Uniunea Naţională a Barourilor din RomâniaCentrul Teritorial Braşov al I.N.P.P.A.Sesiunea Noiembrie 2010

LUCRARE PROFESIONALĂ

DREPT PENAL

Traficul de persoane.

Jurisprudenţă comparată româno-italiană.

Jurisprudenţă CEDO

Absolvent, Lector examinator,

Av. Stg. Tatiana TUDURACHE Av. Dr. Aurel Teodor MOLDOVAN

Traficul de persoane.

Jurisprudenţă comparată româno-italiană.

Jurisprudenţă CEDO

1. Aspecte introductive

În conformitate cu art.3 al Protocolului pentru prevenirea, suprimarea şi

pedepsirea traficului de persoane, adiţional Convenţiei ONU împotriva criminalităţii

transnaţionale organizate (Protocolul de la Palermo, 2000), traficul de persoane

reprezintă recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin

ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere,

prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori

prin oferta sau acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei

persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea cuprinde, cel

puţin, exploatarea prostituţiei celorlalţi sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau

serviciile forţate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea sau prelevarea de

organe.

România şi Italia au semnat acest Protocol în data de 14 decembrie 2000. Ca

urmare a acestui fapt, statul român a adoptat ulterior Legea nr.678/20011 privind

prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protecţia şi asistenţa acordată

victimelor unui astfel de trafic, în timp ce Italia a modificat Codul Penal abia în 2003,

când a intrat în vigoare Legea nr.228 privind unele măsuri împotriva traficului de

persoane, care a modificat art.600, 601 şi 602 c.p.it. cu scopul de a stabili pedepse certe,

sigure şi direct propoţionate gravităţii pericolului social pe care îl reprezintă fenomenul

noilor forme de sclavie, şi a facilita de asemenea reintegrarea socială a victimelor.

2. Conţinut normativ

1 Legea nr.678/2001 a fost publicată în M.Of. nr.783 din 11 decembrie 2001, ulterior modificată şi completată prin O.U.G. nr.143/2002, Legea nr.39/2003, O.U.G. nr.79/2005, Legea nr.287/2005.

2

Articolele 12 şi 13 din sus-menţionata Lege 678/2001 stabilesc cadrul legal al

infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori; în acelaşi sens, legea italiană

pedepseşte aducerea sau menţinerea unei persoane în stare de sclavie sau servitudine

(art.600 c.p.it.), traficul de persoane (art.601 c.p.it.) şi achiziţionarea sau înstrăinarea de

sclavi (art.602 c.p.it.).

Art.12 (Lg.nr.678/2001)

(1) Constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 al 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Traficul de persoane, săvârşit în următoarele împrejurări:a) de două sau mai multe persoane împreună;b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţiise pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art.600 c.p.it.Reducerea sau menţinerea în stare de

sclavie sau servitudine(1) Oricine exercită asupra altei

persoane puteri corespunzătoare drepturilor de proprietate sau oricine reduce sau menţine o persoană într-o stare de aservire continuă, constrângând-o la prestaţii sexuale sau la muncă forţată sau la cerşetorie sau în orice caz la orice fel de alte prestaţii care comportă exploatarea acesteia, este pedepsit cu închisoare de la 8 la 20 de ani.

(2) Reducerea sau menţinerea în stare de aservire are loc atunci când conduita se săvârşeşte prin violenţă, ameninţare, înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de o situaţie de inferioritate fizică sau psihică sau de o stare de necesitate, sau prin promiterea sau darea de bani sau alte foloase persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

(3) Pedeapsa se măreşte cu o treime până la jumătate dacă faptele de la alin.(1) sunt comise faţă de o persoană cu vârsta mai mică de 18 ani sau au ca scop exploatarea victimei în vederea practicării prostituţiei sau cu scopul de a supune persoana vătămată prelevării de organe.

*Termen de prescripţie: 40 de ani (alin.1) şi 60 de ani (alin.3).

3

Art.13 (Lg.nr.678/2001)

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin.(1) a fost săvârşită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin.(1) şi (2) sunt săvârşite prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are control asupra altei persoane, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin.(1), şi închisoare de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin.(2).

(4) În cazul în care faptele prevăzute la alin.(1), (2) şi (3) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art.12 alin.(2), pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin.(1), închisoare de la 5 la 17 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin.(2), închisoare de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin.(3) teza 1, şi închisoare de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin.(3) teza 2.

Art.601 c.p.it.Traficul de persoane

(1) Oricine face trafic cu una sau mai multe persoane dintre cele care se regăsesc în condiţiile prevăzute de art.600, sau care, cu scopul de a comite faptele la care se referă alin.(1) al aceluiaşi articol, induce prin înşelăciune sau constrânge una sau mai multe persoane prin violenţă, ameninţare, abuz de autoritate sau profitând de o situaţie de inferioritate fizică sau psihică sau de o stare de necesitate, sau prin promiterea sau darea de sume de bani sau alte foloase persoanei care deţine autoritatea asupra acesteia, să intre sau să rămână sau să iasă din teritoriul Statului sau să se transfere în interiorul acestuia, este pedepsit cu închisoare de la 8 la 20 de ani.

(2) Pedeapsa se măreşte cu o treime până la jumătate dacă faptele prezentului articol sunt comise faţă de o persoană cu vârsta mai mică de 18 ani sau au ca scop exploatarea victimei în vederea practicării prostituţiei sau cu scopul de a supune persoana vătămată prelevării de organe.

*Termen de prescripţie: 40 de ani (alin.1) şi 60 de ani (alin.2).

Art.602 c.p.it.Achiziţionarea sau înstrăinarea de

4

(5) Dacă faptele prevăzute în acest articol au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi sau detenţiunea pe viaţă.

sclavi(1) Oricine, în afara cazurilor

prevăzute la art.601, achiziţionează sau înstrăinează sau cedează o persoană care se găseşte în una dintre condiţiile prevăzute la art.600 este pedepsit cu închisoare de la 8 la 20 de ani.

(3) Pedeapsa se măreşte cu o treime până la jumătate dacă persoana vătămată are o vârstă mai mică de 18 ani sau dacă faptele prevăzute la alin.(1) au ca scop exploatarea victimei în vederea practicării prostituţiei sau scopul de a supune persoana vătămată prelevării de organe.

*Termen de prescripţie: 40 de ani (alin.1) şi 60 de ani (alin.2).

Pe de altă parte, la nivel european CEDO interzice sclavia şi munca forţată în

art. 4: “1.Nimeni nu va fi ţinut în sclavie sau robie; 2. Nimeni nu va fi obligat să

muncească forţat […]”. Definiţia „traficului de persoane” de la art. 4 al prezentei

Convenţii se referă mai ales la „sclavie”: “1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în

condiţii de aservire; 2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau

obligatorie”.

În definiţia română, traficul de persoane se compune dintr-o combinaţie de trei

elemente de bază:

- acţiunea de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire de

persoane;

- prin mijloace cum ar fi ameninţarea, violenţa sau prin alte forme de

constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau

profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi

exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori

de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are

autoritate asupra altei persoane;

- în scopul exploatării acestei persoane. Nu este necesar ca cineva să fie

exploatat, pentru a exista trafic de persoane. Este suficient ca aceste persoane

5

să fi fost supuse uneia dintre acţiunile prezentate în definiţie printr-unul din

mijloacele specificate “în scopul exploatării”.

Definiţia italiană, în schimb, operează o segmentare orizontală şi incriminează

traficul de persoane sub forma a trei comportamente distincte:

- reducerea sau menţinerea victimei prin violenţă, ameninţare, înşelăciune,

abuz de autoritate sau profitând de o situaţie de inferioritate fizică sau psihică

sau de o stare de necesitate, sau prin promiterea sau darea de bani sau alte

foloase persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în stare de

sclavie sau servitudine constrângând-o la prestaţii sexuale sau la muncă

forţată prin violenţă sau la cerşetorie sau în orice caz la orice fel de alte

prestaţii care comportă exploatarea acesteia;

- traficul de persoane cuprinse în categoria de mai sus sau inducerea acestora

să intre sau să rămână sau să iasă din teritoriul Statului sau să se transfere în

interiorul acestuia în vederea atingerii scopurilor de mai sus;

- achiziţionarea sau înstrăinarea persoanelor care se găsesc în condiţiile de

mai sus; nu presupune transferarea victimei în sau din teritoriul italian.

Conform art.600sexies introdus prin Lg.94/2009, pedeapsa este micşorată cu

până la o jumătate faţă de inculpatul care se mobilizează pentru a evita ca activitatea

infracţională să aibă ulterioare consecinţe, ajutând concret forţele de poliţie şi

autorităţile judiciare la strângerea de elemente de probă decisive pentru reconstruirea

faptelor şi pentru individualizarea şi prinderea unuia sau mai mulţi autori sau pentru

salvarea unor resurse relevante de la consumarea infracţiunii.

3. Aspecte jurisprudenţiale

Jurisprudenţa românească îmbrăţişează teoria combinării celor trei elemente

componente, în aşa fel încât cazarea de persoane (acţiune) care implică înşelăciunea

(mijloace), pentru munca forţată (scop) este un comportament care trebuie să fie tratat

ca şi trafic de persoane.

Munca forţată2

2 Î.C.C.J., decizie penală nr.3361/22 octombrie 2008, nepublicată6

În jurisprudenţă s-a stabilit că fapta de a recruta, transporta, caza şi primi

persoane pentru a fi angajate în străinătate, în schimbul unor sume de bani, de către

făptuitori care nu au calitatea de agenţi de ocupare a forţei de muncă în străinătate

potrivit Legii nr.156/2000, prin înşelăciune cu privire la condiţiile de muncă, salarizare,

sănătate şi securitate, în scopul exploatării lor prin executarea unei munci cu încălcarea

normelor privind aceste condiţii şi fără încheierea unor contracte legale de muncă,

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în

art.12 din Legea nr.678/2001. Î.C.C.J., examinând atât recursurile declarate de inculpaţi

împotriva hotărârii Curţii de Apel Ploieşti, cât şi hotărârea atacată, a reţinut că

încadrarea juridică corespunde activităţii întreprinse de fiecare inculpat pentru întreaga

perioadă infracţională: inculpatul G.M. împreună cu inculpata D.E. au recrutat, în

intervalul de timp noiembrie 2004 – septembrie 2005 un număr de 38 de cetăţeni

români, pe care i-au trimis şi, respectiv, primit în Italia, în scopul exploatării lor, prin

obligarea la prestare de munci şi servicii cu încălcarea normelor legale de muncă,

salarizare, sănătate şi securitate şi prin introducerea în eroare asupra tuturor acestor

condiţii.

De asemenea, recrutarea de persoane (acţiune) prin înşelăciune (mijloc)

pentru exploatarea prostituţiei (scop) constituie infracţiunea de trafic de persoane. În

speţă3, s-a considerat că racolarea prin înşelăciune a părţii vătămate, cu ajutorul unei alte

persoane, şi determinarea celei dintâi prin constrângere să întreţină relaţii sexuale cu

mai multe persoane de sex masculin, pentru a obţine foloase materiale, întruneşte

elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.12 alin.(2)

lit.a din Legea nr.678/2001.

Trafic de persoane. Proxenetism. Circumstanţe agravante4

Prin sentinţa nr. 426 din 27 septembrie 2007, Tribunalul Argeş a schimbat

încadrarea juridică în baza art.334 c.p.p. din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin.(2)

lit.a) din Legea nr. 678/2001 şi art.329 alin.(1) din Codul penal în aceea prevăzută de

art.329 c.p. alin.(1) şi a condamnat pe inculpaţii T.F., T.A. T.I. şi T.M. pentru săvârşirea

infracţiunii de proxenetism prevăzută în art.329 alin.(1) c.p., cu aplicarea dispoziţiilor

art.41 alin.(2) c.p., iar pentru inculpatul T.F. şi a dispoziţiilor art.37 alin.(1) lit. b) c.p.

3 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, decizie penală nr.95 din 10 martie 2005, publicată în „Consiliul Superior al Magistraturii. Jurisprudenţă naţională 2004-2005”, Ed.Brilliance4 Î.C.C.J., decizie penală nr.2191/18 iunie 2008, nepublicată

7

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel procurorul şi inculpaţii.

Examinând cererile, instanţa de apel a considerat fondat apelul procurorului privind

greşita încadrare juridică a faptei deoarece, din analiza situaţiei de fapt expuse, rezultă

că fiecare inculpat a comis, în concurs real, infracţiunea prevăzută de art. 12 alin.(2)

lit.a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.(2) c.p., şi, respectiv, infracţiunea

prevăzută de art.329 alin.(1) c.p., cu aplicarea art.41 alin.(2) c.p., şi a condamnat făcând

de asemenea aplicarea art.75 c.p. alin.(1) lit.a.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs procurorul şi inculpaţii.

Î.C.C.J. consideră recursurile fondate în ceea ce priveşte greşita încadrare a faptei, ceea

ce atrage incidenţa în speţă a cazului de casare prevăzut de art.385^9 alin.(1) pct.17

c.p.p. şi care le profită recurenţilor inculpaţi în totalitate.

Astfel, instanţa de apel a stabilit corect situţia de fapt. În acord cu aceasta şi cu

deciziile nr.XVI din 19 martie 2007 şi nr.XLIX din 4 iunie 2007, pronunţate de Secţiile

unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapta inculpaţilor de a recruta, transporta şi

caza victime majore, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, prin înşelăciune, obligându-le

la practicarea prostituţiei şi însuşindu-şi sume de bani provenite din practicarea

prostituţiei de către victime fără acordul acestora, întruneşte elementele constitutive ale

infracţiunii unice de trafic de persoane în forma continuată, prevăzută în art. 12 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Pentru existenţa concursului real între infracţiunea de trafic de persoane şi cea de

proxenetism, ar fi fost necesar ca inculpaţii să acţioneze asupra altor persoane, fără a

întrebuinţa constrângerea, în sensul îndemnului sau înlesnirii, tragerii de foloase din

practicarea prostituţiei, recrutării sau traficării în acelaşi scop, prostituţia fiind practicată

de bună-voie de acele persoane, iar ulterior să acţioneze asupra aceloraşi persoane prin

modalităţile arătate în art.12 alin.(1) din Legea nr.678/2001. În speţă, părţile vătămate

au fost de la bun început induse în eroare de inculpaţi în legătură cu activităţile pe care

le vor desfăşura în Spania, iar ulterior au fost constrânse prin ridicarea paşapoartelor şi,

astfel, lipsite de libertatea de a renunţa la acele activităţi.

Diferenţa dintre infracţiunea de trafic de persoane şi infracţiunea de proxenetism

constă în aceea că prima infracţiune implică folosirea de ameninţări, violenţe ori alte

forme de constrângere, abuz, răpire, etc., pe când în cazul proxenetismului este

încriminat îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau recrutarea de persoane în

8

acest scop, fără folosirea vreuneia din modalităţile arătate. Ori, în niciun moment,

rezultă din probele administrate în timpul procesului penal, părţile vătămate nu au fost

de acord să practice prostituţia.

Infracţiunea de trafic de persoane săvârşită de mai multe persoane împreună se

încadrează în prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În acest caz,

instanţa nu poate reţine în sarcina inculpaţilor şi circumstanţa agravantă prevăzută în art.

75 alin. 1 lit. a) din Codul penal, referitoare la săvârşirea faptei de trei sau de mai multe

persoane împreună, întrucât săvârşirea faptei de mai multe persoane împreună se

regăseşte, ca element circumstanţial de agravare, în conţinutul infracţiunii de trafic de

persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, aceeaşi împrejurare

neputând conduce la o dublă agravare a răspunderii penale.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa italiană, am observat cu mare stupoare

numărul relativ mic de condamnări pronunţate pe teritoriu italian pentru infracţiunea de

trafic de persoane, în comparaţie cu sentinţele româneşti pentru aceeaşi infracţiune. Ba

mai mult decât atât, din cele câteva speţe incluse în bazele de date juridice italiene, cele

mai multe văd ca şi protagonişti cetăţeni români sau albanezi.

Sub profil obiectiv, în timp ce art.600 c.p.it. pedepseşte făptuitorul care face ca o

persoană să devină proprietatea alteia, vânzând-o, cedând-o cu titlu gratuit sau

împrumutând-o terţelor persoane, sau ţinând-o într-o stare continuă de aservire în scopul

exploatării sexuale sau al muncii forţate - ceea ce face jurisprudenţa italiană să

vorbească despre o „cifra utilitaristă” care caracterizează comportamentul infracţional -,

art.601 c.p.it. sancţionează persoana care profită de starea de dependenţa a alteia pentru

a dispune de o fiinţă umană după bunul plac, hotărând asupra locului în care această

persoană va locui şi pentru cât timp, unde şi de unde va trebui să se transfere în şi din

teritoriul statului.

În speţă5, fapta imputatului C.S. de a constrânge victima B.J., profitând

de starea de necesitate în care se găsea aceasta, de a se transfera de la Ancona la Torino,

cedând-o unei alte persoane M., cu scopul ca acesta să o exploateze obligând-o la

practicarea prostiuţiei integrează atât extremele infracţiunii prevăzute de art.600, cât şi

cele ale infracţiunii prevăzute de art.601 c.p.it. Starea de aservire continuă despre care

face menţiune art.600 s-a realizat printr-un comportament restrictiv al libertăţii victimei,

5 Curtea de Apel Trento, sentinţa nr.5246 din 20 noiembrie 20079

al cărui rezultat s-a manifestat în exploatarea acesteia prin obligarea la prestaţii sexuale,

la muncă forţată sau practicarea cerşetoriei, conduita care integrează fără niciun dubiu

„cifra utilitaristă a condiţiei de sclavie” caracterizată de prestaţii sexuale cu caracter

comercial impuse de către acesta victimei, exploatată atât sub profil moral, cât şi

economico-patrimonial.

În ceea ce priveşte starea de necesitate, jurisprudenţa6 s-a pronunţat în sensul că

aceasta nu trebuie înţeleasă ca şi cauză justificativă, ci constituie premiza obţinerii unui

profit de către traficant. Starea de necesitate trebuie înţeleasă ca fiind orice stare de

vulnerabilitate morală sau materială a subiectului pasiv aptă a condiţiona libertatea de

voinţă şi acţiune, cum ar fi de ex. situaţia imigrantelor clandestine care de cele mai

multe ori nu au nici măcar paşaport.

În cazul de faţă, inculpatul C.S. a constrâns victima, profitând de starea de

necesitate a acesteia, să practice prostituţia în casa sa din Ancona şi apoi să se transfere

la Torino pentru a continua să se prostitueze în favoarea lui M. Fiind comise în

realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Curtea face aplicarea dispoziţiilor privind

infracţiunea continuată7 acordând şi circumstanţe atenuante generice, şi îl condamnă pe

C.S. la 8 ani şi trei luni de recluziune (10 ani şi 8 luni recluziune pentru infracţiunea cea

mai gravă, adică art.600 alin.3, redusă la 8 ani prin aplicarea atenuantelor generice,

mărită cu trei luni pentru infracţiune continuată).

În ceea ce priveşte conduita de reducere şi menţinere în stare de

servitudine exercitată de părinţi faţă de copiii lor sau faţă de alţi copii cu care se află în

raport de rudenie, reduşi în stare de aservire continuă şi obligaţi la cerşetorie, nu se

poate invoca de către autori cauza justificativă a exercitării unui drept, făcându-se

referire la practica şi obiceiurile comunităţii rom de a folosi copiii pentru practicarea

cerşetoriei, deoarece consuetudinea are eficacitate dezincriminantă doar atunci când este

invocată expres de lege, conform principiului ierarhiei izvoarelor de drept8.

6 Curtea de Casaţie Italiană, secţia penală, sentinţe nr.3368/2005, nr.2841/2007 7 Art.81c.p.it. Concursul formal. Infracţiunea continuată – (1) Se pedepseşte cu pedeapsa care ar trebui aplicată pentru fapta mai gravă majorată de până la trei ori cel care cu o singură acţiune sau omisiune violează mai multe dispoziţii de lege sau comite mai multe violări ale aceleiaşi dispoziţii de lege. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se pedepseşte cel care, prin mai multe acţiuni sau omisiuni săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, comite chiar şi în momente diferite mai multe violări ale aceleiaşi sau a unor dispoziţii diferite ale legii penale. 8 Curtea de Casaţie Italiană, sentinţa nr.2841/2007

10

Într-o altă speţă9, Tribunalul Milano a aplicat măsura arestării preventive

cetăţeanului român C.A., acuzat de săvârşirea infracţiunilor de participare calificată

(organizator) la asociere infracţională organizată cu scopul de a reduce în stare de

sclavie mai mulţi minori, utilizaţi pentru comiterea de furturi (ex art.416 c.p.it., alin.1, 2,

3, 4 şi 6); de transportul din România în Italia şi invers a unor minori reduşi în stare de

sclavie sau de constrângere a acestora, profitând de condiţiile de inferioritate psihico-

fizică ale acestora şi de starea de necesitate în care se găseau, cu promisiunea de a da

bani sau alte foloase celor care aveau autoritate asupra minorilor, pe care îi introducea

pe teritoriul statului italian (ex.art.110 c.p.it., art.601 c.p.), de violenţă privată pentru a fi

constrâns şi determinat numeroşi minori să comită furturi şi tâlhării (ex.art.110 c.p.it,

112 c.p.it., 611 c.p.it)10.

Tribunalul a respins apelul declarat împotriva ordonanţei prin care s-a dispus

măsura preventivă. C. prezintă recurs în faţa Înaltei Curţi de Casaţie, prin care denunţă

ilegalitatea deciziei şi insuficienta motivare cu privire la acuzaţiile care i se aduc.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane, învinuitul susţine că nu

poate fi acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.601, teza I, deoarece minorii ar

fi fost reduşi în stare de sclavie doar după ce au ajuns în Italia, şi, nefindu-i imputată

infracţiunea de reducere în stare de sclavie, nu se poate reţine în sarcina inculpatului

nici intenţia directă care caracterizează teza a II-a art.601 (şi anume, scopul de a comite

una dintre faptele la care se referă art.600).

Recursul va fi respins. Înainte de toate, se relevă faptul că făptuitorul este

învinuit nu numai pentru transportul din România în Italia, dar şi invers, din Italia în

România, motiv pentru care subzistă în această din urmă situaţie o stare precedentă

implicită de reducere în sclavie - deci, din acest punct de vedere, apărarea nu se susţine.

Transporturile efectuate din România în Italia întrunesc fără urmă de dubiu

condiţiile prevăzute de art.601 c.p.it., constând în introducerea de minori în Italia cu

scopul de a comite infracţiunea de reducere în sclavie.

Curtea afirmă de asemenea că, comiterea infracţiunilor despre care face vorbire

art.600 c.p.it. integrează doar intenţia directă a celei de-a doua figuri infracţionale,

contemplată de art.601 c.p.it.; ca urmare, aceast din urmă se realizează şi se consumă

9 Curtea de Casaţie Italiană, sentinţa nr.23368/200810 Art.416 c.p.it. – Asociaţie pentru comiterea de infracţiuni; art.110 c.p.it. – Pedeapsa pentru participanţii la infracţiune; art.112 c.p.it. – Circumstanţe agravante; art.611 c.p.it. – Violenţa sau ameninţarea pentru a constrânge o persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

11

independent de comiterea infracţiunilor ex art.600 c.p.it., care poate să nu se verifice sau

să se verifice săvârşită fiind de un alt subiect, şi deci concursul la infracţiunea prevăzută

de art.601 c.p.it. nu presupune în mod necesar şi concursul la infracţiunea prezăzută de

art.600 c.p.it.

Se observă, de asemenea, că violenţa sau ameninţarea pentru a constrânge o

persoană să săvârşească o infracţiune, prevăzută de art.611 c.p.it., comisă faţă de o

persoană care se găseşte în condiţii de sclavie pentru a o determina să comită furturi

poate concura cu infracţiunea de reducere în sclavie ex art.600 c.p.it., trebuind în schimb

să fie exclusă ipoteza conform căreia ne-am putea afla în prezenţa infracţiunii complexe

sau progresive.

Aspecte jurisprudenţial-procesuale ale infracţiunii de trafic de persoane.

Pericolul social al faptei

În acord cu jurisprudenţa CEDO, dar şi cu practica instanţelor naţionale, se

consideră că măsura arestării preventive este o măsură de excepţie şi că aceasta trebuie

luată doar în situaţia în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în

dispoziţiile art.136 c.p.p. nu este potrivită datelor speţei (Wemhoff c.Germania ş.a.11).

Astfel, secţia penală a Tribunalului Bistriţa-Năsăud12 a considerat fondată

cererea de înlocuire a arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar a

unui inculpat care era cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de trafic de

persoane şi proxenetism. La data 10.07.2009, procurorul de caz a dispus reţinerea celui

în cauză pentru ca ulterior, prin încheierea penală nr.24/CC/11.07.2009 emisă de această

instanţă în dosarul nr. 1750/112/2009 să se dispună arestarea preventivă a inculpatului

pentru o perioadă de 29 de zile, cu motivarea că există probe şi indicii suficiente de

natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile

menţionate şi că ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. După cum s-a

statuat constant în practica instanţelor de judecată, gradul de pericol social al faptei

investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din

urmă fiind necesar a fi stabilit în baza unor probe certe, probe ce nu se regăsesc în

dosarul cauzei.

11 CEDO, sentinţa Wemhoff c.Germania ş.a., 27 iunie 1968, serie A nr.712 Trib. Bistrita-Nasaud, sect. pen., înch. nr. 94/F/28 august 2009, nepublicata

12

Pe de altă parte, faptele care i se impută au fost săvârşite în perioada 2002-2006,

deci nu s-ar mai putea aprecia ca opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacţie a

autorităţilor judiciare în condiţiile în care riposta acestora survine la mai bine de 3 ani

de la înregistrarea lucrării penale. Luând în considerare şi hotărârile CEDO în cauzele

Neumaister c.Austriei13 și Labita c.Italia14, Tribunalul Bistriţa-Năsăud dispune

liberarea provizorie sub control judiciar a celui în cauză.

Într-o altă speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie15 respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.A. (condamnat prin sentinţa penală nr.121/D/2008

pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, apelată)

împotriva încheierii din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi

familie, pronunţată în dosarul nr.2511/117/2007, care a menţinut starea de arest

preventiv a inculpatului respingând cererile de revocare a acesteia şi înlocuirea cu

obligarea de a nu părăsi ţara/localitatea. Instanţa de prim control judiciar a apreciat că

lăsarea în libertate a inculpatului prezenta şi la acea dată pericol concret pentru ordinea

publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea faptei dedusă judecăţii.

Inculpatul G.A. a fost arestat preventiv la 3 aprilie 2007, iar pe parcursul

cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond şi apoi în faţa instanţei de apel a fost

verificată şi menţinută măsura arestării preventive succesiv, constatându-se de fiecare

dată că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat.

În viziunea Înaltei Curţi, condiţia existenţei pericolului social concret pentru

ordinea publică este îndeplinită şi la o distanţă de mai bine de 2 ani de la înregistrarea

lucrărilor penale, având în vedere infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat şi

dedus judecăţii, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale

ocrotite de lege (sic!), cum ar fi dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică,

libertatea de voinţă şi de acţiune, dreptul la alegerea locului de muncă, iar lăsarea în

libertate a acestuia ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor

13 CEDO, sentința Neumaister c.Austriei, 27 iunie 1968, serie A nr.8. Curtea a decis că temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are cazier, etc. 14 CEDO, sentința Labita c.Italia, 6 aprilie 2000. Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz pentru a vedea în ce măsură există indicii certe cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate. 15 Î.C.C.J., decizia nr.1002/2009

13

societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local, citând în

acest sens cauza Letellier c.Franţa.

Înalta Curte consideră, de asemenea, că în cauză există indicii temeinice că

inculpatul a săvârşit fapte grave, care prin modalitatea de comitere şi urmările produse

duc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică şi că lăsarea în

libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-

se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor în actul de justiţie (!).

Mai mult decât atât, citim în decizia sus-menţionată, manifestările nejustificate de

clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri

de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile

statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor (din nou, !).

În opinia noastră, Curtea nu a făcut altceva decât să invoce principii de drept

comun cu caracter general şi abstract, care nu au fost văzut o aplicare concretă la cazul

în discuţie. Acest tip de motivare poate fi oricând utilizată pentru oricare dintre

infracţiunile codului penal, întrucât însuşi scopul legii penale este acela de a asigura un

climat de securitate socială, etc., etc.

Surprinzător, Curtea nu specifică în ce constă pericolul social concret,

nesocotind în mod inexplicabil jurisprudenţa CEDO care precizează că un motiv care

poate justifica arestarea preventivă trebuie considerat ca relevant şi suficient doar dacă

este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o

tulburare reală a ordinii publice. Astfel, în cauza Tarau c.României, Curtea Europeană

a costatat încălcarea art.5 pct.3 din Convenţie ca urmare a faptului că instanţele

naţionale nu au arătat în motivarea hotărârilor prin care au menţinut măsura arestării

preventive, care este în concret pericolul pentru ordinea publică, limitându-se la a

reproduce în motivare textul de lege; în cauza Klyakhin c.Federaţia Rusă s-a statuat

că doar gravitatea acuzaţiilor îndreptate împotriva unei persoane nu poate justifica

detenţia acesteia dacă nu există indicii de fapt după care să se poată afirma că ar fi

existat riscul de a influenţa martorii, sau cauza Patsouria c.Georgia, unde se consideră

că menţinerea unei persoane în stare de arest doar pe baza gravităţii faptei de care este

acuzată nu este compatibilă cu prevederile art.5 paragraf 3 din Convenţie.

14

Menţionează apoi Curtea manifestările nejustificate de clemenţă, dar, per a

contrario, nu ia în calcul ipoteza manifestării nejustificate de inclemenţă, care

reprezintă, după părerea noastră, ceea ce s-a întâmplat în cazul de faţă.

Jurisprudenţa CEDO

Rămânând tot în cadru european, nu putem să nu menţionăm sentinţa Curţii

Europene din 7 ianuarie 2010 în cauza Rantsev c.Cipru şi Rusia (cererea nr.25965/04),

care declară că traficul de fiinţe umane constituie o violare a Convenţiei europene şi în

special a art.4 care prevede interzicerea sclaviei şi a muncii forţate. Este pentru prima

oară când Curtea Europeană sancţioneză acest fenomen, şi nu îl putem interpreta decât

prin prisma invitaţiei pe care Curtea o adresează tuturor statelor - comentând asupra

obligaţiei pozitive a acestora – de a adopta măsuri preventive adecvate la nivel juridic şi

administrativ pentru combaterea traficului de persoane, şi de asemenea de a asigura o

anchetă corespunzătoare în cazurile cunoscute de trafic de persoane.

Cazul în discuţie priveşte o tânără rusă, Oxana Rantseva, care a intrat în Cipru

cu o viză de „artistă”, un tip de viză asociat de obicei cu exploatarea sexuală în scop

comercial. Începe să lucreze ca şi artistă într-un cabaret la 16 martie 2001 iar după trei

zile fata fuge lasând un bilet prin care declara că vrea să se întoarcă în Rusia. Zece zile

mai târziu, directorul cabaretului o găseşte într-o discotecă la Limassol şi îi impune să îl

urmeze la Comisariatul de poliţie, unde cere deportarea acesteia. Funcţionarii observă

că fata nu intrase ilegal în ţară, şi ca urmare nu o arestează dar o reţin o oră, după care îi

cer bărbatului să revină împreună cu fata în cursul dimineţii următoare pentru ulterioare

cercetări asupra condiţiei sale de emigrantă. Cei doi lasă secţia de poliţie în jurul orei

5,20 şi se îndreaptă spre un apartament privat la etajul şase al unei clădiri, în care fata

este cazată. Câteva ore mai târziu, o altă angajată găseşte cadavrul fetei pe asfalt, şi un

cearceaf care încă atârna la marginea balconului.

Poliţia cipriotă se grăbeşte să închidă cazul, fără a lua în considerare posibilitatea

că ar fi putut fi vorba despre o victimă a traficului de persoane declarând că fata a

decedat în circumstanţe neclare, ca urmare a unui posibil accident, în timp ce încerca să

scape din apartamentul unde se găsea.

În ciuda cererii repetate a Rusiei de a se efectua alte investigaţii, Cipru a refuzat

să redeschidă cazul.

15

Recursul în faţa Curţii Europene este prezentat de tatăl Oxanei Rantseva, care

cere efectuarea unei anchete efective în ceea ce priveşte moartea fiicei lui, invocând

violarea art.2, 3, 4, 5 şi 6 din Convenţie. În cursul procesului, Cipru a prezentat o

declaraţie unilaterală în sensul art.37 din Convenţie, recunoscând că a încălcat toate

articolele invocate, dar Curtea a considerat necesar să examineze cazul, dată fiind

gravitatea acuzaţiilor de trafic de persoane.

Astfel, Curtea Europeană a condamnat Cipru pentru violarea art.2 din

Convenţie, întrucât autorităţile competente nu au desfăşurat o anchetă efectivă asupra

circumstanţelor în care a murit tânăra, a art.4 întrucât relele tratamente suferite de tânără

înaintea decesului sunt colegate cu traficul de persoane şi cu exploatarea victimei în

vederea practicării prostituţiei, interzise de prevederile art.4 pe care Cipru le-a încălcat

din două motive: în primul rând, nu a adoptat un sistem legislativ şi administrativ care

să asigure un cadru legal eficient în ceea ce priveşte lupta împotriva traficului de

persoane, şi în al doilea rând deoarece poliţia cipriotă nu a adoptat nicio măsură pentru a

o proteja pe tânără de traficanţi, în condiţiile în care ar fi fost legitimă presupunerea că

aceasta era o victimă. Şi Rusia e condamnată pentru încălcarea art.4, deoarece nu a

luat nicio măsură pentru individualizarea traficanţilor care au racolat-o pe tânără. Cipru

este condamnat şi pentru încălcarea art.5 din Convenţie, întrucât Oxana Rantseva a

fost reţinută ilegal o oră la secţia de poliţie.

4. Consideraţii finale

Combaterea eficientă a traficului de persoane este un obiectiv încă departe de a

fi îndeplinit. Pentru condamnarea criminalilor şi protecţia victimelor este nevoie de o

abordare coordonată din partea statelor UE. Pentru a eficientiza lupta împotriva

traficului de persoane, Comisia Europeană propune o abordarea transnaţională comună,

atât la nivel european, cât şi internaţional. În UE, această metodă ar conduce la o mai

bună coordonare a forţelor poliţieneşti şi judiciare la nivelul statelor membre, alături de

aplicarea mai consecventă a legislaţiei şi pedepselor.

16