surse de poluare a solului
TRANSCRIPT
LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ
PROIECT
FILIERA: TEHNOLOGICĂPROFIL: RESURSE NATURALE ȘI PROTECȚIA MEDIULUICALIFICAREA: TEHNICIAN CHIMIST DE LABORATORNIVEL : III
Îndrumător: Absolvent: TOMA VALENTINA STĂTESCU ALINA
2013
Adresă: Str. Bănăţenilor, Nr. 14, Feteşti – Ialomiţa Cod 925150
Nr. Tel/Fax 0243 362713Adresă e-mail [email protected]
1
LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ
Tema:
SURSE DE POLUARE A SOLULUI
FILIERA: TEHNOLOGICĂPROFIL: RESURSE NATURALE ȘI PROTECȚIA MEDIULUICALIFICAREA: TEHNICIAN CHIMIST DE LABORATOR NIVEL : III
Îndrumător: Absolvent: TOMA VALENTINA STĂTESCU ALINA
2013
Adresă: Str. Bănăţenilor, Nr. 14, Feteşti – Ialomiţa Cod 925150
Nr. Tel/Fax 0243 362713Adresă e-mail [email protected]
2
CUPRINS
Argument……………………………………………………………….4
Capitolul1 Solul. Generalităţi.
1.1 Solul-resursa naturală…………………………………………..61.2 Degradarea solurilor.Cauze ……………………………………8
1.2.1Cauzele naturale…………………………………………...91.2.2 Degradarea solurilor datorată acţiunilor umane…………..12
Capitolul2 Surse de poluare a solului2.1 Reziduuri menajere…………………………………………………152.2 Reziduuri industriale……………………………………………..…182.3 Reziduuri agrozootehnice…………………………………………..212.4 Reziduuri radioactive……………………………………………….22
Norme de securitate și sănătate în muncă.…………………………..…24
Bibliografie…………………………………………………………..…27
Anexe…………………………………………………………………....28
ARGUMENT3
Solul este reprezentat prin partea superficială a scoarţei terestre şi s-a format din fondul
mineral al acesteia, ca urmare a unui complex de procese mecanice, fizice, chimice şi biologice
desfăşurate pe lungi perioade de timp. Grosimea medie a solului este apreciată la circa 1,5m
reprezentând 0,0037% din grosimea medie a scoarţei terestre, care este de 40km.
Solul este un factor ecologic important pentru că: se află în strânsă corelaţie cu clima unei
regiuni prin configuraţia, natura şi structura lui; de calitatea lui depinde formarea şi protecţia
surselor de apă subterane şi de suprafaţă; determină creşterea şi dezvoltarea vegetaţiei,
influenţând astfel în mod indirect alimentaţia omului; are un rol hotărâtor în amplasarea
localităţilor, asigurarea condiţiilor optime de construcţie a locuinţelor, de dezvoltare socială şi
economică a aşezărilor umane. Omul a folosit solul pentru a face agricultura pentru producerea
hranei lui. Agricultura e strâns legată de soluri, dând stabilitate aşezărilor omeneşti. Pe baza ei s-
a dezvoltat şi s-a îmbogăţit civilizaţia omenească. Pe sol se desfăşoară cea mai mare parte a
activităţii umane şi prin intermediul lui ne hrănim, dar deseori s-au manifestat neglijenţe
condamnabile, ce au dus la distrugerea solului prin eroziune.
Motivul pentru care am ales tema este ca solul e o vastă uzină a naturii, care produce o
mare cantitate de biomasă folosită ca hrană de o parte din vieţuitoare, inclusiv de om. Este cel
mai important mujloc de producţie pentru agricultură şi silvicultură. Este tot mai mult influenţat
de om. Asupra solului intervenţiile antropice pot produce modificări însemnate. Prin arături omul
transformă anual 3000 Km3 de soluri naturale în pământuri afânate ce schimbă radical condiţiile
de aerisire, de umiditate, procesele biologice.
Prelucrat, solul devine un corp artificializat care implică un alt regim al infiltrării apelor
din precipitaţii, un alt regim al scurgerilor, alte posibilităţi de evaporare şi de înmagazinare a
apei, a substanţelor minerale, o slabă coeziune şi mult mai redusă rezistenţă la eroziune. De
aceea în ţinuturile cultivate agricol, schimbările în relief sunt mult mai active, eroziunea şi
depunerile putând căpăta viteze îngrijoratoare.
Importanţa temei alese pentru calificarea technician chimist de laborator a constat în
următoarele:
Am urmărit efectuarea testelor chimice şi fizice de laborator care au stat la baza
analizelor cantitative şi calitative ale materialelor solide, lichide şi gazoase;
Am urmărit pregătirea soluţiilor chimice necesare produselor şi proceselor, cu respectarea
formulelor standar;
4
Am urmărit desfăşurarea experimentelor şi reacţiilor chimice în laboratoarele de
cercetare-proiectare, secţii sau instalaţii uzinale;
Poluarea solului
Termenul de poluare are rădăcinile în latinescul poluere, ceea ce înseamnă a murdări şi a
profana. În general, poluarea este definită ca o acumulare a diferitelor elemente sau substanţe ce
au o acţiune adversă asupra mediului înconjurător. Poluarea poate fi definită ca o deteriorare a
mediului ambiant, alterare a caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor
naturale ale mediului, reducerea diversităţii şi productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi
antropice, afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii. Poluarea reprezinta o modificare
daunatoare pentru om, pentru speciile din ecosistemele naturale sau artificiale a factorilor de
mediu, ca rezultat al introducerii in mediu a poluantilor , care reprezinta deseurile activitatii
umane .
Poluarea este un fenomen complex cu următoarele caracteristici
poluarea crește datorită creșterii numerice a omenirii, creșterii necesităților umane și
dezvoltării de noi tehnologii;
creșterea poluării este exponențială ca și factorii care o generează;
limitele admisibile ale poluării nu se cunosc, deoarece nu cunoaștem capacitatea de
suport a ecosferei;
Concluzie: Solul este un ecosistem bogat, dar fragil, e stratul afânat, moale şi fiabil ce se
găseşte la suprafaţa scoarţei pământului şi care împreună cu atmosfera învecinată constituie
mediul de viaţă al plantelor. Este cel de-al treilea factor de mediu ce trebuie protejat cu atenţie ca
şi apa şi aerul pentru asigurarea vieţii pe pământ. Este partea superficială a scoarţei terestre cu o
grosime de 1.5 m. Este partea fertilă a scoarţei şi un factor ecologic foarte important.
Lucrarea “Surse de poluare a solului” cuprinde Argumentul unde sunt prezentate
generalitățile referitoare la sol și importanța ecologică a solului, caracteristicile poluării solului.
În Capitolul I este prezentat solul ca principala resursă naturală și cauzele degradării
solului. Capitolul II prezintă o clasificare și caracterizare a principalelor reziduuri (deșeuri) care
contribuie semnificativ la poluarea solului și mocul de depozitare, incinerare sau tratare a
acestora. Capitolul III cuprinde normele de securitate și sănătate în muncă pentru calificarea de
technician chimist de laborator. Lucrarea se încheie cu Bibliografia, cu principalele surse de
inspirație in realizarea lucrării și Anexe unde sunt prezentate imagini cu principalele tipuri de
deșeuri.
5
CAPITOLUL I SOLUL. GENERALITĂŢI
1.1 Solul-Resursa naturală
Solul reprezintă un nod de comunicare între atmosferă, hidrosferă şi biosferă. Importanţa lui
şi a litosferei în general este dată de resursele naturale existente în sol. Mai important este însă
rolul de suport pentru toate celelalte straturi care învelesc Pământul.
Suprafaţa totală a fondului de pământ din lume este de 133,9 milioane km2 dintre care 14
milioane sunt ocupaţi de gheţari. Suprafaţa de pământ productiv ocupă 86 milioane km2, din care
45 milioane sunt terenuri agricole iar 41 milioane km2 sunt acoperiţi de păduri.
Din 1940 până în 1975, suprafaţa pământurilor prelucrate în lumea întreagă s-a dublat (de la
8 până la 15 milioane km2), iar astăzi se defrişează în continuare pentru a face loc terenurilor
arabile.
Litosfera oferă o mare varietate de resurse naturale, care prezintă valoare economică
deosebită şi este reprezentată la suprafaţă, printr-un relief foarte variat, apreciat ca suport al
activităţii umane.
Calităţile reliefului ca resursă naturală se referă la varietatea formelor majore şi minore
de relief, care avantajează sau nu amplasarea de aşezări şi căi de comunicaţie sau folosirea în
agricultură. De asemenea altitudinea reliefului aduce diferenţieri în gradul de populare a
mediului, resimţite în peisaje şi în prezenţa sau absenţa activităţilor umane.
Resursele de soluri, cu grade variate de fertilitate sunt reprezentate pe circa 51% din
suprafaţa uscatului, ceea ce înseamnă că unui locuitor al Terrei îi revine circa 0,126 ha.
Solul este probabil una din cele mai importante - şi totuşi neglijate - resurse naturale. Este
esenţial pentru viaţa pe pământ pentru că hrăneşte plantele, care în schimb furnizează alimente şi
oxigen oamenilor şi animalelor.
Solul, ca şi aerul şi apa, este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra sănătăţii.
De calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, atât a celei de suprafaţa, cat
mai ales a celei subterane. Poluarea este deosebit de evidentă şi în cazul solului. Deşeurile de tot
felul care nu au fost evacuate în ape şi aer acoperă uscatul tocmai în locurile aglomerate unde
fiecare metru pătrat este intens şi multiplu solicitat, degradează terenurile agricole tocmai acolo
unde sunt mai fertile, urâţesc natura tocmai acolo unde este mai căutată pentru frumuseţea ei.
6
Încă o contradicţie a civilizaţiei: alături de capacitatea de a crea un mediu de viaţa
acceptabil, chiar şi în spaţiul cosmic, stă rezolvarea precară a salubrităţii solului. Dar deşeurile
solide constituie numai un aspect al problemei. Solul mai este supus acţiunilor poluărilor din aer
şi apă.
O particularitate deosebită a solului o constituie autopurificarea lui. Acest lucru se
realizează datorită prezenței în sol a unui număr mare de microorganism care contribuie la
degradarea reziduurilor și la distrugerea germenilor patogeni. Alți factori care contribuie la
autopurificare sunt: temperatura scăzută, umiditatea redusă din straturile superficiale ale solului,
lipsa suportului de hrană, prezența germenilor proprii solului (care formează flora denumită
telurică) etc.
Principala însușire a solului este fertilitatea, adică însușirea de a pune la dispoziția
plantelor apă și substanțele hrănitoare necesare creșterii și dezvoltării lor. Solul este și suport
pentru plante, deoarece acestea își fixează în sol rădăcinile.
Pentru om, solul, prin natura lui, prezintă particularități pe cât de deosebite de ale
celorlalți factori de mediu înconjurător, pe atât de importante pentru biosferă. Ca suport și mediu
de viață pentru plante, solul, prin conținutul lui în humus, realizează principalele legături în
lanțurile trofice ale ciclului biologic al elementelor, de la sinteza materiei organice până la
produsele mineralizării acestuia. Solul este intim implicat în toate procesele biogeochimice
ciclice care contribuie la întretinerea și asigurarea existenței vieții pe pământ.
Pedosfera, incluând atât învelișul de sol al uscatului cât și cel al acvatoriilor cu ape puțin
adânci este de neînlocuit în multiplele sale funcții :
- de mediu favorabil dezvoltării organismelor ;
- de rezervor și sursa de apă, elemente nutritive și energie ;
- de intermediar activ în toate ciclurile biogeochimice globale de apă, oxigen, azot, fosfor,
sulf, etc. ;
- de intervenție în procesele sau mecanismele care determină balanța bioenergetică a
biosferei și peisajului.
Aceste funcții au acționat neîntrerupt în trecut, acționează în prezent și vor continua să
acționeze și în viitor, bineînțeles cu intensități și ritmuri diferite în diferitele ecosisteme de pe
glob.
7
Datorită capacității de a întreține viața plantelor, solul constituie principalul mijloc de
producție agricolă, dar existența și dezvoltarea societății umane vor fi condiționate încă multă
vreme de abundența și calitatea plantelor superioare terestre, care trebuie să asigure oamenilor
hrana și materii prime pentru îmbrăcăminte, adăpost, medicamente și alte cerințe.
Dobrovolschi și colaboratorii (1985) arată că: “Rolul biogeochimic total al solului în
trasformarea suprafeței pământului în evoluția geologică a planetei, pe de o parte, și rolul de
protecție, pe de altă parte, trebuie subliniate în mod deosebit, având în vedere subaprecierea larg
răspândită tocmai a acestui rol și sublinierea în mod obișnuit și înțelegerea rolului solului numai
ca resursă naturală în agricultură, ca principal mijloc de producție agricolă. Această latură a
solului ca și component al biosferei, are fără îndoială o importanță deosebită pentru om, dar a
doua sa latură, deși nevăzută și adesea neînțeleasă de specialiști, joacă un rol atât de important în
viața planetei, încât subaprecierea acestei situații poate avea urmări negative nu numai asupra
omului contemporan, care cu intențiile cele mai bune, poate răni fără să vrea “derma“
pământului, poate “scalpa” pământul fără să acorde acestui fapt o importanță deosebită, ceea ce,
ca de altfel, el face deja în fiecare clipă și în orice loc de câteva mii de ani, pierând în acest timp
pentru totdeauna în jur de jumătate din solurile arabile ale planetei, deci o parte corespunzătoare
din baza biosferei terestre și o parte din funcțiile geosferice ale invelișului de sol”.
1.2 Degradarea Solului. Cauze
Solul este stratul superficial al uscatului terestru, care are ca însușire esentială fertilitatea,
capacitatea de a oferi loc de fixare, apă și substanțe nutritive trebuincioase vieții plantelor.
Înfățișarea solului este variată, depinzând de tipul genetic, în care se fac simțite înrâuririle
diferiților factori patogenetici, (care la rândul lor fac cu putință deosebirea de soluri zonale,
intrazonale și azonale), dar și de stadiul de evoluție al solului. Pe lângă acestea, înfățișarea
solului este evidentă și înrăurirea proceselor de modelare a reliefului.
Astfel, pe povârnișuri, sub un covor vegetal natural, neinfluențat sensibil de om, au loc
deplasșri ușoare de material, o eroziune foarte slabă, care nu influențează vizibil profilul solului,
deoarece procesele pedogenetice, adică procesele de transformare a rocii în sol, avansează în
același ritm în adânc, astfel încât grosimea orizonturilor nu suferă schimbări sensibile.
Același lucru se petrece și pe suprafețele orizontale, unde au loc depuneri neînsemnate de
material, care se înserează pe nesimțite în sol, ceea ce face ca nici aceasta să nu sufere modificări
însemnate.
8
Dar starea aceasta, echilibrată, nu este generală; din contră, pe întinderi mari, solul fie că
este deplin format, fie că este în decurs de formare, este supus unor procese puternice,
degradatoare.
Cauzele degradării solului sunt fie naturale, fie legate direct sau indirect de activitatea
omului.
1.2.1 Cauzele naturale
Procesele naturale, care duc la degradarea solurilor sunt procesele de modelare a
reliefului care se desfăşoară cu mai multă putere decât pot avansa procesele pedogenetice.
Acestea sunt: eroziunea, alunecarea, curgerea, solifluxiunea, prăbuşirea şi într-o măsură mai
mică "creep-ul", iar pe suprafeţele de la baza povârnişurilor, pe podul teraselor sau pe lunci
aluvionarea şi coluvionarea.
Eroziunea. Prin această noţiune în sens restrâns, se întelege acţiunea de desprindere şi
îndepartare a unor particole de diferite forme şi mărimi din scoarţa terestră, datorită apelor
curgătoare, vântului, valurilor sau gheţarilor şi zăpezilor.
Fiecare din aceşti agenţi pot avea rol dominant în anumite regiuni sau în anumite perioade,
putând alterna sau putându-se combina, în funcţie de condiţiile climatice şi de apropierea de
marginea mărilor sau a lacurilor.
Rolul mai important îl au apele organizate în reţea hidrografică şi apele provenite din
precipitaţii torenţiale care coboară ca o pânză subţire pe suprafeţele întinse de pe povârnisuri.
Eroziunea exercitată de apele care se scurg pe versanţi duce pe de-o parte la formarea de
ogase şi râpi, săpate atât în sol cât şi în roca de sub el, şi pe de altă parte la alternare de material
de pe suprafeţe întinse din orizonturile superficiale ale solului numită impropriu "eroziune în
suprafaţă", fără a da naştere unor forme care să tulbure înfăţişarea.
Suprafeţele pe care se desfăşoară aceste procese, ca şi intensitatea lor sunt variate,
depinzând de înclinarea povârnisului, de însuşirile fizice ale solului şi rocii, şi de gradul de
acoperire cu vegetaţie.
Deflaţia. Modelarea reliefului datorită acţiunii vântului, numită deflaţie, are rol hotărâtor
în regiunile deşertice, dar ea are un rol sensibil şi în regiunile muntoase, în locurile unde acesta
este puternic, sau în cele colinare şi de câmpie, unde nisipul are întindere mare şi vegetaţia este
sărăcăcioasă.
9
Astfel, în deltă, pe grindurile nisipoase, are loc înaintarea dunelor peste suprafeţe cu
soluri fertile sau în vatra satelor ca la Caraorman; peste munţi are loc roaderea solurilor, pe
anumite muchii orientate de-a curmezişul vântului.
Alunecarea. Deplasarea materialului sub formă de strate de grosimi şi întinderi variate,
joacă un rol foarte însemnat, ar putea spune chiar determinant, în modelarea reliefului şi în
degradarea solurilor din anumite regiuni de pe suprafaţa pământului.
La noi în ţară, urmările acestui proces se pot întâlni pe suprafeţe foarte întinse producând
uneori pagube mari. În general stratul alunecat cuprinde tot solul, în orice stadiu de evoluţie ar fi
el, cât şi o parte din roca pe care se găseşte acesta.
Prin alunecare, solul este supus adesea la diferite schimbşri sau degradări, sau poate
ajunge chiar în locuri cu condiţii asemănătoare cu acelea în care s-au format şi au evoluat până în
momentul deplasării. Astfel, în unele cazuri, pe o pornitură provenită dintr-o arie cu un sol şi o
vegetaţie uniformă înainte de deplasare, se poae ajunge la un adevărat mozaic de soluri şi de
asociaţii vegetale după alunecare.
Aceasta se datorează faptului că, în locul povârnişului cu condiţii uniforme ca drenaj, ca
înclinare, şi ca alcătuire, s-a ajuns, prin alunecare, la o suprafaţă vălurită, în cuprinsul căruia,
alături de un sol bine drenat, se găsesc soluri gleice sau chiar mlaştini. În stadiul de tinereţe al
porniturilor, se pot găsi şi potice cu sol vechi, format înainte de deplasare, alături de soluri tinere;
dacă solurile evoluate ajung într-un loc cu condiţii de drenaj normal, îşi menţin caracterele.
În alte cazuri, solurile formate în condiţii de umezeală, ca solurile gleice, humicogleice
sau lecovistile, pot ajunge la locuri cu grenaj bun, astfel că încep să sufere transformări, căutând
să ajungă într-o stare de echilibru cu noile condiţii, adică evoluând, fie spre soluri litomorfe, dacă
roca impune acest stadiu, şi apoi mai departe spre soluririle zonale, fie direct spre soluri zonale.
Solurile formate în condiţii de drenaj bun, deplasate în locuri cu exces de umezeală şi de
săruri, suferă procese de gleizare şi daraturare.
Cazurile enumerate arată destul de elocvent golul alunecării în schimbarea şi degradarea
solului. În regiunea Subcarpaţilor, în zona colinară a Moldovei şi a Transilvaniei se găsesc
numeroase exemple care să ilustreze aceste fenomene.
Curgerea. Deplasarea materialului - mai mult sau mai puţin - de noroi duce, pe anumite
suprafeţe la sfărâmarea şi amestecarea solului cu roca, formând materialul care coboară pe
fundul văilor cu panta mare, ca un şuvoi, cu o viteză variată, în unele locuri doar de câţiva
decimetri pe zi. În cele mai multe cazuri, la marginea şuvoiului de noroi se constată, pe anumite
10
suprafeţe, o oarecare îmbogăţire în umezeală şi chiar o deplasare pe unele porţiuni. Dar, după
trecerea "undei", începe statornicirea, înţelenirea şi formarea altui sol pe ariile unde solul vechi a
fost îndepartat. Materialul deplasat începe evoluţia potrivit condiţiilor noi.
Soliflucţiunea. Despre soliflucţiune în sensul restrâns al acestei noţiuni, nu poate fi vorba
decât în tinuturile cu climă rece şi îngheţ peren. Este vorba de curgerea stratului dezgheţat peste
stratul îngheţat. În ţinuturile temperate, pe povârnişurile repezi săpate în roci argiloase, în
perioadele foarte umede ale anului, se constată un fenomen asemănător, care constă în deplasarea
stratului superficial, cu un sol tânăr, peste roca alterată, compactă, la suprafaţa căreia se formează
un strat subţire de noroi.
Prăbuşirea. Pe coastele foarte repezi, au loc prăbuşiri, fenomen care constă în ruperea şi
căderea unor blocuri din partea de sus a abruptului sau de pe tot abruptul - sol şi rocă - la baza
povârnişului, unde se sfărâmă şi se amestecă. Acest fenomen este caraceristic povârnişurilor
repezi, săpate în roci poroase (locs, nisip, pietriş), sau în roci carstificabile , cu goluri subterane
şi de sufoziune. Dacă materialul sfărâmat după prăbuşire nu este supus deplasării mai departe,
începe procesul de solificare, care în genere este de durată foarte lungă.
"Creep"-ul este un fenomen foarte frecvent pe toate povârnişurile, care afectează în
deosebi orizonturile superioare ale solului, cu urmări de mică însemnatate şi care constă în
deplasarea particulelor de sol fără a duce la stricarea arizonturilor profilului, astfel încât solul îşi
păstrează înfăţişarea.
Aluvionarea. Dintre procesele de depunere, aluvionarea cuprinde suprafeţele cele mai
mari şi este mai uşor de observat. În timpul viiturilor apele ies din matca lor şi acoperă o parte
din luncă, lăsând la retragere un strat de aluviuni, variat ca grosime şi textură, în funcţie de
mărimea viiturii şi de natura rocii din care provine materialul.
În timpul viiturilor mari, cum a fost cazul în anul 1970, soluri de diferite tipuri, de la
solurile aluviale tinere până la soluri evoluate, zonale sau intrazonale, au fost acoperite de strate
de aluviuni de diferite grosimi. Aceste aluviuni provoacă schimbări însemnate ale însuşirilor
solurilor, până se ajunge la integrarea stratului de aluviuni în solul pe care l-au acoperit.
Însă în unele locuri stratul de aluviuni este atât de gros, încât solul acoperit iese de sub
influenţa proceselor patogenice, iar pe aluviunile acoperitoare se formează cu timpul un sol nou.
În unle locuri datorită aluvionării, nivelul apei freatice se poate ridica astfel încât solurile,
drenate normal pâna la aluvionare, vor începe să treacă spre soluri gleice şi chiar mlăştinoase.
11
Couvionarea. Pe unele suprafeţe de pe podul teraselor sau de pe şesul luncilor, în
apropierea povârnişurilor care le domina, are loc depunerea unui material adus în suspensie sau
prin rostogolire de pe povârniş.
Puterea de depunere depinde de înclinarea povârnişului care domina şesul, de roca în care
este săpat, de densitatea covorului vegetal, şi de regimul precipitaţiilor. În acest fel solul de pe
şesul de la baza povârnişului este acoperit de materiale venite relativ recent, slab solificate sau
nesolificate. Faptul acesta arată o creştere a activităţii modelatoare a apelor, iar gradul de
degradare depinde de contrastul dintre însuşirile solului evoluat, şi însuşirile fizico-chimice ale
materialului colovial, depus peste acest sol. În unele cazuri , cum este în N localităţii Pătârlage
(jud. Buzău), peste un sol brun închis humifer, destul de fertil, a venit un strat magnos bogat în
săruri, care practic nu poate fi folosit.
Salinizarea. Un alt proces degradator al solurilor este salinizarea, adică îmbogăţirea în
săruri a solurilor şi în anumite arii, cum sunt zonele de stepă şi silvostepa. Această îmbogăţire
poate merge până la formarea de soluri, - aşa zise - "halomorfe", soloneturi sau solonceacuri.
Sărurile sunt aduse de ape, în stare de soluţie, sau odată cu materialul magnos, în stare de
suspensie. Prin evaporarea apei în perioadele calde, sărurile se concentrează în sol făcându-l
impropriu agriculturii. Tot în cadrul fenomenelor naturale de degradare a solurilor se includ şi
procesele de gleizare şi de înmlăştinire a solurilor de pe unele părţi ale luncilor, ca urmare a
ridicării nivelului freatic.
În perioadele cu foarte multă umezeală în unele părţi din Câmpia Română, apa freatică se
ridică până aproape de suprafaţă. Dacă acest fenomen se repetă des, se va ajunge şi la schimbări
în înfăţisarea şi în însuşirile solului de pe aceste suprafeţe.
1.2.2 Degradarea solurilor datorată acţiunilor umane
Cultivând anumite plante de care acea nevoie pentru hrană și îmbrăcăminte, omul a săpat
și a arat solul din timpuri foarte îndepartate. În acest fel, el a distrus covorul vegetal și a afânat
solul, astfel încât apele din precipitații au început să-l atace mai puternic decât înainte. Dar
mijloacele de lucru fiind rudimentare și acționate de om, pătrundeau în sol la adâncime mică iar
lucrările acestuia erau destul de rare. Pe măsură ce uneltele s-au perfecționat și s-a trecut la
folosirea tracțiunii animale și în cele din urmă, mecanice, lucrările agricole s-au făcut din ce în ce
mai adânc, mai des și pe suprafețe tot mai întinse.
12
În aceeași măsură solul a avut de suferit tot mai mult; grosimea orizontului arat a crescut,
iar pe povârnișuri a avut loc și o deplasare spre bază a particulelor de sol, un fel de "creep"
antropic. În acest fel, omul, fără să vrea, a ajutat mult desfășurarea eroziunii pe întinderi tot mai
mari, în unele locuri fiind chiar factorul principal al dezlănțuirii acestui proces.
Aratul de toamnă, care în general este recomandat, pe povârnișuri este daunător dacă
după acest arat, urmează ploi abundente. În acest caz întregul strat arat este luat de pe unele părți
ale povârnișurilor și depus sub formă de proluvii sau coluvii, acoperind solul normal de pe
suprafețele cu înclinare mică de la poala versantului sau este dus mai departe și depus sub formă
de aluviuni pe luncile râurilor mari sau chiar în deltă. În acest fel se degradează atât solul de pe
povârniș, cât și cel de pe sesul de la baza acestuia.
Desfundarea sau aratul solului cu pluguri mari în vederea plantării viței-de-vie are efecte
foarte dăunătoare pe povârnișuri, pentru ca întregul profil de sol este inversat; orizontul superior
ajunge la adâncime de circa 1m, în timp ce orizontul inferior, sau chiar roca nisipoasă este adusă
la suprafață. În unele locuri, unde solul este relativ tânăr și cu profilul scurt el se pierde prin
materialul mărnos răscolit de pe povârniș. În acest fel solul este supus unei eroziuni puternice,
care poate duce, pe unele arii, la înepărtarea totală a lui. Desfundarea sau chiar aratul adânc sunt
dăunătoare chiar și pe suprafețe orizontale sau foarte slab înclinate, unde sunt soluri brune
podzolite puternic sau chiar podzoluri argiloase, doarece în acest fel se ajunge ca orizontul
superior, cu textura luto-nosipoasă și mai bogată în suprafețe nutritive să fie îngropat sub un strat
argilos, care reține apa la suprafața în perioadele umede iar în cele uscate crapă.
Aratul cu unelte mecanice grele și la aceeași adâncime mai mulți ani la rând duce la
formarea unui strat compact, cu structura stricată, numit talpa plugului sau hardpan. Existența
acestui strat are urmări însemnate asupra dezvoltării plantelor, atât direct prin împiedicarea
dezvoltării normale a rădăcinilor, cât și indirect, prin schimbarea circuitului normal al apei în sol,
datorită lipsei structurii.
Extragerea materiei organice, prin recoltarea plantelor cultivate și strângerea tuturor
resturilor de plante (paie, coceni), duce la sărăcirea treptată a solului în humus. Potrivit
rezultatelor unor cercetări făcute de un colectiv de la Timișoara, condus de profesorul
C.V.Oprea, efectuate la intervale de 10-15 ani, asupra rezervei de humus din grupele de soluri cu
cea mai amre răspândire pe cuprinsul țării, pierderile anuale de humus variază între 0,5-1,5 t/ha,
respectiv, 50-150 kg/ha azot, la care se adaugă fosforul, potasiul, magneziul, molibderul, fierul,
cobaltul, sulful, ș.a.
13
Dacă avem în vedere cantitatea medie de îngrășăminte chimice, care se administrează
anual, ne putem imagina proporțiile acestei pierderi, care dacă nu sunt oprite la timp și definitiv,
pot deveni iremediabile.
Fertilitatea naturală, singura capabilă de autoregenerare, nu poate fi suplinită de
fertilitatea artificială, creată prin folosirea îngrășămintelor chimice. Această situație, după cum
remarca colectivul menționat, are un caracter general.
În Europa mai bine de o treime din soluri și-au pierdut peste 50% din humus, ceea ce a
făcut ca proporția pământurilor bogate să scadă la 85% din totalitatea terenurilor agricole de
41,3%.
De aceea, în aceste cazuri, trebuie intervenit cât mai repede, pentru a reda solului
structura și humusul corespunzător condițiilor zonale, prin îngrășăminte organice (gunoi de
grajd).
Măsuri ameliorative aplicate greșit. La degradarea solurilor duc și unele acțiuni care au
de fapt menirea de a le îmbunătăți însușirile, de a le face să aibă o fertilitate mai mare și mai
constantă. Așa este cazul unor măsuri anticrozionale aplicate greșit sau a unor sisteme de drenare
fșcute pentru soluri evoluate foarte argiloase, pseudogleice.
Adesea, prin irigații, dând solului mai multă apă decât avea în condiții naturale, apar
schimbări în procesele care au loc în sol, și în cele din urmă, se produce schimbarea profilului.
Ridicându-se pânza freatică începe formarea unui strat de glei la baza profilului, sau dacă
el exista în adânc, are loc urcarea lui, către orizonturile superioare.în unele cazuri, se poate
ajunge la urmări mult mai dăunătoare; așa de exemplu de la soluri aluviale fertile să se ajungă fie
la sărături, ca urmare a concentrării solurilor din apa freatică ajunsă până aproape de suprafață,
fie la soluri gleice sau chiar soluri de mlastină, în urma ridicării nivelului freatic până la
suprafață. Chiar dacaănu se ajunge la astfel de transformări mari ale solului, în urma irigării mai
mulți ani succesivi, se constată o scădere a stabilității microagregatelor.
La degradarea solului mai contribuie întrebuințarea excesivă a îngrășămintelor chimice
potasice, care conțin sodiu, sulfat de amoniu, etc., care "provoacă dispersarea argilei și astfel
scăderea numărului de agregate stabile".
Defrișarea pădurilor de pe terenurile cu pantă accentuată și pășunatul excesiv pot duce la o
eroziune intensă, mergând până la degradarea avansată.
14
CAPITOLUL II SURSE DE POLUARE A SOLULUI
Principalele surse de poluare a solurilor sunt reziduurile. Dată fiind marea lor
heterogenitate în funcție de gradul de dezvoltare economică și socială a colectivităților, de
obiceiurile și tradițiile populației etc, o clasificare a reziduurilor este dificil de făcut. Ținând
seama de de proveniența lor pot fi clasificate în:
reziduuri menajere – rezultate din activitatea zilnică a oamenilor în locuințe și localuri
publice, din care fac parte, cele mai diverse resturi alimentare, cenușa, sticla, țesături, ambalaje,
cutii de conserve, materiale plastice etc. În zonele dezvoltate cantitatea de reziduuri menajere
este de aproximativ 2 kg pe cap de locuitor pe zi,
reziduri industriale – provin din diverse procese tehnologice și pot fi formate din materii
brute, finite sau intermediare și au o compoziție foarte variată în funcție de ramura industrială și
de tehnologia utilizată.
reziduuri agrozootehnice – provin de la creșterea și îngrijirea animalelor, din agricultură
și sunt formate din substanțe organice putrescibile, substanțe chimice utilizate în hrana sau
îngrijirea animalelor (biostimulatori, insecticide, erbicide, fungicide etc), microorganisme.
reziduuri radioactive – sunt formate din diverși izotopi radioactivi utilizați în activitatea
industrială, agricolă, zootehnică, medicală, cercetare științifică etc.
2.1 Reziduuri menajere
Categoria de deşeuri la care omul, prin activităţile lui zilnice, contribuie direct este cea a
deşeurilor menajere.
Prima groapă de gunoi a fost produsul grecilor antici. În jurul aniilor 500 î.e.n., grecii
amenajau gropi municipale de gunoi şi scriau legi ce prevedeau depozitarea gunoiului menajer la
cel puţin 1,5 km distanţă de zidurile oraşului. Prin aceeaşi perioadă în Atena prima lege care
împiedica locuitorii să-şi arunce gunoiul pe străzi a fost pusă in aplicare. Până în 200 î.e.n., în
marile oraşe din China au fost introduse forţe de munca pentru colectarea gunoiului. Cele mai
mari probleme privind deşeurile menajere au apărut în Roma datorită populaţiei numeroase.
Familiile bogate foloseau sclavi pentru a scăpa de gunoi, însă mare parte rămânea pe străzi.
Odată cu sfârşitul secolului XX, populaţia a început să aibă un rol important în
administrarea deşeurilor menajere prin folosirea materialelor reciclabile, utilizând metode de
compostare a deşeurilor organice şi prin reducerea gunoiului menajer produs.
15
Legi privind mediul încojurător au fost puse în aplicare pentru a proteja populaţia şi
mediul de poluarea generată de eliminarea deşeurilor. Din cauza scăderii spaţiului de depozitare
a deşeurilor şi controversei privind cea mai potrivită metodă de eliminare a acestora, soluţia
optimă pare a fi prevenirea generării deşeurilor.
După posibilităţile de valorificare reziduurile menajere sunt de mai multe tipuri:
- compostabile, respectiv resturi organice rezultate de la pregătirea hranei, hârtie, oase, textile;
- combustibile: lemn, cauciuc, materiale plastice;
- inerte, care sunt necompostabile şi necombustibile: materiale nemetalice, materiale de
construcţii,ceramică;
- reciclabile, la care se încadrează hârtia, sticla, materialele plastice, metalele.
Dacă până în prezent noţiunea de gunoi menajer era folosită pentru reziduurile rezultate din
activitatea umană, astăzi această denumire nu mai este valabilă deoarece prin gunoi se înţelege un
obiect care nu mai are nici o valoare şi care trebuie îndepărtat considerându-se total nefolositor.
Realitatea arată însă că, odată cu evoluţia şi creşterea populaţiei şi a gradului de civilizaţie,
resturile rezultate din gospodărie, de la prepararea hranei la care se mai adaugă şi o cantitate însemnată de
materiale provenite din ambalarea alimentelor, şi chiar o serie de obiecte de uz casnic sau personal
deteriorate, nu mai sunt nişte gunoaie de aruncat ci o adevărată resursă secundară de materii prime şi
materiale refolosibile. Lada de gunoi constituie astăzi un bogat şi inepuizabil zăcământ.
Numim deşeuri menajere, deşeurile rezultate în mod obişnuit din activitatea casnică,
resturile provenite din magazine, hoteluri, cantine, unităţi de alimentaţie publică, instituţii de
învăţământ şi alte instituţii publice în care activitatea sau prezenţa oamenilor poate produce
reziduuri cu compoziţie similară reziduurilor din gospodărie.
Cantitatea deşeurilor menajere variază după numărul populaţiei, după standardul de viaţă,
după felul de hrană, după condiţiile climatice şi după anotimpurile anului. Astfel că şi cantităţile
de deşeuri menajere urbane prezintă varietăţi importante, de la o ţară la alta, de la un oraş la altul,
în funcţie de climă, modul de viaţă al locuitorilor, caracterul localităţilor, etc.
În multe zone din ţară, în special în cele în care nu există un sistem bine pus la punct de
colectare a gunoiului menajer, cu precadere în mediul rural, oamenii aruncă gunoiul în zone
neamenajate din care acestea pot ajunge foarte uşor în apa râurilor. Aceste zone devin uşor
focare de infecţie, iar câinii vagabonzi, ciorile, şobolanii pot purta viruşii înspre localităţi.
16
Impactul depozitelor de deşeuri menajere asupra turismului
Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate este dependent de mediul
înconjurător, acesta reprezentând "materia sa primă", obiectul şi domeniul de activitate şi de
desfăşurare a turismului, fiind suportul - cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul se desfăşoară
în mediu şi prin mediu, "calitatea" acestuia putând favoriza sau nega activităţile turistice.
Relaţia turism - mediu înconjurător are o semnificaţie aparte, dezvoltarea şi ocrotirea
mediului înconjurător reprezentând condiţia de bază a existenţei turismului, orice modificare
produsă acestuia aducând prejudicii şi potenţialului turistic prin diminuarea sau chiar anularea
resurselor sale. Această relaţie este însă mai complexă, ea incluzând şi situaţiile în care printre
acţiunile întreprinse în vederea desfăşurării activităţilor turistice sunt cuprinse şi măsuri care
conduc la sporirea atractivităţii unora dintre componentele mediului înconjurător sau la
degradarea lor.
Deosebit de gravă este însă poluarea peisajului, una dintre cele mai valoroase resurse ale
potenţialului turistic. Factorii de degradare a peisajului se regăsesc în ansamblul factorilor
poluanţi care au acţiuni distructive asupra elementelor sale componente (vegetaţie, faună, reţea
hidrografică etc.), la care se adaugă tăierile nedirijate de păduri, depozitarea necontrolată a
deşeurilor industriale şi menajere, realizarea de construcţii neaspectuoase sau neadecvate etc.,
acestea fiind numai câteva aspecte dintre cele ce degradează natura, tocmai acolo unde este mai
căutată pentru frumuseţea ei.
Incinerarea deşeurilor
Neutralizarea deşeurilor se poate face foarte igienic prin incinerare, deoarece viruşii şi
microorganismele sunt în totalitate distruse. Acest procedeu poate fi bun şi pentru prevenirea
degradării mediului, spaţiile pentru incinerare sunt considerabil mai reduse decât cele pentru
depozitare. Deşeurile menajere se pot incinera împreună cu cele agricole.
Poluarea mediului este minimă, putând fi menţinută în limite normale în condiţiile
purificării gazelor de ardere. Prin filtre speciale cenuşa este reţinută reducând astfel poluarea la
minim, iar cantitatea de deşeuri rezultată după ardere este foarte redusă.
Principalele dezavantaje ale incinerării sunt folosirea inferioară a materiei (nu mai poate
fi reciclată, fiind transformată prin combustie în energie), poluarea atmosferică şi costurile mari
de investiţie şi exploatare. În mediul rural, s-au făcut foarte puţine cercetări asupra reziduurilor
menajere şi nu se deţin date concludente.
17
Spre deosebire de reziduurile menajere urbane, cele rurale mai conţin unele componente
care nu se regăsesc sau sunt în cantităţi foarte reduse (dejecţii animaliere, paie, rădăcini, frunze)
în deşeurile menajere urbane. Deşi în mediul rural nu există o reciclare a deşeurilor menajere ele
sunt valorificate în mod curent de către oameni ca îngrăşământ agricol sau ca hrană animalieră.
2.2 Reziduuri industriale
Natura şi originea deşeurilor industriale sunt în funcţie de materia primă şi materialele
introduse în fabricaţie, de specificul atelierelor şi al tehnologiilor de prelucrare şi chiar de
utilajele prelucrătoare şi produsele rezultate, dacă acestea sunt casate, respectiv rebutate. Ele apar
tot parcursul fluxului tehnologic din cadrul unui atelier, secţie sau întreprindere. Ar fi foarte
laborios şi chiar excesiv a se întocmi un studiu complet şi sistematic în care să se includă
deşeurile industriale ce apar în toate produsele tehnologice. În secţiile sau fabricile în care se
realizează un singur material sau o piesă omogenă se simplifică elaborarea studiului iar în acest
caz elaboratorul trebuie să fie tehnologul sau specialistul pe problema din cadrul secţiei
respective.
Deşeuri feroase
În orice activitate desfăşurată în industrie, în agricultură, în comerţ, în gospodăriile
colective sau individuale, se produc reziduuri care au fost definite ca fiind reziduuri industriale,
reziduuri menajere şi reziduuri stradale şi că în componenţa acestora există materii prime,
materiale refolosibile şi energie potenţială care pot fi colectate, recuperate şi valorificate ca atare
sau prin prelucrare.
Materialele refolosibile metalice îşi au sursele în reziduurile industriale (refuzuri, resturi,
rebuturi), în reziduuri menajere (obiecte metalice de uz casnic uzate) şi în reziduuri stradale
(diverse obiecte metalice casate, pierdute sau aruncate).
Materialele feroase refolosite apar în reziduurile industriale provenite din industria
siderurgică în care se elaborează fonta şi oţelul, conţinând cu toată diversitatea de ramuri
industriale în care produsele siderurgice sunt prelucrate (construcţii de maşini) sau utilizate ca
atare (în construcţii, căi ferate etc.) şi terminând cu recuperarea părţii feroase din mijloacele fixe
casate.
În funcţie de sursele industriale unde se formează materialele feroase se poate stabili
următoarea clasificare:
- materiale feroase refolosite rezultate din industria siderurgică;
18
- materiale feroase refolosite provenite din activitatea industrială în care se prelucrează
sau se utilizează produse siderurgice;
- materiale feroase refolosite provenite din casări de fonduri fixe.
Materialele refolosibile feroase din industria siderurgică. Structura acestei grupe de
materiale feroase rezultate în industria siderurgică este complexă şi de aceea clasificarea lor se
rezumă numai la următoarele două categorii:
- materiale feroase prăfoase;
- materiale feroase sub formă de bucăţi.
Materialele feroase prăfoase. Aceste materiale feroase, sub formă de praf sau mâl, provin
de la instalaţiile de epurare a gazelor evacuate şi a apelor uzat rezultate din procesele tehnologice
siderurgice. Colectarea lor se face atât sub aspect ecologic, pentru evitarea poluării aerului şi a
apei, cât şi sub aspectul economic pentru valorificarea intrinsecă ca materie primă de înlocuite a
celei obţinute în ţară sau din import. Cantitatea acestor materiale este de circa 25 % din
componenţa gazelor descărcate în atmosferă la secţiile siderurgice, de unde rezultă că la un
milion de tone de oţel produs într-un an se pot obţine, din gazele evacuate în atmosferă, între 25
– 30 mii tone materiale feroase refolosibile cu un conţinut de 60 – 70 % Fe, care raportat la
producţia de 1 milion tone oţel totalizează o cantitate de 20 mii tone pe an.
Materiale feroase sub formă de bucăţi rezultă nemijlocit din procesele de elaborare a
fontei şi oţelului şi din procesele de laminare şi nu din materiale secundare provenite din
epurarea gazelor şi a apei uzate, ca în cazul materialului feros sub formă de praf. Din punct de
vedere al cantităţii, materialele feroase în bucăţi depăşesc cu mult cantităţile materialelor feroase
sub formă de praf. În cadrul combinatelor siderurgice sursele de materiale feroase sub formă de
praf sau bucăţi pot fi grupate în funcţie de sectoarele tehnologice.
Materiale feroase vechi rezultate în afara proceselor tehnologice
Materialele refolosibile feroase sunt acele materiale provenite din casări, reparaţii
sau colectarea de la populaţie. În general, în ţara noastră în terminologia uzinală încă se mai
foloseşte noţiuneade „fier vechi” şi aceasta include toate reziduurile feroase care constituie
partea feroasăsolidă a încărcăturii cuptoarelor de elaborare a oţelului, indiferent de sursele din
care provin aceste reziduuri.
Deci, materialele refolosibile feroase vechi care se încadrează în denumirea de „fier
vechi” (în adevăratul sens al cuvântului) provin din două surse principale: sectorul industrial –
prin casările de utilaje, maşini, agregate, instalaţii, construcţii metalice, autovehicule, material
19
rulant, nave etc., şi sectorul particular – prin casarea de obiecte şi aparate de uz casnic realizate
integral sau în parte din materiale feroase (fonte sau oţel) şi reziduuri menajere (ambalaje, cutii,
bidoane etc.).
Deşeuri neferoase
Colectarea, recuperarea şi valorificarea materialelor refolosibile neferoase a devenit o
problemă economică deosebită datorită faptului că resursele de minereu şi concentrate neferoase
sunt în scădere, iar preţul de cost al metalelor neferoase este în creştere.
Colectarea şi recuperarea materialelor refolosibile neferoase din reziduuri (deşeuri,
rebuturi) constituie o sursă care are o pondere medie între 20 – 40 % din producţia de metale
neferoase (Zn – 20 %, Al – 30 %şi Cu – 40 %).
Sursa materialelor refolosibile neferoase o constituie reziduurile industrial formate din
capete de profile laminate, şutaje, reţele de turnare, aşchii metalice neferoase, rebuturi definitive
(iremediabile), scursuri metalice, cenuşi, oxizi, zguri, şlamuri precum şi cele rezultate din
mijloace fixe casate, materiale casate, piese sau subansamble de la mijloacele fixe casate sau
scoase din uz cu ocazia reparaţiilor şi cele colectate direct de la populaţie sau din rampele de
reziduuri menajere, cum sunt obiectele de uz casnic şi de folosinţă îndelungată provenite de la
populaţie.
Deşeuri lichide
În întreprinderile industriale se formează în general trei categorii de ape reziduale:
- ape industriale sau tehnologice, rezultate din procesele de producţie
- ape menajere, rezultate de la obiectele sanitare (WC-uri, băi, cantine etc);
- ape pluviale şi de răcire.
În mod obişnuit, pentru aceste trei categorii de ape se construiesc reţele separate,
având moduri diferite de evacuare şi epurare. Compoziţia apelor reziduale industriale este extrem
de variata, în funcţie de caracterul industriei respective.
În unele dintre ele predomină impurităţile minerale (exploatările miniere), în altele
cele organice (industria alimentară, industria hârtiei şi celulozei), în altele amândouă. Numeroase
industrii prezintă un grad mare de încărcare cu substanţe chimice (uzinele prelucrătoare de
metale, rafinăriile de petrol, fabricile de coloranţi organici, fabricile de pielărie etc). În sfârşit în
multe industrii, apele reziduale au o temperatură foarte înaltă, până la 80°C şi mai mult.
Bineînţeles că faţă de marea diversitate a tipurilor de ape reziduale industriale, vor corespunde
numeroase metode specifice de epurare a lor.
20
Deşeuri ce provin din mineritÎn urma extracţiei de minereuri rezultă diferite tipuri de materiale, fragmente de roci,
minereuri ce nu mai sunt utilizate, zguri, care sunt de obicei depuse la gura minelor sau sunt
depozitate în halde de steril.
Deşeurile de acest tip sunt foarte periculoase din cauza substanţelor toxice conţinute, mai
ales metalele grele, poluează ecosistemele terestre, apele de suprafaţă şi cele subterane (prin
scurgeri şi infiltrări) şi cel mai grav este faptul ca efectele persistă timp îndelungat.
Deşeuri din construcţii şi demolări
Aceste deşeuri sunt constituite din materiale ce rămân în urma construirii, demolării,
renovărilor de clădiri. Deşeurile provenite din construcţii şi demolări reprezintă o buna sursă de
materie secundara, însă, din păcate nu toate ţările le reciclează, aşadar, ele sunt depozitate,
constituind surse de poluare. Un material foarte periculos se consideră a fi azbestul, ce provine
din renovarea sau demolarea construcţiilor vechi (EEA, Europe's environment: the third
assesment).
Deşeuri generate din activităţi medicale
Deşeurile medicale infecţioase (DMI) au un impact semnificativ atât asupra mediului cât
şi asupra sănătăţii umane. Ele pot fi grupate în trei mari clase: deşeuri infecţioase, unde intră
tifoane, bandaje, lenjerie, manuşi chirurgicale etc.; deşeuri înţepătoare: seringi, ace, lamele,
cuţite şi deşeuri menajere: deşeuri din hârtie, carton, mase plastice, sticla. Aceste deşeuri
trebuiesc neapărat sterilizate, mărunţite şi apoi depozitate.
2.3 Reziduuri agrozootehnice
Activităţile agricole generează de asemenea deşeuri, acestea sunt
constituite din resturi
vegetale, dejecţiile animalelor şi necesită o atenţie deosebită din cauza
faptului că pot reprezenta
o sursă de ingraşăminte sau pot fi folosite ca şi combustibili însă numai dacă
sunt gestionate corect.
Dejecţii (îngrăşământ natural) – excremente animaliere, purin şi resturi de furaje şi apă
din scurgerile de la sistemul de alimentare cu apă al adăposturilor pentru animale dintr-o fermă
destinate utilizării în agricultură (Directiva Consiliului 91/676/CEE din 12 Decembrie 1991).
21
Gunoi de grajd – excremente animale solide şi lichide amestecate cu materiale folosite
ca aşternut (de exemplu paie), inclusiv într-o formă procesată şi folosit ca îngrăşământ organic
Tulbureală – Îngrăşământ organic natural care constă dintr-un amestec de dejecţii
animale, lichide şi solide cu apa de ploaie sau de canal, iar în unele cazuri şi cu o cantitate mică
de paie tocate, praf de turbă, rumeguş şi nutreţul care rămâne de la hrana animalelor.
Platformă de depozitare a gunoiului de grajd solid (bălegar) – o construcţie exterioară
legată tehnologic şi funcţional de un adăpost pentru animale, destinată depozitării gunoiului.
Platforma include: o suprafaţă de stocare din beton cu pantă către o fosă colectoare şi un rezervor
pentru dejecţii lichide pentru stocarea fracţiunilor lichide din bălegar decantate prin intermediul
fosei colectoare.
În general, capacitatea de depozitare a gunoiului de grajd trebuie să asigure colectarea şi
depozitarea pentru o perioadă de 4 luni, cu excepţia următoarelor situaţii:
Când există un risc de poluare în perioada de împrăştiere pe teren – 5 luni;� Când fermele sunt amplasate în zone cu precipitaţii abundente – 6 luni;�Capacitatea adiţională permite fermierului să optimizeze perioada de administrare a
gunoiului de grajd pe câmp. În fermele cu capacitate mică de depozitare, perioada de
administrare pe câmp este deseori determinată de capacitatea de depozitare insuficientă.
2.4 Reziduuri radioactive
În afară de poluarea biologică, industrială și chimică a solului, există azi și poluarea
radioactivă, de care se face vinovat tot omul. Experiențele nucleare efectuate în unele zone ale
Terrei, deșeuri radioactive depozitate, precum și emanațiile de la centrele nucleare unde s-au
produs accidente (cum este cea de la Cernobâl-Ucraina) sunt un foarte mare pericol pentru viața
oamenilor și animalelor. Cei mai periculoși radionuclizi sunt cei de viață lungă emisi de
reactoarele nucleare: stronțiul 90 rezistă 28 de ani, iar cesiul 137 de ani, chiar jumătate de secol!
Aceste elemente radioactive ucigașe se concentrează în sol, de unde trec ușor la plante și
animale. De pildă, în zonele nordice ale Europei și Americii, acolo unde s-au făcut experiențe
nucleare, lichenii depozitează cesiu radioactiv, iar renii, care se hrănesc cu licheni, depozitează la
rândul lor izotopi. Consumând carne de ren, laponii sau încărcat cu izotopi radioactivi de zeci de
ori mai mult decât alte populații nordice, care n-au fost contaminate nuclear.
Radiaţiile sunt o formă de manifestare a energiei. Radioactivitatea este fenomenul de emisie
22
spontană a unor radiații de către nucleele unor atomi. Pentru intâia oară radiațiile au fost puse în
evidență de savantul H. Becquerel în 1896 care a descoperit că uraniul emite în mod natural raze.
Pe atunci nu erau cunoscute efectele cancerigene ale radiațiilor. Marie Curie, care s-a
expus o perioadă îndelungată în timpul cercetărilor sale surselor radioactive, a murit în anul 1934
de leucemie. La fel și fiica ei a murit de leucemie.
Radiațiile au efecte și utilizări foarte diverse. Ele pot fi folosite în diagnoza și tratarea
unor boli dar în doze ridicate efectele radiațiilor sunt negative asupra organismului. Substanțele
radioactive emit trei tipuri de radiații: alfa, beta și gama.
Deșeurile radioactive sunt rezultatul activităților zilnice de întreținere, reparații, al
opririlor programate sau neprogramate ale centralei atomoelectrice și sunt gestionate complet
separat de deșeurile convenționale.
Deșeurile radioactive generate în urma acestor activități sunt:
solide (plastic, celuloză, sticlă, lemn, filtre de purificare, filtre de la sistemele de
ventilație etc.);
lichide organice (ulei, solvent, lichid scintilator);
amestecuri solide-lichide inflamabile.
Colectarea și sortarea lor este efectuată de personal calificat, după reguli și criterii specificate
prin proceduri. Activitatea de sortare se aplică tuturor tipurilor de deșeuri radioactive.
Pentru fiecare tip de deșeuri radioactive (solide, lichide organice și amestecuri solide-lichide
inflamabile se urmăresc diferite criterii:
sursa de proveniență (clădirea serviciilor, clădirea reactorului)
felul materialului (plastic, celuloză, metal, lemn, ulei, solvenți etc.)
conținutul de radionuclizi (viață scurtă, medie sau lungă)
debitul de doză la contact (slab active, mediu active).
După sortare, deșeurile radioactive sunt stocate în containere speciale de inox.
Deșeurile radioactive lichide organice sunt păstrate în clădirea serviciilor, urmând să fie
solidificate pentru eliminarea potențialelor pericole de inflamabilitate.
Unele deșeuri solide sunt compactate cu o presă hidraulică pentru reducerea volumului.
Stocarea deșeurilor radioactive solide sau solidificate este asigurată pentru toată perioada de
exploatare a centralei în condiții de securitate și păstrare optime. Depozitarea finală a acestor
deșeuri se va realiza numai după condiționarea în matrice solide, sigure, care să garanteze că cel
puțin 300 de ani nu vor avea impact negativ asupra mediului înconjurător.
23
NORME DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
DEFINITIE
Normele generale de sănătate și securitate a muncii cuprind măsuri de prevenire a
accidentelor de muncă și bolilor profesionale.
1. SCOP
Eliminarea sau determinarea factorilor de risc de accidentare și/sau îmbolnãvire profesionalã
existenți în sistemul de muncã, apãrarea vieții, integritãții corporale și sãnãtãții salariaților și a
altor persoane participante la procesul de muncã.
2. APLICABILITATE
- pentru activitãțile ce se desfãsoarã în cadrul instituției.
- se detaileazã pe activitãți sau grupe de activitãți distincte, în cadrul instrucțiunilor proprii de
securitate a muncii.
3. PREGÃTIREA ȘI INSTRUIREA PERSONALULUI
3.1 SCOP
Scopul instruirii este însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor mãsurilor de securitate.
3.2 ADRESABILITATE
Pregãtirea și instruirea se adreseazã: noilor angajați în muncã, salariaților transferați de la o
secție la alta, detașaților, elevi, studenți în practica profesionalã, persoane în probã de lucru în
vederea angajãrii.
3.3 TIPUL DE INSTRUIRE
Instructajul introductiv general
Instructajul la locul de muncã
Instructajul periodic
Reinstruirea
3.4 INSTRUCTAJUL INTRODUCTIV GENERAL
- se face în același timp când se întocmesc actele de angajare
- are rolul de informare despre activitãțile specifice instituției si principalele mãsuri de
protecția muncii
- se face de cãtre personalul cu atribuții și responsabilitãți în domeniu sau împuternicit prin
decizie
24
Problemele expuse la instructajul introductiv sunt: riscurile de accidentare și îmbolnãvire
profesionalã, legislația în vigoare, consecințe posibile a necunoașterii și nerespectãrii legislației.
În urma instructajului se face o verificare și se consemneazã în FIȘA DE INSTRUCTAJ.
3.4 INSTRUCTAJUL LA LOCUL DE MUNCÃ
- se face dupã întocmirea actelor de angajare, când angajatul ajunge la locul de muncã
- are rolul de prezentare a riscurilor și mãsurilor de prevenire specifice
- se face de responsabilul cu protecția muncii al locului de muncã
Probleme expuse: riscurile de accidentare și îmbolnãvire, prevederile normelor specifice de
securitate a muncii și instrucțiuni proprii, instructajul va include obligatoriu demonstrații
practice.
Verificarea se va face de responsabilul cu protecția muncii pe instituție.
NORME DE PROTECŢIA MUNCII ÎN LABORATORUL DE CHIMIE
1.Purtarea halatului alb, din bumbac, cu mậnecă lungă este obligatorie.
2 . S u b s t a n ţ e l e c h i m i c e n u s e g u s t ă .
3 . Î n l a b o r a t o r u l d e c h i m i e n u s e c o n s u m ă a l i m e n t e .
4.Toate experimentele se execută cu cantităţi mici de substanţe.
5.Mirosirea substanţelor se face prin antrenarea vaporilor cu mậna.
6.Nu se lucrează cu substanţe inflamabile în apropierea focului.
7.Resturile de substanţe toxice,caustice, inflamabile nu se aruncă la canal, ci se
adună în vase speciale.
8.Diluarea acidului sulfuric se face turnậnd acidul în apă şi nu invers.
9 . M a n i p u l a r e a s u b s t a n ţ e l o r t o x i c e s e f a c e l a n i ş ă .
10.Încălzirea la spirtieră a unei substanţe lichide aflate în eprubetă, se face ţinậnd
eprubeta cuun cleşte din lemn sau din hậrtie şi agitậnd-o continuu.
11.Aparatele electrice nu se manipulează cu mậna udă.
12.Nu se schimbă dopurile flacoanelor între ele.
13.Experimentele se realizează numai în vase de laborator curate, cu
respectareainstrucţiunilor date de profesor sau de fişa de lucru.
1 4 . S u b s t a n ţ e l e c h i m i c e n u s e a t i n g c u m ậ n a .
15.Înainte de folosirea unui reactiv citeşte cu atenţie eticheta.
16.La finalul activităţii experimentale se spală toate ustensilele de laborator
folosite şi securăţă masa de lucru.
25
17.Se interzice părăsirea laboratorului de chimie cu ustensile sau substanţe
chimice.
ACCIDENTE CARE SE POT PRODUCE ÎN LABORATORUL DE CHIMIE
a) intoxicaţii:
- acute ,prin pătrunderea în organism a unor cantităţi de substanţă toxică pestelimita
admisă ;
- cronice , prin acumularea în organism, în timp, a unor cantităţi de substanţe.
Substanţele chimice pot pătrunde în organism prin : piele,tub digestiv,aparat respirator.
b) arsuri:
- termice – cu corpuri fierbinţi;
- chimice – cu acizi şi baze tari ,concentrate sau alte substanţe caustice.
c) traumatisme – produse prin tăieri, loviri, explozii.
d) electrocutări
PRIMUL AJUTOR IN CAZ DE ACCIDENTE● În cazul intoxicaţiilor cu brom,clor sau hidrogen sulfurat se scoate accidentatul la aer.● În cazul intoxicaţiilor cu brom sau clor ,se inhalează amoniac sau vapori de apă.● În cazul intoxicaţiei cu hidrogen sulfurat , se inhalează apă de clor diluată/soluţie de
clorurăde calciu.● În cazul ingerării de alcalii se foloseşte soluţie acid acetic 3%.● În cazul ingerării de acizi se foloseşte apă de var.● La otrăvire cu săruri se administrează lapte sau albuş de ou.● La ingerare de iod se administrează făină / amidon.● În cazul arsurilor provocate de acizi, se spală locul cu multă apă şi apoi se aplică o
soluţie de bicarbonat de sodiu 2%.● În cazul arsurilor cu alcalii se spală locul cu multă apă şi apoi se aplică o soluţie de
acid boric 2% sau acid acetic 1-2%.● În cazul arsurilor cu brom se spală locul cu alcool sau soluţie de tiosulfat de natriu 2%.● În cazul arsurilor chimice la ochi se spală cu multă apă şi se solicită ajutor medical.
26
Bibliografie
1. Botnarius. N, Vadineanu, A. – Ecologie, Editura Didactică și Pedagogică București, 1982
2. Cioplea I.I, Cioplea Al, - Poluarea mediului ambient, Editura Tehnică, București, 1978
3. Ecologie și protecția mediului, clasa a X-a, filiera tehnologică, profilul Resurse naturale
și protecția mediului, Editura Economică, Preuniversitaria, 2004
4. Dinu D. Sandu A. – Poluarea aerului, Ghid Ecologic Școlar, volumul I, Ghid realizat în
cadrul proiectului: PENTRU UN AER MAI CURAT, Brașov, 2005
5. Dinu D. Sandu A. – Deseurile si Mediu, Ghid Ecologic Școlar, volumul II, Ghid
realizat în cadrul proiectului: PENTRU UN AER MAI CURAT, Brasov, 2005
27
ANEXE
ANEXA IReziduuri menajere
28
ANEXA IIDeșeuri industriale
29
ANEXA IIIDeșeuri din construcții și demolări (moloz)
30
ANEXA IVDeșeuri din activități medicale
31
ANEXA VNămoluri din epurare (batal de namol)
32