Politicile protectioniste ale Americii

IAGAR Simona

Politicile protectioniste ale Americii

Americanii din spatele politicilor comerciale adesea justifica barierele comerciale impuse altor tari pe premisa ca Statele Unite practica liberul schimb in timp ce alte tari ridica bariere comerciale si se angajeaza in practici neloiale. Sustinand ca favorizeaza o piata libera dar corecta, acestia propun ca America sa isi deschida piata numai spre tarile care desfiinteaza barierele comerciale. De fapt, americanii deseori ridica aceste bariere si ingaduie practicile neloiale pe care ei insisi le reclama.Americanii folosesc o varietate de practici, cum sunt legile antidumping, pentru a restrictiona importurile, adesea in numele unei piete corecte. Asemenea restrictii sunt de obicei rezultatul intereselor speciale ale americanilor in incercarea lor de a restrictiona competitia.

Primul si cel mai important rezultat al acestor practici este de a dauna consumatorului american. Daca Statele Unite ar elimina pur si simplu taxele si restrictiile cantitative la import, bunastarea neta pe care ar castiga-o consumatorul ar fii de 15,49 miliarde $ pe an, conform raportului Comisiei de Comert International al Statelor Unite din 1995..Politicile protectioniste americane ingreuneaza de asemenea liberalizarea pietei mondiale. Daca America si-ar dori piete mai libere, ar face bine sa inceapa prin inlaturarea propriilor bariere si incetarea practicilor comerciale neloiale.

Se incepe cu consumatorii

Oficialii guvernului american se plang adesea de restrictiile comerciale impuse de alte tari. Unul din motive este ca, in general, America se numara printre natiunile cele mai putin protectioniste din lume. In unele sensuri, aceasta distinctie poate fi comparata cu a fi cel mai nobil om din bordelul local.

De asemenea, politicienii castigau suport politic prin favorizarea unei industrii anume, in defavoarea consumatorului de rand. Lista produselor restrictionate la import in USA includea produse din carne, incaltaminte, sucuri de fructe precum si altele, dintre care multe beneficiau de o reclama sustinuta. Numai dovezile despre restrictiile la importul de textile si articole de imbracaminte sunt numeroase.Calculele au in vedere faptul ca unii muncitori din anumite industrii ar trebui sa isi schimbe locul de munca. Dar acest lucru nu ar trebui vazut diferit fata de situatia in care un restaurant si-ar concedia angajatii deoarece un alt restaurant mai popular s-ar deschide dupa colt. Competitia creste calitatea bunurilor si serviciilor si deci a standardelor de viata a consumatorilor si a societatii in general. Nationalitatea producatorului nu este relevanta in aceasta ecuatie.

Textile

Poate ca forma cea mai costisitoare a protectionismului american consta in restrictia asupra textilelor si articolelor de imbracaminte. Fata de majoritatea produselor, pana acum cativa ani, textilele si imbracamintea nu erau incluse in conditiile stabilite in GATT. In anii 1980, cand Aranjamentul Multifibre trebuia reinnoit, consiliul de consultanta economica a presedintelui Reagan au estimat un cost suplimentar pentru consumatori, in urma restrictiilor asupra importurilor de textile si imbracaminte, la o suma intre 20 si 40 de miliarde $ anual. Comisia de Comert International al SUA a estimat acest cost in 1999 la 10 miliarde $. In orice caz, in urma noului tratat GATT, restrictiile cantitative la importuri vor fi inlaturate in urmatorul deceniu.ArahidePretul arahidelor era cu aproximativ 8 centi pe kilogram mai scump in SUA decat pe piata internationala intre 1993 si 1994. cotele la importul de arahide se datorau, in parte, unui tel economic bizar al guvernului american de a mentine pretul arahidelor la un anumit nivel. Incepand cu 1934, platitorii de taxe plateau pentru a frana productia de arahide. Prin intermediul unui sistem de cota-parte, guvernul federal a stabilit o cota nationala pentru productia totala si producatorii au devenit detinatori de cote-parti domestice. Este o crima federala sa produci arahide pentru comert fara o licenta de producator de arahide; iar o astfel de licenta este aproape imposibil de obtinut pentru cei care nu produceau arahide in trecut. Cei licentiati aveau repartizata o anume cota parte de arahide pe care o puteau produce.Daca s-ar fi importat mari cantitati de arahide pe piata americana, pretul acestora evident ar scadea. Acesta ar fi un lucru bun pentru consumatori, insa nu si pentru trezoreria SUA pentru ca guvernul ar trebui sa plateasca o diferenta de pret producatorilor. Totusi este dificil de eliminat aceste cote deoarece producatorii de arahide, care beneficiaza in mod curent de acetsea, vor lupta pentru mentinerea acetsora. Runda Uruguay GATT, finalizata in 1994, a adus o imbunatatire pentru consumatorul american. Cotele de import de arahide si anumite produse din arahide a crescut de la 775,18 tone metrice la 30393 si va creste pana la 53406 tm pana in 2000. aceasta inseamna ca importurile vor reprezenta aprox. 7% din productia anuala de arahide autohtone. Taxele pe cota parte au inlocuit cotele precedente care nu permiteau importul produselor peste o anumita cantitate. Aceste taxe fixeaza preturi diferite pentru produsele de sub si de deasupra cotei partei. De exemplu, arahidele cu coaja incadrate sub aceasta cota vor avea un pret de 6,6 centi per kg, dar pentru cele importate ce nu se incadreaza in aceasta cota, vor avea un pret de 151% din aceasta valoare. Este important de amintit ca aceste restrictii cresc pretul bunurilor care nu se incadreaza in aceasta cota, dar si a celor care se incadreaza, prin reducerea cantitatii disponibile pentu import.Lapte

De la Actul de Ajustare Agricola din 1933, guvernul SUA a restrictionat in mare parte importurile la produsele derivate din lapte de vaca. Cotele au limitat importurile la aproximativ 2% din totalul productiei americane de lapte. Similar in operare cu programul arahidelor, programul cu privire la lapte limiteaza importurile pentru a preveni scaderea preturilor, lucru ce ar deranja programul guvernului de a mentine preturi ridicate pentru lapte.

In conformitate cu CTI SUA, americanii ar castiga cel putin 1 miliard $ in beneficii nete prin eliminarea cotelor de import pentru lapte. Prin schimbarea structurii cotelor parte, noile cerinte GATT vor ajuta consumatorii prin permiterea importurilor mai mari de unt, branza, lapte praf, degresat.

Ca si in cazul zaharul si arahidelor, numai politica impiedica americanii de a cumpara atat de multe produse lactate din import pe cat ar dori. Nu exista o ratiune economica pentru aceste restrictii.

Actul Jones

Desi masurile de cumpara made in America isi gasesc calea in diverse parti ale legislatiei, aceasta nu a impiedicat Biroul de Reprezentanta Comerciala al SUA de a se plange de exemplu, de guvernul Braziliei care isi mentine propria politica de cumpara autohton. Sistemul elaborat al cotei in importurile agricole in SUA de asemenea nu impiedica USTR de a protesta la politicile statului Honduras, care aplica taxe si cote diverse la importuri. Guvernul SUA s-a opus ferm acestei politici care limiteaza accesul produselor agricole americane in aceste state.In 1992, Uniunea Europeana a stabilit un program pentru liberalizarea practicii cabotajului. In timp ce cabotajul in spatiul iberic a fost liberalizat, UE a permis Spaniei sa restrictioneze navigatia comerciala spre si in spatiul Insulelor Baleare, Canare, Ceuta si Mililla la vase spaniole pana la 1 ianuarie 1999.Ironia acestor plangeri este ca legile SUA spun ca este necesar ca toate bunurile importate in SUA si majoritatea exporturilor produselor produse sau transportate cu asistenta guvernului SUA, sa fie transportate cu vase inregistrate in SUA. Actul Jones, semnat in 1920, interzice ca transporturile marfurilor pe apa intre porturi americane sa fie facute numai cu vase construite si inregistrate in SUA, si a caror propietari sunt cetateni ai SUA. IAGAR SIMONA, GR.934