Introducere

Actualitatea cercetarii:

Conform codului educational, legea învătămîntului stimuleza ca ideal

educational al institutiilor preşcolare dezvoltarea libera integrala şi armonioasa a

individualitatii umane în formarea personalității autonome şi creative.

Exista în zilele noastre o dezvoltare foarte mare a mediului socio-cultural,

tehnic şi de profesii. Ritmul de dezvoltare a acestor planuri este în creştere. Sub

influenţa acestuia gradul de solicitare a inteligentei şi cunostintelor este mai mare. În

ce priveşte perioada preşcolara de vîrsta 5-6/7 ani se incarca de abilitati şi de o mai

evidenta forţă energetică a inteligentei pe care noi trebuie sa o stimulăm şi s-o

dezvoltam.

Căutarea unor formule capabile sa exprime sinteza experienţelor traite in

lumea lăuntrică şi a impresiilor primite este sensul în numele căruia am inceput

acest material. Participarea nemijlocita a copiilor de vîrsta 6-7 ani, la activitatea

artistico –plastica contribuie la dezvoltarea emotivă şi psihomotorie.

Gradiniţa este primul factor care contribuie în mod organizat la conturarea

personalitaţii umane, la formarea şi cultivarea gustului pentru frumos, oferind

preşcolarului posibilitatea stimulării cîmpului emotiv, tonic şi îndepartarea

inhibiţiilor.

Educatia plastică, disciplina preşcolară obligatorie, în contextul curicumului

naţional s-a constituit in baya noului concept, care reiese din imbinarea caracterului

formativ al procesului educaţional cu particularitaţile specifice artelor plastice. (11,

p. 5)

Curicumul la educatia prescolara propune copiilor experienta creaţiei şi

comunicării artistice în domeniul artelo pastice.

Implementarea eficienta a curicumului impune respectare coerenţei

componentelor lui, primatul obiecivelor fata de continutul, utilizarea acestora şi

acordarea prioritaţii metodelor active de predare şi metodelor activ-participative de

1

invatare, valorificarea creativitatii elevilor şi profesorilor în cadrul activitatilor

didactice.

Educatia plastică este procesul dirijat de formare a competentelor de

comunicare artistica şi de creare a imaginii artistico-plastice la elevi în institutiile de

învăţămînt preşcolar.

Ideea fundamentală a actualului concept de educatie plastică constă în faptul că

imaginea artistico-plastică este rezultatul actului de creaţie .

Înţelegerea acestui adevăr de copil este una din condiţiile principale ale evoluţiei

educaţiei artistico-plastice in institutiile preşcolare.

Studiind limbajul plastic şi al materialelor de artă sint mijloace de creare a

imaginilor artistico- plastice prin urmare şi mijloacele de instruire.

Familiarizarea cu limbajul artelor plastice sensibilizează elevii faţă de cultură

plastică naţională şi universală şi oferă o posibilitate eficientă de formare,

dezvoltare a sentimentelor estetice şi a competentelor de percepere şi exprimare a

mesajului artistico-plastic.

Cercetările în aspect artistico-plastic sînt îndreptate spre a-i învăţa pe copii să

creeze după legile frumosului, ce constitue scopul principal al acestuia. Omul pe

parcursul existentei sale a tins să înbine frumosul cu folosul. Fiecare popor şi-a

cizelat şi şi-a format o cultură naţională cu elemente specifice. Spiritul de observaţie

este o forţă revelatoare ce stimulează unitatea ghindirii copilului imbinîndui

acţiunea cu inteligenţa şi aceasta cu experienţa lui artistico-plastică.

Imaginaţia invocă, angajează afecţiunea şi sensibilitatea estetică. Ea are un rol

hotărîtor în dezvoltarea plenară şi armoioasă a personalitaţii lor.

Pentru realizări reuşite copilul va fi orientat să caute, să observe unitatea şi

varietatea obiectului, fiintei, fenomenului ce doreşte să-l reprezinte.

Psihologii analizează la copii desenul din punct de vedere al dezvoltarii la

acestuia a gîndirii logice, a aptitudinilor senyoriale a însuşirii experienţei sociale.

Cele mai recente cercetări psihologice orientează spre creativitate şi componentele

ei, îndeosebi spre flexibilitate. Cercetătoarea R.Calistru, spune- „Fără un spirit de

observaţie dezvoltat nu poate avea loc progresul uman”.

2

Fantezia la copil este ca o arenă de lansare către creaţia plastică. În creaţiile copiilor

lumea lăuntrică a acestuia este bine determinată de psihlogi. E important sa-l faci pe

copil să se descopere să se cunoască, să-şi deyvolte virtuţile ce capătă ineditul

colorit personal.

Cercetările pedagojilor sînt îndreptate spre studierea anumitor genuri de

desenare (a obiectelor cu subiect decorativ) a însuşirii de către copii a mijloacelor de

expresivitate artistică . La copii de vîrsta 5-6/7ani performanţele obtinute anterior ,

competenţa cognitivă socială şi fizică poartă un caracter constant.

Pregătitorii sînt independenti , fizic bine dezvoltaţi, urmărind schimbări calitative

ale proceselor psihice. Dezvoltarea lor are loc pe baza transformării biologice şi a

rezolvtării contradicţiilor dintre solicitările externe şi posibilităţile proprii, dintre

modul primar de satisfacere a trebuintelor şi modul impus de mediul socio-cultural,

cît şi propriile dorinte. Se evidentiază simţitor competenţa calitativă şi cantitativă a

vorbirii, judecata şi logica expunerii opiniei proprii. Datorită faptului ca contactul cu

lumea din jur este mai extins, are loc sporirea manifestarii atitudinii cognitive.

Atitudinea cognitivă devine un argument al disponibilităţii psihice pentru actul

creativ. Copilul devine capabil să deseneze, sa aplice diferite chipuri expresiv, avind

loc deyvoltarea în continuare a imaginatiei creative . Sau consolidat muşchii

mînilor, a degetelor.

Acest fapt permite copilului sa formuleze judecăţi proprii despre obiecte şi

fenomene să pătrundă în esenţa nu numai a formei dar şi a structurii, a starii

obiectelor.

Problema cercetării: care este metodologia de dezvoltare a motricităţii fine la copii

de vîrsta 5-6/7 ani ?

De ce este important pentru învăţătoarea la activitaţi artistico-plastice

formarea aptitudinilor de motricitate fină, exersarea şi dezvoltarea acestora.

Scopul cercetării: Fundamentarea teoretico practică a metodologiei dezvoltării

motricităţii în grupa pregătitoare prin intrmediul activităţilor plastice.

3

Obiectvele cercetarii:

*să manifeste creativitte şi dorinţă de autoexprimare a emoţiilor, gîndurilor prin

desen, modelaj, aplicaţie etc.

*să aplice independent şi conşient unele tehnici simple;

*să respecte conştient regulile de utilizare a materialelor şi instrumentelor;

*să aplice elemente ale limbajului;

*să dezvolte motricităţile fine;

Modele de investigaţie:

*studierea literaturii de specialitate în problematica „Rolul modelor interactive în

copii preşcolari”, „Dezvoltarea premiselor citit-scris la preşcolari”, „Evaluarea

copiilor la vîrsta preşcolară”.

Eşantionul cercetării: Cercetarea mea a fost reaizată în grădiniţa „Ghiocel” nr.190.

Am cercetat dezvoltarea motricităţii la copii de vîrsta 5-7 ani.

Valoarea teoretico-practică a cercetării: în cadrul cercetării am evedenţiat că

activităţile artistico-plastice exercită o influenţă benefică asupra pregătirii copiilor

pentru şcoală. Prin acest gen de activităţi se relizează coordonarea oculomotorice,

dezvoltarea muşchilor mici ai mîinii, sensibilităţii cromatice, a spiritului de

observaţie etc.

Suportul ştiinţifico-metodic:

Cercetarea noastră s-a bazat pe opiniile cercetătorilor, savanţilor: N.P.

Saculina, T.G. Cazacova „Activitatea în domeniul rtelor plastice şi dezvoltarea

artistică a preşcolarilor.”;

R. Calistru „Arta plastică în instituţiile preşcolare”; Cerghit Ioan „Metode de

învăţămînt”; Ion Canţîru, A. Vatavu „ Educaţia plastică manual pentru cl.2,3-4”.

Puică-Vasilache E. „Caiet de exerciţiu la educaţia plastică, tehnici de artă.”

E. Puică „Educaţia plastică în şcoala primară”.

Structura tezei: Tza este alcătuită din inrtroducere , două capitole, concluzii şi

recomandări, bibliografice.

4

Capitolul1: Importanţa activităţilor plastice în dezvoltarea copiilor în grupa

pregătitoare.

1.1 Tipuri de activităţi specifice educaţiei plastice în grădiniţă.

Artele plastice reprezintă cea mai bună modalitate de-a stimula creativitatea şi

imaginaţia copilului. Însă beneficiile nu se opresc, aceste ontribuind şi la

dezvoltarea fizică, socială, cognitivă şi chiar emoţională a preşcolarului.

Luînd în consideraţie că creierul uman este divizat în 2 emisfere. Fiecare dintre ele

procesează informaţia diferit. Cititul, scrisul, procesele matematice şi ştiinţa sunt

controlate de emisfera stîngă. Ea este responsabilă de gîndirea analitică şi raţională.

Emisfera dreaptă a crierului controlează imaginaţia, precepţia spaţială şi vizuală.

Este dominată în ceea ce priveşte artele, muzica sau mişcarea fizică.

Copii învaţă cel mai bine şi s dzvoltă armonios cnd ambele emisfere ale

creierului sunt stimulate şi participă activ în diverse activităţi. Artele plastice au

acest rol de a le stimula pe amîndouă şi de-a promova şi interactivitatea contactului

şi relaţiilor cu alţi copii, atît de esenţiale în dezvoltarea lui. Şi stimulează

imaginaţia, creativitatea, gîndirea abstractă.

Îl ajută să gîndească mai bine şi îi poate transforma într-un mic inventator sau

antreprenor l maturitate.

Activitatea plastică a copiilor este una din cele mai eficiente forme de însuşire

aristică de către copii a relţii înconjurătoare, în procesul căreia redau ei obiecte şi

fenomene. Desenele, modelajele, aplicaţiile copiilor ne minunează de multe ori prin

ideiile lor interesante, prin forma originală de exprimare, care atrage atenţia

pictorilor maturi. Ei sunt entuziasmaţi de creaţia copiilor, o consideră creaţie

originală. Caracterizînd creaţia plastică a copiilor, E. A. Florina, spune: „Noi

înţelegem creaţia plastică a copiilor ca o reflectare conştientă de către ei a lumii

înconjurătoare în desen modelaj, construire, reflectare care se bazează pe imagnaţie,

pe redarea observaţiilor proprii, precum şi a impresiilor, căpătate prin intermediul

cuvîntului, tabloului şi a altor genuri de artă” (16, p181) N.P. Saculina consider

activitate plastică a copiilor drept o capacitat de a zugrăvi, adică priceperea de a

5

desena corect un obiet şi de a crea o imagine, care demonstrează atitudinea celui

care desenează faţă de ea........

(16, p9) Saculina scrie, că la copil „procesul creator după structura sa şi după

legalităţile de bază e asemănător cu el al unui om atur”( 18, p107)

Specificul acestui proces reflectă treptele dezvoltării personalităţii copilului,

pe care e necesar să le cunoaştem pentru a organiza corect din punct de vedere

pedagogic creaţia copiilor. S-a dovedit că în secial, instruirea coiilor de vîrsta 5-7

ani cu ajutorul mijloacelor de expresivitate artistico-plastică are loc în unitatea cu

crearea celor mai simple imagini precum :”Floarea, Nori, Soarele etc.”

Arta plastică are „limbajul” său care îi ajută pictorul să-şi gîndurile,

sentimentele, atitudinea sa faţă de realitaetea.Prin intermediul limbajului artei viaţa

este reflectată de pictor în toată diveriatea ei. I.B. Astahov, scrie: „libajul plastic,

propriu fecărui grn de artă, nu este ceva străin faţă de specificul imaginii artistice.

Fiind forma materială de exprimare, acest limbaj reprezintă unul din aspectele

esenţialeimportante ale specificului plastic” ( 22, p 85) .

Libajul artei plastice e divers, fiecare gen de artă îşi are specificul său, legile sale, pe

care trebuie să le cunoască nu numai pictorul, ci şi pedagogul. Imaginile artei,

datorită cunoaşterei „liajul”se percep n modexpresiv, vin, contribuie la formarea

sentimentelor, trezesc o atitudne emoţională faţă de evenimente şi fenomene,

contribuie la o percepţie mai profundă a realităţii înconjurătoare.

În fecare copil această dorinţă de cmunicare este foarte puternică, fapt ce

influenţează dezvoltarea unor conexiuni care duc la motivaţia exprimării:

Exprimarea grafică se concentrează ca o completae a exprimării verbale. Prin

acestea grafii copilul se simte important, dorind să arate ce-l impresionează, ce-i

reţine atenţia şi priceperile lui de pînă atunci.

Cunoaşterea elementelor de limbaj plastic are un rol important în procesul

educaţiei artistico-plastice. Pentru aceasta este necesar ca subiectele date copiilor să-

i faniliarizeze treptat cu funcţiile fundamentale ale elementelor de limbaj plastic şi

cu modalităţile practice de aplicare a acestora.

6

Pedagogia preşcolară analizează activitatea plastică a copilului de pe poziţiile

interpretării materialiste a artei. E necesar, însă să cunoaştem specificul activităţii

plastice a preşcolarilor, deaoarece procesul de însuşire decurge în condiţiile de

conducere pedagogică cu un scop bine rientat. În continuare vom examina

mijloacele de expresivitate artistică, caracteristice fiecărei forme de activitate

plastică a preşcolarilor: desenarea, modelarea, aplicaţia.

Desenarea: Desenul contribuie la dezvoltarea încrederii în sine şi are un rol

important în cunoaşterea obiectelor,a realităţiii şi în educaţia estetică. Actvităţile de

desen se caracterizează printr-un limbaj specific, care-i este caracteristic prin

anumite elemente: punct, linie, formă, culoare.

Din toate formele de activitate plastică mai e larg şi multilateral e studiată

desenarea copiilor. Interesul faţă de această formă a apărut în anii 80 ai sec. XIX, iar

studierea desenului copiilor continuă şi-n timpul de faţă. Cercetătorii au analizat un

număr mare de desenul şi au determinat studiile de dezvoltare ale desenării la copil,

cauzele ce îl îndeamnă pe copii să deseneze.

„De exemplu : A.V. Bacuşinschii, afirmă, că baza creaţiei copilului sînt factorii

biologici şi se dezvoltă ea nu sub influenţa cunoaşterii lumii înconjurătoare, ci sub

influenţa practicii generice acumulate, a instictului.”(16 p.12)

” La mijlocul secolului XX problema desenului copiilor continuă să-i

intereseze pe psihologi şi pedagogi. Spre exemplu E.A.Florina analizează

problemele legate de creaţia plastică a copilului. În desenul copiilor se studiază

particularităţile lui caracteristice (originalitatea liniilor, formei, culori, plasarea pe

hîrtie), atrage atenţia asupra speificului acestor trăsături în desenul copiilor. Paralel

cu elaborarea problemei de instruire ea a propus şi un sistem de exerciţii de joc, cae

aveau scopul să dezvolte mişcările mîinii. La baza acestor exerciţii se afla

desenarea diferitelor linii, forme cu un caracter imaginativ. Sistemul exerciţiilor de

joc e strîns legat de percepţia de către copii a obiectelor, fenomenelor realităţii. De

exemplu, copii desenează: ploaie, zăpadă, cărărui etc.

N.P.Saculina, cerceînd desenul copiilor, analizează procesul de formare a imaginii.

Ea menţionează, că e important să formăm la copii reprezentări despre astfel să

7

formăm la copii reprezentări despre astfel de însuşiri ale obiectelor ca pozţia în

spaţiu, culoare, mărimea, volumul, mişcarea, care îi vor ajuta copilului să creeze

această imagine. Cercetătoare analizează obiectele din punctul de vedere al ativităţii

senzoriale, oprindu-se amănunţit asupra însuşirii lor de către copil.

În teoria activităţii plastice privind raportul dintre culoare şi forma desenului

există două tendinţe. Unii cercetători (A.V.Bacişlinschii şi E.A.Florina) consideră că

rolul principal în procesul învăţătorii copilului de-a desena revine petelor în culori.

Alţii cercetători (E.I. Ignatieva, V.I.Chirienco) susţin ideea că rolul mijloacelor

grafice de zugrăvire este pricipală în dezvoltrea copiilor.(16, p.14)

Firamarea este experimentul conţinutului şi deaceea apare ca un semn principal în

activitatea plastică.

Culoarea, însă influenţează cel mai mlt asupra prcepţiei emoţionale a copulului.

Legătura reciprocă dintre imaginile în culori şi cele grafice influenţează asupra

dezvoltării spiritului activ creator al copilului. Un alt cercetător V.S. Muhina

analizează drept o formă de însuşire de către copil a experienţei sociale. Ea scrie:

„Cînd copiul capătă posibilitatea să deseneze cu vopsele şi creioane, el descoperă o

lume interesantă de costrucţii grafice şi de culori, unde liniile, culorile, contopindu-

se dau naştere şa o mulţime de îmbinări, care influenţează asupra sferei lui

emoţionale.” (20, p.202)

Cercetătoarea a propus-copiilor de vîrsta preşcolară mare, însrcinare creatoare

„desenează ceva foarte frumos”şi „ceva foarte urît”, scopul însărcinării de a scoate

la iveală atitudinea emoţională a copiului faţă de conţinutul, faţă de acele mijloace

de expresivitate artistică(îndeosebi culorii), cu ajutorul căroră cpiul a redat acest

conţinut. Totodată, însărcinarea ne ajută să apreciem nivelul de dezvoltare artistică a

copiilor, faptul cum percep ei frumosul.

V.S. Muhina consideră că : „Culoaea ca mijloc expresiv e folosit de copil

pentru acaacteriza personajul zugrăvit, pentru a-şi exprima atitudinea faţă de el.”(20,

p.206)

Activitatea plastică a copilului e analizată de pe poziţia înţelegerii dezvoltrii

psihice a copilului, care e tratată de către psiologie, ca un proces de însuşire de către

8

copil a experinţei sociale. Grupînd mijloace expresive evidenţiem unul din ele, ca

dominant în fiecare gen de desen. Astfel la desenarea de obiecte rolul principal îl

joacă linia, cu ajutorul căreia se redă forma (rotungire, dreptunghiulere, îmbinarea

lor.) În desenarea cu subiect rolul principal îi revine compoziţiei, în desenarea

decorativă-culori.

Studierea specificului mijloacelor fiecărei forme de activitate ne permit să vorbim

despre caracterul lor specific, de plasticitate şi expresivitate. „ Plasticitatea, după

definiţia elaborată de G.V. Labunscaia, sînt depriderile şi principiile elementare în

domeniul desenului realist. Expresivitatea este dezvăluirea după posibilităţi de către

copii a unor aspecte a caracteristice ale obiecului sau fenomenului realităţii şui

redarea atitudinii emoţionale active faţă de ele.” (16, p.15) Copilul înşuşeşte

creioanele, vopselele şi cu ajutorul lor crează imagini reale. Linia, forma, culoarea,

compoziţia – toate acestea mijloace de expresivitate sunt accesibile copilului în

timpul desenării. Copilul creează imagnea pe părţi, folosind diversitatea formelor.

Expresivitatea se obţine cu ajutorul detaliilor şi trăsăturilor caracteristice. În aceste

cazuri uneori expresivitatea apare întîmplător, pe neaşteptate. Cu toate că imaginea

în desen e destul de apropiată şi el o percepe ca ceva „viu”. După cum menşionează

cercetătorii, culoarea atrage în deosebi atenţia copilului. În desen el deseori foloseşte

armamentul, stăruindu-se să facă desenul mai festiv, mai vioi şi totodată, se stăruie

să obţină contrastul culorilor. Culoarea le trezeşte copiilor o atitudine emoţională

faţă de magine (bun, rău, straşnic) atît faţă de imaginea reală, cît şi faţă de cea din

poveste.

Gradul de expreivitate a desenului depinde de faptul dacă e dezvoltată la copil

imaginaţia, percepţia imaginii: el depinde totodată şi de acele deprinderi şi

perceperi, pe care copilul le-a căpătat în procesul instruirii. Stăpînirea creionului,

pensulei, cretei colorate etc. Nu este o sarcină pur tefhnică. Ea mai întîi de toate

este legată de expresivitatea imaginii în desen.T.S. Comarova scrie: „Desenele

acelor copii, la care e foramată de acum dibăcia mîinii, se deosebesc prin varietate,

expresivitate, în el se observă mniera individuală de interpretare.”(17, p.30)

Modelajul

9

Spre deosebire de desen, în care imaginea se crează pe-o foaie de hîrtie,

specificul modelajului constă în metoda de reprezentare a imaginii în relief.

Principalul mijloc expresiv al modelajului este plasticitatea. Datorită plasticităţii

materialului copillul redă dinamica mişcărilor, deaoarece sub acţiunea degetelor

forma îşi schimbă contururile, figura îşi capătă o figură oarecare, o trăsătură, o

înclinare ş.a.m.d. realitatea reliefului, pipăitului cu palmele, cu vîrful degetelor

contribuie la acţiunea activă a copilului cu figura modelată. El o mişcă uşor în

spaţiu, o apropie, o îndepărtează. Poate s-o privească din toate părţile.

Copii modelează obiecte, figuri de oameni, de animale. Ca şi în desenare, în

modelaj un loc important îl ocupă subiectul (crearea compoziţiei din cîteva figuri cu

un anumit centru compoziţional). Obiectul modelat, figura devine pentru copil o

jucărie cu care se poartă ca şi cu o fiinţă vie ( vorbeşte, o mîngîie etc.) În timpul

acestui joc, copilul acţionează ca într-o stuaţie de viaţă reală. Dacă în desen culoarea

este unul din cele mai vii mijloace de expresivitate, apoi în modelajul rlul ei este

limitat. Culoarea se foloseşte, mai des, în modelarea decorativă în timpul vopsirii

figurilor modelate din lut.

În teoria activităţii platice în comparaţie cu desenarea paticularităţile

modelajului n-au fost studiate în de-ajuns. Părerile certătătorilor referitoare la

această activitae diferă. De exemplu A.V. Bucuşinschi, evedenţiază particularităţile

imaginii plastice, specficul materialului, care în mîinele copilului se modifică uşor.

El analizează modelajul ca o artă ariginală.

E.A. Florina, costă specificul modelării în geneză, determină, că perceperea

de către copii a formei este principalul în procesul creării imaginii. (17, p.19)

Problema elementului artitico-plastice în modelarea copiilor de vîrstă

preşcolară mare dezvăluită cu mult mai profund în cercetările semnate de N.B.

Halezva. Ea menţionea” că redarea mişcării într-o imaginea modelaă este principalul

mijloc de expresivitate”. (16,p. 20) Această concluzie ni se pare deosebit de

importantă, deoarece datorită mişcării copilului redă legătura reciprocă dintre

obiecte, schiţînd compoziţia în întregime. Astfel, o analiz succintă a unui număr mic

de lucrări ne dă temeiul să afirmăm că modelarea ca formă de activitate plastică îşi

10

are mijloacele sale specifice, cu ajutorul cărora copilul poate să crează o imagine

exprsivă, copoziţie sculpturală.

Aplicaţia este reprezentarea decorativă de siluetă pe un plan. Ea poate fi şi în

semirelief, cînd nu se înclee toate părţile obiectului. Aplicaţia, datorită caracterului

generalizat, decorativ, este accesibil, îndeosebi, copiilor de vîrsta preşcolară. La

activităţile îi învăţăm procedeele şi deprinderile de-a tăia şi încleia silueta, obiecte,

figuri. Aplicaţia poate fi executată din forme gata (geometrice, vegetale), deaoarece

şi cu subiect.

Spre deosebire de desenare şi modelare, aplicaţia ca formăde activitate

plastică a fost cerceată de către savanţi, în special sub aspectul formării proceselor

senzoriale, al însuşirii deprinderilor şi piceperilor tehnice.

Cercetătorul Z.A. Bogateeva, consideră aplicaţia drept un gen de artă

decorativă-aplicată, drept un gen de artă decorativă-aplicată, drept mijloc estetic de

dezvoltare a preşcolarului. Atenţie principală cercetătorul o acordă ornamentului şi

evedenţiază particularităţile lui artistice: culoarea, ritmul, liniile,

specificulcompoziţiei uzorului.observările făcut de către copii asupra naturii

înconjurătoare, formarea deprinderii de-a reda în formele vegetale simetrice,

expresivitate, armonie înbinărilor de culori sînt baza acestei lucrări. Cercetătorul

elaborează deprinderile tehnice ale aplicaiei decorative pentru a alcătui o zare din

elemente vegetale, accesibile preşcolarilor mari. O astfel de cale de însuşire artistică

a naturii înconjurăoare de la observare pînă la refletarea formelor generalizate de

plante, flori care se includ în compoziţia uzorului, contribuie întrdvăr la lărgirea

reprezentărilor copiilor despre frumos, îi ămbogăţeşte cu procedee noi de reflectare

a realităţii.

Deci, o analiză succintă a formelor de activitate plastică a demonstrat, că ea se

compune din mai multe elemente şi fiecare elemnt al ei conţine trei subelemente: în

desenare, modelare, aplicaţie copii reprezintă obiecte, subiecte, creează compoziţii

ornamental-decorative. Conţinuturile de obiet şi subiect sunt apropiate între ele,

deoarece, reprezentînd un obiect în desen, modelaj, aplicaţie copilul nu face

abstracţie de realitatea înconjurătoare.

11

Ara este o formă de cunoaştere prin intermediul activităţilor plastice şi contribuie la

lărgirea orizontului de cunoaştere, copilul va exprima în creaţiile sale artistice.

Aşadar, depinde de noi, adulţii, cum reuşim şă îl susţinem în demrsul său artistic şi

să îl stimulăm în aeastă direcţie.

12

1.2. Instrumente şi materialele aplicate în cadrul activităţilor plastice în

grădiniţă

În cadrul orelor de educaţie artistico-plastică, familiarizarea cu materialele şi

instrumentele de lucru are un rol important.

În activităţile de artă plastică la grădiniţă pot fi folosite: hîrtie de desen albă sau

colorată, cartonul, textile de diferite structuri, lemnul, sticla etc. Se acţionează

asupra acestor materiale cu următoarele instrumente: creionul, stiloul, mine de

diferite profiluri, carioca, peniţe, pensule, eboşoare etc. Ca material de artă se

foloseşte: acuarela, guaşa, tempera, tuşul, lutul, plastelina etc. În timpul realizării

unei lucrări plastice se ţine cont de relaţia dintre instrumente şi materiale, dintre

mijloacele tehnice şi idee. La activităţile de desen se aplică următoarele instrumente

şi materiale:

Creionul la activităţile de educaţie artistico-plastică se folosesc creioane de

diferită duritate. Gradul de duritate se înseamnă M (moale), T (tare). Creionul

trasează linii şi haşuri de diferite grosimi şi dimensiuni. Are o tonalitate plăcută, se

şterge bine cu radiera şi nu e nevoie să fie fixat.

Creioanele colorate este cel mai des întîlnit în artele plastice. Ele au înveliş de

lemn şi sunt de două feluri: creioane cu mină de grafit şi creioanele colorate cu mina

mai groasă şi mai grasă decît cele cu mina de grafic.

Prin apăsarea mai tare a creionului colorat, obţinem o urmă lucioasă, mai dificil de

înlăturat cu radiera.

Creionul de ceară se fabrică în formă de batonaşe în componenţa lor intră pigmenţi

coloraţi şi ceară;

Carioca este un tub cu tuş sau cerneală colorată, îmbibată într-o făţie de pîslă.

Lasă urme subţiri şi groase. Prin alăturarea şi suprapunerea lor putem obţine

suprafeţe cromatice variate.

Pensula un instrument necesar la crearea lucrărilor plastice este pensula.

Pensula este de diferite mărimi, alcătuit dintr-un mănunchi de fire de păr sau fibre

sintetice prinse într-un mîner de lemn sau de metal.

Pensulele sunt de mai multe feluri: cu fibre moi, cu fibre aspre, subţiri, groase etc.

13

Pensula cu fibre moi se folosesc la realizarea desenelor în tuş, acuarelă, guaşă etc.

Cele cu fibre aspre se utilizează în cazul cînd se pictează în culori de ulei.

Pentru contururi fine sunt necesare pensule subţiri, cu vîrful ascuţit, iar pentru linii

mai pronunţaţe, pensule groase. Pensulele mari acoperă suprafeţe mari.

Hîrtia se utilizează hîrtie de ziar, tapet, de desen, de desen tehnic, luîndu-se

în consideraţie calităţile fiecărui fel de hîrtie.

Hîrtia de ziare, tapet şi de ambalaj are o suprafaţă cu granulaţie fină, poroasă,

pufoasă, reţine bine substanţele colorante, pulverulante. Astfel de hîrtie se utilizează

pentru lucrul cu cărbune, pastel.

Hîrtia pentru desen şi pentru desen tehnic este densă, albă cu suprafaţa netedă şi

grunţuroasă. Pe hîrtie cu suprafaţa netedă se lucrează cu peniţa şi cu creionul, pe cea

grunţuroasă – cu creion, cărbune şi cu vopsea.

În timpul lucrului cu hîrtia trebuie să fie paralelă cu marginile tăbliei mesei.

Paleta este o placă din lemn, pastic sau o hîrtie albă (mai groasă; se foloseşte

numai pentru acuarelă), pe care sunt amestecate culorile.

Spatula este o unealtă din metal de forma unui lopăţele sau a unei lame

neascuţite de cuţit, cu ajutorul căreia se amestecă, se răziesc sau se aplică diverse

culori, cleiuri, paste specifice.

De pe masa de lucru a unui pictor începător sau consacrat, în nici un caz nu

trebuie să lipsească radiera, cu ajutorul căreia se şterg segmentele greşit trasate sau

linii de prisos.

Materialele

Cel mai des întîlnite materialele la activiţăţile de desen sînt: acuarelă, guaşa,

cărbunele, sanguina, tempera, vopsele acrilice etc.

Acuarela este o vopsea transparentă uşor solubilă în apă. Se prepară în formă

solidă (pastile) sau vîscoasă (în treburi). Este compusă din pigmenţi (coloranţi), în

amstec cu guma arabică, albuş de ou, miere.

Guaşa este, de asemenea, o vopsea peparată din gumă arabică, amestecată cu

pegmenţi minerali, apă şi ceruză. Guaşa are formă de pastă, turnată în tuburi sau în

14

borcănaşe. Se dizolvă uşor în apă, dar, spre deosebire de acuarelă, este opacă, adică

netransparentă.

Tuburile de guaşă conţin şi vopsea albă.

Amstecînd-o cu alte culori, obţinem diverse tonuri ale acestora.

Tempera se constitiue pe bază de emulsie şi se aseamănă cu guaşa. Utilizînd

vopsele de tempera, obţinem suprafeţe colorate uniform, care la uscare devin

luminoase, mate, nu se şterg şi sînt mai rezistente decît guaşele.

Vopsele acrilice se diluează cu apă şi cu ele se pictează pe pînză sau pe hătie.

Cărbune se obţine prin arderea ramurelor de arbori. Este un material moale,

se şterge uşor de pe suprafaţa hîrtiei.

Sanguina se obţine din substanţe minerale şi reprezintă batonaşe groase de

culoare roşiatică cu care se desenează pe hîrtie sau carton.

Pastelul este de forma unui creion şi e uşor de mînuit. Pastelul poate fi moale,

dur sau semidur, în funcţie de cantitatea de liant pe care o conţine. Pentru tehnica

pastelului trebuie ales un material capabil de a-l reţine.

Se poate lucra pe diverse materiale: hîrtie, pînză, lemn, metal. Nu sînt recomandate

suprafeţele lucioase.

Vopselele lucioase sînt compuse din pigmenţi coloraţi şi ulei; se produc sub

formă de pastă în tuburi (mari şi mici). Suport pentru culorile de ulei poate fi pînza,

cartonul sau lemnul, cu condiţia ca acesta să fie preparate cu grunduri în mod

special.

Vopselele de ulei se amestecă pe paletă cu pensulă şi se diluează cu dizolvanţi

speciali.

Pînza se utilizează în calitate de suprt pentru pictura cu vopsele de ulei. Pînza se

fixează în prealabil pe şasiu cu ajutorul unor cuie; se prepară grund.

Tuşul este o cerneală neagră sau colorată. Se foloseşte la executarea desenelor în

grafică cu ajutorul peniţelor şi a pensulei.

Activităţile de modelaj sunt la fel fregvente în grădiniţă, mai ales la pregătitori. În

cadrul activităţilor de modelaj sînt aplicate următoarele instrumente şi materiale.

15

Plastelina este un material uşor maleabil, constituit dintr-un amestec de caolină, de

substanţe groase, de răşini naturale sau sintetice care e colorat cu diferiţi pigmenţi.

Se foloseşte la mici lucruri de modelare. Modelajul în plastelină este practicat cel

mai frecvent, deoarece acest material îşi păstrează plasticitatea timp îndelungat.

Plastelina îţi pierde maleabilitatea la frig.

Lutul este un material care se utilizează pe scară largă în modelaj. Pentru activitatea

de modelare, lutul măărunţit se pune într-un vas încăpător, peste el se toarnă atît apă

cît poate fi absorbită. Se lasă un timp, după care se frămîntă foarte bine pe o

planşetă de lemn pînă se obţine o pastă omogenă şi plastică.

Materialul netradiţional care la fel este folosit cu succes la activăţile plastice

în grupele pregătitoare este aluatul.

Aluat este masă densă de făină amestecată cu lichid (apă) şi multă sare, din

care copiii modelează figurine, obiecte etc. Îndată ce a fost modelatăfigura, este

pusă în rolă la uscat. Datorită la cantitatea mare de sare în aluat, acesta se păstrează

mult tim ca model.

Planşetă este placă dreptunghiulară făcută din lemn sau din masă plastică şi

folosită ca suport pentru diferite lucrări tehnice.

Materialele şi instrumente pentru activităţile de aplicaţie în grădiniţă

Clei - este substanţă vîscoasă asemănătoare cu gelatina, obţinută pe cale

sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi dintre ele diverse obiecte sau părţi de obiecte.

Feculă – praf alb ce se scoate din cartodfi, folosit în alimentaţie şi poate fi

folosită la activităţile de aplicaţie în loc de clei, fiind considerat o substanţă naturală

şi mai puţin dăunătoare pentru copii.

Metoda de preparare este foarte simplă, se ia o oarecare cantitate de feculă şi se

amestecă cu o anumită cantitate de apă clocotită, după ce se transformă în substanţă

lichidă se aplică ca ulei obişnuit.

Foarfece – este instrument pentru tăiat, acţionată manual, compusă din două

lame tîioase suprapuse cu vîrfuri rotuhngite, avînd fiecare cîte un mîner inelar şi

fiind unite între ele la mijloc cu şurub.

16

Maerialele folosite la activităţile de aplicaţie sînt diverse, precum: hîrtia colorată,

carton colorat, hîrtie creponată, şerveţele de masă, stofă etc. Sunt folosite şi multe

elemente din natură: seminţe, frunze uscate, crenguţe, pietre, nisip, sare, griş etc.

Instrumentele şi materialele folosite la activităţile plastice ăn grupele pregătitoare,

au un rol foarte important atît în dezvoltarea cretivităţii la copii, trezirea interesului

faţă de activităţi, deyvoltarea vocabularului activ, înşuşind denumirile acestor

obiect, cît şi în dezvoltarea motricităţii, cît şi în dezvoltarea motricităţii fine la copii

de vîrsta de 5-7 ani, ceea ce este necesar pentru pregătirea pentru şcoală.

„Lucrul asupra dezvoltării motricităţii fine a copilului trebuie început cît mai de

timpuriu. Sursele capacităţilor şi talentelor copiilor se află la vîrful degetelor. De la

degete, la figurat vorbind, curg nişte rîuleţe deosebit de subţiri, care nutresc izvorul

gîndirii creative” (B. Suhomlinchii).

17

1.3. Tehnici de artă utilizate la educația plastic în grădiniță

”Calitatea și expresivitatea unei lucrări plastice, valoarea ei artistică este rezultatul

îmbinării reușite a mai mulți factori. Originalitatea gîndirii, siguranța muncii în

trasarea și configurarea formelor și compozițiilor plastice, materialele de lucru și

factura în care sunt realizate ele constituie acea simbioză care conferă ineditul și

valoarea unei opere artistice plastice”.

Materialele de lucru (hîrtia, cartonul, acuarela, guașa, tempera, vopselele

acrilice,etc.) și instrumentele cu care sînt manipulate ele constituie abilitatea și

gradul de vizibilitate manuală a plasticianului.

În acelaș timp, combinarea, diversificarea, materialelor și instrumentelor de

lucru constituie terenul propice experimentărilor și căutărilor creatoare ale artistului

plastic.

”Modalitățile plastice de aplicare și folosire a materialelor plastice se numesc tehnici

de lucru în arta plastică”.

Există mai multe tehnici de lucru cu ajutorul cărora putem, observa, picta sau

modela diferite obiecte din lumea înconjurătoare. În funcție de materiale alegem

tehnica ce se potrivește cel mai bine intențiilor și posibilităților noastre,dar și scopul

propus: vrem să executăm un desen, o pictură, un colaj, un tangran, un mozaic, etc.

Însă folosirea tehnicilor de lucru nu trebuie să devină un scop în sine în

procesul educației plastice, mai ales a copiilor, căci în ultimă instanță poate duce atît

la apariție și trișări cît și la blocaje ale activităților plastice.

Familiarizarea treptată a elevilor cu materialele plastice și instrumentele de

lucru, cu tehnicile pe care le utilizează va spori curiozitatea și caracterul atractiv al

activităților de artă plastică.

Procesul de inițierea copiilor de grupele pregătitoare cu unele tehnici plastice

le creează acestora confortul interior, siguranță în forțele proprii și în acelaș timp

sentimentul propriei valori artistice.

Însușirea de către copii a tehnicilor de lucru plastice conferă orelor de

educație plastică un climat psihologic pozitiv, astfel reușindu-se realizarea

obiectivelor expuse în curriculumul la disciplina respectivă.

18

În prezent în cadrul activităților de artă plastică se folosesc tehnici de lucru

tradiționale, care sînt mai bine cunoscute de copii (exemplu, ”acuarela straturi”,

”desen în creion”,” pe umed” etc.) și tehnici mai puțin cunoscute de ei, adică

tehnici netradiționale (de exemplu, ”colajul” ”grafajul”, ”imitarea gravurii”etc.).

A. Tehnici de artă tradiționale

1.Tehnica desenului în creion:

Cea mai obișnuită tehnică este lucrul cu creionul. Cu el putem trasa diverse

tipuri de linii: orizontale, verticale,oblice.

Este important ca înainte de a începe lucrul să ascuțim foarte bine creionul. El

trebuie purtat pe hîrtie cu multă atenție, căutînd astfel conturul potrivit. Dacă dorim

să obținem o linie subțire o trasăm cu vîrful ascuțit. Cu cît vom înclina mai mult

creionul cu atît linia va fi mai groasă. Prin alternarea liniilor mai intense putem reda

volumul obiectelor evidențiind părțile luminate și cele rămase în umbră.

2. Tehnica desenului în creioane colorate:

Creioanele colorate sînt cele mai practice pentru începători. Ca și creioanele

cu mină de grafit, cele colorate trebuie ascuțite bine. Pentru a contura sau a colora

un desen, deplasăm ușor creionul pe hîrtie, obținînd nuanțe de la închis spre deschis.

Minuînd cu pricepere creioanele colorate, putem realiza compoziții variate și reușite

ca valoare artistică.

3. Tehnica desenului în cărbune.

Cu ajutorul cărbunelui realizăm desene mari în tușe groase, care însă nu

evidențiază detaliile. Cărbunele poate fi folosit pentru a desena conturul unui obiect,

dar și pentru a reda umbra. Cărbunele se șterge foarte ușor de pe foaie, de aceea

vom acoperi desenul în cărbune cu un sprăy special sau fixativ pentru păr.

4. Tehnica acuarelei:

Acuarela se aplică pe hîrtie uscată sau umedă. Pe hîrtia uscată acuarela se

pune în straturi subțiri, deluînduse frecvent cu apă. Pe suprafața umedă culorile

fuzionează (se contopesc) foarte ușor, obținîndu-se diferite amestecuri cromatice.

19

Prin amestecul a două trei culori putem obține nuanțele de care avem nevoie. Pentru

tonurile mai deschise, vom adăuga în acuarelă puțină apă.

5. Tehnica guașei:

Guașa se aplică pe o suprafață uscată spre deosebire de acuarelă, guașa ne

permite să corectăm desenul, acoperind culoarea uscată cu altă culoare. După

uscare, desenul pierde din strălucire și culorile sunt mai deschise, ușor catifelate. Cu

guaș se poate lucra pe hîrtie, carton, lemn, sticlă, etc.

6. Tehnica desenării cu creioane de ceară:

Creioanele de ceară se prezintă sub formă de bastonașe. Bastonașele au un

colorit opac mat, lipsit de intensitățile cromatice. Cu creioanele de ceară se poate

desena pe hîrtie, carton, sau pînză. Ele pot fi folosite separat în realizarea unei

lucrări plastice sau în combinații cu alte materiale (acuarelă, vopsele acrilice,

carioce.)

Schițarea compoziției se poate face mai întîi cu creionul simplu, apoi se

hașurează se acoperă cu culoarea întreagă suprafața desenului.

Prin desenarea și colorarea cu creionul de ceară se pot obține noi forme de vibrație

cromatice și noi expresivități plastice.

7. Tehnica tempere:

Pictura în tempera nu se poate aplica decît pe un material care nu absoarbe

o cantitate prea mare de materie lentă din culori. În caz contrar materialul trebuie

preluat căci tempera aplicată pe un material poros dă un strat afînat și schimbă

puternic tonul cînd se usucă iar culorile nu se pot ficsa destul de bine.

8. Tehnica pensulei aplicate

Această tehnică presupune folosirea acuarelei direct din cutie. O pensulă

groasă îmbibată în culoare, se aplică pe suprafața de colorat pene, amprente ale

pensulei groase. Prin aplicarea repetată, în funcție de modelul dorit se pot obține

elemente florale (floarea soarelui)sau peisaj.

9. Tehnici de lucru în modelaj

20

Lutul, plastelina

Atît lutul cît și plastelina se modelează ușor prin apăsare, turtire, strîngere, etc.

Pentru a lucra cu lutul sau plastelina avem nevoie de planșete și eboșoare.

Plastelina trebuie încălzită în prealabil în mînă pentru a fi mai maleabilă. Iar lutul

trebuie menținut, în timpul lucrului în stare umedă, stropindul periodic cu apă sau

învelindul cu o pînză umedă. Nu trebuie ținut mult timp în mîini să nu se usuce.

Astfel își pierde elasticitatea.

Regulile de bază cînd lucrăm cu plastelina sunt:

Cînd începem să modelăm figurile țineți minte un lucru: de fiecare dată cînd

doriți să folosiți plastelina de altă culoare trebuie să vă spălați neapărat

instrumentele și mîinele cu apă caldă, pentru ca urmele de culoare veche să nu

murdărească altă culoare. Pentru ca figurile să fie netede și strălucitoare, să nu

să se lipească de mîini și de planșetă umezițile cu apă rece.

B. Tehnici de rtă moderne:

1. Tehnica colajul

Colajul este o tehnică de lucru în care vopselele sunt înlocuite parțial sau

totul cu fragmente de diferite materiale. Colajul constă în lipirea pe aceeaș suprafață

a unor elemente diferite pentru a obține o lucrare (flori, obiecte, un peisaj).

Există mai multe modalități de realizare a unui colaj:

a) Tehnica formelor rupte, ce constă în lipirea pe un suport (hîrtie, carton,

pînză) a unor bucăți de hîrtie colorată, ziare, hîrtie ruptă la întîmplare în diverse

forme fără a fi schițat cu creionul desen sau o altă imagine grafică.

b) Tehnica formelor tăiate din hîrtie – formele de hîrtie se taie întregi sau sînt

secționate în părți, după care se așează într-o anumită compoziție;

c) Tehnica formelor din materiale textile. Se taie din materialul textil, colorat,

diferit, părți sau forme întregi care se lipesc pe un carton;

d) Tehnica mozaicului. Peste formele desenate pe suport se lipesc mici bucățele

de carton sau hîrtie, divers colorate, de dimensiuni relativ egale. În arta mare

21

compozițiile mozaicale se fac din plăcuțe de ceramică divers colorate , din cubulețe

de sticlă ș.a., care se lipesc pe suprafața unui perete.

”... Mozaicul e o artă foarte veche. În orașul antic Pompeii, acoprit de cenușa

unui vulcan, au fost descoperite frumoase compoziții mozaicale, reprezentînd

ornamente sau ființe. Se decorau cu mozaic pardoselile din catedrale, biserici,

palate”.

2. Tehnica pictarea cu acuarelă în tehnică mixtă (cu lumînarea)

Pentru început se schițează în creion compoziția (poate fi o natură statică, un

peisaj o compoziție cu subiect), apoi cu lumînarea de stearină se trece peste urma

de creion, astfel încercînduse a evidenția locurile ce nu trebuie pictate. După ce se

conturează desenul cu lumînarea toată suprafața hîrtiei se acoperă cu acuarelă. Cu

cît vor fi mai curate și mai diluate culorile cu atît mai intense și expresive vor fi

urmele lăsate de lumînare.

a.Pentru a realiza aceste lucrări se pot propune următoarele subiecte:

”Crivățul pe geam” – lucrare în tehnică mixtă realizată în cromatică rece.

”Furtună de nisip” – lucrare în tehnică mixtă realizată în cromatică caldă.

3. Tehnica pictarea cu acuarelă pe hîrtie șifonată.

La prima etapă pe suportul de hîrtie se schițează un desen,( o floare, o frunză,

un subiect). După aceea hîrtia se mototolește bine în mîini. Dezboțim netezim hîrtia

pe masă, apoi aplicăm peste desenul schițat în mod îndrăzneț culoarea diluată cu

apă.

Această culoare va avea o factură deosebită sporind efectul de expresivitate a

lucrării.

4. Tehnica prin suflarea petelor spontane.

22

Pe suportul de hîrtie se aplică în mod arbitrar petele de guaș, acuarelă de

diferite culor; apoi petele de culoare se împrăștie pe suprafața de hîrtie datorită

suflării în diferite direcții cu paiul sau tubul de la pix.

5. Tehnica dactilopictura.

Dactilopictura este o tehnică de pictură cu degetul sau cu bețișoare igienice.

Vîrful degetului sau a bețișorului se înmoaie în vopsea și se aplică pe suport

conform concepției plastice. Prin acelaș procedeu pot fi create diferite compoziții

plastice.

6. Tehnica pictura cu burete.

Se realizează schița în creion cu vîrful pensulei se aplică detaliile esențiale

(tulpina, ramuri, etc.) apoi buretele se înmoaie în vopsea și se tamponează cu

mișcări ușoare pe anumite porțiuni ale suportului.

7. Tehnica ștampilei de cartofi.

Pentru aceasta se folosește cartofi mai mari și proaspeți. Se taie cartoful în

două jumătăți cu vîrful cuțitului sau creionul pe suprafața tăiată se desenează

conturul unei forme simple (floare, pătrat, triunghi), apăsînd în adînc apoi se

înlătură surplusul de cartof. Ștampila obținută se înmoaie în vopseaua aleasă și se

aplică pe hîrtie.

8. Tehnica desenării grafice în cărbune

Pe suportul de cărbune se schițează ideea plastică în creion simplu. Cu vîrful

bastonașului de cărbune se conturează formele desenate. Scoatem în evidență

formele plastice prin hașurarea lor cu vîrful latul bastonașului sau prin retușarea lor

cu degetul.

9. Tehnica ”Grataj”

Suportul de hîrtie se hașurează uniform cu lumînarea de stearină. Pe suportul

cerat se acoperă în întregime cu vopsea neagră (guaș). După uscare,se zgîrîie forme

plastice cu ajutorul unei penițe metalice pînă se ajunge la stratul de jos.

10. Tehnica colaj ”rupere liberă”23

Se realizeză o schiță indicînduse poziția și mărimea formelor. Formele

schițate se decupează prin rupere, apoi se aplică și se lipesc pe suport.

11. Tehnica origami

În această tehnică totul pleacă de la foaia de hîrtie care poate fi pliată după

unele principii:

Prin exerciții de pliere succesivă a pătratului a dreptunghiului din hîrtie din diferite

sensuri se ajunge la transfomarea acestora la figuri geometrice (apropiate de natură),

broscuță, pasăre etc. Inițial elevii trebuie să cunoască următoarele etape:

Mototolirea(strîngerea) hîrtia cu degetele și palmele;

Tăierea, ruperea hîrtiei în fîșii în bucăți mai mari mai mici.

Hîrtia se poate îndoi spre centru apoi spre margine. Copii pot realiza origimi și fără

indicațiile învățătorului, ei pot singuri să caute procedee în așa fel dezvoltăm

imaginația spațială.

Prin tehnicile plastice de lucru copii constrîng material (acuarelă, guașă,

tempera, soluții colorate cu diferiți pigmmenți, material textile imprimate, hîrtie de

desen albă, hîrtie colorată, plastelină etc.) să configureze altceva decît ceea ce sînt

ele, fără să-și piardă propria lor structură folosind interesul copiilor de a desena,

modela, decupa, care subiect nu lar observa, copilul se va strădui să aducă linia

corect, să reprezinte cercul rotund etc., dar aici trece de la o mișcare la alta și mînuța

nui obosește, interesul sporește de la realizările obținute, proprii numai lui și

mînuțele se antrenează mai cu spor.

Armonia, ritmul, orientarea în spațiu, precizia mișcărilor și multe alte

deprinderi și capacități sînt dezvoltate în timpul activităților plastice. Cercetătoarea

R.Calistru menționează:

”…Educația artistico plastică este una din cele mai importante activități ce poate

asigura o bună și o valoroasă dezvoltare a personalității”.

În concluzie aplicarea noilor tehnici și materiale dezvoltă atenția, fantezia

copiilor din grupa pregătitoare, îmbogățește, și consolidează cunoștințele despre

mediul înconjurător, clarifică unele lucrări înțelese greșit. Lucrările realizate indică

24

evoluția intelectuală a copilului, ele pot fi considerate o oglindă fidelă a stadiului

intellectual în care se găsește copilul.

Subliniind rolul care îl au activitățile plastic, menționăm că desenul copilului

reprezintă un joc plăcut o activitate agreabilă, care dirijată cu mult tact are

consecințe dintre cele mai favorabile, pentru dezvoltarea sa ulterioară.

Jean Jacqus Rousseau afirmă: ”Copilul să nu știe nimic pentru că i-ai spus,

ci pentru că a înțeles el însuși, să nu învețe știința, ci să o descopere.”

25

Capitolul 2: Metodologia dezvoltării motricității în grupa pregătitoare prin intermediul activităților plastice

2.1 Noțiunea de motricitate grafică în psihopedagogia preșcolară.

Oamenii de știință - neurobiologi și psihologi care studiază creerul dar și

dezvoltarea psihică a copiilor – au constatat că există o strînsă legătură între

motricitatea mîinilor și dezvoltarea vorbirii , gîndirii. Copilul cu mîini îndemnatice

au un creier mai bine dezvoltat , îndeosebi centrii vorbirii . Astfel spus , cu cît

copilul are degete mai agile , cu atît mai ușor își va însuși vorbirea , limbajul ,

gîndirea etc.

Așadar , activitățile artistico – plastic la grădiniță aduc un mare ajutor în

dezvoltarea copilului și pregătirea acestuia pentru școală.

De la o vîrstă foarte fragedă îi putem face copilului gimnastica degetelor

masarea lor. În așa fel acționăm asupra punctelor active ce sunt în legătură cu

scoarța cerebrală. Acest fapt este dovedit de numeroși savanți. După cum

menționează B. Sahomlinschii: ”Lucrul asupra dezvoltării motricității fine a

copilului trebuie început cît mai de timpuriu. Sursele capacităților și talentelor

copiilor se află la vîrful degetelor. De la degete , la figurat vorbind , curg niște

rîulețe deosebite de subțiri , care nutresc izvorul gîndirii creative”.

Centrele motorii în scoarța cerebrală a omului se află alături de centrele

motorii ale degetelor, de aceea , dezvoltînd vorbirea și stimulînd motricitatea

degetelor , transmiterea impulsuri în centrele verbale, ceea ce la propriu activează

vorbirea . (B. Behterev) .

M . Calițova , un alt cunoscut cercetător al vorbirii copilului , scrie:

”Mișcările degetelor din punct de vedere istoric pe parcursul dezvoltării omenirii s-

au dovedit a fi strîns legate de funcția verbal”. Adică , evoluția dezvoltării vorbirii

copilului pornește de la dezvoltarea mișcărilor degetelor , apoimînuirea corectă a

instrumentelor și materialelor necesare în timpul activităților, poziția corectă la masa

de lucru și apoi articularea silabelor.

26

Cercetările effectuate de T.S. Comarova au demonstrat de asemenea că

problemele de tehnica desenării nu pot fi examinate izolat de crearea chipului ,

imaginii ; nu trebuie să le reducem la exerciții simple sau mai complicate. După cum

menționează cercetătoarea , diferitele deprinderi , care țin de tehnica desenării , se

complectează în mod diferit în priceperi șijoacă un rol important la însușirea

imaginii. Studierea ”Îndemnării mîinii” ca unul din componenții activității plastic ,

care a fost experimentată de T.S. Camarova , e îndreptată în fond , spre formarea

aptitudinii senzomotore pentru desen (reglarea mișcărilor în timpul desenării).

Din cele menționate , rezultă importanța acestei problem a dezvoltării

motricității fine a mîinii copilului preșcolar.

Df. Motricității - Totalitatea funcţiilor nervoase şi musculare permiţând

mişcările voluntare sau automate ale corpului.

Activitățile artistico – plastic desfășurate îndesfășurate în grădinița au , de

asemenea , umn rol prioritar în pregătirea copilului pentru școală. Prin acest gen de

activitate se realizează coordonarea aculumotorie , dezvoltarea mușchilor mici ai

mîinii , dezvoltarea sensibilității cromatice , a spiritului de observație , diferențierea

formelor , a proporțiilor , orientarea spațială. Pe toate acestea se sprijină activitatea

de scriere din clasele primare.

Procesul învățării scrierii și formării unui scis personal este pregătit de

grădiniță unde educatoarea trebuie să fie conștientă de dimensiunea efortului și de

cantitatea de exerciții ca și de motivație ca support al voinței necesare pentru

susținerea efortului. Astfel în atenția educatoarei vas ta dirijarea copilului să învețe

relațiile spațiale , reprezentările de mărime și de formă în special prin intermediul

desenului.

Copiii care nu au fost atrași de desen și nu a îndeplinit această activitate pe

perioada preșcolară, întîmpină dificultăți în învățarea scriwrii mai cu seamă în

perioada preșcolară.

După cum menționeaz și E. OUATU: ” în ansamblul preocupărilor

educatoarei , regeritoare la dezvoltarea multilaterală a copiilor preșcolari , o

problemă importantă este aceea a învățării , de către copii, a mișcărilor necesare

27

scrierii, fapt care influențează favorabil dezvoltarea armonioasă a înteregului

organism al acestora.”

Învățarea și repetarea mișcărilor , formează priceperea de a le coordona cît

mai précis, de a le executa cu economie de energia nervoasă.

O bună conducere pedagogică a procesului de învățare a mișcărilor de către

copii , necesită , din partea educatoarei , cunoașterea particularităților dezvoltării

mișcărilor ai mîinii la diferite grupe de vîrstă. Urmărind pregătirea pentru scris , am

avut în vedere faptul că mușchii mici de la mîini se dezvoltă mai lent, din care cauză

copilul preșolar execută cu multă stîngăcie mișcări care necesită precizie. De aceea ,

efortul depus de copil trebuie să crească odată cu trecerea spre grupele mari. În

realizarea acestui scop, în primul rind , trebuie să observăm cu atenție poziția

copilului în acțivitățile și jocurile lui. Manipulareauneltelor de lucru în timpul

activităților integrate și în grup.

Poziția copilului în timpul lucrului , felul în care acesta tine creionul în mina

constituie problem importante legate de însușirea corectă a a unor micări grafice

voluntare , cu acțiuni conștiințe ce se vor transforma cu timpul în acțiuni

automatizate.

Aproape orice adult știe fie și numai din amintire că , deși învățarea ca atare a

scrisului nu este o operație ușoară , formarea și fixarea unui scris personal ,

reprezintă o adevărată dificultate.

Fiindcă una e să înveți și să recunoști , să reproduce literele alfabetului , alta

e să le redai legîndu-le una de alta în cuvinte și, cu totul altceva, să le realizezi

mereu în aceeași formă, cu o rapiditate convinabilă și într-o configurație care să facă

mesajul descifrabil de orice cititor al limbii în care te exprimi.

Practica instructive – educativă din grădiniță și din clasele primare,

cercetările interdesciplinare desfășurate în țara noastră și în alte țări , cu privire la

particularitățile psihologice ale copiilor și la stimularea dezvoltării lor , motivează

necesitatea unei etape pregătitoare pentru însușirea scrierii de către copii.

Pentru a răspunde exigențile (preciziile și repiditatea ) , este necesar ca

posibilitățile de coordonare și frînare a mișcărilor să fie sufficient dezvoltate.

28

Luîndu-se în considerare particularitățile dezvoltării copilului la această

vîrstă, obiectele esențiale ale pregătirii pentru scris se realizează printr-o rearietate

de activități specific procesului de învățămînt din grădiniță cum sunt: exerciții

grafice , exerciții plastic , picturale , de modelaj, aplicare , jocuri de constructive etc.

Totodată motricitatea a mînii poate fi stimulate și prin diverse mișcări ale degetelor

și ale palmelor și a întregii mîini.

Abilitățile simple pot fi dezvoltate prin:

Diferite jocuri cu degețele , care vor obișnui copilul să facă mișcările într-o

anumită succesiune;

Jocuri cu obiectele ici care trebuie de luat în mina;

Jocuri care presupun acțiuni de apucare cu mina , de strîngere – desfacere ,

turnare – deșertare , încărcare – descărcare etc.

Încheerea și descheerea fermoarelor , a nasturilor, îmbrăcarea și dezbrăcarea

hainelor etc.

Motricitatea fină a mînilor prin atîrnări și cățărări (pe bare fixe , funii , scărițe

etc.) . Asemenea exerciții întăresc palmele și degetele copilului îi dezvoltă mușchii .

Copilul căruia i se permite să se cațăre și să se atîrne își însușește mai bine

exercițiile pentru dezvoltarea mișcărilor simple.

Important este să nu uităm că copilul are două mîini și că orice exercițiu

trebuie executat atît cu mina dreaptă cît și cu cea stîngă. Dezvoltînd mina dreaptă,

stimulăm dezvoltarea emisferei stîngi a creierului. În mod similar , dezvoltarea

mînii stîngi stimulează dezvoltarea emisferei drepte a creierului.

Conform constatărilor cercetătorilor, circa 80% dintre oameni au mai bine

dezvoltată emisfera stîngă, responsabilă de gîndirea logică , de capacitățile analitice

și de însușire limbilor. Emisfera dreaptă răspunde de intuitive , creație , imaginative,

de percepția artelor și a muzicii.

29

2.2 Tipuri de exerciții plastice aplicate pentru dezvoltarea motricității grafice.

Misterul artei copiilor este o eternă poezie , însă miracolul ei este bucuria

pură în creeditatea ei naturală. În pofida vocabularului plastic relativ redus al coiilor,

lumea care emană din desenele lor are o inginitate de nuanțe , ceea ce dovedește cu

prisosință că arta nu ia ființa în afara talentului , sincerității , inspirației. Copiii

doresc mai curînd să deseneze sau să picteze ceea ce vor ei decît să li se impună o

temă anume.

Pentru a înțelege mai bine o operă de artă și pentru a ști cum se desenează ,

pas cu pas , un obiect, o figură sin lumea care ne înconjoară , trebuie să exersăm

exerciții plastice aplicate pentru dezvoltarea motricității grafice. Acestea exerciții se

caracterizeză prin limbaj specific , care-i este caracteristic prin anumite elemente:

punsct, linie , formă , culoare. Prin intermediul limbajului plastic putem analiza

detaliat un desen pentru a afla de ce autorul desenului a preferat anumite linii ,

puncte , forme etc. Atunci cînd a realizat o lucrare. Astfel vom pătrunde mai ușor în

tainele artei plastice.

Punctul este urma cea mai mică lăsată de un instrument de lucru pe hîrtie ,

pînză , lemn. ”În gramatică, punctul este cel mai simplu semn grafic. În arta plastică,

punctul este unul dintre cele mai importante elemente ale limbajului plastic .”

(8,p-22).

Folosind punctul plastic , putem obține anumite efecte speciale.

În exerciții punctul este utilizat:

- cu rol constructiv – pentru a sugera ( a modela ) volumul și spațiu .

- cu rol figurativ – pentru a recta forme din natură (frunze , stele , fructe etc.)

- cu rol decorativ – pentru a aornamenta diferite obiecte : vase , unelte ,

încălțăminte , îmbrăcăminte, țesături etc.

30

Punctul are diferite forme:

- pete obținute prin atingerea suprafeței cu un instrument de lucru;

- forme geometrice diverse;

- forme abstracte;

- forme inspirate din natură.

Compunerea unei suprafețe cuu ajutorul punctului se realizeză linear

(vertical, orizontal, oblic) sau într-o suprafață în ordine – dezordine. Ordinea sau

dezordinea se referă la mărimea , culoarea , poziția și forma punctelor.

Forma ounctului poate obține un număr infinit de confogurații . Astfel sunt:

- forme de bază

- forme derivate

- forme amorfe (nedeterminate , neorganizate) .

De la punctul plastic așezat pe o supragfață poate să radieze în toate

direcțiile ordinea cu care începe reiața compoziție . În acest În acest caz , el are

valoarea de centru de interes. Punctul poate fi:

- ordonat (grupat)

- dezordonat

- mic

- mare

- des

- rar31

- închis

- deschis.

La tema plastică ”Punctul” propun următoarele subiecte:

”Perlele împărătesei”

”Pietrele din rîu”

”Stol de păsări”

Bolta înstelată”

”Prima ninsoare”

”Plaja cu scoici”

”Cîmpul cu flori” etc.

Linia este urma continuă lăsată de un instrument de lucru (creion , cariocă,

pix, peniță , pensulă etc.) pe o suprafață anumită.

Spre deosebire de linia care se folosește în matematică, în artele plastice

linia este modulată ,adică diferită ca valoare ( închișă – deschisă , groasă –

subțire), fiind trasă cu mna liberă.

Liniile sînt mai multe feluri , în funcție etc.

- Direcție – linii drepte , frînte (reci) ondulate (calde);

- Poziție – linii orizontale , verticale , paralele , oblice ;

- Modul de trasare – linii continue , întrerupte ;

- Grosime – linii subțiri , groase.

În funcție de formă , lungimea și poziția liniilor , putem descoperi diferite

semnificații ale acestora:

- linii drepte nu există direct în natură , dar ele pot fi extrase din structuri

cristaline amorfe , care dau senzația de rigid , drept , distant . Sunt folosite ca

elemente de construcție sau decorative , sugerînd liniștea , împlinirea și

descătușarea, crează impresia de spațiu deschis , rece .

32

- linii curbe oarecare sau arc de cerc , exprimă căutarea , neliniștea ,

tensiunea . Cînd curbele sunt închise dau naștere formei , volumului , spațiului

tridimensional. Linia curbă are un caracter femenin , cald , lipsit de asprime. Ea

creează sensibilitatea și emotivitatea , redă ritmul viu , fiindcă sugerează creșterea ,

dezvoltarea , formele de relief care au luat naștere prin mișcare .

- linii frînte sînt atît de dinamice încît uneori devin agresive , exprimînd

caracterele dure , puternice , dar și neliniște , zbucium sufletess.

După orientare liniile pot fi : orizontale , verticale , oblice .

- linii orizontale sugerează indiferent de formă , liniștea , siguranța. Cu cît sînt

mai apropiate de linia dreaptă , cu atît mai liniștite. Îmbogățirea cu expresivități de

culoare și formă construiesc suprafețe de odihnă.

- linii verticale ascendente caută înălțimile către care tind să se înalțe.

Exprimă ideea de apariție spre înalt.

- Liniile oblice exprimă dezorentarea și nesiguranța , agitația și confruntarea

de forțe . Ele rup echilibrul care poate fi restabilit prin folosirea altor linii oblice în

sens opus. După grosime liniile pot fi subțiri și groase . expresivitatea sporește

atunci cînd nu este uniformă , adică este modelată , cu diferite îngroșări. Aceasta în

raport cu porțiunile subțiri dă volum și umbre .

Folosirea liniilor de un singur tip sau de mai multe tipuri dă un anume ritm

compoziției, Oriecare ar fi forma , orientarea sau lungimea lor , fiecare cumpărătă

expresivitate cînd este în raport cu altele pe aceeași suprafață , într-un ansamblu de

linii.

Linia – element decorativ

33

Într-o compoziție decorativă două sau mai multe linii drepte pot avea

pozițiile : orizontale , verticale , oblice ; pot avea lungimi și grosimi egale sau să se

afle în diferite contraste: subțire – groase, lugă – scurtă , sus-jos etc. Gruparea și

multiplicarea liniilor , raporturile de poziție ale dreptelor între ele , sunt procedee ce

se folosesc în rezolvarea problemelor de ornaqmentație , dar totodată și procedee ce

ajută la dezvoltarea și formarea grafizmelor. Copilul se faniliarizează cu structura,

trasarea , unirea liniilor în desen , ca apoi să mînuiască cu ușurință creionul , pixul și

să traseze corect liniile ce vor forma litere de tipar.

Linia are un rol important în obținerea schenarilor ea putînd uni , separa ,

susține două elemente decorative. Poate fi folosită în paralelism , cu repetare,

simetrie , alternanță sau îmbinări cu elemente geometrice diferite.

Linia frîntă - este formată din întîlnirea a două drepte oblice sau una

verticală , alta oblică ; una orizontală , alta verticală cu balansuri regulate ,

neregulate , alungite sau restrînse . Prin diverse combinații ale liniei frînte , dublată,

triplată , multiplicarea , cu suprapuneri , contraste și îmbinări cu alte forme

geometrice se pot obține frumoase compoziții decorative.

La activitățile de desen desfășurate în grupe pregătitoare, se atrage atenție

deosebită liniilor frînte , deoarece acestea sunt elemente de bază în dezvoltarea

însușirii deprinderilor de a scrie grafizme

Linia curbă poate fi convexă, concavă , compusă. Poate fi restrînsă sau

alungită , șerpuită sau arcuită, poate produce la una din extremități o spirală . Pentru

a obține efecte de bun gust , linia curbă trebuie supusă diferitelor procedee de

grupare , multiplicare și armonizare. Este folosită conform principiilor de bază ale

compoziției decorative: repetiția , alternanța . simetria , asimetria , contrastul ,

suprapunerea, conjugarea. Spirala este folosită în compoziția decorativă într-o

construcție liberă , fără rigurozitate geometrică , dînd un aspect foarte plăcut , plin

de mișcare.

Linia curbă a fost folosită în ornamente, coasmamorge , larg răspîndite pe

țeseturile de casă, ceramică , sculptură în lemn.

34

În activitățile de desn la preșcolari linia curbă este pilonul în dezvoltarea

mînuirii și deprinfderilor în scrierea literilor caligrafice.

La tema plastică ”linia” vă propun următoarele subiecte.

”Lanul de grîu”

”Firicele de iarbă”

”Valurile mării”

”Batista”

”Covorul bunicii”

”Pădurea iarna”

”Curcubeul fermecat”etc.

Tot ce se vede în jurul nostru are io anumită formă – mică sau mare , rotundă

sau pătrată, subțire sau groasă etc. Putem deosebi o broască de un pește , o carte de

un pix , un fir de grîu de un grăunte de porumb datorită formei lor. Toate formele pe

care le vedem în natură se numesc forme naturale.

Cuprinsă într-o difiniție , forma reprezintă aspectul vizibil al lucrurilor

ființelor și fenomenelor din natură.

Există însă și forme create de om , inspirate tot din lumea înconjurătoare.

Printe acestea sînt formele plastice , utilizate în desen , pictură , sculptură.

La realizarea unei opere de artă , forma este la fel de importantă ca și

punctul , linia , culoarea.

Forma plastică , spre deosebire de cea naturală , reprezintă aspectul vizibil

prin culori , linii etc. Al unei idei artistice . Cu alte cuvinte , forma plastică este tot

aceea ce se vede într-un desen , într-o pictură , sculptură.

Forma plastică poate fi :

- plană ;

- volumetrică.

Forma plană se mai numește bidimensională , fiindcă are două dimensiuni :

lungimea și lățimea .

35

Forma plastică plană este formată desenată pe o suprafață plană : hîrție ,

pînză , sticlă etc.

Pe felul ccum se așterne pe hîrtie , forma plană poate fi spontană și

elaborată.

Forma spontană în pictură se poate obține accidental sau dirijat prin

diferite procedee tehnice . Cum ar fi: monotipia , dirijarea culorii cu un jet de aer,

prin suflarea liberă sau printr-un tub în diferite sensuri a unor pete de culoare

fluidizată , prin stropirea cu pensula pe foaia umedă sau uscată, prin imprimarea cu

ajutorul unor materiale textile îmbibate cu una sau mai multe culori etc.

Forma elaborată este creată de om pe baza sugestiilor din natură , ea poate

lua înfățișări de ornament sau de semn plastic comunicînd idei , cunoștințe sau

provocînd sentimente și trăiri. Forma plastică elaborată se realizează în mod

conștient pe baza transfigurării unor forme naturale .

Forma volumetrică are volum și se caracterizează prin trei dimensiuni :

lungimea , lățimea și înălțimea.

O formă volumetrică , care se mai numește și forma spațială , poate fi:

- o construcție arhitecturală

- o sculptură din piatră , bronz , marmură etc,

- articole de îmbrăcăminte;

- diferite articole de mobilă etc .

36

Procedee de obținere a formelor volumetrice. Compoziția volumetrică

La lecțiile de artă plastică , hîrtia este cel mai practic material pentru crearea

formelor volumetrice . Iar cel mai frecvent procedeu de lucru pentru a obține obiecte

în volum este tehnica origami , de origine japoneză. Origami este arta plierei hîrtiei .

Pentru această tehnică , putem folosi o hîrtie albă saucolorată de formă

patrată . din ea putem confecționa diferite jucării , păsări , animale etc.

Formele volumetrice se pot obține și din alte materiale : lut , plastelină , lemn,.

37

În comparație cu desenul , pentru care forma plană este esențială , în

sculptură rămîne difinittorie forma plastică spațială . anume ea însuflețește

compoziția volumetrică.

Pentru crearea compozițiilor volumetrice , vom lucra cu lutul sau cu

plastelina. Vom începe activitatea de modelare cu studierea formelor din natură,

apoi vom găsi asemănările dintre formele modelului ales de noi și formele

geometrice cunoscute. De exemplu , la animale corpul este alcătuit din cap (cu

formă rotundă) , gît ( cu formă cilindrică ) , trunchi (asemănător cu forma unui ou) ,

urechiușe ( cu forme diverse, în funcție de animalul modelat – triunghiulare ,

rotunde s.a).

Culoarea este realitatea subiectivă generată de interacțiunea a trei factori :

ochiul , lumina și suprafața obiectului. Culoarea se percepe numai în prezența

luminii naturale (solare) sau artificiale. În afară de culoarea formelor și fenomenelor

din natură , există culori (spectrale) și culori pigment (vopsele). Culorile spectrale se

obțin prin descompunerea unui raze de lumină solară , trecută printr-o proismă

triunghiulară de cristal , proiectată pe un ecran , obținîndu-se cele șapte culori pure

(roșu, oranj, galben , verde , albastru , indigo și violet ) . Fenomenul a fost

descoperit în secolul al XVII-lea de către savantul englez Isaac Newton . Culorile

pigmentare (vopselele) sunt compuse din pulberi colorate , combinate cu diferiți

lianți. În funcție de liantul folosit există vopsele pe baza de apă (acuarele, tempera ,

guaș ) și vopsele pe baza de ulei .

Exerciții efectuate la activitățile de ară plastică , depind de copii cu distanța

indicată între ochi și hîrtie , între corp și masa de lucru , cu anumită distanțe ale

degetelor față de vîrful creionului pentru desen.

”Dintre toate activitățile pe care le execută mîna , scrisul îl lasă mîinii cea

mai puțină libertate , dar este și cea mai bogată activitate pentru că fixează

limbajul.” El nu este posibil decît atunci cînd motricitatea are un anumit nivel de

organizare , cînd acesta se pot integra într-o activitate care se desfășoară în toate

direcțiile spațiale .

38

Exercițiile grafice , modelarea sînt un mijloc eficient prin care se dezvoltă

mușchii mici ai mîinii , se perfecționează coordonarea motrică , se formează

deprinderi de mînuire corectă a creionului , pixului ” (L. Mocanu)

39

2.3. Metodica dezvoltării motricității grafice în grupa pregătitoare.

Importanţa problemei. Studiile înterprinse, ca şi experienţa practică, evedenţiată

c activităţile artistico-plastie exercită o influenţă benfică asupra formării

personalităţii preşcolarilor nu numai pe plan estetic, ci şi pe plan moral, afectiv,

intelectual etc.

Se ştie că limbajul artistic-plastic al copiilor reprezintă învelişul material al gîndirii

lor artistice, care face posibil schimbul de idei, de sentimente, stări emotive, deci

exprimarea impresiilor vizual-estetice în structuri specifice artei plastice(2,4).

Activităţile artistico-plastice desfăşurate în grădiniţă au, de asemenea, un rol

iprioritar în pregătirea copiior pentru şcoală. Prin acest gen de activităţi se realizează

coordonarea oculomotorie, dezvoltarea muşchilor mici ai mîinii, dezvoltarea

sensibilităţii cromatice, a spiritului de observaţie, diferenţierea formelor, a

proporţiiilor, orientaea spaţială. Pe toate acestea se sprijină activitatea de scriere din

clasa I.

Experienţa didactică demonstrează ă activităţile aristico-plastice sunt foarte

îndrăgite de preşcolri. La această vîrstă copii sunt atraşi de culoare, de varietatea

instrumentelor tehnice şi dovedesc spontanietatea, dînd frîu liber imaginaţiei şi

fanteziei.

1. Ipoteza de ucru a experimentului. Pornidn de la cele afirmate mai sus, am

iniţiat un experiment în cadrul acestei discipline, în anul şcolar 2014-2015, la

Grădiniţa Nr.190 din Vadu lui Vodă ca eşantioane, grupa mare experimentală (20 de

copii) şi grupa mare de control (20 de copii) cu aproximativ aceleaşi caracteristici

privind vîrsta, capacitatea intelectuală, mediul social de apartenenţă, sexul etc.

Ca metode am folosit analiza produselor activităţii (desene, picturi, fişe), observaţia

directă, conversaţia, testul psihopedagogic şi tehniciile statistice(1).

M-am oprit la o temă relevantă pentru desen – „Familiarizarea preşcolarilor cu

elemente de limbaj plastic” ( culoarea, punct, linie, formă) care conţin elemente

esenţiale cu care se oprează în cadrul acestuia şi oferă posibilitatea exersării unor

metode, procedee şi tehnici de lucru diferite, ce pot fi înbunătăţite prin stilul

personal de abordare a acestora.40

Bazîndu-mă pe experienţa didactică şi pe literaturade specialitate am constatat că

nivelul şii calitatea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor obîndite prin

ativităţile artistico-plastice sint condiţionate nemijlocit de strategia de învăţarea,

care trebuie să fie bine proiectată realizată de educătoare. Pornind de la aceasta

permisă, am stbilit ca ipoteză faptul că preşcolarii pot fi familiarizaţi la un nivel

optim cu elemente de limbaj plastic prin elaborarea unei strategii edecvate:

selectarea unei tematici care vizează elementele limbajului plastic şi care se poate

realiza prin activităţile artistico-plastice, dar şi prin alte activităţi (antrenament

grafic, cercul de pictură, etc.); folosirea unor metode activ- participative şi unor

tehnici de lucru variate.

3.Experimentul constatativ. Pentru validarea ipotezei am conceput cîteva probe

prin care am testat abilităţilor artistico-plastice, la ambele grupe.

Avînd învedere conţinutul temei de cercetare am ales probe ce vizează elemente de

limbaj plastic:

a) Prima probă am avut ca scop determinarea sensibilităţii cromatice la

preşcolarii în vîrsta de 5-6 ani şi a fost inspirată din lucrarea Mariei Montessori,

„Descoperirea copilului” (3). Pentru aplicarea ei am folosit mosoare de lînă colorată

(roşu, galben, albastru, verde, negru, alb, violet, roz) pe care copii le indentificau în

funcţie de culoare exprimată de mine. Rezultatele în procente, la această probă, ca şi

cele care urmează sunt redate în tabelul nr. 1, ce sintetizează rezultatele din faza

prest-test şi post-test.

Am constatat că există mici diferenţieri, atît între cele două grupe, cît şi în

interiorul grupei, privind preceperea corectă a culorilor. În generl, sunt recunoscute

culorilor fundamntale. Valorile consemnate în tabelu au constituit criteriul de

selectare a copiilor cu care am desfăşurat în mod individual jocuri şi exerciţii

senzoriale pentru recunoaşterea şi denumirea corectă a culorilor.

b) Pentru formă, ca element de limbaj plastic, am folosit testul „forme

geometrice” (imeginaţie) inspirat de afirmaţia Mariei Montessori „desenele

geometrice devin şi ele adesea cadre pentru pentru figuri......”(3, pag.270). Am

distribuit copiilor fişe conţinînd conturul figurilor geometrice cunoscute: cerc,

41

pătrat, triunghi, dreptunghi şi le-am cerut să le completeze cu detalii, în aşa fel încît

şă obţină imaginile unor obiecte sau finţe cunosute.

Au rezolvat corect testul, mai mult de jumătate din copiii ambelor grupe, iar

desene realizate au fost variate: la cerc- au redat mingea, roata, mărul, nasture, soare

etc.; la pătrat- cîsuţă, fereastră, biscuite, etc.; la triunghi- acoperiş de casă, steag,

brad; la dreptunghi- camion, gard, steag, plic, etc., ca în figura 1.

c) Prin cunoscuta probă omuleţ (care vizează mai multe elemente de limbaj

plstic-punct, linie, formă, culoare), am urmărit posibilitatea redării de către copii a

figurii umane. La aprecierea desenelor am avut învedere îndemînarea copiilor, dar şi

calitatea produsului ( redarea părţilor componente, a detaliilor, a îmbrăcămintei).

Astfel am putut costata la ambele grupe redarea schematică a mai multor

figuri umane, trunchiul redat printr-un oval sau dreptunghi, grosimea membrelor

sugerată prin două inii, rerezentarea degetelor prin linii ce variază numeric (între 8

şi 9) şi sau semicercuri, lungimea braţelor neproporţională cu lungimea corpului (de

cele mai multe ori ele sunt mai lungi).

Un singur copil de la grupa experimentală a redat figura umană din profil (ca

primmanifestare a realismului vizual), iar trei copii au redat „omuleţul” în mişcare.

d) Prin proba de culoare am verificat modul de folosire al culorilor în

completarea unor desene. Pentru aceasta, am distribuit copiilor fişe conţinînd 4

desene (soare, măr, copac, apă) ce puteau fi colorate cu una din culorile indicate

(roşu, galben, verde şi albastru).

e) Pentru linie, ca element din limbaj plastic, am conceput „proba celor două

linii”, inspirată din Ion Suşleanu (5, pag.63). Copiii au primit o fişă conţinînd

desenele şi ca sarcină să completeze desenele cu imaginea pe care le-o sugerează

cele două linii (deci această probă vizează nu numai flexibilitatea grafică, dar şi

42

imaginaţia). Cele două linii drepte le-au sugerat copiilor- flori, baoane, stradă cu

semafor, steguleţe etc., iar cele două linii curbe- mingi, ciupercă, peşti, copac, figura

2, 3.

2. Experimentul formativ.

Pornind de la constatările făcute în pre-test şi avînd învedere tema experimentului,

(am eşalonat conţinutul tematic al activităţilor artistico-plastice(desen, pictură,),

urmăind îndeosebi familirizarea copiilor cu elementele de limbaj plastic.

Pntru ai familiariza cu culoaea, am amplificat şi realizat următoarele teme: „Jocul

culorilor înfrăţite”(fuzionarea la margine a colurilor, obţinerea unor noi culori);

„Spune cu ce seamănă?”(fuzionarea în masă a culorilor); „De-a fabricanţii de

culori” (prepararea nuanţelor prin amestecul a două culoi în diferite proporţii);

„Deschidem cu alb şi închidem cu negru” (tonuri de culoare, ruperea tonului);

„Crizanteme violet” (efectul termic al culorilor, culori reci) „Cîmp cu grîu şi maci”

(culori calde).

În vederea redării punctului spontan, ne-am oprit la temele „Cîmp cu flori” şi

„Noapte înstelată”, iar pentru punctul elaborat la temle: „Mărgele colorate în şirag şi

Struguri cu boabe mari, mijlocii şi mici”.

Pentru linia plastică modulată, am ales subiecte cu forţa de sugestie: „plouă şi bate

vîntul toamna”, „Prietenul sau prietena mea”, „Peisaj de iană” (primăvara), iar

pentru linia modulată în duct continuu (fără a ridica instrumentul de scris) tema

„Copaci”.

Deoarece toate activităţile de desen, pictură vizează nemijlicit şi forma

obiectuală, am planificat în cadrul activităţilor comune doar realizarea formei

43

spontane: „Să facem fluturi coloraţi”, „Cum putem face să se semene mai bine

cu.....”

Pentru o familiarizare la nivel optim, cu elemente de limbaj plastic, am făcut uz de

strategii didactice diversificate. Astfel, în partea introductivă a activităţilor, am

folosit cu certă eficienţă, mici povestioare sau texte adaptate : „Unde-i

Mofturosul”(Ion Suşală), „Călătorie în ţara culorilor” (Gheorghe Mocanu), „Basme

multicolore” de I. Ziedonis; ghicitori, audiţii muzicale şi diverse mijloae de

învăţămînt: eşantioane textile, reproduceri de artă din albume, pliante sau trimbe

din seria „Arta”, diapozitive din setul „Studiul unor elemente de libaj plastic” şi

„Expresivităţii cromatice”, editate de M.Î.S.

În scopul cunoaşterii şi utilizării conştiente a culorilor de către copii, am conceput o

serie de jocuri introductive sau finale: „ Reunoaşte culoarea”, (din eşantione textile,

reproduceri de artă, diapozitive, fotografii, etc.); „Găseşte culoarea” (educatoarea

spune numele unei culori, copiii o caută şi colorează cu ea o pată în partea de sus a

planşetei); „Rece , cald, frige” ( educatoarea pronunţă numele unei culori calde sau

reci iar copiii răspund prin asocierea cu senzaţia termică, de exemplu: roşu răspund

„frige”), pentru galben „cald” pentru albastru „rece”); jocul colectiv „Roşu, galben

şi albastru” (sau oricare dintre culori), care a avut ca obiectiv recunoaşterea şi

deosebirea culorilor relaţiei „au aceeaşi culoare”; sau jocul „De-a criticii în

expoziţie” folosit în final, la aprecierea lucrărilor realizate.

Am căutat să asigur în permanenţă suporturi variate de lucru (hîrtie , pînză, carton,

sticlă, ceramică, tablă) instrumente diversificate (pensule, beţişoare, periuţe, paie,

bile, pieptăn burete) şi vopsele, care se pretează temei: acuarele, tempera, guaşe-

pentru pictură, creioane colorate, ceracolor şi cărbune-pentru desen.

La temele plastice care puteau fi realizat prin mai multe procedee tehnice

însuşite anterior- stropite, fuzionarea, estompare, dactilo-pnctură, folosirea

şabloanelor sau a ştampilelor, am dat libertate deplină copiilor în alegerea acestora;

am pus, de asemenea, accent pe manifestarea liberă, neîngrădită, a imaginaţiei

copiilor, lucru ce reiese şi din modul de formulare al temelor: „Culorile calde

sunt......, cmpune ce vrei cu ele”; „Avem doar trei culori, să preparăm noi altele”;

44

„Ce putem face roşu, galben şi albastru amestecate cîte două? (culorile binare), dar

amestecate cu alb şi negru ?”(tonuri de culoare)

Deoarece planul de învăţămînt prevede doar o singură activitate de desen/pictură la

două săptămîni, am exersat temele, dar în alte variante, în cadrul activităţilor de

antrenament grafic, activităţilor practice, jocuri de construcţii. Astfel, tema

„Încondeiem ouă”, de la antrenament grafic, a oferit prilejul copiilor de a decora

ouăle cu ornamentaţii geometrice, elemente vegetale stilizate, cu motive decorative

policrome, compuse din linii şi puncte. S-a recurs frecvent la repetiţie, alternanţă şi

simetrice în vederea redării motivelo decorative. Pentru observarea rolului

constrictiv al liniei, am realizat cu copiii la activităţile practice compoziţii libere, în

benzi colorate, folosind tehnica „papier-colle”. În spaţiile libere, copiii au desenat

puncte şi linii.

În vederea utilizării cît mai corecte a formei ca element de limbaj plastic, am

folosit la construcţii jocul „Tangram” (utilizat frecvent la japonezi, ca mod de-a

distra prin înfăţişarea desenului ca un joc) sau „Jocul celor şapte figuri”, de mărimi

diferite, obţinute prin împărţirea unui pătrat din fig.4.

Prin aşzerea figurilor în diferite moduri, copii au obţinut umbre aproximative

sau imagini ale unor case, fetiţe, girafe, lebădă, „sperietoare”, cocoş, brad, etc.

Prin tematic activităţilor de la cercul de pictură, am exersat elemente de limbaj

plastic şi prin alte tehnici de lucru: folosirea ştampilelor (copiii le-au utilizt şi în

realizarea unor frize decorative sau unor compoziţii, prin completarea cu alte

elemente figurative); tehnica imprimării cu ţesături rărite, tehnica monotipiei.

În vederea stimulării interesului faţă de activităţile de pictură, dar şi pentru

dezvoltarea gustului estetic, pentru a învăţa să distingă frumosul dintre surogatele şi

45

kitschurile care ne înconjoară acum la tot pasul am organizat cu copiii vizite la

Muzeul de Arte Vizuale unde prin contemplarea lucrărilor atît pictori, au primit

imboldul de a picta.

5. Rezultalele cercetării, concluziile.

La sfîrşitul anului şcolar, pentru a putea observa progesele realizate în urma

desfăşurării acestui expriment, am retestat copiii celor două grupe. În acest sens am

reluat probele iniţiale, dar am introdus mai multe figuri geometrice care să le solicite

imaginaţia; la proba de culoare am extins registrul cromatic; la proba desensibilitate

cromatică am înlocuit linia cu cilindri coloraţi, iar la proba celor două linii am

introdus combinaţia linie dreaptă cu linie curbă din fig.5.

Rezultatele obţinute la probele fiale, ce vizează elemente de limbaj plastic pe

parcursul anului şcolar, au fost net superioare la grupa experimental lucru ce rezultă

din tabel.

Grupa Perioada de comparație

Nr.total de copii

Probe Total

1 2 3 4 5

Experimentală

pre-test 20 65,5% 60% 65% 70% 50% 62,1%Post test 20 96% 85% 90% 95% 90% 91,2%

De control Pre-test 20 65% 55% 65% 65% 45% 59%Post test 20 80% 60% 75% 75% 69% 70%

Rezultatele consemnate în tabel, demonstrează că la începutulanului școlar, cele două grupe au avut un nivel de pregătire asemănător. Dar după două trimester, lucrînd diferențiat la grupa experimental, ca urmare a modificărilor introduce prin aplicarea experimentului s-a produs o diferențiere evident a experienței plastic, pusă în valoare de rezultatele obținute la probele finale.

46

Pe lîngă datele statice prezentate în tabel, la grupa experimental s-au înregistrat rezultate calitative în ceea ce privește atitudinea de desen, deprinderile necesare scrierii (flexibilitate grafică, o mai bună coordonare oculo-motorie),calitățile volitive (perseverență, independență) imaginația creatoare și nu în ultimul rînd, atitudinea estetică a preșcolarilor.

Deci prin coloratura lor afectivă, morală, intelectuală, activitățile artistico-plastice pot fi folosite cu succes în pregătirea preșcolarilor pentru școală.

47

ConcluziaUna din problemele principale ale educației este dezvoltarea multilaterală și

armonioasă a omului , a capacităților lui. În acest complicat proces dezvoltarea artistică a copiilor de vîrstă preșcolară prezintă o primă treaptă și are loc pe calea inițierii copilului în artă, în diversele forme de activitate artistică, printre care activitatea plastică ocupă un rol important.

Examinarea acestei complicate probleme pedagogice e reflectată în lucrarea de față. În ansamblul preocupărilor educatorilor, referitoare la dezvoltarea multilaterală a copiilor preșcolari, o problemă importantă este aceea a învățării, de către copii, a mișcărilor necesare scrierii, fapt care influiențează favorabil dezvoltarea armonioasă al întregului organism al acestora. Învățarea și repetarea mișcărilor, formează priceperea de a le coordona cît mai precis, de a le executa cu economie de energie nervoasă.

O bună conducere pedagogică a procesului de învățare a mișcărilor de către copii, necesită din partea educatorului, cunoașterea particularităților dezvoltării mișcărilor la diferite grupe de vîrstă. Urmărind pregătirea pentru scris am avut în vedere că mușchii mici de la mîini se dezvoltă mai lent, din care cauză copilul preșcolar execută cu multă stîngăcie mișcări care necesită precizie. De aceea, efortul depus de copil trebuie să crească odată cu trecerea spre grupele mari.

Activitățile de educație plastică, complicate din punct de avedere al structurii, s-a dovedita fi eficiente atît în dezvoltarea psihologică, artistică a copilului, cît și în dezvoltarea motricității acesteia. Toateformele activităților și subactivităților plastice au fost examinate în legăturăa lor reciprocă. Această tratare în complex, după cum au demonstrat cercetările efectuate a dus la îmbogățirea copiilor cu noi procedee de însușire a realității înconjurătoare. Această îmbogățire a avut loc la activitățile de desen, modelaj, aplicație, la care copii însușeau nu numai deprinderile și priceperile în munca cu materialele artistice, ci și procedele generalizate de acțiune.

Legătura reciprocă dintre formele de activitate plastică sînt cu mult mai eficiente în condițiile îmbinării activităților de diferite tipuri. Între procesele priceperii artei plastice, însușirii deprinderilor, priceperilor, creației există o strînsă legătură reciprocă. Numai în aceste condiții are loc dezvoltarea artistică și fizică a copiilor.

Aceste constatări m-au determinat să acord mai multă atenție ținutei corecte a copiilor în toate momentele zilei și îndeosebi la activitățile de desen, modelare, aplicare.Este știut că în timpul școlii, corectarea unei poziții greșitea corpului ar constitui un efort prea mare atît pentru copii cît și pentru învățători. Pe de altă parte ținînd seama de faptul că mușchii se întăresc și se dezvoltă în mișcare, în acțiune, am căutat să

48

încurajez mobilitatea specifică copiilor preșcolari în vederea pregătirii lor pentru scrisul din școală. În pregătirea pentru scris am folosit, în mod special activitățile de desen, modelare, care răspund din plin acestui obiectiv.

Poziția copilului în timpul lucrului, felul în care acesta ține creionul în mînă constituie probleme importante legate de însușirea corectă a unor mișcări grafice voluntare, cu acțiuni conștiente ce se transformă cu timpul în acțiuni automatizate.

Avînd în vedere faptul că copiii merg la școală de la vîrsta de 6 ani, consider că este necesar cametodicile pentru învățămîntul preșcolar să fie completate cu un capitol distinct care ar putea fi intitulat: ”Pregătirea copilului preșcolar pentru școală”.Care la rîndul său să trateze și să precizeze toate aspectele legate de pregătirea copiilor pentru școală.

49