universitatea transilvania din brașovold.unitbv.ro/portals/31/sustineri de doctorat... ·...

7

Investeşte în oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.5. „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Titlul proiectului: Burse doctorale si postdoctorale pentru cercetare de excelenta

Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/134378

Beneficiar: Universitatea Transilvania din Braşov

Universitatea Transilvania din Brașov

Școala Doctorală Interdisciplinară

Facultatea de Litere

Departamentul de Lingvistică Teoretică și Aplicată

Alice-Magdalena PREDA (căs. BODOC)

Adjuncții situativi în limba română veche

(Interfața sintaxă-semantică-pragmatică)

Situative Adjuncts in the Old Romanian Language

(The Syntax-Semantics-Pragmatics Interface)

Conducător ştiinţific

Prof. dr. Mihaela GHEORGHE

BRAȘOV, 2016

8

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

BRAŞOV, B-DUL EROILOR NR. 29, 500036, TEL. 0040-268-413000, FAX

0040-268-410525

RECTORAT

D-lui (D-nei) ..............................................................................................................

COMPONENŢA

Comisiei de doctorat

Numită prin ordinul Rectorului Universităţii Transilvania din Braşov

Nr. 8327 din 19.10.2016

PREŞEDINTE: Conf. univ. dr. Adrian Lăcătuș, Universitatea Transilvania

din Brasov

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. univ. dr. Mihaela Gheorghe, Universitatea

Transilvania din Brașov

REFERENŢI: Prof. univ. dr. Rodica Zafiu, Universitatea din București

Conf. univ. dr. Adina Dragomirescu, Universitatea din

București

Prof. univ. dr. Alexandru Gafton, Universitatea Alexandru

Ioan Cuza din Iași

Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: 18.11.2016, ora 13, sala U.I.6 (Aula

Universității Transilvania din Brașov)

Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le transmiteţi în timp

util, pe adresa [email protected].

Totodată vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de doctorat.

Vă mulţumim.

mailto:[email protected]

9

CUPRINS Pag.

teză

Pag.

rezumat

Abrevieri și simboluri 7 15

INTRODUCERE 8 16

1. Obiectul cercetării 8 16

2. Scopul și obiectivele lucrării 11 19

3. Perspective metodologice 12 20

3.1. Interfața sintaxă-semantică-pragmatică 13 21

3.2. Perspectiva sincronică și diacronică 15 23

4. Descrierea corpusului 16 24

4.1. Organizare și periodizare 16 24

4.2. Informații cantitative despre corpus 18 26

4.3. Procedura de selectare a eșantioanelor pentru statistici 20 27

4.4. Prelucrarea corpusului 21 27

5. Structura lucrării 22 28

Partea I. DELIMITĂRI TEORETICE ȘI CONCEPTUALE

Observații preliminare 24 31

Capitolul 1 - Cadrul teoretic și metodologic 24 -

1.1. Definirea conceptului de structură sintactică complexă (SSC) 24 -

1.2. Teorii ale raporturilor sintactice – tradiționale vs. moderne 25 -

1.3. Constituenții structurilor sintactice complexe – concepte utilizate 33 -

Capitolul 2 - Conectorii structurilor sintactice complexe 40 -

2.1. Conectorul – primul indicator al relațiilor dintre constituenți 40 -

2.2. Statutul gramatical al subordonatorilor 41 -

2.3. Conectorii sintactici din limba română contemporană 46 -

2.4. Unități propoziționale subordonate în limba română 49 -

Capitolul 3 - Adjuncții sintactici propoziționali în bibliografia de

specialitate

52 -

3.1. Teorii sintactice ale Adjoncționării 52 -

3.2. Adjuncții sintactici propoziționali 53 -

3.3. Adjuncții situativi – stadiul actual al cercetării 56 -

Concluzii partea I 68 -

10

Partea a II-a. STRUCTURILE SINTACTICE COMPLEXE ÎN

LIMBA ROMÂNĂ VECHE - ANALIZA DE CORPUS

Capitolul 4 - Construcții cu jonctive situative în limba română veche

(LRV)

60 -

4.1. Observații preliminare 60 -

4.2. Analiza de corpus - date cantitative 61 -

4.3. Constituenți SSC cu jonctive situative din LRV 63 -

Capitolul 5 - Structurile sintactice complexe cu jonctive temporale din

LRV

72 32

5.1. Definirea domeniului temporal 72 -

5.2. Clasa de substituție a adjuncților temporali din LRV 73 -

5.3. Observații cantitative 74 -

5.4. Analiza sintactică 74 -

5.4.1. Configurații sintactice ale propozițiilor introduse prin când -

tipologia lui Declerck (1997)

75 -

5.4.2. Alte tipuri de propoziții-când specifice limbii române 94 -

5.5. Dinamica jonctivelor temporale din LRV 99 -

5.6. Restricții sintactico-semantice impuse de centrul SSC 106 -

5.7. Concluzii 125 -

Capitolul 6 - Structurile sintactice complexe cu jonctive spațiale din

LRV

127 33

6.1. Domeniul spațial 127 -

6.2. Clasa de substituție a adjuncților spațiali în limba română veche 128 -

6.3. SSC cu jonctive spațiale 131 -

6.4. Analiza sintactică 138 -

6.4.1. Configurații sintactice ale propozițiilor introduse prin unde -

Extinderea tipologiei lui Declerck

138 -

6.4.2. Alte tipuri de propoziții-unde specifice limbii române vechi 156 -

6.5. Dinamica jonctivelor spațiale din LRV 159 -

6.6. Restricții sintactico-semantice impuse de centrul SSC 163 -


Capitolul 7 - Alte aspecte privind evoluția adjuncților situativi -

Gramaticalizarea conectorilor unde si când

182 34

7.1. Teoria gramaticalizării 182 -

7.2. Etimologia conectorilor unde și când 184 -

7.3. Analiza de corpus – rezultate 184 -

7.4. Scenariul pragma-lingvistic al gramaticalizării conectorilor

sintactici în LRV

186 -

11

7.5. Ultimul stadiu al gramaticalizării - pragmaticalizarea 188 -


Partea a III-a. SPECIFICITATEA LIMBII ROMÂNE VECHI ÎN

CONTEXTUL LIMBILOR ROMANICE – DOVEZI DIN

DOMENIUL MORFOSINTAXEI

Observații preliminare 190 35

Capitolul 8 - Ordinea constituenților din SSC cu adjuncți situativi 193 37

8.1. Introducere 193 -

8.2. Analiza de corpus 194 -

8.2.1. Aspecte metodologice 194 -

8.2.2. Rezultate 195 -

8.2.3. Interpretarea rezultatelor 197 -

8.3. Comparația cu alte limbi romanice 210 -


Capitolul 9 - Topica subordonatelor adverbiale situative 214 38

9.1. Introducere 214 -

9.2. Relația Subiect-Verb-Obiect în limbile romanice 214 -

9.3. Arhitectura propozițională – aspecte teoretice 217 -

9.4. Gramatica V2 în LRV - analiza de corpus 218 -


CONSIDERAȚII FINALE 238 40

1. Concluziile cercetării 238 40

2. Contribuția proprie și elemente de originalitate 239 41

3. Diseminarea rezultatelor 240 42

4. Direcții viitoare de cercetare 241 43

CORPUS ȘI SIGLE 242 44

REFERINȚE 245 47

ANEXE 272 75

12

TABLE OF CONTENTS Pg.

thesis

Pg.

Summ.

ABBREVIATION LIST 7 15

INTRODUCTION 8 16

1. The object of the research 8 16

2. Aims and objectives 11 19

3. Methodological perspective 12 20

3.1. The Sintax-Semantics-Pragmatices interface 13 21

3.2. Diachronic and synchronic perspective 15 23

4. Corpus description 16 24

4.1. The structure of the corpus 16 24

4.2. Quantitative information 18 26

4.3. Quantitative analysis procedure 20 27

4.4. Data collection and processing 21 27

5. Structure of the thesis 22 28

Part I. THEORETICAL PERSPECTIVE

Preliminaries 24 31

Chapter 1 – Theoretical and methodological framework 24 -

1.1. Complex sentences (CS) - definition of the concept 24 -

1.2. Traditional and modern theories of sintactical relations 25 -

1.3. The constituents of CS – concepts to be used 33 -

Chapter 2 – Complex sentences connectors 40 -

2.1. The connector 40 -

2.2. The grammatical satus of subordinators 41 -

2.3. Sintactic connectors in the Contemporary Romanian language 46 -

2.4. Subordinate clauses in CR 49 -

Chapter 3 – Propositional sintactic adjuncts in the literature 52 -

3.1. Syntactic theories of Adjonction 52 -

3.2. Propositional sintactic adjuncts 53 -

3.3. Situative/Adverbial adjuncts – previous research 56 -

Conclusions part I 68 -

13

Part II. COMPLEX SENTENCES IN THE OLD ROMANIAN

LANGUAGE – CORPUS ANALYSIS

Chapter 4 – Structures based on adverbial connectors in the Old

Romanian language (OR)

60

-

4.1. Preliminaries 60 -

4.2. Corpus analysis – quantitative data 61 -

4.3. CS constituents with adverbial connectors in OR 63 -

Chapter 5 – Complex sentences with temporal connectors in OR 72 32

5.1. The temporal domain 72 -

5.2. Substitution class of the temporal adjuncts in OR 73 -

5.3. Quantitative remarks 74 -

5.4. Syntactic analysis 74 -

5.4.1. Syntactic configurations of when-clauses – Declerck

(1997)’s classification

75 -

5.4.2. Other types of when-clauses specific to OR 94 -

5.5. The evolution of the temporal connectors in OR 99 -

5.6. Syntactico-semantic restrictions imposed by the head of the CS 106 -

5.7. Conclusions 125 -

Chapter 6 - Complex sentences with spatial connectors in OR 127 33

6.1.The spatial domain 127 -

6.2. Substitution class of the spatial adjuncts in OR 128 -

6.3. CS based on spatial connectors 131 -

6.4. Syntactic analysis 138 -

6.4.1. Syntactic configurations of where-clauses – Expansion of

Declerck (1997)’s classification

138 -

6.4.2. Other types of where-clauses specific to OR 156 -

6.5. The evolution of the spatial connectors in OR 159 -

6.6. Syntactico-semantic restrictions imposed by the head of the CS 163 -


Chapter 7 - Other aspects concerning the evolution of the situative

adjuncts – The grammaticalization of where and when

182 34

7.1. The Grammaticalization theory 182 -

7.2. Etymology 184 -

7.3. Corpus analysis – results 184 -

7.4. Pragma-linguistic scenario of the grammaticalization process in OR 186 -

7.5. The pragmaticalization process 188 -


14

Part III. OR AND THE ROMANCE LANGUAGES –

COMPARATIVE ANALYSIS

Preliminaries 190 35

Chapter 8 – The order of the constituents in the SC with situative

adjuncts

193 37

8.1. Introduction 193 -

8.2. Corpus analysis 194 -

8.2.1. Methodological aspects 194 -

8.2.2. Results 195 -

8.2.3. The interpretation of the results 197 -

8.3. Comparative analysis – Romance varieties vs. OR 210 -


Chapter 9 – Word order of the adverbial subordinate clauses 214 38

9.1. Introduction 214 -

9.2. The Subject-Verb-Object relation in the Romance languages 214 -

9.3. The structure of the clause – theoretical aspects 217 -

9.4. The V2 feature in OR – corpus analysis 218 -


FINAL CONSIDERATIONS 238 40

1. Results of the analysis 238 40

2. Original contribution 239 41

3. Dissemination of results 240 42

4. Future research 241 43

CORPUS 242 44

REFERENCES 245 47

ANNEXES 272 75

15

Abrevieri şi simboluri folosite

adv. – adverb

aux. – auxiliar

C/COMP – complementizator (centru al

grupului complementizatorului)

CS – conectori spațiali

CT – conectori temporali

ctl. - catalană

Det. – determinant (centru al grupului

determinantului)

Fin(it) – finitudine (centru al grupului

finitudinii)

FinP – grupul finitudinii (engl. Finiteness

Phrase)

Flex – flexiune (centru al grupului flexiunii)

Foc – focus (centru al grupului focusului)

FocP – grupul focusului (engl. Focus

Phrase)

Forţă – forţa propoziţiei (centru al grupului

forţei)

fr. – franceză

fr. v. – franceza veche

GAdv – grup adverbial

GB – modelul sintactic generativ al

guvernării şi al legării (engl. Government

and Binding Syntax)

GC(omp) – grup al complementizatorului

(engl. CP)

GDet – grup al determinantului

GFin – grupul finitudinii

GFlex – grup al flexiunii (engl. IP)

GN – grup nominal

GV – grup verbal

GPrep – grup prepoziţional

i – indice referențial

it. – italiană

it. v. – italiana veche

lat. – latină

LRC – limba română contemporană

LRV – limba română veche

N – nominal (centru al grupului nominal)

NN – nume în nominativ

P – propoziţie (simbol în gramatica

generativ-transformaţională)

PRel – propoziție relativă

ptg. – portugheză

ptg. v. – portugheza veche

rom. – română

S – subiect

sard. – limba sardă

sl. – slavă

sp. – spaniolă

sp. v. – spaniola veche

Spec – specificator (poziţie sintactică în

cadrul grupurilor)

SS-CS – structuri sintactice complexe cu

conectori spațiali

SS-CT – structuri sintactice complexe cu

conectori temporali

Top – topic (centru al grupului topicului)

TopP – grupul topicului (Topic Phrase)

t – urmă (trace)

V/vb. – verb (centru al grupului verbal)

vP – domeniul lexical

16

INTRODUCERE

1. Obiectul cercetării

Toate limbile naturale au structuri sintactice complexe1, așadar, ele pot fi considerate universalii

lingvistice. Modul în care se construiesc și se utilizează aceste unități lingvistice diferă, însă, destul de

mult de la o limbă la alta. „A construi o frază”, apreciază Tesnière (1969: 14), „înseamnă a da viaţă unei

mase amorfe de cuvinte, stabilind între acestea un ansamblu de conexiuni. Dimpotrivă, a înţelege o frază

înseamnă a sesiza ansamblul conexiunilor care unesc diferite cuvinte” (subl.n., A.P.).

Obiectul prezentei cercetări îl reprezintă structurile sintactice complexe2 în limba română veche

(LRV), a căror trăsătură specifică o reprezintă relația semantică temporală sau spațială care se stabilește

între constituenți. Mai precis, vom investiga felul în care se produce la nivel lingvistic localizarea în

timp și spațiu, prin structurile sintactice complexe alcătuite din două relata: un centru (predicat logico-

semantic) sau o propoziție matrice și o structură subordonată (conjuncțională sau relativă). Structurile

pe care ne propunem să le investigăm au următoarea configurație:

- Centru/propoziție matrice + conector + propoziție temporală (finită sau non-finită) = structură

complexă din punct de vedere sintactic, cu relator/conector temporal (SS-CT)

- Centru/propoziție matrice + conector + propoziție spațială (finită sau non-finită) = structură complexă

din punct de vedere sintactic cu relator/conector spațial (SS-CS)

Facem precizarea că sintagmele „SS-CT” și „SS-CS” sunt folosite cu un sens extins, acoperind

toate structurile complexe „legate” prin conectori temporali și spațiali, chiar dacă, așa după cum vom

vedea, aceștia nu introduc întotdeauna numai subordonate temporale sau spațiale. Deși vom inventaria

și analiza toate aceste structuri, atenția noastră se va concentra, în mod special, asupra unui anumit tip

de constituenți, adjuncții (numiți, în general, în lingvistica românească, circumstanțiale). O definiție

propusă de DSL (2005) pentru subiectul lucrării noastre – adjunctul – se limitează la precizarea că este

un termen introdus de gramatica structuralistă şi utilizat de teoriile poststructuraliste, numind orice

constituent din componenţa unei sintagme sau a unui grup sintactic care poate fi suprimat. Dincolo de

această definiție relativ simplă, studiul monografic pe care ne propunem să îl realizăm la nivelul

adjuncților situativi (în LRV) va dovedi însă complexitatea acestor constituenți și importanța studierii

lor atât din punct de vedere sincronic, cât, mai ales, diacronic.

1 V. van Gelderen 2012: 92. 2 Folosim sintagma „structură sintactică complexă” atât pentru situațiile în care propoziția subordonată se integrează într-o

propoziție-matrice, cât și pentru propozițiile relative care se „leagă” direct de un centru nominal.

17

În virtutea unui reviriment al interesului față de sintaxa istorică înregistrat în ultimii ani, studiile

sintactice românești care abordează tema circumstanțialelor temporale și spațiale sunt numeroase (v.

infra §3), dar tratarea ei s-a făcut preponderent în maniera gramaticii tradiționale. Din cunoștințele

pe care le avem, nu există în limba română o lucrare dedicată exclusiv acestui subiect – adjuncții sau

circumstanțialele – și, cu atât mai puțin, adjuncților situativi. Este o constatare justă a unei carențe

care motivează necesitatea unei astfel de cercetări, mai ales dacă facem o comparație cu alte limbi

(cum ar fi engleza sau germana), unde există descrieri ample ale subiectul avut în vedere aici

(monografii sau colecții dedicate adjuncților: Alexiadou (1997), Laenzlinger (1998), Cinque (1999),

Ernst (2002), Lang, Maienborn & Fabricius-Hansen (2003), printre alții). Prin urmare, alegerea

acestei teme ni s-a părut provocatoare, dar, mai ales, necesară, iar aspectele revelate de corpusul ales

ne determină să credem că decizia a fost potrivită. Folosindu-ne de modelele propuse în bibliografia

internațională, vom încerca să le testăm și să le adaptăm la materialul lingvistic extras din textele de

limba română veche, evidențiind, pe cât posibil, atât elementele de individualitate/specificitate, cât și

elementele universale. Ne propunem, așadar, o descriere detaliată și exhaustivă a circumstanțialelor

temporale și spațiale propoziționale din româna veche, sprijinită pe un corpus bogat de tete și utilizând

conceptele gramaticii moderne.

Lucrarea de față este o încercare de a prezenta structurile sintactice complexe din limba română

veche dintr-un unghi care diferă, într-o măsură apreciabilă, de perspectiva abordată anterior în

lucrările de specialitate. Trebuie totuși precizat încă de la început faptul că nu este vorba despre o

contradicție în raport cu lucrările tradiționale, de contestarea sau anularea rezultatelor obținute prin

analiza sintactică tradițională. Poziția pe care ne situăm nu se opune celei tradiționale, ci are – cel

puțin în concepția noastră – un caracter complementar, intenția noastră fiind aceea de a conjuga

instrumentele gramaticii generative și rezultatele pe care le putem obține prin aplicarea principiilor

ei de descriere cu observațiile extrase din studiile tradiționale în descrierea adjuncților temporali și

spațiali în limba română veche.

Ceea ce încercăm să evidențiem prin cercetarea de față este faptul că propozițiile

circumstanțiale temporale și spațiale din limba română sunt încastrate/integrate/încorporate în

structuri sintactice supraordonate, modificând un centru (de cele mai multe ori) verbal sau chiar

întreaga propoziție matrice. Pozițiile pe care le poate ocupa o astfel de subordonată finită în structura

complexă sunt pozițiile de complement sau de adjunct, cu prevalența evidentă a celei din urmă. Acesta

este și motivul pentru care am ales să utilizăm în titlu numai termenul de „adjuncți”, cu toate că vom

face referiri, ori de câte ori vom considera necesar, și la „complementele și pseudo-complementele

18

circumstanțiale”. Pentru a îngloba ambele poziții sintactice, dar și realizările propoziționale non-finite

sau non-propoziționale, vom folosi conceptul-umbrelă de „structuri adverbiale”. Sintagma „adverbial

clauses” utilizată în bibliografia anglo-saxonă a fost tradusă, în general, în limba română, drept

„propoziții circumstanțiale”; nu am adoptat sintagma „circumstanțiale situative” (v. GALR 2008 și

GBLR 2010) în desemnarea construcțiilor temporale și spațiale (atât propoziționale, cât și

nepropoziționale), întrucât considerăm structura ușor pleonastică3.

Premisa de la care pornim este aceea că timpul și spațiul sunt două concepte de bază ale gândirii

umane, aflate într-o relație de interdependență (Haspelmath 1997: 1). Mai mult chiar, încă din 1920,

psihologul francez Pierre Janet a observat că există o strânsă conexiune între percepția timpului și

procesul de socializare, cele două influențându-se reciproc: pe de o parte, oamenii se adaptează la

perspectiva temporală, iar, pe de altă parte, aceștia creează un timp al propriilor minți (apud Waliński

2014: 178). Au apărut astfel concepte precum: „perspectivă temporală” (Frank 1939, apud Waliński

2014: 178) sau „orizont temporal” (Fraisse 1963, apud Waliński 2014: 178), care însă nu constituie

obiectul lucrării noastre, întrucât pe noi ne interesează mai mult felul în care cele două coordonate

spațio-temporale se concretizează la nivelul limbii. În toate limbile există variate modalități de a

reprezenta trecutul, prezentul și viitorul, dar și de a exprima localizarea temporală și spațială a

evenimentelor. Instrumentele lingvistice utilizate în acest sens sunt fie marcatori lexicali ai timpului

și spațiului (adverbele sau conectorii), fie marcatori gramaticali ai timpului (precum timpul verbal,

aspectul sau modalitatea) (Waliński 2014: 180).

Localizarea temporală și spațială a unei situații de comunicare (interpretată drept eveniment)

reprezintă un element esențial pentru înțelegerea mecanismului de comunicare interumană, fapt care

i-a determinat pe lingviști să declare că este absolut firesc pentru un locutor să înceapă o discuție cu

precizări legate de spațiu și timp, întrucât conștiința nu poate funcționa fără acest reper (Chafe 1984:

202). Sunt două concepte legate în mod indisolubil nu numai la nivel lingvistic, datorită capacității

lor de a asigura acel „ancoraj” sau acea „punere în scenă” (engl. setting), dar și la nivel logic, dacă ne

gândim că tot ceea ce există într-un spațiu, există, în mod obligatoriu, și într-un timp (v. Givon 1979:

314). Hasselgård (1996: 23) notează că există situații în care menționările spațiale și temporale pot fi

interpretate ca două părți ale aceleiași monede. Într-un mod cu totul original, Halliday (1985) nu face

o distincție între adverbialele temporale și spațiale, ci insistă asupra faptului că ambele sunt

măsurabile cu unități standard: ore și ani sau inci și mile. Ambele pot fi definite sau indefinite, iar

localizarea acestora poate fi absolută sau relativă, depinzând de „aici și acum” (1985: 138).

3 Termenul „circumstanță” este, în limba română, sinonim parțial cu „situație”, „împrejurare”. În ceea ce ne privește, vom

folosi termenii de „circumstanță” și „situație” pentru a îngloba atât evenimente (acțiuni, procese), cât și stări, accepțiune

folosită de Comrie (1985: 5), Bybee et al. (1994: 55), Haspelmath (1997: 5), care o extind pentru a include și conceptul

de state-of-affairs.

19

2. Scopul și obiectivele lucrării

Aspectele pe care ne propunem să le surprindem în descrierea adjuncților situativi în limba

română veche sunt următoarele: organizarea sintactică, trăsăturile semantice și pragmatice, frecvența

acestor tipuri de adjuncți în etapa de limbă investigată, poziția lor în structurile sintactice complexe

în care se integrează, dar și variația acestora și dinamica inventarului de conectori utilizați. Întrebările

la care ne propunem să răspundem sunt următoarele:

(i) Cum se construiau și cum funcționau SSC cu jonctive situative în primele stadii atestate ale

limbii române?

(ii) Există anumite tipuri de texte care favorizează utilizarea unui tip de adjunct situativ?

(iii) În ce măsură influențează aspectele semantice și/sau pragmatice poziționarea adjuncților în

structurile sintactice complexe?

(iv) Cum influențează selecția conectorilor semantica acestor constituenți propoziționali?

Mergând mai departe, o analiză comparativă a celor două tipuri de adjuncți investigați ne va

permite să surprindem similitudini, dar și diferențe între circumstanțialele temporale și cele spațiale,

atât în ceea ce privește distribuția și frecvența acestora, cât și sub aspectul topicii. Vom vedea, în

final, cât de multe elemente au în comun acești constituenți și că tratarea lor ca o clasă omogenă, clasa

adjuncților situativi, este îndreptățită.

Obiectivele specifice pe care le avem în vedere sunt:

(i) Extragerea și inventarierea tuturor SSC cu jonctive temporale și spațiale din corpusul propus

spre analiză

(ii) Realizarea unei tipologii a construcțiilor temporale și spațiale din LRV

(iii) Descrierea schemelor modal-temporale care influențează SSC (concordanța timpurilor)

(iv) Prezentarea relațiilor stabilite între adjuncții situativi și regenții verbali pe baza restricțiilor

semantice impuse de aceștia din urmă

(v) Descrierea aspectelor care pun în evidență dinamica elementelor de relație

(vi) Comparația celor două tipuri de structuri sub aspectul topicii

(vii) Identificarea factorilor care determină ordinea constituenților dintr-o SSC sau din interiorul

unui adjunct situativ

(viii) Decelarea trăsăturilor care individualizează limba română în comparație cu alte varietăți

romanice

Prin urmare, acestea sunt elementele prin care dorim să concretizăm contribuția personală la

studiul adjuncților situativi din LRV, iar cele trei elemente-cheie ale analizei construcțiilor temporale

și spațiale sunt: formă, funcție (sintactică și/sau pragmatică), sens, ideea de bază fiind aceea că variația

20

de la nivelul performanței lingvistice este o trăsătură inerentă a limbii, indiferent de factorii care o

influențează sau de etapa de limbă investigată (limba veche sau contemporană).

3. Perspective metodologice

Sintetizând observațiile anterioare, am putea spune că obiectivul principal al acestei lucrări este

de a realiza o descriere consistentă a propozițiilor temporale și spațiale din LRV, bazată pe un corpus

extins, care acoperă trei secole din evoluția limbii române (al XVI-lea – al XVIII-lea) și pe o

perspectivă teoretică „neutră”, care îmbină modele teoretice ale gramaticii moderne (generative) cu

cele non-generative (descriptive, structurale, funcționale). Prin urmare, pe aceeași linie cu Trotta

(2000: 3), considerăm că încercarea de a integra faptele de limbă revelate de corpus într-un singur

model teoretic ar însemna o îngustare a perspectivei, dar și o diminuare considerabilă a valorii și

utilității unui astfel de demers în condițiile schimbării sau respingerii ulterioare a paradigmei propuse.

Din moment ce scopul acestei lucrări nu este acela de a apăra sau contrazice o anumită teorie a

variației lingvistice (sintactice) propusă în bibliografia de specialitate sau de a dezvolta o nouă teorie,

vom acorda o atenție mai mare descrierii fenomenelor de limbă observate/descoperite în corpusul

propus, realizând astfel un studiu diacronico-sincronic al acestor constituenți sintactici, studiu menit

să reliefeze diferențele de utilizare a acestora în cele două etape de limbă investigate (LRV1 și LRV2

– v. Secțiunea 4 din Introducere).

Faptele de limbă pot fi studiate din multiple perspective, în funcție de scopul teoretic sau

descriptiv al cercetărilor. Astfel, în timp ce studiile cu orientare teoretică pun accent pe „descoperirea

acelor principii abstracte care să poată fi încadrate într-un model de competență lingvistică”, studiile

descriptive – în rândul cărora se include, parțial, și lucrarea de față – „încearcă să ofere o caracterizare

mai comprehensivă a fenomenelor gramaticale dintr-o limbă individuală” (Biber et al. 1999: 6). În

ceea ce ne privește, deși ne propunem o descriere formală4 cât mai amplă a constituenților

propoziționali temporali și spațiali din perioada investigată, suntem convinși că nu vom putea

răspunde la toate întrebările pe care le ridică acești constituenți în bibliografie. Ne-am bazat, în mod

evident, pe descrieri anterioare recente, nu foarte numeroase, dar deosebit de utile, cum ar fi cele

propuse de Avram (2007), Frâncu (2009), Stan (2013), GR (2013), The Syntax of Old Romanian

(2016), dar și pe lucrări care abordează circumstanțialele în limba română contemporană: GALR

(2008), GBLR (2010), printre altele.

4 Utilizarea termenului „formal” se face aici pentru a ne referi la prezentarea structurilor gramaticale și se fundamentează

pe ideile gramaticii non-generative (reprezentată de nume precum Poutsma (1917); Jespersen (1927/1940); Kruisinga

(1922); Curme (1931)), dar și pe cele ale gramaticilor descriptive moderne (Quirk & Greenbaum (1973); Huddleston

(1988); Quirk et al (1985); Baker (1989); Greenbaum (1996)) (cf. Trotta 2000: 4).

21

Prin urmare, din punct de vedere metodologic, lucrarea de față abordeză o perspectivă

descriptiv-interpretativă care nu se limitează la o simplă analiză cantitativă, statistică, a rezultatelor

oferite de corpus, ci este dublată de interpretarea permanentă a acestora, adică de o analiză calitativă.

Biber (1988: 52) surprinde esența acestei perspective teoretice, afirmând că analizele cantitative

conferă rezultatelor o bază empirică solidă, în timp ce analizele non-cantitative sunt necesare

interpretării acestor rezultate. Oricare dintre aceste tipuri de analize oferă însă o descriere incompletă

dacă se realizează izolat.

De asemenea, datorită faptului că aspectele teoretice abordate diferă de la un capitol al lucrării

la altul, am simțit nevoia ca în debutul fiecărui capitol să reluăm și să completăm informațiile

metodologice din această primă parte a tezei, informații pe care să le verificăm, ulterior, în corpusul

de limbă veche. Ne-am sprijinit de fiecare dată pe o bibliografie bogată, care să ne permită prezentarea

cât mai fidelă a fenomenelor lingvistice observate, dar și realizarea unui studiu comparativ cu alte

limbi romanice. Pe lângă descrierea propriu-zisă, e posibil să găsim în demersul nostru răspunsuri la

unele întrebări care i-au preocupat și îi preocupă încă pe cercetătorii interesați de studiul diacronic al

limbii române, cum ar fi modul în care limbile străine cu care româna a venit în contact în acea

perioadă au influențat sintaxa limbii noastre, mai ales că multe dintre texte sunt traduceri din slavonă,

greacă sau latină. În acest scop, se impune o analiză contrastivă a rezultatelor oferite de cele două

tipuri de texte: originale și traduse.

3.1. Interfața sintaxă-semantică-pragmatică

Deși, după cum afirmam anterior, nu urmărim un singur model teoretic, există, totuși, trei surse

ale acestei baze teoretice eclectice: teoria sintactică, semantică și pragmatică. Dorința de a îmbina

aceste paliere în descrierea adjuncților situativi din limba română veche ne-a pus în fața unei dileme:

cât ar trebui să fie descriere sintactică și cât semantică sau pragmatică în acest studiu? Care dintre

cele trei ar trebui să primeze? Prin urmare, am ales să luăm această decizie în urma analizei

corpusului, astfel încât să stabilim dacă avem mai multe informații de natură sintactică, semantică sau

pragmatică. Concluzia a fost că cea mai bună soluție este să pornim de la aspectele formale și

sintactice (poziția sintactică, topica) în care să integrăm, ori de câte ori considerăm necesar, detalii

sau informații de ordin semantic (semantica centrelor sau a conectorilor) sau pragmatic (utilizarea

constituenților ca Topic, Focus etc.). Astfel, tema prezentei lucrării a fost aleasă din dorința de a

depăși granițele unui studiu exclusiv morfosintactic sau semantico-pragmatic și avem convingerea că

flexibilitatea adjuncților situativi ne-a permis în bună măsură îndeplinirea acestui deziderat,

transformând analiza textelor selectate din corpus în prilejuri de reflecție pe marginea unor

particularități ale limbii române în general.

22

Ideea unanim acceptată în lingvistică este aceea că oamenii comunică pornind de la sensurile

cuvintelor. Altfel spus, în momentul în care dorește să transmită un mesaj, orice om își alege anumite

cuvinte în funcție de sensul acestora și abia apoi le organizează în structuri simple sau complexe. O

simplă așezare a cuvintelor, fără a ține cont de conținutul semantic al acestora, nu reprezintă o

comunicare și nu poate transmite un mesaj către interlocutor. Prin urmare, putem spune că semantica5

este primul pas al comunicării, iar semantica și sintaxa sunt cele două domenii care ne permit

transmiterea corectă și coerentă a mesajelor. Totuși, în lucrarea de față vom porni invers: de la

aspectele sintactice către cele semantico-pragmatice. Este imposibil să contactăm autorii acelor texte

investigate pentru a vedea ce anume au vrut să transmită, astfel încât se impune analiza sintactică și

semantică a textelor, analiză care ne va permite să înțelegem și intențiile comunicative ale locutorilor.

Ne bazăm aici pe principiul compoziționalității propus de Frege, potrivit căruia înțelesul unei expresii

complexe este dat de sensurile părților din care este alcătuită, dar și de relațiile sintactice pe baza

cărora se combină acestea (Partee et al. 1990: 316, apud Scheffler 2013: 1).

Încercăm prin această perspectivă sintactico-semantico-pragmatică să urmăm îndemnul unor

autori precum Lang, Maienborn & Fabricius-Hansen (2003: 2) de a „ne deschide mințile spre o

perspectivă mai integratoare a adjuncților”, adică de a ne concentra mai mult asupra „interfețelor pe

care le include6 gramatica adjuncților”. De fapt, cei trei autori pornesc de la ideea că toate studiile

care s-au dedicat exclusiv unei analize sintactice sau semantice a adjuncților au ajuns la concluzia că

sunt insuficiente și că nu se poate trasa o linie clară de demarcație între cele două perspective. În ceea

ce ne privește, considerăm că ar fi fost imposibilă o cercetare exclusiv sintactică, semantică sau

pragmatică a circumstanțialelor din limba română, acestea fiind o clasă de elemente subordonate care

se caracterizează „preponderent semantic”7 (GALR 2008: 462), o „fereastră rară” (engl. rare window

– Tenny 2000: 291) pentru interfața celor trei domenii. Este adevărat însă, că ne vom sprijini mai

mult pe sintaxă, dat fiind faptul că utilizăm „aparatul” terminologic și conceptual specific.

Interfața sintaxă-semantică-pragmatică presupune interacțiunea unor principii ale organizării

sintactice cu cele ale interpretării semantice (Hackl 2013: 66), care în cazul de față se concretizează

în descrierea mecanismelor gramaticale ce asigură conexiunea dintre poziția sintactică a

constituenților temporali și spațiali în SSC din LRV și aportul semantico-pragmatic al acestora în

5 Utilizăm termenul de semantică în accepțiunea propusă de Fillmore & Baker (2009: 317): „relația dintre formele

lingvistice și sensurile lor”, accepțiune diferită față de studiile în care semantica este văzută drept „o schemă de

reprezentare a sensului”. Prin urmare, consideră cei doi autori citați, „analiza semantică propriu-zisă reprezintă procesul

sau activitatea prin care se prezintă felul în care trăsăturile semantice sunt ancorate în trăsăturile formelor lingvistice”. 6 În varianta originală, propusă de cei trei autori, îndemnul era: ”to encourage syntacticians and semanticists to open their

minds to a more integrative approach to adjuncts, thereby paying attention to, and attempting to account for, the various

interfaces that the grammar of adjuncts cruciallyembodies” (Lang, Maienborn & Fabricius-Hansen 2003: 2). 7 Chiar și denumirile de „temporal” și „spațial” sunt de natură semantică, iar clasificarea acestor circumstanțiale este

făcută, în lucrările de specialitate, pe criterii exclusiv semantice (v. GALR 2008 sau GBLR 2010).

23

decelarea mesajelor transmise prin structurile sintactice investigate. Noțiunea de „interfață” captează

din ce în ce mai mult interesul cercetătorilor (chiar și pe al celor interesați/dedicați Programului

Minimalist, începând cu Chomsky), întrucât, se pare că studiile bazate pe interfața sintaxă-semantică-

pragmatică, sintaxă-morfologie, fonetică-fonologie etc. favorizează „o mai bună înțelegere a unui

anumit fenomen lingvistic, dar și a arhitecturii componentului lingvistic din creierul uman” (Hovav,

Doron & Sichel 2010: 3). Cu toate acestea, la începuturile gramaticii generative (mai exact, la sfârșitul

anilor 1960 și începutul anilor 1970) a existat o veritabilă dispută între cei care profesau Semantica

Generativă (engl. Generative Semantics) și Semantica Interpretativă (engl. Interpretive Semantics)

în privința modului în care trebuie interpretată legătura /interacțiunea dintre sintaxă și semantică (cf.

Jacobson 2014: 4). În mod decisiv, această dispută a fost influențată de Noam Chomsky, care

considera că semantica este irelevantă pentru construcția gramaticii și care s-a bazat exclusiv pe

sintaxă în „construirea” gramaticii generative (Jacobson 2014: 11). Consecința a fost plasarea

semanticii într-un con de umbră pentru o bună perioadă de timp, dar, din fericire, s-au descoperit

acele „unelte simple și elegante pentru a modela felul în care sintaxa și semantica unei limbi naturale

conlucrează” (Jacobson 2014: 4) și în 1963 apare lucrarea „The Structure of a Semantic Theory”

(Katz & Fodor) care va schimba complet acest „tablou” (cf. Jackendoff 1972: 1). Prin urmare, nu are

niciun rost să ne întrebăm care domeniu îl determină pe care, ci trebuie să interpretăm relația dintre

cele trei domenii drept una „simbolică”: un lexem luat singur poate însemna un lucru, plasat într-o

sintagmă poate însemna altceva, iar îmbinarea acestei sintagme cu un alt element sau într-o anumită

situație de comunicare poate actualiza un sens cu totul diferit.

3.2. Perspectiva sincronică și diacronică

Dacă privim cei doi termeni „sincronic” și „diacronic” în sensul strict impus de Saussure, am

putea spune că ne apropiem, în egală măsură, și de sintaxa istorică sincronică, dar și de sintaxa

diacronică veritabilă (cf. Batye & Roberts 1995: 6). Mai exact, suntem preocupați și de felul în care

constituenții propoziționali temporali și spațiali se prezintă din punct de vedere sincronic în fiecare

dintre cele două stadii de limbă investigate (LRV1 și LRV2), dar și din punct de vedere diacronic,

urmărind, prin comparație, felul în care fenomenele de limbă investigate evoluează de la un stadiu la

celălalt. La această concluzie au ajuns și unii dintre adepții gramaticii generative pentru care studiul

modificărilor lingvistice rămăsese undeva la periferia intereselor (cf. Fontana 1993: 7). Ca o

consecință firească a acestui fapt, din ce în ce mai multă atenție a fost acordată comparațiilor dintre

modificările lingvistice survenite în diferite limbi naturale, autori precum Adams 1987, Van

Kemenade 1987, Dupuis 1988, Santorini 1989, Vance 1989, Taylor 1990, Pintzuk 1991, Rivero 1991,

(din bibliografia GB) realizând studii bazate pe informații/observații diacronice (cf. Fontana 1993:

24

7). Determinarea temporală a schimbărilor lingvistice dintr-o anumită limbă reprezintă o sarcină

destul de dificilă dacă ne gândim că acestea se realizează gradual și că limba trebuie privită ca un

„fenomen” dinamic. Metaforic, am putea spune că este ca un mare puzzle în care piesele, vechi și noi,

sunt așezate într-o anumită ordine și se influențează reciproc, astfel încât să rezulte imaginea perfectă,

deși nefinalizată, a marelui „tablou” care este o limbă naturală. Una dintre piesele importante ale

acestui puzzle este chiar tema lucrării noastre, adjuncții situativi, o piesă fără de care considerăm că

tabloul nu ar putea fi niciodată complet.

În ceea ce privește lucrarea de față, studiul pe care îl propunem este sincronic, întrucât vizează o

analiză a textelor din două perioade (delimitate convențional) ale evoluției limbii române – 1500-

1640 și 1650-1780 – și diacronic, prin analiza contrastivă a faptelor de limbă din cele trei secole

investigate, dar și prin compararea rezultatelor cu fenomene similare din alte limbi romanice.

4. Descrierea corpusului

4.1. Organizare și periodizare

Analiza de corpus reprezintă, din punctul nostru de vedere, singura metodă de investigare a

unui stadiu incipient al unei limbi tocmai datorită faptului că acesta nu mai este accesibil analistului

în mod direct. În plus, unul dintre avantajele importante ale utilizării corpusului (istoric) îl reprezintă

„posibilitatea de a cuantifica în mod riguros modificările privind utilizarea unor anumite forme

lingvistice, mai ales viteza lor de ocurență în diverse contexte gramaticale”8 (Hilpert & Koops 2009:

146). Nu putem face însă o descriere a corpusului9 ales pentru această lucrare fără câteva precizări ce

țin de istoria limbii române. În primul rând, trebuie spus că textele selecționate acoperă un interval

temporal considerabil din evoluția istorică a limbii noastre – 1500-1780 –, punctul de pornire fiind

reprezentat de Psaltirea Hurmuzaki (un text tradus de la 1500-1510), cel mai vechi document atestat

în limba română (cf. Mareș 2000), iar cel final de Elementa linguae daco-romanae sive valachicae

(1780) (autori: S. Micu-Klein & Gh Sincai), publicarea primei gramatici românești. Urmând

periodizarea făcută mai întâi de Gheție (1975), care distinge între limba română veche (152110-1780)

și limba română modernă (1780-prezent) și adoptată ulterior de The Grammar of Romanian (2013:

3-5), am împărțit și noi limba română veche11 (LRV) în două sub-perioade: 1500-1650 (LRV1) și

8 Engl. – ”the possibility of precisely quantifying shifting usage patterns of linguistic forms, especially their rate of

occurrence in different grammatical contexts” (Hilpert & Koops 2009: 146). 9 De altfel, singurul corpus de limbă română veche disponibil în formă digitală este alcătuit prin efortul cerectătorilor de

la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române. 10 Până în 2000, la cercetarea întreprinsă de Mareș, s-a considerat că primul text atestat în limba română este Scrisoarea

lui Neacșu (text original de la 1521), motiv pentru care Gheție (1997) începe periodizarea de la această dată. 11 Dat fiind faptul că aceste prime documente atestate în limba română aparțin secolului al XVI-lea, adică unei perioade

destul de târzii, unii lingviști (v. Hill 2013) au considerat chiar că nu se poate vorbi despre „limba română veche” și că ar

25

1650-1780 (LRV2), selectând, pentru ambele perioade, un număr egal de texte (23), cât mai

diversificate stilistic. Dat fiind faptul că sintagma „limba română veche” (”Old Romanian”) nu

corespunde sensului de „veche” din alte limbi romanice12 – franceza veche, italiana veche sau

spaniola veche (cf. Nicolae 2015, printre alții), am recurs, pentru studiul comparativ, la rezultate

înregistrate (în gramaticile limbilor romanice) pe baza analizei unor texte din perioada medievală,

corespunzătoare celor din corpusul nostru.

Toate exemplele oferite în lucrare au indicații precise (text, an și pagină) privind sursele din

care provin, motiv pentru care prezentăm în continuare o listă parțială13 a acestor surse și a siglelor14

corespunzătoare.

LRV1: 1500-1650 (SEC. AL XVI-LEA + SEC. AL XVII-LEA)

1. Psaltirea Hurmuzaki: PH.1500–10

2. Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea: DÎ

3. Prefețe și epiloguri (Texte românești din secolul al XVI-lea): PE

4. Coresi, Tetraevanghelul: CT.1560–1

5. Codicele Voronețean: CV.1563–83

6. Coresi, Apostol: CPr.1566

7. Coresi, Molitvenic: CM.1567

8. Coresi, Tâlcul Evangheliilor: CC1.1567

9. Coresi, Psaltire slavo-română: CP1.1577

10. Coresi, Evanghelie cu învăţătură: CC2.1581

11. Pravila ritorului Lucaci: Prav.1581

12. Palia de la Orăștie: PO.1582

13. Floarea darurilor: FD.1592–604

14. Al. Rosetti, Scrisori românești din arhivele Bistriței (1592–1638): SB

15. Codicele Todorescu: CTd.1600–40

16. Alexandria: A.1620

17. M. Moxa, Cronograf: MC.1620

18. Manuscrisul de la Ieud: MI.~1630

fi mai adecvată sintagma „Early Modern Romanian” – primul stadiu al românei moderne, care ar corespunde periodizării

limbilor romanice. 12 Pentru limba franceză, perioada veche începe cu secolul al IX-lea, iar pentru limba spaniolă în secolul al XI-lea (cf.

Fontana 1993: 14). 13 Lista completă a surselor și a siglelor se găsește în finalul tezei. 14 Siglele sunt cele folosite de către cercetătorii Institului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din București în

redactarea volumului The Syntax of Old Romanian, apărut în anul 2016.

26

19. Viaţa Sfântului Vasile cel Nou şi Vămile văzduhului: VN.1630–50

20. Evanghelie învăţătoare: Ev.1642

21. Varlaam, Cazania: CazV.1643

22. Şeapte taine a besearecii: ŞT.1644

23. Varlaam, Răspunsul împotriva catihismusului calvinesc: VRC.1645

LRV2: 1650-1780 (SEC. AL XVII-LEA + SEC. AL XVIII-LEA)

1. Lemnul crucii: LC.~1650

2. Palia Istorica: PI.~1650

3. Călătoria lui Zosim la blajini: CZB.1675–6

4. Dosoftei, Dumnezăiasca liturghie: DDL.1679

5. Dosoftei, Viața și petreacerea svinților: DVS.1682–6

6. Cheaia înţelesului: CÎ.1678

7. Biblia: BB.1688

8. Fiziologul: Fiz.1693

9. Letopisetul Cantacuzinesc (a doua jum. a sec. al XVII-lea): Letop.Cant.

10. Dimitrie Cantemir, Divanul: CD.1698

11. Miron Costin, Letopiseţul Ţărâi Moldovei: CLM.1700–50

12. Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Româneşti: CIst.1700–50

13. Sindipa: Sind.1703

14. Archirie și Anadan: AA.1708

15. D. Cantemir, Hronicul vechimei a romano moldo-vlahilor: CH.1717–23

16. Antim Ivireanul, Didahii: AD.1722–5

17. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei: ULM.~1725

18. Istoria lui Costandin-Vodă Brâncoveanul: ICB.~1750

19. Ion Neculce, Letopiseţul: NL.~1750–66

20. Literatura românească de ceremonial. Condica lui Gheorgachi: GCond.1762

21. Bertoldo: Bert.1774

22. Radu Popescu, Istoriile domnilor Țării Românești: PIst.~1780

23. Pravilniceasca condică: Prav.1780

4.2. Informații cantitative despre corpus

Pentru fiecare dintre cele 46 de texte (totalizând 2.729 de pagini și 1.423.461 de cuvinte) am

realizat o extragere a tuturor contextelor în care apar SS-CT și SS-CS, rezultând un total de 7.306

structuri. Dat fiind limbajul învechit și dificil al acestor documente (foarte greu de înțeles chiar și

27

pentru un vorbitor nativ), a fost nevoie de o selectare a întregului context (nu numai a structurii

sintactice propriu-zise) în care apar constituenții investigați de noi, tocmai pentru a putea înțelege

sensul global al acestora. Am realizat ulterior o „bază de date” (folosind programele Word și Excel,

v. Anexa 4) care să ne permită realizarea de statistici și diagrame și, pornind de la acestea, analiza

sintactică și semantică a structurilor investigate.

4.3. Procedura de selectare a eșantioanelor pentru statistici

Unul dintre cele mai importante avantaje ale utilizării metodei analizei de corpus este acela

că poate oferi informații veridice privind distribuția și frecvența structurilor investigate, motiv pentru

care selectarea eșantioanelor pentru statistici trebuie făcută într-un mod foarte riguros. Dacă în foarte

multe studii aceste informații sunt bazate pe intuiția unor vorbitori nativi, există foarte multe situații

în care vorbitorii nu își pot folosi intuiția pentru a explica diferențele între anumite tipuri de texte sau

registre stilistice. Prin urmare, este necesar un corpus cât mai amplu care să surprindă toate aspectele

ce depășesc puterea intuitivă a nativilor dintr-o limbă naturală.

Din acest corpus extins, am selectat două micro-corpusuri: unul pe baza gradului de

originaliate – tradus vs. original – și altul în funcție de registrele cărora le aparțin – religios vs. laic

(unde includem texte populare, istorice sau juridice). O distincție oral/scris sau pe genuri

literare/registre stilistice nu a fost posibilă pentru că nu există înregistrări ale limbii vorbite în prima

perioadă a românei vechi, iar textele atestate între 1500-1640 nu sunt foarte diversificate din punct

de vedere stilistic. Trebuie aduse în discuție numeroasele dezbateri privind influențele pe care le-a

suferit limba română din direcția limbilor cu care a venit în contact: limba slavonă, greacă etc. (v.

discuția din capitolele următoare).

4.4. Prelucrarea corpusului

Metodele statistice folosite în această lucrare oferă consistență/substanță observațiilor de natură

calitativă/descriptivă, chiar dacă au fost realizate într-o manieră „primitivă”. Din nefericire (sau poate,

din fericire?), nu am avut posibilitatea utilizării unor tehnici moderne de realizare a statisticilor, din

motivul că, pe de o parte, formele pe care le-am fi putut căuta automat se caracterizează printr-o mare

varietate (de exemplu io/iă/iuă/iuo sau ăncătruo/încătruo/încătro, pe de altă parte, pentru că

structurile specifice limbii vechi au tipare eterogene. Acest lucru ne-a determinat să realizăm o lectură

integrală a textelor alese, astfel încât să putem înțelege, în context mai larg, felul în care sunt utilizați

la nivel sintactic și semantic constituenții temporali și spațiali. Extragerea manuală a tuturor

contextelor care conțin SS-CT și SS-CS din corpusul propus (un total de 7.306 contexte) a fost o

metodă într-adevăr desuetă/rudimentară, dacă ne gândim la era digitală în care trăim, dar, se pare că,

28

cel puțin pentru lucrarea de față, era singura metodă autentică. Funcția Find din programul Word ne-

a fost de folos într-o oarecare măsură, acolo unde am fost siguri că nu există vreo altă variantă

(regională sau arhaică) a conectorilor, ca în cazul lui unde.

O întrebare simplă, cum este cea adresată de Tottie (1996: 109): „Cum putem găsi totul într-un

corpus printr-o simplă căutare computerizată, pe baza unui lexem?15” ne determină să considerăm că,

deși foarte costisitoare (în privința timpului și a efortului depus), analiza manuală, clasică, este cea

mai bună pentru identificarea unor constituenți sintactici precum adjuncții. Am putut evita, în felul

acesta, structurile confuze sau contestabile și am oferit exemple care nu pot fi suspectate că ar fi fost

inventate cu un scop anume. Mai mult decât atât, suntem convinși că am găsit mult mai multe

contexte/structuri decât am fi putut noi inventa pe baza experienței lingvistice de vorbitor nativ, multe

dintre acestea fiind ieșite din uz de foarte multă vreme. Prin urmare, unul dintre dezideratele acestei

teze, anume acela de a extrage toate contextele cu constituenți propoziționali temporali și spațiali și

de a realiza o analiză exhaustivă a acestor elemente gramaticale, a fost atins tocmai datorită acestei

maniere de investigare a corpusului.

Pe de altă parte, suntem conștienți de faptul că analiza unui corpus exclusiv de limbă scrisă

poate ridica diverse întrebări16, cum ar fi: în ce măsură aceste texte scrise reprezintă fidel trăsăturile

limbii din perioada investigată? Putem avea certitudinea că aceasta este varianta de limbă folosită de

vorbitorii români ai acelor secole? Cum anume putem verifica, în cazul unui exemplu ales pentru

analiza sincronică, dacă este sau nu gramatical și acceptat? Considerăm că astfel de neajunsuri ale

analizei de corpus scris pot fi depășite prin observarea sistematică a unui număr cât mai mare de texte

diversificate stilistic (dintre care, multe sunt apropiate de varianta vorbită a limbii: scrisori personale,

texte populare), prin analizele cantitative de o acuratețe indiscutabilă, dar și prin studiul comparativ

al rezultatelor înregistrate în cele două stadii ale limbii române.

5. Structura lucrării

Lucrarea noastră este organizată în trei mari părți însumând 9 capitole (fără Introducere și

Considerații finale),, care au fost concepute astfel: în prima parte a lucrării, intitulată Delimitări

teoretice și conceptuale, ne propunem o prezentare a cadrului teoretic pe care îl vom utiliza în analiza

structurilor sintactice complexe cu adjuncți situativi din limba română veche. Sunt definite și

explicate aici o serie de concepte, teorii ale raporturilor sintactice, fiind realizată, în același timp, o

trecere în revistă a bibliografiei de specialitate, care să ne permită stabilirea stadiului actual al

15 Engl. – "How do you find a hole in the corpus by a lexical search?" (Tottie 1996: 109).

16 Astfel de probleme au fost discutate și de către Fontana (1993: 11), care își bazează explicațiile pe „conservatorismul”

limbii scrise.

29

cercetării privind subiectul investigat de noi. Am acordat ceva mai multă atenție acestei părți din

lucrare datorită faptului că operăm cu destul de multe concepte sintactice care nu sunt pe deplin

explicate și clar definite în studiile în limba română. Multe dintre acestea sunt încă utilizate cu

accepțiile din gramatica tradițională (cum ar fi noțiunea de complement) și considerăm imperios

necesare definirea și înțelegerea acestui aparat teoretic înaintea folosirii lui în redactarea oricărei

lucrări științifice. Următoarele două părți sunt dedicate, exclusiv, analizei de corpus: Partea a II-a

conține patru capitole care tratează exhaustiv SSC cu jonctive situative din LRV, în vreme ce Partea

a III-a are două capitole care reprezintă o analiză comparativă a rezultatelor obținute pentru LRV cu

alte limbi romanice-surori, pentru care au fost descrise fenomene lingvistice similare. Fiecare parte

are o secțiune introductivă, dar și o secțiune finală care sintetizează rezultatele obținute și cele mai

importante observații surprinse în capitolele respective.

Astfel, capitolul 1 începe cu definirea conceptului de structură sintactică complexă, după care

prezintă teoriile sintactice și semantice ale raporturilor sintactice dintre constituenții acestei structuri

complexe. În finalul capitolului se acordă atenție definirii și explicării conceptelor de complement,

adjunct, specificator, centru, argument și modificator. Relațiile dintre acești constituenți ai SSC se

stabilesc cu ajutorul conectorilor descriși în capitolul 2, în timp ce capitolul 3 restrânge discuția la

adjuncții sintactici propoziționali (propozițiile adverbiale și relative), mai exact la descrierile acestora

în bibliografie.

Cu cel de-al patrulea capitol deschidem seria analizelor de corpus, prezentând construcțiile cu

jonctive situative în limba română veche. După stabilirea criteriilor de clasificare a constituenților în

complemente, pseudo-complemente și adjuncți și a configurațiilor sintactice în care acești

constituenți apar în LRV, urmează două capitole (5 și 6) dedicate SSC cu jonctive temporale și

spațiale. Aceste capitole prezintă aproximativ aceeași structură, începând cu o descriere a domeniului

temporal sau spațial și continuând cu realizările formale ale adjuncților temporali sau spațiali

identificate în textele investigate. Analiza sintactică se bazează, în primul rând, pe tipologia propusă

de Declerck (1997) pentru propozițiile introduse prin jonctivul când, pe care am extins-o, în capitolul

6, la propozițiile introduse prin unde, după care se face o descriere a celorlalte elemente de relație

temporale și spațiale (pentru textele din ambele perioade). Pe baza conectorilor, se trece apoi la

analiza semantică a SSC, mai exact la descrierea tiparelor semantice propuse pentru limba engleză de

Kortmann (1997). Nu este neglijată nici relația adjuncților cu centrul SSC, fiind investigate restricțiile

sintactico-semantice impuse de acesta asupra celorlalți constituenți. Astfel, există atât în capitolul 5,

cât și în capitolul 6, câte o secțiune consacrată raporturilor temporale de anterioritate, simultaneitate

și posterioritate, precum și conceptului de concordață a timpurilor. Ambele capitole se încheie cu o

analiză a corpusului privind restricțiile semantice impuse de centrul verbal (verbe de stare, de acțiune,

30

de evenimente, de comunicare, cognitive și volitive sau de percepție) adjunctului situativ, atât în ceea

ce privește alegerea conectorilor, cât și în stabilirea unui anumit raport temporal. Capitolul 7 din

această a II-a parte a lucrării surprinde alte aspecte ale evoluției diacronice a adjuncților situativi,

propunând un scenariu lingvistic al gramaticalizării conectorilor unde și când, pe baza unui model

teoretic recent propus de Beijering (2012).

Cele două capitole (8 și 9) cuprinse în partea a III-a aduc, după cum afirmam anterior, dovezi

din domeniul morfosintaxei care ne permit interpretarea comparativă a rezultatelor din limba română

veche în contextul limbilor romanice. Astfel, tot pe baza analizei de corpus, este descrisă ordinea

constituenților din SSC, insistând asupra factorilor care o determină, ordine care este similară altor

varietăți romanice, cum ar fi spaniola veche, franceza veche sau italiana veche. Mai mult chiar,

asemănările se extind și la nivelul elementelor de relație, multe dintre jonctivele situative având

aceeași origine latină în diverse limbi romanice. Restrângerea analizei comparative către interiorul

adjuncților situativi și, mai exact către Periferia Stângă a acestora se produce în ultimul capitol (9) și

aici existând numeroase similitudini, dar și diferențe față de varietățile romanice.

31

Partea I. DELIMITĂRI TEORETICE ȘI CONCEPTUALE

Ne-am propus în această primă parte a lucrării noastre o prezentare sistematică a conceptelor și

modelelor teoretice utilizate în analiza propriu-zisă, pornind de la definiția structurii sintactice

complexe, concept-cheie pentru cercetarea de față. Pentru înțelegerea acestui concept am considerat

necesară o incursiune în tema atât de complexă a raporturilor sintactice care se stabilesc între

constituenții unei SSC, analizând atât perspectivele sintactice, cât și semantice propuse de numeroși

cercetători de-a lungul timpului. Dincolo de încercarea de a răspunde numeroaselor întrebări legate

de acest subiect, interesul nostru s-a focalizat asupra raportului de subordonare, raport care stă la baza

structurilor complexe investigate. De asemenea, am acordat o atenție deosebită definirii și explicării

unor concepte încă neclare în lingvistica românească, precum cele de: complement, adjunct,

specificator, centru, argument și specificator, pe care le-am tratat comparativ.

Capitolul 2 al acestei părți a fost dedicat conectorilor cu ajutorul cărora se construiesc

structurilor sintactice complexe, aceștia fiind primii indicatori ai relațiilor dintre constituenți.

Stabilirea statutului gramatical al conectorilor ne-a permis aducerea în discuție a celor mai importante

lucrări din bibliografie, atât din domeniul morfosintactic, cât și semantic, ajungând la concluzia că,

pentru limba română, există trei mari clase de conectori ai SSC bazate pe subordonare: conjuncțiile

necircumstanțiale – complementizatorii, conjuncțiile circumstanțiale – subordonatorii și relativele –

relativizatorii și relatorii. În strânsă legătură cu acești conectori, care pot avea structuri diferite (simple

sau complexe), ne interesează unitățile propoziționale subordonate din limba română contemporană,

conjuncționale și relative, complemente și adjuncți, unități ce vor fi analizate în corpusul de limbă

română veche. Am restrâns astfel discuția către adjuncții sintactici propoziționali, subiectul celui de-

al treilea capitol al Părții I și tema lucrării noastre. Întrebările la care am încercat să răspundem în

acest capitol au vizat, în primul rând, felul în care acești constituenți apar în SSC, ca urmare a unei

operații de Adjoncționare, dar și formele de realizare, ca propoziții adverbiale sau relative, pentru ca,

în final, să prezentăm cele mai relevante lucrări din bibliografie, astfel încât să putem stabili stadiul

actual al cercetării adjuncților, mai ales în lingvistica românească. Am constatat interesul scăzut al

cercetătorilor români pentru adjuncții situativi propoziționali, carență pe care ne propunem să o

rezolvăm, cel puțin parțial, prin intermediul prezentei cercetări aplicate pe material lingvistic din

româna veche.

32

Partea a II-a. STRUCTURILE SINTACTICE COMPLEXE ÎN LIMBA

ROMÂNĂ VECHE – ANALIZA DE CORPUS

Capitolul 5 - Structurile sintactice complexe cu jonctive temporale din LRV

În acest capitol am examinăm trăsăturile morfosintactice și semantice ale structurilor extrase

din corpus, luând în discuție atât propozițiile situative conjuncționale, cât și pe cele relative,

clasificate potrivit taxonomiei propuse de Declerck (1997). Ulterior, ne-am oprit asupra

constituenților propoziționali care ocupă pozițiile de adjuncți și analiza s-a concentrat pe aspectele

formale care marchează raportul de subordonare stabilit între cei doi constituenți ai structurii

complexe, adică pe elementele de relație (conectori) și pe relația sintactico-semantică a propozițiilor

temporale și spațiale cu centrul. Din punct de vedere semantic, interesează modul în care trăsăturile

semantice ale verbelor regente influențează distribuția propozițiilor subordonate, dar și tiparele

semantice pe care le putem stabili pentru limba română veche în funcție de conectorii temporali și

spațiali (tipologia lui Kortman 1997). Întreaga analiză calitativă se sprijină pe numeroase date de

natură cantitativă, pe statistici care să confirme veridicitatea și acuratețea faptelor de limbă descrise.

Astfel, analiza sintactică și semantică a structurilor sintactice complexe cu conectori temporali

din limba română veche ne permite să formulăm următoarele concluzii. În primul rând, analizând

inventarul exhaustiv al structurilor introduse de jonctivul când, am demonstrat variația sincronică,

dar și diacronică a constituenților temporali din textele secolelor al XVI-lea – al XVIII-lea,

evidențiind totodată diferențele impuse de tipul de text: religios sau laic, tradus sau original. În al

doilea rând, în privința conectorilor temporali, am insistat asupra diversității formelor, dar și pe

aportul acestora în stabilirea unor tipare semantice sau în descrierea raporturilor temporale care se

stabilesc în interiorul SSC. Din punct de vedere semantic, centrul verbal – cel mai bine reprezentat în

SSC investigate - impune anumite restricții constituentului pe care îl comandă, verbele de acțiune

fiind cele mai frecvente. Acestea au nevoie de adverbialele temporale pentru a fixa pe axa

temporalității coordonatele evenimentului sau ale acțiunii descrise (timpul evenimentului), stabilind

un raport de simultaneitate sau de anterioritate/posterioritate față de acesta. De cealaltă parte, în cazul

verbelor de stare sau statice, adverbialul temporal precizează, de fapt, momentul în care a fost

constatată starea respectivă, fiind timpul situației de comunicare (deictic). Toate analizele cantitative

și statisticile realizate susțin ideea că observațiile notate în acest capitol nu sunt presupuse, speculative

sau intuite, ci se bazează pe fenomene lingvistice veritabile.

33

Capitolul 6 - Structurile sintactice complexe cu jonctive spațiale din LRV

Structurile sintactice complexe cu jonctive spațiale prezentate în acest capitol au evidențiat

aspecte interesante ale limbii române din primele stadii (atestate) de evoluție. În primul rând, am

identificat trei tipuri de constituenți introduși prin conectori spațiali – complemente, pseudo-

complemente și adjuncți –, pe care i-am analizat atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ,

urmărind distribuția acestora în funcție de tipul de text, argumentând și includerea subordonatelor cu

regente de percepție în categoria construcțiilor pseudo-relative prezentative. Apoi, prin analiza

exhaustivă a structurilor introduse de jonctivul unde, am reușit să demonstrăm variația sincronică, dar

și diacronică a constituenților spațiali din textele secolelor al XVI-lea – al XVIII-lea. În privința

conectorilor spațiali, am remarcat atât diversitatea și dinamica formelor, cât și contribuția acestora la

stabilirea tiparelor semantice. Ultimele două părți le-am dedicat exclusiv SSC cu adjuncți spațiali,

insistând asupra restricțiilor morfosintactice impuse de centrul verbal pentru exprimarea raporturilor

temporale de simultaneitate, anterioritate și posterioritate, dar și asupra restricțiilor semantice ale

verbelor regente, care determină distribuția celor trei tipuri de adjuncți spațiali: de poziționare, de

direcție și de distanță. De fiecare dată, am susținut observațiile rezultate din analiza cantitativă a

corpusului cu numeroase date cantitative și considerații statistice, dovedind veridicitatea fenomenelor

de limbă înregistrate.

34

Capitolul 7 - Alte aspecte privind evoluția adjuncților situativi – Gramaticalizarea

conectorilor unde și când

Premisa de la care am pornit în includerea în lucrare a acestui subcapitol a fost aceea că

majoritatea schimbărilor lingvistice pe care le identificăm în limba română actuală îşi au originea în

trecut, iar limba „nu trebuie interpretată ca un sistem închis şi autonom, ci ca o entitate dinamică,

modelată în mod continuu de către utilizatorii ei” (Hoffmann 2005: 2) (trad.n., A.P.). Prin urmare,

întrebarea la care ne-am propus să răspundem a fost: ‘Poate fi interpretată conjuncţionalizarea

(Schaffner 1954) adverbelor relative din limba română drept un caz de gramaticalizare sau nu?’

Astfel, studiul sintactic, din perspectivă diacronică, al textelor aparținând secolelor al XVI-lea

- al XVIII-lea a scos în evidenţă numeroase aspecte interesante. Ne-am oprit, în mod special, la

structurile sintactice în care i-am găsit implicaţi pe unde și când, ca adverbe interogative, relative sau

subordonatori, în încercarea de a descrie proprietăţile lor formale şi de a urmări procesul de

gramaticalizare. Rezultatele au dovedit faptul că măsurile lingvistice luate în acest studiu pentru a

descoperi gramaticalizarea au revelat o importantă varietate formală, morfosintactică şi funcţională a

acestor termeni încă din primele texte atestate ale limbii române, varietate care probează procesul de

conjuncționalizare a conectorilor investigați.

35

Partea a III-a. SPECIFICITATEA LIMBII ROMÂNE VECHI ÎN CONTEXTUL

LIMBILOR ROMANICE – DOVEZI DIN DOMENIUL MORFOSINTAXEI

Observații preliminare

Pe parcursul elaborării lucrării, am ajuns să ne punem întrebarea firească în ce măsură aceste

fapte lingvistice descrise pentru limba româna veche au existat în celelalte limbi romanice. Am ajuns,

astfel, ca în această ultimă parte a lucrării să consacrăm două capitole unor aspecte comparative

perspectivă care sperăm să completeze numeroasele lucrări din bibliografia de specialitate, mai ales

internațională, din care lipsesc, de multe ori, date și exemple din limba română. De fapt, încurajarea

lingviștilor străini de a include LRV în studiile lor comparative este un deziderat comun al

cercetătorilor care se „apleacă” asupra studiului limbii române vechi (v. și Hill & Alboiu 2016: 12),

indiferent de abordările tradiționale sau moderne pe care le propun. Cel puțin pentru faza veche a

românei, lipsa datelor din română se explică, parțial, prin păstrarea unor mărturii puține ale scrierii în

limba română și datând abia din sec. al XVI-lea, adică foarte târziu comparativ cu celelalte limbi

romanice, a căror perioadă veche începe în secolul al IX-lea sau al X-lea (Fontana 1993: 14). Acest

aspect ne-a determinat să utilizăm pentru studiul comparativ informații oferite de corpusuri sau de

alți cercetători atât din fazele vechi ale limbilor, cât, mai ales, din perioada medievală de dezvoltare

a acestora.

Ideea că limbile romanice medievale au o morfosintaxă de tip special nu aparține gramaticii

moderne, ci are rădăcini adânci în studiile secolului al XIX-lea care au influențat puternic cercetările

ulterioare (Tobler 1875; Mussafia 1888; Foulet 1930). Astfel, la nivelul morfosintaxei, elementele

investigate atât în cazul limbilor romanice vechi, cât și al celor contemporane țin de poziția verbului

în configurația de constituenți – așa-numita gramatică V2 (Ledgeway 2007) –, de poziția auxiliarului

față de centrul verbal, sau de fenomenele de dislocare sintactică (engl. scrambling, interpolation sau

left dislocation). Prin urmare, acestea sunt fenomenele lingvistice pe care le-am investigat și noi, prin

comparație, pentru propozițiile subordonate situative din LRV, după o analiză prealabilă a ordinii

constituenților din SSC cu adjuncți situativi. Propunem o perspectivă comparativă diacronică și

sincronică, focalizată pe două aspecte:

(i) pe de o parte, la nivelul structurilor sintactice complexe, s-a urmărit topica adjuncților

situativi în textele apaținând secolelor al XVI-lea, al XVII-lea și al XVIII-lea (poziționarea acestora

înaintea structurii matrice, după aceasta sau, mai rar, în interiorul regentei, poziționare determinată

de cauze sintactice sau/și pragmasemantice) și în celelalte limbi surori, insistând asupra principiului

36

iconicității (formulat de Diessel 2008) și asupra conectorilor prin intermediul cărora se realizează

subordonarea/adjoncționarea în limbile romanice investigate;

(ii) pe de altă parte, la nivelul structurilor simple, adică la nivel propozițional, am cercetat

fenomenele care țin de topica adjuncților situativi (propoziționali) în limbile romanice propuse spre

analiză (SVO, inversiunile V-(CL)-AUX), dar și asupra dislocărilor existente în aceste tipuri de

propoziții.

Analiza de corpus a fost realizată atât din perspectivă diacronică, cât și sincronică, după care

am confruntat rezultatele cu cele notate în studii similare din alte limbi romanice, astfel încât să

descoperim în ce măsură topica SSC din LRV poate fi influențată de factori sintactici sau

pragmasemantici (syntactic integration and semantic scope - Hasselgard 1996: 34). În final, analiza

contrastivă ne-a permis să evidențiem fenomenele lingvistice comune limbilor romanice, multe dintre

aceste fenomene fiind moștenite din limba latină (Nicolae 2015), dar și configurațiile specifice limbii

române, care pot fi puse – oare? - pe seama influențelor slavone (Stan 2013) sau balcanice (Hill &

Alboiu 2016).

37

Capitolul 8 - Ordinea constituenților din SSC cu adjuncți situativi

Ne-am propus în acest capitol o descriere a ordinii constituenților din structurile sintactice

complexe ale limbii române vechi, oferind posibile explicații pentru poziționarea adjuncților situativi

în fața, în interiorul sau după structura matrice. În urma analizei calitative și cantitative a corpusului,

am demonstrat că iconicitatea secvențială are un efect puternic asupra multor enunțuri din LRV, dar

există și alți factori determinanți ai topicii. Principiul iconicității este în acord atât cu SSC în care

conectorul (cum sunt cele compuse cu de, după, până, înainte) impune, din punct de vedere semantic,

o anumită ordine a constituenților (datorită raportului temporal exprimat), dar și cu cele în care

conectorul (când sau unde) nu mai reprezintă un indiciu, iar ordinea conceptuală, naturală a

evenimentelor rezultă din înțelesul întregului enunț. De asemenea, am observat că SSC cu adjuncți

situativi în poziție inițială respectă în număr mult mai mare principiul respectiv, spre deosebire de

cele poziționate la final, iar acest fenomen l-am explicat prin intervenția altor factori: sintactico-

semantici, cum ar fi obligativitatea, adică ocuparea de către subordonată a unei poziții de pseudo-

complement sau de adjunct, greutatea sintactică și lungimea constituentului, sau pragma-semantici,

adică utilizarea constituenților subordonați ca remă, temă, fundal sau focus. Toate rezultatele și

interpretările ne-au permis, ulterior, o comparație cu limbile romanice-surori și chiar cu limba latină-

mamă în privința configurației sintactice a enunțurilor, configurație pe care limbile romanice au

moștenit-o, parțial, din limba latină:

Periferia Stângă (Left Periphery) | (Temă/Focus) / (V) [SOX] | Periferia Dreaptă (Right Periphery)

Mai mult, studiile de istorie a limbii ne-au furnizat destule date pentru a putea compara

inventarul de conectori specifici SSC cu adjuncți situativi, iar concluzia la care s-a ajuns a fost aceea

că în limbile romanice investigate sunt destule elemente moștenite din latină, dar și foarte mulți

conectori compuși, formați pe teren propriu și specializați pentru exprimarea celor trei raporturi

temporale prezentate în capitolele anterioare.

38

Capitolul 9 – Topica subordonatelor adverbiale situative

În acest capitol ne-am propus să extindem analiza comparativă începută în capitolul anterior,

prezentând rezultatele înregistrate în urma analizei sintactice cantitative a textelor din LRV; ele s-au

dovedit parțial similare, parțial diferite de rezultatele ale altor autori (pentru limba română sau pentru

alte limbi romanice). Spre deosebire de capitolul anterior, unde am prezentat ordinea constituenților

din structura complexă, în acest capitol am insistat asupra fenomenelor specifice adjuncților situativi,

încercând să restrângem sfera de analiză la nivelul propozițional și, ulterior, la Periferia Stângă a

subordonatei. Cu toate acestea, nu am ignorat structurile matrice/regente, lucru care ne-a permis

observarea asimetriei dintre cele două tipuri de structuri, unul dintre cele mai importante argumente

aduse de cercetători în favoarea susținerii teoriei că limbile romanice vechi aveau o gramatică V2.

Astfel, după o analiză prealabilă a poziției verbului în structura de suprafață a SSC din textele

vechi, unde ne-am oprit la ordinea lineară a constituenților Subiect, Verb, Obiect, am realizat o analiză

cantitativă pe baza căreia am conchis că pentru structurile matrice se acceptă interpretarea drept

gramatică V2, în timp ce, pentru subordonatele situative este mai potrivită o analiză de tip V1 (cu

ordinea VSO) (cel puțin la acest nivel, din punct de vedere statistic), deși, după cum am demonstrat

ulterior, și la nivelul acestor subordonate se manifestă fenomenele considerate specifice pentru

diagnosticarea gramaticii V2: inversiunile, dislocările sintactice și topicalizarea/focalizarea

constituenților (cf. Ledgeway 2008, Nicolae 2015). Prin urmare, ideea deplasării V-la-C, mai exact

sub proiecția FinP, adică o gramatică de tip V2 relaxată/reziduală, propusă pentru limba română

veche de Nicolae (2015), poate fi acceptată și pentru subordonatele investigate de noi, mai ales că

aceasta se sincronizează și cu analizele propuse pentru alte varități romanice (cf. Wolfe 2012: 46):

pentru vechea napoletană de Ledgeway (2007, 2008, 2009), pentru limba franceză veche de Vance

(1997), pentru vechea spaniolă de Danford (2002), pentru vechea portugheză de Ribeiro (1995) și

pentru vechea limbă sardă de Wolfe (2012).

Pe lângă numeroasele fenomene lingvistice comune varietăților romanice, cum ar fi inversiunile

Vb-(Cl)-Aux, dislocările structurii Aux-Vb sau topicalizarea constituenților, limba română veche

prezintă destul de multe contexte specifice, în care anumiți constituenți sunt ridicați din subordonata

situativă peste elementul de relație, contexte pentru care am propus o explicație de natură pragmatico-

discursivă: intenția locutorilor de a focaliza interesul asupra acestor elemente plasate în poziția inițială

a SSC.

39

În concluzie, considerăm că rezultatele analizelor calitative și cantitative ale corpusului de

limbă română veche, alături de perspectiva comparativ-romanică utilizată, ne îndreptățesc să

afirmăm, urmând ideea exprimată de Benincà (2004: 245), că toate varietățile romanice (vechi și

medievale) împărtășesc trăsături importante în privința configurației sintactice propoziționale și a

constituenților lexicali/funcționali utilizați, motiv pentru care datele atât de generoase oferite de limba

română nu trebuie să lipsească din niciun studiu comparativ dedicat familiei romanice.

40

CONSIDERAȚII FINALE

1. Concluziile cercetării

Dat fiind faptul că multe dintre capitolele lucrării au un paragraf final în care sunt sintetizate

cele mai importante rezultate și sunt formulate concluzii, considerăm că cel mai indicat ar fi să

prezentăm aici exclusiv rezultatele cercetării noastre, fără a intra în alte detalii.

Astfel, tratarea succintă și relativ simplă a temei noastre în bibliografia românească ne-a

determinat să ne propunem, potrivit perspectivei anunțate încă din titlul lucrării și explicate în

Introducere, o descriere cuprinzătoare a structurilor sintactice complexe cu jonctive situative din

limba română veche (secolele al XVI-lea – al XVIII-lea), focalizată pe trei domenii lingvistice

importante: sintaxa, semantica si pragmatica. În principiu, paşii parcurşi pentru realizarea acestei

cercetări au fost următorii: am căutat în corpus și am extras formele ţintă, apoi am analizat şi comparat

comportamentul morfosintactic și semantico-pragmatic al acestor constituenți, trasformând

rezultatele cantitative ale analizei de corpus într-un fundament al analizei calitative. Organizată în trei

mari secțiuni, lucrarea are mai întâi o parte dedicată prezentării cadrului teoretic și metodologic

utilizat în analiza de corpus ale cărei rezultate vor fi discutate și interpretate ulterior, în părțile a II-a

și a III-a.

Astfel, din punct de vedere formal, am arătat că în perioada investigată erau posibile toate

realizările adjuncților temporali și spațiali, adică grupuri advebiale, prepoziționale, dar și propoziții

relative (finite și non-finite) și conjuncționale. Analiza sintactică a fost utilizată în stabilirea pozițiilor

sintactice pe care constituenții propoziționali cu jonctive situative le ocupă la nivelul structurilor

sintactice complexe, dar și în descrierea conectorilor sau a elementelor de topică. Din acest punct de

vedere, am dovedit că există o anumită gradare a dependenței sintactico-semantice manifestate de

către subordonatele investigate față de structurile matrice în care se integrează, în funcție de care am

identificat trei tipuri de constituenți – complemente, pseudo-complemente și adjuncți situativi – toate

fiind foarte bine reprezentate în textele din LRV (v. Secțiunea 4.3.). De asemenea, analizând

inventarul exhaustiv al structurilor introduse de jonctivele când și unde (Secțiunile 5.4. și 6.4.), am

demonstrat variația sincronică, dar și diacronică a SSCT și SSCS din textele secolelor al XVI-lea –

al XVIII-lea, evidențiind totodată diferențele impuse de tipul de text: religios sau laic, tradus sau

original. Apoi, în privința conectorilor (Secțiunile 5.5. și 6.5.), am insistat asupra diversității formelor,

dar și pe aportul acestora în stabilirea unor tipare semantice sau în descrierea raporturilor temporale

care se stabilesc în interiorul SSC. Acest stadiu de formare a limbii române se caracterizează prin

prezența unor tipare adverbiale și prepoziționale care au dispărut ulterior, cum ar fi io/iuo sau ainte

până când, dar și prin utilizarea unor structuri sintactice hibride care urmează tipare din limba

41

slavonă. În același timp, există și conectori care au apărut pentru prima data în LRV2, ca în cazul

structurii temporale fixate îndată ce.

Din punct de vedere semantic, centrul verbal – cel mai utilizat centru din SSC investigate –

impune anumite restricții constituentului pe care îl comandă, verbele de acțiune fiind cele mai

frecvente (Secțiunile 5.6.2. și 6.6.2.). Acestea au nevoie de adverbialele situative pentru a fixa

coordonatele evenimentului sau ale acțiunii descrise (timpul și spațiul evenimentului), stabilind un

raport de simultaneitate sau de anterioritate/posterioritate față de acesta. În ce privește ordinea

constituenților din SSC, dar și din interiorul adjuncților propoziționali, am demonstrat în capitolul 8

că aceasta este motivată, în limba română veche, de o gamă variată de factori sintactici, semantici

sau/și pragmatici, care trebuie priviți în ansamblu și care se adaugă principiului iconicității. Astfel,

am observat că SSC cu adjuncți situativi în poziție inițială respectă principiul propus de Diessel

(2008), într-o proporție mult mai mare față de cele poziționate la final, iar acest fenomen l-am explicat

prin intervenția factorilor sintactico-semantici – cum ar fi obligativitatea, greutatea sintactică și

lungimea constituentului – sau pragma-semantici, adică utilizarea constituenților subordonați ca

remă, temă, fundal sau focus.

Toate rezultatele obținute în urma analizei de corpus au fost comparate cu cele propuse pentru

limbile romanice-surori și chiar pentru limba latină-mamă, concluzia fiind aceea că există numeroase

similitudini între fenomenele lingvistice din primele stadii de evoluție a varietăților romanice, cum ar

fi conectorii, gramatica de tip V2, inversiunile Vb-(Cl)-Aux, dislocările structurii Aux-Vb sau

topicalizarea constituenților, dar, limba română veche prezintă și unele trăsături care o

individualizează, respectiv contexte în care anumiți constituenți sunt ridicați din subordonata situativă

peste elementul de relație. Pentru aceste contexte specifice am propus o explicație de natură

pragmatico-discursivă, respectiv intenția locutorilor de a focaliza interesul asupra elementelor plasate

în poziția inițială a SSC.

2. Contribuția proprie și elementele de originalitate

Elementele prin care se individualizează prezenta lucrare acoperă mai multe compartimente,

dovedind o contribuție proprie consistentă la cercetările deja realizate pe această temă și prezentate

în bibliografia de specialitate (Capitolul 3). Astfel, o primă contribuție importantă ține de utilizarea

terminologiei impuse de lingvistica internațională:

sintagma structură complexă folosită pentru unitățile sintactice dezvoltate, bazate pe raportul

sintactic de subordonare/dependență, numite, în tradiția gramaticală românească, fraze sau enunțuri;

termenul de adjuncți utilizat pentru constituenții non-matriciali adjoncționați la nodul gazdă,

numiți, în general, circumstanțiale;

42

termenii de complementizatori și subordonatori pentru conjuncțiile subordonatoare

necircumstanțiale și circumstanțiale implicate în stabilirea raporturilor sintactice dintre structura

matrice și cea dependentă.

Tot din punct de vedere terminologic, am propus sintagma adjuncți situativi pentru

circumstanțialele temporale și spațiale discutate împreună, înlocuind termenul de locativ, folosit în

lingvistica românească de specialitate, cu termenul de spațial. O altă contribuție importantă adusă de

lucrarea nostră este îmbogățirea repertoriului de constituenți sintactici subordonați din-tr-o SSC cu o

poziție sintactico-semantică nouă, pe care am numit-o pseudo-complement situativ și pe care am

explicat-o în secțiunea 4.3.

Perspectiva metodologică eclectică, ce îmbină analiza sincronică cu cea diacronică și

comparativă, precum și modelele teoretice moderne utilizate reprezintă alte elemente individualizante

ale demersului nostru. Un element de originalitate este reprezentat de abordarea comparativă a celor

două tipuri de structuri – SSCT și SSCS –, încercându-se, de fiecare dată, evidențierea elementelor

care le apropie sau le diferențiază și motivând, în felul acesta, opțiunea noastră de a le trata împreună

în prezenta lucrare. Mai mult, extragerea tuturor contextelor supuse ulterior analizei și prezentarea

unui inventar însemnat de exemple în părțile a II-a și a III-a constituie dovezi ale variației sincronice

și diacronice la care au fost supuse structurile sintactice investigate, iar prezentarea elementelor ce țin

de dinamica jonctivelor situative folosite în LRV completează analiza exhaustivă. O contribuție

importantă, sub aspectul dinamicii conectorilor situativi o reprezintă și urmărirea procesului de

gramaticalizare prin care au trecut unde și când în cele trei secole investigate, ajungând să fie utilizați,

încă din primele stadii ale limbii române, drept expletive sau elemente ale unor structuri fixate.

Sub aspectul comparației cu alte varietăți romanice, contribuția noastră se concretizează în

completarea analizelor existente pentru limba română veche prin aducerea de exemple și informații

noi, relevante, dintr-un corpus mult mai consistent și dintr-un compartiment foarte puțin investigat –

cel al propozițiilor subordonate situative. În plus, toate observațiile calitative și ipotezele teoretice

formulate au fost bazate pe date naturale și însoțite de observații cantitative, de statistici, care, chiar

dacă nu pot fi considerate ca având o valoare absolută tocmai datorită faptului că au fost realizate

manual, susțin ideea că punctele de vedere expuse în această lucrare nu sunt presupuse, speculative

sau intuite, ci descriu fenomene lingvistice veritabile.

3. Diseminarea rezultatelor

Numeroasele rezultate la care am ajuns în urma analizei de corpus au fost diseminate pe toată

perioada celor trei ani de studii doctorale atât prin articolele publicate (sau în curs de publicare) în

diverse reviste de specialitate, unele dintre acestea fiind incluse în baze de date internaționale (Preda

43

2014b, 2015a, 2015b, 2016), cât și prin prezentarea a două referate științifice și a unor lucrări în cadrul

conferințelor internaționale (IADA Workshop, Braşov, 2014; International Conference of Theoretical

and Applied Linguistics Structure, Use and Meaning in Intercultural Settings, 19-20 Septembrie

2014; The 14th International Conference of the Department of Linguistics: Current Issues in

Linguistic Variation, 28-29 Noiembrie 2014; The 15th International Conference Of The Department

Of Linguistics: Comparative And Diachronic Perspectives On Romanian, 26 – 27 Noiembrie 2015).

Printre acestea, amintesc și cele două evenimente științifice la care am participat în timpul stagiului

extern de pregătire desfășurat la Universitatea Cambridge din Marea Britanie: The 43rd Edition of

the Romance Linguistics Seminar (Oxford-Cambridge), Trinity Hall, Cambridge University, cu

lucrarea “The Grammaticalization of General Extenders in the Romanian Language (in colaborare cu

Monica Ardeleanu (Gomoescu)), 5-6 Ianuarie 2015 și Romance Linguistics Seminar, cu lucrarea

“Types of sentence connectives (temporal and spatial connectives)”, University of Cambridge, 3

Martie 2015. În plus, o importantă metodă de diseminare a tuturor rezultatelor prezentului demers o

va constitui, cu siguranță, publicarea lucrării la o editură românească de prestigiu.

4. Direcții viitoare de cercetare

Fiind un proiect ambițios (credem noi), realizarea unei monografii a adjuncților situativi din

limba română reprezintă o provocare ce nu se poate rezolva într-o singură lucrare, ci necesită

extinderea cercetării prin realizarea unei analize comparative a rezultatelor din LRV cu cele din LRC,

astfel încât să putem surprinde similitudinile sau diferențele dintre categoriile de constituenți

sintactici sau de conectori. De asemenea, utilizarea unui corpus de limbă română contemporană ne-

ar permite urmărirea fenomenelor lingvistice investigate în prezenta lucrare din perspectivă dialectală

sau analiza comparativă în funcție de registrele stilistice în care se încadrează textele respective.

„Această lucrare a fost finanţată din contractul POSDRU /159/1.5/S/134378, proiect strategic

ID134378, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013”.

44

CORPUS ȘI SIGLE

A.1620 Alexandria, ediție de F. Zgraon, București, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi

Artă, 2005 (Cele mai vechi cărţi populare în literatura română, 11).

AA.1708 Archirie şi Anadan, ediție de M. Georgescu, București, Minerva, 1997 (Cele

mai vechi cărţi populare în literatura română, 2), p. 157–68.

AD.1722–5 Antim Ivireanul, Didahii, în Opere, ediție de Gabriel Ştrempel, Bucureşti,

Editura Minerva, 1972.

BB.1688 Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură, (1688), Bucureşti, Editura Institutului

Biblic şi de misiune al B. O. R., 1988.

Bert.1774 Bertoldo, ediție de Magdalena Georgescu, București, Minerva, 1999 (Cele mai

vechi cărţi populare în literatura română, 3), p. 157–239.

CazV.1643 Varlaam, mitropolitul Moldovei, Cazania, (1643), București, Fundația Regală

pentru Literatură și Artă, 1943.

CC1.1567 Coresi, Tâlcul evangheliilor, în Tâlcul evangheliilor şi Molitevnic românesc,

ediție de V. Drimba, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1998.

CC2.1581 Coresi, Carte cu învăţătură, ediție de Sextil Puşcariu, Alexe Procopovici,

Bucureşti, Socec & Co., 1914.

CD.1698 Dimitrie Cantemir, Divanul, în Opere complete, I, ediție de V. Cândea,

București, Editura Minerva, 1974.

CH.1717–23 Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, ediție de S.

Toma, București, Editura Minerva, 1999-2000.

CIst.1700–50 Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Româneşti, în Istoria Ţărâi Rumâneşti

atribuită stolnicului Constantin Cantacuzino, ediție de O. Dragomir, București,

Editura Academiei Române, 2006, p. 145–202.

CÎ.1678 Cheaia înţelesului, ediție de R. Popescu, București, Libra, 2000, 13–194.

CLM.1700–50 Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron-Vodă încoace, în Opere

I-II, ediție de P. P. Panaitescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965.

CM.1567 Coresi, Molitevnic românesc, în Tâlcul evangheliilor şi Molitevnic românesc,

ediție de V. Drimba, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1998.

CP1.1577 Coresi, Psaltire slavo-română, în Psaltirea slavo-română (1577) în comparaţie

cu psaltirile coresiene din 1570 şi din 1589, ediție de S. Toma, Bucureşti, Editura

Academiei, 1976, p. 35–662.

45

CPr.1566 Coresi, Apostol, ediție de I. Bianu, în Texte de limbă din secolul XVI, IV, Lucrul

apostolesc tipărit de diaconul Coresi la 1563, Bucureşti, Cultura Națională,

1930.

CT.1560–1 Coresi, Tetraevanghel, în Tetraevanghelul tipărit de Coresi. Braşov 1560 –

1561, comparat cu Evangheliarul lui Radu de la Măniceşti. 1574, ediție de F.

Dimitrescu, Bucureşti, Editura Academiei, 1963.

CTd.1600–40 Codicele Todorescu, în Două manuscripte vechi. Codicele Todorescu şi

Codicele Marţian, ediție de N. Drăganu, Bucureşti/Viena/Lepizig, Socec,

Sfetea/Harrassowitz/Gerold, 1914, p. 191–229.

CV.1563–83 Codicele Voroneţean, (1563-1583), ediție de M. Costinescu, Bucureşti, Editura

Minerva, 1981. 355, p. 229–400.

CZB.1675–6 Călătoria lui Zosim la blajini, ediție de M. Stanciu-Istrate, Bucureşti, Minerva,

1999 (Cele mai vechi cărţi populare în literatura română, III), p. 55–65.

DDL.1679 Dosoftei, Dumnezăiasca liturghie. ediție de N. A. Ursu, Iași, Mitropolia

Moldovei și Sucevei, 1980, p. 3–313.

DÎ Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea, ediţie de Gh. Chivu,

M. Georgescu, M. Ioniţă, A. Mareş şi A. Roman-Moraru, Bucureşti, Editura

Academiei Române, 1979.

DVS.1682–6 Dosoftei, Viața și petreacerea svinților, Iași.

Ev.1642 Evanghelie învăţătoare, (Govora, 1642), ediţie de A.-M. Gherman, Bucureşti,

Editura Academiei Române, 2011, p. 153–480.

FD.1592–604 Floarea darurilor, ediție de Alexandra Roman Moraru, Bucureşti, Minerva,

1996 (Cele mai vechi cărţi populare în literatura română, 1), p. 119–82.

Fiz.1693 Fiziologul, ediție de V. Guruianu, Bucureşti, Minerva, 1997 (Cele mai vechi

cărţi populare în literatura română, 2), p. 93–8.

GCond.1762 Literatura românească de ceremonial. Condica lui Gheorgachi, 1762, ediție de

D. Simonescu, Bucureşti, Fundația Regele Carol I, 1939, p. 262–312.

ICB.~1750 Istoria lui Costandin-Vodă Brâncoveanul, în Cronici şi povestiri româneşti

versificate (sec. XVII−XVIII), ediție de D. Simonescu, 60–6.

LC.~1650 Lemnul crucii, ediție de E. Timotin, Bucureşti, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă

şi Artă, 2001 (Cele mai vechi cărţi populare în literatura română, 5), p. 193–9.

Letop.Cant. Istoria Tǎrii Romînești, 1290-1690: Letopisețul Cantacuzinesc, ediție de C.

Grecescu și D. Simonescu, București, Editura Academiei, 1960.

46

MC.1620 M. Moxa, Cronograf, în Cronica universală, ediție de G. Mihăilă, Bucureşti,

Minerva, 1989, p. 95–223.

MI.~1630 Manuscrisul de la Ieud, (1630), text stabilit, studiu filologic și indice de Mirela

Teodorescu și Ion Gheție, București, Editura Academiei Române, 1977, p. 153–

170.

NL.~1750–66 Ion Neculce, Letopiseţul, în Letopiseţul Ţării Moldovei şi O samă de cuvinte,

ediție de I. Iordan, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, ed. a II-

a, 1959, p. 31–388.

PE Prefețe și epiloguri din secolul al XVI-lea, ediție de E. Buză, F. Zgraon, în I.

Gheţie (coord.), Texte româneşti din secolul al XVI-lea, Bucureşti, Editura

Academiei Române, 1982, p. 555–71.

PH.1500–10 Psaltirea Hurmuzaki, I-II, ediţie de I. Gheţie și M. Theodorescu, Bucureşti,

Editura Academiei Române, 2005.

PI.~1650 Palia istorică, ediție de A. Roman Moraru, M. Moraru, Bucureşti, Fundaţia

Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2001 (Cele mai vechi cărţi populare în literatura

română, 4), p. 101–243.

PIst.~1780 Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţării Rumâneşti, în Cronicari munteni, I, ediție

de Mihail Gregorian, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1961, p. 225–577.

PO.1582 Palia de la Orăştie, ediție de V. Pamfil, Bucureşti, Editura Academiei, 1968.

Prav.1581 Pravila ritorului Lucaci, ediție de I. Rizescu, Bucureşti, Editura Academiei,

1971, p. 161–83.

Prav.1780 Pravilniceasca condică, 1780, ediție critică de A. Rădulescu, București Editura

Academiei, 1957, p. 36–156.

SB Al. Rosetti, Scrisori românești din arhivele Bistriței (1592–1638), București,

Casa Școalelor, 1944, p. 34–75.

Sind.1703 Sindipa, ediție de M. Georgescu, București, Minerva, 1996 (Cele mai vechi

cărţi populare în literatura română, 1), p. 249–315.

ŞT.1644 Şeapte taine a besearecii, Iaşi, 1644, ediție de I. Mazilu, Iași, Editura

Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, 2012, p. 173–259.

ULM.~1725 Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediție de P. P. Panaitescu,

București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955, p. 57–210.

VN.1630–50 Viaţa Sfântului Vasile cel Nou şi Vămile văzduhului, ediție de M. Stanciu-Istrate,

București, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2004, (Cele mai vechi cărţi

populare în literatura română, 9), p. 149–261.

47

VRC.1645 Varlaam, Răspunsul împotriva catihismusului calvinesc, în Opere, ediție de M.

Teodorescu, București, Minerva, 1984, p. 143–23.

REFERINȚE

ABUSCH, Dorit, 1988: „Sequence of tense, intensionality, and scope”, în Borer, H. (ed.),

Proceedings of the 7th West Coast Conference on Formal Linguistics, CSLI, Stanford, pp.

1-14.

ADAMS, Marianne, 1987: Old French, Null Subjects, and Verb Second Phenomena, teză de

doctorat, UCLA.

AIKHENVALD, Alexandra Y., 2004: Evidentiality, Oxford University Press.

ALBOIU, Gabriela, 2002: The Features of Movement in Romanian, Editura Universităţii din

Bucureşti.

ALBOIU, Gabriela & Virginia HILL, 2013: „On Romanian perception verbs and evidential

syntax”, în Revue Roumaine de Linguistique, LVIII (3), pp. 275-298.

ALBOIU, Gabriela, Virginia HILL & Ioannna SITARIDOU, 2014: „Discourse Driven V-to-C in

Early Modern Romanian”, în Natural Language & Linguistic Theory, DOI 10.1007/s11049-

014-9270-8.

ALEXE, Raluca, 2014: Sintaxa și semantica construcțiilor condiționale în limba română, teză de

doctorat, Universitatea ‘Transilvania’, Brașov.

ALEXIADOU, Artemis, 1997: Adverb Placement. A Case Study in Antisymmetric Syntax, John

Benjamins, Amsterdam/ Philadelphia.

ALEXIADOU, Artemis, 2002: „The syntax of adverbs: Puzzles and results”, în GLOT

international, 6, pp. 33–54.

ANDERSON, John M., 1971: The Grammar of Case: Towards a Localistic Theory, Cambridge

University Press.

ARVINTE, Vasile, 2004: Normele limbii literare în Biblia de la Bucureşti (1688), Editura

Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’, Iaşi.

ASBURY, Anna, Jakub DOTLAČIL, Berit GEHRKE, & Rick NOUWEN (eds.), 2008: Syntax

and Semantics of Spatial P, John Benjamins, Amsterdam/ Philadelphia.

ASHER, Nicholas & Laure VIEU, 2005: „Subordinating and coordinating discourse relations”, în

Lingua, 115, pp. 591–610.

48

AUSTIN, Jennifer R., Stefan ENGELBERG & Gisa RAUH, 2004: Adverbials. The Interplay

between Meaning, Context, and Syntactic Structure, John Benjamins, Amsterdam/

Philadelphia.

AVRAM, Larisa, 2003/2006: English Syntax: The Structure of Root Clauses, Oscar Print,

București.

AVRAM, Mioara, 1960: Evoluţia subordonării circumstanţiale cu elemente conjuncţionale în

limba română, Editura Academiei, Bucureşti.

AVRAM, Mioara, 1986: Gramatica pentru toți, Editura Academiei RSR, Bucureşti.

AVRAM, Mioara (coord.), 2007: Sintaxa limbii române în secolele al XVI-lea – al XVIII-lea,

Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Bucureşti.

BAKER, Carl L., 1989: English Syntax, Cambridge, Massachusetts: MIT.

BATLLORI, Montse, Maria-Lluïsa HERNANZ, Carme PICALLO & Francesc ROCA (eds.),

2005: Grammaticalization and Parametric Variation, Oxford University Press.

BATLLORI, Montse & Maria-Lluïsa HERNANZ, 2011: „Introduction. Generative Diachronic

Syntax: word order and information structure”, în Catalan Journal of Linguistics, 10, pp. 9–

15.

BATLLORI, Montse, Carlos SÁNCHEZ & Avelina SUÑER, 1995: „The Incidence of

Interpolation on the Word Order of Romance Langauges”, în Catalan Working Papers in

Linguistics, 4, pp. 185-209.

BATYE, Allan & Ian ROBERTS (eds.), 1995: Clause structure and language change, Oxford

University Press.

BEIJERING, Karin, 2012: Expressions of epistemic modality in Mainland Scandinavian. A study

into the lexicalization-grammaticalization-pragmaticalization interface, Wöhrmann Print

Service, Zutphen, The Netherlands.

BENINCÀ, Paola, 1983: „Un’ipotesi Sulla Sintassi Delle Lingue Romanze Medievali”, Quaderni

Patavini Di Linguistica, 4, pp. 3-19.

BENINCÀ, Paola, 1988: „Contruzioni con Ordine Marcato Degli Elementi”, în L. Renzi (ed.),

Grande Grammatica Italiana di Consultazione I, Bologna: Il Mulino, pp. 129–145.

BENINCÀ, Paola, 1995: „Complement Clitics in Medieval Romance: the Tobler-Mussafia Law”,

în A. Battye & I. Roberts (eds.), Oxford University Press, pp. 325-344.

BENINCÀ, Paola, 2004: „The left periphery of Medieval Romance”, Studi linguistici e filologici

online, 2(2), pp. 243–297.

BENINCÀ, Paola, 2006: „A Detailed Map of the Left Periphery of Medieval Romance”, în: R.

Zanuttini, H. Campos, E. Herberger & P. Portner (eds), Crosslinguistic Research in Syntax

49

and Semantics. Negation, Tense, and Clausal Architecture, Washington, Georgetown

University Press, pp. 53-86.

BENINCÀ, Paola, & Cecilia POLETTO, 2004: „Topic, Focus, and V2”, în Luigi Rizzi (ed.), The

Structure of CP and IP, 3, pp. 52–75.

BIBER, Douglas, Stig JOHANSSON, Geoffrey LEECH, Susan CONRAD & Edward FINEGAN,

1999: Longman grammar of spoken and written English, Harlow, Longman.

BIBERAUER, Theresa & Ian ROBERTS, 2014: „Rethinking Formal Hierarchies: A Proposed

Unification”, Cambridge Occasional Papers in Linguistics 7.

BIERWISCH, M.anfred, 2003: „Heads, Complements, Adjuncts: Projections and Saturation”, în

E. Lang, C. Maienborn & C. Fabricius-Hansen (eds.), Modifying Adjuncts, Berlin, Mouton

de Gruyter, pp. 113-159.

BLÜHDORN, Hardarik, 2008: „Subordination and coordination in syntax, semantics, and

discourse: Evidence from the study of connectives”, în C. Fabricius-Hansen & W. Ramm

(eds.) Subordination’ versus ‘Coordination’in Sentence and Text, Amsterdam, John

Benjamins Publishing Company, pp. 59-88.

BOSSONG, Georg, 2006: „La sintaxis de las Glosas Emilianenses en una perspectiva tipológica”,

în José Luis Girón Alconchel & José Jesús Bustos Tovar (eds.), Actas del VI Congreso

Internacional de Historia de la Lengua española (Madrid, 29 de septiembre-3 octubre 2003),

Madrid: Arco/Libros, Vol. 1., pp. 529-544.

BOWERN, Claire, 2009: „Defining Complexity: Historical Reconstruction and Nyulnyulan

Subordination”, în Rice Working Papers in Linguistics 2 vol. 1, pp. 1-17.

BRESNAN, Joan, 1970: „On Complementizers: Toward a Syntactic Theory of Complement

Types”, în Foundations of Language, vol. 6, nr. 3, pp. 297-321.

BRINTON, Laurel J. & Elizabeth C. TRAUGOTT, 2005: Lexicalization and language change,

Cambridge University Press.

BROWN, Gillian & George YULE, 1983: Discourse Analysis, Cambridge University Press.

BUHL, Heike M., Steffi KATZ, Karin SCHWEIZER & Theo HERRMANN, 2000: „Einflüsse des

Wissenserwerbs auf die Linearisierung beim Sprechen über räumliche Anordnungen”,

Zeitschrift für Experimentelle Psychologie 47 (1), pp. 17–33.

BURIDANT, Claude, 2000: Grammaire nouvelle de l’ancien français, Paris, SEDES.

BURTON-ROBERTS, Noel, 1986: Analysing sentences: an introduction to English syntax, New

York, Longman Group Ltd.

BUYSSCHAERT, Joost, 1982: Criteria for the Classification of English Adverbials, Brussel,

AWLSK.

50

BYBEE, Joan, 2003: „Cognitive processes in grammaticalization”, în M. Tomasello (ed.), The

New Psychology of Language, Volume II, New Jersey, Lawrence Erlbaum Associates Inc.,

pp. 145-167.

BYBEE, Joan L., Pagliuca WILLIAM & D. Perkins REVERE. 1991: „Back to the future”, în E.

C. Traugott, B. Heine (eds.), Approaches to grammaticalization, vol. II, Amsterdam, John

Benjamins Publishing Company, pp. 17-58.

BYBEE, Joan L., Revere D. PERKINS & William PAGLIUCA, 1994: The evolution of grammar:

Tense, aspect, and modality in the languages of the world, The University of Chicago Press.

CAPIDAN, Theodor, 1932: Aromânii. Dialectul aromân, Imprimeria Națională, București.

CARAGIU-MARIOŢEANU, Matilda, 1975: Compendiu de dialectologie română, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, București.

CARDINALETTI, Anna & Ian ROBERTS, 2002: „Clause Structure and X-Second”, în G. Cinque

(ed.), Functional Structure in DP and IP: the Cartography of Syntactic Structures, vol. I,

Oxford University Press, pp. 123–166.

CARTER, Ronald & Michael McCARTHY, 2006: Cambridge grammar of English: A

comprehensive guide, Cambridge University Press.

CGEL, 2002: Huddleston, Rodney & Geoffrey K. Pullum, The Cambridge Grammar of the

English Language, Cambridge University Press.

CHAFE, Wallace, 1984: „How people use adverbial clauses”, Berkeley Linguistics Society 10,

437–49.

CHEN, Guohua, 2000: „The grammaticalization of concessive markers in Early Modern English”,

în Olga Fischer, Anette Rosenbach & Dieter Stein (eds.), Pathways of Change

Grammaticalization in English, Amsterdam, John Benjamins Publishing Company.

CHENERY, Winthrop, 1905: „Object Pronouns in Dependent Clauses: A Study in Old Spanish

Word Order”, Publications of the Modern Language Association of America 20, pp. 1-151.

CHOMSKY, Noam, 1965: Aspects of the theory of syntax, Cambridge: MIT Press.

CHOMSKY, Noam, 1970: „Remarks on nominalization”, în R. A. Jacobs & P. S. Rosenbaum

(eds.), Readings in English transformational grammar, Waltham: Ginn and Company, pp.

184–221.

CHOMSKY, Noam, 1975: Reflections on Language, London, Fontana.

CHOMSKY, Noam, 1986: Barriers, Cambridge, MA, MIT Press.

CHOMSKY, Noam, 1995: The Minimalist Program, Cambridge, MA, MIT Press.

http://groups.lis.illinois.edu/amag/langev/author/jlbybee.html

http://www.unm.edu/~jbybee/downloads/Bybee2003CognitiveProcesses.pdf

51

CHOMSKY, Noam, 2004: „Beyond explanatory adequacy”, în Adriana Belletti (ed.), The

Cartography of Syntactic Structures, vol. 3: Structures and Beyond (Oxford Studies in

Comparative Syntax), New York, Oxford University Press, pp. 104-131.

CHOMSKY, Noam, 2013: „Problems of projection”, Lingua 130, pp. 33–49.

CIOMPEC, Georgeta, 1985: Morfosintaxa adverbului românesc. Sincronie și diacronie, Editura

Ştiinţifică și Enciclopedică, București.

CINQUE, Guglielmo, 1999: Adverbs and Functional Heads. A Cross-Linguistic Perspective,

Oxford University Press.

CIORĂNESCU, Alexandru, 2001: Dicţionarul etimologic al limbii române, Editura Saeculum I.

O. Bucureşti [ed. orig.: 1954–1966, Universidad de La Laguna, Tenerife].

CLARK, Herbert H., 1973: „Space, time, semantics, and the child”, în Timothy E. Moore (ed.),

Cognitive development and the acquisition of language, New York Academic Press, pp. 27-

63.

CLARK, Robin & Ian ROBERTS, 1993: „A Computational Approach to Language Learnability

and Language Change”, Linguistic Inquiry 24, 2, pp. 299-345.

CLOSE, Reginald Arthur, 1975: A Reference Grammar for Students of English, London.

Longman.

COMRIE, Bernard, 1985: Tense, Cambridge University Press.

CORMACK, Annabel, 1999: „Without specifiers”, în D. Adger, S. Pintzuk, B. Plunkett & G.

Tsoulas (eds.), Specifiers: Minimalist approaches, Oxford University Press, pp. 46–68.

CORNILESCU, Alexandra, 1995: „Romanian Genitive Constructions”, în G. Cinque & G. Giusti,

Advances in Romanian Linguistics, Oxford University Press, pp. 1-52.

CORNILESCU, Alexandra, 2000: „The double subject construction in Romanian”, în V.

Motapanyane (ed.), Comparative Studies in Romanian Syntax, Amsterdam/Lausanne/New

York/Oxford/Shannon/Singapore/Tokyo, Elsevier, pp. 83-133.

CORNILESCU, Alexandra, 2003: Complementation in English. A Minimalist Approach, Editura

Universităţii din Bucureşti.

COSTINESCU, Mariana (ed.), 1981: Codicele Voroneţean, [1563–1583], Editura Minerva,

Bucureşti.

CRISTOFARO, Sonia, 2003: Subordination, Oxford University Press.

CROFT, William, 1993: „The role of domains in the interpretation of metaphors and metonymies”,

Cognitive Linguistics, 4.4, pp. 335-370.

CROFT, William, 2000: Explaining Language Change: an Evolutionary Approach, Pearson

Education, Harlow, Essex.

52

CROFT, William, 2003: Typology and Universals, Cambridge University Press.

CROITOR, Blanca, 2014: „Asymmetric Coordination in Old Romanian”, în Lingustica Atlantica,

vol. 33, nr. 2, pp. 4-24.

CROITOR, Blanca, 2016: „Coordination and Coordinating Conjunctions. Sentence Connectors”,

în G. Pană Dindelegan (ed.), The Syntax Of Old Romanian, Oxford University Press.

CRUSCHINA, Silvio, 2011: „Focalization and Word Order in Old Italo-Romance”, Catalan

Journal of Linguistics 10, pp. 95-132.

CURME, George O., 1931: A Grammar of the English Language in Three Volumes, vol. III:

Syntax, DC Heath & Company, Boston.

DANFORD, Richard K., 2002: Preverbal Accusatives, Pronominal Reduplication, and

Information Packaging: A Diachronic Analysis of Spanish, teză de doctorat, Ohio State

University.

DARDANO, Maurizio, 2012: Sintassi dell'italiano antico: la prosa del Duecento e del Trecento,

Roma, Carocci.

DECLERCK, Renaat, 1997: When-Clauses and Temporal Structure, Routledge, London.

DE HAAN, Ferdinand, 1999: „Evidentiality and Epistemic Modality: Setting Boundaries”,

Southwest Journal of Linguistics, 18, pp. 83–101.

DELFITTO, Denis, 2000: „Adverbs and the syntax/semantics interface”, Rivista di Linguistica,

12, pp. 13–52.

DEN DIKKEN, Marcel (ed.), 2013: The Cambridge Handbook of Generative Syntax, Cambridge

University Press.

DENSUSIANU, Ovid, 1901/1938: Histoire de la langue roumaine, vol. I–II, Leroux, Paris.

DEPRAETERE, Ilse, 1996: „Foregrounding in English Relative Clauses“, în Linguistics, nr. 34,

pp. 699-731.

DIACONESCU, Ion, 1967: „Propoziţia relativă infinitivală”, în Analele Universității București,

XVI, pp. 143-148.

DIACONESCU, Ion, 1977: Infinitivul în limba română, Editura Științifică și Enciclopedică,

București.

DIESSEL, Holger, 2004: The acquisition of complex sentences, Cambridge University Press.

DIESSEL, Holger, 2005: „Competing motivations for the ordering of main and adverbial clauses”,

Linguistics, 43, pp. 449–70.

DIESSEL, Holger, 2008: „Iconicity of sequence: A corpus-based analysis of the positioning of

temporal adverbial clauses in English”, Cognitive Linguistics, 19–3, pp. 465–490.

https://journals.lib.unb.ca/index.php/la/article/view/22543

http://www.worldcat.org/search?q=au%3ADardano%2C+Maurizio.&qt=hot_author

53

DIESSEL, Holger, 2013: „Adverbial subordination”, în Silvia Luraghi & Claudia Parodi

(eds.), Bloomsbury Companion to Syntax, London, Continuum, pp. 341-354.

DIK, Simon, 1978: Functional Grammar, North-Holland, Amsterdam.

DIK, Simon,1997: The Theory of Functional Grammar, Part 1, The Structure of the Clause, (2nd

revised edition) ed. Kees Hengeveld, Mouton de Gruyter, Berlin/New York.

DIMITRESCU, Florica (coord.), 1978: Istoria limbii române: fonetică, morfosintaxă, lexic,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

DIMITRIU, Corneliu , 1982: Gramatica limbii române explicată.Sintaxa, Editura Junimea, Iași.

DINICĂ, Andreea, 2016: „Temporal and Location Clauses”, în G. Pană Dindelegan (ed.), The

Syntax Of Old Romanian, Oxford University Press.

DINSMORE, John, 1981: Pragmatics, formal theory and the analysis of presupposition,

Bloomington, Indiana University Linguistics Club.

DIXON, Robert & Alexandra Y. AIKHENVALD, 2009: The Semnatics of Clause Linking, Oxford

University Press.

DOBROVIE-SORIN, Carmen, 1994: The Syntax of Romanian, Berlin, Mouton de Gruyter.

DOHERTY, Monika, 2003: „Parametrized beginnings of sentences in English and German”,

Across Languages and Cultures 4:1, pp. 19–51.

DONALDSON, Bryan, 2012: „Initial Subordinate Clauses in Old French: Syntactic Variation and

the Clausal Left Periphery”, Lingua, 122 (9), pp. 1021–46,

Doi:10.1016/j.lingua.2012.04.003.

DOSTIE, Gaétane, 2009: „Discourse markers and regional variation in French. A lexico-semantic

Approach”, în K. Beeching, N. Armstrong & F. Gadet (eds.), Sociolinguistic variation in

contemporary French, John Benjamins, Amsterdam, pp. 201-214.

DOWTY, David, 2003: „The dual analysis of adjuncts/complements in Categorial Grammar”, în

Lang Ewald, Claudia Maienborn & Cathrine Fabricius-Hansen (eds.), Modifying Adjuncts,

Berlin and New York, Mouton de Gruyter, pp. 33-66.

DRAGOMIRESCU, Adina, 2013: „O schimbare parametrică de la româna veche la româna

modernă în sintaxa formelor verbale compuse cu auxiliar”, Limba română, LXII, 2, pp.

225−239.

DRAGOMIRESCU, Adina, 2013: „Există trăsături slavone în sintaxa limbii române? Două studii

de caz”, Diacronia, nr. 1 (www.diacronia.ro).

DRAŞOVEANU, D. D., 1968: „Observaţii asupra cuvintelor relaţionale”, Cercetări Lingvistice,

XIII, nr. 1, pp. 19-32.

54

DRYER, Matthew S., 1992: „Adverbial Subordinators and Word Order Asymmetries”, în John A.

Hawkins & Anna Siewierska, From Performance Principles of Word Order, EUROTYP

Working Papers, European Science Foundation, pp. 50-67.

DRYER, Matthew S., 2005: „Order of Subject, Object, and Verb”, în WALS, pp. 330–33.

DSL, 2005: Bidu-Vrănceanu, Angela, Cristina Călăraşu, Liliana Ionescu Ruxăndoiu, Mihaela

Mancaş & Gabriela Pană Dindelegan, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, ediţia a 2-a, Editura

Nemira, Bucureşti.

DUBINSKY, Stanley & Kemp WILLIAMS, 1995: „Recategorization of prepositions as

complementizers: The case of temporal prepositions in English”, Linguistic Inquiry 26, pp.

125-37.

DUCROT, Oswald & Jean-Marie SCHAEFFER, 1995: Nouveau dictionnaire encyclopédique des

sciences du langage, Paris, Seuil; în traducere română: Noul dicţionar enciclopedic al

ştiinţelor limbajului, Editura Babel, Bucureşti.

DUPUIS, Fernande, 1988: „Pro-drop dans les subordonnées en ancien français”, Revue québécoise

de linguistique théorique et appliquée, 7.3, pp. 41-62.

EDGREN, Eva, 1971: Temporal Clauses in English, Uppsala, Almqvist & Wiksell.

EIDE, Kristin, 2006: Word order structures and unaccusative verbs in Classical and Modern

Portuguese. The reorganisation of information structure, teză de doctorat, University of

Oslo.

EMONDS, Joseph, 1976: A Transformational Approach to English Syntax, Academic Press, New

York.

EMONDS, Joseph, 1985: A Unified Theory of Syntactic Categories, Foris, Dordrecht.

ENKVIST, Nils Erik & Viljo KOHONEN (eds.), 1976: Reports on Text Linguistics: Approaches

to Word Order, Åbo Akademi.

ENÇ, Murvet, 1987: „Anchoring conditions for tense”, Linguistic Inquiry 18, pp. 633-657.

ERNST, Thomas 1984: Towards an integrated theory of adverb position in English, Indiana

University Linguistics Club, Bloomington.

ERNST, Thomas, 2002: The Syntax of Adjuncts, Cambridge University Press.

FABRICIUS-HANSEN, Cathrine & Wiebke RAMM (eds.), 2008: ‘Subordination’ versus

‘Coordination’ in Sentence and Text, John Benjamins Publishing Company, Amsterdam.

FERRARESI, Gisella & Maria GOLDBACH, 2002: „V2 Syntax and Topicalization in Old

French”, Linguistiche Berichte 189, pp. 2–25.

55

FIÉIS, Alexandra, 2003: Ordem de Palavras, Transitividade e Inacusatividade. Reflexão Teórica

e Análise do Português dos Séculos XIII a XVI, teză de doctorat, Universidade Nova de

Lisboa.

FILLMORE, Charles J., 1968: „The Case for Case“, în E. Bach & R.T. Harms (eds.) Universals

In Linguistic Theory, Holt, Rinehart and Winston, New York.

FILLMORE, Charles J. & Collin BAKER, 2009: „A Frames Approach to Semantic Analysis“, în

Bernd Heine & Heiko Narrog (eds.), The Oxford Handbook of Linguistic Analysis, DOI:

10.1093/oxfordhb/9780199544004.013.0013.

FISCHER, Susann, 2003: „Rethinking the Tobler-Mussafia Law”, Diachronica, 20, pp. 259–288.

FOLEY, William A. & Robert D. VAN VALIN Jr., 1984: Functional Syntax and Universal

Grammar, Cambridge University Press.

FONTANA, Josep M., 1993: Phrase structure and the syntax of clitics in the history of Spanish,

teză de doctorat, University of Pennsylvania.

FORD, Cecilia E., 1993: Grammar in Interaction. Adverbial clauses in American English

conversations, Cambridge University Press.

FOULET, Lucien, 1930: Petite syntaxe de l’ancien français, Champion, Paris.

FRAJZYNGIER, Zygmunt, 1996: Grammaticalization of the complex sentence: a case study in

Chadic, John Benjamins Publishing Company, Amsterdam / Philadelphia.

FREIDIN, Robert, 1971: Interpretive Semantics and the Syntax of English Complement

Constructions, University Microfilms, Ann Arbor.

FRÂNCU, Constantin, 1969: „Înlocuirea infinitivului prin construcţii personale în limba română

veche”, Anuar de lingvistică şi istorie literară, A. Lingvistică, 20, pp. 72–114.

FRÂNCU, Constantin, 2009: Gramatica limbii române vechi, Casa Editorială Demiurg, Iaşi.

GA, 1966: Gramatica limbii române, vol. I-II, Editura Academiei RSR, Bucureşti.

GALLEGO, Ángel J., 2012: „Object Shift in Romance”, Natural Language & Linguistic Theory

31, 2, pp. 409-451.

GALR, 2005/2008: Guţu Romalo, Valeria (coord.), Gramatica limbii române, vol. I-II, Editura

Academiei Române, Bucureşti.

GBLR, 2010: Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), Gramatica de bază a limbii române, Editura

Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti.

GEIS, Michael Lorenz, 1970: Adverbial Subordinate Clauses in English, Cambridge, MA: MIT.

GENNARI, Silvia, 1999: „Tense, aktionsart and sequence of tense”, în F. Corblin, C. Dobrovie-

Sorin & J-M. Marandin (eds.), Empirical Issues in Formal Syntax and Semantics: Selected

Papers from the Colloque de Syntaxe et Sémantiqe à Paris 2, Thesus, The Hague.

56

GENNARI, Silvia, 2002: „Spanish Past and Future Tenses: Less (Semantics) is More”, în Javier

Gutiérrez-Rexach (ed.), From Words to Discourse: Trends in Spanish Semantics and

Pragmatics. Research in the Semantics/ Pragmatics Interface (CRISPI), vol. 10, Elsevier,

Oxford/New York.

GESSNER, Emil, 1893: „Das spanische Personalpronomen”, Zeitschrift für romanische

Philologie XVII, pp. 1-54.

GHEORGHE, Mihaela, 2004: Propoziţia relativǎ, Editura Paralela 45, Piteşti.

GHEORGHE, Mihaela, 2005: „Avantaje ale utilizării conceptului de „urmă” în descrierea

sintactică”, în The Proceedings of the “European Integration - Between Tradition and

Modernity” Congress, vol.1, Editura Universităţii „Petru Maior”, Tîrgu-Mureş, pp. 244-254.

GHEORGHE, Mihaela, 2009: Limba română. Probleme teoretice şi aplicaţii. O introducere în

sintaxa modernă a complementelor, Editura Universităţii „Transilvania”, Braşov.

GHEORGHE, Mihaela, 2009-2010: Modele de descriere în sintaxă (curs), Universitatea

„Transilvania”, Brașov.

GHEORGHE, Mihaela, 2013: „Parametrul deplasării multiple a elementului WH (interogativ/

relativ). Observaţii privind structurile cu grup interogativ/relativ multiplu în limba română

veche”, Limba Română, LXII, nr. 2, pp. 240-247.

GHEORGHE, Mihaela, 2015: „Construcţii (pseudo)scindate în limba română veche”, în I.

Nedelcu & R. Zafiu (eds.), Variaţia lingvistică: probleme actuale, vol. I, Editura

Universităţii din Bucureşti.

GHEORGHE, Mihaela, 2016: „Polar and wh-interrogatives. Indirect interrogatives. Exclamatory

constructions”, în G. Pană Dindelegan (ed.), The Syntax Of Old Romanian, Oxford

University Press, Oxford.

GHEŢIE, Ion (coord.), 1997: Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532 – 1780), Editura

Academiei Române, Bucureşti.

GIORGI, Alessandra & Fabio PIANESI, 1997: Tense and Aspect. From Semantics to

Morphosyntax, Oxford University Press, New York/Oxford.

GIVÓN, Talmy, 1979: On Understanding Grammar, New York Academic Press.

GIVÓN, Talmy, 1985: „Iconicity, isomorphism and nonarbitrary coding in syntax”, în John

Haiman (ed.), Natural Syntax, John Benjamins, Amsterdam, pp. 187–220.

GIVÓN, Talmy, 1990: Syntax. A functional-typological introduction, vol. II, John Benjamins,

Amsterdam.

http://www.google.com/url?q=http%3A%2F%2Fdl.dropbox.com%2Fu%2F22181878%2FSpanish_tenses.pdf&sa=D&sntz=1&usg=AFrqEzfqThb361Bvpz9eUQeHoJkZ1sEHXQ

http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/index.html

http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/index.html

http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/engllist.html

57

GIVÓN, Talmy, 1991: „The evolution of dependent clause morpho-syntax in Biblical Hebrew”,

în E.C. Traugott and B. Heine (eds.), Approaches to grammaticalization, vol. 2, John

Benjamins, Amsterdam, pp. 257-310

GIVÓN, Talmy, 2009: The Genesis of Syntactic Complexity, John Benjamins Publishing

Company, Amsterdam/Philadelphia.

GOLDBERG, Adele & Farell ACKERMAN, 2001: „The Pragmatics of Obligatory Adjuncts”,

Language, vol. 77, nr. 4, pp. 798-814.

GR, 2013: Pană Dindelegan, Gabriela (ed.), The Grammar of Romanian, Oxford University Press,

Oxford.

GRAUR, Alexandru (coord.), 1965: Istoria Limbii Române, vol. I, Limba latină, Editura

Academiei, București.

GREEN, Georgia M., 1976: „Main clause phenomena in subordinate clauses”, Language 53, pp.

382–97.

GREENBAUM, Sidney, 1996: The Oxford English Grammar, Oxford University Press.

GREENBERG, Joseph, 1963: „Some universals of grammar with particular reference to the order

of meaningful elements”, în Universals of languages, Cambridge, MA: MIT Press, pp. 58-

90.

GREENBERG, Joseph, 1966: „Language universals”, în Sebeok, Thomas (ed.), Current Trends

in Linguistics: Vol. III, Theoretical Foundations, Mouton, The Hague-Paris, pp. 61-112.

GRICE, Paul H., 1975: „Logic and Conversation”, în Cole, Peter & Jerry L. Morgan (eds.), Syntax

and Semantics, vol. 3, Speech Acts, Academic Press, New York, pp. 41-58.

GRIMSHAW, Jane, 1985: English Wh-constructions and the Theory of Grammar, Garland, New

York (Ph.D. 1977).

GRIMSHAW, Jane, 1991: Extended Projection. Ms, Brandeis University, Waltham, MA.

GRØNN, Atle & Irena MARIJANOVIC (eds.), 2010: „Russian in Contrast: Form, meaning and

parallel corpora”, în Oslo Studies in Language 2(1), pp. 109–153.

GROOS, Anneke & Henk VAN RIEMSDIJK, 1981: „Matching effects in free relatives: A

parameter of Core Grammar”, în A. Belletti, L. Brandi, și L. Rizzi (eds.), Theory of

Markedness in Generative Grammar, Scuola Normale Superiore, Pisa, pp. 171-216.

GROSU, Alexander, 2003: „A unified theory of ‘standard’ and ‘transparent’ free relatives”,

Natural Language and Linguistic Theory 21, pp. 247-331.

GROSU, Alexander, 2004: „The Syntax-Semantics of Modal Existential Wh Constructions”, în

O. Mišeska Tomić (ed.), Balkan Syntax and Semantics, John Benjamins, Amsterdam, pp.

419–49.

58

GUASTI, Maria Teresa, 1993: Causative and percetion verbs. A comparative study, Rosenberg &

Sellier, Torino.

GUŢU, Valeria, 1957: „Propoziţii relative“, în Studii de gramatică, vol. II, pp. 161-171.

GUŢU ROMALO, Valeria, 1973: Sintaxa limbii române. Probleme și interpretări, Editura

Didactică și Pedagogică, București.

HACKER, Martina, 1999: Adverbial Clauses in Scots: a semantic-syntactic study, Mouton de

Gruyter, Berlin/New York.

HACKL, Martin, 2013: „The syntax–semantics interface“, Lingua, vol. 130, pp. 66–87.

HAEGEMAN, Liliane, 1985: „Subordinating conjunctions and X'-Syntax“, Studia Germanica

Gandensia 2, pp. 1-42.

HAEGEMAN, Liliane, 1994: Introduction to government and binding theory, second edition,

Wiley-Blackwell.

HAEGEMAN, Liliane, 2004: „Topicalization, CLLD and the left periphery“, în Benjamin Shaer,

Werner Frey & Claudia Maienbom (eds.), Proceedings of the dislocated elements workshop,

vol. 35, ZAS, Berlin, pp. 157-192.

HAEGEMAN, Liliane, 2006: „Argument Fronting in English, Romance CLLD, and the Left

Periphery”, în Rafaella Zanuttini et al. (eds), Crosslinguistic Research in Syntax and

Semantics, Georgetown University Press, Washington, pp. 27-52.

HAEGEMAN, Liliane, 2009: „Main clause phenomena and the derivation of adverbial clauses”,

în Anastasios Tsangalidis (ed.), Proceedings of the 18th international symposium on

theoretical and applied linguistics (ISTHAL), Aristotle University of Thessaloniki, pp. 1-18.

HAEGEMAN, Liliane, 2010: „The internal syntax of adverbial clauses”, Lingua, 120, pp. 628–

648.

HAEGEMAN, Liliane, 2012: Adverbial Clauses, Main Clause Phenomena, and Composition of

the Left Periphery, Oxford University Press.

HAEGEMAN, Liliane, 2013: The Syntax of adverbial clauses, paper presented at the International

Congress of Linguists, Geneva, 21.07.2013.

https://mediaserver.unige.ch/play/80083/moeschler%20jacques,%20International%20Cong

ress%20of%20Linguists%202013, accesat în data de 17.04.2016.

HAIDER, Hubert, 2004: „Pre- and postverbal adverbials in OV and VO”, în A. Alexiadou (ed.),

Taking up the Gaunlet – Adverbs across Frameworks [Lingua, Volume 114, Issue 6], pp.

779–807.

HAIMAN, John, 1978: „Conditionals are topics”, Language, 54, pp. 564–89.

HAIMAN, John, 1980: „The iconicity of grammar”, Language, 56, pp. 515–40.

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0024384113000314

http://www.sciencedirect.com/science/journal/00243841

http://www.sciencedirect.com/science/journal/00243841/130/supp/C

https://mediaserver.unige.ch/play/80083/moeschler%20jacques,%20International%20Congress%20of%20Linguists%202013

https://mediaserver.unige.ch/play/80083/moeschler%20jacques,%20International%20Congress%20of%20Linguists%202013

59

HAIMAN, John, 1983: „Iconic and economic motivations”, Language, 59, pp. 781–19.

HAIMAN, John, 1985: Iconicity in Syntax, John Benjamins, Amsterdam.

HALLIDAY, Michael A.K., 1967: „Notes on transitivity and theme in English. Parts 1 and 2”,

Journal of Linguistics, 3, pp. 37-81/199-244.

HALLIDAY, Michael A.K., 1985: An introduction to functional grammar, Edward Arnold,

London.

HALLIDAY, Michael A.K., 1994: An Introduction to Functional Grammar, second edition,

Edward Arnold, London.

HALLIDAY, Michael A.K. & Ruqaiya HASAN, 1976: Cohesion in English, Longman, London.

HALLIDAY, Michael A.K. & Christian M.I.M. MATTHIESSEN, 1999: Construing Experience:

A Language-Based Approach to Cognition, Continuum, London/New York.

HALLIDAY, Michael A.K. & Christian M.I.M. MATTHIESSEN (eds.), 1999/2004: An

Introduction to Functional Grammar, third edition, Edward Arnold, London.

HARRIS, Alice C. & Lyle CAMPBELL, 1995: Historical Syntax in Cross-Linguistic Perspective,


HARRIS, Martin, 1986: „The historical development of si clauses in Romance”, în Traugott et al.

(eds.), On conditionals, Cambridge University Press, pp. 265-284.

HARRIS, Martin & Nigel Vincent (eds.), 1988: The Romance Languages, Routledge, London.

HASPELMATH, Martin, 1995: „The converb as a cross-linguistically valid category”, în M.

Haspelmath & E. König (eds.), Converbs in Cross-linguistic Perspective, Mouton de

Gruyter, Berlin/New York, pp. 1–56.

HASPELMATH, Martin, 1997: From Space to Time: Temporal Adverbials in the World's

Languages, Lincom, Munich.

HASPELMATH, Martin (ed.), 2004: Coordinating Constructions, John Benjamins, Amsterdam.

HASPELMATH, Martin, 2008: „Frequency vs. iconicity in explaining grammatical asymmetries”,

Cognitive Linguistics 19, pp. 1–33.

HASSELGÅRD, Hilde, 1996: Where and When: Positional and Functional Conventions for

Sequences of Time and Space Adverbials in Present-Day English, Acta Humaniora (teză de

doctorat), Scandinavian University Press, Oslo.

HASSELGÅRD, Hilde, 2010: Adjunct adverbials in English, Cambridge University Press.

HAWKINS, John A., 1994: A Performance Theory of Order and Constituency, Cambridge

University Press.

HAUMANN, Dagmar, 1997: The Syntax of Subordination, Max Niemeyer, Tubingen.

60

HEINE, Bernd & Tania KUTEVA, 2002: World lexicon of grammaticalization, Cambridge

University Press.

HELIADE RĂDULESCU, Ion, 1828: Gramatică românească, Sibiu, ediţie şi studiu de Valeria

Guţu Romalo, Bucureşti, 1980.

HENDRICK, Randall, 1976: „Prepositions and the X-bar theory”, în J. Emonds (ed.) Proposals

for Semantic and Syntactic Theory (Los Angeles: UCLA Papers in Syntax), pp. 95-122.

HERSKOVITS, Annette, 1986: Language and Spatial Cognition, Cambridge University Press.

HILL, Virginia & Gabriela ALBOIU, 2016: Verb Movement and Clause Structure in Old

Romanian, Oxford University Press.

HILPERT, Martin & Christian KOOPS, 2009: „A quantitative approach to the development of

complex predicates (The case of Swedish Pseudo-Coordination with sitta “sit”*)”, în T.

Givón & Masayoshi Shibatani (eds.), Syntactic Complexity: Diachrony, acquisition, neuro-

cognition, evolution, John Benjamins Publishing Company, Amsterdam.

HINTERHÖLZL, Roland & Svetlana PETROVA, 2010: „From V1 to V2 in West Germanic”,

Lingua 120 (2), pp. 315–28, doi:10.1016/j.lingua. 2008.10.007.

HOARȚĂ CĂRĂUȘU, Luminița, 2009: „Aspecte ale problematicii circumstanțialului”, în Text și

discurs religios, Lucrările Conferinței Naționale, nr. 1, pp. 415-428.

HODIȘ, Viorel, 1966: „Echivalența semantico-sintactică a termenilor raportului apozitiv”,

Cercetări lingvistice, XI, nr. 1, pp. 47-61.

HOEKSTRA, Eric, 1991: Licensing conditions on phrase structure, teză de doctorat, University

of Groningen, accesibil în 20.04.2015 pe

http://www.researchgate.net/publication/35799901_

Licensing_conditions_on_phrase_structure_.

HOFFMANN, Sebastian, 2005: Grammaticalization and English Complex Prepositions: A

Corpus-based Study, Routledge, London.

HOPPER, Paul J., 1991: „On some principles of grammaticization”, în E. C. Traugott & B. Heine

(eds.), Approaches to grammaticalization, vol. I, John Benjamins, Amsterdam/ Philadelphia,

pp. 17-35.

HOPPER, Paul J. & Elizabeth Closs TRAUGOTT, 2003: Grammaticalization, second edition,


HORN, Lawrence, 1984: „Toward a New Taxonomy for Pragmatic Inference: Q-Based and R-

Based Implicature”, în D. Schiffrin (ed.), Meaning, Form and Use in Context, Georgetown

University Press, Washington, pp. 11-42.

HORNSTEIN, Norbert, 1977: „S and X-bar convention”, Linguistic Analysis 3, pp. 137–176.

http://www.researchgate/

61

HORNSTEIN Norbert & Jairo NUNES, 2008: „Adjunction, Labeling, and Bare Phrase Structure”,

Biolinguistics 2, pp. 57–86.

HOVAV, Malka Rappaport, Edit DORON & Ivy SICHEL (eds.), 2010: Lexical Semantics, Syntax,

and Event Structure, Oxford Studies in Theoretical Linguistics.

HUDDLESTON, Rodney, 1971: The Sentence in Written English, Cambridge University Press.

HUDDLESTON, Rodney, 1988: English Grammar: An Outline, Cambridge University Press.

HURFORD, James R., 1994: Grammar: A student's guide, Cambridge University Press.

IACOB, Ștefan, 1958: „Coordonare, subordonare şi logică”, în Limba Română, VII, nr. 5, pp. 49-

55.

ILIESCU, Ada, 2008: Gramatica practică a limbii române actuale, Editura Corint, București.

IORDAN, Iorgu, 1956: Limba română contemporană, Editura Ministerului Învățământului,

Bucureşti.

IRIMIA, Dumitru, 1997: Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iaşi.

IVĂNESCU, Gheorghe, 1980: Istoria limbii române, Editura Junimea, Iaşi.

IWATA, Seizi, 1999: „On the status of implicit arguments in middles”, Journal of Linguistics, 35,

pp. 527-53.

JACKENDOFF, Ray S., 1972: Semantic interpretation in generative grammar, Mass. M.I.T. Press,

Cambridge.

JACKENDOFF, Ray S., 1977: X [bar]-Syntax: A Study of Phrase Structure, M.I.T. Press,

Cambridge.

JACOBS, Roderick A. & Peter S. ROSENBAUM (eds.), 1970: Readings in English

transformational grammar, Ginn and Company, Waltham.

JACOBSON, Pauline, 2014: Compositional Semantics, An Introduction to the Syntax /Semantics

Interface, Oxford University Press.

JAKOBSON, Roman, 1965[1971]: „Quest for the essence of language”, în Roman Jakobson (ed.),

Selected Writings, vol. II, Mouton, The Hague [Originally published in Diogenes 51(1965)],

pp. 345–59.

JAWORSKA, Ewa, 1982: „On the structure of adverbial subordinate clauses in English and

Polish”, Studia Anglica Posnaniensia 14, pp. 137-67.

JAYASEELAN, Karattuparambil, 2008: „Bare phrase structure and specifier-less syntax”,

Biolinguistics 2, pp. 87–106.

JENSEN, Frede, 1990: Old French and Comparative Gallo-Romance Syntax, Niemeyer,

Tübingen.

JESPERSEN, Otto, 1927/1940: A Modern English Grammar on Historical Principles, părțile III

62

și V, Ejnar Munksgaard, Copenhagen.

JESPERSEN, Otto, 1949: A Modern English Grammar, vol. VII, Ejnar Munksgaard, Copenhagen.

JOHANNESSEN, Janne Bondi, 1998: Coordination, Oxford University Press.

JOHANSSON, Stig & Per LYSVÅG, 1986/1987: Understanding English Grammar, parts I - II,

Universitetsforlaget, Oslo.

KABATEK, Johannes & Claus D. PUSCH, 2011: „The Romance languages: Typology”, în Jan

van der Auwera/Bernd Kortmann (eds.), The Languages and Linguistics of Europe. A

Comprehensive Guide, Mouton de Gruyter, Berlin/New York, pp. 69-96.

KAYNE, Richard, 1994: The Antisymmetry of Syntax, MA: MIT Press, Cambridge.

KISS, Katalin (ed.), 2009: Adverbs and adverbial adjuncts at the interfaces, Mouton de Gruyter,

Berlin/New York.

KHOMITSEVICH, Olga, 2007: Dependencies Across Phases. From Sequence of Tense to

Restrictions on Movement, teză de doctorat, Utrecht: LOT.

KONIG, Ekkehard, 1986: „Conditionals, concessive conditionals and concessives: areas of

contrast, overlap and neutralization”, în Traugott et al. (eds.), On conditionals, Cambridge

University Press, pp. 229-246.

KORTMANN, Bernd, 1997: Adverbial Subordination: A Typology and History of Adverbial

Subordinators Based on European Languages, Mouton de Gruyter, Berlin.

KORTMANN, Bernd, 1998: „Adverbial Subordinators in the Languages of Europe”, în J. van der

Auwera (ed.), Adverbial Constructions in the Languages of Europe, Mouton de Gruyter,

Berlin/New York, pp. 457-561.

KORTMANN, Bernd, 2001: „Adverbial Conjunctions”, în Martin Haspelmath, Ekkehard König,

Wulf Oesterreicher & Wolfgang Raible (eds.), Language Typology and Language

Universals: An International Handbook, Mouton de Gruyter, Berlin, pp. 842–854.

KRATZER, Angelika, 1998: „More Structural Analogies Between Pronouns and Tenses”, în D.

Strolovitch & A. Lawson (eds.), SALT VIII, Cambridge, Mass. Ithaca, CLC-Publications.

KRUISINGA, Etsko, 1922: A Handbook of Present-day English, vol. II: English Accidence and

Syntax, Kemink & Zoon, Utrecht.

KUSUMOTO, Kiyomi, 1999: Tense in embedded contexts, teză de doctorat, Department of

Linguistics, University of Massachusetts at Amherst.

KURYŁOWICZ, Jerzy, 1975 [1965]: „The evolution of grammatical categories”, Esquisses

linguistiques, 2, pp. 38-54.

63

LAENZLINGER, Christopher, 1998: Comparative Studies in Word Order. Adverbs, Pronouns,

and Clause Structure in Romance and Germanic, John Benjamins Publishing Company,

Amsterdam/ Philadelphia.

LAKOFF, George, 1987: Women, Fire, and Dangerous Things: What Categories Reveal About

the Mind, Chicago University Press.

LAMBRECHT, Knud, 1994: „Information structure and sentence form: Topic, focus, and the

mental representation of discourse referents”, în Cambridge Studies in Linguistics 71,


LANG, Ewald, Claudia MAIENBORN & Cathrine FABRICIUS-HANSEN (eds.), 2003:

Modifying Adjuncts, Mouton de Gruyter, Berlin.

LANGACKER, Ronald W., 1987: Foundations of cognitive grammar, vol. I: Theoretical

perspectives, CA: Stanford University Press.

LARSON, Richard, 1990: „Extraction and multiple selection in PP”, The Linguistic Review 7, pp.

169-82.

LASNIK, Howard & Mamonu SAITO, 1992: Move α, MA: The MIT Press, Cambridge.

LAZARD, Gilbert, 1994: L'Actance, Presses Universitaires de France, Paris.

LEDGEWAY, Adam, 2007: „Old Neapolitan Word Order: Some Initial Observations”, în: A. L.

Lepschy, A. Tosi (eds.), Languages of Italy. Histories and Dictionaries, Longo Editore

Ravenna, pp. 119-146.

LEDGEWAY, Adam, 2008: „Satisfying V2 in Early Romance: Merge vs. Move”, Journal of

Linguistics 44, 2, pp. 437-470.

LEDGEWAY, Adam, 2009: Grammatica diacronica del napoletano, Niemeyer , Tübingen.

LEDGEWAY, Adam, 2010: „The clausal domain: CP structure and the left periphery”, în Roberta

D’Alessandro, Adam Ledgeway & Ian Roberts (eds.), Syntactic Variation: the Dialects of

Italy, Cambridge University Press, pp. 38-51.

LEDGEWAY, Adam, 2011: „Syntactic and Morphosyntactic Typology and Change”, în M.

Maiden, J. C. Simth & A. Ledgeway (eds.), pp. 382–471.

LEDGEWAY, Adam, 2012: From Latin to Romance: Morphosyntactic Typology and Change,

Oxford University Press.

LEDGEWAY, Adam, 2014: „Parametrul poziţiei centrului şi efectele sale pragmatice în trecerea

de la latină la limbile romanice”, în: Zafiu, Dragomirescu, Nicolae (eds.), pp. 11-26.

LEDGEWAY, Adam and Alessandra LOMBARDI, 2005 „Verb movement, adverbs and clitic

positionsin Romance”, Probus 17, pp. 79–113.

64

LEFEVRE, Michel (ed.), 2000: Subordination in Syntax, Semantik und Textlinguistik,

Stauffenburg, Tübingen.

LEHMANN, Winfred, 1974: Proto-Indo-European Syntax, University of Texas Press, Austin.

LEHMANN, Christian, 1988: „Towards a typology of clause linkage”, în John Haiman & Sandra

A. Thompson (eds), Clause combining in grammar and discourse [Typological Studies in

Language 18], John Benjamins, Amsterdam/Philadelphia, pp. 181–225.

LEHMANN, Christian, 2002: „New reflections on grammaticalization and lexicalization”, în I.

Wischer & G. Diewald (eds.), New reflections on grammaticalization [Typological Studies

in Language 49], John Benjamins, Amsterdam/ Philadelphia, pp. 1–18.

LENKER, Ursula & Anneli MEURMAN-SOLIN, 2007: Connectives in the history of English,

John Benjamins Publishing Company, Amsterdam.

LE TALLEC-LLORET, Gabrielle & Daniel Roulland, 2013: „Présentation: La concordance des

temps, vers la fin d'une « règle »?”, Langages, 3, nr.191, pp. 3-8.

LEVINSON, Stephen C., 2004: „Space in Language and Cognition”, Explorations in Cognitive

Diversity, Cambridge University Press.

LUNGU, Oana, 2008: „Tense in embedded contexts: the case of Romanian”, în Bucharest

Working Papers in Linguistics, vol. X, nr.1, pp. 21-37.

LYONS, John, 1977: Semantics, Cambridge University Press.

MAIDEN, Martin, John Charles Smith & Adam Ledgeway (eds.), 2011: The Cambridge History

of Romance Languages, vol. I., Structures, Cambridge University Press.

MALKIEL, Yakov, 1978: „Critères pour l’étude de la fragmentation du latin”, în Atti XIV

Congresso internazionale di linguistica e filologia romanza, vol. I, Macchiaroli/ Benjamins,

Naples/Amsterdam, pp. 27–47.

MANN, William C. & Sandra A. THOMPSON, 1988: „Rhetorical Structure Theory: Toward a

functional theory of text organization”, Text 8(3), pp. 243–281.

MAREŞ, Alexandru, 2000: „Consideraţii pe marginea datării Psaltirii Hurmuzaki”, Limba

română, 49, pp. 675–83.

MARIAN, Rodica, 2011: „Când, cum, unde în DA. și DLR. Semantică şi retorică”,

DACOROMANIA, serie nouă, XVI, nr. 2, Cluj-Napoca, pp. 138–142.

MARTIN, James Robert & David ROSE, 2003: Working with discourse. Meaning beyond the

clause, Continuum, London.

MARTINS, Ana Maria, 2002: „The loss of IP-Scrambling in Portuguese: Clause structure, word

order variation and change”, în D. Lightfoot (ed.), Syntactic Effects of Morphological

Change, Oxford University Press, pp. 232-248.

65

MATISOFF, James A., 1991: „Areal and universal dimensions of grammatization in Lahu”, în E.

C. Traugott & B. Heine (eds.), Approaches to grammaticalization, vol. II, John Benjamins,

Amsterdam, pp. 383-453.

MATTHEWS, Peter H., 1997: The Concise Oxford Dictionary of Linguistics, Oxford University

Press.

MATTHIESSEN, Christian & Sandra A. THOMPSON, 1988: „The Structure of Discourse and

'Subordination'”, în J. Haiman & S. A. Thompson (eds.), Clause Combining in Grammar

and Discourse, vol. 18 of Typological Studies in Language, John Benjamins, Amsterdam

/Philadelphia, p. 275–329.

MĂRGĂRIT, Iulia, 2011: Românii din afara României și limba lor (Perspectivă dialectologică),

Editura Academiei Române, București.

MEILLET, Antoine, 1912: „L’evolution des formes grammaticales”, Scientia (Rivista di Scienza),

12(26.6.), pp. 130-148.

MENARD, Philippe, 1994: Syntaxe de l’ancien francais, 4th edition, Bière, Bordeaux.

MEYER-LÜBKE, Wilhelm, 1900: Grammaire des langues romanes, vol. III, Welter, Paris.

MILLER, Jim, 2002: An introduction to English syntax, Edinburgh University Press.

MILLER, George A. & Philip N. JOHNSON-LAIRD, 1976: Language and Perception,


MOLDOVANU, Dragoș, 1977-1978: „Formațiile premorfologice din limba română veche”, în

Anuarul de lingvistică și istorie literară, XXVI, pp.45-69.

MONTOLÍO, Estrella, 1999: „Las construcciones condicionales”, în Demonte V. & Bosque I.

(coord.), în Gramática descriptiva de la lengua española, vol III, Espasa - Calpe, Madrid,

pp. 3643-3737.

MÜLLER, Stefan, 2013: „Unifying everything: Some remarks on simpler syntax, construction

grammar, minimalism, and HPSG”, Language, vol. 89/ 4, pp. 920-950.

MUNTEANU, Ştefan & Vasile ŢÂRA, 1983: Istoria limbii române literare, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

MUSSAFIA, Alfredo, 1888: „Enclisi o proclisi del pronome personale atono quale oggeto”,

Romania 27, pp. 145-6.

NEAMȚU, G.G., 1999: Teoria și practica analizei gramaticale, Editura Excelsior, Cluj-Napoca.

NEDELCU, Isabela, 2009: Categoria partitivului în limba română, Editura Universității din

București.

NICOLAE, Alexandru, 2015: Ordinea constituenţilor în limba română: o perspectivă diacronică.

Structura propoziţiei şi deplasarea verbului, Editura Universităţii din Bucureşti.

66

NICOLAE, Alexandru, 2016: „Word Order and Configurationality”, în G. Pană Dindelegan (ed.),

The Syntax Of Old Romanian, Oxford University Press.

NICOLAE, Alexandru & Dana NICULESCU, 2015: „Pronominal Clitics in Old Romanian: The

Tobler-Mussafia Law”, Revue roumaine de linguistique, LX (2-3), pp. 223-242.

NICOLAE, Alexandru & Dana NICULESCU, 2016: „Pronominal clitics: clitic ordering, clitic

clusters”, în G. Pană Dindelegan (ed.), The Syntax Of Old Romanian, Oxford University

Press.

NICULA, Irina, 2013: „The Romanian verbs of perception vedea and auzi. Between direct and

indirect perception”, Revue roumaine de linguistique, LVIII, 3, pp. 313-327.

NORDE, Muriel, 2009: Degrammaticalization, Oxford University Press.

NORDSTRÖM, Jackie, 2010: Modality and subordinators, John Benjamins, Amsterdam/

Philadelphia.

OCAMPO, Francisco, 2006: „Movement towards discourse is not grammaticalization: the

evolution of claro from adjective to discourse particle in spoken Spanish”, în Sagarra, Nuria

& Almeida Jacqueline Toribio (eds.), Selected proceedings of the 9th Hispanic Linguistics

Symposium, MA: Cascadilla Proceedings Project, Somerville, pp. 308-319.

OGIHARA, Toshiyuki, 1989: Temporal Reference in English and Japanese, teză de doctorat,

University of Texas, Austin.

OOSTDIJK, Nelleke, 1988: „A Corpus Linguistic Approach to Linguistic Variation”, Literary and

Linguistic Computing, 3, pp. 12-25.

PANĂ DINDELEGAN, Gabriela, 1994: Teorie și analiză gramaticală, Editura Universității din

București.

PANĂ DINDELEGAN, Gabriela, Adina DRAGOMIRESCU & Isabela NEDELCU, 2010:

Morfosintaxa limbii române. Sinteze teoretice şi exerciţii, Editura Universităţii din

Bucureşti.

PANĂ DINDELEGAN, Gabriela, (coord.), 2016: The Syntax of Old Romanian, Oxford: OUP.

PEREDY, Marta, 2009: „Obligatory adjuncts licensing Definiteness Effect constructions”, în Kiss

Katalin (ed.), Adverbs and adverbial adjuncts at the interfaces, Mouton de Gruyter

Berlin/New York, pp. 197-230.

PERONA, José, 2001: „Causales o condicionales”, Revista de investigación lingüística, nr. 1,

vol. IV, pp. 157-174.

PETERS, Pam, 2013: The Cambridge Dictionary of English Grammar, Cambridge University

Press.

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/search/authors=%22dana%20niculescu%22

http://www.lingv.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=72&Itemid=91

http://www.lingv.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=137%3Arrlarhiva2015&catid=36%3Areviste-ilb&Itemid=91

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/search/authors=%22dana%20niculescu%22

http://www.lingv.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=72&Itemid=91

67

PHILIP, Joy Naomi, 2012: Subordinating and Coordinating Linkers, teză de doctorat, UCL,

accesibil în data de 13.04.2015, pe http://discovery.ucl.ac.uk/1349441/.

PINKSTER, Harm, 1990: Latin Syntax and Semantics (traducere de Hotze Mulder), Routledge,

London/New York.

PINTZUK, Susan, 1991: Phrase Structures in Competition: Variation and Change in Old English

Word Order, teză de doctorat, University of Pennsylvania.

PÎRVULEȚ, Georgiana, 2016: Structuri nominale apozitive în limba română veche (secolele al

XVI-lea – al XVIII-lea), teză de doctorat, Universitatea din București.

PLUNGIAN, Vladimir A., 2001: „The place of evidentiality within the universal grammatical

space”, Journal of Pragmatics, 33, pp. 349–357.

POLANYI, Livia, 1988: „A formal model of the structure of discourse”, Journal of Pragmatics,

12, pp. 601–638.

POLETTO, Cecilia, 2002: „The Left Periphery of a V2-Rhaetoromance Dialect: A New

Perspective on V2 and V3”, în S. Barbiers, L. Cornips, S. van der Kleij (eds), Syntactic

Microvariation. Proceedings of the Workshop on Syntactic Microvariation, Amsterdam,

August 2000, Meertens Institute, Amsterdam, pp. 214-242.

POLETTO, Cecilia, 2005: „‘Si’ and ‘E’ as CP Expletives in Old Italian”, în Montserrat Batllori,

Maria-Lluisa Hernanz, Carme Picallo & Francesc Roca (eds.), Grammaticalization and

Parametric Variation, Oxford University Press, pp. 206–35.

POLETTO, Cecilia, 2006: „Parallel Phases: A Study of the High and Low Periphery of Old

Italian”, în Mara Frascarelli (ed.), Phases of Interpretation, Mouton de Gruyter, Berlin, pp.

261–95.

POLETTO, Cecilia, 2014: Word Order in Old Italian, Oxford University Press.

POMIAN, Ionuț, 2007: Construcţii complexe în sintaxa limbii române, teză de doctorat,

Universitatea ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

POOLE, Geoffrey, 2013: „Interpolation, verb-second, and the low left periphery in Old Spanish”,

Iberia: IJTL, vol. 5.1, pp. 69-98.

POSNER, Rebecca, 1996: The Romance languages, Cambridge University Press.

POUTSMA, Hendrik, 1917: A Grammar of Late Modern English for the Use of Continental,

especially Dutch, Students, part II – the parts of speech, W Dawson & Sons, London.

PREDA, Alice, 2014: Statutul polifuncțional al jonctivului CUM în limba română veche, lucrare

de disertație.

PRINCE, Ellen, 1981: „Toward a Typology of given-new Information“, în P. Cole (ed.), Radical

Pragmatics, Academic Press, New York.

68

QUIRK, Randolph & Sidney GREENBAUM, 1973: A University Grammar of Contemporary

English, Longman, London.

QUIRK, Randolph, Sidney GREENBAUM, Geoffrey LEECH & Jan SVARTVIK, 1985: A

comprehensive grammar of the English language, Longman, London.

RADFORD, Andrew, 1988: Transformational Grammar, Cambridge University Press.

RAMCHAND, Gillian, 2013: Argument Structure and Argument Structure Alternations,


RAMSAY, Violetta, 1987: „The functional distribution of preposed and postposed if and when

clauses in written discourse”, în Russell Tomlin (ed.), Coherence and Grounding in

Discourse, John Benjamins, Amsterdam, pp. 383–408.

RAMSDEN, Herbert, 1963: Weak Pronouns in the Early Romance Languages, Manchester

University Press.

RIBEIRO, Ilza, 1995: „Evidence for a Verb-second Phase in Old Portuguese”, în A. Battye & I.

Roberts (eds.), pp. 110-139.

RIJKSBARON, Albert, 1986: The Pragmatics and Semantics of Conditional and Temporal

Clauses (Working Papers in Functional Grammar 13), University of Amsterdam.

RINKE, Esther, 2007: Syntaktische Variation aus synchronischer und diachronischer Perspektive:

Die Entwicklung der Wortstellung im Portugiesischen, Vervuert, Frankfurt/Madrid.

RIVERO, María Luisa, 1991: „Clitic and NP climbing in Old Spanish”, în H. Campos & F.

Martínez-Gil (eds.), Current Studies in Spanish Linguistics, Georgetown University Press

Washington.

RIVERO, María Luisa, 1993: „Long Head Movement vs. V2, and Null Subjects in Old Romance”,

Lingua 89, pp. 217-245.

RIVERO, María-Luisa. 1994: „Clause structure and V-movement in the languages of the

Balkans”, Natural Language and Linguistic Theory 12, pp. 63-120.

RIZZI, Luigi, 1997: „The Fine Structure of the Left Periphery”, în L. Haegeman (ed.), Elements

of Grammar, Kluwer Academic Publishers, Netherlands, pp. 281-337.

RIZZI, Luigi (ed.), 2004: The Structure of CP and IP. The Cartography of Syntactic Structures,

vol. 2, Oxford University of Press.

ROBERTS, Ian, 1993: Verbs and Diachronic Syntax. A Comparative History of English and

French, Kluwer, Dordrecht.

ROBERTS, Ian, 2007: Diachronic Syntax, Oxford University Press.

ROBERTS, Ian & Anna ROUSSOU, 2003: Syntactic change. A minimalist approach to

grammaticalization, Cambridge University Press.

69

ROSENBAUM, Peter S., 1967 (1974): The Grammar of English Predicate Complement

Constructions, fourth printing, Mass., The M.I.T. Press, Cambridge.

ROSS, John Robert, 1967: „Excerpts from CONSTRAINTS ON VARIABLES IN SYNTAX”, în

G. Harman (ed)., On Noam Chomsky: Critical Essays, Doubleday, New York, pp. 165-201.

ROSSARI, Corine, 1994: Les opérations de reformulation. Analyse du processus et des marques

dans une perspective contrastive français – italien, Peter Lang, Berne.

ROSETTI, Alexandru, 1968: Istoria limbii române, vol. al II-lea, Editura Științifică și

Enciclopedică, Bucureşti.

ROSETTI, Alexandru, Boris CAZACU & Liviu ONU, 1971: Istoria limbii române literare, vol.

I, De la origini pânã la începutul secolului al XIX-lea, ediția a doua, revăzută și adăugită,

Editura Minerva, București.

SALVESEN, Christine, 2011: „Stylistic Fronting and Remnant Movement in Old French”, în

Janine Berns, Haike Jacobs & Scheer (eds.), Romance Languages and Linguistic Theory

2009: Selected Papers from “Going Romance” Nice 2009, John Benjamins,

Amsterdam/Philadelphia, pp. 323–42.

SALVESEN, Christine, 2013: „Topics and the Left Periphery: A Comparison of Old French and

Modern Germanic”, în Terje Lohndal (ed.), In Search of Universal Grammar: From Old

Norse to Zoque, John Benjamins, Amsterdam, pp. 131–72.

SALVI, Giampaolo, 2001: „The Two Sentence Structures of Early Romance”, în G. Cinque & G.

Salvi (eds.), Current Studies in Italian Syntax. Essays offered to Lorenzo Renzi, Elsevier,

Amsterdam – London –New York – Oxford – Paris – Shannon – Tokyo, pp. 297-312.

SALVI, Giampaolo, 2004: La formazione della struttura di frase romanza. Ordine delle parole e

clitici dal latino alle lingue romanze antiche, Niemeyer, Tübingen.

SALVI, Giampaolo, 2009/2011: „Morphosyntactic persistence from Latin into Romance”, în

Martin Maiden, John Charles Smith & Adam Ledgeway (eds.), The Cambridge History of

the Romance Languages, vol. I, Structures, Cambridge University Press.

SANDFELD, Kristian, 1930: Linguistique balkanique. Problèmes et résultats, Champion, Paris.

SANDSTRÖM, Görel, 1993: When-clauses and the temporal interpretation of narrative

discourse, teză de doctorat, Department of General Linguistics, University of Umeå,

Sweden.

SANTORINI, Beatrice, 1989: The Generalization of the Verb-Second Constraint in the History of

Yiddish, teză de doctorat, University of Pennsylvania.

SAVA, Cristinel, 2012: Complementizatorii în limba română veche, teză de doctorat,

Universitatea din București.

70

SCHAFFNER, Emil, 1954: Die Entwicklung des lateinischen Adverbs quamvis zur Konjunktion,

teză de doctorat, Zurich University.

SCHIBSBYE, Knud, 1965: A Modern English Grammar, Oxford University Press.

SCHMIDTKE-BODE, Karsten, 2009: A Typology of Purpose Clauses, John Benjamins Publishing

Company, Amsterdam/Philadelphia.

SCHLENKER, Philippe, 2003: „A plea for monsters”, Linguistic and Philosophy, 26, pp. 29-120.

SCHEFFLER, Tatjana, 2013: Two-Dimensional Semantics (Clausal Adjuncts and Complements),

Walter de Gruyter, Berlin/Boston.

SHOPEN, Timothy (ed.), 1985/2007: Language Typology and Syntactic Description, vol. II,

Complex Constructions, Cambridge University Press.

SIEWIERSKA, Anna, 1991: Functional Grammar, Routledge, London/New York.

SINCLAIR, John McH. et al., 1990: Collins Cobuild English Grammar, HarperCollins, London.

SITARIDOU, Ioanna, 2006: A comparative study of word order in Old Romance, Ms. University

of Hamburg & University of Cambridge.

SITARIDOU, Ioanna, 2011: „Word order and information structure in Old Spanish”, Catalan

Journal of Linguistics, 10, pp. 159-184.

SITARIDOU, Ioanna, 2012: „A comparative study of word order in Old Romance”, în Anne

Carlier, Béatrice Lamiroy & Walter de Mulder (eds.), „The pace of Grammaticalisation in

Romance”, Folia Linguistica, Special Issue 46(2).

STAN, Camelia, 2013: O sintaxă diacronică a limbii române vechi, Editura Universităţii din

Bucureşti.

STARKE, Michal, 2004: „On the inexistence of specifiers and the nature of heads”, în A. Belletti,

Structures and beyond: The cartography of syntactic structures, vol. 3, Oxford University

Press, pp. 252–268.

STATI, Sorin & Gheorghe BULGĂR, 1970: Analize sintactice şi stilistice, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

STEEDMAN, Mark J., 1982: „Reference to past time”, în R.J. Jarvella & W. Klein (eds.), Speech,

Place and Action: Studies in Deixis and Related Topics, John Wiley, Chichester, pp. 125-

57.

SWEET, Henry, 1891: New English grammar: Logical and historical, Part I,

Introduction,phonology, and accidence, Clarendon Press, Oxford ([1960] Oxford University

Press).

71

TALMY, Leonard, 1983: „How language structures space”, în H. Pick & L. Acredolo (eds.),

Spatial orientation: Theory, research and application, Plenum Press, New York, pp. 225–

82.

TAYLOR, Ann, 1990: Clitics and configurationality in ancient Greek, teză de doctorat, University

of Pennsylvania.

TEAHA, Teofil, 1961: Graiul din Valea Crișului Negru, Editura Academiei Române, București.

TENBRINK, Thora, 2007: Space, time, and the use of language: an investigation of relationships,

Mouton de Gruyter, Berlin.

TENNY, Carol, 2000: „Core events and adverbial modification", în C. Tenny & J. Pustejovsky

(eds.), Events as Grammatical Objects, Center for the Study of Language and Information,

Stanford.

TESNIÈRE, Lucien, 1969: Eléments de syntaxe structurale, Editions Klincksieck, Paris.

The Cambridge Dictionary of English Language, accesibil pe

http.//www.dictionary.cambridge.org/dictionary/english/language.

THOMPSON, Sandra A, 1985: ”Grammar and written discourse. Initial and final purpose clauses

in English”, în Talmy Givon (ed.), Quantified Studies in Discourse. Special issue of Text 5,

pp. 55–84.

THOMPSON, Sandra A., 1987: „Subordination and narrative event structure”, în R. Tomlin (ed.),

Coherence and Grounding in Discourse, John Benjamins, Amsterdam, pp. 435–54.

THOMPSON, Sandra A. & Robert E. LONGACRE, 1985: „Adverbial clauses”, în Timothy

Shopen (ed.), Language Typology and Syntactic Description, vol. II, Complex

Constructions, Cambridge University Press, pp. 171–234.

TOBLER, Adolf, 1875/1912: Besprechung von J. Le Coultre, „De l'ordre des mots dans Chrétien

de Troyes”, Vermischte Beiträge zur französischen Grammatik, 5, Leipzig, pp. 395-414.

TODI, Aida, 2001: Elemente de sintaxă românească veche, Editura Paralela 45, Piteşti/Bucureşti/

Braşov.

TOMASELLI, Alexandra, 1994: „Cases of V3 in OHG”, în A. Battye & Ian Roberts (eds.), Clause

structure and language change, Oxford University Press, pp. 345-367.

TOMLIN, Russell, 1985: „Foreground–background information and the syntax of subordination”,

Text, 5, pp. 85–122.

TOTTIE, Gunnel, 1996: „Grammar and corpus linguistics”, ICAME Journal, 20, pp. 107-111.

http://www.linguist.org/files/Core-Events.pdf

72

TRASK, Robert Lawrence, 1993: A dictionary of grammatical terms in linguistics, Routledge,

London/New York.

TRAUGOTT, Elizabeth Closs, 2002: „From etymology to historical pragmatics”, în D. Minkova

& R. Stockwell (eds.), Studies in the history of the English language, Mouton de Gruyter,

Berlin, pp. 19–49.

TRAUGOTT, Elizabeth Closs, Alice ter MEULEN, Judith SNITZER REILLY & Charles A.

FERGUSON, 1986: On conditionals, Cambridge University Press.

TROTTA, Joe, 2000: Wh-clauses in English: Aspects of Theory and Description, Rodopi,

Amsterdam/Atlanta.

VANCE, Barbara, 1989: Null Subjects and Syntactic Change in Medieval French, teză de doctorat,

Cornell University.

VANCE, Barbara, 1997: Syntactic Change in Medieval French. Verb-second and Null Subjects,

Kluwer, Dordrecht.

VANELLI, Laura, 1986: „Strutture tematiche in italiano antico”, în H. Stammerjohann (ed.),

Tema-Rema in Italian, Narr, Tübingen, pp. 248-273.

VANELLI, Laura, 1998: „Ordine delle parole e articolazione pragmatica nell’italiano antico: La

‘prominenza’ pragmatica della prima posizione nella frase”, Medioevo romanzo, 23, pp. 229-

246.

VAN GELDEREN, Elly, 2012: Clause Structure, Cambridge University Press.

VAN KEMENADE, Ans, 1987: Syntactic Case and Morphological Case in the History of English,

Foris, Dordrecht.

VAN VALIN Jr., Robert D. & Randy J. LAPOLLA, 1997: Syntax: Structure, Meaning and

Function, Cambridge University Press.

VASILESCU, Andra, 2012: „Sintaxa”, în Studii de istorie a limbii române. Morfosintaxa limbii

literare în secolul al XIX-lea și al XX-lea, Editura Academiei Române, București.

VERSTRAETE, Jean-Christophe, 2004: „Initial and final position of adverbial clauses in English:

the constructional basis of the discoursive and syntactic differences”, Linguistics, 42, pp.

819–853.

VERSTRAETE, Jean-Christophe, 2006: „Initial and Final Position for Adverbial Clauses in

English: the constructional basis of the discourseive and syntactic differences”, Linguistics,

vol. 42, issue 4, pp. 819–853, DOI: 10.1515/ling.2004.027.

VIKNER, Carl, 2004: „The semantics of Scandinavian ‘when’-clauses”, Nordic Journal of

Linguistics, 27, pp. 133-167.

http://dx.doi.org/10.1515/ling.2004.027

73

VIKNER, Sten, 1994: „Finite verb movement in Scandinavian embedded clauses”, în D. Lightfoot

& N. Holstein (eds.), Verb Movement, Cambridge University Press, pp. 117-47.

VIKNER, Sten, 1995: Verb Movement and Expletive Subjects in the Germanic Languages. Oxford

University Press.

VON STECHOW, Arnim, 2003: „Feature Deletion under Semantic Binding: Tense, Person and

Mood under Verbal Quantifiers”, în M. Kadowaki & S. Kawahara (eds.), Nels, vol. 33,

GLSA, Amherst, pp. 397–403.

VON STECHOW, Arnim & Atle Grønn, 2009: Subordinate Tense: English, Russian, Japanese.

A formal And Cross-Linguistic Perspective, accesibil în data de 09.06.2015, pe site-ul

www.sfs.unituebingen.de/~astechow/.../SOT_Parameter.doc.

VULPE, Magdalena, 1980: Subordonarea în frază în dacoromâna vorbită, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti.

WACKERNAGEL, Jacob, 1892: „Uber ein Gesetz der indogermanischen Wortstellung”,

Indogermanische Forschungen, 1, pp. 333–435.

WALIŃSKI, Jacek Tadeusz, 2014: „Reflection of temporal horizon in linguistic performance”,

Procedia - Social and Behavioral Sciences, 126, pp. 178 – 187.

WALS - World Atlas of Linguistic Structures, accesibil în data de 05.04.2015 pe http://wals.info;

WANNER, Dieter, 1987: „Le latin vulgaire comme documentation du protoroman. Latin vulgaire

- latin tardif”, în J. Herman (ed.), Actes du Ier colloque international de latin vulgaire et

tardif (Pécs, Hungary 1985), Niemeyer, Tübingen, pp. 215-234.

WANNER, Dieter, 1991: „The Tobler-Mussafia law in Old Spanish”, în H. Campos & F.

Martínez-Gil (eds.), Current Studies in Spanish Linguistics, Georgetown University Press,

Washington.

WESCHE, Birgit, 1995: Symmetric Coordination: An Alternative Theory of Phrase Structure,

Max Niemeyer, Tubingen.

WILLETT, Thomas, 1988: „A cross-linguistic survey of the grammaticization of evidentiality”,

Studies in language, 12, pp. 51–97.

WINTERBOER, Andi, Thora TENBRINK & Reinhard MORATZ, 2012: „Spatial directionals for

robot navigation”, în Motion Encoding in Language and Space, Oxford University Press,

pp. 84-101.

WOLFE, Sam, 2012: Word Order Variation in Medieval Sardinian: A Romance Anomaly?, Master

of Philosophy thesis, St John’s College, University of Cambridge.

WOLFE, Sam, 2015a: „Microvariation in Old Italo-Romance Syntax: The View from Old

Sardinian and Old Sicilian”, Archivio Glottologico Italiano, 100 (1), pp. 3–36.

https://scholar.google.com/scholar?oi=bibs&cluster=13265992946341405147&btnI=1&hl=en

https://scholar.google.com/scholar?oi=bibs&cluster=13265992946341405147&btnI=1&hl=en

http://www.sfs.unituebingen.de/~astechow/.../SOT_Parameter.doc

74

WOLFE, Sam, 2015b: „Verb-initial Orders in Old Romance: a Comparative Account”, Revue

roumaine de linguistique, LX, 2-3, pp. 147-172.

WOLFE, Sam, 2015c: „Syntactic Microvariation in the Medieval Romance Languages and the

Nature of V2 Reconsidered”, comunicare prezentată la SyntaxLab, Universitatea din

Cambridge, 9 iunie.

ZAFIU, Rodica, 2000: Naraţiune şi poezie, Editura ALL, Bucureşti.

ZAFIU, Rodica, 2014: „Auxiliary encliticization in 16th century Romanian: restrictions and

regularities”, Lingustica Atlantica, vol. 33, nr.2, pp. 71-86.

ZAFIU, Rodica, 2016: “Conditional and Concessives”, în G. Pană Dindelegan (ed.), The Syntax

Of Old Romanian, Oxford University Press, Oxford.

ZAFIU, Rodica, Adina Dragomirescu & Alexandru Nicolae (eds.), 2014: Limba română:

Sincronie şi diacronie în studiul limbii române, vol. I, Gramatică. Fonetică şi fonologie.

Istoria limbii române, Editura Universităţii din Bucureşti, pp. 191-201.

75

Anexe

Scurt rezumat al tezei (în limba română și în limba engleză)

Obiectul prezentei cercetări îl reprezintă structurile sintactice complexe din limba română

veche, a căror trăsătură specifică este reprezentată de relația semantică temporală sau spațială care

se stabilește între constituenți. Tratarea succintă și relativ simplă a temei în bibliografia

românească de specialitate ne-a determinat să realizăm, potrivit perspectivei anunțate încă din titlul

lucrării, o descriere cuprinzătoare a structurilor complexe cu jonctive situative dintr-un număr

semnificativ de texte, care acoperă temporal secolele al XVI-lea – al XVIII-lea, descriere focalizată

pe elemente care aparțin celor trei domenii lingvistice importante: sintaxa, semantica si

pragmatica. Mai exact, suntem interesați de felul în care se produce localizarea în timp și spațiu la

nivel lingvistic, prin acele structuri sintactice alcătuite din două relata: un centru (predicat logico-

semantic) sau o propoziție matrice și o structură subordonată (conjuncțională sau relativă). Deși

sunt inventariate și analizate toate aceste structuri, în centrul analizei se află un anumit tip de

constituenți, adjuncții (numiți, în general, în lingvistica românească, circumstanțiale), iar

perspectiva teoretică este una eclectică, îmbinând modelele teoretice ale gramaticii moderne cu

cele descriptive, structurale și/sau funcționale.

The theme of the thesis entitled Situative Adjuncts in the Old Romanian Language (the

Syntax-Semantics-Pragmatics Interface) is represented by the complex sentences from the first

attested Romanian texts, sentences that are based on a semantic relation of temporality or spatiality

of their constituents. Taking into consideration the actual phase of the international researches in

this domain, and also the fact that little has bees writen about this subject in the Romanian linguistic

field, the present research is, according to the title itself, an attempt to describe the complex

sentence structures of Old Romanian, based on an extensive corpus, that covers three centuries –

the 16th c. - the18th c.–, and from a refreshing point of view, which is significantly different from

the traditional perspective in the literature. The focus is on the linguistic means to expres the

temporal and spatial localization, using those structures that have two relata: a head/a matrix

clause and a subordinate clause (conjuctional or relative). Although all the complex sentence

structures are extracted from the corpus and analyzed, only the temporal and spatial adjuncts are

completely investigated, using the tools of an eclectic theoretical framework, that mingles the

modern syntax mechanisms and concepts with the descriptive, structural and/or functional

methods.

76

CURRICULUM VITAE

INFORMAŢII PERSONALE:

Nume: Preda

Prenume: Alice-Magdalena

Data naşterii: 30 septembrie 1982

Adresa: str. Prunului, nr. 30, ap. 319, Brașov, România

Telefon: +40 0721863283

E-mail: [email protected]; [email protected]

Naţionalitate: Română

EDUCAŢIE ŞI FORMARE:

2015, ianuarie-martie, Faculty of Modern and Medieval Languages, University of

Cambridge, UK, stagiu extern de pregătire în cadrul programului de doctorat

2015, ianuarie-martie, Faculty of Modern and Medieval Languages, University of

Cambridge, UK, curs English Syntax (Li9) și curs Semantics and Pragmatics (Li 10)

2013 - prezent, Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Litere, Programul de

studii doctorale

2012 - 2014, Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Litere, Programul de

studii de master: Limba și literatura română – Identitate în multiculturalism

2008, august, Universitatea Ovidius din Constanța, Facultatea de Litere, Definitivat în

învățământ

2002 - 2006, Universitatea Ovidius din Constanța, Facultatea de Litere (Română – Engleză)

1997 - 2002, Liceul Pedagogic, Buzău, profil pedagogic

ACTIVITATE DE CERCETARE:

Articole publicate în reviste de specialitate: 6

Lucrări ştiinţifice în conferinţe: 7

LIMBI STRĂINE:

Engleză, franceză



1

PERSONAL INFORMATION:

Last name: Preda

First Name: Alice-Magdalena

Birth date: 30 of September 1982

Address: str. Prunului, no.30, ap. 319, Braşov, România

Phone: +40 0721863283

E-mail: [email protected]; [email protected]

Nationality: Romanian

EDUCATION:

2015, January – March, Faculty of Modern and Medieval Languages, University of

Cambridge, UK, External Training Program within the Ph.D program

2015, January – March, Faculty of Modern and Medieval Languages, University of

Cambridge, UK, courses on English Syntax (Li9) and on Semantics and Pragmatics (Li 10)

2013 - present, Transilvania University of Brașov, Faculty of Letters, Ph.D. Program

2012 - 2014, Transilvania University of Brașov, Faculty of Letters, Master Degree Program,

Romanian Language and Literature – Identity in Multiculturalism

2008, August, Ovidius University of Constanța, Faculty of Letters, Permanent Teacher

Certification

2002 - 2006, Ovidius University of Constanța, Faculty of Letters (Romanian – English)

1997 - 2002, School of Education, Buzău, pedagogic profile

RESEARCH ACTIVITY:

Published articles: 6

Conference papers: 7

FOREIGN LANGUAGES:

English, French



universitatea transilvania din brașovold.unitbv.ro/portals/31/sustineri de doctorat... ·...

Documents