CAPITOLUL VIDREPTUL ÎN SISTEMUL REGLEMENTĂRILOR SOCIALE

Orice societate este alcătuită dintr-un ansamblu de reguli care guvernează relaţiile interumane.

Dinamica socială este animată de acţiunile şi interesele indivizilor, dar această dinamică, înlăuntrul căreia se regăsesc toate raporturile interumane, se desfăşoară în limitele impuse de juridic, cât şi de o serie de alte reguli sociale. Mai mult decât atât, dreptul are caracter sistemic, supunându-se ca atare regulilor Teoriei generale a sistemelor1.

Activitatea umană se desfăşoară într-un cadru normativ prin care sunt reglate conduite şi comportamentele umane.

Secţiunea 1. Dreptul şi morala.

Printre normele sociale care stau la baza organizării sociale se află şi morală. Aceasta este un ansamblu de reguli de conduită cu ajutorul cărora oamenii pot stabili ce este bine şi rău, just şi injust.

În epoci îndepărtate, morala se confunda cu dreptul şi cu religia, de cele mai multe ori apreciindu-se că normele îşi au originea în voinţa divină. Pitagora afirma că toate normele de comportare vin de la zei, iar oamenii care nu le respectă jignesc divinitatea şi sunt pedepsiţi de ea.2

Potrivit profesorului S. Popescu3 morala este formată din ideile comune despre bine şi rău care se regăsesc în conştiinţele individuale şi formează, se poate spune, conştiinţa unui popor, într-un moment al evoluţiei sale.

Încercând să evidenţieze însemnătatea pe care o are morala în interacţiunea cu dreptul, Eugeniu Speranţia4 arată că: principala forţă, forţa fundamentală a dreptului este valabilitatea sa logică şi obligativitatea sa morală.

Tot în acelaşi sens, este demnă de reţinut şi opinia lui Guy Durand5 care afirmă că „ morala a servit întotdeauna ca o proto-legislaţie socială”.

Legislaţia actuală foloseşte termenul de „bune moravuri”. Bunele moravuri sunt regulile bunei cuviinţe şi arată subiectului de drept ceea ce trebuie să se facă şi ceea ce este interzis.

Întrucât dreptul şi morala au caracter normativ este evident că între acestea există asemănări şi deosebiri.

A. Asemănări:- atât regulile de drept, cât şi regulile morale vizează raporturile sociale dintre indivizi sau dintre indivizi şi alte colectivităţi umane;

- atât dreptul, cât şi morala sunt logice şi raţionale;

1C.R. Butculescu, Rolul dreptului internațional în uniformizarea culturilor juridice, în volumul Dreptul românesc în contextul exigențelor Uniunii Europene, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 445.2 D. Ţop, Dimensiunea istorică a dreptului, Tipărire-tehnoredactare SC REFACIS GA SRL, 2002, p. 80.3 S. Popescu, Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex., Bucureşti, 2000, p. 124.4 E. Speranţia, Introducere în filozofia dreptului, Tipografia Cluj, 1946, p. 389.5 G. Durand, Du rapport entre le droit et l’ étique înThemis, vol. 20, nr. 2/1986, p. 285.

- atât dreptul, cât şi morala protejează ideile de justeţe, libertate, egalitate;

- ambele prescriu un comportament de urmat.B. Deosebiri:- morala are la baza precepte religioase sau comandamente

individuale sau colective, în vreme ce dreptul este o creaţie etatică;- scopul dreptului este organizarea socială, pe când scopul moralei

este îmbunătăţirea virtuţilor umane;- obiectul de reglementare al moralei vizează faptele interne, în schimb

dreptul reglementează faptele materiale exterioare;- cea mai mare distincție o găsim însă la regimul sancţionator, întrucât

încălcările normelor de drept se sancţionează potrivit legilor scrise, cu ajutorul forţei de constrângere a statului, încălcările normelor morale se sancţionează prin intervenţia oprobriului public, desconsiderarea, marginalizarea etc.

Dreptul şi morala interacţionează, deşi sunt sisteme normative distincte. În acest sens, cu titlu de exemplu amintim câteva prevederi legale, constituţionale, civile şi penale:

art. 26 din Constituţie6 face referire la morală; prevederile art. 14 din Noul Cod civil7

reglementează buna-credinţă şi menţionează că obligaţiile civile trebuie executate în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri. Încercând să arată legătura dintre drept şi morală, profesor M. Uliescu8 exemplifică prin art. 14 din Noul Cod civil şi notează : fără îndoială că raportul dintre morală şi drept este evident. Principiile etice şi normele morale regăsindu-se de cele mai multe ori în norme juridice, precise şi riguroase, uneori chiar imperative.

Art. 203 din Cod penal9 prin care se incriminează şi sancţionează fapta de „ lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”

Secţiunea a 2-a. Uzanţele.

6 Art.26 alin.2 din Constituţia României prevede că persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.7 Art. 14 alin.1 din Noul Cod civil prevede că orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să-şi exercite drepturile şi să-şi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.8 M. Uliescu, Buna-credinţă în Noul Cod civil în M. Uliescu ( coordonator), Noul Cod civil. Studii şi comentarii, vol. I, CarteaI şi Cartea a II-a, ( art. 1-534), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 92.9 Art. 203 alin.1 din Noul Cod penal stabileşte că omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Ca ansamblu de reguli sociale10, ele sunt alcătuite din moravuri şi datini ce se referă la anumite sfere ale relaţiilor sociale, având o anumită influenţă şi asupra fenomenului juridic.

Potrivit profesorului S. Popescu11 nu orice obicei, nu orice uzanţă se transformă însă în normă de drept cutumiar. Pentru aceasta este necesar să fie îndeplinită două condiţii:

a). Să fie practicate în mod regulat, constant, adică să constituie o obișnuință;

b). Să fie considerate ca obligatorii, să fie respectate ca norme juridice, adică sancţionate de autoritatea publică.

Obiceiul se formează spontan ca urmare a unei conduite repetate şi prelungite până când aceasta devine automatism. În esenţă, uzanţele reprezintă la rândul lor o categorie specială de norme sociale. Dreptul pozitiv român, la art. 1 alin. 6 din Noul Cod civil, arată că prin uzanţe se înţelege obiceiul ( cutuma şi uzurile profesionale).

Secţiunea a 3-a. Concluzii.

activitatea umană reprezintă un cumul de comportamente, conduite supuse unui sistem de reguli;

atât dreptul, cât şi morala vizează raporturile dintre indivizi; uzanţele, obiceiurile se formează printr-o conduită repetată și

prelungită.

Secţiunea a 4-a. Întrebări/subiecte.

I. Morala este:a. un ansamblu de reguli de conduită ce arată ce este just sau

injust;b. un ansamblu de cutume şi tradiţii;c. o variantă a normei de drept.

II. Scopul moralei este:a. organizarea socială;b. o modalitate de tragere la răspundere a infractorilor;c. îmbunătăţirea virtuţilor umane.

III. Morala este factor de configurare a:a. infracţiunii;b. dreptului;c. stabilirii şi individualizării pedepsei.

10 E. Ciongaru, Usages – the legal regime in New Civil Code, in Volume of International Conference CKS - Challenges of the Knowledge Society, “Nicolae Titulescu” University of Bucharest, ProUniversitaria Publishing House, Bucharest, 2013, p.206.11 S. Popescu, op.cit., p. 134