Tipuri de atributive-sinteză Propoziţiile atributive cunosc mai multe clasificări, din diverse puncte de vedere. Dintre acestea, fundamentală este clasificarea în:-propoziţii atributive propriu-zise-propoziţii apozitive I. Propoziţia atributivă propriu-zisă corespunde unui atribut, cu excepţia celui apoziţional. După legătura cu termenul determinat, marcată în pronunţare prin pauză şi intonaţie, iar în scris prin punctuaţie, propoziţiile atributive propriu-zise, ca şi atributele, pot fi: izolate şi neizolate.O atributivă nu poate fi izolată atunci când regentul articulat este precedat de prepoziţie (articolul apare datorită determinantului care urmează), cu excepţia substantivelor ce denumesc grade de rudenie, care pot fi articulate când sunt precedate de prepoziţie (mama, tata etc), şi a prepoziţiei cu:S-a dus în camera1/de unde venise.2 /De asemenea, atributiva nu poate fi izolată când este introdusă prin conjuncţie sau prin pronumele cine la forma de genitiv cui:Ideea 1/că are treburi multe pe cap2/îl măcina.1/Să te usuci de dorul1/cui ştiu eu.2 /Atributiva care determină un nume propriu sau un pronume personal este de obicei izolată:Exemple:De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste, Voi,1/ce din munca voastră abia puteţi trăi?2/ (Mihai Eminescu) Elena,1/care nu prea ştia lecţia,2/răspundea mai scurt.1/Când însă numele propriu se opune altuia, atunci atributiva poate fi neizolată:Ion1/care lucrase pe şantier2/era cel mai harnic.1/(spre deosebire de alţi oameni cu numele de Ion).Propoziţiile atributive propriu-zise sunt de două feluri: determinative şi explicative.Această clasificare se face după criteriul obligatoriu sau facultativ al determinării respective. 1 . Atributiva determinativă este absolut necesară pentru deplinătatea exprimării şi,de aceea,este strâns legată de regenta ei,de care nu se desparte prin virgulă. Această atributivă se mai numeşte şi atributivă neizolată.Propoziţiile determinative identifică substantivul pe lângă care stau; ele arată care anume este persoana sau obiectul despre care este vorba,ajutând la înţelegerea ideilor exprimate.Prin propoziţia atributivă determinativă sau neizolată, termenul regent poate fi identificat sau calificat. Spre deosebire de atribut,propoziţiile atributive neizolate se împart în atributive de identificare şi atributive de calificare numai după criteriul articulării substantivului regent, nu şi după sensul atributivei. - Identificarea termenului regent: Vino-n codru la izvorul1/ Care tremură pe prund.2/

(Mihai Eminescu)Nu s-a mişcat de lângă tabloul1/pe care îl primise de la mama.2/- Calificarea termenului regent:Te-apleci mirat,străine, pe-amurg ca pe o ramă1/Ce-ar străluci din umbra muzeului pustiu.2/ (Ion Pillat)Să se facă un palat1/cum seamăn pe lume să nu aibă.2/ (Petre Ispirescu)Propoziţiile atributive determinative pot avea ca regent:- un substantiv comun articulat hotărât( cu excepţia celor ce arată grade de rudenie) sau un pronume demonstrativ ori nehotărât, cu condiţia ca aceste regente să fie precedate de o prepoziţie(exceptând prepoziţia cu) şi să nu fie determinate de vreun atribut:Ştii 1/ că şi mătuşa Măriuca e una din acele 2/ care scoate mahmurul din om.3/ (Ion Creangă)- un substantiv comun articulat hotărât neprecedat de o prepoziţie şi neînsoţit de vreun atribut, numai dacă propoziţia atributivă este introdusă printr-o conjuncţie:Exemplu:Gândul1 / că întărziase2/îl supăra.1/ 2. Atributiva explicativă exprimă ceva suplimentar, dar nu neapărat necesar. Şi fără ea, fraza îşi păstrează deplinătatea înţelesului. Fiind despărţită prin virgulă de propoziţia regentă, propoziţia atributivă explicativă apare ca izolată.Regentul unei atributive explicative poate fi:- un substantiv propriu: Am călătorit cu Ioana,1/care a văzut întâia oară marea.2/- un substantiv comun articulat hotărât din categoria acelora care denumesc grade de rudenie:Eram feciorul mamei,1/care ştia a face multe şi mari minunăţii..2/ (Ion Creangă)- un substantiv comun oarecare articulat sau nearticulat, cu condiţia ca acest substantiv să mai aibă în subordinea sa încă unul sau mai multe atribute: Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,1/ Care vine,2/ vine,3/ vine,4/ calcă totul în picioare.4/ (Mihai Eminescu)- un pronume, mai ales personal:Ştiţi mai bine voi,1/care aţi mai fost aici.2/ Propoziţiile atributive izolate pot fi descriptive sau circumstanţiale.Atributiva descriptivă aduce numai o caracterizare suplimentară a obiectului desemnat de termenul determinat:Treceam printr-o vălcică,1/unde se ridicau abia la faţa pământului cele câteva bordeie ale feciorilor boiereşti.2/(Mihail Sadoveanu)Atributiva circumstanţială arată tot o caracteristică suplimentară a obiectului,dar exprimă în acelaşi timp şi un raport circumstanţial faţă de un verb sau un adjectiv din propoziţia regentă:Ţiganca,1/care ştia blestămăţia2/ ce făcuse3/, se temu, văzând frumuseţea merilor.1/ (Petre Ispirescu)

Nuanţa circumstanţială exprimată de propoziţia atributivă poate fi:- cauzală:El,1/care e bolnav,2/nu a venit.1/- finală: Îşi pusese speranţa în Ion,1/care strânsese semnături de la toţi sătenii.2/- concesivă:El,1/care e bolnav,2/a venit totuşi.1/- condiţională:Ce bucătăreasă ar fi aceea1/care nu face mămăligă?2/- consecutivă:N-am mai văzut aşa om,1/care să nu priceapă nimic.2/ II. Propoziţia apozitivă corespunde unei apoziţii; este propoziţia care exprimă aceeaşi idee cu cuvântul, grupul de cuvinte sau propoziţia la care se referă.Propoziţia apozitivă poate determina:- un substantiv(singur sau însoţit de atribut):Mai am o rugăminte:1/nu întârzia la masă.2/- un pronume:N-am aflat decât asta:1/că şi-a cumpărat o maşină nouă.2/- un adverb:El ar fi vrut altfel:1/să-şi impună punctul de vedere.2/- o propoziţie:Părerea ei şi părerea mea se potriveau:1/ să îmi caut alt loc de muncă.2/Apoziţia poate fi juxtapusă:Am făcut o greşeală:1/ nu am trimis scrisoarea.2/

sau introdusă prin diverse elemente joncţionale nespecifice:- conjuncţiile că, să, ca…să:Se ştie un lucru:1/că întârzie.2/Avea o idee fixă:1/ să plece cât mai departe.2/Când am ajuns acasă,1/am înţeles 2/de ce maiorul ieşise un moment cu cheseaua în vestibul3/—ca să-mi toarne dulceaţă în şoşoni4/. (I.L.Caragiale)- pronume relative:ce, cine, ceea ce însoţite sau nu de prepoziţii:Ne înţelegem bine,1/ceea ce e important.2/Îl preocupa o problemă:1/cu cine va pleca.2/- adjective pronominale relative:care, cât:A lucrat acolo doi ani,1/în care timp a cunoscut bine regiunea.2/Au venit doisprezece,1/câţi voluntari ceruse.2/- adverbele relative unde, când, cum:-Ştiu1/în ce loc vă întâlniţi: 2/unde aţi fost şi ieri.3 /

Propoziţiile apozitive sunt totdeauna izolate de elementul regent. Fiind totdeauna izolate,ele nu au valoare de calificare sau de identificare,de asemenea, nu au nuanţe circumstanţiale cum au propoziţiile atributive propriu-zise. Deşi propoziţiile atributive nu cunosc o clasificare propriu-zisă în funcţie de elementele joncţionale, întâlnim în lucrările de specialitate sintagme precum: atributive pronominale, atributive adverbiale, atributive conjuncţionale.