suport curs 6

E. Flexibilitatea economiei europene – Curba Beveridge

reflectă relaţia negativă dintre rata locurilor de muncă vacante(Rv) şi rata şomajului(Rş);

Rş=Nr şomeri/Forţa de muncă

Rv=Nr. locuri de muncă vacante/Forţa de muncă

mişcările de-a lungul curbei reprezintă fluctuaţiile ciclului de afaceri pentru care remediul îl constituie creşterea economică;

mişcările curbei (deplasarea curbei) indică motivele structurale în legătură cu capacitatea pieţei muncii de a crea noi locuri de muncă;

persistenţa şomajului pe termen lung determină deplasarea curbei cât mai departe de origine.

gradul de flexibilitate al pieţei muncii e cu atât mai mare cu cât curba Beveridge este situată mai apoape de origine;

Modificarea curbei Beveridge este rezultatul factorilor instituţionali specifici funcţionării pietei muncii, a intensităţii fenomenului de migraţie şi a mobilităţii intra şi inter-sectoriale a forţei de muncă:

sistemul de asigurări de şomaj, care afectează direct înclinaţia şomerului de a ocupa locurile de muncă vacante.

politicile active pe piaţa muncii (PAPM) pot să faciliteze compatibilitatea dintre şomeri şi locurile de muncă vacante. Scopul PAPM este de a furniza asistenţă activă şomerilor care îşi vor îmbunătăţi şansele de a obţine un loc de muncă. De exemplu, serviciile de ocupare publică pot contribui la întâlnirea dintre şomeri şi locurile de muncă disponibile anunţate de agenţii economici („job brokerage”). Locurile de muncă vacante pot necesita calificări diferite de acelea pe care pot să le furnizeze şomerii, necesitând instruire.

legislaţia de protecţie a ocupării (LPO), care constă din reglementări ce determină nivelul securităţii ocupării, incluzând reguli pentru contractele pe termen fix, agenţii de plasare temporară şi alte forme ale ocupării temporare, care afectează eficienţa compatibilităţii. Stricteţea LPO influenţează firmele mai prudente în ceea ce priveşte ocuparea locurilor de muncă vacante determinând scăderea vitezei cu care şomerii se întorc în câmpul muncii, reducând eficienţa armonizării locurilor de muncă.

mobilitatea geografică limitată constituie altă barieră împotriva compatibilităţii dintre şomeri şi locurile de muncă disponibile. Preferinţele privind locaţia, domiciliul sau responsabilităţile de familie restrâng zona unde mulţi lucrători sunt pregătiţi să lucreze. Această imobilitate explică coexistenţa insuficienţei pieţei muncii în anumite regiuni a ţării şi ratei de şomaj înalte în altele, adesea pentru perioade lungi de timp.

Evoluţia Curbei Beveridge în UE

ROMANIA

April 2010

December 2006

December 2008

April 2007

June 2008

December 2010

January 2004

0

0.05

0.1

0.15

0.2

0.25

0.3

0.35

3 4 5 6 7 8 9

Cazul SUA

în unele state membre UE, curbele Beveridge s-au depărtat de origine în ultimele trimestre indicând influenţa problemelor structurale asupra şomajului pe termen lung.

în alte state membre UE, curba Beveridge ne arată cum şomajul este influenţat de ciclurile economiei.

Belgia:- în 2008 şi 2009, criza economică a determinat reducerea posturilor vacante şi creşterea şomajului; - în 2011, îmbunătăţirea ciclică a economiei a generat o creştere puternică a locurilor vacante şi o reducere uşoară a numărului de locuri de muncă;

- în intervalul 2007-2011, curba Beveridge s-a deplasat spre exterior (nivelul de neocupare a fost mai mare în 2011 decât în 2007 la rate ale şomajului aproape identice) evidenţiind o asimetrie între cererea şi oferta de forţă de muncă;

- alte ţări care se confruntă cu probleme structurale din UE sunt: Bulgaria, Slovacia, Suedia şi Cipru.

Germania: - este una dintre puţinele ţări în care criza economică nu e generat o creştere a şomajului pe termen lung;- în timp ce şomajul a fost influenţat de factori ciclici, piaţa muncii a fost capabilă să îşi revină rapid;- aşa cum reiese şi din curba Beveridge, la nivelul anului 2004, raportul dintre numărul de locuri vacante şi numărul şomerilor a înregistrat cea mai scăzută valoare.

Cauze structurale ale persistenţei şomajului pe termen lung în UE:

- neconcordanţe între calificările educaţionale şi competenţele furnizate de sistemele de educaţie şi de formare profesională;

- mobilitatea geografică redusă a forţei de muncă;

- asimetria geografică între forţa de muncă şi locurile de muncă vacante;

- existenţa unei poveri fiscale ridicate asupra veniturilor scăzute combinată cu beneficii şi asistenţă socială generoase pentru cei care nu muncesc acţionează ca un factor de descurajare în căutarea unui loc de muncă;

- existenţa unor niveluri ridicate de protecţie a salariatului;

- persistenţa muncii la negru datorită costului ridicat al contribuţiilor sociale pe care angajatorul trebuie să îl suporte;

- dispariţia unor sectoare ale economiei pentru care există forţă de muncă calificată şi apariţia unor sectoare noi în care există multe locuri vacante deoarece nu există personal calificat.

http://ec.europa.eu/economy_finance/db_indicators/tab/

F. Impactul transferurilor sociale asupra participării pe piaţa muncii în UE

Cu cât câştigurile nete suplimentare ale intrării/menţinerii pe piaţa muncii sunt mai mici, cu atât indivizii vor fi stimulaţi într-o mai mare măsură să rămână dependendenţi de politica socială.

F.1. Capcana şomajului(unemployment trap)

Ipoteza capcanei şomajului: ajutoarele de şomaj sunt relativ ridicate comparativ cu câştigurile salariale anticipate şi se acordă pe o perioadă mare de timp, ceea ce induce reducerea stimulentelor pentru căutarea unui loc de muncă.

Capcana şomajului = 1 – RMC

RMC = (salariul net din muncă – câştigul net ca şomer)/salariul brut

Se calculează pentru un salariat care obţine 67% din salariul mediu atunci când lucrează.

Cu cât rata marginală a câştigului este mai redusă, cu atât venitul suplimentar generat de tranziţia pe piaţa muncii este mai scăzut, ceea ce sporeşte dependenţa de pritecţia socială.

Capcana şomajului în UE28 la nivelul anului 2011

Belgia Bulgaria Cehia Danemarca Germania Estonia Irlanda Grecia90.69% 81.61% 80.19% 89.13% 73.38% 63.5% 75.91% 60.07%

Spania Franţa Italia Cipru Letonia Lituania Luxemburg Ungaria82.84% 77.23% 77.77% - 89.92% 68.47% 86.66% 79.63%

Malta Olanda Austria Polonia Portugalia România Slovenia Slovacia55.66% 84.01% 67.4% 81.54% 79.04% 53.77% 89.66% 44.33%

http://ec.europa.eu/economy_finance/db_indicators/tab/

Finlanda Suedia Marea Britanie Croaţia72.24% 73.69% 64.81% -

F.2. Capcana slariului redus sau a sărăciei (low-wage trap, poverty trap)

Acest indicator se referă la situaţia în care decizia unui individ de a-şi mări efortul în muncă (prin sporirea numărului de ore lucrate, trecerea de la un job part-time la unul full-time sau dorinţa de a avea un loc mai bun de muncă) nu generează un câştig în termeni de venit disponibil.

Această situaţie este caracteristică lucrătorilor cu salarii reduse, în cazul cărora venitul net anterior este aproximativ egal cu venitul net obţinut atunci când aceştia decid să lucreze mai mult. Pentru a calcula valoarea acestui indicator se calculează iniţial rata marginală a caştigului (RMC) corespunzătoare sporirii efortului în muncă:

RMC = creşterea venitului net/ creşterea venitului brut

Capcana salariului redus = 1 – RMC

Cu cât RMC este mai redusă, cu atât lucrătorii care obţin salarii relativ scăzute vor fi într-o mai mare măsură stimulaţi să rămână dependenţi de anumite transferuri sociale şi să nu participe la programele de reconversie profesională.

Orice câştig suplimentar obţinut în urma recalificării/perfecţionării profesionale ar genera beneficii nete suplimentare foarte scăzute, în condiţiile taxării ridicate a plusului de venit.

Indicatorul se calculează în condiţiile creşterii salariului de la 33% la 67% din nivelul mediu al acestuia, în cazul unei persoane singure.

De exemplu România a avut o valoare a indicatorului de 30.98% în anul 2011. Astfel, la majorarea salariului brut cu 100 u.m. (adică de la 33% la 67% din salariul mediu pe economie), câştigul net al salariatului român a fost de 69.02 u.m., restul de 30.98 u.m. cuprinzând taxele plătite suplimentar prin sporirea efortului şi benefiicile obţinute anterior.

Capcana sărăciei în UE28 la nivelul anului 2011

Belgia Bulgaria Cehia Danemarca Germania Estonia Irlanda Grecia59.69% 21.61% 48.93% 74.05% 54.34% 24% 52.03% 25.18%




F.3. Capcana inactivităţii (inactivity trap)

Indicatorul se aseamănă ca semnificaţie cu capcana şomajului, ilustrând cazul persoanelor inactive care preferă să rămână dependente de asistenţa socială (nu de ajutorul de şomaj precum în cazul celeilalte variabile), decât să îşi caute şi să ocupe un loc de muncă. În acest caz, rata marginală a câştigului din fiscalitate evidenţiază beneficiul net suplimentar al deciziei de a face tranziţia de la statutul de asistat social la cel de lucrător:

Capcana inactivităţii = 1 – RMC

RMC = (salariul net din muncă – beneficiile nete ca asistat social)/salariul brut

Cu cât RMC este mai redusă cu atât va fi stimulată inactivitatea, ceea ce se va reflecta în reducerea populaţiei ocupate la nivelul unei economii.

Convergenţă economică(convergenţa structurală – dezvoltare;

convergenţa veniturilor – creştere)

Coeziune economică şi socială

Creştere economică

Politica de coeziune comunitară şi politicile

naţionale

Transformare, modernizare economică

Capcana inactivităţii în UE28 la nivelul anului 2011

Belgia Bulgaria Cehia Danemarca Germania Estonia Irlanda Grecia66.81% 36.65% 62.38% 86.64% 65.35% 49.71% 76.7% 21.54%




CONVERGENȚA ECONOMICĂ

1. Semnificaţiile convergenţei economice. Relaţia Convergenţă-Coeziune-Creştere

Capitalul este supus randamentelor descrescătoare.Creşterea încetineşte în ţările bogate, pe măsură ce acumulează capital, deoarece eficienţa marginală a capitalului se reduce.

Flexibilitatea perfectă a factorilor de producţie.Prin deplasarea acestora din regiunile mai sărace în regiunile mai bogate, se diminuează disparităţile regionale.

Teoria neoclasică a creşterii economice susţine realizarea unui proces de convergenţă economică reală între ţări, luând în considerare câteva ipoteze mai importante.

Progresul tehnic este exogen, iar difuzarea tehnologiilor este instantanee.Ţările mai slab dezvoltate, care sunt receptoare de noi tehnologii,vor înregistra o rată mai mare de creştere.

Funcţia de producţie are un factor fix – munca şi un factor acumulabil – capitalul, iar randamentele de scară sunt constante.O ţară care posedă de două ori mai mulţi factori de producţie, va produce de două ori mai mult.

Ţările care dispun de aceleaşi caracteristici în materie de creştere demografică, progres tehnic şi rată a investiţiilor, vor înregistra venituri care vor converge către valoarea prezentă în ţara cea mai dezvoltată.

Convergenţă vs. Divergenţă economică

Pentru neoclasici, impactul politicilor publice asupra procesului de creştere economică este ignorat, pentru că echilibrul concurenţial coincide perfect cu optimul social (Pelkmans, 2004). Mobilitatea factorilor de producţie între ţări, precum şi integrarea comercială şi liberalizarea mişcărilor de capital constituie, în această abordare, factori care accelerează procesul de convergenţă (tabelul de mai jos).

Mecanisme ale convergenţei economice

Specializarea de produs şi proces pe pieţele de bunuri şi servicii

piaţa unică, prin reducerea protecţiei, oferă posibilitatea elaborării şi implementării unor strategii de ajustare a activităţilor economice;

aceste strategii ar trebui să vizeze încurajarea transferurilor de resurse către activităţile cu valoare adăugată mare, precum şi specializarea intra-industrială către segmentele superioare de pe piaţa finală a produsului;

specializarea exercită o influenţă pozitivă asupra productivităţii;

exploatarea unei pieţe unice diversificate prin specializarea regională poate promova coeziunea la nivelul UE.

Investiţiile străine directe

pot favoriza transferul de resurse şi de tehnologii către regiunile defavorizate, mărind potenţialul economic al acestora;

ISD verticale vor determina concentrarea activităţilor economice în ţările, regiunile mai puţin dezvoltate (care au costuri relative mai reduse); produsele obţinute vor fi exportate în UE;

ISD orizontale implică stabilirea activităţilor economice în aglomerările urbane, pentru a beneficia de economiile de scară; prin urmare, pieţele mari,

bogate şi în creştere sunt vizate de acest tip de investiţii.

Expunerea concurenţială

pe Piaţa Internă Unică, concurenţa ridicată poate avea consecinţe nefavorabile asupra activităţilor economice din zonele mai puţin dezvoltate;

pe termen lung, numai expunerea concurenţială poate crea firme viabile care să genereze un proces de creştere economică susţinută în aceste regiuni.

Reducerea distorsiunilor

funcţionarea Pieţei interne unice implică eliminarea măsurilor care afectează în sens negativ manifestarea concurenţei.

Politicile promovate la nivelul UE susţin procesul de creştere economică, însă nu generează şi coeziune economică, deoarece există tendinţa de polarizare a activităţilor economice, conform modelului ”centru-periferie”. Problema care se pune este dacă procesul de integrare economică poate realiza o conciliere a două procese fundamentale: creşterea economică şi coeziunea inter-regională a statelor membre. Asocierea teoriilor creşterii economice endogene şi a economiei geografice permite studierea legăturilor dintre procesul de concentrare a activităţilor economice – ca formă de manifestare a divergenţei economice – şi procesul de creştere economică (tabelul de mai jos).

Surse ale Divergenţei economice în modelele de creştere economică endogenă

Capitalul înregistrează randamente crescătoare

învăţarea prin practică şi difuzarea cunoştinţelor elimină tendinţa spre randamente descrescătoare;

acumularea capitalului generează externalităţi tehnologice pozitive;

prin ameliorarea educaţiei şi a formării profesionale, fiecare individ măreşte stocul de capital uman al unei ţări, ceea ce generează creşterea productivităţii naţionale;

inovaţiile tehnologice şi cheltuielile de cercetare dezvoltare permit, de asemenea, realizarea unei creşteri economice susţinute.

Dacă aceste elemente nu caracterizează în aceeaşi proporţie toate regiunile unei ţări, atunci, regiunile în care se acumulează mai mult capital vor înregistra ritmuri de

creştere economică superioare.

Condiţiile iniţiale

o economie va înregistra o rată de creştere economică cu atât mai mare, cu cât dispune de condiţii iniţiale mai favorabile;

incitaţia de a investi în această economie va fi mai ridicată;

determină o persistenţă a ratelor ridicate de creştere la nivelul ţărilor industrializate şi absenţa procesului de recuperare a decalajelor la nivelul ţărilor sărace pe o perioadă lungă de timp.

Legitimitatea intervenţiei statului pentru atenuarea divergenţei economice

intervenţia statului este justificabilă dacă determină creşterea randamentelor de scară ale activităţilor economice şi, în consecinţă, implică un proces de creştere economică;

această intervenţie poate lua diferite forme : subvenţionarea activităţilor generatoare de externalităţi

pozitive; taxarea activităţilor care conduc la externalităţi

negative; crearea mecanismelor de stimulare şi de implementare a

inovaţiilor (brevete); dezvoltarea de proiecte în ceea ce priveşte infrastructura

de transport; promovarea şi susţinerea investiţiei în educaţie.

Iniţializarea unor astfel de politici publice în regiunile defavorizate poate conduce la atenuarea disparităţilor de dezvoltare, stimulându-se astfel procesul de coeziune.

3. Formele convergenţei economice (reale)

a) Convergenţa absolută vs. Convergenţa condiţională

Convergenţă reală absolută Convergenţă reală condiţionată

la nivelul unei ţări - o ţară înregistrează o rată de creştere a venitului pe locuitor cu atât mai mare cu cât se află mai departe de nivelul său de echilibru pe termen lung (care corespunde unei creşteri economice echilibrate);

între ţări : ţările iniţial mai sărace vor creşte mai repede decât cele iniţial mai bogate, către aceeaşi stare de echilibru pe termen lung (pentru aceasta este necesar ca aceste ţări să aibă aceleaşi caracteristici structurale);

există o relaţie negativă între nivelul iniţial al venitului şi rata de creştere economică.

ţările nu posedă aceleaşi caracteristici structurale, starea de echilibru pe termen lung diferă de la o ţară la alta - nu se mai poate vorbi de convergenţă absolută;

există o relaţie negativă între nivelul iniţial al venitului şi rata de creştere economică;

diferenţele de dezvoltare se pot menţine sau chiar accentua (nu mai există o convergenţă a veniturilor);

deşi ţările mai sărace cresc mai repede decât ţările bogate, diferenţele de dezvoltare rămân semnificative.

Y/L

K/LȚară săracă

Țară bogată

Figura 1. Convergenţa reală absolută

Țara săraca va avea o rată de creștere mai mare datorită randamentelor

marginale descrescânde, și va ajunge din urmă (catch-up) ţara mai bogată.

Y/L

K/LȚară săracă

Țară bogată

Figura 1. Convergenţa reală condiţionată

Temporar se pot reduce decalajele, dar pe termen lung acestea se menţin. Pe

termen lung, aceste decalaje se pot diminua doar dacă apar și transformări structurale ale economiei.

b) Convergenţa beta vs. Convergenţa sigma

Conceptul de σ convergenţă este legat de cel de β convergenţă: în vreme ce al doilea concept presupune că diferenţele de venit/locuitor se vor micşora de-a lungul timpului, primul vorbeşte despre o diminuare a dispersiei veniturilor pe persoană între diferite ţări.

Convergenţa de tip Sigma – σ, arată tendinţa descrescătoare a dispersiei venitului pe locuitor într-un grup de ţări. Testul convergenţei σ se bazează asupra calculului decalajelor PIB/locuitor, şi compară σt cu σt+1.

Convergenţa beta este necesară pentru convergenţa sigma (se diminuează disparităţile în interiorul unui grup, dacă ţările mai sărace cresc mai repede decât ţările mai bogate), dar nu şi suficientă (este posibil ca o ţară să crească mai mult decât celelalte, fără ca disparităţile de dezvoltare dintre ele să se reducă). Este situaţia înregistrată în regiunile din câteva ţări ale Uniunii Europene; acestea au înregistrat o rată de creştere economică superioară mediei europene, însă decalajul dintre ele nu s-a redus, deoarece unele dintre ele au crescut mai mult decât celelalte; astfel are loc un proces de divergenţă sigma.

Unde este rata de creștere a PIB, iar este valoarea iniţială a PIB.

Dacă există convergenţă (beta absolută)

Dacă ecuaţia de regresie este de forma:

Unde reprezintă ponderea investiţilor în PIB, iar GDE este gradul de deschidere al economiei.

Dacă există convergenţă (beta condiţională).

suport curs 6

Documents