Tema 16. Uzufructul - dezmembrământ al dreptului de proprietate1. Noţiunea uzufructului;2. Caracterele juridice ale uzufructului;3. Modurile de constituire ale uzufructului;4. Bunurile asupra cărora se poate constitui un uzufruct;5.Modurile de stingere a uzufructului;

1. Noţiunea uzufructului

Dreptul de proprietate este un drept real deplin, complet, pe care îl poate avea un titular asupra bunului său și care conferă proprietarului toate atributele acestui drept: usus, fructus și abusus.

Nici unul din celelalte drepturi reale nu posedă cele trei atribute ale proprietății în plenitudinea lor.

Caracteristica comună a celorlalte drepturi reale este lipsa completă a atributului dispoziției, adică a celor două facultăți pe care le conferă acest atribut: fie de a dispune de lucru, juridic, prin înstrăinare, fie de a dispune de el material prin modificarea sau distrugerea sa.

În al doilea rînd, celelalte drepturi reale se exercită, spre deosebire de proprietate, asupra unui lucru care aparține unei alte persoane decît titularul dreptului real. Ele sînt deci drepturi asupra unui lucru a cărui proprietate aparține altuia.

Rezultă deci că dreptul de plină proprietate este dezmembrat, atributele sale fiind împărțite între proprietar, care păstrează atributul dispoziției și o altă persoană, titularul unui alt drept real constituit, format din celelalte atribute ale dreptului de proprietate.

Codul civil al Republicii Moldova acordă un loc important dreptului de uzufruct, reglementându-1 în art. 395-423.

Potrivit dispoziţiilor art. 395 C.civ., „uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa".

Termenul uzufruct este compus din cuvintele latine uzus , ceea ce înseamnă dreptul de a folosi şi fructus de a culege fructele.

Dreptul instituit prin uzufruct este un drept subiectiv:a) Personal, dat fiind că nu poate fi transmis altei persoane (art.398 (1));b) real , dat fiind că are în calitate de obiect un lucru (res – reales);c) absolut, graţie opozabilităţii sale unui cerc nedeterminat de persoane,

inclusiv şi nudului proprietar; d) cu titlu gratuit, dat fiind că posedarea obiectului folosirea şi însuşirea

fructelor acestuia nu are loc contra plată;e) limitat în timp, fiind instituit pe un termen determinat (de 10,20,30 de

ani) sau determinabil (până la epuizarea valorii de consum a obiectului, până la decesul uzufructului-persoană fizică sau până la lichidarea persoanei juridice – uzufructuar în condiţiile art. 397).

Dreptul de a culege fructele de la bunul dat în uzufruct trebuie înţeles lato sensu, adică în sens larg, fiind un drept subiectiv al uzufructului de a percepe toate fructele şi a obţine toate beneficiile (fructele naturale şi civile) pe care este în stare

să le dea obiectul în conformitate cu destinaţia sa economică, obţinând asupra acestora dreptul de proprietate (art. 401)

Situaţia juridică de “nudul proprietar”, care provine de la sintagma din limba latină nuda proprietas , rezultă din faptul că proprietarului bunului, asupra căruia este instituit un uzufruct, îi aparţine doar titlul gol (nud) de proprietar fără aşa elemente ale conţinutului dreptului subiectiv de proprietate (art. 315) ca: dreptul de a poseda, de a folosi şi culege fructele sau a obţine careva alte beneficii de la obiectul uzufructului. Excepţie de la aceasta fac unele elemente de a dispune de obiectul uzufructului (de a-l înstrăina, (art.398 (1)), de a-şi exprima sau nu acordul în cazul când uzufructuarul vrea să transmită obiectul în arendă (chirie) în condiţiile art.398 (3). Uzufructuarul poate fi limitat prin exluderea anumitor folosinţe şi atunci aceste exluderi îi revin nudului proprietar. Uzufructul poate fi instituit în favoarea unei sau mai multor persoane concrete, cu condiţia ca aceste persoane să existe la momentul instituirii uzufructului.

În cazul când uzufructul este instituit în favoarea mai multor persoane, exercitarea dreptului de uzufruct poate fi efectuată în mod conjugat sau succesiv. În primul caz toţi titularii acestui drept folosesc obiectul şi percep de la el fructele împreună, în acelaşi timp şi în egală măsură, iar în al doilea – în mod succesiv, adică folosesc obiectul şi percep fructele într-o anumită ordine succesivă. De exemplu, dacă uzufructul este instituit în favoarea mai multor persoane în formă succesivă asupra unei vaci mulgătoare concrete din cireada ce aparţine cu drept de proprietate altei persoane, apoi prima poate percepe laptele de dimineaţă, a doua – de la amează, iar a treia – de seară.

La fel poate fi instituită ordinea succesivă de percepere a laptelui în zilele săptămânii, de decadele lunii etc, sau în privinţa generaţiei ce o produce acest animal în primul an, în al doilea, în al treilea şi a. m.d.

Cu acelaşi succes şi în aceleaşi modalităţi (conjugat sau succesiv) poate fi instituită ordinea de percepere a dividendelor de la un pachet de acţiuni ce aparţin cu drept de proprietate altei persoane.

Dreptul de uzufruct ia naştere prin separarea atributelor dreptului de proprietate cu privire la un bun determinat, de manieră următoarele: o persoană (fizică sau juridică) numită uzufructuar, va stăpâni şi va folosi bunul, culegându-i în proprietate fructele, iar proprietarul bunului va rămâne numai cu dreptul de dispoziţie asupra bunului, adică va avea numai nuda proprietate.

Deşi din definiţia pe care Codul civil o dă dreptului de uzufruct rezultă unele trăsături caracteristice ce sunt de esenţa acestui drept, totuşi definiţia dată nu cuprinde toate trăsăturile caracteristice ale acestui drept, ceea ce este de natură să producă unele confuzii. Astfel, din definiţia înfăţişată nu rezultă că dreptul de uzufruct este un drept real.

Definind uzufructul ca un drept ce-1 are o persoană de a se bucura de bunu-rile ce sunt proprietatea altei persoane cu îndatorirea de a le conserva substanţa se poate naşte confuzie între noţiunea dreptului de uzufruct şi locaţiune, într-adevăr, atât uzufructuarul cât şi locatarul au dreptul de a poseda şi folosi un bun ce aparţine altei persoanei cu obligaţia de a conserva substanţa bunului şi de a-1 restitui. Cu toate acestea, între aceste drepturi există deosebiri de natură principială, în timp ce dreptul de uzufruct este un drept real, locaţiunea este un drept de creanţă. Această deosebire fundamentală privind natura juridică diferită a celor două drepturi

determină toate celelalte deosebiri referitoare la modul de constituire, drepturile şi obligaţiile titularilor acestor drepturi etc.

Astfel, în timp ce uzufructul este un drept real indiferent dacă obiectul său îl constituie bunurile mobile sau imobile, continua exploatarea fondului, privit ca universalitate juridica, aşa cum ar fi făcut însuşi proprietarul.

Uzufructuarul este îndreptăţit să înstrăineze mărfurile ori produsele pentru a realiza profit, având însă obligaţia de a înlocui mărfurile sau produsele vândute pentru ca la sfârşitul uzufructului sa restituie proprietarului aceleaşi bunuri, în caz de faliment al uzufructuarului, creditorii vor putea urmări numai beneficiile realizate de acesta, nu şi fondul de comerţ ce a constituit obiectul uzufructului.

Dreptul de uzufruct poate avea ca obiect numai bunurile proprietate privată ce se află în circuitul civil, indiferent de titular. Bunurile ce alcătuiesc obiectul proprietăţii publice, fiind scoase din circuitul civil, nu sunt susceptibile de uzufruct.

2. Caracterele juridice ale uzufructului sunt:a)uzufructul este un drept real, oferindu-i titularului său posibilitatea de a

exercita prerogativele asupra unui lucru fără concursul altcuiva. Cu adevărat, uzufructul are ca obiect un bun material, mobil sau imobil care aparţine unui terţ, care este proprietar. Aceasta este ipoteza tradiţională, care aşează uzufructul printre drepturile reale, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Din cele trei prerogative ale proprietăţii (usus, fructus şi abusus), uzufructuarul le posedă pe primele două, aceasta înseamnă că el poate folosi bunul cu condiţia de a nu-1 modifica şi de a-i conserva substanţa şi totodată poate culege fructele adică produsele juridice care nu epuizează substanţa lucrului.

a) uzufructul este un drept temporar, ceea ce însemnă că nu poate fi constituit pe o perioadă nelimitată de timp. Această trăsătură trebuie înţeleasă în sensul că dacă titularul său este o persoană fizică, uzufructul poate fi cel mult viager, iar dacă este vorba de o persoană juridică, uzufructul nu poate dura mai mult de 30 ani, conform art.397, alin. (2) din Codul civil. Comparativ cu proprietatea, care este perpetuă, uzufructul se stinge în mod obligatoriu la moartea uzufructuarului, aceasta fiind durata sa maximă.

b)conferă uzufructuarului dreptul de posesie şi de folosinţă asupra lucrului. De aici rezultă, că uzufructul acordă proprietarului bunului puteri reduse. Aceasta deoarece folosinţa şi fructele aparţin uzufructuarului, proprietarul are doar un titlu nud, lipsit de eficacitate veritabilă, ceea ce a făcut ca el să se numească nud proprietar. Desigur, el poate înstrăina nuda proprietate (prin vânzare sau donaţie) dar valoarea economică a nudei proprietăţi este de obicei redusă şi variabilă, aceasta pentru că în fapt numai la moartea uzufructuarului nudul proprietar dobândeşte toate prerogativele unui proprietar, devenind astfel proprietar deplin. Cu cât moartea uzufructuarului este mai probabilă, cu atât este mai mare valoarea nudei proprietăţi. De exemplu: dacă uzufructuarul este în vârstă şi cu o sănătate şubredă, valoarea nudei proprietăţi este mai mare decât dacă el ar fi tânăr şi sănătos.

3. Modurile de constituire a uzufructului

Codul civil al Republicii Moldova în art. 396 prevede că „uzufructul se stabileşte prin lege, act juridic sau prin hotărâre judecătorească".

În privinţa constituirii dreptului de uzufruct în baza unui act juridic (prin voinţa omului) se disting două moduri:

- prin contract şi - prin testament. Constituirea dreptului de uzufruct prin contract se face la rândul său pe două

căi: pe cale de înstrăinare şi pe cale de retenţiune. Pe cale de înstrăinare uzufructul se dobândeşte prin constituirea de către

proprietar asupra unui bun sau universalităţi de bunuri ale sale în favoarea unei alte persoane a unui drept de uzufruct. Cu alte cuvinte, proprietarul dezmembrează dreptul său de proprietate, înstrăinând posesia şi folosinţa, el rămânând cu dreptul de dispoziţie. Acesta este un mod direct de constituire a dreptului de uzufruct.

Pe cale de retenţie uzufructul se constituie în felul următor: proprietarul înstrăinează nuda proprietate, reţinând pentru sine folosinţa şi posesia, transformându-se în felul acesta din proprietar, în uzufructuar. Acesta este un mod indirect de constituire a dreptului de uzufruct, fiindcă obiectul direct şi nemijlocit al contractului îl constituie înstrăinarea dreptului de proprietate, în cazul de faţă nuda proprietate, stabilirea uzufructului fiind o consecinţă indirectă a acestei înstrăinări.

Indiferent dacă uzufructul se constituie pe cale de înstrăinare sau de retenţiune, este absolut necesar un act translativ prin care să se transmită fie dreptul de uzufruct, fie nuda proprietate.

în practică, cel mai adesea, dreptul de uzufruct se constituie prin testament. Acest mod de stabilire a uzufructului prezintă avantajul că fără a lipsi pe moştenitori de succesiune - aceştia dobândind nuda proprietate - se constituie în favoarea unei persoane un drept de uzufruct.

Prin testament, uzufructul se poate constitui, la fel ca şi prin convenţii, fie pe cale de înstrăinare când testatorul constituie asupra anumitor bunuri sau asupra întregului patrimoniu un drept de uzufruct în favoarea unei persoane, fie pe cale de retenţiune când testatorul printr-un legat lasă nuda proprietate unei persoane, moştenitorii devenind uzufructuari.

4. Bunurile asupra cărora se poate constitui un uzufruct

Art.396 al.(2) din Codul Civil al Republicii Moldova, arată că uzufructul se poate stabili pe orice fel de bunuri neconsumptibile care se află în circuitul civil mobil sau imobil, corporal sau incorporai, inclusiv un patrimoniu sau o parte din el.

Regula este că uzufructul are ca obiect bunuri neconsumptibile, deoarece uzufructuarul are obligaţia de a conserva substanţa lucruluişi de a restitui lucrul proprietarului, la expirarea termenului.

Dar uzufructul poate avea ca obiect şi bunuri comsumptibile, caz în care uzufructuarul dobândeşte de la proprietar chiar proprietatea lucrului. Dintr-un alt punct de vedere, uzufructul poate avea ca obiect unul sau mai multe lucruri anume determinate, caz în care uzufructul este cu titlu particular sau poate avea ca obiect o universalitate de bunuri sau o fracţiune dintr-o universalitate, caz în care uzufructul este după cum: universal sau cu titlu universal.

Prezintă interes această clasificare, din următoarele motive: pentru repararea datoriilor şi sarcinilor între uzufructuar şi nudul proprietar, pe timp cât durează uzufructul.