studiu introductiv doctrine politice europene - i.n. sava

Partid, doctrin`, structur` ]i organiza\ii politice europene.

Elemente de sociologie politic` comparativ`

Ionel Nicu Sava

1. Revolu\iile modernit`\ii, diviziunile sociale ]i partidele politice – schem` de interpretare

a vie\ii politice în democra\iile liberale occidentale

2. Structura de clivaje primar` ]i geneza partidelor politice europene

3. Sistemul politic european: partide transna\ionale, guvernare f`r` statalitate

4. Structura politic` parlamentar`, familii ]i partide europene, performan\e electorale

5. Schi\` prospectiv` a sistemului politic european.

Aceast` lucrare încearc` s` descrie procesul politic european prin intermediul actorilor

principali: partidele. Pentru a în\elege jocul partidelor, autorii au recurs la prezentarea identit`\ii lor

doctrinare, a istoriei lor politice ]i a performan\elor ob\inute în ultimii ani, dar în cadrul circumscris

familiei politice din care fac parte. Am pornit de la premisa c`, dac` nu s-ar recurge la o localizare

identitar` în sânul unei familii (grup`ri) politice de referin\`, sarcina de a descrie tabloul partidelor

politice europene ar fi mult îngreunat` sau chiar imposibil`. Familiile politice, aglutin`ri mai mult

sau mai pu\in închegate, sunt singurele cadre ce permit accesul analitic la structura procesului

politic european. O introducere în sociologia partidelor ]i familiilor politice este, de aceea, necesar`

pentru a în\elege politica european`, identitatea politic` ]i comportamentul actorilor (partid,

doctrin`, program electoral, structur` politic`, performan\e electorale).

Exist` în Europa opt familii politice (populari, sociali]ti, liberal-democra\i, stânga unit`,

verzi, na\ionali, independen\` ]i democra\ie, identitate ]i tradi\ie), ce integreaz` un num`r eterogen

de grupuri ]i partide politice na\ionale. Numeric, în cele 27 de \`ri ale Uniunii Europene sunt

înregistrate peste 150 de partide politice. Dintre acestea, mai pu\in de jum`tate conteaz` în jocul

politic na\ional, din care pu\in peste jum`tate conteaz` în jocul politic european. Practic, 30-40 de

partide decid jocurile politice la nivelul \`rilor ]i, prin alian\a sau opozi\ia lor la nivel european,

formeaz` pattern-ul rela\iilor politice europene. Majoritatea partidelor relevante au o îndelungat`

tradi\ie politic`, îns` în fiecare an apare o mi]care politic` sau o alian\` nou` în cel pu\in una dintre

\`rile europene.

În condi\iile prolifer`rii formelor politice europene este firesc s` ne întreb`m ce anume este

stabil ]i ce se schimb` ]i cum putem face deosebirea între aceste forme politice. Pornim de la ideea

c` trebuie s` existe ceva ce diferen\iaz` în mod fundamental structurile politice.

Studiu introductiv doctrine politice europene - I.N. Sava / 2007

2

2

La o prim` vizionare, o sociologie a doctrinelor politice pune în eviden\` existen\a unui etos

doctrinar, alc`tuit din atitudini, st`ri de spirit, sensuri ]i simboluri, valori ]i idei care determin`

compozi\ia unic`, aranjamentul ideologic al elementelor unei doctrine ]i îi confer` acesteia

identitatea specific`. Oamenii cred în ceva ]i apar\in de ceva. În politic`, identitatea este cea care

decide cine poate fi considerat „de-al nostru” ]i cine „de-al lor”. Identitatea stabile]te spa\iul de

demarca\ie, adic` opozi\ia politic`, ]i spa\iul de comunicare, adic` spa\iul de negociere politic`.

Totu]i, ideologiile nu sunt suficiente pentru a în\elege partidele. O structur` social-politic`

de profunzime decide aranjarea grupurilor pe e]ichierul politic. De aceea, este nevoie de

investigarea acestei structuri de apartenen\` pentru a în\elege mesajul doctrinelor ]i jocul politic al

partidelor.

A]adar, ce este un partid politic, care condi\ii socio-culturale determin` apari\ia lui, ce

partide sunt relevante pe scena politic` european`, când ]i cum s-a constituit sistemul de partide în

Europa occidental`, prin ce mecanisme procesele politice na\ionale sunt transferate la nivel

european ]i cu ce urm`ri? Acesta este setul de întreb`ri la care încerc`m s` r`spundem în aceast`

introducere.

Partidele sunt conglomerate de grupuri în mod obi]nuit diferite, dar suficient de unite prin

ostilitatea lor fa\` de competitorii din partide opuse. Partidele nu se compun din indivizi, ci din

grupuri. Afirma\ia apar\ine cercet`torilor Seymour Martin Lipset ]i Stein Rokkan ]i este preluat`

dintr-un cunoscut studiu intitulat „Cleavage Structures, Party Systems, and Voters Alignment”

(1967)1. Pe urmele lui Lipset ]i Rokkan, dac` partidul înseamn` grupuri aglutinate în jurul unui

obiectiv politic, atunci identitatea partidului este dat` de identitatea grupurilor ]i nu exist` o

identitate de partid în afara grupurilor sau peste ele, ceva în sensul unei carcase ideologice a]ezate

undeva deasupra unei mase de adep\i.

Ceea ce une]te grupurile într-un partid este o compatibilitate minim` ]i opozi\ia fa\` de

competitori, altfel acestea ar p`r`si partidul. Doctrina politic` este un brand, o înf`\i]are, un

ambalaj al unui produs instabil – partidul – aflat într-o permanent` c`utare a unei forme pe care s` o

ocupe, fie la guvernare, fie în opozi\ie. Evident, nu ambalajul \ine produsul la un loc, ci rela\iile

dintre grupurile din interior ]i spiritul de corp (etosul). La guvernare, partidele sunt monolitice; în

opozi\ie, sunt instabile ]i fragile.

Din aceast` ipotez` sociologic`, în\elegem ce sunt partidele ]i care este identitatea lor dac`

în\elegem grupurile sociale, adic` modul lor de formare, identitatea atribuit` ]i op\iunile lor

politice. Ca sociologi, nu ne intereseaz` spectacolul la vedere, aparen\ele, ci structura social` ]i

cultural` de profunzime care genereaz` grupurile de interese ]i care furnizeaz` condi\iile pentru

alian\e, conflicte ]i compromis. Lipset ]i Rokkan consider` c` grupurile sunt rezultatul firesc al

unui proces de fragmentare a corpului social în func\ie de diviziuni (cleavages) cum ar fi religia,


3

3

regiunea, limba, etnicitatea, clasa. Oamenii se asociaz` ]i se separ` dup` credin\a religioas`, limba

pe care o vorbesc, \inutul în care locuiesc, clasa social` din care fac parte.

Dimensiunea grupurilor este intermediat` de tehnicile sociale de comunicare. De la

inventarea tiparului, a radioului, televiziunii ]i pân` la Internet, tehnologia modern` a crescut

capacitatea de comunicare ]i practic a oferit structurilor de apartenen\` un spa\iu social aproape

infinit. Accesul în spa\iul social este ast`zi atât de facil, încât grupurile se compun ]i se recompun

relativ u]or, iar orice individ poate avea apartenen\e multiple. Mai mult, dimensiunea grupurilor

este teoretic nelimitat`. În spa\iul public, toate grupurile sunt relevante; în spa\iul politic, numai

unele grupuri cap`t` vizibilitate ]i însemn`tate. De aceea, ne intereseaz` acele grupuri care definesc

spa\iul politic, caracterizat prin excelen\` de competi\ie ]i conflict.

Autorii men\iona\i consider` c` exist` o ierarhie a diviziunilor sociale, dar nu toate

conflictele ]i tensiunile generate de rela\iile sociale tind s` se cristalizeze la nivel politic ]i s`

devin` atât de polarizate încât s` implice grupuri ]i identit`\i diferite. Este nevoie de o delimitare a

acelor diviziuni care produc rela\ii sociale de tip politic, în primul rând, ]i rela\ii de competi\ie, în al

doilea rând. Sociologia politic` comparativ` descrie acest proces ]i, pe aceast` baz`, se pot prescrie

reguli de cercetare ]i interpretare.

1. Revolu\iile modernit`\ii, diviziunile sociale ]i partidele politice – schem` de

interpretare a vie\ii politice în democra\iile occidentale

Lipset ]i Rokkan consider` c`, într-o prim` etap`, procesul politic modern este modelat de

dou` revolu\ii: revolu\ia na\ional` ]i revolu\ia industrial`. Transform`rile generate de aceste

revolu\ii au indus diferite diviziuni sociale care se reflect` în apari\ia unor noi partide politice ]i în

afilierea diferit` a aleg`torilor. Revolu\ia politic` na\ional` a generat un conflict centru-periferie

între noua cultur` na\ional` ]i culturile subordonate de tip etnic, lingvistic, regional sau religios

plasate la periferie ]i un conflict biseric`-stat între statul centralizator ]i biserica doritoare s`-]i

p`streze influen\a. Revolu\ia economic` a dat na]tere diviziunii agricultur`-industrie ]i conflictului

dintre elita agricol` ]i clasa burghez` în ascensiune (conflictul rural-urban), pe de o parte, ]i

conflictului social (economic) dintre capitali]ti ]i clasa muncitoare, pe de alt` parte.

Cele patru surse ale diviziunilor (cleavages) au generat structura de partide politice a

democra\iei liberale moderne. Conflictul dintre aristocra\ie ]i burghezie a deschis istoria politic` a

modernit`\ii, îns` a fost relativ repede înlocuit de diviziunea dintre capitaluri ]i munc`, de

conflictul dintre capitali]ti ]i muncitori, lucru vizibil îndeosebi dup` introducerea sufragiului

universal.

Sistemul politic rezultat a fost unul cu dou` partide mari, un partid cu doctrin`

conservatoare (landowners), cel`lalt cu doctrin` liberal` ]i, mai târziu, socialist` (burgeois). Pe


4

4

aceast` structur` s-a a]ezat lumea modern`, îndeosebi cea occidental`, cu mici diferen\e de la o \ar`

la alta. Un partid a ap`rat societatea tradi\ional`, cel`lalt a promovat societatea modern`. Partidele

radicale (cele fasciste ]i comuniste, de exemplu) au fost episoade trec`toare, cel pu\in în Occident,

pentru c` diviziunile sociale ce le-au generat au fost absorbite în cadrul structurii sociale existente

(cum ar fi opozi\ia proletariat-burghezie).

A]adar, dup` Lipset ]i Rokkan, diviziunile principale dintr-o societate pot fi ordonate pe un

spa\iu bidimensional: o dimensiune teritorial` a diviziunilor structurale na\ionale ]i o dimensiune

func\ional` (Fig. 1).

Pe axa teritorial` (l-g, centru-periferie sau vertical`), la cap`tul de sud se pot identifica

opozi\ii strict locale, cum ar fi acelea ale regiunilor periferice, ale minorit`\ilor lingvistice ]i ale

popula\iilor amenin\ate din punct de vedere cultural fa\` de presiunile centralizatoare,

standardizante, ale ma]in`riei statului na\ional. Grupurile se identific` teritorial (regional) ]i se

asociaz` cu unit`\i geografic-administrative de tip provincii, regiuni, districte, localit`\i sau alte

organiz`ri de acest tip. Germania Federal` este un exemplu la îndemân`, compus` din land-uri

(regiuni cu guvern propriu) ]i ora]e libere cu larg` autonomie (freie stadte). La cap`tul de nord al

axei, conflictele nu apar între unit`\i teritoriale, ci sunt conflicte pentru controlul, organizarea ]i

decizia relative la scopurile ]i op\iunile politice ale sistemului ca întreg. Sunt conflictele dintre elite

pentru ob\inerea puterii centrale ]i reflect` de obicei concep\ii diferite despre na\iune, priorit`\i


5

5

interne ]i obiective externe. Fran\a a înregistrat disputele cele mai ample la nivel ideologic pentru

controlul centrului politic (declan]ate înc` din timpul Revolu\iei la nivelul elitei na\ionale).

Pe scara func\ional` (a-i, orizontal` sau translocal`), conflictele traverseaz` unit`\ile

teritoriale ]i produc alian\e ale subiec\ilor prin similitudinea orient`rii sau a situ`rii în privin\a unei

variet`\i de localiz`ri ]i au tendin\a de a submina solidaritatea mo]tenit` a comunit`\ilor teritoriale.

La cap`tul vestic, sunt conflictele de interese dintre produc`tori ]i consumatori, dintre patroni ]i

angaja\i, dintre creditori ]i debitori, dintre pl`titori de taxe ]i beneficiari de sprijin social etc.

Aglutin`rile (grupurile) nu sunt aici de natur` teritorial`, ci societal`, bazate pe interese sociale ]i

economice. Clasele sociale, grupurile profesionale, asocia\iile sindicale reprezint` de obicei aceste

grupuri. Conflictele sunt rezolvate prin negociere ]i prin stabilirea unor reguli de alocare a

resurselor. Cu cât avans`m c`tre cap`tul de est al axei (polul ideologic), cu atât sunt mai difuze

criteriile de aglutinare, mai intense identific`rile de tip „noi” ]i mai inflexibile respingerile c`tre

grupurile de tip „ei”. Aici, conflictele nu mai sunt de tipul câ]tig-pierdere, ci sunt conflicte

ideologice asupra concep\iilor morale ]i a interpret`rilor istoriei ]i destinului uman. Afilierea nu

mai este multipl`, ci reprezint` un angajament total la un singur grup, iar comunicarea este

controlat` pentru a men\ine „puritatea” ideologic`.

Pe axa func\ional`, diviziunea capitali]ti-muncitori a generat partidele socialiste ]i laburiste

care au segmentat de aceast` dat` comunit`\ile culturale. A fi s`rac sau bogat este la fel de valabil

pentru un flamand sau un valon din Belgia, un catolic din Bavaria sau un protestant din Hamburg.

Partidele socialiste sunt astfel social orizontalizate, mult mai deschise c`tre aderen\i din toate

structurile sociale, motiv pentru care intersecteaz` sau traverseaz` interesele verticalizate ale

comunit`\ilor cultural-ideologice. Importante sunt tendin\ele: muncitorii voteaz` de obicei partidele

socialiste, catolicii practican\i, cel mai probabil partidele cre]tin-democrate. Este diferen\a, plastic

exprimat`, dintre o farfurie ]i un pahar: prima are o form` plat`, cel`lalt este înalt; în ambele poate

înc`pea o cantitate egal` de substan\`.

Lipset ]i Rokkan identific` patru linii critice de clivaj social. Dou` sunt un produs direct al

revolu\iilor na\ionale: opozi\ia ]i, apoi, conflictul dintre cultura central` a construc\iei na\ionale ]i

rezisten\a crescut` a popula\iilor subordonate din punct de vedere etnic, lingvistic sau religios la

care se adaug` conflictul dintre mobilizarea invocat` de statul na\ional ]i privilegiile corporatiste

ale Bisericii. Celelalte dou` conflicte sunt generate de revolu\ia industrial`: unul între interesele

proprietarilor de p`mânt ]i antreprenorii industriali, cel`lalt conflict între proprietari/angajatori ]i

chiria]i, muncitori ]i artizani. Dup` Lipset ]i Rokkan, „O mare parte din istoria Europei de la

începutul secolului al XIX-lea încoace poate fi descris` în termenii interac\iunii dintre aceste dou`

procese ale schimb`rii revolu\ionare.”2 Pe aceast` structur` a diviziunilor s-au constituit grupurile

politice, care au întemeiat partidele din jocul c`rora a rezultat sistemul politic na\ional în cele mai

multe \`ri europene. Figura 2 prezint` schematic cele patru linii de clivaj social-politic.


6

6

De re\inut c` structurile diviziunilor sociale (cleavage structures) sunt cele care au generat

sistemele de partide. Procesul nu este îns` automat, afirm` Lipset ]i Rokkan: intervin elemente de

management organiza\ional ]i de strategie electoral`, alian\e ]i conjucturi, mobilizare, comunicare,

leadership ]i campanie. Acestea sunt îns` detaliile de care se ocup` cu mai mult` dedica\ie

politologii sau speciali]tii în ]tiin\` politic`.

În cazul sociologiei politice comparative, fundamental` este diviziunea social`, cea care

decide care anume ]i cum un conflict socio-cultural este transformat într-o opozi\ie politic` între

partide. Pentru ca acest lucru s` se întâmple, autorii cita\i consider` c` sunt implicate condi\iile

necesare pentru exprimarea protestului ]i reprezentarea intereselor în societate.

Aceste condi\ii sunt în num`r de patru:

l tradi\iile ]i regulile de luare a deciziilor politice (de tip autoritar sau deliberativ, regulile

pentru exprimarea opozi\iei, controlul sau libertatea asocierii politice, libertatea comunic`rii,

organizarea demonstra\iilor);

l canalele pentru exprimarea ]i mobilizarea protestului (dac` sistemul este de tip

reprezentativ, cine ]i cum alege reprezentan\ii; dac` protestul este violent sau dac` exist` canale de

rezolvare prin alegeri ]i/sau presiune asupra reprezentan\ilor legali),


7

7

l oportunit`\ile pentru alian\e, recompensele ]i costurile acestora în sistemul politic (dac`

grupurile politice existente sunt închise sau deschise spre l`rgirea bazei sociale, cât de dificil este

pentru noile mi]c`ri s` ob\in` reprezentare);

l posibilit`\ile, implica\iile ]i limit`rile regulii majorit`\ii în sistemul politic (ce tipuri de

alian\e pot genera majorit`\i ]i ce posibilit`\i au aceste majorit`\i s` afecteze structura primar` a

institu\iilor ]i alocarea resurselor în sistem).

Având în vedere aceste condi\ii, Lipset ]i Rokkan iau în considerare o secven\` de praguri

(threhsholds) care genereaz` solicit`ri noi în orice sistem politic, sub forma unor mi]c`ri politice ce

reprezint` reordon`ri ale clivajelor sociale. Acestea sunt:

1. pragul de legitimare (sunt opozi\iile respinse ca fiind conspira\ii sau exist` dreptul la

peti\ie, la critic` ]i la opozi\ie?);

2. pragul de încorporare (se recunoa]te dreptul de a participa la deciderea reprezentan\ilor

pentru to\i simpatizan\ii mi]c`rii?);

3. pragul de reprezentare (sunt condi\iile de reprezentare accesibile pentru noile mi]c`ri? de

exemplu, pragurile electorale);

4. pragul de formare a majorit`\ii (sunt permise schimb`ri majore ale sistemului politic în

cazul formarii unei majorit`\i coerente?).

Lipset ]i Rokkan arat` c` literatura clasic` (Tocqueville, Weber, Michels) s-a preocupat de

primele dou` praguri pentru a în\elege acea institu\ie a sistemului politic modern care este partidul

de mas`. Perioada se încheie cu adoptarea sufragiului universal. Dreptul universal la vot a adus în

masa electoral` lucr`torii din industrii, în primul rând, dar ]i masele rurale. Primii au urmat

diviziunea social` ]i s-au îndreptat c`tre partidele socialiste ]i laburiste, ceilal\i au urmat diviziunea

cultural` ]i s-au al`turat partidelor conservatoare ]i religioase. Este vorba, din nou, de tendin\e. De

re\inut aici c`, în \`rile industrializate, electoratul rural are rol ponderator la mi]c`rile socialiste ]i

liberale, iar în \`rile agrare electoratul urban are rol ponderator la mi]c`rile conservatoare ]i

agrariene. Olanda este un exemplu pentru primul caz, Spania pentru cel de-al doilea.

Îns`, exemplul cel mai concludent este Anglia, unde declinul partidului liberal, produs prin

excelen\` al revolu\iei industriale, a început pe la 1920, la pu\in timp dup` introducerea sufragiului

universal. Aceast` m`sur` a fost introdus` chiar de liberali sub presiunea condi\iilor din al treilea ]i

al patrulea prag. Electoratul rural adus în sistem a îngro]at rândurile partidului conservator,

proletariatul urban a scos la lumin` un partid minor la vremea respectiv`, partidul laburist, care

avea s` înlocuiasc` partidul liberal. Clivajul industrial urban (dintre capitaluri ]i munc`) a trimis

partidul liberal în fundalul scenei politice. De atunci încoace, sistemul politic britanic nu s-a mai

schimbat: un echilibru între dou` partide de mas` (conservator ]i laburist) ]i unu-dou` partide mai


8

8

mici, f`r` acces la guvernare. Nu întâmpl`tor se afirm` c` partidele mici sunt partide funrnizoare de

cadre pentru celelalte partide.

Evolu\ii similare au avut loc ]i în celelalte \`ri europene. În jur de 1900, structura politic`

european` era deja format` ]i este valabil` în linii mari ]i ast`zi. Aceast` structur` politic` cuprinde

de regul` un partid conservator ]i un partid socialist, la care se adaug` câteva partide mai mici, de

factur` regional` (agrariene, religioase, etnice) sau ideologic` (liberali, democra\i, reformatori,

verzi). Dup` Primul R`zboi Mondial, aceast` structur` politic` se stabilizeaz` ]i este apoi repus` în

func\iune în majoritatea \`rilor europene la sfâr]itul celui de-al Doilea R`zboi Mondial sau la

c`derea regimurilor politice totalitare (Fran\a imediat dup` 1945, urmeaz` Germania din 1949,

Portugalia din 1974, Grecia din 1976, Spania din 1974 ]i Europa de Est dup` 1990).

S` re\inem c` structura politic` european` este format` dintr-un partid conservator (cu nume

diferit de la o \ar` la alta, dar afiliat aproape exclusiv la Partidul Popular European), un partid

socialist (social-democrat în unele \`ri, socialist în altele, afiliat sociali]tilor europeni) ]i o serie de

partide mai mici (liberale, democrate, ecologiste, na\ionaliste, afiliate liberal-democra\ilor, verzilor,

stângii unite). Un num`r relativ redus de independen\i orbiteaz` între grupuri. Acest pattern se

reproduce aproape f`r` deosebire în toate \`rile europene.

Începând din anii 1920, literatura de profil s-a preocupat de pragul trei ]i patru: consecin\ele

politice ale sistemului electoral ]i ale mecanismului de luare a deciziilor pentru formarea ]i

func\ionarea sistemului de partide. Este perioada în care s-a introdus votul universal în mai toate

\`rile europene. Practic, sistemul electoral din Europa s-a stabilizat imediat dup` Primul R`zboi

Mondial ]i, de atunci, manifest` o tendin\` de conservare. Partidelor noi, de]i sistemul le permite

înfiin\area ]i intrarea în jocul politic, nu le este permis accesul facil la sistemul de luare a deciziilor.

Se permite intrarea lor în sistem pentru a nu crea disiden\e politice (unele periculoase, cum a fost

extrema dreapt` în anii 1930 sau extrema stâng` în anii 1970), dar nici nu pot dep`]i o anumit`

pondere politic`.

Astfel, cele mai multe partide noi sunt partide mici, obligate la alian\e pentru a avea acces la

decizie. Prin alian\`, „puritatea” lor ideologic` este afectat`, în alian\` sunt mai bine „controlate” ]i

subordonate interesului de conservare a sistemului politic. Partidele mici sunt partide „de re\ea”,

reprezint` nodurile re\elei, „gurile de aerisire” a sistemului politic sau „balamalele” de rota\ie la

putere a partidelor mari, în special în perioade de crize. Exemplul liberal-democra\ilor germani, un

partid mic (7-12%), aflat la guvernare timp de 41 de ani din 1949 încoace, este, cred, edificator.

La nivel na\ional, structura sistemului politic prezint` similarit`\i evidente în cele mai multe

\`ri europene. Vreme de apoape un secol nu s-a întâmplat nimic spectaculos (cu notabila excep\ie a

Germaniei) în sistemul politic al \`rilor vest-europene. De aceea, apari\ia sistemului de partide la

nivelul Uniunii Europene cred c` reprezint` cea mai mare schimbare politic` din Europa în utimiii

100 de ani. S` re\inem, pentru moment, tendin\a de conservare a sistemelor politice europene


9

9

na\ionale, caracterizat` de alternan\a la putere a partidelor mari precum ]i de dominarea ]i

men\inerea în afara guvern`rii a celor mai multe partide mici. În Anglia, alternan\a conservatori-

laburi]ti dateaz` din 1922, în Germania, din 1949, guvern`rile reprezint` alternan\e la putere ale

cre]tin-democra\ilor ]i social-democra\ilor, în Fran\a ale gaulli]tilor ]i sociali]tilor ].a.m.d.

Dac` avem în vedere diviziunile (cleavages) care au generat partidele ]i sistemele politice,

vom observa c` diviziunile centru-periferie, stat-biseric` ]i agricol-industrial au generat mi]c`ri

divergente ]i opozi\iile aferente în interiorul corpului politic, în timp ce diviziunea capitali]ti-

muncitori a generat o mi]care de omogenizare. Astfel, mi]c`rile conservatoare au contribuit la

stabilizarea sistemului politic, mi]c`rile liberale la diversificare, în timp ce mi]c`rile socialiste au

reprezentat tendin\a de omogenizare. Dintre to\i, liberalii au fost cei mai „prolifici” în crearea de

mi]c`ri politice noi, aripi ]i disiden\e. Ultimele forma\iuni de profil liberal sunt cele ecologiste.

Tipologia comparativ` a lui Lipset ]i Rokkan creaz` opt tipuri de alian\e-opozi\ii, care au la

baz` diviziunile sociale produse de reforma religioas`, de revolu\ia democratic` ]i de revolu\ia

industrial` (vezi Fig. 2). Peste acestea nu a mai intervenit o alt` diviziune care s` presupun` apari\ia

unui grup disident în sistem cu tendin\e ]i capacit`\i de transformare în partid politic. Sistemul s-a

stabilizat dup` 1920, permite disiden\e sau „aerisiri” în perioade politice mai agitate, îndeosebi în

tab`ra liberal`, ]i, de prin anii 1960 constituie structura politic` curent` din \`rile europene.

Începând cu Daniel Bell, de pe la sfâr]itul aniilor 1960, speciali]tii vorbesc de cea de „a

treia revolu\ie”, adic` de revolu\ia postindustrial`, care a generat o rearanjare a diviziunilor.

Aspectele materiale (vizibile în conflictul boga\i-s`raci, de exemplu) nu ar mai fi fost relevante (au

fost estompate de statul bun`st`rii), iar lumea a trecut într-o faz` postmaterialist`, de unde au

rezultat atitudini ]i a]tept`ri noi (un mediu curat, acces la educa\ie, energie „curat`”, egalitate

b`rba\i-femei, drepturi pentru minorit`\i, interdependen\` interna\ional`, democratizare, toleran\`

moral`). Pe cele dou` axe, reprezentarea intereselor ]i-ar pierde baza material`, aleg`torii aliniindu-

se, ca în mod`, la noile preferin\e ideologice. Totu]i, ecologismul nu este doar o mod`, iar verzii

reprezint` un grup politic influent în Parlamentul European. În structura politic`, aceste a]tept`ri

noi sunt reprezentate de unele partide liberale ]i de partidele ecologiste (de agenda verzilor, în

general). Grupurile noi implicate nu sunt îns` partide de mas`, cum sunt conservatorii ]i sociali]tii,

ci mai degrab` activi]ti politici de tipul Green Peace, Medicina f`r` Frontiere, grupurile

antiglobalizare ]i altele asemenea.

Lipset (1990) consider` c` diviziunile ]i ideologiile derivate din revolu\ia postindustrial` nu

au for\a s` schimbe în mod fundamental sistemul politic modern, pentru simplul motiv c` nu au

suficient` pondere în masa electoral` pentru a dep`]i clasa capitalist` ]i cu atât mai pu\in clasa

lucr`toare, nici numeric ]i nici intelectual. Deocamdat`, nu s-a inventat altceva care s` înlocuiasc`

sistemul „un om, un vot”. Cel pu\in din punct de vedere politic, postindustrialismul nu este decât un


10

10

adaos la lumea modern`, nu o schimbare fundamental`. Intelectualilor postmoderni nu le r`mâne

altceva decât activismul politic, vizibil în literatura noii stângi.3

Efectul postindustrialismului este a]adar marginal în politica na\ional`: a adus la suprafa\`

partidele ecologiste, mi]c`rile pentru dreptuile omului, a resuscitat partidele etnice, dar nu le ofer`

]ansa de a deveni partide majoritare.4 Minorit`\ile au devenit mai vizibile, uneori agitate pân` la

violen\`, dar nu pot înlocui majorit`\ile politice.

Dac` la nivel na\ional postmodernismul genereaz` pentru moment doar agita\ie, în politica

interna\ional` este mult mai vizibil, fiind asociat cu mi]c`rile globaliz`rii. Proliferarea structurilor

globaliz`rii este un argument în favoarea acestei afirma\ii. Din perspectiva teoriei lui Lipset ]i

Rokkan, sistemele politice tradi\ionale, cum sunt cele europene, reprezint` o evident`

contrapondere la globalizare. Chestiunea este în ce m`sur` sistemul politic european va conserva

situa\ia existent` sau va fi afectat de procesul globaliz`rii. Acesta este îns` alt subiect, ce nu face

obiectul prezentei analize.

Deducem din cele men\ionate c` structura politic` european` este, în caracteristicile sale

definitorii, modern` (în sensul sistemului politic modern), bazat` pe partidele de mas` ]i pe votul

majorit`\ii ]i c` principala chestiune politic` în Europa nu este postmodernismul (rolul minorit`\ilor

în politic`), ci trecerea de la politica na\ional` la politica unional` (respectiv formarea unor noi

majorit`\i). Dac` exist` o preocupare a politicienilor europeni, de orice orientare politic` ar fi ei,

aceasta este, cred, cum s`-]i p`streze ponderea politic` ]i electoratele partidelor lor în urma trecerii

de la sistemul politic na\ional la cel unional. Aici ne intereseaz` s` prospect`m analitic cum se

formeaz` partidele europene, c`ror diviziuni sociale le corespund ]i cum ar putea func\iona

sistemul politic paneuropean.

2. Structura de clivaje primar` ]i geneza sistemului european de partide

Philippe C. Schmitter (2004) consider` c` Uniunea European` se afl` în prezent într-o

situa\ie relativ similar` comunit`\ilor politice na\ionale pe la mijlocul secolului al XIX-lea, adic`

perioada medie a form`rii structurilor politice na\ionale cuprins` aproximativ între 1815 ]i 1918,

situa\ie descris` de Rokkan.5 Grosso modo, structurile de diviziune primare (generic cleavage

structures) combinate cu pozi\ia geopolitic` au generat statele na\ionale europene în cursul

„secolului na\iunilor”. Partidele formate în perioada respectiv` au pus în oper` un proces de larg`

anvergur` european`: formarea na\iunilor. Procesul a presupus centralizare politic` ]i

administrativ` la nivel na\ional.

Astfel, dup` Stein Rokkan (1970), odat` ce sistemul politic a fost creat, alte identit`\i ]i

comportamente au fost „înghe\ate” în Europa Occidental`.6 Europa na\iunilor a înghe\at acele

proiecte care ar fi subminat ordinea politic` a timpului. Aceast` nou` Europ`, pl`m`dit` între


11

11

revolu\iile liberale de la 1848 ]i revolu\iile na\ionale dintre 1871-1918, a fost a]ezat`, din punct de

vedere interna\ional, pe sistemul de pace al tratatelor de la Versailes. Comunitatea European`

creat` în 1957 ]i Uniunea European` de ast`zi nu au schimbat fundamental aceast` structur` de

stabilitate pe continent.

Dup` modelul teoretic propus anterior, formarea unui sistem politic este ghidat` de structura

diviziunilor sociale ce se pot exprima politic prin intermediul grupurilor. Exist` un sistem de

partide la nivelul Parlamentului European, îns` aceste partide nu reprezint` decât forme incipiente

de identific`ri, simboluri împ`rt`]ite ]i platforme comune. Pentru a se putea forma acele diviziuni

]i pentru a se ini\ia alian\ele necesare, dup` unii autori, este nevoie teoretic de o „dezghe\are” de

profunzime a Europei. Nu este locul unei elabor`ri mai ample aici, îns` este comun acceptat c`

ideea cre]tin` ]i idea na\ional` sunt elementele fondatoare ale Europei moderne. Prin urmare, este

dificil de stabilit ce ar însemna „dezghe\ul” altor forme politice care s` înlocuiasc` aceste dou` idei

cu for\` identitar` incontestabil`.7 Postindustrianismul este o presiune, dar nu este de ajuns pentru a

schimba sistemele politice moderne.

Pentru moment, consider` Schmitter, clivajele tradi\ionale sunt în continuare dominante în

Europa ]i ele exprim` în principal:

1. diviziunile de clas` dintre capital ]i munc`;

2. competi\ia regional` dintre centru ]i periferie;

3. diviziunea sectorial` dintre agricultur`, industrie ]i servicii;

4. diviziunile religioase dintre catolici ]i protestan\i, catolici ]i ortodoc]i, cre]tini ]i

musulmani.

Aceste diviziuni sunt stabilite în perioada de formare a sistemelor politice ]i unele dintre ele

]i-au diminuat capacitatea de a structura câmpul politic. Alte diviziuni mai noi, cum sunt cele din

categoria postindustrial`, sunt marginale. În acest caz, consider` Schmitter, diviziunile relevante,

capabile s` structureze câmplul politic paneuropean, sunt derivate din cele vechi sau din combina\ia

lor.8

Astfel, se poate identifica o cert` opozi\ie centru-periferie, atrofiat` în perioada na\ional`,

resuscitat` cu intensit`\i diferite în perioada recent`. Peste structura cunoscut` a statelor na\ionale,

Europa integrat` prezint` o „arie central`” (core area), compus` din re\eaua de ora]e ce se întinde

între Manchester ]i Londra la nord ]i Milano, Floren\a, Torino la sud (numit` ]i blue banana, având

în vedere forma ]i culoarea pe h`r\ile birocra\ilor de la Bruxelles9), traversând coridorul Rinului ]i

cuprinzând ora]ele München, Frankfurt, Starsbourg, Bruxelles, Amsterdam care se bucur` de cea

mai avansat` dezvoltare industrial`; urmeaz` o serie de regiuni periferice relativ compacte, cu

economii locale dominate de agricultur` (regiuni în Spania, Portugalia, în sudul Italiei, Polonia), o

alt` serie de regiuni distincte din punct de vedere cultural (etnic ]i religios, cum sunt Walonia,


12

12

Flandra, Lanquedoc, Sco\ia, Catalonia, |ara Bascilor ].a.), o re\ea de regiuni postimperiale, cu o

cert` nostalgie pentru structuri regionale distincte (de exemplu Mitteleuropa) ]i avanposturi

comeriale, sub form` de pie\e emergente, c`tre regiunile din Est (sud-estul Europei, Balcanii,

regiunea baltic`).

Aceast` structur` regionalizat` genereaz` clivaje evidente între zona central`

supradezvoltat` ]i periferiile agricole mai slab dezvoltate, între regiunile culturale ]i centrele

politice na\ionale, între vechile regiuni imperiale ]i noile state europene (între Mitteleuropa

habsburgic` ]i Serbia, Croa\ia, Slovenia10), între pie\ele vest-europene în expansiune ]i cele

emergente din Europa Central` ]i de Est, între marii consumatori de energie din Vest ]i \`rile de

tranzit din Est, a]a cum este situa\ia dintre Germania ]i Polonia etc.

Un factor mai pu\in investigat, dar care produce deja clivaje la nivel politic este localizarea

geopolitic` a Europei. Partidele occidentale, în frunte cu sociali]tii, au c`p`tat o coloratur`

antiamerican`: a fi proeuropean înseamn` a fi antiamerican. Partidele r`s`ritene, în frunte cu

conservatorii, manifest` rezerve fa\` de Rusia ]i o apropiere pân` la subordonare fa\` de SUA. Este

o explica\ie de ce social-democra\ii germani se afl` într-un fel de stare de r`zboi cu conservatorii

polonezi în ceea ce prive]te agenda agenda energetic` ]i importul de gaze naturale din Rusia.

O parte dintre regiunile scoase la lumin` de avansul integr`rii au intrat în ceea ce se

nume]te re\eaua de euroregiuni, schimbând natura rela\iei transfontaliere dintre statele na\iuni. Un

exemplu de astfel de regiune cu un grad ridicat de integrare este Benelux. Regionalizarea Europei

este un proces care stimuleaz` schimbarea sistemului politic, iar euroregiunile sunt un indicator al

tensiunilor ]i diviziunilor de tip centru-periferie. Generic, conflictul se deruleaz` între elita central`

paneuropean` ]i structurile statului na\ional, care au preluat în acest caz rolul organiz`rilor

teritoriale de la periferie. O ma]in`rie birocratic` paneuropean` avanseaz` constant de la 1957

încoace, preluând treptat din atribu\iile statului na\ional, urm`rind schimbarea centrului de greutate

politic` de la nivel local (na\ional) la nivel unional (european). Consecin\a acestei schimb`ri pe axa

teritorial` a politicii europene este reprezentat`, pe de o parte, de tendin\a de înlocuire a partidelor

na\ionale cu partide europene ]i, pe de alt` parte, de realocarea de competen\e structurilor regionale

transna\ionale.

Pe acest fundal, în\elegem mai bine avansul partidelor europene în paralel cu proliferarea

mi]c`rilor regionaliste. Italia, Belgia, Olanda, Spania sunt exemple în acest sens. Apari\ia partidelor

europene la un cap`t al axei este înso\it` de resuscitarea partidelor regionaliste la cel`lalt cap`t.

Liga Nordului din Italia, Partidul Flamand din Belgia, Mi]carea Batasuna din Spania, partidul lui

Haider din Austria sunt toate partide regionaliste, cu orientare de dreapta, dar relativ indiferente la

mesajele partidului paneuropean plasat la centru-dreapta, ]i anume Partidul Popular European.

Chestiunea este în ce m`sur` pot fi realocate ]i electoratele acestor partide. Electoratul reac\ioneaz`

diferit la alegerile europene fa\` de alegerile na\ionale ]i va trebui cercetat unde se produce fractura.


13

13

Este clar c` partidele politice care promovau în trecut centralizarea na\ional` se afl` în

pierdere de form` ast`zi (cazul sociali]tilor, de exemplu, motiv pentru care criza stângii pare a fi

accelerat` de procesul european). Libertatea de circula\ie a lucr`torilor în Europa a subminat baza

social` na\ional` a mi]c`rilor socialiste, f`r` a oferi altceva în schimb, cu excep\ia unui num`r în

cre]tere de pensionari. Partidele federaliste, cu o puternic` re\ea regionalist`, sunt avantajate (cazul

cre]tin-democra\ilor germani, cu o structur` regional` puternic`). De aceea, partidele cu structuri

descentralizate ]i re\ele regionaliste par a fi favorizate în procesul de transfer al centrului politic. În

sfâr]it, politicile regionaliste ale Uniunii Europene sunt un combustibil destinat s` alimenteze

realocarea intereselor ]i, pe aceast` cale, realinierea electoratului ce urm`re]te accesul la resursele

financiare europene.

O alt` diviziune vizibil` în spectrul politic european se eviden\iaz` pe scara func\ional` a lui

Lipset ]i Rokkan. Este vorba despre poten\ialul de uniformizare european`, pe de o parte, ]i de

segmentare cultural`, pe de alt` parte. La cap`tul estic al axei, se plaseaz` clivajele cultural-

ideologice. Disputa politic` asupra educa\iei este o expresie a acestui conflict. Absorb\ia c`tre

Bruxelles a func\iilor administrative are semnifica\ia prelu`rii, în trecut, de c`tre statul na\ional a

acelor func\ii exercitate de structurile locale. Astfel c`, dac` educa\ia a trecut de la biseric` în

responsabilitatea statului na\ional în secolul al XIX-lea, ast`zi ea este transferat` de la statul

na\ional la organismele paneuropene. În secolul al XXI-lea, Procesul Bologna este, înainte de toate,

o întreprindere de uniformizare a educa\iei la nivelul întregii Europe, iar în spatele s`u se afl` miza

ideologic` pe termen lung a identit`\ii culturale a noii structuri politice, Europa unit`. Reac\ia din

trecut a constat în segmentarea religioas` ]i etnic` a spa\iului educa\ional, proces reluat ast`zi.

Este motivul pentru care, la cap`tul estic al axei func\ionale se aglutineaz` forma\iunile

conservatoare cu baz` cultural` (îndeosebi protestant`). În Olanda, de exemplu, arat` Lipset ]i

Rokkan, presiunea uniformiz`rii a generat dezvoltarea „re\elelor verticale” constituite din asocia\ii

]i grupuri intermediare chemate s` asigure maximum de loialitate fa\` de comunitatea (religioas`)

de apartenen\` ]i s` previn` dezert`rile. Termenul olandez Verzuiling are exact aceast`

semnifica\ie: aglutinarea în jurul unui simbol vertical de tip identitar (zuilen = coloan`, stâlp). Pe

ace]ti piloni s-au structurat ]i grupurile politice comunitare, care î]i p`streaz` identitatea ]i în

prezent. De obicei, partidele comunit`\ilor religioase sau culturale rezultate din Verzuiling sunt

partide conservatoare sau agrariene (Olanda, Danemarca, Norvegia, Suedia). În acest spa\iu

comunitar, asaltat din trecut de uniformizarea na\ional` ]i de aplatizarea european` de ast`zi s-a

dezvoltat, nu întâmpl`tor, ]coala securit`\ii societale, numit` ]i securitatea identitar`.11

În sudul Europei, Biserica Catolic`, de]i oficial separat` de stat, p`streaz` în continuare o

influen\` considerabil` în \`ri precum Spania ]i mai ales Italia, unde sl`biciunea institu\iilor politice

este pus` pe seama prelungirii influen\ei bisericii în via\a public`. Separarea bisericii de stat a fost

promulgat` formal, îns` în numeroase \`ri europene biserica ocup` în continuare un rol important.


14

14

Cazul Poloniei este ilustrativ, dar se adaug` ]i \`ri ortodoxe precum România sau Grecia. Spre

deosebire de Biserica Catolic`, Biserica Ortodox` a fost mai degrab` un aliat în procesul de

formare ]i centralizare na\ional` ]i nu un inamic al statului. Func\ia de coagulare a vie\ii sociale se

p`streaz`, de]i bisericile r`s`ritene au un rol politic mult diminuat fa\` de bisericile occidentale în

trecut.

Via\a religioas` r`mâne un puternic factor de influen\` pe cuprinsul întregii Europe, chiar

dac` intensit`\ile difer` de la o regiune la alta. Fa\` de aceast` influen\`, reac\ia antireligioas` vine

de la grupurile socialiste ]i liberale, la care se adaug` cele ecologiste, care ]i-au radicalizat mesajul

secular. Dovad` este disputa dintre grupurile ce sus\in men\ionarea rolului cre]tinismului în

construc\ia european` ]i cele care se opun, dintre grupurile ce accept` avortul ]i cele care nu

accept` etc.

Dac` în trecut opozi\ia catolicism-protestantism a fost unul dintre conflictele societale

puternice din Vest, pe axa func\ional` opozi\ia a fost transferat` c`tre cre]tinii europeni ]i cei

noneuropeni, unde ortodoxia ocup` o pozi\ie intermediar`, ]i c`tre islamism, care reprezint` una

dintre noile minorit`\i ]i deci unul dintre noile clivaje sociale. Atitudinea ostil` a cre]tin-

democra\ilor europeni fa\` de admiterea Turciei în Uniunea European` este unul dintre clivaje, la

care se adaug` atitudinea de asimilare a imigran\ilor musulmani din Europa, atitudine accentuat` în

ultimul deceniu (a se vedea cazul Fran\ei). Pentru a absorbi poten\ialul conflictual dintre cre]tini în

Europa ]i a preg`ti o pozi\ie comun` asupra marilor teme europene, o larg` mi]care ecumenic` a

fost ini\iat` de un pap` polonez ]i un patriarh ortodox: vizita papei Ioan Paul al II-lea la Bucure]ti,

în 1999, la invita\ia patriarhului Teoctist este ilustrativ` în acest sens. Cutia de rezonan\` politic` a

acestui ecumenism ar trebui s` fie Partidul Popular European, în care se remarc` cre]tin-democra\ii

occidentali, dar de unde lipsesc, deocamdat`, cre]tinii r`s`riteni.

În sfâr]it, opozi\ia agricol-urban este ]i ea transferat` c`tre nivelul unional, având în vedere

reac\ia fermierilor europeni fa\` de politica agricol` a UE. Este de a]teptat ca partidele agrariene s`

se ralieze partidelor regionaliste, având în vedere diferen\ierea centru-periferie tot mai accentuat`

din politica comunitar` european`. Subven\iile agricole ale UE perpetueaz` orientarea agricol` a

acestor regiuni.

În concluzie, diviziunile care structureaz` ast`zi spa\iul politic european deriv` din:

l procesul de centralizare politic` ]i administrativ` a Uniunii Europene;

l fragmentarea spa\iilor na\ionale ]i integrarea spa\iilor regionale;

l competi\ia pentru resurse a periferiilor economice ]i culturale;

l îmb`trânirea popula\iei ]i migra\ia;

l degradarea mediului înconjur`tor;

l diviziunile etno-religioase;

l plasamentul geopolitic al Europei Unite.


15

15

Doctrinele politice europene r`spund în cea mai mare parte acestor diviziuni, evident în

orizontul ideologic al fiec`reia. De exemplu, în chestiunile geopolitice, popularii mizeaz` pe

parteneriatul cu Statele Unite, social-democra\ii doresc mai degrab` înt`rirea identit`\ii europene în

materie de politic` extern` ]i securitate. Doctrinele regionaliste se pronun\` pentru politici ferme

privind controlul migra\iei, doctrinele socialiste sunt mai concesive în ceea ce prive]te circula\ia

for\ei de munc`. Doctrinele liberale sus\in federalizarea Uniunii Europene, respectiv crearea unui

guvern european unic, prin delegare cvasitotal` a atributelor suveranit`\ii de statele na\ionale.

Dimpotriv`, doctrinele conservatoare au o atitudine ponderat` în aceast` privin\`. Partidele cu baz`

agrarian` reprezint` interesele periferiilor agricole în disputa cu centrul politic ]i administrativ

pentru alocarea de resurse. Partidele na\ionaliste se pronun\` ferm împotriva procesului de integrare

suprana\ional`. În capitolele ce urmeaz` sunt prezentate detaliat programele familiilor politice

europene.

De remarcat totu]i aici tendin\a centripetal` din sistemul de partide european, vizibil` la

nivel na\ional ]i unional. Structural, dup` atrofierea extremelor de dreapta ]i de stânga, asist`m la o

multiplicare de forme politice într-un spectru politic din ce în ce mai îngust. Îndeosebi la centrul

politic european, similitudinile doctrinare sunt, cel mai adesea, evidente, motiv pentru care migra\ia

c`tre centru ]i aglomerarea grupurilor politice pe un spa\iu din ce în ce mai redus cap`t`, uneori,

accente conflictuale.

Este, de exemplu, cazul mi]c`rilor politice democrate, ce oscileaz` între conservatori

(populari) ]i liberali. Conservatorii se asociaz` cu partide democrate pentru a se apropia de centru,

sociali]tii fac acela]i lucru din motive similare, respectiv pentru a nu aluneca prea mult la stânga. În

România, experien\a Partidului Democrat al pre]edintelui B`sescu este un exemplu la îndemân`.

N`scut în prima jum`tate a anilor 1990 ca partid social-democrat din fosta structur` politic`

socialist`, mai apropiat de social-democra\ia european` decât rivalul s`u, Partidul Social-Democrat,

a guvernat al`turi de cre]tin-democra\i (\`r`ni]ti) între 1996-2000, a f`cut opozi\ie împreun` cu

liberalii pân` în 2004, a câ]tigat alegerile din acel an ]i a guvernat împreun` cu Partidul Na\ional

Liberal, dar a trecut în scurt` vreme la opozi\ie chiar fa\` de liberali.

Comportamentul politic al democra\ilor din România poate fi explicat tocmai prin migra\ia

de la stânga spectrului politic c`tre centru ]i, prin aderarea la popularii europeni în 2006, c`tre

dreapta unde, în mod evident, atenteaz` la pozi\ia fo]tilor alia\i, liberalii, afla\i prin tradi\ie pe locul

la care aspir` acum democra\ii. „Europenizarea” forma\iunilor politice din noile \`ri membre ale

UE va genera, foarte probabil, schimb`ri de doctrin` pentru „compatibilizare” ideologic` în cele

mai multe \`ri nou membre UE.


16

16

3. Sistemul politic european: partide transna\ionale, guvernare f`r` statalitate

Sistemul politic european este o structur` preinstitu\ionalizat` unde fiecare dintre institu\iile

comune beneficiaz` de reprezentare politic`. Statele membre sunt reprezentate în fiecare dintre

institu\iile comune. Exist` totu]i dou` procese politice care reflect` caracterul interna\ional (între

na\iuni), pe de o parte, ]i caracterul transna\ional (peste na\iuni), pe de alt` parte. Uniunea

European` este o asociere de state (dimensiunea interna\ional`, reflectat` de procesul

interguvernamental de la nivelul Consiliului European) care împ`rt`]esc o serie de politici

(dimensiunea transna\ional`, reflectat` de activit`\ile Comisiei, Parlamentului European ]i ale

Cur\ii Europene).

Funda\ia UE este inter-na\ional`: tratatele fondatoare sunt încheiate între state na\ionale.

Fiecare stat nou admis ader` la aceste tratate ]i î]i însu]e]te zestrea comunitar` (aquis

communautaire). Tratatul de la Roma din 1957 stabile]te cadrele de cooperare economic` dintre

statele membre, cu obiectiv final stabilirea unei pie\e unice. Actul Comun European din 1986

adânce]te cooperarea dintre state (deciziile se pot lua pe baze majoritare) ]i l`rge]te sfera cooper`rii

]i la alte domenii. Tratatul de la Maastricht din 1993 a creat uniunea economic` ]i politic` ]i poate

fi considerat cel mai important tratat european (banc` central` european`, moned` unic`, educa\ie,

cultur`, politici de mediu comune, proces politic extins). Tratatul de la Amsterdam (1999) a înt`rit

cooperarea politic`, a acordat Parlamentului European puteri legislative ]i dreptul de codecizie

al`turi de Consiliul European. Tratatul de la Nisa din 2000 define]te modul de func\ionare a

institu\iilor comune în perspectiva adopt`rii unei Constitu\ii. În urma respingerii Tratatului

Constitu\ional prin referendumurile din Olanda ]i Fran\a, procesul a fost suspendat în anul 2005.

Reluat ]i simplificat în 2007 la Lisabona, are ]anse mari s` fie ratificat în aceast` nou` form`, cu

condi\ia de nu a fi supus referendumului în vreo \ar` membr`.

Din evolu\ia procesului de integrare se observ` tranzi\ia de la interguvernamental la

transna\ional, vizibil` prin transferul treptat al atributelor na\ionale c`tre structurile europene

transna\ionale. Dac` la fundarea Comunit`\ii Europene, Consiliul European era singura instan\` de

decizie, Comisia, Parlamentul European, Banca Central` ]i Curtea European` de Justi\ie au primit

]i ele competen\e decizionale în diferite domenii. Adoptarea unei variante simplificate a Tratatului

Constitu\ional în 2008 sau 2009 (lucru agreat, în principiu, de Fran\a ]i Germania) duce la l`rgirea

atribu\iilor institu\iilor transna\ionale comunitare (pre]edinte ales al Comisiei cu un mandat de doi

ani ]i jum`tate, ministru de externe european, serviciu diplomatic comunitar, politic` extern` ]i de

ap`rare comun` etc.). Deocamdat`, Consiliul European, compus din ]efii de stat ]i/sau de guvern,

unde fiecare stat membru are un vot, r`mâne organul decizional al Uniunii, chiar dac` a trecut de la


17

17

votul în unanimitate la votul majoritar în urma Tratatului de la Maastricht. Acest lucru men\ine,

pentru moment, caracterul interna\ional, adic` interguvernamental, al Uniunii Europene.

Caracterul interguvernamental preponderent este balansat de caracterul transna\ional, pe

care se bazeaz` cele mai multe din institu\iile europene de ast`zi. Helen Wallace (2004) consider`:

„Dac` Uniunea European` va ajunge sau nu arena favorit` pentru elaborarea politicilor colective

depinde de mi]c`rile pendulului politic între câmpul magnetic al arenelor na\ionale ]i cel al arenei

transna\ionale” (subl.aut.).12

Amplitudinea pendulului politic este dat` de distan\a relativ` dintre solu\ia na\ional` ]i

solu\ia european`. În mi]carea sa arat` chiar oscila\ia ini\iativei în stabilirea agendei UE. Teoriile

neofunc\ionaliste13 au identificat Comisia cu rol de ini\iativ` ]i de „socializare” a membrilor cu

scopul final de recunoa]tere a faptului c` interesele individuale ale statelor pot fi mai bine servite

prin politici comune. Teoriile interguvernamentaliste14 subliniaz`, dimpotriv`, rolul ]efilor de

guverne care decid agenda comun` ]i stabilesc sarcinile Comisiei.15 W. Wallace consider`:

„Func\ionali]tii prefer` re\ele fragmentate, dezvoltând interese comune în domenii limitate”,

promovând o politic` a pa]ilor m`run\i dar siguri, în timp ce „interguvernamentali]tii au credin\a c`

]efii de guverne reu]esc s` impun` ordinea ]i priorit`\ile”, fiind singurii care pot stabili obiective

curajoase ]i pe termen lung.16

Mai departe, „Densitatea de re\ele transna\ionale ]i transguvernamentale, apari\ia în paralel

a unei re\ele extinse de grupuri de interese economice ]i politice organizate la nivel UE, penetrarea

mutual` a dreptului, reglementarea [comun`] ... definesc un nivel de politic` ]i guvernare care este

cel mai direct descris ca fiind un sistem politic.”17 Chestiunea este c` acest sistem politic este unul

pe care istoria politic` înc` nu l-a omologat: este un sistem politic de guvernare f`r` statalitate. Nu

este un sistem pur interguvernamental nici unul exclusiv func\ionalist, este doar un sistem politic

colectiv, care nu de\ine o autoritate suprem` ]i unde suveranit`\ile sunt împ`r\ite între p`r\ile

componente. Politicile economice sunt comunitare (pilonul 1), politica extern` (pilon 2) ]i justi\ia ]i

afacerile interne (pilon 3) sunt interguvernamentale.

În cadrul acestui sistem politic colectiv, \`rile mari ca Fran\a ]i Germania au definit

substan\a guvern`rii comune, Marea Britanie a stabilit jaloanele politicii de ap`rare, iar statele mici

au fiecare contribu\ia sa: Olanda a fost activ` în definirea juridic` a uniunii (tratatele de la

Maastricht ]i Amsterdam), Spania a promovat politicile de coeziune, Danemarca a ini\iat politica

de mediu, Grecia – politica comun` în turism, Irlanda – politica de pescuit.

Ralf Dahrendorf a caracterizat sistemul politic european ca pe un „cartel al elitelor”, similar

tipului de reprezentativitate medieval` (pe „st`ri” sau congrega\ii, apropiat de modelul elve\ian de

ast`zi). Birocra\i numi\i ]i politicieni ce se schimb` la fiecare patru ani decid în chestiuni majore

pentru peste trei sute de milioane de europeni. Deocamdat` nici unul dintre membri nu a fost atât de

nemul\umit încât s` solicite p`r`sirea Uniunii Europene.


18

18

Dar numai profe\ii se pot pronun\a în care parte se va abate pendulul în urm`toarele decenii.

Europa unit` ar putea deveni un suprastat, ar putea r`mâne o uniune de state sau s-ar putea

destr`ma, revenind la o variant` a sistemului interna\ional ce a func\ionat între 1648 ]i 1945. În

situa\ia actual` a Uniunii Europene, procesul politic este par\ial na\ional, par\ial transna\ional ]i, cel

mai adesea, colectiv. Deleg`rile de oficiali în structurile comunitare (func\ionari numi\i) ]i

deleg`rile de reprezentan\i politici (ale]i) au loc la nivel na\ional, iar procesul politic se desf`]oar`

la nivel transna\ional în interiorul structurilor comunitare (consiliu, comisii, cur\i, comitete, grupuri

de lucru, directorate generale etc.) ]i parlamentare. Reprezentan\ii na\ionali particip` la un proces

institu\ional suprana\ional.

Este adev`rat, dup` 1990 mul\i observatori au constatat o rena\ionalizare a politicii externe

a unor state membre în frunte cu Germania. Agenda energetic` este abordat` de cele mai multe \`ri

europene (în special \`rile mari) în mod individual. Politicile agricole produc, la rândul lor,

numeroase divergen\e între membrii Uniunii Europene. O evident` separare între \`rile UE s-a

produs în 2003 la declan]area r`zboiului din Irak: Fran\a ]i Germania au condamnat interven\ia

american`, Marea Britanie, Spania, Italia ]i Polonia au participat cu trupe. Lipsa consensului în

ceea ce prive]te Tratatul Constitu\ional a fost cel mai relevant impas comunitar.

Din aceste motive, func\ia structurilor comunitare este aceea de a crea cadrul necesar

negocierii intereselor membrilor, unele convergente, altele divergente. G`sirea unui numitor comun

al intereselor comune este sarcina principal` a sistemului politic european. Negocierea around the

clock se desf`]oar` în numeroasele comisii, comitete ]i grupuri de lucru ale Consiliului, Comisiei ]i

Parlamentului European.

4. Structura politic` parlamentar`, familii ]i partide europene, performan\e

electorale.

Din ceea ce înseamn` structura politic` comunitar` ne ocup`m de Parlamentul European,

institu\ia comunitar` cu cea mai larg` reprezentativitate. Reprezentarea în Parlamentul European se

face în baza unui mandat de cinci ani ob\inut în urma unor alegeri la nivel na\ional. Votul este

acordat candida\ilor propu]i de partide politice na\ionale, filiale locale ale partidelor europene.

Europartidele au c`p`tat statut juridic în baza Tratatului de la Maastricht, care stabile]te:

„Partidele politice de la nivel european sunt importante ca factori de integrare în interiorul Uniunii.

Ele contribuie la formarea unei con]tiin\e europene ]i la exprimarea voin\ei politice a cet`\enilor

Uniunii.” (art. 138, pct. a) Prin aceast` prevedere, partidele primesc fonduri europene pentru

finan\area activit`\ii lor. Un regulament adoptat de Comisie ]i de Consiliul European stabile]te

cuantumul sumelor.


19

19

La nivel european exist` urm`toarele partide:

1. Partidul Popular European (cre]tin-democra\i, conservatori);

2. Partidul Sociali]tilor Europeni (social-democra\i, sociali]ti democratici);

3. Partidul Liberal-Democrat ]i al Reformei (liberal-democra\i ]i centri]ti);

4. Alian\a Liber` European` (federali]ti ]i independen\i);

5. Partidul European al Verzilor (ecologi]ti);

6. Alian\a pentru Europa Na\iunilor (eurosceptici, na\ionali]ti);

7. Partidul Stângii Europene (comuni]ti ]i sociali]ti);

8. Partidul Democratic European (centri]ti, integra\ioni]ti);

9. Alian\a Democra\ilor Independen\i din Europa (eurosceptici, na\ionali]ti de centru-

dreapta);

10. Democra\ii UE (reformi]ti ]i critici UE, de centru sau centru-stânga);

11. Mi]carea pentru Reforma European` (conservatori ]i atlantici]ti, eurosceptici,

inten\ioneaz` s` formeze un grup la alegerile din 2009 pentru a înlocui grupul Democra\ilor

Europeni);

12. Alian\a Nordic` a Verzilor (sociali]tii scandinavi);

13. Euronat (na\ionali]ti de extrema dreapt`);

14. Mi]carea Politic` Cre]tin` European` (social-cre]tini);

15. Platforma Transparen\ei (independen\i).

Prin afliere doctrinar` ]i calcule politice, partidele europene au constituit în Parlamentul

European urm`toarele grupuri:

În urma alegerilor din 2009, structura reprezent`rii na\ionale ]i pe grupuri politice în

Parlamentul European este cea din Tabelul al`turat. (actualizat 01.07.2009)

TABEL REZULTATE NATIONALE EUROPARLAMENTARE 2009

(la finalul acestui studiu)

Tabelul arat` ponderea pe cele dou` dimensiuni (na\ional`, cu num`rul de locuri alocat

fiec`rei \`ri membre) ]i transna\ional` (num`rul de eurodeputa\i în grupurile politice). Se observ`

prezen\a a dou` partide de mas` (populari, cu 37,7% ]i sociali]ti, cu 27% din locurile Parlamentului

European) ]i ponderea mai mic`, dar nu lipsit` de importan\`, a partidelor mici (liberali – 9,3%,

verzi – 5,5%, comuni]ti – 5,3%, na\ionali – 3,7%). Distribu\ia numeric` ]i rolul politic al partidelor

confirm` ipotezele teoretice prezentate anterior. Fiecare stat admis în Uniune se integreaz`

sistemului politic existent, utilizând mecanismele acestuia pentru a-]i promova interesele.


20

20

5. Schi\` prospectiv` asupra sistemului politic european.

Bazându-se pe situa\ia existent`, marcat` de inten\ia de a adânci cadrul politic institu\ional

al Uniunii Europene ]i luând în calcul noile clivaje sociale ce marcheaz` ast`zi structura social-

cultural` a lumii vechi, P. C. Schmitter speculeaz` pe tema perspectivelor de evolu\ie a sistemului

european. Observa\iile sale, la care ader` ]i autorul, privesc urm`toarele aspecte:

1. La nivel european, pattern-ul diviziunilor este mult mai divers decât în perioada de

formare na\ional`, motiv pentru care sistemul politic european în formare va fi mai pu\in uniform.

Chiar ]i atunci când politicienii reu]esc s` adopte simboluri ]i programe acceptate de to\i membrii,

partidele aflate în competi\ie pe aceast` baz` comun` vor fi mult mai fragmentate ]i mai pu\in

capabile s` exercite disciplina de partid în Parlament ]i în procesul de nominalizare.

2. Chiar dac` sunt mai diverse ]i mai numeroase, diviziunile sunt mult mai pu\in profunde

]i, prin urmare, mai pu\in capabile s` inspire o „atrac\ie sau respingere polar`”. Partidele europene

vor fi mult mai „centripetale” în competi\ia european` decât la nivel na\ional: practic, partidele se

vor aglutina la centrul e]ichierului politic, ceea ce va crea dificult`\i de identificare.

3. Diviziunile de clas` vor continua s` furnizeze diviziunile principale în emergen\a

sistemului european de partide, îns` vor fi intersectate puternic de alian\e de-a lungul liniilor

sectoriale ]i centru-periferie. Prin urmare, stânga ]i dreapta vor supravie\ui ca etichete politice

generale, îns` ambele orient`ri vor dori s` atrag` cât mai mult din publicul de la centru.

4. Noile clivaje pot avea o importan\` din ce în ce mai mare în structurarea câmpului politic

european ]i, cu toate c` se pot alinia pe axa politic` stânga-dreapta, aceste diviziuni sunt mai

degrab` expresii ale conflictelor genera\ionale, generate de îmb`trânirea popula\iei (tinerii sunt mai

liberali ]i de dreapta, vârstnicii sunt conservatori, dar de stânga). Este probabil ca genera\iile adulte

s` rezerve cât mai multe resurse pentru sine ]i mai pu\ine pentru genera\iile viitoare, pentru

imigran\i ]i minorit`\i. Imigran\ii vor putea s` înfiin\eze propriile partide, trecând peste diviziunile

de origine na\ional` sau natur` confesional`.

5. Viitorul apropiat se îndreapt` c`tre un sistem politic „2+2”, în care dou` partide de mas`

vor concura la nivel european, a]a cum o fac deja la nivel na\ional. Partidele antieuropene vor

cre]te treptat, pe m`sur` ce birocra\ia european` î]i va atinge limitele, îns` chestiunea este dac` vor

adopta tactica submin`rii din interior, prin accesul în PE, sau vor recurge la tactici antisistem.

6. Dac` antieuropenii decid s` urmeze regulile UE, este posibil ca sistemul politic s`

evolueze c`tre dou` partide mari, unul pro ]i altul contra Europei unite, unde interesele statelor

membre s` fie ap`rate de un partid, iar interesul unional de cel`lalt. Evident, de aici decurg forme

politice conferedale, federale sau interna\ionale.18

P.C. Schmitter remarc`, de asemenea, c` regularizarea alegerilor europene are tendin\a s`

produc` rezultate care s` difere din ce în ce mai mult de rezultatele na\ionale ]i locale. Sistemul


21

21

politic european va fi, în mod clar, diferit: mult mai fragmentat ]i mai pu\in disciplinat, mai

degrab` centripetal pentru majoritatea aleg`torilor, dar centrifugal pentru minorit`\i, unele din ele

mergând c`tre extremism, dac` nu î]i vor g`si protec\ie ]i ad`post sub umbrela unional`, teoretic

deschis` pentru afirmarea noilor interese ]i a]tept`ri, sprijinit` îns` pe monopolul partidelor

existente.19 O radicalizare a mi]c`rilor extremiste, etnice ]i religioase, reprezentate de minorit`\ile

generos numite în anii 1990 „imperiale”, ast`zi considerate „g`l`gioase”, cumulat` cu o capacitate

sc`zut` a statelor de a face fa\` unor astfel de mi]c`ri violente din interior (a se vedea reac\ia

periferiilor urbane din Fran\a), poate duce, în extremis, la o „palestinizare” a Europei. Atitudinea

diferit` a grupurilor politice europene, chiar în interiorul aceleia]i familii politice, în chestiunea

Kosovo este un indicator al unui astfel de proces.

Revenind la chestiunea electoral`, Schmitter consider` c`, în lipsa unei reforme

institu\ionale majore, alegerile europene risc` s` atrag` un „e]antion nereprezentativ” din electorat:

o majoritate t`cut` va prefera s` nu mearg` la vot; cei care merg la votul european au motiva\ii mai

degrab` particulare ]i se vor recruta de obicei din extreme (exprim` dezacordul fa\` de guvernele

na\ionale, deturnând sensul alegerilor europene, f`r` s` aib` sentimentul r`spunderii pentru

ac\iunile lor). Votul francezilor din 2005 pentru Tratatul Constitu\ional are o astfel de semnifica\ie:

modera\ii nu prea au trecut pe la urne, votul celor ce au intrat în cabinele de vot nu a fost atât

împotriva constitu\iei europene, cât împotriva establishment-ului politic francez. Este adev`rat,

rezultatul era previzibil, iar elita politic` a preferat s` pun` o decizie, pe care nu a dorit s` ]i-o

asume, pe seama electoratului.

Totu]i, lipsa actual` de relevan\` a alegerilor europene, mai spune P.C. Schmitter, poate

avea ca efect indirect ]i neinten\ionat punerea în discu\ie a legitimit`\ii politicienilor na\ionali la

fiecare cinci ani: dac` avem politicieni europeni, pentru ce ne mai trebuie politicienii na\ionali? În

acest caz, politicienii na\ionali ar putea fi convin]i s` ia mult mai în serios procesul politic

european.

În concluzie, proliferarea formelor politice ]i tendin\a centripetal` a partidelor politice ne

arat` c` Europa traverseaz` o perioad` de redefinire ]i rea]ezare a institu\iilor politice na\ionale ]i

unionale. Partidele sunt cutia de rezonan\` a unor transform`ri sociale ]i economice de profunzime,

ini\iate în urm` cu patru decenii, care au atins ast`zi masa critic`. Din punct de vedere politic,

dec`derea ideologiilor radicale (nazismul ]i comunismul) în secolul trecut, succesul proiectului

integr`rii la începutul secolului al XXI-lea, competi\ia economic`, globalizarea, criza energiei,

amenin\`rile de securitate, rela\ia cu Statele Unite ]i Rusia, secularismul ]i postna\ionalismul

proiectului Europei unite, prelungirea crizei cre]tinismului occidental, resurec\ia cre]tinismului

r`s`ritean ortodox, migra\ia, îmb`trânirea popula\iei, degradarea mediului înconjur`tor etc.

reprezint` tendin\e ]i clivaje aparent contradictorii, provocatoare de reac\ii la fel de contradictorii,

îns` toate particip`, în grade ]i intensit`\i diferite, la structurarea spa\iului politic european ]i la


22

22

definirea agendei politice curente a b`trânului continent. Din acest creuzet aflat în fierbere, în care

]tim ce se afl`, dar nu ]tim ce r`mâne când se va r`ci, se va pl`m`di structura politic` ]i

institu\ional` a noii Europe.

Unii vorbesc de o incertitudine structural` a Europei, de o anumit` oboseal` istoric`,

vizibil` la nivel politic, care este legat` în egal` m`sur` de interpretarea diferit` a trecutului ]i de

incertitudinile unui viitor comun.20 Al\ii, dimpotriv`, exprim` un optimism reconfortant, plasând

Europa în avangarda transform`rilor globale.21

Ceea ce este vizibil la nivelul organiz`rii politice ne indic` o tranzi\ie, o transformare a

structurilor politice europene, un proces de redefinire ]i reorganizare. Numai profe\ii ar putea spune

dac` aceast` transformare ne va conduce la o Europ` mai bun`, mai prosper` ]i mai sigur` sau,

dimpotriv`, la o Europ` divizat`, nesigur` ]i slab`. Succesele din trecut sunt o surs` de încredere în

viitor, dar nu o garan\ie.


23

23

Results of number of seats (absolute numbers) 16 July 2009

EPP S&D ALDE GREENS/ EFA ECR GUE/ NGL EFD NA Total

5 5 5 4 1 0 0 2 22

CD&V 3 PS 3 Open VLD

3 ECOLO 2 LDD 1 Vl. Belang

2

CSP 1 sp.a 2 MR 2 N-VA 1

BE

cdH 1 Groen! 1

6 4 5 0 0 0 0 2 17

GERB 5 BSP 4 DPS 3 ATAKA 2 BG

SDS 1 NDSV 2

2 7 0 0 9 4 0 0 22

CZ KDU-ČSL 2 ČSSD 7 ODS 9 KSČM 4

1 4 3 2 0 1 2 0 13

DK C 1 A 4 V 3 F 2 N 1 O 2

42 23 12 14 0 8 0 0 99

CDU 34 SPD 23 FDP 12 GRÜNE 14 DIE LINKE

8

DE

CSU 8

1 1 3 1 0 0 0 0 6

IRL 1 SDE 1 KE 2 I. Tarand (Ind)

1

EE

ER 1

4 3 4 0 0 1 0 0 12

IE FG 4 Lab. 3 FF 3 SP 1


24

24

M. Harkin (Ind)

1

8 8 0 1 0 3 2 0 22

N.D. 8 PA.SO.K. 8 OP 1 K.K.E. 2 LA.O.S. 2 EL

SY.RIZ.A. 1

23 21 2 2 0 1 0 1 50

PP 23 PSOE 21 CpE 2 EdP-V 1 IU 1 UPyD 1 ES

ICV 1

29 14 6 14 0 5 1 3 72

UMP 29 PS 14 MoDem 6 Europe écologie

14 FG 4 MPF 1 FN 3

FR

AOM 1

35 21 7 0 0 0 9 0 72

PdL 29 PD 21 IdV-Lista Di Pietro

7 LN 9

UDC 5

IT

SVP 1

2 2 0 0 0 2 0 0 6

DISY 2 EDEK 1 AKEL 2 CY

DI.KO 1

3 1 1 1 1 1 0 0 8

PS 2 TSP 1 LPP/LC 1 PCTVL 1 TB/LNKK 1 LSP 1 LV

JL 1

4 3 2 0 1 0 2 0 12

LT TS-LKD 4 LSDP 3 LRLS 1 LLRA 1 TT 2


25

25

(AWPL)

DP 1

3 1 1 1 0 0 0 0 6

LU CSV 3 LSAP 1 DP 1 déi gréng 1

14 4 0 0 1 0 0 3 22

HU FIDESZ-KDNP

14 MSZP 4 MDF 1 JOBBIK 3

2 3 0 0 0 0 0 0 5

MT PN 2 PL (MLP) 3

5 3 6 3 1 2 1 4 25

CDA 5 PvdA 3 D66 3 GroenLinks 3 ChristenUnie 1 SP 2 SGP 1 PVV 4 NL

VVD 3

6 4 0 2 0 0 0 5 17

ÖVP 6 SPÖ 4 GRÜNE 2 Martin 3 AT

FPÖ 2

28 7 0 0 15 0 0 0 50

PO 25 SLD-UP 7 PiS 15 PL

PSL 3

10 7 0 0 0 5 0 0 22

PPD/PSD 8 PS 7 BE 3 PT

CDS-PP 2 CDU (PCP-PEV)

2

14 11 5 0 0 0 0 3 33

PD-L 10 PSD-PC 11 PNL 5 PRM 3 RO

UDMR 3


26

26

Băsescu E.

1

3 2 2 0 0 0 0 0 7

SDS 2 SD 2 zares 1 SI

N.Si 1 LDS 1

6 5 1 0 0 0 1 0 13

SMK - MPK

2 SMER 5 ĽS - HZDS

1 SNS 1

SDKÚ - DS

2

SK

KDH 2

4 2 4 2 0 0 1 0 13

KOK 3 SDP 2 KESK 3 VIHR 2 PS 1 FI

KD 1 SFP (RKP)

1

5 5 4 3 0 1 0 0 18

M 4 S 5 FP 3 MP 2 V 1 SE

KD 1 C 1 PP 1

0 13 11 5 25 1 13 4 72

Lab. 13 LD 11 SNP 2 Cons. 24 SF 1 UKIP 13 BNP 2

Greens 2 UUP 1 Cons. 1

UK

Plaid 1 DUP 1

Total 265 184 84 55 54 35 32 27 736

Source: TNS opinion in collaboration with the EP.

studiu introductiv doctrine politice europene - i.n. sava

Documents