titlului de excelenţă crio vest...
TRANSCRIPT
Acordarea
Titlului de Excelenţă CRIO Vest 2013
RAPORT SINTETIC
versiune validată de membrii CRIO Vest
TIMISOARA - 27 septembrie 2013
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 PREAMBUL
2
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013
este o distincţie acordată unităţilor şcolare din Regiunea Vest, distincţie care
marchează validarea de către mediul economic a bunelor practici ale acestor
unităţi şcolare în dezvoltarea şi promovarea unor oferte de formare strategice,
corelate cu nevoile angajatorilor şi ancorate în aspiraţiile beneficiarilor.
Acordarea acestor distincţii este rezultatul unui exerciţiu de monitorizare a
ofertei de formare profesională a unităţilor şcolare prin care şcolile candidate
la distincţie au fost auditate de reprezentanţi ai partenerilor sociali cu
experienţă pe piaţa muncii din Regiunea Vest. Exerciţiul de monitorizare a
ofertei de formare profesională, în vederea acordării TITLULUI, se înscrie în
cadrul reglementat şi legiferat al Metodologiei privind monitorizarea planurilor
de acţiune pentru învăţământ PRAI, PLAI, PAS (versiunea 2010
http://www.tvet.ro/Anexe/4.Anexe/2%20MANUAL%20MONITORIZARE%202009.pdf).
Şcoala este supusă unui sistem de cerinţe şi presiuni multiple şi complexe şi nu
totdeauna are gradul de libertate necesar să îşi contureze propria strategie,
propriile tactici şi instrumentele necesare pentru a configura o acţiune care să
atragă beneficiile aşteptate de către ceilalţi jucători din context.
şcoala
tineri
companii
universităţi
părinţi
sistemul de educaţie
comunitate
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 PREAMBUL
3
TINERII doresc un model de şcoală care să-i motiveze şi să îi inspire, unde învăţarea să fie o activitate plăcută, antrenantă, susţinută de tehnici moderne şi în care interacţiunea cu dascălii să se apropie de interacţiunea pe care o oferă mediile de tip 2.0 sau 3.0; se aşteaptă ca relevanţa a ceea ce învaţă să fie explicită
PĂRINŢII au aşteptarea ca şcoala să preia din sarcinile educaţionale ale familiei şi să pregătească tinerii pentru provocările vieţii
UNIVERSITĂŢILE se pregătesc pentru elevi cu nivel academic ridicat, care pot fi autonomi în învăţare şi dornici să îşi completeze studiile
COMPANIILE au nevoie de tineri pregătiţi profesional, cu competenţe care să permită acestora să intre direct în procesul de producţie, dar care sunt şi educaţi, au etica muncii şi pot funcţiona într-o economie inteligentă, organizată pe orizontală
SISTEMUL EDUCAŢIONAL cere ca şcolile să fie inclusive, dar şi performante la examenele naţionale şi la olimpiade şi care să funcţioneze cu resurse de la bugetul de stat (tot mai) reduse
COMUNITATEA poate funcţiona doar dacă şcoala preia cât mai multe din sarcinile educaţiei tinerilor, roluri care, în mod tradiţional, aparţineau şi altor factori (familia, comunitatea religioasă sau locală, societatea civilă, etc)
TITLURILE DE EXCELENŢĂ surprind, de regulă, un set de măsuri întreprinse de şcoală, în mod planificat, vizând rezultate măsurabile şi asumate la nivel de management şi colectiv – ca posibil răspuns la unele din aceste provocări şi constrângeri exercitate de context.
Şcolile nu pot rezolva şi răspunde cu aceeaşi intensitate la TOATE aşteptările formulate explicit sau implicit de părţile interesate în educaţie, dar, dacă vor să supravieţuiască şi să fie vizibile, sunt obligate să ia în calcul toate provocările şi cerinţele prin procesele de asigurare a calităţii.
Prin acţiune şi prin documentarea acţiunii, ŞCOALA poate şi trebuie să meargă înspre ţintele pe care i le propun partenerii de dialog. CRIO VEST susţine şi ghidează acest efort al şcolilor prin exerciţiul de monitorizare, face vizibile rezultatele şi bunele practici din şcoli şi promovează valorizarea şcolilor pe baza evidenţelor şi progresului măsurat.
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 PREAMBUL
4
JUDEŢUL ARAD. S-au înscris 3 unităţi şcolare (2 din Arad şi 1 din Ineu) şi
acestea au fost monitorizate pentru cele 4 arii de excelenţă vizate în 2013 (aria
‘viziune şi spirit inovativ’ 2 unităţi şcolare, aria ‘dezvoltarea şi utilizarea
resurselor’ 3 unităţi şcolare, aria ‘parteneriatele cu piaţa muncii şi
comunitatea’ 3 unităţi şcolare şi aria ‘relevanţa ofertei de formare a şcolii’ 2
unităţi şcolare).
Din echipele de monitorizare au făcut parte membri CLDPS Arad: reprezentanţi
ai APIA – Centrul Judeţean Arad, ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură
Arad, ai Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România – Uniunea
Teritorială Arad, ai Patronatelor şi ai Universităţii ‘Aurel Vlaicu’ Arad.
S-au acordat titluri de excelenţă unui număr de 3 unităţi şcolare: Colegiul
Tehnic ‘Aurel Vlaicu’ Arad, Colegiul Particular ‘Vasile Goldiş’ Arad, Liceul
Tehnologic ‘Sava Brancovici’ Ineu.
JUDEŢUL CARAŞ- SEVERIN. S-au înscris 4 unităţi şcolare (2 din Reşiţa, 1 din
Oţelul Roşu şi 1 din Teregova) şi acestea au fost monitorizate pentru cele 4 arii
de excelenţă vizate în 2013 (aria ‘viziune şi spirit inovativ’ 2 unităţi şcolare, aria
‘dezvoltarea şi utilizarea resurselor’ 2 unităţi şcolare, aria ‘parteneriatele cu
piaţa muncii şi comunitatea’ 3 unităţi şcolare şi aria ‘relevanţa ofertei de
formare a şcolii’ 3 unităţi şcolare).
Din echipele de monitorizare au făcut parte membri CLDPS Caraş-Severin:
reprezentanţi ai Cartel ALFA, ai Centrului Judeţean de Asistenţă
Psihopedagogică Caraş-Severin, ai AJOFM Caraş-Severin, ai S.C. UCMR S.A.
Reşiţa şi a altor angajatori precum şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-
Severin.
S-au acordat titluri de excelenţă unui număr de 4 unităţi şcolare: Colegiul
Tehnic Cărăşan Reşiţa, Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa, Liceul
Bănăţean Oţelu Roşu şi Liceul Tehnologic ‘Sf. Dimitrie’ Teregova.
JUDEŢUL HUNEDOARA. S-au înscris 7 unităţi şcolare (2 din Deva, 1 din
Hunedoara, 2 din Petroşani, 1 din Lupeni şi 1 din Vulcan) şi acestea au fost
monitorizate pentru cele 4 arii de excelenţă vizate în 2013 (aria ‘viziune şi spirit
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 PREAMBUL
5
inovativ’ 1 unitate şcolară, aria ‘dezvoltarea şi utilizarea resurselor’ 3 unităţi
şcolare, aria ‘parteneriatele cu piaţa muncii şi comunitatea’ 7 unităţi şcolare şi
aria ‘relevanţa ofertei de formare a şcolii’ 3 unităţi şcolare).
Din echipele de monitorizare au făcut parte membri CLDPS Hunedoara:
reprezentanţi ai Cartel Alfa, ai AJOFM Hunedoara, ai Direcţiei Judeţene de
Statistică Hunedoara, ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură
Hunedoara, ai Asociaţiei Pro-Isis Orăştie, ai AEDE România, ai S.C. Profi Serv
S.A. Deva şi ai S.C. Automobile Service S. A. Deva.
S-au acordat titluri de excelenţă unui număr de 7 unităţi şcolare: Colegiul
Tehnic ‘Transilvania’ Deva, Liceul Tehnologic ‘Grigore Moisil’ Deva, Colegiul
Economic ‘Emanuil Gojdu’ Hunedoara, Colegiul Tehnic ‘Dimitrie Leonida’
Petroşani, Colegiul Tehnic ‘Mihai Viteazu’ Vulcan, Liceul Tehnologic Lupeni,
Colegiul Economic „Hermes„ Petroșani.
JUDEŢUL TIMIŞ. S-au înscris 5 unităţi şcolare (4 din Timişoara şi 1 din Lugoj) şi
acestea au fost monitorizate pentru cele 4 arii de excelenţă vizate în 2013 (aria
‘viziune şi spirit inovativ’ 2 unităţi şcolare, aria ‘dezvoltarea şi utilizarea
resurselor’ 3 unităţi şcolare, aria ‘parteneriatele cu piaţa muncii şi
comunitatea’ 4 unităţi şcolare şi aria ‘relevanţa ofertei de formare a şcolii’ 3
unităţi şcolare).
Din echipele de monitorizare au făcut parte membri CLDPS Timiş:
reprezentanţi ai Primăriei Timişoara, ai ConsiliuIui Local al Municipiului
Timişoara, ai Instituţiei Prefectului Timiş, ai Consiliul Judeţean Timiş, ai
Universităţii Politehnica Timişoara, ai AJOFM Timiş, ai ISJ Timiş, ai S.C.
Tratament Balnear Buziaş S.A şi ai ADZ Buziaş.
S-au acordat titluri de excelenţă unui număr de 5 unităţi şcolare: Liceul
Tehnologic de Industrie Alimentară Timişoara, Colegiul Economic ‘Francesco
Saverio Nitti’ Timişoara, Liceul Tehnologic de Poştă şi Telecomunicaţii
Timişoara, Colegiul Tehnic ‘Emanuil Ungureanu’ Timişoara şi Colegiul Naţional
‘Iulia Haşdeu’ Lugoj.
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 EXPERŢI
6
MONITORIZAREA EXTERNĂ A UNITĂŢILOR ŞCOLARE CANDIDATE LA TITLU a fost realizată
de următoarele echipe, membri ai CLDPS din judeţele Regiunii Vest:
JUDEŢUL ARAD
Maria BURUC, Confederaţia Sindicatelor Democratice – Uniunea Teritorială Arad
Liviu BUTA, APIA – Centrul Judeţean Arad
Nicolae GROŞAN, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad
Dana LUCA, Manager resurse umane, SAPA Profiles SRL
Dr. Doina MORTOIU, Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ Arad
Ionel RUSU, Confederaţia Sindicatelor Democratice – Uniunea Teritorială Arad
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
Marian APOSTOL, Cartel ALFA
Ioan CHIOSA, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin
Daniela DEMENENCO, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Caraş-Severin
Ovidiu DRĂGILĂ, AJOFM Caraş-Severin
Ovidiu PASCAR, S.C. UCMR S.A. Reşiţa
Costinel RISTACHE, reprezentant angajator
Andrei SZABO, Consiliul Judeţean Caraş- Severin Rodica VESA, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin
JUDEŢUL HUNEDOARA Benoni BĂDESCU, Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara Vasile BUJOR, CNS ‘Cartel Alfa’ – Uniunea Sindicală Teritorială, Filiala Hunedoara
Marius CIREŞ, S.C. Profi Serv S.A. Deva Coralia FARCAS, S.C. Automobile Service S.A. Deva
Crinela GAFTON, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Hunedoara
Vasile Velichi IORGOVAN, AJOFM Hunedoara Mihaela MANOLEA, Asociatia AEDE România
Elena Daniela SGONDEA, Patronat si Asociaţia ‘Pro-Isis’ Orăştie JUDEŢUL TIMIŞ Ioan Mihai COSTA, Primăria Timişoara – Direcţia Învăţământ, Sport, Spitale şi Cultură Radu DIMECA, Consiliul Local al Municipiului Timişoara si Patronat Grafoprint SRL Liviu GROAPĂ, Coltehtim S.A. Dr. Inocenţiu MANIU, Universitatea Politehnica Timişoara
Mirela MITRICĂ MĂRĂCINE, Consiliul Judeţean Timiş
Sorin MUNTEANU, S.C. Tratament Balnear Buziaş S.A
Constantin OSAIN, CLDPS –Sindicate și Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş
Simona POTÎNG, AJOFM Timiş
Octavian SCOBERCIA, Agentia de Dezvoltare Zonala Buziaş
CONCEPT , INSTRUMENTE, COMUNICARE & ADMINISTRAŢIE: CRIO Vest - Ildiko PATAKI,
Mihaela TILINCĂ, Simina DĂRĂBANŢ, Vasile RUŞEŢ si reprezentanţi ai ISJ Arad – Vasile Borza,
ISJ CS- Rodica Vesa / Ioan Chiosa, ISJ HD Dana Luiza Cioară, ISJ TM- Camelia Maniu
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
7
CONCLUZII & RECOMANDĂRI
În urma exerciţiului de monitorizare a ofertei de formare în vederea acordării TITLULUI DE
EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013, care a cuprins studierea documentelor unităţilor şcolare
candidate la TITLU, vizitarea acestor şcoli şi dialogul cu actorii şi partenerii sociali implicaţi în
procesul de educaţie, am conturat mai jos principalele argumente care au stat la baza
acordării TITLULUI DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 pe fiecare din ariile de excelenţă pentru
care unităţile şcolare s-au înscris în exerciţiul de monitorizare.
ARIA DE EXCELENŢĂ: SPIRIT INOVATIV ŞI VIZIUNE
Indicator 1: Dezvoltarea şi ajustarea viziunii manageriale şi operaţionale
Indicator 2: Iniţiative inovative cu impact
Această arie de excelenţă a fost percepută ca ‘dificil’ de definit şi de documentat, nu numai
din punctul de vedere al unităţilor de învăţământ candidate, dar, uneori şi din punctul de
vedere al echipelor de monitorizare externă: din 19 unităţi şcolare intrate în monitorizare, 7
şi-au exprimat disponibilitatea de a fi monitorizate pentru această arie de excelenţă (2 AR, 2
CS, 1 HD, 2 TM); majoritatea argumentelor şi documentelor prezentate de unităţile şcolare
candidate pentru această arie (şi consemnate în Fişele şi Rapoartele de monitorizare) se
înscriu, mai degrabă, sub celelalte trei arii de excelenţă propuse de CRIO VEST în 2013
(Dezvoltarea resurselor, Parteneriatele cu actori de pe piaţa muncii şi alţi parteneri sociali
sau Relevanţa ofertei de formare).
Spiritul inovativ şi viziunea se pot referi, desigur, şi la aspecte legate de ‘resurse’,
‘parteneriate’ şi ‘oferta de formare’, dar fundamental pentru excelenţă în această arie sunt
accentele: pe SCHIMBARE (renunţarea la abordarea curentă/’business as usual’, inserarea
unor elemente noi într-un sistem relativ stabil , spre rigid), pe INIŢIATIVĂ (şcoala formulează
un nou model, pe termen lung şi iniţiază acţiuni ce produc schimbare, pe termen scurt şi se
constituie în modele de urmat), pe REZOLVAREA DE NEVOI (instituţionale, grupuri,
individuale; legate de practici, procese, actori implicaţi, produse, etc) şi pe PROFIT (în
imagine, în eficienţă, în resurse financiare; pentru instituţie, pentru clienţii instituţiei,etc.) -
toate acestea având un puternic caracter motivaţional intern, dar şi pentru instituţiile
similare.
În documentarea realizării indicatorilor pentru această arie de excelenţă e importantă atât
identificarea/prezentarea elementului considerat inovativ, dar şi ca acesta să aibă cele patru
dimensiuni discutate mai sus.
Spiritul inovativ şi viziunea nu sunt atribuţii ale unităţilor şcolare-instituţii publice,
concretizate în fişa postului sau în sarcinile managementului şi se pot încadra în ceea ce
sociologul Basil Bernstein definea ca şi ‘gândirea a ceea ce nu a fost deja gândit’ (think the
unthinkable). Dat fiind specificul aceste arii – aici se manifestă şi mai pronunţat caracterul
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
8
individualizat şi abordarea personală a fiecărei unităţi şcolare - în fişa de (auto) evaluare
indicatorii au fost deschişi (fără standarde de realizare pre-formulate).
Echipa CRIO VEST a fost conştientă că ştacheta stabilită prin propunerea acestei arii de
excelenţă are caracter aspiraţional şi inspiraţional şi, de aceea, credem că efortul şcolilor şi
al echipelor de monitorizare în a defini şi documenta excelenţa în această arie este lăudabil.
Exerciţiul de monitorizare 2013 ne-a confirmat că aceasta este o arie unde CRIO VEST poate
şi va sprijini unităţile şcolare într-un exerciţiu viitor: la identificarea şi formularea unei
viziuni, la operaţionalizarea viziunii în PAS şi la dezvoltarea unor practici şi procese care să
construiască şcoala ca un context propice inovării.
Se recomandă acordarea TITLULUI DE EXCELNŢĂ 2013 pentru SPIRIT INOVATIV şI VIZIUNE
unităţilor şcolare înscrise în monitorizare pentru această arie:
a căror viziune ţinteşte dezvoltarea pe termen lung, inspiră şi este măsurabilă –
cuprinde un indicator de succes cuantificat, defineşte o nişă de dezvoltare
instituţională şi specifică un interval temporal de realizare (de ex. Până în 2020
şcoala va dezvolta un concept integrat de blended learning pentru a deveni furnizor
de formare profesională iniţială şi continuă pentru industria alimentară care să-i
asigure un loc în top 10 şcoli TVET din Regiunea Vest)
care au o procedură de planificare strategică care duce la identificarea (i) unei
misiuni, unei viziuni şi unor valori fundamentale (unde este şcoala şi de ce?), (ii) unor
obiective strategice (încotro merge şcoala?), (iii) la parcurgerea unei analize
strategice (ce elemente trebuie luate în calcul la dezvoltarea strategiei?) şi la (iv)
formularea strategiei (cum poate şcoala deveni şi rămâne competitivă?).
a căror viziune şi strategie sunt sustenabile şi raportează dezvoltarea şcolii la
momentul viitor şi la contextul extern văzut în dinamica sa
a căror viziune şi strategie sunt operaţionalizate în PAS şi au fost transformate în
acţiune documentată
care dovedesc că dezvoltă şi susţin practici şi mecanisme care stimulează şi susţin
inovarea (de ex. evenimente regulate de brainstroming şi/sau diseminare, forumuri,
reţele de schimb de bune practici, alocarea unui buget de inovare/constituirea unui
fond de inovare)
care au iniţiative ancorate în strategia şcolii, prin care introduc elemente inovative,
care rezolvă nevoi identificate, care sprijină învăţarea şi formarea profesională, care
elimină dificultăţi întâmpinate de elevi/cadre didactice/părinţi/comunitate şi care
generează resurse noi şi profit pentru şcoală
Inovarea poate viza: modele sau procese de management, modele sau procese didactice,
metode, instrumente, materiale, tehnologie, elemente de logistică sau administraţie, servicii
sau produse necesare ‘clienţilor’ sau comunităţii. Inovarea poate, deci, viza capacităţi sau
produse, conţinut sau metodologie. Se poate vorbi şi de ‘promisiuni inovatoare’, adică o
promisiune către elevi/cadre didactice/părinţi/comunitate că pot beneficia de ceva de care
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
9
nu beneficiază în altă şcoală sau nu pot beneficia de ceva cu aceleaşi caracteristici. (DOAR
ca exemplu – amintim posibilitatea de a-şi asuma o rată de inserţie profesională a
absolvenţilor, sau rata de succes la examenele naţionale, sau depăşirea valorilor medii
naţionale în cazul unor benchmark-uri europene, care nu au fost încă operaţionalizate ca
sarcini la nivel de judeţ/şcoală)
Înţelegem prin ‘inovativ’: un element nou, nou în Regiune sau nou în şcoală; un element
dezvoltat/pilotat în altă parte şi introdus în procesele şi procedurile cotidiene de către
şcoală; un element transferat de către şcoală din alt context în context educaţional; un
element dezvoltat şi utilizat cu alte grupuri ţintă şi adaptat în şcoală pentru elevi/cadre
didactice/părinţi; elemente dezvoltate într-un parteneriat/reţea nouă; structurare nouă a
unor elemente de tip administrativ/organizatoric, etc. (de ex. sistem de colectare, prelucrare
şi utilizare a unor date care îmbunătăţesc înscrierea elevilor/monitorizarea
absolvenţilor/dezvoltarea cadrelor didactice; configuraţie nouă a disciplinelor obligatorii, a
CDL şi CDS; cursuri de ‘aprofundare’ oferite absolvenţilor sau altor categorii sociale pentru
a-i susţine pe aceştia în dezvoltarea carierei – IT, limbi moderne, tehnologii, conducere auto;
cursuri de vară; integrarea în diverse discipline a unor competenţe transferabile şi de
angajabilitate; programe prin care cadrele didactice să fie susţinute să se racordeze la noile
dezvoltări tehnologice, etc). DOAR cu titlu de exemplu – aici pot fi menţionate posibile
procese de dezvoltare instituţională prin benchmarking- definind ţinte de urmărit în cadrul
unor colaborări bilaterale sau mutilaterale dintre şcoli)
Recomandăm unităţilor şcolare
să rezerve timp şi resurse pentru planificarea strategică, urmată de operaţionalizare
şi monitorizare a implementării
să revadă elementele strategiei (viziunea, misiunea şi obiectivele) în aşa fel încât
acestea să fie şi măsurabile
să aibă un mecanism de colectare a datelor şi informaţiei (poate pe baza unui soft)
care să permită extragerea şi analiza unor seturi de date care pot fi utilizate în
analiza strategică
să rezerve timp şi resurse pentru încurajarea unui context de inovare în şcoală
să iniţieze un proces/oportunităţi de identificare a ideilor creative şi de transformare
a celor relevante în acţiune inovativă
să dezvolte o strategie/un plan de inovare – în care să implice personalul, elevii şi
partenerii
să documenteze şi să prezinte convingător inovarea care are loc în şcoală
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
10
ARIA DE EXCELENŢĂ: DEZVOLTAREA ŞI UTILIZAREA RESURSELOR
Indicator 1: Dezvoltarea şi utilizarea resurselor umane
Indicator 2: Utilizare şi dezvoltarea resurselor materiale
Indicator 3: Atragerea de surse de finanţare în dezvoltarea resurselor
Am constatat, şi cu ocazia acestui exerciţiu, că nu se poate vorbi de excelenţă fără resurse!
În situaţia în care resursele sunt din ce în ce mai puţine, (şi de fiecare dată mai puţine decât
nevoile!), gestionarea celor existente şi preocupări pentru soluţii alternative sunt precondiţii
pentru funcţionarea normală a proceselor didactice, de dezvoltare şi administrative din
şcoală, şi cu atât mai mult pentru obiective de tip excelenţă.
Alternativa la finanţarea sistemică – insuficientă în raport cu nevoi şi aşteptări şi care nu
acoperă toate unităţile - a fost găsită de unele şcoli prin sprijinul consistent din partea
companiilor, din partea autorităţilor locale, prin proiecte cu finanţare europeană sau prin
‘externalizarea’ unor activităţi la parteneri, care asigură şi resursele. De exemplu, în multe
situaţii de succes, instruirea practică a elevilor este organizată în companii partenere, care
asigură echipamente la standarde de competitivitate mondială, ceea ce nu ar fi posibil în
sistemul educaţional, investiţia neputând fi făcută cu eficienţă şi rentabilitate. În alte şcoli,
sprijinul părinţilor, organizaţi în asociaţii, are şi o componentă financiară şi acest lucru
asigură posibilitatea suplimentării resurselor venite în şcoală prin bugetul de stat.
Pentru următorul ciclu de monitorizare a ofertei de formare, CRIO Vest îşi propune să
iniţieze realizarea unui inventar al resurselor atrase, în raport cu cele necesare pentru o
funcţionare corectă a proceselor, pentru a recomanda includerea acestora în schema de
finanţare publică. (de exemplu, avem cazuri de sprijin din partea companiilor pentru
excelente intervenţii de tip consiliere, internship –amintim doar Honeywell S.A sau Dura S.A
sau Modatim S.A. – ale căror suport în termeni de resurse de personal alocat, transport al
elevilor, materii prime, echipamente etc. – nu sunt evidenţiate ca resurse atrase, şi
exprimate în echivalent lei).
Aria de excelenţă ce vizează resursele urmăreşte să indice şcolilor că elevii secolului XXI pot
deveni şi rămâne competitivi şi activi pe piaţa muncii europeană numai susţinuţi de profesori
ai secolului XXI (ei, la rândul lor creativi, pro-activi, conectaţi la societate şi tehnologie,
deschişi spre interacţiune şi experiment, antrenaţi şi cu timp pentru reflecţie) care se simt
valorizaţi şi pregătiţi să dialogheze cu elevii şi partenerii sociali; că fără o agendă digitală a
şcolii şi fără contactul cu tehnologia şi resurse accesibile fizic sau on-line nu se poate vorbi de
relevanţa ofertei de formare.
Monitorizarea acestei arii a căutat să identifice şcolile care nu doar permit dezvoltarea şi
formarea cadrelor didactice, dar iniţiază şi valorizează competenţele acestora, şcolile care
găsesc surse pentru a finanţa dezvoltarea resurselor umane şi materiale şi şcoli care
utilizează resursele pe care le au la maximum, şcolile care sunt receptive la transfer de
expertiză şi la a învăţa din colaborările cu parteneri – companii, instituţii, organizaţii- şi
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
11
crează un cadru pentru „organizaţie care învaţă„ (learning organisation). 11 unităţi şcolare
din 19 (3AR, 2CS, 3HD, 3TM) s-au înscris pentru a-și etala eforturile şi rezultatele în această
arie.
Se recomandă acordarea TITLULUI DE EXCELENŢĂ 2013 pentru DEZVOLTAREA ŞI UTILIZAREA
RESURSELOR unităţilor şcolare înscrise în monitorizare pentru această arie:
care au şi pot documenta ca au un sistem de management al performanţei funcţional
(de ex. bazat pe portofolii de dezvoltare ale cadrelor didactice) – resursa umană fiind
considerată definitorie pentru excelenţă
care au iniţiat/organizat programe/evenimente de formare a personalului propriu
în care dezvoltarea cadrelor didactice a cuprins şi schimburi de bune practici cu alte
şcoli din regiune şi euro-regiune
în care cadrele didactice s-au format şi dezvoltat profesional prin participarea în
programe de mobilităţi (europene şi locale)
în care parteneriatele cu piaţa muncii s-au concretizat în activităţi menite să asigure
conectarea cadrelor didactice la dezvoltările tehnologice (vizite în companii,
dezvoltarea de cursuri şi module opţionale, împreună cu actori de pe piaţa muncii,
internship sau alte modalităţi de implicare a cadrelor didactice în viaţa companiilor,
în vederea actualizării competenţelor, etc.)
care au semnat parteneriate şi acorduri în vederea utilizării Fondurilor Structurale şi
a altor fonduri europene pentru susţinerea formării continue a cadrelor didactice
care au resursele materiale necesare pentru susţinerea învăţării active, de tip
experienţial şi de tip blended learning – la nivelul elevilor, dar şi a cadrelor didactice
care asigură condiţii pentru utilizarea eficientă şi transparentă a resurselor materiale
şi asigură accesul egal pentru elevi şi cadrele didactice la utilizarea acestora
în care există o dinamică în dezvoltarea resurselor materiale şi în care efortul de a
spori resursele materiale ale şcolii este documentat
care au identificat surse de finanţare/co-finanţare altele decât bugetul de stat pentru
dezvoltarea resurselor materiale
Recomandăm unităţilor şcolare
identificarea unor parteneriate, asocieri sau resurse noi/neconvenţionale care să
permită aducerea la zi a echipamenntelor şi tehnicii necesare pentru învăţare şi
formarea profesională care se desfăşoară în şcoală
inventarierea şi documentarea resurselor umane şi materiale la dispoziţia şcolii prin
parteneriate şi colaborări sau prin externalizare; costurile acestor resurse – este
necesar să fie vizibile, chiar dacă ele nu se concretizează prin transfer bancar al
sumelor aferente vizibile în conturile unităţii şcolare. Resursele materiale alocate în
unele activităţi în parteneriat sunt însoţite de alte resurse consistente de timp a
personalului suport, de disponibilitate şi resurse comune pentru învăţare şi
dezvoltare, care e necesar să fie evidenţiate
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
12
pregătirea profesorilor şi a logisticii necesare pentru utilizarea resurselor digitale
accesibile gratuit via Internet (baze de date, baze de imagini, animaţii, demonstraţii,
schite, etc.)
lărgirea portofoliului şcolii cu servicii către comunitate care pot aduce venituri
suplimentare ce pot fi direcţionate către dezvoltarea resurselor şcolii
ARIA DE EXCELENŢĂ: PARTENERIATELE CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
Indicator 1: Integrarea activităţii şcolii cu comunitatea
Indicator 2: Parteneriate cu actorii de pe piaţa muncii şi alţi parteneri sociali
Din analizele efectuate pe datele colectate pentru această arie de excelenţă observăm că
există o mare diversitate de a defini şi înţelege conceptual, atât parteneriatul cu piaţa
muncii şi comunitatea, cât şi interacţiunile şi rolurile partenerilor în aceste relaţii, dar că
majoritatea unităţilor de învăţământ înscrise pentru monitorizare valorizează parteneriatele
şi doresc să prezinte experienţele lor în acest domeniu – din cele 19 şcoli candidate la un
TITLU, 16 au optat să fie auditate pentru această arie (3 AR, 3 CS, 6 HD, 4 TM).
CRIO VEST doreşte şi poate să fie el însuşi partener al şcolilor din Regiunea Vest în
delimitarea mai clară şi utilă din punct de vedere operaţional-acţional, al relaţiilor de tip
parteneriat vs. relaţii din interiorul sistemului (de ex. şcolile sunt, din perspectiva procesului
educaţional, în subordinea inspectoratelor şcolare, sunt, din perspectiva asigurării
resurselor, în subordinea autorităţilor locale; cu toate acestea, şcolile au dreptul să încheie
acorduri de cooperare de tip parteneriat, respectând principiile parteneriatului, cu diferite
companii, organizaţii, instituţii). Totodată, CRIO VEST doreşte şi poate să contribuie la
identificarea viitorilor parteneri pentru şcoli, consorţiul având asumat rolul de mediator şi
asigurare de suport pentru crearea şi dezvoltarea parteneriatelor la nivel local, regional şi
internaţional. Încurajăm colaborările prin suport metodologic, prin analize şi baza de date şi
prin suport de resurse în cadrul proiectelor cu finanţare comunitară.
TITLUL DE EXCELENŢĂ pentru această arie apreciază demersurile şcolilor care se plasează
dincolo de atribuţii standard, care se bazează pe iniţiativă proprie, căutând, dezvoltând şi
menţinând parteneriate care aduc beneficii măsurabile înspre îndeplinirea misiunii lor
asumate, parteneriate care asigură o relaţie win-win tuturor părţilor interesate. Şi în
perioada următoare, CRIO VEST va menţine, pe agendă, monitorizarea aspectelor legate de
parteneriate, pe care le vedem că sunt unica soluţie pentru realizarea sarcinilor complexe ce
revin unităţilor şcolare în lumina aşteptărilor complexe din partea societăţii (aşa cum s-a
arătat mai sus).
CRIO VEST doreşte să semnaleze că parteneriatele sunt indispensabile pentru pregătirea
profesională practică a elevilor care nu pot intra cu şanse pe piaţa muncii fără un contact
susţinut cu angajatorii, dar, în plus de asta, că parteneriatele sunt indispensabile pentru ca
elevii să fie pregătiţi pentru a trăi ca şi cetăţeni europeni activi şi informaţi (ca şi votanţi,
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
13
consumatori, antreprenori, creatori, angajaţi, având experienţe şi cunoştinţe legate de
procesele democratice, de actele culturale, de cetăţenia inclusivă, de antreprenoriat, etc.)
Se recomandă acordarea TITLULUI DE EXCELENŢĂ 2013 pentru PARTENERIATE CU PIAŢA
MUNCII ŞI COMUNITATEA unităţilor şcolare înscrise în monitorizare pentru această arie:
care au iniţiativă în dezvoltare de parteneriate, activităţi şi evenimente cu
comunitatea locală şi partenerii sociali, prin care şcoala urmăreşte realizarea
obiectivelor sale strategice şi există beneficii măsurabile şi pentru actorii-membri ai
comunităţii
care dezvoltă un portofoliu de parteneri activi în cât mai multe arii şi domenii de
activitate: angajatori, autorităţi locale, sindicate, alte unităţi şcolare, universităţi,
ONG-uri, asociaţii patronale şi camere de comerţ, AJOFM, organizaţii şi instituţii
(adică administraţie, societate civilă, instituţii culturale, instituţii academice,
angajatori)
care implică partenerii într-o gamă largă de activităţi de interes pentru şcoală:
managementul unităţii şcolare, susţinerea publică a unităţii şcolare (de ex.
participare în documentarea rezultatelor şi proceselor pe timpul monitorizării),
dezvoltare de curriculum (de ex. CDL, CDS), orientarea şcolară şi consilierea pentru
carieră a elevilor, formarea profesională a elevilor (de ex. vizite, stagii, job shadow),
formarea şi dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, preluarea absolvenţilor
unităţii şcolare şi asigurarea tranziţiei acestora pe piaţa muncii, susţinerea financiară
şi logistică a activităţii şcolii
care dovedesc că numărul şi implicarea partenerilor în activităţile şcolii se situează
pe o dinamică ascendentă
care documentează beneficiile parteneriatelor pentru educaţia, dezvoltarea
personală şi pregătirea profesională a elevilor şi cadrelor didactice
care demonstrează că parteneriatele încheiate au avut un impact asupra practicilor
din şcoală şi au crescut capacitatea instituţională a şcolii
care au parteneriate active la nivel regional şi euro-regional
Recomandăm unităţilor şcolare
să identifice parteneri noi şi să dezvolte acele parteneriate care contribuie, vizibil şi
măsurabil, la realizarea obiectivelor strategice ale şcolii
să fie proactive în interacţiunea cu partenerii de pe piaţa muncii şi cu cei din
comunitate şi să nu se poziţioneze doar în receptori de iniţiative ale diverşilor
parteneri
să dezvolte şi să poată prezenta un portofoliu de interese/propuneri/activităţi
comune/beneficii atunci când iniţiază sau încheie parteneriate şi agrează activităţi în
parteneriat
să diversifice portofoliul de roluri pe care le poate aloca partenerilor în dezvoltarea
strategică a şcolii
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
14
să măsoare eficenţa parteneriatelor prin beneficiile şi impactul asupra pregătirii
profesionale a elevilor şi cadrelor didactice şi prin gradul de dezvoltare instituţională
ARIA DE EXCELENŢĂ: RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE A ŞCOLII
Indicator 1: Realizarea & mediatizarea ofertei educaţionale şi de FPC a şcolii
Indicator 2: Proiectarea procesului de învăţare şi formare profesională
Indicator 3: Contactul elevilor cu piaţa muncii şi suport pentru carieră
Exerciţiul de monitorizare a consemnat eforturile unităţilor şcolare candidate de a asigura
relevanţa ofertei de formare. În multe şcoli, relevanţa ofertei a fost raportată, aşa cum
credem că este corect, atât la cererea ACTUALĂ (pe termen scurt), cat şi la cererea VIITOARE
(pe termen mediu şi lung) a pieţei. Relevanţa ofertei de formare poate fi măsurată prin
urmărirea unei configuraţii complexe de indicatori şi descriptori de performanţă şi, de
aceea, nu a fost un exerciţiu simplu, nici pentru unităţile şcolare candidate la TITLU pe
această arie – 11 din 19 unităţi şcolare înscrise în monitorizare (2 AR, 3 CS, 3 HD, 3 TM) şi
nici pentru echipele de monitorizare.
Considerăm că sunt necesare analize care să ofere un feedback real şcolilor privind impactul
muncii, a eforturilor depuse. Măsurarea impactului ofertei de formare profesională şi a
gradului de relevanţă a acestuia poate fi realizată în mod credibil şi cu implicarea experţilor
externi, şi, în acest proces, CRIO Vest este partener al şcolilor. Ne propunem ca în
următoarea perioadă să lucrăm împreună la o analiză individualizată a rezultatelor imediate,
dar şi de impact, pentru fiecare şcoală, şi să facem publice rezultatele. Rezultatele la
examenul de bacalaureat pot fi un indicator al impactului ofertei de formare profesională al
şcolii, care însă nu poate caracteriza integral oferta şi procesul dintr-o şcoală.
Vom dezvolta indicatori şi instrumente care să descrie şi să măsoare diferitele dimensiuni
ale contextului – background-ul elevilor, eforturile de a asigura inserţia şcolară, separat,
efortul pentru performanţa academică, demersuri pentru asigurarea competenţelor cheie în
cazul unui mediu economic care nu oferă oportunităţi de angajare, dar şi competenţe
specifice pentru partenerii din comunitate. Oferta de formare a şcolii este un rezultat al
proiectării care ţine cont de o multitudine de factori, specifici, şi, în această situaţie, şi
procesul de analiză a ofertei trebuie să se raporteze la acelaşi set de cerinţe contextuale,
ceea ce este posibil doar printr-un demers dedicat fiecărei şcoli în parte. Pentru a acoperi
întreaga reţea de ofertanţi, analizele se vor centraliza şi raporta la priorităţi regionale,
stabilite de CRIO VEST prin consultarea partenerilor în fiecare an.
Se recomandă acordarea TITLULUI DE EXCELENŢĂ 2013 pentru RELEVANŢA OFERTEI DE
FORMARE A ŞCOLII unităţilor şcolare înscrise în monitorizare pentru această arie:
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
15
care şi-au dezvoltat oferta educaţională prin conectare la strategii, analize de nevoi şi
pe date relevante colectate despre rezultatele proceselor şi practicilor din şcoală,
despre nevoile şi dificultăţile principalilor actori implicaţi în procesul didactic
care au o ofertă specifică/cu nişă identificată pentru Regiunea Vest
a căror ofertă are caracter integrat şi este complexă (diverse rute, diverse niveluri de
calificare, oferta de programe FPC)
a căror ofertă este inclusivă (de ex. programe tip a doua şansă, suport pentru grupuri
dezavantajate, instrumente de motivare/suport pentru reducerea abandonului)
a căror ofertă este ajustată pe baza datelor colectate prin monitorizarea sistematică
a absolvenţilor proprii
a căror ofertă este promovată prin mijloace multiple (de ex. Târg educaţional, zile ale
Porţilor deschise, contact direct cu elevii din ciclul gimnazial, prezentări în media, site
al şcolii, etc.)
care documentează că au dezvoltat şi implementat un curriculum centrat pe
competenţe
care oferă discipline printr-un curriculum opţional dezvoltat împreună cu
angajatori/parteneri sociali
care au în oferta curriculară activităţi consistente care vizează cetăţenia activă şi
angajabilitatea (antreprenoriat, consum responsabil, incluziune, anti-violenţă, etc)
care susţin, prin resurse, curriculum şi activităţi, o agendă digitală a şcolii
care au mecanisme şi instrumente de urmărire a progresului elevilor (de ex.
portofolii profesionale)
care asigură spaţiu şi resurse pentru susţinerea dezvoltării carierei elevilor prin
orientare şcolară şi consiliere
care au personal calificat şi dovedesc că acesta are mijloace să fie conectat la
dezvoltările tehnologice relevante
care asigură contactul elevilor şi cadrelor didactice cu piaţa muncii şi angajatori (de
ex. vizite, job shadow, activităţi de consiliere)
care susţin şi organizează pentru elevi stagii de practică la angajatori, inclusiv în
forma unor mobilităţi europene
Recomandăm unităţilor şcolare
să dezvolte un sistem de colectare şi analiză a datelor relevante pentru formularea
ofertei de formare a şcolii, inclusiv un sistem care să permită monitorizarea ritmică şi
sistematică a inserţiei propriilor absolvenţi
să asigure spaţiul şi resursele pentru dezvoltarea de curriculum actual la care să
contribuie partenerii de pe piaţa muncii
să aloce resurse pentru dezvoltarea schemelor de mobilităţi europene pentru elevi şi
profesori
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
16
să creeze/dezvolte portofoliul de programe de FPC şi post-liceală (de tip formal sau
informal) care să susţină absolvenţii în tranziţia spre piaţa muncii, să asigure servicii
relevante pentru comunitate şi resurse suplimentare şcolii
să apeleze la CRIO VEST pentru stabilirea unei strategii pentru parteneriatele şcolii cu
piaţa muncii
să demonstreze flexibilitate şi disponibilitate în armonizarea cerinţelor programelor
actuale şi cerinţelor în continuă schimbare a angajatorilor
Aprecierea realizării indicatorilor pentru cele patru arii de excelenţă s-a făcut prin urmărirea
descriptorilor de performanţă cuprinşi în fişa de (auto) monitorizare utilizată atât de către
şcolile înscrise pentru monitorizare, cât şi de către echipele CLDPS care au făcut auditul.
‘Vectorii’ care au fost luaţi în calcul la aprecierea poziţiei şcolilor auditate, în raport cu
indicatorii pentru fiecare dintre cele patru arii de excelenţă, au fost:
PROIECTAREA ACTIVITĂŢII
PROCESELE FUNCŢIONALE
EFORTUL DE IMPLEMENTARE
DINAMICA REALIZĂRILOR
REZULTATELE ATINSE ÎN ANUL ŞCOLAR 2012-2013
Echipele de monitorizare externă au prezentat unităţile de învăţământ şi realizarea
indicatorilor pentru fiecare arie monitorizată, pe baza documentelor puse la dispoziţia lor de
către unităţile de învăţământ candidate, pe baza discuţiilor cu părţile interesate în
activitatea unităţii şcolare şi pe baza observaţiilor proprii consemnate pe parcursul vizitelor
de monitorizare. În 6 din cele 19 rapoarte de monitorizare întocmite, echipele CLDPS au
făcut recomandări explicite pentru acordarea TITLURILOR DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013,
restul rapoartelor cuprinzând prezentarea realizării indicatorilor pentru ariile de excelenţă,
fără o concluzie explicită privind recomandarea TITLURILOR.
CRIO VEST a făcut recomandarea acordării TITLURILOR DE EXCELENŢĂ 2013 după analiza
tuturor documentelor înaintate de echipele de monitorizare. Recomandarea acordării unui
TITLU pentru o arie de excelenţă s-a făcut în toate cazurile în care dovezile avute la
dispoziţie de CRIO VEST au fost complete şi unde nu a existat nici un dubiu în privinţa
documentării.
NB Neacordarea în 2013 a unui TITLU DE EXCELENŢĂ CRIO VEST unei unităţi şcolare care a
candidat pentru o anumită arie, nu înseamnă neapărat că acea unitate de învăţământ nu
îndeplineşte standardele de performanţă pentru indicatorii corespunzători fiecărei arii, ci
poate indica lipsa unei documentări complete a realizării indicatorilor.
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
17
În 2013, s-au înscris în exerciţiul de monitorizare a ofertei de formare un număr de 19 unităţi şcolare din Regiunea Vest pentru un număr de 45 de TITLURI DE EXCELENŢĂ CRIO VEST (7 candidate pentru Spirit inovativ şi viziune, 11 candidate pentru Dezvoltarea şi utilizarea resurselor, 16 candidate pentru Parteneriate cu actori de pe piaţa muncii şi comunitatea şi 11 candidate pentru Relevanţa ofertei de formare). S-a recomandat acordarea unui număr de 29 TITLURI DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 după cum urmează:
ARIA DE EXCELENŢĂ: SPIRIT INOVATIV ŞI VIZIUNE 1) Colegiul Tehnic ‘Aurel Vlaicu’ Arad
2) Colegiul Naţional ‘Iulia Haşdeu’ Lugoj
ARIA DE EXCELENŢĂ: DEZVOLTAREA ŞI UTILIZAREA RESURSELOR
3) Colegiul Tehnic ‘Transilvania’ Deva
4) Colegiul Economic ‘Hermes’ Petroşani
5) Colegiul Economic ‘F. S. Nitti’ Timişoara
ARIA DE EXCELENŢĂ: PARTENERERIATELE CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
6) Colegiul Tehnic ‘Aurel Vlaicu’ Arad
7) Colegiul Particular ‘Vasile Goldiş’ Arad
8) Liceul Tehnologic ‘Sava Brancovici’ Ineu 9) Colegiul Tehnic Cărăşan Reşiţa
10) Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa
11) Liceul Tehnologic ‘Sf. Dimitrie’ Teregova
12) Colegiul Tehnic ‘Transilvania’ Deva
13) Liceul tehnologic ‘Grigore Moisil’ Deva
14) Colegiul Economic ‘Emanuil Gojdu’ Hunedoara
15) Colegiul Economic ‘Hermes’ Petroşani
16) Colegiul Tehnic ‘Mihai Viteazu’ Vulcan
17) Liceul Tehnologic Lupeni
18) Colegiul Economic ‘F. S. Nitti’ Timişoara
19) Liceul Tehnologic de Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
20) Colegiul Tehnic ‘Emanuil Ungureanu’ Timişoara
21) Colegiul Naţional ‘Iulia Haşdeu’ Lugoj
ARIA DE EXCELENŢĂ: RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE A ŞCOLII
22) Colegiul Tehnic ‘Aurel Vlaicu’ Arad
23) Liceul Tehnologic ‘Sava Brancovici’ Ineu
24) Liceul Bănăţean Oţelu Roşu
25) Colegiul Economic ‘Hermes’ Petroşani
26) Colegiul Tehnic ‘Dimitrie Leonida’ Petroşani
27) Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timişoara
28) Colegiul Economic ‘F. S. Nitti’ Timişoara
29) Colegiul Naţional ‘Iulia Haşdeu’ Lugoj
TITLUL DE EXCELENŢĂ CRIO VEST 2013 CONCLUZII & RECOMANDĂRI
18
CANDIDATURI și RECOMANDĂRI TITLURI SPIRIT INOVATIV ŞI
VIZIUNE DEZVOLTARE ŞI UTILIZARE RESURSE
PARTENERIATE CU PM ŞI COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
recom CLDPS
1 Colegiul Tehnic ‘Aurel Vlaicu’ Arad x
2 Colegiul Particular ‘Vasile Goldiş’ Arad x da
3 Liceul Tehnologic ‘Sava Brancovici’ Ineu x x
4 Colegiul Tehnic Cărăşan Reşiţa x x x da
5 Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa x da
6 Liceul Bănăţean Oţelu Roşu x
da
7 Liceul Tehnologic ‘Sf. Dimitrie’ Teregova x da
8 Colegiul Tehnic ‘Transilvania’ Deva x x
9 Liceul Tehnologic ‘Grigore Moisil’ Deva
10 Colegiul Economic ‘Emanuil Gojdu’ Hunedoara x
11 Colegiul Economic ‘Hermes’ Petroşani
12 Colegiul Tehnic ‘Dimitrie Leonida’ Petroşani
13 Colegiul Tehnic ‘Mihai Viteazu’ Vulcan
14 Liceul Tehnologic Lupeni
15 Liceul Tehnologic de Industrie Alimentara Timişoara x
da
16 Colegiul Economic ‘F. S. Nitti’ Timişoara x
17 Liceul Tehnologic de Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara
18 Colegiul Tehnic ‘Emanuil Ungureanu’ Timişoara
19 Colegiul Naţional ‘Iulia Haşdeu’ Lugoj x
x
Total: 29 recomandări (45 de candidaturi) 2 (7) 3 (11) 16 (16) 8 (11) 6/19
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul CARAȘ SEVERIN
19
COLEGIUL TEHNIC ‘AUREL VLAICU’ – ARAD
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Michaela BORZA
adresa e-mail: [email protected]
telefon: 0257 281 437
componenţa echipei de monitorizare:
dr. Doina MORTOIU, CLDPS Arad, Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ Arad
Liviu Buta, CLDPS Arad, APIA – Centrul Judeţean Arad
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizită monitorizare: întâlnire cu Consiliul de Administraţie al şcolii, întâlnire cu
consiliul profesoral, discuţii cu actori implicaţi şi părţi interesate în activitatea şcolii,
vizitarea spaţiilor pentru pregătire teoretică şi practică
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
Consiliul de Administraţie al şcolii, cadre didactice; elevi, părinţi
parteneri sociali: director companie, partener practică, reprezentant CL Arad
arii de excelenţă monitorizate:
SPIRIT INOVATIV &VIZIUNE
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
SPIRIT INOVATIV &VIZIUNE
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciata modalitatea in care au fost exploatate si concretizate parteneriatele cu
angajatorii ( de ex. si pentru sustinerea cadrelor didactice sa isi actualizeze informatiile si
competentele de specialitate prin participarea la vizite si dialog cu angajatorii, dezvoltarea
unui numar de 8 optionale/CDL impreuna cu angajatorii)
* este apreciat impactul pe care parteneriatele scolii cu angajatorii il au asupra pregatirii
profesionale practice a elevilor (de ex. 40 de elevi in 16 unitati economice la job shadow
day, 15 elevi de la scoala profesionala au primit oferte de locuri de munca, un numar de 132
de elevi/25 % au efectuat instruirea practica in 9 companii din Arad)
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul CARAȘ SEVERIN
20
* este apreciata implicarea scolii in parteneriate la nivelul euroregiunii DKMT
*este apreciat impactul parteneriatelor scolii pentru dezvoltarea completa a elevilor – nu
numai ca si profesionisti pe piata muncii, dar si ca cetateni, membri activi ai comunitatii
* se recomanda (aria SPIRIT INOVATIV SI VIZIUNE/indicatorul 1) o inventariere (mapping) a
oportunitatilor si posibililor pasi ai scolii in viitor, o operationalizare la nivelul obiectivelor si
actiunii scolii a prioritatilor din ET 2020 si din alte strategii europene sau regionale
*este de ramarcată dotarea cu echipamente moderne a laboratoarelor tematice pentru
discipline tehnice, intretinute si utilizate cu mare eficienta
*punctul de informare si documentare – cu facilitate pentru elevi si multe actiuni
comunitare este o resursa deosebit de utila, si recomandam extinderea utilizarii acestuia
*sustinem mentinerea ca prioritate si urgenta investitiilor în infrastructura pentru
extinderea atelierelor, precum si renovarea faţadei.
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul CARAȘ SEVERIN
21
COLEGIUL PARTICULAR ‘VASILE GOLDIŞ’ - ARAD
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof.ec. Claudia TĂRNICERIU
adresa e-mail: [email protected]
pagina Web: www.cpvg.ro
telefon: 0257 256 394
componenţa echipei de monitorizare:
Maria BURUC, presedinte Sindicatul Liber din Învatamântul Arădean
Dana LUCA, Manager resurse umane, SAPA Profiles SRL - CLDPS
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizită monitorizare: întâlnire cu Consiliul de Administraţie al şcolii, întâlnire cu
consiliul profesoral, discuţii cu actori implicaţi şi părţi interesate în activitatea şcolii,
vizitarea spaţiilor pentru pregătire teoretică şi practică
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare: Consiliului Profesoral, Consiului de
administraţie, părinţi şi reprezentanţi ai Consiliului local
arii de excelenţă monitorizate:
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
* este apreciat impactul parteneriatelor scolii pentru dezvoltarea completa a elevilor – nu
numai ca si profesionisti pe piata muncii, dar si ca cetateni, membri activi ai comunitatii
* este apreciat impactul parteneriatelor asupra dezvoltarii formarii profesionale practice a
elevilor, precum si dinamica ascendenta a numarului de parteneriate ale scolii cu piata
muncii
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul CARAȘ SEVERIN
22
LICEUL TEHNOLOGIC ‘SAVA BRANCOVICI’ - INEU
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof Ioan Octavian NICODIM
adresa e-mail: [email protected] telefon: 0257 512 988,
componenţa echipei de monitorizare:
Nicolae GROȘAN, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad
Ionel RUSU, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizită monitorizare: întâlnire cu Consiliul de Administraţie al şcolii, întâlnire cu
consiliul profesoral, discuţii cu actori implicaţi şi părţi interesate în activitatea şcolii,
vizitarea spaţiilor pentru pregătire teoretică şi practică
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare: Consiliul de administraţie și echipa
managerială a școlii, elevi, părinţi, asociaţii de sprijin;
arii de excelenţă monitorizate:
SPIRIT INOVATIV &VIZIUNE
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
* este apreciata oferta de formare pentru ca este specifica/pe baza unei nise identificate
pentru judetul Arad
* este apreciata oferta scolii pentru ca are caracter integrat si este complexa (diverse rute,
diverse niveluri de calificare, oferta de programe FPC)
* este apreciata oferta scolii pentru caracterul sau inclusiv (de ex. programe tip a doua
sansa, suport pentru grupuri dezavantajate, instrumente de motivare/suport pentru
reducerea abandonului)
*disciplina și organizarea proceselor educative centrate pe nevoile tinerilor sunt filozofia
care impregnează fiecare department al școlii și acţiunile intreprinse – conferind școlii un
caracter specific și o puternică personalitate organizaţională
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul CARAȘ SEVERIN
23
COLEGIUL TEHNIC CĂRĂŞAN REŞIŢA
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director: prof. Fărcăşescu Florin
adresa e-mail: [email protected], telefon: 0255 225724
componenţa echipei de monitorizare:
Daniela DEMENENCO, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică CS
Ovidiu PASCAR, S.C. UCMR S.A. Reşiţa
Andrei SZABO, Consiliul Judeţean CS
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizită monitorizare: întîlniri cu factorii care influenţeaza activitatea școlii
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare: reprezentanţi ai principalelor categorii de
factori interesaţi: elevi, părinţi, parteneri sociali ai şcolii, cadre didactice, membri ai
Consiliului de Administraţie al şcolii.
arii de excelenţă monitorizate:
SPIRIT INOVATIV &VIZIUNE
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciata oferta complexa a scolii (liceu si scoala de maistri, invatamantul special care
se adauga la clasele de învăţământ ‘de masa’)
*este apreciat efortul de a identifica o nisa pentru oferta de formare, ceea ce se traduce in
gradul ridicat de absorbtie (peste 70%) a absolventilor de la unele specializari (constructii,
confectii)
*este apreciata dinamica ascendenta a numarului de parteneriate cu angajatori care ofera
un cadru eficient pentru pregatirea prin stagii de practica ‘in productie’ a unui numar
important de elevi (119 elevi in anul scolar 2012-2013)
*este apreciat efortul de a finanta si organiza mobilitati europene pentru elevii scolii prin
proiecte Leonardo da Vinci – prin implicarea colectivului inimos al scolii
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul CARAȘ SEVERIN
24
se recomanda dezvoltarea si implementarea in practica scolii a unui sistem de
monitorizare a absolventilor și ajustarea ofertei de formare/a configuratiei
curriculumului pentru specializarile ai căror absolvenţi au un grad de inserţie mai
scăzut pe piata muncii
se recomandă intreprinderea de masuri urgent pentru utilizarea eficientă a dotărilor
existente (dotări prin proiectele Phare VET)
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul CARAȘ SEVERIN
25
COLEGIUL ECONOMIC AL BANATULUI MONTAN REŞIŢA
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Maria Marina Spataru
adresa e-mail: [email protected] componenţa echipei de monitorizare: Marian APOSTOL, Cartel ALFA Ovidiu DRAGILA, AJOFM CS Ovidiu PASCAR, S.C. UCMR S.A. Reşiţa Andrei SZABO, Consiliul Judeţean CS perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013 perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii; cadre didactice, elevi, parinti; parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
SPIRIT INOVATIV &VIZIUNE
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciat impactul parteneriatelor cu agentii economici asupra pregatirii profesionale
practice a elevilor (de ex. toti cei 45 de elevi de la învăţământul profesional au efectuat
stagii la angajatori pe baza de contract), dar si impactul parteneriatelor cu alti parteneri
sociali in dezvoltarea elevilor pentru a deveni membri activi ai comunitatii
*este apreciat impactul mobilitatilor sustinute prin proiecte Leonardo da Vinci asupra
pregatirii elevilor pentru viata profesionala pe o piata a muncii europeana
*este apreciata dimensiunea de lucru in echipa si de tip partenerial/retea a pregatirii
profesionale a elevilor prin ‘firmele de exercitiu’
se recomanda mai buna documentare a eforturilor si rezultatelor scolii ce se
centreaza pe dezvoltarea si implementarea viziunii scolii si pe inititative si aspecte cu
dimensiune inovativa in conditiile excelente de lucru in noua locatie, si prin efortul
echipei de dascali foarte dedicati!
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul CARAȘ SEVERIN
26
LICEUL BĂNĂŢEAN OŢELU ROŞU
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Ghiorghioni Rozina
adresa e-mail: [email protected], [email protected]
telefon: 0255 530 383
componenţa echipei de monitorizare:
Marian APOSTOL, Cartel ALFA
Ioan CHIOSA, ISJ CS
Costinel RISTACHE, Patronat
Andrei SZABO, Consiliul Judeţean CS
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii
cadre didactice, elevi, parinti
parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciat efortul scolii de a dezvolta baza materiala a scolii si de a asigura accesul egal
si transparent al elevilor si cadrelor didactice la resursele existente
*este apreciat in mod deosbit interesul echipei de cadre didactice pentru dezvoltarea de
proiecte cu implicarea directa a elevilor, ca parte a ofertei de formare cu accent pe
abordarea personalizata a educatiei
se recomanda ca scoala sa dezvolte si sa documenteze inititativele institutionale in
care creaza oportunitati de dezvoltare personala si profesională a cadrelor didactice
si le valorizeaza apoi cu impact pentru procesul didactic
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul CARAȘ SEVERIN
27
se recomanda continuarea eforturilor si demersurilor scolii pentru acreditarea si
livrarea unor programe de FPC, in special in conditiile in care nevoia de reorientare
profesionala exista pe piata muncii din zona (ceea ce ar putea aduce scolii resurse
materiale suplimentare necesare in dotarea unor ateliere)
se recomanda actualizarea amenajarilor si dotarilor pentru atelierele din domeniul
constructiilor si gasirea de solutii pentru utilizarea echipementelor pentru
mecatronica
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul CARAȘ SEVERIN
28
LICEUL TEHNOLOGIC SF DIMITRIE TEREGOVA
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Maria Damian
adresa e-mail: [email protected]
telefon: 0255 260 293
componenţa echipei de monitorizare:
Andrei SZABO, Consiliul Judeţean CS
Rodica VESA, ISJ CS
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii
cadre didactice, elevi, parinti
parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciata dinamica dezvoltarii partenriatelor cu piata muncii (numarul parteneriatelor
a crescut in anul scolar monitorizat), precum si parteneriatele cu alti parteneri sociali in
vederea asigurarii unei educatii a elevilor pentru viata activa in comunitate
se recomanda dezvoltarea si implementarea unui mecanism care sa monitorizeze
absorbtia absolventilor scolii pe piata muncii sau traseul acestora spre alte forme de
educatie sau formare
s-a apreciat modalitatea de gestionare a parteneriatului cu comunitatea care poate fi
extinsa si pentru o instruire practica de mai buna calitate
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul HUNENDOARA
29
COLEGIUL TEHNIC TRANSILVANIA DEVA
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Sorin DEMETER
adresa e-mail: [email protected] telefon: 0254 230 739
componenţa echipei de monitorizare:
Vasile BUJOR, Cartel ALFA
Marius CIREŞ, S.C. Profi Serv Deva
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii; cadre didactice, elevi, parinti; parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
SPIRIT INOVATIV &VIZIUNE
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR MATERIALE
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciata abordarea dezvoltarii resurselor umane prin activitati si evenimente tip
‘peer learning’ ( de ex. lectii demonstrative, observare activitati, discutii, evenimente de
diseminare)
*se incurajeaza continuarea dezvoltarii si implementarii de proiecte (Comenius, Leonardo si
altele)
*se apreciaza în mod deosebit ţinta strategic, urmarită cu atentie și consecvenţă, pentru
creșterea nivelului de performanţp a elevilor (cu progress déjà documentat la examenul de
bacalaureat)
se recomanda continuarea si extinderea activitatilor deosebit de eficiente cu parintii
precum si activitatile de consiliere care au demosntrat impact real
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul HUNENDOARA
30
LICEUL TEHNOLOGIC GRIGORE MOISIL DEVA
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Emilia Cristina VLAD
adresa e-mail: [email protected]
telefon: 0254 221 280
componenţa echipei de monitorizare:
Marius CIREŞ, S.C. Profi Serv S.A
Coralia FARCAS, S.C. Automobile Service S.A Deva
Vasile Velichi IORGOVAN, AJOFM HD
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii; cadre didactice, elevi, parinti; parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciat efortul pentru construirea unei retele de parteneriat a scolii, diversitatea
parteneriatelor si aria obiectivelor stabilite si indeplinite pentru parteneriate:
(i) parteneriate pentru profesionalizare – cu agentii economici (22) prin care s-a realizat
diversificarea ofertei de formare profesionala, organizarea stagiilor de practica pentru elevi,
validarea competentelor dobandite de elevi prin examenele de atestat si certificare de
competente
(ii) parteneriate pentru dezvoltarea carierei – prin care elevii au putut participa la
evenimente si activitati menite sa ii puna in dialog cu reprezentanti ai pietei muncii si sa ii
indrume in formularea unui plan de cariera
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul HUNENDOARA
31
(iii) parteneriate pentru cetatenie – prin care elevii au putut avea experienta unor membrii
activi ai comunitatii in activitati ce au vizat antreprenoriatul, toleranta, protectia mediului,
etc
* este apreciata intrarea scolii in parteneriate cu alte unitati scolare din Regiune si din afara
regiunii (de ex. din Galati, Apahida) – schimbul de bune practici cu entitati similare
contribuie la cresterea capacitatii instituionale a scolii si creste capacitatea de inovare a
partilor implicate
se recomandă acordarea unei atenţii distincte pentru măsurarea și documentarea
eficienţei și impactului concret, la nivelul elevilor a diferitelor parteneriate
dezvoltate și funcţionale
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul HUNENDOARA
32
COLEGIUL ECONOMIC EMANUIL GOJDU HUNEDOARA
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director Anişor PÂRVU
adresa e-mail: [email protected]
telefon: 0254 711 150
componenţa echipei de monitorizare:
Marius CIREŞ, S.C. Profi Serv S.A
Coralia FARCAS, S.C. Automobile Service S.A Deva
Vasile Velichi IORGOVAN, AJOFM HD
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii
cadre didactice, elevi, parinti
parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciata structura natura si dinamica parteneriatelor scolii (40 de parteneriate, dintre
care 26 cu agenti economici); parteneriatele au fost exploatate ca o resursa pe mai multe
niveluri de dezvoltare: institutional (de ex. dezvoltarea a 23 de CDL), personal si profesional
pentru elevi ( de exemplu stagiile de practica, cursurile sub egida Junior Achievement),
personal si profesional pentru cadrele didactice (de ex. activitati si evenimente prin care
acestea s-au reconectat la dezvoltarile tehnologice)
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul HUNENDOARA
33
COLEGIUL ECONOMIC HERMES PETROŞANI
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Rodica PASCAL
adresa e-mail: [email protected], telefon: 0254 542 252
componenţa echipei de monitorizare:
Benoni BĂDESCU, Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara
Elena Daniela SGONDEA, Asociaţia Pro-Isis Orăştie perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013 perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013 activităţi & instrumente de monitorizare: *cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii, vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare: managementul scolii; cadre didactice, elevi, parinti; parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate: DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciata oferta de formare profesionala a scolii pentru ca este una complexa (nivel
primar, gimnazial, scoala profesionala, liceal, post liceal si programe de FPC
*este apreciat efortul scolii de a sustine formarea profesională practica a elevilor prin (i)
resursele materiale dezvoltate ( de ex. laboratorul culinar, magazinele clasa) si (ii) prin
depunerea unor proiecte de mobilitati europene (atat pentru elevi, dar si pentru profesori)
si parteneriate functionale pentru instruirea practica
*este apreciat efortul de a colecta si prelucra date despre nevoile pietei muncii nationale si
locale, legate de parcursul absolventilor scolii si privind nevoile angajatorilor din zona ( de
ex. prin cercetare de documente, chestionare directa, etc); exista prelucrari, statistici si date
ce au fost analizate si inserate in documentele de planificare ale scolii
se recomanda continuarea activitatilor diversificate extracurriculare care contribuie
la cresterea atractivitatii scolii, precum si utilizarea eficienta a resurselor (camin si
cantina) pentru realizarea obiectivelor stabilite
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul HUNENDOARA
34
COLEGIUL TEHNIC DIMITRIE LEONIDA PETROŞANI
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Zina GALEȘ
adresa e-mail: [email protected], telefon: 0254 542 482
componenţa echipei de monitorizare:
Benoni BĂDESCU, Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara
Elena Daniela SGONDEA, Asociaţia Pro-Isis Orăştie
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii
cadre didactice, elevi, parinti
parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciata oferta complexa a scolii (pe 6 nivele educationale, inclusiv programe de FPC
si reconversie profesionala) – autorizarea de 8 calificari noi (cate 4 pentru nivel postliceal si
scoala de mastri)
*este apreciat efortul de sustinere a dezvoltarii carierei elevilor prin testare si activitati de
orientare profesionala si consiliere pentru cariera (285 de elevi in anul scolar monitorizat)
*este apreciat efortul scolii de a oferi unui numar semnificativ de elevi (1024 din 1735)
posibilitatea contactului cu si experientei pe piata muncii – care creste atractivitatea ofertei
(clasele sunt constituite la nivelul maxim al efectivului) si întreaga oferta avand strucutură
de tip mozaic, vine în întâmpinarea diversităţii aspiraţiilor elevilor
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul HUNENDOARA
35
LICEUL TEHNOLOGIC LUPENI
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Aurelia BUCUR
adresa e-mail: [email protected] telefon: 0254 560 779
componenţa echipei de monitorizare:
Crinela GAFTON, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură HD
Mihaela MANOLEA, AEDE România
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii
cadre didactice, elevi, parinti
parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciat efortul scolii de a colecta date, realiza analize si exploata parteneriatele in
vederea obtinerii de informatie pentru diversificarea ofertei de formare a scolii (de ex. date
colectate prin chestionare, date colectate din scrisori de la angajatori, etc)
* este apreciata natura si structura parteneriatelor scolii (12 cu angajatori) - parteneriate
care asigura un grad mai ridicat de profesionalizare a elevilor, le asigura acestora un contact
progresiv si ghidat cu piata muncii si sustine o dezvoltare a elevilor pentru cetatenie activa
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul HUNENDOARA
36
COLEGIUL TEHNIC MIHAI VITEAZU VULCAN
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Malvine SOCACI
adresa e-mail: [email protected] [email protected] , 0254 570 563
componenţa echipei de monitorizare:
Crinela GAFTON, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură HD
Mihaela MANOLEA, AEDE România
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii
cadre didactice, elevi, parinti
parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
* este apreciata natura si structura parteneriatelor scolii (12 cu angajatori) - parteneriate
care asigura un grad mai ridicat de profesionalizare a elevilor, le asigura acestora un contact
progresiv si ghidat cu piata muncii si sustine o dezvoltare a elevilor pentru cetăţenie activă
*este de apreciat gradul de dotare si utilizare echipamentelor achizitionate prin proiecte
PhareTvet
se recomanda promovarea rezultatelor excelente cu elevii si in activitati
extracurriculare precum si ofertele noi de calificari (proiectant CAD)
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul TIMIȘ
37
LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ TIMIȘOARA
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director adj prof Virginia CHIRIAN
adresa e-mail: [email protected] , telefon: 0256 472 047
componenţa echipei de monitorizare:
Mirela MITRICĂ MĂRĂCINE, Consiliul Judeţean TM
Sorin MUNTEANU, S.C. Tratament Balnear Buziaş
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii
cadre didactice, elevi, parinti
parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
* este de apreciat efortul de a fundamenta oferta scolii pe studii si statistici privind
parcursul profesional al absolventilor scolii si se recomanda detalierea, completarea si
consemnarea intr-o procedura a mecanismului si instrumentelor de monitorizare a
parcursului absolventilor scolii
* este apreciat efortul scolii de a dezvolta o oferta si de a livra programe 12 programe de
FPC in ultimele 12 luni – acest element face oferta scolii completa, asigura o relatie pe
termen lung cu comunitatea prin serviciile oferite si poate asigura o sursa suplimentara de
venit pe care scoala il poate directiona inspre nevoile sale de dezvoltare
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul TIMIȘ
38
* este apreciat faptul ca parintii au fost sustinuti sa creeze o asociatie cu statut juridic si ca
aceasta asociatie este un partener stabil al scolii atat in diversificarea ofertei de formare, cat
si in atragerea unor resurse pentru scoala
* se recomanda dezvoltarea unei strategii de identificare a finantarii in vederea actualizarii
resurselor materiale ale scolii
* se recomanda ca abordarile si mecanismele dezvoltate prin proiecte POSDRU pentru
suportul & consilierea pentru cariera a elevilor sa fie sustinute si dupa finalizarea finantarii
din FSE si sa se gaseasca modalitati pentru introducerea acelor abordari si mecanisme in
practicile scolii
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul TIMIȘ
39
LICEUL TEHNOLOGIC DE POȘTĂ ȘI TELECOMUNICAŢII TIMIȘOARA
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Silviu ANDONIE
prof. Melinda Andrea RUMPEL MOLDOVEANU (0745 102 133)
adresa e-mail: [email protected] telefon: 0256 490 157 componenţa echipei de monitorizare: Simona POTÎNG, AJOFM TM Octavian SCOBERCIA, ADZ Buziaş perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013 perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013 activităţi & instrumente de monitorizare: *cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii, vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare: managementul scolii; cadre didactice, elevi, parinti; parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate: PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
* este apreciata diversitatea si stabilitatea parteneriatelor scolii si impactul pe care aceste
parteneriate il au asupra reglarii ofertei de formare a scolii (de ex. prin masurarea ritmica a
gradului de satisifactie a actorilor implicati in procesul didactic, sprijinul pentru ca parintii sa
se organizeze si pentru ca organizatia sa dobandeasca statut legal, consultarea privind
oferta de formare si oferta de activitati informale si non-formale pentru elevi) si asupra
tipurilor si calitatii contactelor pe care elevii le au cu piata muncii (de ex. de informare prin
intalniri cu reprezentanti ai angajatorilor, de familiarizare prin Job shadow day, de
dezvoltare a competentelor specifice prin stagiile de practica, etc)
*este apreciat impactul parteneriatelor scolii pentru dezvoltarea completa a elevilor – nu
numai ca si profesionisti pe piata muncii, dar si ca cetateni, membri activi ai comunitatii
* este apreciata abordarea tip ‘network’ si ‘peer learning’ pe care scoala o are in efortul de
crestere a capacitatii sale institutionale si de sustinere a dezvoltarii profesionale a cadrelor
didactice (de ex. parteneriatele cu alte 10 scoli in vederea derularii unor proiecte
educationale)
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul TIMIȘ
40
COLEGIUL ECONOMIC ‘FS NITTI’ TIMIȘOARA
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Mariana Florina SPĂLĂŢELU
Responsabil CEAC prof. Aura DUDAȘ
adresa e-mail: [email protected],[email protected],telefon: 0256 490 980
componenţa echipei de monitorizare:
Ioan Mihai COSTA, Primăria Municipiului Timişoara
Constantin OSAIN, CLDPS – Sindicat / ISJ Tm
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii
cadre didactice, elevi, parinti
parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
SPIRIT INOVATIV &VIZIUNE
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR MATERIALE
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
* procesele si rezultatele documentate si consemnate la cele trei arii de excelenta pentru
care s-a acordat titlul indica faptul că managementul scolii trebuie sa fi avut viziune, dar
aceasta viziune precum si procesele care au stat la baza dezvoltarii si operationalizarii
acesteia nu au fost documentate in acest exercitiu de monitorizare
* resursele materiale si dinamica acestora indica efortul echipei de management, a cadrelor
didactice si a celorlati actori implicati in viata scolii de a sustine , prin aceste resurse, un
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul TIMIȘ
41
proces didactic si de formare profesionala care sa ii faca competitivi pe elevi; recomandam
ca scoala sa se centreze pe dezvoltarea si sustinerea resursei umane si pe documentarea
modalitatilor si instrumentelor prin care scoala/echipa manageriala INITIAZA si
VALORIZEAZA dezvoltarea personala si profesionala a cadrelor didactice (ce oportunitati de
dezvoltare si formare profesionala creaza scoala? cum urmareste scoala progresul cadrelor
didactice? ce procese si practici exista in scoala prin care sa urmareasca in ce mod cadrele
didactice care au participat la formare implementeaza ceea ce au acumulat in programele
de formare? etc)
se recomandă ca în urma analizei traseului privind cariera elevilor, să se extindă
cantitativ oferta de formare în profilul Servicii, deoarece din cauza nivelului ridicat de
performanţă a elevilor o mare parte a absolvenţilor optează pentru continuarea
studiilor în învăţământ superior, astfel școala are o ofertă numerică redusă pentru a
răspunde cererii pieţei
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul TIMIȘ
42
COLEGIUL TEHNIC ‘EMANUIL UNGUREANU’ TIMIȘOARA
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director prof. Ionuţ REŢCA
profesor Codruţa CĂPĂŢÎNA
adresa e-mail: [email protected],[email protected] 0256493854
componenţa echipei de monitorizare:
Ioan Mihai COSTA, Primăria Municipiului Timişoara
Radu DIMECA, Consiliul Local al Municipiului Timişoara
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii
cadre didactice, elevi, parinti
parteneri sociali
arii de excelenţă monitorizate:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*este apreciata implicarea partenerilor – agenti economici in dezvoltarea si avizarea
curriculum-ului optional
* caracterul unor parteneriate incheiate cu agenti economici (de ex. S.C. AEM S.A. sau
LEHMAN) este apreciat ca si strategic, pentru faptul ca vizeaza atat obiective pe termen
scurt (de ex. efectuarea stagiilor de practica pentru elevi), dar mai ales obiective pe termen
lung ( de ex. infiintarea si sustinerea unor clase de scoala profesionala, dezvoltarea unor CDL
uri)
*este apreciata implicarea elevilor in activitati tip peer-learning desfasurata in cadrul
partenerial si de retea al firmelor de exercitiu, prin care se asigura initierea elevilor nu
numai in procese prin care se dezvolta competentele profesionale in specialitate, dar si in
activitatea in echipa si cu parteneri care le formeaza competente transversale
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul TIMIȘ
43
COLEGIUL NAŢIONAL ‘IULIA HAȘDEU’ LUGOJ
detalii de contact ale unităţii școlare:
Director adjunct prof Letiţia FEDORCA
adresa e-mail: [email protected],www.cniuliahasdeu.ro,tel: 0256 351 714
componenţa echipei de monitorizare:
Liviu GROAPĂ, Coltehtim S.A.
Inocenţiu MANIU, Universitatea Politehnica Timişoara
Sorin MUNTEANU, S.C. Tratament Balnear Buziaş S.A.
perioada monitorizată: anul şcolar 2012-2013
perioada exerciţiului de monitorizare: iunie 2013
activităţi & instrumente de monitorizare:
*cercetare documente
*vizita monitorizare: intalnire cu consiliul de administratie la scolii, intalnire cu
consiliul profesoral, discutii cu actori implicati si parti interesate in activitatea scolii,
vizitarea spatiilor pentru pregatire teoretica si practica
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
managementul scolii
cadre didactice, elevi, parinti
parteneri sociali
actori implicaţi în exerciţiul de monitorizare:
arii de excelenţă monitorizate:
SPIRIT INOVATIV &VIZIUNE
DEZVOLTAREA & UTILIZAREA RESURSELOR
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
Se propune acordarea TITLULUI DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 pentru ariile:
SPIRIT INOVATIV &VIZIUNE
PARTENERIATELE ȘCOLII CU PIAŢA MUNCII & COMUNITATEA
RELEVANŢA OFERTEI DE FORMARE
concluzii & recomandări:
[complementare celor generale, formulate la inceputul raportului]
*spiritul inovativ s-a manifestat din momentul in care unitatea scolara a aplicat pentru acest
titlu, fiind o unitate cu profil dublu (cel tehnologic fiind secundar dpv. cantitativ);
*este de apreciat ca a fost singurul exemplu din acest exercitiu in care monitorizarea a vizat
ambele tipuri de documente de planificare strategică PDI si PAS; astfel se pot formula
TITLUL DE EXCELENTA CRIO VEST 2013 judeţul TIMIȘ
44
concluzii cu privire la integrarea celor doua documente intr-unul singur, la nivelul scolii, care
se recomanda sa fie o preocupare si model in anul scolar urmator;
* se apreciază diversitatea modalităţilor și instrumentelor prin care școala/echipa
managerială INITIAZA si VALORIZEAZA dezvoltarea personală și profesională a cadrelor
didactice (oportunităţi de dezvoltare și formare profesională)
*este de apreciat ca școala reușește să investigheze aspiraţiile elevilor, așteptările parintilor
si a comunitatii, si printr-o oferta de mare complexitate sa raspunda la cerinte diversificate
Se recomandă documentarea progresului cadrelor didactice; ce procese și practici
există în școală prin care să urmărească în ce mod cadrele didactice care au
participat la formare implementează ceea ce au acumulat în programele de formare?
Raportul sinteză a fost elaborat de către echipa de experţi Crio Vest:
Mihaela TILINCĂ, Ildiko PATAKI și Simina DĂRĂBANŢ pe baza rapoartelor efectuate
de către echipele de monitorizare din partea CLDPS judeţene, și a recomandărilor
membrilor CRIO Vest formulate cu ocazia validarii documentaţiei aferente Schemei
de excelenţă – 27 septembrie 2013.