că era un idiot mai mare decât sunt eu.

Există o controversă academică cu privire la influenţadumneavoastră asupra lui Yeats. Aţi lucrat la poemele saleîmpreună? Aţi tăiat din poemele sale în felul în care aţităiat „Tărâmul pierdut” (n.t., poemul lui T. S. Eliot)?

Nu îmi amintesc. Sunt sigur că am obiectat în privinţaexpresiilor specifice. Odată plecat la Rapallo, am încercat,pentru numele lui Dumnezeu, să îl împiedic de la a tipăriceva. I-am spus că totul este gunoi. A tipărit, totuşi, cu oprefaţă în care a menţionat ceea ce am spus. Îmi amintescfaptul că Tagore (18) se apucase să mâzgălească pemarginea ciornelor sale şi i s-a spus că aceea este artă. Aavut şi o expoziţie la Paris. „Este aceasta artă?” Nimeni nua fost foarte dornic de acele mâzgăleli, dar desigur mulţi l-au minţit.

În măsura în care schimbarea lui Yeats dispare, cred căFord Madox Ford ar putea avea ceva credit. Yeats nu ar fi

ascultat niciodată sfatul lui Ford, dar consider că Fordie l-a ajutat, prin intermediul meu, în încercarea de a ajungeaproape de modul natural de scriere.

[…]L-aţi cunoscut pe Remy de Gourmont (19) personal?Doar prin scrisori. A fost o scrisoare, pe care şi Jean de

Gourmont a considerat-o importantă, în care spunea: „Ascrie sincer ceea ce gândeşti este singura plăcere a unuiscriitor.”

Este uimitor faptul că aţi putut veni în Europa şi v-aţiasociat rapid cu cei mai buni scriitori în viaţă. Aţi fost lacurent cu scrierile vreunul dintre aceşti poeţi în America,înainte de a pleca? Aţi avut vreo legătură cu Robinson (20)?

Aiken (21) a încercat să mi-l vândă pe Robinson, dar amrefuzat. Acest lucru s-a petrecut la Londra. Apoi am aflatde la el că era un băiat la Harvard care făcea lucruriamuzante. Eliot (22) a apărut un an mai târziu. Nu, aşspune, cu privire la anul 1900, că au fost Carman şi Hovey(23), Carwine şi Vance Cheney (24). Impresia era atunci călucrurile americane nu erau atât de bune precum celebritanice, din niciun punct de vedere. Şi avem ediţiilepiratate Mosher, dintre cele englezeşti. Nu, am mers laLondra deoarece m-am gândit că Yeats cunoştea mai multedespre poezie decât oricine. Mi-am construit viaţa înLondra mergând să-l văd pe Ford după-amiaza şi pe Yeatsseara. Vorbind cu unul despre celălalt, puteam începemereu o discuţie. Era un exerciţiu. Am studiat cu Yeats şiam descoperit că Ford nu era de acord cu el. Astfel, amcontinuat să mă contrazic cu ei timp de 20 de ani.

În 1942, aţi scris despre faptul că dumneavoastră şiEliot v-aţi certat, numindu-vă reciproc protestanţi. Suntcurios când s-a întâmplat mai exact acest lucru.

Oh, eu şi Eliot am avut divergenţe de la început. Parteaamuzantă a unei prietenii intelectuale este faptul că poţidiscuta în contradictoriu despre ceva şi să fii de acord înalte privinţe. Eliot, care a avut toată viaţa sa răbdareacreştină a toleranţei şi care a muncit din greu, trebuie sămă fi considerat obositor şi iritant. Am început să necontrazicem asupra unui număr de lucruri chiar de cândne-am cunoscut. De asemenea, eram de acord cu privirela altele şi presupun că amândoi aveam dreptate într-oanumită măsură.

Ca poeţi, aţi simţit o divergenţă pe subiecte de ordintehnic, fără legătură cu problemele discutate?

Aş spune că divergenţele erau mai întâi diferenţe de aprivi o anumită chestiune. El avea fără îndoială un limbajnatural. Mi se pare că şi-a adus o mare contribuţie în limbapoemelor. Şi chiar în capacitatea de a interacţiona cu unmediu existent sau cu o ipostază a comprehensiunii.

[…]De la încarcerare, aţi publicat trei volume de Cantos,

recent volumul Thrones. (25) Cred că sunteţi aproape desfârşit. Ne puteţi spune despre ce veţi scrie în cele ce aurămas?

Este dificil să scrii un Paradis atunci când toatemanifestările superficiale îţi indică faptul că trebuie să scrii

21NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

arte poeice

o Apocalipsă. Este evident mult mai uşor să găseştilocuitori pentru un Infern sau chiar pentru un Purgatoriu.Cred că este mai bine că l-am pus pe Agassiz în vârf, în locullui Confucius.

Sunteţi mai mult sau mai puţin blocat?Da, sunt blocat. Întrebarea este dacă sunt mort, aşa

cum domnii A.B.C. ar dori? În caz că o mierlesc, iată ce artrebui să fac între timp: trebuie să clarific obscurităţile;trebuie să fac mai clare ideile definite sau disocierile.Trebuie să găsesc o formulă verbală pentru a combateascensiunea brutalităţii – principiul ordinii versus atomulscindat. Era un om la casa de nebuni, apropo, care insistape ideea că atomul nu s-a scindat niciodată. O epopee esteun poem ce conţine istorie. Gândirea modernă conţineelemente heteroclite. Epopeile trecute au avut succesatunci când toate sau majoritatea răspunsurilor au fostasumate, cel puţin între autor şi audienţă, sau o maremasă de auditoriu. Încercarea, într-o eră experimentală,este, aşadar, imprudentă. Cunoaşteţi povestea:

„Ce desenezi, Johnny?”„Pe Dumnezeu!”„Dar nimeni nu ştie cum arată El!”„Vor şti când voi termina!”Această încredere nu mai este accesibilă. Acestea sunt subiecte epice. Lupta pentru drepturi

individuale este un subiect epic, natura suveranităţii esteo chestiune epică, chiar dacă ar putea fi puţin obscură dinpunct de vedere circumstanţial. Unele dintre acestea potfi urmărite, evidenţiate; în mod evident, trebuiecondensate pentru a căpăta o formă. Natura individului,conţinutul heteroclit al conştiinţei. Este bătălia pentrulumină împotriva subconştientului; se cer obscurităţi şipenumbre. Multe dintre scrierile contemporane evită ariileincomode ale subiectului.

Eu scriu pentru a rezista viziunii conform căreia Europaşi civilizaţia europeană se îndreaptă spre iad. Dacă s-arîntâmpla să fiu „crucificat pentru o idee” – aceasta ar fiideea coerentă în jurul căreia s-au acumulat confuziilemele – cultura europeană trebuie să supravieţuiască, celemai bune calităţi ale ei trebuie să supravieţuiascăîmpreună cu oricare alte culturi, în oricare universalităţi.

[…]___________________* Interviu de Donald Hall, Arta poeziei nr. 5, The Paris Review,

Vară-Toamnă 1962, nr. 28

1. Ernst Friedrich Eduard Richter (1808-1879), teoretician al muzicii,de origine germană, cunoscut pentru Tratatul despre armonie.

2. Geoffrey Chaucer (1343-1400), unul dintre cei mai valoroşi poeţienglezi ai secolului al XIV-lea. John Dryden, scriitor englez din secolulal XVII-lea, l-a numit pe Chaucer „părintele poeziei engleze”. Chaucera fost întemeietorul noii limbi literare şi creatorul unei versificaţii carea constituit baza dezvoltării ulterioare a poeziei engleze.

3. Thomas Campion (1567-1620), compozitor englez, poet şifizician. A scris peste o sută de cântece pentru lăută, piese de dans şichiar lucrări de specialitate în domeniul muzicii.

4. William Lawes (1602-1645), muzician şi compozitor englez. 5. William Carlos Williams (1883-1963) poet american asociat

îndeaproape cu modernismul. A practicat cu succes medicina, dar a

muncit din greu şi ca poet. 6. Jean Maurice Eugène Clément Cocteau (1889-1963) poet, scriitor,

pictor, dramaturg şi cineast francez.7. Jean Louis Rodolphe Agassiz ( 1807-1873), naturalist, geolog

şi profesor american de origine elveţiană. După ce a studiat înElveţia şi Germania, s-a mutat în SUA (1846). A efectuat studii dereferinţă privind activităţile gheţarilor şi ale speciilor dispărute depeşti. A devenit celebru pentru metodele sale inovatoare depredare, care încurajau învăţarea prin observarea directă a naturii.

8. Walter Elias Disney (1901-1966), regizor, producător, animator,scenarist şi antreprenor american, câştigător de 22 de ori al premiilorOscar. Numele său este unul comun în orice casă americană şi estecunoscut bine şi în rândul copiilor.

9. Edward Estlin Cummings (1894-1962), poet, dramaturg, eseistşi pictor american. Scrierile sale exprimă revolta antisocială aindividului, protestul împotriva războiului şi cultivă expresia şocant-cinică, inovaţiile sintactice şi bizareriile de aranjament tipografic.

10. Basil Cheesman Bunting (1900-1985), poet modernist britanicfoarte important, a cărui reputaţie a fost consolidată de publicareavolumului „Briggflatts”, în 1966.

11. Louis Zukofsky (1904-1978), poet american, unul dintrefondatorii şi primii teoreticieni ai grupului de poeţi obiectivişti,având o importantă influenţă asupra generaţiilor ulterioare de poeţidin America.

12. Robert Traill Spence Lowell (1917-1977), poet american.13. Thomas Hardy, (1840-1928), scriitor şi poet naturalist britanic,

cunoscut pentru romanele sale „Tess” şi „Departe de lumeadezlănţuită”. Evenimentele din majoritatea operelor sale sedesfăşoară în comitatul semi-imaginar Wessex şi sunt marcate dedescrieri poetice şi de fatalism.

14. William Butler Yeats (1865-1939), poet şi dramaturg irlandez,una dintre cele mai importante figuri al literaturii secolului XX, laureatal Premiului Nobel pentru Literatură în 1923.

15. Ford Madox Ford (1873-1939), născut Ford Hermann Hueffer,romancier, poet, critic şi editor britanic, ale cărui reviste - The EnglishReview şi The Transatlantic Review, au constituit instrumente de studiupentru dezvoltarea literaturii engleze de la începutul secolului XX.

16. Robert Seymour Bridges (1844-1930), poet britanic, laureat aldiverselor premii, din 1913 până în 1930.

17. Charles Montagu Doughty (1843-1926), scriitor englez, educatîn şcoli private, student al King’s College din Londra şi al UniversităţiiCambridge.

18. Rabindranath Tagore, numele europenizat al lui RabindranâthThâkur (1861-1941), scriitor şi filosof indian din provincia Bengal,supranumit Sufletul Bengalului şi Profetul Indiei moderne, laureat alPremiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.

19. Rémy de Gourmont (1858-1915), scriitor şi critic literar francez.A fost cel mai important critic al mişcării simboliste.

20. Edwin Arlington Robinson (1869-1935), poet american care acâştigat trei premii Pulitzer.

21. Conrad Potter Aiken (1889-1973), romancier şi poet american. 22. Thomas Stearns Eliot (1888-1965), poet anglo-american,

dramaturg şi teoretician literar, laureat al Premiului Nobel pentruLiteratură (1948). Prin arta sa remarcabilă, T. S. Eliot a revoluţionatîntreaga poezie modernă engleză.

23. Bliss Carman (1861-1929), poet canadian care a trăit mare partea vieţii sale în SUA, unde a obţinut faima internaţională. Richard Hovey(1864-1900), poet american.

24. John Vance Cheney (1848-1922), poet american, eseist şibibliotecar. Educat în New York, Cheney a practicat avocatura pentruscurt timp în Woodstock, Vermont şi New York înainte de a se muta înCalifornia cu prima soţie, unde a predate muzică şi a lucrat ca funcţionaral poştei. În 1887, a preluat postul de bibliotecar la Biblioteca Publicădin San Francisco, unde a supravegheat deschiderea sistemului debiblioteci filiale şi a găzduit prima conferinţă de pe coasta de vest aAsociaţiei Bibliotecilor Americane, în 1891.

25. Colecţia The Cantos constă dintr-un poem lung, incomplet,împărţit în 120 de secţiuni. Fiecare dintre aceste secţiuni este, de fapt,un cântec, în italiană: canto. Majoritatea au fost scrise între anii 1915-

22VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

NO. 6 - 2014

arte poeice

1962. Thrones este al doilea volum de cântece, scris în timp de Poundera încarcerat la închisoarea din St. Elizabeth. În acelaşi interviu din1962, Pound spune despre această secţiune a poemului: „Sanctuareledin Paradisul lui Dante erau pentru spiritele oamenilor responsabili debuna guvernare. Cele din The Cantos sunt o încercare de a trece deegoism şi de a stabili o definiţie a unei ordini posibile sau cel puţin deconceput pe pământ”.

___________________________________

Ezra Pound

O fată

Copacul mi-a pătruns mâinile,

Seva mi-a urcat pe brațe,

Copacul a crescut în pieptul meu –

În jos,

Crengile au ieşit din mine, ca braţele.

Copac eşti,

Muşchi eşti,

Eşti violete batute de vânt.

Un copil – atât de înalt – eşti,

Şi totul este nebunie pentru lume.

Cântecul rangurilor

I

Îngropaţi-mă în culori chinezeşti

Pentru că paharul aduce necaz.

II

Vântul bate deasupra grâului-

Cu un zgomot argintiu,

O slabă luptă de metal.

Am cunoscut discul de aur,

L-am văzut topindu-se peste mine.

Am cunoscut locul din pietre preţioase,

Salonul culorilor senine.

III

O, pahar hain, O, confuzie de culori!

O, lumină ce sari şi te curbezi, suflet al captivului,

De ce sunt avertizat? De ce sunt trimis departe?

De ce strălucirea ta este plină de bănuiala bizară?

O, subtil şi viclean pahar, O, aur prăfuit!

O, fir de chihlimbar, irizaţie cu două feţe!

Neprihănită

Nu, nu! Lasă-mă. Am lăsat-o de curând.

Nu-mi voi mânji cămaşa cu mai puţină strălucire,

Pentru ca aerul înconjurător să aibă o nouă lumină;

Braţele-i sunt fragile, totuşi m-au legat strâns

Şi m-au cuprins ca într-o pânză de eter;

Ca-n frunze dulci; ca-n limpezime subtilă.

O, am cules magia din preajma ei

Pentru a mă acoperi cu jumătate din lucrurile ce o acoperă.

Nu, nu! Lasă-mă. Am încă parfumul,

Delicat ca vântul de primăvară ce vine din frunzar de mesteacăn.

Mugurii înverzesc, da, aprilie în ramuri,

În timp ce ea opreşte rana iernii cu mâna dibace

Copacii au înfăţişarea savorii:

Albă coaja lor, albe orele acestei femei.

un pact

Am făcut un pact cu tine, Walt Whitman -

Te-am dispreţuit destul timp.

Vin la tine ca un copil crescut

Care a avut un tată îndărătnic;

Sunt destul de mare acum ca să-mi fac prieteni.

Tu eşti cel care a spart lemnele noi,

A venit timpul pentru cioplit.

Avem doar o rocă şi o singură esenţă –

Să înceapă comerţul între noi.

Portrait d’une Femme

Mintea ta şi tu sunteţi pentru noi Marea Sargaselor

Londra a răvăşit în tine aceşti douăzeci de ani

Şi corăbii minunate ţi-au lăsat una sau alta drept plată:

Idei, bârfe vechi, vechituri de tot felul,

Bizare urme de cunoaştere şi mărfuri fără valoare.

Minţi grozave te-au căutat – lipsindu-le altcineva.

Ai fost mereu a doua. Tragic?

Nu. Ai preferat asta în locul lucrurilor obişnuite:

Un bărbat indiferent, monoton şi supus soţiei,

Un spirit mediocru – cu un gând mai puţin, în fiecare an.

Oh, tu eşti răbdătoare, te-am văzut stând

Ore, acolo unde ceva ar fi putut să plutească la suprafaţă.

Iar acum tu plăteşti unul. Da, plăteşti bine.

Eşti o persoană interesantă, unul vine la tine

Şi ia stranie răsplată:

Trofee pescuite; câteva curioase sugestii;

Fapt ce nu duce nicăieri; şi o bârfă sau două,

Gravidă cu mătrăgune sau cu altceva

Ce ar putea fi de folos şi nu se arată,

Ce nu încape niciodată în colţ şi nu are un ţel,

Sau nu-şi găseşte ora la ivirea zilelor:

Defăimata, ordinara, minunata veche meserie;

Idoli şi ambră cenuşie, mozaicuri rare,

Acestea-ţi sunt bogăţiile, marea ta comoară; dar

Pentru tot acest tezaur de lucruri foioase,

Lemne ciudate pe jumătate crude, şi noi chestii grozave:

Pe flotorul lent cu diferite lumini şi adâncimi,

Nu! Nu e nimic! Peste tot şi totul,

Nimic nu este complet al tău.

Totuşi asta eşti tu.

Traducere din limba engleză

de Liliana Ene

23NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

arte poeice

Editor: Biblioteca Municipală „Dr. C. I. Istrai” Câmpina

Director: Liliana Ene

Redactor-şef: Florin Dochia

Revista apare cu sprijinul financiar al Primăriei şi Consiliului Local Câmpina,

în cadrul programului „Campania de pedagogie a lecturii”

Redacţia: Bulevardul Culturii, nr. 39, 150600 Câmpina, PH

contact: tel. 0244.336.006

e-mail: biblioteca@bmcampina.ro; revistaurmuz@gmail.com

htp://revistaurmuz.blogspot.ro/

Acest număr este ilustrat cu lucrări de ceramică raku

ISSN

23

59

- 7

58

5IS

SN-L

23

59

- 7

58

5

Layo

ut

& D

TP: F

low

erin

Flo

w

NO. 6 - 2014

VITRINĂ DE ARTĂ NOuĂ

24

Iulia Costache