uesii

2
UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA Institutul Naţional Pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor Examenul de absolvire Anul de pregătire: 2010 Sesiunea noiembrie 2010 Dreptul Uniunii Europene Seria II Prin acţiunea introdusă în data de 14 august 2010, societatea belgiană X SA, având ca obiect de activitate importul şi exportul de banane proaspete, a solicitat Tribunalului, în temeiul alin. 4 din art. 263 TFUE (fostul art. 230 TCE) şi al alin. 3 din art. 265 TFUE (fostul art. 232 TCE), să constate abţinerea Comisiei în ceea ce priveşte iniţierea, împotriva Republicii Franceze, a unei proceduri de infringement în sensul art. 258 TFUE (fostul art. 226 TCE). În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că regimul de aprovizionare cu banane al pieţei franceze este incompatibil cu prevederile art. 34 şi următoarele din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (fostele art. 28 şi urm. TCE). Pe cale de consecinţă, reclamanta a solicitat Comisiei, printr-o scrisoare din 17 aprilie 2010, să iniţieze împotriva Republicii Franceze o procedură de infringement în sensul art. 258 TFUE (fostul art. 226 TCE), în scopul de a se constata incompatibilitatea în cauză, de a invita statul membru să suprime contingentele la importul de

Upload: hudisteanu-alexandru-bogdan

Post on 29-Sep-2015

214 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

lkjh

TRANSCRIPT

Spea nr

UNIUNEA NAIONAL A BAROURILOR DIN ROMNIA

Institutul Naional Pentru Pregtirea i Perfecionarea Avocailor

Examenul de absolvire

Anul de pregtire: 2010

Sesiunea noiembrie 2010

Dreptul Uniunii EuropeneSeria II

Prin aciunea introdus n data de 14 august 2010, societatea belgian X SA, avnd ca obiect de activitate importul i exportul de banane proaspete, a solicitat Tribunalului, n temeiul alin. 4 din art. 263 TFUE (fostul art. 230 TCE) i al alin. 3 din art. 265 TFUE (fostul art. 232 TCE), s constate abinerea Comisiei n ceea ce privete iniierea, mpotriva Republicii Franceze, a unei proceduri de infringement n sensul art. 258 TFUE (fostul art. 226 TCE).

n motivarea aciunii, reclamanta a artat c regimul de aprovizionare cu banane al pieei franceze este incompatibil cu prevederile art. 34 i urmtoarele din Tratatul privind funcionarea Uniunii Europene (fostele art. 28 i urm. TCE). Pe cale de consecin, reclamanta a solicitat Comisiei, printr-o scrisoare din 17 aprilie 2010, s iniieze mpotriva Republicii Franceze o procedur de infringement n sensul art. 258 TFUE (fostul art. 226 TCE), n scopul de a se constata incompatibilitatea n cauz, de a invita statul membru s suprime contingentele la importul de banane originare din state tere, care se afl n liber circulaie n celelalte state membre, precum i de a despgubi reclamanta pentru prejudiciul suferit ca urmare a imposibilitii de a onora comenzile clienilor si francezi i a pierderilor de marf ce au rezultat din interdicia de import practicat de statul membru n cauz.

Printr-o scrisoare din 4 mai 2010, Comisia a confirmat recepionarea scrisorii adresate de reclamant i a informat-o pe aceasta c va lua toate msurile care se impun n cauz.

Ca urmare a acestei comunicri, reclamanta a introdus prezenta aciune.

Comisia a ridicat excepia inadmisibilitii cererii reclamantei, att n ceea ce privete captul de cerere viznd aciunea n anulare, ntemeiat pe alin. 4 din art. 263 TFUE (fostul art. 230 TCE), ct i n ceea ce privete captul de cerere viznd aciunea n caren, ntemeiat pe alin. 3 din art. 265 TFUE (fostul art. 232 TCE), susinnd n esen c reclamanta nu are calitate procesual activ pentru introducerea acestei aciuni.

Cerine:

1). n calitate de agent al prtei Comisia European, prezentai pe larg argumentele invocate n susinerea inadmisibilitii aciunii formulate.

2). Explicai, n temeiul prevederilor tratatelor i al jurisprudenei instanelor europene, n ce condiii persoanele fizice sau juridice pot introduce o aciune n caren mpotriva instituiilor Uniunii Europene.

3). Explicai motivat, pe baza prevederilor tratatelor i a jurisprudenei instanelor europene, dac i n ce condiii se poate introduce aciune n anulare mpotriva unei omisiuni a unei instituii a Uniunii Europene de a adopta o msur.

4). Artai motivat ce soluie va pronuna Tribunalul n cauz.