UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTIFACULTATEA DE AGRICULTURASPECIALIZAREA SILVICULTURAStudiul pedologic privind pretabilitatea terenurilor din zona Valea Mereului la diferite folosinteSTUDENT: CIOACA LUCIANANUL 2014 2015SEMESTRUL II I Caracterizarea cadrului natural din zona Valea Mereului ` Clima Teritoriul luat in studiu apartinand bazinului hidrografic Slanic-Buzau este incadrat intr-un climat continental. Zona fiind foarte diversificata in ce priveste relieful si conditiile climatice difera. Astfel, in partea sudica a bazinului zona ce corespunde morfologic colinelor piemontane iar geobotanic silvostepei prezinta un climat de campie cu effect de fohn. Partea centrala ce cuprinde Subcarpatii propriu-zisi, se incadreaza in sectorul cu clima continentala. Conditiile de clima si in mod deosebit regimul precipitatiilor prezinta importanta pentru zonele cu terenuri situate in panta deoarece volumul scurgerilor si eroziunea solului depind in mare parte de repartitia acestora si de caracterul lor torrential, motiv pentru care cunoasterea regimului pluviometric si caracteristicile acestuia sunt foarte importante in stabilirea masurilor de combatere a eroziunii solului. Datele climatice sunt furnizate de la Stationarul pentru Controlul Eroziunii Solului Aldeni-Buzau, care este amplasat in perimetrul zonei studiate, zona ce se caracterizeaza printr-un climat temperat colinar, cu ierni blande si veri moderat calde. Regimul termic al aerului. Regimul termic este specific zonei colinare forestiere, cu temperatura medie anuala de 9.8*C, cu ierni moderat friguroase dar cu scaderi bruste de temperatura si stationarea aerului rece in zonele depresionare, pe valea Slanicului fiind frecventi curentii de aer rece din N-Ne. Regimul termic al solului Temperatura solului este influentata de conditiile fizico-geografice din zona (gradul de insolatie, insusirile solului, expozitia terenului, altitudine, gradul de acoperire cu vegetatie, etc). In prima parte a perioadei de vegetatie, temperaturile fiind mai scazute (sub 10*C) influenteaza negative in mod deosebit momentul infiintarii culturilor si rasarirea plantelor. Temperatura solului a fost analizata in perioada de vegetatie pe adancimea stratului arabil (0-29 cm), in intervalul 1999-2008, remarcandu-se anul 2002 cu cea mai mare temperature medie, de 17,6*C si anul 1999, cu cea mai scazuta medie a temperaturii din sol, respectiv 15,7*C, comparative cu media celor zece ani analizati care este de 16,4*C. Cele mai ridicate temperaturi la sol in cei zece ani luati in studio au fost inregistrate in luna iulie, cu o medie multianuala de 21,1*C, iar cele mai scazute au fost inregistrate in luna aprilie, cu o medie multianuala de 8.9*C , insa cea mai scazuta temperatura medie pe luna aprilie de 7*C a fost inregistrata in anul 2003. Regimul pluviometric In declansarea si intensitatea de manifestare a proceselor de eroziune din zona colinara, un rol dominant il are regimul pluviometric si in special gradul de torentialitate a fiecarui eveniment pluvial. Din datele inregistrate la Stationarul pentru Controlul Eroziunii Solului Aldeni, rezulta o valoare medie a precipitatiilor totale de 367,3mm din care 26,4% au avut caracter torential (98,8mm). Regimul eolian In zona studiata cele mai frecvente vanturi bat pe doua directii si anume: pe directia Nord-Est (Crivatul) si Sud-Vest. Intensitatea cea mai mare a vanturilor pe parcursul unui an se inregistreaza in perioada decembrie-martie. In zona studiata, de altfel in toata partea de Sud-Est a tarii, vara bate un vant cald si uscat denumit Traista goala sau Saracila. Specific pentru zona Carpatilor de Cubura este si efectul Fohn. Aerul umed dinspre vest, adduce precipitatii abundente pe versantii nordici ai M-tilor Buzaului sip e versantii vestici ai M-tilor Vrancei. Masele de aer se incalzesc adiabatic la coborare alunecand deasupra straturilor de aer rece si dens existent in depresiuni si vai joase. Asadar apare un climat specific local ce se caracterizeaza printr-o crestere a temperaturii aerului, se reduce umiditatea relativa accentuandu-se seceta, prin limitarea duratei anuale a intervalului rece, sunt diminuate variatiile de temperatura si in consecinta fenomenele specific iernii, de aceea este considerata o zona cu ierni blande. De altfel efectul Fohn se resimte pe tot parcursul anului dar cu intensitati diferite, insa mai intens in zonele piemontane. Relieful Bazinul hidrografic Slanic-Buzau, este incadrat aproape in totalitate in zona Subcarpatilor de Curbura. Suprafata bazinului hidrografic Slanic-Buzau se caracterizeaza printr-o mare varietate morfostructurala. Asadar, in partea nordica apare o regiune muntoasa la limita de intrepatrundere carpato-subcarpatica formata din M-tii Vrancei si Buzaului, acestia constituind masivele Penteleu, Podul Calului, Siriu, Monteoru si Ivanesti. In partea sudica se intinde o zona de deal ce include si bazinul hidrografic Slanic-Buzau fiind alcatuita dintr-o zona de culmi deluroase si depresiuni cu altitudini cuprinse intre 400-800m. Complexitatea geografica a zonei subcarpatice a Buzaului poate fi impartita in patru sectoare si anume:- Partea centrala ce cuprinde vaile Buzaului si Slanicului avand altitudinea maxima de 821m fiind fragmentata prin actiunea de eroziune a apelor Balaneasa si Saratel intr-o serie de subunitati. - Partea sudica ce cuprinde dealurile Istritei si ciolanulu, zona caracterizata prin masivitate si altitudini mari, cu o structura petrografica alcatuita din gresii salmatiene si calcare mai greu erodabile, cu altitudini de 600-700m cu o trecere clara catre zona de campie - Partea estica include dealurile Calnaului ce sunt limitate de vaile Slanic si Ramnic, vai ce sunt drenate de paraul Calnau. Intre Calnau si Slanic sunt incluse dealurile Blejani, cutate pe directia N-S, cu altitudini de 486m. Partea estica mai curprinde o regiune intens degradata, situata intre raul Buzau si paraul Calnau respective dealurile Slanicului care sunt drenate de paraul cu acelasi nume. - Partea vestica reprezentata de dealurile Priporului, caracterizata ca fiind o zona destul de erodata, cu altitudini de 700-800m. In continuarea zonei vestice apare zona de campie cu altitudini de pana la 100m cu trecere treptata in partea estica a Buzaului si relative brusca la vest de acesta. Materialele de solificare sunt reprezentate de roci sedimentare detritice, mobile sau consolidate, aduse de ape sau vant pe care s a format o varietate de soluri zonale si intrazonale. Pentru un studiu de detaliu a fost aleasa zona mijlocie a bazinului hidrografic Slanic si mai exact Valea Mereului, zona ale carei detalii vor fi prezentate pe larg in capitolele urmatoare. Geologia si litologia Sub aspect geologic, formatiunile intalnite in aceasta regiune apartin perioadei paleo-neogene, unde predomina depozitele neogene. Depozitele cuaternare au un areal mai redus, fiind prezente in deosebi in partea sudica a bazinului hidrografic. Depozitele oligocene formate din conglomerate breciforme, sisturi marno-argiloase, gresii de Kliwa, sisturi argiloase negre bituminoase apar in partea superioara a bazinului la limita dintre Carpati si Subcarpati, apartinand flisului paleogen, cu aparitie in zona Lopatari. Neogenul este reprezentat prin depozitele ce apartin miocenului si pliocenului. Formatiunile miocene, alcatuite din depozite ce apartin primului si celui de-al doilea etaj mediteraneean alcatuiesc formatiunea salifera subcarpatica, caracterizata prin prezenta orizontului cu argile negre si masive de sare, vizibile in partea superioara a bazinului, zona Minzalesti. Mai sunt prezente si alte orizonturi, si anume: conglomerate mediteraneene, gipsuri, depozite de tip dacitic etc. Etajul superior al pliocenului este reprezentat prin formatiuni apartinand Meotianului, Pontianului, Dacianului si Levantinului. Meotianului este caracterizat prin prezenta gresiilor de nuanta verzuie cu grosimi de cca 250m in anticlinalul Berca-Arbanasi, acesta fiind petrolifer. Mai este reprezentat prin marne nisipoase si marne argiloase. Pontianul este alcatuit din depozite argiloase de culoare vanata-galbuie. Intre stratele argilo-marnoase de diferite grosimi se afla straturi subtiri de gresie. Dacianul este reprezentat prin marne cu intercalatii de nisipuri galbui precum si bancuri de lignit ce s-au exploatat la Coca Seaca. Mai este reprezentat prin formatiuni marnoase specific dacianului. Cuaternarul este format din lehmuri si depozite de terasa. Materialele care alcatuiesc structura teraselor constau din depozite grosiere cu grosimea de 0.5m in partea superioara a bazinului si 0.10-0.15m in zona inferioara. In structura teraselor se intalnesc elemente din zona de flis, sisturi, gresii, gresii calcaroase, conglomerate, peste care sunt asternute depozite loessoide a caror grosime catre extremitatea sudica atinge 15-20m. Regiunea considerata se caracterizeaza printr-o asociatie de dealuri si depresiuni care fac parte din zona subcarpatica mio-pliocena si zona piemontana levantin cuaternara. Hidrografia si hidrogeologia Din punct morphologic bazinul hidrografic Slanic este caracterizat printr-un relief foarte framantat (o asociere de dealuri si depresiuni), determinand crearea si separarea mai multor subbazine hidrografice. Datorita acestui aspect, reteaua hidrografica care conditioneaza la randul lor dezvoltarea retelei hidrografice. Datorita acestui aspect, reteaua hidrografica are un caracter torential; dintre apele captate in acest bazin hidrografic, numai paraul Slanic are un curs permanent cu variatii sezoniere ale debitului. Paraul Slanic izvoraste din flisul paleogen de la altitudinea de 1160m trecand apoi prin depresiunile Lopatari si Vintila Voda, de unde preia din zona depozitelor salifere, apele unui numar mare de izvoare cu ape cloruro-sodice. Are o lungime de 66,7km si o suprafata a bazinului de 421km2. Obarsia paraului se afla la 1160m iar confluent cu raul Buzau la 135m, ceea ce denota o diferenta de nivel de 1025m si o panta medie de 1,5%. In partea de nord a bazinului exista cateva lacuri de apa dulce, lacurile de pe dealul Meledic-Manzalesti de origine carsto-salina, instalate in dolinele formate pe sare in urma dizolvarii, lacul Maceara, situate la sud-vest de Lopatari provenit prin dizolvarea masivului de sare si sapat in gresia oligocena care traverseaza mediteraneeanul salifer. In ce priveste hidrogeologia bazinului hidrografic Slanic, se poate remarca existent unor complexe acvifere, dupa cum urmeaza:- Complexul depozitelor Paleogene, in care sunt prezente gresii cu intercalatii marno-argiloase fara a favoriza cantonarea unor nivele de apa freatica semnificativa- Complexul depozitelor Neogene, format dintr-o succesiune de argile, marne, gresii, stratificatii de nisipuri ceea ce denota nivelele freatice cu debit redus- Complexul depozitelor Cuaternare, constituit predominant din nisipuri si pietrisuri in care cantoneaza o mare cantitate de apa In general panza de apa freatica se gaseste la 20-25m insa se poate mentiona existenta unor niveluri freatice suspendate, localizate in special in lunca Slanicului la adancimi cuprinse intre 10-20m. Vegetatia Vegetatia ierboasa distribuita pe versantii drept sis tang este folosita fie ca faneata fie ca pasune. Indiferent de folosinta vegetatia este reprezentata in special de asociatia festucetum valesiacae, care in diferitele puncte conditionate orographic, edafic sau antropic prezinta variante de Stipa capilallata, Chrysopogon Gryllus, Medicago faclcata si Botriochloa ischaemum. Faneata de pe versantul nord, nord-estic, fiind terasata, vegetatia a fost examinata in diferite parti ale versantului iar in cadrul acestora, pe banchete si interbanchete. Vegetatia acopera bine terenul (90,7%) insa are o variabilitate specifica redusa, fiind constituita numai din 17 speciidin care gramineele si ciperaceele formeaza 65%, iar leguminoasele si diverse plante din alte familii 25,7%. In privinta rezistentei la eroziune a acestei fitocenoze se poate aprecia ca fiind vulnerabila, intrucat 55% dintre plante au organelle subterane sub forma de radacina fasciculate, aceste specii (Festuca valesiaca si Stipa capillata) reprezentand si tufa deasa. Totusi densitatea plantelor, in fitocenoza contracareaza oarecum aceasta vulnerabilitate a asociatiei. Pe bancheta, vegetatia este mai putin densa (75%) mozaicata, plantele din aceeasi specie formand palcuri si apartinand leguminoaselor si diverselor familii (60%) dintre care graminee ca: Festuca valesiaca si Stipa capillata 10%. O astfel de vegetatie cu valoare furajera buna este theoretic nerezistenta la eroziune, practice rezistenta creste functie de modul de folosinta. La poalele versantului, pe interbanchete se reduce ponderea speciilor de graminee cu tufa deasa in favoarea celor cu rizomi si tufa rara (Brachypodium pinnatum, Calamagrostis epigeios, Bromus inernis). In acelasi timp creste numarul de leguminoase, printer care codominanta Medicago falcate a asociatiei Festucelum-Medicago, care prezinta un numar mai mare de specii, cu o abundenta totala de 80% avand o valoare furajera ridicata. Desi vegetatia are o densitate buna, nu exclude manifestarea proceselor de eroziune, avand un aspect mozaicat, fiind construita din fragmente de asociatii cu diferite cerinte ecologice, in care sunt prezente specii ca: Dorycnium herbaceum, o serie de buruieni ca: Cichorium intybus, Daucus carota si Rubus caesius. Pe locurile mai accidentate, este mai frecvent Calamagrostis epigeios, caruia I se asociaza Bromus inernis, Agrostis stolonifera si chiar arbusti: Rosa canina, Prunus spinosa, Crataegus monogyna si alte specii care prin rizomi si radacinile profunde si lemnoase pot participa la stabilizarea terenului. La mijlocul versantuluiu, are loc o crestere a abundentei speciilor Chrysopogon gryllus si Stipa tirsa in detrimental speciilor Festuca valesiaca si Bromus inernis, ca pasune. Baza versantului prezinta o vegetatie in care Festuca valaesiaca are drept codominanta specia Botriochloa ischaemum. Aceasta fitocenoza cuprinde plante din toate categoriile, privind conformatia organelor subterane. Cu toate acestea, densitatea covorului vegetal nu este suficienta pentru a conferi stabilitate aceste fitocenoze, aflata sub influenta suvoaielor. In partea superioara a versantului se instaleaza asociatia caracteristica locurilor uscate si erodate, respective Festucetum valesiacae, care desi prezinta o abundenta totala de 78%, are o rezistenta slaba la eroziune. Printre speciile caracteristice locurilor erodate, se identifica: Taraxacum serotonium, Potentilla arenaria, Hieracium pilosel etc. Baza versantului are o vegetatie mai saraca in specii insa edificata in egala masura pe de o parte de Botrichloa ischaermum, iarpe de alta parte de Stipa tirsa, carora li se alatura Teucrium Chamaedrys, alte specii si foarte putine leguminoase. Invelisul solului Ca urmare a diversitatii factorilor pedogenetici de roca, relief, clima si vegetatie, precum si a interactiunii acestora in bazinul hidrografic, s-au format mai multe tipuri de soluri. Conditiile naturale ale mediului din fiecare sector al bazinului hidrografic au determinat formarea solurilor zonale, iar ca o consecinta a conditiilor locale s-au diferentia soluri intrazonale. Dintre solurile zonale, cernoziomurile argice, detin ponderea cea mai mare, in special in partea inferioara a bazinului, intre Sapoca si Beceni, unde sunt situate cele mai mari suprafete de teren cu folosinta Agricola. In treimea media a bazinului s-au format: preluvosol tipic, preluvosol roscat, luvosol tipic si luvosol-roscat. Datorita apelor freatice, provenite din izvoare de coasta care apar la baza pantelor, aceste soluri sunt supuse proceselor de gleizare, fenomene ce se intalnesc frecvent in zona Manzalesti-Lopatari, insa au loc si procese de stagnogleizare datorita apei de natura pluviala. In ce priveste paleta de soluri intrazonale, aceasta este reprezentata de rendzine, faeoziomuri calcarice si faeoziomuri stagnice. Rendzinele ocupa suprafete restranse si se formeaza pe depozite calcaroase, marne si gresii calcaroase. Faeoziomurile calcarice, sunt soluri care apar pe depozite marnoase, argile marnoase si marne argiloase. La baza versantilor au loc procese gleice si stagnice unde se formeaza faeoziomuri stagnice cu o mare raspandire incepand din zona Beceni pana spre Lopatari. Saraturile sunt prezente pe Valea Slanicului cu o mare raspandire pe luncile vailor afluente sip e versantii acestora, sub forma de saraturi de coasta. Saraturile de lunca apar in zonele unde apa freatica este paroape de suprafata, se evapora iar saraturile solubile dizolvate imbiba solul pana la salinizare. Saraturile de coasta apar ca o consecinta a prezentei marnelor salifere pe care s-au format solurile respective si datorita eroziunilor excesive care au spalat excesiv solul. Influenta antropica- Cernoziomuri argice- Preluvosol tipic- Preluvosol roscat- Luvosol tipic- Luvosol-roscat- Rendzine- Faeoziomuri calcarice- Faeoziomuri stagnice- Saraturile de lunca- Saraturile de coasta Concluzii - Vegetatia are un grad de acoperire de circa 50 60 %, manifestandu-se fenomenul de eroziune si o vizibila degradare a pajistilor - Invelisul de sol se preteaza plantatiilor pomi-viticole sip e alocuri pasuni si fanete- Pentru conservarea solului si evitarea aparitiei fenomenelor de degradare sau eroziune se vor executa lucrari de imbunatatiri funciare precum irigatii rationale unde este cazul, afanare adanca, fertilizarea minerala si organica, suprainsamantarea in cazul pasunilor.-