Modurile de dobândire a dreptului de proprietate

Sintagma „moduri de dobândire a dreptului de proprietate" desemnează totalitatea mijloacelor reglementate de lege - acte juridice şi fapte juridice - prin care se poate dobândi dreptul de proprietate indiferent de forma sub care se prezintă.

Unele dintre aceste mijloace juridice sunt, în acelaşi timp, şi moduri de dobândire a celorlalte drepturi reale, derivate din dreptul de proprietate, adică a dezmembrămintelor proprietăţii cum sunt: uzufructul, uzul, abitaţia, servitutea şi dreptul de superficie(cu excepția drepturilor reale ce derivă din proprietatea publică – dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosinţă).

Art. 644-645 din Codul civil prevăd că dreptul de proprietate se poate dobândi prin următoarele moduri generale: - succesiune,

- legate, - convenţie sau contract, - tradiţiune, - accesiune sau incorporaţiune, - prescripţie achizitivă sau uzucapiune, - ocupaţiune.

Această enumerare a fost criticată. În primul rând, este incompletă deoarece unele din modurile generale de dobândire a dreptului de proprietate au fost omise, cum sunt, de pildă, posesia de bună-credinţă a bunurilor mobile, dobândirea în proprietate a fructelor de către posesorul de bună credinţă al bunului frugifer şi hotărârile judecătoreşti constitutive de drepturi.

De asemenea, termenul de succesiune, fără nici o altă precizare, desemnează, atât devoluţiunea succesorală legală, cât şi devoluţiunea succesorală testamentară.

Chiar atunci când legea instituie o prezumţie de proprietate, temeiul acelei prezumţii îl constituie, în realitate, tot un fapt sau act juridic. De exemplu, deşi se afirmă că dobândirea mobilelor prin posesie de bună credinţă, în condiţiile art. 1909 alin. 1 Cod civil, are loc ex lege, se poate observa că dreptul de proprietate se dobândeşte în temeiul unui fapt juridic, care este tocmai posesia de bună-credinţă. Aceeaşi soluţie este valabilă şi în cazul dobândirii fructelor de către posesorul de bună-credinţă al bunului frugifer, în situaţia prevăzută de art. 485 Cod civil.

Modurile generale de dobândire a dreptului de proprietate sunt următoarele: - contractul sau convenţia translativă ori constitutivă de drepturi reale;- succesiunea legală; - succesiunea testamentară;- uzucapiunea sau prescripţia achizitivă; - accesiunea; - posesia de bună credinţă a bunurilor mobile; - dobândirea fructelor de către posesorul de bună credinţă a bunului frugifer; - tradiţiunea şi - ocupaţiunea.

NCC a înlăturat aceste critici. Astefel la art. 557 pevede:(1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală sau testamentară,

accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi.

(2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ.

(3) Prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate.(4) Cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 888.

Modurile de dobândire se aplică ambelor forme de proprietate: publică şi privată. În cazul propr. publice se găsesc şiModuri specifice de dobândire a acesteia(ex: exproprierea pt. cauză de utilitate publică).

Aceste moduri de dobândire a proprietăţii se aplică tuturor subiectelor de drept. În cazul persoanelor juridice aceste moduri trebuie corelate cu principiul capacităţii de folosinţă a pj.

Modurile generale de dobândire a dreptului de proprietate se clasifică în funcţie de mai multe criterii: După întinderea dobândirii există moduri de dobândire universală sau cu titlu universal şi moduri de

dobândire cu titlu particular. După caracterul dobândirii se clasifică în moduri de dobândire cu titlu oneros şi cu titlu gratuit a dreptului de

proprietate. După momentul în care se produce efectul dobândirii dreptului de proprietate, distingem: modul de

dobândire între vii şi moduri de dobândire pentru cauză de moarte. După situația juridică a bunului în momentul dobândirii, sunt moduri originare şi moduri derivate de

dobândire a proprietăţii.Modurile originare de dobândire constau în acele mijloace juridice în temeiul cărora dobânditorul

unui bun este primul său proprietar, fără să opereze o transmisiune a dreptului de proprietate de la o persoană la alta, cum sunt: uzucapiunea şi accesiunea. În cazul acestor moduri de dobândire a dreptului de proprietate, deşi, în realitate, bunul face obiectul unui drept al celui ce urmează să piardă proprietatea, legea priveşte bunul ca şi cum nu ar fi făcut parte din patrimoniul nici unei persoane.

Moduri derivate de dobândire sunt considerate acele mijloace juridice care au ca efect transmisiunea dreptului de proprietate de la o persoană la alta, aşa cum el există în patrimoniul înstrăinătorului; în această categorie intră contractele, succesiunea legală şi succesiunea testamentară.

1. Convenţia sau contractul - mod de dobândire a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale. Prezintă importanţă numai acele contracte prin care se transmite un drept de proprietate sau se constituie un

anumit drept real, precum vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia şi renta viageră.

În conformitate cu art. 971 Cod civil: „In contractele ce au ca obiect translația proprietății sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimțământului părților şi lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a făcut tradițiunea bunului".

art. 1295 alin. 1 Cod civil prevede: „Vinderea este perfectă între părți şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului şi asupra prețului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi prețul nu se va fi numărat".

pentru valabilitatea unor contracte translative de proprietate, simplul acord de voinţă nu este suficient. Astfel, pentru valabilitatea contractului de donaţie, Codul civil prevede obligaţia respectării unei solemnităţi.

De la principiul potrivit căruia transferul sau constituirea dreptului real operează în momentul încheierii valabile a contractului există următoarele excepţii:

când prin contract s-a stabilit de către părţi că transferul sau constituirea dreptului real va avea loc în momentul împlinirii unui termen sau a realizării unei condiţii suspensive;

atunci când contractul are ca obiect bunuri viitoare, transferul dreptului real este amânat până la data realizării şi predării lor;

în cazul în care contractul are ca obiect bunuri generice, transferul dreptului de proprietate are loc numai în momentul individualizării lor prin măsurare, cântărire sau numărare, operaţie ce se realizează, de regulă, odată cu predarea;

în sistemul de publicitate imobiliară prin cărţile funciare care a fost reglementat de Legea nr. 115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se transmiteau ori se constituiau numai pe data intabulării lor, adică a înscrierii în cartea funciară.

2. Uzucapiunea sau prescripţia achizitivă Uzucapiunea sau prescripția achizitivă este un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la

un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acelui lucru în tot timpul fixat de lege.

În sistemul Codului civil, uzucapiunea era concepută, alături de ocupațiune, ca o probă absolută a dreptului de proprietate.

Uzucapiunea se justifică din mai multe puncte de vedere: de cele mai multe ori, posesia (stăpânirea bunului) corespunde dreptului de proprietate; stabilitatea şi securitatea juridică impun să se recunoască efectele posesiei; constituie o sancţiune împotriva fostului proprietar, care a neglijat imobilul făcând posibilă stăpânirea lui de

către un terţ.

Domeniul de aplicare a uzucapiunii se circumscrie numai la categoria bunurilor imobile.

Pot fi dobândite prin uzucapiune numai bunurile imobile care se află în proprietate privată, indiferent că titularul dreptului de proprietate este statul, o unitate administrativ-teritorială, o regie autonomă, societate comercială cu capital de stat, mixt sau particular ori persoanele fizice; bunurile imobile care fac parte din domeniul public naţional şi din domeniul public local, fiind scoase din circuitul civil general(sunt inalienabile şi imprescriptibile).

Uzucapiunea operează şi în cazul posesiei cu rea-credință a bunurilor mobile. Această regulă a fost stipulată expres în NCC la art. 939.

Uzucapiunea presupune o posesie utilă; legea nu prevede ca proprietarul să aibă cunoştinţă de împrejurarea că bunul său este posedat de altul; simpla detenţie precară şi posesia viciată nu pot duce niciodată la uzucapiune; moştenitorii sunt presupuşi că stăpânesc bunurile succesorale unii pentru alţii cât timp se află în

indeviziune, posesia lor fiind echivocă – nu pot dobândi prin uzucapiune; stăpânirea unuia dintre moştenitori este aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune dacă a intervenit o manifestare exterioară din partea sa, care să demonstreze că a înţeles să transforme posesia din comună în exclusivă;

Uzucapiunea poate fi de două feluri:Uzucapiunea de 30 de ani sau uzucapiunea lungă

- să existe o posesie de 30 de ani;- posesia să fie utilă, adică să nu fie afectată de vreun viciu.

!chiar şi o posesie de rea-credinţă este aptă să ducă la dobândirea dreptului real;

Uzucapiunea de 10 până la 20 de ani sau uzucapiunea scurtă se aplică: - numai cu privire la bunurile imobile;

- numai cu privire la bunurile imobile privite ut singuli;

Uzucapiunea scurtă presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:- să existe o posesie utilă;- posesia utilă să se întemeieze pe un just titlu;- posesia să dureze de la 10 la 20 de ani;- posesia să fie de bună-credinţă.

Just titlu este orice act translativ de proprietate care provine de la altcineva decât proprietarul. Trebuie să existe în realitate: nu este suficient un titlu putativ; El apare ca separat de buna-credinţă; de aceea trebuie să fie dovedit în mod separat; Un act nul absolut nu poate constitui just titlu; un titlu anulabil poate constituie just-titlu doar dacă nu

este invocat împotriva celui apt să invoce NR – dup trecerea termenului de 3 ani de prescripţie, va putea fi invocat ca just-titlu chiar împotriva celui ce ar fi putut cere anularea;

NU pot constitui just-titlu Pot constitui just-titlu- Convenţiile de locaţiune, depozit, comodat;- Hotărârile judecătoreşti declarative;- Convenţiile de împărţeală;- Ceretificatul de moştenitor;

Pentru că trebuie să fie translative de proprietate.

- Tranzacţia;- Hotărârea judecătorească de adjudecare a

unui bun precum şi cea care constată p convenţie translativă de proprietate în timpul procesului;

- Hot. Jud. Care suplineşte consimţământul debitorului vânzător la efectuarea vânzării;

Succesiunea legală(ab intestat) şi legatul universal pot constitui just-titlu?(titlul pro herede poate fi considerat just-titlu?): Codul civil(art. 1858 pct. 4) admite că transmiterea universală către un succesor de bc interverteşte precaritatea în posesie utilă => titlul pro herede poate fi considerat just titlu;

Justul titlu trebuie să aibă dată certă;

Nu se cere ca justul tilu să fie înscris în registrul de transcripţiuni imobiliare;

Buna-credinţă a posesorului constă în convingerea greşită a posesorului că a dobândit de la adevăratul proprietar. Buna-credinţă trebuie să existe în momentul intrării în posesie; nu contează faptul că ulterior posesorul

şi-a dat seama. Buna-credinţă este prezumată;(de aceea justul titlu trebuiă să fie probat separat)

Termenul de 10 până la 20 de ani se determină pentru fiecare caz în parte, astfel: termenul este de 10 ani atunci când proprietarul imobilului are domiciliul în aceeaşi circumscripţie de Curte de

apel cu imobilul; termenul este de 20 de ani atunci când proprietarul imobilului locuieşte în raza teritorială a altei Curţi de apel

decât cea în care se află imobilul. în cazul în care proprietarul imobilului a locuit parte de timp în aceeaşi circumscripţie teritorială de Curte de apel

cu a imobilului şi parte de timp, într-o altă circumscripţie, pentru fiecare an de absenţă din cei 10, se cere să treacă 2 ani cât are domiciliul în circumscripţia unei alte curţi de apel decât cea a imobilului.

Joncţiunea posesiilor Regula exprimată de art. 1859 C.civ. este aceea a "autonomiei posesiilor", în sensul că fiecare posesor începe în

persoana sa o nouă posesie.

Prin excepţie - art. 1860 C.civ. - recunoaşte facultatea joncţiunii posesiilor, adică posesorul actual pentru a opune prescripţia achizitivă, poate adăuga la timpul posesiei sale durata de timp a posesorului anterior, durata posesiei autorului său.(este întotdeauna posibilă dar este facultativă)

Posesorul actual nu poate schimba natura posesiei anterioare; este obligat să o continue cu toate viciile sau calităţile sale;

Nu operează dacă posesia unui imobil a fost transmisă printr-un aj lovit de NA;

Prin autor se înţelege persoana care nu este titularul dr real;

Pentru a opera joncţiunea posesiilor, trebuie îndeplinite două condiţii: să fie o posesie propriu-zisă (det precară nu poate fi unită cu o posesie); cel care invocă joncţiunea trebuie să fie sucdesor în drepturi al autorului; acesta din urmă nu poate invoca

joncţiunea;

chiar dacă posesorul actual a obţinut posesia printr-o acţ în rev, nu poate să se servească de timpul cât a posedat cel de la care a revendicat lucrul;

Se pot întâlni următoarele situaţii: posesia dobânditorului este de bună-credinţă şi cu just titlu, iar a autorului de rea-credinţă. În această situaţie

există două posibilităţi: - de a începe o nouă prescripţie de la 10 la 20 de ani; - de a opera joncţiunea posesiilor, situaţie în care va opera uzucapiunea de 30 de ani - are interes

pentru această joncţiune a posesiilor atunci când timpul rămas până la îndeplinirea termenului de 30 de ani ar fi mai mic decât timpul necesar îndeplinirii uzucapiunii de scurtă durată;

când posesia dobânditorului este de rea-credinţă, iar cea a autorilor este cu bună-credinţă şi just titlu, atunci va opera uzucapiunea de 30 de ani, indiferent că se foloseşte numai de timpul posesiunii sale ori recurge la joncţiunea posesiilor - acest ultim caz se devansează termenul de începere a curgerii termenului de prescripţie achizitivă;

când posesia dobânditorului este de aceeaşi natură cu a autorilor, după caz, va opera fie uzucapiunea scurtă fie cea de lungă durată. Eventuala invocare a joncţiunii posesiilor va devansa termenul de începere a curgerii termenului de prescripţie achizitivă.

Modul de calcul a termenului este al comutaţiei intermediare - ziua în care începe prescripţia nu se ia în calcul, însă ultima zi se ia în calcul;ziua se soocoteşte de 24 de ore şi începe de la ora 0, sfârşindu-se la miezul nopţii următoare;

Întreruperea şi suspendarea prescripţiei. Întreruperea prescripţiei , poate fi: naturală şi civilă.

întreruperea naturală a prescripţiei achizitive se realizează în două situaţii:- când posesorul este şi rămâne lipsit de folosinţa lucrului, fie de adevăratul proprietar, fie de o terţă persoană

timp de 1 an;- când lucrul este declarat imprescriptibil în urma unei transformări legale a naturii sau destinaţiei sale.

întreruperea civilă a prescripţiei achizitive. Cauzele de întrerupere au fost considerate comune cu cele aplicabile la materia prescripţiei extinctive:

- recunoaşterea dreptului din partea posesorului;- cererea de chemare în judecată - este vorba de acţiunea în revendicare, chiar dacă a fost introdusă la o

instanţă necompetentă;- actul începător de executare (exemplu: somaţia de executare în procedura executării silite imobiliare

directe, sechestrul, comandamentul). În cazul prescripţiei achizitive, act începător de executare îl constituie cererea de executare a hotărârii definitive şi irevocabile obţinute de către proprietar în acţiunea în revendicare. Acest act are drept efect întreruperea a două prescripţii: pe de-o parte prescripţia dreptului de a cere executarea silită a respectivei hotărâri, iar pe de altă parte prescripţia achizitivă ce a începută să curgă în favoarea pârâtului posesor de la data rămânerii irevocabile a sentinţei.

Prescripţia nu este întreruptă dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.

Suspendarea prescripţiei nu înlătură timpul scurs anterior cauzei de suspendare. Cazuri: - cât timp cel împotriva căruia curge prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră;- cât timp cel care se pretinde proprietar ori cel care invocă uzucapiunea se afla în rândurile forţelor armate

ale României, iar acestea sunt puse pe picior de război. Calitatea de cadru militar, de militar în termen ori rezervist concentrat nu este suficientă, fiindcă este necesar ca forţele armate din care face parte militarul să se afle pe picior de război (situaţii precum starea de război, mobilizarea oridesfăşurarea unor misiuni şi operaţiuni care potrivit legii, determină încadrarea respectivelor unităţi militare în categoria de unităţi ce desfăşoară operaţiuni în zone de conflict - de exemplu, unităţile aflate în misiune în alte ţări, pe baza tratatelor şi acordurilor internaţionale la care România este parte, pentru menţinerea păcii -);

- între părinţi sau tuturor şi cei care se află sub ocrotirea lor, cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate;- prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exerciţiu, cât timp nu are reprezentant legal;- prescripţia nu curge între soţi în timpul căsătoriei.

Efectele uzucapiunii Dobândirea proprietăţii sau a altui drept real asupra lucrului de către posesor, cu efect retroactiv (chiar din ziua în

care a început posesia);

uzucapiunea este un mod de dobândire originar. Dreptul de proprietate se naşte în patrimoniul proprietarului uzucapant, liber de sarcinile constituite de către proprietarul anterior.

Invocarea uzucapiunii poate avea loc pe calea acţiunii în justiţie - acţiune în constatare - ori pe cale de excepţie (indirectă). Constatarea intervenirii uzucapiunii trebuie cerută de cel interesat şi nu se face din oficiu.(efectul uzucapiunii nu se produce de drept)

Renunţarea la uzucapiune poate avea loc numai după împlinirea termenului, prin recunoaştere sau tacit. Cel care renunţă trebuie să aibă capacitate de a înstrăină. Creditorii, precum şi orice altă persoană interesată poate invoca prescripţia la care debitorul său a renunţat.

Uzucapiunea în sistemul cărţilor funciare. În unele teritorii ale ţării - Transilvania, Banat şi Bucovina - unde s-a aplicat sistemul de publicitate imobiliară prin

cărţi funciare prevăzut de Legea nr. 115/1938, uzucapiunea erareglementată diferit. Legea nr. 115/1938 reglementa în art. 27 şi art. 28 două cazuri de uzucapiune: uzucapiunea tabulară şi

uzucapiunea extratabulară. Uzucapiunea tabulară. Art. 27 din Legea nr. 115/1938 prevede că în cazul în care s-au înscris drepturi fără cauză

legitimă, adică pe baza unui titlu nevalabil, acele drepturi reale pot fi dobândite dacă titularul înscris în cartea funciară a posedat imobilul cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani. Acest caz de uzucapiune poartă denumirea de uzucapiune tabulară sau prin convalescenţa titlului. Expresia de uzucapiune tabulară este de natură a evidenţia faptul că dreptul de proprietate sau alt drept real ce se dobândeşte, este deja înscris sau intabulat în cartea funciară pe numele uzucapantului. Se afirmă că se realizează prin convalescenţa titlului, pentru faptul că titlul pe baza căruia s-a făcut intabularea, deşi nevalabil, prin trecerea termenului de 10 ani, se curăţă de viciile sale, se vindecă, devenind pe deplin valabil. Termenul de 10 ani este şi termenul în care se prescriu toate acţiunile de carte funciară prin care s-ar mai putea contesta validitatea înscrierii în cartea funciară. În acest fel, starea de aparenţă tabulară creată prin intabulare, se consolidează punându-se de acord cu realitatea sau starea de fapt. Uzucapiunea produce efecte retroactive, de la data intabulării acelui drept în cartea funciară.

Uzucapiunea extratabulară. Art. 28 alin. 1 din Legea nr. 115/1938 prevede că posesorul unui bun imobil care l-a posedat, în condiţiile legii, timp de 20 de ani de la moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere intabularea dreptului în favoarea sa, în temeiul uzucapiunii. De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, socotiţi de la înscrierea în cartea funciară a declaraţiei de renunţare la proprietate. Denumirea de uzucapiune extratabulară este dată de împrejurarea că dobândirea dreptului de proprietate de către posesorul imobilului are loc fără să fi fost intabulat, la începerea posesiei, în cartea funciară.

Condiţiile cerute de lege pentru a putea invoca această uzucapiunii sunt:- titularul dreptului intabulat în cartea funciară să fie decedat ori să existe o declaraţie de renunţare la

proprietate;- uzucapantul să posede imobilul timp de cel puţin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular ori de la data

declaraţiei de renunţare la proprietate;- posesia să fie utilă, indiferent de buna-credinţă sau reaua-credinţă a posesorului.

Uzucapiunea în NCC mod de dobandire a proprietatii sau altui drept real asupra unui bun imobil, prin posesia exercitata neintrerupt

sau prin intervertirea precaritatii in posesie, in termenul prevazut de lege si cu respectarea conditiilor legale.

Fiecare posesor este considerat ca incepe in persoana sa o noua posesie, indiferent daca bunul a fost transmis cu titlu universal sau particular, dar pentru invocarea uzucapiunii, posesorul actual poate uni propria posesie cu cea a autorului sau(jonctiunea posesiilor).(art. 933 NCC)

Cursul uzucapiunii este suspendat daca posesia este viciata.

Termenele de dobandire au fost micsorate, inlesnindu-se circulatia juridica a terenurilor.

Nu se mai foloseste termenul de prescriptie achizitiva, ci numai cel de prescriptie extinctiva.

Uzucapiunea este - extratabulara si tabulara.

Uzucapiunea extratabulara - art. 930 NCC cerere de inscriere in cartea funciara a dreptului de proprietate sau a dezmembramintelor sale durata posesiei: 10 ani cererea de inscriere sa fi fost inregistrata inainte ca o terta persoana sa isi fi inregistrat propria cerere de

inscriere a dreptului in folosul sau, pe baza unei cauze legitime, in cursul sau chiar dupa implinirea termenului de uzucapiune(alin. 2);

Cazuri când intervine: proprietarul, persoana fizica, a decedat sau persoana juridica si-a incetat existenta; a fost inscrisa in cartea funciara declaratia de renuntare la proprietate; imobilul nu era înscris în nicio CF;

Termenul nu curge inainte de data decesului, sau, dupa caz, data incetarii exsitentei persoanei juridice, sau inainte de data inscrierii declaratiei de renuntare la proprietate, chiar daca intrarea in posesia s-a produs la o data anterioara.

Dispozitiile acestei sectiuni se completeaza cu cele referitoare la prescriptia extinctiva.

Discutii - art. 930 alini lit a cu alin 2 cu trimitere la art. 887, 890alin1, 1137 -1139, 1120, 553 alin. 2 ; 930 alin. 1 lit b cu 889; relevanta 930 alin. 1 lit c - (momentul de la care incepe sa curga termenul); 889 alin 2 si 553 alin 2 teza a doua

- legatura dintre 918 alin. 1 lit c, 920 si 675 NCC- mai este necesara si obligatorie o procedura in fata instantei pentru uzucapiunea extratabulara, avand in vedere ca 930 vorbeste de cererea de inscriere in cartea funciara, existenta unor cereri anterioare se verifica tot la cartea funciara de registrator, dovada faptului material se poate face cu declaratii autentice -art. 884 trimite la lege speciala, iar elementul intentional este prezumat prin faptul stapanirii bunului - problemele punandu-se din perspectiva calitatii procesuale pasive in uzucapiune pana in prezent - pe de alta parte cum corelam 934 cu art. 2513 NCC?- mai are uzucapiunea caracter retroactiv, in absenta unui text expres de lege?

Uzucapiunea tabulara - art. 931 NCC persoana a fost inscrisa fara cauza legitima(un titlu care nu este apt sa transmita dreptul) in cartea funciara -art.908 NCC fata de prevederile art. 908 si 909 NCC rezulta ca cel care indeplineste in cele mai multe cazuri conditia pentru uzucapiune tabulara este dobanditorul nemijlocit de buna credinta, dar al carui titlu este afectat de o cauza de nulitate absoluta Discutie - ce se intampla daca la momentul inscrierii titlul era valabil, dar ulterior s-a desfiintat, mai poate fi invocata uzuc tabulara, mai este indeplinita conditia de cauza nelegitima la momentul inscrierii?(raspuns - da, este justificarea uz tabulare / A Boar in acest sens) buna credinta este suficienta la data inregistrarii cererii de inscriere - vezi art. 901 alin. 2 NCC, si la data intrarii in

posesie a posedat timp de 5 ani, dupa momentul inscrierii -termenul incepe sa curga din momentul in care sunt indeplinite

cele 2 conditii( posesie utila si inscrierea dreptului in CF). dc posesia incepe ulterior introducerii cererii, de la momentul intrarii in posesie incepe sa curga termenul;

posesia a fost utila, neviciata; Efectul uzucapiunii tabulare este acela de a valida cauza, initial nelegitima a inscrierii dreptului real principal in

cartea funciara. Temeiul va fi chiar titlul, iar momentul cel al inregistrarii cererii

Uzucapiunea mobiliara - art. 939 NCC - cel care poseda bunul altuia timp de 10 ani, in alte conditii decat cele ale posesiei de buna credinta, poate dobandi dreptul de proprietate in temeiul uzucapiunii;

viciile posesiei suspenda cursul uzucapiunii poate opera jonctiunea posesiilor

Aplicarea legii în timp în materie de uzucapiune

Se aplică reglementarea în vigoare la data începerii posesiei; Pentru posesiile care au început înainte data intrării în vigoare a NCC, sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la

uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. În cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile

dispoziţiile în materie de uzucapiune din VCC;

3. Accesiunea sau încorporaţiunea.

Art. 488 Cod civil prevede: „Tot ce se uneşte şi se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului". Accesiunea este încorporarea sau unirea unui lucru cu alt lucru, fiecare având proprietari diferiţi.

Proprietarul bunului mai important, considerat principal, devine proprietar al bunului mai puţin important sau accesoriu. Fostul proprietar al bunului accesoriu, de regulă, are dreptul să primească o despăgubire, în virtutea principiului îmbogăţirii fără just temei.

Accesiunea este de două feluri: imobiliară şi mobiliară. Accesiunea imobiliară, la rândul ei, poate fi: naturală şi artificială.

Accesiunea imobiliară naturală. Accesiunea imobiliară naturală constă în unirea sau incorporarea a două bunuri, dintre care cel puţin bunul principal

este imobil, având proprietari diferiţi, fără intervenţia omului. Aluviunea. Prin aluviune se înţeleg creşterile de teren care se fac pe nesimţite ca urmare a depunerilor succesive

de pământ la malurile apelor curgătoare. - Ele aparţin proprietarului terenului riveran la care s-au făcut acele depuneri de pământ (art. 495-497

Cod civil).- Tot ale proprietarului riveran sunt şi pământurile lăsate de apele curgătoare, când ele se retrag pe

nesimţite de la unul din ţărmuri şi se îndreaptă către celălalt ţărm; proprietarul ţărmului de unde apa s-a retras profită de aluviune, fără ca proprietarul ţărmului opus să poată reclama pământul cel pierdut. Acest drept nu are loc în privirea pământurilor părăsite de apa mării.

- Aluviunea nu are loc în privirea lacurilor, heleşteielor şi a iazurilor; proprietarul lor conservă totdeauna pământul acoperit de apă, când ea este la înălţimea scurgerii heleşteului, iazului, chiar dacă câtimea apei ar scădea în urmă; şi viceversa, proprietarul iazului nu câştigă nici un drept asupra pământului riveran ce se acoperă de apa iazului când urmează vărsături extraordinare.

- Aluviunea poate primi aplicare numai în privinţa proprietăţii private;

Avulsiunea (art. 498 Cod civil). Prin avulsiune se înţelege ruperea bruscă a unei bucăţi de pământ, datorită acţiunii apelor curgătoare, şi alipirea ei la un teren riveran care este proprietatea altei persoane. Potrivit legii, acea bucată de pământ devine proprietatea proprietarului fondului la care s-a produs alipirea. Totuşi, fostul proprietar poate să o revendice în termen de un an. Nu se aplică proprietăţii publice care este inalienabilă.

Insulele şi prundişurile (art. 500 Cod civil). Textul art. 500 Cod civil prevede că insulele şi prundişurile care se formează în râurile nenavigabile sunt ale proprietarului ţărmului pe care ele s-au format. Pentru aceasta trebuie să fie determinată linia mediană a cursului apei. În ipoteza în care s-a format în întregime de o parte a liniei mediane, va reveni în totalitate proprietarului fondului riveran din acea parte. Atunci când insula formată trece peste linia mediană a râului, art. 500 Cod civil, parte finală, prevede că „fiecare proprietar are dreptul de proprietate asupra părții de insulă ce se întinde spre el, pornind de la jumătatea râului".

- Dacă un râu sau un fluviu, formându-şi un braţ nou, taie şi înconjoară pământul unui proprietar riveran şi face prin acest chip o insulă, proprietarul nu pierde pământul ce s-a transformat în insulă, chiar dacă el s-a făcut de un fluviu sau de un râu navigabil sau plutitor.

- Dacă un fluviu sau un râu îşi face un nou curs părăsind vechea sa albie, această albie se împarte între proprietarii mărginari.

- Potrivit art. 499 Cod civil insulele şi prundişurile care se formează în albia fluviilor şi râurilor navigabile sau plutitoare sunt proprietatea statului.

Accesiunea albiei unui râu care şi-a schimbat cursul în mod natural. Potrivit art. 502 Cod civil: „Dacă un fluviu sau un râu îşi face un nou curs părăsind vechea sa albie, această albie, se împarte între proprietarii mărginaşi". Proprietarii riverani cărora le revine vechea albie a râului nu sunt obligaţi să plătească nici o despăgubire proprietarului pe terenul căruia râul şi-a făcut o nouă albie, deoarece acest fenomen a avut loc în mod natural.

Accesiunea animalelor sălbatice. Art. 503 Cod civil, prevede că „Orice animale sau zburătoare sălbatice trec în cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cât timp rămân la noi, afară numai dacă asemenea trecere s-a ocazionat prin fraudă sau artificii". Dobândirea animalelor prin trecerea lor pe pământul unui proprietar are loc în virtutea dreptului de accesiune, animalele devenind accesoriile fondului pe care se află. Imediat ce animalele sălbatice părăsesc terenul respectiv, ele încetează a mai aparţine proprietarului acelui teren. Este de observat că aplicarea dispoziţiilor Codului civil referitoare la accesiunea imobiliară naturală au suferit serioase restrângeri ca urmare a unor reglementări speciale. De exemplu, fondul cinegetic este proprietatea statului. Dobândirea unor exemplare de animale sălbatice de orice persoană poate avea loc numai în condiţiile prevăzute de Legea nr. 26/1976 privind economia vânatului şi vânătoarea.

Accesiunea imobiliară artificială (incorporaţiunea) Acest mod de dobândire a proprietăţii se referă la dobândirea construcţiilor şi plantaţiilor.

Codul civil instituie prezumţia relativă potrivit căreia orice lucrarea sau plantaţie făcută în pâmânt sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietar.

Situaţii: când construcţia sau plantaţia este făcută de proprietarul terenului cu materialele altcuiva. Legea

prevede că lucrările devin proprietatea celui care este proprietarul terenului. - Proprietarul terenului are obligaţia de a despăgubi pe constructor cu preţul materialelor şi despăgubiri

(daune interese) spre a nu se îmbogăţi fără temei legitim dar preoprietarul materialelor nu are dreptul să le ridice;

- Accesiunea va opera în mod direct, pe măsură ce materialele vor fi încorporate în teren, ca efect la încorporării, fără a mai fi necesară manifestarea de voinţă a proprietarului să facă operantă operaţiunea;

când lucrările sunt făcute de o persoană cu materialele proprii pe terenul altuia.- constructorul este de rea-credinţă. Proprietarul terenului are un drept de opţiune între:

de a păstra lucrările cu obligaţia de a plăti valoarea materialelor şi preţul muncii fără a se lua în considerare sporirea valorii fondului;

de a obliga pe constructor să-şi ridice lucrările pe cheltuiala sa, eventual cu obligaţia de a plăti daune interese.! în trecut se considera că atitudinea pasivă a proprietarului terenului pe timpul construcţiei poate fi sancţionată ca un abuz de drept, cu consecinţa pierderii dreptului de a cere ridicarea construcţiei, fiind obligat s-o păstreze, cu dezdăunarea constructorului la valoarea de circulaţie a construcţiei;!în trecut, nu s-a reţinut reaua credinţă în persoana coproprietarului care a construit pe terenul aflat în indiviziune cu asemntimentul, chiar tacit, al celorlalţi coproprietari, rezultat din neopunerea sa la ridicarea construcţiei;

- constructorul de bună-credinţă. Nu ştie că realizează lucrarea pe terenul altuia sau are convingerea că el deţine un titlu în virtutea căruia îi este permis să realizeze lucrarea pe terenul altuia.

Proprietarul terenului devine proprietarul lucrărilor fără a solicita desfiinţarea lor şi are dreptul de a opta numai în privinţa despăgubirilor ce trebuie să le plătească celui care a construit, adică între: achitarea contravalorii materialelor şi a muncii şi achitarea sumei egale cu creşterea valorii fondului.

Buna-credinţă trebuie să existe la momentul efectuării lucrărilor; Accesiunea se produce de plin drept, pe măsura ridicării construcţiei fără a fi nicesară vreo manifestare

de voinţă a proprietarului terenului în acest sens;

În toate cazurile când proprietarul terenului îşi însuşeşte construcţia, constructorul devine creditor; Creanţa este prescriptibilă în termen de 3 ani; Termenul începe să curgă din momentul în care proprietarul terenului ridică pretenţii cu privire la

construcţii; Constructorul are un drept de retenţie cu privire la construcţiile făcute pe terenul altuia; Constructorul este îndreptăţit să pretindă despăgubirile şi de la proprietarul care a dobândit construcţia

ulterior efectuării ei.(o adevărată obligaţie scriptae in rem)

Accesiunea mobiliară Are loc unirea a două bunuri mobile care aparţin la proprietari diferiţi ori confecţionarea sau obţinerea unui bun

de către o persoană, prin munca sa, folosind materialele altuia. Adjuncțiunea (art. 504-507). Conform art. 504 Cod civil, adjuncţiunea constă în unirea a două bunuri mobile,

având proprietari diferiţi, în aşa fel încât, deşi formează un singur tot, ele pot fi despărţite şi conservate separat, fără a-şi pierde individualitatea. Aşa sunt de pildă, o piatră preţioasă şi inelul în care este fixată, tabloul şi rama în care este încadrat etc. Acest tot, rezultat din celor două bunuri mobile, revine, prin accesiune, proprietarului bunului care reprezintă partea principală. Se face astfel aplicaţia principiului „accessorium sequitur principale". Art. 505 Cod civil prevede că este considerat principal acela dintre bunuri pentru uzul, ornamentul sau completarea căruia a servit unirea celuilalt bun. Dacă nici unul dintre bunuri nu poate fi privit accesoriu al celuilalt, se consideră principal acela care are o valoare mai mare. În situaţia în care ambele au aceeaşi valoare, va fi considerat principal bunul al cărui volum este cel mai mare. Proprietarul în favoarea căruia operează adjuncţiunea este obligat a plăti celuilalt preţul bunului unit cu bunul său.

Specificațiunea (art. 508-510 Cod civil). Specificaţiunea constă în confecţionarea sau realizarea unui bun nou de către o persoană, prin munca sa, folosind sau prelucrând un material, o materie primă sau un bun aflat în proprietatea altuia. De exemplu, un croitor confecţionează un costum dintr-o stofă proprietatea altuia. Proprietatea bunului astfel obţinut revine, după caz, proprietarul materiei întrebuinţate sau specificatorului. Astfel, dacă valoarea materialului este mai mare decât preţul muncii, bunul realizat revine proprietarului acestuia, cu obligaţia de a-l despăgubi pe cel care a depus munca. Dimpotrivă, atunci când munca are o valoare mai mare decât materialul suspus prelucrării, bunul va reveni specificatorului. El este obligat să plătească fostului proprietar al materialului preţul acestuia.

Amestecul sau confuziunea (art. 511-516 Cod civil). Prin confuziune se înţelege unirea a două sau mai multe bunuri mobile, având proprietari diferiţi, în aşa fel încât îşi pierd individualitatea, neputând fi separate (două metale topite împreună, reacţia a două substanţe, amestecul a două lichide). Dacă unul dintre bunuri poate fi considerat principal, după anumite criterii, proprietarul său devine, prin accesiune, proprietar al bunului obţinut în urma amestecului, cu obligaţia de despăgubire. Atunci când nici unul dintre bunurile amestecate nu poate fi considerat principal, bunul astfel obţinut va aparţine în coproprietate, pe cote-părţi egale.

4. Hotărârea judecătorească. Hotărârile instanţelor de judecată constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi

reale numai în cazul când au caracter constitutiv sau atributiv de drepturi. Intră în această categorie, de exemplu, ordonanţele de adjudecare, în materia executării silite potrivit procedurii civile anterior modificării şi completării Codului de procedură civilă ce au avut loc în anul 2001. De asemenea, hotărârile care ţin loc de act autentic de înstrăinare intră în această categorie (pronunţate în temeiul dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 144/1958, precum şi în temeiul dispoziţiilor art. 1077 din Codul civil după abrogarea acestui decret).

5. Tradiţiunea. Prin tradiţiune se înţelege remiterea materială sau predarea bunului de la înstrăinător la dobânditor. Un asemenea mod de dobândire a fost preluat în virtutea inerţiei alături de alte moduri de dobândire ce au fost receptate din dreptul roman (avulsiune, ocupaţiune). Se spune că tradiţiunea are o sferă de aplicare foarte restrânsă, cum este cazul darurilor manuale. Ea marchează transmiterea dreptului de proprietate şi în cazul înstrăinării titlurilor la purtător (obligaţiuni CEC, obligaţiuni de stat, acţiuni la diferite societăţi comerciale).

6. Ocupaţiunea Ocupaţiunea constă în dobândirea dreptului de proprietate prin luarea în posesie a unui bun care nu aparţine nimănui. Sfera de aplicabilitate a ocupaţiunii este serios restrânsă, dat fiind că potrivit art. 477 şi 646 din Codul civil, bunurile fără stăpân intră în proprietatea statutului.

Literatura de specialitate apreciază că se dobândi prin ocupaţiune unele de bunuri, cum sunt: apa de băut sau pentru trebuinţele casnice, când este luată dintr-un izvor natural; vânatul ori peştele capturat definitiv şi cu respectarea prevederilor legale speciale.

Art. 941. Dobândirea bunului prin ocupaţiune(1) Posesorul unui lucru mobil care nu aparţine nimănui devine proprietarul acestuia, prin ocupaţiune, de la data intrării în posesie, însă numai dacă aceasta se face în condiţiile legii.(2) Sunt lucruri fără stăpân bunurile mobile abandonate, precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt animalele sălbatice, peştele şi resursele acvatice vii din bazinele piscicole naturale, fructele de pădure, ciupercile comestibile din flora spontană, plantele medicinale şi aromatice şi altele asemenea.(3) Lucrurile mobile de valoare foarte mică sau foarte deteriorate care sunt lăsate într-un loc public, inclusiv pe un drum public sau într-un mijloc de transport în comun, sunt considerate lucruri abandonate.

Art. 942. Proprietatea bunului găsit(1) Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său.(2) Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit. Acesta are obligaţia de a păstra bunul timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar.(3) Organul de poliţie va afişa la sediul său şi pe pagina de internet un anunţ privitor la pierderea bunului, cu menţionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia.

Art. 943. Proprietatea asupra bunului găsit în loc publicDacă bunul a fost găsit într-un loc public, el va fi predat, pe bază de proces-verbal, persoanei care deţine un titlu, altul decât titlul de proprietate publică, asupra locului respectiv. În termen de 3 zile de la data preluării bunului pierdut, această persoană este obligată să îl predea, pe bază de proces-verbal, organelor de poliţie din localitate. În acelaşi termen, anunţul menţionat la art. 942 alin. (3) se va afişa la locul unde a fost găsit bunul.

Art. 944. Vânzarea bunului găsitDacă, datorită împrejurărilor sau naturii bunului, păstrarea sa tinde să îi diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el va fi vândut prin licitaţie publică, conform legii. În acest caz, drepturile şi obligaţiile legate de bun se vor exercita în legătură cu preţul obţinut în urma vânzării.

Art. 945. Restituirea bunului găsit către proprietar(1) Bunul sau preţul obţinut din valorificarea lui se va remite proprietarului, dacă acesta îl pretinde, sub sancţiunea decăderii, în termenul prevăzut la art. 942 alin. (2) teza a II-a, însă nu mai înainte de a se achita cheltuielile legate de păstrarea bunului.(2) De asemenea, în cazul bunurilor cu valoare comercială, proprietarul este obligat să plătească găsitorului o recompensă reprezentând a zecea parte din preţ sau din valoarea actuală a bunului. Obligaţia de plată a recompensei nu există în cazul prevăzut la art. 943, dacă găsitorul este persoana care deţine spaţiul ori un reprezentant sau un angajat al acesteia.(3) În cazul în care proprietarul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin această ofertă şi recompensa fixată de lege ori stabilită de către instanţa judecătorească.(4) Dacă bunul ori preţul nu este pretins de proprietarul originar, el va fi considerat lucru fără stăpân şi remis găsitorului pe bază de proces-verbal. În acest caz, găsitorul dobândeşte dreptul de proprietate prin ocupaţiune. Dovada ocupaţiunii se poate face prin procesul-verbal menţionat sau prin orice alt mijloc de probă.(5) Dacă găsitorul refuză să preia bunul sau preţul, acesta revine comunei, oraşului sau municipiului pe teritoriul căruia a fost găsit şi intră în domeniul privat al acestuia.

Art. 946. Drepturile asupra tezaurului găsit(1) Tezaurul este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, în privinţa căruia nimeni nu poate dovedi că este proprietar.(2) Dreptul de proprietate asupra tezaurului descoperit într-un bun imobil sau într-un bun mobil aparţine, în cote egale, proprietarului bunului imobil sau al bunului mobil în care a fost descoperit şi descoperitorului.(3) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile culturale, calificate astfel potrivit legii, care sunt descoperite fortuit sau ca urmare a unor cercetări arheologice sistematice, şi nici acelor bunuri care, potrivit legii, fac obiectul proprietăţii publice.

Art. 947. Alte dispoziţii aplicabileDispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care, pe un alt temei, au dreptul la restituirea bunului pierdut.