Omule, de îndată ce vei grăi tu, Eu voi zice: Iată-mă! De îndată ce tu deschizi gura la rugăciune, Eu îți spun ție: sunt de fa ț ă, iată-mă !

Tu Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.

N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi „Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine. Curăţă-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se

cuvine. Binecuvântează această zi pe care mi-ai dat-o

mie, slugii Tale nevrednice. Prin puterea binecuvântării Tale fă-mă să grăiesc şi să lucrez în

toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. În necuprinsa Ta bunătate, Doamne Dumnezeule, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără de păcat.

Tu Doamne, Căruia îi sunt deschise toate drumurile, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea în care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire ce nu găseşte bună plăcere înaintea Ta şi-l răneşte pe semenul meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, insuflă-mi să tac în duh de pace în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Cruţă-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine.

În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă. Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi cunoştinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ţi pot aduce căinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici pe când mintea mea e încă oarbă. Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să pot pregăti sufletul meu să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.

Doamne, în mare mila Ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea. Amin.

Părinte Siluan, cum se face că oamenii care muncesc la tine fac o treabă aşa bună, deşi nu îi supraveghezi, pe când noi ne petrecem tot timpul uitându-ne după ei, şi cu toate acestea ei încearcă în permanenţă să ne înşele? Părintele Siluan spuse:

- Nu ştiu. Nu pot să vă spun decât ce fac eu. Când ajung dimineaţa la ateliere, nu vin niciodată fără să mă fi rugat pentru aceşti oameni, şi vin aici cu inima plină de compasiune şi dragoste pentru ei, iar când intru în atelier am lacrimi în suflet pentru dragostea ce le-o port. Iar apoi le spun ce au de făcut în ziua aceea, şi cât timp ei muncesc eu mă rog pentru ei, deci mă duc în chilia mea şi încep să mă rog pentru fiecare din ei în parte. Stau înaintea lui Dumnezeu şi spun: «O, Doamne, pomeneşte-l pe Nicolae. Este tânăr, de-abia a împlinit 20 de ani şi şi-a lăsat soţia în sat, care este şi mai tânără decât el, împreună cu primul lor copil. Ce lipsuri trebuie să fie acolo, încât a trebuit să-i lase, fiindcă nu se mai putea hrăni din munca lor de-acolo! Păzeşte-i în absenţa lui. Apără-i împotriva oricărui rău. Dă-le lor curaj să înfrunte acest an şi să ajungă la bucuria întâlnirii, având destui bani, precum şi destul curaj pentru a înfrunta greutăţile!». Şi adaugă: „La început mă rugam cu lacrimi de compasiune pentru

Nicolae, pentru tânăra lui soţie, pentru pruncul lor, dar, pe când mă rugam, simţirea prezenţei divine începea să crească în mine, şi, la un moment dat, Nicolae, soţia lui, copilul lor, satul lor au dispărut şi nu mai ştiam altceva decât de Dumnezeu; eram tras de simţirea prezenţei divine tot mai în adânc, până când dintr-o dată, în inima acestei prezenţe, am întâlnit iubirea dumnezeiască îmbrăţişându-i pe Nicolae, pe soţia şi copilul lui, iar acum am început să mă rog din nou, dar cu iubirea lui Dumnezeu pentru ei; însă am fost din nou atras în adâncuri, şi acolo am dat iarăşi peste iubirea dumnezeiască. Şi astfel, spuse stareţul, îmi petrec zilele, rugându-mă pe rând pentru fiecare din oamenii aceia, unul după altul, iar la sfârşitul zilei mă duc la ei, le spun câteva cuvinte, ne rugăm împreună, după care ei se duc la odihna lor. Iar eu mă duc să-mi împlinesc slujirea mea cea călugărească.

Sfântul Pavel:

„rugaţi-vă neîncetat”Pr. Arsenie Papacioc:

„o stare de prezenţă; o

continuă ţâşnire către

Dumnezeu”Arhim. Sofronie Saharov:

„totală afundare în

Dumnezeu”Arhim. Zaharia Zaharou:

Rugăciunea „devine un chip firesc de a fi al omului”