OBIECTIVE -Evidentierea relatiei dintre temperament si stima de sine la copii cu d.i.

- Identificarea diferentelor intre copii institutionalizati si cei din familii referitoare la stima de sine

- Identificarea diferentelor intre copii institutionalizati si cei din familii referitoare la tipurile temperamentale

IPOTEZE:Se prezuma ca:- daca nivelul stimei de sine este ridicat, copii au un temperament extravertit

-daca nivelul stimei de sine este scazut , copii au un temperament introvertit

-la copiii institutionalizati se remarca intr-o proportie mai mare trasaturile temperamentului introvertit decat la copiii care locuiesc in familiile naturale.

-copiii din centrul de plasament au o stima de sine mai scazuta decat copiii care locuiesc cu familiile biologice.

1

Cuprins:

PARTEA I – ASPECTELE TEORETICE ALE CERCETĂRII

Capitolul I-Psihopedagogia deficientilor mintali

1..Definitii.Terminologie.Teorii

2. Etiologia dizabilitatilor intelectuale

3.Clasificarea deficientelor mintale

4.Caracteristicile copiilor cu dizabilitati intelectuale moderate

Capitolul II- Temperamentul si stima de sine la copii cu dizabilitati

intelectuale

1.Temperamentul-Definitii.Forme.Teorii

2. Stima de sine-Definitii.Teorii.Factori sociali care intervin in formarea identitatii

3.Influenta familiei asupra copiilor cu dizabilitati intelectuale

4.Influenta centrului de plasament asupra copiilor cu dizabilitati intelectuale

CAPITOLUL I.1

Evolutia stiintelor psihologice si pedagogice dar si a altor stiinte( medicina, sociologie, etc) a determinat dezvoltarea psihopedagogiei speciale ca o necesitate socială de a sintetiza, dezvolta, nuanţa şi adapta experienţa acestor stiinte in vederea explicării dezvoltării persoanelor cu nevoi speciale (mai ales a celor cu dizabilităţi) pentru a se realiza adaptarea şcolară, profesională şi socială avand ca reper permanent creşterea calităţii vieţii tuturor membrilor societăţii.Literatura de specialitate ne oferă numeroase definitii ale domeniului psihopedagogiei speciale, precum şi ale ramurilor sale, inclusiv ale psihopedagogiei persoanelor cu deficient de intelect.

Complexitatea domeniului abordat, caracterul său interdisciplinar şi, totodată, multi sau intradisciplinar reies din definitiile propuse de-a lungul timpului:

“Psihopedagogia specială sau defectologia este o ştiinţă ce se ocupă de persoanele handicapate, de studiul particularităţilor psihice, de instrucţia şi educaţia lor, de evoluţia şi dezvoltarea lor psihică, de modalităţile corectiv-recuperative, pentru valorificarea

2

potenţialului uman existent şi formarea personalităţii acestora, in vederea integrării socio-profesionale cat mai adecvată”(E. Verza, 1995).

“Psihopedagogia speciala este o ştiinţă de sinteza, care utilizează informaţiile complexe furnizate de medicină (pediatrie, neurologie infantilă, oftalmologie, otolaringologie, audiologie, ortopedie, igienă, etc.), psihologie (cu toate ramurile ei), pedagogie, sociologie, ştiinţe juridice, in studierea dinamică a personalităţii tuturor formelor de handicap prin deficienţă şi inadaptare …”. (C-tin Păunescu, I. Muşu, 1997)

În ceea ce priveşte definiţiile şi terminologia utilizate în psihopedagogia persoanelor cu deficienţe mintale,sunt inca nedefinite cu precizie, implicand numeroase aspecte de natura medicala, psihologica, sociologica si chiar juridical (Alois Ghergut, 2013). Numărul mare de definiţii, precum şi termenii numeroşi, variaţi şi, adesea, lipsiţi de precizie, determină dificultăţi de înţelegere şi delimitare a tipurilor, formelor şi gradelor sub care se manifestă deficienţa mintală.

In general prin deficienta mintala se intelege reducerea semnificativa a capacitatilor psihice, care determina o serie de dereglari are reactiilor si mecanismelor de aparare ale individului la conditiile in permanenta schimbare ale mediului inconjurator si la standardele de convietuire sociala dintr-un anumit areal cultural, ceea ce plaseaza individual intr-o stare de handicap in raport cu ceilalti membri ai comunitatii din care face parte( A.Ghergut, 2013).Deficienţa mintala reprezintă o insuficienţă globală ce vizează intreaga personalitate, structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă, psihomotrică, comportamental-adaptativă, de natură ereditară sau caştigată in urma unei leziuni organice sau funcţionale a sistemului nervos central, care se manifestă din primii ani de viaţă, in grade diferite de gravitate in raport cu nivelul mediu al populaţiei, cu urmări directe in ceea ce priveşte adaptarea socioprofesională, gradul de competenţă şi autonomie personală şi socială.

Complexitatea deosebită a deficientei mintale, variatele aspecte ce o caracterizează au dus la crearea a numeroşi termeni prin care este desemnată. în ceea ce priveşte cauzele care generează această situaţie, ele se explică p r i n faptul că deficienţii mintali au fost studiaţi din perspective diferite : medicale, psihologice, pedagogice şi sociologice. Fiecare din specialişti utilizează o terminologie proprie sau una care se adecvează cel mai mult fundamentelor ştiinţei din perspectiva căreia abordează cercetarea Se adaugă la această cauză şi poziţia pe care o au diferiţi autori sau şcoli faţă de această temă.O a treia a cauză constă în faptul că terminologia este strîns legată şi de aspectul pe care autorul doreşte să-I releve : gravitatea defectului în raport cu norma, etiologia, aspectele pedagogice şi sociale,tulburarile asociate sau prognosticul.

După Gh. Ionescu, definiţiile deficienţei mintale pot fi grupate in trei categorii:

a) definiţii etiologice-structurale;

b) definiţii constatativ funcţionale;

c) definiţii operaţional-comportamentale.

a) A.R. Luria consideră deficienţa mintală ca „o atingere cerebral gravă a copilului inainte de naştere sau in cursul primei copilării, ceea ce produce o tulburare a dezvoltării normale a creierului şi numeroase anomalii ale dezvoltării mintale“.b) J. Lang afirmă că deficienţa mintală corespunde uneiimposibilităţi sau insuficienţe de funcţionare, de randament sau

3

organizare funcţională.c) Asociaţia Americană pentru Deficienţa Mintală consideră cădeficienţa mintală se referă la o funcţionalitate sub medie ainteligenţei generale, care işi are originea in perioada de dezvoltaresi este asociată cu tulburări ale comportamentului adaptativ.

Literatura de specialitate utilizeaza o serie de termini sinonimi pentru a desemna deficienta mintala dintre care cei mai frecventi sunt: în literatura engleză şi americană se întîlneşte frecvent termenul de întîrziere mintală (mental re-tardation). Acest termen pune accentul pe ritmul încetinit al dezvoltării mintale. Termenul de înapoiere mintală subliniază că nivelul intelectual rămîne în tot cursul vieţii sub nivelul normal. Un alt termen care apare mai ales în literatura medicală este acela de oligofrenie. La cei mai mulţi autori el este sinonim cu cel de întârziere (înapoiere) mintală. Termenul de amentie (introdus de A. F. Tredgold) subliniază diferenţa dintre întîrzierea mintală (ca stare neprogresivă) şi demenţă.(Mariana Rosca..)

Termenul de handicap mintal reprezintă dezavantajul pe care deficienţa mintală îl creează în planul relaţiilor de adaptare şi integrare ale individului respectiv cu mediul social căruia îi aparţine. Handicapul mintal mai este numit, uneori, şi handicap consecutiv deficienţei mintale, expresie care evidentiaza interdependenţa dintre cele două fenomene, precum şi faptul că termenii respectivi - adică cel de deficienţa mintală şi cel de handicap mintal - nu sunt sinonimi.

De asemenea, prin analogie cu termenii «handicap de auz», «handicap de vedere»,

«handicap de limbaj» etc., Emil Verza foloseşte termenul handicap de intelect, prin care pune

în evidenţă tulburarea primară (originară), adică deficitul de intelect, caracteristic deficienţei

mintale.

Pe de altă parte, un termen aproape identic - cel de handicap intelectual - este folosit de C.

Păunescu şi I. Muşu (1997) într-un sens mai restrâns, adică cu referire doar la «deficienţa

mintală de funcţionalitate» , nu însă şi la «deficienţa mintală structurală» ( Gh. Radu)

Lista termenilor întîlniţi în literatura de specialitate poate fi continuată : insuficienţă mintală,subnormalita temintala, retard intelectual, debilitate mintala, alterarea comportamentului adaptativ etc.

Stabilirea naturii deficientei mintale constituie o problemă de cea mai mare importanţă practică. Există multiple teorii ale naturii deficientei mintale, în funcţie de natura cauzelor de relaţia dintre ereditate şi mediu sau în funcţie de momentul acţiunii factorului cauzativ . Adoptînd punctul de vedere etiologic la început s-a susţinut că deficienţa mintală este de natură organică, datorîndu-se unei leziuni a sistemului nervos central. Teoria organicistă adominat literatura de specialitate şi a impus o definiţie în care atingerea organică a sistemului nervos central era inclusă ca notă definitorie principală.Ulterior s-a constatat că există numeroase cazuri în care nu s-a putut pune în evidenţă existenţa unei leziuni cerebale.S-a emis atunci ipoteza existenţei unei n a t u r i ereditare

4

Extinderea cercetărilor de orientare sociologică şi psihanalitică au relevat existenţa unor deficienţe mintale pe bază de mediu. Carenţele afective şi educaţionale din mica copilărie potdetermina întîrzieri ireversibile în dezvoltarea generală a copilului.Practica curentă arata că sînt foarte frecvente cazurile în care natura deficienţei mintale este polimorfă. Există posibilităţi multiple de combinare. Datorită acestui fapt există o varietatea mare de structuri în care predominanţa diferiţilor factori realizează o gamă de nunante chiar în cadrul aceleeaşi structuri . Natura deficienţei nu trebuie privită însă numai din perspective etiologică, ci şi din punctul de vedere al structurii psihologice pe care o prezintă( gandire, inteligenta, afectivitate, vointa etc), care de fapt este rezultatul acţiunii factorilor etiologici conjugaţi strîns cu influenţele mediului educaţional.Cei mai mulţi autori consideră că insuficienţa intelectuală a copilului, nivelul său mintal redus reprezintă factorul definitoriu. De pe poziţiile acestor autori, celelalte particularitati ale personalităţii copilului deficient mintal au un caracter secundar, fiind determinate de deficitul intelectual considerat ca fiind fundamental.Definirea naturii deficienţei în exclusivitate prin insuficienţa intelectuală a intrat în practica curentă şi are circulaţia cea mai mare. Cu toate acestea, ea este contestată de mult timp de numeroşi cercetători. Dintre acestia amintim pe Ed. Seguin care arata că principala caracteristică a deficienţilor este lipsa de voinţă. „Tulburările voinţei, spune el, sînt mult mai importante decît toate celelalte tulburări fiziologice şi psihice luate laolaltă.Copilul deficient mintal este deci, după Seguin, un copil lipsit de voinţă. Nu lipsa capacităţilor intelectuale caracterizează debilul mintal, ci incapacitatea de a adapta liber capacitătile la natura morală sau intelectuală a comportamentului. Printre autorii care contesta natura deficientei prin insuficienta intelectuala se afla si Kurt Lewin care elaboreaza teoria dinamica a debilităţii mintale infantile,si L. S. Vîgotski care pleacă de la cercetarea critică a tezelor şi faptelor teoriei dinamice prezentate de K. Lewin, integrand deficienta mintala in sistemul complex al proceselor si fenomenelor psihice, cu toate consecintele asupra dezvoltarii si evolutiei personalitatii subiectului.

Cercetările moderne făcute în domeniul psihologiei sub influenţa ciberneticii şi a teoriei generale a sistemelor abordează psihicul ca sistem cu o structură hipercomplexă, integratăierarhic.Abordarea sistematică a psihicului pune intr-o lumină cu totul nouă problema mult discutată a naturii deficienţii mintale; natura acestei deficienţe nu se poate limita la particularitatile unui anumit subsistem, fie el cognitiv, afectiv sau comunicaţional, ci ea trebuie definită prin trasaturile psihologice ale întregii structuri a personalităţii, trăsături care rezultă din interactiunea complexă a subsistemelor amintite mai sus.Abordarea acestui punct de vedere este fundamental atît pentru aspectele diagnostice, cît şi pentru problemele ridicate de terapia complexă care vizează recuperarea şi integrarea acestor deficienţi în societate.Din punct de vedere diagnostic, adoptarea punctului de vedere sistemic presupune o investigare mult mai complexă.Diagnosticul se cere pus nu numai prin testarea unui singurSubsistm( de regulă cel cognitiv), ci prin relevarea particularitatilor întregii structuri a sistemului. Diagnosticul trebuie să se bazeze nu numai pe rezultatele testelor de inteligenţă, cipe cunoaşterea modului în care inteligenţa se structurează şi acţionează în cadrul întregului sistem al personalităţii(In bateria de teste trebuie să existe şi probe care vizează subsistemul afectivitate şi comunicabilitate, precum şi subsistemul motivaţional).

5

ETIOLOGIE

Etiologia (gr. «Aitia» = «cauză», «Logos» = «ştiinţă») reprezintă o disciplină care studiază cauzele unui fenomen (în speţă, maladii), dezvăluind originile şi evoluţia sa (P.P. Neveanu, 1978).Etiologia deficientelor mintale impune o sistematizare a categoriilor de factori care influenteaza aparitia tulburarilor organice si functionale ale sistemului nervos central si stabilirea unor corelatii intre sindroamele clinice si cauzele care le produc.Factorii etiologici se găsesc în trei domenii fundamentale: zestrea genetică - ereditatea, adică ceea ce este moştenit; mediul şi educaţia, adică ceea ce este dobândit.

Ereditatea este însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite, de la o generaţie la alta, mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale individului) sub forma codului genetic.

După Luminiţa Iacob (1988) mediul “apare ca principal furnizor al materialului ce stimulează

potenţialul ereditar si poate fi în egală măsură o şansă a dezvoltării (un mediu favorabil), dar

şi o frână sau chiar un blocaj al dezvoltării (un mediu substimulativ, ostil, insecurizant sau

alienant).”Asadar mediul influenţează puternic procesul dezvoltării psihice al oricărui copil,

în cazul copiilor cu dizabilitati intelectuale interacţiunea spontană dintre mediu şi

particularităţile organismului afectat determină acele dereglări ale procesului de structurare a

personalităţii, pe care diferiţi autori le numesc abateri în dezvoltare sau dizontogenii.

Cel de al treilea factor care influenţează dezvoltarea este educaţia. Aceasta nu poate fi izolată de condiţiile de mediu, ea reprezentând elementul activ, care dinamizează, organizează şi orientează acţiunea mediului asupra individului în cauză.Educaţia face medierea între ereditate, adică «ceea ce s-ar putea, sub aspectul conţinutului, momentului, nivelului, intensităţii, duratei, formei, mijlocului etc.», şi mediu, adică «ceea ce se oferă».

O primă clasificare sistematică a cauzelor deficienţei mintale, în literatura psihopedagogică

româneasca, ne-o oferă Mariana Roşca (1967). Iniţial, autoarea subliniază împrejurările care

fac dificilă precizarea factorilor determinanţi ai deficienţei mintale, la un individ sau altul,

aceste împrejurări constând în următoarele: aceiaşi factori etiologici pot avea efecte diferite,

în funcţie de momentul în care acţionează; factori etiologici diferiţi pot duce la aceleaşi

manifestări, dacă acţionează în aceeaşi etapă a dezvoltării ontogenetice; de cele mai multe

ori, deficienţa mintală reprezintă efectul însumării mai multor cauze, care acţionează

concomitent sau succesiv; este greu de precizat, dacă, de exemplu, o infecţie suferită de

mamă, în timpul sarcinii, reprezintă cauza nemijlocită a deficienţei mintale la viitorul copil

sau este o cauză indirectă, prin alterarea organismului mamei, care nu mai poate asigura, în

continuare, condiţii optime pentru dezvoltarea intrauterină a fătului; coincidenţa în timp a doi

factori, între care, de fapt, nu există o legătură cauzală; de exemplu, la deficienţii mintal,

prematuritatea este mai frecventă decât în situaţii obişnuite.

6

Mariana Roşca subliniază, de asemenea, că există multiple clasificări ale cauzelor întârzierii

mintale, şi anume, în funcţie de natura acestor cauze (agenţi infecţioşi, mecanici ş.a.), de

relaţia dintre ereditate şi mediu (factori endogeni sau exogeni) sau în funcţie de momentul

acţiunii factorilor cauzativi - factori prenatali, perinatali şi postnatali.

Factorii ereditari-genetici (endogeni)

Datele în legătură cu frecvenţa cazurilor de dizabilitate mintala de origine ereditară sunt variate.

Originea ereditara a deficientei mintale este privita in mod diferit,existand autori care considera ca ereditatea este factorul cauzativ fundamental., o antecedenţă deficitară existînd la aproximativ 90% din cazuri..La extrema opusă sunt autorii ce susţin că numai 10% din cazurile de dizabilitate mintală sunt efectul transmiterii ereditare.

Din studiile privitoare la rolul eredităţii in determinarea deficienţei mintale se desprinde ideea că este dificil să izolăm contribuţia factorilor ereditari de cea a factorilor de mediu.Pe acest principiu, se conturează ideea că prin ereditate nu se transmite deficienţa mintală ca atare, ci se transmit doar particularităţile anatomo-fiziologice care infuenţează relaţiile individului cu mediul.(Mariana Rosca)Influenţa ereditară (genetică) are uneori un caracter mai direct asupra dezvoltării psihice. Astfel in categoria factorilor endogeni(genetici) se disting doua grupe majore de factori care determina deficienta mintala: factori genetici nespecifici si factori genetici specifici.Factorii genetici nespecifici :Intalnim deficienta mintala prin mecanism poligenic, este cazul deficientelor mintale pure fara patologie asociata, determinate de dominanta genelor minore nefavorabile inteligentei.Factori genetici specifici, in aceasta grupa intalnim deficient mintala prin anomalii cromozomiale-anomalii ale numarului si morfologiei cromozomilor care determina un dezechilibru genetic responsabil de variate malformatii somatic, encefalopatii, distrofii etc.Cele mai des intalnite sindroame de acest fel sunt : Sindromul Down; Sindromul Patau; Sindromul lui Turner; sindromul lui Klinefelter etc.De asemenea, din categoria factorilor specifici fac parte si deficientele mintale cu transmitere mendeliana , cauzate de gene majore mutante, aparute in urma unor tulburari ale metabolismului enzimatic sau fara un substrat biochimic.Printre cele mai des intalnite tulburari de acest fel se enumera: boala Tay-Sachs sau idiotia amauritica; boala lui Wilson sau degenerescenta hepatolenticulară; hipoglicemia idiopatică; hipotiroidism; sindromul lui Apert etc.

Factorii extrinseci (exogeni)Factorii extrinseci se referă la acele cauze externe care duc la tulburarea activităţii cerebrale, fie sub forma lezării structurilor anatomice, fie sub forma tulburării mecanismelor biochimice ale sistemului nervos. In raport de momentul acţiunii, aceste cauze pot fi clasificate in: cauze prenatale, cauze perinatale şi cauze postnatale.

Cauzele prenatale ale deficienţei mintaleGravitatea influenţelor factorilor care acţionează in această perioadă depinde de varsta sarcinii. Astfel, factorii care acţionează in primele trei luni ale sarcinii duc la consecinţe din cele mai grave, intrucat in această perioadă apar şi se diferenţiază organele separate ale fătului, iar ţesuturile sunt foarte fragile şi au o vulnerabilitate crescută.

7

Factorii prenatali pot fi clasificati la randul lor pe trei etape distincte:Factori progenetici,care actioneaza asupra conditiilor si proceselor de aparitie si dezvoltare a gametilor, sunt raspunzatori de aparitia gametilor,cei mai frecventi fiind: iradieri cu radiatii alfa, beta, gama, neutroni, protoni etc; procese involutive la nivelul ovarului; afectiuni cornice ale parintilor,in special ale mamei( diabet zaharat, inanitii cornice etc); socuri psihice grave suportate de parinti.Factori embriopatici,acestia actionand in primele trei lui de sarcina, care pot produce o serie de modicicari ale nidatiei, tulburari ale metabolismului mamei si embrionului, nutritiei si circulatiei placentare etc.Cauzele pot fi multiple:cause fizico-chimice(iradieri cu raze X, intoxicatii cu diferiti compusi chimici precum mercur, oxid de carbon, plumb, cobalt etc); consumul unor medicamente teratogene; boli infectioase virotice(rubeola,rujeola, gripa etc); boli casectizante ale mamei( tuberculoza, febra tufoida, avitaminoze etc); traumatisme ale mamei in timpul sarcinii; tulburari endocrine ale mamei; incompatibilitate Rh intre mama si fat.Factori fetopatici intervin asupra dezvoltarii intrauterine a fatului, intre luna a patra si a noua de sarcina, favorizand unele procese necrotice, inflamatorii, tulburari vasculare, respiratorii, distrofii etc.Cauzele care pot conduce la aparitia fetopatiilor sunt: intoxicatii cu alcool, monoxide de carbon, plumb, sau alte substante toxice; carente alimentare,avitaminoze; infectii materne(lues, toxoplasmoza, literioza etc); traumatisme fizice; placenta praevia cu microhemoragii.

Cauzele perinatale ale deficienţei mintale(care intervin in timpul nasterii)Dintre factorii patogeni legaţi de procesul naşterii care pot fi incriminaţi in etiologia deficienţilor mintale amintim: prematuritatea, postmaturitatea cu greutate prea mare a fătului la naştere, expulzia prea rapidă, suferinţa fetală, infecţiile,sindromul neuro-vascular, traumatismele obstreticale care pot fi clasificate in doua categorii:traumatisme mecanice prin aplicare de instrumentar medical in timpul nasterii si operatia cezariana care pot produce diferite leziuni ale scoartei cerebrale;hipoxia(scarederea candtitatii de oxigen din tesuturi) din timpul nasterii determinata de travaliul prelungit,compresiunea cordonului ombilical,rupture de placenta etc. Cauzele postnatale ale deficienţei mintaleIn această perioadă ne interesează acei factori care prin intervenţia lor pot afecta direct sau indirect sistemul nervos central. Printre factorii care pot acţiona asupra sistemului nervos central şi a căror consecinţe pot determina apariţia deficienţei mintale de grade diferite amintim:*boli inflamatorii cerebrale: encefalite( intalnite in rujeola,rubelola,varicela, gripe etc), meningoencefalite (viroze, abcese cerebrale ,TBC,streptococica etc)*boli infectioase cu complicatii cerebrale:gripa, hepatita epidemica, scarlatina, variola etc.*boli parazitare cerebrale:chist hidatic, cisticercoza.*Boli generale cu efecte degenerative la nivel cerebral: acidize, hipoxii, hipoglicemii etc.*Intoxicaţii acute si cornice: cu plumb , oxid de carbon, alcool,fungicide etc.*leziunile cerebrale post traumatice, accidentele vasculare cerebrale,*encefalopatiile de post imunizare, bolile organice cronice, subalimentaţia, alimentaţia neraţională, condiţiile neigienice.

Factorii psihogeni (psihosociali)Factorii psihogeni, deşi se consideră că au o semnificaţie secundară in apariţia deficienţei mintale, totuşi trebuie luaţi in considerare intrucat acţiunea lor in primii ani de viaţă determină franarea dezvoltării normale a copilului şi in primul rand a dezvoltării funcţiilor psihice.Rolul cel mai nociv il au carenţele afective şi educative, care printr-o intervenţie de lungă durată, in special in primii ani de viaţă, reuşesc să producă veritabile tablouri de deficienţă

8

mintală. Mecanismele de acţiune a acestor factori constau in lipsa stimulării şi activării structurilor morfofuncţionale ale sistemului nervos, care trec in primii ani de viaţă prin stadii rapide de dezvoltare şi diferenţiere.Desigur, influenţa factorilor psihogeni va fi mai mare la cazurile de copii care se nasc cu un deficit constituţional, determinand o reducere a posibilităţilor potenţiale de adaptare la mediu.

Elementele specifice ale deficientei mintale.

Termenul de specificitate a fost introdus în vocabularul psihopedagogie de către Rene Zazzo

(1960) prin lucrările sale referitoare la caracteristicile deficienţilor mintali.

În literatura psihopedagogică a ultimelor decenii au fost exprimate păreri diferite cu privire la

ce anume ar putea reprezenta specificitatea deficienţei mintale, punctele de vedere oscilând

între afirmaţia că deficienţa respectivă s-ar caracteriza printr-un alt mod de organizare mintală

şi afirmaţia că deficienţa mintală nu este altceva, decât una din formele variabilităţii sub care

se manifestă normalitatea.

Trăsăturile specifice variază de la un grad de debilitate la altul pe întreg continuumul stărilor

de înapoiere.

Problematica trăsăturilor aparte, manifestate de copiii cu deficienţă mintală - şi care ar putea

fi considerate elemente de specificitate, atunci când ele fac diferenţa între deficienţa

respectivă şi starea de normalitate - a fost abordată, sub diferite aspecte, în numeroase lucrări,

chiar dacă termenul respectiv nu a fost folosit ca atare.

De exemplu, Rene Zazzo introduce in literature de specialitate termenul

“heterocronie”,termen ce se caracterizeaza prin decalajul fundamental dintre diferitele

component ale dezvoltarii generale a copilului: decalajul dintre dezvoltarea somatic si

dezvoltarea psihica, dintre varsta cronologica sic ea mintala,intre acestea existand un decalaj

temporal.Zazzo afirma ca “heterocronia nu este o simpla colectie de viteze disparatel ea este

un system, o structura”(Zazzo, 1960). Esential pentru Zazzo este ca persoana cu deficienta

mintala sa fie definite ca o structura de ansamblu: “ In defectologie sau in patologie trebuie

intotdeauna sa presupunem ca deficitul este insotit de o schimbare calitativa, trebuie

intotdeauna sa presupunem mereu o naua structura de ansamblu, unde elementele au o

semnificatie noua”(Zazzo,1965).Prin aceasta se subliniaza ca dizabilitatea mintala este mai

putin un deficit mintal si mai mult o structura particulara determinata de o integrare

dizarmonica a ritmurilor de dezvoltare asincrona.Teza heterocroniei are consecinte asupra

metodologiei de lucru cu persoana cu deficient mintala, unde accentual trebuie pus pe

9

organizarea unei interventii bazate pe inndividualizarea si diferentierea actiunilor educative,

utilizarea metodelor si procedeelor pedagogice care sa asigure armonizarea individualitatii si

componentelor personalitatii copilului cu deficient mintala.

Un alt exemplu este teza lansata de C. Paunescu referitoare la “heteridezvoltare”, care

distinge in structura psihica a persoanei cud eficienta mintala dezvoltarea sub limita a unor

aspect ale acivitatii psihice, concomitant cu dezvoltarea peste limita a altor aspect ale

psihismului copilului cu deficient mintala,prin raportare la copilul normal de aceasi varsta

mintala.

în teoria cu privire la «dinamica afectivă», Kurt Lewin (reed. 1967) evidenţia primitivitatea şi

infantilismul, ca trăsături ale afectivităţii la deficienţii mintal, trăsături pe care le punea în

legătură cu mobilitatea redusă şi concretismul gândirii, precum şi cu lipsa de imaginaţie şi

absenţa fanteziei. Referindu-se la această teorie, pe care a analizat-o, a criticat-o, dar a şi

apreciat-o în mod deosebit, L.S. Vîgotski sublinia că «teoria dinamică aşează una dintre

pietrele fundamentale pe care poate fi înălţată întreaga teorie modernă asupra debilităţii

mintale infantile» (123, p.334).

V.l. Lubovski (1978) - dar şi alţi cercetători - au pus în evidenţă reacţiile şi comportamentele

accentuat stereotipe ale deficienţilor mintal, mai ales în planul activităţilor verbale, dar şi al

celor practice, îndeosebi atunci, când se cere verbalizarea lor. Şi această particularitate se

manifestă, însă, diferit, de la caz la caz, de exemplu în raport cu etiologia endogenă sau

exogenă a deficienţei sau în raport cu tipurile de activitate nervoasă superioară, care, după

cum se ştie, la deficienţii mintal, sunt ele însele adesea afectate, modificate patologic.

A. Pieron lanseaza teza eterogenitatii prin care argumenteaza proportia inversa care exista

intre eterogenitatea aptitudinilor si nivelul global mediu al persoanelor cu deficient

mintale.Eterogenitatea se poate explica prin relative independent a unor aptitudini in raport cu

inteligenta si trebuie comparata cu notiunea de heterocronie pentru intelegerea mentalitatii si

dinamicii comportamentului care explica deficient mintala.

Incompetenta sociala face obiectul unei teze care defineste dupa criteriul competentei sociale

exprimat in gradul de adaptare sociala, maturitatea sociala, calitatea relatiilor sociale.E. A,

Doll, principalul sustinator al acestei teze, defineste competent sociala in termenii

independent personala; responsabilitate sociala, adica posibilitatea individului de a-si asuma

propria responsabilitate si de a se integra in societate, participand constient la viata

comunitatii din care face parte,

10

Vascozitatea genetic este un concept introdus de B. Inhelder si de refera la faptul ca gandirea

persoanei cu deficient mintala este “neterminata”, adica acesta nu poate ajunge la

ratuonamente abstracte fara sprijinul primului sistem de semnalizare( senzorio-perceptiv);

daca informatiile si instructiunile sunt prezentate numai prin intermediul limbajului, fara

sustinerea unor modele, material didactice, experiente si exemple concrete, copilul nu

intelege.

Inertia accentuata a proceselor nervoase superioara si a limbajului verbal face in asa fel incat

copilul nu poate asimila un vocabulary nuantat, se exprima in cuvinte putine, cu fraze

stereotipice,redundant, vorbeste greoi, efectueaza cu mare dificultate operatii abstracte,

comparatii, generalizari.

Incapacitatea concentrarii atentiei asupra dimensiunilor relevante ale stimulilor din jur se

manifesta prin faptul ca individual nu-si poate concentra atentia asupra a ceea ce I se explica,

intreaba de mai multe ori acelasi lucru etc.

Incapacitatea de a fixa sau de a organiza, intr-o maniera eficienta, elementele unei sarcini de

lucru priveste dificultatile in articularea unor secvente practice de lucru in scopul obtinerii

unei finalitati precise sau a unui produs finit, fara o indrumare permanenta din partea unui

mentor.

Rigiditatea la nivelul scoartei cerebrale determina mentinerea rigida a ipotezei initiale, chiar

daca aceasta este in discordanta cu stimuli din exterior.Deoarece la persoanele cu dizabilitati

mintale constructia si sustinerea datelor se fac in limitele unor granite relativ rigide,iar in

functie de particularitatile situatiei si schimbarile survenite in modul lor de viata.

Fragilitatea constructiei personalitatii si infantilismul comportamental, pe fontul dificultatilor

de stapanire a afectelor, pot conduce fie la impulsivitate,agresivitate, credulitate excesiva, fie

la izolare, frica de a relationa cu cei din jur, neincredere.De asemenea persoana cu deficient

mintala prezinta si o anumita rigiditate a conduitei, fapt care determina o serie de probleme in

relatia cu cei din jur, in special in mediul scolar.Structura personalitatii copilului cu deficienta

mintala prezinta deosebiri fundamentale fata de cea a copilului normal; pe langa diferentele

cantitative apar si diferentieri calitative, cu impact negativ asupra procesului de adaptare si

integrare in comunitatea din care face parte.Spre deosebire de copilul normal, copilul cu

deficienta mintala nu prezinta acele treceri successive si gradate, acea plasticitate si

mobilitate.

CLASIFICARE

11

Clasificarea deficienţei de intelectDiversitatea punctelor de vedere din care poate să fie abordată deficienţa mintală se reflectă atat printr-o diverstitate terminologicala,cat mai ales printr-o dificultate de realizare a unei clasificări a deficientei mintale, ţinand seama de marea varietate a formelor şi tipurilor clinice, de paleta largă a etiologiei şi de simptomatologia extrem de bogată.

. După elaborarea de către A. Binet şi Th. Simon (1908) a cunoscutului test de

inteligenţă, «testul B.S.» - clasificarea deficienţilor mintali după criteriul deficitului

intelectual, inclusiv după gradul întârzierii în dezvoltarea mintală, s-a făcut mai ales prin

procedee psihometrice.Pentru aprecierea capacităţii intelectuale, în psihometrie a fost introdus

calculul coeficientului intelectual - prescurtat C.I. (sau I.Q. după denumirea engleză) - pe

baza stabilirii raportului între vârsta mintală şi vârsta cronologică (reală),după cum sublinia si

R.Zazzo (1969, trad. 1979): «coeficientul intelectual redă indirect raportul dintre ritmul de

dezvoltare al unui individ şi ritmul mediu de dezvoltare a propriei grupe de vârstă."

In functie de valoarea coeficientului de inteligenta,putem opera urmatoarea clasificare:

-peste 140- inteligenta extreme de ridicata

-120-140- inteligenta superioara

-110-119- inteligenat deasupra nivelului mediu

-90-109-inteligenata de nivel mediu

-80-89-inteligenta sub medie

-70-79- inteligenta de medie( intelect liminar)

-50-69-deficienta mintala usoara( de gradul I)

-20-49- deficient mintala moderata si severa( gradul II)

-0-19- deficient mintala profunda sau grava( gradul III)

Formele cuprinse intre C.I. 0-80 intra in categoria deficientelor mintale.

Există însă şi alte numeroase clasificări pe bază de C.I, ale gradelor deficienţei mintale, mai

mult sau mai puţin diferite de la un autor la altul,dupa cum urmeaza:

După A. Binet şi Th. Simon, 1908:Deficienţi mintal: Idioţi: CI: 0 – 20/25 Imbecili: CI: 20/25 – 50 Debili: CI: 50 – 70

12

Subnormali: Liminari CI: 70 – 90 Normali: CI: peste 90

După I. Druţu, 1995: deficienţă mintală profundă CI 0 – 20/25 deficienţă mintală severă CI 20/25 – 35 deficienţă mintală moderată CI 35 – 50/55 deficienţă mintală uşoară CI 50/55 – 70/75 intelectul de limită CI 70 – 85

dupa E. Verza, 1998:- intelectul de limită sau liminar se situează între C.I. 85 şi 90;

- debilitatea mintală (numită şi handicap de intelect uşor sau lejer) este cuprinsă între C.I. 50

şi 85;

- handicapul intelectual sever (cunoscut şi sub denumirea de imbecilitate) are un C.I. cuprins

între 20 şi 50;

- handicapul intelectual profund (denumit şi idioţie) se situează sub C.I. 20.

După Gh. Radu, 1999: deficienţă mintală profundă CI < 29 deficienţă mintală severă 30 < CI < 49 deficienţă mintală moderată 50 < CI < 64 deficienţă mintală uşoară 65 < CI < 74

Printre subiectii cu deficienţă uşoară, moderată şi severă mai intalnim şi liminari, si a pseudo-deficienţi mintai..Caracteristicile intelectului liminar: organizare mintală subnormală, cu funcţii fluctuante sau scăzute şi cu un nivel fluctuant de dezvoltare ( CI = 70 – 90), ritm incetinit al dezvoltăriiintelectuale, mari dificultăţi in trecerea spre stadiul superior al gandirii abstract-logice, operaţii mintale imprecise, nesigure şi rigide, dificultăţi in prelucrarea informaţiei dobandite, capacitate limitată de comutare şi transfer a achiziţiilor, imaturitate afectivă,dificultăţi de control voluntar, dificultăţi de actualizare şi aplicare a celor invăţate, imaturitate socio-afectivă.Termenul de pseudo-deficienţă mintală (I. Druţu, 1995) se referă la acele categorii de copii cu intarziere sau incetinire in dezvoltarea psihică, cu blocaje emoţionale, cu carenţe educative,care sunt determinate, in general, de factori de origine externă şi al căror randament şcolar şi rezultatele la unele teste psihologice sunt similare cu ale deficientului mintal”. (ap. Gh. Radu, 1999)

Utilizarea exclusivă a criteriilor psihometrice în clasificarea deficienţilor mintali prezintă

pericolul alunecării pe panta unei aprecieri cantitative, a asimilării debilului mintal cu un

13

copil normal de o etate cronologică mai mică.Astfel de interpretări nu ţin seama tocmai de o

principală trăsătură a debilului mintal :dizarmonia dezvoltării sale întârziate.In dorinţa de a

evita interpretarea cantitativă, unii autori recurg la descrierea principalelor trăsături ale

dezvoltării psihice a deficienţilor mintal, fie ca o completare la datele psihometrice, fie

renunţând complet la acestea din urmă.

Poate cea mai cunoscută descriere, reluată in diverse variante in numeroase lucrări de

specialitate, este cea care incearcă să prezinte o imagine globală asupra debilităţii mintale,

prin referire la trei laturi fundamentale ale structurii personalităţii: latura perceptivă,

conceptuală şi comportamentală. Fenomenul pe care ni-l prezintă această descriere - fenomen relativ complex, cunoscut in literatură sub numele de sindromul lui Strauss - este caracteristic numai pentru cazurile de debilitate mintală exogenă.Principalele sale trăsături sunt următoarele: *tendinţă generală spre perseverare;*dificultăţi in perceperea figură - fond;*fixarea pe elemente neesenţiale, uneori absurde, intr-oactivitate de comparare;*accentuată incapacitate de autocontrol;*instabilitatea comportamentelor, pe fondul unei labilităţi adispoziţiei, conduite anxioase şi agresive.Ulterior, E.A. Doll completează acest tablou, evidenţiind şi alte insuficienţe ale debilului mintal:* in domeniul percepţiei vizuale şi auditive;*in domeniul simţului ritmului, al lateralizării şi allimbajului;* in domeniul invăţării şi al adaptării la situaţii noi;* sub-normalitate a competenţei sociale , ca o consecinţă a tuturor insuficienţelor ≪ ≫enumerate.Alţi autori ( M.S. Pevzner (1959), A. Rey(1963), S.l. Rubinştein (1970) ş.a) recurg la descrierea principalelorcaracteristici ale celor trei niveluri tradiţionale de gravitate ale stărilor de handicap mintal.In continuare este prezentata descrierea acestor acracteristici din Dicţionarul Defectologic(1970), păstrand terminologia utilizată de autori:Idioţia reprezintă o stare accentuată de nedezvoltare mintală şi a intregii personalităţi, de dereglare a dezvoltării psihice şi fizice, insoţită de tulburări endocrine, de malformaţii in structura scheletului şi a craniului.Motricitatea idioţilor este deficitară, indeosebi sub aspectul capacităţii de coordonare a mişcărilor, mulţi prezentand tulburări ale mersului şi stereotipii motrice, in ceea ce priveşte dezvoltarea vorbirii, de obicei, aceşti handicapaţi grav nu depăşesc stadiulinsuşirii unor cuvinte izolate, pe care, de cele mai multe ori, le pronunţă deformat. Nu inţeleg ambianţa in care se găsesc şi nu reacţionează adecvat condiţiilor concrete care-i inconjură. Nureuşesc să-şi formeze nici deprinderile elementare de autoservire. Manifestă accentuate tulburări in comportament, pe fondul unei stări generale de apatie sau, dimpotrivă, a unei permanente agitaţii.Necesită o supraveghere şi o ingrijire neintreruptă, fiind dirijaţi, deobicei, spre instituţii de asistenţă sau rămanand in ingrijirea permanentă a familiei.

14

Imbecilitatea reprezintă o stare de dereglare a dezvoltării fizice şi psihice, mai puţin accentuată decat in cazurile de idioţie, totuşi suficient de evidentă. Imbecilii işi insuşesc unele elemente ale vorbirii, dar bagajul lor de cuvinte este limitat, iar pronunţia -alterată. Deosebit de evidente sunt insuficienţele motricitatii fine, ceea ce influenţează puternic asupra capacităţii lor de insuşire a scrierii. Manifestă o accentuată nedezvoltare a capacităţilor cognitive, indeosebi a proceselor analitico-sintetice, ceea ce determină dificultăţi importante in activitatea de formare chiar şi a celor mai elementare deprinderi de citit şi socotit. Comportamentul lor este pueril, inadaptat, chiar şi cerinţelor simple ale activităţiişcolare, in condiţiile unei asistenţe şi educaţii speciale permanente, ei reuşesc, totuşi, să-şi formeze deprinderi elementare de autoservire, de comportament şi de muncă simplă. Nu reuşesc să atingă un suficient grad de orientare şi de adaptare la cerinţele mediului inconjurător, rămanand intr-o permanentă stare de dependenţă.De obicei, sunt orientaţi spre instituţii de asistenţă socială şi de educaţie elementară, unde li se formează deprinderi simple de muncă in condiţii protejate.Debilitatea mintală reprezintă, la randul său, o stare de insuficientă dezvoltare mintală şi fizică, mai puţin accentuată insă decat in cazurile de imbecilitate. Debilii mintal işi insuşesc vorbirea, iar tulburările lor motrice pot fi corectate intr-o asemenea măsură caresă le permită pregătirea pentru o activitate practică simplă. Cu toată diminuarea capacităţilor intelectuale, debilii mintal sunt capabili săşi insuşească deprinderile elementare de citit, scris şi socotit, să facă faţă cerinţelor ce rezultă din programele de invăţămant ale şcolii speciale. Comportamentul lor poate fi mai uşor educat, ei reuşind să se orienteze, mulţumitor, in situaţii simple, să se supună regulilor de conduită in şcoala specială, să execute diferite sarcini elementare in activitatea instructiv-educativă. Pot fi pregătiţi pentru anumite munci simple, cei mai mulţi dintre ei reuşind, ulterior, să se integreze, cu rezultate acceptabile, in colectivităţi obişnuite.

In literatura de specialitate, acest mod de a descrie caracteristiciledeficienţei mintale, pe niveluri de gravitate, mai este numit şi

Sindromul oligofrenic ≪ ≫ sau Sindromul Luria-Pevzner .≪ ≫

CARACTERISTICILE COPIILOR CU DIZABILITATI INTELECTUALE

MODERATE

O prezentare detaliata a caracteristicilor copiilor cu dizabilitati intelectuale

moderate( imbecili) o regasim in lucrarea elaborate de P.Arcan si D. Ciumageanu

“Copilul deficient mintal”(1980), pe care o vom prezenta in cele ce urmeaza.

Unii autori preferă utilizarea termenului de infirmitate mintală (pentru idioţi şi

imbecili), deoareoe acest concept înglobează nu numai ansamblul cazurilor clinice, ci şi toate

implicaţiile sociale ridicate de aceşti deficienţi mintali oare reprezintă 2% din populaţie.

In ceea ce priveşte limitele psihometrice ale imbecilităţii, ele variază de la autor la autor. Cele mai utilizate limite le regasim insa la: Binet-Simon cat si M. Terman care situeaza varsta mintala intre 2-7 ani,respectiv 3-7 ani; iar Wechsler si A.Rosea regatesc ca I.Qvarieaza intre 20/ 22-49/50.Spre deosebire de idioţi, care au la îndemînă numai „paleointelectul", imbecilii, ating nivelul „neointelectului " care le permite să se servească de experienţele anterioare pentru a se adapta la o situaţie nouă (Wallon).

15

Cel afectat de imbecilitate este, parţial, educabil, lucru foarte important pentru stabilirea măsurilor de asistenţă social şi recuperare profesională.

CARACTERISTICI SOMATICEFiind vorba de afecţiuni care în majoritatea cazurilor sunt contractate în cursul perioadei fetale, avînd ca suport etiopatogenic o tulburare genetică, metabolică, cromozomială sau embrio-fetopatică, frecvenţa malformaţiilor somatice este de regulă ridicată. Dintre malformaţiile intalnite notăm :— aspectul displastic facio-cranian (hipertelorism, macroglosie, asimetrii craniene, oxicefalie, gură de lup, bolta palatină ogivală, facies de pitic, urechi malformate, displazii faciale,proeminenţa globilor oculari, nas lăţit etc.) ;— malformaţii viscerale : hepato-spleno-megalie, hernii ale peretelui abdominal ;— tulburări de dezvoltare somatică cu deficit ponderostatural , disproporţii evidente între lungimea corpului şi a membrelor ;— modificări ale cutano-mucoaselor (ichtioze, pete vasculare, tumorete subcutanate, procese de hiperkeratoză sau lichenifieare etc.) ;— modificări osteo-articulare (de statică a coloanei vertebrale, picior stramb etc.) ;— anomalii genitale (criptorhidie, pseudohermafroditism etc ) .

3.3.4. STIGMATE NEUROLOGICELa fel cu modificările somatice şi cele neurologice sunt întilnite la imbecili intr-o proporţie mai mare decat la debilii mintali, însă mai discrete şi mai constante decît la idioţi.Caracteristic acestei forme clinice este tulburarea de motricitate, în adevăr motricitatea este slab dezvoltată şi insufficient diferenţiată. Imbecilul nu poate executa o mişcare izolată (deexemplu nu poate închide un ochi singur), mişcările sînt stîngace şi lipsite de fineţe prezentînd numeroase sincinezii mai ales la nivelul membrelor superioare.In afară de aceste tulburari intalnim şi o serie de sindroame neurologice bine conturate, ca : microcefalie, hidrocefalie, craniostenoze, displazii faciale (mongoliană, hurleriana e t c ) , anomalii cranio-faciale însoţite cu malformaţii ale organelor senzoriale (vizual, auditiv).Sunt întîlnite sindroame neurologice motorii (hemiplegii, parapareze), tulburări extrapiramidale şi spinocerebeloase (ataxie, mişcări involuntare, tremor intenţional, tulburari de echilibru, hipertonie musculară cu hiporeflexie), vestibuläre şi atingeri de nervi cranieni (motricitatea extrinsecă a globilor oculari, pareze faciale), toate acestea intregind tabloul deficienţei mintale de gradul II.

TABLOUL PSIHOPATOLOGICPe plan intelectual, spre deosebire de idioţi, imbecilii ajung să-şi însuşească sistemul simbolic al limbajului în vederea comunicării.Vorbirea lor este însă imperfectă. Sub raportul pronunţiei prezintă numeroase defecte de articulaţie, iar inteligiilitatea este redusa. Vocabularul este restrîns la cuvintele uzuale.Structura gramaticală a limbii nu este însuşită şi datorita acestui fapt vorbirea lor este frecvent agramaticală. Prin definiţie ei nu reuşesc să-şi însuşească citit-scrisul, iar atunci cînd totuşi reuşesc deprinderea este mecanică, se bazeazăpe unele mecanisme de globalizare şi este partiala şi prin aceasta imperfectă referindu-se numai la o serie din elementele limbajului scris.Gîndirea imbecililor rămîne prin excelenţă o gîndire concretă, situaţională restrîngîndu-se la rezolvări mecanice. La sfîrşitul dezvoltării lor, imbecilii nu depăşesc mecanismelegîndirii conceptuale şi modurile operaţionale care caracterizează

16

gîndirea copilului de 7 ani. Imbecilii nu reuşesc să înţeleagă relaţiile spaţiale şi nu pot să achiziţioneze noţiunea de număr.Afectivitatea imbecililor este întotdeauna foarte imatură şi labilă. Imaginile parentale constituie singurul lor system de referinţă, singura experienţă relaţională, din aceasta decurgînd infantilismul lor marcant.Imbecilii au o mare nevoie de securitate. Ei prezintă conduit reactive la o situaţie de abandon şi pe acest fond se pot dezvolta structure mintale obsesionale, fobice sau hipocondrice.Comportamentul imbecililor este dominat de emotivitate care însă este întotdeauna rau controlată, este constant punctat de insecurităţi, deoarece lumea îi apare ca fiind ostilă. Imbecilii nu au un sentiment profund de incapacitate ş i inferioritate.Numeroasele comportamente aberante întîlnite la imbecili nu sînt decît reacţii de insecuritate şi furie sau atitudini de prestanţă. De multe ori comportamentul lor nu este decat o tentativa de a evita o situaţie de eşec.Sărăcia experienţei şi inerţia explică tendinţa imbecililor de a circumscrie lumea lor la o zonă restransa în care toate elementele sunt cunoscute.Afectivitatea imbecilului rămîne deci elementară. Unii sînt indiferenţi, inactivi, izolaţi, alţii sînt afectuoşi, emotivi şi arata un ataşament exclusiv persoanelor care se ocupă de ei.Această labilitate afectivă se manifestă prin plîns şi crize nemotivate, furii subite, violente, paroxistice, un oarecare negativism faţă de anturaj.Fondul afectiv este alcătuit din puerilism şi vanitate, reacţii ostile frecvente, trăsături care fac foarte dificilă integrarea socială a imbecililor. Trebuie să adăugăm şi frecvenţa unor manifestări psihopatice. Deliruri de revendicare şi persecuţie, episoade de depresie anxioasă în cursul cărora poate apare suicidul, uneori imbecilul poate deveni periculos pentru viaţa socială, ajungînd pînă la crimă.Atenţia este caracterizată prin instabilitate ; atunci cînd este interesat, p e n t r u scurtă vreme, imbecilul s e poate ooncentra.Memoria este de regulă diminuată însă uneori poate să fie hipertrofiată, excepţională. Prezenţa hipermneziei a dat naştere la o grupă numită abuziv „idioţi savanţi" în timp ce în realitate ei sunt nişte imbecili. Sunt cunoscuţi în primul rînd imbecilii calculatori, dintre care cel mai celebru rămîne Inaudi, apoi .calculatorii de calendare raportati de Blin (1910), Heuyer (1926), Delay (1947). Toţi aceşti imbecili cu o memorie excepţională vin de fapt şi ilustrează această disarmonie a dezvoltării intelectuale intalnite la aceşti deficienţi mintali.In literatura de specialitate sunt definite un oarecare număr de tipuri clinice, nu numai după etiologie, ci şi după tarsaturile comune ale aspectelor clinice şi de evoluţie. Dintre aceste tipuri amintim : mongolismul, întîrzierea cu note autistice, cretinismul,vitîrzierea mixedematoasă. Se întîlnesc şi imbecili euforici, de regulă verbali care pot ajunge la unele performanţe şcolare însă care sunt cu totul inutilizabile pentru ei. Această încercare de a desprinde unele tipuri clinice are o valoare prognostică şi educativ-terapeutică deosebită, nuanţînd atitudinea recuperatorie faţă de aceşti deficienţi.

17

18