4

Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboiCamil Petrescu, scriitor interbelic, si-a lasat amprenta asupra literaturii romane prin romane precum: Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930) si Patul lui Procust (1933), iar in dramaturgie, prin Jocul ielelor (1916-1919), Act venetian si Suflete tari. In timpul primului razboi mondial isi intrerupe studiile si se inroleaza in armata, unde participa la cateva campanii militare, toata experienta acumulata in acest razboi, constituind o buna parte a materiei romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi.Tema romanului surprinde drama intelectualului insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de atitudinea care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii care traieste tragismul unui razboi, in care pericolul mortii este unul iminent.Romanul este structurat in doua parti cu titluri semnificative, ce surprind doua ipostaze existentiale: Ultima noapte de dragoste, care exprima aspiratia catre sentimentul de iubire absoluta, si Intaia noapte de razboi, care ilustreaza imaginea razboiului tragic. Prima parte este fictiune, in schimb cea de-a doua porneste de la o experienta traita, romanul fiind alcatuit pe baza unui jurnal, tinut din timpul in care scriitorul a participat la primul razboi mondial.In volumul Teze si antiteze, in articolul intitulat Noua structura si opera lui Marcel Proust, Camil Petrescu isi exprima parerea in legatura cu creatia literara, dorind sa aduca ceva nou in literatura romana, ceva care sa ii confere un statul de autenticitate, de originalitate, preluand de la Marcel Proust mai multe elemente.Ceea ce aduce nou Camil Petrescu in literatura romana este conceptul de autenticitate, aceasta fiind esenta noului in creatia literara, a carui aspiratie catre autenticitate confera originalitate poeziei, vitalitate teatrului, si momente autentice de simtire in roman. Autenticitatea este asociata cu ilustrarea realitatii prin propria constiinta, scriitorul insusi marturisind: Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic.Un alt concept promovat de catre Camil Petrescu este substantialismul, conform caruia literatura trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, gelozia, mandria ranita, orgoliul umilit, cunoasterea, dreptatea, adevarul, demnitatea, acele categorii morale absolute.Naratiunea se face la persoana I, de tip autodiegetic, naratorul fiind i protagonist al aciunii, cu o perspectiv subiectiv, mpreun cu. Totul este subordonat memoriei involuntare, romanul insemnand, asadar, experienta interioara: sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simtirile mele, ceea ce gandesc eu, ... din mine insumi nu pot iesi ai, eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai.Romanul incepe cu prezentarea personajului principal, Stefan Gheorghidiu, proaspat locotenent, in primvara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei. In acest prim capitol, intitulat La Piatra Craiului, in munte, personajul narator se refera cu ironie la incompetenta sistemului de aparare militara a tarii, in preajma implicarii Romaniei in primul razboi mondial. Apoi, la popota, incepe o discutie aprinsa in legatura cu un articol din presa, privind anchetarea de catre tribunal a unui barbat care isi ucisese sotia surprinsa in fragrant delict de adulter. Fiecare opinie in ce priveste acest caz este corelata cu trasaturile fizice si morale ale sustinatorului parerii respective. Ca modalitate estetica moderna a prozei romanesti, aceasta discutie in contradictoriu ilustreaza pluriperspectivismul. Desi aceste opiniii erau sustinute cu argumente rationale, interventia lui Stefan Gheorghidiu este una exploziva si surprinzatoare pentru ceilalti, confirmandu-se astfel principiul estetic conform caruia poti vorbi sincer numai despre tine, despre trairile si receptarile proprii. Gheorghidiu isi dezvaluie propriile trairi si conceptii despre iubire, care este mai curand un proces de autosugestie, sfarsind prin: Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt.Aceste discutii despre iubire minimalizeaza intensitatea si superioritatea sentimentului in conceptia eroului si ii declanseaza acestuia prima experienta a cunoasterii, iubirea, simtita cu intensitate si dominata de incertitudini, in numele careia incearca din rasputeri sa obtina o permisia ca sa plece la Campulung pentru a se intalni cu sotia. Fiindu-i refuzata cererea, acesta se hotaraste brusc: Daca maine seara nu-mi dau drumul pentru doua zile, dezertez.Prin memorie involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu nareaza retrospectiv faptele in jurnal, aducand in prezent (in timp subiectiv) experienta sa erotica: Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala. Iubirea lor se naste si din orgoliul lui Gheorghidiu, intrucat Ela, sotia sa, era o fata foarte frumoasa, studenta la Litere, si toata lumea il admira pentru ca era iubit de aceasta fata, el simtindu-se astfel magulit: cred ca si acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.La inceput casatoria merge bine, desi duceau o existenta modesta, iubirea era ceea ce conta. La moartea unchiului lui Stefan, Tache, el primeste o insemnata mostenire de la acesta. Viata cuplului se schimba, iar pentru Ela viata mondena capata o mare importanta. Incep astfel sa apara primele probleme in casnicie, Stefan Gheorghidiu suferind o criza de gelozie la plecarea la Odobesti, cand acestuia i se pare ca Ela cocheteaza cu domnul G, un barbat monden. Din acest momet in sufletul si mintea eroului se duce o lupta intre certitudini si incertitudini. Totul culmina cu lipsa Elei de acasa pentru o noapte, noapte in care Gheorghidiu ar fi trebui sa fie plecat, dar se intoarce mai devreme si pentru ca nu o gaseste acasa iii cere divortul, cand aceasta apare, insa fara a-i cere nici o explicatie, confirmandu-si astfel banuielile in legatura cu infidelitatea Elei.Cartea a doua a romanului incepe cu capitolul Intaia noapte de razboi, care ilustreaza o imagine de groaza a militarilor, care erau total dezorganizati pentru ca nimeni, de fapt, nu credea ca Romania va mai intra in razboiul care incepuse cu doi ani in urma. Pentru o clipa, Gheorghidiu intentioneaza sa fuga la Campulung sa-i ceara explicatii Elei, dar constientizeaza faptul ca poate muri in noaptea aceea pe front, asa ca ce importanta mai au pentru mine lamuririle ei?.Gheorghidiu descopera o realitate dramatica, nu atacuri vitejesti, nu strigate neinfricate de eroism, ci ordine date anapoda de catre conducatorii militari, marsuri istovitoare, foamete si, mai ales, iminenta permanenta a mortii, cu care oamenii se afla fata in fata in fiecare clipa.Notatiile din jurnalul de campanie reflecta acum o experienta traita direct, in timpul obiectiv al petrecerii faptelor.n conditiile frontului, timpul exterior (obiectiv) si cel interior (subiectiv) coincid, razboiul ocupa definitiv planul constiintei eroului, care se simte acum detasat parca de sine si de tot ce a fost intre el si Ela: Acum totul e parca din alt taram, iar intre noi abia daca firul de ata al gandului intamplator.Ranit si spitalizat, Gheorghidiu, se intoarce la Bucuresti, unde este primit de Ela cu o serie de demonstratii, care altadata m-ar fi innebunit de emotie si de placere, aratandu-se excesiv de grijulie. In corespondenta Stefan gaseste o scrisoare anonima care-l avertizeaza ca nevasta lui il insala cu Grigoriade, doar ca acum totul ii este indiferent, nu-i pasa daca Ela are sau nu o relatie cu acesta. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut gasi alta la fel. El ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti... de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul.Maniera proustiana a fluxului memoriei, constiinta, este reflectata prin selectionarea acele fapte care vor aduce la optiunea finala, astfel ca din intreaga poveste de dragoste au fost selectionate mostenirea primita de Gheorghidiu, criza de gelozie de la plecarea la Odobesti, cochetariile Elei cu domnul G, lipsa Elei pentru o noapte de acasa, biletelul gasit abia peste cateva luni, intalnirile de dupa divort si alte evenimente semnificative. Stilul lui Camil Petrescu se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este analitic si intelectualizat, ilustrand foarte bine conceptia teoretica despre roman a autorului.