Capitolul VI

Relaţii semantice identificate în textele polemologice

6.1. Premise teoretice

O analiză a claselor paradigmatice care se stabilesc la nivelul terminologiilor poate

pune în evidenţă relaţiile de sinonimie, hiponimie şi antonimie, ajutând la identificarea

sensului specializat şi la confirmarea apartenenţei la un anumit domeniu sau subdomeniu .

Dezvoltarea ştiinţifică şi explozia informaţională au determinat schimbarea teoriei lui

Wüster în care cuvintele căpătau calificarea de termen numai dacă întruneau calităţile unei

etichete, respectiv nu erau acceptate relaţiile de polisemie, sinonimie sau antonimie ; în

prezent teoreticienii lingvişti tind spre acceptarea ideii că unităţile terminologice împărtăşesc

numeroase trăsături cu alte unităţi ale limbii naturale şi cu alte sisteme simbolice non-

lingvistice. De altfel, comunicarea specializată nu e o formă complet diferită de comunicarea

generală, iar cunoştinţele ştiinţifice nu sunt nici uniforme şi nici total separate de cunoştinţele

generale. Termenii, ca unităţi lingvistice ale limbajului ştiinţific, sunt dinamici, au capacitatea

de a trece, cu uşurinţă, dintr-o specialitate în alta, mobilitate manifestată şi faţă de lexicul

comun (Cabré, M.T. – 2000 : 12-15).

Chiar dacă viziunea asupra problemelor legate de relaţiile semantice realizate la

nivelul termenilor s-a schimbat, trăsăturile specifice care îi diferenţiază de unităţile lexicului

comun (univocitatea, monoreferenţialitatea şi monosemia) sunt recunoscute în continuare,

fiind identificate la nivelul textului/contextului şi trimiţând la o realitate unic determinată

dintr-un anumit domeniu. Dezambiguizarea devine necesară pentru înţelegerea corectă a

sensului unităţilor lexicale.

Interdisciplinaritatea, calitate a domeniilor şi subdomeniilor apărute ca urmare a

exploziei informaţionale din ultimul timp, impune o nouă abordare a polisemiei. „Faptul că o

unitate lexicală corespunde mai multor (minim două) semnificaţii...este departe de a constitui

o imperfecţiune a limbilor naturale, este o proprietate caracteristică a vocabularului general,

fiind consecinţa normală şi obligatorie a vieţii limbilor : sensurile cuvintelor se nasc unele din

altele” (Niklas – Salminen, A. 2003 : 122-123 apud Tomescu, S. 2008 : 71).

Pentru domeniul polemologic analiza relaţiilor semantice va încerca să demonstreze

identitatea termenilor prin evidenţierea diferenţelor semice, să facă dovada dinamicii

conceptual-semantice a domeniului (care determină aparţia de noi sensuri odată cu evoluţia

conceptelor) şi să stabilească diferenţele faţă de elementele similare ale limbii comune.

98

6.2. Polisemia

Termenii unui domeniu/ ştiinţe se caracterizeză prin univocitate, precizie şi non-

ambiguitate. Cu toate acestea, există, în realitate, posibilitatea unei polisemii interne, fapt

remarcat de lingvişti ca modalitatea prin care se dezvoltă mai multe sensuri ale aceluiaşi

termen şi/sau o polisemie externă, atunci când termenii intră în relaţie cu limba comună sau

cu alte terminologii (Stoichiţoiu-Ichim, A. 2006:114).

În polemologie se poate observa existenţa unei polisemii interne care poate contribui

uneori la interpretări diferite ale conceptelor de către specialiştii din domeniul militar, dar şi

de către nespecialişti. Această polisemie se manifestă la cuvintele care denumesc conceptele

cu frecvenţă mare.

Ex. 1. RĂZBOIUL = un conflict (armat)

2. Deşi RĂZBOIUL propriu-zis înseamnă violenţă, angajarea în situaţii limită, în

el se încorporează întreaga ştiinţă a omenirii (Mureşan,M. 2006 : 125)

3. CONFLICTUL= o luptă care trebuie câştigată (Crăciun, I. 2006 : 21)

4. Din punct de vedere al locului de manifestare a actualelor CRIZE, sau de

apariţie a unor posibile surse de instabilitate, capabile de a genera CRIZE la nivel

european, putem avansa o nouă clasificare:

• surse de instabilitate/crize ce se manifestă în spaţiul/cadrul Uniunii Europene...

Studiile referitoare la polisemia internă au evidenţiat o tipologie a celor mai frecvente

relaţii de sens (Stoichiţoiu-Ichim, A. 2006:120).

Polisemia coerentă (după Cornu 1990: 68-75 apud Stoichiţoiu-Ichim, A. 2006:121) este

caracterizată prin relaţii logice evidente între sensuri ordonate ( Stoichiţoiu-Ichim, A.

2006:121) şi anume:

a) de derivare concentrică – „în care sensurile acoperă în succesiunea lor toate nivelurile

domeniului referenţial”- (Stoichiţoiu-Ichim, A. 2006:121):

Ex. RĂZBOIUL = un fenomen social complex, un seism social care duce la descărcarea unor

energii acumulate în timp (Mureşan,M. 2006 : 26) ;

RĂZBOIUL = un fenomen al expansiunii şi ciocnirii frontierelor (Mureşan,M.

2006 : 20) ;

b) de complementaritate – „sensurile se grupează în grupuri conceptuale (Stoichiţoiu-

Ichim, A. 2006:122), astfel:

- asociere între un sens concret şi un sens abstract:

PACEA este un proces ce are loc în sistemul internaţional (PCMC, 2006 : 19) ;

99

PACEA este acea perioadă de timp în care nu există nici război, şi nici disponibilitatea

oamenilor de a porni unul. (PCMC, 2006 : 19)

- sensuri paralele (care desemnează aspecte practice ale aceleiaşi noţiuni generice)1

VIOLENŢA este exercitată de un autor (subiect), violenţa este suferită de o victimă (obiect)

(Crăciun, I. 2006 : 28) ;

VIOLENŢA penetrează, în formă manifestă sau latentă, anumite ordini statale şi sociale,

toate relaţiile politice şi sociale (Crăciun, I. 2006 : 28).

Polisemia dezordonată este concretizată în juxtapunere de sensuri distincte

( corespunde unor referenţi diferiţi sau fenomenului de omonimie din vocabularul general -

Stoichiţoiu-Ichim, A. 2006-121) sau intersectare a sensurilor (se raportează, în general la

aceeaşi realitate, creând impresia de neconcordanţă sau chiar de contradicţie – Stoichiţoiu-

Ichim, A. 2006:121).

- Ex. CRIZA este:1. în SUA: un incident sau o situaţie/ ce implică existenţa unei ameninţări/ la

adresa Statelor Unite ale Americii,/ a teritoriilor sale, cetăţenilor, forţelor

militare, posesiunilor sau intereselor vitale americane,/ ce se dezvoltă rapid/

şi creează condiţii/ de o asemenea importanţă diplomatică, economică, politică

sau militară,/ încât determină angajarea forţelor armate/ şi a resurselor SUA /

pentru a realiza obiectivele naţionale2;

2. în Danemarca: o situaţie/ în care ţara/ se confruntă cu o tensiune surprinzătoare

şi acută/ ce poate conduce la izbucnirea unui război3;

3. în Franţa: situaţie/ în care indivizii, grupurile şi/sau instituţiile/ îşi manifestă

dezacordul faţă de normele, regulile şi valorile sociale/ şi se organizează pentru a

modifica ordinea socială existentă4 (Crăciun, I. 2006 : 33)

Observăm juxtapunere de sensuri distincte între: 1 şi 3 (situaţie ce implică

existenţa unei ameninţări/ la adresa Statelor Unite ale Americii şi situaţie/ în

care indivizii, grupurile şi/sau instituţiile/ îşi manifestă dezacordul faţă de normele,

regulile şi valorile sociale) sau intersectare a sensurilor între 1 şi 2 (existenţa unei

ameninţări care determină angajarea forţelor armate şi o situaţie/ ce poate

conduce la izbucnirea unui război).

Combinarea termenilor cu lexicul general determină „modificări contextuale,

ajungându-se la libertăţi sintagmatice cu consecinţe asupra sensului specializat” (Cabré, M.T

2000: 34; Bidu- Vrănceanu, A. 2007 : 147). Aşa sunt formate structurile de tipul: PACE

INSTABILĂ, PACE NEGATIVĂ, RĂZBOI MODERN, CONFLICT LIMITAT etc.

100

Una din metodele des folosite pentru identificarea sensului o reprezintă analiza

semică. Astfel pot fi găsite semele comune ţi cele variabile, poatând concluziona asupra

specificului semantic.

Sensul de bază al cuvântului RĂZBOI aparţine limbii comune deoarece el a intrat de

mult în uzul limbii datorită confruntărilor armate desfăşurate de-a lungul istoriei omenirii.

Mai mult, el este înregistrat ca termen şi în alte ştiinţe ca istorie, sociologie sau ştiinţe

militare. Ca urmare, el apare ca intrare în DEXI definit ca „fenomen social- istoric” /

„complex”/ reprezentat printr-un „conflict armat” şi desfăşurat între „două sau mai multe

grupuri, categorii sociale, state”... , iar în DSoc. definiţia este „conflict violent/ între diverse

forme de organizare politică/”. Se observă că definiţia dicţionarului specializat este mai

exactă, genul proxim fiind formulat prin sintagma „conflict violent”(faţă de dicţionarul

general care încearcă întâi să includă acest tip de acţiune într-o categorie mai largă –

„fenomen social-istoric”, apoi „conflict armat”), deşi lipseşte pecizarea „armat”şi lăsând la

latitudinea cititorului analogia „violent = armat”. Un sem comun îl reprezintă participanţii

care în DEXI sunt enumeraţi („două sau mai multe grupuri, categorii sociale, state”), iar în

dicţionarul specializat sunt denumiţi prin categorie („diverse forme de organizare politică”).

Definiţia formulată de G. Bouthoul este mai concisă şi acoperă aceeaşi arie semantică:

„ La guerre est la lutte armée/ et saglante/ entre groupements organisée”

(Bouthoul, Gaston 2006 : 56).

semele comune fiind [armat] şi [participanţi], diferenţa apărând la genul proxim. În

definiţiile analizate mai sus genul proxim face parte din categoria abstracte, iar în cazul

definiţiei specialistului francez el poate fi inclus în categoria numelor de acţiuni.

Cu alte cuvinte, în polemologie termenul RĂZBOI nu capătă alte trăsături distincte, ci

este preluat şi adaptat din nevoia explicitării amănunţite care se face uneori prin integrarea

lexemului în structuri sintagmatice specifice. Textele polemologice româneşti şi străine conţin

numeroase definiri ale aceluiaşi concept, dar nu pentru a rezolva problema polisemiei, ci

pentru a fi surprinse cât mai multe elemente specifice:

RĂZBOIUL = „un fenomen al expansiunii şi ciocnirii frontierelor” (Mureşan, Mircea

2006 : 20)

= „ un conflict armat de masă...” (Crăciun, Ioan 2007 : 34)

= „ un act de violenţă pentru a sili adversarul să ne îndeplinească voinţa”

(Clausewitz, von Karl 2005 : 9)

= „ forma cea mai violentă de manifestare a conflictului social...”( Chiriac,

Dănuţ – Pacea şi războiul în gândirea universală – studiu p. 14)

101

Polisemia termenului RĂZBOI în polemologie este dezambiguizată contextual prin

alăturarea de adjective, realizându-se astfel noi specializări precum: RĂZBOI LOCAL,

FRATRICID, ASIMETRIC, DOCTRINAR, INFORMAŢIONAL etc.

Pentru termenul FORŢĂ există valorizări semantice diferite între formele de singular

şi plural, fiind întâlnit în texte cu sensul de:

- grupări armate (pentru forma de pl.)- FORŢE MULTINAŢIONALE, FORŢE ALIATE,

FORŢE MILITARE, CONSTITUIREA FORŢELOR;

- modalitate de acţiune (pentru forma de sg.) – ACŢIUNE DE FORŢĂ , FORŢĂ DE

DESCURAJARE, AMENINŢARE CU FORŢA, PROIECŢIA FORŢEI.

Acest exemplu este edificator pentru polisemia internă a domeniului5.

O analiză contextuală a polisemiei poate contribui la diferenţierea/ dezambiguizarea

semantică. Aceasta se impune mai ales pentru faptul că unii termeni, în combinaţii libere,

ajung să desemneze concepte noi, fapt motivat de dinamica domeniului. Un exemplu

edificator îl reprezintă termenul PACE care intră în combinaţii urmat de determinanţi (PACE

STABILĂ, DURABILĂ, POZITIVĂ, SOCIALĂ) sau el este determinant:

RECONSTRUCŢIA PĂCII, APĂRAREA PĂCII, STAREA DE PACE etc.

Polisemia externă poate fi demonstrată în cazul termenului CRIZĂ care înregistrează

valori semantice precis diferenţiate în dicţionarele de uz general. Elementul comun celor două

sensuri îl reprezintă semul [dificultăţi], semele diferenţiatoare punând în evidenţă [domeniul

de aplicare]: economic, social, politic sau medical.

La fel ca şi pentru ceilalţi termeni, dezambiguizarea se realizează contextual sau

sintagmatic, prin combinaţii de tipul: CRIZĂ PUNCTUALĂ, FOCAR DE CRIZĂ,

GESTIONAREA CRIZELOR, OPERAŢII DE REACŢII LA CRIZĂ.

Dezambiguizarea contextuală este necesară şi pentru că unele cuvinte (în cazul nostru

substantivul RĂZBOI) intră în categoria omonimelor, deşi reprezintă unităţi semantice

diferite.

RĂZBOI = 1. conflict armat de durată între două sau mai multe state;

2. unealtă casnică de ţesut pânza; maşină de ţesut

Chiar dacă punctele de vedere ale lingviştilor diferă în ceea ce priveşte definirea

omonimelor (unii iau în considerare criteriul etimologic, alţii fac referire la forma grafică şi

fonetică identică - Popescu-Mihăeşti, Alexandru 2000 : 234), pentru studiul de faţă

interesează identificarea sensului specializat specific termenilor din polemologie. Pentru

substantivul RĂZBOI, în textele de specialitate nu se regăseşte în niciun context valorizarea

„unealtă casnică de lucru” ( în limba greacă polemos = război, iar unealta casnică este

realizată prin lexemul argalios).

102

Vom încerca să urmărim rolul contextului în definirea conceptului CONFLICT în

texte polemologice româneşti şi străine, evidenţiind caracteristicile specifice domeniului

analizat.

Analizat din perspectivă diacronică, termenul CONFLICT se regăseşte în textele

militare, de multe ori, ca fiind sinonim cu acela de RĂZBOI, mai ales în combinaţiile

CONFLICT ARMAT sau CONFLICT MILITAR. De aceea este dificilă impunerea sa ca sens

specializat în polemologie, cu atât mai mult cu cât aceasta a apărut recent în preocupările

specialiştilor .

Polemologia încearcă să direcţioneze spre o bună înţelegere a sensului termenul

CONFLICT prin definiri contextuale comparative şi prin metode analitice de identificare a

trăsăturilor specifice.

Adepţii curentului behaviorist susţin că pot fi înţelese natura şi rolul conflictelor dacă

se studiază „comportamentul fiinţelor umane/ atunci când ele acţionează /pentru a-şi procura

cele necesare supravieţuirii/ şi asigurării prestigiului în cadrul comunităţii/”, pe când cei ai

curentului psihologist consideră că fiinţa umană deţine „instinctul agresiunii”. După cum se

observă niciuna dintre cele două definiţii nu apelează la seme referitoare la (armat) sau (forţe

implicate).

În definirea contextuală a termenului CONFLICT remarcăm o mare varietate a

construcţiilor datorată necesităţii clarificării sinonimiei induse de specialiştii militari (datorită

economiei de limbaj) şi nespecialişti între termenii CONFLICT şi RĂZBOI, precum şi

polisemiei substantivului CONFLICT, definit în dicţionarele de uz general ca „1.

neînţelegere/, ciocnire de interese/, dezacord/;antagonism/; ceartă, /diferend/, discuţie/; 2.

Contradicţie între ideile, interesele sau sentimentele/ diferitelor personaje/ care determină

desfăşurarea acţiunii/ dintr-o operă epică sau dramatică/”( DEXI). Această polisemie

încalcă principiul univocităţii sensului specializat şi reprezintă elementul generator al

demonstraţiei de faţă.

Pentru polemologie monoreferenţialitatea termenului CONFLICT este condiţionată de

context: „CONFLICTUL este o manifestare/ a unor antagonisme deschise/ între două

entităţi/, individuale sau colective/, cu interese incompatibile pe moment/, în privinţa

deţinerii/ sau gestionării/ unor bunuri materiale sau simbolice”

( PCMC, 2006 : 24).

„ les situations /dans lequelles deux, ou plusieurs sujets collectifs/, groups et Etats/,

soufissamment comparables et homogènes entre eux/ pour entrer dans des rapports d C

antagonismes reciproques/, juges être porteurs d C intérêts , des motivations,

103

d C objectifs opposés et réciprociquement incompatibles - (Bilan de dix annees de gestion de

crises, L T Insitut Français des Relations Internationales, 2001).

Lb. română Lb. franceză

o manifestare toutes les situations

a unor antagonisme deschise rapports d C antagonismes reciproques

între două entităţi dans lequelles deux

individuale sau colective ou plusieurs sujets collectifs

cu interese incompatibile pe moment d C intérêts , des motivations, d C objectifs

opposés et réciprociquement incompatibles

în privinţa deţinerii/ sau gestionării être porteurs

unor bunuri materiale sau simbolice -

Din compararea celor două definiţii textuale observăm similitudini concretizate în

seme comune referitoare la [părţile implicate], [tipuri de participanţi], [relaţii între părţi] şi

[scopuri] , diferenţe apărând doar la numărul substantivului care desemnează genul proxim

(sg. pentru lb. română, pl. pentru lb. franceză) şi la [ valori]: „bunuri materiale sau simbolice”

în lb. română [ - ] pentru lb. franceză.

Ca poziţie sintactică lexemul CONFLICT apare ca :

a) Nume predicativ al verbului a fi: - o stare endemică (a istoriei umanităţii)

- o confruntare

- un proces

- un fenomen universal

- o luptă

- o diferenţă ...de poziţii

- un fapt social

- o manifestare (a antagonismelor)

- un principiu

Pe lângă acestea apar combinaţiile de tipul: ind. a putea+inf. a fi + participiu vb.:

CONFLICTUL - poate fi definit ca...,

- poate fi interpretat ca...

- poate fi văzut ca...

Acestea reprezintă repere de identificare, fiind modalităţi de definire a conceptului

CONFLICT şi de corelare cu alte concepte polemologice. Corespondenţele găsite reprezintă

104

elemente abstracte, aflate uneori în opoziţie (antonimie) : o stare/ o confruntare, un fenomen

universal/ o diferenţă de poziţii sau în situaţia de sinonimie parţială: o confruntare=o luptă. În

definiţiile analizate se observă lipsa semului [armat], ceea ce determină atribuirea unei valori

semantice diferite de aceea a cuvântului RĂZBOI, ba chiar posibilitatea unei gradări

semantice, ceea ce conduce la desemnări conceptuale noi, realizate prin combinaţii

sintagmatice diverse.

Această situaţie este explicată de necesitatea abordării amănunţite a conceptului

CONFLICT, care este un fenomen complex, analizat în polemologie diferit faţă de ceea ce

desemnează definiţiile clasice regăsite în dicţionarele generale sau, chiar, în cele militare.

Dinamica polemologiei impune dezambiguizarea contextuală, deoarece pot apărea confuzii

ale nespecialiştilor (mai ales în textele de presă).

După cum se observă, în general numele predicativ de identificare este reprezentat, în

majoritate, de substantive abstracte.

b) CONFLICT se combină contextual şi cu alte verbe: a apărea, a se defăşura –

CONFLICTELE apar...

CONFLICTELE nu se mai desfăşoară ...

sau cu locuţiuni verbale : a avea loc

CONFLICTELE vor avea loc...

Acestea sunt mai puţin numeroase, dar au aceeaşi valoare semantică, de identificare

conceptuală.

c) Dinamica pe care o înregistrează vocabularul specializat polemologic duce la

realizarea unor combinaţii contextuale în care sunt evidenţiate elemente specifice

suplimentare pentru definirea corectă, lexemul CONFLICT având poziţia de subiect,

iar verbul cu valoare predicativă este utilizat la forma negativă:

CONFLICTELE nu se mai poartă între actorii clasici...

CONFLICTELE nu se mai desfăşoară între armatele inamice a două state...

d) O frecvenţă mare întâlnită în textele polemologice româneşti şi străine o are combinaţia

CONFLICT (subiect) + determinant (part. vb.):

CONFLICTE apărute...

CONFLICTE izvorâte...

CONFLICTE datorate...

CONFLICTE generate...

105

Aceste tip de combinaţii ajută la inventarierea unei serii cauzale care conduce la

identificarea genezei conceptului.

e) Cea mai creativă structură pentru denumirea noilor concepte este cea formată după modelul

N + det. Adj., în cazul nostru N = CONFLICT :

CONFLICT armat

CONFLICT asimetric

CONFLICT limitat

CONFLICT internaţional

CONFLICT social

CONFLICT ideologic

CONFLICT politic

CONFLICT militar

Preferinţa pentru combinaţiile bimemebre în care nodul central este reprezentat de

substantivul CONFLICT se manifestă atât în limba română, cât şi în limba franceză unde

adjectivul este postpus acestuia. Când intră în componenţa sintagmelor CONFLICT ARMAT

/ CONFLICT MILITAR apare sinonimia parţială cu termenul RĂZBOI, conform definiţiilor

date de DMil. sau de I. Kende (RĂZBOI = un conflict armat de masă” ) şi intră în categoria

sintagmelor interdisciplinare. O altă combinaţie, formată din lexemul substantival

CONFLICT (ce aparţine limbii comune) şi determinantul adjectival ASIMETRIC (ce

aparţine domeniului matematic) conduce la realizarea unei sintagme specializate

polemologice.

f) CONFLICT apare şi în poziţie de obiect direct:

„alţi autori au plasat CONFLICTUL...”

„împart CONFLICTUL...”

„prima clasă împarte CONFLICTELE...

„il faut utiliser LE CONFLIT devenu inévitable”

Verbele tranzitive îi atribuie substantivului analizat funcţia actanţială, de obiect

(complement) direct, cu rolul tematic de tip agentiv – „pacient”.

g) Atribut genitival:

derularea CONFLICTELOR

clasificarea CONFLICTELOR

aspecte ale CONFLICTELOR

rezolvarea CONFLICTULUI

106

evoluţia CONFLICTULUI

civilizarea CONFLICTULUI

îngheţarea unui CONFLICT

atenuarea unui CONFLICT

Preferinţa pentru forma de plural este datorată diversităţii şi gradualităţii semantice

generate de multitudinea definiţiilor contextuale de identificare. De altfel, regăsim în textele

polemologice afirmaţia că un CONFLICT reprezintă „un proces interactiv şi dinamic”

(Crăciun, I. 2006 : 26) şi că „un ciclu CONFLICTUAL va avea mai multe etape, de evoluţia

cărora depinde însăşi rezolvarea conflictului în ansamblu” (idem). Această evoluţie graduală

se realizează prin desemnare sintagmatică de tipul:

PREVENIREA CONFLICTULUI

REZOLUŢIA CONFLICTULUI

MANAGEMENTUL CONFLICTULUI

fiecare dintre acestea fiind definit contextual.

h) Rol de atribut substantival

tipuri de CONFLICTE

părţi în CONFLICT

Specializarea sensului substantivului CONFLICT este condiţionată contextual, prin

definiri de identificare a termenului simplu sau a sintagmelor din care face parte, monosemia

fiind astfel realizată prin intermediul textelor.

i) Formarea cuvintelor

Combinarea cu pseudo-prefixe constituie o altă metodă preferată de specialiştii

polemologi pentru impunerea sensului specializat deoarece acestea sugerează valoarea

semantică pe care o pot atribui lexemelor implicate:

PRECONFLICT

POSTCONFLICT

6.3. Sinonimia

Una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească terminologiile este absenţa

sinonimiei6. Un domeniu ştiinţific impune folosirea anumitor termeni ca fiind specifici ariei

107

sale de preocupări pentru identificarea conceptelor cu care operează. De aceea, monosemia,

moreferenţialitatea şi non-ambiguitatea sunt condiţii fără de care nicio disciplină nu-şi poate

delimita locul în diversitatea sferei ocupaţionale. Cu toate acestea, faptul că limbajul

specializat este o parte a limbajului general determină apariţia unor cazuri speciale de

sinonimie. Sursele sinonimiei în terminologie sunt:

- eforturile specialiştilor de a crea termeni

adecvaţi pentru situaţii/concepte noi care să exprime cât mai bine trăsăturile

caracteristice, scopul, funcţionarea acestora;

- împrumuturile din limbile străine – dacă

într-o limbă dată nu există unii termeni necesari, ei pot fi împrumutaţi din alte limbi,

urmând ca mai târziu, odată ce conceptul este fixat, să fie înlocuit prin termeni formaţi

prin folosirea radicalilor existenţi în limba pusă în discuţie;

- calculii, proveniţi din traducerea unor

termeni existenţi în alte limbi;

- tendinţa de economie verbală, concretizată

în eliminarea sau omisiunea unor secvenţe lingvistice din componenţa sintagmelor.

Polemologia se confruntă cu problema identificării referentului datorită prezenţei

sinonimelor sau a structurilor sinonimice în textele de specialitate. Aceasta se motivează atât

prin influenţa permanentă a factorilor extralingvistici, cât şi prin existenţa mai multor şcoli de

gândire care impun crearea de noi concepte.

Având în vedere că lexemele RĂZBOI şi PACE din polemologie se regăsesc şi în

limba comună, dicţionarele de uz general dau sinonime care, însă, nu pot substitui termenii

specializaţi. Astfel, în DS, pentru RĂZBOI apare corespondentul CONFLICT, ceea ce nu

corespunde definirii terminologice, putând fi un cvasi-sinonim în condiţiile în care acceptăm

teoria economiei de limbaj specifică limbii vorbite şi eliminăm adjectivul „armat” (deoarece

genul proxim din definiţiile termenului RĂZBOI din LMil. este „CONFLICT ARMAT”) sau

funcţia de diversificare a vorbirii prin evitarea repetării cuvântului (aici, termenului) de mai

multe ori în acelaşi enunţ sau la mică distanţă. Pe de altă parte, specializările pe care le capătă

termenul RĂZBOI face ca această sinonimie să fie doar parţială: în cazul sintagmei RĂZBOI

ELECTRONIC valoarea semantică de CONFLICT ARMAT nu poate fi acceptată decât la

nivel metaforic.

Alt exemplu de sinonimie este realizat prin transfer metaforic. Prezenţa dubletului

termenologic COMBATANTANT – ACTOR, unde al doilea termen este realizat prin

metonimie şi reprezintă o modalitate de inovare terminologică pentru identificarea

referentului.

108

Ex. „Ca actor/combatant pe frontul informaţional militarul...poate deveni imun şi

nereactiv la stimuli”.( Rotaru, N. 2003 : 66)

„ L ’ asymétrie ne doit pas se confronde avec le dissymétrie, simple disproportion des

forces ou des qualites entre deux acteurs.”( Huyghe, Fr. – Asymétrie)

În acelaşi mod este realizat şi termenul TEATRU (DE OPERAŢII/OPERŢIUNI),

sinonim pentru FRONT sau CÂMP DE LUPTĂ:

„acceptarea, în cele mai multe cazuri a subordonării forţelor unui comandament unic

de pe teatrul de operaţiuni, prin transfer de autoritate” (Dumitraş, D. 2004 – 50).

În cazul seriei RISC – PERICOL – AMENINŢARE se observă preferinţa pentru

specializarea lexemului RISC datorită omofoniei cu formele corespondente din limbile

engleză- risk şi franceză – risque. Ca seme lexico-gramaticale ele aparţin categoriei

substantivale. Pentru termenul AMENINŢARE este preferată forma de plural impusă de

factorii extralingvistici, putând funcţiona şi cu calitatea de hiperonim.

Această serie sinonimică creează un efect de gradare în textele polemologice: grad

minim- RISC, grad mediu – PERICOL, grad maxim – AMENINŢARE.

Ex. „totalitatea riscurilor, ameninţărilor...posibil a fi declanşate la un moment dat...”

(Rotaru, N. 2003 : 48)

„ L idée est très ancienne de jouer de cette peur pour désarmer l ’ adversaire et, au

total, économiser des risques, des perts et de la violence effective.” (Huyghe, Fr.- Terrorisme

et influence – 04.05.2008)

„ Decidenţii politico-militari au început să ia în calcul tot tipul de (noi)

ameninţări...”( Rotaru, Nicolae 2003 : 68).

Analiza contextuală este cea care rezolvă problema sinonimiei termenilor

polemologici. Astfel, substantivul RISC intră în combinaţii de tipul FACTORI DE RISC,

RISC DE DESTABILIZARE pe când lexemul AMENINŢĂRI realizează structuri de tipul

AMENINŢĂRI AUTORITARISTE, ~ TERORISTE, ~ CU FORŢA etc. substituirea lor

nefiind posibilă.

O situaţie similară (de aparentă sinonimie) o constituie seria ALIANŢĂ – COALIŢIE.

Chiar un dicţionar specializat induce confuzii prin definirile formulate:

ALIANŢĂ = legătură /între două sau mai multe state/, de obicei consemnată în

tratate/, prin care acestea convin/ să acţioneze în comun/, în mod permanent sau

temporar/, şi să se ajute reciproc/ în cazul în care anumite interese/ comune ori

anumite situaţii politice/ ar determina necesitatea sau utilitatea unei asemenea

cooperări /diplomatice, armate,generale/.( DDIP)

109

COALIŢIE = alianţă/ dintre două sau mai multe state/ tinzând la realizarea unui

anume scop/, de natură temporară/, general, politic sau militar/.(DDIP)

După cum se observă, genul proxim al celui de-al doilea lexem este formulat cu

ajutorul primului, ceea ce poate induce confuzii. Mai mult chiar, există şi alte seme comune :

[participanţi], [scop], [domenii], singurul sem variabil fiind cel legat de [+/- dovadă]. Textele

polemologice diferenţiază cele două intrări, introducând un nou sem variabil referitor la

[durată] şi făcând precizări referitoare la participanţi, ba chiar oferindu-i statut de hiperonim

termenului ALIANŢĂ:

„Alianţa poate fi generatoare de coaliţii, să coordoneze una sau mai multe

coaliţii, care să acţioneze pe teatrele de operaţii diferite, cu scopuri, obiective şi

misiuni diferite”. (Dumitraş, D. 2004 : 50)

Un alt caz de sinonimie identificat în textele polemologice îl reprezintă traducerile

termenilor sau sintagmelor specializate din limba engleză îndeosebi, deoarece factorii

extralingvistici au determinat intensificarea cercetărilor şi studiilor polemologice mai ales în

spaţiul anglo-american. Astfel, pentru conceptul PEACEBUILDING traducerea a condus la

sintagma CONSTRUIREA PĂCII :

„Construirea păcii reprezintă procesul de creare a legăturilor între oameni, ea

încearcă să evite sau să reducă escaladarea crizelor prin „contacte plus

disponibilitatea de a uita, contacte plus urmărirea unor ţeluri superioare, contacte

plus măsuri de întărire a încrederii şi contacte plus educaţia pentru înţelegerea

reciprocă...” (PCMC, 2006: 121)

„Conceptul peacebuilding se referă la toate acele acţiuni externe destinate a asista o

ţară sau o regiune din lume în tranziţia acesteia de la perioada de război la cea de

pace.” (PCMC, 2006 :126).

Prezenţa ambelor forme în acelaşi text este motivată de noutatea conceptului şi de

intenţia autorului de a oferi o definiţie cât mai clară, mai precisă şi mai cuprinzătoare. Aceeaşi

situaţie se întâlneşte şi pentru termenii PEACEMAKING (RESTABILIREA PĂCII),

PEACEKEEPING (MENŢINEREA PĂCII) sau sintagmele PEACE ACHIEVEMENT

1 Clasificare făcută de Stoichiţoiu-Ichim, A. (2006:120)2 US Department of Defense, Joint Publication 1-02. DoD Dictionary of Military and Associated Terms, 2004.3 Headquarters of Chief of Defence Denmark, the National Commissioner and the Emergency Management Agency, Denmark. Total Defence, 1993.4 BRÉMOND, J.; GÉLÉDAN, A., Dictionnaire économique et social, Ed. Hatier, Paris, 1990.5 „ ...studiul diverselor terminologii arată că este posibilă o polisemie internă, când un termen dezvoltă mai multe sensuri în acelaşi domeniu (sau în ramuri diferite ale lui), cât şi o polisemie externă, când termenii trec dincolo de domeniu, în relaţie cu limba comună sau cu alte terminologii.” (Bidu-Vrănceanu, A. 2007:112)6 Bidu-Vrănceanu, A. (2007:121)

110

(REALIZAREA PĂCII), PEACE ENFORCEMENT (IMPUNEREA PĂCII) sau PEACE

RESTORATION (REALIZAREA PĂCII). În cazul conceptelor care şi-au fixat deja locul în

ierarhia domeniului întâlnim calchieri de tipul MANAGEMENTUL CONFLICTELOR sau

GESTIONAREA CONFLICTELOR.

O ultimă menţiune referitoare la sinonimie este cea referitoare la relaţia dintre

structurile polimembre şi siglele corespunzătoare lor. Datorită economiei de limbaj (atât oral,

cât şi scris) am identificat în textele polemologice abrevieri care denumesc, în majoritate,

grupuri de lucru/grupuri militare pentru menţinerea păcii. Acestea pot fi sigle provenite din

prescurtarea fiecărui component al structurii sintagmatice din limba română (chiar dacă ea

provine din limba engleză) : South-East Europe multinational peace force= Forţa

Multinaţională de Pace din Sud-Estul Europei / FMPSEE sau, în alte cazuri, din prescurtarea

elementelor componente ale structurii din limbile engleză : Combined Joint Task Force

(CJTF)= Forţele Multinaţionale Interarme (CJTF) sau franceză : force interarmées

multinationale (FIM)= forţă multinaţională întrunită (FIM). O altă modalitate de abreviere o

constituie acronimele formate după modelul limbii engleze : European Maritime Force

(EUROMARFOR)= Forţele Maritime Europene sau informations security (INFOSEC)=

protecţia surselor generatoare de informaţii (INFOSEC)

6.4. Hiponimia

„Termenul de hiponimie nu face parte din fondul tradiţional al semanticianului, este o

creaţie recentă, prin analogie cu sinonimie şi antonimie. Deşi termenul este nou, noţiunea de

hiponimie este destul de veche şi a fost demult recunoscută ca unul din principiile constitutive

în organizarea vocabularului tuturor limbilor” (Cornilescu, A ; Ştefănescu, I. 1995 : 507). Mai

mult, Béjoint şi Thoiron (2000 : 32) apreciază că hiponimia este pentru terminologie ceea ce

reprezintă polisemia pentru lexicul general. Recunoscută ca o relaţie de incluziune a unui

termen subordonat (numit hiponim) de către unul supraordonat (numit hiperonim), hiponimia

este des întâlnită în lexicul specializat deoarece reprezintă o modalitate de ordonare lexicală.

Ea se concretizează în stabilirea unei ierarhii în care elementul supraordonat se numeşte

hiperonim, iar cele subordonate au statut de hiponim7. Relaţia stă la baza definiţiilor

lexicografice şi a celor terminografice şi contribuie la formularea genului proxim şi a

diferenţelor specifice deoarece este o relaţie de incluziune sau de implicaţie unilaterală8.

Hiponimia se manifestă prin două modalităţi de realizare:

7 Idem8 Forăscu, N. în Bidu-Vrănceanu, A. şi Forăscu, N. (2005 : 92)

111

a) exprimare simplă ( atât hiperonimul, cât şi hiponimul sunt lexicalizate printr-o singură

unitate);

b) exprimare compusă (când hiperonimul sau hiponimele sunt lexicalizări sintagmatice).

În polemologie întâlnim ambele situaţii. La nivelul termenilor simpli, care denumesc

conceptele de bază, considerăm termenul CONFLICT ca fiind hiperonim pentru

RĂZBOI, AMENINŢARE, RISC, PERICOL, CRIZĂ. Aceasta deoarece CONFLICTUL

poate subordona toate variantele sintagmatice pe care le realizează termenul RĂZBOI,

inclusiv cele realizate prin metaforizare (RĂZBOI SFÂNT, ~DE FALIE, ~ AL

IMAGINILOR etc.), precum şi toate lexicalizările care conduc la gradualizarea stării

conflictuale.

Pentru cazul al doilea există două situaţii:

- hiperonimul este un termeni simplu, iar hiponimele sunt realizări sintagmatice: pentru

RĂZBOI întâlnim hiponime RĂZBOI LOCAL, FRATRICID, ASIMETRIC,

DOCTRINAR, INFORMAŢIONAL etc.; pentru CONFLICT există hiponime de tipul

CONFLICT ASIMETRIC, CONFLICT LIMITAT, CONFLICT LOCAL, CONFLICT

REGIONAL etc. În polemologie, la fel ca şi în alte terminologii, elementul supraordonat,

hiperonimul, are mai multe lexicalizări subordonate, numite co-hiponime, care, la rândul

lor pot avea rol de hiperonim.

- atât hiperonimul, cât şi hiponimele sunt structuri compuse: pentru FORŢE ARMATE

există hiponimele FORŢE ÎNTRUNITE, FORŢE AERIENE, FORŢE

MULTINAŢIONALE, FORŢE DE APĂRARE etc.

Această relaţie semantică este întâlnită în polemologie cu predilecţie la nivel nominal,

mai puţin la nivelul verbelor (pentru A UCIDE, A OMORÎ există hiponimele A

EXECUTA, A ÎMPUŞCA, A ŢINTI).

Cele prezentate mai sus, referitor la relaţia de hiponimie, reprezintă un atu în favoarea

demostraţiei că în polemologie există o ordonare ierarhică a conceptelor lexicalizate prin

intermediul unităţilor simple sau a structurilor complexe, la fel ca în alte domenii

ştiinţifice umaniste.

6.5. Antonimia

În Glosarul Institutului Francez de Polemologie, definiţia propusă de G. Bouthoul

pentru termenul RĂZBOI este „absenţa păcii”. Observăm că definiţia apelează la un alt

termen polemologic, aflat în relaţie de antonimie cu primul.9 Dar această antonimie a fost

semnalată de lingvistul R. Sîrbu ca fiind parţială, când opoziţia se realizează numai printr-o

112

parte a conţinutului semantic al lexemelor cauzată de polisemia lor – „unui cuvânt

polisemantic, într-unul din sensurile sale, îi corespunde ca antonim un cuvânt monosemantic”

(Sîrbu, R. 1977 – 152). Cu toate acestea, fiind limita extremă a opoziţiei semantice şi

manifestând independenţă faţă de context, termenii RĂZBOI ŞI PACE sunt antonime

perfecte. Dacă luăm în considerare structura morfologică a celor două lexeme observăm că se

încadrează în categoria antonimelor cu radicali diferiţi, iar din punct de vedere lexico-

gramatical ele reprezintă substantive.

Antonimia este relaţia semantică des întâlnită atât în textele specializate, cât şi în cele

de uz general şi înregistrează frecvent situaţii în care gradarea sau ordonarea pe un anumit tip

de scară valorică ajută la ordonarea conceptelor. Pornind de la arborele noţional observăm că

în polemologie se înregistrează o antonomie de tip scalar, adică între cei doi termeni aflaţi în

opoziţie perfectă (RĂZBOI / PACE) pot fi intercalaţi alţii, cu valoare medie:

PACE – RISC – CRIZĂ – CONFLICT - RĂZBOI

În textele polemologice antonimia se manifestă şi la nivelul sintagmelor specializate

ce desemnează concepte de bază ale domeniului. Relaţia de antonimie totală10se realizează în

cazul sintagmelor PACE POZITIVĂ / PACE NEGATIVĂ; PACE STABILĂ / PACE

INSTABILĂ; RĂZBOI CLASIC / RĂZBOI MODERN.

În cazul primului dublet opoziţia înregistrată se datorează determinanţilor adjectivali

ai substantivului care reprezintă dimensiunea semantică comună celor două structuri, iar

semele diferenţiatoare sunt reprezentate prin „ +” şi „-”.

Al doilea dublet sintagmatic se realizează tot cu ajutorul determinanţilor adjectivali,

dar opoziţia STABIL / INSTABIL s-a format de la acelaşi radical, cu ajutorul prefixului

antonimic „-in”.

Ultima pereche de sintagme antonimice evidenţiază opoziţia referenţială diacronică a

conceptului RĂZBOI, punând într-un contrast parţial determinanţii adjectivali CLASIC /

MODERN, unde semele comune sunt „adjectiv”, „tip de desfăşurare”, iar semul incompatibil

este „prezent” vs. „trecut”.

O altă situaţie se înregistrează în cazul sintagmelor RĂZBOI GENERAL / RĂZBOI

LOCAL, deoarece conţinutul semantic se referă la un anume tip de opoziţe semantică.11

Semul care intră în opoziţie de la structura RĂZBOI GENERAL este „de mari dimensiuni”,

pe când cel de la RĂZBOI LOCAL este „de mici dimensiuni”. Ele pot realiza o opoziţie

9 „Cerinţa principală pe care trebuie să o satisfacă două cuvinte pentru a fi considerate antonime constă în aceea că ambii termeni opozabili – indiferent dacă sunt extremi sau intermediari – trebuie să fie dispuşi, în interiorul paradigmei, la distanţe egale faţă de un punct comun de referinţă...de unde începe gradarea unei însuşiri în sensuri diametral opuse” – (Sîrbu, R. 1977:146)10 „Antonimele totale sunt acele lexeme contrare care se opun reciproc prin întrgul lor conţinut semantic sau, în cazul cuvintelor polisemantice, care se opun în totalitatea sensurilor lor” –( Sîrbu, R. 1977 : 152)

113

graduală, sintagma RĂZBOI REGIONAL constituind elementul intermediar cu semul „de

dimensiune medie”.

Observăm că antonimia structurilor analizate, care reprezintă sintagmele specializate

polemologice, se realizează, de fapt, la nivelul determinanţilor substantivali exprimaţi prin

adjective . Antonimia este o modalitate importantă de organizare a vocabularului polemologic

deoarece se bazează, în primul rând, pe opoziţia dintre cele două concepte de bază: PACE

vs.RĂZBOI, care se diferenţiază şi se definesc mult mai bine în acest fel.

Antonimia se regăseşte în definiri ale conceptelor prin:

- structuri verbale antonimice:

Ex. PACEA este acolo unde se termină violenţa şi unde

începe cooperarea…(PCMC, 2006 :18)

- utilizarea cuvintelor compuse prin antepunerea afixului „non-”:

Ex. PACEA este un mod nonviolent

(PCMC, 2006 :19)

- utilizarea formei verbale negative:

Ex CONFLICTUL armat nu este constituit din contre

spontane şi sporadice (PCMC, 2006 :23)

PACEA este situaţia în care armatele nu sunt angajate în

acţiuni militare (PCMC, 2006 :18)

- dublarea negaţiei de adverbul de negaţie „nici”:

Ex. PACEA este acea perioadă de timp în care nu există

nici război, şi nici disponibilitatea oamenilor de a porni

unul…(Crăciun, I. 2006 :19).

6. 6. Concluzii

Analiza întreprinsă în acest capitol asupra lexicului specializat din polemologie a

condus la formularea câtorva concluzii referitoare la trăsăturile semantice specifice.

Studierea polisemiei, sinonimiei, hiponimiei şi antonimiei la nivelul lexicului general

poate oferi date importante pentru lucrările lexicografice. În cazul limbajului specializat

11 Antonimele limbii române pot exprima următoarele tipuri de opoziţii semantice:- opoziţii graduale (aproape- departe)- opoziţii negraduale – complementarii (căsătorit – celibatar)- opoziţii direcţionale... care vizează acţiuni, însuşiri etc. orientate în direcţii diametral opuse (inverse) şi

care au referenţi diferiţi (a intra – a ieşi). – Sîrbu, R. (1977 : 144)

114

aceste relaţii semantice trebuie identificate în scopul dezambiguizării cu ajutorul contextelor

sau textelor şi pentru inventarierea corectă a sensurilor termenilor.

Polemologia reprezintă un domeniu nou, în curs de constituire, pentru care nu au fost

elaborate lucrări terminografice. De aceea, dezambiguizarea la nivelul textului are un rol

deosebit de important în evidenţierea calităţilor specifice termenilor, cu atât mai mult cu cât

mulţi dintre aceştia provin din lexicul comun şi capătă valoare de termen numai în anumite

situaţii în care sunt utilizate.12

Relaţia de polisemie este rezolvată contextual prin alăturarea determinanţilor nominali

(adjective, substantive genitivale sau precedate de prepoziţii) ceea ce determină apariţia

sintagmelor specializate, corespondent lingvistic al noilor concepte. Prin delimitarea

polisemiei interne de polisemia externă am scos în evidenţă sensul specializat pentru termenii

simpli proveniţi din interdisciplinarităţi. Termenii sunt potenţial polisemantici pentru că

semnificatul lor poate fi lărgit sau multiplicat şi în alte domenii de activitate. Denominările

utilizate în mai multe domenii (mai ales în cel militar), care sunt identice din punct de vedere

formal, pot fi parţial sau total identice şi în ceea ce priveşte valoarea semantică.

Prezenţa sinonimiei în textele polemologice este motivată prin dorinţa specialiştilor de

explicare a sensului ştiinţific şi se concretizează prin existenţa corespondenţilor sintagmatici

pentru termeni simpli : RĂZBOI = CONFLICT ARMAT sau FRONT = TEATRU DE

OPERAŢII ; de asemenea, existenţa unor serii sinonimice a termenilor proveniţi din limba

comună capătă valori graduale prin care se realizează ordonarea ierarhică a conceptelor (ex.

RISC = PERICOL = AMENINŢARE). Rezolvarea problemelor de sinonimie prin

dezambiguizări contextuale contribuie la definirea statutului de ştiinţă al polemologiei.

Hiponimia, ca relaţie de incluziune a unui termen subordonat de către unul

supraordonat (respectiv raportul hiponim – hiperonim), reprezintă şi pentru acest nou domeniu

o certificare a ordonării conceptuale, a monosemiei şi univocităţii referenţiale, conducând la

exprimarea clară a claselor unei taxonomii. Valoarea normativă a hiponimiei13 se regăseşte în

textele polemologice în forma grafică, schemele şi tabelele reprezentând şi o formă ştiinţifică

de definire. Hiponimia este realizată atât ca exprimare simplă (atunci când hiperonimul şi

hiponimul sunt lexicalizate printr-o singură unitate), cât şi ca exprimare compusă (când

hiperonimul sau hiponimele sunt lexicalizări sintagmatice).

O ultimă relaţie semantică supusă analizei în textele polemologice o reprezintă

antonimia care este mai puţin prezentă în unele terminologii. Pentru domeniul supus analizei

12 Béjoint, H. şi Thoirron, Ph. (2000:35) – „Selon notre conception du terme, le fait d _ affirmer que les termes ne sont pas polysémique mais que, par contre, les mots active son caractère de mot ou de terme en fonction de caractéristiques pragmatiques de la situation dans laquelle elles sont utilisées.” 13– „Ierarhia în clase este foarte importantă mai ales în terminologii, dat fiind că clasele inferioare su proprietăţile clasei imediat superioare, la care se adaugă trăsături specifice.” Bidu-Vrănceanu, A. (2007:137)

115

antonimia reprezintă chiar o modalitate de definire pentru evidenţierea prin opoziţie a

trăsăturilor specifice unui anumit concept14. Am constat realizarea acesteia atât la nivelul

termenilor simpli, dar mai ales la cel sintagmatic (PACE POZITIVĂ ≠ PACE NEGATIVĂ

etc.). De asemenea, antonimia se regăseşte în utilizarea formei verbale negative, în utilizarea

cuvintelor compuse cu prefixul non- sau în dublarea negaţiei cu adverbul nici.

In concluzie, relaţiile semantice supuse analizei au condus la formularea opiniei că

polemologia deţine un lexic specializat monosemantic, monoreferenţial şi non-ambiguu în

curs de delimitare, calităţile acestea fiind evidente la nivelul textului. În afara textului sau

contextului ei pot fi interpretaţi ca interdisciplinari (cu alte ştiinţe sau cu limba comună).

NOTE

14 „...antonimia există în diverse terminologii (juridică, economică, matematică) prezentând avantajul unei organizări conceptual-semantice riguroase.” Bidu-Vrănceanu, A. (2007:131)

116